CURS 1

DENUMIREA, DOMENIUL ȘI DEFINIȚIA

DREPTULUI INTERNAȚIONAL PRIVAT

Denumirea. Ramura dreptului internațional privat și disciplina de specialitate

corelativă au cunoscut, de-a lungul istoriei, denumiri diferite cum ar fi1 :

1. drept privat internațional; drept conflictual; drept interlegislativ; drept internațional

civil; recunoașrerea extrateritorială a dreptului; conflictul legilor.

Denumirea de ”drept internațional privat” a fost utilizată în anul 1834, în lucrarea

”Commentaries conflict of laws”, de Joseph Story, mai apoi, în 1843 în lucrarea ”Traite du
droit international prive” de M. Foelix și în 1851 în opera ”Entwicklung des internationales
prive” a lui M Schaffner2.

În literatura de specialitate contemporană, denumirea de drept internațional privat a

câștigat tot mai mult teren, impunându-se chiar și în doctrina engleză, unde se folosea doar
denumirea de ”conflictul legilor”.

Contestatarii denumirii de ”drept internațional privat” își întemeiau susținerile pe

ideea că disciplina nu se putea plasa în aria dreptului internațional propriu-zis, întrucât
normele juridice care constituie conținutul său au caracter național, fiind incluse în sistemul
de drept intern al unui stat.

O astfel de teză a fost combătută prin evocarea argumentului potrivit căruia termenul
”internațional” din denumirea disciplinei nu are scopul de a o plasa în domeniul studierii
relațiilor internaționale propriu-zise, ci reflectă simpla legătură a raportului juridic de drept
internațional privat cu mai multe sisteme de drept, prin mijlocirea elementului de extraneitate
al obiectului său3.

1
A se vedea, Ion P. Filipescu ”Drept internațional privat, Curs universitar, Editura Actami, 2002, p.58.

2
A se vedea, Nicoleta Diaconu, Drept international privat, ediția a VI-a, Editura Universitară, București, 2013,
p.16.
3
A se vedea, Nicoleta Diaconu, op.cit., p.16.
 Prin urmare, elementele de extraneitate4 determină ca raporturile juridice să se
intersecteze cu mai multe sisteme de drept, astfel că raporturile juridice cu elemente de
extraneitate vor intra sub incidența dreptului internațional privat5.

Domeniul. Domeniul dreptului internațional privat cuprinde materii cum ar fi :

conflictul de legi; conflictul de jurisdicții; condiția juridică a străinului și, după unii autori,
problema cetățeniei.

Conflictul de legi se ivește când un raport cu element de extraneitate este supus unor
sisteme de drept diferite. Dintre legile în prezență, norma conflictuală va determina legea
aplicabilă conflictului de legi.

Conflictele de jurisdicție, reprezintă situația în care un litigiu de drept internațional

privat este susceptibil de a fi rezolvat de instanțe aparținând unor țări diferite.

Problemele procesuale se referă la competența jurisdicțională în materia dreptului

internațional privat, procedura aplicabilă în soluționarea litigiului și efectele hotărârilor
judecătorești și arbitrare străine. Conflictul de jurisdicție are caracter prealabil față de
conflictul de legi, pe care-l influențează.

Condiția juridică a străinului înseamnă totalitatea normelor juridice prin care se

determină drepturile și obligațiile pe care le poate avea o persoană fizică sau juridică străină.
Condiția juridică a străinului nu trebuie confundată cu starea și capacittea acestuia, guvernate
de lex personalis. Condiția juridică a străinului reprezintă o premisă a conflictului de legi,
acesta din urmă existând doar în măsura în care se recunoaște străinului folosința unui drept6.

Cetățenia reprezintă ansamblul normelor juridice care reglementează legătura politico-

juridică dintre o persoană fizică și un stat.

În doctrină7 s-a afirmat că în mod normal, instituția cetățeniei face parte din domeniul
dreptului public.

4
Cum ar fi, cu titlul de exemplu: contractul încheiat cu o persoană dintr-o țară străină; obiectul actului juridic se
află în străinătate; o societate străină își desfășoară activitatea în țara noastră. Pentru mai multe exemple, a se
vedea, I.P. Filipescu, Drept internațional privat, vol.I, Editura Procardia, București, 1993, p.12 și urm;
T.R.Turcu, Drept internațional privat, Editura Romfel, București, București, 1994, p.6 și urm.
5
A se vedea, Ioan Macovei, Tratat de drept internațional privat, Editura Universul Juridic, București, 2017, p.11.
6
A se vedea, Ioan Macovei, op.cit., p.15.
7
A se vedea, I.P. Filipescu, op.cit, p.32; T.R. Popescu, op.cit., p.36; I. Macovei, Drept internațional privat,
Editura Ars Longa, Iași, 2001, p.12; D.A. Popescu, M. Harosa, Drept internațional privat. Tratat elementar,
Vol.I, Editura Lumina Lex, București, 1999, p.45.
 Într-o altă opinie8 se apreciază, pe bună dreptate, că disciplina dreptului internațional
privat poate să asigure studiul unitar al unor norme privind regimul juridic al cetățeniei
române care se includ în cadrul condiției juridice a străinului în România, în ramura în care
sunt considerate prin prisma drepturilor și obligațiile străinilor.

