CAPITOLUL I

OBIECTUL DE STUDIU AL ORGANIZĂRII PROFESIILOR JURIDICE.

CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND MUNCA. ENUMERAREA
MODALITAȚILOR DE PRESTARE A MUNCII

1.1.CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND MUNCA

Este fără îndoială că, sub aspect social, indiferent de societate și etapă istorică, munca
reprezintă o necesitate, o condiţie fără de care omul nu poate exista, nu se poate forma, nu se
poate dezvolta.

Istoria, gândirea economică şi cea juridică au apreciat munca ca fiind o activitate

creatoare de valori materiale și spirituale 1, reprezentând înainte de orice, sursa determinantă a
existenței umane. Nimic nu este posibil fără muncă şi toate bunurile de trebuinţă existenţei
umane sunt produsul muncii omului

Marele poet național Mihai Eminescu spunea că munca “este legea lumii moderne”2, iar
George Bernard Show o considera “o primă necesitate a unei existenţe tolerabile”3.

Aşadar, viaţa este de neconceput făra muncă4, ca mod de exprimare specifică fiinţei
umane. Fie manuală, fie spirituală – munca este indiscutabil o activitate prin care oamenii îşi
utilizează aptitudinile fizice şi psihice cu care sunt înzestraţi, în scopul producerii bunurilor
cerute de existenţa lor. Numai omul, datorită inteligenţei de care dispune este în măsură să
valorifice tot mai diversificat şi perfecţionat ceea ce oferă mediul înconjurător, astăzi - destul de
controversat ca mod de exploatare, cu consecințe globale.

Istoricește, între factorii primari de producţie, se confirmă că munca continuă să aibe un

rol esenţial, că aceasta este inseparabilă de existenţa umană şi este indisolubil legată de viaţa
omului5.

1
I.T.Ştefănescu, Tratat teoretic și practic de drept al muncii, Ediția a IV a, revăzută și adăugită, Ed. Universul
juridic, București, 2017, pag 13.
2
M. Eminescu, Cugetări, Colecţia Cogito, Ed. Albatros, Bucureşti , 1979, pag.55.
3
G. B. Show, Aforisme. Paradoxuri. Cugetări, Colecţia Cogito, Ed. Albatros,1983, pag.78.
4
Arthur C.Velter, Asociaţiile profesionale şi regimul muncii. Istoric şi evoluţie, Editura „ Curierul judiciar”
Bucureşti, 1930, pag.6, Biblioteca Centrală Universitară.
5
A se vedea S. Ghimpu, I. T. Ştefănescu, Ş. Beligrădeanu, G. Mohanu, Dreptul muncii. Tratat, Vol 1, Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978, pag.7-10. Al.Athanasiu, L.Dima, Dreptul muncii, Ed. All Beck,
Bucuresti, 2005, pag.1. A.Ţiclea, Tratat de dreptul muncii, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012, pag.5.

1
 Munca reprezintă sursa conştiinţei de sine, de mulţumire, și, în afara vocaţiei de a crea
noi valori, aceasta are şi un rol formativ în ceea ce priveşte personalitatea umană, este un mijloc
pentru afirmarea individului în societate.

Înţeleasă ca o activitate creatoare de valori materiale sau spirituale, munca a fost și este
definită ca “acel factor de producţie constând în activitatea umană, specifică şi/sau intelectuală,
prin care oamenii îşi utilizează aptitudinile fizice şi spirituale în scopul producerii bunurilor,
prestării serviciilor şi executarii lucrărilor cerute de satisfacerea trebuinţelor lor”6.

Numai omul, prin munca lui poate să pună în evidenţă şi să valorifice eficient ceilalţi
factori de productie, respectiv resursele naturale şi capitalul. Greu deplasabilă dintr-o zonă în
alta, munca este inseparabilă de persoana umană şi, nu numai că nu poate fi sporită cantitativ, dar
este determinată numeric, sub aspectul persoanelor apte de muncă, în principal, prin legile
demografice.7

Experienţa mondială demonstrează că munca, dar mai ales munca înalt calificată,
creativă, cointeresată, responsabilă, reprezintă un factor esenţial, indispensabil în procesul de
dezvoltare umană și socială8.

Apartenența României la Uniunea Europeană, societatea super informatizată, pluralismul

democratic, statul de drept, viitorul în general presupun şi a impus aşezarea muncii ca factor
primordial al dezvoltării economico-sociale indiferent de modalitatea în care aceasta se
prestează: salariat, funcţionar public, demnitar, magistrat, militar, cooperator, meşteşugar,
lucrător independent, profesionist liberal.

Spre a se desprinde obiectul de studiu al acestei discipline ce și-a propus analiza

organizării și exercitării profesiilor juridice, sintetic, în cele ce urmează, vom prezenta
caracteristicile principale ale modalităților de prestare a muncii în diferitele ipostaze menționate
în paragraful anterior.

1.2.Munca desfăşurată în calitate de salariat

Calitatea de salariat constituie forma cea mai întâlnită ca modalitate de prestare a muncii.
Dreptul muncii are ca principal domeniu de studiu analiza raporturilor juridice de muncă prin
care sunt reglementate relaţiile care se stabilesc în procesul încheierii, executării, modificării şi
încetării raporturilor juridice centrate pe contractul individual de muncă. Este unanim acceptat că
dreptul muncii este dreptul contractului de muncă9, iar în cadrul acestei ramuri de drept,
salariatul şi angajatorul sunt figurile sale centrale. Între aceştia se încheie contractul individual de
muncă, definit ca acea înţelegere încheiată în scris, prin care salariatul se obligă la prestarea în
6
I.T.Ştefănescu, Dicţionar de drept al muncii, Ş. Beligrădeanu, I.T. Ştefănescu, Ed. Lumina Lex, 1997, pag 106.
7
I.T.Ștefănescu, Tratat teoretic și practic de drept al muncii, Ediția a II a , revăzută și adăugită, Ed. Universul
juridic, București, 2012, pag.13
8
I.T Ştefănescu, Tratat elementar de drept al muncii, Editura Lumina Lex.1999, pag.14.
9
I.T. Ștefănescu, op.cit., pag.24.

2
timp a unei munci în folosul şi subordinea angajatorului, acesta din urmă, obligându-se la
rândul său să - i plătească un salariu şi să-i creeze condiţii adecvate de muncă.

Din chiar analiza definiţiei contractului individual de muncă se constată care sunt
trăsăturile caracteristice10 prin care se individualizează însăşi munca prestată în calitate de
salariat.

Succint, toți doctrinarii din domeniul dreptului muncii au concluzionat ca salariații

desfăsoară activitatea pe baza unui act juridic bilateral guvernat de libertatea de voinţă a părţilor.

Această libertate presupune două elemente: pe de o parte, o libertate a părţilor în ce

priveşte dorinţa manifestată de a încheia un contract de muncă, şi, pe de altă parte, o libertate în
ceea ce priveşte condiţiile în care vor încheia acest contract - stabilirea clauzelor contractuale
concrete -, cu alte cuvinte, libertatea în ceea ce priveşte conţinutul contractului de muncă 11. Dar,
libertatea părţilor nu trebuie să vină în contradicţie cu dispoziţiile legale imperative 12. Acest
contract are numai două părţi: angajatorul (persoană juridică sau persoană fizică) şi salariatul.
Este un contract numit, adică reglementat prin legislaţia muncii, în care obligaţia salariatului este
aceea de a munci (obligaţie de a face) şi trebuie executată în natură. Este totodată un contract
sinalagmatic, care dă naştere la obligaţii reciproce între părţile sale. Cauza obligaţiei uneia dintre
ele o constituie executarea obligaţiei celeilalte. Este un contract oneros, prin aceea că fiecare
parte urmăreşte să-şi procure un folos13. Este un contract comutativ, prestaţiile principale ale
celor două părţi - munca şi salariul – fiind cunoscute la încheierea contractului; cu executare
succesivă ( în timp) , intuitu personae cu privire la fiecare din părţile sale.

De semenea, este un contract consensual, în sensul că se încheie prin simplul acord de

voinţă al părţilor, forma scrisă fiind cerută de lege, în prezent, ad validitatem, spre deosebire de
trecut când forma scrisă avea doar valoare de probă şi nu pentru validitatea contractului.

De semnalat că la încheierea contractului individual de muncă părţile se află pe o poziţie

de egalitate juridică, dar după perfectarea acestuia, salariatul este subordonat faţă de angajator,
aceasta fiind o caracteristică de esenţă a muncii salariate.

Subordonarea presupune din partea angajatorului o putere de comandă manifestată prin

ordine şi dispozţii obligatorii, o putere normativă constând în stabilirea de norme interne de
10
I.T. Ștefănescu, Tratat teoretic și practic de drept al muncii, Ediția a IV a, revăzută și adăugită, Ed. Universul
juridic, București, 2017,p.14; B.Vartolomei, Dreptul muncii, curs, Ed. Universul juridic, București, 2016.
11
M. Volonciu, Libertatea muncii, principiu fundamental al dreptului muncii, în “Studii de drept românesc” nr.3-
4/1991, pag.150.
12
Art.11 din Codul muncii :”clauzele contractului individual de muncă nu pot conţine prevederi contrare sau
drepturi sub minimul stabilit prin acte normative sau prin contracte colective de muncă”.
Art.38 din Codul muncii: “Salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute de lege. Orice tranzacţie
prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi este
lovită de nulitate”
13
Art.1172 Noul cod civil: ” contractul prin care fiecare parte urmărește să își procure un avantaj în schimbul
obligațiilor asumate este cu titlu oneros”. Art.954 din vechiul cod civil: “Contractul oneros este acela în care
fiecare parte voieşte a-şi procura un avantaj”.

3
organizare şi funţionare a locului de muncă, precum şi o putere organizatorică ce se reflectă prin
organizarea efectivă a procesului de muncă.

Sub aspectul obiectului şi conţinutului raportului juridic de munca, consecinţa

subordonării constă, în termenii legii, pe de o parte, în aceea că angajatorul stabileşte programul
şi locul de muncă al salariaţilor săi având, în acelaşi timp, dreptul de a da indicaţii cu privire la
modalităţile realizării sarcinilor de serviciu. Salariatul nu poate refuza îndeplinirea lor, nici
măcar atunci când s-ar putea pune în discuţie oportunitatea sau eficienţa economică14.

Pe de altă parte, subordonarea se manifestă şi prin obligaţia salariatului de a respecta

disciplina muncii, în caz contrar, devenind incidentă răspunderea disciplinară prin aplicarea unei
sancţiuni, care se poate finaliza cu sancţiuni, inclusiv cu cea mai gravă dintre sancţiuni,
concedierea disciplinară, respectiv cu încetarea definitivă a raportului de muncă.

Multe din aceste caracteristici le vom întâlni și în cazul profesiilor juridice de consilier
juridic în calitatea sa de salariat, al avocatului salarizat în interiorul profesiei, al profesionistilor
liberali de notar sau executor judecătoresc stagiari, dar și în cazul profesiei de magistrat, mai ales
sub aspectul disciplinei în muncă, sau al unor drepturi și obligații ce derivă din exercitarea
profesiei.

Salariatul are drepturile și obligațiile stabilite potrivit art.39 din Codul muncii.

Riscul, în cazul prestării muncii în calitate de salariat cade în sarcina angajatorului,

deferit faţă de situaţia în care munca este prestată independent, unde riscul se mută asupra
lucrătorului independent.

Salariul este un element esenţial al contractului individual de muncă.

În cazul în care o persoană o ajută pe alta, din prietenie, benevol, inclusiv în familie, fără
să primească nimic în schimb, nu poate fi vorba de o muncă prestată în calitate de salariat. În
acest caz nu se poate vorbi de încheierea unui contract de muncă.

Plata salariului, însă – ca un criteriu de diferenţiere – el singur, nu este definitoriu pentru

a se califica un contract ca fiind eminamente contract de muncă. Şi alte categorii de prestatori de
muncă primesc salariu, fără ca aceştia să fie consideraţi salariaţi. Este cazul magistraților dar și al
funcţionarilor publici, și chiar dacă au multe asemănări, aşa cum vom arăta în secţiunea
referitoare la munca prestată de funcţionarii publici, între aceştia şi salariaţi sunt diferenţe
semnificative.

1.3. Munca desfăşurată în calitate de purtător al puterii publice

A se vedea: Al. Ţiclea , A. Popescu, C. Tufan, M. Tichindelean, O. Tinca, Dreptul muncii, Ed.a Rosetti, Bucureşti,
14

2004, pag.12.

4
 A.Munca desfăşurată în calitate de funcţionar public15

În doctrina actuală, funcţionarul public este definit ca persoana fizică investită în mod
legal, prin actul de voinţă unilaterală a unei autorităţi publice sau al cetăţenilor, cu sarcina
îndeplinirii pe un timp limitat sau nedeterminat a unei funcţii publice, în vederea realizării
competenţei organului din structura căreia face parte funcţia respectivă16.

Pe aceiaşi linie de gândire, funcţionarul public a fost văzut într-o altă opinie 17, ca fiind
acea persoană fizică care, cu respectarea condiţiilor cerute de lege, a fost investită prin numire
într-o funcţie publică, pentru a desfăşura, contra unui salariu, o activitate continuă şi ritmică. Pe
timpul cât deţine funcţia publică, persoana fizică are anumite drepturi şi îi revin anumite
obligaţii.

15
A se vedea, pe larg, Ş. Beligrădeanu, Consideraţii teoretice şi practice privind Statutul funcţionarului public,
în ,,Dreptul,, nr.2/2000, pag.4 -14; V.Vedinaș, Drept admnistrativ, Ediția a XI a, revăzută și actualizată, curs
universitar, Ed.Universul juridic, București, 2019
16
A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Editia a IV, vol.I, Ed. All Beck, 2005, pag.563 şi urm.
17
V. Prisăcaru, Tratat de drept administrativ, Partea generală, Ediţia a III a revăzută şi adăugită, Ed. Lumina Lex,
Bucureşti, 2002, pag.265. A se vedea şi V.Prisăcaru, Funcţionarii publici, Ed. All Beck, Bucuresti, 2005.

5
 Legea nr.188/1999 privind statutul funcţionarilor publici18 cu modificările şi completările
ulterioare defineşte funcţionarul public ca reprezentând “ persoana numită într-o funcţie
publică”, cu precizarea că“ totalitatea funcţionarilor publici din autorităţile şi instituţiile publice
din administrţia publică centrală şi locală constituie corpul funcţionarilor publici.

Persoana căreia i-a încetat raportul de serviciu din motive neimputabile ei îşi păstrează
calitatea de funcţionar public, continuând să facă parte din corpul de rezervă al funcţionarilor
publici”

18
Publicată în “Monitorul oficial al României”nr.600/1999, modificată şi completată prin ORDONANȚA DE
URGENȚĂ nr.82/2000 publicată, ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr.284/2000, ORDONANȚA DE URGENȚĂ
nr.291/2000, Legea nr.161/2003, modificată şi completată prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr.40/2003;
ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 125 din 8 octombrie 2008; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 229 din 30
decembrie 2008; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 3 din 11 februarie 2009 respinsă de LEGEA nr. 379 din 10
decembrie 2009; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 37 din 22 aprilie 2009 abrogată de ORDONANŢA DE
URGENŢĂ nr. 105 din 6 octombrie 2009 şi respinsă de LEGEA nr. 41 din 12 martie 2010; ORDONANŢA DE
URGENŢĂ nr. 90 din 30 iunie 2009; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 105 din 6 octombrie 2009; LEGEA-
CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009; LEGEA nr. 379 din 10 decembrie 2009; DECIZIA nr. 1.629 din 3
decembrie 2009; LEGEA nr. 41 din 12 martie 2010; LEGEA nr. 49 din 19 martie 2010; LEGEA nr. 140 din 7 iulie
2010; LEGEA nr. 264 din 22 decembrie 2010; LEGEA-CADRU nr. 284 din 28 decembrie 2010; ORDONANŢA
DE URGENŢĂ nr. 16 din 8 mai 2012 aprobată de LEGEA nr. 132 din 18 iulie 2012; LEGEA nr. 76 din 24 mai
2012; LEGEA nr. 2 din 1 februarie 2013; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 77 din 26 iunie 2013; ORDONANŢA
DE URGENŢĂ nr. 82 din 27 august 2013. Forma consolidată a LEGII nr. 188 din 8 decembrie 1999 (Rep. 2) din
Monitorul Oficial nr. 365 din 29 mai 2007 la data de 17 decembrie 2018 este realizată prin includerea tuturor
modificărilor şi completărilor aduse de: ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 125 din 8 octombrie 2008;
ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 229 din 30 decembrie 2008; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 3 din 11
februarie 2009 respinsă de LEGEA nr. 379 din 10 decembrie 2009; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 37 din 22
aprilie 2009 abrogată de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 105 din 6 octombrie 2009 şi respinsă de LEGEA nr. 41
din 12 martie 2010; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 90 din 30 iunie 2009; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr.
105 din 6 octombrie 2009; LEGEA-CADRU nr. 330 din 5 noiembrie 2009; LEGEA nr. 379 din 10 decembrie 2009;
DECIZIA nr. 1.629 din 3 decembrie 2009; LEGEA nr. 41 din 12 martie 2010; LEGEA nr. 49 din 19 martie 2010;
LEGEA nr. 140 din 7 iulie 2010; LEGEA nr. 264 din 22 decembrie 2010; LEGEA-CADRU nr. 284 din 28
decembrie 2010; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 8 mai 2012 aprobată de LEGEA nr. 132 din 18 iulie
2012; LEGEA nr. 76 din 24 mai 2012*); LEGEA nr. 2 din 1 februarie 2013; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 77
din 26 iunie 2013 respinsă de LEGEA nr. 92 din 1 iulie 2014; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 82 din 27 august
2013 respinsă de LEGEA nr. 36 din 22 martie 2016; LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012; LEGEA nr. 255 din 19
iulie 2013; DECIZIA nr. 55 din 5 februarie 2014; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 18 din 16 aprilie 2014;
LEGEA nr. 92 din 1 iulie 2014; DECIZIA nr. 351 din 7 mai 2015; LEGEA nr. 36 din 22 martie 2016; LEGEA nr.
57 din 11 aprilie 2016; LEGEA nr. 129 din 31 mai 2017; DECIZIA nr. 818 din 7 decembrie 2017; DECIZIA nr. 166
din 27 martie 2018; LEGEA nr. 156 din 29 iunie 2018. În legătură cu statutul funcționarului public, a se vedea și
G.Bogasiu, Legea contenciosului administrativ, comentată și adnotată, ediția a IV a, revăzută și adăugită, Ed.
Univesul juridic, București, 2018.

6
 Dispoziţiile legii se aplică tuturor funcţionarilor publici, inclusiv celor care au statute
proprii aprobate prin legi speciale. Potrivit legii, pot beneficia de statute speciale, funcţionarii
publici care îşi desfăşoară activitatea în cadrul următoarelor servicii publice: structurile de
specialitate ale Parlamentului României; structurile de specialitate ale Administraţiei
prezidenţiale; structurile de specialitate ale Consiliului Legislativ; serviciile diplomatice şi
consulare; autoritatea vamală; poliţia şi alte structuri ale Ministerului Internelor şi Reformei
Administrative; alte servicii publice stabilite prin lege.

Tot prin lege, se prevăd expres şi categoriile de personal cărora nu li se aplică dispoziţiile
sale şi anume:

- personalului salariat din aparatul propriu al autorităţilor şi instituţiilor publice care

desfăşoară activităţi de secretariat, administrative, protocol, gospodărire, întreţinere reparaţii şi
de deservire, precum şi altor categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică;

- personalului salariat încadrat, pe baza încrederii personale, la cabinetul demnitarului;

- corpului magistraţilor;

- cadrelor didactice;

- persoanelor numite sau alese în funcţii de demnitate publică.

Cât priveşte munca funcţionarilor publici, până a putea presta acest tip de activitate, din
totdeauna selecţia funcţionarilor publici a reprezentat 19 o preocupare de mare importanţă.
Criteriile şi metodele de selecţie reflectă în fiecare ţară şi fiecare epocă, caracteristicile
fundamentale ale sistemului administrativ statal respectiv.

Dacă se acceptă că prin noţiunea de funcţie publică se înţelege o profesie, în virtutea

căreia persoana care o ocupă are un drept la carieră, atunci se vor distinge două categorii de
condiţii şi anume: condiţii generale, necesare pentru ocuparea oricărei funcţii publice şi condiţii
specifice, necesare pentru ocuparea anumitor categorii de funcţii din administraţie, din sfera
justiţiei, a legislativului, etc.20

Accesul la funcţia publică în România este dat de metoda concursului.

Potrivit art.54 din Legea nr.188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, cu

modificările şi completările ulterioare, poate ocupa o funcţie publică persoana care îndeplineşte
următoarele condiţii:

a) are cetăţenia română şi domiciliul în România;

b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;

19
D. A. Tofan, Drept Administrativ, Vol.I, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003, pag.291.
20
A. Iorgovan , op.cit., 2005, pag.576.

7
 c) are vârsta de minimum 18 ani împliniţi;

d) are capacitate deplină de exerciţiu;

e) are o stare de sănătate corespunzătoare funcţiei publice pentru care candidează, atestată
pe bază de examen medical de specialitate;

f) îndeplineşte condiţiile de studii prevăzute de lege pentru funcţia publică;

g) îndeplineste conditiile specifice pentru ocuparea functiei publice;

h) nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra unanităţii, contra statului
sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfaptuirea justiţiei,
de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o
incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit
reabilitarea;

i) nu a fost destituită dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani;

j) nu a desfăşurat activitate de poliţie politică, astfel cum este definită prin lege.

Cât priveşte ocuparea funcţiilor publice vacante, aceasta se poate face prin promovare,
transfer, redistribuire în condițiile legii, recrutare prin concurs.

Concursul are la bază principiul competiţiei deschise, transparenţei, meritelor profesionale

şi competenţei, precum şi cel al egalităţii accesului la funcţiile publice pentru fiecare cetăţean
care îndeplineşte condiţiile legale.

Referitor la numirea în funcţie, aceasta se face printr-un act administrativ individual, fiind
o manifestare de voinţă exclusivă şi unilaterală provenită de la acea parte a raportului juridic care
încredinţează funcţia spre executare.

Statutul funcţionarilor publici distinge în ceea ce priveşte numirea, dupa cum este vorba
despre înalţi funcţionari publici, funcţionari publici de conducere sau funcţionari publici de
execuţie.

În toate cazurile, actul administrativ de numire trebuie să fie în formă scrisă, să conţină
temeiul legal al numirii, numele funcţionarului public, denumirea funcţiei publice, data de la care
urmează să exercite funcţia publică, drepturile salariale, precum şi locul de desfăşurare a
activităţii.

La intrarea în corpul funcţionarilor publici se depune jurământul de credinţă. Odată admis,

se întocmeşte dosarul profesional.

Sub aspectul drepturilor, pentru activitatea desfăşurată funcţionarul public are dreptul la
un salariu stabilit în conformitate cu prevederile legii privind sistemul unitar de salarizare pentru

8
funcţionarii publici. Salariul este preţul muncii prestate, exprimat de regulă, în bani 21. Văzut
drept contraprestaţie a muncii, salariul funcţionarului public are acelaşi înţeles ca şi cel din
legislaţia muncii.

În strânsă legatură cu dreptul la salariu este prevăzut şi dreptul la o durată normală a

timpului de lucru, care este de 8 ore pe zi şi de 40 ore pe săptămână.

Alte drepturi ale funcţionarilor publici se referă la concediul de odihnă, asistenţă medicală,
dreptul la ocrotirea sănătăţii, pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, potrivit legii.

Funcţionarilor publici le este garantat şi dreptul la opinie, la asociere sindicală, le este

recunoscut dreptul la grevă, în condiţiile legii, cu respectarea principiului continuităţii şi
celerităţii serviciului public.

Corelativ acestor drepturi, funcţionarii publici au şi îndatoriri legate de îndeplinirea

funcţiei. Astfel, în munca pe care o desfăşoară funcţionarii publici trebuie să dea dovadă de
profesionalism, imparţialitate, să se abţină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii
persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcţionarilor publici. Sunt datori să
păstreze secretul de stat, secretul de serviciu, precum şi confidenţialitatea în legătură cu faptele,
informaţiile sau documentele de care iau cunoştiinţă în exercitarea funcţiei publice, în condiţiile
legii, cu excepţia informaţiilor de interes public.

Funcţionarii publici au obligaţia să respecte întocmai regimul juridic al conflictului de

interese şi al incompatibilităţilor, stabilite potrivit legii.

Atunci când aceste obligaţii nu sunt respectate, intervine răspunderea juridică. Potrivit
legii, încalcarea de către funcţionarii publici, cu vinovăţie, a îndatoririlor de serviciu atrage
răspunderea disciplinară, contravenţională, civilă sau penală, după caz.

Aceste forme, ca şi în legislaţia muncii, nu se exclud între ele, ele putând fi aplicate
concomitent dacă fapta întruneşte în acelaşi timp, condiţiile unor forme diferite de răspundere
juridică22. Ceea ce, principial este interzis, nu reprezintă decât aplicarea a două sancţiuni de
aceeaşi natură juridică pentru aceeaşi faptă23.

Răspunderea disciplinară intervine atunci când se comit abateri disciplinare de la

îndatoririle de serviciu, iar legiuitorul a enumerat sancțiunile în mod limitativ, respectiv:
mustrarea scrisă; diminuarea drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioadă de până la 3 luni;
suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau, după caz, de promovare în funcţia

21
V.Vedinas, Legea nr.188/ 1999 privind Statutul funcţionarilor publici,cu modificările ulterioare, republicată,
Ediţia a III a, revăzută şi adăugită, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2004.......
22
Th. Mrejeru, E. Ilie, Condiţiile pentru numirea în funcţie şi răspunderea juridică a funcţionarilor publici, în
Revista de drept public, serie nouă , nr.2/ 2003, pag.71-80.
23
M. Preda , Drept Administrativ, Partea generală, ediţie revăzută şi adăugită, Ed. Cordial Lex, Bucureşti, 2000, pag.
137.

9
publică pe o perioadă de la 1 la 3 ani; trecerea într-o funcţie publică inferioară pe o perioadă de
până la un an, cu diminuarea corespunzătoare a salariului; destituirea din funcţia publică.

Răspunderea civilă intervine pentru pagubele produse cu vinovăţie patrimoniului autorităţii

sau instituţiei publice în care funcţionează funcţionarul public, precum şi pentru nerestituirea în
termen a sumelor ce i s-au acordat necuvenit sau pentru daunele plătite de autoritatea sau
instituţia publică, în calitate de comitent, unor terţe persoane, în temeiul unor hotărâri
judecătoreşti.

În ceea ce priveşte răspunderea penală a funcţionarului public, aceasta intervine pentru

infracţiunile săvârşite în timpul serviciului sau în legatură cu atribuţiile funcţiei publice pe care o
ocupă. Atunci când s-a pus în mişcare acţiunea penală, conducătorul autorităţii sau instituţiei
publice este îndreptăţit la suspendarea funcţionarului public din funcţia publică pe care o deţine.

B.Munca desfăşurată în calitate de demnitar

Persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică (demnitarii) sunt o categorie de

persoane a căror muncă este plătită - printr-o îndemnizaţie lunară - de la buget, dar care nu au o
lege cadru (de drept comun) care să le reglementeze statutul lor juridic; doar din alte acte
normative ori norme disparate pentru fiecare subcategorie se pot extrage câteva caracteristici24.

În reglementarea Legii nr.154/15.07.1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază

în sectorul bugetar şi a îndemnizaţiilor pentru persoane ce ocupă funcţii de demnitate publică 25 se
prevedea că“persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică au dreptul pentru activitatea
desfăşurată, la o indemnizaţie lunară, stabilită în conformitate cu prevederile anexei nr.II.”

Or, în această anexă în capitolul I intitulat “funcţii de demnitate publică alese” sunt
nominalizaţi, pe instituţii, următorii demnitari :

1.Preşedinţia României – Preşedintele României;

2.Parlamentul României :

- Preşedintele Senatului şi Preşedintele Camerei Deputaţilor;

-Vicepreşedinţii Senatului şi ai Camerei Deputaţilor;

- Secretarii şi chestorii Senatului şi ai Camerei Deputaţilor;

24
Ş. Beligrădeanu,”Corelaţii între Legea nr.192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator şi
dreptul muncii” în Revista ”Dreptul” nr.10/2006 pag.95.
25
Publicată în “Monitorul oficial al României ”nr.266 din 16 iulie 1998, în prezent abrogată de art.48 din Legea nr.
330/2009 la data de 1 ianuarie 2010

10
 - Preşedinţii grupurilor parlamentare ale Senatului şi Camerei Deputaţilor;

- Vicepreşedinţii comisiilor permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor;

- Secretarii comisiilor permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor;

- senatorii şi deputaţii.

3.Primării şi consilii:

- primarul general şi viceprimarii Capitalei

- preşedintele şi vicepreşedintele consiliului judeţean;

- primarul şi viceprimarul de municipiu;

- primarul şi viceprimarul de oraş;

- primarul şi viceprimarul de comună;

-consilieri (ai Consiliului General al municipiului Bucureşti, judeţeni şi locali).

În cadrul secţiunii “funcţii de demnitate publică numite” sunt nominalizaţi:

1.Guvernul României: Prim –ministru, ministru, secretar de stat, membru al guvernului,

secretar de stat, subsecretar de stat;

2.Curtea Supremă de Justiţie (actualmente Înalte Curte de Casaţie şi Justiţie- Î.C.C.J):

Preşedintele, vicepreşedintele, preşedintele de secţie, judecătorii;

3.Parchetul General de pe lângă I.C.C.J. : Procurorul general, prim adjunct al procurorului

general, adjunct al procurorului general;

4.Curtea Constituţională : Preşedinte, judecători;

5.Consiliul Legislativ: Preşedinte, preşedinte de secţie;

6.Avocatul poporului: Avocatul poporului, adjunct al avocatului poporului ;

7.Curtea de Conturi: Preşedinte, vicepreşedinte, preşedinte de secţie, consilier conturi,

procuror financiar general; 26;

26
Prefecţii şi subprefecţii, ca şi secretarii generali, secretarii generali adjuncţi ai Guvernului, sunt
înalţi funcţionari publici. Potrivit art.12 din Legea nr.188/1999 privind statutul funcţionarilor
publici, republicată-categoria înaltilor funcţionari publici cuprinde persoanele care sunt numite în
una dintre următoarele funcţii publice:

a) secretar general al Guvernului şi secretar general adjunct al Guvernului;

11
 8.Preşedinţia României : consilier prezidenţial, consilier de stat;

9.Parlamentul României: secretar general la Camera Deputaţilor şi la Senat, secretar

general adjunct la Camera Deputaţilor şi la Senat;

1o.Consiliul Concurenţei: preşedinte, vicepreşedinte, consilier de concurenţă;

11.Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare: preşedinte, vicepreşedinte, membri;

12.Consiliul National al Audiovizualului: preşedinte, membri.

Prin OG nr.3/2006 anexa VII, în plus de demnitarii arătaţi mai sus, mai sunt nominalizaţi:

Cancelaria Primului ministru: Şeful Cancelariei Primului Ministru; Consilier de stat la

Cancelaria Primului Ministru.

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Statului ( CNSAS): preşedinte,

vicepreşedinte, secretar al CNSAS, membri.

Alături de aceştia, ca asimilaţi funcţiilor de demnitate publică erau prevăzuţi

conducătorii instituţiilor publice din subordinea Guvernului, sub denumirea de: preşedinte,
director general, şef de oficiu, etc, vicepreşedinte, director general adjunct, etc.

În acord cu ceea ce se subliniază în doctrina de drept public, cu toate că funcţiile şi

demnităţile publice sunt într-o incontestabilă legătură, nu se poate accepta că demnitarii sunt
simpli funcţionari publici, în sensul ştiinţei dreptului administrativ. În mod categoric, demnitatea
publică semnifică mult mai mult decât conceptul de funcţionar public, fiind prin excelenţă o
categorie a dreptului constituţional27.

Cât priveşte activitatea (munca) pe care o desfăşoară persoanele ce exercită (deţin, ocupă)
demnităţi publice, aceasta are la bază un raport juridic de muncă deosebit de cel al salariatului, al
funcţionarului public, al militarului profesionist (de carieră), deoarece:
b) secretar general din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale;

c) prefect;

d)secretar general adjunct din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice
centrale;

e) subprefect;

f) inspector guvernamental.
27
A se vedea I.Muraru, Comentariu la art.16, în M.Constantinescu, I.Deleanu, A.Iorgovan, F.Vasilescu, I.Vida,
“Constituţia României- comentată şi adnotată, Ed. Regia Autonomă “Monitorul Oficial al României”, Bucureşti,
1992, pag.40; În acelaşi sens, I.Moraru, S.Tănăsescu ,“Drept constituţional şi instituţii politice”, Editura Lumina
Lex, Bucureşti, 2001, pag.188-189.

12
 - prin statutul funcţionarilor publici adoptat prin Legea nr.188/1999, cu modificările aduse
prin Legea nr.161/2003 s-a stabilit că dispoziţiile acestui statut nu se aplică persoanelor numite
sau alese în funcţii de demnitate publică, deci între aceştia şi funcţionarii publici de carieră nu se
poate pune semnul egalităţii;

- chiar dacă în cadrul funcţionarilor publici unii dintre aceştia pot avea un statut special,
aceasta nu conduce la ideea că s-ar putea referi şi la cei care deţin (exercită) demnităţi publice.

Ceea ce leagă cele două categorii o reprezintă împrejurarea că şi unii şi alţii concură la ceea
ce numim “prerogativa de putere publică”.

În literatura de specialitate s-a exprimat părerea că “ persoanele care exercită (deţin,

ocupă) demnităţi publice- alese sau numite - trebuiau să fi constituit juridic, şi logic, o categorie
aparte, cu statut special”28 , a căror activitate ar trebui reglementată, într-o concepţie unitară,
printr-o lege cadru, prin care, pe de -o parte, să se indice analitic, care sunt “demnităţile publice”
în înţelesul Constituţiei, iar, pe de altă parte, să se normeze statutul juridic al fiecărei subcategorii
de persoane fizice care exercită (ocupă) demnităţi publice.

Punctul de vedere conturat în doctrină este situat la confluenţa dintre dreptul public şi
dreptul privat, caracterizat în esenţă, prin aceea că:

- formularea din art.16 alin 3 din Constituţia României “funcţii şi demnităţi publice, civile
sau militare” nu reflectă o identitate a statutului juridic al persoanelor care le deţin; există
convergenţe precumpănitoare, dar şi diferenţieri notabile29:

- în cazul funcţiilor de demnitate publică, cei numiţi sau aleşi se află într-un raport juridic
de muncă, dar acesta are particularităţile sale impuse de normele dreptului public;

- funcţia de demnitate publică se integrează funcţiei publice (înţeleasă ca ansamblu de

atribuţii şi responsabilităţi stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere
publică de către administraţia publică centrală şi locală);

- se impune adoptarea unui statut special al demnităţilor publice printr-o lege cadru. Un
astfel de statut special, care trebuie să adune la un loc reglementările existente disparat, la care să
se adauge reglementări noi, inclusiv cele determinate de apartenenţa României la Uniunea
Europeană, va trebui să semnaleze specificul funcţiilor de demnitate publică, în comparaţie cu
specificul funcţiilor publice (care pot fi ocupate doar prin concurs, pe criterii strict legale, iar nu
politice, şi unde stabilitatea este garantată, iar în caz de înlăturare din funcţie, de abuz, există
posibilitatea atacării la instanţele de contencios administrativ).

28
A se vedea S.Beligrădeanu,” Natura raportului juridic de muncă al magistraţilor” în “Dreptul” nr.7/2003 pag.37
şi urm.
29
I.T.Ştefănescu,Tratat teoretic și practic de drept al muncii, Editura Universul juridic, Bucureşti, 2017, pag.29-30.

13
 Persoanele care dețin demnități publice li se aplică reglementările special instituite
cuprinse în diverse acte normatice și, în completare, normele Codului muncii, ca norme de drept
comun, dăcă este necesar. Apelarea la dispozițiile Legii nr.188/19999, ca reglementare de drept
comun, este exclusă, deoarece prin art.6 lit e din acest act normativ este prevăzut că ” nu se
aplică....persoanelor numite sau alese în funcții de demnitate publică ”30

C. Munca desfăşurată în calitate de militar

Analiza statutului profesional al cadrelor militare 31din punct de vedere al accesului în

profesie şi al evoluţiei ulterioare în carieră trebuie abordată plecând de la bazele constituţionale 32
ale profesiei de militar, care se regăsesc, în principal, în conţinutul art.16 alin.3 şi art.118 alin 2
si 3 din Constituţia României, conform cărora:

“Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de
persoanele care au cetăţenie română şi domiciliul în ţară. Statul garantează egalitatea de şanse
între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi” ( art.16 alin 3).

“ Structura sistemului naţional de apărare, pregătirea populaţiei, a economiei şi a

teritoriului pentru apărare, precum şi statutul cadrelor militare, se stabilesc prin lege organică”
( art.118 alin. 2) .

Din analiza acestor prevederi constituţionale, o primă concluzie care se desprinde pentru
personalul ce desfăşoară o carieră de militar, este aceea că, întocmai ca şi în cazul funcţionarilor
publici propriu-zisi, raporturile juridice de muncă ale cadrelor militare în activitate îmbracă
forma raporturilor de serviciu, legiutorul constituant consacrându-le un regim statutar.

A doua concluzie este aceea că, şi în legislaţia română, întocmai ca în toate ţările Uniunii
Europene33, anumite tipuri de funcţii, destinate, în sens larg funcţionarilor publici, sunt exercitate
în cadrul unor reglementări statutare specifice, cum este cazul cadrelor militare (alături de
magistraţi, politişti, diplomaţi, etc.).

30
I.T.Ştefănescu, Op.cit. p.30.
31
Pe larg, a se vedea , Dimitrie-Dan Raiciu, Raporturile juridice de muncă ale cadrelor militare în activitate, Ed.
Universul juridic, Bucuresti, 2011.
32
Aşa cum au fost completate şi modificate prin Legea nr.429/2003 de revizuire a Constituţiei României .
33
J. Ziller,Administrations comparees. Les sistemes politico-administratifs de L”Europe des Douze, Editions
Moutchrestien –E.J.A., Paris, 1993, pag.349-379.

14
 Chiar dacă au un statut special (în speţă, Legea nr.80/1995 34) cadrele militare fac parte, în
sens larg, din categoria funcţionarilor publici, funcţiile militare pe care le ocupă fiind investite cu
prerogative de putere publică sau atribuţii de satisfacere a interesului general. În acest sens, se
impune menţionată şi prevederea constituţională a alineatului 4 a art.118, potrivit căreia:

“Organizarea de activităţi militare sau paramilitare în afara unei autorităţi statale este
interzisă”.

În ceea ce priveşte natura juridică a raportului de serviciu, în cazul cadrelor militare în

activitate, această problemă intră sub incidenţa dezbaterii existente în doctrină privind
apartenenţa acestuia la dreptul muncii sau la dreptul administrativ.

În opinia autorilor de dreptul muncii35 munca prestată de funcţionarii publici intră şi sub
incidenţa dreptului muncii, aducându-se, în principal, următoarele argumente:

- raportul de serviciu se întemeiază pe acordul de voinţă al părţilor – instituţia publică,

respectiv persoana care va ocupa o funcţie publică. Chiar nematerializat într-un contract
individual de muncă, acest acord este manifestat expres (de către instituţia publică, în calitate de
angajator, prin actul administrativ de numire într-o anumită funcţie publică iar, de către
funcţionar, treptat, pe timpul procedurilor de angajare, faza finală fiind reprezentată de
depunerea jurământului);

34
Publicată în ”Monitorul oficial al României” nr. 155 din 20 iulie 1995. Forma consolidată a LEGII nr. 80 din 11
iulie 1995, publicată în Monitorul Oficial nr. 155 din 20 iulie 1995, la data de 9 decembrie 2018, este realizată prin
includerea modificărilor şi completărilor aduse de: ORDONANŢA nr. 73 din 27 august 1999 abrogată de
ORDONANŢA nr. 7 din 19 iulie 2001, respinsă de LEGEA nr. 206 din 19 aprilie 2002; ORDONANŢA DE
URGENŢĂ nr. 60 din 26 mai 2000 respinsă de LEGEA nr. 611 din 31 octombrie 2001; ORDONANŢA DE
URGENŢĂ nr. 69 din 17 mai 2001; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 90 din 21 iunie 2001; LEGEA nr. 652 din
20 noiembrie 2001; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 182 din 20 decembrie 2001; ORDONANŢA nr. 88 din 30
august 2001; LEGEA nr. 478 din 9 iulie 2002; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 169 din 27 noiembrie 2002;
LEGEA nr. 516 din 28 noiembrie 2003; LEGEA nr. 520 din 9 decembrie 2003; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr.
4 din 26 februarie 2004; LEGEA nr. 286 din 24 iunie 2004; DECIZIA nr. 90 din 10 februarie 2005; ORDONANŢA
DE URGENŢĂ nr. 60 din 23 iunie 2005; LEGEA nr. 310 din 8 noiembrie 2005; LEGEA nr. 18 din 11 ianuarie
2006; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 9 din 16 februarie 2006; DECIZIA nr. 384 din 4 mai 2006; LEGEA nr. 81
din 30 martie 2007; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 77 din 28 iunie 2007; LEGEA nr. 263 din 16 decembrie
2010; LEGEA nr. 53 din 21 aprilie 2011; LEGEA nr. 171 din 31 mai 2013; LEGEA nr. 327 din 5 decembrie 2013;
LEGEA nr. 255 din 19 iulie 2013; LEGEA nr. 30 din 27 martie 2014; LEGEA nr. 206 din 20 iulie 2018; LEGEA nr.
288 din 29 noiembrie 2018.

35
I.T.Ştefănescu, op.cit., pag 30-33; S.Beligrădeanu, Consideraţii teoretice şi practice privind Statutul
funcţionarului public, în ,,Dreptul,, nr.2/2000, pag.4 -14; R.Postelnicu, Statutul funcţionarilor publici, Editura
universitară “Carol Davila”, Bucuresti, 2006; Al. Athanasiu, L. Dima - Curs de Dreptul muncii, Editura All Beck,
Bucureşti, 2005, pag. 2-3; S. Ghimpu, Al. Ţiclea, Dreptul muncii, Ed.All Beck, Bucureşti, 2000, pag.19-21.

15
 - obiectul şi cauza raportului de serviciu sunt identice cu cele ale oricărui raport juridic
de muncă. Practic, funcţionarul se obligă să presteze munca (determinată de atribuţiile şi
responsabilităţile funcţiei publice ocupate36) în schimbul unei remuneraţii;

- raporturile de funcţie publică (de serviciu) au caracter intuitu personae, oneros, sunt cu
executare succesivă, au caracter de continuitate şi se caracterizează prin raportul de
subordonare dintre funcţionar şi instituţia publică angajatoare (raport care, în cazul
funcţionarilor publici şi cu atât mai mult în cazul militarilor, este mult mai evident decât cel care
se naşte pe baza unui contract individual de muncă).

În opinia autorilor de drept administrativ37 raportul de serviciu este un raport contractual

de drept administrativ. Principalele argumente invocate în susţinerea acestui punct de vedere
sunt :

- raportul de serviciu este indisolubil legat de prerogativele şi atribuţiile funcţiei publice

ocupate, devenind astfel un raport de funcţie, din sfera dreptului administrativ;

- calitatea de funcţionar public este dată de actul de numire în funcţie, care este un act
administrativ de autoritate şi nu de dreptul muncii;

- întreaga discuţie legată de reglementarea cuprinsă în Legea nr.188/1999 privind Statutul

funcţionarilor publici este axată pe ideea de autoritate, de decizie în selecţie, de condiţiile
impuse, de împrejurarea că litigiile de contencios administrativ sunt deduse în faţa secţiilor
instituite în acest scop.

Fără îndoială că această confruntare de opinii (existentă şi în ţările Uniunii Europene)

poate fi susţinută şi de alte argumente pertinente, de substanţă, în favoarea uneia sau a alteia
dintre părti. Apreciem însă că nu se poate face abstracţie de faptul că atunci când instituţia
publică angajatoare (fie aceasta Ministerul Apărării Naționale, Agenţia Naţională a
Funcţionarilor Publici, etc.) acordă drepturi corelative muncii prestate de către funcţionar (civil
sau militar), în principal, salariul şi alte drepturi băneşti (sporuri, prime, premii, indemnizaţii de
conducere, etc), dar şi alte drepturi cuvenite angajaţilor (concedii de odihnă, de maternitate,
pentru creşterea copilului – la cererea expresă a angajatei, concediu medical, concediu paternal -
tot la cererea expresă a beneficiarului, concediul de studii, etc) nu îşi exercită prerogativele de
putere publică sau atribuţiile de interes general, ci obligaţiile ce-i revin ca parte într-un raport
juridic de muncă intuitu personae.

Fără a tăgădui caracterul preponderent legal al “poziţiei funcţionarilor publici” se impune

de menţionat că într-o situaţie similară este şi “personalul contractual” din sectorul bugetar. De
36
Atribuţii care sunt stabilite obiectiv şi obiectivat de autoritatea sau instituţia publică în cauză, potrivit prevederilor
legale.
37
A.Iorgovan, Tratat de drept administrativ.Vol.I, Ediţia 4, Editura All Beck, Bucureşti, 2005, pag.580-585;
Al.Trăilescu, Drept Administrativ. Tratat elementar. Ed. All Beck, Bucureşti, 2002, pag.104-110; D.Apostol Tofan,
Drept Administrativ, vol. I, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003, pag. 280-284.

16
altfel, în aceeaşi idee, nu se poate face abstracţie de faptul că Legea nr.188/1999 privind statutul
funcţionarilor publici reglementează în mod expres dreptul acestor categorii de personal de a se
constitui în sindicate sau de a adera la acestea, precum şi dreptul la grevă . Or, atât “sindicatul”,
cât şi “ greva” sunt instituţii proprii dreptului muncii care, potrivit legii, au ca scop apărarea şi
promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale membrilor de sindicat, drepturile
lor colective şi individuale.

Având în vedere cele prezentate, alături de o opinie conciliantă din doctrină38, apreciem
că nimic nu se opune ca raporturile de serviciu să primească o abordare atât în dreptul muncii cât
şi în dreptul administrativ din perspectiva fiecăreia dintre aceste ramuri de drept.

În aplicarea dreptului, se desprinde însă o concluzie cu deosebită importanţă practică,

constând în faptul că Statutul funcţionarilor publici reprezintă dreptul special- în raport cu
prevederile legislatiei muncii (în principal, ale Codului muncii) şi dreptul comun- în raport cu
statutele speciale, cum este şi cazul Statutului cadrelor militare. Cu alte cuvinte, Legea
nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare se întregeşte cu prevederile Legii nr.188/1999
privind statutul funcţionarilor publici sau, după caz, cu cele ale Codului muncii.

Conform prevederilor art.5 din Legea nr.80/1995 privind Statutul cadrelor militare
“ Ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii în activitate sunt militari profesionişti. Profesia de ofiţer,
maistru militar sau subofiţer este o activitate menită să asigure funcţionarea, perfecţionarea şi
conducerea organismului militar în timp de pace şi de război.

Accesul în profesie, precum şi evoluţia ulterioară pe treptele ierarahiei militare au la

bază principiile şi normele cuprinse în prezenta lege. În aplicarea acestora, pentru cadrele
militare ale Ministerului Apărării se elaboreaza Ghidul carierei militare, aprobat prin hotărâre
a Guvernului”39

Din cele de mai sus se desprinde ideea că ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii în
activitate sunt militari “profesionişti” constituiţi, potrivit gradelor militare pe care le au, în trei
corpuri ( art.2 din lege).

Cât priveşte exercitarea acestei profesii, pentru chemarea în activitate şi deci a presta
activitate în calitate de cadru militar, indiferent de corp (al ofiţerilor, maiştrilor militari, sau al
subofiţerilor), în art.4 alin 2 lit a) din statut sunt prevăzute condiţiile generale. Principala condiţie
constă în a avea “cetăţenia română şi domiciliul în ţară”. Textul a fost modificat prin Legea
nr.286/200440, în acord cu noile prevederi ale art.16 alin 3 din Constituţia României revizuită, în
sensul că a fost eliminată condiţia de a avea numai cetăţenie română pentru ocuparea unei funcţii
militare.

38
D. Apostol Tofan, op.cit., pag.284.
39
Hotărârea Guvernului nr.582/2001 publicată în “Monitorul oficial al României” nr.371 din 10 iulie 2001.
40
Publicată în “Monitorul oficial al României” nr.586 din 13 iunie 2004.

17
 Cadrelor militare le incumbă îndatoririle stabilite de Constituţie, legile ţării şi statutului
activităţii lor, precum şi interzicerea ori restrângerea unor drepturi şi libertăţi, potrivit legii.

Interdicţia unor drepturi se referă la obligaţia :

- de a nu face parte din partide, formaţiuni sau organizaţii politice ori să desfăşoare
propagandă în favoarea acestora ori a unui candidat independent pentru funcţii publice;

- să nu candideze pentru a fi ales în administraţia publică locală sau în Parlamentul

României, precum şi în funcţia de Preşedinte al României;

- să nu declare sau să participe la grevă.

Cât priveşte restrângerea unor drepturi, acestea privesc exprimarea unor opinii politice,
aderarea la unele culte, încheierea căsătoriei cu o persoană apatridă sau de altă cetăţenie decât
română, deplasarea în străinatate, etc.

Aceste prevederi legale nu contravin dispoziţiilor Directivei Consiliului Uniunii

Europene nr.78/2000 CE de creare a unui cadru general în favoarea tratamentului egal privind
ocuparea forţei de muncă şi condiţiile de muncă. Susţinem aceasta prin aceea că la punctul (23)
din preambulul Directivei nr.78/2000 CE se menţionează că “ în circumstanţe foarte limitate, un
tratament diferenţiat poate fi justificat atunci când o caracteristică legată de religie sau de
convingeri, de un handicap, de vârstă sau de orientare sexuală constituie o cerinţă profesională
esenţială determinată, atâta timp cât scopul este legitim, iar exigenţele rezonabile”.

Inițial, asa cum era prevăzut în art 87 din Legea nr.80/1995 privind Statutul cadrelor
militare, atât pentru a putea fi chemat în activitate, cât şi pentru a presta muncă în calitate de
militar profesionist, cadrele militare trebuie să îndeplinească şi condiţia de a nu fi condamnat
prin hotărâre judecătorească pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie. Norma este imperativă, iar
odată condamnat definitiv pentru o astfel de infracţiune, cadrul militar în cauză este trecut în
rezervă. Actualmente, urmare modificării intervenite prin Legea nr.53/2011, cadrele militare în
activitate din Ministerul Apărării Naţionale condamnate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie la
pedeapsa amenzii penale sau cu închisoare, cu suspendarea executării ori graţiate înainte de
începerea executării pedepsei, pot fi trecute în rezervă sau direct în retragere ori pot fi menţinute
în activitate, pe baza propunerilor înaintate ierarhic comandanţilor/şefilor care au stabilite
competenţe în acest sens, prin ordin al ministrului apărării naţionale41.

În tot ceea ce fac, ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii au obligaţia de a nu efectua

activităţi care contravin demnităţii, prestigiului şi normelor de comportare ce decurg din
calitatea lor de cadre militare, foaia lor matricolă, fiind actul oficial ce le reflectă atât vechimea
în serviciul militar, cât şi funcţiile îndeplinite în carieră.

41
Alin. 3 al art. 87 a fost introdus de pct. 26 al art. I din LEGEA nr. 53 din 21 aprilie 2011, publicată în Monitorul
oficial nr. 290 din 26 aprilie 2011

18
 D. Munca desfăşurată în calitate de magistrat42

Termenul de magistrat, derivând de la latinescul ”magistratus” a fost definit în timp ca

semnificând, în general, persoana investită cu autoritate publică jurisdicţională, fiind considerat
“denumirea dată de lege judecătorilor şi procurorilor”43

Dacă prin Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească se reluase tradiţia folosirii
noţiunii de “magistrat”44, prin Legea nr.247/200545 s-a renunţat la folosirea noţiunii de
“magistrat” în favoarea celei de “judecător” şi “procuror”, opţiune criticată în literatura de
specialitate46. Cert este, că în Clasificarea Ocupaţiilor din România47, se foloseşte termenul de
“magistraţi”, în paranteza de explicare a clasificării, fiind enumerate cele două mari categorii
profesionale ce dau conţinut noţiunii de magistrat - judecător şi procuror.

Cât priveşte corpul magistraţilor, ca prestatori ai unei munci, în înţelesul larg al acestei
noţiuni, în art.46 din Legea nr.92/1992 s-a stabilit: ”fac parte din corpul magistraţilor
judecătorii de la toate instanţele judecătoreşti, procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă
acestea, precum şi magistraţii asistenţi ai Curţii Supreme de Justiţie”

În Legea nr.303/2004 privind statutul magistraţilor, în forma sa inițială noţiunea de corp

al magistraţilor a fost definită în art.2: “Judecătorii, procurorii şi magistraţii asistenţi ai Înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie...fac parte din corpul magistraţilor”.

Din analiza acestor acte normative, ce a reglementat profesia, aşa cum s-a opiniat şi în
literatura de specialitate,48s-au desprins anumite principii ale constituirii corpului magistraţilor:

- calitatea membrilor săi, ce alcătuiesc o categorie socio-profesională distinctă, cu un

statut juridic special;

- unitatea corpului magistraţilor, în sensul că acestora li se aplică aceleaşi condiţii

generale de numire, promovare sau responsabilizare, indiferent de locul ocupat în ierarhie şi
funcţiile deţinute ;
42
În ceea ce privește profesia de magistrat o dezvoltare a subiectului o vom face cand vom analiza în detaliu această
profesie juridică, aici mărginindu-ne doar a prezenta cateva ideii legate de această modalitate specificăde prestare a
muncii.
43
A se vedea E.Derdişan, Dicţionar de termeni juridici, ediţie revizuită şi adăugită. Ed.Proteus, Bucureşti , 2005,
pag.265.
44
Termen folosit şi în cuprinsul legilor adoptate în anul 2004 referitoare la statutul magistratului-Legea
nr.303/2004, la organizarea judiciară- Legea nr.304/2004 şi la Consiliul Superior al Magistraturii – Legea
nr.317/2004.
45
Publicată în “Monitorul oficial al României” nr.653/22.07.2005.
46
I.Popa, Tratat privind profesia de magistrat , Ed. Universul juridic, Bucuresti, 2007. În opinia acestui autor,
renunţarea la folosirea termenului de magistrat este criticabilă întrucat cele două categorii profesionale, pe lângă
specificul firesc fiecăreia, prezintă numeroase elemente comune de identitate -admitere în profesie, evaluare,
promovare, eliberare din funcţie, dar, ceea ce este cel mai important, au statutul reglementat prin acelaşi act
normativ - Legea nr.303/2004, care iniţial a fost denumită “a statutului magistraţilor”
47
Poziţia 2422, în cadrul grupei majore - Specialişti cu ocupaţii intelectuale şi ştiinţifice.
48
I.Deleanu, Tratat de procedură civilă, vol.I, Ed. All Beck, Bucureşti, 2006, pag.93

19
 - ierarhia funcţiilor se stabileşte în funcţie de gradele profesionale sau în raport cu nivelul
instanţelor sau parchetelor49.

Cât priveşte raportul juridic de muncă al magistratului, noţiunea de “contract de muncă”

nu îşi găseşte valabilitate în domeniul de activitate al magistraţilor, specificul modalităţii de
intrare şi de eliberare din funcţie fiind total diferită de cea din dreptul comun.

1.3.Munca desfăşurată în calitate de cooperator

În prezent reglementările legale privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei sunt

cuprinse în Legea nr.1/200550, Ordonanţa de Urgenţă nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi
adecvarea capitalului51, Legea nr. 566/2004 a cooperaţiei agricole52.

Din vechea reglementare, respectiv Decr.-Lege nr.60/199053 şi-au păstrat valabilitatea

doar prevederile art.13 si 21, dar dintre acestea, sub aspectul muncii cooperatorilor, importanţă
prezintă art.13, potrivit cu care “cooperativele mesteşugăreşti îşi desfăşoară activitatea prin
munca membrilor lor. Acestea pot folosi şi persoane încadrate cu contracte de muncă sau
convenţie, potrivit legislaţiei în vigoare. La cererea lor, aceste persoane pot deveni membrii
cooperatori în condiţiile prevăzute de statut”

Potrivit legii, cooperaţia reprezintă un sector specific al economiei care funcţionează prin
societăţi cooperative şi alte forme de asociere la nivel teritorial sau naţional.

Societatea cooperativă este o asociaţie autonomă de persoane fizice şi/sau juridice, după
caz, constituită pe baza consimţământului liber exprimat de acesta, în scopul promovării
intereselor economice, sociale şi culturale ale membrilor cooperatori.

Aceste societăţi sunt deschise tuturor persoanelor capabile să utilizeze serviciile lor şi
care sunt de acord să îşi asume responsabilităţile calităţii de membru cooperator.

49
Amintim în acest context că asistenţii judiciari nu sunt cuprinşi în corpul magistraţilor, aceştia fiind o categorie
profesională atipică.
50
Legea nr. 1/2005 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 28 februarie 2005 şi a mai
fost modificată prin: - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2011 pentru modificarea şi completarea Legii
contabilităţii nr. 82/1991 şi pentru modificarea altor acte normative incidente, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 285 din 22 aprilie 2011, aprobată prin Legea nr. 32/2012, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 181 din 21 martie 2012; – Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009
privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, cu modificările
şi completările ulterioare; - Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de
procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, cu modificările
ulterioare. Forma consolidată a LEGII nr. 1 din 21 februarie 2005, (Rep. 1) din MONITORUL OFICIAL nr. 368 din
20 mai 2014, la data de 11 ianuarie 2019 este realizată prin includerea modificărilor şi completărilor aduse de:
LEGEA nr. 163 din 10 iulie 2018.
51
Publicată în “Monitorul oficial al României” nr.1027 din 27 decembrie 2006.
52
Publicată în “Monitorul oficial al României”nr.1236 din 22 decembrie 2004, modificată şi completată prin Legea
nr.134/1205.2004, Legea nr.343/17.07.2006, Legea nr.32/16.01.2007.
53
Publicată în “Monitorul oficial al României” nr.23 din 9 februarie 1990.

20
 Cooperaţia de credit şi casele centrale ale cooperativelor de credit nu sunt supuse
reglementării Legii nr.1/2005, acestea formând obiect de reglementare al Ordonanţei de Urgenţă
nr.99/2006.

Societăţile cooperative se pot constitui în una dintre următoarele forme:

- societăţi cooperative meşteşugăreşti;

- societăţi cooperative de consum;

- societăţi cooperative de valorificare;

- societăţi cooperative agricole;

- societăţi cooperative de locuinţe;

- societăţi cooperative pescăreşti;

- societăţi cooperative de transporturi;

- societăţi cooperative forestiere;

- societăţi cooperative de alte forme, care se vor constitui cu respectarea prevederilor

Legii nr.1/200554.

Activităţile desfăşurate de societăţile cooperative sunt supuse regimului de autorizare

prevăzut de legislaţia specifică în vigoare, iar aporturile în natură sunt admise, prin transferarea
drepturilor corespunzătoare şi prin predarea efectivă către societatea cooperativă a bunurilor
aflate în stare de utilizare. Valoarea acestor aporturi se stabileşte prin expertiză de către experţi
autorizaţi.

Numărul de membrii cooperatori ai unei societăţi cooperative nu poate fi mai mic de 5,

iar, potrivit legii, nu pot fi membrii fondatori persoanele care sunt incapabile sau care au fost
condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă pentru infracţiunile de corupţie, spălare de
bani, evaziune fiscală, gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înşelaciune,
delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mita, precum şi pentru infracţiunile prevăzute
de Legea nr.1/2005.

Prin “membru cooperator”, aşa cum este definit în actul normativ precitat, se înţelege
“ persoana fizică care depune cerere de înscriere şi subscrie la capitalul social al societăţii
cooperative aportul prevăzut de actul constitutiv”

Sub aspectul vârstei, poate fi membru cooperator orice persoană fizică care a împlinit
vârsta de 16 ani; în ceea ce priveşte domiciliul, dacă prin statut se prevede că cel în cauză trebuie

54
Înţelesul fiecăreia dintre societăţile amintite este dat în art.3 din Legea nr.1/2005.

21
să domicilieze în raza teritorială a sediului societăţii cooperative, numai acesta poate deveni
membru cooperator, normă care, din acest punct de vedere, o apreciem ca discriminatorie55.

Potrivit prevederilor art. 33 din Legea nr.1/2005 privind organizarea şi funcţionarea

cooperaţiei, între societatea cooperativă şi membrul cooperator pot exista următoarele categorii
de raporturi:

“a) patrimoniale, concretizate prin obligaţia membrului cooperator de a depune părţile

sociale şi/sau aporturi în natură;

b) de muncă, în cazul membrilor cooperatori asociaţi la muncă şi capital, în temeiul

contractului individual de muncă sau al convenţiei individuale de muncă, după caz, încheiat,
încheiată cu societatea cooperativă al cărei membru este;

c) comerciale cooperatiste pentru livrările de produse şi prestările de servicii efectuate

de membrul cooperator pentru societatea cooperativă în calitate de agent economic
independent”

În alineatul 3 al acestui articol se prevede că “pentru societăţile cooperative, raporturile

de muncă ale membrilor cooperatori se pot reglementa prin lege specială”56

În Legea nr.566/2004 a cooperaţiei agricole, în art.18 se prevede că “între cooperativa

agricolă şi membrul cooperator pot exista următoarele categorii de relaţii:

a) patrimoniale, în funcţie de numărul părţilor sociale;

b) de muncă, în cazul în care membrul cooperator încheie cu cooperativa agricola un

contract de muncă, în condiţiile legii;

c) comerciale, pentru livrarea de produse şi servicii efectuate de membrul cooperator

pentru cooperativa agricolă, în calitate de agent economic independent…

Membrii cooperatori nu sunt obligaţi să presteze munca în cadrul cooperativei agricole.

Membrii cooperatori din cadrul cooperativei agricole, specialişti şi alte persoane pot fi angajaţi
în cooperativa agricolă pe bază de contract de muncă, în condiţiile prevăzute de lege şi de
statut”
55
Prin Statutul cadru al societăţii cooperatiste meşteşugăreşti (SCM) aprobat la Congresul Extraordinar al
Cooperaţiei Mesteşugăreşti din 10.05.2005, pentru categoria de membru cooperator lucrător s-a stabilit că pot deveni
membrii cooperatori lucrători orice persoană fizică care a împlinit 16 ani, fără deosebire de rasă, sex, origine etnică,
convingeri politice şi religioase, care are pregătirea profesională necesară şi capacitatea să desfăşoare o activitate
utilă şi permanentă pentru societatea cooperativă si care a fost declarată reuşită la verificarea profesională după
parcurgerea unei perioade de probă, ori la examinarea profesională, după caz, în condiţiile încheierii unei convenţii
individuale de muncă (art.61).
56
Până în prezent o “lege specială” care să reglementeze raporturile de muncă la care face trimitere art.33 alin 3 din
Legea nr. 1/2005 nu a fost încă adoptată. Din punctul nostru de vedere eventualul act normativ nu ar putea
reglementa decât raporturile de muncă născute din “aportul în muncă” şi nu din încheierea contractului individual de
muncă, supus regimului juridic instituit de Codul muncii.

22
 Din textele de lege enunţate mai sus, sub aspectul raporturilor juridice, se poate observa,
că se nasc raporturi ale membrului cooperator întemeiate atât pe contractul individual de muncă
( noţiunea de convenţie individuală de muncă nu trebuie să surprindă, cunoscut fiind faptul că,
între convenţie şi contract nu există deosebiri), cât şi raporturi în baza aportului adus la
constituirea societăţii cooperative.

Prima categorie de raporturi sunt specifice dreptului muncii, munca prestată de membrul
cooperator lucrător având regimul juridic al muncii salariate, pe când, cea de a doua categorie,
este supusă reglementării juridice referitoare la constituirea şi funcţionarea societăţii cooperative,
membrul cooperator primind în schimbul aportului sau la capitalul societăţii cooperative (adus
sub formă de “numerar” sau “aport în natură”) dividende din profitul anual, şi nu salariu ( ca în
cazul muncii prestate în calitate de salariat).57

1.4. Munca independentă

Potrivit Ordonanţei de Urgenţă nr. 44 din 16 aprilie 200858 privind desfăşurarea

activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi
întreprinderile familiale, în temeiul dreptului la liberă iniţiativă, al dreptului la liberă asociere şi
al dreptului de stabilire, persoanele fizice, cetaţeni români sau cetăţeni străini, care provin din
statele membre ale Uniunii Europene şi din statele membre aparţinând Spaţiului Economic
European, pot desfăşura activităţi economice pe teritoriul României în mod independent, în
condiţiile prevăzute de lege.

Activităţile economice pot fi desfăşurate în toate domeniile, meseriile, ocupaţiile sau

profesiile pe care legea nu le interzice în mod expres pentru libera iniţiativă.

Persoanele fizice prevăzute la art. 3 alin. 1 din OUG nr. 44/2008 pot desfăşura activităţile
economice: individual şi independent, ca persoane fizice autorizate; ca întreprinzători titulari ai
unei întreprinderi individuale; ca membri ai unei întreprinderi familiale. Ele trebuie să aibă un
sediu profesional pe teritoriul României, în condiţiile prevăzute de lege.

Orice activitate economică desfăşurată permanent, ocazional sau temporar în România de

către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale trebuie să
fie înregistrată şi autorizată, în conformitate cu condiţiile impuse prin OUG nr. 44/2008.
Autorizarea funcţionării, nu exonerează persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi
întreprinderile familiale de obligaţia de a obţine, înainte de începerea activităţii, autorizaţiile,

57
A se vedea S. Naubauer,“ Evoluţia reglementării cooperaţiei în România cu specială privire asupra raporturilor
de muncă din cooperativa meşteşugărească” în “ Pandectele Române” nr.6/2005 pag.201 şi urm.
58
Publicată ân „Monitorul oficial al României „ nr. 328 din 25 aprilie 2008. Forma consolidată este realizată prin
includerea modificărilor şi completărilor aduse de: ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 38 din 22 aprilie 2009;
ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 46 din 11 mai 2011; LEGEA nr. 4 din 8 ianuarie 2014; LEGEA nr. 182 din 17
octombrie 2016.

23
avizele, licenţele şi altele asemenea, prevăzute în legi speciale, pentru desfăşurarea anumitor
activităţi economice.

Pot desfăşura activităţi economice în una dintre formele prevăzute la art. 4 persoanele
fizice care:

a) au împlinit vârsta de 18 ani, în cazul persoanelor fizice care solicită autorizarea pentru
desfăşurarea de activităţi economice conform art. 4 lit. a) şi b) şi al reprezentantului întreprinderii
familiale, respectiv vârsta de 16 ani, în cazul membrilor întreprinderii familiale;

b) nu au săvârşit fapte sancţionate de legile financiare, vamale şi cele care privesc

disciplina financiar-fiscală, de natura celor care se înscriu în cazierul fiscal;

c) au un sediu profesional declarat conform legii;

d) declară pe propria răspundere că îndeplinesc condiţiile de funcţionare prevăzute de

legislaţia specifică în domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului şi al protecţiei
muncii.

Îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege se face potrivit reglementărilor de care se face

mențiune în Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul
comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală
a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, cu modificările şi
completările ulterioare, atât pentru sediul profesional, pentru fiecare punct de lucru, cât şi pentru
activităţile desfăşurate în afara sediului profesional sau a punctelor de lucru59.

În cazul în care, potrivit unor prevederi legale speciale, pentru anumite activităţi
economice este necesară îndeplinirea unor condiţii de pregătire profesională şi/sau de atestare a
pregătirii profesionale, persoanele prevăzute la art. 4 trebuie să facă dovada îndeplinirii acestora,
scopul exercitării activităţii pentru care a fost autorizată.

Persoana fizică autorizată poate colabora cu alte persoane fizice autorizate, întreprinzători
persoane fizice titulari ai unor întreprinderi individuale sau reprezentanţi ai unor întreprinderi
familiale ori cu alte persoane fizice sau juridice, pentru efectuarea unei activităţi economice, fără
ca aceasta să îi schimbe statutul juridic dobândit potrivit Ordonanţei de Urgenşă nr.44/2008.

Persoana fizică autorizată nu poate angaja cu contract de muncă terţe persoane pentru
desfăşurarea activităţii pentru care a fost autorizată şi nici nu va fi considerată un angajat al unor
terţe persoane cu care colaborează, chiar dacă colaborarea este exclusivă.
59
Forma consolidată a Legii nr. 359 din 8 septembrie 2004, publicate în Monitorul Oficial nr. 839 din 13 septembrie
2004, la data de 16 iulie 2015, este realizată prin includerea modificărilor şi completărilor aduse de către:
ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 75 din 30 septembrie 2004; ORDONANŢA nr. 28 din 26 ianuarie 2006;
LEGEA nr. 360 din 21 septembrie 2006; ORDONANŢA nr. 35 din 26 iulie 2006; ORDONANŢA DE URGENŢĂ
nr. 119 din 21 decembrie 2006; LEGEA nr. 159 din 6 iunie 2007; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 44 din 16
aprilie 2008; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 28 din 20 mai 2014; LEGEA nr. 152 din 18 iunie 2015.

24
 Cu toate acestea, o persoană poate cumula calitatea de persoană fizică autorizată cu cea
de salariat al unei terţe persoane care funcţionează atât în acelaşi domeniu, cât şi într-un alt
domeniu de activitate economică decât cel pentru care este autorizată.

Cei ce prestează astfel de activităţi sunt asiguraţi în sistemul public de pensii şi alte
drepturi de asigurări sociale şi au dreptul de a fi asiguraţi în sistemul asigurărilor sociale de
sănătate şi al asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile prevăzute de lege.

Activitatea se desfășoară folosind în principal forţa de muncă şi aptitudinile sale

profesionale. Ea nu poate cumula şi calitatea de întreprinzător persoană fizică titular al unei
întreprinderi individuale.

Anterior acestui act normativ60, acest gen de activitate se desfăşura în temeiul Legii nr.
300/200561 privind autorizarea persoanelor fizice şi asociaţiilor familiale care desfăşoară
activităţi economice în mod independent.

