DREPTUL

MUNCII

DREPTUL MUNCII CA RAMURĂ A SISTEMULUI NAŢIONAL DE DREPT

Obiectul de reglementare a dreptului muncii

Dreptul muncii, ca ramură a sistemului naţional de drept, este strîns legat de
muncă, noţiune inseparabilă de existenţa omului.
Potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române 1, prin muncă se înţelege: 1) o
activitate conştientă (specifică omului) îndreptată spre un anumit scop, în procesul
căreia omul efectuează, reglementează şi controlează prin acţiunea sa schimbul de
materii dintre el şi natură pentru satisfacerea trebuinţelor sale; 2) un efort de a realiza
ceva; ocupaţie, strădanie, îndeletnicire; 3) un folos material, bun agonisit prin lucru;
cîştig, profit.
După cum afirmă Ion Traian Ştefănescu, „numai oamenii, prin forţa lor de muncă,
sînt în măsură să pună în lucru, să valorifice eficient ceilalţi factori de producţie
(resursele naturale şi capitalul)”2.
Rolul muncii în societatea contemporană se apreciază în funcţie de afirmarea tot
mai puternică a creativităţii, a efortului intelectual, comparativ cu cel manual, ca şi
prin prisma promovării formelor atipice de ocupare a forţei de muncă şi a reducerii
timpului de muncă.

