CURS 7

CONFLICTELE DE LEGI

Conflictul de legi în timp și spațiu.

Conflictul mobil de legi.

1. Conflictul de legi în timp și spațiu.

1.1. Definiție, denumire, deosebire față de conflictul de legi în spațiu

Conflictul de legi în timp și spațiu apare atunci când un drept constituit (născut,
modificat sau stins) sub imperiul unei legi este invocat în condițiile altei legi pentru a fi pus
în valoare1. Prin nurmare, acest tip de conflict se naște între două legi în vigoare aparținând
unor țări diferite.

Din perspectiva sistemului român de drept, conflictul de legi în timp și spațiu se

manifestă atunci când se pune problema recunoașterii în România a drepturilor dobândite într-
un alt stat2.

Definim, așadar, conflictul de legi în timp și spațiu ca fiind acea formă de conflict de
legi care se naște în momentul în care efectele unui drept născut, modificat sau stins sub
incidența unei legi naționale urmează a fi recunoscut potrivit legislației altui stat.

Acest tip de conflict trebuie privit atât sub aspectul nașterii sale” în spațiu”, cât și din
perspectiva existenței lui ”în timp”.

Astfel, conflictul examinat este ”în spațiu”, deoarece cele două sisteme de drept intern
între care s-a ivit, pe de o parte- cel străin în care s-a născut dreptul- și, pe de altă parte -
sistemul român în interiorul căruia se cere a fi recunoscut acel drept – coexistă din punct de
vedere spațial3.

1
A se vedea, I. Macovei, Tratat de drept internațional privat. Editura Universul Juridic, București, 2017, p.108.
2
Potrivit ar.2567 C.civ. conflictul de legi în timp și spațiu este respectarea în România a drepturilor câștigate într-
o țară străină.
3
A se vedea, Dragoș Alexandru Sitaru, Drept internațional privat. Partea generală. Partea specială – Normele
conflictuale în diferite ramuri și instituții ale dreptului privat, Editura C.H. Beck, București, 2013, p.120.
 Totodată, conflictul analizat are trăsătura de a fi ”în timp” întrucât, între momentul
nașterii, modificării sau stingerii dreptului în cadrul legii străine și data când efectele acestui
drept se solicită a fi recunoscute în România, se scurge o anumită perioadă de timp4.

Cât privește denumirea ”conflictului de legi în timp și spațiu”, în literatura de

specialitate5 s-a subliniat că această varietate a conflictului de legi a mai fost denumită, fie
”teoria recunoașterii drepturilor dobândite”, fie ”teoria efectelor extrateritoriale ale
drepturilor câștigate”.

În ceea ce ne privește, achiesăm la opinia 6 potrivit căreia denumirea cea mai potrivită
în cadrul juridic de exprimare românesc ar fi ”conflict de legi în timp și spațiu” pe care am și
utilizat-o în cuprinsul acestui capitol, sau ”recunoașterea (respectarea) drepturilor câștigate
într-o țară străină”.

Pentru o înțelegere deplină a profilului juridic al instituției ”conflictului de legi în timp

și spațiu”, găsim necesar să efectuăm o succintă comparație a acestui tip de conflict cu
”conflictul de lege în spațiu”.

Reamintim că acest din urmă conflict ridică întrebarea clasică pentru dreptul
internațional privat, și anume aceea care lege va fi incidentă la nașterea, modificarea,
transmiterea sau stingerea unui raport juridic.

Astfel, în ceea ce privește asemănările dintre cele două forme ale conflictelor de lege,
reținem împrejurarea că ambele conflicte sunt în spațiu, adică cele două sisteme de drept
coexistă spațial și se află în concurs.

Diferențele dintre cele două conflicte de legi îmbracă mai multe aspecte.

O primă diferență, esențială, se referă la momentul (elementul temporal) când se

aplică cele două sisteme de drept (cel din țara străină și cel românesc) în cazul fiecărui
conflict. Astfel, în ipoteza în care ”conflictului de legi în spațiu”, sistemele de drept în
prezență sunt susceptibile de a se aplica simultan asupra raportului juridic responsabil de
conflict.