Profesiile şi ocupaţiile care faceau obiectul legilor speciale şi care se regăseau în

nomenclatorul activităţilor din economia naţională (cuprinse în Anexa 1 a Hotărârii Guvernului
nr.1766/200462 prin care s-au aprobat Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 300/2004)
erau dovedite prin acte emise de autorităţile competente, prevăzute în Anexa 8 la actul normativ
citat mai sus, în cadrul căreia erau nominalizate activităţile pentru care primarii unităţilor
administrative puteau să emită autorizaţia. Activităţile economice (care faceau obiectul Legii
60
In justificarea adoptarii Ordonanţei de Urgenşă nr.44/2008 şi abrogării Legii nr.300/2004, în preambulul legii s-a
motivat că: Legea nr. 300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice şi a asociaţiilor familiale care desfăşoară
activităţi economice în mod independent, cu modificările şi completările ulterioare, a condus la disfuncţionalităţi în
activitatea de autorizare, prevederile sale fiind interpretate în mod diferit de autorităţile publice locale desemnate
cu aplicarea lor, paşii care trebuie parcurşi de către solicitanţi diferind de la o primărie la alta,... că Legea nr.
300/2004, cu modificările şi completările ulterioare, prevede obligativitatea parcurgerii unei proceduri de
înregistrare în registrul comerţului, în procedura emiterii autorizaţiei de către autorităţile publice locale, prezentul
act normativ conduce la reducerea birocraţiei, combaterea corupţiei şi la scurtarea termenelor de eliberare a
autorizaţiilor, întrucât cuprinde dispoziţii care conduc la simplificarea procesului de autorizare şi înregistrare a
celor care doresc să desfăşoare o activitate economică în una dintre cele mai simple forme ale acesteia, fiind
stabilite criterii care nu lasă loc interpretării arbitrare şi fiind mutată procedura de autorizare şi înregistrare în
întregime la registrul comerţului, ceea ce scurtează etapele pe care trebuie să le parcurgă un solicitant şi vine în
întâmpinarea acestuia cu personal calificat şi cu o procedură care deja şi-a dovedit eficienţa în cazul societăţilor
comerciale”. Adoptarea noului cadru juridic a fost impusă si de absenţa unor măsuri active de stimulare a mediului
de afaceri, inclusiv prin reducerea procedurilor administrative, cat şi de creare a noi locuri de muncă, care, in lipsa
lor, conduce la prejudicierea dezvoltării durabile şi sustenabile a României şi la încetinirea ritmului de creştere
economică.
61
Publicată în “Monitorul oficial al României”nr.576 din 29 iunie 2004. Acest act normativa fost modificat şi
completat prin Legea nr.378/2005 publicată în “Monitorul oficial al României” nr.1138 din 15 decembrie 2005 şi
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.40/2006 publicată în “Monitorul oficial al României” nr.493 din 7 iunie 2006.
A se vedea şi S.A.Teodora, “Procedura de autorizare şi inregistrare la Registrul Comerţului a persoanelor fizice
având cetăţenia română care doresc să desfăşoare activităţi economice în mod independent” în Revista de Drept
Comercial nr.5/2006 pag.69.
62
Publicată în “Monitorul Oficial al României” nr.1048 din 12 noiembrie 2004.

25
nr.300/2004 ) sunt cele prevăzute în cadrul Clasificării activităţilor din economia naţională –
CAEN, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.656/199763.

În CAEN activităţile economico-sociale sunt grupate pe cinci trepte, constituite după

principiul omogenităţii ca totalitate de activităţi care au drept caracteristici comune urmatoarele:

- natura bunurilor şi a serviciilor prestate (componenţa lor fizică, stadiul de fabricaţie,

necesităţile pe care le pot satisface);

- modul de folosire a bunurilor şi serviciilor de către agenţii economici (consum

intermediar, consum final, etc);

- materia primă, procesele tehnologice, organizarea şi finanţarea producţiei.

Actuala clasificare CAEN satisface obiectivul prioritar de armonizare a activităţilor din

România cu cel al Nomenclatorului activităţilor din Uniunea Europeană.

În vechea reglementare, autorizaţia pentru desfăşurarea de către persoanele fizice a unor

activităţi economice în mod independent se elibera de primarii unităţilor administrative în care
îşi aveau domiciliul sau reşedinţa solicitanţii (în cazul desfăşurării activităţii în contextul
dreptului de stabilire).

Actualmente, persoanele fizice prevăzute la art. 4 lit. a) şi b) din Ordonanţei de Urgenţă

nr.44/2008 au obligaţia să solicite înregistrarea în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării,
înainte de începerea activităţii economice, ca persoane fizice autorizate, respectiv întreprinzători
persoane fizice titulari ai unei întreprinderi individuale.

Reprezentantul întreprinderii familiale are obligaţia să solicite înregistrarea în registrul

comerţului şi autorizarea funcţionării, înainte de începerea activităţii economice.

1.5. Munca desfăşurată în calitate de membru al unei profesii liberale64

Una dintre modalităţile esenţiale de prestare a muncii în condiţiile economiei de piaţă o

constituie şi exercitarea profesiilor liberale, din rândul carora fac parte și anumite profesii
juridice care pot fi exercitate numai de către cei care au absolvit facultatea de drept.

Profesiile liberale sunt acele profesii reglementate legal, care se exercită pe baza unor
calificări profesionale relevante, certificate printr-un atestat eliberat de o instituţie de învăţământ
legal înregistrată şi recunoscută de stat, profesii prin care, în manieră independentă şi
63
Publicată în “Monitorul oficial al României” nr.301 din 5 noiembrie 1997, actualizată prin Ordinul preşedintelui
Institutului Naţional de Statistică nr.601/2002 publicat în “Monitorul oficial al României” nr. 908 din 13 decembrie
2002.
64
Pe larg, a se vedea, Gheorghe Moroianu, Statutul profesiilor liberale, Ed. Universul juridic, București, 2008.
Sebastian Spinei, Organizarea profesiilor juridice liberale, Ed. Universul juridic, București, 2010

26
responsabilă se oferă servicii intelectuale, inclusiv conceptuale. Membrii profesiunilor liberale se
constituie în corpuri profesionale distincte, care au la bază un statut propriu, adoptat în temeiul
legii şi în virtutea căruia au dreptul să practice şi să fie răspunzători de actul profesional pe care
îl îndeplinesc, întreaga lor activitate fiind pusă în slujba ocrotirii şi realizării atât a unui interes
public, cât şi privat, în schimbul unei plăţi ce poartă denumirea de onorariu.

Atât la nivel internaţional, cât şi naţional, profesiile liberale constituie o categorie

economică şi socială importantă, care îşi are specificul său, dat prin aceea că membrii acestora
prestează servicii personalizate65 a căror importanţă este în continuă creştere.

La nivel mondial zeci de milioane de persoane exercită o profesie liberală, iar numărul
lor este în continuă creştere66.Profesiile liberale reunesc profesionişti din domeniul juridic,
medical, contabil, tehnic şi deşi îşi desfăşoară activitatea în sectoare variate, diversitatea se
manifestă doar la nivelul formei; pe fondul lor profesiile liberale sunt animate de aceeaşi viziune
independentă pe care se întemeiază, iar spiritul de iniţiativă şi de profesionalism, flexibilitatea în
acţiune sunt expresii ale acestei modalităţi liberale de prestare a muncii.

La nivel comunitar nu există încă o definiţie juridică pozitivă a profesiei liberale.

Singurele criterii obiective care permit a se considera o profesie ca liberală sunt de ordin social
(activităţi nonsalariale) şi de ordin fiscal (impozitări sub titlu de beneficiar necomercial).

Profesia liberală apare, deci, ca o profesie exercitată independent, care nu este nici
agricolă, nici comercială şi nici artizanală/meşteşugărească.

La rândul său, profesionistul liberal este văzut ca acea persoană a cărei datorie este de a
presta în favoarea clienţilor săi, care l-au ales liber, servicii juridice, economice, în mod
independent, şi care, în cadrul deontologiei profesiei lui, le garantează respectarea secretului
profesional. Profesioniştii liberali au o competenţă recunoscută, dar au, în acelaşi timp, şi
obligaţia de a răspunde pentru faptele lor în exercitarea profesiei pentru care au fost abilitaţi.

Din punctul de vedere al statisticii economice, membrii profesiilor liberale nu fac parte
nici din industrie şi nici din comerţ. Ei au ca trăsătură esenţială împrejurarea că pentru
exercitarea profesiei este nevoie de o pregătire superioară.

Din aceste prime consideraţii se desprind anumite trăsături comune tuturor profesiilor
liberale (activităţi civile a căror prestare presupune o pregătire de nivel superior), cei ce le
prestează trebuie să îndeplinească cerinţele impuse de lege, de natură să asigure şi să protejeze
destinatarii acestor servicii, între clienţi şi cei ce exercită o profesie liberală stabilindu-se relaţii
bazate pe încredere şi care să asigure secretul profesional.

65
M. Niculeasa, Profesiunile liberale, Reglementare. Doctrină. Jurisprudență.Editura Universul juridic, București,
2006, pag.26.
66
The Economist, ianuarie 2000,“ Puterea constă în clienţi”. Jim Copeland conducea în 1999 o firmă de avocatură
şi consultanţă cu un personal de 85.000 de membrii din 132 de ţări şi atenţiona asupra globalizării acestei profesii.

27
 Pe de altă parte, instituirea unei anumite protecţii atât pentru profesie, cât şi pentru
beneficiarii actului ca rezultat al exerciţiului profesiei, a impus să se creeze pentru anumite
profesii liberale, organisme care au ca atribuţii principale supravegherea respectării acestor
reglementări.

De la bun început se impune a preciza, că la nivelul dreptului comunitar, acesta tratează

mai mult activităţile nonsalariale decât profesiunile liberale67.

Directivele de armonizare vizează la nivelul CE, în principal, următoarele profesiuni

liberale :

- avocaţii68;

- arhitecţii69;

- farmacistii70;

- medicii71;

- dentiştii72;

- infirmierii;

- moaşele73;

- medicii veterinari74;

În Dicţionarul enciclopedic francez „Le petit Larousse"75, prin profesie liberală se

înţelege acea profesie dependentă de un ordin, de un organism profesional, iar remunerarea nu
are caracter comercial (dându-se ca exemple: medici, avocaţi, experţi-contabili, etc.).
67
A se vedea , spre exemplu, Tratatul Comunităţii Europene, art.43 si 47.
68
Directiva Consiliului din 22 martie 1977 pentru facilitarea exercitării efective a libertăţii de a presta servicii a
avocaţilor (77/249/CEE); Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr.98/5/CEE din 16 februarie 1988 de
facilitare a exercitării cu caracter permanent a profesiei de avocat într-un stat membru, altul decât cel în care s-a
obţinut calificarea.
69
Directiva nr.85/384 de recunoaştere a diplomelor şi de stabilire de măsuri de facilitare a stabilirii şi furnizării
serviciilor, amendată în 2001 şi publicată în Jurnalul Oficial (OJ) L206/9.
70
Directiva nr.85/433 de recunoaştere a diplomelor şi Directiva nr.85/432 de coordonare a prevederilor cu privire la
formare, amendate în 2001 şi publicate în OJ L206/9.
71
Directiva nr.93/16 de facilitare a liberei circulaţii a medicilor şi de recunoaştere mutuală a diplomelor publicată în
OJ L165/1 modificată în 1998 şi publicată în OJ L115/15 , precum şi în 2001, publicată în OJ L206/10.
72
Directiva Consiliului 78 din 25 iulie 1978 privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor
calificări oficiale de medic stomatolog, inclusiv măsuri de facilitare a exercitării efective a dreptului de stabilire şi a
libertăţii de a presta servicii; Directiva nr.78/687 de coordonare a prevederilor cu privire la formare, ambele incluse
în OJ L119/15 din 1994 şi OJ L206/10.
73
Directiva nr.80/154 de recunoaştere a diplomelor şi Directiva nr.80/155 de coordonare a prevederilor cu privire la
formare, publicate în OJ L1/572 din 1994 şi amendate în 2001, urmate de publicare în OJ L206/8.
74
Directiva nr.78/1026 de recunoaştere a diplomelor şi Directiva nr.78/1027 de coordonare a prevederilor cu privire
la formare, ambele amendate în 2001 şi publicate în OJ L206/7.
75
Dicţionarul a fost publicat de Editura Larousse, Paris 1994, pag.599.

28
 La fel ca şi în dreptul comunitar, şi în ţara noastră, mult timp nici un act normativ nu a
definit noţiunea de profesiune liberală, deşi au fost reglementate legal un număr destul de
însemnat dintre ele.

La aceasta s-a adăugat şi împrejurarea ca până în 1990 acestei instituţii i s-a dat o
importanţă minimală, fapt ce a determinat inclusiv o lipsă a abordărilor teoretice.

După 1990, au apărut însă mai multe acte normative care reglementează expres anumite
profesii, şi, deşi s-a încercat să se legifereze o lege cadru a profesiilor liberale, aceste proiecte,
din nefericire, au fost abandonate76.

Această abordare, în sensul reglementării separate, profesie cu profesie, a făcut ca într-un

sfârşit să se desluşească un posibil cadru general de exercitare a profesiei.

Aşadar, dacă în cazul altor instituţii – precum e cazul societăţilor comerciale, asociaţiilor,
fundaţiilor, alte persoane juridice - s-a stabilit iniţial un cadru legal, cu statuarea unor principii
aplicabile în orice situaţie, în cazul profesiilor liberale traseul parcurs a fost invers, şi nici în
prezent nu este definitivat.

În acord cu alţi autori ce au abordat acest domeniu77, evidenţiem că adoptarea unei

posibile legi cadru se dovedeşte a fi în contratimp cu logica juridică.

În concluzie, nu a existat o definiţie78 a profesiei liberale pe care să o găsim într-un act

normativ. Se fac însa referiri la profesii liberale, iar în accepţiunea legiuitorului român (codul
fiscal79) sunt enumerate ca profesii libere următoarele: profesiile medicale, profesia de avocat,
notar, auditor financiar, consultant fiscal, expert contabil, contabil autorizat, consultant de
plasament de valori imobiliare, arhitect sau “alte profesii reglementate, desfăşurate în mod
independent, în condiţiile legii”

Din redactarea de mai sus, putem afirma că enumerarea nu este limitativă, iar profesii
liberale sunt şi următoarele profesii: practician în însolvenţă 80, auditor financiar, persoanele care
practică servicii conexe actului medical (logoped, optician, etc) consilier în proprietate

76
Proiectul nr.259/1993 privind organizarea şi exercitarea profesiilor liberale propus de Guvern şi apoi retras,
precum şi Proiectul de lege nr.203/1999, propunere legislativă pentru sprijinirea exercitării unor profesii liberale
făcută de senatorul Ghişe.
77
M. Niculeasa, op. cit., Ed. Universul juridic, Bucureşti, pag.16.
78
Pe plan doctrinar o definiţie a profesiei liberale a fost dată de Constantin Tufan, Revista de Drept Comercial, Serie
nou, Anul VII, nr.10/1997 pag.71, în sensul că ,, profesiunea liberală este acea profesie dobândită de o persoană
juridică prin pregătire superioară în cadrul sistemului de învătământ, exprimată prin specialitatea însuşită şi care
urmează să fie exercitată, în mod liber şi independent, prin orice formă de organizare ar dori fiecare,,.
79
Potrivit Codului fiscal, art.47(1) “veniturile din activităţile independente cuprind veniturile comerciale, veniturile
din profesiile libere şi veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, realizate în mod individual şi/sau într-o
forma de asociere, inclusiv din activităţi adiacente”
80
Iniţial s-a numit practician în reorganizare şi lichidare.

29
industrială, expert criminalist, detectiv particular, executor judecătoresc, consultant fiscal,
consultant de investiţii81, psiholog, medic dentist, asistent social, mediator, tehnician dentar.

Profesii liberale existente în România. Enumerare.

Au reglementări legale, de sine stătătoare, următoarele profesiuni liberale:

1.Expert contabil şi contabil autorizat, profesie reglementată prin Ordonanţa Guvernului

nr.65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi82;

2.Notar public, profesie reglementată prin Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a
activităţii notariale83;

3.Avocat, profesie reglementată prin Legea nr.51/1995 pentru organizarea şi exercitarea

profesiei de avocat84;

81
Iniţial s-a numit consultant în plasamente de valori mobiliare.
82
Publicată în “Monitorul oficial al României” nr.243 din 30 august 1994, aprobată prin Legea nr.42 /1995 publicată
în „Monitorul oficial al României „ nr.103 din 29 mai 1995, completată prin Ordonanţa Guvernului nr.50/1997
publicată în „Monitorul oficial al României” nr.224 din 30 august 1997 (aprobată prin Legea nr.126/1999 publicată
în „ Monitorul oficial al României „ nr.340 din 16 iulie 1999) şi modificată prin Ordonanţa nr.89/1998, publicată în
„ Monitorul oficial al României” nr 314 din 27 august 1998 ( aprobată prin Legea nr.186/1999, publicată în
„Monitorul oficial al României „ nr.592 din 6 decembrie 1999, Ordonanţa Guvernului nr.86/2003, publicată în
„Monitorul oficial al României „ nr.624 din 31 august 2003 ( aprobată prin Legea nr.609/2003, publicată în
„Monitorul oficial al României „ nr.930 din 23 decembrie 2003), Ordonanta Guvernului nr.17/2007, publicată în
„Monitorul oficial al României „ nr. 84 din 2 februarie 2007; Legea nr. 269/2007 pentru aprobarea Ordonanţei
Guvernului nr.17/2007 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.65/1994 privind organizarea
activiţăţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi, publivată in „ Monitorul oficial al Romîniei” nr.678 din
4 octombrie 2007.
83
Publicată în „Monitorul oficial al României” nr.92/16.05.1995, modificată şi completată prin: Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului .nr.85/23.12.1997, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului Nr. 177/26.11.2000 publicată în”
Monitorul oficial al României”nr.535 din 31 octombrie 2000, completată prin Legea nr. 267/2003, publicată în
„Monitorul oficial al României” nr.424 din 17 iunie 2003, Ordonanta de urgenţă a Guvernului nr.25/31.03.2005,
publicată în „ Monitorul oficial al României „ nr.278 din 4 aprilie 2005, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului Nr.
190/21.11.2005 publicată în „Monitorul oficial al României” nr.1179 din 28 decembrie 2005; Ordinul Ministrului
justiţiei nr. 1.850 din 23 iulie 2007 pentru modificarea si completarea Regulamentului de punere in aplicare a Legii
notarilor publici si a activitatii notariale nr. 36/1995, adoptat prin Ordinul ministrului justitiei nr. 710/C/1995,
publicat în “Monitorul oficial al Romîniei” nr 540 din 8 august 2007;
84
Legea nr.51/1995 a fost publicată în „Monitorul oficial al României” nr.113 din 9 iunie 1995 si republicata in
„Monitorul oficial al Romaniei” nr.113 din 6 martie 2001, cu modificările şi completările aduse prin: Legea nr.
231/2000, publicată în „Monitorul oficial al României” nr.635 din 7 decembrie 2000, Legea nr. 489/11.06.2002,
publicată în „ Monitorul oficial al României” nr.578 din 5 august 2002, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
77/4.09.2003, publicată în „ Monitorul oficial al României” nr.640 din 9 septembrie 2003 ( aprobată prin Legea
nr.280/2004 , publicată în „Monitorul oficial al României” nr.574 din 29 iunie 2004), Legea nr. 201/2004, publicată
în „ Monitorul oficial al României” nr.483 din 28 mai 2004 şi Legea nr. 255/16.06.2004, publicată în „Monitorul
oficial al României” nr.559 din 23 iunie 2004, Legea nr. 280/23.06.2004, Ordonanţa Guvernului nr. 94/26.08.2004,
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului Nr. 190/21.11.2005.

30
 4.Medic, profesie reglementată în prezent prin Legea nr.95/2006 privind reforma în
domeniul sănătăţii85;

Iniţial, această profesie a fost reglementată prin Legea nr.74/1995 privind exercitarea
profesiunii de medic, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România 86
şi apoi prin Legea nr.306/200487.

5.Farmacist, profesie reglementată în prezent prin Legea nr.95/2006 privind reforma în

domeniul sănătăţii.

Iniţial, această profesie a fost reglementată prin Legea nr.81/1997 privind exercitarea
profesiunii de farmacist, organizarea şi funcţionarea Colegiului Farmaciştilor din România 88,
după care, prin Legea nr. 305/200489;

6.Medic veterinar, profesie reglementată prin Legea nr.160/1998 pentru organizarea şi

exercitarea profesiunii de medic veterinar90;

7.Practician în insolvenţă, profesie reglementată prin Ordonanţa de urgenţă nr.86/2006

privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă91.

Iniţial, această profesie a fost reglementată prin Ordonanţa Guvernului nr.79/1999

privind organizarea activităţii practicienilor în reorganizare şi lichidare92;

85
Publicată în “Monitorul oficial al României” nr.372 din 28 aprilie 2006, cu modificarile si completarile aduse de:
Rectificarea nr.95 din 14 aprilie 2006, Ordonanta de urgenta nr.72 / 2006, publicată în „ Monitorul oficial al
României” nr.803 din 23 iunie 2006 ( aprobată prin Legea nr.34/2007, publicată în „ Monitorul oficial al României”
nr.38 din 18 ianuarie 2007), Rectificarea nr.72 din 20 septembrie 2006, Ordonanta de urgenţă nr.104/ 2006 publicată
în „ Monitorul oficial al României” nr.1007 din 19 decembrie 2006, Ordonanta de urgenţă nr.20/ 2007 publicată în „
Monitorul oficial al României” nr.212 din 28 martie 2007; Legea nr. 281 din 17 octombrie 2007 pentru modificarea
alin. (3) al art. 17 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, publicată în “ Monitorul oficial al
Romaniei” nr. 718 din 23 octombrie 2007; A se vedea si Legea nr. 321 din 22 noiembrie 2007 privind organizarea si
functionarea cabinetelor de medicina sportiva, publicată în “ Monitorul oficial al Romîniei” nr. 831 din 5 decembrie
2007.
86
Publicată în “Monitorul oficial al României” nr. 149 din 14 iulie 1995.
87
Publicata in “Monitorul oficial al Romaniei” nr.578 din 30 iunie 2004.
88
Publicată în “Monitorul oficial al României” nr. 89 din 14 mai 1997, modificată şi completată prin Legea nr.
305/28.06.2004, abrogata prin Legea nr. 95/14.04.2006.
89
Publicată in “Monitorul oficial al Romaniei” nr.578 din 30 iunie 2004
90
Legea nr.160/1998 a fost publicată în “Monitorul oficial al României” nr. 289 din 6 august 1998 şi republicată în
“Monitorul oficial al Romaniei” nr.433 din 23 mai 2005, cu modificările şi completarile aduse prin Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 72/1999, Legea nr. 604/2001, Ordonanta de urgenţă nr.49/2006, publicată în “
Monitorul oficial al României “ nr. 566 din 30 iunie 2006.
91
Publicată în “Monitorul oficial al României” nr.944 din 22 noiembrie 2006, modificată şi completată prin Legea
nr.254/2007 publicată în „Monitorul oficial al României” nr.507 din 30 iulie 2007.
92
Publicată în “Monitorul oficial al României” nr. 421 din 31 august 1999, modificată şi completată prin Legea nr.
149/2004, publicată în “ Monitorul oficial al României “ nr.424 din 12 mai 2004.

31
 8.Auditor financiar, profesie reglementată prin Ordonanţa de urgenţă nr.75/1999 privind
activitatea de audit financiar93;

9.Persoanele care practică servicii publice conexe actului medical, profesie reglementată
prin Ordonanţa de urgenţă nr.83/2000 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor de liberă
practică pentru servicii publice conexe actului medical94;

10.Consilier în proprietate industrială, profesie reglementată prin Ordonanţa Guvernului

nr.66/2000 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier în proprietate industrială95;

11.Expert criminalist, profesie reglementată prin Ordonanţa Guvernului nr.75/2000

privind autorizarea experţilor criminalişti care pot fi recomandaţi de părţi să participe la
efectuarea expertizelor criminalistice96;

12.Executor judecătoresc, profesie reglementată prin Legea nr.188/2000 privind

executorii judecătoresti97;

13.Arhitect, profesie reglementată prin Legea nr.184/2001 privind organizarea şi

exercitarea profesiei de arhitect98;

14.Urbanist, profesie reglementată prin Legea nr.350/2001 privind smenajarea

teritoriului şi urbanismul99 ;
93
Ordonanta de urgenţă nr.75/1999 a fost publicată în “Monitorul oficial al României” nr. 256 din 4 iunie 1999 si
republicată în “Monitorul oficial al României” nr.649” din 31 august 2002, cu modificările şi completările aduse
prin Legea nr. 133/2002 publicată în “ Monitorul oficial al României” nr.230 din 5 aprilie 2002, Ordonanţa
Guvernului nr. 67/2002, publicată în“ Monitorul oficial al României” nr.649 din 31 august 2002 (aprobată prin
Legea nr. 12/2003, publicată în “ Monitorul oficial al României nr.381din 23 ianuarie 2003), Legea nr. 397/2006
publicată în “Monitorul oficial al României “ nr.892 din 2 noiembrie 2006.
94
Publicată în “Monitorul oficial al României” nr.291 din 27 iunie 2000, aprobată şi modificata prin Legea
nr.598/2001, publicată în “ Monitorul oficial al României” nr.711 din 8 noiembrie 2001.
95
Ordonanta Guvernului nr.66/2000 a fost publicată în “Monitorul oficial al României” nr. 395 din 23 august 2000
şi republicată în “Monitorul oficial al Romaniei” nr.758 din 17 octombrie 2002, cu modificările şi completările
aduse prin Legea nr. 437/2002, publicată în “ Monitorul oficial al României “ nr.502 din 11 iunie 2002, şi Legea nr.
331/.2006, publicată în “ Monitorul oficial al României” nr.646 din 26 iulie 2006.
96
Publicată în “Monitorul oficial al României” nr. 407 din 29 august 2000, modificată prin Legea nr.
488/11.06.2002, publicată în “ Monitorul oficial al României” nr. 578 din 5 august 2002.
97
Publicată în “Monitorul oficial al României”nr. 559 din 10 noiembrie 2000, cu modificările aduse prin Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 18/2001, publicată în “ Monitorul oficial al României “ nr.64 din 6 februarie 2001,
Ordonanţa de urgenţă nr. 64/2001, publicată în “ Monitorul oficial al României 2 nr.233 din 9 mai 2001, (aprobată
prin Legea nr.540/2001, publicată în “ Monitorul oficial al României “ nr.652 din 17 octombrie 2002), Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr.190/2005, publicată în “ Monitorul oficial al României “ nr.1179 din 28 decembrie 2005,
Legea nr. 278/.2006, publicată în “ Monitorul oficial al României “ nr.601 din 12 iulie 2006, Legea nr. 332/.2006,
publicată în “ Monitorul oficial al României “ nr.629 din 20 iulie 2006.
98
Legea nr.184/2001 a fost publicată în “Monitorul oficial al României” nr. 195 din 18 aprilie 2001 şi republicată în
“Monitorul oficial al Romaniei” nr.771 din 23 august 2004, cu modificările si completările aduse prin Legea nr.
43/17.03.2004, publicată în “ Monitorul oficial al României “ nr.252 din 23 martie 2004.
99
Publicată în „Monitorul oficial al României” nr.373 din 10 iulie 2001, modificată şi completată prin Ordonanţa
Guvernului nr.69/2004 publicată în „ Monitorul oficial al României” .nr.773 din 24 martie 2004 , Legea nr.289/2006
publicată în „ Monitorul oficial al României nr.606 din 13 iulie 2006, Ordonanţa Guvernului nr.18/2007 publicată în
„ Monitorul oficial al României „ nr. 81 din 1 februarie 2007 , Legea nr.168/2007 publicată în „ Monitorul oficial al

32
 15.Consultant fiscal, profesie reglementată prin Ordonanţa Guvernului nr.71/2001 pentru
organizarea şi exercitarea activitaţii de consultanţă fiscală100;

16.Detectiv particular, profesie reglementata prin Legea nr.329/2003 privind exercitarea

profesiei de detectiv particular101;

17.Biochimist, biolog şi chimist, profesie reglementată prin Legea nr. 460/2003 privind
exercitarea profesiunilor de biochimist, biolog şi chimist, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea
Ordinului Biochimiştilor, Biologilor şi Chimiştilor în sistemul sanitar din România102;

18.Psiholog, profesie reglementată prin Legea nr.213/2004 privind exercitarea profesiei

de psiholog, cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului
Psihologilor din România103;

19.Medic dentist, profesie reglementată prin Legea nr. 95/2006 privind reforma în
domeniul sănătăţii.

Iniţial, această profesie a fost reglementată prin Legea nr.308/2004 privind exercitarea
profesiei de medic dentist, precum şi înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului
Medicilor Dentişti din România104;

20.Asistent medical generalist, moaşă și asistent medical, profesie reglementată prin

OUG. nr 144 /2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de
moaşă şi a profesiei de asistent medical, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului
Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România.105

Inițial, această profesie a fost reglementată prin Legea nr.307/2004 privind exercitarea
profesiei de asistent medical şi a profesiei de moaşă, precum şi organizarea şi funcţionarea

României nr. 406 din 18 iunie 2007

100
Publicată în “Monitorul oficial al României” nr. 538 din 1 septembrie 2001, cu modificarile si completarile aduse
de Legea nr.198/2002, publicată în “ Monitorul oficial al României “ nr.287 din 29 aprilie 2002; Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr.53/2007 publicată în “Monitorul oficial al României” nr.429 din 27 iunie 2007;
Legea nr. 352 din 3 decembrie 2007 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 53/2007 pentru
modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 71/2001 privind organizarea si exercitarea activitatii de
consultanta fiscala, publicată în “ Monitorul oficial al Romîniei” nr. 842 din 8 decembrie 2007.
101
Publicată în “Monitorul oficial al Romaniei” nr.530 din 23 iulie 2003, modificată si completată prin Legea
nr.353/2004, publicată în ,, Monitorul oficial al României ,, nr.670 din 26 iulie 2004.
102
Publicată în “Monitorul oficial al României” nr. 836 din 25 noiembrie 2003.
103
Publicată în “Monitorul oficial al României” nr.492 din 1 iunie 2004.
104
Publicată în “Monitorul oficial al României” nr.582 din 30 iunie 2004.
105
Publicătă în ” Monitorul Oficial al României” nr. 785 din 24 noiembrie 2008. Acest act a mai suferit modificări
prin: LEGEA nr. 187 din 24 octombrie 2012; LEGEA nr. 53 din 17 aprilie 2014; ORDONANŢA DE URGENŢĂ
nr. 23 din 13 mai 2014; LEGEA nr. 140 din 21 octombrie 2014; LEGEA nr. 278 din 12 noiembrie 2015.

33
Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România 106. Initial, profesia de asistent medical
(nu şi cea de moaşă) a fost reglementata prin Legea nr.461/2001107;

21.Asistent social, profesie reglementată prin Legea nr. 466/2004 privind Statutul
asistentului social108;

22.Consultant în investiţii, profesie reglementată prin Legea nr. 297/2004 privind piaţa de
capital .
109

Iniţial, această profesie a fost reglementată prin Legea nr.52/1994 privind valorile
mobiliare şi bursele de valori110, apoi, prin Ordonanta de urgenţă a Guvernului nr.28/2002111;

23.Mediator, profesie reglementată prin Legea nr.192/2006 privind medierea şi

organizarea profesiei de mediator112;

24.Geodez, profesie reglementată prin Legea nr.16/2007 privind organizarea şi

exercitarea profesiei de geodez113. Initial aceasta profesie a fost exercitata de persoanele
autorizate să realizeze şi să verifice lucrările de specialitate în domeniile cadastrulu, geodeziei
şi cartografiei, reglementată prin Ordonanţa Guvernului nr.10/2000 privind desfăşurarea
activităţii de realizare şi de verificare a lucrărilor de specialitate din domeniile cadastrului,
geodeziei şi cartografiei de către persoanele fizice şi juridice autorizate pe teritoriul României114;

25.Tehnician dentar, profesie reglementată prin Legea nr.96/2007 privind exercitarea

profesiei de tehnician dentar, precum şi înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Ordinului
Tehnicienilor Dentari din România115;

106
Publicată în “Monitorul oficial al României” nr.578 din 30 iunie 2004.
107
Publicata in “Monitorul oficial al Romaniei nr.425 din 21 iulie 2001.
108
Publicată în “Monitorul oficial al României” nr. 1008 din 23 noiembrie 2004.
109
Publicată în “Monitorul oficial al României” nr. 571 din 29iunie 2004, modificată şi completată prin Legea nr.
208/2005, publicată în “ Monitorul oficial al României” nr.578 din 5 iulie 2005, Ordonanţa Guvernului nr. 41/2005,
publicată în “ Monitorul oficial al României “ nr.677 din 28 iulie 2005, Legea nr. 97/2006, publicată în “ Monitorul
oficial al României “ nr.375 din 2 mai 2006; Ordinul nr. 52 din 16 aprilie 2008 al CNVM privind aprobarea
Regulamentului nr. 3/2008 pentru modificarea Regulamentului nr. 1/2004 privind organizarea Comisiei Nationale a
Valorilor Mobiliare, publicat in “Monitorul oficial al Romîniei” nr.322 din 20 aprilie 2008.
110
Publicată în “Monitorul oficial al României” nr.210/1994, abrogată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr.28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investiţii financiare şi pieţele reglementate.
111
Publicată în “Monitorul oficial al României” nr.238 din 9 aprilie 2002.
112
Publicată în “Monitorul oficial al României” nr.441 din 22 mai 2006.
113
Publicata in “ Monitorul oficial al Romaniei” nr.43 din 17 ianuarie 2007.
114
Publicată în “Monitorul oficial al României” nr. 26 din 25 ianuarie 2000, modificată şi completată prin Legea nr.
795/29.12.2001, publicată în “ Monitorul oficial al României “ nr.39 din 21 ianuarie 2002, Ordonanţa de urgenţă
nr.40/2008 pentru modificarea art.4 din Legea nr.16/2007 privind organizarea şi exercitarea profesiei de geodez,
publicată în “Monitorul oficial al Romîniei” nr.277 din 9 aprile 2008
115
Publicata în “Monitorul oficial al Romaniei” nr.267 din 20 aprilie 2007.

34
 26.Practician de medicină complementară/alternativă, profesie reglementată de Legea
nr.118/2007 privind organizarea şi funcţionarea activităţilor şi practicilor de medicină
complementară/alternativă116.;

27.Evaluator autorizat, profesie reglementată de Ordonanța Guvernului nr.24/2011

privind unele măsuri în domeniul evaluării bunurilor117;

28.Dietetician, profesie reglementată de Legea nr.256/2015 privind exercitarea profesiei

de dietetician, precum și înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Dieteticienilor din
România.118

Sfera profesiunilor liberale (înţelegând prin aceasta inclusiv acele profesii care
actualmente nu au încă o reglementare proprie) este mai cuprinzătoare decât a celor care au deja
reglementări legale exprese.

Faptul că legiuitorul a optat să reglementeze expres anumite profesii liberale, iar altele
sunt încă în faza de aşteptare, în opinia noastră, se datorează nevoii de sedimentare a atribuţiilor
profesiei, de crearea certitudinii că statul poate încredinţa realizarea anumitor interese
particulare, dar integrabile în interesul general social, unor profesionişti care, în deplină
cunoştiinţă de cauză, sunt capabili sa satisfacă aceste interese, prin asumarea responsabilitătii
actelor lor profesionale. Reglementarea expresă a unei profesii nu este impusă atat de
profesionistii ce o exercită, cât mai ales din nevoia de a se satisface un interes (atât public, cât şi
particular), pe care statul îl incredinţează spre îndeplinire liberilor profesionişti, cand are
premizele realizării lui, dar numai în condiţiile actului de reglementare a profesiei.

Aşa cum s-a susţinut în doctrină 119, într-adevăr actele normative vizând impunerea
activităţilor producătoare de venit din exercitarea unor profesii libere şi din lucrări literare, de
artă şi ştiinţifice se referă şi la subingineri, tehnicieni, artişti, dactilografe, instructori auto,
maseuri şi alte asemenea profesii. Există aşadar şi alte profesii independente (liberale) decât cele
pe care legiuitorul le-a reglementat deja de sine stătător 120. Temeiul lor generic, până la adoptarea
116
Publicată în „ Monitorul oficial al României” nr.305 din 8 mai 2007.
117
Publicată în ”Monitorul oficial al României ” nr.628 din 2 septembrie 2011, cu modificările și completările
ulterioare
118
Publicată în ”Monitorul oficial al României” nr.825 din 5 noiembrie 2015.
119
C. Tufan, Revistă de Drept comercial, serie nouă Anul VII, nr.10 /1997, pag .71.
120
A. Stănescu, preşedintele Uniunii Profesiilor Liberale din România, afirma în Revista “Cariere” din 22.02.2006
( prima revistă de capital uman din România) că “ în pofida unor evoluţii contradictorii, cadrul juridic din România
de după 1989 a permis înfiinţarea şi dezvoltarea profesiilor liberale. Astfel, marea majoritate a acestor profesii sunt
astăzi reglementate. Putem vorbi astfel despre:
- profesii liberale înfiinţate în baza unor legi sperciale aprobate de Parlament: avocaţi, notari publici, auditori
financiari; executori judecătoreşti, experţi contabili şi contabili autorizaţi, practicieni în insolvenţă, medici, medici
stomatologi, medici veterinari, farmacişti, psihologi şi asistenţi medicali;
- profesii liberale înfiinţate în baza unor Ordonanţe de Guvern privind asociaţiile şi fundaţiile ( nr.26/2000):
evaluatori, experţi tehnici şi jurnalişti;
- profesii liberale incluse sub denumirea de “profesii reglementate” în textul Legii nr.200/2004 privind
recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate în România: restauratori de
monumente istorice, ghizi de turism, consultanţi în domeniul transporturilor aerine, maritime, fluviale şi rutiere,

35
unor reglementări de sine stătătoare pe fiecare profesie l-a constituit iniţial Decretul-Lege
nr.54/1990 privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice pe baza liberei
iniţiative.

Dar, restructurarea economiei româneşti, dezvoltarea şi consolidarea proprietăţii private

şi a liberei iniţiative a impus constituirea unui alt cadru juridic adecvat pentru stimularea
spiritului antreprenorial al persoanelor fizice, pentru dezvoltarea şi diversificarea activităţilor
acestora în domeniul producţiei şi a serviciilor. Dezvoltarea liberei iniţiative a persoanelor fizice
contribuie atât la stimularea unor nevoi curente ale populaţiei, dar constituie şi o soluţie pentru
creşterea gradului de ocupare, în condiţile în care cererea de muncă a ramas, în ultimii ani,
constant sub nivelul ofertei, iar procesele economice sunt însoţite de reduceri de personal.

Necesitatea reglementării condiţiilor de autorizare şi de desfăşurare a activităţilor

economice ale persoanelor fizice a fost cerută atât de intensificarea circulaţiei internaţionale a
forţei de muncă, cât şi de aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană. În acest sens, potrivit
art.45 din Acordul de asociere între România şi Comunitatea Europeană, intrat în vigoare la
1.02.1995, a fost necesar ca legislaţia românească să nu îngrădească dreptul cetăţenilor europeni
de a iniţia şi dezvolta activităţi economice pe teritoriul României. În aceste împrejurări a fost
adoptată iniţial Legea nr.507/2002, înlocuită apoi cu Legea nr.300/2004, iar in prezent Ordonanţa
de Urgenţă nr.44/2008, acte normative care au avut în vedere mai multe reglementări
comunitare:

- Acordul european de asociere între România, pe de o parte, şi Comunităţile Europene şi

statele membre ale acestora, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993;

- Directiva Consiliului 89/48/CEE din 21 decembrie 1989, referitoare la un sistem de

recunoaştere a diplomelor învăţământului superior care confirmă calificările profesionale cu o
durata minima de trei ani;

- Directiva Consiliului 92/51/ CEE din 18 iunie 1992 referitoare la al doilea sistem
general de recunoaştere a calificărilor profesionale, care completează Directiva 89/48/CEE;

- Directiva 99/42/CE a Parlamentului european şi a Consiliului din 7 iunie 1999, de

stabilire a unui mecanism de recunoaştere a calificărilor pentru activităţile profesionale prevăzute
în directivele privind liberalizarea şi măsurile tranzitorii şi de completare a sistemelor generale
de recunoaştere a calificărilor.

Consiliul European al Profesiilor Liberale 121 (CEPLIS) a difuzat grupurilor

interprofesionale organizate la nivelul statelor membre122, precum şi organizaţiilor

profesori din învăţământul preuniversitar şi superior”

121
Structură existentă pentru profesiile liberale la nivelul Uniunii Europene, similar cu cea existentă la nivelul
Americii Latine sub denumirea de “Confederaţia Latino-Americană a Profesiilor Universitare”.
122
În România, la nivel naţional, profesiile liberale sunt reunite în Uniunea Profesiilor Liberale din România
(UPRL), persoana juridică română, fără scop lucrativ, cu funcţionare autonomă, neguvernamentală, apolitică,

36
monoprofesionale europene un chestionar în scopul obţinerii comentariilor şi propunerilor
acestora cu privire la standardele în care toate profesiile liberale trebuie să se recunoască.

CEPLIS a propus ca prim pas realizarea unui dialog cu ceilalţi actori interesaţi la nivel
european în vederea ajungerii la un acord cu privire la aceste valori comune. Obiectivul principal
al acestui demers este acela de a pregăti terenul pentru ca fiecare profesie liberală să poată
încorpora valorile comune în codurile de conduită care se vor aplica în Uniunea Europeană.

CEPLIS recunoaşte că vor exista diferenţe în ceea ce priveşte detaliile fiecărui cod de
conduită la nivel European123, dar aceste diferenţieri se explică prin chestiuni legate de cultură,
tradiţii, etc.

CEPLIS consideră că activităţile exercitate în cadrul profesiilor liberale sunt servicii

intelectuale, care presupun un înalt nivel de cunoştiinţe juridice, tehnice şi ştiinţifice.
Cunoştiinţele necesare se dobândesc prin absolvirea studiilor necesare, care trebuie să se
finalizeze cu un certificat sau diplomă de educaţie superioară şi/sau a unui titlu profesional
recunoscut.

În anumite cazuri, pot exista condiţii suplimentare privind necesitatea înregistrării într-un
organism profesional (ordin, corp, uniune) înainte ca practicarea profesiei să fie autorizată.

Profesionistul liberal devine apoi subiect al Codului de conduită aplicabil profesiei din
care face parte, elaborate de propriul său corp profesional, conştient fiind că la orice încălcare a
dispoziţiilor codului poate fi subiectul aplicarii unei sancţiuni disciplinare. Aceasta reglementare
este o garanţie pentru clientelă, iar dacă încălcarea codului se va dovedi reală, consecinţa va fi o
sancţiune conformă cu gravitatea abaterii comise.

CEPLIS a concluzionat că, în mod obligatoriu, Codurile de conduită trebuie să cuprindă

dispoziţii cu privire la:

a) confidenţialitate

Aceasta trebuie să constituie piatra de temelie pentru construirea încrederii între membrii
profesiilor liberale şi clienţii lor.

În coduri trebuie să se precizeze clar faptul că profesioniştii liberali au obligaţia de a

respecta confidenţialitatea informaţiilor dobândite în cursul procesului de furnizare de servicii
profesionale şi de a da asigurări că aceste informaţii nu vor fi dezvăluite altora decât în cazurile
unor situaţii bine precizate şi, acolo unde este posibil, cu consimţământul prealabil al persoanei
în cauza;

înfiinţată în anul 2001, în temeiul Ordonanţei Guvernului nr.26/2000. Este compusă din 15 asociaţii de profesii
liberale, reunind între alţii corpurile profesionale ale avocaţilor, notarilor, experţilor şi contabililor autorizaţi,
medicilor, farmaciştilor, arhitecţilor, practicienilor în insolvenţă, executorilor judecatoreşti, auditorilor financiari.
123
Dând ca exemplu în acest sens ”confidenţialitatea informaţiei”.

37
 b) o participare continuă la dezvoltarea pregătirii profesionale, cerinţă determinată de
împrejurarea că profesioniştii liberali au o responsabilitate univocă de a menţine un nivel de
competenţă ridicat în domeniul lor de activitate.

Cei care folosesc serviciile profesionale au dreptul să pretindă membrilor profesiunilor

liberale o îmbunătăţire permanentă a cunoştiinţelor din profesie şi cu atât mai mult cu cât cererea
pentru aceste servicii noi se dezvoltă;

c) independenţă şi imparţialitate

Codurile de conduită trebuie să prevadă explicit că profesioniştii liberali au dreptul de a-

şi exprima propria lor judecată în cadrul responsabilităţilor pe care le au, după ce vor fi luate în
calcul toate circumstanţele relevante, fără nici-o influenţă externă. Cei care folosesc serviciile
profesionistilor liberali au dreptul să pretindă o evaluare a împrejurărilor în care se petrec,
precum şi o consultaţie împarţială şi obiectivă, fără vreo presiune venind din surse exterioare şi
fără conflicte de interese;

d) onestitate şi integritate

Profesioniştilor liberali li se cere să acţioneze cu curtuoazie, onestitate şi integritate în

relaţiile lor cu clienţii şi terţii, dar şi cu colegii lor şi nu trebuie să se angajeze în vreo activitate
sau comportament care sunt susceptibile de a discredita profesia sau a submina încrederea
publică în profesie. Prima prioritate în furnizarea de servicii profesionale trebuie să fie interesul
clientului.

Cei care utilizează serviciile profesioniştilor liberali au dreptul să pretindă să fie trataţi cu
curtuoazie şi respect şi sunt îndreptaţiţi să primească consultaţii profesionale în termenii pe care
ei îi înţeleg, precum şi informaţii atât înainte, cât şi pe perioada furnizării de servicii, atât în ceea
ce priveşte procedura prevăzută pentru atingerea obiectivului dorit, cât şi referitor la onorariile
datorate;

e) supravegherea personalului auxiliar (de sprijin)

În Codurile de conduită trebuie să se prevadă fără echivoc, că profesioniştilor liberali li se

cere să se preocupe ca orice membru al echipei lor, căruia i s-a încredinţat sau delegat o sarcină,
să aibă cunoştiinţele şi calificările necesare pentru a o îndeplini în mod eficient. Cei care folosesc
servicii profesionale pun încrederea lor în mâinile profesionistului liberal cu care au un contact
direct. Din acest motiv au dreptul să fie încrezători că sarcinile vor fi delegate, în mod exclusiv
membrilor personalului de susţinere care au cunoştiinţele şi competenţele necesare. În acest
context, se reaminteste faptul că responsabilitatea pentru sarcinile delegate rămâne în
responsabilitatea celui care deleagă, adică a profesionistului liberal;

f) respectarea codurilor de conduită şi bună practică

38
 Toate Codurile de conduită trebuie să precizeze că membrii unei profesii liberale au
obligaţia de a se conforma dispoziţiilor codului de conduită, legislaţiei, codului de bună practică,
cât şi normelor referitoare la serviciile profesionale specifice pe care le furnizează;

g) abţinerea de la apariţia unor conflicte generate de convingeri morale sau religioase

În coduri trebuie să se precizeze că, în caz de imposibilitate de a presta diferite servicii

profesionale motivat de anumite convingeri morale sau religioase, membrii unei profesii liberale
au obligaţia de a informa solicitantul cu privire la locul de unde, un astfel de serviciu poate fi
obţinut în modul cel mai convenabil de la un coleg de profesie. După ce au acceptat să furnizeze
un serviciu, profesioniştii liberali trebuie să lase de o parte orice convingere personală,
religioasă, politică, filozofică sau de altă natură.

Cei care solicită, în mod legal, un serviciu profesional nu trebuie să aibă blocat accesul la
acel serviciu din cauza convingerilor morale sau religioase ale profesioniştilor liberali de la care
se cere serviciul;

h ) asigurarea de răspundere civilă profesională

În codurile de conduită se va menţiona expres obligaţia pe care o au membrii profesiei

liberale de a avea o asigurare de răspundere civilă profesională la un nivel suficient pentru a
exista garanţia unei compensări adecvate, suficiente unui client sau pacient în cazul reclamaţiei
justificate a acestora ca rezultat al furnizării unui serviciu greşit.

Cei care folosesc un serviciu profesional au dreptul să pretindă o compensare adecvată în

cazul unor efecte adverse rezultând din erorile apărute în legătură cu furnizarea unui serviciu.

39
 CAPITOLUL II

NOȚIUNILE DE PROFESIE, OCUPAȚIE, MESERIE, ACTIVITATE

REGLEMENTATĂ, PRESTARE DE SERVICII. PROFESII JURIDICE EXISTENTE ÎN
ROMÂNIA

2.1. În Dicţionarul explicativ al limbii române (DEX)124, prin profesiune (profesie) se

înţelege ,, ocupaţie, îndeletnicire cu caracter permanent pe care o exercitâ cineva în baza unei
calificări corespunzătoare; complex de cunoştiinţe teoretice şi de deprinderi practice care
definesc pregătirea cuiva,, iar prin profesiune liberă acea ,,profesiune exercitată de o persoană
pe cont propriu (fără să fie angajată permanent într-o instituţie sau intreprindere)”. Liberul
profesionist este ,,acea persoană care exercită o profesiune liberă,,125.

Prin profesie, în general, se înţelege acel tip de activitate socială ce se exercită pe baza
unei pregătiri profesionale, a unei calificări. Ea desemnează complexul de cunoştinţe teoretice şi
deprinderi practice dobândite de către o persoană prin pregătire şi se exprimă prin meseria sau
specialitatea însuşite.

În 1936, într-o cauză privind exercitarea profesiei, instanţele judecătoreşti au decis că“
profesiunea constă în exercitarea actelor în aşa mod încât să formeze o ocupaţiune
perseverentă, să fie un exerciţiu aşa de des şi consecutiv, încât să constituie oarecum o specială
condiţie de existenţă şi de viaţă socială. Profesiunea este starea unei persoane care face din
repetarea unor acte ocupaţiunea vieţii sale şi de la care ea cere resursele existenţei sale”126.
124
Dicţionarul Explicativ al limbii române (DEX), Academia Română, Institutul de lingvistică ,,Iorgu Iordan,,
publicat în Editura Universul enciclopedic, Bucureşti, 1998, pag.855. În DEX , între termenii ,, profesiune,,
şi ,,profesie,, nu există nici-o diferenţă.
125125
DEX, Op.cit., pag 570; S-a exprimat însă şi opinia potrivit cărora folosirea expresiei de profesie liberă este
criticabilă, deoarece, per a contrario, sugerează şi existenţa unor profesii care nu sunt libere, ceea ce ar reprezenta
munca forţată sau obligatorie, cu violarea art.4 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi a art. 42 din
Constituţia României, republicată. Sensurile celor două sintagme nu se suprapun întru totul. ,,Profesiunea liberă
înseamnă ,, profesiune exercitată de o persoană pe cont propriu, fără a fi angajată undeva”. Profesiune liberala
desemnează o ocupaţie intelectuală, care ţine de cultura spiritului (arhitectură, filozofie, drept, medicină) sau/şi
care depinde de un “ordin”, de un organism profesional neconvenţional, cu un mod special de remunerare (George
Pruteanu - comentariu pe forumul personal www.georgepruteanu din 17.09.2006).
126
Decizia nr.1826/1936 cas.IV, în Pandectele romane, III, pag.10.

40
 2.2. Dreptul comun pentru profesiile127reglementate în România este reprezentat de Legea
nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile
reglementate din România128.

Activitatea profesională reglementată reprezintă, pe de o parte, acea activitate pentru

care accesul sau exercitarea în România este condiţionat(ă), direct sau indirect, în conformitate
cu legislaţia română în vigoare, de deţinerea unui document care să ateste formarea profesională.

Sunt considerate activităţi profesionale reglementate, activităţile exercitate cu titlu

profesional, dacă utilizarea unui astfel de titlu este rezervată doar titularilor unor documente care
atestă nivelul de formare profesională.

Sunt considerate, de asemenea, activităţi profesionale reglementate activităţile

desfăşurate de membrii unei organizaţii profesionale, dacă organizaţia respectivă:

- are ca obiectiv fundamental promovarea şi menţinerea unui nivel ridicat într-un anumit
domeniu profesional;

- este recunoscută prin legea română în vederea realizării acestui obiectiv;

- eliberează membrilor săi un document care atestă nivelul de formare profesională;

- impune membrilor săi respectarea unor reguli de conduită profesională elaborate de

acestea;

127
Legislaţia română utilizează atât termenul de "profesie", cât şi pe acela de "profesiune".Pentru critica acestei
practici normative, a se vedea: Ş. Beligrădeanu, “Probleme şi efecte specifice ale răspunderii disciplinare şi ale
jurisdicţiei acesteia în cazul salariaţilor care, în temeiul unor legi speciale, exercită anumite profesii organizate în
corpuri profesionale”, în Dreptul nr. 9/2005, pag. 78.
128
Publicată în “Monitorul Oficial al României” nr. 500 din 3 iunie 2004, modificată şi completată prin Ordonanţa
de urgenţa nr.109/2007 publicată în „Monitorul oficial al Romăniei” nr.706 din 18 octombrie 2007, aprobată, cu
modificări si completări, prin Legea nr.117/2008 publicată în „Monitorul oficial al Romăniei” nr. 410 din 2 iunie
2008. Modificările si completările aduse prin Ordonanţa de urgenţa nr.109/2007 si Legea nr.117/2008 au fost
impuse de necesitatea adaptării legislaţiei naţionale din domeniul recunoaşterii calificărilor profesionale la acquis-ul
comunitar, respectiv Directiva 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale, care prevedea ca dată de
transpunere 20 octombrie 2007. La data de 28 februarie 2019, forma consolidată a LEGII nr. 200 din 25 mai 2004
este realizată prin includerea modificărilor şi completărilor aduse de: HOTĂRÂREA nr. 1.921 din 10 noiembrie
2004; ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 86 din 8 noiembrie 2006; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 10
octombrie 2007; LEGEA nr. 117 din 27 mai 2008; LEGEA nr. 265 din 7 noiembrie 2008; LEGEA nr. 94 din 8
aprilie 2009; LEGEA nr. 222 din 18 noiembrie 2010; LEGEA nr. 9 din 1 martie 2011; LEGEA nr. 125 din 12 iulie
2012; ORDONANŢA nr. 43 din 26 august 2015; LEGEA nr. 74 din 28 aprilie 2016; ORDONANŢA DE
URGENŢĂ nr. 22 din 16 iunie 2016.

41
 - conferă membrilor săi dreptul de a folosi un titlu profesional sau abrevierea acestuia şi
de a beneficia de un statut corespunzător nivelului de formare profesională.

În concepţia legii, profesia reglementată reprezintă activitatea sau ansamblul de

activităţi profesionale reglementate conform legii române, care compun respectiva profesie în
România (art. 3 alin. 1).

Legea conţine o enumerare a profesiilor reglementate în România (art. 3 alin. 2 şi anexa

nr. 2). Totuşi, această lege nu constituie decât dreptul comun în materia profesiilor reglementate,
ceea ce înseamnă că enumerarea expresă pe care ea o conţine nu epuizează lista profesiilor
reglementate din România, putând exista şi profesii reglementate pentru care se aplică legi
speciale.

Din această perspectivă regăsim următoarele trei situaţii:

- profesii reglementate pentru care Legea nr. 200/2004 constituie dreptul comun, aplicat
în completarea normelor speciale cuprinse în legile specifice fiecărei profesii (profesiile
reglementate enumerate în anexa nr. 2);

- profesiile reglementate pentru care se aplică exclusiv normele speciale cuprinse în legile
specifice fiecărei profesii reglementate, cu excluderea expresă a aplicabilităţii Legii nr.
200/2004 (profesiile reglementate enumerate în art. 1 alin. 3);

- profesiile reglementate pentru care se aplică exclusiv normele speciale cuprinse în legile
specifice fiecărei profesii reglementate, cu excluderea implicită a aplicabilităţii Legii nr.
200/2004 (profesiile reglementate prin legi speciale şi care nu sunt enumerate nici în anexa nr. 2,
nici în art. 1 alin. 3).

Există deci profesii reglementate care nu sunt profesii liberale, cum ar fi profesia de
consilier juridic. Astfel, conform art. 2 şi art. 3 din Legea nr. 514/2003 pentru organizarea
profesiei de consilier juridic129, profesia de consilier juridic poate fi exercitată numai în calitate
de salariat sau de funcţionar public, iar niciodată ca liber profesionist, deci ca profesie liberală130.

Există şi profesii reglementate care pot fi exercitate fie ca o profesie liberală (deci, ca
liber profesionist), fie ca salariat (medic, farmacist, arhitect), ca funcţionar public (arhitect,
urbanist) sau ca militar (medic, farmacist)131.

În Legea nr. 300/2004132 privind autorizarea persoanelor fizice şi a asociaţiilor familiale

care desfăşoară activităţi economice în mod independent se prevedea: “Persoanele fizice şi
129
Publicată în ,,Monitorul oficial al României”, Partea I, nr. 867 din 23 decembrie 2003.
130
Pentru detalii, a se vedea: Ş. Beligrădeanu, op. cit., pag. 80.
131
Pentru detalii, a se vedea: Ş. Beligrădeanu, op. cit., pag. 78.
132
Publicată în “Monitorul oficial al României” nr.576 din 29 iunie 2004, modificată şi completată prin Legea
nr.378 din 13 decembrie 2005 şi Ordonanţa de Urgenţă a Gunernului nr.40 din 31 mai 2006, abroga tă prin
Ordonanţa de Urgenţă nr.44/16.04.2008, publicată în “Monitorul oficial al României” nr.328 din 25 aprilie 2008.

42
asociaţiile familiale pot fi autorizate să desfăşoare activităţi economice în toate domeniile,
meseriile şi ocupaţiile, cu excepţia celor reglementate prin legi speciale”

Se constată că în acest act normativ se foloseşte doar noţiunea de “meserie” sau

“ocupaţie”, şi nu de profesie, şi, chiar dacă întâlneam noţiunea de ,,activitate reglementată”,
invocarea acesteia este raportată la activitatea economică în cadrul meseriei sau ocupaţiei.

Prestarea unei activităţi în mod independent nu trebuie înţeleasă în sensul că automat

avem de a face cu exercitarea unei profesii liberale, chiar dacă una din caracteristicile de esenţă
ale profesiei liberale este independentă prestaţiei (în contrast cu munca salariatului sau a
funcţionarului public care, fără echivoc, se află într-un raport de subordonare), activitate
independentă fiind şi munca prestată de persoana autorizată în condiţiile Ordonanţei de Urgenţă
nr.44/16.04.2008

Legea nr.507/2002133, prevedea la art.1 al 2:“ Prevederile prezentei legi nu se aplică

persoanelor fizice care au dreptul de a exercita profesii în baza unor legi speciale. În normele
metodologice va fi stabilit şi nomenclatorul acestor profesii”.

Prin Normele metodologice de aplicare a Legii nr.507/2002 privind organizarea şi

desfăşurarea de activităţi economice de către persoane fizice, adoptate prin H.G. nr 58/2003 134, la
art.2 alin 2 se preciza că ”Nomenclatorul profesiilor reglementate prin legi speciale 135 este
prevăzut în anexa nr.1”. Or, în această Anexă, erau enumerate 30 profesii exercitate în baza unor
legi speciale, dar dintre acestea doar cele cu privire la arhitect, asistent medical, auditor financiar,
avocat, consilier în proprietate industrială, consultant fiscal, executor judecătoresc, expert
contabil, farmacist, medic, medic veterinar, notar public, practician în reorganizare şi lichidare
erau şi profesii ce pot fi exercitate şi sub formulă liberală.

Celelalte profesii menţionate în anexă, respectiv cele referitoare la profesia de cadru

didactic, comisar financiar, controlor delegat, director de agenţie de turism, detailist, director de
agenţie de turism tour-operatoare, expert vamal, institutor, pilot de avioane, pilot de balon liber,
pilot de elicopter, pilot de planor, pilot fluvial, pilot maritim, poliţist, pompier chiar dacă sunt
profesii reglementate, nu erau si nu sunt profesii liberale, deoarece exercitarea acestora se poate
face numai în calitate de salariat sau de funcţionar public.

În Normele metodologice de aplicare a Legii nr.300/2004 adoptate prin HG

nr.1766/2004136 legiuitorul a renunţat la a mai indica în anexă profesiile reglementate care sunt
interzise a se desfăşura de persoanele fizice şi asociaţiile familiale (aşa cum era stipulat în HG
nr.58/2003 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr.507/2002).

133
Publicată în “Monitorul oficial al României” din 6 august 2002, modificată şi completată prin Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr.119/2003, abrogată prin Legea nr.300/2004.
134
Publicată în “Monitorul oficial al României” nr.108 din 20 februarie 2003.
135
La care face trimitere art.1 alin (2) din Legea nr.507/2002.
136
Publicată în “Monitorul oficial al României” nr.1048 din 12 noiembrie 2004.

43
 În art.8 al 3 din aceste Norme metodologice era stipulat că ,,profesiile şi ocupaţiile care
fac obiectul legilor speciale şi care se regăsesc în nomenclatorul activităţilor din economia
naţională cuprinse în anexa 1 vor fi dovedite prin acte emise de autorităţile competente,
prevăzute în anexa 8”. Chiar dacă în această anexă apare şi profesia de consilier în proprietate
industrială (profesie liberală care se exercită în baza unei legi speciale 137) nicidecum nu trebuie
înţeles că aceasta este o activitate reglementată supusă regimului instituit de Ordonanţa de
Urgenţă nr.44/16.04.2008, ce a inlocuit Legea nr.300/2004. Referirea şi la această profesie
priveşte doar organismul care atestă pregătirea profesională.

2.3. În aceste Norme se definea, ca o chestiune nouă, pozitivă, spre deosebire de vechea
reglementare, între alţi termeni, și noţiunea de “prestare de servicii” prin aceasta
înţelegându-se“ desfăşurarea, pe teritoriul României, a activităţilor economice de către cetăţenii
unui stat membru al Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European, care sunt
stabiliţi în unul dintre aceste state şi care nu au domiciliul sau reşedinţa în România”.

2.4. Cat privește termenul ”meserie”138 acesta este definit într-un prim sens prin
”practicarea unei arte manuale”, după care se dă ca exemplu meseria de croitor, iar când se face
referire la adjectivul „de meserie” acesta este explicat prin termenii ”calificat, de specialitate;
competent”.

În DEX139 este explicat prin ”profesiune sau îndeletnicire bazată pe un complex de

cunoștiințe obținute prin scolarizare și prin practică, care permit celui care le posedă să execute
anumite operații de transformare și de prelucrare a obiectelor muncii sau să presteze anumite
servicii; îndeletnicirea meseriașului; calificarea profesională a meseriașului; meștesug,
meșterie...școală de meserii”.

Faptul că în explicarea termenului se folosește si cuvîntul ”profesiune” denotă că ambele

categorii sunt legate de o calificare, de o specializare într-un domeniu de muncă, însă, din
perspectiva analizei de față, ceea ce trebuie înțeles prin noțiunea de ”meserie” este practicarea
unei activități ce necesită o calificare, dar care nu presupune studii superioare sau de o anume
profunzime ca în cazul unei profesii, și cu atât mai mult, una expres reglementată.

2.5. În legătură cu noțiunea de ”ocupație” , tot in DEX140 se arată că trebuie înțeles

”îndeletnicire; treabă; activitate; peocupare; profesiune; post; slujbă;”

137
Profesie reglementată prin Ordonanţa de Urgenţă nr.66/2000 publicată în “Monitorul oficial al României” nr.758
din 17 octombrie 2002.
138
Dicționarul universal al limbii române. Lazăr Șăineanu. Ed. Litera, Chișinău, 1998, pg.503
139
Dicţionarul Explicativ al limbii române (DEX), Academia Română, Institutul de lingvistică ,,Iorgu Iordan,,
publicat în Editura Universul enciclopedic, Bucureşti, 1998, pag.623
140
Dicţionarul Explicativ al limbii române (DEX), Academia Română, Institutul de lingvistică ,,Iorgu Iordan,,
publicat în Editura Universul enciclopedic, Bucureşti, 1998, pag.712

44
 În doctrina dreptului muncii141, ocupația este văzută ca acea activitatea utilă aducătoare de
venit( în bani sau/și în natură) pe care o desfășoară o persoană în mod obisnuit, constituind
pentru persoana respectivă sursa sa de existență. Ea poate fi exprimată prin funcția sau meseria
exercitată de cel în cauză, iar din această perspectivă, în sensul dreptului muncii, tocmai ocupația
este ceea care constituie felul muncii în cadrul unui contract individual de muncă.

Clasificarea ocupațiilor din Romania este actul în care se regăseste orice funcție sau
post pe care se poate face, indiferent de angajator, orice angajare în muncă.

2.6. Profesii juridice142 existente în România. Enumerare

1. Magistrat, profesie reglementată de Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și

procurorilor143, Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară144.

141
I.T. Stefănescu, Tratat teoretic și practic de drept al muncii, editia a II a , revăzută și adăugită, Editura Universul
juridic, București, 2012, pag.311
142
A se vedea, Sebastian Spinei, Organizarea profesiilor juridice liberale, Ed. Universul juridic, București, 2010,
Cristinel Ghigheci, Etica profesiilor juridice, Ed. Hamangiu, București, 2017
143
Legea nr. 303/2004 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004. A
suferit numerroase modificări. Forma consolidată a LEGII nr. 303 din 28 iunie 2004 (Rep 1) din Monitorul
Oficial nr. 826 din 13 septembrie 2005, la data de 11 ianuarie 2019 este realizată prin includerea modificărilor şi
completărilor aduse de: ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 148 din 3 noiembrie 2005; LEGEA nr. 29 din 28
februarie 2006; ORDONANŢA DE URGENŢA nr. 50 din 28 iunie 2006; LEGEA nr. 356 din 21 iulie 2006;
DECIZIA nr. 866 din 28 noiembrie 2006; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 100 din 4 octombrie 2007; LEGEA
nr. 97 din 14 aprilie 2008; ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 46 din 16 aprilie 2008; ORDONANŢA DE
URGENŢĂ nr. 195 din 25 noiembrie 2008; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 230 din 30 decembrie 2008;
DECIZIA nr. 82 din 15 ianuarie 2009; LEGEA nr. 77 din 1 aprilie 2009; LEGEA nr. 118 din 24 aprilie 2009;
DECIZIA nr. 785 din 12 mai 2009; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 59 din 27 mai 2009; LEGEA nr. 283 din 14
decembrie 2011; LEGEA nr. 300 din 23 decembrie 2011; LEGEA nr. 24 din 17 ianuarie 2012; ORDONANŢA DE
URGENŢĂ nr. 23 din 6 iunie 2012; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 81 din 4 decembrie 2012; ORDONANŢA
DE URGENŢĂ nr. 48 din 21 mai 2013; LEGEA nr. 255 din 19 iulie 2013; DECIZIA nr. 176 din 26 martie 2014;
DECIZIA nr. 436 din 8 iulie 2014; LEGEA nr. 118 din 14 iulie 2014; LEGEA nr. 138 din 15 octombrie 2014;
ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 1 din 3 februarie 2016; DECIZIA nr. 262 din 5 mai 2016; DECIZIA nr. 588 din
21 septembrie 2017; LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 92 din 15
octombrie 2018 .

144
Legea nr. 304/2004 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004 şi
a mai fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 124/2004, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 1.168 din 9 decembrie 2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2005,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 300 din 11 aprilie 2005. Republicată în temeiul art. XIV al
titlului XVI din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri
adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, dându-se textelor o nouă
numerotare. (Organizarea judiciară s-a instituit având ca finalitate asigurarea respectării drepturilor şi a libertăţilor
fundamentale ale persoanei prevăzute, în principal, în următoarele documente: Carta internaţională a drepturilor
omului, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Convenţia Organizaţiei
Naţiunilor Unite asupra drepturilor copilului şi Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, precum şi
pentru garantarea respectării Constituţiei şi a legilor ţării. Organizarea judiciară are, de asemenea, ca obiectiv de
bază asigurarea respectării dreptului la un proces echitabil şi judecarea proceselor de către instanţe judecătoreşti în

45
 2. Notar public, profesie145 reglementată prin Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a
activităţii notariale146;

3.Avocat147, profesie reglementată prin Legea nr.51/1995 pentru organizarea 148 şi

exercitarea profesiei de avocat149;

4.Executor judecătoresc150, profesie reglementată prin Legea nr.188/2000 privind

executorii judecătoresti151;

mod imparţial şi independent de orice influenţe extrane). Actualmente, la data de 11 ianuarie 2019, forma
consolidată a LEGII nr. 304 din 28 iunie 2004 (Rep. 1) din Monitorul Oficial nr. 827 din 13 septembrie 2005este
realizată prin includerea modificărilor şi completărilor aduse de către : LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006***);
DECIZIA nr. 345 din 18 aprilie 2006; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 50 din 28 iunie 2006; ORDONANŢA DE
URGENŢĂ nr. 60 din 6 septembrie 2006; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 100 din 4 octombrie 2007;
ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 154 din 21 decembrie 2007; LEGEA nr. 97 din 14 aprilie 2008; ORDONANŢA
DE URGENŢĂ nr. 137 din 28 octombrie 2008; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 56 din 27 mai 2009;
ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 114 din 23 decembrie 2009; LEGEA nr. 202 din 25 octombrie 2010;
ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 6 decembrie 2010; LEGEA nr. 71 din 3 iunie 2011; LEGEA nr. 148 din
5 iulie 2011; LEGEA nr. 283 din 14 decembrie 2011; LEGEA nr. 300 din 23 decembrie 2011; HOTĂRÂREA nr.
666 din 4 iulie 2012; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 81 din 4 decembrie 2012; LEGEA nr. 76 din 24 mai 2012;
ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 74 din 26 iunie 2013; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 103 din 14 noiembrie
2013; LEGEA nr. 296 din 14 noiembrie 2013; LEGEA nr. 255 din 19 iulie 2013; ORDONANŢA DE URGENŢĂ
nr. 3 din 5 februarie 2014; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 83 din 12 decembrie 2014; ORDONANŢA DE
URGENŢĂ nr. 6 din 11 martie 2016; LEGEA nr. 58 din 11 aprilie 2016; HOTĂRÂREA nr. 328 din 27 aprilie
2016; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 18 din 18 mai 2016; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 70 din 26
octombrie 2016; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 78 din 16 noiembrie 2016; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr.
80 din 16 noiembrie 2016; DECIZIA nr. 321 din 9 mai 2017; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 90 din 6
decembrie 2017; LEGEA nr. 207 din 20 iulie 2018; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 90 din 10 octombrie 2018;
ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 92 din 15 octombrie 2018.
145
A se vedea , atît sub aspect teoretic, dar mai ales practic:Carmen Nicoleta Bărbieru, Codrin Macovei, Activitatea
notarială. De la teorie la practică, Ed. Universul juridic, București, 2018.
146
Publicată în „Monitorul oficial al României” nr.92/16.05.1995. A fost modicată de mai multe ori . Republicată în
temeiul art. IX din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind
Codul de procedură civilă, precum şi a unor acte normative conexe, astfel cum a fost introdus prin Legea nr.
17/2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010
privind Codul de procedură civilă, precum şi a unor acte normative conexe, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 196 din 21 martie 2017, dându-se textelor o nouă numerotare.
147
Despre frumusețea profesiei de avocat, și a pledoariei, Hurmuz Aznavorian, Excelența legii, Ed.Semne,
București, 2007; Mircea I. Manolescu. Arta avocatului.Sapte prelegeri. Ediție îngrijită de Gina Lăzărescu și Doru
Cosma. Ed. Humanitas, București, 1998.
148
Pe larg, cu privire la organizarea și exercitarea profesiei de avocat, a se vedea:Dan Oancea ( coordonator). Legea
privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat. Comentariu pe articole, Ed. C.H.Beck, București, 2015.
Monica Livescu ( coordonator). Avocatura în România.150 de ani în linia întâi a luptei pentru drept. Ed. Hamangiu,
București, 2015.
149
Publicată în ” Monitorul oficial al României” nr.116 din 9 iunie1995. Ultima oară legea a fost republicată în
temeiul art. II din Legea nr. 25/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi
exercitarea profesiei de avocat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 28 martie 2017,
dându-se textelor o nouă numerotare.

46
 5. Consilier juridic, profesie reglementată de Legea nr.514/2003. privind organizarea și
exercitarea prtofesiei de consilier juridic.152.

Toate aceste 5 profesii juridice nu pot fi exercitate decăt de profesioniști ce au dobandit

calificarea de jurist. În lipsa acestei calificări, exercitarea oricăreia din profesiile de mai sus este
exclusă.

Sunt desigur și alte profesii care pot fi exercitate și de cei care au obținut diploma de
jurist, în special cele din rândul profesiilor liberale nejuridice, cum ar fi consultant de investiții,
practician în insolvență, mediator, dar cât privește exercitarea de către acesti profesionisti si a
profesiilor exclusiv juridice, o astfel de posibilitate este exclusă.