1
Dicţionar explicativ al limbii române, Ediţia a II-a, Bucureşti, Editura „Univers enciclopedic”, 1996, p. 661.
2
Ion Traian Ştefănescu, Tratat elementar de dreptul muncii, Bucureşti, Editura Lumina Lex, 1999, p.13.
 În opinia autorului rus Hohlov E.B.3, apariţia dreptului muncii (ca ramură de
drept) se datorează următorilor factori, ce se prezintă ca un rezultat al evoluţiei
economice şi spirituale a omenirii: 1) trasformarea muncii dependente într-un
fenomen de importanţă socială. Astfel, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în
Europa Occidentală, în America şi Rusia, s-a format o clasă numeroasă de muncitori.
Importanţa acestui eveniment a rezidat în faptul că econimia nu putea exista fără a
utiliza munca dependentă (salariată); 2) omenirea a conştientizat faptul că
personalitatea umană necesită o protecţie juridică specială. Deoarece în baza
locaţiunii de servicii o persoană cade sub autoritatea unei alte persoane, a apărut
necesitatea de a elabora noi reglementări ce ţin de locaţiunea de servicii.
Potrivit unor concepţii ştiinţifice, expuse în teoria generală a dreptului, orice
sistem naţional de drept, deşi prezintă un caracter unitar, poate fi divizat, în
dependenţă de obiectul de reglementare juridică (criteriul de bază) şi de metoda de
reglementare juridică (criteriul auxiliar), în ramuri distincte.
Din perspectiva stabilirii obiectului dreptului muncii, se poate considera că munca
se prestează:
- în afara unor raporturi juridice de muncă;
- în cadrul unor raporturi juridice de muncă.
Dreptul muncii nu încearcă să reglementeze toate relaţiile sociale de muncă; el se
„interesează” numai de acele relaţii sociale care sînt întemeiate pe munca angajată
(subordonată, dependentă).
Astfel, din categoria muncii prestate în afara unor raporturi juridice de muncă fac
parte: a) munca efectuată în cadrul unui raport juridic civil (de exemplu, munca
prestată conform contractului de antrepriză); b) munca efectuată în cadrul diferitelor
forme de activitate individuală (munca individuală a unui meşteşugar sau munca
individuală a lucrătorului agricol care îşi cultivă singur pămîntul aflat în proprietatea
sa); c) munca persoanelor care practică o profesiune liberă (notar, avocat, auditor).
3
Е.Б. Хохлов. О сфере действия современного российского трудового права // Реформа трудового
законодательства в России. – Москва: Издание Бюро МОТ, 2001, стр. 90.
 Instanţele judecătoreşti din Republica Moldova întîmpină anumite dificultăţi în
ceea ce priveşte determinarea faptului dacă activitatea profesională a unei persoane se
derulează în baza unui contract individual de muncă sau în baza unor contracte
juridico-civile, cum ar fi: contractul de antrepriză, contractul de mandat şi contractul
de prestări servicii. Pentru a soluţiona aceste conflicte, trebuie luate în considerare
următoarele aspecte:
- în conformitate cu clauzele contractului individual de muncă, salariatul este
obligat să realizeze funcţia de muncă determinată. Încheind contractul de muncă,
salariatul îşi asumă obligaţia de a îndeplini, în decursul perioadei de valabilitate a
contractului de muncă, un complex de lucrări în limitele unei anumite specialităţi,
calificări sau funcţii. Contractul de antrepriză se încheie pentru efectuarea unei
anumite lucrări, care este determinată de un rezultat final concret şi îşi încetează
efectele ca urmare a recepţionării lucrării de către client;
- în baza contractului individual de muncă, salariatul este obligat să respecte
regulamentul intern al unităţii şi disciplina muncii, precum şi dispoziţiile şi ordinele
angajatorului; în cazul contractelor juridico-civile, antreprenorul (prestatorul) dispune
de o autonomie relativă faţă de cealaltă parte contractantă, iar răspunderea acestuia
faţă de beneficiarul lucrării este civilă (şi nu disciplinară);
- salariatul are dreptul la achitarea la timp şi integrală a salariului (nu mai rar decît
de două ori pe lună – pentru salariaţii remuneraţi pe unitate de timp sau în acord; nu
mai rar decît o dată pe lună – pentru salariaţii remuneraţi în baza salariilor lunare ale
funcţiei); în cazul contractelor juridico-civile, achitarea retribuţiei convenite de părţi
se efectuează după recepţionarea lucrării de către client sau după prestarea serviciilor
(în temeiul contractului de prestări servicii). Achitarea retribuţiei în corespundere cu
contractul juridico-civil se efectuează numai pentru rezultatul muncii antreprenorului,
predat clientului. Cu alte cuvinte, prestatorul nu beneficiază de salariu, ci de
retribuţie;
 - în temeiul contractului individual de muncă, angajatorul este obligat să asigure
salariaţilor condiţiile de muncă ce corespund cerinţelor de protecţie şi igienă a muncii;
antreprenorul se obligă să efectueze în mod independent şi pe riscul său o anumită
lucrare în favoarea celeilalte părţi. În ceea ce priveşte contractul de prestări servicii,
problema asigurării condiţiilor de prestare a serviciilor ridică anumite dificultăţi,
deoarece, reieşind din prevederile art. 973 din Codul civil al Republicii Moldova 4,
beneficiarul, în cazul în care este răspunzător, trebuie să amenajeze şi să întreţină în
aşa fel spaţiile, echipamentele sau aparatele pe care trebuie să le procure pentru
prestarea serviciilor şi să reglementeze în aşa fel prestarea serviciilor care trebuie
efectuate sub conducerea şi în conformitate cu dispoziţiile sale, încît prestatorul să fie
protejat contra riscurilor pentru viaţă şi sănătate în măsura în care natura serviciului
prestat o permite.
În opinia autorului Adalberto Perulli 5, în prezent, a crescut esenţial numărul de
zone gri unde este dificil să se determine dacă munca este prestată sub o formă
subordonată sau autonomă.

4
Codul civil al RM, adoptat prin Legea RM nr. 1107-XV din 06.06.02, „Cartea” S.A., Chişinău, 2002.
5
A se vedea: Adalberto Perulli, Economically dependent/quasi-subordinate (parasubordinate) employ-ment: legal,
social and economic aspects. Acest raport poate fi accesat la adresa: www.europa.eu.int/comm
/employmentsocial/labourlaw/docs/parasubordination_report_fr.pdf.