4
A se vedea, Claudiu-Paul Buglea, Dreptul internațional privat român din perspectiva reglementărilor europene
aplicabile în domeniu și a noului Cod civil român, Editura Universul Juridic, București, 2015, p.68.
5
A se vedea, Dragoș-Alexandru Sitaru, op.cit., p.120
6
A se vedea, Dragoș-Alexandru Sitaru, op.cit., p.120; Claudiu-Paul Buglea, op.cit., p.67.
 Pe de altă parte, în cazul ”conflictului de legi în timp și spațiu”, cele două sisteme de
drept operează succesiv, astfel că dreptul născut la această dată într-o țară străină, va fi
recunoscut ulterior în altă țară.

Cu titlu de exemplu, ne aflăm în situația ”conflictului de legi în spațiu”, atunci când un

cetățean român și un cetățean francez vor să se căsătorească în România. Conflictul trebuie să
se soluționeze prin formularea răspunsului la întrebarea care lege se va aplica pentru
încheierea valabilă a căsătoriei.

Dimpotrivă, suntem în prezența ”conflictului de legi în timp și spațiu” în cazul în care

un cetățean român se căsătorise deja cu un cetățean francez în Franța și soția (cetățean
român), solicită ulterior, în România, pensie de întreținere de la soț(recunoașterea efectelor
căsătoriei).

De regulă, ”conflictul de legi în spațiu” se rezolvă prin aplicarea normei conflictuale a

forului.

A doua diferență vizează noțiunea de ”lege teritorială”, noțiune care prezintă

semnificații diferite în cele două conflicte.

În ”conflictul de legi în spațiu” legea teritorială se aplică tuturor raporturilor ce iau

naștere în cadrul statului, inclusiv celor cu element de extraneitate, aplicarea legii străine fiind
exclusă.

În “conflictele de legi, în timp și spațiu ”,legile teritoriale devin extrateritoriale.

De pildă, un cetățean român poate dobândi un bun imobil în altă țară, regimul juridic
al bunurilor imobile fiind reglementat de regula lex rei sitae. Deși legea privind regimul
juridic al bunurilor are un caracter teritorial, în ”conflictele de legi în timp și spațiu” se aplică
și în afara granițelor țării în care a fost adoptată.

A treia deosebire dintre cele două forme de conflicte se referă la ”ordinea publică”.

În situația “conflictului de legi în spațiu “ invocarea ordinii publice are caracter

frecvent, întrucât dreptul se constituie în țara forului. Ca atare, doi cetățeni străini nu se pot
căsători în România, conform legii lor naționale, prin consimțământul mutual.

În schimb, ordinea publică în cazul ”conflictului de legi în timp și spațiu” nu înlătură

posibilitatea recunoașterii de către autoritățile române a căsătoriei încheiate de cei doi cetățeni
străini în țara lor.
 În sfârșit, a patra diferență dintre cele două forme de conflicte privește soluțiile
adoptate de fiecare caz în parte.

Astfel, în ”conflictul de legi în spațiu ”, legea străină se aplică foarte rar, deoarece
dreptul se formează cu participarea autorității locale. Aceasta este abilitată să aprecieze dacă
legea străină nu este contrară principiilor fundamentale ale sistemului propriu de drept7.

Pe de altă parte, în ”conflictul de legi în timp și spațiu” aplicarea legii străine are
caracter frecvent, acceptarea legii străine apărând ca fiind normală.

1.2. Formele conflictului de legi în timp și spațiu.

Conflictul de legi în timp și spațiu poate îmbrăca două forme:

1. Raportul juridic (dreptul) se naște, modifică, transmite sau stinge în dreptul

intern al unui stat străin și ulterior se invocă în România.

În raport cu momentul formării dreptului, nu există niciun conflict de legi. Abia apoi,
odată cu invocarea dreptului în România (sau în altă țară), se ivește conflictul de legi în timp
și spațiu.

De pildă, doi cetățeni italieni se căsătoresc în Italia și ulterior vin în România,

solicitând să li se recunoască efectele acelei căsătorii. Pentru că legea română intră în conflict
cu legea italiană, se pune problema recunoașterii căsătoriei de către țara forului(dreptul
român).

2. Raportul juridic (dreptul) se naște, modifică, transmite sau stinge în sistemul

dreptului internațional privat și ulterior se invocă în România.

În această formă, există, succesiv, un conflict de legi în spațiu (la momentul nașterii
raportului juridic) și un conflict de legi în timp și spațiu, la data când se solicită recunoașterea
efectelor raportului juridic în România.

De exemplu, doi cetățeni români se căsătoresc într-o altă țară, potrivit cerințelor legale
privind căsătoria cuprinse în legea locului. Căsătoria este valabil încheiată după dreptul țării
străine, dar nulă potrivit dreptului român.