Legea nr. 51/1995 a mai fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2011 şi
ulterior a mai fost modificată şi completată prin:
- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2011 privind abrogarea alin. (8) al art. 39 din Legea nr. 51/1995
pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113
din 14 februarie 2011, aprobată prin Legea nr. 26/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 126
din 7 martie 2013;
– Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
489 din 8 iulie 2011, cu modificările şi completările ulterioare;
– Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, cu modificările şi completările ulterioare;
– Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 117 din 1 martie 2013, cu modificările ulterioare;
– Legea nr. 72/2016 privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 5 mai 2016.
150
A se vedea pe larg, monografia: Ioan Gârbuleț. Organizarea și exercitarea profesiei de executor judecătoresc,
Ed. Hamangiu, București, 2007
151
Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
559 din 10 noiembrie 200. Republicată în temeiul art. II din Legea nr. 151/2011 privind aprobarea Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 144/2007 pentru modificarea alin. (1) al art. 37 din Legea nr. 188/2000 privind executorii
judecătoreşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 493 din 11 iulie 2011, dându-se textelor o
nouă numerotare.

152
Publicată în Monitorul Oficial nr. 867 din 5 decembrie 2003, cu modificările și completările aduse prin Legea
nr.246/2006

47
 CAPITOLUL III

CERINȚE COMUNE PENTRU EXERCITAREA PROFESIILOR JURIDICE

3.1.Constituirea in corpuri profesionale. Noțiunea, funcțiile și natura juridică a

corpului profesionale

A.Noţiunea, funcţiile şi natura juridică a corpului profesional

a) Doctrina românească anterioară anului 1944 nu a utilizat noţiunea de corp (ordin)

profesional. Pentru a acoperi realitatea juridică a acestor structuri profesionale, se utiliza fie
noţiunea de "asociaţiuni închise", fie cea de "stabilimente publice".

Într-o opinie, ceea ce astăzi numim corp profesional primea calificarea de "asociaţiune
fără scop patrimonial". Se avea în vedere situaţia în care persoanele care exercitau o anumită
profesie erau obligate prin lege să facă parte dintr-o asemenea asociaţie. Aceste asociaţii au fost
calificate drept închise, din ele putând face parte numai persoanele care exercitau o anumită
profesie. Aceste asociaţii au fost înfiinţate, organizate şi au funcţionat pe baza unor legi speciale,
în baza cărora li s-a şi acordat personalitate juridică153.

Într-o altă opinie, corpurile profesionale erau socotite drept "stabilimente publice".
Acesta era definit drept o persoană morală de drept public, adică un serviciu public specializat,
dotat cu personalitate morală. Numai Parlamentul avea dreptul de a crea un stabiliment public,
aceasta dispunându-se prin lege154.

b) Literatura juridică actuală introduce în discuţie noţiunea de "organizaţii profesionale",

pe care le califică drept "stabilimente de utilitate publică". Ele sunt organisme neguvernamentale,
autorizate însă de lege să presteze servicii publice, în regim de putere publică. Prin ficţiune
juridică, aceste structuri de origine privată, care sunt atrase prin dispoziţia expresă a legii la
prestarea serviciilor publice, sunt asimilate, din perspectiva contenciosului administrativ,
autorităţilor publice155.
153
A. Teodorescu, Tratat de drept administrativ, vol. I, Institutul de Arte Grafice Eminescu S.A., Bucureşti, 1929,
pag. 201.
154
P. Negulescu, Tratat de drept administrativ, vol. I - Principii generale, Ed. a IV-a, Institutul de Arte Grafice
Marvan, Bucureşti, 1934, pag. 171-175, 178 şi 180-181.
155
A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol. II, ed. a III-a, Editura All Beck, Bucureşti, 2002, pag. 525; A.
Iorgovan, Noua lege a contenciosului administrativ. Geneză, explicaţii şi jurisprudenţă, ed. a II-a, Editura
Kullusys, Bucureşti, 2006, pag. 137; D. Apostol Tofan, Drept administrativ, vol. II, Editura All Beck, Bucureşti,

48
 Tot în doctrina actuală se utilizează, ca sinonime, şi expresiile "ordin profesional" sau
"corp profesional"156.

c) Se observă însă faptul că, deşi terminologia utilizată este diferită şi poate exprima
instituţii care se exclud reciproc - "asociaţiuni închise", "stabilimente de utilitate publică", în
realitate statutul juridic al acestor entităţi este similar, fiind vorba de persoane juridice înfiinţate
şi organizate prin legi speciale şi cărora le este aplicabil un regim juridic, derogatoriu de la
dreptul comun.

d) Comparativ, referindu-ne doar la doctrina franceză actuală, în cadrul acesteia se

foloseşte în mod general sintagma "ordin profesional", definit ca organizaţie care include în mod
obligatoriu membrii anumitor profesii şi care, datorită puterilor conferite de lege, intervin în
reglementarea şi controlul accesului în profesie şi în exercitarea ei 157. Ele îmbină activităţile
publice şi private în organizarea profesiilor158.

Un ordin profesional reuneşte toţi membrii unei profesii, adeziunea fiind obligatorie,
fiecare corp incluzând obligatoriu toate persoanele abilitate să exercite profesia. Ordinul
profesional nu este rezultatul unei adeziuni libere, el fiind o asociere forţată. Adeziunea la ordin
este obligatorie pentru exercitarea profesiei. Admiterea în corpul profesional este prevăzută drept
condiţie pentru exercitarea profesiei, iar exercitarea acesteia este interzisă persoanelor care nu
sunt înscrise pe tabloul ordinului.

De asemenea, subordonarea membrilor profesiei atribuţiilor ordinului profesional nu este

facultativă, ci obligatorie.

Structura ordinelor profesionale este corporativă, acestea fiind conduse de membrii

profesiei, în urma alegerii din cadrul corpului, iar nu de persoane desemnate de stat.

Ordinele profesionale îmbină elementele caracteristice ale subiectelor de drept privat cu

cele specifice subiectelor de drept public. Prin urmare, ele sunt supuse unui regim juridic mixt,
atât de drept public, cât şi de drept privat. Elementele care ţin de dreptul public sunt cele privind
misiunea de serviciu public, în timp ce structura şi funcţionarea internă a ordinului aparţin de
dreptul privat.

În Franţa, după cum se insistă pe dimensiunea publică sau pe cea privată, corpurile
profesionale sunt calificate fie persoane juridice de drept public (fără a fi însă stabilimente
publice, ci subiecte speciale de drept administrativ), fie persoane juridice de drept privat investite
cu o misiune de serviciu public, sau persoane private care participă la administraţia publică
(organisme particulare care primesc de la legiuitor puterea de reglementare şi puterea

2003, pag. 310-311.

156
Ş. Beligrădeanu, op. cit., pag 78 - 81.
157
J.M.Auby, J.B.Auby, Institutions administratives, 7e édition, Dalloz, Paris, 1996, pag. 242 - 243.
158
J. Rivero, J. Waline, Droit administratif, 16e édition, Dalloz, Paris, 1996, pag. 456.

49
disciplinară) în domeniul profesional şi care prin anumite caracteristici pot fi calificate şi ca
persoane juridice de drept public.

Sub aspectul structurii organizatorice şi funcţionale, situaţia corpurilor profesionale din

România nu este diferită de cea arătată cu privire la ordinele profesionale franceze.

Semnalăm, în acest context, ca și alți autori în domeniu, citați în prezenta lucrare, faptul
că actele adoptate de corpurile profesionale în exercitarea atribuţiilor lor au caracter de acte
administrative. Din această perspectivă, actele corpurilor profesionale reprezintă principala lor
forma juridică de activitate, ce constă în manifestări exprese de voinţă de a da naştere, a modifica
sau a stinge drepturi şi obligaţii, în realizarea atribuţiilor conferite prin lege, sub controlul de
legalitate al instanţelor judecătoresti.

Acestea sunt obligatorii pentru toţi membrii corpului profesional. Actele corpurilor
profesionale nu pot fi emise decat în realizarea prerogativelor cedate de legiuitor prin legea de
relementare a profesiei, ele pot conţine reguli de drept generale şi impersonale, pot să
stabilească, să modifice sau să suprime drepturi sau situaţii individuale şi subiective.

Pentru a fi valabile, actele emise de corpurile profesionale trebuie să fie emise cu

respectarea actelor normative cu forţă juridică superioară, să fie emise în limita de competenţă şi
în forma şi cu procedura prevăzute de lege. Atunci cand aceste acte cuprind aspecte normative,
forma scrisă şi publicarea lor este obligatorie.

Din punctul de vedere al efectelor actelor emise de corpurile profesionale, acestea dau
naştere, modifică sau sting raporturi juridice. Atâta vreme cât se aplică, ele se bucură de
prezumţia de legalitate, adică au fost emise cu respectarea tuturor condiţiilor de fond şi de formă
prevăzute de lege. Această prezumţie este relativă, deoarece pot fi atăcate de cei vătămaţi în
drepturile şi interesele lor legitime, urmând ca instanţele judecătoreşti să cerceteze legalitatea lor.
Prezumţia relativă de legalitate poate fi, deci, răsturnată, dacă se dovedeşte cu probe că actul în
cauză este ilegal.

Momentul de la care îşi produce efectele actele emise de corpurile profesionale este
considerat momentul publicării pentru acele acte care cuprind dispozitii normative, şi cel al
comunicării pentru actele individuale, prin formele îngăduite de legea de reglementare a
profesiei.

Cat priveşte întinderea efectelor actelor corpurilor profesionale trebuie făcută distincţie
între acte cu caracter normaiv, care în principiu privesc toate categoriile de efecte şi pe toti
membrii corpului profesional, fiind şi izvoare ale dreptului şi acte cu caracter individual care au
efect faţă de persoana în cauză.

Referitor la încetarea efectelor lor juridice, actele corpurilor profesionale produc efecte
până în momentul scoaterii lor din vigoare, care de regulă se face de organul emitent (posibil şi

50
de către autoritatea ierarhic superioară din cadrul corpului profesional) sau de instanţa
judecătorească, fiind vorba de suspendare, revocare sau anulare.

Şi în România, atribuţiile corpurilor profesionale vizează, în esenţă:

- coordonarea şi apărarea drepturilor membrilor săi, a prestigiului profesiei, reprezentarea

profesiei pe lângă puterile publice. În acest context este de subliniat posibilitatea pe care o au, de
regulă, corpurile profesionale de a face propuneri autoritătilor cu drept de iniţiativă legislativă
pentru completarea, actualizarea, sau după caz, a modificărilor legislative referitoare la profesie;

- adoptarea de reguli privind exercitarea profesiei în sensul emiterii de statute

profesionale, de regulamente de organizare şi functionare a corpului profesional, de coduri de
conduită etică şi profesională, de ghiduri profesionale, de norme interne;

- controlul accesului în profesie, în sensul organizării şi ţinerii examenului de admitere în

profesie, înscrierii în tabloul (registrul) national al membrilor fiecărei profesii liberale;

- organizarea programelor privind formarea şi perfecţionarea profesională a membrilor

săi, al editării unor publicaţii de specialitate, prin care să se asigure unificarea practicii din
domeniul profesiei, al aplicării unitare a normelor profesionale;

- tragerea la răspundere disciplinară a membrilor săi (competenţă administrativă

jurisdicţională).

Teritorial, ca structură, corpurile profesionale au, de regulă, organizate filiale la nivelul

fiecărui judeţ, sau grupat pe un anumit numar de judeţe.

Cât priveşte organele de conducere, în ordine ierarhică, acestea sunt reprezentate, de

regulă, de: adunarea generală (congres, conferinţa naţională), consiliul naţional (comitetul),
biroul executiv (colegiul director) şi preşedinte, fiecare cu atribuţiile specificate prin lege.

În legislaţia românească aflată în vigoare, în regulă generală, pentru profesiile

reglementate pentru care Legea nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor
profesionale pentru profesiile reglementate din România constituie dreptul comun, corpurile
profesionale reprezintă autorităţile competente corespunzătoare respectivelor profesii
reglementate.

Mutatis mutandis, aceeaşi este situaţia şi pentru profesiile reglementate şi ai căror

membri fac parte din structuri profesionale, cărora nu li se aplică dispoziţiile Legii nr. 200/2004,
în temeiul legilor speciale privitoare la acele profesii reglementate.

B.Inaplicabilitatea dreptului privind libertatea de asociere în cazul corpurilor

profesionale

51
 Libertatea de asociere este consacrată internaţional prin art. 20 din Declaraţia universală
a drepturilor omului, art. 22 din Pactul internaţional relativ la drepturile civile şi politice şi art. 11
din Convenţia europeană a drepturilor omului159.

În plan intern, la nivel constituţional, ca drept fundamental, dreptul de asociere este

consacrat prin art. 40 din Constituţia revizuită şi republicată.

Libertatea de asociere cuprinde două dimensiuni: o dimensiune pozitivă, constând în

posibilitatea persoanei de a constitui o asociaţie sau de a se afilia la una existentă, şi o
dimensiune negativă, în sensul că nicio persoană nu poate fi obligată să facă parte dintr-o
asociaţie, deci nu poate fi obligată să se înscrie şi are dreptul să o părăsească.

Dimensiunea negativă a libertăţii de asociere constituie o protecţie importantă împotriva

regimurilor totalitare, care se caracterizează şi prin înrolarea obligatorie a cetăţenilor în diferite
structuri asociative, aflate sub comandă politică unică. Ea este consacrată expres în art. 20 parag.
1 din Declaraţia universală a drepturilor omului160, precum şi în jurisprudenţa organelor
Convenţiei europene a drepturilor omului161. Astfel, s-a statuat că libertatea de asociere implică
libertatea persoanei de a nu se asocia sau de a nu se afilia la o asociaţie, cu excepţia unor situaţii
specifice, în special acelea care rezultă din relaţiile reglementate de dreptul public 162, altfel spus
dreptul negativ de asociere163.

În concluzie, organele Convenţiei europene a drepturilor omului au constatat că

structurile (ordinele) naţionale ale unor profesii, și îndeosebi, liberale, care sunt create prin lege
sau în temeiul legii, îndeplinesc şi scopuri de interes general, prin funcţiile lor de reglementare,
administrative şi de disciplină, astfel că ele sunt instituţii de drept public, iar nu asociaţii de drept
privat. Pe cale de consecinţă, ele nu sunt incluse în noţiunea europeană autonomă de asociaţie,
deci art. 11 din Convenţie nu se aplică, aşa încât obligaţia afilierii membrilor unei profesii
liberale la un ordin profesional nu violează libertatea negativă de asociere.

Pentru identitate de raţiune, aşa cum s-a arătat în doctrină 164, corpurile (ordinele)
profesionale nu sunt, nici în dreptul intern român, asociaţii înfiinţate în temeiul dreptului
fundamental de asociere, consacrat de art. 40 din Constituţie, ci instituţii de drept public, legal
înfiinţate pentru realizarea unor interese de natură publică şi care, prin ele însele, nu aduc nicio
atingere libertăţii de asociere, membrii corpurilor respective putând constitui alte asociaţii.
159
154. C. Bîrsan, Convenţia europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole, vol. I - Drepturi şi libertăţi,
Editura All Beck, Bucureşti, 2005, pag. 805; C. Bîrsan, Protecţia libertăţii de întrunire şi a libertăţii de asociere în
Convenţia europeană a drepturilor omului, în In honorem I. Deleanu. Culegere de studii, Pandectele române,
supliment, 2004, pag. 239.
160
C. Bîrsan, Convenţia europeană a drepturilor omului, supracit., pag. 805; C. Bîrsan, Protecţia libertăţii de
întrunire şi a libertăţii de asociere în Convenţia europeană a drepturilor omului, supracit., pag. 239.
161
C. Bîrsan, Convenţia europeană a drepturilor omului, supracit., pag. 811; C. Bîrsan, Protecţia libertăţii de
întrunire şi a libertăţii de asociere în Convenţia europeană a drepturilor omului, supracit., pag. 243-244.
162
Comisia Europeană a Drepturilor Omului, Decizia din 1 martie 1983, Cauza X c. Olanda.
163
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea din 30 iunie 1993, Cauza Sigurdur A. Sigurjónsson c. Islanda.
164
Ş. Beligrădeanu, op. cit., p. 81.

52
 C.Inaplicabilitatea cadrului normativ privind persoanele juridice de drept privat
fără scop lucrativ în cazul corpurilor profesionale

Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii 165 îşi limitează
aplicabilitatea la persoanele juridice de drept privat fără scop patrimonial - asociaţii şi fundaţii
(art.1 alin.1 şi 2). Asociaţiile şi fundaţiile dobândesc personalitate juridică prin hotărâre
judecătorească (art. 8 alin. 2 şi art. 17 alin. 3).

Mai mult, art. 85 prevede expres că dispoziţiile acestui act normativ nu se aplică
persoanelor juridice de utilitate publică înfiinţate prin legi, ordonanţe, hotărâri ale Guvernului
sau prin orice alte acte de drept public, acestea neintrând în sfera de aplicare a ordonanţei şi
rămânând supuse exclusiv reglementărilor speciale care stau la baza înfiinţării şi funcţionării lor.
Or, toate corpurile profesionale din România sunt înfiinţate prin şi funcţionează potrivit legii sau
unui act cu forţă juridică egală cu a legii, ele având, în acelaşi timp, caracter de drept public, de
interes public sau de utilitate publică, prevăzut expres sau rezultând implicit din actul de
înfiinţare, organizare şi funcţionare. Prin urmare, corpurile profesionale nu au forma juridică a
unei asociaţii sau a unei fundaţii şi nu dobândesc personalitate juridică prin hotărâre
judecătorească166, iar dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi
fundaţii nu se aplică în cazul corpurilor profesionale.

Şi în doctrină s-a arătat că aceste structuri profesionale, nefiind înfiinţate în temeiul

dreptului fundamental de asociere, consacrat de art. 40 din Constituţie, sunt instituţii de drept
public, iar nu asociaţii în înţelesul Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000167.

În schimb, dacă corpurilor profesionale nu li s-au aplicat, în trecut, dispoziţiile Legii nr.
21/1924 şi nici nu li se aplică în prezent cele ale Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000, ele sunt
guvernate - fiecare în parte - nu numai de legea (sau actul cu forţă de lege) specială de înfiinţare,
organizare şi funcţionare, ci şi, ca drept comun, aplicabil în subsidiar şi în măsura
compatibilităţii, de normele cuprinse în Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi

165
Publicată în “Monitorul Oficial al României”, Partea I, nr. 39 din 31 ianuarie 2000, La data de 28 februarie
2019 forma consolidată a ORDONANŢEI nr. 26 din 30 ianuarie 2000, publicată în Monitorul Oficial nr. 39 din 31
ianuarie 2000este realizată prin includerea modificărilor şi completărilor aduse de: ORDONANŢA nr. 37 din 30
ianuarie 2003 respinsă de LEGEA nr. 213 din 5 iulie 2005; LEGEA nr. 246 din 18 iulie 2005; LEGEA nr. 305 din
15 decembrie 2008; LEGEA nr. 34 din 8 martie 2010; LEGEA nr. 145 din 23 iulie 2012; LEGEA nr. 76 din 24 mai
2012; LEGEA nr. 22 din 13 martie 2014; LEGEA nr. 46 din 30 martie 2016; ORDONANŢA nr. 18 din 29 august
2018.
166
Din acest punct de vedere, Clubul Român de Presă – CRP- organizaţie (ce reunea la 15.08.2007, 35 societăţi
membre, 94 jurnalişti şi 6 companii simptizante) ce apără interesele profesiei de ziarist, constituită în temeiul art.40
din Constitutia Romaniei si O.G. nr.26/2000 cu privire la asociatii si fundatii (statutul său fiind ultima oară
modificat in Adunarea Generala a CRP din 10.02.2007) nu are aceiaşi natură juridică ca şi cea a corpurilor
profesionale instituite prin lege. CRP are personalitate juridică în temeiul Sentintei Civile nr.245/30.11.1998 a
Tribunalului Municipiului Bucuresti - Sectia a III-a Civila, fiind înregistrat in Registrul Special la pozitia
nr.358/16.12.1998, iar scopul său a fost acela de crearea cadrului organizatoric necesar pentru promovarea
intereselor cu caracter profesional, economic si legislativ ale membrilor săi.
167
Ş. Beligrădeanu, op. cit., p. 81.

53
persoanele juridice168, atâta timp cat acesta a fost în vigoare. Astfel, Decretul nr. 31/1954 se
referea la toate persoanele juridice, inclusiv statul. În concret, cu privire la corpurile
profesionale, erau aplicabile dispoziţiile art. 28 lit. a), conform cărora persoana juridică se poate
înfiinţa prin actul de dispoziţie al organului competent al puterii sau al administraţiei de stat. Prin
urmare, structurile profesionale din discuţie, care sunt înfiinţate prin lege sau prin ordonanţă a
Guvernului, se încadrau în categoria persoanelor juridice vizate de art. 28 lit. a) din Decretul nr.
31/1954169. Se observă că este vorba despre modul cel mai categoric de înfiinţare a unei persoane
juridice, corespunzând concepţiei clasice a concesiunii legislative.

3.1.1. Corpul magistraților.

Așa cum am mai spus, termenul de magistrat, derivând de la latinescul ”magistratus” a

fost definit în timp ca semnificând, în general, persoana investită cu autoritate publică
jurisdicţională.”170

Dacă prin Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească se reluase tradiţia folosirii
noţiunii de “magistrat”171, prin Legea nr.247/2005172 s-a renunţat la folosirea noţiunii de
“magistrat” în favoarea celei de “judecător” şi “procuror”, opţiune criticată în literatura de
specialitate173.

Cert este, că în Clasificarea Ocupaţiilor din România 174, se foloseşte termenul de

“magistraţi”, în paranteza de explicare a clasificării, fiind enumerate cele două mari categorii
profesionale ce dau conţinut noţiunii de magistrat - judecător şi procuror.

Cât priveşte corpul magistraţilor, s-a concluzionat că fac parte din corpul magistraţilor
judecătorii de la toate instanţele judecătoreşti, procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă
acestea, precum şi magistraţii asistenţi ai Curţii Supreme de Justiţie.

În Legea nr.303/2004 privind statutul magistraţilor, în reglementarea inițială, noţiunea de

corp al magistraţilor a fost definită în art.2: “Judecătorii, procurorii şi magistraţii asistenţi ai
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie...fac parte din corpul magistraţilor”.

168
Publicat în “Buletinul Oficial” nr. 8 din 30 ianuarie 1954.
169
DECRET nr. 31 din 30 ianuarie 1954 a fost abrogat de art.230 din LEGE nr 71/2011 la data de 13 iunie 2011.
170
A se vedea E.Derdişan, Dicţionar de termeni juridici, ediţie revizuită şi adăugită. Editura Proteus, Bucureşti ,
2005, pag.265.
171
Termen folosit şi în cuprinsul legilor adoptate în anul 2004 referitoare la statutul magistratului-Legea
nr.303/2004, la organizarea judiciară- Legea nr.304/2004 şi la Consiliul Superior al Magistraturii – Legea
nr.317/2004.
172
Publicată în “Monitorul oficial al României” nr.653/22.07.2005.
173
I.Popa, Tratat privind profesia de magistrat in România” Ed. Universul juridic, București, 2007. În opinia acestui
autor, renunţarea la folosirea termenului de magistrat este criticabilă întrucat cele două categorii profesionale, pe
lângă specificul firesc fiecăreia, prezintă numeroase elemente comune de identitate-admitere în profesie, evaluare,
promovare, eliberare din funcţie- , dar, ceea ce este cel mai important, au statutul reglementat prin acelaşi act
normativ - Legea nr.303/2004, care iniţial a fost denumită “a statutului magistraţilor”
174
Poziţia 2422, în cadrul grupei majore - Specialişti cu ocupaţii intelectuale şi ştiinţifice.

54
 Actualmente, chiar dacă nu mai este folosită expres terminologia de ”corp profesional”,
în doctrină continuă să se facă uz de această exprimare, întrucăt este evident că magistrații
formează un corp profesional, care funcționează în baza unor principii si după reguli consacrate
prin lege.

Din analiza actelor normative ce privesc statutul magistraților și organizarea judiciară din
România175, aşa cum s-a conturat şi în literatura de specialitate,176, corpul magistraților este
caracterizat de:

- calitatea membrilor săi, ce alcătuiesc o categorie socio-profesională distinctă, cu un

statut juridic special;

- unitatea corpului magistraţilor, în sensul că acestora li se aplică aceleaşi condiţii

generale de numire, promovare sau responsabilizare, indiferent de locul ocupat în ierarhie şi
funcţiile deţinute ;

- ierarhia funcţiilor se stabileşte în funcţie de gradele profesionale sau în raport cu nivelul

instanţelor sau parchetelor177.

În conformitate cu art.31 alin 1 din Legea nr.303/2004, “ judecătorii şi procurorii care au

promovat examenul de capacitate sunt numiţi de Preşedintele României, la propunerea
Consiliului superior al Magistraturii”, iar potrivit art.33 alin 3 din acelaşi act normativ
“Consiliul Superior al Magistraturii propune Preşedintelui României numirea în funcţia de
judecător, sau după caz, de procuror a candidaţilor admişi”.

Aşadar, magistraţii judecători sau procurori nu încheie un contract individual de muncă

pentru a fi “încadraţi în funcţie”, drepturile şi obligaţiile lor profesionale decurgând din
Constituţie, legi şi Regulamente, considerent pentru care, în cazul magistraţilor se și vorbește de
un raport de serviciu, ce derivă din specificul acestei categorii profesionale178.

Curtea Constituţională179, dar şi literatura de specialitate180 s-au pronunţat în sensul că

magistraţii constituie o categorie profesională cu un specific aparte, dar au fost exprimate şi
opinii conform cărora magistratul este un “funcţionar public investit cu autoritate
jurisdicţională”181 sau o “categorie de funcţionari publici”182.

175
Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară
176
I.Deleanu, Tratat de procedură civilă, vol.I, Editura All Beck, Bucureşti, 2006, pag.93
177
Amintim în acest context că asistenţii judiciari nu sunt cuprinşi în corpul magistraţilor, aceştia fiind o categorie
profesională atipică.
178
Pe larg, în legatură cu aceste aspecte, a se vedea S.Beligrădeanu, Natura raportului juridic de muncă al
magistraţilor, în Dreptul nr.7/2003 pag.29-42.
179
A se vedea Decizia nr.275/2002 a Curţii Constituţionale, publicată în « Monitorul Oficial al României » nr.135
din 3 martie 2003.
180
A se vedea E.S.Tănăsescu, Comentariu la Decizia nr.275/2002 a Curţii Constituţionale, în Revista Juridică
nr.4/2003 pag.41.
181
A se vedea V.Hanga, Mic dicţionar juridic, ediţia a II a, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2005, pag.129.

55
 Trebuie însă remarcat, că în raportul de serviciu al magistratului nu identificăm noţiunea
de angajator, în înţelesul dat de Codul muncii. Magistratul nu este un “angajat” în semnificaţia
dată de Codul muncii.

Numirea magistratului de către Preşedintele României nu trebuie interpretată ca o numire

la o anumită unitate, chiar dacă prin decretul de numire se nominalizează instanţa sau parchetul
unde se va desfăşura activitatea, cât ca o numire în cadrul unui sistem, respectiv sistemul
judiciar, compus din instanţe şi parchete, sistem în cadrul căreia magistratul poate fi promovat,
transferat, detaşat sau delegat.

Din cele de mai sus se poate desprinde că, spre deosebire de celelalte profesii juridice, în
cazul magistraților, corpul lor profesional, este o construcție a doctrinei, nefiind consacrat expres
ca termen asa cum se face, prin lege, cu Uniunea Națională a Notarilor Publici, Uniunea
Națională a Barourilor din România, Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești, Uniunea
Colegiilor Consilierilor Juridici, cărora, tot prin lege, li se stabilește atribuțiile, organele de
conducere, precum și modul de funcționare.

Principala atribuție a acestor corpuri profesionale o constituie reprezentarea şi apărarea

intereselor profesionale ale membrilor săi şi acţionează pentru a asigura prestigiul profesiei ce o
reprezintă.

Din această perspectivă, în cazul corpului magistraților, o astfel de atribuție revine prin
lege Consiliului Superior al Magistraturii, a cărei reglementare o găsim în dispozițiile Legii
nr.317/2004183.

Ca structură, Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din 19 membri, din care184:

a) 9 judecători şi 5 procurori, aleşi în adunările generale ale judecătorilor şi procurorilor,

care compun cele două secţii ale Consiliului, una pentru judecători şi una pentru procurori;

b) 2 reprezentanţi ai societăţii civile, specialişti în domeniul dreptului, care se bucură de

înaltă reputaţie profesională şi morală, aleşi de Senat;

182
A se vedea S.Beligrădeanu, I.T.Ştefănescu, Dicţionar de drept al muncii, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1997,
pag.53.
183
La data de 20 februarie 2019 forma consolidată a LEGII nr. 317 din 1 iulie 2004 (Rep. 2) din Monitorul Oficial
nr. 628 din 1 septembrie 2012 , este realizată prin includerea modificărilor şi completărilor aduse de: DECIZIA nr.
196 din 4 aprilie 2013; LEGEA nr. 137 din 26 aprilie 2013; LEGEA nr. 255 din 19 iulie 2013; DECIZIA nr. 397 din
3 iulie 2014; DECIZIA nr. 774 din 10 noiembrie 2015; DECIZIA nr. 374 din 2 iunie 2016; DECIZIA nr. 381 din 31
mai 2018; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 77 din 5 septembrie 2018; HOTĂRÂREA nr. 702 din 5 septembrie
2018; LEGEA nr. 234 din 4 octombrie 2018; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 92 din 15 octombrie 2018;
ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 7 din 19 februarie 2019.

Cu privire la alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, a se vedea Gheorghe Moroianu,

184

Organizare judiciară, Editura Fundației România de Mâine, București, 2013, pg.135-143

56
 c) preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reprezentant al puterii judecătoreşti,
ministrul justiţiei şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, care sunt membri de drept ai Consiliului.

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii este alcătuită din:

a) 2 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

b) 3 judecători de la curţile de apel;

c) 2 judecători de la tribunale;

d) 2 judecători de la judecătorii.

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii este alcătuită din:

a) 1 procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la Direcţia

Naţională Anticorupţie sau de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate
Organizată şi Terorism (modificare adusă prin articolul I din LEGEA nr. 234 din 4 octombrie
2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 850 din 08 octombrie 2018)

b) 1 procuror de la parchetele de pe lângă curţile de apel;

c) 2 procurori de la parchetele de pe lângă tribunale;

d) 1 procuror de la parchetele de pe lângă judecătorii.

Durata mandatului membrilor aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani,

fără posibilitatea reînvestirii. Membrii Consiliului Superior al Magistraturii au calitatea de
demnitar.

Calitatea de reprezentant al societăţii civile ales membru al Consiliului Superior al

Magistraturii este incompatibilă cu calitatea de parlamentar, ales local, funcţionar public,
judecător sau procuror în activitate, notar public, avocat, consilier juridic sau executor
judecătoresc în exerciţiu. În vederea alegerii celor 2 reprezentanţi ai societăţii civile în Consiliul
Superior al Magistraturii, organizaţiile profesionale ale juriştilor, consiliile profesionale ale
facultăţilor de drept acreditate, asociaţiile şi fundaţiile care au ca obiectiv apărarea drepturilor
omului pot propune Biroului permanent al Senatului câte un candidat. Pot fi aleşi ca membri ai
Consiliului Superior al Magistraturii reprezentanţi ai societăţii civile care îndeplinesc
următoarele condiţii:

a) sunt specialişti în domeniul dreptului, cu o vechime de cel puţin 7 ani într-o profesie
juridică sau în învăţământul juridic superior;

b) se bucură de înaltă reputaţie profesională şi morală;

57
 c) nu au făcut parte din serviciile de informaţii înainte sau după anul 1990, nu au
colaborat în niciun fel cu acestea şi nu au un interes personal care influenţează sau ar putea
influenţa îndeplinirea cu obiectivitate şi imparţialitate a atribuţiilor prevăzute de lege. Aceştia
depun o declaraţie autentică în sensul că nu au fost lucrători operativi şi nu au colaborat, în
niciun fel, cu oricare serviciu de informaţii, înainte sau după anul 1990;

Din Consiliul Superior al Magistraturii nu pot face parte, în timpul aceluiaşi mandat, soţi
sau rude ori afini până la gradul IV inclusiv. ART. 23

Consiliul Superior al Magistraturii funcţionează ca organ cu activitate permanentă,

munca membrilor acestuia este nenormată, perioadă în care nu exercită activitatea de judecător
sau procuror, cu excepţia membrilor de drept care nu au calitatea de magistrate.

Consiliul Superior al Magistraturii este condus185 de preşedinte, ajutat de un

vicepreşedinte, aleşi de plen, în prezenţa a cel puţin 15 membri ai Consiliului Superior al
Magistraturii, cu votul majorităţii membrilor prezenţi dintre judecătorii şi procurorii care fac
parte din secţii diferite, pentru un mandat de un an. Mandatul preşedintelui nu poate fi reînnoit.

Pentru funcţia de preşedinte şi vicepreşedinte vor candida un judecător şi un procuror

desemnaţi de Secţia pentru judecători, respectiv Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al
Magistraturii, din rândul membrilor săi, în prezenţa a cel puţin 2/3 din membrii secţiilor, cu votul

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii are următoarele atribuţii principale:

a) reprezintă Consiliul Superior al Magistraturii în relaţiile interne şi internaţionale;

b) coordonează activitatea Consiliului Superior al Magistraturii şi repartizează lucrările

pentru plen şi secţii;

c) prezidează lucrările Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu excepţia

cazului în care la lucrări participă Preşedintele României;

d) propune plenului măsurile necesare pentru ocuparea locurilor devenite vacante, ca

urmare a revocării unor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii;

e) semnează actele emise de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii;

f) sesizează Curtea Constituţională, în vederea soluţionării conflictelor juridice de

natură constituţională dintre autorităţile publice;

g) desemnează membrii Consiliului Superior al Magistraturii care pot fi consultaţi

pentru elaborarea unor proiecte de acte normative, la propunerea plenului;

185
A se vedea REGULAMENTUL nr. 03/12/2018 , CAP. III ”Conducerea Consiliului”

58
 h) prezintă, în şedinţa publică a plenului, raportul anual asupra activităţii Consiliului
Superior al Magistraturii, care se transmite instanţelor şi parchetelor şi se dă publicităţii.

Preşedintele României prezidează, fără drept de vot, lucrările Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii la care participă

Lucrările secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii sunt legal constituite în prezenţa

majorităţii membrilor acestora şi sunt prezidate de preşedintele sau, după caz, de vicepreşedintele
Consiliului Superior al Magistraturii. În lipsa acestora, membrii secţiei aleg un preşedinte de
şedinţă, cu votul majorităţii celor prezenţi.

Hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi hotărârile secţiilor se iau cu

votul majorităţii membrilor prezenţi.

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie participă la lucrările Secţiei pentru

judecători, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la
lucrările Secţiei pentru procurori, iar ministrul justiţiei, la lucrările ambelor secţii.

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ministrul justiţiei şi procurorul general al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu au drept de vot în situaţiile în care
secţiile îndeplinesc rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare, la
soluţionarea sesizărilor referitoare la buna reputaţie a judecătorilor şi procurorilor şi a cererilor
privind încuviinţarea percheziţiei, reţinerii, arestării preventive sau arestului la domiciliu cu
privire la judecători, procurori ori magistraţi-asistenţi.

Reprezentanţii societăţii civile participă, cu drept de vot, la lucrările Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii.186

Lucrările plenului şi ale secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii sunt, de regulă,

publice. Membrii plenului sau ai secţiilor hotărăsc, cu majoritate de voturi, situaţiile în care
şedinţele nu sunt publice.187

Hotărârile se publică în Buletinul Oficial al Consiliului Superior al Magistraturii şi pe

pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii în termen de 10 zile de la redactare.
Acestea pot fi atacate cu contestaţie de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la
comunicare sau de la publicare, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie.

186
Modificare introdusă prin ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 92 din 15 octombrie 2018, publicată în Monitorul
official nr. nr. 874 din 16 octombrie 2018
187
Şedinţele secţiilor în care se soluţionează cererile privind încuviinţarea percheziţiei, reţinerii, arestării preventive
sau arestului la domiciliu cu privire la judecători, procurori ori magistraţi-asistenţi, precum şi cele în care se
soluţionează sesizările referitoare la buna reputaţie a judecătorilor şi procurorilor nu sunt publice.

59
 Contestaţia formulată de judecătorul sau procurorul vizat suspendă executarea măsurii
dispuse cu privire la cariera şi drepturile acestuia, iar hotărârea prin care se soluţionează
contestaţia este definitive.

Ca atribuții, Consiliul Superior al Magistraturii, prin secţiile sale corespunzătoare au

dreptul, respectiv obligaţia corelativă de a se sesiza din oficiu pentru a apăra judecătorii şi
procurorii împotriva oricărui act de imixtiune în activitatea profesională sau în legătură cu
aceasta, care ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea judecătorilor, respectiv
imparţialitatea sau independenţa procurorilor în dispunerea soluţiilor, în conformitate cu Legea
nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
precum şi împotriva oricărui act care ar crea suspiciuni cu privire la acestea. De asemenea,
secţiile Consiliului Superior al Magistraturii apără reputaţia profesională a judecătorilor şi
procurorilor.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, secţiile, preşedintele şi vicepreşedintele

Consiliului Superior al Magistraturii, din oficiu sau la sesizarea judecătorului sau procurorului,
sesizează Inspecţia Judiciară pentru efectuarea de verificări, în vederea apărării independenţei,
imparţialităţii şi reputaţiei profesionale a judecătorilor şi procurorilor.

În situaţiile în care este afectată independenţa, imparţialitatea sau reputaţia profesională a

unui judecător sau procuror, secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii
dispune măsurile care se impun şi asigură publicarea acestora pe site-ul Consiliului Superior al
Magistraturii, poate sesiza organul competent să decidă asupra măsurilor care se impun sau poate
dispune orice altă măsură corespunzătoare, potrivit legii.

Judecătorul sau procurorul care consideră că independenţa, imparţialitatea sau reputaţia

profesională îi este afectată în orice mod se poate adresa Consiliului Superior al Magistraturii,
prevederile menționate mai sus aplicându-se în mod corespunzător.

La solicitarea judecătorului sau procurorului vizat, comunicatul publicat pe site-ul

Consiliului Superior al Magistraturii va fi afişat la instituţia unde acesta îşi desfăşoară activitatea
şi/sau publicat pe site-ul acestei instituţii.

Atribuţiile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi ale secţiilor acestuia,

referitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor, se exercită cu respectarea dispoziţiilor Legii nr.
303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, şi ale Legii nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare.

În exercitarea atribuţiilor sale Consiliul Superior al Magistraturii poate solicita

Ministerului Justiţiei, instanţelor judecătoreşti şi parchetelor, Institutului Naţional al
Magistraturii, altor autorităţi şi instituţii publice, precum şi persoanelor fizice sau juridice
informaţiile sau actele pe care le consideră necesare.

60
 În cazurile în care legea prevede avizul conform, aprobarea sau acordul Consiliului
Superior al Magistraturii, punctul de vedere emis de acesta este obligatoriu. Dacă legea prevede
consultarea sau avizul Consiliului Superior al Magistraturii, punctul de vedere emis de acesta nu
este obligatoriu. Dacă legea nu prevede un termen pentru emiterea avizelor de către Consiliul
Superior al Magistraturii, acestea se emit în 30 de zile de la sesizare. Depăşirea de către Consiliul
Superior al Magistraturii a termenului de emitere a avizului nu afectează valabilitatea actului.

Consiliul Superior al Magistraturii întocmeşte şi păstrează dosarele profesionale ale

judecătorilor şi procurorilor și coordonează activitatea Institutului Naţional al Magistraturii şi a
Şcolii Naţionale de Grefieri.

La rândul său, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii are următoarele atribuţii188

referitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor:

a) apără independenţa şi reputaţia profesională a judecătorilor şi procurorilor în

condiţiile art. 30;

b) numeşte şi revocă inspectorul-şef, în condiţiile legii;

c) adoptă hotărârea privind îndeplinirea condiţiei de bună reputaţie, pe baza raportului

întocmit de Inspecţia Judiciară, în condiţiile legii;

d) propune Preşedintelui României conferirea de distincţii pentru judecători şi

procurori, în condiţiile legii;

f) îndeplineşte alte atribuţii stabilite prin lege sau regulament.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii are următoarele atribuţii referitoare la

admiterea în magistratură, evaluarea, formarea şi examenele judecătorilor şi procurorilor:

a) la propunerea Consiliului ştiinţific al Institutului Naţional al Magistraturii, stabileşte

numărul anual de cursanţi ai Institutului Naţional al Magistraturii, aprobă anual data şi locul
pentru organizarea concursului de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, stabileşte
tematica pentru concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii şi aprobă programul
de formare profesională a auditorilor de justiţie, emite avize şi adoptă regulamente, în cazurile şi
în condiţiile prevăzute de lege;

b) numeşte comisia de admitere şi comisia de elaborare a subiectelor pentru admiterea

în Institutul Naţional al Magistraturii, în condiţiile prevăzute de Regulamentul de organizare a
examenului de admitere în Institutul Naţional al Magistraturii;

c) organizează şi validează, potrivit legii şi regulamentului, examenul de capacitate al

judecătorilor şi procurorilor şi aprobă programul de formare profesională continuă a judecătorilor

188
A se vedea art.16 din Regulamentul nr.30.12.2018

61
şi procurorilor, la propunerea Consiliului ştiinţific al Institutului Naţional al Magistraturii,
precum şi tematica activităţilor de formare profesională continuă, organizate de curţile de apel şi
parchetele de pe lângă acestea;

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii are următoarele atribuţii referitoare la

organizarea şi funcţionarea instanţelor şi a parchetelor:

a) convoacă adunările generale ale judecătorilor şi procurorilor, în condiţiile legii;

b) aprobă lista localităţilor care fac parte din circumscripţiile judecătoriilor, cu avizul
conform al ministrului justiţiei, prin hotărâre care se publică în Monitorul Oficial al României,
Partea I;

c) elaborează propriul proiect de buget, cu avizul consultativ al Ministerului Finanţelor

Publice, şi emite avizele conforme pentru proiectele de buget ale instanţelor şi parchetelor;

d) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin lege sau regulament.

Tot Plenul Consiliului Superior al Magistraturii adoptă Codul deontologic al judecătorilor

şi procurorilor, Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al
Magistraturii, Regulamentul privind procedura alegerii membrilor Consiliului Superior al
Magistraturii, precum şi celelalte regulamente şi hotărâri date în competenţa plenului prin Legea
nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Legea nr. 304/2004,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii avizează proiectele de acte normative ce

privesc activitatea autorităţii judecătoreşti, proiectele de regulamente şi ordine care se aprobă de
ministrul justiţiei, în cazurile prevăzute de lege și poate sesiza ministrul justiţiei cu privire la
necesitatea iniţierii sau modificării unor acte normative în domeniul justiţiei. Nu va putea însă
adopta Regulamente sau hotărâri prin care să adauge la dispoziţiile cuprinse în legi, pe motiv că
acestea ar fi neclare sau incomplete

Consiliul Superior al Magistraturii elaborează anual un raport privind starea justiţiei şi

un raport privind activitatea proprie, pe care le prezintă Camerelor reunite ale Parlamentului
României până la data de 15 februarie a anului următor şi le publică în Monitorul Oficial al
României, Partea a III-a, şi pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii.

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii are următoarele atribuţii

referitoare la cariera judecătorilor:

a) dispune delegarea şi detaşarea judecătorilor, în condiţiile legii;

b) numeşte şi revocă din funcţie preşedintele, vicepreşedinţii şi preşedinţii de secţii ai

Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

62
 c) propune Preşedintelui României numirea în funcţie şi eliberarea din funcţie a
judecătorilor;

d) numeşte judecătorii stagiari pe baza rezultatelor obţinute la examenul de absolvire a

Institutului Naţional al Magistraturii;

e) eliberează din funcţie judecătorii stagiari;

f) analizează îndeplinirea condiţiilor legale de către judecătorii stagiari care au

promovat examenul de capacitate, de către alţi jurişti care au fost admişi la concursul de intrare
în magistratură, de către judecătorii înscrişi la concursul de promovare şi de către judecătorii
propuşi pentru numirea în funcţii de conducere;

g) soluţionează contestaţiile împotriva calificativelor acordate de comisiile de evaluare

anuală a activităţii profesionale a judecătorilor, constituite în condiţiile legii;

h) dispune promovarea judecătorilor;

i) numeşte în funcţii de conducere judecătorii, în condiţiile legii şi ale regulamentului;

j) aprobă transferul judecătorilor;

k) dispune suspendarea din funcţie a judecătorilor;

l) convoacă adunările generale ale judecătorilor, în condiţiile legii;

n) ia măsuri pentru soluţionarea sesizărilor primite de la justiţiabili sau de la alte

persoane privind conduita necorespunzătoare a judecătorilor;

p) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin lege sau regulament.

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii are următoarele atribuţii

referitoare la cariera procurorilor:

a) la propunerea ministrului justiţiei, înaintează Preşedintelui României propunerea

pentru numirea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
prim-adjunctului şi adjunctului acestuia, procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie,
adjuncţii acestuia, procurorului şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate
Organizată şi Terorism şi adjuncţii acestuia;

b) avizează propunerea ministrului justiţiei de numire şi revocare a procurorului

general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a procurorului şef al
Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a adjuncţilor acestora, a procurorului şef al Direcţiei de
Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi a adjuncţilor acestuia;

63
 c) avizează propunerea ministrului justiţiei de numire şi revocare a procurorilor şefi de
secţii ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale
Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism;

d) propune Preşedintelui României numirea în funcţie şi eliberarea din funcţie a

procurorilor;

e) numeşte procurorii stagiari, pe baza rezultatelor obţinute la examenul de absolvire a

Institutului Naţional al Magistraturii;

f) eliberează din funcţie procurorii stagiari;

g) analizează îndeplinirea condiţiilor legale de către procurorii stagiari care au

promovat examenul de capacitate, de către alţi jurişti care au fost admişi la concursul de intrare,
de către procurorii înscrişi la concursul de promovare şi de către procurorii propuşi pentru
numirea în funcţii de conducere;

h) soluţionează contestaţiile împotriva calificativelor acordate de comisiile de evaluare

anuală a activităţii profesionale a procurorilor, constituite în condiţiile legii;

i) dispune promovarea procurorilor;

j) numeşte în funcţii de conducere procurorii, în condiţiile legii şi ale regulamentului;

k) aprobă transferul procurorilor;

l) dispune suspendarea din funcţie a procurorilor;

m) dispune delegarea şi detaşarea procurorilor, în condiţiile legii;

n) convoacă adunările generale ale procurorilor, în condiţiile legii;

o) aprobă măsurile pentru suplimentarea sau reducerea numărului de posturi pentru

parchete;

p) ia măsuri pentru soluţionarea sesizărilor primite de la justiţiabili sau de la alte

persoane privind conduita necorespunzătoare a procurorilor;

q) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin lege sau regulament.

Secţia pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii are următoarele
atribuţii referitoare la organizarea şi funcţionarea instanţelor:

a) aprobă înfiinţarea şi desfiinţarea secţiilor curţilor de apel, ale instanţelor din

circumscripţiile acestora, precum şi înfiinţarea sediilor secundare ale instanţelor judecătoreşti şi
circumscripţiilor acestora, în condiţiile legii;

64
 b) aprobă măsurile pentru suplimentarea sau reducerea numărului de posturi pentru
instanţe;

c) stabileşte categoriile de procese sau de cereri care se soluţionează în municipiul

Bucureşti numai de anumite instanţe, cu respectarea competenţei materiale prevăzute de lege;

d) la propunerea preşedinţilor curţilor de apel, stabileşte numărul vicepreşedinţilor

curţilor de apel, ai tribunalelor şi ai tribunalelor specializate, precum şi judecătoriile la care
funcţionează un vicepreşedinte;

e) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin lege sau regulament;

f) adoptă Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.

g) urmăreşte respectarea prevederilor legale şi regulamentare în domeniul organizării şi

funcţionării instanţelor şi ia măsurile necesare înlăturării imediate a vulnerabilităţilor ce pot
afecta buna desfăşurare a activităţii acestora.

Secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii are următoarele
atribuţii referitoare la organizarea şi funcţionarea parchetelor:

a) aprobă propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casaţie şi Justiţie, a procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a procurorului şef al
Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism de înfiinţare şi
desfiinţare a secţiilor în cadrul parchetelor;

b) la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie

şi Justiţie aprobă numărul adjuncţilor procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curţile de
apel şi ai prim-procurorilor parchetelor de pe lângă tribunale, precum şi parchetele de pe lângă
judecătorii unde prim-procurorii sunt ajutaţi de adjuncţi;

c) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin lege sau regulament;

d) adoptă Regulamentul de ordine interioară al parchetelor.

3.1.2. Uniunea Naţională a Notarilor Publici – UNNP (1995) (constituită în

conformitate cu Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995189)
189
Publicată în “Monitorul oficial al României” nr.92 din 16 mai 1995. Legea a fost republicată în temeiul art. IX
din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de
procedură civilă, precum şi a unor acte normative conexe, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 17/2017 privind
aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de
procedură civilă, precum şi a unor acte normative conexe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
196 din 21 martie 2017, dându-se textelor o nouă numerotare.

65
 Notarii publici din România sunt constituiţi la nivel naţional în Uniunea Naţională a
Notarilor Publici, unica organizaţie profesională înfiinţată prin lege, cu personalitate juridică, de
interes public, cu patrimoniu şi buget propriu. Are sediul în municipiul Bucureşti, iar pentru
realizarea obiectivelor din domeniile sale de activitate, îndeplinește următoarele funcţii:

a) de strategie, prin transmiterea de propuneri la elaborarea de către Ministerul Justiţiei a

strategiilor în domeniul notarial;

b) de reglementare a activităţii, prin reglementări terţiare specifice, prin care se asigură,

în conformitate cu strategia adoptată, punerea în aplicare a legislaţiei în domeniul notarial şi
realizarea cadrului juridic subsidiar specific;

c) de reprezentare pe plan intern şi internaţional a notarilor publici;

d) de îndrumare, sprijin şi control al notarilor publici, în aplicarea corectă a prevederilor

legale în domeniul notarial;

e) de administrare a patrimoniului propriu.

În exercitarea funcţiilor care îi revin, Uniunea poate colabora cu autorităţile şi instituţiile

publice, cu alte persoane juridice de drept public sau privat, române ori străine, pentru realizarea
unor obiective de interes comun, corespunzătoare domeniului său de activitate.

Statutul aprobat de Congresul de constituire al Uniunii este actul constitutiv al acesteia.

Organele de conducere ale Uniunii sunt: a) Congresul; b) Consiliul Uniunii;c) Biroul

executiv al Consiliului Uniunii;d) preşedintele Uniunii. În acestea pot fi aleşi notarii publici în
funcţie, cu o vechime efectivă în profesie de cel puţin 8 ani la data alegerii.

Congresul este constituit din reprezentanţii notarilor publici, aleşi de Adunarea generală a
fiecărei Camere, potrivit normei de un reprezentant la 10 notari publici în funcţie, la care se
adaugă membrii Consiliului Uniunii, precum şi vicepreşedinţii Colegiilor directoare ale
Camerelor. În situaţia în care nu sunt aleşi ca reprezentanţi ai Camerei la Congres, membrii
Consiliului de disciplină, ai Comisiei de cenzori şi ai Consiliului de administraţie al Casei de
Asigurări a Notarilor Publici participă fără drept de vot la lucrările Congresului.

Congresul este legal constituit în prezenţa a două treimi din numărul delegaţilor săi şi
adoptă hotărâri cu majoritatea simplă a delegaţilor prezenţi.

Congresul notarilor publici are, după caz, următoarele atribuţii:

Statutul Uniunii Notarilor Publici din România a fost publicat iniţial în “Monitorul oficial al României”
155/1996, republicat în “Monitorul oficial al României” 59/1999, apoi în “Monitorul oficial al României” 13 din 14
ianuarie 2000 potrivit Hotărârii UNPR nr.26/27.03.1999 publicată în “Monitorul oficial al României” nr. 348 din 23
iulie 1999.

66
 a) adoptă, prin hotărâre, completarea sau modificarea Statutului Uniunii şi a Statutului
Casei de Asigurări a Notarilor Publici, cu excepţia modificărilor adoptate între congrese de către
Consiliul Uniunii, în condiţiile art. 53 alin. (6);

b) adoptă Codul deontologic al notarilor publici, completările şi modificările care i se

aduc în condiţiile stabilite prin statut;

c) validează, prin hotărâre, alegerea reprezentanţilor Camerelor şi a supleanţilor

acestora în Consiliul Uniunii, în condiţiile stabilite prin statut;

d) validează, prin hotărâre, alegerea, dintre membrii Consiliului Uniunii, a

preşedintelui şi vicepreşedinţilor, în condiţiile stabilite prin statut;

e) validează, prin hotărâre, alegerea membrilor Consiliului de disciplină, în condiţiile

stabilite prin statut;

f) dezbate probleme profesionale de interes general şi adoptă, cu majoritate simplă,

rezoluţii cu privire la problemele dezbătute;

g) aprobă raportul Consiliului Uniunii şi al Comisiei de cenzori, execuţia bugetară şi

descărcarea de gestiune;

h) îndeplineşte orice alte atribuţii date în competenţa sa prin lege, regulament sau statut

Hotărârile şi rezoluţiile cu caracter normativ intern, administrativ-organizatoric sunt

obligatorii pentru notarii publici.

În cadrul Uniunii se constituie şi funcţionează:

a) Institutul Notarial Român;

b) Casa de Asigurări a Notarilor Publici;

c) Casa de Pensii a Notarilor Publici;

d) Centrul Naţional de Administrare a Registrelor Naţionale Notariale;

e) Comisia de cenzori;

f) Consiliul de disciplină;

g) Corpul de control;

h) Redacţia Buletinului Notarilor Publici;

i) comisiile de specialitate ale Consiliului Uniunii;

j) aparatul de specialitate şi administrativ;

67
 k) Registrul naţional de evidenţă a notarilor publici, în care se înregistrează notarii
publici şi formele în care aceştia îşi exercită profesia.

Consiliul Uniunii este constituit din reprezentanţii fiecărei Camere, aleşi potrivit
următoarei norme de reprezentare:

a) un reprezentant, pentru Camerele cu până la 200 de notari publici în funcţie;

b) 2 reprezentanţi, pentru Camerele care au între 201 şi 400 de notari publici în funcţie;

c) 3 reprezentanţi, pentru Camerele care au peste 400 de notari publici în funcţie.

Procedura alegerii reprezentaţilor şi supleanţilor Camerelor în Consiliul Uniunii, precum

şi numărul supleanţilor se stabilesc prin statut.

Preşedinţii Camerelor fac parte de drept din Consiliul Uniunii, cu drept de vot.

Dintre membrii Consiliului Uniunii se aleg preşedintele şi 3 vicepreşedinţi, în condiţiile

stabilite prin statut. După alegerea preşedintelui şi a celor 3 vicepreşedinţi, supleanţii acestora
devin membri ai Consiliului Uniunii. Funcţiile de preşedinte, de prim-vicepreşedinte şi de
vicepreşedinte sunt incompatibile cu funcţiile de preşedinte al Camerei sau reprezentant în
Consiliul Uniunii.

Durata mandatului membrilor Consiliului Uniunii, al preşedintelui, prim-

vicepreşedintelui şi al vicepreşedinţilor este de 4 ani.

Consiliul Uniunii are, în principal, următoarele atribuţii:

a) propune ministrului justiţiei actualizarea numărului de posturi de notar public şi

posturile destinate concursului de schimbări de sedii;

b) aprobă numărul de locuri destinate dobândirii calităţii de notar stagiar, cu

consultarea Colegiilor directoare;

c) propune ministrului justiţiei aprobarea regulamentului privind condiţiile de

desfăşurare a examenelor de dobândire a calităţii de notar public;

d) propune ministrului justiţiei onorariile minimale pentru actele şi procedurile

notariale îndeplinite în exercitarea funcţiei de către notarii publici, având în vedere următoarele
criterii:

1. timpul şi volumul de muncă solicitată pentru îndeplinirea actului sau procedurii;

2. natura, noutatea şi dificultatea actului sau procedurii;

68
 3. obţinerea de date şi informaţii suplimentare sau conlucrarea cu experţi ori cu alţi
specialişti impusă de natura, obiectul, complexitatea şi dificultatea actului;

4. constrângerile de timp în care notarul este obligat de împrejurările actului sau

procedurii să acţioneze pentru a asigura servicii legale performante;

5. termenele de arhivare a actelor şi procedurilor notariale;

6. locul îndeplinirii actului sau procedurii;

7. răspunderea notarului public, prin raportare şi la valoarea actului sau procedurii;

e) stabileşte cotele de contribuţie ale birourilor notarilor publici la Cameră, precum şi

cele ale Camerelor la Uniune, potrivit statutului acesteia;

f) reprezintă Uniunea, prin preşedintele Consiliului Uniunii, în raporturile cu terţii, pe

plan intern şi internaţional;

g) adoptă modificările sau completările la Statutul Casei de Asigurări a Notarilor

Publici şi al Casei de Pensii a Notarilor Publici;

h) aprobă modificările şi completările Statutului Uniunii între congrese, după

consultarea Adunărilor generale ale Camerelor;

i) soluţionează contestaţiile împotriva hotărârilor Consiliului de disciplină;

j) adoptă, modifică şi completează Regulamentul Consiliului de disciplină;

k) adoptă, modifică şi completează Regulamentul de organizare şi funcţionare al INR;

l) organizează, la nivel naţional, programe care vizează alinierea practicilor notariale la

exigenţele internaţionale;

m) adoptă uzanţele profesionale potrivit Codului civil, republicat, cu modificările

ulterioare;

n) aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli, execuţia bugetară şi descărcarea anuală de

gestiune a preşedintelui;

o) stabileşte, prin hotărâre, indemnizaţiile reprezentanţilor Camerelor în Consiliul

Uniunii, a preşedintelui, primvicepreşedintelui şi vicepreşedinţilor Consiliului Uniunii, precum şi
ale membrilor Comisiei de cenzori, Consiliului de disciplină, Consiliului de administraţie al
Casei de Asigurări a Notarilor Publici, organelor de conducere ale INR şi indemnizaţiile
membrilor altor organisme constituite la nivelul Uniunii;

p) acordă ordine, medalii şi titluri, în condiţiile stabilite prin statut;

69
 q) aprobă sponsorizările şi mecenatele;

r) acordă ajutoare notarilor publici, în limita sumelor aprobate în acest scop prin
bugetul de venituri şi cheltuieli;

s) îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de legislaţia în vigoare, statutul profesiei sau de

actele normative cu caracter intern.

Biroul executiv este organul executiv al Consiliului Uniunii, cu activitate permanentă şi

de legătură cu Camerele, şi se compune din 9 membri: preşedintele, primvicepreşedintele,
vicepreşedinţii şi 5 membri, aleşi de Consiliul Uniunii dintre membrii săi. Preşedintele Uniunii
este şi preşedintele Consiliului Uniunii şi al Biroului executiv al Consiliului Uniunii.

Biroul executiv al Consiliului Uniunii se întruneşte lunar în şedinţă ordinară şi, ori de
câte ori este nevoie, în şedinţe extraordinare, la convocarea preşedintelui,

Acesta are următoarele atribuţii principale:

a) asigură activitatea permanentă a Consiliului Uniunii;

b) propune ministrului justiţiei numirea în funcţie a notarului public, schimbarea

sediului biroului notarial, asocierea şi încetarea asocierii, suspendarea şi încetarea suspendării
din funcţia de notar public, revocarea ori încetarea calităţii de notar public;

c) pregăteşte proiectele de documente care vor fi prezentate spre dezbatere şi aprobare

Consiliului Uniunii;

d) elaborează proiectul raportului anual al activităţii Uniunii;

e) elaborează proiectul de buget anual al Uniunii, asigură gestionarea curentă a

patrimoniului, urmăreşte întocmirea bilanţului financiar-contabil şi executarea bugetului;

f) asigură execuţia bugetară şi urmăreşte realizarea resurselor bugetului Uniunii;

g) organizează serviciile proprii ale Uniunii şi aprobă organigrama şi statul de funcţii

ale personalului de specialitate şi administrativ al Uniunii;

h) aprobă organigrama, statul de funcţii şi coordonează activitatea tuturor entităţilor

înfiinţate în cadrul Uniunii;

i) aprobă proiectul de buget anual, execuţia bugetară şi descărcarea de gestiune a

entităţilor înfiinţate în cadrul Uniunii;

j) acordă, suspendă şi retrage birourilor notariale, la cerere sau din oficiu, licenţa de
funcţionare;

70
 k) analizează raportul Consiliului de disciplină al Uniunii şi propune măsurile ce se
impun;

l) analizează sinteza controlului profesional administrativ întocmită de corpul de

control al Uniunii şi propune măsurile ce se impun;

m) rezolvă conflictele de competenţă dintre notarii publici din Camere diferite;

n) coordonează activitatea de creare şi funcţionare a sistemului şi reţelelor de

informatizare între Uniune şi Camere, precum şi la nivelul birourilor notariale, potrivit
programelor proprii şi celor derulate în cooperare cu notariatele europene;

o) coordonează atât activitatea Centrului Naţional de Administrare a Registrelor

Naţionale Notariale, denumit în continuare CNARNN, cât şi registrele naţionale notariale privind
evidenţa actelor şi procedurilor notariale şi adoptă actele normative necesare funcţionării
acestora;

p) soluţionează, la solicitarea preşedintelui Uniunii, sesizările formulate împotriva

notarilor publici sau împotriva Camerelor;

q) acceptă donaţiile şi legatele făcute Uniunii;

r) asigură ducerea la îndeplinire a hotărârilor Congresului şi ale Consiliului Uniunii şi

supraveghează executarea acestor hotărâri de către Camere şi notarii publici, adoptând decizii
corespunzătoare;

s) îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de lege, regulament, statut şi de actele normative

cu caracter intern.

Preşedintele, prim-vicepreşedintele şi vicepreşedinţii Consiliului Uniunii sunt şi

preşedintele, primvicepreşedintele şi vicepreşedintele Uniunii.

Preşedintele Uniunii este şi preşedintele Consiliului Uniunii şi are următoarele atribuţii:

a) reprezintă Uniunea pe plan intern în raporturile cu autorităţile publice din România,

cu organizaţiile guvernamentale şi neguvernamentale, cu cele profesionale, iar în plan extern, cu
organizaţiile naţionale şi internaţionale ale notarilor publici şi oriunde va fi invitat oficial în
calitate de preşedinte;

b) ordonanţează cheltuielile bugetare ale Uniunii; preşedintele poate delega această

atribuţie primvicepreşedintelui;

c) convoacă şi conduce şedinţele Congresului, Consiliului Uniunii şi ale Biroului

executiv al Consiliului Uniunii;

71
 d) angajează personalul de specialitate şi administrativ al Uniunii, cu respectarea
organigramei şi statului de funcţii, aprobate de către Biroul executiv al Consiliului Uniunii;

e) exercită, în condiţiile legii, acţiunea disciplinară împotriva notarilor publici;

f) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege, regulament, statut şi alte acte
normative.

În absenţă, preşedintele este înlocuit de primvicepreşedinte, iar dacă acesta din urmă
lipseşte, de unul dintre vicepreşedinţii delegaţi în acest sens de preşedinte.

3.1.3. Uniunea Avocaţilor din România UAR (1995), în prezent Uniunea Naţională a
Barourilor din România – UNBR ( 2004) constituită în conformitate cu Legea nr. 51/1995
pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat190.

Uniunea Naţională a Barourilor din România este forrmată din toate barourile din
România, este persoană juridică de interes public191,, are patrimoniu şi buget proprii. Cuprinde
toti avocații din România.192.

190
Forma consolidată a LEGII nr. 51 din 7 iunie 1995 , la data de 14 martie 2019 este realizată prin includerea
modificărilor şi completărilor aduse de: LEGEA nr. 46 din 8 martie 2019. Legea a fost republicată în temeiul art. II
din Legea nr. 25/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea
profesiei de avocat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 28 martie 2017, dându-se
textelor o nouă numerotare.
191
Curtea de Apel Braşov- secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr.239/F din 21.11.2001, într-o cauză
unde se reclama că Uniunea Avocaţilor din România (UAR) şi Baroul Avocaţilor din Braşov refuză de a răspunde
unei sesizări scrise referitoare la abuzul avocatului stagier, a hotărât: “Conform legii nr.51/19955 pentru
organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, Uniunea Avocaţilor din România are natura juridica a asociaţiei
profesionale. Nefiind o autoritate administrativă, nici actele pe care aceasta le adoptă sau emite nu sunt acte
administrative, situaţie în care, cei care se consideră vatămaţi în drepturile lor recunoscute de lege, pot folosi, pe
lângă căile prevăzute de legea nr.51/1995, cele de dreptul comun şi nicidecum ale unei reglementări speciale ca
aceea cuprinsă în Legea nr.29/1990.
Având în vedere că UAR şi Baroul Avocaţilor din Braşov sunt organizaţii profesionale neguvernamentale şi nu
autorităţi administrative, în baza art.1 din Legea nr.29/1990 acţiunea a fost respinsă ca inadmisibilă.”
Soluţia, în ceea ce priveşte faptul că părâtele nu emit acte administrative, este greşită. În acest sens a se vedea atât
decizia nr.584/21.02.2000 a CSJ-secţia contencios administrativ, cât şi motivarea din considerentele Hotărârii
CEDO din 24.05.2005, în cauza Buzescu împotriva României, publicată în » Monitorul oficial al României »
nr.210/8.03.2006, unde s-a reţinut: “Curtea reiterează criteriile menţionate în jurisprudenţa sa….şi arată că UAR
este legal constituită în baza Legii nr.51/1995 şi investită cu prerogative administrative şi de reglementare.UAR
urmăreşte un scop de interes general cu privire la profesia de avocat prin exercitarea unor forme de control public,
de exemplu asupra înscrierii în Barou, iar deciziile sale sunt supuse controlului instanţelor administrative (a se
vedea , mutatis mutandis, Decizia Bota contra României, din 12.10.2004). Curtea observă totodată,în subsidiar, că
în jurisprudenţa internă UAR a fost considerată o autoritate publică ce execută acte administrative şi are rol de
serviciu public. Prin urmare, concluzionează că răspunderea statului este angajată ca urmare a deciziilor
administrative ale UAR, pe care le contestă reclamantul.”
192
În Regatului Unit al Marii Britanii (UK), avocatul nu este obligat să facă parte dintr-o organizaţie profesională
anume, el putând însă adera la o astfel de organizaţie profesională la libera sa opţiune ( voluntary membership). În
restul statelor membre UE, pentru a putea practica profesia , avocaţii trebuie să fie membrii ai corpului profesional.
Urmare acestei consecinţe, în Marea Britanie există nu mai puţin de 23 organizaţii profesionale, asociaţii sau ordine,
ale avocaţilor, toate având putere de autoreglementare. Cu toate acestea , cele mai importante organizaţii
profesionale cu autoritate de reglementare ale avocaţilor englezi sunt Bar Council şi Law Society.

72
 Bugetul său se formează din contribuţia barourilor în cote stabilite de Congresul
avocaţilor, iar patrimoniul poate fi folosit şi în activităţi producătoare de venituri, în condiţiile
legii. Funcţionează numai în cadrul U.N.B.R., potrivit legii şi statutului profesiei. Folosirea
însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiţii decât cele prevăzute de
legea profesiei constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu
amendă.

Organele de conducere ale U.N.B.R. sunt:a) Congresul avocaţilor;b) Consiliul U.N.B.R.;

c) Comisia permanentă a U.N.B.R.;d) preşedintele U.N.B.R.

În cadrul U.N.B.R. se constituie şi funcţionează:

a) Comisia centrală de cenzori;

b) Comisia centrală de disciplină;

c) aparatul tehnic-administrativ.

Congresul avocaţilor este constituit din delegaţi ai fiecărui barou, potrivit normei de
reprezentare stabilite de statutul profesiei, din membrii Consiliului U.N.B.R. şi din preşedintele
Consiliului de administraţie al Casei de Asigurări a Avocaţilor. Se întruneşte anual în sesiune
ordinară, la convocarea Consiliului U.N.B.R, iar la cererea a cel puţin unei treimi din numărul
barourilor, Consiliul U.N.B.R. este obligat să convoace Congresul avocaţilor în sesiune
extraordinară,

Congresul avocaţilor are următoarele atribuţii:

a) analizează şi aprobă raportul anual al Consiliului U.N.B.R.;

b) alege şi revocă membrii Consiliului U.N.B.R. dintre membrii congresului, potrivit

prevederilor art. 64 alin. (1) şi prevederilor Statutului profesiei de avocat;

c) alege şi revocă Comisia centrală de cenzori;

d) face propuneri autorităţilor cu drept de iniţiativă legislativă privind profesia de

avocat;

În Germania , potrivit unui studiu al lui Friedrich Graf von Westphalen “The legal profession – institutional and
legal models –a German view” Consiliul Barourilor este autoritatea de reglementare pentru avocaţi. Bar Asociation
(Deutscher Anwaltverein) este organismul de reprezentare al profesiei, ale cărui constituire şi funcţionare sunt
bazate pe principiul liberei asocieri. Acest corp profesional este constituit din 244 de asociaţii locale ale barourilor,
reprezintă mai mult de 50% din avocaţii germani. Există 58 de barouri regionale, reunite obligatoriu la nivel federal,
în German Federal Bar. Orice avocat este obligat să facă parte din barou. Barourile, atât cele regionale, cât şi cel
federal, sunt considerate “corporaţii de drept public”., funcţionând ca “administraţie indirectă de stat”. În Germania
sunt 135.000 avocaţi, mult mai mulţi decât necesarul pieţei. Acest exces ridică probleme sociale şi de performanţă
demne de luat în seamă. Tinerii avocaţi sunt admisi în profesie în jurul vârstei de 30 de ani .

73
 e) adoptă şi modifică statutul profesiei şi statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor, în
conformitate cu prevederile prezentei legi şi pe baza proiectelor întocmite de Consiliul U.N.B.R.;

f) adoptă hotărâri privitoare la relaţiile dintre barouri, perfecţionarea pregătirii

profesionale şi respectarea regulilor deontologice ale profesiei;

g) alege şi revocă membrii Comisiei centrale de disciplină. Fiecare barou are dreptul de
a propune câte un candidat pentru Comisia centrală de disciplină. Competenţa şi procedura de
judecată ale Comisiei centrale de disciplină se stabilesc prin statut;

h) aprobă bugetul anual al Casei de Asigurări a Avocaţilor şi execuţia bugetară anuală;

i) aprobă bugetul anual al U.N.B.R. şi execuţia bugetară anuală a acestuia şi stabileşte

cota de contribuţie a barourilor la formarea bugetului U.N.B.R. Cheltuielile necesare organizării
congreselor se suportă de către fiecare barou în funcţie de numărul reprezentanţilor săi;

j) exercită şi alte atribuţii prevăzute de lege.

Consiliul U.N.B.R. este format din decanii barourilor şi reprezentanţii barourilor aleşi
potrivit normei de reprezentare stabilite în statutul profesiei, mandatul de membru fiind de 4 ani.