Definiția. Ca ramură de drept, dreptul internațional privat a fost definit în diverse

lucrări de specialitate juridică9.

Ne oprim asupra definiției formulată într-o opinie 10, care ni se pare a fi cea mai
completă.

Potrivit acestei lucrări, dreptul internațional privat este acea ramură a sistemului
național de drept, compusă din ansamblul normelor juridice care reglementează raporturile de
drept privat în sens larg, cu un element de extraneitate, născut între persoanele fizice sau
juridice, aflate pe poziție de egalitate juridică în raport cu legea.

2.Metoda de reglementare în Dreptul Internațional Privat

În materia Dreptului Internațional Privat raporturile cu element de extraneitate pot fi

reglementate prin : metoda normelor conflictuale și metoda normelor materiale. Prima
îmbracă două forme particulare : metoda normelor de aplicație imediată și metoda propter
law.

2.1. Metoda normelor conflictuale

Aplicarea metodei normelor conflictuale determină precizarea legii competente (legea

forului sau o lege străină) să soluționeze conflictul de legi. Normele conflictuale nu
reglementează situațiile cu elemente de extraneitate, ci doar conflictul de legi.

Clasificare. În raport cu izvorul lor, normele conflictuale sunt: interne și uniforme.

Normele interne constituie majoritatea normelor conflictuale și au caracter național,

fiind proprii fiecărui sistem de drept. Această trăsătură nu înlătură posibilitatea ca normele

8
A se vedea D.-Al. Sitaru, Drept internațional privat, Editura C.H.Beck, București, 2013, p.27; T. Prescure, C.N.
Savu, Drept internațional privat, Editura Lumina Lex, București, 2005, p.23; I. Chelaru, Gh.Gheorghiu, Drept
internațional privat, Editura C.H. Beck, București, 2007, p.10 și urm.; D. Lupașcu, D. Ungureanu, Drept
internațional privat, Editura Universul Juridic, București, 2012, p.35.
9
A se vedea, I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, Tratat de drept internațional privat, Editura Universul Juridic,
București, 2008, p.35; D.A. Popescu, M. Harosa, op.cit, p.15; B.M.C. Predescu, Drept internațional privat.
Partea generală, Editura Wolters Kluwer, București, 2010, p.15 și urm.; Ioan Macovei, op.cit., 2017, p.16.
10
A se vedea, N. Diaconu, op.cit., p.16.
conflictuale să fie identice pentru mai multe țări cum sunt, de pildă, regula locus regit actum
sau lex rei sitae.

O altă trăsătură a normelor conflictuale interne o reprezintă faptul că ele formează

dreptul comun în materie11.

Normele conflictuale uniforme sau unificate au rolul de a asigura stabilitatea

raporturilor juridice cu element de extraneitate. Acest tip de norme confictuale a fost generat
de către state, începând cu secolul al XIX-lea, prin adoptarea lor în cuprinsul convențiilor
internaționale, cum ar fi, de exemplu, normele conflictuale cu sediul în tratatele și convențiile
de asistență juridică.

Normele conflictuale stabilesc legea cea mai favorabilă sau cea mai indicată a se
aplica cu privire la un raport cu element de extraneitate.

Avantajele aplicării metodei normelor conflictuale decurg din împrejurarea că

aplicarea legii cu cea mai mare legătură cu situația conflictuală determină o reglementare
adecvată a raporturilor cu element de extraneitate.

Dezavantajele alegerii unei anumite legi dintre cele aflate în conflict constau
în :dificultăți în aplicarea metodei, izvorâte din complexitatea acesteia, în special din faptul că
diferențele între normele de fond și normele de formă diferă de la o legislație la alta; aplicarea
normelor conflictuale depinde de soluția instanței, care se va pronunța doar după determinarea
legii competente; aplicarea unei legi interne nu ține cont de specificul raportului cu element
de extraneitate12.

2.1.1.Metoda normelor de aplicație imediată

Metoda normelor de aplicație imediată este una din formele particulare de metodă
conflictuală.

Numită și metoda normei de aplicare necesară, acest tip de metodă exclude conflictul
de legi, deoarece, înlăturând norma conflictuală a forului nu se mai poate aplica legea străină.