În ipoteza în care cei doi soți invocă recunoașterea, în România, a efectelor căsătoriei
lor, se ivește un conflict între legea română și cea străină.

7
A se vedea, I. Macovei, op.cit., p.110
 La rândul ei, forma conflictului de legi în timp și spațiu, în care raportul juridic se
constituie în sistemul dreptului internațional privat poate prezenta două variante, și anume:

a) varianta în care raportul juridic de drept internațional privat nu are nicio legătură
cu țara forului (cu România).

Spre exemplu, un cetățean bulgar și unul francez se căsătoresc în Turcia. Mai apoi se
stabilesc în Româna și solicită recunoașterea căsătoriei lor.

b) varianta în care raportul juridic de drept internațional privat se află în legătură cu

țara forului (cu România), existând un element de extraneitate care privește dreptul forului.
De exemplu, un cetățena român divorțează de un cetățean italian în Italia. După un interval de
timp se cere în România recunoașterea hotărârii prin care s-a pronunțat desfacerea căsătoriei
prin divorț.

1.3. Domeniile în care se ivește conflictul de legi în timp și spațiu

Conflictul de legi în timp și spațiu poate apărea8:

a) în sfera dreptului material, în ceea ce privește dreptul subiectiv dobândit în temeiul

unei legi străine;

b) în cadrul dreptului procesual, cu privire la un drept dobândit în temeiul unei

hotărâri judecătorești ori arbitrale străine. În acest ultim caz conflictul de legi în timp și spațiu
se poartă pe problema recunoașterii efectelor hotărârilor judecătorești sau arbitrale străine în
România.

1.4. Condițiile recunoașterii (respectării) în România a unui drept dobândit în

străinătate

1.4.1. Temeiul juridic al recunoașterii

Potrivit art.2567 C.civ., drepturile câștigate în țară străină sunt respectate în România,
cu excepția cazului în care sunt contrare ordinii publice de drept internațional privat român.

1.4.2. Prezentarea condițiilor

Pentru recunoașterea drepturilor juridice dobândite în străinătate trebuie îndeplinie

următoarele condiții:

8
A se vedea, Dragoș-Alexandru Sitaru, op.cit., p.122
 a) dreptul născut, modificat sau stins sub incidența legii străine, să fie legal (condiția
pozitivă) ;

b) dreptul născut, modificat sau stins în străinătate, să nu fie contrar ordinii publice de
drept internațional privat român (condiția negativă).

a) Legalitatea dreptului consituit în temeiul legii străine.

Dreptul câștigat în străinătate sub incidența legii străine competente, precizată de

norma conflictuală aplicabilă, va fi recunoscut în România. Astfel, potrivit art.1097 alin. (2)
C.pr.civ., recunoașterea unei hotărâri străine nu poate fi refuzată pentru singurul motiv că
instanța care a pronunțat-o a aplicat o altă lege decât cea care ar fi fost determinată de dreptul
internațional privat român.

Textul de lege invocat, chiar dacă își are sediul în procedura civilă, se referă la aspecte
de drept internațional9.

Consecințele condiției pozitive sau efectele drepturilor dobândite în străinătate.

Efectelor unui drept dobândit în conformitate cu legea străină i se aplică cel puțin două
consecințe juridice, care au caracter de reguli. Acestea sunt:

1) un drept valabil dobândit în străinătate, va produce în Românoa, în principiu, toate

efectele recunoscute de legea străină respectivă.

De exemplu, unei societăți constituită pe teritoriul unui stat străin, cu respectarea

legislației aplicabile, i se vor recunoaște în România, toate atributele consacrate prin legislația
statutului sub incidența căreia s-a înființat.