Acesta are următoarele atribuţii:

a) este organul reprezentativ şi deliberativ al barourilor din România şi asigură

activitatea permanentă a U.N.B.R.;

b) duce la îndeplinire hotărârile Congresului avocaţilor;

c) rezolvă orice probleme interesând profesia de avocat între sesiunile Congresului

avocaţilor, cu excepţia acelora care sunt date în competenţa exclusivă a Congresului avocaţilor;

d) exercită controlul asupra activităţii şi asupra hotărârilor Comisiei permanente a

U.N.B.R.;

e) organizează examenul de verificare a cunoştinţelor de drept românesc şi de limba

română ale avocaţilor străini;

f) organizează şi conduce activitatea Institutului Naţional de Pregătire şi Perfecţionare

a Avocaţilor, constituit ca persoană juridică de drept privat nonprofit şi care nu face parte din
sistemul naţional de învăţământ şi nu este supus procedurilor de autorizare şi acreditare;

g) aprobă folosirea patrimoniului U.N.B.R. şi C.A.A. în activităţi producătoare de

venituri, potrivit legii;

h) adoptă hotărâri în toate problemele privind pregătirea şi perfecţionarea profesională

a avocaţilor, precum şi recomandări privind relaţiile dintre barouri;

74
 i) organizează examenul de primire în profesia de avocat şi de dobândire a titlului
profesional de avocat definitiv, în condiţiile art. 17 şi cu respectarea prevederilor Statutului
profesiei de avocat;

j) organizează şi supraveghează serviciul statistic general al U.N.B.R.;

k) organizează şi editează publicaţiile U.N.B.R. şi sprijină publicaţiile barourilor;

l) întocmeşte proiectul de buget al U.N.B.R. şi îl supune spre aprobare Congresului

avocaţilor, precum şi execuţia bugetară anuală a bugetului U.N.B.R.;

m) întocmeşte raportul anual de activitate şi de gestiune a patrimoniului U.N.B.R. şi le

supune spre aprobare Congresului avocaţilor;

n) stăruie pentru realizarea bugetului U.N.B.R. şi executarea de către barouri a

hotărârilor adoptate de Congresul avocaţilor şi de Consiliul U.N.B.R.;

o) alege şi revocă preşedintele şi vicepreşedinţii U.N.B.R. şi membrii Comisiei

permanente a U.N.B.R., dintre membrii săi, avocaţi cu o vechime mai mare de 10 ani în profesie,
pentru un mandat de 4 ani;

p) verifică legalitatea şi temeinicia deciziilor de primire în profesie şi de înscriere în

tabloul avocaţilor, date de către consiliile barourilor, la cererea persoanelor interesate;

q) anulează, pentru cauze de nelegalitate, hotărârile şi deciziile adoptate de organele de

conducere ale barourilor, cu excepţia celor care vizează plângeri ale terţilor sau ale avocaţilor
împotriva deciziilor adoptate în materia plângerilor îndreptate împotriva avocaţilor, care încalcă
legea şi Statutul profesiei de avocat, ca urmare a contestaţiei formulate de membrii baroului
respectiv sau a sesizării preşedintelui U.N.B.R.;

r) înfiinţează Casa Centrală de Credit şi Ajutor a Avocaţilor şi controlează activitatea

acesteia;

s) alege şi revocă membrii Consiliului de administraţie al C.A.A., coordonează

activitatea acestuia şi exercită controlul activităţii sale la sesizarea consiliului unui barou, a
Comisiei permanente sau a Comisiei de cenzori a C.A.A.;

ş) îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege şi adoptă hotărâri în interesul profesiei,

cu respectarea legii;

t) acordă, la propunerea Comisiei permanente a U.N.B.R., titlul de membru de onoare,

respectiv de preşedinte de onoare al U.N.B.R.;

ţ) emite hotărâri cu caracter interpretativ pentru aplicarea corectă şi unitară a Statutului

profesiei de avocat, a Statutului C.A.A. şi a altor acte normative emise în baza acestora;

75
 u) aprobă bugetul anual al Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea
Avocaţilor şi execuţia bugetară anuală a acestuia;

v) adoptă, cu caracter de recomandare, tabloul onorariilor minimale pentru serviciile

prestate potrivit legii de formele de exercitare a profesiei de avocat.

Comisia permanentă a U.N.B.R. se compune din 15 membri, dintre care 5 membri sunt
reprezentanţi ai Baroului Bucureşti, iar 10 membri sunt reprezentanţi ai celorlalte barouri din
ţară. Preşedintele şi vicepreşedinţii U.N.B.R. sunt membri de drept ai Comisiei permanente a
U.N.B.R. şi se includ în cei 15 membri. Mandatul membrilor Comisiei permanente a U.N.B.R.
este de 4 ani. În caz de încetare a mandatului unui membru al Comisiei permanente a U.N.B.R.,
desemnarea înlocuitorului se face pe aceleaşi criterii şi înlocuitorul execută diferenţa de mandat.
Unul dintre membrii Comisiei permanente a U.N.B.R. îndeplineşte funcţia de secretar al acesteia
şi este desemnat prin vot de Comisia permanentă a U.N.B.R. Preşedintele U.N.B.R. este şi
preşedintele Comisiei permanente a U.N.B.R. Are următoarele atribuţii:

a) este organul executiv al Consiliului U.N.B.R., cu activitate permanentă şi de

legătură cu barourile U.N.B.R.;

b) duce la îndeplinire hotărârile Congresului avocaţilor şi ale Consiliului U.N.B.R. şi

supraveghează executarea acestor hotărâri de către barouri, adoptând decizii corespunzătoare;

c) organizează serviciile Consiliului U.N.B.R. şi serviciile proprii şi angajează

personalul acestora;

d) aprobă organigramele şi statele de funcţii ale U.N.B.R., Casei de Asigurări a

Avocaţilor şi Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor, la propunerea,
după caz, a Comisiei permanente a U.N.B.R., Consiliului de administraţie al C.A.A. şi, respectiv,
a Consiliului de conducere al INPPA;

e) asigură execuţia bugetară şi urmăreşte realizarea resurselor bugetului U.N.B.R.;

f) exercită atribuţiile prevăzute de lege cu privire la adunările generale ale

acţionarilor/asociaţilor societăţilor înfiinţate pentru folosirea patrimoniului U.N.B.R. în activităţi
producătoare de venituri;

g) acceptă donaţiile şi legatele făcute U.N.B.R.;

h) în realizarea atribuţiilor sale, emite decizii executorii;

i) aprobă propunerile barourilor de desemnare a comisiilor teritoriale necesare pentru

susţinerea examenului de intrare şi definitivare în profesia de avocat;

j) are obligaţia să apere reputaţia profesională a avocatului, la cererea acestuia, pe baza

cercetărilor şi a propunerilor înaintate de consiliul baroului din care face parte.

76
 Preşedintele U.N.B.R. are următoarele atribuţii:

a) reprezintă U.N.B.R. în relaţiile cu persoanele fizice şi juridice din ţară şi din

străinătate;

b) încheie convenţii, acorduri şi contracte în numele U.N.B.R., cu autorizarea

Consiliului U.N.B.R.;

c) convoacă şi conduce şedinţele Consiliului U.N.B.R. şi ale Comisiei permanente a

U.N.B.R.;

d) ordonanţează cheltuielile bugetare şi extrabugetare ale U.N.B.R.;

e) semnează actele Consiliului şi ale Comisiei permanente ale U.N.B.R.;

f) supraveghează relaţiile dintre structurile centrale ale profesiei şi barouri, precum şi

relaţiile dintre barouri;

g) acordă sprijin şi ajutor barourilor în relaţiile lor cu autorităţile centrale şi locale;

h) veghează la asigurarea condiţiilor corespunzătoare de desfăşurare a activităţii

avocaţilor la instanţele judecătoreşti şi la organele de urmărire penală.

Preşedintele este înlocuit, la cerere sau în absenţa sa, de către vicepreşedintele pe care îl
desemnează în acest scop.

3.1.4. Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti - UNEJ (2000) - constituită în

conformitate cu art. 28 din Legea nr. 188/2000)193.

Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti cuprinde toți executorii judecătoreşti din

România, este organizaţie profesională cu personalitate juridică, formată din toţi executorii
judecătoreşti numiţi potrivit art. 16.

Organele sale de conducere sunt: congresul, consiliul şi preşedintele.

Congresul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti este constituit din delegaţi ai

fiecărei Camere a executorilor judecătoreşti, potrivit normei de reprezentare stabilite prin statut,
preşedinţii Camerelor executorilor judecătoreşti şi ceilalţi membri ai Consiliului Uniunii
Naţionale a Executorilor Judecătoreşti. Se întruneşte anual la convocarea consiliului acesteia și

193
Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 14 martie 2019 este realizată prin includerea tuturor
modificărilor şi completărilor aduse de către LEGEA nr. 76 din 24 mai 2012; LEGEA nr. 187 din 24 octombrie
2012; LEGEA nr. 255 din 19 iulie 2013; LEGEA nr. 138 din 15 octombrie 2014. Legea nr. 188/2000 privind
executorii judecătoreşti a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 10 noiembrie 2000.
Statutul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti a fost publicat pentru prima dată în “Monitorul oficial al
României” nr. 311 din 12 iunie 2001.

77
este legal constituit în prezenţa a două treimi din numărul membrilor. Adoptă hotărâri cu votul
majorităţii membrilor prezenţi.

Consiliul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti poate convoca un congres

extraordinar la cererea unei treimi din numărul membrilor Camerelor executorilor judecătoreşti
sau la cererea majorităţii colegiilor directoare ale Camerelor executorilor judecătoreşti.

Congresul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti are următoarele atribuţii:

a) adoptă Statutul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi pe cel al Casei de

asigurări;

b) alege preşedintele şi vicepreşedinţii Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor

Judecătoreşti, precum şi alte organe stabilite prin statut;

c) alege Comisia de cenzori şi Consiliul de conducere ale Casei de asigurări;

d) alege şi revocă membrii Comisiei superioare de disciplină, fiecare Cameră a

executorilor judecătoreşti având dreptul la câte un reprezentant;

e) analizează şi aprobă raportul anual al Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor

Judecătoreşti;

f) aprobă bugetul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi al Casei de

asigurări;

g) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de prezenta lege, de regulamentul de

aplicare a acesteia sau de statut.

Hotărârile Congresului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti sunt obligatorii

pentru toţi membrii acesteia.

Consiliul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti este constituit din reprezentanţi

ai fiecărei Camere a executorilor judecătoreşti, potrivit normei de reprezentare stabilite prin
statut și îndeplineşte următoarele atribuţii:

a) solicită ministrului justiţiei suspendarea, revocarea ori încetarea funcţiei de executor

judecătoresc;

b) aprobă cotele de contribuţie ale birourilor executorilor judecătoreşti la Camera

executorilor judecătoreşti, precum şi pe cele ale Camerelor executorilor judecătoreşti la Uniunea
Naţională a Executorilor Judecătoreşti, potrivit statutului acesteia;

c) propune ministrului justiţiei condiţiile de desfăşurare a concursului sau examenului

de admitere în profesia de executor judecătoresc şi a examenului de definitivat;

78
 d) îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de prezenta lege, de regulamentul de aplicare a
acesteia sau de statut.

Camera Executorilor Judecătoreşti are personalitate juridică şi funcţionează în

circumscripţia fiecărei Curţi de Apel şi are în componenţă pe toţi executorii judecătoreşti din
Circumscripţia Curţi de Apel respective. Este condusă de un Colegiu Director format dintr-un
preşedinte, un vicepreşedinte şi 3-7 membri.

Colegiul Director este ales de Adunarea Generală a Executorilor judecătoresti pentru o

perioada de 3 ani, dintre membrii acelei Camere a executorilor judecătoreşti.

Preşedintele Colegiului Director reprezintă Camera Executorilor Judecătoreşti în

raporturile acesteia cu terţii. El este remunerat pentru această activitate cu o sumă al cărei
cuantum este stabilit de Adunarea Generală.

Colegiul Director are un secretar salarizat şi personal auxiliar, în numărul şi structura

stabilite de Adunarea Generală.

3.1.5. Uniunea Colegiilor Consilierilor Juridici din România (UCCJC-2004)

Potrivit legii, în conditiile prevazute la art. 5 din Legea nr.514/2003, consilierii juridici se
pot asocia in structuri judetene, pe ramuri sau domenii de activitate, potrivit intereselor
profesionale, si, dupa caz, la nivel national, cu respectarea legii privind asociatiile si fundatiile.

Formele de asociere si organizare la nivel judetean si la nivel national sunt stabilite prin
statutul asociatiei, cerut de lege. Constituirea asocierilor profesionale are la baza principiile
constitutionale ale dreptului de asociere si reglementarile legale privind asocierea si constituirea
de persoane juridice. Asociatia profesionala a consilierilor juridici tine evidenta acestora in
conditii similare evidentei barourilor de avocati.

La rândul său, prin Statutul profesiei194 se arată că profesia de consilier juridic face parte
din categoria profesiilor juridice, se organizează ca un corp profesional şi se exercită conform
prevederilor Legii nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic şi
prevederilor prezentului statut.

În conformitate cu prevederile art.67 din Statutul profesiei, U.C.C.J.R. este formată din
toate colegiile consilierilor juridici din România şi cuprinde toţi consilierii juridici înscrişi în
Tabloul acestora, cu drept de exercitare a profesiei de consilier juridic şi are drept scop
organizarea unitară a exercitării profesiei de consilier juridic în România.

U.C.C.J.R. este persoană juridică de interes general, are patrimoniu şi buget propriu,
bugetul său fiind format din contribuţiile colegiilor în cotele stabilite de Congresul U.C.C.J.R.

194
Publicat în Monitorul oficial nr. 684/29 iulie 2004
79
 Organele de conducere ale U.C.C.J.R. sunt: a) Congresul Colegiilor Consilierilor Juridici
din România; b) Consiliul U.C.C.J.R.;c) biroul executiv;d) preşedintele;e) prim-vicepreşedintele;
f) vicepreşedinţii.

În structura centrală a U.C.C.J.R. funcţionează: a) secretarul general; b) Comisia centrală

de cenzori; c) Comisia centrală de disciplină;d) Comisia metodologică de organizare şi exercitare
a profesiei de consilier juridic;e) aparatul tehnic administrativ.

Congresul Colegiilor Consilierilor Juridici din România este constituit din câte un delegat
pentru 100 de consilieri juridici din fiecare colegiu şi decanii colegiilor.

Preşedintele U.C.C.J.R. are următoarele atribuţii:

a) reprezintă U.C.C.J.R. în relaţiile cu persoanele fizice şi juridice din ţară şi din

străinătate;

b) încheie convenţii şi contracte în numele U.C.C.J.R., cu autorizarea Biroului executiv

al U.C.C.J.R.

c) convoacă şi conduce şedinţele Consiliului U.C.C.J.R. şi ale Biroului executiv;

d) ordonanţează cheltuielile bugetare şi extrabugetare ale U.C.C.J.R.

e) semnează actele consiliului şi ale Biroului executiv.

Prim-vicepreşedintele U.C.C.J.R. este înlocuitorul de drept al preşedintelui U.C.C.J.R.

Vicepreşedinţii U.C.C.J.R. sunt în număr de 3 şi sunt înlocuitori ai preşedintelui, în lipsa

prim-vicepreşedintelui, în ordinea stabilită de către acesta.

Secretarul general al U.C.C.J.R. este ales de Congresul U.C.C.J.R. şi îndeplineşte

sarcinile stabilite de Biroul executiv al U.C.C.J.R. Mandatul acestuia este de 4 ani.

3.2.Condiția existenței capacității depline de exercițiu în exercitarea profesiilor

juridice

3.2.1. Capacitatea de exercițiu a magistratului

Potrivit, art.14 alin 2din Legea nr.303/2004 privind statutul magistraților, admiterea la
Institutul Naţional al Magistraturii se face cu respectarea principiilor transparenţei si egalităţii,
exclusiv pe baza de concurs și poate fi admisă la Institutul Naţional al Magistraturii persoana
care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

a) are cetăţenia română, domiciliul în România şi capacitate deplină de exerciţiu;

b) este licenţiată în drept;

80
 c) nu are antecedente penale sau cazier fiscal şi se bucură de o bună reputaţie;

d) cunoaşte limba română;

e) este aptă, din punct de vedere medical şi psihologic, pentru exercitarea

funcţiei.Comisia medicală se numeşte prin ordin comun al ministrului justiţiei şi al ministrului
sănătăţii.

Din cele de mai sus, se constată că cerința este impusă expres prin lege, dar se desprinde
și din solicitarea licențierii în drept, precum și a aptitudinilor medicale și psihogice dovedite cu
certificat medical, ori este evident că, și din acestea, rezultă nevoia existenței capacității depline
de exercițiu.

3.2,2. Capacitatea de exerciţiu a notarului public

Conform Legii nr.36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale, art. 22 alin 2, poate
fi notar public cel care are capacitatea de exerciţiu a drepturilor civile şi este apt din punct de
vedere medical pentru exercitarea funcţiei, iar potrivit Regulamentului de punere în aplicare a
legii, la numirea în funcţie, Ministerului Justiţiei, i se înaintează odată cu propunerea şi
certificatul medical de sănătate a acestuia, ce atestă deplina sa capacitate psihică.

3.2.3. Capacitatea de exerciţiu a avocatului

Legea nr.51/1995 prevede în art. 12 lit a, că poate fi membru al unui barou din România
cel care, printre altele, are exerciţiul drepturilor civile şi politice.

De asemenea, candidatul trebuie să fie apt, din punct de vedere medical, pentru
exercitarea profesiei.

3.2.4. Capacitatea de exerciţiu a executorului judecătoresc

Pentru a putea exercita profesia de executor judecătoresc, alături de alte condiţii, legea
impune şi condiţia, potrivit căreia persoana trebuie să aibă capacitate deplină de exerciţiu.

Observăm că faţă de alte reglementări, la care nu se face o astfel de precizare, Legea nr.
188/2000 impune în mod expres condiţia ca persoana care accede la profesia de executor
judecătoresc să aibă capacitate deplină de exerciţiu.

3.2.5. Capacitatea de exercițiu a consilierului juridic

Potrivit art.8 ddin Legea nr.514/2003, dar și din statul profesiei, poate fi consilier juridic
persoana care indeplineste urmatoarele conditii:

a) este cetatean roman si are domiciliul in Romania;

b) are exercitiul drepturilor civile si politice;

81
 c) este licentiat al unei facultati de drept

d) este apt din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei; aceasta conditie se
dovedeste cu certificat medical eliberat in conditiile legii;

e) nu se afla in vreunul dintre cazurile de nedemnitate prevazute de prezenta lege.

Și,în cazul acestei profesii, se desprinde cu prisosință cerința existenței capacității depline
de exercițiu.

3.3.Cetățenia –implicații asupra exercitării profesiilor juridice

3.3.1. Cetățenia în cazul profesiei de magistrat

Potrivit, art.14 din Legea nr.303/2004 privind statutul magistraților, admiterea la

Institutul Naţional al Magistraturii o primă condiție pe care o invocă legiuitorul este accea ca cel
ce se prezintă la concurs să aibe cetăţenia română, domiciliul în România şi capacitate deplină
de exerciţiu.

Așadar,în masură în care se dovedește că cel care solicită admiterea în magistratură

posedă cetățenia română, din acest punct de vedere, această condiție este satisfăcută,
neinteresând dacă cel în cauză, mai posedă și o altă cetățenie.

3.3.2. Cetăţenia în cazul profesiei de notar public

În general profesiunile liberale pot fi exercitate şi de către persoane cu cetăţenie străină.

Dar, conform dispoziţiilor legale, profesia de notar public poate fi exercitată doar de către
persoane cu cetăţenie română.

În conformitate cu art.22 lit a) din Legea nr.36/1995 a notarilor publici poate fi notar
public cel care îndeplineşte următoarele condiţii: este cetăţean român, cetăţean al unui stat
membru al Uniunii Europene, cetăţean al unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau
cetăţean al Confederaţiei Elveţiene şi are domiciliul sau reşedinţa în România;

Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995 prevede că pentru a fi numit

notar public de către ministrul justiţiei, candidatul va înainta Ministerului Justiţiei cererea de
numire în care va declara pe propria răspundere că îndeplinește această cerință. Inițial, până la
modificarea legii, impusă și de intrarea în Uniunea Eurpeană a României se cerea numai
cetăţenie română.

3.3.3. Cetăţenia în cazul profesiei de avocat

Poate fi membru al unui barou din România cel care îndeplineşte următoarele condiţii:

a) are exerciţiul drepturilor civile şi politice;

82
 b) este licenţiat al unei facultăţi de drept cu durata stabilită de lege;

c) nu se găseşte în vreunul dintre cazurile de nedemnitate prevăzute de prezenta lege;

d) este apt, din punct de vedere medical, pentru exercitarea profes

Așadar nu există o prevedere expresă privind cetățenia română, dar cât privește un avocat
strain, al unui barou dintr-o altă ţară, acesta poate exercita profesia de avocat în România, în
cazul îndeplinirii condiţiilor prevăzute de prezenta lege.

Însă, pentru a acorda consultanţă juridică privind dreptul românesc, avocatul străin are
obligaţia de a susţine un examen de verificare a cunoştinţelor de drept românesc şi de limbă
română, organizat de U.N.B.R. Avocatul străin poate exercita profesia de avocat în România, la
alegere, în cadrul uneia dintre formele de organizare prevăzute la art. 5 din lege. Este obligat să
se înscrie în tabloul special ţinut de fiecare barou şi se supune prevederilor legii române, ale
statutului profesiei şi codului deontologic.

Avocatul străin195 nu poate pune concluzii orale sau scrise în faţa instanţelor judecătoreşti
şi a celorlalte organe jurisdicţionale şi judiciare, cu excepţia celor de arbitraj international, iar
onorariile cuvenite se vor înregistra şi se vor plăti integral în România.

Potrivit legii, este posibilă exercitarea în România a profesiei de către avocaţii care au
obţinut calificarea profesională în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene şi ale
Spaţiului Economic European, sau în Confederaţia Elveţiană în una din următoarele modalități:

a) în mod independent sau în asociere;

b) ca avocaţi salariaţi în România;

c) prin prestare de servicii.

În conformitate cu prevederile capitolului special din lege, destinat acestei categorii de

personal ce poate exercita profesia de avocat:

a) avocat reprezintă orice persoană provenind dintr-un stat membru al Uniunii Europene
sau al Spaţiului Economic European, care este autorizată să-şi desfăşoare activităţile profesionale
sub titlul profesional corespunzător obţinut într-un stat membru;

b) stat membru de origine reprezintă statul membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului
Economic European, în care un avocat a obţinut dreptul de a utiliza unul dintre titlurile
profesionale prevăzute la lit. a), înainte de a practica profesia de avocat în România;

195
Capitolul VII/1 al Legii nr.51/1995, republicată cu modificarile ulterioare.

83
 c) titlu profesional din statul membru de origine reprezintă titlul profesional utilizat în
statul membru unde un avocat a obţinut dreptul de a folosi acest titlu, înainte de a practica
profesia de avocat în România;

d) grupare reprezintă orice entitate, cu sau fără personalitate juridică, organizată potrivit
legislaţiei unui stat membru, în cadrul căreia avocaţii îşi desfăşoară activităţile profesionale
împreună, sub nume comun;

e) titlu profesional din România reprezintă titlul profesional sub care un avocat este
înscris în Tabloul avocaţilor din România;

f) autoritatea română competentă este structura din cadrul U.N.B.R., desemnată potrivit
statutului.

Această categorie de avocați care profesează în România sub titlul profesional din statul
membru de origine pot desfăşura aceleaşi activităţi profesionale ca şi avocaţii care profesează
sub titlul profesional obţinut în România, pot acorda asistenţă juridică şi pot reprezenta persoane
fizice sau persoane juridice în faţa instanţelor române, referitor la dreptul statului membru de
origine, dreptul comunitar, dreptul internaţional, precum şi dreptul românesc, cu respectarea
regulilor de procedură aplicabile în faţa instanţelor române. Vor folosi însă denumirea sub care
îşi desfăşoară profesia în statul membru de origine, exprimată în limba oficială sau în una dintre
limbile oficiale ale statului membru de origine respectiv. Pe lângă aceaastă denumire, în
denumire se va menţiona, alături de forma juridică de exercitare a profesiei în România, şi forma
juridică a grupării din statul membru de origine.

Indiferent de forma de exercitare a activităţii pe teritoriul României, avocaţii care

profesează sub titlul profesional din statul membru de origine pot solicita oricând recunoaşterea
diplomelor, în vederea admiterii în profesia de avocat şi a practicării acesteia sub titlul
profesional din România. În vederea recunoaşterii diplomelor în România, solicitantul va trebui
să susţină, la alegere, un examen de verificare a cunoştinţelor sau să efectueze un stagiu de 3 ani
în domeniul dreptului românesc, iar U.N.B.R. va stabili componenţa comisiei de evaluare,
precum şi conţinutul şi modul de desfăşurare ale examenului sau ale stagiului, după caz.

La depunerea cererii de recunoaştere a diplomei, în vederea determinării conţinutului şi

modului de desfăşurare ale examenului sau ale perioadei de stagiu, comisia de evaluare va
verifica în prealabil dacă experienţa profesională dobândită de solicitant este de natură să
acopere în tot sau în parte diferenţele existente între dreptul românesc şi cel al statului membru
de origine în care a fost obţinută diploma, în vederea exceptării parţiale sau totale de la
îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege.

În Statutul profesiei de avocat, în art.330 este prevăzut că persoanele fizice străine pot
dobândi calitatea de membru al unui barou din România şi pot exercita, în consecinţă, profesia
de avocat în România, dacă în statul în care îşi au domiciliul deţin titlul profesional de avocat,

84
certificat de organismele profesionale recunoscute sau de autorităţile publice care le autorizează,
precum şi în condiţiile stabilite în acordul încheiat cu Uniunea Europeană, conform prevederilor
art. II din Legea nr. 201/2004 privind completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi
exercitarea profesiei de avocat. Pentru avocaţii din statele membre ale Uniunii Europene nu este
necesară existenţa unor convenţii bilaterale. Documentaţia de evaluare pentru dobândirea calităţii
de membru al unui barou din România conţine: a) cererea de evaluare; b) curriculum vitae şi
copie a paşaportului; c) certificatul (atestatul) profesional, în copie legalizată şi traducere
autorizată, în termen de 3 luni de la eliberarea lui; d) diplomă universitară; e) certificat de
onorabilitate; f) declaraţia de compatibilitate; g) solicitarea de stagiu de adaptare de 3 ani sau de
susţinere a unui examen de verificare a cunoştinţelor de drept românesc şi de limbă romană.

Avocaţii care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine şi care au
desfăşurat în mod efectiv şi cu regularitate o activitate profesională în România pe o perioadă de
cel puţin 3 ani, dar pe o perioadă mai scurtă în domeniul dreptului românesc, pot obţine
admiterea în profesia de avocat şi dreptul de a o practica sub titlul profesional din România, fără
a fi necesară îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 94 din lege, cu respectarea prevederilor
prezentei legi referitoare la exerciţiul drepturilor civile şi politice şi la cazurile de nedemnitate şi
incompatibilitate, după următoarea procedură:

a) autoritatea română competentă ia în considerare desfăşurarea efectivă şi cu regularitate

a activităţii în perioada de cel puţin 3 ani, cunoştinţele şi experienţa profesională dobândite în
România, precum şi orice participare la prelegeri şi seminarii despre dreptul românesc sau
deontologia profesiei de avocat;

b) solicitantul pune la dispoziţia baroului român orice informaţie şi documentaţie

relevantă, în special despre cauzele în care a acordat asistenţă juridică.

Exercitarea în România, prin prestarea de servicii, a profesiei de către avocaţii provenind

din statele membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European

Potrivit art.104 din Legea nr.51/1995 rep.cu modificările ulterioare, avocaţii provenind
din statele membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European pot desfăşura în
România activităţi profesionale care pot fi exercitate ocazional sub forma prestării de servicii.
Această activitatea de prestare de servicii se exercită în România prin reprezentarea drepturilor şi
intereselor legitime ale persoanelor fizice şi persoanelor juridice în justiţie sau în faţa
autorităţilor publice, în condiţiile prevăzute pentru avocaţii stabiliţi în acest stat, fără a fi
necesară înscrierea în barou.

Pentru exercitarea altor activităţi decât cele menţionate mai sus, avocatul respectă
condiţiile şi regulile de conduită profesională ale statului membru de origine, precum şi legislaţia
română privind profesia, în special cu privire la incompatibilităţi, la secretul profesional, la
relaţiile dintre avocaţi, la interdicţia ca acelaşi avocat să reprezinte două părţi având interese
contrarii, precum şi la publicitate. Un avocat care nu este stabilit în România este ţinut de

85
respectarea acestor reguli numai în măsura în care respectarea lor este justificată obiectiv pentru
asigurarea exercitării corecte a activităţilor de avocat, a demnităţii profesiei şi a respectării
regulilor privind incompatibilitatea. Grupările străine care nu au sediul profesional în România
pot deschide sedii profesionale secundare în România şi se pot înscrie în tablourile avocaţilor
barourilor din România, pentru ca membrii acestora să exercite în numele grupării profesia de
avocat în România, dacă în statul în care îşi au sediul profesional desfăşoară această activitate şi
au statutul de societate civilă profesională, certificată de organismele profesionale recunoscute
sau de autorităţile publice care le autorizează, în condiţiile stabilite în acordul încheiat cu
Uniunea Europeană, conform prevederilor art. II din Legea nr. 201/2004.

Pentru societăţile civile profesionale de avocaţi din statele membre ale Uniunii Europene
nu este necesară existenţa unor convenţii bilaterale.

3.3.4. Cetăţenia în cazul profesiei de executor judecătoresc

Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti prevede la art 15 că executor

judecătoresc poate fi persoana fizică care are cetăţenia română şi domiciliul 196 in România.
Observăm că legea impune persoanei să aibă cetăţenia română, ceea ce înseamnă că dacă nu are
această cetăţenie nu poate fi executor judecătoresc. Legea pretinde ca persoana să aibă şi
domiciliul în România, ceea ce înseamnă că dacă are cetăţenia română, dar domiciliul în
străinătate, persoana respectivă nu poate fi executor judecătoresc.

Ca o concluzie, legea impune deci, îndeplinirea ambelor condiţii în mod cumulativ, adică
să aibă atât cetăţenia română cât şi domiciliul în România. Nu interesează dacă are reşedinţa în
străinătate.

3.3.5. Cetațenia în cazul profesiei de consilier juridic

Și, în cazul acestei profesii, o primă cerință este impusă prin a se cere persoanei în cauză
să fie cetatean roman și să aibe domiciliul in Romania; Cât privește cetateanul unui stat membru
al Uniunii Europene sau al Spatiului Economic European, acesta poate exercita profesia de
consilier juridic in Romania, daca indeplineste conditiile prevazute de lege, mai putin cea
prevazuta la art. 8 lit. a).

Persoana prevazuta la alin. (1) al art.8 din Legea nr.514/2003, care a dobandit calificarea
de consilier juridic in statul membru de origine sau de provenienta, poate solicita oricand
recunoasterea diplomelor, în vederea admiterii in profesia de consilier juridic si a practicarii
acesteia in Romania. În vederea recunoasterii diplomelor in Romania, solicitantul va trebui sa

196
Această chestiune ar putea constitui obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate, fiind similară cu împrejurarea
existentă iniţial în Statutul cadrelor militare, care a fost modificat prin Legea nr.286/2004, fiind pus în acord cu
art.16 alin 3 din Constituţia României, în sensul că a fost eliminată condiţia de a avea numai cetăţenie romană pentru
a se dobândi calitatea de cadru militar . În prezent, cel care are dublă cetăţenie ( din care, una este neapărat română)
poate fi militar de carieră.

86
sustina, la alegere, un examen de verificare a cunostintelor sau să efectueze un stagiu de 3 ani in
domeniul dreptului romanesc.

Ministerul Justitiei este organismul care va stabili continutul si modul de desfasurare a

examenului sau a stagiului prevazut de lege, cerință legată de calificarea urmând a se face după
procedura instituită prin dispozitiile Legii nr. 200/2004 privind recunoasterea diplomelor si
calificarilor profesionale pentru profesiile reglementate din Romania, cu modificarile ulterioare.

3.4.Condiţia absolvirii învăţământului superior pentru persoanele ce exrcită o

profesie juridică

Înainte de a prezenta această trăsătură, se impune a se face o precizare ce rezultă din

Legea nr.200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile
reglementate din România197.

Potrivit acestui act normativ se arată că “prevederile prezentei legi se aplică oricărui
cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene…sau al Spaţiului Economic European…care
doreşte să exercite în România , în mod independent sau ca salariat, o profesie reglementată de
legea română”.

Profesia reglementată (aşa cum sunt toate profesiile juridice) “reprezintă activitatea sau
ansamblul de activităţi profesionale reglementate conform legii române, care compun respectiva
profesie în România. Lista profesiilor reglementate în România este prevăzută în anexa nr.2.
Autorităţile competente corespunzătoare fiecărei profesii reglementate sunt prevăzute în anexa
3.198”

La rândul său, activitatea profesională reglementată reprezintă activitatea profesională

pentru care exercitarea în România este condiţionată, direct sau indirect, în conformitate cu
legislaţia română în vigoare, de deţinerea unui document care să ateste nivelul de formare
profesională.

În anexa nr.2 a Legii nr.200/2004, în cuprinsul “profesiilor reglementate care necesită

cel puţin 3 ani de studii superioare ” (diplomă a unei universităţi sau a unui colegiu universitar)
sunt enumerate şi următoarele profesii liberale:

- auditor financiar;

- avocat;

- consilier în proprietate industrială;

- expert contabil;
197
Publicată în “Monitorul oficial al României”nr.500 din 25 aprilie 2004.
198
Modificate prin Hotarârea Guvernului nr.1921 /10.11.2004 publicată în “Monitorul oficial al României” nr.1174
din 13 decembrie 2004 .

87
 - contabil autorizat;

- practician în insolvenţă;

- psiholog;

- biochimist, biolog şi chimist pentru sistemul sanitar,

or, numai şi din acest text de lege, rezultă că practicarea unei profesii presupune, din punctul de
vedere al studiilor, de regulă, absolvirea învăţământului superior.

Cu câteva excepţii, persoanele care exercită o profesie trebuie să fie absolvenţi de

învăţământ superior. Aşadar, în prezent sunt profesii care pot fi exercitate şi de persoane cu
studii medii, aşa cum estimăm ca vor mai fi şi în viitor. Dar, ca o concluzie, ce se desprinde din
analiza reglementărilor legale apărute până la această dată, se poate aprecia că profesiile
presupun o pregătire specială, iar cât privește profesiile juridice, acestea nu se poate dobândi,
decât prin absolvirea învăţământului superior.

3.4.1. Studiile necesare pentru exercitarea profesiei de magistrat

Poate fi admis în magistratură, din punctul de vedere al studiilor, doar candidatul licențiat
în drept, cu diplomă recunoscută potrivit dispozițiilor legale în materie, respectiv Legea nr.
200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile
reglementate din România.

3.4.2. Studiile necesare pentru exercitarea profesiei de notar public

Ca şi în cazul celorlalte profesiuni liberale, persoana care doreşte să exercite funcţia de

notar public trebuie să fie licenţiat (în drept, stiinţe juridice sau doctor în drept) 199. Pentru a putea
fi numit de către ministrul justiţiei, el trebuie să depună la Consiliul Uniunii Naţionale a
Notarilor Publici împreuna cu celelalte documente şi copii de pe actele de studii, Consiliul
urmând să înainteze propunerile Ministerului Justiţiei.

3.4.3. Studiile necesare pentru exercitarea profesiei de avocat

În Legea nr.51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, se

prevede că poate fi membru al barourilor din România cel care îndeplineşte între altele, şi
condiţia de a fi licenţiat al unei facultăţi de drept sau doctor în drept.
199
Faţă de dispoziţiile art.16 lit b din Legea nr.36/1995, Curtea Constituţională a fost sesizată cu o excepţie de
neconstituţionalitate, motivându-se ca acestea încalcă principiile constituţionale privind libera dezvoltare a
personalităţii umane, prevăzut de art.1 alin 3, egalitatea în drepturi a cetăţenilor, fără privilegii şi discriminări,
instituită de art.16 alin 1, dreptul la muncă fără îngrădiri şi dreptul la libera alegere a profesiei, reglementate de
art.38 alin 1, exercitarea acestora neputând fi restrânsă decât în condiţiile art.49 alin.1. Curtea Constituţională a
hotărât ca dispoziţiile art.16 lit.b din Legea nr.36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale sunt constituţionale
numai în măsura în care prin expresia “licenţiat în drept-ştiinte juridice” se înţelege absolventul unei facultăţi de
drept, indiferent de specializare- Decizia nr.44/1995 publicată în “Monitorul oficial al României” nr.92 din 16 mai
1995.

88
 Cetăţenii români cu domiciliul în România, care solicită primirea în profesie pe bază de
diplome eliberate de facultăţi juridice din alte ţări au obligaţia să depună şi dovada echivalării
diplomelor în condiţiile legii.

Condiţia de studii rezultă şi din prevederile din Statutul profesiei de avocat 200 care
prevede că, cererea formulată de persoana care doreşte să fie primită în profesie trebuie să
cuprindă şi „ indicarea diplomei de licenţă eliberată de o instituţie de învăţământ superior
acreditată în condiţiile legii care atestă calitatea de licenţiat al unei facultăţi de drept”.

Fără îndoială, că la verificarea condiţiilor de studii a acestor solicitanţi, se au în vedere şi

dispoziţiile legislaţiei-cadru privind recunoaşterea reciprocă a calificărilor profesionale201

De altfel, prin Hotărârea nr.10 din 30 iunie 2007 a Congresului UNBR prin care s-a modificat şi completat
Statutul profesiei, prin art.314/1 (nou introdus) s-a specificat că „Dispoziţiile art. 80^1-80^16 din Lege se aplică
întotdeauna avându-se în vedere dispoziţiile art. 37 alin. (2) din Legea nr. 200/2004 privind recunoaşterea
diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România”.

3.4.4. Studiile necesare pentru exercitarea profesiei de executor judecătoresc

Legea privind executorii judecătoreşti prevede în mod expres că, pentru a îndeplini
profesia de executor judecătoresc, persoana în cauză trebuie să fie licenţiată în drept, ceea ce
înseamnă că trebuie să aibă studii superioare de specialitate ( art.15 lit c) din Legea nr.188/2000).

Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000202 prevede că alături de cererea de

înscriere se vor depune dovezile privind îndeplinirea condiţiilor impuse de lege, deci şi a
diplomei de absolvire.

3.4.5. Studiile necesare pentru exercitarea profesiei de consilier juridic

Și, în cazul profesiei de consilier juridic, în art.8 lit c) din Legea nr.514/2003 se prevede
în mod expres că, pentru a exercita această profesie, persoana în cauză trebuie să fie licenţiată în
drept.

3.5. Obligativitatea susținerii concursului, examenului, depunerea juramantului

obligatoriu la intrarea în profesie

3.5.1.Intrarea în profesia de magistrat. Depunerea jurământului Admiterea în

magistratură şi formarea profesională iniţială a judecătorilor şi procurorilor

Admiterea în magistratură a judecătorilor şi procurorilor se face prin concurs, pe baza

competenţei profesionale, a aptitudinilor şi a bunei reputaţii, iar formarea profesională iniţială în
vederea ocupării funcţiei de judecător şi procuror se realizează prin Institutul Naţional al
200
Publicat în “Monitorul oficial al României” nr.45 din 13 ianuarie 2005.
201
A se vedea prevederile art.80/5 alin. final din Legea nr.51/1995 republicată.
202
Aprobat prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr.210/5.02.2001 publicat în “Monitorul oficial al României” nr.64 din
6 februarie 2001, modificat prin Ordinul nr.658/C din 27.02.2006

89
Magistraturii. Admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii se face cu respectarea principiilor
transparenţei şi egalităţii, exclusiv pe baza de concurs.

Concursul de admitere se organizează anual la data şi locul stabilite de Institutul Naţional

al Magistraturii, cu aprobarea Consiliului Superior al Magistraturii. Data, locul, modul de
desfăşurare a concursului de admitere şi numărul de locuri scoase la concurs se publică în
Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, pe pagina de internet a Consiliului Superior al
Magistraturii şi pe cea a Institutului Naţional al Magistraturii, cu cel puţin 6 luni înainte de data
stabilită pentru concurs203.

Consiliul Superior al Magistraturii, prin secţiile corespunzătoare, stabileşte, în fiecare an,

numărul de cursanţi, separat, pentru judecători şi procurori, în funcţie de posturile de judecători
şi procurori vacante, precum şi de cele care vor fi înfiinţate.

După publicarea datelor de mai sus se verifică îndeplinirea condiţiei bunei reputaţii şi a
condiţiei de a fi apt din punct de vedere psihologic şi medical pentru exercitarea funcţiei, pentru
persoanele care îşi exprimă intenţia de a participa la concurs. În vederea evaluării psihologice,
persoana interesată plăteşte o taxă al cărei cuantum se stabileşte prin hotărâre a Consiliului
Superior al Magistraturii. Condiţia de a fi apt din punct de vedere medical se dovedeşte prin
certificat medical eliberat de un medic specializat în medicina muncii, la cererea fiecărui
candidat. Calificativul «admis» obţinut la evaluarea psihologică este valabil şi la concursurile de
admitere la Institutul Naţional al Magistraturii sau de admitere în magistratură organizate
ulterior, dacă de la data evaluării psihologice şi până la data publicării anunţului de organizare a
concursului în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, nu au trecut mai mult de 2 ani.

Persoanele care îndeplinesc condiţia bunei reputaţii şi sunt apte din punct de vedere
psihologic şi medical pentru exercitarea funcţiei se pot înscrie la concurs, nu înainte de a plăti o
taxă al cărei cuantum se stabileşte prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, în funcţie
de cheltuielile necesare pentru organizarea concursului.

Procedura de organizare şi desfăşurare a concursului prevăzut mai sus, inclusiv comisiile

de concurs şi constituirea acestora, probele de concurs şi modalitatea de stabilire şi contestare a
rezultatelor se stabilesc prin regulamentul prevăzut la art. 106 lit. a) din lege.

Rezultatele concursului se afişează la sediul Institutului Naţional al Magistraturii şi se

publică pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii şi pe cea a Institutului
Naţional al Magistraturii.

Admiterea pe posturile de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi

procurorilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii şi al instituţiilor coordonate sau

Modificare adusă prin Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în
203

MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15 octombrie 2018)

90
subordonate, Ministerului Public, precum şi al Ministerului Justiţiei şi al instituţiilor coordonate
sau subordonate se face prin concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii.

Cursanţii Institutului Naţional al Magistraturii au calitatea de auditori de justiţie.

Formarea profesională iniţială în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii consta în

pregătirea teoretică şi practică a auditorilor de justiţie pentru a deveni judecători sau procurori,
durata cursurilor de formare profesională a auditorilor de justiţie fiind de 4 ani. După primul an
de cursuri, auditorii vor urma stagii de pregătire practică pentru perioade de câte şase luni la:
instanţe, parchete, penitenciare şi cabinete de avocatură. În ultimul an de stagiu, cursanţii vor
efectua stagii de practică şi la alte instituţii cu relevanţă pentru pregătirea profesională.
Instituţiile la care se vor efectua stagiile de practică şi durata acestora sunt stabilite de Plenul
Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea Institutului Naţional al Magistraturii, pentru
fiecare ciclu de învăţământ. Stagiile vor fi organizate pe baza unor protocoale de colaborare între
Institutul Naţional al Magistraturii şi instituţiile cu relevanţă pentru pregătirea profesională204.

În perioada stagiilor de pregătire practică, auditorii de justiţie asistă la toate activităţile

specifice instituţiilor şi profesiilor, în condiţiile stabilite prin Regulamentul de organizare,
desfăşurare şi evaluare a stagiilor de practică. La finalul fiecărui stagiu, îndrumătorii de practică,
stabiliţi prin Regulamentul de organizare, desfăşurare şi evaluare a stagiilor de practică 205, vor
realiza o evaluare a capacităţii fiecărui auditor de a exercita funcţia de judecător sau procuror.

Auditorii de justiţie beneficiază de o bursă având caracterul unei indemnizaţii lunare

corespunzătoare funcţiei de judecător stagiar şi procuror stagiar, în raport cu vechimea pe care o
au ca auditori.Această bursa are natura şi regimul juridic al unui drept salarial şi se stabileşte pe
baza indemnizaţiei brute prevăzute de lege pentru judecătorii şi procurorii stagiari, la care se vor
calcula reţinerile pentru obţinerea indemnizaţiei nete, urmând a se vira obligaţia angajatorului şi
a asiguraţilor la asigurările sociale de stat, precum şi obligaţia angajatorului şi a asiguraţilor
privind contribuţia la asigurările sociale de sănătate. De această indemnizaţie se beneficiază şi în
perioada vacanţelor.

Auditorii de justiţie beneficiază și de decontarea materialelor didactice, în condiţiile şi în

limita unui plafon lunar stabilite de Regulamentul Institutului Naţional al Magistraturii, precum
și de cazare, în mod gratuity, în spaţiile de cazare ale Institutului Naţional al Magistraturii, în
limita locurilor disponibile, în condiţiile stabilite prin Regulamentul Institutului Naţional al
Magistraturii. Tot în mod gratuity se beneficiază de asistenţă medicală, medicamente şi proteze,
în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei pentru asigurările sociale de

204
Modificare introdusă prin punctul 17, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în
Monitorul oficial nr. 868 din 15 octombrie 2018)
205
Regulamentul de organizare, desfăşurare şi evaluare a stagiilor de practică şi Programul de formare profesională a
auditorilor de justiţie sunt aprobate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea Institutului
Naţional al Magistraturii.

91
sănătate, precum şi de plata indemnizaţiei de maternitate, risc maternal şi pentru creşterea
copilului, pe durata concediilor respective.

Jurământul magistratului

Importanţa jurământului a fost arătată încă din vechime, considerându-se că omul este
mai legat de acea categorie şi de apărarea principiilor ei prin rostirea unui jurământ. Se făcea
luându-se ca martor fie divinitatea, fie onoarea şi constiinţa omului care prestează acel jurământ.

Nerespectarea jurământului atrage diverse sancţiuni, în funcţie de categoria în cadrul

căreia se află cel care a încălcat jurământul putându-se merge de la sancţiuni mai mici, pâna la
suspendarea, excluderea din profesie şi chiar la sancţiuni penale. În joc, din punctul de vedere al
prestării jurământului, este pusă onoarea profesionistului, subiect întotdeauna destul de sensibil.

Sancţiunea este în primul rând una morală. În general, cel care nu respectă principiile
profesiei din care face parte, atât timp cât principiile sunt morale şi în deplină concordanţă cu
legea, primeşte o sancţiune morală. Prestigiul său în cadrul categoriei din care face parte are de
suferit şi mai devreme sau mai târziu acest aspect îi va influenţa întreaga activitate. Acesta este
poate un motiv pentru care responsabilitatea celui ce exercită o profesie ce necesită pronunţarea
unui jurământ, este poate mai mare, fiind accentuată de jurământul care îl leagă.

Jurământul, în cazul salariaţilor, nu constituie o regulă, iar pentru funcţionarii publici,

este reglementat cu titlu general de art.54 alin 6 din Legea nr.188/1999 privind Statutul
funcţionarilor publici206.

În profesia de magistrat, depunerea jurământului este reglementată în prevederile art.34,

prin care se specifică că înainte de a începe sa-si exercite funcţia, judecătorii si procurorii depun
următorul jurământ: "Jur sa respect Constituţia si legile tarii, sa apar drepturile si libertăţile
fundamentale ale persoanei, sa-mi îndeplinesc atribuţiile cu onoare, constiinta si fără partinire.
Asa sa-mi ajute Dumnezeus"

Referirea la divinitate din formula jurământului se schimba potrivit credinţei religioase a

judecătorilor si procurorilor si este facultativă.

Refuzul depunerii jurământului atrage, de drept, nulitatea numirii in funcţie.

Jurământul se depune in şedinţa solemna, in fata judecătorilor instanţei sau, după caz, a
procurorilor parchetului la care a fost numit judecătorul sau procurorul, după citirea actului de
numire și se consemnează într-un proces-verbal, care se semnează de conducătorul instanţei sau,
după caz, al parchetului si de 2 dintre judecătorii sau procurorii prezenţi, precum si de cel care a
depus jurământul. Depunerea jurământului nu este necesară in cazul transferului sau al
promovării judecătorului ori procurorului in alta funcţie.

A se vedea I.T. Ştefănescu, Tratatat de dreptul muncii, Editura Wolters Kluver România, Bucuresti, 2007,
206

pag.214 .

92
 3.5.2. Intrarea în profesia de notar public. Depunerea juramântului

Pentru a deveni notar stagiar, o persoană trebuie să promoveze examenul sau concursul
de dobândire a calităţii de notar stagiar, organizat de Institutul Notarial Român, pe posturile
aprobate de Consiliul Uniunii, într-o zi lucrătoare, la o dată stabilită de preşedintele Uniunii,
Examenul sau concursul de admitere ca notar stagiar constă într-o probă scrisă, cu caracter
teoretic, din tematica aprobată de Consiliul Uniunii, nota minimă de promovare fiind 7,00.
Candidaţii declaraţi admişi vor ocupa locurile în limita posturilor aprobate de Consiliul Uniunii
pentru Camera la care şi-au depus cererea de înscriere. Un candidat poate depune cererea de
înscriere la examen sau concurs la o singură Cameră.

Examenul sau, după caz, concursul de dobândire a calităţii de notar stagiar se susţine în
limba română şi se organizează de către Institutul Notarial Român, conform condiţiilor şi
procedurii prevăzute prin regulament aprobat de ministrul justiţiei, la propunerea Consiliului
Uniunii. Componenţa comisiilor pentru organizarea şi desfăşurarea examenului sau, după caz, a
concursului de dobândire a calităţii de notar stagiar se stabileşte potrivit regulamentului. Din
comisia de examinare şi din comisia de soluţionare a contestaţiilor face parte şi câte un
reprezentant al Ministerului Justiţiei.

După promovarea examenului sau concursului, notarul stagiar urmează timp de 2 ani
cursurile de pregătire teoretică şi practică organizate de Institutul Notarial Român. Pe perioada
desfăşurării stagiului, notarul stagiar suportă cheltuielile de pregătire stabilite de către Institutul
Notarial Român. Nefrecventarea cursurilor sau neplata cheltuielilor de pregătire atrage încetarea
calităţii de notar stagiar. Structura pregătirii precum şi procedura desfăşurării stagiului se
stabilesc prin regulament aprobat de către Consiliul Uniunii. Pregătirea teoretică se desfăşoară
prin frecventarea cursurilor organizate de Institutul Notarial Român, iar pregătirea practică n
cadrul unui birou notarial, desemnat de către Colegiul director al Camerei în care notarul stagiar
a susţinut examenul sau concursul de dobândire a calităţii de notar stagiar, cu acordul notarului
public coordonator.

Activitatea unui notar stagiar poate fi îndrumată numai de notari publici cu o vechime de
cel puţin 6 ani în această calitate şi care se bucură de o bună reputaţie profesională. După
finalizarea celor 2 ani de stagiu, notarul stagiar trebuie să participe şi să promoveze examenul de
definitivat organizat de Institutul Notarial Român. Acest examen constă în două probe scrise,
respectiv una cu caracter teoretic şi una cu caracter practic, din tematica de concurs. Media
minimă de promovare este 7,00, dar nu mai puţin de nota 5,00 la fiecare probă.

După finalizarea celor 2 ani de stagiu, notarul stagiar are dreptul de a se prezenta la cel
mult două sesiuni ale examenului de definitivat.

Comisia de examinare pentru examenul de definitivat este constituită din următorii

membri: un membru al Consiliului Uniunii, care este şi preşedintele comisiei, un reprezentant al
Ministerului Justiţiei, un membru al corpului didactic din învăţământul superior de specialitate şi

93
2 notari publici cu prestigiu profesional, desemnaţi în condiţiile regulamentului de organizare şi
desfăşurare a concursului. În funcţie de numărul candidaţilor, Consiliul Uniunii, la propunerea
INR, poate hotărî suplimentarea numărului comisiilor de examinare, cu excepţia preşedintelui,
care este unic.

Rezultatele examenului de definitivat se validează de către Consiliul Uniunii, la

propunerea preşedintelui comisiei de examinare.

Regulamentul pentru organizarea şi desfăşurarea examenului de definitivat şi a

concursului pentru dobândirea calităţii de notar public se aprobă prin ordin al ministrului
justiţiei, la propunerea Consiliului Uniunii.

Tot concurs, pentru a putea deveni notar public, susține și persoana care îndeplineşte
cumulativ condiţiile prevăzute la art. 22 alin. (1) lit. a)-g) din lege și care are cel puţin 6 ani
vechime într-o funcţie de specialitate juridică şi promovează concursul de admitere în funcţia de
notar public organizat de INR. Acestea trebuie să se înscrie la Camera în circumscripţia căreia
doresc să îşi desfăşoare activitatea, pentru ocuparea unui post propus de respectiva Cameră şi
cuprins în ordinul de actualizare emis de ministrul justiţiei. Tot INR organizează concursul de
admitere la nivel national și pentru aceste persoane, la o dată unică stabilită de preşedintele
Uniunii, în condiţiile stabilite de regulamentul de organizare şi funcţionare a concursului. Și
acest concurs de admitere constă în două probe scrise, respectiv una cu caracter teoretic şi una cu
caracter practic, din tematica de concurs. Media minimă de promovare este 7,00, cu condiţia ca
la fiecare probă din concurs să obţină cel puţin nota 5,00. Acest tip de concurs, pentru persoanele
care au cel puţin 6 ani vechime într-o funcţie de specialitate juridical se organizează doar la
solicitarea Consiliului Uniunii, ori de câte ori este necesar, dar cel puţin o dată la 2 ani.

După exprimarea opţiunilor de ocupare a locurilor şi comunicarea acestora Ministerului

Justiţiei de către Consiliul Uniunii, candidaţii declaraţi admişi sunt numiţi notari publici prin
ordin al ministrului justiţiei, în termen de 30 de zile de la comunicare. După numirea prin ordin
al ministrului justiţiei, notarii publici care au obţinut această calitate în condiţiile art. 28 din lege
au obligaţia de a urma cursuri privind pregătirea practică pentru desfăşurarea profesiei de notar,
precum şi pentru organizarea activităţii unui birou notarial, cursuri organizate de INR pe o
perioadă stabilită de către Consiliul Uniunii, cu plata taxelor aferente.

Există și o excepție. Pot dobândi, la cerere, fără examen, calitatea de notar public şi
judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 102 alin. (2) din
Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare. Cererea de numire se adresează ministrului justiţiei, în termen de cel
mult un an de la data expirării mandatului sau eliberării din funcţie, din motive neimputabile.
Pentru a fi avute în vedere la emiterea ordinului de actualizare, cererile de numire se depun până
la data de 31 martie a fiecărui an, la Ministerul Justiţiei. Solicitantul va preciza în cererea de
numire Camera în a cărei circumscripţie doreşte să îşi exercite activitatea. Cererile depuse după

94
această dată vor fi soluţionate în anul următor. Sub sancţiunea respingerii cererii de numire,
solicitantul va depune odată cu cererea dovezile din care să rezulte că îndeplineşte condiţiile art.
22 alin. (1) lit. a)-g) din lege precum şi o declaraţie pe propria răspundere, încheiată în formă
autentică, din care să rezulte că nu a revenit pe funcţia de magistrat deţinută anterior sau pe o altă
funcţie de judecător ori procuror şi nu a optat pentru intrarea în avocatură.

În funcţie de cererile comunicate de Ministerul Justiţiei, Consiliul Uniunii va solicita

Camerelor pentru care judecătorii şi-au exprimat opţiunea să propună un număr de locuri
corespunzător cu opţiunile formulate. La formularea propunerilor, Camerele vor avea în vedere
criteriile prevăzute de prezenta lege pentru actualizarea numărului de posturi. În cazul în care
există mai mulţi solicitanţi pentru acelaşi post, aceştia vor fi departajaţi după criteriile stabilite în
regulamentul de aplicare a prezentei legi. Și această categorie de notari, intrați în profesie fărtă
concurs, după numirea prin ordin al ministrului justiţiei, au obligaţia de a urma cursuri de
pregătire practică pentru desfăşurarea profesiei de notar, precum şi pentru organizarea activităţii
unui birou notarial, cursuri organizate de INR pe o perioadă stabilită de către Consiliul Uniunii,
cu plata taxelor aferente.

Jurământul notarului public

După numirea de către ministrul justiţiei şi după înregistrarea biroului la Curtea de Apel
în circumscripţia căreia îşi are sediul, notarul public depune jurământul în faţa ministrului
justiţiei şi a Preşedintelui Uniunii Naţionale a Notarilor Publici sau al reprezentanţilor acestora.

Jurământul are următorul conţinut:

" Jur să respect Constituţia şi legile ţării, să-mi îndeplinesc cu onoare şi credibilitate
publică, cu constiinţă şi fără părtinire atribuţiile ce-mi revin şi să păstrez secretul profesional.
Aşa să-mi ajute Dumnezeu ! "

Referirea la divinitate din formula jurământului se schimbă potrivit credinţei religioase a

notarului public. Notarul public fără confesiune va depune jurământul fără formulă religioasă, pe
conştiinţă şi pe onoare. La depunerea jurământului se va încheia un proces-verbal semnat de
notarul public şi de cei în faţa cărora a fost depus, care se va păstra în evidenţa Ministerului
Justiţiei şi a Uniunii Naţionale a Notarilor Publici.

3.5.3. Intrarea în profesia de avocat. Depunerea juramântului

Potrivit art.17 din Legea nr.51/1995, republicată cu modificările ulterioare, primirea în

profesie se realizează numai în baza unui examen, organizat de U.N.B.R., cel puţin anual şi la
nivel naţional, potrivit legii şi Statutului profesiei de avocat. Acest examen se susţine în cadrul
Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor şi se desfăşoară în mod
unitar, în centrele teritoriale ale acestuia, având la bază o metodologie elaborată şi aprobată de
Consiliul U.N.B.R. Tematica examenului este unică la nivelul U.N.B.R., iar selectarea

95
subiectelor se face de comisia naţională de examen. Această comisie este formată cu precădere
din avocaţi - cadre didactice universitare, care au minimum 10 ani vechime în profesia de avocat,
iar desemnarea membrilor se face de Comisia permanentă a U.N.B.R., la propunerea barourilor.

Potrivit prevederilor art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, posibilitatea
de a intra în profesie fără examen o au judecătorii dela I.C.C.J, precum și cei de la instanţele
internaţionale.207

La începutul exercitării profesiei avocatul efectuează în mod obligatoriu un stagiu de

pregătire profesională cu durata de 2 ani, timp în care are calitatea de avocat stagiar. Avocaţii
stagiari, după înscrierea în barou, au obligaţia să urmeze cursurile Institutului Naţional pentru
Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor, în perioada de stagiu.

Condiţiile efectuării stagiului, drepturile şi obligaţiile avocatului stagiar, ale avocatului

îndrumător, precum şi ale baroului faţă de aceştia sunt reglementate prin statutul profesiei. În
perioada stagiului, cu acordul avocatului îndrumător, avocaţii stagiari pot urma cursuri de
masterat, care sunt luate în considerare la aprecierea formării profesionale iniţiale, în condiţiile
prevăzute de Statutul profesiei de avocat.

După efectuarea stagiului avocatul stagiar va susţine examenul de definitivare. Avocatul

stagiar respins de trei ori la examenul de definitivare va fi exclus din profesie. Activitatea unui
avocat stagiar poate fi îndrumată numai de avocaţi definitivi cu o vechime de cel puţin 6 ani în
această calitate şi care se bucură de o reputaţie profesională neştirbită.

Calitatea de avocat definitiv se dobândeşte în baza unui examen organizat de U.N.B.R.,

anual şi la nivel naţional, potrivit legii şi Statutului profesiei de avocat sau prin promovarea
examenului de absolvire a Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor, în
condiţiile prevăzute de Statutul profesiei de avocat. Acest examen de definitivare se susţine în
cadrul Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor şi se desfăşoară în mod
unitar, pe centre teritoriale, având la bază o metodologie elaborată şi aprobată de Consiliul
U.N.B.R. Tematica examenului de definitivare este unică la nivelul U.N.B.R., iar selectarea
subiectelor se stabilește de comisia naţională de examen, formată, cu precădere, din avocaţi -
cadre didactice universitare, care au minimum 10 ani vechime în profesie, a căror desemnare se
face de Comisia permanentă a U.N.B.R., la propunerea barourilor. Avocatul definitiv este obligat
să frecventeze formele de pregătire profesională continuă organizate de barou, Institutul Naţional

207
ART. 102 alin 2 Din Legea nr.303/32004 rep. cu modificările ulteriosre: Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie cărora le-a expirat mandatul pentru care au fost numiţi ori, după caz, sunt eliberaţi din motive neimputabile
îşi păstrează gradul dobândit în ierarhie şi pot ocupa o funcţie de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi
pot reveni pe funcţia de magistrat deţinută anterior sau pe o alta funcţie de judecător ori procuror sau pot opta
pentru intrarea în avocatura sau notariat, fără examen.

96
pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor sau de formele de exercitare a profesiei, în
condiţiile prevăzute de Statutul profesiei de avocat.

Avocatul definitiv are dreptul să pună concluzii la toate instanţele, cu excepţia Înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Curţii Constituţionale, unde va putea pune concluzii dacă are o
vechime neîntreruptă în profesie de cel puţin 5 ani de la definitivare.

Cel care a promovat examenul de primire în profesia de avocat şi care până la data
susţinerii examenului de primire în profesia de avocat a îndeplinit funcţia de judecător, procuror,
notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de 5 ani dobândeşte calitatea de avocat
definitiv, fără susţinerea examenului de definitivare prevăzut mai sus, cu condiţia promovării
examenului de definitivat în profesia din care provine. Aceeași situție se aplică şi persoanelor
care au promovat examenul de intrare în profesia de avocat şi care au îndeplinit funcţii de
specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului, Curţii
Constituţionale, Avocatului Poporului, Curţii de Conturi şi Consiliului Legislativ timp de 5 ani
neîntrerupţi. De asemenea, avocatul stagiar care a exercitat cel puţin un mandat de parlamentar,
primar, viceprimar, preşedinte de consiliu judeţean sau vicepreşedinte de consiliu judeţean
dobândeşte la cerere calitatea de avocat definitiv.

Avocaţii - foşti judecători nu pot pune concluzii la instanţele unde au funcţionat, iar
foştii procurori şi cadrele de poliţie nu pot acorda asistenţă juridică la unitatea de urmărire penală
la care şi-au desfăşurat activitatea, timp de 5 ani de la încetarea funcţiei respective.

Jumântul avocatului 208

La înscrierea în barou, avocatul depune în faţa Consiliului baroului, într-un cadru solemn,
următorul jurământ: " Jur să respect şi să apăr Constituţia şi legile ţării, drepturile şi libertăţile
omului, şi să exercit profesia de avocat cu cinste şi demnitate. Aşa să-mi ajute Dumnezeu !"
Jurământul poate fi depus şi fără formulă religioas, caz în care jurământul va începe cu
formula:”Jur pe onoare şi constiinţă!”

3.5.4. Intrarea în profesia de executor judecătoresc. Depunerea jurământului.

Poate fi executor judecătoresc stagiar cel care îndeplineşte condiţiile cerute la art. 15 lit.
a)-f) și a promovat concursul sau examenul de admitere în profesia de executor judecătoresc,
organizat de Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti, anual sau ori de câte ori este
necesar, sub coordonarea şi controlul Ministerului Justiţiei. Pe perioada stagiului, până la
promovarea examenului de capacitate acesta este angajat într-un birou de executor judecătoresc.
Data şi locul de desfăşurare a concursului sau examenului se stabilesc prin ordin al ministrului
justiţiei, cu consultarea Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti

208
Toate jurisdicţiile europene au reguli ce exprimă necesitatea absolută a probităţii şi integrităţii profesionale, ceea
ce impune ca avocaţii să depună un jurământ înaintea intrării în barou. Această obligaţie este înscrisă prioritar
inclusiv în codurile de conduită profesională.

97
 Stagiul reprezintă perioada premergătoare dobândirii calităţii de executor judecătoresc şi
are drept scop pregătirea profesională a executorului judecătoresc la începutul exercitării
profesiei. Durata stagiului este de 2 ani, calculată de la data încheierii contractului individual de
muncă cu un executor judecătoresc. Colegiul director al fiecărei Camere a executorilor
judecătoreşti poate aproba, la cerere, reducerea perioadei de stagiu la un an pentru executorii
stagiari care se remarcă în activitatea profesională pe baza rezultatelor obţinute la conferinţele de
stagiu şi a referatului executorului judecătoresc îndrumător. Tot Colegiul director al fiecărei
Camere a executorilor judecătoreşti poate aproba, în baza unei cereri motivate, reducerea
perioadei de stagiu pentru executorii stagiari care au intrat în profesie în temeiul Legii nr.
287/2011 privind unele măsuri referitoare la organizarea activităţii de punere în executare a
creanţelor aparţinând instituţiilor de credit şi instituţiilor financiare nebancare şi care, din motive
neimputabile acestora, nu şi-au putut efectua perioada de stagiu în aplicarea prevederilor art. 22
alin. (1) din lege. Executorul judecătoresc este obligat să încheie contract individual de muncă cu
executorul judecătoresc stagiar şi să asigure formarea profesională a acestuia.

Potrivit art.15 lit g) din Legea nr.188/2000 rep., poate fi numit executor judecătoresc și
persoana care a îndeplinit timp de 2 ani funcţia de executor judecătoresc stagiar şi a promovat
examenul de definitivat sau, după caz, a exercitat timp de 3 ani o funcţie de specialitate juridică
şi a promovat concursul sau examenul de admitere în profesie. Sunt scutite de examen
persoanele care au exercitat timp de 5 ani funcţia de judecător, procuror sau avocat, cu condiţia
să fi promovat examenul de definitivat în profesia din care provin.209

Concursul sau examenul de admitere în profesia de executor judecătoresc şi examenul de

definitivat se vor desfăşura în faţa unei comisii din care fac parte, în mod obligatoriu,
reprezentanţi ai Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, ai Ministerului Justiţiei şi cadre
didactice din învăţământul superior de specialitate. Condiţiile de desfăşurare a acestor concursuri
sau examene se stabilesc prin regulamentul de aplicare aprobat prin ordin al ministrului
justiţiei.210

Regulamentul de aplicare a Legii nr.188/2000 prevede că selecţia candidaţilor pentru

admitere în profesie se face pe baza unui examen organizat anual de Consiliul Uniunii Naţionale
a Executorilor Judecătoreşti cu avizul Ministrului Justiţiei. Se pot înscrie la examen pentru
ocuparea postului de executori judecătoreşti stagiari, persoanele care îndeplinesc cerinţele legate

209
A se vedea art. 20^1 a fost introdus de art. II din LEGEA nr. 138 din 15 octombrie 2014, publicată în Monitorul
oficial nr. 753 din 16 octombrie 2014.

210
*) A se vedea Hotărârea Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti nr. 19/2010 pentru aprobarea Statutului
Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi al profesiei de executor judecătoresc, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 713 din 26 octombrie 2010, cu modificările ulterioare.

98
de cetăţenie română şi domiciliul în România, de capacitate deplină de exerciţiu, de studii, de
bună reputaţie.

Cererea de înscriere împreună cu dovezile privind îndeplinirea condiţiilor menţionate

anterior se depun cu cel puţin 30 de zile înainte de data susţinerii examenului la Camera
Executorilor Judecătoreşti în localitatea în a cărei circumscripţie se află postul disponibil pentru
care candidează. După expirarea acestui termen cererile sunt respinse ca tardiv introduse .

În termen de 5 zile de la expirarea termenului pentru depunerea dosarului Colegiul

Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti verifică îndeplinirea cerinţelor legale pentru
înscrierea la examen şi pentru dobândirea calităţii de executor judecătoresc, stagiar, întocmind
pentru fiecare candidat referatul de admitere sau de respingere a cererii de înscriere la examen. În
caz de respingere a cererii de înscriere, Colegiul Director comunică avizul negativ şi o copie de
pe referat candidatului, în termen de 24 de ore de la întocmirea acestuia. Împotriva avizului
negativ candidatul poate formula contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare Comisiei
constituite în scopul verificării dosarelor pe lângă Uniunea Naţională a Executorilor
Judecătoreşti. Comisia examinează contestaţia în termen de 48 de ore de la afişarea acesteia.
Hotărârea Comisiei este definitivă şi se comunică atât candidatului cât şi Colegiului Director al
Camerei Executorilor Judecătoreşti. Cu 10 zile înainte de data examenului Colegiul Director al
fiecărei Camere a executorilor judecătoreşti depune toate cererile împreună cu dovezile anexate
la Comisia pentru verificarea dosarelor.

Data examenului este stabilită de Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti cu

acordul Ministrului Justiţiei şi se comunică Camerelor Executorilor Judecătoreşti cu 60 de zile
înainte de această dată. În vederea susţinerii examenului Consiliul Uniunii Naţionale a
Executorilor Judecătoreşti şi Ministerul Justiţiei stabileşte tematica cu caracter teoretic din
materiile: drept civil, drept procesual civil, drept comercial, drept internaţional privat şi
organizarea profesiei de executor judecătoresc.

În vederea organizării şi desfăşurării examenului de admitere în profesia de executor

judecătoresc se constituie următoarele comisii:

a) Comisia pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor de înscriere la examen şi rezolvarea

contestaţiilor împotriva avizului negativ dat de Colegiul Director al Camerei executorilor
judecătoreşti la cererea de înscriere;

b) Comisia pentru organizarea şi supravegherea examenului;

c) Comisia pentru elaborarea subiectelor şi notarea lucrărilor de examen;

d) Comisia pentru soluţionarea contestaţiilor .

Consiliul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti procedează la comunicarea către

Camerele executorilor judecătoreşti a centralizatoarelor finale cu rezultatul examenului pentru

99
candidaţii din fiecare cameră a executorilor judecătoreşti. Colegiul Director al fiecarei camere a
executorilor judecătoreşti afişează la sediul acesteia, lista cuprinzând rezultatele examenului.

Candidaţii nemulţumiţi pot face contestaţie în termen de 3 zile de la data afişării

rezultatelor la sediul Camerei executorilor judecătoreşti sub sancţiunea decăderii. Contestaţiile se
depun la Camera executorilor judecătoreşti în a cărei circumscripţie se află locul pentru care a
candidat contestatorul. Contestaţiile sunt soluţionate de Comisia pentru soluţionarea
contestaţiilor în cel mult 5 zile de la înregistrare. În termen de 5 zile de la soluţionarea
contestaţiilor, Consiliul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti procedează la validarea
rezultatelor pe care le va înainta Ministerului Justiţiei în termen de 10 zile de la validare.
Ocuparea posturilor se face în ordinea mediilor obţinute, în funcţie de opţiunile exprimate în
cererea de înscriere.

Jurământul executorului judecătoresc

Conform art. 18 din Legea nr.188/2000 privind executorii judecătoreşti, după numirea în
funcţie, executorul judecătoresc va depune jurământul în faţa Ministrului Justiţiei şi a
Preşedintelui Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti sau a reprezentanţilor acestora.

Conţinutul jurământului este :

" Jur să respect Constituţia şi legile ţării, să-mi îndeplinesc cu onoare şi probitate, cu
conştiinţă şi fără părtinire atribuţile ce-mi revin şi să păstrez secretul profesional. Aşa să-mi
ajute Dumnezeu."

La depunerea jurământului se încheie un proces verbal în două exemplare semnate de

Ministrul Justiţiei si Preşedintele Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi de cel
interesat. Un exemplar al procesului verbal se păstreaza la grefă Curţii de Apel şi celălalt
exemplar se înmanează executorului judecătoresc respectiv.

3.5.5. Intrarea în profesia de consilier juridic. Depunerea jurământului.

Așa cum am mai spus, poate fi consilier juridic persoana care îndeplineşte următoarele
condiţii: a) este cetăţean român şi are domiciliul în România; b) are exerciţiul drepturilor civile
şi politice; c) este licenţiată a unei facultăţi de drept;d) este aptă din punct de vedere medical
pentru exercitarea profesiei; această condiţie se dovedeşte cu certificat medical eliberat în
condiţiile legii; e) nu se află în vreunul dintre cazurile de nedemnitate prevăzute de Legea nr.
514/2003.

Înscrierea în profesia de consilier juridic se face în mod individual, pe baza unei cereri
adresate Colegiului Consilierilor Juridici pe a cărui rază teritorială domiciliază, conform
regulamentului şi statutului fiecărui colegiu territorial, care va fi însoţită de acte ( în copie) care
să ateste îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 8, 9 şi 10 din Legea nr. 514/2003.

