CURS 3

CONȚINUTUL DREPTULUI INTERNAȚIONAL PRIVAT

1. Definire și clasificare

Conținutul dreptului internațional privat este reprezentat de ansamblul normelor

juridice care reglementează această ramură de drept.

Normele dreptului internațional privat se clasifică în: norme conflictuale și norme

materiale (substanțiale).

2. Normele conflictuale

2.1. Noțiune

Norma conflictuală este acea formă de normă juridică în măsură să arate legea
aplicabilă unui raport cu element de extraneitate.

Numele de normă conflictuală îi vine de la împrejurarea că soluționează un conflict de

legi, adică arată care dintre sistemele de drept în prezență se aplică raportului juridic de drept
internațional privat.

2.2. Caractere juridice

Norma conflictuală prezintă următoarelee caractere juridice principale:

a) este o normă indirectă, de trimitere sau de fixare, întrucât nu se aplică nemijlocit

raportului juridic cu element de extraneitate și ca atare nu determină în mod direct drepturile
și obligațiile părților izvorâte din raportul juridic. După ce norma juridică indică legea de
drept material aplicabilă, acțiunea ei încetează.

b) este o normă prealabilă, aplicându-se înaintea normei materiale (de exemplu norma
conflictuală reglementată de art. 2572 alin.(1) C.civ., potrivit căreia starea și capacitatea
persoanei fizice sunt cârmuite, dacă prin dispozițiile speciale nu se prevede altfel, de legea sa
națională).

Așadar, acțiunea prealabilă a normei conflictuale decurge din succesiunea logică a

fazelor de realizare a dreptului: mai întâi se stabilește sistemul de drept (legea – lex rei sitae)
aplicabilă în cauză, de către instanța competentă, și ulterior instanța respectivă identifică
norma materială din sistemul de drept aplicabil, care va soluționa litigiul1.

c) influențează norma materială aplicabilă, în sensul că făcând trimitere la un anumit

sistem de drept, norma conflictuală conduce, pe fond, la aplicarea acelui sistem și nu a altuia,
ceea ce poate determina o soluție diferită2.

2.3. Izvoare

Normele conflictuale își au sediul în:

- dreptul intern;
- dreptul Uniunii Europene;
- Convențiile internaționale la care România este parte.

a) Dreptul intern. Normele conflictuale sunt proprii fiecărei țări. În dreptul intern
român, principalele norme conflictuale sunt cuprinse în Codul civil, Cartea a VII-a
(”Dispoziții de drept internațional privat”, în art.2557-2665).

De asemenea, norme conflictuale se regăsesc și în Codul de procedură civilă, Cartea a

VII-a (”Procesul civil internațional”), art.1065-1092).

b) În dreptul Uniunii Europene dispoziții de drept internațional privat conțin tratatele

europene, dar mai cu seamă izvoarele derivate ale acestui drept, și anume regulamentele
europene, directivele și alte acte juridice europene.

c) Convențiile internaționale la care România este parte conțin, de asemenea, norme

conflictuale.

Normele conflictuale reglementate în dreptul intern al statelor pot fi diferite, de la un

sistem de drept la altul.

În schimb, normele conflictuale cuprinse în dreptul Uniunii Europene și în convențiile

internaționale au caracter uniform. Fiind unificate, aceste ultime norme conflictuale evită
posibilitatea conflictului între sisteme de drept în prezență, semnatare ale izvoarelor
respective.
1
A se vedea, D.-Al.Sitaru, op.cit., p.8.
2
În literatura de specialitate (a se vedea D.-Al.Sitaru, op.cit., p.8-9) s-a exemplificat prin prezentarea unui
eventual litigiu privind starea civilă și capacitatea unei persoane fizice, cetățean român cu domiciliul în Anglia.
Dacă speța va fi judecată în România, norma conflictuală, care are drept punct de legătură cetățenia (lex patriae)
va trimite la legea materială română. Dacă, în schimb, litigiul va fi soluționat în Anglia, norma conflictuală are
ca punct de legătură domiciliul persoanei (lex domicili) și va indica aplicarea dreptului englez. Aplicându-se, în
funcție de trimiterea normei conflictuale, legi materiale diferite, și soluțiile pe fond vor fi diferite.
 2.4. Structura normei conflictuale

Norma conflictuală este, sub aspectul structurii, aproape similară cu oricare normă
juridică civilă. Astfel, structura normei conflictuale este formată din ipoteză și dispoziție,
lipsind sancțiunea pe care o conține în plus orice normă juridică civilă.

O altă deosebire față de norma juridică civilă este că elementele normei conflictuale
poartă alte denumiri și prezintă un conținut specific.

Astfel, ipoteza se numește conținut, în cazul normei conflictuale, iar dispoziția poartă
denumirea de legătura normei.

a) Conținutul normei conflictuale (ipoteza) este elementul acesteia care indică

categoria de raporturi juridice (materia) la care se referă norma respectivă.

b) Legătura normei (dispoziția) precizează legea aplicabilă raportului cu element de

extraneitate. Precizarea legii aplicabile poate fi directă sau generală, adică legătura normei
conflictuale se poate exprima nemijlocit sau abstract.