9
În sistemul nostru de drept material regăsim cazuri de aplicare a acestei reguli și anume că un drept dobândit în
străinătate, sub incidența unei legi străine normal competente conform normei conflictuale aplicabile, în
principiu va fi recunoscut în România. Redăm mai jos două astfel de cazuri:
- schimbarea legii naționale a persoanei nu aduce atingere majoratului dobândit potrivit legii aplicabile la
momentul dobândirii (art.2575 C.civ.);
- persoanele juridice străine, cu sau fără scop lucrativ, sunt recunoscute în România, dacă printre altele sunt
valabil constituite în statul a cărui naționalitate o au (art.2582 alin.(1) și (2) C.civ.)
De asemenea, în planul dreptului procesual, o hotărâre străină va fi recunoscută în România, dacă este valabilă
conform legii statului unde a fost pronunțată. Redăm două astfel de cazuri:
- o hotărâre străină poate fi recunoscută în România, dacă hotărârea este definitivă, potrivit statului unde a fost
pronunțată și instanța care a pronunțat-o a avut, potrivit legii statului de sediu, competența să judece procesul
[art.1095 alin. (1), li. a) și b) C.pr.civ.]
- executarea hotărârii străine se încuviințează cu condiția ca hotărârea să fie executorie potrivit legii statului de
sediu al instanței care a pronunțat-o [art.1103 alin (1) lit.a) C.pr.civ.]
 Tot astfel, căsătoria religioasă, valabil încheiată într-o țară în care i se recunosc
efectele juridice, în principiu va produce în România, toate efectele juridice pe care legea
străină i le recunoaște10.

2) un drept dobândit în străinătate nu poate produce în România mai multe efecte

decât în țara de origine.

Și această regulă își are aplicații în mai multe zone ale dreptului internațional privat.
Dintre acestea, amintim, cu titlu de exemplu:

- faptul că sucursalele și reprezentanțele societăților comerciale străine nu pot face

în România acte juridice care nu intră în obiectul de activitate al societății-mamă,
și încetează a mai funcționa de drept atunci când societatea-mamă își încetează
activitatea11 [art.4 lit.b) și art.12 alin (1) din Decretul-lege nr.122/1990 privind
autorizarea și funcționarea în România a reprezentanțelor societăților comerciale și
organizațiilor străine];
- împrejurarea că o hotărâre străină poate fi pusă în executare în România numai
dacă nu este împlinit termenul de prescripție potrivit legii statului în care-și are
sediul instanța care a pronunțat hotărârea respectivă [art.1103alin.(1) C.pr.civ.]12.

b) Conformitatea dreptului cu ordinea publicăde drept internațional privat român.

Pentru ca un drept câștigat într-o țară străină să fie respectat în România trebuie ca
dreptul respectiv să nu fie contrar ordinii publice de drept internațional român, potrivit
art.2567 teza a 2-a C.civ.

Condiția respectării ordinii publice trebuie îndeplinită în ambele forme ale conflictului
de legi în timp și spațiu, adică atât în cazul în care dreptul s-a născut în cadrul intern al unui
stat străin, cât și în ipoteza când dreptul s-a născut în sistemul dreptului internațional privat.

Literatura de specialitate13 a menționat drept exemplu de nerecunoaștere a unei

hotărâri judecătorești străine și anume dacă aceasta ar fi operat o discriminare între soți pe
criterii de rasă, naționalitate etc.

10
A se vedea, Dragoș-Alexandru Sitaru, op.cit., p.125.
11
A se vedea, Claudiu-Paul Buglea, op.cit., p.71.
12
A se vedeas, S.Beligrădeanu, Notă la sentința civilă nr.15 din 27 aprilie 1977 a Trib. Jud. Timiș, în RRD
nr.4/1978, p.44-47.
13
A se vedea, Dragoș-Alexandru Sitaru, op.cit., p.124
 Totodată, cazurile de încălcare a ordinii publice de drept internațional privat român
privesc atât aria dreptului material, cât și a celui procesual.

Astfel, în perimetrul dreptului material, dacă drepturile dobândite în străinătate

privesc starea civilă și capacitatea unui cetățean român căruia i s-a aplicat o altă lege decât cea
română, iar drepturile diferă de cele ce i s-ar fi recunoscut prin legea română, atunci drepturile
dobândite în altă țară nu vor fi recunoscute în România.

Așadar, în materie de stare civilă și capacitate, drepturile pot fi recunoscute în

România numai dacă au fost dobândite în străinătate prin aplicarea legii române. Cu toate
acestea, dacă drepturile dobândite sub incidența legii străine nu diferă de cele pe care le-ar fi
acordat legea română, atunci acele drepturi pot fi recunoscute [art.1096 alin(2) C.pr.civ.].

În plan procesual, recunoașterea unei hotărâri străine va fi refuzată în România,

considerându-se că încalcă ordinea publică de drept internațional privat român, dacă instanța
care a pronunțat acea hotărâre a încălcat dispozițiile legii române privitoare la competența
exclusivă a jurisdicției române (art.1078 și art.1079 C.pr.civ).