100
 La debutul exercitarii profesiei, consilierul juridic efectueaza obligatoriu un stagiu de
pregatire profesionala cu durata de 2 ani, perioada in care are calitatea de consilier juridic stagiar.
Nu se cere așadar susținerea vreunui concurs, însă, dacă un angajator are mai multe solicitări
pentru un post, în aceste condiții concursul devine inervitabil pentru a fi selectat., Conditiile
efectuarii stagiului, asigurarea consilierului juridic indrumator, definitivarea si celelalte conditii
din perioada stagiului sunt cele prevazute in legea pentru exercitarea profesiei de avocat si
statutul profesional al acesteia, care se aplica in mod corespunzator.

De asemenea, in ceea ce priveste definitivarea in functia de consilier juridic, pe baza

vechimii in celelalte profesii juridice, se aplica in mod corespunzator prevederile Legii nr.
51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat.

Drepturile si obligatiile consilierului juridic stagiar sunt cele prevazute in actul de numire
sau in contractul de munca, inclusiv toate celelalte drepturi ale functiei, pe perioada stagiului.

Jurămantul consilierului juridic.

La primirea în corpul profesional, consilierul juridic depune următorul jurământ:"În

numele Legii, Onoarei şi Adevărului jur să respect Constituţia şi legile ţării, să-mi exercit
profesia independent, cu demnitate şi probitate şi să păstrez secretul profesional. Aşa să-mi
ajute Dumnezeu!"

Se impune menționat că, de regulă, în cazul salariaților angajați pe bază de contract

individual de muncă, jurământul nu este necesar. Pe cale de consecință, impunerea depunerii
jurământului în cazul consilierilor juridici este motivată de specificitatea activității acestora,
guvernată în primul rand de lege și apoi de interesele angajatorului.

Subliniem și faptul că în cazul în care consilierii juridici au și un statut de funcționar

public, militar, etc., vor depune și jurămintele specifice precăzute în statutele profesionale
respective. În aceste cazuri avem de a face cu un cumul de statute profesionale.

3.6. Obligativitatea păstrării secretului profesional de către cei ce exercită o profesie

juridică

Există o obligaţie de păstrare a secretului profesional în sarcina celor ce practică

profesiuni liberale, mult mai accentuată însă decât în cazul salariaţilor, care la rândul lor au o
obligaţie de confidenţialitate faţă de angajator.211.

Confidenţialitatea este datoria impusă unui profesionalist liberal din pricina relaţiei sale
speciale de încredere cu clientul, de a păstra secrete problemele acestuia.

211
Şi salariaţii au obligaţia de a păstra secretul profesional. În acest sens este de menţionat noul Cod al muncii-art.39
alin 2 lit d şi f, care precizează că părţile contractului individual de muncă pot să negocieze şi să convină printre alte
clauze, alături de cele obligatorii, şi clauza de confidenţialitate ; A se vedea I.T.Ştefănescu, op.cit, pag.283-284 .

101
 Obligativitatea păstrării secretului profesional nu este un principiu fără acoperire şi nu
este uşor ca toţi profesioniştii să accepte că au datoria fundamentală de a păstra confidenţiale
informaţiile împărtăşite lor de către clienţi pe parcursul unui caz unde li se solicită cunoştinţele
de specialitate.

3.6.1. Obligativitatea păstrării secretului profesional de către magistrat

Potrivit art.91 alin din Legea nr.303/2004 judecătorul este obligat sa păstreze secretul
deliberărilor si al voturilor la care a participat, inclusiv după încetarea exercitării funcţiei, iar în
art.15 din H.C.S.M. nr.328/2005 (prin care s-a aprobat Codul deontologic al judecătorilor și
procurorilor) că ” judecătorii și procurorii au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte
scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obtinut în
această calitate”

Sancțiunea care intervine pentru nerespectarea secretului profesional constituie abatere

disciplinară și se poate solda chiar cu excluderea din magistratură.

3.6.2. Obligativitatea păstrării secretului profesional de către notarul public

Notarii publici şi personalul birourilor notariale au obligaţia să păstreze secretul

profesional cu privire la actele şi faptele despre care au luat cunostinţă în cadrul activităţii lor,
chiar şi după încetarea funcţiei, cu excepţia cazurilor în care legea sau părţile interesate îl
eliberează de această obligaţie. Această obligaţie impune atât interdicţia de a da informaţii, cât şi
de a permite accesul la actele notariale ale altor persoane în afara părţilor, succesorilor şi
reprezentanţilor acestora, precum şi acelora care justifică un drept sau un interes legitim.

Conform statutului212, notarul public are obligaţia să păstreze secretul profesional şi

confidenţialitatea asupra dezbaterilor, opiniilor şi voturilor exprimate în organele de conducere.

Notarul public chemat ca martor în faţa unei instanţe judecătoreşti sau a unui organ de
urmărire penală poate fi scutit de păstrarea secretului profesional, potrivit legii213.

Înscrisurile oficiale aflate în arhiva biroului notarial public pot fi cercetate de un

magistrat, delegat în acest scop de către autoritatea judecătorească competentă, iar dacă acestea
sunt cercetate pentru fals, pot fi ridicate şi rămân la dosarul cauzei dacă sunt declarate false, cu
obligaţia comunicării hotărârii sau a ordonanţei procurorului. În caz contrar, actul se restituie.

Pentru garantarea păstrarii secretului profesional, notarul public rosteşte în cadrul

jurământului formula: "Jur...să păstrez secretul profesional. Aşa să-mi ajute Dumnezeul"

3.6.3. Obligativitatea păstrării secretului profesional de către avocat214

A se vedea art.13 lit g ) din Statutul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici.

212

A se vedea art.29 alin 3 din Ordinul ministrului justiţiei nr.710/1995 pentru adoptarea Regulamentului de punere
213

în aplicare a Legii nr.36/1995 publicat în „Monitorul oficial al României” nr.176 din 8 august 1995.

102
 Avocatul este dator să păstreze secretul profesional privitor la orice aspect al cauzei care
i-a fost încredinţată215, cu excepţia cazurilor prevăzute expres de lege.

Obligaţia de a păstra secretul profesional este absolută şi nelimitată în timp. Ea se întinde

asupra tuturor activităţilor avocatului, asociaţilor, colaboratorilor şi avocaţilor salarizaţi în
interiorul profesiei, inclusiv asupra raporturilor cu ceilalţi avocaţi. Nici o presiune a unei
autorităţi publice nu-l poate obliga pe avocat să divulge secretul profesional, cu excepţia
cazurilor expres prevăzute de lege.

214
La Congresul Avocaţilor întrunit 29 iunie 2007 la Eforie Nord s-a adoptat “Rezoluţia privind încălcarea
dispoziţiilor legale cu privire la secretul profesional” . Prin această Rezoluţie Congresul Avocaţilor din România “
constata că în practica unor organe de urmărire penală se dă o interpretare incorectă dispoziţiilor articolului 79
alin. 2 din Codul de procedură penală, pentru a se goli de conţinut prevederile legale care reglementează dreptul şi
obligaţia avocatului de păstrare a secretului profesional. În interpretarea unora dintre organele de urmărire
penală, obligaţia de a păstra secretul profesional se referă numai la prestaţiile avocaţiale bazate pe contractul de
asistenţă juridică încheiat în legătură cu un proces penal, independent de existenţa altor contracte de asistenţă
juridică, anterioare prestaţiilor ocazionate de procesul penal, în puterea cărora avocatul a aflat despre fapte şi
împrejurări ce intră sub puterea secretului profesional şi în legătură cu care avocatul nu poate fi audiat ca martor”.
Se menţionează în această Rezoluţie că sunt ignorate dispoziţii legale imperative, precum:• Art. 10 din Legea nr.
51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, care prevede că “ avocatul este dator să păstreze
secretul profesional la orice aspect al cauzei care i-a fost încredinţată, cu excepţia cazurilor prevăzute expres de
lege”.• În acelaşi sens sunt dispoziţiile art. 1 alin. (2) lit. e), art. 8, art. 9, art. 118, art. 114alin. (3) şi art. 139 alin. (4)
din Statutul profesiei de avocat, care instituie şi explică obligaţia avocatului de a p ăstra secretul profesional privitor
la orice aspect al prestaţiilor profesionale care i-au fost solicitate. Avocatul nu poate fi dezlegat de aceasta obliga ţie
nici de clientul sau si nici de către o alta autoritate sau persoană, decât în condi ţiile legii dac ă în exerciţiul profesiei a
luat cunoştinţă defapte şi împrejurări, în calitate de avocat.

• Legislaţia specială respectă dreptul persoanei la păstrarea confidenţialităţii, ca element component al dreptului la
proces echitabil, astfel cum acestea sunt reglementate de art. 24 alin. (1) din Constituţie şi art. 6 din Convenţia
Europeană a Drepturilor Omului.

• Art. 26 alin 1 din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corup ţie, prevede c ă
secretul profesional al avocatului exercitat in condiţiile legii este opozabil procurorului după începerea urmăririi
penale si instanţei de judecata, spre deosebire de secretul bancar şi alte secrete profesionale decât cel al avocatului,
care nu au acest regim după începerea urmării penale faţă de procuror şi faţă de instanţele de judecată.

• Art. 3 alin. (8) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea sp ăl ării banilor, precum şi pentru
instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism exclude obliga ţia avoca ţilor de a
raporta către Oficiul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spăl ării Banilor informaţiile obţinute de la clienţi în
cursul determinării situaţiei juridice a acestora sau al apărărilor în procedurile judiciare, ori în legătură cu acestea,
inclusiv al acordării de consultanţă cu privire la declanşarea unor proceduri judiciare, potrivit legii, indiferent dacă
aceste informaţii au fost primite sau obţinute înainte, în timpul sau după deschiderea procedurilor. Potrivit
Rezoluţiei, “aceste dispoziţii legale nu pot deveni inaplicabile prin interpretarea f ăcut ă de unele organe de urm ărire
penală, potrivit căreia avocatul este obligat sa divulge secretul profesional cu privire la împrejur ări de care a avut
cunoştinţa sub efectul unui contract de asistenta juridica, daca aceste împrejur ări sunt aduse în discu ţie în cursul
unui proces penal... S-a constatat că în practică s-au născut situaţii în care avocatul care a refuzat s ă depun ă ca
martor, pentru ca este ţinut de secretul profesional în sensul Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea

103
 Păstrarea secretului profesional de către colaboratorii ori angajaţii avocatului este o
obligaţie a avocatului, precum şi a conducerii baroului în care acestia activează, în măsura în
care angajaţii baroului iau cunostinţă de aceste secrete pe calea unor sesizări ori prin alte
mijloace.

În scopul asigurării secretului profesional, actele şi lucrările cu caracter profesional aflate

asupra avocatului sau în cabinetul acestuia sunt inviolabile. Percheziţionarea avocatului, a
domiciliului ori a cabinetului său nu poate fi făcută decât în temeiul unui mandat emis anticipat
în acest scop. În termen de 24 ore de la efectuarea percheziţiei, avocatul este obligat să anunţe pe
decanul baroului despre aceasta.

Sediul profesional şi celelalte spaţii în care avocatul îşi desfăşoară activitatea

profesionala trebuie să asigure păstrarea secretului profesional. El poate fi situat şi în locuinţa
avocatului.

Subliniem că nu vor putea fi ascultate şi înregistrate, cu nici un fel de mijloace tehnice,

convorbirile telefonice ale avocatului şi nici nu va putea fi interceptată şi înregistrată
corespondenţa sa cu caracter profesional, decât în condiţiile şi cu procedura prevăzute de lege.

profesiei de avocat, a fost supus cercetării penale sub aspectul s ăvârşirii infrac ţiunii de m ărturie mincinoas ă
reglementată de art. 260 Cod penal, situaţie care creează un pericol real şi constituie un precedent extrem de
periculos pentru tratarea regimului legal al confidenţialităţii relaţiei profesionale dintre avocat şi client determinând
delaţiunea, ceea ce este contrar jurământului profesional al avocatului şi încalcă grav legea.Aceste practici aduc
atingere principiilor care guvernează profesia de avocat şiurmăresc obţinerea de informaţii prin mijloace nelegale
având ca efect împiedicarea avocatului sa exercite mandatul legal dobândit şi lipsirea clientului de posibilitatea dea-
şi alege în mod liber avocatul, pe baza încrederii în confidenţialitatea profesională, garantată de lege . Se creează
premisele încălcării fără limită şi în mod arbitrar a intereselor cet ăţeanului, iar ra ţiunea şi esen ţa profesiei de avocat
este negată, ceea ce este inadmisibil într-un stat de drept. Interpretarea corectă a dispoziţiilor legale şi a principiilor
ce configureazăconfidenţialitatea şi obligaţia avocatului de a respecta secretul profesional este reafirmat ă de
hotărârea Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene dată în cauza nr. C/305/5 la 26 iunie 2007, care a interpretat
Directiva 91/308/CEE în sensul că avocatul nu ar fi în măsură să îndeplinească misiunea de consiliere, de apărare
şi de reprezentare a clientului să într-un mod corespunzător, iar acesta ar fi deci lipsit de drepturile care îi sunt
conferite de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dacă avocatul, în cadrul unei proceduri
judiciare sau al pregătirii acesteia, ar fi obligat să coopereze cu autorităţile publice transmiţându-le informaţii
obţinute cu ocazia consultaţiilor juridice acordate în cadrul unei asemenea proceduri. Congresul Avocaţilor din
România face apel la autorităţile competente să aplicelegea în litera şi spiritul ei şi s ă respecte întocmai obliga ţia şi
dreptul avocatului de a păstra secretul profesional cu privire la împrejur ări de care acesta a luat cuno ştin ţă in
executarea mandatului avocaţial fără a reduce obligaţia exclusiv la contractul de asisten ţă juridică în materie penal ă.
Congresul Avocaţilor din România solicită autorităţilor competente să respecteprincipiile fundamentale care
guvernează exercitarea profesiei de avocat şi să nu permită încălcarea dreptului şi a obliga ţiei avocatului pentru
păstrarea secretului profesional, respectiv ocrotirea dreptului la apărare al oricărei persoane ”.
215
În Franţa, avocatul trebuie să respecte secretul profesional. Sunt garantate de secretul profesional, fie că sunt în
domeniul consilierii sau în cel al apărării, consultaţiile adresate de un avocat clientului său sau destinate acestuia,
corespondenţa purtată între client şi avocatul său sau între avocat şi confraţii săi.
Sub aspectul păstrarii secretului profesional, pentru avocaţii francezi aflati în formare profesională, aceştia sunt
ţinuţi să păstreze secretul profesional pentru toate faptele şi actele pe care le va cunoaşte în cursul formării sale şi
stagiile pe care le efectuează pe lângă profesionişti, jurisdicţii şi diverse organisme.

104
 Dezlegarea de păstrarea secretului profesional poate interveni în cazurile expres
prevăzute de lege. Astfel, potrivit art.44 alin 2 din Legea nr.51/1995 republicată avocatul nu
poate fi ascultat ca martor şi nu poate furniza relaţii nici unei autorităţi sau persoane cu privire la
cauza care i-a fost încredinţată, decât dacă are dezlegare prealabilă, expresă şi scrisă din partea
tuturor clienţilor săi interesaţi în cauză. Calitatea de martor are întâietate faţă de calitatea de
avocat cu privire la faptele şi împrejurările pe care acesta le-a cunoscut înainte de a fi devenit
apărător sau reprezentant al vreunei părţi din cauză.

Apreciem că, o astfel de justificare a dezlegării de păstrare a secretului profesional este

posibilă şi pentru alte profesii liberale. Credem că raţiunea instituirii expresiei “în cazuri expres
prevăzute de lege” a vizat tocmai aceste aspecte, fie al dezlegării prealabile, fie ca o consecinţă a
calităţii de martor dobândită de profesionistul liberal înainte de a i se solicita să-şi presteze
profesia sa în cauza supusă cercetării, judecăţii. Calitatea de martor are prevalenţă.

3.6.4. Obligativitatea păstrării secretului profesional de către executorii

iudecătoreşti

Înainte de a se abroga acest articol 216, prin lege era prevăzut în mod expres că executorii
judecătoreşti şi personalul birourilor de executori judecătoreşti sunt obligaţi să păstreze secretul
profesional cu privire la actele şi faptele despre care au luat cunostinţă în cadrul activităţii lor
chiar şi după încetarea funcţiei, cu excepţia cazurilor când legea sau părţile interesate îi
eliberează de această obligaţie217. Această obligație rezultă însă din art.47 lit a din Legea
nr.188/2000.

Deşi legea prevede că părţile interesate pot elibera pe executor de obligaţia păstrării
secretului profesional numai după încetarea funcţiei, considerăm că aceştia pot fi eliberaţi şi în
timpul desfăşurării activităţii deoarece de cele mai multe ori este vorba despre un interes privat.

Legea prevede printre abaterile disciplinare şi pe aceea privind nerespectarea secretului

profesional. Ca urmare, nerespectarea acestei obligaţii atrage după sine răspunderea disciplinară.

3.6.5. Obligativitatea păstrării secretului profesional de către consilierul juridic

Consilierul juridic este obligat sa respecte dispozitiile legale privitoare la interesele

contrare in aceeasi cauza sau in cauze conexe ori la conflictul de interese pe care persoana
juridica ce o reprezinta le poate avea; el este, de asemenea, obligat sa respecte secretul si
confidentialitatea activitatii sale, in conditiile legii.218

216
Art.3 alin 2 din Legea nr.188/2000 a fost abrogat prin art.37 pct.2 din Legea nr.76/2012
217
A se vedea şi art. 44 din Legea nr.188/2000 care instituie răspunderea disciplinară pentru încălcarea obligaţiei de
păstrare a secretului profesional.
218
A se vedea art.16 și 17 din Legea nr.514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic

105
 Consilierul juridic raspunde juridic pentru incalcarea obligatiilor profesionale, potrivit
legii si reglementarilor specifice ale domeniului activitatii persoanei juridice in slujba careia se
afla, inclusiv pentru încălcarea secretului profesional..

În Statutul profesiei se prevede chiar că obligaţia de a păstra secretul profesional,

prevăzută în art. 16 din Legea nr. 514/2003 este absolută şi limitată în timp, conform clauzei de
confidenţialitate. Ea se extinde asupra tuturor activităţilor consilierului juridic.

Consilierul juridic nu poate fi obligat în nici o circumstanţă şi de către nici o persoană

fizică sau juridică să divulge secretul profesional.

O obligație similară revine și organelor de conducere ale colegiilor teritoriale şi

angajaţilor acestora cu privire la informaţiile cunoscute de către aceştia în funcţiile pe care le
deţin.

3.7. Îmbinarea interesului public cu interesul privat în cadrul exercitării profesiilor

juridice

Persoanele care exercită profesiuni juridice îndeplinesc, în exerciţiul

atribuţiilor lor, atât o funcţie de interes public, cât şi una de interes privat.

106
 Interesul public este dat de însuşi scopul legii219, care vizează şi este definit drept un
interes de importanţă socială, util colectivităţii, încredinţat de legiuitor spre înfăptuire corpurilor
profesionale prin intermediul membrilor săi, iar interesul privat este dat de faptul că fiecare
solicitant al serviciului prestat de profesionistul în cauză urmăreşte satisfacerea unui anume
interes particular.

3.7.1. Interesul public şi privat al profesiei de magistrat

Interesul public al profesiei de magistrat derivă din chiar definiția magistraturii220, aceasta
fiind văzută drept activitatea judiciară desfasurata de judecători in scopul infaptuirii justiţiei si de
procurori in scopul apărării intereselor generale ale societăţii, a ordinii de drept, precum si a
drepturilor si libertăţilor cetăţenilor.

Judecătorii si procurorii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, sa asigure suprematia
legii, sa respecte drepturile si libertăţile persoanelor, precum si egalitatea lor in fata legii si sa
asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procedurile judiciare,
indiferent de calitatea acestora.

O cauză nu se poate refuza a fi judecată pe motiv ca legea nu prevede, este neclara sau
incompleta.
219
Curtea Constituţională a Romîniei, in examinarea unei excepţii de neconstituţionalitate privind art.48 din Legea
nr.51/1995 pentru organiyarea şi exercitarea profesiei de avocat a motivat:”Examinând excepţia, Curtea reţine că
reglementarea prin lege a exercitării profesiei de avocat şi organizarea avocaţilor în barouri - asociaţii
profesionale cu un specific deosebit - sunt o garanţie legală pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale
ale omului. Aşadar, întrucât instituţia avocaturii îndeplineşte o funcţie de interes public, aceea a promovării şi
apărării drepturilor persoanelor fizice şi juridice, Curtea reţine că se impune cerinţa de reglementare prin lege a
tuturor aspectelor ce ţin de organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, deci implicit a modului de organizare a
avocaţilor în asociaţii profesionale - barouri -, precum şi a modului de dobândire a personalităţii juridice.

Pentru cele arătate, Curtea Constituţională constată că dispoziţiile legale criticate sunt în concordanţă cu
dispoziţiile art. 9 din Legea fundamentală, care prevăd că "asociaţiile profesionale se constituie şi îşi desfăşoară
activitatea [...] în condiţiile legii". Or, legea specială în temeiul căreia barourile dobândesc personalitate juridică
este tocmai Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.

De asemenea, Curtea constată că dispoziţiile criticate sunt constituţionale, fiind în concordanţă şi cu dispoziţiile
art. 40 din Constituţie, care reglementează dreptul de liberă asociere a cetăţenilor în partide politice, în sindicate şi
în alte forme de asociere. Acest drept constituţional de liberă asociere este aplicabil cetăţenilor pentru exercitarea
drepturilor cetăţeneşti, iar nu celor care exercită o profesie.

Curtea mai reţine că legiuitorul a reglementat prin legi speciale toate activităţile private care contribuie la
realizarea interesului public, organizându-le în asociaţii profesionale, ce dobândesc personalitate juridică în
temeiul acelor legi speciale.(sublinierea ne aparţine) De exemplu: Uniunea Naţională a Notarilor Publici, Uniunea
Naţională a Executorilor Judecătoreşti şi Colegiul Naţional al Medicilor din România sunt organizate în temeiul
Legii nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale, al Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti
şi al Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 92 din 16 mai 1995, nr. 559 din 10 noiembrie 2000 şi, respectiv, nr. 372 din 28 aprilie 2006”
220
În legătură cu nevoia de ordine socială și justiție, a se vedea C. Diaconu. Management judiciar.Ed.
C.H.Beck,București, 2007, p.33-34.

107
 Justiția este unică, accesul la aceasta nu poate fi îngrădit și se realizează în mod egal
pentru toți.221

Oricine se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor

sale legitime, fiind evident, că din acest punct de vedere, sunt vizate și interese private, la
dispoziția părții solicitante.

3.7.2. Interesul public şi privat al profesiei de notar public

Activitatea notarială asigură persoanelor fizice şi juridice constatarea raporturilor juridice

civile sau comerciale nelitigioase, precum şi exerciţiul drepturilor şi ocrotirea intereselor.
Această activitate, ca interes public, se realizează de către notarii publici prin acte notariale şi
consultaţii juridice notariale.

Notarul public este investit să îndeplinească un serviciu de interes public şi are statutul
unei funcţii autonome. El îşi exercită personal profesiunea şi se bucură de stabilitate în funcţie,
neputând fi mutat în altă localitate fără acordul său.

Actul îndeplinit de notarul public, purtând sigiliul şi semnătura acestuia, este de autoritate
publică şi are forţă probantă prevazută de lege222.

Notarii publici au obligaţia să verifice ca actele pe care le instrumentează să nu cuprindă

clauze contrare legii şi bunelor moravuri, să ceară şi să dea lămuriri părţilor asupra conţinutului
acestor acte spre a se convinge că le-au înţeles sensul şi le-au acceptat efectele, în scopul
prevenirii litigiilor. În cazul în care actul solicitat este contrar legii sau bunelor moravuri, notarul
public va refuza întocmirea lui. Dacă înscrisul prezentat are un conţinut îndoielnic, iar notarul
public nu poate refuza instrumentarea actului, va atrage atenţia părţilor asupra consecinţelor
juridice la care se expun şi se va face menţiune expresă în act. Dacă partea se opune la înserarea
menţiunii, notarul public refuză îtocmirea actului.

În ceea ce priveşte competenţa notarilor publici, prin lege se prevede că ei îndeplinesc

următoarele acte şi proceduri notariale:

a) redactarea înscrisurilor cu conţinut juridic, la solicitarea părţilor;

b) autentificarea înscrisurilor;

c) procedura succesorală notarială;

d) certificarea unor fapte, în cazurile prevăzute de lege;

221
A se vedea , I.Popa, Tratat privind profesia de magistrat în România, Ed. Universul Juridic, București, 2007,
p.39-40.
222
Actele notariale pot fi efectuate şi de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, precum şi de alte instituţii, în
condiţiile şi limitele prevăzute de lege.

108
 e) legalizarea semnăturilor de pe înscrisuri, a specimenelor de semnătură, precum şi a
sigiliilor;

f) darea de dată certă înscrisurilor;

g) primirea în depozit a bunurilor, a înscrisurilor şi a documentelor prezentate de părţi,

precum şi a sumelor de bani, a altor bunuri, înscrisuri sau documente găsite cu ocazia
inventarului succesoral, în limita spaţiului şi utilităţilor de care dispune biroul notarial;

h) actele de protest al cambiilor, al biletelor la ordin şi al cecurilor;

i) legalizarea copiilor de pe înscrisuri;

j) efectuarea şi legalizarea traducerilor;

k) eliberarea de duplicate de pe actele pe care le-a întocmit;

l) activităţi fiduciare, în condiţiile legii;

m) numirea, în cazurile prevăzute de lege, a custodelui sau a curatorului special;

n) înregistrarea şi păstrarea, în condiţiile legii, a amprentelor dispozitivelor speciale de

marcat;

o) certificarea etapelor procedurale ale licitaţiilor şi/sau ale rezultatelor acestora;

p) procedura divorţului, în condiţiile legii;

q) emiterea certificatului european de moştenitor;

r) lichidarea pasivului succesoral, cu acordul tuturor moştenitorilor;

s) emiterea titlurilor executorii notariale;

ş) orice alte operaţiuni prevăzute de lege.

Notarii publici pot da şi alte consultaţii juridice în materie notarială decât cele privind
conţinutul actelor pe care le îndeplinesc şi pot participa, în calitate de specialişti desemnaţi de
părţi, la pregătirea şi întocmirea unor acte juridice cu caracter notarial., Tot, în condiţiile legii,
poate desfășura activităţi de agent al Arhivei Electronice de Garanţii Reale Mobiliare, precum şi
alte activităţi decât cele prevăzute de legea profesiei, date în competenţa sa.

În îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, notarul public are competenţă generală, cu

excepţiile prevăzute în situaţiile următoare:

109
 a) procedura succesorală notarială este de competenţa notarului public din biroul
notarial situat în circumscripţia teritorială a judecătoriei în care defunctul şi-a avut ultimul
domiciliu;

b) în cazul moştenirilor succesive, moştenitorii pot alege competenţa oricăruia dintre

notarii publici care îşi desfăşoară activitatea într-un birou individual sau într-o societate
profesională din circumscripţia teritorială a judecătoriei în care şi-a avut ultimul domiciliu acela
dintre autori care a decedat cel din urmă;

c) actele de protest al cambiilor, al biletelor la ordin şi al cecurilor se fac de notarul

public din circumscripţia teritorială a judecătoriei în care urmează a se face plata;

d) eliberarea duplicatelor de pe actele notariale, îndreptarea erorilor materiale sau

completarea omisiunilor vădite se face de notarul public în a cărui arhivă se află originalul
actelor notariale;

e) procedura divorţului este de competenţa notarului public cu sediul biroului în

circumscripţia judecătoriei în a cărei rază teritorială se află locul încheierii căsătoriei sau ultima
locuinţă comună a soţilor;

f) procedura eliberării încheierii cu privire la rezultatul verificărilor efectuate în

Registrul de evidenţă a procedurilor succesorale al Camerelor şi în registrele naţionale notariale
ale Uniunii se îndeplineşte de notarul public competent, în condiţiile legii, să efectueze
procedura succesorală;

g) orice alte situaţii prevăzute de lege.

Este evident ca în urma serviciilor oferite de notarul public, solicitanţii urmăresc în mod
categoric un interes propriu, asa cum se poate observa din însuşi rezultatul final al activităţile
desfăşurate de notar.

3.7.3. Interesul pubiic şi privat al profesiei de avocat

Profesia de avocat este liberă şi independentă, cu organizare şi funcţionare autonome.

Exercitarea profesiei de avocat – arhetipul profesiilor liberale - este supusă Constituţiei, Legii,
Statutului profesiei, convenţiilor internationale la care România este parte, principiilor
fundamentale ale profesiei223 şi regulilor eticii profesionale.
223
În Charta principiilor fundamentale ale avocatului european, aceste principii privesc:

a) Independenţa şi libertatea de a asigura apărarea şi consilierea clientului său;

b) Respectarea secretului profesional şi a confidenţialităţii cauzelor ce i-au fost încredinţate ;

c) Prevenirea conflictelor de interese, fie între mai mulţi clienţi, fie între clientul său şi el însuşi;

d) Demnitatea, onoarea şi probitatea ;

110
 În exercitarea profesiei, avocatul este independent. Scopul şi interesul public al exercitării
profesiei de avocat îl constituie apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale
persoanelor fizice şi juridice. În exercitarea profesiei avocatul este dator să acţioneze pentru
asigurarea liberului acces la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil.

Avocatul are dreptul să asiste şi să reprezinte persoanele fizice si juridice în faţa tuturor
instanţelor, autorităţilor şi instituţiilor, precum şi altor persoane, care au obligaţia să permită şi să
asigure desfăşurarea nestingherită a activităţii avocatului. Orice persoana are dreptul să-şi aleagă
în mod liber avocatul. Nimeni nu poate impune unei persoane un apărător, cu excepţia cazurilor
prevăzute de lege privitoare la apărarea din oficiu sau la apărarea gratuită.

Libertatea şi independenţa profesiei de avocat sunt atribute exclusiv ale persoanei care
exercită această profesie. Relaţiile dintre avocat şi clienţii săi se bazează pe onestitate, probitate,
corectitudine, sinceritate şi confidenţialitate.

În exercitarea profesiei şi în legatură cu aceasta, avocatul este protejat de lege, iar

activităţile sale se realizează prin :

a) consultaţii şi cereri cu caracter juridic, asistenţă şi reprezentare judiciară în faţa

organelor de jurisdicţie, de urmărire penală şi de notariat;

b) apărarea cu mijloacele juridice specifice a drepturilor şi intereselor legitime ale

persoanelor fizice şi juridice în raporturile cu autorităţile publice, instituţiile şi orice persoană
română sau străină;

c) redactarea de acte juridice, cu posibilitatea atestării identităţii părţilor, a conţinutului

şi a datei actelor;

d) orice alte mijloace şi căi proprii exercitării dreptului de apărare, în condiţiile legii.

În exercitarea dreptului său de a asista şi de a reprezenta persoanele fizice şi juridice în

faţa tuturor instanţelor, autorităţilor şi instituţiilor, precum şi a altor persoane fizice sau juridice,
avocatul este îndrituit să folosească oricare dintre mijloacele de exercitare a dreptului de apărare
prevăzute de lege.

e) Loialitatea faţă de clientul său;

f) Scrupulozitatea în materie de onorarii ;

g) Competenţa profesională ;

h) Respectarea confraţilor ;

i) Respectarea Statului de drept şi contribuirea la o bună administrare a justiţiei;

j) Autoreglementarea profesiei sale.

111
 Avocatul îndeplineşte o misiune socială, pusă in slujba adevărului şi a justiţiei. În
exercitarea profesiei, avocatul nu poate fi supus nici unei presiuni din partea autorităţilor publice
sau a altor persoane fizice sau juridice. Independenţa avocatului nu poate prejudicia interesele
clientului său. Avocatul este dator să dea clientului său sfaturi juridice corespunzatoare
prevederilor legale şi crezului sau profesional.

Îi revine avocatului obligaţia de a depune toată diligenţa pentru apărarea libertăţilor,

drepturilor şi intereselor legitime ale clientului. Avocatul nu poate acţiona decât în limitele
contractului încheiat cu clientul său, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege. El este dator să-şi
sfătuiască clientul cu promptitudine, în mod corect şi cu întreaga diligenţă.

În cazul în care avocatul se află în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, el va asigura

substituirea sa de către un alt avocat, pentru a nu aduce prejudicii clientului său. Dacă există
conflict de interese, avocatul nu poate fi decât apăratorul unei singure părţi.

Angajarea unui nou client nu poate fi făcută, dacă prin aceasta sunt dezvăluite secretele
aflate de la un alt client, cu efecte prejudiciabile pentru acesta. Aceste dispoziţii se aplică tuturor
formelor de exercitare a profesiei de avocat.

Avocatul este îndreptăţit să refuze contactul cu clientul său în prezenţa organului de

urmărire penală sau de cercetare penală sau a oricărui organ al statului, precum şi în cazul în care
există un sistem de control al contactului cu clientul.

Avocatul este dator să studieze temeinic cauzele care i-au fost încredinţate, angajate sau
din oficiu, să manifeste constiinciozitate şi probitate profesională, să pledeze cu demnitate faţă
de judecători şi faţă de părţile din proces, să depună concluzii scrise sau note de şedinţă ori de
câte ori natura sau dificultatea cauzei cere aceasta sau instanţa de judecată dispune în acest sens.

Avocatul are obligaţia să acorde asistenţă judiciară în cazul în care a fost desemnat din
oficiu sau când exercită profesia gratuit.

Dreptul avocatului de a asista, a reprezenta ori a exercita orice alte activităţi specifice
profesiei se naşte din contractul de asistenţă judiciară încheiat, în formă scrisă, între avocat şi
client ori mandatarul acestuia.

În lipsa unor prevederi contrare în contract, avocatul este împuternicit să efectueze orice
act specific profesiei pe care-1 consideră necesar pentru realizarea intereselor clientului.

Baroul asigură asistenţă judiciară în toate cazurile în care apărarea este obligatorie
potrivit legii, precum şi la cererea instanţelor de judecată, a organelor de urmărire penală sau a
organelor administraţiei publice locale în cazurile în care acestea apreciază că persoanele se
găsesc în imposibilitatea vădită de a plăti onorariul224.
224
In transpunerea Directivei Consiliului 2003/8/CE de îmbunătăţire a accesului la justiţie în litigiile transfrontaliere
prin stabilirea unor norme minime comune privind asistenţa judiciară acordată în astfel de litigii, publicată în

112
 În cazuri de excepţie, dacă drepturile persoanei lipsite de mijloace materiale ar fi
prejudiciate prin întârziere, decanul baroului poate aproba acordarea de asistenţă judiciară.

Baroul organizează servicii de asistenţă judiciară la sediile tuturor instanţelor de judecată

din judeţ, care asigură asistenţă judiciară şi la organele de urmărire locale, conduse de câte un
avocat definitiv numit de Consiliul baroului. Asistenţă judiciară este coordonată de către un
membru al Consiliului baroului.

Consiliul baroului desemnează avocatul care urmează să acorde asistenţa judiciară şi care
nu poate refuza această sarcină decât pentru motive temeinice. Obligaţiile avocatului desemnat
din oficiu încetează în momentul în care în cauză se prezintă un avocat ales.

Din întreaga gamă de servicii pe care le oferă avocatul este evident că acesta satisface şi
un interes privat, interes pe care solicitantul îl prescrie în chiar contractul încheiat cu avocatul
prestator al serviciului.

3.7.4. Interesul public şi privat al profesiei de executor judecătoresc

Pentru ca hotărârea judecătorească civilă susceptibilă de executare silită să poată fi pusă

în executare (să fie adusă la îndeplinire) este nevoie de activitatea desfăşurată de executorii
judecătoreşti225.

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L nr. 26 din 31 ianuarie 2003, a Acordului european privind transmiterea
cererilor de asistenţă judiciară, semnat la Strasbourg la 27 ianuarie 1977, modificat prin Protocolul adiţional la
Acordul european privind transmiterea cererilor de asistenţă judiciară, semnat la Moscova în 2001, a Convenţiei
privind facilitarea accesului internaţional la justiţie, încheiată la Haga la 25 octombrie 1980, Ministerul Justitiei a
fost împuternicit pentru aducerea la îndeplinire, în calitate de autoritate centrală, a unor obligaţii rezultate din
prezenta ordonanţă de urgenţă sau asumate în cadrul cooperării judiciare internaţionale, prin instrumentele
internaţionale la care România este parte, să încheie, potrivit legii, convenţii de colaborare cu:

a) avocaţi, pentru furnizarea serviciilor de consultanţă în materia obţinerii ajutorului public judiciar sau a
asistenţei judiciare;

b) executori judecătoreşti;

c) traducători şi interpreţi.Pentru îndeplinirea altor atribuţii care îi revin din aplicarea Ordonanţei de
urgenţă nr.51/2008, Ministerul Justiţiei poate încheia protocoale cu Uniunea Naţională a Barourilor din România, cu
Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti, cu organele reprezentative ale altor profesii ori cu alte instituţii sau
autorităţi. A se vedea Ordonanţa de urgenţă nr. 51 din 21 aprilie 2008 privind ajutorul public judiciar în materie
civila, publicată în “Monitorul oficial al Romîniei” nr.327 din 25 aprile 2008.

225
A se vedea Decizia Curţii Constituşionale nr.631 din 26 iunie 2007 publicată în „Monitorul oficial al României2
nr.510 din 1 august 2007. În această decizie se invoca de autor exceptia de neconstituţionalitate a legii în întregime
şi în special a art.7, în sensul că executorul judecătoresc exercită o activitate de înfăptuire a justiţiei. Respingând

113
 Conform legii, executarea silită a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii se
efectuează de către executorii judecătoreşti, dacă legea nu prevede altfel. Executorii judecătoreşti
pot îndeplini şi alte atribuţii atunci când prin lege se prevede în mod expres acest lucru.

Serviciul îndeplinit de executorii judecătoreşti, este un serviciu de ordine publică, de

interes public. Actul îndeplinit de executorul judecătoresc cu respectarea legii este act de
autoritate publica şi are forţă probantă a unui înscris autentic.

Cei care datorează sume de bani, sau cei care deţin alte bunuri ale debitorului urmărit
supuse urmăririi potrivit legii, la cererea executorului judecătoresc, au obligaţia să dea
informaţiile necesare pentru efectuarea executarii silite.

Activitatea executorului judecătoresc se desfăşoară cu respectarea legii şi cu respectarea

drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor şi ale altor persoane interesate, fără deosebire de
rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de apartenenţă politică, de
avere sau de origine socială. Executorii judecătoreşti nu pot refuza îndeplinirea unui act dat în
competenţa lor decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege.

Sarcinile atribuite de stat în realizarea interesului public, în competenţa executorilor

judecătoreşti sunt următoarele :

a) punerea în executare a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii;

b) notificarea actelor judiciare şi extrajudiciare.

c) comunicarea actelor de procedură;

d) recuperarea pe cale amiabilă a oricarei creanţe

e) aplicarea măsurilor asiguratorii dispuse de instanţele judecătoreşti;

f) constatarea unor stări de fapt în condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă;

g) întocmirea proceselor verbale de constatare în cazul ofertei reale urmate de

consemnarea sumei de către debitor, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă;

h) întocmirea, potrivit legi, a protestului de neplată a cambiilor, biletelor la ordin şi a

cecurilor după caz;226.

aceasta excepţie, Curtea Constituţională a motivat că „ în concordanţă cu jurisprudenţa CEDO, activitatea

executorului judecătoresc constituie „un element esenţial al statului de drept”, iar, întrucât acestia nu deţin forţa
publică coercitivă,„ statului îi revine obligaţia de a lua toate masurile necesare pentru ca ei să poată duce la
îndeplinire sarcina cu care au fost investiţi”.
226
A se vedea Ordinul Ministrului justiţiei nr. 1.662/C din 27 iunie 2007 privind aprobarea Statutului Corpului
Executorilor pentru Societatile de Microfinantare, publicat în “Monitorul oficial al Romîniei” nr. 519 din 1 august
2007 ;

114
 i)orice alte acte sau operaţiuni date de lege în competenţa lor.

Interesul privat al exercitării acestei profesii il constituie satisfacerea rezultatului urmărit

de solicitantul serviciilor prestate de executorul judecătoresc

3.7.5. Interesul public şi privat al profesiei de consilier juridic judecătoresc

Interesul public al profesiei de consilier juridic, chiar dacă nu este atât de semnificativ ca
în cazul celorlalte profesii juridice pentru care, prin lege, statul le-a încredințat atribuțiuni cu
încărcătură publică expresă, și în cazul acesteia rezultă atat din componenta aducerii la
indeplinire a dreptului la aparare, dar si din înprejurarea că în anumite situații, in mod imperativ
se cere consilierului juridic să avizeze pentru legalitate și conformitate anumite acte juridice, fara
de care, actul in cauza devine ineficient.

Cât privește interesul privat al profesiei, acesta rezultă din activitățile pe care le
realizerază consilierul juridic în interesul celui pentru care lucrează, respectiv:

- consultaţii şi cereri cu caracter juridic în toate domeniile dreptului;

- redactarea de opinii juridice cu privire la aspecte legale ce privesc activitatea acestuia

- redactarea proiectelor de contracte, precum şi negocierea clauzelor legale contractuale;

- asistenţa, consultanţa şi reprezentarea juridică a persoanelor juridice şi a altor entităţi

interesate;

- redactarea de acte juridice, atestarea identităţii părţilor, a consimţământului, a

conţinutului şi a datei actelor încheiate, care privesc persoana juridică în favoarea căreia
consilierul juridic exercită profesia;

- avizarea şi contrasemnarea actelor cu caracter juridic;

-verificarea legalităţii actelor cu caracter juridic şi administrativ primite spre avizare;

- semnarea la solicitarea conducerii, în cadrul reprezentării, a documentelor cu caracter

juridic emanate de la persoana juridică sau de la instituţia publică reprezentată.

115
 CAPITOLUL IV

CONDIȚIILE NECESARE PENTRU DOBANDIREA ȘI EXERCITAREA

PROFESIILOR JURIDICE. INCOMPATIBILITAȚI ȘI NEDEMNITĂȚI

Fiecare profesie presupune pentru dobândirea şi exercitarea ei îndeplinirea anumitor

condiţii. Există condiţii care sunt necesare la intrarea în profesie, precum şi condiţii necesare în
timpul exercitării acesteia.

De asemenea, pentru fiecare profesie în parte există condiţii specifice de exercitare, fără
de care nu se poate intra în uniunea (corpul, colegiul, camera, ordinul) profesioniştilor respectivi
sau nu se poate exercita în mod continuu profesia în care s-a obţinut numire, autorizarea sau
atestarea.

Incompatibilităţile au, în general, un rol preventiv, preântâmpinând un eventual conflict

de interese, în timp ce nedemnităţile au caracter de sancţiune, conduc la încetarea definitivă a
dreptului de a exercita profesia.

4.1. Condiţiile necesare pentru dobandirea şi exercitarea profesiei de magistrat.

Incomptibilități și nedemnități

4.1.1. Condiţiile necesare pentru dobandirea şi exercitarea profesiei de magistrat.

116
 În ceea ce priveşte dobândirea calităţii de magistrat, într-o primă reglementare a Legii
nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, existau nu mai puţin de cinci
modalităţi, dintre care trei se refereau la judecători şi procurori, iar două la magistraţi asistenţi227:

1) dobândirea calităţii de judecător sau procuror, prin concurs la Institutul Naţional al

Magistraturii, la care, ca specific, întâlnim faptul că persoana care promovează concursul
dobândeşte iniţial calitatea de auditor de justiţie, apoi pe cea de judecător stagiar sau procuror
stagiar şi numai după parcurgerea acestor etape este numită în funcţie de către Preşedintele
României la propunerea CSM;

2) dobândirea calităţii de judecător sau procuror prin concurs, cu posibilitatea numirii

directe în funcţie la judecătorii sau parchetele de pe lângă acestea;

3) dobândirea pe cale de excepţie a calităţii de judecător fără concurs.

Referitor la magistraţii asistenţi228, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aceştia poteau

dobândi calitatea de magistrat asistent prin concurs sau fără concurs.

Actualmente, potrivit art.14 alin 2 din Legea nrt.303/2004 rep.cu modificarile ulterioare,
poate fi admisă, numai prin concurs, la Institutul Naţional al Magistraturii persoana care
îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

a) are cetăţenia română, domiciliul în România şi capacitate deplină de exerciţiu;

b) este licenţiată în drept;

c) nu are antecedente penale sau cazier fiscal şi se bucură de o bună reputaţie;

d) cunoaşte limba română;

e) este aptă, din punct de vedere medical şi psihologic, pentru exercitarea funcţiei.

Asa cum am mai spus, concursul de admitere se organizează anual la data şi locul
stabilite de Institutul Naţional al Magistraturii, cu aprobarea Consiliului Superior al
Magistraturii. Data, locul, modul de desfăşurare a concursului de admitere şi numărul de locuri
scoase la concurs se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, pe pagina de
internet a Consiliului Superior al Magistraturii şi pe cea a Institutului Naţional al Magistraturii,
cu cel puţin 6 luni înainte de data stabilită pentru concurs.

Candidații trebuie să îndeplinească și condiţia bunei reputaţi, precum și pe aceea de a fi

apți din punct de vedere psihologic şi medical pentru exercitarea funcţiei.

227
A se vedea I.Popa. Tratat privind profesia de magistrat în România. Ed. Universul juridic.București, 2007, p.110
228
A se vedea Legea nr.56/1993, prin care s-au reglementat condiţiile generale de numire în funcţie a magistraţilor
asistenţi prin trimitere la dispoziţiile Legii nr.92/1992.

117
 Odată trecut concursul, acestia devin cursanţi ai Institutului Naţional al Magistraturii
dobândind calitatea de auditori de justiţie. Durata cursurilor de formare profesională a auditorilor
de justiţie este de 4 ani. După primul an de cursuri, auditorii vor urma stagii de pregătire practică
pentru perioade de câte şase luni la: instanţe, parchete, penitenciare şi cabinete de avocatură.

În ultimul an de stagiu, cursanţii vor efectua stagii de practică şi la alte instituţii cu

relevanţă pentru pregătirea profesională. Instituţiile la care se vor efectua stagiile de practică şi
durata acestora sunt stabilite de Plenul Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea
Institutului Naţional al Magistraturii, pentru fiecare ciclu de învăţământ. Stagiile vor fi
organizate pe baza unor protocoale de colaborare între Institutul Naţional al Magistraturii şi
instituţiile cu relevanţă pentru pregătirea profesională.

În perioada stagiilor de pregătire practică, auditorii de justiţie asistă la toate activităţile

specifice instituţiilor şi profesiilor, în condiţiile stabilite prin Regulamentul de organizare,
desfăşurare şi evaluare a stagiilor de practică.

Pe toată durata cursurilor în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii, auditorii de

justiţie trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 14 alin. (2) lit. a), c) şi e), iar dacă
Consiliul ştiinţific al Institutului Naţional al Magistraturii constată neîndeplinirea lor, această
stare de fapt atrage exmatricularea, precum şi obligarea la restituirea bursei şi a cheltuielilor de
formare profesională.

Absolvenţii Institutului Naţional al Magistraturii sunt obligaţi să îndeplinească timp de 10

ani funcţia de judecător sau de procuror. În cazul în care un absolvent al Institutului Naţional al
Magistraturii este eliberat din funcţie înainte de expirarea perioadei de 10 ani, din iniţiativa sa ori
din motive care îi sunt imputabile, el este obligat să restituie bursa de auditor de justiţie şi
cheltuielile de şcolarizare efectuate cu formarea sa, proporţional cu timpul rămas până la
împlinirea termenului prevăzut la alin. Auditorii de justiţie optează pentru locurile de judecători
stagiari şi procurori stagiari scoase la concurs, iar repartizarea acestora se face pe baza notei
finale de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, prevăzută la art. 19 alin. (7). Opţiunile
se fac în faţa Institutului Naţional al Magistraturii, care va înainta tabelul cu propunerile de
repartizare, făcute în acest mod, secţiilor corespunzătoare ale Consiliului Superior al
Magistraturii, în vederea numirii în funcţie.

Judecătorii stagiari şi procurorii stagiari sunt repartizaţi şi numiţi în funcţie de către

secţiile corespunzătoare ale Consiliului Superior al Magistraturii, pe baza opţiunilor exprimate.
În circumscripţiile instanţelor şi parchetelor unde o minoritate naţională are o pondere de cel
puţin 50% din numărul locuitorilor, la medii egale, au prioritate candidaţii cunoscători ai limbii
acelei minorităţi.

Candidatul care nu şi-a exercitat dreptul de alegere a postului în termenul prevăzut, i se

propune, din oficiu, un post de către Consiliul Superior al Magistraturii. Refuzul de a accepta
propunerea este considerat demisie. La medii egale are prioritate la alegerea postului, în

118
următoarea ordine, candidatul care are domiciliul în raza instanţei sau parchetului pentru care a
optat ori cel care are o vechime mai mare în magistratură.

Judecătorii stagiari şi procurorii stagiari se bucură de stabilitate, nu au dreptul să dispună

însă măsuri privative sau restrictive de libertate. 229. Tot în acest context se impune a fi arătat că în
caz de condamnare definitivă a auditorilor pentru o infracţiune din culpă ori amânarea aplicării
pedepsei pentru acelaşi tip de infracţiune, precum şi renunţarea la urmărirea penală sau
renunţarea la aplicarea pedepsei printr-o hotărâre definitivă nu conduc la exmatriculare, dacă se
apreciază de către Consiliul ştiinţific că infracţiunea săvârşită nu aduce atingere demnităţii
calităţii de auditor de justiţie sau imaginii INS.

Soluţiile procurorilor stagiari sunt contrasemnate de procurorii care îi coordonează.

Judecătorii şi procurorii care au promovat examenul de capacitate sunt numiţi de

Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Propunerile de
numire se fac în cel mult 30 de zile de la data validării examenului de capacitate. Preşedintele
României nu poate refuza numirea în funcţie a judecătorilor şi procurorilor care au susținut
examenul de capacitate.

Poate fi numită judecător sau procuror militar persoana care îndeplineşte condiţiile
prevăzute de lege pentru intrarea în magistratură, cu avizul conform al Ministerului Apărării
Naţionale privind îndeplinirea condiţiilor legale pentru dobândirea calităţii de ofiţer activ în
cadrul acestui minister. Numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanţele sau
parchetele civile la instanţele ori parchetele militare, precum şi acordarea gradelor militare şi
înaintarea în grad a judecătorilor şi procurorilor militari se fac potrivit unui regulament comun al
Consiliului Superior al Magistraturii şi Ministerului Apărării Naţionale.

De asemenea, pot fi numiţi în magistratură, pe bază de concurs, dacă îndeplinesc

condiţiile prevăzute la art. 14 alin. (2) din lege, foştii judecători şi procurori care şi-au încetat
activitatea din motive neimputabile, personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin.
(1), avocaţii, notarii, asistenţii judiciari, consilierii juridici, executorii judecătoreşti cu studii
superioare juridice, personalul de probaţiune cu studii superioare juridice, ofiţerii de poliţie
judiciară cu studii superioare juridice, grefierii cu studii superioare juridice, persoanele care au
îndeplinit funcţii de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale,
Guvernului, Curţii Constituţionale, Avocatului Poporului, Curţii de Conturi sau al Consiliului
Legislativ, în Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române şi Institutul Român pentru
Drepturile Omului, cadrele didactice din învăţământul juridic superior acreditat, precum şi

229
Această modificare a legii a fost făcută prin punctul 35, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018,
publicată în Monitorul oficial nr. 868 din 15 octombrie 2018.

119
magistraţii-asistenţi, cu o vechime în specialitate de cel puţin 5 ani. Acest gen de concurs se
organizează anual sau ori de câte ori este necesar, de Consiliul Superior al Magistraturii, prin
Institutul Naţional al Magistraturii, pentru ocuparea posturilor vacante de la judecătorii şi
parchetele de pe lângă acestea. În termen de cel mult 30 de zile de la data validării rezultatelor
concursului, Consiliul Superior al Magistraturii propune Preşedintelui României numirea în
funcţia de judecător sau, după caz, de procuror a candidaţilor admişi.

După numirea în funcţia de judecător sau procuror, persoanele prevăzute la alinatul

precedent sunt obligate să urmeze, pe o perioadă de 6 luni, un curs de formare profesională în
cadrul Institutului Naţional al Magistraturii, care va cuprinde în mod obligatoriu elemente de
drept comunitar. Persoanele numite în condiţiile prezentului articol nu pot fi delegate, detaşate,
transferate şi nu pot promova la alte instanţe sau parchete timp de cel puţin 3 ani de la numirea în
funcţie.

Judecătorii Curţii Constituţionale care, la data numirii, aveau funcţia de judecător sau de
procuror au dreptul, la încetarea mandatului, să revină la postul deţinut anterior.

De semnalat că, până la modificarea intervenită prin punctul 48, articolul I din LEGEA
nr. 242 din 12 octombrie 2018, intrarea în magistratură fără concurs nu era posibilă, În prezent,
potrivit art.33 indice 1 din Legea nr.303/2004 rep. cu modificările ulterioare, persoanele care au
ocupat minimum 10 ani funcţia de judecător sau procuror şi magistrat-asistent, care nu au fost
sancţionate disciplinar, au avut numai calificativul «foarte bine» la toate evaluările şi şi-au
încetat activitatea din motive neimputabile, pot fi numite, fără concurs sau examen, în funcţiile
vacante de judecător sau procuror, la instanţe sau parchete de acelaşi grad cu cele unde au
funcţionat sau la instanţe ori parchete de grad inferior.

4.1.2.Incompatibilități și nedemnități în exercitarea profesiei de magistrat230

Potrivit art 5 din Legea nr.303/2004 rep. cu modificările ulterioare, funcţiile de judecător,
procuror, magistrat-asistent şi asistent judiciar sunt incompatibile cu orice alte funcţii publice sau
private, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior, aşa cum acestea sunt definite
de legislaţia în vigoare.Aceștia sunt obligaţi să se abţină de la orice activitate legată de actul de
justiţie în cazuri care presupun existenţa unui conflict între interesele lor şi interesul public de
înfăptuire a justiţiei sau de apărare a intereselor generale ale societăţii.

Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi şi personalul auxiliar de specialitate sunt

obligaţi să dea, anual, o declaraţie pe propria răspundere în care să menţioneze dacă soţul, rudele
sau afinii până la gradul al IV-lea inclusiv exercita o funcţie sau desfăşoară o activitate juridică
ori activităţi de investigare sau cercetare penală, precum şi locul de muncă al acestora.
Declaraţiile se înregistrează şi se depun la dosarul profesional. De asemenea, sunt obligaţi să facă
o declaraţie autentică, pe propria răspundere potrivit legii penale, privind apartenenţa sau
230
In octombrie 2018 s-au adus o serie de modificări cu privire la aceste aspecte prin articolul I din LEGEA nr. 242
din 12 octombrie 2018, publicată în Monitorul oficial nr. 868 din 15 octombrie 2018.

120
neapartenenţa ca agent sau colaborator al organelor de securitate, ca poliţie politică 231.
Apartenenţa în calitate de colaborator al organelor de securitate, ca poliţie politică, are ca efect
eliberarea din funcţia deţinută. Nu pot fi lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau
colaboratori ai vreunui serviciu de informaţii. Încălcarea acestei obligații conduce la eliberarea
din funcţia deţinută, inclusiv cea de judecător sau procuror. În acest sens persoanele prevăzute în
alinatul precedent completează anual o declaraţie olografă pe propria răspundere, potrivit legii
penale, din care să rezulte că nu au fost şi nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiţi,
informatori sau colaboratori ai niciunui serviciu de informaţii. Declaraţiile se depun şi se
arhivează la compartimentul de resurse umane.

Corelativ, serviciilor de informaţii le este interzis să racoleze judecători, procurori,

magistraţi-asistenţi, personalul de specialitate juridică asimilat acestora, personalul auxiliar de
specialitate şi personalul conex personalului de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi
parchetelor ca lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori. Încălcarea
acestei interdicţii este infracţiune împotriva independenţei justiţiei şi se pedepseşte cu închisoare
de la 5 la 10 ani. În cazul în care infracţiunea este comisă de un ofiţer cu funcţii de conducere sau
la instigarea acestuia, limitele pedepsei se majorează cu jumătate. Tentativa se pedepseşte.

Verificarea veridicităţii datelor din declaraţiile prevăzute se face individual pentru fiecare
declaraţie de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, anual, din oficiu, sau ori de câte ori este
sesizat de Ministerul Justiţiei, Secţia pentru judecători sau Secţia pentru procurori a Consiliului
Superior al Magistraturii, judecătorul sau procurorul vizat.

Informaţiile care privesc statutul judecătorilor şi procurorilor, organizarea judiciară,

organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, cooperarea instituţională între
instanţe şi parchete, pe de o parte, şi orice altă autoritate publică, pe de altă parte, precum şi
actele administrative extrajudiciare emise sau încheiate de către sau între autorităţile publice care
privesc sau afectează desfăşurarea procedurilor judiciare, prin derogare de la prevederile art. 12
din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi
completările ulterioare, constituie informaţii de interes public, la care accesul liber este garantat.

Tot prin lege, judecătorilor şi procurorilor le este interzis:

a) să desfăşoare activităţi comerciale, direct sau prin persoane interpuse;

b) să desfăşoare activităţi de arbitraj în litigii civile, comerciale sau de alta natura;

c) să aibă calitatea de asociat sau de membru în organele de conducere, administrare sau

control la societăţi, instituţii de credit sau financiare, societăţi de asigurare/reasigurare, societăţi
naţionale sau regii autonome;

d) să aibă calitatea de membru al unui grup de interes economic.

231
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii verifica declaraţiile prevăzute la alin. (1). Rezultatele
verificărilor se ataşează la dosarul profesional

121
 În cazul dobândirii, prin moştenire, a calităţii de asociaţi sau acţionari la societăţi,
instituţii de credit sau financiare, societăţi de asigurare/reasigurare, companii naţionale, societăţi
naţionale sau regii autonome, magistraţii sunt obligaţi să ia măsurile necesare, astfel încât această
calitate să înceteze în termen de maximum un an de la data dobândirii ei efective. Pot însă fi
acţionari sau asociaţi ca urmare a legii privind privatizarea în masa.

Judecătorii şi procurorii nu pot să facă parte din partide sau formaţiuni politice şi nici să
desfăşoare sau să participe la activităţi cu caracter politic, iar în exercitarea atribuţiilor sunt
obligațisă se abţină de la exprimarea sau manifestarea, în orice mod, a convingerilor lor
politice232. De asemenea, sunt obligaţi ca, în exercitarea atribuţiilor, să se abţină de la
manifestarea sau exprimarea defăimătoare, în orice mod, la adresa celorlalte puteri ale statului -
legislativă şi executivă.

Judecătorii şi procurorii nu îşi pot exprima public opinia cu privire la procese aflate în
curs de desfăşurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul, nu pot să dea
consultaţii scrise sau verbale în probleme litigioase, chiar dacă procesele respective sunt pe rolul
altor instanţe sau parchete decât acelea în cadrul cărora îşi exercita funcţia şi nu pot îndeplini
orice alta activitate care, potrivit legii, se realizează de avocat. Le este însă permis să pledeze, în
condiţiile prevăzute de lege, numai în cauzele lor personale, ale ascendenţilor şi descendenţilor,
ale soţilor, precum şi ale persoanelor puse sub tutela sau curatela lor. Dar, chiar şi în asemenea
situaţii însă judecătorilor şi procurorilor nu le este îngăduit să se folosească de calitatea pe care o
au pentru a influenţa soluţia instanţei de judecata sau a parchetului şi trebuie să evite a se crea
aparenţa că ar putea influenţa în orice fel soluţia.

Judecătorii şi procurorii pot participa la elaborarea de publicaţii, pot elabora articole,

studii de specialitate, lucrări literare ori ştiinţifice şi pot participa la emisiuni audiovizuale, cu
excepţia celor cu caracter politic, pot să fie membrii ai unor comisii de examinare sau de
întocmire a proiectelor de acte normative, a unor documente interne sau international, pot fi
membrii ai societăţilor ştiinţifice sau academice, precum şi ai oricăror persoane juridice de drept
privat fără scop patrimonial.

4.2. Condiţiile necesare pentru dobandirea şi exercitarea profesiei de notar public.

Incompatibilităţi şi nedemnităţi

4.2.1. Condiţiile necesare pentru dobandirea şi exercitarea profesiei de notar public.

Condiţiile de exercitare a profesiei sunt prevăzute atât în Legea nr.36/1995, cât şi în

Regulamentul de punere în aplicare a Legii 36/1995. Notar public poate fi cel care îndeplineşte
următoarele condiţii:

232
A se vedea și: V. Bozeșan, D.Călin, F.Mihăiță, I. Militaru, D.Pană. Limitele libertății de exprimare. Politicieni,
jurnaliști., magistrați. Comentarii și jurisprudență.Ed. hamangiu, București, 2014

122
 a) este cetăţean român, cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene, cetăţean al
unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau cetăţean al Confederaţiei Elveţiene şi are
domiciliul sau reşedinţa în România;

b) are capacitate deplină de exerciţiu;

c) este licenţiat în drept;

d) nu are antecedente penale rezultate ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni de serviciu

sau în legătură cu serviciul ori a săvârşirii cu intenţie a unei alte infracţiuni;

e) se bucură de o bună reputaţie, constatată în condiţiile stabilite prin statut;

f) cunoaşte limba română;

g) este apt din punct de vedere medical şi psihologic pentru exercitarea funcţiei;

h) a deţinut timp de 2 ani calitatea de notar stagiar, a absolvit Institutul Notarial Român
şi a promovat examenul de definitivat sau a exercitat timp de cel puţin 6 ani o funcţie de
specialitate juridică şi a promovat concursul de admitere în funcţia de notar public.
Dovada îndeplinirii condiţiei prevăzute la lit. g) se face în baza unui certificat medical şi
a unui aviz psihologic emise de către unităţi sanitare şi cabinete psihologice acreditate potrivit
legii şi cu care Uniunea sau Camerele au încheiat protocoale de colaborare.

Pentru a deveni notar stagiar, o persoană trebuie să îndeplinească cumulativ condiţiile

prevăzute la art. 22 alin. (1) lit. a)-g) şi să promoveze examenul sau concursul de dobândire a
calităţii de notar stagiar, organizat de Institutul Notarial Român. După promovarea examenului
sau concursului, notarul stagiar urmează timp de 2 ani cursurile de pregătire teoretică şi practică
organizate de Institutul Notarial Român.

Pe perioada desfăşurării stagiului, notarul stagiar suportă cheltuielile de pregătire stabilite

de către Institutul Notarial Român. Nefrecventarea cursurilor sau neplata cheltuielilor de
pregătire atrage încetarea calităţii de notar stagiar. Structura pregătirii şi condiţiile aplicării
sancţiunii prevăzute în prezentul alineat, precum şi procedura desfăşurării stagiului se stabilesc
prin regulament aprobat de către Consiliul Uniunii. Activitatea unui notar stagiar poate fi
îndrumată numai de notari publici cu o vechime de cel puţin 6 ani în această calitate şi care se
bucură de o bună reputaţie profesională. După finalizarea celor 2 ani de stagiu, notarul stagiar
trebuie să participe şi să promoveze examenul de definitivat organizat de Institutul Notarial
Român, denumit în continuare INR.

Poate dobândi calitatea de notar public şi persoana care îndeplineşte cumulativ

condiţiile prevăzute la art. 22 alin. (1) lit. a)-g), are cel puţin 6 ani vechime într-o funcţie de
specialitate juridică şi promovează concursul de admitere în funcţia de notar public organizat de
INR. Concursul de admitere în funcţia de notar public pentru persoanele care au cel puţin 6 ani

123
vechime într-o funcţie de specialitate juridică se organizează de către INR, la solicitarea
Consiliului Uniunii, ori de câte ori este necesar, dar cel puţin o dată la 2 ani.

Pot dobândi, la cerere, fără examen, calitatea de notar public şi judecătorii de la Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare. Cererea de numire se adresează ministrului justiţiei, în termen de cel mult un an de la
data expirării mandatului sau eliberării din funcţie, din motive neimputabile. Pentru a fi avute în
vedere la emiterea ordinului de actualizare, cererile de numire se depun până la data de 31 martie
a fiecărui an, la Ministerul Justiţiei.

Anterior, o reglementare specială viza notarii stagiari, existând o prevedere potrivit căreia
pot fi notari stagiari persoanele care îndeplinesc condiţiile expres prevăzute de dispoziţiile legii,
fără a depăşi 5 ani de la data obţinerii diplomei de licenţă 233, dispoziţie evident care adăuga la
lege, deoarece în Legea nr.36/1995 nu era prevăzută o astfel de normă restrictivă.

Această restricţie nu numai că nu avea temei legal, dar constituia chiar o limitare a
dreptului de exercitare a unei profesii, nefiind întâlnită la nici o altă profesie liberală. O astfel de
situaţie ne-o putem imagina cu absolventul licenţiat al facultăţii de drept, care, dacă timp de 6 ani
a îndeplinit o altă funcţie, care nu presupune studii juridice, nu mai poate avea dreptul de a fi
primit ca notar stagiar la un notar public. În cazul avocatului stagiar sau executorului
judecătoresc stagiar nu a existat o astfel de limitare.

4.2.2. Incompatibilităţi şi nedemnităţi în cazul profesiei de notar public

Incompatibilităţile în cazul profesiunii de notar sunt prevăzute în mod limitativ în art 69

din Legea nr.36/1995. Potrivit acestui text de lege, exercitarea profesiei de notar public este
incompatibilă:

a) desfăşurarea unei activităţi salarizate, cu excepţia:

1. activităţii şi funcţiei didactice universitare/de învăţământ superior şi de cercetare

ştiinţifică;

2. activităţii literar-artistice şi publicistice;

3. activităţii de creaţie tehnico-ştiinţifică;

4. calităţii de deputat sau senator ori de consilier în consiliile judeţene sau locale, pe
durata mandatului;

233
În art.53 din fostul Statut al Uniunii Naţionale a Notarilor Publici.

124
 5. calităţii de membru în organele de conducere sau în alte organisme ale Uniunii, ale
Camerelor ori în alte organizaţii interne şi internaţionale la care Uniunea sau Camerele sunt
afiliate ori cu care colaborează;

6. calităţii de membru într-un consiliu de administraţie;

7. calităţii de membru în cadrul unei asociaţii sau fundaţii;

b) exercitarea unei funcţii publice sau de demnitate publică, alta decât cea prevăzută la
lit. a) pct. 4;

c) exercitarea unei funcţii de judecător, procuror, magistrat-asistent sau grefier;

d) exercitarea profesiei de avocat, consilier juridic, executor judecătoresc sau

practician în insolvenţă;

e) desfăşurarea directă de activităţi de producţie, comerţ sau alte activităţi de prestări

de servicii;

f) calitatea de administrator sau de preşedinte al unui consiliu de administraţie al unei

societăţi reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare.

Sancţiunea, în caz de incompatibilitate, este suspendarea notarului din exercitarea funcţiei

sale.

Deşi nu sunt prevăzute în mod separat şi nedemnităţile, acestea pot fi deduse din
cuprinsul legii, unde se menţionează că persoana ce solicită să aibă calitatea de notar public nu
trebuie să aibă antecedente penale.

În lege sunt stabilite şi cazurile în care notarul nu poate îndeplini anumite categorii de
acte. notarul public nu poate îndeplini acte notariale, sub sancţiunea nulităţii, dacă:

a) în cauză sunt părţi sau interesaţi în orice calitate, el, soţul, ascendenţii şi descendenţii
lor;

b) este reprezentantul legal ori împuternicitul unei părţi care participă la procedura
notarială.

Deşi, prin lege se face referire la cazuri de incompatibilitate a notarului, se pune

problema dacă şi secretarii consiliilor locale şi funcţionarii misiunilor diplomatice şi oficiilor
consulare ale României trebuie să fie avuţi în vedere în legătură cu aceste cazuri de

125
incompatibilitate. Se consideră234 - opinie cu care suntem de acord- că din aceleaşi raţiuni trebuie
incluşi şi aceştia în cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege.

4.3. Condiţiile necesare pentru dobândirea şi exercitarea profesiei de avocat.

Incompatibilitați si nedemnități

4.3.1. Condiţiile necesare pentru dobândirea şi exercitarea profesiei de avocat.

Până la modificarea legii şi a statutului235 s-a apreciat că aceste dispoziţii legale au un

caracter excesiv de restrictiv mai ales în raport cu ţările Uniunii Europene. În prezent,
reglementările existente sunt, in general, aliniate la legislaţia europeană astfel încât exercitarea
liberă a profesiei de avocat în România poate fi exercitată şi de avocaţii din ţările membre ale
U.E.236.

Legea nr.51/I995 prevede condiţiile care trebuie îndeplinite pentru intrarea în avocatură.
Astfel, în capitolul ll, secţiunea I, articolul 12 din lege se precizează că poate dobândi calitatea de
membru al barourilor din România persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:

a) are exerciţiul drepturilor civile şi politice;

b) este licenţiat al unei facultăţi de drept cu durata stabilită de lege;

c) nu se găseşte în vreunul dintre cazurile de nedemnitate prevăzute de prezenta lege;

d) este apt, din punct de vedere medical, pentru exercitarea profesiei.

Îndeplinirea condiţiei prevăzute la lit. d) a alin. (1) trebuie dovedită cu certificat medical
de sănătate, eliberat pe baza constatărilor făcute de o comisie medicală constituită în condiţiile
prevăzute în statutul profesiei.

Membrul unui barou dintr-o altă ţară poate exercita profesia de avocat în România, în
cazul îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege, dar pentru a acorda consultanţă juridică privind
234
F.Măgureanu, Analele Academiei de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”, anul III, 1995.p.58-61, “Notarii publici şi
activitatea notarială”.
235
Art.12 al Legii nr.51/1995 a fost modificat prin Legea nr.255/2004 publicată în “Monitorul oficial al României”
nr.559/2004
236
În Franţa, profesia de avocat este deschisă persoanelor care satisfac condiţiile stabilite de art.11 al Legii din 31
decembrie 1971 modificat. Între condiţiile necesare pentru a fi înscris în tabloul unui barou acestea se referă la
naţionalitate, formare profesionalăşi moralitatea persoanei. Exercitarea profesiei este rezervată persoanelor de
naţionalitate franceză, cetăţenilor ţărilor membre ale Comunităţii europene, cetăţenilor ţărilor partenere la acordul
privind spaţiul economic european, cetăţenilor altor state dacă aceste state acordă francezilor posibilitatea de a
practica în aceleaşi condiţii activitatea de avocat, refugiaţilor şi apatrizilor.
Sub aspectul moralităţii, avocatul nu trebuie să fi fost autorul unor fapte care să fi avut drept consecinţă o
condamnare penală sau disciplinară pentru acţiuni contrare onoarei, probităţii şi bunelor moravuri, nici să nu fie în
faliment personal sau să fi primit vreo sancţiune în aplicarea unor dispoziţii din codul comercial. Reabilitarea unui
avocat determină dispariţia incapacităţilor legate de condamnarea penală pronunţată împotriva lui, dar nu şi
reînscrierea lui în mod necesar pe tablou. Îi revine în sarcină să aducă dovada care să-i permită să practice din nou
profesia de avocat.

126
dreptul românesc, avocatul străin are obligaţia de a susţine un examen de verificare a
cunoştinţelor de drept românesc şi de limbă română, organizat de U.N.B.R.

Avocatul străin care exercită profesia în România este obligat să se înscrie în tabloul
special ţinut de fiecare barou şi se supune prevederilor legii române, ale statutului profesiei şi
codului deontologic. Nu poate pune concluzii orale sau scrise în faţa instanţelor judecătoreşti şi a
celorlalte organe jurisdicţionale şi judiciare, cu excepţia celor de arbitraj internaţional.

4.3.2.Incompabilităţi şi nedemnităţi în cazul profesiei de avocat237

La rândul său, exercitarea profesiei de avocat este incompatibilă cu:

a) activitatea salarizată în cadrul altor profesii decât cea de avocat;

b) ocupaţiile care lezează demnitatea şi independenţa profesiei de avocat sau bunele

moravuri;

c) exercitarea nemijlocită de fapte materiale de comerţ.