Metoda se utilizează de către autoritatea sesizată, care va aprecia în ce măsură o

anumită normă se impune în mod necesar raportului cu element de extraneitate. Dispărând
conflictul de legi, regulile privind determinarea legii aplicabile nu mai au incidență în cauză.

11
A se vedea, Ioan Macovei, op.cit., 2017, p.18.
12
A se vedea, I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, op.cit., p.28 și urm., ; M.V. Jakotă, Drept internațional privat, Vol.I,
Editura Fundației ”Chemarea”, Iași, 1997, p.57 și urm.; Ioan Macovei, op.cit., 2017, p.18.
Potrivit art.2566 alin.(1) C.civ., dispozițiile cu caracter imperativ din legea română relative la
reglementarea unui raport cu element de extraneitate, se aplică cu prioritate.

Cu titlu de exemplu, norma conflictuală care prevede că forma încheierii căsătoriei

este supusă legii locului unde aceasta se celebrează este înlăturată de norma [art.2587 alin.(2)
C.civ.] care prevede că un cetățean român aflat în străinătate poate încheia o căsătorie în fața
agentului diplomatic sau a funcționarului consular.

Normele de aplicație imediată fac parte din dreptul intern, fiind norme de drept
material.

Normele de aplicație imediată soluționează nemijlocit raportul cu element de

extraneitate, în vreme ce normele conflictului determină doar competența unui sistem de
drept.

În raport cu normele conflictuale clasice, normele de aplicație imediată au caracter

unilateral, fiind calificate ca norme conflictuale speciale și excepționale13.

2.1.2. Metoda propter law

Metoda propter law constituie o altă modalitate particulară a metodei conflictuale,

alături de metoda normelor de aplicație imediată.

Metoda propter law înseamnă determinarea legii aplicabile pentru fiecare situație
juridică14.

Metoda se utilizează în domeniul: raporturilor contractuale; răspunderii civile

delictuale; regimului matrimonial. În raport cu punctele de legătură ale cauzei se va stabili, de
către judecător, legea cea mai indicată a se aplica.

O aplicație a metodei propter law este reglementată și prin prevederile Codului civil
român. Astfel, în conformitate cu art.2565 alin.(1) C.civ., se poate înlătura, în mod
excepțional, legea aplicabilă, potrivit normelor conflictuale române, dacă raportul juridic are o
legătură foarte îndepărtată cu această lege, aplicându-se legea cu care raportul juridic are cele
mai strânse legături.

Exceptează de la această regulă, potrivit art.2565 alin.(2) C.civ. două situații.

13
A se vedea, F. Deby-Gerard, Le rôle de la rêgle de conflict dans le reglement des rapports internationaux ,
Paris, 1973, p.53, apud Ioan Macovei, op.cit., p.20.
14
A se vedea, Ioan Macovei, op.cit., 2017, p.21.
 Prima este constituită de ipoteza când normele conflictuale au caracter imperativ (cum
ar fi legile privind starea civilă și capacitatea persoanei).

A doua derogare de la regula aplicării legii cu care raportul juridic are cele mai
puternice legături este reprezentată de cazul când părțile, în virtutea principiului autonomiei
de voință, se pun de acord cu privire la legea aplicabilă.

2.2. Metoda normelor materiale

Numite și norme substanțiale, normele materiale se aplică în mod direct raportului cu

element de extraneitate.

Normele materiale se împart în : norme interne și norme uniforme.

Normele interne exclud, în principiu, aplicarea legii străine și au caracter teritorial.

Normele materiale uniforme se elaborează prin convenții internaționale și constituie

un drept comun special.

În raport cu natura lor, normele materiale sunt: de drept civil, comercial, administrativ,
penal.

Aplicarea normelor materiale depinde sau nu de o normă conflictuală.

Astfel, un exemplu de aplicare a normelor materiale asupra raporturilor juridice

depinzând de o normă conflictuală îl reprezintă Convenția Națiunilor Unite asupra
contractelor de vânzare internațională de mărfuri, din 1980. Acest act normativ consacră
normele materiale aplicabile între părțile contractante cu sediul pe teritoriul unor state
diferite.

Domeniul de acțiune al normelor materiale se determină printr-o normă conflictuală,

de vreme ce ele sunt aplicabile doar raporturilor cu element de extraneitate.

De asemenea, un exemplu de aplicare directă a normelor materiale, independent de o

normă conflictuală, îl constituie Convenția de la Geneva din 1930 cuprinzând Legea uniformă
asupra cambiei și biletului la ordin, prin care părțile contractante se obligau să introducă în
legislația lor internă prevederile reglementării uniforme.