2. Conflictul mobil de legi

2.1. Definiție, particularități

Conflictul mobil de legi reprezintă situația juridică creată de un raport juridic supus,
succesiv, unor sisteme de drept diferite, ca urmare a deplasării (schimbării) punctului de
legătură al normei conflictuale aplicabile.

Ca urmare a modificării intervenite, problema la care trebuie să se răspundă este care

lege se va aplica pentru configurarea regimului juridic al noii situații.

Modificarea punctului de legătură al normei conflictuale se răsfrânge asupra legii

aplicabile și nicidecum asupra normei conflictuale14.

Spre exemplu: doi soți, cetățeni germani, își schimbă cetățenia în cetățenie română.
Conflictul mobil de legi constă în a răspude la întrebarea : efectele căsătoriei, după
schimbarea cetățeniei (a punctului de legătură) vor fi guvernate de legea germană sau de legea
română?

Conflictele mobile de legi (schimbarea voluntară a punctelor de legătură) pot să apară

în diferite domenii, cum ar fi :
14
A se vedea, I. Macovei, op.cit., p.115
 - cetățenia și reședința obișnuită a persoanei fizice;
- sediul persoanei juridice;
- locul unde se află bunul mobil;
- forma testamentului, prin schimbarea cetățeniei sau a reședinței obișnuite a
testatorului, în timpul vieții sale.

În principiu, conflictele mobile de legi apar în cazul problemelor privind raporturile de

familie, bunurilor mobile și persoanelor juridice15.

2.2. Comparație între conflictul mobil de legi și alte tipuri de conflicte de legi

2.2.1. Comparație cu conflictul de legi în timp și spațiu

Asemănări: Atât conflictul mobil de legi, pe de o parte, cât și conflictul de legi în

timp și spațiu presupun existența, în spațiu, a două sisteme de drept, a două legi în concurs,
care se aplică raportului juridic succesiv.

Deosebiri : la conflictul de legi în timp și spațiu nu avem de-a face cu o schimbare a

legii aplicabile, ci numai se cere recunoașterea unui drept dobândit înstrăinătate; la conflictul
mobil de legi situația juridică trece sub imperiul unei alte legi, din altă țară, prin deplasarea
punctului de legătură al normei conflictuale aplicabile.

2.2.2. Comparație cu conflictul în timp al legilor interne ale unui stat

Asemănări : - ambele conflicte implică aplicarea a două legi, în mod succesiv, asupra
raportului juridic.

Deosebiri:

- conflictul mobil de legi intervine între două sisteme de drept din state diferite, în
vreme ce conflictul în timp se naște între două legi ale aceluiași sistem de drept:
- la conflictul mobil de legi ambele sisteme de drept rămân în vigoare, chiar dacă se
aplică raportului juridic în mod succesiv, pe când la conflictul în timp al legilor
interne, cele două legi nu sunt simultan în vigoare, legea anterioară fiind abrogată
și înlocuită cu o altă lege.

2.3. Modalități de soluționare a conflictului mobil de legi

15
A se vedea, pentru detalii, P. Lerebours-Pigeonniere, Y. Loussouarn, Droit international prive, 9e, Dalloz,
Paris, 1970, p.187 și urm; R.H. Graveson, Conflict of Laws. Private international Law, London, 1974, p.242 și
urm.; J. Loussouarn, P. Bourel, Droit international prive, 5e ed, Dalloz, Paris, 1996, p.243 și urm.; I.P. Filipescu,
A.I. Filipescu, Tratat de drept internațional privat, Ed. Univesul Juridic, București, 2008,p.140 și urm.
 2.3.1. Aspecte generale.

În dreptul român, conflictul mobil de legi se soluționează potrivit dispozițiilor

normelor conflictuale sau ale altor norme juridice din sistemul de drept al statului forului
(statul român).

Soluțiile de reglementare a conflictului mobil de legi pot fi :

- aplicarea legii vechi (ultraactivitatea legii);

- aplicarea legii noi (retroactivitatea legii) ;
- aplicarea legii vechi până la momentul schimbării punctului de legătură iar ulterior
aplicarea legii noi (sistemul mixt);
- aplicarea legii mai favorabile (mitior lex).

Soluționarea conflicteloor mobile de legi se face în conformitate cu regulamentele

Uniunii Europene, fie aplicând legea veche, fie legea nouă.

De asemenea, potrivit convențiilor internaționale, conflictelor mobile de legi li se vor

aplica soluții diferite.