Exercitarea profesiei de avocat este compatibilă numai cu:

a) calitatea de deputat sau senator, consilier în consiliile locale sau judeţene;

b) activităţi şi funcţii didactice în învăţământul juridic superior;

c) activitatea literară şi publicistică;

d) calitatea de arbitru, mediator, conciliator sau negociator, consilier fiscal, consilier în

proprietate intelectuală, consilier în proprietate industrială, traducător autorizat, administrator sau
lichidator în cadrul procedurilor de reorganizare şi lichidare judiciară, în condiţiile legii;

e) alte activităţi prevăzute de lege.

Aceste incompatibilităţi sunt dezvoltate în Statut, în capitolul II Secţiunea I , subsecţiunea

a 4-a intitulată “Incompatibilităţi”.

Mai întâi trebuie să avem în vedere faptul că aceste incompatibilităţi trebuie respectate nu
numai la primirea în profesie, ci şi pe parcursul exercitării acesteia.

237
Sub aspectul moralităţii, în legislaţia franceză, se prevede că avocatul nu trebuie să fie autorul unor fapte care să
fi avut drept consecinţă o condamnare penală sau disciplinară pentru acţiuni contra onoarei, probităţii şi bunelor
maniere, nici să nu fie în faliment personal sau să fi primit vreo sancţiune în aplicarea unor dispoziţii din codul
comercial.
Din punctul de vedere al incompatibilităţilor, avocatului îi sunt interzise toate activităţile cu caracter comercial sau
exercitarea oricărei alte profesii, sub rezerva dispoziţiilor legislative sau regulamentare particulare. Profesia este însă
compatibilă cu funcţiile din învăţământ, funcţiile de colaborator al unui deputat sau de asistent al unui senator, de
arbitru, de mediator, de conciliator şi de sechestru şi anumite funcţii pe lângă tribunalele particulare.
În caz de incompatibilitate, viitorul avocat este, în principiu, constrâns să abandoneze vechea sa profesie.

127
 În legatură cu incompatibilitatea prevăzută la art.15 lit. a, conform Statutului ea operează
pentru avocatul care este sau devine salariat în afara profesiei. Deci nu este incompatibil avocatul
salarizat pentru activitatea depusă în cadrul uneia dintre formele de exercitare a profesiei
prevăzute în art. 5 din lege.

În legatură cu incompatibilitatea prevăzută la art.15 lit.b, legea are în vedere orice

ocupaţii de natură a leza demnitatea şi independenţa profesiei sau bune1e moravuri.

În ce priveşte art.15 lit.c, Statutul dezvoltă în mod concret această incopatibilitate vizând
faptele prin care avocatul se angajează personal sau în numele unui comerciant să efectueze o
operaţiune comercială. Au acest caracter, potrivit statutului :

a) faptele personale de comerţ exercitate cu sau fără autorizaţie;

b) calitatea de asociat într-o societate comercială în nume colectiv, de comanditat într-o

societate comercială în comandită simplă sau în comandită pe acţiuni;

c) calitatea de administrator într-o societate comercială în comandită pe acţiuni;

d) calitatea de preşedinte al consiliului de administraţie, administrator unic sau membru

în comitetul de direcţie al unei societăţi comerciale pe acţiuni sau cu răspundere limitată.

Totuşi, conform ultimului alineat, avocatul poate fi asociat sau acţionar la societăţile
comerciale cu răspundere limitată sau pe acţiuni sau membru în consiliul de adrministraţie al
unei societăţi comerciale pe acţiuni.

În art.16 din Legea nr.51/1995 sunt prevăzute limitativ activităţi compatibile cu

exercitarea profesiei de avocat, activităţi care nu sunt de natură să aducă atingere independentei
şi prestigiului profesiei. Astfel, potrivit art. 16, exercitarea profesiei de avocat este compatibilă
cu:

a) calitatea de deputat sau senator, consilier în consiliile locale sau judeţene;

b) activitatea didactică universitară şi de cercetare de specialitate juridică;

c) activitatea literară şi publicistică;

d) funcţia de arbitru, mediator sau conciliator, în condiţiile legii.

Într-o opinie se exprimă anumite rezerve faţă de norma înscrisă în art. 16 lit.a 238, cu
menţiunea că există legislaţii care consacră expres o atare incompatibilitate.

238
I.Les, “Organizarea sistemului judiciar, a avocaturii şi a activităţii notariale ”. Ed. Lumina Lex., Bucuresti,
pag.169. O atare poziţie poate genera suspiciuni asupra raporturilor avocatului cu organele puterii judecătoreşti.
Imunitatea parlamentară poate constitui chiar un adăpost eficient faţa de eventualele injoncţiuni ce ar putea fi
exercitate de către avocaţi asupra organelor de poliţie.

128
 Consiliul baroului emite decizii de trecere pe tabloul avocaţilor incompatibili, la cerere
sau din oficiu, iar reînscrierea pe tabloul avocaţilor cu drept de exercitare a profesiei se face
numai la cerere, dupa încetarea stării de incompatibilitate.

Decizia de primire în profesie este anulată de consiliul baroului, dacă cel primit nu
renunţă în termen de două luni la situaţia care constituie caz de incompatibilitate.

De precizat, că în lege şi statut sunt prevăzute anumite interdicţii care au ca scop

ocrotirea avocatului de orice suspiciune cu privire la probitatea sa profesională. În lege, acestea
sunt enumerate expres în sensul că foştii magistraţi nu pot pune concluzii la instanţele unde au
funcţionat, iar foştii procurori şi cadre de poliţie nu pot acorda asistenţă juridică la organele de
urmărire penală din localitate, o perioadă de timp de la încetarea funcţiei respective.

Avocatul nu poate fi ascultat ca martor şi nu poate furniza relaţii nici unei autorităţi sau
persoane cu privire la cauza care i-a fost încredinţată, decât dacă are dezlegarea prealabilă,
expresă şi scrisă din partea tuturor clienţilor interesati în cauză. Calitatea de martor are întâietate
faţă de calitatea de avocat cu privire la faptele şi împrejurările pe care acesta le-a cunoscut
înainte de a fi devenit apărător sau reprezentant al vreunei părţi în cauză. Dacă a fost ascultat ca
martor, avocatul nu mai poate desfăşura nici o activitate profesională în acea cauză. Avocatul nu
poate îndeplini funcţia de expert sau de traducător în cauza în care este angajat apărător. Este
interzis, prin statut, ca, în mod nemijlocit sau prin persoane interpuse, să folosească procedee
incompatibile cu demnitatea profesiei în scopul dobândirii clientelei,. De asemnea îi este interzis
să folosescă mijloce de reclamă sau de publicitate. Și, tot prin statut se prevede că avocatul nu
poate acţiona depăşind limitele contractului încheiat cu clientul său.

Incompatibilitatea este caz de suspendare, asa cum se arată în art.27 lit.a din lege.

Este nedemn de a fi avocat:

a) cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare

pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate, de natură să aducă atingere prestigiului
profesiei239;

b) cel care a săvârşit abuzuri prin care au fost încălcate drepturile şi libertăţile
fundamentale ale omului, stabilite prin hotărâre judecătorească, sau a săvârşit abateri disciplinare
grave, sancţionate cu măsura excluderii din profesie, ca sancţiune disciplinară;

c) cel căruia i s-a aplicat pedeapsa interdicţiei de a exercita profesia, pe durata stabilită
prin hotărâre judecătorească sau disciplinară;

239
Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 225 din 4 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 468 din 22 iunie 2017, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate, constatându-se că sintagma „de natură să
aducă atingere prestigiului profesiei“ este neconstituţională.

129
 d) cel în sarcina căruia s-a reţinut, în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive sau prin
acte ale organelor profesiei de avocat, fapta de a fi exercitat sau sprijinit, sub orice formă,
exercitarea fără drept de către o persoană a profesiei de avocat.

Deşi îndeplineşte o profesie liberală, avocatul fiind un apropiat al justiţiei, exercitarea

acestei profesii presupune o conduită civică exemplară. Din această cauză Legea nr. 51/1995
instituie unele cazuri de nedemnitate. Eeste nedemn de a fi avocat:

a) cel condamnat detinitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru

săvârşirea unei infracţiuni intenţionate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei;

b) cel care a săvârşit abuzuri prin care au fost încălcate drepturi şi libertăţi fundamentale
ale omului, stabilite prin hotărâre judecătorească;

c) cel căruia i s-a aplicat pedeapsa interdicţiei de a exercita profesia, pe durata stabilită
prin hotărâre judecătorească sau disciplinară;

d) falitul fraudulos, chiar reabilitat.

Trebuie făcute câteva precizări pe marginea acestor cazuri de nedemnitate:

- în primul rând hotărârile la care se referă punctele a, b si c - hotărâri prin care se

constată împrejurări ce constituie o nedemnitate - trebuie să fie hotărâri definitive, deşi legea nu
face o astfel de precizare. Cât timp hotărârea nu este definitivă, în favoarea persoanei operează
prezumţia de nevinovăţie;

- în al doilea rând mai mulţi autori sunt de acord că în cazul falitului fraudulos 240, trebuie
să existe o hotărâre de declarare a falimentului. Se consideră că dispozitiile art.14 alin 1 lit.a au
un caracter restrictiv datorită faptului că introduc o limitare a cazurilor de nedemnitate 241. Se
apreciază că prevederile ar trebui să fie reexaminate într-o viitoare reglementare a profesiei de
avocat. Alte reglementări liberale impun condiţii exigente pentru exercitarea profesiei, aşa cum
este în Legea nr.36/1995 privind activitatea notarială şi notarii publici,

4.4.Condiţiile necesare pentru dobandirea şi exercitarea profesiei de executor

judecătoresc.Incompatibilități și nedemnitîți
240
I.Les, .op.cit., pag.165 ; Gh. Mateut, ”Apărătorul, subiect al procesului penal, în lumina ultimelor modificări
legislative în , « Dreptul » nr.5/1996 pag..83-85.
241
I.Les :” Legea are în vedere nu orice condamnare, ci doar o condamnare pentru o infracţiune intenţionată de
natură a aduce atingere prestigiului profesiei şi numai dacă sancţiunea este inchisoarea. Or este evident că şi
aplicarea unei amenzi penale este de natură să afecteze prestigiul profesiei de avocat. În prezent numărul faptelor
care pot fi sancţionate cu pedeapsa alternativă a închisorii sau amenzii este ridicat. Printre acestea există şi unele
care afectează în mod incontestabil prestigiul profesiei de avocat, cum ar fi divulgarea secretului profesional
( art.196 c.p), încercarea de a determina mărturia mincinoasă ( art.261 c.p.), sau reţinerea ori distrugerea de
înscrisuri ( art.272 c.p.). Numărul faptelor care dăunează prestigiului profesiei de avocat este însă mult mai mare.
Pe de altă parte, orice condamnare la pedeapsa închisorii este de natură să aducă o atingere gravă prestigiului
profesiei de avocat. Este greu de admis colaborarea justiţiei cu profesionişti ai dreptului care au executat o
pedeapsa privativă de libertate.”op.cit., pag.166.

130
 4.4.1.Condiţiile necesare pentru dobandirea şi exercitarea profesiei de executor
judecătoresc

Potrivit art.15 din Legea nr.188/2000, condiţiile necesare prealabile pentru dobândirea
calităţii de executor judecătoresc sunt:

a) are cetăţenia română şi domiciliul în România;

b) are capacitate deplină de exerciţiu;

c) este licenţiat în drept;

d) nu are antecedente penale şi se bucură de o bună reputaţie;

e) cunoaşte limba română;

f) este apt din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei;

g) a îndeplinit timp de 2 ani funcţia de executor judecătoresc stagiar şi a promovat

examenul de definitivat sau, după caz, a exercitat timp de 3 ani o funcţie de specialitate juridică
şi a promovat concursul sau examenul de admitere în profesie. Sunt scutite de examen
persoanele care au exercitat timp de 5 ani funcţia de judecător, procuror sau avocat, cu condiţia
să fi promovat examenul de definitivat în profesia din care provin.

Toti cei care îndeplinesc aceste condiţii sunt trecuţi în Tabloul executorilor judecătoreşti,
care se întocmeşte şi se actualizează anual de Consiliul Uniunii Naţionale a Executorilor
Judecătoreşti. Tabloul executorilor judecătoreşti se publică în Monitorul oficial al României
partea I şi se transmite instanţelor judecătoreşti.

La rândul său, executorul judecătoresc stagiar, este cel care, în condiţiile prevăzute de art.
19 din Legea 188/2000 :

a) îndeplineşte condiţiile cerute la art.15 lit.a-f;

b) a promovat concursul sau examenul de admitere în profesia de executor judecătoresc,

organizat de Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti şi de Ministerul Justiţiei.

c) se află în perioada de stagiu, până la promovarea examenului de capacitate, de

definitivare în profesie;

d) este angajat într-un birou de executor judecătoresc

4.4.2.Incompatibilităţi şi nedemnităţi în cazul profesiei de executor iudecătoresc

Exercitarea funcţiei de executor judecătoresc este incompatibilă, aşa cum este

reglementată în art.42 din Legea nr.188/2000 cu :

131
 a) activitatea salarizată în cadrul altor profesii, exceptând activitatea didactică
universitară, activitatea artistică, literară şi publicistică ;

b) calitatea de deputat sau de senator ori de consilier în consiliile judeţene sau locale, pe
durata mandatului ;

c) desfăşurarea unor activităţi comerciale, direct sau prin persoane interpuse;

d) calitatea de asociat într-o societate în nume colectiv, asociat comanditat în societăţile

în comandită simplă sau pe acţiuni, administrator al unei societăţi cu răspundere limitată,
preşedinte al unui consiliu de administraţie, membru al consiliului de conducere, director general
sau director al unei societăţi pe acţiuni, administrator al unei societăţi civile.

Situaţiile care îi fac nedemni să intre sau să continue exercitarea profesiei derivă din
prevederile art.15 lit.d (să nu aibă antecedente penale şi să se bucure de bună reputaţie) şi ale
art.22 lit.d, e şi f, unde se precizează că încetează calitatea de executor ca urmare a unei sancţiuni
disciplinare ce a condus la excluderea din profesie (lit.d ), a condamnării definitive la o pedeapsă
privativă de libertate pentru săvârşirea unei infracţiuni (lit. e) sau în cazul constatării văditei sale
incapacităţi profesionale (lit.f).

Sancţiunea nedemnităţii îşi are explicaţia, printre altele, şi în obligaţia executorului

judecătoresc de a păstra secretul profesional cu privire la actele şi faptele despre care a luat
cunostiinţă în cadrul activităţii sale, precum şi din interdicţia ca aceştia să dobândească direct sau
prin interpuşi, pentru ei sau pentru alţii, bunurile ce au făcut obiectul executării silite.

4.5.Condiţiile necesare pentru dobandirea şi exercitarea profesiei de consilier

juridic. Incompatibilitați si nedemnități

4.5.1.Condiţiile necesare pentru dobandirea şi exercitarea profesiei de consilier

juridic

Potrivit art 8 din Legea nr.514/2003, dar si art.14 din Statutul profesiei,dobândirea
calităţii de consilier juridic depinde de îndeplinirea următoarelor condiţii:

a) este cetăţean român şi are domiciliul în România;

b) are exerciţiul drepturilor civile şi politice;

c) este licenţiată a unei facultăţi de drept;

d) este aptă din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei; această condiţie se
dovedeşte cu certificat medical eliberat în condiţiile legii;

e) nu se află în vreunul dintre cazurile de nedemnitate prevăzute de Legea nr. 514/2003.

132
 Înscrierea în profesia de consilier juridic se face în mod individual, pe baza unei cereri
adresate Colegiului Consilierilor Juridici pe a cărui rază teritorială domiciliază, conform
regulamentului şi statutului fiecărui colegiu teritorial.

Cererea de înscriere în profesie va fi însoţită de acte care să ateste îndeplinirea condiţiilor

prevăzute de art. 8, 9 şi 10 din Legea nr. 514/2003, respectiv: copii ale actului de identitate, ale
actelor de stare civilă, ale certificatului de naştere, copie legalizată a diplomei de studii, cazierul
judiciar, certificatul medical, două fotografii color pentru "Legitimaţia de consilier juridic" şi
declaraţie pe propria răspundere că îndeplineşte condiţiile legale pentru dobândirea şi exercitarea
profesiei de consilier juridic şi că nu este înscris în alt colegiu sau asociaţie profesională a
consilierilor juridici

După aprobarea cererii, solicitantului i se va elibera decizia de înscriere în profesie,

conform vechimii sale în activităţi juridice. Taxele de înscriere se vor stabili de către fiecare
colegiu teritorial.

4.5.2.Incompatibilitați si nedemnități în profesia de consilier juridic 242

Exercitarea profesiei de consilier juridic este incompatibila cu:

a) calitatea de avocat;

b) activitatile care lezeaza demnitatea si independenta profesiei de consilier juridic sau

bunele moravuri;

c) orice alta profesie autorizata sau salarizata in tara sau in strainatate; d) functia si
activitatea de administrator sau lichidator in cadrul procedurilor de reorganizare si lichidare
judiciara;

e) activitatea publicistica salarizata;

f) alte incompatibilitati prevazute de lege sau rezultate din conflict de interese, in

conditiile legii.

Exercitarea profesiei de consilier juridic este compatibila cu:

a) activitatea didactica universitara si de cercetare juridica, activitatea literara, culturala si

publicistica nesalarizata;

b) functia de arbitru, mediator sau expert, in conditiile legii si cu respectarea prevederilor

legale privind conflictul de interese;

242
A se vedea, Dimitrie-Dan Raiciu, Considerații cu privire la existența conflictului de interese sau a
incompatibilității în cazul apartenenței funcționarilor publici care au calitatea de consilieri juridici la organele de
conducere a sindicatelor, in lucrarea ”Noutate și continutate în drept”, coordonatori, Lazar Cârjan , Ilie Marian,
Mariana Rudâreanu, Roxana Ifrim,, Ed. Sitech, Craiova, 2013, pag.59-63.

133
 c) participarea la comisii de studii, de intocmire a proiectelor de reglementari juridice.

Este nedemn de a fi consilier juridic:

a) cel care a fost condamnat definitiv pentru savarsirea unei infractiuni de natura a aduce
atingere profesiei de consilier juridic;

b) cel care, in exercitarea profesiei de consilier juridic, a savarsit abuzuri prin care au fost
incalcate drepturi si libertati fundamentale ale omului, stabilite prin hotarare judecatoreasca
irevocabila;

c) cel care este declarat nedemn pentru alte cauze de lege.

CAPITOLUL V

EXERCITAREA PROFESIILOR JURIDICE. FORME ȘI MODALITĂȚI DE

EXERCITARE

5.1.Exercitarea profesiei de magistrat. Organizarea judiciară.243

Cu privire la exercitarea profesiei de magistrat, a managementului instanțelor de judecată, a se vedea Constantin

243

Diaconu, Managementul judiciar, Editura C.H.Beck, București, 2007.

134
 Profesia de magistrat nu poate fi exercitată decât în condițiile prevăzute prin Legea
nr.304/2004 privind organizarea judiciară.244, competența organelor judiciare și procedura
judiciară fiind stabilite prin lege.

Organizarea judiciară se instituie și are ca finalitate asigurarea respectării drepturilor şi a

libertăţilor fundamentale ale persoanei prevăzute, în principal, în următoarele documente: Carta
internaţională a drepturilor omului, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra drepturilor copilului şi Carta
drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, precum şi pentru garantarea respectării
Constituţiei şi a legilor tarii. Are, de asemenea, ca obiectiv de baza asigurarea respectării
dreptului la un proces echitabil şi judecarea proceselor de către instanţe judecătoreşti în mod
imparţial şi independent de orice influente extranee.

Principial, organizarea judiciară este concepută plecand de la faptul că: Justiţia se

realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de
lege; Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independentei justiţiei; Ministerul Public
îşi exercita atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete, în condiţiile legii.

Justiţia se înfăptuieşte de către judecători în numele legii, este unică, imparţială şi egală
pentru toţi, se realizează prin următoarele instanţe judecătoreşti:

244
Forma consolidată a LEGII nr. 304 din 28 iunie 2004 (la data de 15 martie 2019, din programul Legis al
C.T.C.E. Piatra Neamț (folosit, de regulă, la redactarea acestei lucrări) este realizată prin includerea modificărilor şi
completărilor aduse de către : LEGEA nr. 17 din 11 ianuarie 2006***); DECIZIA nr. 345 din 18 aprilie 2006;
ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 50 din 28 iunie 2006; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 60 din 6 septembrie
2006; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 100 din 4 octombrie 2007; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 154 din 21
decembrie 2007; LEGEA nr. 97 din 14 aprilie 2008; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 137 din 28 octombrie
2008; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 56 din 27 mai 2009; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 114 din 23
decembrie 2009; LEGEA nr. 202 din 25 octombrie 2010; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 6 decembrie
2010; LEGEA nr. 71 din 3 iunie 2011; LEGEA nr. 148 din 5 iulie 2011; LEGEA nr. 283 din 14 decembrie 2011;
LEGEA nr. 300 din 23 decembrie 2011; HOTĂRÂREA nr. 666 din 4 iulie 2012; ORDONANŢA DE URGENŢĂ
nr. 81 din 4 decembrie 2012; LEGEA nr. 76 din 24 mai 2012; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 74 din 26 iunie
2013; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 103 din 14 noiembrie 2013; LEGEA nr. 296 din 14 noiembrie 2013;
LEGEA nr. 255 din 19 iulie 2013; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 3 din 5 februarie 2014; ORDONANŢA DE
URGENŢĂ nr. 83 din 12 decembrie 2014; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 6 din 11 martie 2016; LEGEA nr. 58
din 11 aprilie 2016; HOTĂRÂREA nr. 328 din 27 aprilie 2016; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 18 din 18 mai
2016; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 70 din 26 octombrie 2016; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 78 din 16
noiembrie 2016; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 80 din 16 noiembrie 2016; DECIZIA nr. 321 din 9 mai 2017;
ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 90 din 6 decembrie 2017; LEGEA nr. 207 din 20 iulie 2018; ORDONANŢA
DE URGENŢĂ nr. 90 din 10 octombrie 2018; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 92 din 15 octombrie 2018;
ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 7 din 19 februarie 2019; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 12 din 5 martie
2019.

Cât privește toate aceste modificări, relativ recente ale legii, a se vedea I.Popa. Legile justiției. Modificări,
necesitate, boicot. Ed. Universul juridic, București, 2019. Cu privire la organizarea judiciară, până la modificare, a
se vedea: G. Moroianu, Organizare judiciară. Ed. Fundația România de Mâine, București, 2013.

135
 a) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

b) curţi de apel;

c) tribunale;

d) tribunale specializate;

e) instanţe militare;

f) judecătorii.

Competenţa organelor judiciare şi procedura judiciară sunt stabilite de lege, iar în

activitatea judiciară Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea
de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.

Parchetele funcţionează pe lângă instanţele de judecată, conduc şi supraveghează

activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare, în condiţiile legii.

Ministerul Justiţiei asigură bună organizare şi administrare a justiţiei ca serviciu public.

Orice persoana se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a

intereselor sale legitime în exercitarea dreptului sau la un proces echitabil. Accesul la justiţie nu
poate fi îngrădit. Toate persoanele sunt egale în faţă legii245, fără privilegii şi fără discriminări.
Justiţia se realizează în mod egal pentru toţi, fără deosebire de rasa, naţionalitate, origine etnică,
limba, religie, sex, orientare sexuală, opinie, apartenenţa politică, avere, origine ori condiţie
socială.

Activitatea de judecată se desfăşoară cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a

dosarelor şi continuităţii, cu excepţia situaţiilor în care judecătorul nu poate participa la judecată
din motive obiective.

Şedinţele de judecată sunt publice, în afară de cazurile prevăzute de lege. Acestea se

înregistrează prin mijloace tehnice video sau audio.În cursul şedinţei de judecată, grefierul ia
note cu privire la desfăşurarea procesului. Părţile pot cere citirea notelor şi vizarea lor de către
preşedinte. După terminarea şedinţei de judecată, participanţii la proces primesc, la cerere, câte o
copie de pe notele grefierului. Pronunţarea hotărârilor se face în şedinţa publică, cu excepţia
cazurilor prevăzute de lege.

Procedura judiciară se desfăşoară în limba română. Cetăţenii români aparţinând

minorităţilor naţionale au dreptul să se exprime în limba maternă, în faţă instanţelor de judecată,
în condiţiile prezentei legi, însă cererile şi actele procedurale se întocmesc numai în limba

245
Configuraţia sălii de judecată trebuie să reflecte principiul egalităţii de arme în ceea ce priveşte aşezarea
judecătorului, procurorilor şi avocaţilor.

136
română. Dreptul la apărare este garantat, prin aceea că în tot cursul procesului, părţile au dreptul
să fie reprezentate sau, după caz, asistate de un apărător, ales sau numit din oficiu, potrivit legii.

Hotărârile judecătoreşti trebuie respectate şi duse la îndeplinire în condiţiile legii, pot fi

desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform
dispoziţiilor legale.

Instanţele judecătoreşti sunt:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (I.C.C.J.) În România funcţionează o singură

instanţă supremă, denumita Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu personalitate juridică şi cu
sediul în capitala tarii. Aceasta asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte
instanţe judecătoreşti, potrivit competentei sale. I.C.C.J. se compune din: preşedinte, 2
vicepreşedinţi, 4 preşedinţi de secţii şi judecători. Este organizată în 4 secţii - Secţia I civilă,
Secţia a II-a civilă, Secţia penală, Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi Secţiile Unite, cu
competenţă proprie.

În cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie funcţionează Completul pentru soluţionarea

recursului în interesul legii, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi
completurile de 5 judecători. Desemnarea judecătorilor în compunerea completelor competente
să judece recursul în interesul legii, precum şi a completelor competente să soluţioneze sesizarea
în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept se va
realiza în funcţie de specializarea completelor de judecată din care aceştia fac parte

La începutul fiecărui an, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la

propunerea preşedintelui sau a vicepreşedintelui acesteia, poate aproba înfiinţarea de complete
specializate în cadrul secţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în funcţie de numărul şi natura
cauzelor, de volumul de activitate al fiecărei secţii, precum şi de specializarea judecătorilor şi
necesitatea valorificării experienţei profesionale a acestora.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se constituie în Secţii Unite pentru:

b) soluţionarea, în condiţiile prezentei legi, a sesizărilor privind schimbarea jurisprudenţei

Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

c) sesizarea Curţii Constituţionale pentru controlul constituţionalităţii legilor înainte de

promulgare.

În cazul în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judeca în Secţii Unite, la judecată
trebuie să ia parte cel puţin doua treimi din numărul judecătorilor în funcţie. Decizia poate fi
luată numai cu majoritatea voturilor celor prezenţi.

La sfârşitul fiecărui an, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Secţii Unite, stabileşte
cazurile în care este necesară îmbunătăţirea legislaţiei şi le comunica ministrului justiţiei.

137
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie poate încuviinţa ca judecătorii să se informeze la
sediul instanţelor asupra aspectelor privind aplicarea corecta şi unitară a legii, făcând cunoscută
jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi să constate situaţii care justifica propuneri de
îmbunătăţire a legislaţiei.

Conducerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se exercită de preşedinte, 2 vicepreşedinţi

şi colegiul de conducere. Preşedintele, vicepreşedinţii şi câte 2 judecători de la fiecare secţie,
aleşi pe o perioadă de 3 ani în adunarea generală a judecătorilor, constituie Colegiul de
conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Când se dezbat probleme economico-financiare
şi administrative, la şedinţele colegiului de conducere participă managerul economic al Înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie, care are vot consultativ. La şedinţele colegiilor de conducere pot
participa şi preşedinţii de secţii.Preşedintele reprezintă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în
relaţiile interne şi internaţionale.

Organizarea curţilor de apel, a tribunalelor, a tribunalelor specializate şi a

judecătoriilor

Curţile de apel sunt instanţe cu personalitate juridică, în circumscripţia cărora

funcţionează mai multe tribunale şi tribunale specializate, potrivit anexei nr. 1 la lege. În cadrul
curţilor de apel funcţionează, în raport cu complexitatea şi numărul cauzelor, secţii sau, după caz,
completuri specializate pentru cauze civile, cauze cu profesionişti, cauze penale, cauze cu minori
şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şi
asigurări sociale, insolvenţă, concurenţă neloială sau pentru alte materii, precum şi completuri
specializate pentru cauze maritime şi fluviale.

Tribunalele sunt instanţe cu personalitate juridică, organizate la nivelul fiecărui judeţ şi

al municipiului Bucureşti, şi au, de regula, sediul în municipiul reşedinţa de judeţ. În
circumscripţia fiecărui tribunal sunt cuprinse toate judecătoriile din judeţ sau, după caz, din
municipiul Bucureşti. În cadrul tribunalelor funcţionează, în raport cu complexitatea şi numărul
cauzelor, secţii sau, după caz, completuri specializate pentru cauze civile, cauze cu profesionişti,
cauze penale, cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze
privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, insolvenţă, concurenţă neloială sau pentru alte
materii, precum şi completuri specializate pentru cauze maritime şi fluviale.

În domeniile prevăzute de art. 36 alin. (3) din lege se pot înfiinţa tribunale specializate.
Tribunalele specializate sunt instanţe fără personalitate juridică, care pot funcţiona la nivelul
judeţelor şi al municipiului Bucureşti şi au, de regula, sediul în municipiul reşedinţa de judeţ.

Judecătoriile sunt instanţe fără personalitate juridică, organizate în judeţe şi în sectoarele

municipiului Bucureşti, potrivit anexei nr. 1 la lege. Localităţile care fac parte din
circumscripţiile judecătoriilor din fiecare judeţ se stabilesc, cu avizul conform al ministrului
justiţiei, prin hotărâre a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, care se publică în
Monitorul Oficial al României, Partea În raport cu natura şi numărul cauzelor, în cadrul

138
judecătoriilor se pot înfiinţa secţii sau complete specializate, precum și secţii sau complete
specializate pentru minori şi familie, acestea putând judeca atât infracţiunile săvârşite de minori,
cât şi infracţiunile săvârşite asupra minorilor.

În cauzele maritime şi fluviale, circumscripţiile tribunalelor Constanţa şi Galaţi sunt

următoarele:

a) Tribunalul Constanţa: judeţele Constanţa şi Tulcea, marea teritorială, Dunărea până la

mila marină 64 inclusiv;

b) Tribunalul Galaţi: celelalte judeţe, Dunărea de la mila marină 64 în amonte până la km

1.075.

Conducerea instanţelor judecătoreşti. Fiecare instanţă judecătorească este condusă

de un preşedinte care exercita atribuţiile manageriale în scopul organizării eficiente a activităţii
acesteia. Preşedinţii curţilor de apel şi ai tribunalelor exercita, de asemenea, atribuţii de
coordonare şi control ale administrării instanţei unde funcţionează, precum şi ale instanţelor din
circumscripţie. Preşedinţii judecătoriilor şi ai tribunalelor specializate exercita şi atribuţii de
administrare a instanţei.

În funcţie de volumul de activitate şi de complexitatea cauzelor, la curţile de apel,

tribunale, tribunale specializate, judecătoriile care îşi au sediul în reşedinţele de judeţ, precum şi
la judecătoriile din municipiul Bucureşti, preşedintele poate fi ajutat de 1-2 vicepreşedinţi, iar la
celelalte judecătorii, preşedintele poate fi ajutat de un vicepreşedinte.

Preşedinţii şi vicepreşedinţii instanţelor judecătoreşti iau măsuri pentru organizarea şi

buna funcţionare a instanţelor pe care le conduc şi, după caz, a instanţelor din circumscripţiile
acestora, asigură şi verifica respectarea obligaţiilor statutare şi a regulamentelor de către
judecători şi personalul auxiliar de specialitate. În această activitate trebuie să respecte principiile
independentei judecătorilor şi supunerii lor numai legii, precum şi autoritatea de lucru judecat.

La instanţele judecătoreşti se organizează, anual sau ori de câte ori este necesar,
adunări generale ale judecătorilor, care au următoarele atribuţii:

a) dezbat activitatea anuala desfăşurată de instanţe;

b) aleg, în condiţiile legii, membrii Consiliului Superior al Magistraturii;

c) dezbat probleme de drept;

d) analizează proiecte de acte normative, la solicitarea ministrului justiţiei sau a

Consiliului Superior al Magistraturii;

e) formulează puncte de vedere la solicitarea Plenului sau, după caz, a secţiilor

Consiliului Superior al Magistraturii;

139
 f) aleg şi revoca membrii colegiilor de conducere;

g) iniţiază procedura de revocare a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, în

condiţiile prevăzute de Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii;

h) îndeplinesc alte atribuţii prevăzute de lege sau regulamente.

Instanţele militare sunt:

a) tribunalele militare;

b) Curtea Militară de Apel Bucureşti.

Circumscripţiile instanţelor militare sunt prevăzute în anexa nr. 2 la lege, acestea au,
fiecare, statut de unitate militară, cu indicativ propriu. Acestea judecă cauzele la sediul acestora,
dar pentru motive temeinice, se poate dispune ca judecata să se desfăşoare în alt loc. Instanţele
militare pot judeca şi pe teritoriul altor state, militari români, membri ai unei forte
multinaţionale, în condiţiile în care, potrivit unei convenţii internaţionale, pe teritoriul statului
primitor poate fi exercitată jurisdicţia română. La şedinţele de judecată, judecătorii şi procurorii
militari sunt obligaţi să poarte uniforma militară.

În municipiile Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara funcţionează tribunale militare,

care judecă procesele şi cererile date prin lege în competenta lor.

Tribunalul militar este condus de un preşedinte ajutat de un vicepreşedinte. Dispoziţiile

art. 49-51 din lege se aplică în mod corespunzător, colegiile de conducere fiind formate din
preşedinte şi doi judecători.

Curtea Militară de Apel funcţionează în municipiul Bucureşti, ca instanţă unica, cu

personalitate juridică, fiind condusă de un preşedinte ajutat de un vicepreşedinte. Și în cazul său
dispoziţiile art. 49-51 din Legea nr.304/2004 rep. se aplică în mod corespunzător, colegiul de
conducere fiind format din preşedinte şi doi judecători.

Ministerul Public. Atribuţii.

Ministerul Public îşi exercita atribuţiile în temeiul legii şi este condus de procurorul
general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Procurorii îşi desfăşoară
activitatea potrivit principiilor legalităţii, imparţialităţii şi controlului ierarhic, sub autoritatea
ministrului justiţiei, în condiţiile legii și trebuie să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale,
prezumţia de nevinovăţie, dreptul la un proces echitabil, principiul egalităţii de arme,
independenţa instanţelor şi forţa executorie a hotărârilor judecătoreşti definitive. În comunicarea
publică, parchetele trebuie să respecte prezumţia de nevinovăţie, caracterul nepublic al urmăririi
penale şi dreptul nediscriminatoriu la informare.

140
 Parchetele sunt independente în relaţiile cu instanţele judecătoreşti, precum şi cu
celelalte autorităţi publice.

Ministerul Public exercita, prin procurori, următoarele atribuţii:

a) efectuează urmărirea penală în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege şi participa,

potrivit legii, la soluţionarea conflictelor prin mijloace alternative;

b) conduce şi supraveghează activitatea de cercetare penală a poliţiei judiciare,

conduce şi controlează activitatea altor organe de cercetare penală;

c) sesizează instanţele judecătoreşti pentru judecarea cauzelor penale, potrivit legii;

d) exercita acţiunea civilă, în cazurile prevăzute de lege;

e) participa, în condiţiile legii, la şedinţele de judecată;

f) exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, în condiţiile prevăzute de

lege;

g) apără drepturile şi interesele legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub
interdicţie, ale dispăruţilor şi ale altor persoane, în condiţiile legii;

h) acţionează pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii, sub coordonarea

ministrului justiţiei, pentru realizarea unitară a politicii penale a statului;

i) studiază cauzele care generează sau favorizează criminalitatea, elaborează şi prezintă

ministrului justiţiei propuneri în vederea eliminării acestora, precum şi pentru perfecţionarea
legislaţiei în domeniu;

j) verifica respectarea legii la locurile de deţinere preventivă;

k) exercită atribuţiile prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu

modificările şi completările ulterioare;

l) exercită orice alte atribuţii prevăzute de lege.

Dispoziţiile procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea, sunt

obligatorii pentru procurorii din subordine. În soluţiile dispuse, procurorul este independent, în
condiţiile prevăzute de lege. Procurorul poate contesta la Secţia pentru procurori a Consiliului
Superior al Magistraturii, în cadrul procedurii de verificare a conduitei judecătorilor şi
procurorilor, intervenţia procurorului ierarhic superior, în orice formă, în efectuarea urmăririi
penale sau în adoptarea soluţiei. Soluţiile adoptate de procuror pot fi infirmate motivat de către
procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca fiind nelegale sau netemeinice.

Lucrările repartizate unui procuror pot fi trecute altui procuror în următoarele situaţii:

141
 a) suspendarea sau încetarea calităţii de procuror, potrivit legii;

b) în absenta sa, dacă exista cauze obiective care justifica urgenţa şi care împiedica
rechemarea sa;

c) lăsarea cauzei în nelucrare în mod nejustificat mai mult de 30 de zile.

Procurorul poate contesta la Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al

Magistraturii, în cadrul procedurii de verificare a conduitei procurorilor, măsura dispusă, potrivit
64 alin. (4), de procurorul ierarhic superior.

Procurorii din fiecare parchet sunt subordonaţi conducătorului parchetului respective,

care la rândul său este subordonat conducătorului parchetului ierarhic superior din aceeaşi
circumscripţie.

Controlul exercitat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casaţie şi Justiţie, de procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de procurorul-şef al
Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sau de
procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel asupra procurorilor din subordine se
poate realiza direct sau prin procurori anume desemnaţi.

Ministerul Public este autorizat să deţină şi să folosească mijloace adecvate pentru

obţinerea, verificarea, prelucrarea, stocarea şi descoperirea informaţiilor privitoare la
infracţiunile date în competenţa parchetelor, în condiţiile legii. Organele de poliţie judiciară îşi
desfăşoară activitatea de cercetare penală, în mod nemijlocit, sub conducerea şi supravegherea
procurorului, fiind obligate să aducă la îndeplinire dispoziţiile acestuia. Serviciile şi organele
specializate în culegerea, prelucrarea şi arhivarea informaţiilor au obligaţia de a pune, de îndată,
la dispoziţia parchetului competent, la sediul acestuia, toate datele şi toate informaţiile,
neprelucrate, deţinute în legătură cu săvârşirea infracţiunilor.Nerespectarea acestor obligaţii
atrage răspunderea juridică potrivit legii.

Procurorul participa la şedinţele de judecată, în condiţiile legii, şi are rol activ în aflarea
adevărului. Este liber să prezinte în instanţă concluziile pe care le consideră întemeiate, potrivit
legii, ţinând seama de probele administrate în cauză, și poate contesta la Secţia pentru procurori a
Consiliului Superior al Magistraturii intervenţia procurorului ierarhic superior, pentru
influenţarea în orice formă a concluziilor. În procesele penale, la şedinţa de judecată participă
procurorul care a efectuat sau a supravegheat urmărirea penală ori alt procuror desemnat de
conducătorul parchetului. Procurorul exercită, în condiţiile legii, căile de atac împotriva
hotărârilor judecătoreşti pe care le considera netemeinice şi nelegale.

Ministrul justiţiei, când consideră necesar, din proprie iniţiativă sau la cererea Secţiei
pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, exercită controlul asupra procurorilor,
prin procurori anume desemnaţi de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

142
Casaţie şi Justiţie sau, după caz, de procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de
procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism
ori de ministrul justiţiei. Controlul consta în verificarea eficientei manageriale, a modului în care
procurorii îşi îndeplinesc atribuţiile de serviciu şi în care se desfăşoară raporturile de serviciu cu
justiţiabilii şi cu celelalte persoane implicate în lucrările de competenta parchetelor. Controlul nu
poate viza măsurile dispuse de procuror în cursul urmăririi penale şi soluţiile adoptate.

Ministrul justiţiei poate să ceară procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casaţie şi Justiţie sau, după caz, procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie,
procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi
Terorism, informări asupra activităţii parchetelor şi să dea îndrumări scrise cu privire la măsurile
ce trebuie luate pentru prevenirea şi combaterea eficientă a criminalităţii.

Organizarea Ministerului Public:

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Acesta coordonează

activitatea parchetelor din subordine, îndeplineşte atribuţiile prevăzute de lege, are personalitate
juridică şi gestionează bugetul Ministerului Public. Este condus de procurorul general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ajutat de un prim-adjunct şi un adjunct.
În activitatea sa, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
este ajutat de 3 consilieri. Reprezintă totodată Ministerul Public în relaţiile cu celelalte autorităţi
publice şi cu orice persoane juridice sau fizice, din ţara sau din străinătate.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie exercita,

direct sau prin procurori anume desemnaţi, controlul asupra tuturor parchetelor și partcipă la
şedinţele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Secţii Unite, precum şi la orice complet al acesteia,
când consideră necesar. În cazul imposibilităţii de participare, procurorul general deleagă pe
prim-adjunctul sau pe adjunctul sau ori pe un alt procuror pentru a participa, în locul sau, la
şedinţele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

desemnează, dintre procurorii acestui parchet, pe procurorii care participa la şedinţele Curţii
Constituţionale, în cazurile prevăzute de lege.

În exercitarea atribuţiilor ce-i revin, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casaţie şi Justiţie emite ordine cu caracter intern.

În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie funcţionează colegiul

de conducere, care hotărăşte asupra problemelor generale de conducere ale Ministerului Public.
Acesta este constituit din procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, prim-adjunctul, şi 5 procurori aleşi în adunarea generală a procurorilor.

143
 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie elaborează anual un raport privind
activitatea desfăşurată, pe care îl prezintă Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al
Magistraturii şi ministrului justiţiei, nu mai târziu de luna februarie a anului următor. Ministrul
justiţiei va prezenta Parlamentului concluziile asupra raportului de activitate a Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. În

cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie funcţionează Direcţia de
Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, ca structură specializată în
combaterea criminalităţii organizate şi terorismului. Aceasta se încadrează cu procurori numiţi
prin ordin al procurorului-şef al acestei direcţii, cu avizul Secţiei pentru procurori a Consiliului
Superior al Magistraturii, în limita posturilor prevăzute în statul de funcţii, aprobat potrivit legii.
Pentru a fi numiţi în cadrul Direcţiei de Investigarea a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată
şi Terorism, procurorii trebuie să nu fi fost sancţionaţi disciplinar, să aibă o bună pregătire
profesională, o conduită morală ireproşabilă, o vechime de cel puţin 10 ani în funcţia de procuror
sau judecător şi să fi fost declaraţi admişi în urma interviului organizat de către comisia instituită
în acest scop. La interviu poate participa orice procuror care îndeplineşte condiţiile prevăzute de
lege. Interviul constă în verificarea pregătirii profesionale, a capacităţii de a lua decizii şi de a-şi
asuma răspunderea, a rezistenţei la stres, precum şi a altor calităţi specifice. La evaluarea
candidaţilor vor fi avute în vedere şi activitatea desfăşurată de procurori, cunoaşterea unei limbi
străine şi cunoştinţele de operare pe calculator.

Procurorii numiţi în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate

Organizată şi Terorism pot fi revocaţi prin ordin al procurorului şef al acestei direcţii, cu avizul
Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul exercitării
necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei sau în cazul aplicării uneia dintre sancţiunile
disciplinare prevăzute la art. 100 lit. b)-e) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare. La data încetării activităţii în cadrul Direcţiei de Investigare a
Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, procurorul revine la parchetul de unde
provine.

De la data revenirii la parchetul de unde provin, procurorii care au activat în cadrul

Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism îşi redobândesc
gradul profesional de execuţie şi salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele
dobândite ca urmare a promovării, în condiţiile legii, în timpul desfăşurării activităţii în cadrul
acestei direcţii.

Atribuţiile, competenţa, structura, organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a

Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sunt stabilite prin lege specială.

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism

elaborează anual un raport privind activitatea desfăşurată, pe care îl prezintă secţiei pentru

144
procurori a Consiliului Superior al Magistraturii şi ministrului justiţiei, nu mai târziu de luna
februarie a anului următor. Ministrul justiţiei va prezenta Parlamentului concluziile asupra
raportului de activitate al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi
Terorism.

Direcţia Naţională Anticorupţie. Această structură este specializată în combaterea

infracţiunilor de corupţie, potrivit legii, îşi exercită atribuţiile pe întreg teritoriul României şi
funcţionează pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Este organizează ca structura autonomă
în cadrul Ministerului Public şi este coordonat de procurorul general al Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Are personalitate juridică și îşi desfăşoară activitatea potrivit
principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic.

Direcţia Naţională Anticorupţie este independentă în raport cu instanţele judecătoreşti şi

cu parchetele de pe lângă acestea, precum şi în relaţiile cu celelalte autorităţi publice,
exercitându-şi atribuţiile numai în temeiul legii şi pentru asigurarea respectării acesteia. Este
condusă de un procuror-şef, asimilat prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ajutat de 2 adjuncţi, asimilaţi adjunctului procurorului
general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie funcţionează colegiul de conducere, care

hotărăşte asupra problemelor generale de conducere ale acestui parchet, și este constituit din
procurorul-şef, unul dintre adjuncţii acestuia şi 5 procurori aleşi în adunarea generală a
procurorilor.

În exercitarea atribuţiilor ce-i revin, procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie

emite ordine cu caracter intern.

În cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie se pot înfiinţa servicii teritoriale, servicii,

birouri şi alte compartimente de activitate, prin ordin al procurorului-şef al acestei direcţii, cu
avizul conform al Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

Sediul serviciilor teritoriale şi circumscripţia acestora se stabilesc de procurorul-şef al

Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de regula, în localităţile în care îşi au sediul parchetele de pe
lângă curţile de apel şi în raport cu circumscripţiile acestora.

Direcţia Naţională Anticorupţie se încadrează cu procurori numiţi prin ordin al

procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, la propunerea Secţiei pentru procurori a
Consiliului Superior al Magistraturii, în urma concursului organizat în acest sens, în limita
posturilor prevăzute în statul de funcţii, aprobat potrivit legii. Pentru a fi numiţi în cadrul
Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorii trebuie să nu fi fost sancţionaţi disciplinar, să aibă o
bună pregătire profesională, o conduită morală ireproşabilă, cel puţin 10 ani vechime în funcţia
de procuror sau judecător şi să fi fost declaraţi admişi în urma unui concurs organizat de către
comisia constituită în acest scop. Concursul constă în: a) un interviu transmis în direct, susţinut

145
în faţa Secţiei de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii; b) o probă având ca obiect
evaluarea a minimum 5 rechizitorii alese aleatoriu, precum şi a altor acte întocmite de candidaţi
şi considerate relevante de aceştia, din ultimii 5 ani de activitate. Interviul consta în verificarea
pregătirii profesionale, a capacităţii de a lua decizii şi de a-şi asuma răspunderea, a rezistentei la
stres, precum şi altor calităţi specifice. La evaluarea candidaţilor, vor fi avute în vedere şi
activitatea desfăşurată de procurori, cunoaşterea unei limbi străine şi cunoştinţele de operare pe
calculator. Evaluarea se efectuează de o comisie desemnată de secţia pentru procurori a
Consiliului Superior al Magistraturii, formată din 2 procurori de la Direcţia Naţională
Anticorupţie propuşi de procurorul-şef al direcţiei, 2 procurori de la Parchetul de pe lângă Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie propuşi de procurorul general şi un formator propus de Institutul
Naţional al Magistraturii.

Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie evaluează, anual, rezultatele obţinute

de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Procurorii numiţi în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pot fi revocaţi prin ordin al
procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cu avizul secţiei pentru procurori a
Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor
specifice funcţiei sau în cazul aplicării uneia dintre sancţiunile disciplinare prevăzute la art. 100
lit. b)-e). La data încetării activităţii în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorul revine
la parchetul de unde provine.

De la data revenirii la parchetul de unde provin, procurorii care au activat în cadrul

Direcţiei Naţionale Anticorupţie îşi redobândesc gradul profesional de execuţie şi salarizarea
corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovării, în
condiţiile legii, în timpul desfăşurării activităţii în cadrul direcţiei.

Atribuţiile, competenta, structura, organizarea şi funcţionarea Direcţiei Naţionale

Anticorupţie sunt stabilite prin lege specială.

Direcţia Naţională Anticorupţie elaborează anual un raport privind activitatea

desfăşurată, pe care îl prezintă Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii şi
ministrului justiţiei, nu mai târziu de luna februarie a anului următor. Ministrul justiţiei va
prezenta Parlamentului concluziile asupra raportului de activitate al Direcţiei Naţionale
Anticorupţie.

Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie. În cadrul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se înfiinţează şi funcţionează Secţia pentru investigarea
infracţiunilor din justiţie care are competenţa exclusivă de a efectua urmărirea penală pentru
infracţiunile săvârşite de judecători şi procurori, inclusiv judecătorii şi procurorii militari şi cei
care au calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii.

146
 Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie îşi păstrează competenţa de urmărire
penală şi în situaţia în care, alături de persoanele prevăzute la alin. (1), sunt cercetate şi alte
persoane. În cazul infracţiunilor săvârşite de judecătorii şi procurorii militari, dispoziţiile art. 56
alin. (4) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi
completările ulterioare, nu sunt aplicabile.

Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie este condusă de un procuror-şef

secţie, ajutat de un procuror-şef adjunct, numiţi în funcţie de Plenul Consiliului Superior al
Magistraturii, în condiţiile prezentei legi. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează conflictele de competenţă apărute între Secţia pentru
investigarea infracţiunilor din justiţie şi celelalte structuri sau unităţi din cadrul Ministerului
Public. Ori de câte ori Codul de procedură penală sau alte legi speciale fac trimitere la
„procurorul ierarhic superior“ în cazul infracţiunilor de competenţa Secţiei pentru investigarea
infracţiunilor din justiţie, prin acesta se înţelege procurorul şef al secţiei, inclusiv în cazul
soluţiilor dispuse anterior operaţionalizării acesteia.

Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie îşi desfăşoară activitatea potrivit
principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic. Este interzisă delegarea sau
detaşarea de procurori în cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie.
Funcţionează cu un număr de 15 posturi de procuror. Acest număr poate fi modificat, în funcţie
de volumul de activitate, prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie, la solicitarea procurorului-şef secţie, cu avizul conform al Plenului
Consiliului Superior al Magistraturii. Pe durata desfăşurării activităţii în cadrul Secţiei pentru
Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, procurorii cu funcţii de conducere şi execuţie beneficiază
de drepturile procurorilor detaşaţi, în condiţiile legii.

Procurorul-şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie este numit în

funcţie de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în urma unui concurs care constă în
prezentarea unui proiect referitor la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere
respective, urmărindu-se competenţele manageriale, gestiunea eficientă a resurselor, capacitatea
de a-şi asuma decizii şi responsabilităţi, competenţele de comunicare şi rezistenţa la stres,
precum şi integritatea candidatului, evaluarea activităţii sale ca procuror şi modul în care acesta
se raportează la valori specifice profesiei, precum independenţa justiţiei ori respectarea
drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

Componenţa comisiei de concurs este următoarea: a) 3 membri judecători, care fac parte
din Secţia pentru judecători şi au funcţionat la o instanţă de grad de cel puţin curte de apel,
desemnaţi de Secţia pentru judecători; b) un membru procuror, care face parte din Secţia pentru
procurori şi a funcţionat la un parchet de grad de cel puţin parchet de pe lângă curtea de apel,
desemnat de Secţia pentru procurori.

147
 Condiţiile pentru ca un procuror să se înscrie la concursul pentru ocuparea postului de
procuror-şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie sunt cele prevăzute la art.
88^5 alin. (3). Fiecare candidat va depune un curriculum vitae, declaraţiile prevăzute la art. 48
alin. (11) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, un
proiect privind exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere şi orice alte înscrisuri pe
care le consideră relevante în susţinerea candidaturii sale. Documentele depuse de fiecare
candidat vor fi publicate pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii, cu cel
puţin 10 zile înaintea concursului. Comisia de concurs va propune Plenului Consiliului Superior
al Magistraturii numirea procurorului-şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie,
după evaluarea candidaturilor şi a proiectelor, în urma unui interviu transmis în direct.
Revocarea din funcţia de procuror-şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie se
face de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în caz de neîndeplinire a atribuţiilor
specifice funcţiei sau în cazul în care acesta a fost sancţionat disciplinar în ultimii 3 ani, la
propunerea comisiei prevăzutemai sus. Procurorul-şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor
din justiţie este numit în funcţie pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură
dată.

Procurorul-şef adjunct al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie este numit
în funcţie de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea motivată a procurorului-
şef secţie, dintre procurorii deja numiţi în cadrul secţiei. Numirea în funcţia de procuror-şef
adjunct al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie se face pe o perioadă de 3 ani, cu
posibilitatea reînvestirii o singură dată.Revocarea procurorului-şef adjunct al Secţiei pentru
investigarea infracţiunilor din justiţie se face de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, la
propunerea motivată a procurorului-şef secţie, în cazul exercitării necorespunzătoare a
atribuţiilor specifice funcţiei, în cazul în care acesta a fost sancţionat disciplinar.

Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie se încadrează cu procurori numiţi de

către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în urma unui concurs, în limita posturilor
prevăzute în statul de funcţii, aprobat potrivit legii, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea
continuării activităţii în cadrul secţiei pentru o perioadă totală de cel mult 9 ani. Concursul este
susţinut în faţa comisiei de concurs compuse potrivit art. 88^3 alin. (2), din care face parte de
drept şi procurorul-şef secţie.

Pentru a participa la concursul pentru numirea în cadrul Secţiei pentru investigarea

infracţiunilor din justiţie, procurorii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

a) să nu fi fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani;

b) să aibă cel puţin gradul de parchet de pe lângă curte de apel;

c) să aibă o vechime efectivă de cel puţin 18 ani în funcţia de procuror;

d) să aibă o bună pregătire profesională;

148
 e) să aibă o conduită morală ireproşabilă.

La concurs poate participa orice procuror care, până la data stabilită pentru începerea
concursului, îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege și constă în:

a) un interviu, transmis în direct şi ulterior arhivat pe pagina de internet a Consiliului

Superior al Magistraturii, susţinut în faţa comisiei prevăzute la art. 88^3 alin. (2) din care face
parte;

b) o evaluare a activităţii din ultimii 5 ani;

c) o evaluare a unor acte profesionale întocmite de candidaţi din ultimii 3 ani de

activitate.

Interviul constă în verificarea pregătirii profesionale, a capacităţii de a lua decizii şi de a-

şi asuma răspunderea, a rezistenţei la stres, precum şi a altor calităţi specifice. La interviu
participă procurorul-şef secţie şi un psiholog, care pot pune întrebări candidaţilor. Evaluarea se
efectuează de către 2 procurori şi 2 judecători din cadrul Inspecţiei Judiciare, desemnaţi de
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea inspectorului-şef. Punctajul se acordă
în urma unei analize ce va avea în vedere inclusiv durata şi complexitatea cazurilor lucrate de
procuror, rata de achitări, restituiri, condamnări, eventualele sesizări făcute din partea
persoanelor cercetate şi soluţiile date la acestea.

Procedurile de numire, continuare a activităţii în cadrul secţiei şi revocare din funcţiile de

conducere şi execuţie din cadrul secţiei vor fi detaliate într-un regulament aprobat de Plenul
Consiliului Superior al Magistraturii.

De la data operaţionalizării Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, cauzele

de competenţa acesteia, aflate în lucru la Direcţia Naţională Anticorupţie şi alte unităţi de
parchet, precum şi dosarele cauzelor referitoare la infracţiunile prevăzute de art. 88^1 alin. (1)
din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi soluţionate
până la data acestei operaţionalizări se preiau de către aceasta.

Procurorii numiţi în cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie pot fi
revocaţi de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, la cererea motivată a procurorului-şef al
secţiei, în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor specifice funcţiei, în cazul aplicării
unei sancţiuni disciplinare. În cazul revocării, procurorul revine la parchetul de unde provine şi
îşi redobândeşte gradul profesional de execuţie şi salarizarea corespunzătoare acestuia avute
anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovării, în condiţiile legii, în timpul desfăşurării
activităţii în cadrul direcţiei.

Atribuţiile Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie sunt următoarele:

149
 a) efectuarea urmăririi penale, în condiţiile prevăzute în Legea nr. 135/2010, cu
modificările şi completările ulterioare, pentru infracţiunile aflate în competenţa sa;

b) sesizarea instanţelor judecătoreşti pentru luarea măsurilor prevăzute de lege şi

pentru judecarea cauzelor privind infracţiunile prevăzute la lit. a);

c) constituirea şi actualizarea bazei de date în domeniul infracţiunilor aflate în

domeniul de competenţă;

d) exercitarea şi retragerea căilor de atac în cauzele de competenţa Secţiei, inclusiv în

cauzele aflate pe rolul instanţelor sau soluţionate definitiv anterior operaţionalizării acesteia
potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2018 privind unele măsuri pentru
operaţionalizarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie.

e) exercitarea altor atribuţii prevăzute de lege.246

Participarea la şedinţele de judecată în cauzele de competenţa secţiei se asigură de

procurori din cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
sau de către procurori din cadrul parchetului de pe lângă instanţa învestită cu judecarea cauzei.
Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie elaborează anual un raport privind activitatea
desfăşurată, pe care îl prezintă, nu mai târziu de luna februarie a anului următor, Plenului
Consiliului Superior al Magistraturii.

Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie se încadrează cu specialişti în

domeniul prelucrării şi valorificării informaţiilor, economic, financiar, vamal, informatic, precum
şi în alte domenii, pentru clarificarea unor aspecte tehnice sau de specialitate în activitatea de
urmărire penală. Specialiştii menționați mai sus sunt numiţi în cadrul Secţiei pentru investigarea
infracţiunilor din justiţie prin ordin al procurorului-şef al acesteia şi au calitatea de funcţionar
public. Aceștia îşi desfăşoară activitatea sub directa conducere, supraveghere şi control
nemijlocit al procurorilor Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie şi au drepturile şi
obligaţiile prevăzute de lege pentru funcţionarii publici.

Parchetele de pe lângă curţile de apel, tribunale, tribunale pentru minori şi familie

şi judecătorii

246
(la 20-02-2019 Alineatul (1) din Articolul 88^8 , Sectiunea a 2^1-a , Capitolul II , Titlul III a fost
completat de Punctul 7, Articolul 14 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 7 din 19 februarie 2019, publicată în
Monitorul oficial nr. 137 din 20 februarie 2019)

150
 Pe lângă fiecare curte de apel, tribunal, tribunal pentru minori şi familie şi judecătorie
funcţionează un parchet.Parchetele au sediul în localităţile în care îşi au sediul instanţele pe lângă
care funcţionează şi au aceeaşi circumscripţie cu acestea.

Parchetele de pe lângă curţile de apel şi parchetele de pe lângă tribunale au personalitate

juridică. Parchetele de pe lângă tribunalele pentru minori şi familie şi parchetele de pe lângă
judecătorii nu au personalitate juridical.

Parchetele de pe lângă curţile de apel şi tribunale au în structura secţii, în cadrul cărora

pot funcţiona servicii şi birouri. Parchetele de pe lângă curţile de apel au în structura şi câte o
secţie pentru minori şi familie. În raport cu natura şi numărul cauzelor, în cadrul parchetelor de
pe lângă judecătorii pot funcţiona secţii specializate.

Parchetele de pe lângă curţile de apel sunt conduse de procurori generali, iar cele de pe
lângă tribunale, tribunale pentru minori şi familie şi judecătorii sunt conduse de prim-procurori.

Procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel şi prim-procurorii

parchetelor de pe lângă tribunale exercita şi atribuţii de coordonare şi control al administrării
parchetului unde funcţionează, precum şi al parchetelor din circumscripţie. Prim-procurorii
parchetelor de pe lângă tribunalele pentru minori şi prim-procurorii parchetelor de pe lângă
judecătorii exercita şi atribuţii de administrare a parchetului.

În cadrul parchetelor funcţionează colegii de conducere, care avizează problemele

generale de conducere ale parchetelor.

Organizarea parchetelor militare. Pe lângă fiecare instanţă militară funcţionează un

parchet militar. Pe lângă Curtea Militară de Apel Bucureşti funcţionează Parchetul Militar de pe
lângă Curtea Militară de Apel Bucureşti, iar pe lângă tribunalele militare funcţionează parchetele
militare de pe lângă tribunalele militare. Circumscripţiile parchetelor militare sunt prevăzute în
anexa nr. 2 la lege.

Parchetele militare au, fiecare, statut de unitate militară, cu indicativ propriu. Sunt
conduse de un prim-procuror militar ajutat de un prim-procuror militar adjunct. Parchetul Militar
de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este condus de un procuror general militar, ajutat de un
procuror general militar adjunct.

Parchetele militare efectuează urmărirea penală în cauzele privind fapte penale comise de
militari români dislocaţi pe teritoriul altor state, în cadrul unor forte multinaţionale, în condiţiile
în care, potrivit unei convenţii internaţionale, pe teritoriul statului primitor poate fi exercitată
jurisdicţia română. Procurorii militari participa la şedinţele de judecată. Când persoana cercetată
este militar activ, urmărirea penală se efectuează de procurorul militar, indiferent de gradul
militar al persoanei cercetate.

151
 În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţiei Naţionale
Anticorupţie funcţionează secţii sau servicii de combatere a infracţiunilor săvârşite de militari
care au, fiecare, statut de unitate militară, cu indicativ propriu.) Pentru prevenirea şi combaterea
criminalităţii, precum şi pentru stabilirea cauzelor care generează sau favorizează criminalitatea
în rândul militarilor şi salariaţilor civili ai structurilor militarizate, parchetele militare şi secţiile
prevăzute în alin. (1) organizează şi desfăşoară, conform competenţei, activităţi comune ale
procurorilor militari cu organe din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului
Afacerilor Interne, precum şi din cadrul altor structuri militare, pe bază de protocoale.

Organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional al Magistraturii

Institutul Naţional al Magistraturii este instituţia publică cu personalitate juridică, aflată

în coordonarea Consiliului Superior al Magistraturii, care realizează formarea iniţială a
judecătorilor şi procurorilor, formarea profesională continua a judecătorilor şi procurorilor în
funcţie, precum şi formarea formatorilor, în condiţiile legii. Institutul Naţional al Magistraturii
poate desfăşura acţiuni de cooperare cu instituţii de formare profesională a judecătorilor şi
procurorilor din alte state, cu aprobarea prealabilă a Consiliului Superior al Magistraturii. În
condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului, Institutul Naţional al Magistraturii poate suporta
din bugetul propriu sau, după caz, din fonduri externe cheltuielile efectuate pentru participarea
reprezentanţilor instituţiilor din alte state la acţiunile de cooperare desfăşurate în România.
Institutul Naţional al Magistraturii nu face parte din sistemul naţional de învăţământ şi educaţie
şi nu este supus dispoziţiilor legale în vigoare cu privire la acreditarea instituţiilor de învăţământ
superior şi recunoaşterea diplomelor. Este condus de un consiliu ştiinţific format din 13 membri:
un judecător al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie, un judecător al Curţii de Apel Bucureşti, un procuror de la Parchetul
de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, desemnaţi de Consiliul Superior al Magistraturii, 3
profesori universitari, recomandaţi de Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti, Facultatea de
Drept a Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi şi Facultatea de Drept a Universităţii
"Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, 3 reprezentanţi aleşi ai personalului de instruire din cadrul
Institutului, un reprezentant al auditorilor de justiţie, un reprezentant al asociaţiilor profesionale
legal constituite ale judecătorilor şi procurorilor, precum şi directorul Institutului Naţional al
Magistraturii, care face parte de drept din consiliu şi îl prezidează.

Calitatea de membru al consiliului ştiinţific al Institutului Naţional al Magistraturii este

incompatibilă cu calitatea de membru al unui partid politic.

Personalul de instruire al Institutului Naţional al Magistraturii este asigurat, de regula, din

rândul judecătorilor şi procurorilor în funcţie, care pot fi detaşaţi în condiţiile prezentei legi, cu
acordul lor, în cadrul Institutului, cu avizul consiliului ştiinţific al Institutului.

Institutul Naţional al Magistraturii poate folosi, în condiţiile legii, şi cadre didactice din
învăţământul juridic superior acreditat potrivit legii, alţi specialişti români şi străini, precum şi

152
personal de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată,
pentru desfăşurarea procesului de formare profesională.

Asistenţii judiciari. Asistenţii judiciari sunt numiţi de ministrul justiţiei, la propunerea

Consiliului Economic şi Social, pe o perioada de 5 ani, dintre persoanele cu o vechime în funcţii
juridice de cel puţin 5 ani şi care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a) au cetăţenia română, domiciliul în România şi capacitate deplina de exerciţiu;

b) sunt licenţiate în drept şi dovedesc o pregătire teoretică corespunzătoare;

c) nu au antecedente penale, nu au cazier fiscal şi se bucura de o bună reputaţie;

d) cunosc limba română;

e) sunt apte, din punct de vedere medical şi psihologic, pentru exercitarea funcţiei.

Asistenţii judiciari se bucura de stabilitate pe durata mandatului şi se supun numai legii.

Lor li se aplică dispoziţiile legale privind abaterile şi sancţiunile disciplinare, precum şi motivele
de eliberare din funcţie prevăzute de lege pentru judecători şi procurori. Sancţiunile disciplinare
se aplica de către ministrul justiţiei. Asistenţii judiciari pot fi eliberaţi din funcţie şi ca urmare a
reducerii numărului de posturi, în raport cu volumul de activitate al instanţei.

Prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Consiliului Economic şi Social şi a

Ministerului Justiţiei, se stabilesc:

a) condiţiile, procedura de selecţie şi de propunere de către Consiliul Economic şi

Social a candidaţilor, pentru a fi numiţi ca asistenţi judiciari de către ministrul justiţiei;

b) condiţiile de delegare, detaşare şi transfer al asistenţilor judiciari.

Compartimentele auxiliare de specialitate din cadrul instanţelor şi al parchetelor.

Toate instanţele judecătoreşti şi toate parchetele au în structura următoarele compartimente
auxiliare de specialitate:

a) registratura;

b) grefa;

c) arhiva;

d) biroul de informare şi relaţii publice;

e) biblioteca.

Curţile de apel şi parchetele de pe lângă aceste curţi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţia Naţională Anticorupţie,

153
Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au, de asemenea,
în structură un compartiment de documentare şi un compartiment de informatică juridică.
Compartimentele de informatică juridică se pot organiza şi în structura tribunalelor, a
tribunalelor specializate, a judecătoriilor şi a parchetelor de pe lângă aceste instanţe.

Instanţele şi parchetele militare au în structura şi un compartiment de documente

clasificate.

În cadrul parchetelor pot fi numiţi, prin ordin al procurorului general al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, specialişti în domeniul economic, financiar, bancar,
vamal, informatic, precum şi în alte domenii, pentru clarificarea unor aspecte tehnice în
activitatea de urmărire penal. Acești specialiştii prevăzuţi la alin. (5) au calitatea de funcţionar
public.

Personalul de specialitate auxiliar este subordonat ierarhic conducerii instanţelor sau

parchetelor unde funcţionează. Repartizarea personalului în cadrul compartimentelor auxiliare de
specialitate se face de preşedintele instanţei sau de procurorul general ori, după caz, de prim-
procurorul parchetului.

La curţile de apel, tribunale, tribunale specializate şi parchetele de pe lângă acestea,

compartimentele în care îşi desfăşoară activitatea personalul auxiliar de specialitate sunt conduse
de prim-grefieri, iar la secţiile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la
secţiile Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi ale Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de
Criminalitate Organizată şi Terorism, la judecătorii şi parchetele de pe lângă acestea, de grefieri-
şefi.

Grefierii care participa la şedinţele de judecată sau la efectuarea actelor de urmărire

penală sunt obligaţi să efectueze toate consemnările despre desfăşurarea acestora şi să
îndeplinească orice alte însărcinări din dispoziţia şi sub controlul preşedintelui completului de
judecată sau, după caz, al procurorului. La şedinţele de judecată, grefierii sunt obligaţi să poarte
ţinuta vestimentara corespunzătoare instanţei unde funcţionează. Ţinuta vestimentara se
stabileşte prin hotărâre a Guvernului şi se asigură în mod gratuit. La şedinţele de judecată,
grefierii militari sunt obligaţi să poarte uniforma militară.

Pe lângă instanţele judecătoreşti funcţionează, în condiţiile legii, următoarele structuri:

a) serviciile de reintegrare socială şi supraveghere;

b) oficiile registrului comerţului;

c) alte structuri înfiinţate prin lege specială

Statul este obligat să asigure sediile şi celelalte mijloace materiale şi financiare necesare
pentru buna funcţionare a activităţii instanţelor şi parchetelor.

154
 5.2. Modalităţi şi forme de exercitare a profesiei de notar public247

Profesia de notar public poate fi exercitată, atât în forma individuală, cât şi în forma
asociativă.

a) Exercitare în forma individuală. Elementul structural aflat la baza activităţii

notariale este biroul notarului public. Dispoziţii privind organizarea şi funcţionarea birourilor
notarilor publici se găsesc în Legea nr. 36/1995 în capitolul III, cât şi în Regulament 248
Activitatea notarilor publici se poate desfăşura în cadrul unui birou care poate fi individual.
Chiar dacă se asociază, notarul public nu-şi pierde dreptul la biroul notarial individual. În
circumscripţia unei judecătorii pot funcţiona unul sau mai multe birouri notariale. Competenţa
notarială a notarului public se întinde în întreaga circumscripţie a judecătoriei în care îşi are
sediul biroul său, cu exceptia municipiului Bucureşti, unde competenţa teritorială a birourilor de
notari publici cu sediul în municipiul Bucureşti se întinde pe tot cuprinsul municipiului.

Numărul notarilor publici şi al birourilor notariale din localităţile aflate în circumscripţia

fiecărei judecătorii şi din municipiul Bucureşti se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei, la
propunerea Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, în funcţie de cerinţele locale
rezultate din întinderea teritoriului, numărul locuitorilor, volumul solicitărilor publicului.

Ministrul justiţiei procedează la actualizarea numărului notarilor publici şi al birourilor

notariale în fiecare an, de regulă în primul trimestru, la propunerea Consiliului Uniunii Naţionale
a Notarilor Publici.

b) Exercitarea în formă asociativă. În cadrul unui birou notarial pot funcţiona mai mulţi
notari publici asociaţi, cu personalul auxiliar corespunzător.

Asocierea şi încetarea asocierii notarilor publici care au sediul biroului în circumscripţia

aceleiaşi judecătorii se dispun prin decizie a Colegiului director al Camerei în a cărei rază
teritorială se află judecătoria în circumscripţia căreia au sediul notarii publici. Colegiul director
al Camerei avizează asocierea, aviz în baza căruia se emite licenţa de funcţionare pentru
societatea profesională astfel constituită. Pentru avizarea favorabilă a asocierii, Colegiul director
al Camerei verifică dacă notarii publici asociaţi au prevăzut în contractul de societate
următoarele elemente obligatorii:

a) denumirea şi sediul societăţii profesionale, precum şi durata asocierii;

247
A se vedea D.M. Mănescu , Impactul noilor modificări legislative asupra activităţii notariale, în Adevărul din 11
ianuarie 2000; Ioan Leș, Manual de drept notarial, Editura C.H. Beck, ediția 2, București, 2008
248
Forrma consolidată a REGULAMENTULUI din 24 iulie 2013, publicat în Monitorul Oficial nr. 479 din 1 august
2013, la data de 15 martie 2019 este realizată prin includerea modificărilor şi completărilor aduse de:
RECTIFICAREA nr. 2.333/C din 24 iulie 2013; ORDINUL nr. 1.886/C din 10 mai 2016; ORDINUL nr. 4.181/C
din 18 noiembrie 2016; ORDINUL nr. 1.618/C din 13 iunie 2017.