2.3.2. Soluționarea conflictelor mobile de legi în dreptul român

2.3.2.1. Aplicarea legii vechi (ultraactivitatea legii)

În scopul evitării fraudei la lege, Codul civil român în vigoare stabilește ca situația
juridică de conflict să fie soluționată prin aplicarea legii anterioare (vechi), în cazuri cum ar fi:

- condițiile de fond cerute pentru încheierea promisiunii de căsătorie sunt

determinate de legea națională a fiecăruia dintre viitorii soți, la data încheierii
promisiunii [art.2585 alin.(1) C.civ.]. Prin urmare, dacă oricare dintre viitorii soți
va dobândi ulterior încheierii promisiunii de căsătorie o altă cetățenie, se va aplica
legea veche;
- efectele promisiunii de căsătorie, precum și consecințele încălcării ei sunt
guvernate, printre altele, de legea reședinței obișnuite comune a viitorilor soți la
data promisiunii de căsătorie [art.2585 alin.(2) C.civ.]. În cazul în care ulterior,
soții își vor schimba reședința obișnuită comună, se aplică legea veche;
- legea aplicabilă regimului matrimonial este legea aleasă de soți, care pot alege fie
legea statului pe al cărui teritoriu se află reședința obișnuită a unuia dintre ei, fie
legea statului a cărui cetățenie o are oricare dintre soți, în ambele situații la data
 alegerii (art.l2590 C.civ.). În cazul în care oricare dintre soți va dobândi ulterior
datei alegerii o altă reședință obișnuită, respectiv o altă cetățenie, se va aplica legea
veche;
- filiația copilului din căsătorie se stabilește în conformitate cu legea care, la data
când s-a născut, cârmuiește efectele generale ale căsătoriei părinților săi [art.2603
alin.(1) C.civ.]. Dacă se intentează o acțiune judecătorească după ce părinții și-au
schimbat reședința sau cetățenia comună, se va aplica legea veche, de la data
nașterii copilului;
- filiația copilului din afara căsătoriei se stabilește potrivit legii naționale a
copilului de la data nașterii acestuia [art.2605 alin.(1) C.civ.]. Dacă ulterior nașterii
copilului va dobândi orice altă cetățenie, se va aplica legea veche, națională, de la
data nașterii.

2.3.2.2. Aplicarea legii noi (retroactivitatea)

În dreptul român sunt reglementate unele cazuri când norma conflictuală prevede
aplicarea legii noi. Aceste cazuri de retroactivitate sunt:

- declararea morții, stabilirea decesului și a datei prezumate a morții, precum și

prezumția că cel dispărut este în viață sunt cârmuite de ultima lege națională a
persoanei dispărute [art.2574 C.civ.]. În această situație, în raport cu data
dispariției persoanei fizice (data de referință, se aplică legea ultimei cetățenii a
acesteia, adică legea nouă, fiind înlăturate de la aplicarea legii eventualele cetățenii
anterioare ale dispărutului;
- măsurile de ocrotire a persoanei cu capacitate deplină de exercițiu sunt supuse
legii statului unde aceasta își are reședința obișnuită la data instituirii tutelei sau la
data luării unei alte măsuri de ocrotire [art.2578 alin.(1) C.civ.]. Indiferent dacă
persoana în cauză a avut o altă reședință obișnuită anterior instituirii tuteleui ori a
altei măsuri de ocrotire, se aplică legea nouă, a statului unde persoana ocrotită își
are reședința obișnuită la data instituirii măsurii de ocrotire;
- formarea loturilor, precum și atribuirea lor sunt supuse legii statului unde
bunurile sunt situate la data partajului [art.2593 alin.(2) C.civ.]. Este înlăturată
legea oricărui alt stat pe al cărui teritoriu au fost situate bunurile înainte de data
partajului, aplindu-se legea nouă, a statului unde se situează bunurile la data
partajului.
 - în lipsa alegerii de către soți, legea aplicabilă divorțului este :a) legea statului pe
teritoriul căruia soții au reședința obișnuită comună la data introducerii cererii de
divorț; b) în lipsa reședinței obișnuite comune, legea statului pe teritoriul căruia
soții au avut ultima reședință obișnuită comună, dacă cel puțin unul dintre soți mai
are reședința obișnuită pe teritoriul acestui stat la data introducerii cererii de
divorț: c) în lipsa reședinței obișnuite a unuia dintre soți, pe teritoriul statului unde
aceștia au avut ultima reședință obișnuită comună, legea cetățeniei comune a
soților la data introducerii cererii de divorț; d) în lipsa cetățeniei comune a soților,
legea ultimei cetățenii a soților, dacă cel puțin unul dintre ei a păstrat această
cetățenie la data introducerii cererii de divorț [art.2600 alin.(1) C.civ.]., În toate
aceste situații, sunt înlăturate de la aplicare legile statelor pe teritoriul cărora soții
au avut reședința obișnuită comună și legile statelor de cetățenie comună a soților,
anterioare datei introducerii cererii de divorț, aplicându-se legea română.
- dacă legea străină determinată conform art.2600 alin. (1) C.civ.,precitat, nu
permite divorțul ori îl admite în condiții deosebit de restrictive, se aplică legea
română, în cazul în care unul dintre soți este, la data cererii de divorț, cetățean
român sau are reședința obișnuită în România [art.2600 alin.(2) C.civ.]. Chiar dacă
unul dintre soți a avut anterior datei cererii de divorț o altă cetățenie sau reședința
obișnuită în altă țară decât România, se aplică legea nouă, adică legea română.
Sunt excluse de la aplicare posibilele legi care au guvernat anterior căsătoria
părinților și se aplică legea nouă, cea care reglementează efectele căsătoriei la data
încetării ori desfacerii acesteia.
- moștenirea este supusă legii statului pe teritoriul căruia defunctul a avut, la data
morții, reședința obișnuită (art.2633C.civ.). Se aplică în acest caz legea nouă,
respectiv legea reședinței obișnuite a defunctului, independent de schimbările de
cetățenie apărute pe timpul vieții defunctului.

2.3.2.3. Aplicarea legii vechi până la momentul schimbării punctului de legătură,

iar ulterior aplicarea legii noi (sistemul mixt)

În unele cazuri, norma conflictuală română prevede ca situația juridică să fie

eglementată prin aplicarea unui sistem mixt, precizând acțiunea în timp a legii anterioare și a
legii noi asupra situației judice.

Aceste cazuri sunt:

- soții pot alege oricând o altă lege aplicabilă regimului matrimonial, legea nouă
producând efecte numai pentru viitor, dacă soții nu au dispus altfel, și nu poate
prejudicia în niciun caz drepturile terților [art.2591 alin.(3) C.civ.]. În acest caz
legea adoptă sistemul mixt;
- dacă ambii soți își schimbă reședința obișnuită sau, după caz, cetățenia, legea
comună a noii reședințe obișnuite sau a noii cetățenii se aplică regimului
matrimonial numai pentru viitor, dacă soții nu au convenit altfel, și în niciun caz,
nu pot prejudicia drepturile terților [art.2596 alin.(2) C.civ.]. Până la momentul
schimbării reședinței obișnuite sau, după caz, a cetățeniei ambilor soți, se aplică
legea veche, iar după aceea, legea nouă (sistemul mixt);
- uzucapiunea mobiliară este cârmuită de legea statului unde bunul se află la
începerea termenului de posesie, prevăzut în acest scop, [art.2616 alin.(1) C.civ.],
iar în cazul în care bunul a fost în alt stat, unde se împlinește durata termenului de
uzucapiune, posesorul poate cere să se aplice legea acestui din urmă stat, dacă sunt
reunite, cu începere de la data deplasării bunului în acel stat, toate condițiile cerute
de menționata lege [art.2616 alin.(2) C.civ.]. Se aplică sistemul mixt.

2.3.2.4. Aplicarea legii mai favorabile (mitior lex)

Norma conflictuală română prevede, în unele cazuri, aplicarea legii mai favorabile.

Astfel:

- schimbarea legii naționale a persoanei nu aduce atingere majoratului dobândit

potrivit legii aplicabile în momentul dobândirii (art.l2575 C.civ.);
- filiația copilului din afara căsătoriei se stabilește potrivit legii naționale a
copilului de la data nașterii, dar în cazul în care copilul are mai multe cetățenii,
altele decât cea română, se aplică legea cetățeniei care îi este mai favorabilă
[art.2605 alin.(1) C.civ.].

2.3.3. Soluționarea conflictelor mobile de legi conform regulamentelor Uniunii

Europene.
 Conflictele mobile de legi se soluționeazî, potrivit dispozițiilor din regulamentul Roma
I și Regulamentul Roma II prin aplicarea legii vechi, în vreme ce Regulamentul Roma III
conține dispoziții prin care se aplică legea nouă16.