155
 b) modul în care se vor ţine evidenţele notariale şi fiscale, respectiv în partidă separată
sau în partidă comună. În cazul în care evidenţele se ţin în partidă comună, se menţionează
notarul public care, după încetarea asocierii, va prelua în întregime arhiva notarială şi
economico-financiară;

c) care dintre birourile notarilor publici care se asociază se va închide, precum şi

custodele care va prelua arhiva creată de acest birou;

d) biroul în care îşi va desfăşura activitatea societatea profesională ca urmare a

asocierii, cu menţiunea, dacă este cazul, că acesta va funcţiona utilizând registrele notariale deja
deschise; la sfârşitul acestora se va încheia un proces-verbal care va cuprinde data şi numărul de
înregistrare de la care notarii publici şi-au început activitatea în asociere;

e) menţiuni cu privire la cota de participare la venituri şi cheltuieli.

Aceste prevederi se aplică, după caz, în mod corespunzător, şi în situaţia în care unul sau
mai mulţi notari publici ies din asociere fără ca societatea profesională să se desfiinţeze sau se
cooptează noi asociaţi.

În cazul asocierii, prelungirii sau încetării asocierii, notarii publici vor depune, pentru a
fi înaintat Ministerului Justiţiei, un exemplar original al actului juridic prin care părţile dispun
asupra asocierii, prelungirii de asociere sau încetării asocierii. La cerere, se vor înainta şi
următoarele:

a) copia actului/actelor juridice prin care părţile au convenit anterior asupra asocierii,
prelungirii de asociere sau încetării asocierii cu unul sau mai mulţi asociaţi;

b) copia ordinelor sau, după caz, a deciziilor prin care s-a dispus anterior asupra
asocierii, prelungirii de asociere sau încetării asocierii cu unul sau cu mai mulţi asociaţi;

c) copia ordinului de numire în funcţie sau, după caz, a ultimului ordin de schimbare
definitivă a sediului biroului.

Notarii publici care nu au sediul biroului în circumscripţia aceleiaşi judecătorii se pot

asocia numai în partidă comună, cu avizul Colegiului sau, după caz, al Colegiilor directoare ale
Camerelor. Asocierea se dispune prin ordin al ministrului justiţiei, după verificarea îndeplinirii
condiţiilor legale. În scopul verificării îndeplinirii condiţiilor legale, Biroul executiv al
Consiliului Uniunii va transmite, în termen de 30 de zile de la primirea de la Camere, cererea
notarilor publici, însoţită de avizele corespunzătoare. La cerere se vor anexa şi documentele care
stau la baza avizelor.

Pentru emiterea avizului în vederea asocierii notarilor publici din cadrul aceleiaşi Camere
şi care nu au sediul biroului în circumscripţia aceleiaşi judecătorii sau din Camere diferite,

156
Colegiul director al Camerei în care urmează să se asocieze notarul public, respectiv Colegiul
director al Camerei din care pleacă notarul public verifică îndeplinirea următoarelor condiţii:

a) în circumscripţia judecătoriei în care este numit notarul public ce solicită să plece

prin asociere rămân să îşi exercite funcţia cel puţin 2 notari publici;

b) în anul în care solicită asocierea, precum şi în anul anterior, nu i-a fost aplicată
sancţiunea disciplinară a suspendării din funcţie;

c) dacă au fost luate măsurile necesare pentru predarea arhivei create anterior asocierii;

d) efectuarea plăţilor scadente către Cameră, Uniune şi entităţile subordonate acestora;

e) efectuarea plăţilor scadente către bugetul de stat, respectiv impozitul pe transferul

proprietăţii, taxa pe valoarea adăugată, tarifele Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate
Imobiliară, a altor asemenea plăţi, cu excepţia impozitului pe venit.

Neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor de mai sus atrage respingerea avizării cererii de

asociere până la data la care notarul public face dovada îndeplinirii acestora.

În cazul asocierii notarilor publici din Camere diferite, cererea de asociere se depune la
Camera în raza căreia îşi are sediul notarul public care solicită să îşi schimbe sediul prin
asociere, în vederea avizării. Pentru avizarea favorabilă a cererii, Colegiul director al Camerei
verifică îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute în acest scop. Cererea, împreună cu avizul
favorabil, se transmite, în vederea avizării, Camerei în a cărei circumscripţie urmează să
funcţioneze societatea profesională.

Colegiul director al Camerei în a cărei circumscripţie se solicită asocierea se pronunţă

prin aviz, având în vedere următoarele criterii:

a) cerinţele rezultate din întinderea teritoriului;

b) numărul locuitorilor;

c) volumul şi tipul procedurilor notariale solicitate de către public;

d) media anuală a onorariilor încasate de birourile notariale pe localităţi;

Așa cum am mai arătat, notarul public nu îşi poate desfăşura activitatea concomitent într-
un birou individual şi într-o societate profesională sau în mai multe societăţi profesionale. Nu
poate funcţiona într-un birou notarial fără a avea licenţă de funcţionare, după caz, pentru una
dintre formele de exercitare a profesiei.

În cazul în care într-o societate profesională sunt asociaţi 2 sau mai mulţi notari publici,
dintre care numai unul este numit în localitatea în care îşi are sediul societatea profesională, iar

157
acestuia îi încetează calitatea fără a se face aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (4) şi (5) din lege
sau îşi schimbă sediul în altă localitate, societatea profesională încetează.

Prin asociere, notarul public nu îşi pierde dreptul la birou individual. La încetarea
asocierii notarul public îşi va putea desfăşura activitatea într-un birou notarial individual sau într-
un birou notarial asociat.

Transformarea unei forme de exercitare a funcţiei în alta nu atrage lichidarea în ceea ce

priveşte evidenţele notariale, procedurile notariale în curs de desfăşurare, arhiva şi evidenţele
financiar-contabile.

Notarii publici asociaţi, titulari ai unui birou, pot angaja (deci, cu contract individual de
muncă), notari stagiari, traducători, alt personal de specialitate, precum şi personal administrativ
şi de serviciu necesar activităţii notariale.

Tot prin Regulament se arată cum se procedează pentru înregistrarea biroului notarial.
Astfel, înregistrarea biroului notarial se face, la cererea notarului public într-un registru special
ţinut potrivit legii, de primul-grefier al Curţii de apel, pe numele notarului public sau, după caz,
al notarilor publici asociaţi249

5.3.Modalităţi şi forme de exercitare a profesiei de avocat

A.Forme de exercitare a profesiei. Statutul250 profesiei de avocat prevede că avocatul

poate exercita profesia într-una din următoarele forme:

a) cabinet individual;

b) cabinet asociat;

c) societate civilă profesională;

d) societate civila profesională cu răspundere limitată.

249
În absenţa primului grefier, preşedintele Curţii de apel va desemna un alt grefier care să efectueze înregistrarea.
La cererea de înregistrare se va ataşa ordinal de numire a notarului public, dovada existenţei sediului biroului
notarial, confirmarea Colegiului director al camerei notarilor publici, în cazul în care activitatea se desfăşoară în
baza unui contract de societate civilă, precum şi cu privire la faptul că biroul notarial dispune de spatiul
corespunzător desfăşurării activităţii şi conservării arhivei în bune condiţii. La înregistrarea biroului
notarial, notarul public va prezenta specimenul de semnătură şi modelul sigiliului. Documentaţia
prezentată la înregistrare se păstrează în dosare distincte pentru fiecare birou notarial.
250
Statutul actual al profesiei de avocat a fost aprobat prin Hotărărea .nr. 64 din 3 decembrie 2011Congresului
UNBR, publicată în Monitorul Oficial nr. 898 din 19 decembrie 2011, Actualmente, la data de 16 martie 2019,
forma consolidată a Statutului este realizată prin includerea modificărilor şi completărilor aduse de: HOTĂRÂREA
nr. 7 din 16 iunie 2012; HOTĂRÂREA nr. 769 din 29 iunie 2013; HOTĂRÂREA nr. 852 din 14 decembrie 2013;
HOTĂRÂREA nr. 1.069 din 7 martie 2015; HOTĂRÂREA nr. 13 din 7 iunie 2015; HOTĂRÂREA nr. 428 din 8
decembrie 2018.

158
 În cadrul acestor forme de exercitare îşi pot exercita profesia şi avocaţi colaboratori, în
baza unui contract de colaborare sau avocaţi salarizaţi, în baza unui contract de salarizare în
interiorul profesiei.

Cabinetele individuale se pot grupa în scopul folosirii în comun a unui patrimoniu

profesional şi/sau a unor salariaţi. Fiecare cabinet îşi păstrează individualitatea în raport cu
clienţii.

Avocaţii din cabinetele grupate nu pot acorda asistenţă juridică unor clienţi cu interese
contrare.

Cabinetele grupate se individualizează printr-o denumire specifică care cuprinde numele

fiecărui titular de cabinet, urmat de sintagma “cabinete de avocat grupate”.

Contractul de grupare a cabinetelor individuale se încheie în formă scrisă.

Avocatul este liber să opteze şi să îşi schimbe în orice moment opţiunea pentru una dintre
formele de exercitare a profesiei prevăzute de lege.

Schimbarea formelor de exercitare a profesiei se realizează fără a intra în lichidare.

Transformarea se poate realiza separat sau deodată cu reorganizarea formelor de

exercitare a profesiei de avocat prin fuziune, absorbţie, divizare totală sau divizare parţială.

În cazul transformării unei forme de exercitare a profesiei, avocaţii titulari ai cabinetelor

individuale, avocaţii asociaţi ai cabinetelor asociate, ai societătţilor civile profesionale şi ai
societăţilor civile profesionale cu răspundere limitată pot aporta cotă-parte indiviză din
patrimoniul de afectaţiune profesională, astfel cum acesta este reflectat în evidenţele financiar-
contabile ale formei de exercitare a profesiei care se transformă, întocmind în acest scop actele
financiar contabile de transfer către forma de exercitare a profesiei în care au optat să se
transforme. Aporturile transferate se vor opera la valoarea nominală reflectată în evidenţele
financiar-contabile ale formei de exercitare a profesiei care se transformă.

În oricare din formele de exercitare a profesiei, avocatul îşi va începe activitatea după
obţinerea aprobărilor din partea consiliului baroului.

Potrivit reglementărilor actuale, modalităţi de exercitare a profesiei sunt următoarele:

a) avocat titular al cabinetului individual;

b) avocat asociat în cadrul cabinetelor asociate;

c) avocat asociat în cadrul societăţii civile profesionale de avocaţi;

d) avocat asociat în cadrul societăţii civile profesionale cu răspundere limitată;

159
 f) avocat colaborator251;

g) avocat salarizat în interiorul profesiei.

Avocatul exercită profesia de avocat, la alegere, numai în una din modalităţile prevăzute
de lege.

În cabinetul individual îşi exercită profesia un avocat definitiv, singur sau împreună cu
alţi avocaţi colaboratori. Aceştia au calitatea de avocaţi colaboratori sau de avocaţi salarizaţi în
interiorul profesiei.Avocatul titular al cabinetului individual şi avocatul asociat nu pot avea
calitatea de avocat colaborator sau de avocat salarizat în interiorul profesiei.

Avocatul colaborator şi avocatul salarizat în interiorul profesiei pot lucra şi într-un alt
cabinet sau societate civilă profesională, dar numai în aceeaşi calitate şi252sub condiţia obţinerii
acordului scris al avocaţilor titulari sau coordonatori ai celor două forme de exercitare a profesiei
în care vor activa concomitent.Ei sunt obligaţi să anunţe de îndată, în scris, despre această
situaţie, pe decanul baroului.

Cunoscut fiind faptul că secretul profesional cuprinde toate actele de care avocatul
colaborator sau avocatul salarizat în interiorul profesiei ia cunostinţă, acestora le este interzisă
prestarea oricărui serviciu profesional pentru părţi cu interese contrare.

Contractele de muncă şi convenţiile de colaborare se încheie în formă scrisă între titularul

cabinetului individual şi fiecare avocat colaborator sau avocat salarizat în interiorul profesiei în
parte253.

La alegere avocatul poate să-şi exercite profesia şi în altă formă decât cea a cabinetelor
individuale, şi anume în cabinete asociate sau societăţi civile profesionale.

În cadrul forme de « cabinetele asociate », cabinetele individuale se pot asocia în scopul

exercitării în comun a profesiei, drepturile avocaţilor titulari ai acestor cabinete asociate
păstrându-şi caracterul personal şi neputând fi cedate254.

251
A se vedea art.III din Hotărârea nr.10 a Congresului UNBR, publicată în „ Monitorul oficial al României”nr.511
din 31 iulie 2007, prin care, s-au adus modificări importante Anexei nr.IX referitoare la „Contractul de
colaborare”.Una dintre acestea se referă la faptul că, ştampila personală a avocatului colaborator trebuie să poarte
obligatoriu inscrpţia „avocat colaborator”.
252
În anexa X a statului profesiei de avocat, cu privire la “ contractul de salarizare în interiorul profesiei ”, la art.1
pct.1.4. se specifică că “ prezentul contract nu este un contract de muncă şi nu se supune legislaţiei muncii”, iar în
art.207 al statutului se specifică că aceste clauze sunt obligatorii.
253
Cu menţiunea că, contractul de salarizare din interiorul profesiei nu este supus legislaţiei muncii, iar contractul de
colaborare este supus reglementărilor de drept civil.
254
L.Dănilă, Organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1999, pag.95. După
părerea autoarei, cabinetele asociate nu pot fi asimilate cu formele clasice de exercitare a profesiei, deoarece ele
reprezintă o formă de lucru în grup subsecventă constituirii cabinetelor în formă individuală în care se asociază.

160
 Cabinetele individuale se pot astfel grupa, pentru aş crea facilităţi economice comune,
păstrându-şi însă individualitatea în relaţiile cu clienţii.

Contractele de salarizare şi convenţiile se încheie în formă scrisă între coordonatorul

cabinetelor asociate şi fiecare avocat colaborator sau avocat salarizat în interiorul profesiei în
parte.

Avocaţii din cabinetele grupate care acordă asistenţa juridică unor clienţi cu interese
contrare au obligaţia să anunţe de îndată această situaţie tuturor titularilor cabinetelor grupate şi
să ia măsuri de asigurare a secretului profesional atât faţă de ceilalţi avocaţi, cât şi faţă de
personalul angajat.Contractele de grupare a cabinetelor individuale se încheie în formă scrisă.

Asocierea nu poate restrânge drepturile avocaţilor asociaţi, cu excepţia interdicţiei de a

angaja clienţi cu interese contrare.

Avocaţii din cabinetele asociate intră în relaţii cu clienţii în numele asocierii din care fac
parte. Un asociat nu poate accepta o cauză sau un client, dacă unul dintre asociaţii săi se opune în
mod justificat.Convenţia de asociere se încheie, în formă scrisă, între avocaţii titulari ai
cabinetelor individuale şi cuprinde, în mod obligatoriu, toate menţiunile din modelul care
constituie anexa nr. XI la Statut.

Dacă pentru o formă de exercitare a profesiei este necesară aprobarea consiliului

baroului, avocatul începe activitatea în acea formă numai după obţinerea aprobării.

Avocatul este obligat să anunţe în scris pe decanul baroului despre orice modificare în
forma de exercitare a profesiei.

Profesia de avocat se poate exercia şi în forma unei « societăţi civile profesionale“.

Dispoziţii privind societatea civilă profesională se găsesc atât în lege cât şi în statut

Societatea civila profesională este constituită din doi sau mai mulţi avocaţi definitivi
asociaţi, care pot angaja avocaţi colaboratori. Societatea civilă profesională şi avocaţii săi nu pot
acorda asistenţă juridică persoanelor cu interese contrare. Condiţiile asocierii şi colaborării sunt
convenite între părţi, potrivit legii civile. Raportul civil de asistenţă juridică sau reprezentare se
naşte între client şi societatea civilă profesională, indiferent care dintre membrii acesteia
îndeplineşte serviciul profesional.

Societatea civilă profesională - completează statutul - este constituită din doi sau mai
mulţi avocaţi asociaţi care contribuie în natură şi/sau în numerar la constituirea capitalului social
necesar desfăşurării activităţii profesionale. Ceilalţi avocaţi activează în cadrul societăţii civile
profesionale fie în calitate de colaboratori, fie în calitate de avocaţi salarizaţi în interiorul
profesiei. Contractul de societate civilă profesională şi statutul acesteia sunt încheiate în formă
scrisă între avocaţii asociaţi, cu respectarea modelului din statut.

161
 “Societatea civilă profesională cu răspundere limitată” constituie o altă modalitate de
exercitare a profesiei de avocat. Potrivit dispoziţiilor statutului255, aceasta este constituită din doi
sau mai mulţi avocaţi definitivi, are personalitate juridică şi patrimoniu propriu şi are ca obiect
unic de activitate exercitarea profesiei de avocat în condiţiile art.3 din lege.

În cadrul societăţii civile profesionale cu răspundere limitată avocaţii asociaţi îşi

angajează răspunderea profesională numai în limitele capitalului social subscris şi vărsat.

Actul constitutiv şi statutul societăţii civile profesionale cu răspundere limitată se încheie

în formă scrisă, iar atunci când printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află şi un
bun imobil, actul constitutiv se încheie în formă autentică. Societatea civilă profesională cu
răspundere limitată dobândeşte personalitate juridică la data înregistrării ei la barou, în baza
deciziei emise de către consiliul baroului în a cărui rază teritorială se află sediul său principal, iar
dovada personalităţii juridice se face cu un certificat de înregistrare. Capitalul social al societăţii
civile profesionale cu răspundere limitată reprezentând echivalentul în lei a minimum 10.000
euro se varsă la momentul constituirii societăţii.Clientela aparţine societăţii civile profesionale cu
răspundere limitată şi nu avocaţilor care au calitatea de asociaţi.

Societatea civilă profesională cu răspundere limitată este condusă de adunarea generală a

asociaţilor. Activitatea executivă este condusă de un avocat coordonator ales de majoritatea
avocaţilor asociaţi.

Cabinetele grupate, cabinetele asociate şi societăţile civile profesionale pot avea

patrimoniu comun.

Indiferent de modalitatea în care se practică avocatura, toate formele de exercitare a

profesiei de avocat sunt supuse următoarelor principii:

a) patrimoniul comun este afectat exclusiv activităţii profesionale şi are regimul

patrimoniului de afectaţiune profesională;

b) titularul cabinetului individual şi avocatul asociat nu pot presta activităţi profesionale

în afara formei de exercitare a profesiei pentru care au optat;

c) avocatul titular al cabinetului individual nu poate avea calitatea de avocat colaborator

sau de avocat salarizat în cadrul profesiei;

d) avocatul asociat nu poate avea calitatea de avocat colaborator sau de avocat salarizat în
cadrul profesiei;

e) avocatul salarizat în interiorul profesiei şi avocatul colaborator nu pot activa

concomitent, în aceeaşi calitate, în mai multe forme de exercitare a profesiei;

255
A se vedea Statutul profesiei de avocat.

162
 f) avocatul colaborator şi avocatul salarizat în interiorul profesiei nu pot avea clientelă
personală;

g) obligaţia de a comunica de îndată baroului, în scris, modificările privind asocierea,

colaborarea sau angajarea, obligaţie ce revine atât avocatului cât şi titularului cabinetului
individual sau coordonatorului cabinetelor asociate şi societăţilor civile profesionale sau al
societăţilor civile profesionale cu răspundere limitată.

Toate neînţelegerile dintre avocaţi privind formele de exercitare a profesiei urmează a fi

rezolvate pe cale amiabilă, cu sprijinul celorlalţi avocaţi care fac parte din respectiva formă de
exercitare a profesiei. În caz de nesoluţionare a litigiului pe cale amiabilă, avocatul este obligat
să ceară concilierea decanului baroului256, care poate propune părţilor o procedură de mediere.
Dacă nici medierea nu stinge litigiul dintre părţi, ele sunt obligate să recurgă la arbitrajul preăzit
de art. 255 şi următoarele din Statut.

Procedural, dacă părţile au acceptat propunerea de mediere, decanul baroului va fixa

durata procedurii de mediere, care nu poate fi mai mare de 3 luni. În cazul litigiilor ce decurg din
contracte de colaborare sau de salarizare, termenul nu poate fi mai mare de o lună. Activitatea
mediatorului este gratuită. Mediatorul poate proceda la consultarea părţilor fie împreună, fie
separat, pentru a constata punctele asupra cărora există divergenţă şi modalităţile în care
interesele părţilor pot fi conciliate. La sfârşitul medierii, mediatorul va redacta un proces-verbal
semnat şi de părţi, în care va consemna concilierea acestora. În caz de eşec parţial sau total al
medierii, procesul-verbal va cuprinde pretenţiile asupra cărora părţile au convenit sau, după caz,
punctele asupra cărora părţile au opinii diferite şi care vor fi comunicate decanului pentru a da
curs procedurii arbitrajului. Procesul-verbal va fi comunicat decanului, care, în cazul
consemnării eşecului medierii, îl va comunica părţilor în vederea parcurgerii procedurii
arbitrajului.

Când litigiul nu a putut fi soluţionat integral prin mediere, partea interesată poate
declanşa procedura arbitrajului la Curtea de Arbitraj Profesional a Avocaţilor, care va fi supusă
prevederilor noului cod de procedură civilă (art. 343-368) şi dispoziţiilor din Statut. În cazul în
care părţile nu se înţeleg asupra persoanei arbitrului, decanul va desemna un avocat din barou.
Funcţia de arbitru poate fi îndeplinită numai de un avocat cu cel puţin 10 ani vechime
neîntreruptă în profesie şi care se bucură de o bună reputaţie. Avocatul desemnat ca arbitru nu
poate refuza această însărcinare fără o justificare întemeiată.

Toate formele de exercitare a profesiei pot angaja personal auxiliar supus legislaţiei
muncii.

B.Aşa cum am arătat, în cazul avocaţilor, profesia se poate exercita şi cu titlu de salariat
în interiorul profesiei.

256
A se vedea prevederile art.251 şi urm. din Statutul profesiei de avocat.

163
 Spre deosebire de unele profesiuni liberale pentru care dispoziţiile legale ce le
reglementează sunt clare în sensul permisiunii acordate membrilor acestor profesii de a-şi
desfăşura activitatea respectivă şi în calitate de salariat, Legea 51/1995 privind organizarea şi
exercitarea profesiei de avocat şi, în special Statutul profesiei de avocat cuprind anumite
dispoziţii ce au dat naştere în doctrină la discuţii controversate, ajungându-se pânâ la
considerarea acestora drept flagrant ilegale.257

Astfel, din primele două articole - ce statuează în mod expres principiile ce guvernează
profesia de avocat: profesiune liberă şi independentă258, cu organizare şi funcţionare autonomă,
iar în exercitarea profesiei avocatul este independent şi se supune numai legii, statutului şi
regulilor eticii profesionale - se consideră avocaţii drept liber profesionişti în cea mai clasică
formă a acestei noţiuni. Dar, în art.5 alin.5 al Legii 51/1995 se prevede că “ În societatea civilă
profesionala îşi pot exercita profesia şi avocaţi colaboratori sau avocaţi salarizaţi”(sublin.
autorului ). Până la modificarea legii259, şi, mai mult, chiar dacă Legea nr.51/995260nu cunoştea
noţiunea de “avocat salarizat în interiorul profesiei”, articolul 17 din vechiul Statut al profesiei
de avocat, aprobat de Consiliul Uniunii Avocaţilor din România, cuprindea dispoziţii cu privire
la situaţia juridică a avocatului salarizat în interiorul profesiei 261, care, după caz, putea fi atât
avocat definitiv, cât şi avocat stagiar. În fapt 262, se arăta, la acea vreme, că este vorba despre o
persoană care fiind avocat încheie un contract individual de muncă având drept contractant un alt
avocat. Aceasta, având în vedere şi faptul că art.18 din vechiul Statut vorbea despre contractul
individual de muncă care instituia obligativitatea încheierii acestuia în formă scrisă.

Aceste dispoziţii citate au fost criticate în doctrină ca fiind contradictorii şi reprezentând

o abatere de la tradiţiile, esenţa şi specificul profesiunilor liberale. Astfel, dacă profesia de avocat
este liberă şi independentă, atunci este exclusă orice ”angajare” care, după cum se ştie implică
încheierea unui contract individual de muncă şi, prin urmare, subordonarea angajatului faţă de
angajator. Or, avocaţii colaboratori nu pot fi angajaţi, deoarece colaborarea presupune egalitatea,
pe când angajarea, subordonarea. În consecinţă, se concluziona în acele opinii 263că “angajarea”
din textul de lege menţionat nu poate fi rezultatul decât al încheierii unei convenţii civile de
257
Ioan Les, op. cit.,pag.. 157.

258
I.Ioan Les, op. cit.,pag. 157.În acest sens a statuat şi Curtea Constituţională,care a statuat expres că: ”…profesia
de avocat este o profesie liberală şi independentă”.
259
Intervenită prin Legea nr.255/2004.
260
13.I.Les, op.cit., pag 157.

261
14.Flavius Baiaş, în “Principiile profesiei de avocat în lumina dispoziţiilor Legii nr.51/1995”,Revista
“Dreptul”nr.10-11/1995,pag. 33, consideră că atât noţiunea de “salarizat”(care îl desemnează pe avocatul angajat cu
contract de muncă),cât şi aceea de “salarizant”(avocatul care angajează, potrivit contractului de muncă aflat în
Anexa nr.I la Statut) sunt cel puţin discutabile din punct de vedere lingvistic, neregăsindu-se în vocabularul limbii
române.

262
I.T.Ştefănescu,”Dreptul muncii”, Editura Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti, 1996, pag.6-7.

164
prestări servicii, iar “avocatul salarizat în interiorul profesiei” este de fapt “colaboratorul plătit”
pentru serviciile prestate .

S-a arătat,264de asemenea, că există incompatibilitate între calitatea de avocat şi aceea de

salariat, nefiind de conceput subordonarea realizată prin încheierea unui contract individual de
muncă, a unui avocat faţă de altul.

Tot în literatura de specialitate (faţă de modul în care erau normate aceste prevederi), s-a
exprimat însă şi o opinie265 potrivit căreia pornindu-se de la interpretarea “per a contrario” a art.5
alin.5 din Legea 51/1995, a art.17 al.1, teza finală din Statutul vechi, există şi posibilitatea
cabinetelor individuale şi a societăţii civile profesionale de a angaja avocaţi salariaţi, adică
încadraţi cu contract individual de muncă. Din examinarea anexele I şi II ale vechiului statut se
constată că, în ceea ce-l privea pe avocatul salariat i se impunea acestuia să dedice întreg timpul
de muncă îndeplinirii sarcinilor încredinţate, i se interzicea să aibă clientela personală, ceea ce
însemna că, din punct de vedere al organizării exercitării profesiei, el era subordonat celui ce l-a
angajat.

Practic, în toată această discuţie, se ridica problema independenţei avocaţilor salariaţi sau
colaboratori faţă de titularul cabinetului sau asociaţiei din societatea civila profesională, cu care
era încheiat contractul de muncă sau de colaborare.

Se susţinea în aceeaşi opinie, că redactorii vechiului Statut au fost animaţi de intenţia de a

proteja principiul fundamental al independenţei avocatului, astfel că prevederea din contractul de
muncă prevăzut în Anexa I îl obliga pe “angajator” să nu impună salariatului sarcini profesionale
ce sunt contrare conştiinţei acestuia sau care să aducă atingere independenţei profesionale. Se
urmărea ca, din perspectiva fondului exercitării profesiei, avocatul salariat să îşi păstreze
independenţa specifică tuturor avocaţilor, ca de altfel şi în privinţa colaboratorului pentru care
există un text relativ similar în convenţia de colaborare; era vorba despre situaţia care prevedea
ca avocatul colaborator să nu poată fi obligat să preia un client sau un dosar dacă ar contraveni
principiilor sale deontologice sau profesionale.

La timpul potrivit, a fost criticată această opinie266, arătându-se că există serioase

deosebiri între clauzele unui contract de muncă încheiat potrivit legislaţiei muncii şi ale celui
încheiat pentru avocatul salarizat în interiorul profesiei în condiţiile statutului profesiei de
avocat. Astfel, angajatorul nu poate proceda unilateral la desfacerea contractului individual de
263
S,Beligrădeanu,”Reglementări ilegale-în raport cu principiile şi normele dreptului muncii şi ale securităţii
sociale-înscrise în statutul profesiei de avocat”,în “Dreptul”,nr.1/1996,pag.56-63.

264
S. Ghimpu, Al. Ţiclea, "Dreptul muncii", ed. III-a, Casa de editură şi presă "Şansa" SRL, 1997, pag 14; C. Tufan,
"Profesiile libere (liberale)" în revista "Română de Drept" / 1997 pag.73-75.

265
F. Baiaş, op.cit.,pag.33.

266
S.Ghimpu, Al.Ţiclea, op.cit.,pag.14; C-tin Tufan, op.cit. pag..74 -75.

165
muncă al salariatului decât pentru unul din motivele limitativ prevăzute de Codul muncii, pe
când, în conformitate cu contractul de muncă pentru avocatul salarizat în interiorul profesiei,
contractul putea fi denunţat unilateral de către fiecare parte, cu un preaviz, reglementare ce
încalcă principiul de bază al stabilităţii în muncă statornicit de legislaţia muncii.

Actualmente, faţă de discuţia arătată mai sus, prin prisma noilor modificări ale profesiei
de avocat, s-a instituit noţiunea de “contract de salarizare267în interiorul profesiei”, pentru
care, prin statutul profesiei s-au convenit drept clauze obligatorii 268 în legatură cu obiectul
contractului avocatului stagiar următoarele:“Obiectul contractului îl constituie exercitarea
profesiei de avocat de către Salarizat în cadrul societăţii. În exercitarea activităţii ce i se
încredinţează, Salariatul este independent profesional. Salarizatul este subordonat Societăţii cu
privire la condiţiile de muncă… Prezentul contract nu este un contract de muncă şi nu se supune
legislaţiei muncii”

Chiar dacă prin aceste prevederi s-a urmărit să se specifice prioritar, înainte de orice,
desfăşurarea independentă a profesiei, prin stipularea expresă că acest contract nu este un
contract de muncă, considerăm că ceea ce s–a urmărit prin această precizare, este tocmai
specificarea că subordonarea salariatului este diferită de subordonarea specifica dreptului muncii.

Este foarte adevărat, ca un contract este sau nu de muncă, nu prin menţiunea declarării
sale a fi sau a nu fi de muncă, ci din conţinutul clauzelor sale. Orice contract de muncă, şi ne
referim aici la cel individual de muncă, are nişte elemente esenţiale, însă clauzele propuse în
modelul contractului de salarizare în interiorul profesiei cuprind o clauză, cea referitoare la
subordonare, care îl extrage din categoria cantractului de muncă. Exercitarea independentă a
profesiei a impus să se specifice că acest contract nu este de “muncă”, dar sub aspectul
programului de muncă şi de disciplină la locul de muncă, salarizatul se află evident într-o relaţie
de subordonare faţă de titular269.

5.4.Modalităţi şi forme de exercitare a profesiei de executor judecătoresc

Activitatea executorilor judecătoreşti se desfăşoară în cadrul unui birou în care pot

funcţiona unul sau mai mulţi executori judecătoreşti asociaţi, cu personalul auxiliar
corespunzător.
267
Anexa X a Statutului profesiei de avocat existent în vigoare.
268
A se vedea art. 207 din Statul profesiei de avocat.
269
În legislaţia franceză, profesia de avocat se poate exercita fie cu titlu individual, fie în grup, fie în calitate de
salariat, fie în calitate de colaborator.
Cu privire la exercitarea în grup , avocaţii care doresc să se asocieze pentru a-şi exercita profesia împreună pot, fie
să încheie un “ contract de asociere’, fie să constituie o societate civilă profesionala, o societate de exerciţiu liberal
sau o societate în participaţiune. Un alt tip de societate, prin lege, le este interzis.
Cât priveşte avocaţii salarizaţi, contractul acestora este de muncă, şi trebuie să fie stabilit în scris şi să precizeze
modalităţile de remunerare. Avocatul salariat nu poate avea clientelă proprie, este supus unei relaţii de subordonare
faţă de angajator său doar pentru determinarea condiţiilor sale de muncă ( orare, loc de muncă, concedii, etc); el este
în totalitate independent în privinţa executării misiunilor care-i sunt încredinţate; este interzisă orice clauză care
limitează libertatea de stabilire a avocatului salariat la expirarea contractului său de muncă .

166
 Prin asocierea în cadrul unei societăţi civile profesionale, executorul judecătoresc îşi
pierde dreptul la biroul individual.

Din dispoziţiile Legii nr. 188/2000 rezultă că activitatea executorilor judecătoreşti se

poate exercita atât individual, cât şi în forme asociative.

Executorul judecătoresc sau executorii judecătoreşti asociaţi, titulari ai unui birou, pot
angaja executori judecătoreşti stagiari, alt personal de specialitate, precum şi personal auxiliar
corespunzător, necesar pentru desfăşurarea activităţii biroului.

Ministerul Justiţiei, prin direcţia de specialitate, întocmeşte evidenţa birourilor

executorilor judecătoreşti şi lucrările privind numirea şi încetarea funcţiei de executor
judecătoresc. Numărul executorilor judecătoreşti se stabileşte şi se actualizează anual de
ministrul justiţiei, cu consultarea Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, în
funcţie de cerinţele locale determinate de întinderea teritoriului, de volumul de activitate şi de
numărul locuitorilor, în aşa fel încât la 15.000 de locuitori să revină cel puţin un executor
judecătoresc. Numărul executorilor judecătoreşti din circumscripţia unei instanţe nu va fi mai
mic de 3. De asemenea, la stabilirea numărului executorilor judecătoreşti se are în vedere şi
numărul executorilor judecătoreşti stagiari care au promovat examenul de definitivă.

5.5.Modalităţi şi forme de exercitare a profesiei de consilier juridic

În Statutul profesiei de consiler juridic,270, cu privire la exercitarea profesiei se prevede

că, în scopul asigurării, garantării şi protejării dreptului neîngrădit la muncă, conform art. 3 din
Legea nr. 53/2003 Codul muncii şi art. 41 şi 45 din Constituţie, republicată, consilierul juridic îşi
poate exercita profesia la alegere, în oricare dintre formele prevăzute de lege şi de statutul
profesiei, cu respectarea prevederilor privind compatibilitatea şi incompatibilitatea în exercitarea
acesteia.

Asadar, un consier juridic îsi poate exercita profesia fie în temeiul unui contract
individual de muncă, fie urmare numirii în funcție în temeiul unui statut special ( funcționar
public, etc).

Insă, oricare va fi temeiul raportului său juridic în temeiul căruia își desfășoară
activitatea, exsită un element esențial de specificitate propriu profesiei de consilier juridic,
indifferent de domeniul și nivelul la care se exercită. Avem în vedere gradul sporit de
independență /autonomie conferit de reglementările legale consilierilor juridici în relația cu
conducerea persoanelor juridice pentru care lucrează. În acest sens menționăm următoarele :

- connsilierul juridic formulează punctul său de vedere potrivit prevederilor legale şi a

crezului său professional ( art.40 alin .2 teza 2 statut);

270
Art. 25 din Statut

167
 - consilierul juridic manifestă independenţă în relaţia cu organele de conducere ale
persoanei juridice unde exercită profesia, precum şi cu orice alte persoane din cadrul acesteia;
punctul de vedere formulat de către consilierul juridic în legătură cu aspectul juridic al unei
situaţii nu poate fi schimbat sau modificat de către nici o persoană, consilierul juridic
menţinându-şi opinia legală formulată iniţial, indiferent de împrejurări ( art.40 alin 2 teza 3
statut);

- în exercitarea profesiei, consilierul juridic nu poate fi supus nici unei presiuni din partea
persoanei juridice unde îşi exercită profesia sau din partea oricărei alte persoane juridice de drept
public ori privat( aart.40 alin 3 statut)

Consilierul juridic, în exercitarea profesiei, se supune numai Constituţiei, legii, statutului

profesiei şi regulilor eticii profesionale, va aviza şi va semna acte cu caracter juridic, avizul
pozitiv sau negativ, precum şi semnătura sa fiind aplicate numai pentru aspectele strict juridice
ale documentului respectiv.

Decizia rămâne în competența conducerii persoanei juridice respective, opinia

consilierului juridic în cadrul consultanței acordate fiind facultativă, cu excepția cazurilor în care
legea prevede în mod expres avizul său pentru conformitate.

CAPITOLUL VI

SUSPENDAREA ȘI ÎNCETAREA CALITĂȚII DE MAGISTRAT, NOTAR PUBLIC,

AVOCAT, EXECUTOR JUDECĂTORESC, CONSILIER JURIDIC

6.1. Suspendarea și încetarea din profesia de magistrat

6.1.1. Suspendarea din funcţie şi încetarea funcţiei de judecător şi procuror.

Potrivit legii27162, judecătorul sau procurorul este suspendat din funcţie în următoarele
cazuri:

271
Art.62 din Legea nr.303/2004 rep. cu modificările și completările ulterioare

168
 a) când a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni, după confirmarea
judecătorului de cameră preliminară;

b) când faţă de acesta s-a dispus arestarea preventivă sau arestul la domiciliu;

c) când faţă de acesta s-a luat măsura preventivă a controlului judiciar sau a controlului
judiciar pe cauţiune şi organul judiciar a stabilit în sarcina sa obligaţia de a nu exercita profesia
în exercitarea căreia a săvârşit fapta;272

d) când suferă de o boală psihică, care îl împiedică să-şi exercite funcţia în mod
corespunzător;

e) când a fost sancţionat disciplinar, în condiţiile art. 100 lit. d). din lege;

f) în cazul prevăzut la art. 52 alin.1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al
Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare;

g) în perioada cuprinsă între data pronunţării hotărârii secţiei corespunzătoare de aplicare

a sancţiunii disciplinare prevăzute la art. 100 lit. e) şi data eliberării din funcţie.

Judecătorul sau procurorul poate fi suspendat din funcţie şi în cazul în care a fost trimis în
judecată pentru o infracţiune, dacă se apreciază, în raport cu circumstanţele cauzei, că se aduce
atingere prestigiului profesiei. În situaţia în care s-a apreciat că judecătorul sau procurorul poate
fi menţinut în funcţie, acestuia i se poate interzice provizoriu exercitarea anumitor atribuţii până
la soluţionarea definitivă a cauzei.

Judecătorul sau procurorul care suferă de o altă afecţiune decât cea prevăzută la art.62
alin.1) lit. b), care-l pune în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, poate fi suspendat din
funcţie, la cererea sa sau a colegiului de conducere al instanţei sau parchetului. Această măsură
se poate dispune numai după epuizarea duratei pentru care se acordă concediile medicale şi
indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă în sistemul de asigurări sociale de
sănătate. Afecţiunea se stabileşte printr-o expertiză de specialitate care se efectuează de o
comisie medicală de specialitate numită prin ordin comun al ministrului justiţiei şi ministrului
sănătăţii. Suspendarea din funcţie durează până la însănătoşire. Prin raportul de expertiză,
comisia stabileşte termenul în care magistratul urmează să revină la reexaminare.

Suspendarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor se dispune de către Secţia pentru

judecători sau, după caz, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

272
La 18.10.2018 alineatul (1) din articolul 62 , Capitolul VII , Titlul II a fost completat de Punctul 105, Articolul I
din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 868 din 15 octombrie 2018.

169
 În perioada suspendării din funcţie dispuse în temeiul art.62 alin. 1) lit. a)-a^2) şi lit. c)-
e) şi alin.1^1), judecătorului şi procurorului nu îi sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la
interdicţiile şi incompatibilităţile prevăzute la art. 5 şi art. 8 şi nu i se plătesc drepturile salariale,
dar i se plătesc asigurările sociale de sănătate. Această perioadă nu constituie vechime în muncă
şi în magistratură.

În perioada suspendării dispuse în temeiul 62 alin.1) lit.b) şi alin. 1^2), judecătorului sau
procurorului i se plăteşte o indemnizaţie egală cu 80% din indemnizaţia de încadrare lunară netă
din ultima lună de activitate înainte de data suspendării din funcţie şi îi sunt aplicabile
dispoziţiile referitoare la interdicţiile şi incompatibilităţile prevăzute la art. 5 şi 8 din lege.

După expirarea termenului prevăzut la art.62 alin.1^2) şi efectuarea de către comisia

medicală de specialitate numită prin ordin comun al ministrului justiţiei şi ministrului sănătăţii a
noii expertize, secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii poate hotărî
încetarea suspendării şi repunerea în funcţie a judecătorului sau procurorului, prelungirea
acesteia sau, dacă boala este ireversibilă, propune eliberarea din funcţie prin pensionare.

Auditorii de justiţie sunt suspendaţi din calitatea de auditor în cazurile prevăzute la art.62
alin. 1) lit. a) şi b), alin.1^1) şi 1^2), care se aplică în mod corespunzător. În ipoteza prevăzută la
alin. 1^1), Consiliul Ştiinţific al Institutului poate dispune suspendarea auditorului de justiţie
dacă apreciază că infracţiunea săvârşită aduce atingere demnităţii calităţii de auditor sau imaginii
Institutului.Suspendarea din calitatea de auditor de justiţie se dispune de către Consiliul Ştiinţific
al Institutului. Decizia prin care s-a dispus suspendarea, precum şi cea prin care s-a constatat
încetarea suspendării se comunică de îndată auditorului de justiţie; despre decizia luată este
informat şi Consiliul Superior al Magistraturii. După încetarea suspendării, auditorul de justiţie
va relua cursurile la Institut din aceeaşi etapă în care acestea au fost întrerupte.

În perioada suspendării dispuse pentru motivele prevăzute la art.62 alin.1) lit. a) şi alin.
1^1), auditorul de justiţie nu beneficiază de bursă şi de alte drepturi ale auditorilor, iar această
perioadă nu constituie vechime în magistratură. În perioada suspendării dispuse în temeiul 62
alin.1^2), precum şi pentru motivul prevăzut la alin.1) lit. b), auditorului de justiţie i se plăteşte o
indemnizaţie egală cu 80% din bursă.

În ipoteza prevăzută la art.62 alin. 5), dacă boala de care suferă auditorul de justiţie este
ireversibilă, Consiliul Ştiinţific al Institutului dispune exmatricularea acestuia.

Încheierea prin care s-a dispus arestarea preventivă ori arestul la domiciliu, încheierea sau
ordonanţa prin care s-a stabilit obligaţia de a nu exercita profesia în exercitarea căreia a fost
săvârşită fapta pe durata controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauţiune, rechizitoriul
prin care s-a dispus trimiterea în judecată sau ordonanţa prin care s-a dispus renunţarea la
urmărirea penală cu privire la un judecător ori procuror se comunică în termen de 24 de ore
Secţiei pentru judecători sau Secţiei pentru procurori, după caz, a Consiliului Superior al
Magistraturii.

170
 În termen de 3 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii pronunţate într-o cauză penală
faţă de un magistrat, instanţa de executare comunică secţiei corespunzătoare a Consiliului
Superior al Magistraturii o copie de pe dispozitivul hotărârii.

Dacă se dispune clasarea, achitarea sau încetarea procesului penal faţă de judecător sau
procuror ori s-a dispus restituirea cauzei la parchet, suspendarea din funcţie încetează, iar
judecătorul sau procurorul suspendat este repus în situaţia anterioară, i se plătesc drepturile
băneşti de care a fost lipsit pe perioada suspendării din funcţia de execuţie sau, după caz, pe
perioada întregului mandat al funcţiei de conducere pe care nu l-a putut exercita din pricina
suspendării. Drepturile băneşti ce se plătesc vor fi majorate, indexate şi reactualizate, incluzând
şi dobânda legală penalizatoare - obligaţii de plată ce se stabilesc prin ordin al ministrului
justiţiei. Judecătorului sau procurorului i se recunoaşte vechimea în magistratură şi vechimea
efectivă în funcţia de judecător sau procuror pe această perioadă.

Suspendarea din funcţie încetează şi în situaţia în care achitarea sau încetarea procesului
penal se pronunţă în primă instanţă. În acest caz, drepturile prevăzute la alin. 2) se acordă după
rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de achitare sau încetare a procesului penal.

În cazul prevăzut la art. 62 alin.1) lit. b), boala psihică se constată printr-o expertiză de
specialitate efectuată de o comisie medicală de specialitate numită prin ordin comun al
ministrului justiţiei şi ministrului sănătăţii. La sesizarea preşedintelui instanţei sau a
conducătorului parchetului ori a colegiilor de conducere, secţia corespunzătoare a Consiliului
Superior al Magistraturii dispune prezentarea magistratului la expertiza de specialitate.
Suspendarea din funcţie se dispune până la însănătoşire, constatată prin expertiză medicală de
specialitate efectuată de comisia medicală. Prin raportul de expertiză comisia stabileşte termenul
în care magistratul urmează să revină la reexaminare.

În cazul în care magistratul refuză în mod nejustificat să se prezinte, în termenul stabilit,

la expertiza de specialitate, secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii dispune
suspendarea din funcţie a acestuia pe o perioadă de un an. Pe perioada suspendării din funcţie
pentru acest motiv, judecătorului şi procurorului nu i se plătesc drepturile salariale şi nu îi sunt
aplicabile dispoziţiile referitoare la interdicţiile şi incompatibilităţile prevăzute de lege. Această
perioadă nu constituie vechime în funcţie şi în magistratură. Suspendarea din funcţie încetează
prin hotărâre a secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, ca urmare a
prezentării magistratului la expertiza de specialitate.

Dispoziţiile de mai sus se aplică în mod corespunzător și auditorilor de justiţie,

suspendarea calităţii de auditor putând fi dispusă de Consiliul Ştiinţific al Institutului Naţional al
Magistraturii. În acest caz, suspendarea se dispune până la însănătoşire, constatată prin expertiză
medicală de specialitate efectuată de comisia prevăzută de lege, dar nu mai mult de 2 ani de la
data constatării bolii prin expertiză, caz în care îi încetează calitatea de auditor.

171
 În cazul în care judecătorul sau procurorul este numit în funcţia de magistrat sau alte
funcţii judiciare la instanţe sau curţi de arbitraj europene sau internaţionale, raportul de muncă al
acestuia se poate suspenda la cerere pe perioada respectivei numiri, prin hotărâre a secţiei
corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii. Pe această perioadă, judecătorului sau
procurorului nu i se plătesc drepturile salariale. Perioada respectivă constituie vechime în funcţie
şi vechime în magistratură.

6.1.2. Încetarea profesiei de magistrat

Potrivit art 65 din lege, judecătorii şi procurorii sunt eliberaţi din funcţie în următoarele
cazuri:

a) demisie;

b) pensionare, potrivit legii;

c) transfer într-o altă funcţie, în condiţiile legii;

d) incapacitate profesională;

e) ca sancţiune disciplinară;

f) condamnarea, amânarea aplicării pedepsei şi renunţarea la aplicarea pedepsei, dispuse

printr-o hotărâre definitivă, precum şi renunţarea la urmărirea penală, confirmată de judecătorul
de cameră preliminară, pentru o infracţiune prin care se aduce atingere prestigiului profesiei;

g) încălcarea dispoziţiilor art. 7;

h) neprezentarea, în mod nejustificat, la expertiza de specialitate, până la împlinirea

duratei suspendării din funcţie dispuse potrivit art. 64 alin. 4);

i) neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 14 alin. 2) lit. a) şi e) ori a condiţiei privind

j) nepromovarea examenului prevăzut la art. 26.

Eliberarea din funcţie a judecătorilor şi procurorilor se dispune prin decret al

Preşedintelui României, la propunerea Secţiei pentru judecători sau, după caz, a Secţiei pentru
procurori.

Trecerea în rezerva sau în retragere a judecătorilor şi procurorilor militari se face în

condiţiile legii, după eliberarea din funcţie de către Preşedintele României. În caz de pensionare
sau de transfer, eliberarea din funcţie se face după trecerea în rezerva sau, după caz, în retragere.

Eliberarea din funcţie a judecătorilor stagiari şi a procurorilor stagiari se face de Secţia

pentru judecători sau, după caz, Secţia pentru procurori.

172
 În cazul în care judecătorul sau procurorul cere eliberarea din funcţie prin demisie, Secţia
pentru judecători sau, după caz, Secţia pentru procurori poate stabili un termen de cel mult 30 de
zile de la care demisia să devină efectivă, dacă prezenţa judecătorului sau procurorului este
necesară.

Judecătorul sau procurorul eliberat din funcţie din motive neimputabile îşi păstrează
gradul profesional dobândit în ierarhia instanţelor sau a parchetelor.

În cazul în care judecătorul sau procurorul exercită calea de atac prevăzută de lege
împotriva hotărârii de eliberare din funcţie sau împotriva hotărârii prin care se propune eliberarea
din funcţie, acesta va fi suspendat din funcţie până la soluţionarea definitivă a cauzei de către
instanţa competentă.

6.2. Suspendarea și încetarea din profesia de notar public

6.2.1.Suspendarea calităţii de notar public

Potrivit art.42 din legea profesiei, notarul public este suspendat din funcţie:

a) în caz de incompatibilitate;

b) pe perioada interdicţiei de a-şi exercita funcţia, dispusă în condiţiile legii sau ca

măsură disciplinară;

c) în caz de nedepunere a situaţiei statistice lunare la termenul stabilit prin hotărârea

Consiliului Uniunii, timp de două luni consecutiv;

d) pentru neachitarea integrală, în termen de două luni de la scadenţă, a obligaţiilor

băneşti profesionale, până la depunerea situaţiilor statistice şi/sau achitarea debitului şi a
penalităţilor aferente acestuia;

e) în caz de incapacitate temporară de muncă;

f) în cazul concediului pentru creşterea şi îngrijirea copilului, în condiţiile legii;

g) în cazul în care împotriva notarului public s-a luat măsura arestării preventive sau a
arestului la domiciliu, până la încetarea măsurii. În acest instanţa de judecată comunică de îndată
compartimentului de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei şi Uniunii copia certificată a
hotărârii judecătoreşti definitive prin care s-a dispus măsura arestării preventive a notarului
public,

h) la cererea formulată în scris;

i) când suferă de o boală psihică, ce îl împiedică să îşi exercite funcţia în mod

corespunzător, în condiţiile stabilite de regulament. Camera, pe baza unei noi expertize, poate

173
hotărî încetarea suspendării şi repunerea în funcţie a notarului, prelungirea acesteia sau, dacă
boala este ireversibilă, propune încetarea din funcţie, potrivit legii.

j) în cazul prevăzut la art. 40 alin. 7) din legea profesiei.

La suspendarea din exerciţiul funcţiei, notarului public îi revine obligaţia predării de

îndată Camerei a sigiliilor, registrelor şi, după caz, a arhivei, în vederea păstrării pe perioada
suspendării.

Suspendarea încetează dacă au dispărut împrejurările care au determinat-o.

În cazul suspendării din funcţia de notar, termenul de suspendare începe să curgă de la

data încheierii procesului-verbal de preluare a sigiliilor şi închidere a registrelor.

Suspendarea şi încetarea suspendării se dispun prin ordin de ministrul justiţiei, la

propunerea Biroului executiv al Consiliului Uniunii, la cererea notarului public sau din oficiu.

6.2.2.Încetarea calităţii de notar public

Încetarea funcţiei de notar public se constată sau se dispune, după caz, de ministrul
justiţiei, la propunerea Biroului executiv al Consiliului Uniunii, la cererea notarului public sau
din oficiu.

Calitatea de notar public, potrivit art.42 din Legea nr.36/1995 rep., încetează:

a) prin renunţarea scrisă la calitatea de notar public;

b) în cazul constatării incapacităţii de muncă, în condiţiile legii;

c) în caz de neexercitare a funcţiei, fără justificare, o perioadă neîntreruptă de cel puţin

6 luni;

d) prin excluderea din profesie, dispusă ca sancţiune disciplinară, în condiţiile

prezentei legi;

e) în cazul văditei incapacităţi profesionale, constatată în urma controlului exercitat în

condiţiile legii profesiei;

f) când prin hotărâre judecătorească definitivă s-a dispus condamnarea sau amânarea
aplicării pedepsei pentru săvârşirea unei infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul ori
pentru săvârşirea cu intenţie a unei alte infracţiuni;

g) în cazul în care notarul public nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 22

alin. (1) lit. a)-g) din legea nr.36/1995 rep.

174
 h) în cazul constatării, în condiţiile prevăzute la art. 42 alin. 3) din Legea nr.36/1995
rep., a unei boli psihice ireversibile;

i) prin deces.

În cazul prevăzut la alin. (1) lit. f), instanţa de judecată comunică de îndată
compartimentului de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei şi Uniunii copia certificată a
hotărârii judecătoreşti definitive de condamnare. Notarul public poate fi menţinut în activitate în
cazul în care, pentru o infracţiune săvârşită din culpă, s-a dispus amânarea aplicării pedepsei,
suspendarea executării pedepsei, s-a aplicat pedeapsa amenzii sau acesta a beneficiat de amnistie
ori graţiere înainte de începerea executării pedepsei şi se apreciază că fapta săvârşită nu a adus
atingere prestigiului profesiei.

La încetarea calităţii de notar public, Camera are obligaţia de a ridica de îndată sigiliile,
registrele şi arhiva. Registrele şi arhiva se vor prelua, în următoarea ordine, de către:

a) notarul public asociat;

b) un alt notar public din circumscripţia aceleiaşi judecătorii sau, în lipsă, din
circumscripţia aceleiaşi Camere, în cazul în care notarul public a cărui funcţie a încetat îşi
desfăşura activitatea într-un birou notarial individual;

c) Cameră, în cazul în care arhiva nu poate fi preluată de un notar public.

6.3.Suspendarea si încetarea calităţii de avocat

6.3.1.Suspendarea calitații de avocat.

În conformitate cu prevederile art.27 din Legea nr.51/199 calitatea de avocat se suspendă:

a) în caz de incompatibilitate pe durata existenţei acestei stări;

b) pe perioada interdicţiei de a profesa, dispusă prin hotărâre judecătorească sau

disciplinară;

c) în caz de neplată totală sau parţială a taxelor şi a contribuţiilor profesionale către

barou, către U.N.B.R şi către sistemul propriu de asigurări sociale, timp de 3 luni de la scadenţa
acestora şi până la lichidarea lor integrală;

d) la cererea scrisă a avocatului .

175
 În statutul profesiei, în legătură cu suspendarea se prevede că dreptul de a exercita
profesia de avocat poate fi suspendat în cazul în care împotriva avocatului s-a pus în mişcare
acţiunea penală sau s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura
să aducă atingere prestigiului profesiei, până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive.

Avocatul are obligaţia să încunoştinţeze de îndată consiliul baroului despre orice situaţie
care ar putea duce la suspendarea exerciţiului dreptului de a profesa. Nerespectarea acestei
obligaţii constituie abatere disciplinară.

La rândul lor, atat decanul cât şi consiliul baroului se pot sesiza pe orice cale cu privire la
aplicarea dispoziţiilor legii şi ale statutlui profesiei cu privire la suspendarea exerciţiului
dreptului de a profesa.

Consiliul baroului decide în toate cazurile, numai după ascultarea avocatului în cauză, iar
decizia sa este executorie. Despre aceasta se va face menţiune, în mod corespunzător, în Tabloul
avocaţilor şi în Tabloul avocaţilor incompatibili.

Decizia consiliului baroului poate fi contestată la Consiliul U.N.B.R. în termen de 15 zile

de la comunicarea acesteia. Contestaţia nu suspendă executarea.

Independent de contestarea deciziei, în cazul în care măsura suspendării a fost luată

pentru neplată totală sau parţială a taxelor şi contribuţiilor profesionale, la cererea avocatului în
cauză, consiliul baroului, după verificarea temeiurilor cererii sau a dovezii achitării taxelor şi
contribuţiilor prevăzute de lege şi de statut, poate dispune încetarea măsurii suspendării şi
ştergerea mentiunilor din tablou.

Exercitarea profesiei de către avocatul al cărui drept de exercitare a profesiei este

suspendat potrivit prevederilor art. 49 din statut, în perioada măsurii suspendării, constituie
abatere disciplinară gravă.Urmare măsurii suspendării, avocatul împotriva căruia s-a dispus
măsura suspendării este obligat ca în termen de cel mult 15 zile de la data comunicării măsurii să
îşi asigure substituirea, iar în situaţia în care nu se respectă această dispoziţie, nerespectarea
constituie, la rândul său, abatere disciplinară gravă

6.3.2. Încetarea calităţii de avocat

Potrivit art.26 din Legea nr.51/1995 calitatea de avocat încetează:

a) prin renunţare scrisă la exerciţiul profesiei;

b) prin deces;

c) dacă împotriva avocatului s-a luat măsura excluderii din profesie ca sancţiune
disciplinară;

176
 d) dacă avocatul a fost condamnat definitiv pentru o fapta prevăzută de legea penală şi
care îl face nedemn de a fi avocat, conform legii.

Aceste prevederi sunt reluate şi în statutul profesiei, încetarea calităţii de avocat

constatându- se prin decizie a consiliului baroului cu consecinţa radierii celui în cauză din
Tabloul avocaţilor.

Avocatul care renunţă la exerciţiul profesiei formulează o cerere în scris. Cu cel puţin 60
de zile înainte de data prevăzută pentru încetarea activităţii, acesta este obligat să finalizeze toate
cauzele angajate sau să asigure substituirea. Avocatul trebuie să prezinte baroului lista
cuprinzând cauzele nefinalizate şi să indice numele avocaţilor care le preia.

În caz de deces al avocatului, cauzele acestuia sunt preluate de către colaboratorii ori
asociaţii defunctului, iar în lipsa lor, de către avocaţii desemnaţi de consiliul baroului.

În cazul în care avocatul îndeplineşte condiţiile de pensionare prevăzute de lege, acesta

are dreptul să solicite continuarea exercitării profesiei. Cererea de continuare a exercitării
profesiei se soluţionează de consiliul baroului. Avocatul poate continua exercitarea profesiei pe
baza unui aviz medical privind menţinerea capacităţii fizice şi psihice necesare exercitării
profesiei de avocat. Avizul medical se prezintă anual pentru înscrierea în tablou.

Consiliul baroului soluţionează cererea pe baza avizului medical şi procedează în

conformitate cu prevederile legii, sau, după caz, ale legislaţiei privind pensiile şi asigurările
sociale.

Avocatul pensionar care continuă exercitarea profesiei sau este menţinut în profesie este
obligat să contribuie la constituirea fondului sistemului propriu de asigurări sociale în condiţiile
prevăzute de legislaţia pensiilor şi asigurărilor sociale pentru avocaţi.

Decizia de respingere a menţinerii în activitate poate fi contestată, în termen de 15 zile

de la comunicare, la Consiliul U.N.B.R.

6.4. Suspendarea și încetarea calității de executor judecătoresc

6.4.1. Suspendarea calitații de executor judecătoresc.

În conformitate cu prevederile art.23 din Legea nr.188/2000 exerciţiul funcţiei de

executor judecătoresc se suspendă:

a) în situaţiile prevăzute la art. 46 lit. d)273 şi la art. 47 alin. (1)274;

273
Este vorba de suspendarea din funcţie pe o durată de la o lună la 6 luni dispusă ca sancţiune disciplinară.
274
În cazul în care împotriva executorului judecătoresc s-a luat măsura arestării preventive sau în cazul în care s-a
pronunţat o hotărâre judecătorească de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, în primă instanţă, ministrul
justiţiei, din oficiu sau la propunerea Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, va lua măsura
suspendării din funcţie a acestuia până la soluţionarea procesului penal, potrivit legii.

177
 b) în cazurile de incompatibilitate prevăzute la art. 40, precum şi în cazul interdicţiilor
prevăzute de lege;

c) în caz de neplată a contribuţiilor băneşti profesionale, timp de 3 luni de la scadenţa

acestora, până la achitarea lor integrală;

d) în caz de incapacitate temporară de muncă;

e) la cererea executorului judecătoresc, pentru motive întemeiate.

În cazurile prevăzute la art. 23 lit. a), b) şi c) suspendarea se dispune de ministrul justiţiei,

din oficiu sau la cererea Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti.

În cazul prevăzut la art. 23 lit. d) executorul judecătoresc are obligaţia de a informa de

îndată Camera executorilor judecătoreşti din care face parte, care va solicita ministrului justiţiei
să ia act de această împrejurare.

În cazul prevăzut la art. 23 lit. e) suspendarea se aprobă de ministrul justiţiei, cu avizul

Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti.

Suspendarea încetează dacă au dispărut împrejurările care au determinat-o, dispoziţiile

privind luarea măsurii fiind aplicabile în mod corespunzător.

În caz de suspendare din profesie, ştampila, legitimaţia, registrele şi lucrările executorului

judecătoresc suspendat sau exclus sunt depuse, în termen de 5 zile, sub luare de semnătură, la
Camera executorilor judecătoreşti în a carei raza teritorială este situat biroul acestuia. Camera
executorilor judecătoreşti este obligată să asigure continuarea lucrărilor neexecutate.

În Regulamentul de aplicare a Legii nr.188/2000 privind executorii judecătoreşti275 se

prevede că în toate cazurile de încetare şi suspendare a calităţii de executor judecătoresc, în lipsa
unui executor judecătoresc asociat sau a unui alt executor judecătoresc în aceeaşi circumscripţie,
colegiul director al Camerei executorilor judecătoreşti poate delega un executor judecătoresc din
circumscripţia altei judecătorii situate în raza aceleiaşi curţi de apel, pentru îndeplinirea
atribuţiilor prevăzute la art. 7 din lege.

6.4.2. Incetarea calității de executor judecătoresc

Potrivit art.22 din Legea nr.188/2000, calitatea de executor judecătoresc încetează:

275
Aprobat prin Ordinul Ministrului justiţiei nr.210/2001 publicat în „Monitorul oficial al României” nr. 64 din 6
februarie 2001.Forma consolidată a ORDINULUI nr. 210/2001, publicat în Monitorul Oficial nr. 64 din 6 februarie
2001, la data de 16 martie 2019 este realizată prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de:
ORDINUL nr. 658/C din 27 februarie 2006; ORDINUL nr. 2.570/C din 17 noiembrie 2006; ORDINUL nr. 656/C
din 7 martie 2007; ORDINUL nr. 875/C din 12 martie 2013; ORDINUL nr. 4.181/C din 18 octombrie 2016;
RECTIFICAREA nr. 4.181/C din 18 octombrie 2016., astfel cum este publicat în programul Legis al Centrul
Teritorial de Calcul Electronic S.A. Piatra-Neamţ

178
 a) la cerere;

b) prin pensionare sau în cazul constatării incapacităţii de muncă, în condiţiile legii;

c) prin desfiinţarea biroului executorului judecătoresc, urmată de neexercitarea fără

justificare de către titularul acestuia a profesiei, în condiţiile legii, într-un alt birou, în termen de
6 luni;

d) prin excluderea din profesie, dispusă ca sancţiune disciplinară, în condiţiile prezentei

legi ;276

e) în cazul condamnării definitive pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni care

aduce atingere prestigiului profesiei;

f) în cazul constatării văditei sale incapacităţi profesionale, exprimată şi prin anularea sau
desfiinţarea irevocabilă de către instanţa de judecata a unui număr de executări silite
reprezentând 10% din dosarele de executare instrumentate sau a unor acte de executare întocmite
în cel mult 20% din dosarele de executare instrumentate într-un an calendaristic;

g) în cazul în care executorul judecătoresc nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la art.

15 lit. a), b), d), e) şi f) din lege ;

h) prin deces.

Încetarea calităţii de executor judecătoresc se constată sau se dispune, după caz, de

ministrul justiţiei, la solicitarea Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti sau
din oficiu.

În Regulamentul de aplicare a Legii nr.188/2000 privind executorii judecătoreşti277 se

prevede că în toate cazurile de încetare şi suspendare a calităţii de executor judecătoresc, în lipsa
unui executor judecătoresc asociat sau a unui alt executor judecătoresc în aceeaşi circumscripţie,
colegiul director al Camerei executorilor judecătoreşti poate delega un executor judecătoresc din
circumscripţia altei judecătorii situate în raza aceleiaşi curţi de apel, pentru îndeplinirea
atribuţiilor prevăzute la art. 7 din lege.

Executorul judecătoresc delegat funcţionează, dacă este posibil, în sediul biroului de

executor judecătoresc căruia i-a încetat această calitate sau, în caz contrar, Colegiul director al
Camerei executorilor judecătoreşti stabileşte pe perioada delegării un nou sediu pentru birou.

Arhiva executorului judecătoresc care şi-a încetat activitatea este inventariată şi sigilată
de către o comisie formată din 2 reprezentanţi desemnaţi de Colegiul director al Camerei
executorilor judecătoreşti.
276
A se vedea art.46 lit e din Legea nr.188/20000 privind executorii judecătoreşti.
277
Aprobat prin Ordinul Ministrului justiţiei nr.210/2001 publicat în „Monitorul oficial al României” nr.64 din 6
februarie 2001.

179
 În situaţia în care în circumscripţia respectivă nu mai funcţionează nici un executor
judecătoresc, arhiva este preluată de Camera executorilor judecătoreşti până la numirea unui
executor judecătoresc în acea circumscripţie conform art. 48 din lege. Dacă în aceeaşi
circumscripţie funcţionează alt executor judecătoresc, arhiva este predată acestuia.

În situaţia în care în circumscripţie rămân să funcţioneze mai mulţi executori

judecătoreşti, colegiul director la Camerei executorilor judecătoreşti desemnează executorul
judecătoresc care preia arhiva.

6.5.Suspendarea si încetarea calității de consilier juridic

6.5.1.Suspendarea calității de consilier juridic

Conform art.31 din Statutul profesiei, exercitarea profesiei de consilier juridic se

suspendă în următoarele situații:

a) în caz de incompatibilitate;

b) pe perioada de interdicţie de a exercita activităţile profesionale, dispusă prin hotărâre

judecătorească sau disciplinară;

c) în caz de neplată a taxelor şi a contribuţiilor profesionale timp de 3 luni de la scadenţa

acestora până la lichidarea lor integrală;

d) în condiţiile în care consilierul juridic îndeplineşte alte funcţii juridice sau profesii
salarizate.

În toate aceste situaţii de suspendare a exercitării profesiei de consilier juridic, pe Tablou

se vor face menţiunile corespunzătoare.

Din analiza situațiilor de suspendare a exercitării profesiei de consilier juridic prevăzute

de Statut, reiese că acestea reprezintă situații de suspendare de pe Tabluoul colegiului territorial
al consilierilor juridici, nu întotdeauna și de suspendare a raporturilor de serviciu sau de muncă
ale acestora278

6.5.2. Încetarea calităţii de consilier juridic are loc în următoarele situaţii:

a) prin renunţare scrisă la exercitarea profesiei;

b) prin deces;

c) dacă împotriva consilierului juridic s-a luat măsura excluderii din profesie.

278
Spre exemplu, în cazul consilierilor juridici care sunt angajați pe bază de contract individual de muncă-
suspendarea raporturilor de muncă cu angajatorul se face potrivit prevederilor codului muncii, iar în cazul
consilierilor juridici care au și calitatea de funcționari publici- suspendarea raporturilor de serviciu se face potrivit
prevederilor Statutului funcționarilor publici- Legea nr.188/1999.

180
 În toate situaţiile de încetare a exercitării profesiei de consilier juridic, acesta nu va mai
putea folosi legitimaţia de consilier juridic, insigna, ştampilele şi roba.

În încheierea acestei secțiuni, menționăm și faptul că Statutul profesiei de consilier

juridic reglementează la art.32-34 și posibilitatea transferului unui consilier juridic de la un
colegiu territorial la altul. Ceea ce dorim să evidențiem este că solicitarea acestui transfer este, de
regulă, precedată sau simultană cu schimbarea locului de muncă al consilierului dintr-o localitate
în alta, astfel încât să se impună și transferul de la un colegiu teritorial la altul

Totodată acest tip de transfer nu trebuie confundat cu ceea ce era cunoscut ca transfer în
interesul serviciului în lumina fostei legislații a muncii, sau transferului ce vizează funcționarii
publici.

CAPITOLUL VII

RASPUNDEREA JURIDICĂ A CELOR CE EXERCITA O PROFESIUNE JURIDICĂ

În cadrul tuturor profesiilor există o răspundere juridică a persoanelor care exercită

profesiunea respectivă, pentru fapte în legătura cu profesia şi în ceea ce priveşte exercitarea ei.
Profesioniştii răspund în funcţie de faptele pe care le săvârşesc disciplinar, civil, penal şi
administrativ.

7.1.Răspunderea disciplinară a membrilor profesiilor juridice

7.1.1.Raspunderea disciplinara a magistratului

În conformitate cu art.98 din Legea nr.303/2004 rep cu modificările și completările

ulterioare, judecătorii şi procurorii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de
serviciu, precum şi pentru faptele care afectează prestigiul justiţiei. Răspunderea lor disciplinară,
dar și a judecătorilor şi procurorilor militari poate fi angajată numai potrivit dispoziţiilor legii
menționate mai sus..

Constituie abateri disciplinare următoarele fapte:

a) manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului
justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu;

181
 b) încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind
judecătorii şi procurorii;

c) atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi,

celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi,
experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii;

d) desfăşurarea de activităţi publice cu caracter politic sau manifestarea convingerilor

politice în exercitarea atribuţiilor de serviciu;

e) refuzul nejustificat de a primi la dosar cererile, concluziile, memoriile sau actele

depuse de părţile din proces;

f) refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu;

g) nerespectarea de către procuror a dispoziţiilor procurorului ierarhic superior, date în

scris şi în conformitate cu legea;

h) nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale

privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor,
din motive imputabile;

i) nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că

există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa, precum şi formularea de cereri
repetate şi nejustificate de abţinere în aceeaşi cauză, care are ca efect tergiversarea judecăţii;

j) nerespectarea secretului deliberării sau a confidenţialităţii lucrărilor care au acest

caracter, precum şi a altor informaţii de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea
funcţiei, cu excepţia celor de interes public, în condiţiile legii, dacă fapta nu constituie
infracţiune279;

k) absenţe nemotivate de la serviciu, în mod repetat sau care afectează în mod direct
activitatea instanţei ori a parchetului;

l) imixtiunea în activitatea altui judecător sau procuror;

m) nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter

administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei sau al parchetului ori a
altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente;

279
La 18-10-2018 Literele n) , r) t) din articolul 99 , Capitolul II , Titlul IV a fost modificată de Punctul
152, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 15
octombrie 2018)

182
 n) folosirea funcţiei deţinute pentru a obţine un tratament favorabil din partea
autorităţilor sau intervenţiile pentru soluţionarea unor cereri, pretinderea ori acceptarea rezolvării
intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decât în limita
cadrului legal reglementat pentru toţi cetăţenii, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive
ale unei infracţiuni;

o) nerespectarea dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor;

p) obstrucţionarea activităţii de inspecţie a inspectorilor judiciari, prin orice mijloace;

q) participarea directă sau prin persoane interpuse la jocurile de tip piramidal, jocuri de
noroc sau sisteme de investiţii pentru care nu este asigurată transparenţa fondurilor;

r) neredactarea sau nesemnarea hotărârilor judecătoreşti sau a actelor judiciare ale

procurorului, din motive imputabile, în termenele prevăzute de lege;

s) utilizarea unor expresii inadecvate în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti sau al

actelor judiciare ale procurorului ori motivarea în mod vădit contrară raţionamentului juridic, de
natură s ă afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de magistrat;

ş) nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale ori a deciziilor pronunţate de Înalta

Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor în interesul legii;

t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte

elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sancţiunea disciplinară nu înlătură răspunderea
penală.