Astfel, potrivit Regulamentului Roma I, se aplică legea veche:

- când toate elementele relevante pentru situația respectivă, în momentul în care are
loc alegerea, se află în altă țară decât aceea a cărei lege a fost aleasă, alegerea
făcută de părți nu aduce atingere aplicării dispozițiilor legii acelei alte țări, de la
care nu se poate deroga prin acord [art.3 alin.(3)];
- în scopul determinării locului unde se află reședința obișnuită, momentul relevant
îl constituie data încheierii contractului [art.19 alin.(3)].

De asemenea, în conformitae cu Regulamentul Roma II, conflictele mobile de legi se

soluționează prin aplicarea legii vechi :

- în cazul în care persoana a cărei răspundere este invocată și persoana care a suferit
prejudiciul își au reședința obișnuită în aceeași țară, în momentul producerii
prejudiciului, se aplică legea respectivei țări [art.4 alin.(2)];
- dacă legea aplicabilă îmbogățirii fără justă cauză sau plății nedatorate nu poate fi
stabilită, iar părțile își au reședința obișnuită în aceeași țară în momentul producerii
faptului cauzator al îmbogățirii fără justă cauză, se aplică legea respectivei țări
[art.10 alin.(2)];
- în cazul în care toate elementele relevante pentru situația respectivă, în momentul
în care are loc faptul cauzator de prejudicii, se află în altă țară decât aceea a cărei
lege a fost aleasă, alegerea făcută de părți nu aduce atingere aplicării dispozițiilor
imperative ale legii acelei țări, de la care nu se poate deroga prin acord [art.14 alin.
(2)];
- în evaluarea comportamentului unei persoane a cărei răspundere este invocată, se
ține cont, în fapt și în mod corespunzător, de normele de siguranță și
comportament în vigoare în locul și în momentul producerii faptului care
angajează răspunderea persoanei respective (art.17).
În schimb, reglementările din Regulamentul Roma III relative la soluționarea
conflictelor mobile de legi fac trimitere la aplicarea legii noi:

16
A se vedea, I. Macovei, op.cit., p.119-120.
 - unul dintre soți poate să invoce legea țării în care își are reședința obișnuită la data
sesizării instanței judecătorești pentru a stabili faptul că nu și-a dat
consimțământul, dacă din circumstanțele cauzei reiese faptul că nu ar fi rezonabil
să se stabilească efectul comportamentului său [art.6 alin.(2)];
- în cazul în care legea statului membru participant în care ambii soți își au reședința
obișnuită la data încheierii acordului prevede condiții formale suplimentare în
situația unor astfel de acorduri, se aplică aceste condiții [art.7 alin.(2)];
- în absența unor opțiuni a părților, divorțul și separarea de corp sunt reglementate
de legea statului pe teritoriul căruia soții își au reședința obișnuită la data sesizării
instanței judecătorești [art.8 lit.a)].

2.3.4. Soluționarea conflictelor mobile de legi potrivit convențiilor internaționale

Conflictele mobile de legi se soluționează în conformitate cu reglementările

internaționale, prin adoptarea unor soluții diferite17.

Astfel, în cadrul Convenției de la Haga privind competența, legea aplicabilă,

recunoașterea, executarea și cooperarea cu privire la răspunderea părintească și
măsurile privind protecția copiilor din 19 octombrie 1966, prevederile pentru soluționarea
conflictelor mobile de legi adoptă soluția mixtă. Potrivit art.15 alin.(3) , dacă reședința
obișnuită a copilului se schimbă în alt stat contractant, legea acestui stat se aplică, din
momentul modificării situației, condițiilor de aplicare a măsurilor luate în statul vechii
reședințe obișnuite.

De asemenea, în cadrul Protocolului de la Haga privind legea plicabilă obligațiilor

de întreținere din 23 noiembrie 2007, soluția aplicabilă conflictelor mobile de legi depinde
de la caz la caz. De pildă, în cazul unei schimbări a reședinței obișnuite a creditorului, legea
statului în care se află reședința obișnuită se aplică din momentul în care intervine schimbarea
(textul art.3 alin. (2) admite sistemul mixt).

În situația în care părțile pot desemna ca aplicabilă legea oricărui stat a cărui cetățenie
sau reședință obișnuită o are una dintre părți la data desemnării, prevederile art.8 alin. (1) dau
prioritate legii vechi.

17
A se vedea, I.Macovei, op.cit., p.120