Potrivit legii profesiei, există rea-credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă
cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei
persoane. Tot astfel, există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte
din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

Potrivit art. 100, sancţiunile disciplinare care se pot aplica judecătorilor şi procurorilor,
proporţional cu gravitatea abaterilor, sunt:

a) avertismentul;

b) diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu până la 25% pe o perioadă de

până la un an;280

280
Tot la 18-10-2018 Litera b) și c) a alin. (1) din Articolul 100 , Capitolul II , Titlul IV a fost modificată de
Punctul 153, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12 octombrie 2018, publicată în Monitorul oficial nr. 868 din 15
octombrie 2018, iar la 26-01-2012 Art. 100 a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 24 din 17 ianuarie
2012 publicată în Monitorul oficial nr. 51 din 23 ianuarie. Am subliniat aceste multiple modificări, intervenite și
într-un timp foarte scurt, șpre a evidenția că adoptarea lor sunt inclusiv efectul manifestările în stradă, și de o parte
și de alta, pe subiectul ”legile justiției” din anul 2018.

183
 c) mutarea disciplinară pentru o perioadă efectivă de la un an la 3 ani la o altă instanţă
sau la un alt parchet, chiar de grad imediat inferior;

d) suspendarea din funcţie pe o perioadă de până la 6 luni;

d^1) retrogradarea în grad profesional;

e) excluderea din magistratură.

Prin derogare de la dispoziţiile legilor speciale care reglementează răspunderea

disciplinară, sancţiunile disciplinare care pot fi aplicate pentru abaterile disciplinare prevăzute la
art. 99 lit. b), d) şi t) teza întâi nu pot consta în cele prevăzute la art. 100 lit. a)-d).

Sancţiunile disciplinare prevăzute la art. 100 se aplica de secţiile Consiliului Superior al

Magistraturii, în condiţiile legii sale organice.

7.1.2. Răspunderea disciplinară a notarului public

Atât Legea nr. 36/1995 cât şi Regulamentul de aplicare a legii conţin norme particulare în
ceea ce priveşte răspunderea disciplinară a notarului public, însă condiţiile generale ale
răspunderii disciplinare sunt cele din dreptul comun. Potrivit art.74, răspunderea disciplinară a
notarului public intervine pentru următoarele abateri:

a) încălcarea competenţei generale, materiale şi teritoriale stabilite prin lege;

b) nerespectarea dispoziţiilor, deciziilor şi hotărârilor organelor de conducere ale Uniunii şi ale

Camerelor, emise în condiţiile legii;

c) nerespectarea normelor şi instrucţiunilor privind metodologia de lucru cu registrele

naţionale notariale administrate de CNARNN;

d) îndeplinirea, în mod repetat, a actelor şi procedurilor notariale, cu nerespectarea

dispoziţiilor legale prevăzute pentru valabilitatea actului sau procedurii notariale în cauză, ori
îndeplinirea acestora cu încălcarea dispoziţiilor art. 9;

e) întârzierea nejustificată sau neglijenţa în efectuarea lucrărilor;

f) lipsa nejustificată de la birou, în mod repetat;

g) comportament şi atitudine necorespunzătoare în exercitarea activităţii profesionale;

h) orice manifestare de natură a aduce atingere prestigiului profesiei săvârşită în exerciţiul

funcţiei ori în legătură cu aceasta sau în afara exerciţiului funcţiei;

184
 i) neachitarea integrală şi la scadenţă a contribuţiilor profesionale, precum şi a primei de
asigurare, conform contractului de asigurare;

j) sustragerea sau refuzul de a se supune controlului profesional administrativ;

k) încălcarea obligaţiilor legale cu privire la păstrarea secretului profesional;

l) folosirea ori acceptarea, în orice mod, direct sau indirect, a mijloacelor neloiale de atragere a
clientelei, aşa cum sunt definite în Codul deontologic al notarilor publici;

m) desfăşurarea unor activităţi incompatibile cu calitatea de notar public, potrivit legii;

n) refuzul nejustificat sau neglijenţa în efectuarea şi comunicarea operaţiunilor prevăzute de

lege pentru funcţionarea sistemului informatizat al Camerei şi al Uniunii;

o) nerespectarea dispoziţiilor legale cu privire la stabilirea, încasarea şi, după caz, virarea
impozitelor, tarifelor şi onorariilor;

p) nedepunerea la termen a situaţiei statistice şi a altor date solicitate de Cameră sau de

Uniune;

q) refuzul nejustificat de a întocmi un act notarial în afara sediului biroului notarial, iar în
cazuri temeinic justificate, şi în afara programului normal de lucru;

r) neîndeplinirea obligaţiei de a participa la formele de pregătire profesională continuă

organizate prin INR, la intervalele de timp stabilite prin regulament;

s) neîndeplinirea obligaţiei de a participa la formele de pregătire profesională, dispusă în

condiţiile art. 77 alin. (2);

ş) nerespectarea dispoziţiilor Codului deontologic al notarilor publici;

t) absenţe nejustificate de la Adunările generale şi de la acţiunile organizate de Colegiul

director al Camerei sau organele de conducere ale Uniunii;

ţ) nerespectarea dispoziţiilor art. 42 alin. (3) şi/sau continuarea activităţii după aplicarea
sancţiunii suspendării din exerciţiul funcţiei;

u) refuzul nejustificat de a îndeplini actele şi procedurile repartizate de preşedintele Camerei

din care face parte.

Acţiunea disciplinară se exercită de ministrul justiţiei, de preşedintele Uniunii sau de

Colegiul director al Camerei şi se judecă de Consiliul de disciplină din cadrul Uniunii, și numai
după efectuarea cercetării prealabile de către inspectori din cadrul Ministerului Justiţiei sau, după
caz, din cadrul Uniunii ori de către Colegiul director al Camerei.

185
 În cadrul cercetării prealabile, citarea celui în cauză este obligatorie, acesta fiind
îndreptăţit să ia cunoştinţă de conţinutul dosarului de cercetare disciplinară şi să îşi formuleze
apărarea. Neprezentarea sau refuzul celui cercetat de a formula apărări nu împiedică finalizarea
cercetării.

Consiliul de disciplină funcţionează ca organ de jurisdicţie la nivel naţional, în baza

regulamentului aprobat de Consiliul Uniunii. Consiliul de disciplină este compus din câte un
reprezentant al fiecărei Camere, ales de Adunarea generală a Camerei. Mandatul membrilor
Consiliului de disciplină este de 4 ani şi începe la data de 1 ianuarie a anului calendaristic
următor validării acestora de către Congres. Membrii Consiliului de disciplină pot fi numai notari
publici cu o vechime de minimum 10 ani într-o funcţie de specialitate juridică, dar nu mai puţin
de 5 ani în funcţia de notar public.

Ministrul justiţiei sau, după caz, preşedintele Uniunii ori Colegiul director al Camerei, pe
baza rezultatului cercetării prealabile, formulează acţiunea disciplinară pe care o înaintează
Consiliului de disciplină în termen de 60 de zile de la data primirii rezultatului cercetării
prealabile.

Consiliul de disciplină citează părţile şi, în cazul în care constată că sunt necesare
verificări suplimentare, poate solicita ministrului justiţiei sau, după caz, preşedintelui Uniunii ori
Colegiului director al Camerei completarea cercetării disciplinare. Completarea cercetării
prealabile se face în termen de 60 de zile de la primirea solicitării de completare.

Acţiunea disciplinară se soluţionează printr-o hotărâre motivată, care se comunică

părţilor şi Camerei în a cărei circumscripţie îşi desfăşoară activitatea cel cercetat, în termen de 10
zile de la pronunţare. Hotărârea prin care se soluţionează acţiunea disciplinară cuprinde, în
principal, următoarele:

a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară şi încadrarea juridică a acesteia;

b) temeiul de drept al aplicării sancţiunii;

c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de notarul public;

d) sancţiunea aplicată şi motivele care au stat la baza aplicării acesteia;

e) calea de atac şi termenul în care hotărârea poate fi atacată;

f) instanţa competentă să judece calea de atac.

Împotriva hotărârii, notarul public, respectiv titularii acţiunii disciplinare prevăzuţi la

alin. (1) pot face contestaţie în termen de 15 zile de la comunicare, la Consiliul Uniunii.
Contestaţia se soluţionează de Consiliul Uniunii prin hotărâre. În cazul în care acţiunea
disciplinară a fost exercitată de preşedintele Uniunii sau de Colegiul director al Camerei,
preşedintele Uniunii sau, după caz, reprezentanţii Camerei respective în Consiliul Uniunii nu vor
186
participa la soluţionarea contestaţiei. Hotărârea prin care se soluţionează contestaţia poate fi
atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti. Recursul poate fi declarat de notarul public,
respectiv de titularii acţiunii disciplinare prevăzuţi de lege, în termen de 15 zile de la
comunicare. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti este definitivă.

Hotărârea prin care notarul public a fost sancţionat disciplinar, rămasă definitivă, se
comunică, de îndată, de către Uniune sau, după caz, de către instanţa de judecată
compartimentului de specialitate din Ministerul Justiţiei şi Camerei în a cărei circumscripţie îşi
desfăşoară activitatea notarul public.

Acţiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de 6 luni de la data luării la cunoştinţă

a săvârşirii abaterii, dar nu mai târziu de 3 ani de la data săvârşirii acesteia. Curgerea termenului
de prescripţie pentru promovarea acţiunii disciplinare se suspendă dacă împotriva notarului
public s-a înregistrat o plângere penală având ca obiect săvârşirea aceleiaşi fapte, până la
soluţionarea procesului penal. Dacă după introducerea acţiunii disciplinare a fost înregistrată o
plângere penală având ca obiect săvârşirea aceleiaşi fapte, acţiunea disciplinară se suspendă până
la soluţionarea procesului penal.

Tot sub aspect disciplinar, verificarea sesizărilor referitoare la buna reputaţie a notarilor
publici în funcţie se face de către inspectori din cadrul Ministerului Justiţiei sau al Uniunii, din
oficiu sau la solicitarea ministrului justiţiei, respectiv a preşedintelui Uniunii sau a Colegiului
director al Camerei. Raportul de inspecţie întocmit în urma verificărilor privind buna reputaţie se
comunică notarului public care face obiectul sesizării, în termen de 15 zile de la întocmire, în
vederea formulării de obiecţiuni. Raportul de inspecţie prevăzut la alin. (2) împreună cu
obiecţiunile formulate se înaintează Consiliului de disciplină din cadrul Uniunii. Pe baza
raportului şi a obiecţiunilor formulate, Consiliul de disciplină adoptă hotărârea privind
constatarea îndeplinirii sau a neîndeplinirii de către notarul public a condiţiei de bună reputaţie
ori, dacă apreciază că obiecţiunile sunt întemeiate, dispune, în scris şi motivat, retrimiterea
raportului în vederea completării verificărilor, cu arătarea în mod expres a aspectelor ce trebuie
completate. Hotărârea prin care se constată neîndeplinirea condiţiei de bună reputaţie cuprinde şi
propunerea de încetare a calităţii, în temeiul art. 41 alin. (1) lit. g) din lege. Și această hotărâre a
Consiliului de disciplină poate fi atacată cu contestaţie la Consiliul Uniunii în termen de 15 zile
de la comunicare, iar împotriva hotărârii Consiliului Uniunii se poate formula contestaţie la
Secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la
comunicare, a cărui hotărâre e definitivă. Pe baza acesteia, dacă se constată neîndeplinirea
condiţiei de bună reputaţie ministrul justiţiei, emite ordinal de încetare a calităţii.

Sancţiunile disciplinare se aplică în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârşite şi

sunt următoarele:

a) avertisment scris;

b) amendă de la 5.000 lei la 40.000 lei;

187
 c) suspendarea notarului public din exerciţiul funcţiei pe o durată de cel mult 6 luni;

d) excluderea notarului public din profesie.

În cazul abaterilor prevăzute la art. 74 lit. a), d), e), k), n), r) şi s), Consiliul de disciplină
poate dispune şi obligarea notarului public sancţionat să urmeze, în termen de 3 luni de la
rămânerea definitivă a hotărârii prin care acesta a fost sancţionat, una dintre formele de pregătire
profesională în cadrul INR. Hotărârea definitivă constituie titlu executoriu, iar amenda prevăzută
la alin. (1) lit. b) se face venit la bugetul Uniunii.

7.1.3. Răspunderea disciplinară a avocatului

Protecţia onoarei şi a prestigiului profesiei, respectarea legii, a statutului profesiei şi a

deciziilor obligatorii ale organelor profesiei sunt încredinţate organelor constituite potrivit
dispoziţiilor legii profesiei. Din aceste considerente, fapta săvârşită de avocat, în nume propriu
sau în numele şi pentru forma de exercitare a profesiei din care face parte, prin care se încalcă
dispoziţiile legii, ale statutului profesiei, deciziile obligatorii ale organelor profesiei la nivel
naţional sau ale consiliului baroului în care avocatul este înscris sau în care acesta îşi are sediul
secundar şi care este de natură să prejudicieze onoarea şi prestigiul profesiei, ale corpului de
avocaţi sau ale instituţiei constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit art. 88 din
Lege281.

Răspunderea disciplinară a avocatului nu exclude răspunderea civilă, penală sau

administrativă.

Acţiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de cel mult 1 an de la data luării la

cunoştinţă, de către consiliul baroului, despre săvârşirea abaterii, dar nu mai târziu de 3 ani de la
data săvârşirii acesteia. Repetarea unei abateri disciplinare constituie o circumstanţă agravantă,
care va fi luată în considerare la aplicarea sancţiunii.

Potrivit art.87 din legea profesiei, în cadrul fiecărui barou se organizează şi funcţionează
o comisie de disciplină care judecă, în primă instanţă şi în complet de 3 membri, abaterile
disciplinare săvârşite de avocaţii din acel barou. În cadrul U.N.B.R. este organizată şi
funcţionează Comisia centrală de disciplină, care judecă:

a) ca instanţă de fond, în complet de 3 membri, abaterile săvârşite de membrii

Consiliului U.N.B.R. şi de decanii barourilor;

b) în contestaţie, în complet de 5 membri, potrivit prevederilor statutului profesiei.

281
(Modificare făcută la 25-01-2019 prin punctul 45, Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 428 din 8 decembrie 2018,
publicată în Monitorul oficial nr. 64 din 25 ianuarie 2019

188
 Recursul declarat împotriva deciziei disciplinare a Comisiei centrale de disciplină, ca
instanţă de fond, este judecat de Consiliul U.N.B.R. constituit ca instanţă disciplinară în plenul
său, în afară de persoana implicată în cauză. Împotriva hotărârilor pronunţate partea interesată
poate formula contestaţie la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel
Bucureşti.

Procedura judecării abaterilor disciplinare este stabilită în statutul profesiei şi se

completează cu prevederile Codului de procedură civilă.

(1

Sancţiunile disciplinare sunt:

a) mustrarea;

b) avertismentul;

c) amendă de la 500 lei la 5.000 lei, care se face venit la bugetul baroului. Plata amenzii
se va face în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii disciplinare.
Neachitarea în acest termen atrage suspendarea de drept din exerciţiul profesiei, până la achitarea
sumei. Limitele amenzii disciplinare se actualizează periodic de către Consiliul U.N.B.R., în
funcţie de rata inflaţiei;

d) interdicţia de a exercita profesia pe o perioadă de la o lună la un an;

e) excluderea din profesie.

În perioada interdicţiei avocatul nu poate presta sub nicio formă asistenţă juridică, nu
poate face uz de calitatea de avocat şi nu poate participa la activitatea organelor profesiei. În caz
de abatere evidentă şi gravă, instanţa disciplinară poate lua măsura suspendării avocatului din
exerciţiul profesiei până la judecarea definitivă a cauzei. Împotriva încheierii prin care s-a luat
această măsură se poate declara recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul este
suspensiv de executare şi va fi soluţionat de urgenţă.

Potrivit art. 268 din Statut, instanţele disciplinare sunt:

a) comisia de disciplină a baroului;

b) Comisia centrală de disciplină;

c) Consiliul U.N.B.R., în plenul său, constituit conform art. 88 alin. (3) din Lege.

În fiecare barou se organizează şi funcţionează o comisie de disciplină, independentă de

organele de conducere ale baroului prevăzute la art. 51 din lege, alcătuită din 5 până la 11

189
membri, aleşi de adunarea generală a baroului pe o perioadă de 4 ani. Membrii comisiilor de
disciplină se aleg dintre avocaţii cu o vechime de minimum 10 ani în profesie. Comisia de
disciplină a baroului este coordonată de un preşedinte ales de către membrii acesteia. Consiliul
baroului va desemna un secretar care nu face parte dintre membrii comisiei de disciplină şi care
îndeplineşte funcţia de grefier, calitate în care păstrează şi ţine evidenţele şi efectuează lucrările
necesare în vederea desfăşurării activităţii comisiei, sub îndrumarea preşedintelui.

Alcătuirea completelor de judecată, programarea şedinţelor, organizarea evidenţelor şi a

activităţilor cu caracter administrativ ale comisiei de disciplină sunt în sarcina preşedintelui.

Comisia de disciplină a baroului judecă, în primă instanţă, în complet de 3 membri,

abaterile disciplinare săvârşite de avocaţii înscrişi în cadrul acestuia, cu excepţia abaterilor
săvârşite de decan şi de membrii Consiliului U.N.B.R.

În cadrul U.N.B.R. este organizată şi funcţionează Comisia centrală de disciplină.

Aceasta este alcătuită din reprezentanţii barourilor desemnaţi de adunările generale ale acestora.
Fiecare barou are dreptul la câte un reprezentant ales de Congresul avocaţilor dintre candidaţii
desemnaţi de adunările generale ale barourilor. Membrii Comisiei centrale de disciplină se aleg
dintre avocaţii cu o vechime mai mare de 15 ani în profesie.

Din completele de judecată alcătuite potrivit art. 88 alin. (2) din Lege nu pot face parte
soţul sau rudele până la gradul al patrulea inclusiv ale membrilor consiliului baroului din care
face parte avocatul trimis în judecată, ale membrilor Consiliului U.N.B.R., în cazul prevăzut la
art. 87 alin. (2) din lege, şi nici soţul sau rudele până la gradul al patrulea inclusiv ale părţii care
a declanşat prin plângere procedura disciplinară.

Comisia centrală de disciplină este coordonată de unul dintre membrii acesteia, în

calitate de preşedinte, desemnat de Congresul avocaţilor, în ordinea voturilor obţinute.

Comisia centrală de disciplină judecă:

a) ca instanţă de fond, în complet de 3 membri, abaterile membrilor Consiliului

U.N.B.R. şi ale decanilor;

b) în recurs, în complet de 5 membri, contestaţiile declarate de avocatul interesat,

decanul baroului şi de preşedintele U.N.B.R. împotriva deciziilor pronunţate de comisiile de
disciplină ale barourilor şi a încheierilor prevăzute la art. 90 alin. (1) şi (2) din Lege.

Comisia centrală de disciplină îşi organizează şi îşi ţine evidenţele şi îşi desfăşoară
lucrările cu sprijinul Comisiei permanente a U.N.B.R. Unul dintre secretarii U.N.B.R., desemnat
de către Comisia permanentă a U.N.B.R., îndeplineşte funcţia de grefier al Comisiei centrale de
disciplină.

190
 Consiliul U.N.B.R., constituit ca instanţă disciplinară, în plenul său, mai puţin cel în
cauză, judecă recursurile declarate împotriva deciziilor pronunţate de Comisia centrală de
disciplină, ca instanţă de fond, şi a încheierilor prevăzute la art. 90 alin. (1) şi (2) din Lege. Unul
dintre secretarii U.N.B.R., desemnat de Comisia permanentă a U.N.B.R., îndeplineşte funcţia de
grefier al Consiliului U.N.B.R., constituit ca instanţă disciplinară în condiţiile alin. (1).

Executarea deciziilor disciplinare se face de către consiliul baroului în care avocatul este
înscris.

Reguli de procedură. Plângerea îndreptată împotriva unui avocat se adresează consiliului

baroului pe al cărui tablou avocatul figurează cu drept de exercitare a profesiei. Dacă avocatul
este pensionar care îşi continuă activitatea în profesie, este incompatibil sau s-a retras din
profesie, plângerea se adresează baroului în care avocatul este sau a fost înscris în tabloul
avocaţilor. Consiliul baroului poate fi sesizat şi prin modalităţile prevăzute la art. 86 alin. (2) şi
(3) din Lege sau se poate sesiza din oficiu, prin hotărâre consemnată în procesul-verbal de
şedinţă. Consiliul baroului procedează la anchetarea abaterii indicate în plângere sau în sesizare.

Anchetarea abaterii disciplinare se efectuează de consiliul baroului. În acest scop,

consiliul va desemna un consilier pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile. Dacă
abaterea disciplinară s-a săvârşit pe raza unui alt barou, consiliul baroului poate decide
efectuarea de cercetări, prin comisie rogatorie, de către consiliul baroului pe raza căruia s-a
săvârşit fapta.

Anchetarea abaterii disciplinare a unui membru al Consiliului U.N.B.R. sau a unui decan
se efectuează de către Consiliul U.N.B.R. În acest scop, Consiliul U.N.B.R. va desemna pe unul
dintre consilieri pentru efectuarea cercetării disciplinare prealabile. Consilierul desemnat pentru
efectuarea cercetării prealabile se poate abţine sau poate fi recuzat de avocatul cercetat. Cererea
de recuzare se formulează în scris şi se judecă de către consiliul baroului, respectiv de Consiliul
U.N.B.R., în absenţa consilierului recuzat.

Anchetarea abaterii disciplinare se va face cu celeritate. Cercetările se efectuează după

convocarea în scris, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, a avocatului cercetat,
trimisă la sediul său profesional. Convocarea se poate face şi prin înştiinţare în scris, printr-un
mijloc de comunicare ce asigură conservarea dovezii şi a datei la care s-a făcut înştiinţarea, ori
prin luarea la cunoştinţă prin semnătură. Cercetarea se efectuează numai după încunoştinţarea
avocatului cu privire la obiectul anchetei disciplinare prin luarea la cunoştinţă a conţinutului
plângerii ori al sesizării. Avocatul cercetat poate da explicaţii scrise.

În cursul cercetărilor, preşedintele U.N.B.R., decanul sau consilierul delegat va

convoca în vederea ascultării persoana care a formulat plângerea, precum şi orice alte persoane
ale căror declaraţii pot elucida cazul, va face verificări de înscrisuri şi va culege informaţii, prin
mijloacele prevăzute de lege. După efectuarea cercetărilor, consilierul delegat întocmeşte un
referat scris în care va consemna faptele, probele administrate, poziţia celui cercetat şi

191
propunerea privind soluţionarea plângerii sau sesizării. Referatul astfel întocmit va fi înregistrat
la secretariatul decanului baroului, respectiv al U.N.B.R., în cel mult 30 de zile de la primirea
însărcinării.

În şedinţa imediat următoare datei la care referatul a fost înregistrat, Consiliul U.N.B.R.
sau, după caz, consiliul baroului procedează la anchetarea abaterii, pe baza referatului şi a
lucrărilor care au stat la baza întocmirii acestuia. Consiliul U.N.B.R. sau, după caz, consiliul
baroului poate convoca avocatul anchetat, în vederea audierii sale.

După efectuarea anchetei disciplinare, Consiliul U.N.B.R., respectiv consiliul baroului va

decide, după caz, exercitarea acţiunii disciplinare, clasarea cauzei sau completarea cercetărilor.

Soluţia se comunică, în termen de cel mult 15 zile de la luarea deciziei prevăzute la alin.
(1), prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau prin remitere directă, cu luare de
semnătură, avocatului cercetat, la sediul profesional principal al acestuia, persoanei care a făcut
plângerea, la domiciliul declarat de aceasta, precum şi, prin adresă de comunicare, preşedintelui
U.N.B.R.

În situaţia în care, în urma anchetării abaterii, se decide exercitarea acţiunii disciplinare,

Consiliul U.N.B.R., respectiv consiliul baroului va desemna consilierul însărcinat cu susţinerea
acesteia la instanţa disciplinară.

Acţiunea disciplinară se redactează în scris, motivat în fapt şi în drept, cu indicarea

persoanelor care urmează a fi citate în faţa instanţei disciplinare, şi se semnează de către decanul
baroului sau, după caz, de preşedintele U.N.B.R.

În caz de abatere gravă, pe baza unui referat motivat, întocmit de consilierul desemnat de
Consiliul U.N.B.R. sau, după caz, de consiliul baroului, preşedintele U.N.B.R. sau, respectiv,
decanul poate solicita comisiei de disciplină competente suspendarea din profesie a avocatului în
cauză, în conformitate cu dispoziţiile legale referitoare la ordonanţa preşedinţială cuprinse în
Codul de procedură civilă.

Pe durata urmăririi penale sau a judecării faptei care constituie abatere disciplinară,
procedura disciplinară se suspendă, urmând să fie reluată după soluţionarea cauzei. Pe perioada
suspendării procedurii de anchetare şi judecată pentru săvârşirea unei abateri disciplinare, cursul
termenului prevăzut la art. 87 alin. (4) din Lege este oprit. Cursul termenului se reia după
soluţionarea definitivă a cauzei.

Preşedintele comisiei de disciplină va fixa de îndată termen de judecată, cu citarea

avocatului, a organului profesiei care a exercitat acţiunea şi a celorlalte persoane indicate în
acţiune.

Procedura de citare în faţa instanţelor disciplinare se face prin scrisoare recomandată cu

confirmare de primire cu conţinut declarat, la sediul profesional principal al avocatului.

192
 În cazul în care comunicarea nu este posibilă potrivit alineatului precedent, procedura
de citare şi comunicare se va realiza în conformitate cu regulile privitoare la citarea şi
comunicarea actelor de procedură cuprinse în Codul de procedură civilă.

În faţa instanţei disciplinare avocatul se va înfăţişa personal. În cursul şedinţelor avocatul

poate fi asistat de un alt avocat.

Ședinţa instanţei disciplinare nu este publică nici în etapa cercetării procesului, nici în
faza dezbaterilor în fond, iar lucrările şedinţei se consemnează într-o încheiere.

Lipsa părţilor regulat citate nu împiedică judecata, instanţa disciplinară putându-se

pronunţa pe baza actelor şi a dovezilor administrate în cauză.

Instanţa disciplinară hotărăşte cu majoritate de voturi şi pronunţă o decizie disciplinară.

Decizia disciplinară rămasă definitivă are autoritate de lucru judecat faţă de părţi şi de
organele profesiei.

Decizia de excludere sau de suspendare din profesie se va comunica avocatului în cauză

la sediul profesional principal al acestuia, baroului în care avocatul este înscris, precum şi
preşedintelui U.N.B.R. Și decizia privind aplicarea celorlalte sancţiuni disciplinare prevăzute de
lege ori încetarea acţiunii disciplinare se comunică.

Contestaţia prevăzută la art. 88 alin. (3) din Lege este distinctă de contestaţia prevăzută la
art. 88 alin. (4) din Lege.

Dispoziţiile privind procedura judecării acţiunilor disciplinare prevăzute în prezentul

statut se completează în mod corespunzător cu prevederile Codului de procedură civilă.

Începutul procesului disciplinar este data la care consiliul baroului sau, respectiv,
Consiliul U.N.B.R. a decis exercitarea acţiunii disciplinare. Procesele disciplinare în curs de
desfăşurare sunt supuse dispoziţiilor normative în vigoare la data la care au fost începute.

7.1.4.Răspunderea disciplinară a executorului judecătoresc282

Răspunderea disciplinară a executorului judecătoresc intervine în cazul săvârşirii

următoarelor abateri :

a) nerespectarea secretului profesional ;

b) încălcarea incompatibilităţilor şi interdicţiilor prevăzute de lege ;

c) săvârşirea unor fapte care aduc atingere onoarei, probităţii profesionale ori bunelor
moravuri ;
282
Pe larg, a se vedea, A.Tabacu.L.Păun. Coordonator. V. Bozeșan , Răspunderea disciplinară a executorului
judecătoresc, Ed.Universul juridic, București, 2018

193
 d) neîndeplinirea obligaţiilor privind formarea profesională a executorilor judecătoreşti
stagiari, angajaţi pe baza de contract ;

e)întârzierea sistematică şi neglijenţă în efectuarea lucrărilor ;

f) )absenţa nejustificată de la birou.

Sancţiunile disciplinare instituite prin lege sunt :

a) mustrare ;

b) avertisment ;

c) amendă de la 50 lei la 5.00 lei ;

d) suspendarea din funcţie pe o durată de la o lună la 6 luni ;

e) excluderea din profesie,

care se aplică în raport de gravitatea faptelor.

otrivit art. 45 din lege, acţiunea disciplinară se exercită de ministrul justiţiei sau de
Colegiul director al Camerei executorilor judecătoreşti şi se judecă de Consiliul de disciplină al
acesteia.

În cazul în care se solicită suspendarea din funcţie sau excluderea din profesie cercetarea
prealabilă este obligatorie, care se efectuează de inspectorii generali din cadrul direcţiei de
specialitate din Ministerul Justiţiei sau de Colegiul director al Camerei executorilor judecătoreşti.

Audierea celui în cauză este obligatorie, acesta fiind îndreptăţit să cunoască întreg
conţinutul dosarului pentru a-şi putea formula apărarea.

Consiliul de disciplină pronunţa o hotărâre pe care o comunică parţilor din cauză, cel
nemulţumit având posibilitatea de a formula contestaţie în termen de 15 zile la Comisia
superioară de disciplină a UNEJ, care o judecă în complet de 5 membri.

Şi această hotărâre poate fi atacată în justiţie (recurs) la Curtea de apel în a cărei raza
teritorială se afla sediul profesional al executorului judecătoresc în cauză.

Cât priveşte procedura de judecată a abaterilor disciplinare aceasta este stabilită prin
regulamentul de aplicare a legii283 şi este asemănătoare cu procedura aplicabilă avocaţilor sau
notarilor.

7.1.5. Raspunderea disciplinară a consilierului juridic

283
Aprobat prin Ordinul nr.210/5.02.2001 al Mistrului justiţiei, publicat în “Monitorul oficial al României”nr.64 din
6 februarie 2001.

194
 Potrivit art.22 din Legea nr.514/2003, consilierul juridic răspunde disciplinar pentru
nerespectarea prevederilor prezentei legi şi ale reglementării legale privind activitatea persoanei
juridice în slujba căreia se află., iar constatarea abaterii disciplinare, cercetarea acesteia,
procedura de judecată şi sancţiunile disciplinare sunt cele prevăzute în reglementarea specifică
persoanei juridice în slujba căreia se află consilierul juridic.

Autoritatea disciplinară poate fi sesizată de persoana vătămată sau, după caz, de asociaţia
profesională.

Din analiza textului de lege menționat mai sus reiese că, întocmai ca în cazul drepturilor
și obligațiilor consilierilor juridici, și în planul răspunderii juridice, consilierii juridici intră sub
incidența reglementărilor specifice, aplicabile domeniului în care îsi desfășoară activitatea. Cu
alte cuvinte, consilierii juridici care lucrează pe bază de contract individual de muncă răspund
disciplinar, patrimonial, contravențional, penal ca orice salariat fiind incidente normele codului
muncii sub aspectul abaterii disciplinare, iar cei care au calitatea de funcționari publici-conform
prevederilor statutului funcționarului public, cei care își desfășoară activitatea în calitate de
militari (ofițeri în activitate)- conform prevederilor legale aplicabile acestei categorii
profesionale, etc.

În raport de corpul profesional, lipsa consilierului juridic de la stagiile de pregătire

profesională, conferinţele, simpozioanele şi la orice alte manifestări organizate de colegiile
teritoriale şi U.C.C.J.R. potrivit statutelor şi regulamentelor acestora sau neabsolvirea cursurilor
constituie abatere disciplinară, fiind sancţionată cu suspendarea din profesie pentru o perioadă
cuprinsă între o lună şi 6 luni., însă trebuie observat că această abatere derivă din propria lege de
exercitare a profesiei, ca membru al corpului professional, și nu în baza reglementării pe baza
caruia i s-a născut raportul de muncă sau raportul de serviciu.

7.2.Răspunderea civilă a membrilor profesiilor juridice

A. Fără îndoială, obligaţia membrilor profesiilor juridice liberale este o obligaţie de a

face, definită ca îndatorire ce revine subiectului pasiv de a efectua o lucrare, şi, în general, orice
prestaţie pozitivă în afara acelora care se încadrează în noţiunea de a da. În acest sens, obligaţia
asumată de membrii profesiilor liberale este de a presta un anumit serviciu sau de a executa
anumite lucrări.

Obligaţiile membrilor profesiilor juridice liberale sunt obligaţii juridice care, în caz de
neexecutare sau de nexecutare corespunzatoare, se bucură de posibilitatea de apelare la
constrângerea de stat. Ele se deosebesc de obligaţiile morale care nu se impun prin forţa de
constrângere a statului, ci în virtutea convingerii intime, însoţită de o eventuală influenţă pe care
o poate exercita opinia publică.

Izvorul răspunderii civile în cazul membrilor profesiilor juridice liberale îl constituie

contractul care se încheie între client şi prestatatorul serviciului profesional, şi împrejurarea ca în

195
realizarea unui serviciu de interes public încredinţat de stat, în exercitarea şi îndeplinirea lui
efectivă, profesionistul liberal poate produce daune clentului său şi in afara obligaţiilor ce decurg
din contract.

Din acest punct de vedere, sub aspectul izvorului răspunderii civile ne regăsim în
clasificarea pe care o face Codul civil când consideră că aceasta poate izvorî dintr-un contract,
cvasicontract, delict, cvasidelict sau din lege.

În acord cu opinia majoritară284 exprimată în general în legătură cu izvorul răspunderii

civile, suntem de părere că şi în cazul răspunderii civile a membrilor profesiilor juridice liberale
aceasta îşi are originea atât în acte juridice (contractul, de regulă), cât şi în fapte juridice,
definite, în sensul restrâns al noţiunii, ca fapte ilicite, săvârşite fără intenţia de a produce efecte
juridice, efecte care se produc în virtutea legii, independent de voinţa celor ce au săvârşit faptele.

În concluzie, răspunderea civilă a membrilor profesiilor juridice liberale poate fi atât de

natură contractuală, cât şi delictuală.

B. Ca efect al contractului încheiat între client şi profesionistul juridic liberal, contractul

este obligatoriu între părţi285, astfel că neîndeplinirea obligaţiilor ce rezultă din acesta, atrage
sancţiuni pentru partea care nu si le-a îndeplinit, deci şi de natură civilă pentru membrul profesiei
juridice liberale.

Contractul încheiat între profesionistul juridic liberal şi client este un contract

sinalagmatic, a cărui caracteristică esenţială, este reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor ce
revin părţilor. Fiecare dintre părţi, are, concomitent, faţă de cealaltă parte, atât calitatea de
debitor, cât şi pe aceea de creditor; obligaţia ce revine uneia din părţi îşi are cauza juridică în
obligaţia reciprocă a celeilalte părţi.

Din această reciprocitate şi interdependenţă, decurg anumite efecte specifice în următorul

sens :

- partea căreia i se pretinde executarea va putea să se opună, invocând aşa numita

exceptio non adimpleti contractus ;

- în situaţia în care o parte este gata să-şi execute obligaţia sau care şi-a şi executat-o va
avea de ales între a cere executarea contractului ori a pretinde desfiinţarea sau încetarea
contractului, în ambele cazuri putând cere despăgubiri. Dacă desfiinţarea are efecte retroactive,
în cauză intervine rezoluţiunea, dacă încetarea este numai pentru viitor, sancţiunea este
rezilierea;

284
C. Stătescu, C. Bârsan, Drept civil.Teoria generală a obligaţiilor, Editura All beck, 2002.
285
Pacta sunt servanda –art. Noul cod civil.

196
 - în caz de imposibilitate fortuită de a-şi executa obligaţia, se ridică întrebarea cine
suportă riscul contractului, ori regula generală este că acesta revine debitorului obligaţiei
imposibil de executat.

C. Cât priveşte răpunderea civilă delictuală aceasta intervine ca sancţiune specifică

dreptului civil aplicată pentru săvârşirea faptei ilicite cauzatoare de prejudicii, care se aplică nu
atât în considerarea persoanei care a săvârşit fapta ilicită, cât în considerarea patrimoniului său.

Răspunderea civilă delictuală constituie dreptul comun al răspunderii civile, pe câtă

vreme răspunderea contractuală este o răspundere cu caracter special. Legătura dintre acestea
este aceea că ori de câte ori în dreptul nostru civil nu avem de a face cu o răspundere
contractuală, vor fi aplicabile regulile privitoare la răspunderea civilă delictuală.

În general, răspunderea civilă delictuală în cazul profesioniştilor juridici liberali intervine

pentru fapta proprie însa nu este exclusă nici răspunderea pentru prejudiciile cauzate de prepuşii
lor (însă numai pentru stagiari, personalul auxiliar, etc, adică acel personal care au încheiat
contracte individuale de muncă) în funcţiile încredinţate .Liberul profesionist nu este niciodată
prepus al clientului.

În cazul răspunderii pentru fapta proprie a profesionistului juridic liberal trebuie să se

facă dovada întrunirii cumulative a mai multor condiţii, respectiv :

- existenţa unei fapte ilicite ; 

- existenţa unui prejudiciu ;

- existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu ;

- existenţa vinovăţiei celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţă sau

imprudenţa cu care a acţionat.

Având în vedere că în exercitarea profesiilor juridice liberale, aceasta poate fi prestată şi

în numele unei persoane juridice, se cuvine a fi menţionată atragerea răspunderii civile a
acesteia, fie ca derivaţie din contract sub forma răspunderii contractuale, fie ca urmare a unui
fapt ilicit, ce presupune răspunderea delictuală.

Această ultimă formă de răspundere poate fi o răspundere pentru fapta proprie, ori o
răspundere pentru fapta altuia, dar în exerciţiul profesiei.

7.2.1. Cu privire la răspunderea civilă a magistraților, textul de principiu îl constituie

art.95 din Legea nr.303/2004 rep., cu modificările și completările ulterioare, potrivit cu care
”judecătorii și procurorii răspund civil, disciplinar și pudecătorii şi procurorii răspund civil,
disciplinar şi penal, în condiţiile legii”, iar potrivit 96 ”(1) Statul răspunde patrimonial pentru
prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.

197
 (2)Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea
judecătorilor şi procurorilor care, chiar dacă nu mai sunt în funcţie, şi-au exercitat funcţia cu
rea-credinţă sau gravă neglijenţă, conform definiţiei acestora de la art. 99^1.”

Există, potrivit legii, eroare judiciară atunci când:

a) s-a dispus în cadrul procesului efectuarea de acte procesuale cu încălcarea evidentă a

dispoziţiilor legale de drept material şi procesual, prin care au fost încălcate grav drepturile,
libertăţile şi interesele legitime ale persoanei, producându-se o vătămare care nu a putut fi
remediată printr-o cale de atac ordinară sau extraordinară;

b) s-a pronunţat o hotărâre judecătorească definitivă în mod evident contrară legii sau
situaţiei de fapt care rezultă din probele administrate în cauză, prin care au fost afectate grav
drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale persoanei, vătămare care nu a putut fi remediată
printr-o cale de atac ordinară sau extraordinară.

Prin Codul de procedură civilă şi Codul de procedură penală, precum şi prin alte legi
speciale pot fi reglementate ipoteze specifice în care există eroare judiciară. Pentru repararea
prejudiciului, persoana vătămată se poate îndrepta cu acţiune numai împotriva statului,
reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice. Competenţa soluţionării acţiunii civile revine
tribunalului în a cărui circumscripţie domiciliază reclamantul. Plata de către stat a sumelor
datorate cu titlu de despăgubire se efectuează în termen de maximum un an de la data
comunicării hotărârii judecătoreşti definitive. În termen de două luni de la comunicarea hotărârii
definitive, Ministerul Finanţelor Publice va sesiza Inspecţia Judiciară pentru a verifica dacă
eroarea judiciară a fost cauzată de judecător sau procuror ca urmare a exercitării funcţiei cu rea-
credinţă sau gravă neglijenţă, potrivit procedurii prevăzute la art. 74^1 din Legea nr. 317/2004,
republicată, cu modificările ulterioare. Statul, prin Ministerul Finanţelor Publice, va exercita
acţiunea în regres împotriva judecătorului sau procurorului dacă, în urma raportului consultativ
al Inspecţiei Judiciare prevăzut la alin. (7) şi al propriei evaluări, apreciază că eroarea judiciară a
fost cauzată ca urmare a exercitării de judecător sau procuror a funcţiei cu rea-credinţă sau gravă
neglijenţă. Termenul de exercitare a acţiunii în regres este de 6 luni de la data comunicării
raportului Inspecţiei Judiciare.

Competenţa de soluţionare a acţiunii în regres revine, în primă instanţă, secţiei civile a

curţii de apel de la domiciliul pârâtului. În cazul în care judecătorul sau procurorul împotriva
căruia se exercită acţiunea în regres îşi exercită atribuţiile în cadrul acestei curţi sau la parchetul
de pe lângă aceasta, acţiunea în regres va fi soluţionată de o curte de apel învecinată, la alegerea
reclamantului. Împotriva hotărârii pronunţate potrivit alin. (9) se poate exercita calea de atac a
recursului la secţia corespunzătoare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Consiliul Superior al Magistraturii va stabili, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare

a legii, condiţii, termene şi proceduri pentru asigurarea profesională obligatorie a judecătorilor şi
procurorilor. Asigurarea va fi acoperită integral de către judecător sau procuror, iar lipsa acesteia

198
nu poate să întârzie, să diminueze sau să înlăture răspunderea civilă a judecătorului sau
procurorului pentru eroarea judiciară cauzată de exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă
neglijenţă.286

Orice persoana poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin
conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita
necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în
raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.

Așadar, u riscul de a repeta, chiar dacă statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile
cauzate prin erorile judiciare, răspunderea statului nu înlătura răspunderea judecătorilor si
procurorilor care si-au exercitat funcţia cu rea-credinţa sau grava neglijenţa.

7.2.2.În ceea ce priveşte răspunderea civilă a notarului public, legiuitorul a

reglementat răspunderea civilă în acele cazuri în care prin activitatea sa notarul ar produce un
prejudiciu unei persoane fizice sau juridice. Astfel, art.73 din Legea 36/1995 dispune că
răspunderea civilă a notarului public poate fi angajată, în condiţiile legii civile pentru încălcarea
obligaţiilor sale profesionale, atunci când acesta a cauzat un prejudiciu, cu vinovăție sub forma
relei credințe un prejudiciu, stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă. Se pune totuşi
problema dacă răspunderea notarului poate fi angajată pe principiile răspunderii civile delictuale
sau răspunderii civile contractuale.

În formularea unui răspuns, trebuie să luăm în considerare natura activităţii notariale şi a

raporturilor dintre notar şi client. Activitatea notarială se exercită în cadrul unui serviciu public
iar nu atât pe baze contractuale. De la această regulă a existat o singură excepţie, unde se arata :
consultaţiile date de notarul public în domeniul juridic notarial sunt scrise sau verbale şi se dau
persoanelor fizice sau juridice, la solicitare sau pe bază de contract cu durată determinată. Toate
acestea ne determină să considerăm că răspunderea notarului public se angajează în condiţiile
dreptului comun privitoare la răspunderea delictuală. Se poate spune că este o răspundere
profesională asemănătoare cu cea a medicului. Dacă se produce un prejudiciu cu prilejul
acordării de consultaţii juridice notariale pe bază de contract, răspunderea notarului public va fi
angajată în condiţiile dreptului comun al răspunderii contractuale.

Pentru despăgubirea persoanelor prejudiciate s-a instituit, după modelul legislaţiei

franceze, un sistem de asigurare de răspundere profesională a notarului. Plata despăgubirii se

286
Articolul 96 din Capitolul I , Titlul IV a fost modificat de Punctul 151, Articolul I din LEGEA nr. 242 din 12
octombrie 2018, publicată în Monitorul official nr. 868 din 15 octombrie 2018.

199
realizează prin casa de asigurări, constituită în acest scop, casă care funcţionează în cadrul
Uniunii Naţionale a Notarilor Publici.

Pe de altă parte trebuie să luăm în considerare şi faptul că, datorită caracterului

necontencios al procedurii notariale, precum şi al prezenţei părţilor la întocmirea majorităţii
actelor notariale, răspunderea civilă a notarului public se poate angaja în practică în mai puţine
cazuri.

7.2.3. Cu privire la răspunderea civilă a avocatului în art.37 alin 7 din Legea nr.
51/1995, până la a fi modificată, exista o dispoziţie legală expresă, în sensul că, ,,răspunderea
disciplinară nu exclude raspunderea juridică penală sau civilă, după caz ,,. Era amintită şi în
Statutul profesiei de avocat287 valabuil la acel moment, fiind evident că avocatul poate săvârşi
unele fapte care sunt de natură să aducă prejudicii părţilor din proces. Ca exemple de împrejurări
care pot aduce clientului un prejudiciu ( uneori de nerecuperat) se pot aminti: îndeplinirea cu rea
credinţă a unor acte procedurale, pierderea unor termene procedurale ce ar putea conduce la
prescrierea dreptului la acţiune fiindcă n-a depus cererea de chemare în judecată în termen - sau
neprezentarea avocatului la proces.

În forma sa iniţială, Legea 51/1995 cuprindea un text -art.34 al.2 -prin care se stipula că
“avocatul este răspunzător faţă de client numai pentru prejudiciul adus prin acte sau fapte
săvârşite cu intenţie”288.

Actualmente, chiar dacă nu există un text riguros, rezultă că se poate angaja răspunderea
civilă a avocatului în condiţiile dreptului comun. Trebuie să avem în vedere faptul că
răspunderea civilă a avocatului nu poate fi angajată numai pentru faptul că acesta a pierdut
procesul. Trebuie luate în considerare obligaţiile avocatului, conţinutul contractului de asistenţă
juridică precum şi natura obligaţiilor avute de avocat. În lege, dar și în statut, există obligația
asigurării pentru răspundere profesională, nimic altceva decât tot o formă a răspunderii civile,
prin care să se adaunele efective suferite de client și rezultate din exercitarea profesiei cu
nerespectarea prevederilor legii, ale statutului și a regulilor deontologice.289
287
A se vedea art.253 alin 1 din Statut , publicat în “Monitorul oficial al României” nr.45din 13 ianuarie 2005.
288
Curtea Constituţională a considerat că acest text este în contradicţie cu Constituţia motivând aceasta prin faptul că
determină restrângerea dreptului clienţilor de a obţine daune şi pentru culpa avocatului. Deoarece Parlamentul a
infirmat decizia Curţii Constituţionale articolul a fost înlăturat.
289
A se vedea art 231din Statut:
(1) Avocatul are obligaţia să se asigure pentru răspunderea profesională, în temeiul art. 42 din Lege.
(2) Prin răspundere profesională se înţelege acoperirea daunelor efective suferite de client şi rezultate din
exercitarea profesiei cu nerespectarea prevederilor Legii, ale prezentului statut şi a regulilor deontologice.
(3) Asigurarea de răspundere profesională cu caracter minim obligatoriu se încheie cu respectarea următoarelor
reguli:
a) avocatul stagiar se asigură pentru un risc asigurat în valoare de minimum 3.000 euro anual;
b) avocatul definitiv se asigură pentru un risc asigurat în valoare de minimum 6.000 euro anual.

(4) Asigurarea pentru răspundere profesională va fi încheiată pentru un an de zile şi va fi reînnoită în mod
obligatoriu anual. Poliţa de asigurare se depune, în copie certificată de avocat, la secretariatul baroului în termen
de 15 zile de la data emiterii acesteia”. Art. 231 a fost modificat de pct. 12 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 852 din

200
 În majoritatea sistemelor de drept se admite teza răspunderii civile a avocatului. Deşi în
majoritatea sistemelor juridice răspunderea avocatului se angajează în baza principiilor de drept
comun290- sunt şi legislaţii care cuprind norme specifice cu privire la răspunderea avocatului291.

7.2.4. În mod asemănător notarilor publici, este instituită şi răspunderea civilă a

executorilor judecătoreşti, în legea privind reglementarea profesiei stipulându-
se : « răspunderea civilă a executorului judecătoresc poate fi angajată, în condiţiile legii civile,
pentru cauzarea de prejudicii prin încălcarea obligaţiilor sale profesionale »292

Asigurarea de răspundere profesională a executorului judecătoresc se realizează prin Casa

de asigurări constituită în acest scop în cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti

În statut se prevede că la începutul activităţii sale executorul judecătoresc devine membru

al casei de asigurări pentru garantarea răspunderii civile, această formă de răspundere putând
interveni în acele situaţii prin care se pot crea pagube ca urmare a neîndeplinirii sau îndeplinirii
defectuoase a activităţilor profesionale legate de punerea în executare a dispoziţiilor cu caracter
civil din titlurile executorii sau al măsurilor asiguratorii dispuse de instanţa judecătorească,
precum şi a oricăror alte acte sau operaţiuni date de lege în competenţa acestuia.

7.2.5. Răspunderea civilă a consilerului juridic

Răspunderea civilă a consilerului juridic derivă din prevederile art.17 ale Legii
nr.514/2003 potrivit cu care ”consilierul juridic raspunde juridic pentru incalcarea obligatiilor
profesionale, potrivit legii si reglementarilor specifice ale domeniului activitatii persoanei
juridice in slujba careia se afla”, dar și din cele ale art.48 statut, prin care este instituit ca acesta
”răspunde pentru încălcarea obligaţiilor profesionale, potrivit legii şi prezentului statut”

Se cuvine menționat în acest context că, potrivit statutului, consilierul juridic, în

exercitarea profesiei,”se supune numai Constituţiei, legii, statutului profesiei şi regulilor eticii
profesionale”, și că acesta va aviza şi va semna acte cu caracter juridic, avizul pozitiv sau
negativ, precum şi semnătura sa fiind aplicate numai pentru aspectele ”strict juridice ale
documentului respectiv.Consilierul juridic nu se pronunţă asupra aspectelor economice, tehnice
sau de altă natură cuprinse în documentul avizat ori semnat de acesta”.

7.3.Răspunderea penală a celor ce exrcită o profesie juridică

14 decembrie 2013, publicată în Monitorul official nr. 33 din 16 ianuarie 2014.)

290
Franţa, şi în general în ţările care au împrumutat modelul francez.
291
În Germania răspunderea avocatului este foarte severă-pierderea procesului datorită necunoasterii jurisprudenţei
Curţii Federale angajează răspunderea civilă.
292
A se vedea art.42 din Legea nr.188/2000, art.59 din Statutul Executorilor judecătoreşti .

201
 Răspunderea penală, în general293, şi deci, şi în cazul profesioniştilor juriști este centrată
pe conceptul de infracţiune, care în accepţiunea cea mai generală, este o faptă a omului, un act de
conduită exterioară acestuia, interzis de lege sub o sancţiune specifică, represivă, care este
pedeapsa. Această interzicere este modalitatea specifică de realizare a reglementărilor juridico-
penale prin care legiuitorul ocroteşte relaţiile de apărare socială, iar prin interzicerea acestor
fapte se relevă membrilor societăţii, într-o exprimare specifică, conduita care trebuie urmată în
raport de anumite valori sociale, cu precizarea faptelor sau inacţiunilor ce le sunt interzise sau,
deopotrivă, le sunt ordonate în vederea apărării valorilor sociale respective. Prescrierea conduitei
socialmente necesare are loc, nu prin dictarea directă a acestei conduite, ci, în mod indirect, prin
descrierea şi interzicerea conduitei contrare celei dorite, această tehnică legislativă fiind
considerată drept cea mai explicită şi mai sugestivă formă de reglementare juridică penală a
conduitei membrilor societăţii.294

Fără a dezvolta mai mult decât este cazul, din examinarea conceptului de infracţiune,
premisele obligatorii pentru existenţa ei sunt :

- o normă incriminatoare, care interzice, sub sancţiunea pedepsei penale, o anumită

acţiune sau omisiune ;

- săvârşirea unei fapte concrete ;

- fapta săvârşită să fie întocmai cu cele specificate de lege pentru caracterizarea faptei
incriminate.

Din această perspectivă, în ceea ce priveşte răspunderea penală a membrilor profesiilor

juridice, infracţiunea în general (ca faptă) nu există, ci numai o infracţiune determinată, la care,
pentru existenţa acesteia, întotdeauna este necesar a se constata dacă sunt îndeplinite toate
cerinţele pe care le presupune noţiunea de infracţiune. Sunt evidenţiate trăsăturile esenţiale, care
reflectă toate aspectele fenomenului infracţiunii : aspectul material şi social al faptei care rezultă
din pericolul social; aspectul uman ce derivă din împrejurarea săvârşirii cu vinovăţie a faptei;
aspectul juridic, din cerinţa ca fapta sa fie prevăzută de legea penală.

Pentru a interrveni răspunderea penală a membrilor profesiilor liberale, mai întâi de toate
trebuie să se săvârşească nişte fapte, iar acestea trebuie săvârşite în exercitarea profesiei, ca
obligaţii profesionale. Din acest punct de vedere subiectul activ este unul calificat, deoarece
savărşeste fapta în calitate de profesionist lberal. Această calitate este la rândul său inclusă în
ceea ce legea penală defineste în Codul penal a fi « funcţionar ». În doctrină s-a arătat că au
calitatea de funcţionar în sensul legii penale « orice persoană particulară care exercită o profesie

293
Spre a se face comparație cu răspunderea penală a funcționarilor publici, a se vedea:C.M.Mihalache,
Răspunderera penală a funcționarului public, Ed.Hamangiu, București, 2011
294
C. Bulai, A. Filipaş , C. Mitrache, “Instituţii de drept penal, Ediţia a III a revizuită şi adăugită, Editura TREI,
2006, pag.7.

202
de interes public (de ex. :notar, avocat, medic, executor judecătoresc , etc) pentru care este
nevoie de o abilitare specială »295.

În noile reglementări, în randul funcţionarilor este definită şi « persoana care exercită un

serviciu de interes public » prin acesta înţelegându-se « orice persoană particulară care exercită
o profesie de interes public, pentru care este necesară o abilitare specială a autorităţilor publice
şi care este supusă controlului acestora ». Definiţia dată este vădit superioară celei aflate în
vigoare şi răspunde necesităţii de a se face deosebirea între funcţionarul clasic şi persoana care,
fără a fi funcţionar public, îndeplineste un serviciu de interes public296.

Aceste fapte pot consta fie într-o acţiune, fie într-o inacţiune. În ambele sale exprimări,
aceste fapte reprezintă exteriorizarea unor procese psihice caracteristice activităţii conştiente a
omului.

Pentru ca faptele ( intervenite în activitatea de exercitare a profesiei) să fie considerate

infracţiuni legea impune ca acestea să prezinte pericol social, în înţelesul legii penale. Pentru a se
înlătura orice arbitrariu, legiuitorul a prevăzut că fapta care prezintă pericol social este orice
acţiune sau inacţiune prin care se aduce atingere uneia din valorile sociale apărate de legea
penală. Se consideră că se aduce atingere valorilor sociale atunci când se vatamă efectiv sau când
se pun în pericol aceste valori. Pericolul se exprimă şi prin aceea că se creează stare de nelinişte
sau insecuritate socială, indisciplină socială severă. Ilicitul penal este mult mai grav decât ilicitul
administrativ, disciplinar sau civil. Faptul că prin lege se prevede expres o pedeapsă este expresia
pericolului social ca trăsătură definitorie a infracţiunii.

Şi în cazul profesioniştilor juristi, pentru ca faptele lor (săvârşite în exercitarea profesiei)

să fie considerate infracţiuni, acestea trebuie comise cu vinovăţie. În legislaţia penală română,
vinovăţia, ca trăsătură esenţiala a infracţiunii a fost definită ca acea atitudine psihică a persoanei
care, săvârşind cu voinţă neconstrânsă o fapta care prezintă pericol social, prevăzută de legea
penală, a avut, în momentul executării, reprezentarea faptei şi a urmărilor socialmente
periculoase ale acesteia sau, deşi nu a avut reprezentarea faptei şi a urmărilor, a avut posibilitatea
reală a acestei reprezentări .

Din această definiţie rezultă ca vinovăţia (ca trăsătură esenţială a infracţiunii) se prezintă
sub două modalităţi specifice, ca rezultat a variaţiunii factorului intelectiv, în raport cu caracterul
şi conţinutul reprezentărilor subiectului activ.
295
G.Dărângă. D.Lucinescu în T.Vasiliu, D.Pavel, G.Antoniu, S.Daneş, G.Dărângă, D.Lucinescu, V.Papadopol,
D.C.Popescu, V.Rămureanu „Codul penal român, comentat şi adnotat.Partea special”, vol II, Editura ştiinţifică şi
enciclopedică, Bucureşti, 1977, pag.54.
296
A se vedea în acest sens G.Diaconescu, C. Duvac, Drept penal.Partea specială I, Ediţia a II revăzută şi adăugită,
Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucuresti, 2006, pag.370, care, în justificarea punctului lor de vedere, arată că
„asemenea liberi profesionişti au apărut în condiţiile economiei de piaţă, având un statut specific situat între
funcţionarul public şi funcţionarul privat. Raţiunea dispoziţiei din art.163 Cod penal (noul Cod penal- nota noastră)
constă în aceea că s-a dorit între altele, înlăturarea unei inechităţi în ceea ce priveşte regimul juridic aplicabil
acestor persoane, nu puţine fiind situaţiile când în practica judiciară, acestea fie au fost asimilate funcţionarului
public, fie au fost considerate ca nefiind funcţionari, fapt ce a generat şi o practică neunitară în această materie ”.

203
 În raport de aceste variaţiuni, vinovăţia, în cadrul răspunderii penale a profesioniştilor
juristi, îmbracă forma intenţiei, atunci când s-a avut reprezentarea corectă a rezultatului faptei
sale, şi forma culpei, atunci când cel în cauză şi-a reprezentat greşit sau nu şi-a reprezentat deloc
acest rezultat..

Din punctul de vedere al vinovăţiei, în cazul răspunderii penale a membrilor profesiilor

liberale, dar și în cazul magistraților, culpa este foarte des întâlnită, în cazul primilor sub forma
malpraxisului, ca manifestare neglijentă în exercitarea obligaţiilor profesionale sau neacordarea
importanţei cuvenite în exercitarea profesiei, în cazul magistraților- urmare gravei neglijene.

Cât priveşte o altă trăsătură esenţială a infracţiunii, în sensul că fapta să fie prevăzută de
legea penală, această cerinţă este îndeplinită când legiuitorul o descrie şi o interzice, sub
sancţiunea pedepsei penale. Numai din acest moment, al prevederii ei în legea penală, fapta este
considerată infracţiune şi drept consecinţă atrage răspunderea penală a făptuitorului.

Este, de altfel, consacrarea a ceea ce derivă din principiul legalităţii incriminării, indicând
fapta ca ilicit penal, atunci când este săvârşită în condiţiile prescrise de lege.

Dintr-o astfel de cerinţă, infracţiunile pentru care răspund penal membrii profesiilor
liberale de profesie juridică sunt, de regulă, cele prevăzute de dreptul comun. În actele normative
ce reglementează exercitarea profesiei nu sunt enunţate infracţiuni speciale, cu excepţia
profesiilor de executor judecătoresc ( cum era prevăzut prin art.53 alin 6 din Legea nr.188/2000,
acum abrogat), consultant în investiţii (art.279 din Legea nr.297/2004) şi detectiv particular
(art.17 din Legea nr.329/2003). La majoritatea profesiilor se specifică însă că exercitarea acesteia
în condiţiile în care cel în cauză nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de lege pentru a fi considerat
membru al profesiei, constituie infracţiune în întelesul reglementării instituite prin codul penal.

În acest context se impune a fi subliniata şi obligatia ce revine si unor profesionisti

liberali juriști in lumina Ordonanţei de Urgenţă nr.53/2008297 privind modificarea şi completarea
Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea
unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism. Potrivit art.3 din acest act
normativ, de îndată ce salariatul unei persoane juridice sau una dintre persoanele fizice prevăzute
la art. 8 are suspiciuni ca o operaţiune ce urmează sa fie efectuată are ca scop spalarea banilor, va
informa persoana desemnată conform art. 14. alin. 1), care va sesiza imediat Oficiul Naţional de
Prevenire şi Combatere a Spalarii Banilor, care va confirma primirea sesizării.

Prin modificarea intervenită prin Ordonanţa de Urgenţă nr.53/2008 obligaţia raportării lor
revine si " următoarelor persoane fizice sau juridice:.....

e) auditorii, persoanele fizice şi juridice care acordă consultanţă fiscală sau contabilă;

297
Publicată în „Monitorul oficial al Romîniei” nr.333 din 30 aprile 2008

204
 f) notarii publici, avocaţii şi alte persoane care exercită profesii juridice liberale, în
cazul în care acordă asistenţă în întocmirea sau perfectarea de operaţiuni pentru clienţii lor
privind cumpărarea ori vânzarea de bunuri imobile, acţiuni sau părţi sociale ori elemente ale
fondului de comerţ, administrarea instrumentelor financiare sau a altor bunuri ale clienţilor,
constituirea sau administrarea de conturi bancare, de economii ori de instrumente financiare,
organizarea procesului de subscriere a aporturilor necesare constituirii, funcţionării sau
administrării unei societăţi comerciale, constituirea, administrarea ori conducerea societăţilor
comerciale, organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare sau a altor structuri similare
ori desfăşurarea, potrivit legii, a altor activităţi fiduciare, precum şi în cazul în care îşi
reprezintă clienţii în orice operaţiune cu caracter financiar ori vizând bunuri imobile;

...;

k) alte persoane fizice sau juridice care comercializează bunuri şi/sau servicii, numai în
măsura în care acestea au la bază operaţiuni cu sume în numerar, în lei sau în valută, a căror
limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 15.000 euro, indiferent dacă tranzacţia se execută
printr-o singură operaţiune sau prin mai multe operaţiuni ce par a avea o legătură între ele.

În reglementările referitoare la unele profesii juridice liberale (avocat, notar, executor

judecătoresc), dar și cu privire la statul de magistrat, sunt şi prevederi exprese prin care este
apărat penal cel ce exercită profesia, în calitatea sa de subiect pasiv.

7.3.1. Răspunderea penală a magistratului298. Așa cum am mai amintit, textul de

principiu privind răspunderea juridică a magistratului îl constituie art.94 din Legea nr.303/2004.,
aici fiind inclusă și răspunderea penală.

În lege este prevăzut expres că judecătorii, procurorii si magistraţii-asistenţi pot fi

perchezitionati, reţinuţi sau arestaţi preventiv numai cu încuviinţarea secţiilor Consiliului
Superior al Magistraturii, iar în caz de infracţiune flagrantă, aceștia pot fi reţinuţi si supuşi
percheziţiei potrivit legii, sub condiția ca, forul acestora, Consiliul Superior al Magistraturii, să
fie informat de îndată de organul care a dispus reţinerea sau percheziţia.

Cu privire la răspunderea penală a membrilor prefesiilor juridice liberale, în actele

normative de reglementare a acestor profesii se arată următoarele :

7.3.2. Răspunderea penală a notarului. Legea şi Regulamentul de punere în aplicare a

legii nu conţin dispoziţii specifice în ceea ce priveşte răspunderea penală a notarului public.
Deoarece nu există norme derogatorii de la dreptul comun se vor aplica principiile generale ale
dreptului penal. Inițial, la adoptarea legii, au existat câteva aspecte specifice : acţiunea penală nu
putea fi exercitată fără avizul Ministerului Justiţiei. Notarii publici nu puteau fi cercetaţi,

O lucrare semnificativă în domeniu, dar și de drept comparat, o constituie:Florentina Dragomir, Răspunderea

298

penală a magistratului”, Ed.C.H.Beck, București, 2011

205
perchezitionaţi, reţinuţi sau trimişi în judecată penală, fără avizul ministrului justiţiei, pentru
fapte săvârşite în legătură cu exerciţiul activităţilor profesionale.

Actualmente, săvârşirea cu intenţie a unor infracţiuni grave sau care aduc atingere
prestigiului profesiei duce la încetarea calităţii de notar public în cazul condamnării definitive a
acestora, iar atunci când împotriva notarului public s-a luat măsura arestării preventive, ministrul
justiţiei, la propunerea Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, va lua măsura
suspendării din funcţie pâna la soluţionarea cauzei penale, potrivit legii.

Dacă hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi ea se referă la infracţiunile prevăzute,

cu acea dată ministrul justiţiei dispune excluderea din profesie a notarului public condamnat.

În general, practica judiciară a reliefat ca infracţiunile pentru care au fost trimişi în

judecată notarii publici se referă la abuz în serviciu, neglijenţă în serviciu, complicităte la fals
intelectual.

Reglementări asemănătoare cu ale notarului public, sub aspectul răspunderii penale, sunt
instituite şi în cazul executorului judecătoresc.299

Calitatea de executor judecătoresc încetează şi în condiţiile art.23 lit e) din Legea

nr.188/2000 unde se arată că aceasta intervine « când prin hotărâre judecătorească definitivă s-a
dispus condamnarea sau amanarea aplicării pedepsei față de executorul judecătyoresc” 300», ori
paleta infracţiunilor ce pot fi comise în exercitarea profesiei de executor judecătoresc este destul
de largă.

Prin Legea nr.278/2006 privind modificarea şi completarea codului penal, precum şi

pentru modificarea şi completarea altor legi301 art.53 al Legii nr.188/2000 a fost completat, cu un
nou alineat (6) prin care se stipula că:

"(6) Nerespectarea, cu rea-credinţa, de către executorul judecătoresc a obligaţiei

stabilite în alin 5 - (respectiv în sensul de a se conforma hotărârii judecătoreşti rămase
irevocabile) constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani, iar dacă
fapta a fost săvârşită din culpă, cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda.", astfel că în
cazul acestei profesii, aveam și o incriminare specială.

7.3.3. În legătură cu răspunderea penală a avocatului, aceasta este stipulată în art.38

din Legea nr.51/1995. Conform cu art.38 din Legea nr.51/1995, avocatul nu răspunde penal
pentru susţinerile făcute oral sau scris, în faţa instanţelor de judecată sau altor organe, dacă
aceste susţineri sunt în legătură cu apărarea şi necesare cauzei ce i-a fost încredinţate. Tot în
acelaşi articol, se arată că avocatul este obligat să respecte solemnitatea şedinţelor de judecată şi

299
A se vedea art.47, 48 din Legea nr.188/2000 .
300
Până la modificarea prin art.44 pct.1 din Legea nr.255/2013 textul era :”în cazul unei condamnări definitive la o
pedeapsă privativă de libertate pentru săvârşirea unei infracţiuni ”
301
Publicată în „Monitorul oficial al României” nr.601 din 12 iulie 2006

206
să nu folosească expresii jignitoare faţă de completul de judecată, faţă de ceilalti avocaţi sau faţă
de parţile din proces. Nerespectarea acestor condiţii poate atrage răspunderea penală a avocatului
vinovat. Este clar însă că fapta constituie infracţiune doar dacă sunt întrunite elementele
constitutive ale uneia din infracţiunile prevăzute de legea penală - insulta, calomnia. Încălcarea
obligaţiilor stabilite prin Lege şi Statut poate duce la responsabilitatea penală a avocatului în
legatură cu activitatea sa profesională. Avocatul poate săvârşi în exerciţiul funcţiei sale o serie de
infracţiuni cum ar fi infracţiunea de fals, încercarea de a determina mărturia mincinoasă, etc. Din
alt punct de vedere, avocatul poate fi subiect şi al altor infracţiuni prevăzute de legea penală,
răspunderea urmând să se stabilească în condiţiile dreptului comun. Săvârşirea unor astfel de
infracţiuni poate conduce la nedemnitatea profesională a avocatului în condiţiile legii.

Ca normă de protecţie, în art4 din lege se menţionează expres că, în exercitarea profesiei

O chestiune pe care dorim să o semnalăm în acest context, şi care ţine chiar de aspectul
protejării profesiei este cea de exercitare a profesiei de aşa zisele barouri paralele, așa cum s-a
întâmplat cu ceva ani în urmă, care s-au înfiinţat în baza unor hotărâri judecătoresti şi care au
ajuns să răspundă pentru violarea monopolului legal al membrilor ordinului profesional al
avocaţilor de exercitare a profesiei de avocat

Răspunderea juridică trebuie să revină persoanelor care, membre ale acestor autointitulate
"barouri", ca structuri ilegale, au uzurpat calitatea şi titlul de avocat şi desfăşoară activităţi
avocaţiale, cu încălcarea monopolului membrilor ordinului profesional legal şi unic al avocaţilor
din România.

Inițial, conform art. 25 din Legea nr. 51/1995, exercitarea oricărei activităţi de asistenţă
juridică specifică profesiei de avocat şi prevăzută în lege de o persoană fizică sau juridică ce nu
avea calitatea de avocat înscris într-un barou şi pe tabloul avocaţilor acelui barou constituia
infracţiune specială în legea profesiei. Chiar dacă acest text nu mai este acum expres precizat în
legea profesiei, incriminarea nu a dispărut, fiind cuprinsă în codul penal.

De asemenea, Legea nr. 255/2004 de modificare a Legii nr. 51/1995 (art. 82 alin. 1 - 3
din aceasta din urmă) prevedea că, la data intrării în vigoare a legii de modificare, persoanele
fizice sau juridice care au fost autorizate în baza altor acte normative ori au fost încuviinţate prin
hotărâri judecătoreşti să desfăşoare activităţi de consultanţă, de reprezentare sau de asistenţă
juridică, în orice domenii, îşi încetează de drept activitatea şi, de asemenea, pe aceeaşi dată,
încetează de drept efectele oricărui act normativ, administrativ sau jurisdicţional prin care au fost
recunoscute ori încuviinţate activităţi de consultanţă, reprezentare şi asistenţă juridică în mod
contrar dispoziţiilor Legii nr. 51/1995, aceste dispoziţii nefiind aplicabile pentru profesia de
consilier juridic. Constituţionalitatea acestor dispoziţii legale a fost statuată de Curtea
Constituţională, astfel că, în măsura în care se mai continuă de catre membrii acestor structuri
paralele practicarea profesiei de avocat, în mod evident aceaştia se fac vinovaţi de săvârşirea
infracţiunii prevăzute de art…. din codul penal.

207
 7.3.4. Reglementări asemănătoare cu ale notarului public, sub aspectul răspunderii
penale, sunt instituite şi în cazul executorului judecătoresc.302

Calitatea de executor judecătoresc încetează şi în condiţiile art.22 lit e) din Legea

nr.188/2000 unde se arată că aceasta intervine « în cazul unei condamnări definitive la o
pedeapsă privativă de libertate pentru săvârşirea unei infracţiuni », ori paleta infracţiunilor ce
pot fi comise în exercitarea profesiei de executor judecătoresc este destul de largă.

Prin Legea nr.278/2006 privind modificarea şi completarea codului penal, precum şi

pentru modificarea şi completarea altor legi303 art.53 al Legii nr.188/2000 a fost completat, cu un
nou alineat (6) stipulându-se că:

"(6) Nerespectarea, cu rea-credinţa, de către executorul judecătoresc a obligaţiei stabilite în

alin5 - (respectiv în sensul de a se confoema hotărârii judecătoreşti rămase irevocabile)
constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani, iar dacă fapta a fost
săvârşită din culpă, cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda.", astfel că în cazul acestei
profesii, există o incriminare specială.

7.3.5. Răspunderea penală a consilierului juridic. Ca orice profesionist, și consilierul

juridic poate răspunde penal pentru încălcarea obligaţiilor profesionale, evident, în condițiile
legii şi statutului profesiei.

Activitatea desfăşurată de consilierul juridic, deși este o activitate de mijloace şi nu de

rezultat, nu exclude incidența unor fapte penale

Conform art. 23 din Legea nr. 514/2003, în activitatea sa profesională consilierul juridic
se bucură de protecţia legii, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi
exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, și cât
privește percheziţionarea acestuia, a domiciliului ori a locului său de muncă sau ridicarea de
înscrisuri ori de bunuri de la acesta nu poate fi făcută decât de procuror în baza unui mandat emis
de judecător.

302
A se vedea art.47, 48 din Legea nr.188/2000 .
303
Publicată în „Monitorul oficial al României” nr.601 din 12 iulie 2006

208