În situația când legătura normei se exprimă nemijlocit, norma prevede în mod direct
legea cărui stat este competentă. De pildă, ipoteza (art.5287 alin.(2) C.civ.) în cazul când
căsătoria se încheie în fața agentului diplomatic sau a funcționarului consular al României,
legea aplicabilă condițiilor de formă este legea română.

În cazul în care legătura normei se aplică la modul abstract, norma conflictuală indică
legea competentă prin intermediul unei formule generale. Spre exemplu, în conformitate cu
dispozițiile art. 2639 alin.(2) lit.a) C.civ.,locul de întocmire al actului juridic determină legea
aplicabilă condițiilor de formă ale acestuia. Legătura normei conflictuale mai este denumită și
formulă de fixare3, deoarece indicarea generală localizează raportul juridic în cadrul unui
sistem de drept.

Legătura normei conflictuale se materializează printr-un element concret, numit punct

de legătură. Unii autori4 opinează că punctul de legătură ar fi al treilea element de structură al
normei conflictuale, alături de conținut și legătură.

2.4.1. Principalele puncte de legătură admise de legea română

3
A se vedea, Ioan Macovei, op.cit., 2017, p.29.
4
A se vedea O. Căpățână, B. Ștefănescu, Tratat de dreptul comerțului internațional, Editura Academiei, 1985,
vol.I, p.135.
 Cu titlu de exemplu, trecem în revistă cele mai importante puncte de legătură cuprinse
în legea română.

1. Cetățenia persoanei fizice. Este punctul de legătură pentru următoarele categorii

de raporturi juridice:

- starea și capacitatea persoanei fizice (art.2572 și urm. C.civ.);

- moștenirea (art.2634 C.civ.) ;

- condițiile de formă ale actelor juridice în general (art.2639 C.civ.);

- jurisdicția competentă, în unele situații [art.1079 pct.1-3 și 5; art.1081 alin.(2) pct. 1

și pct.3-5 C.pr.civ.];

- capacitatea procesuală a părților în proces [art.1082 alin.(1), C.pr.civ.];

Punctul de legătură reprezentat de cetățenie face trimitere la sistemul de drept numit

lex patriae.

2. Teritoriul sau locul unde se înfăptuiește un act sau un fapt juridic constituie punct
de legătură sub forma5:

- reședința obișnuită, care este un punct de legătură pentru starea civilă, capacitatea în
anumite relații de familie ale persoanei fizice [art.2568 alin.(2) și art.2570 C.pr.civ.];

- sediului social, care este un punct de legătură pentru : statutul organic al persoanei
juridice (art.2571) și art. 2580 C.civ.); condițiile de fond ale actului juridic când debitorul
prestației caracteristice este o persoană juridică (art.2638 C.civ.); condițiile de validitate,
publicitatea și efectele ipotecii imobiliare, în anumite cazuri (art.2628 și art.2630 C.civ.);
fiducia și situația localizării obiective (art.2660 C.civ.); jurisdicția competentă, în anumite
situații [art.1066 și art.1068 alin.(3) lit.a) C.pr.civ.].

- fondului de comerț, care este un punct de legătură pentru condițiile de fond ale
actului juridic, când debitorul prestației caracteristice este un profesionist (art.2638 C.civ.);
jurisdicția competentă, în junele situații (art.1066 C.pr.civ.).

- voinței părților , care este punct de legătură pentru condițiile de fond ale actelor
juridice, în general (art.2637 C.civ.); condițiile de fond privind obligațiile contractuale (art.3
din Regulamentul RomaI); regimul matrimonial (art.2590 și art.2551 C.civ.); regimul

5
A se vedea, Ioan Macovei, op.cit., 2017, p.29-31.
bunurilor aflate în regim de transport (art.2618 C.civ.); jurisdicția competentă (art.1068
C.pr.civ.);

- locului situării bunului care este un punct de legătură pentru regimul juridic al
bunurilor imobile și mobile privite ut singuli (art.2613 C.civ.); formele de publicitate privind
imobilele (art.2626 C.civ.); drepturile și actele juridice ale soților privind locuința familiei
(2589 C.civ.); succesiunea vacantă (art.2636 C.civ.) ;jurisdicția competentă, în unele situații
(art.1080 pct.1 și 2, art.1081 alin.(1), pct.5 C.pr.civ.).

- locului întocmirii actului, care este punct de legătură pentru: condițiile de fond ale
actului juridic, în general (art.2637 C.civ.); condițiile de formă ale actului juridic, în general
(art.2639 C.civ.); forma încheierii căsătoriei (art.2587 C.civ.); forma adopției (art.2609
C.civ.); forma testamentului (art.2637 C.civ.); juridicția competentă, în unele situații
[art.1079 pct.1 și art.1081 alin.(1), pct.2 C.pr.civ.];

- locului încheierii contractului , care este punct de legătură pentru : condițiile de

fond ale contractelor, în subsidiar, față de legea cu care contractul prezintă legăturile cele mai
strânse (art.2638 C.civ.); condițiile de formă privind obligațiile contractuale (art.11 din
Regulamentul Roma I);

- locului executării contractului , care este punct de legătură pentru: modalitatea de

executare și măsurile ce pot fi luate în ipoteza unei executări defectuoase (art.12 alin. (2) din
Regulamentul Roma I); jurisdicția competentă [art.1081 alin. (1) pct.2 C.pr.civ.].

- autorității care examinează valabilitatea actului juridic , care este punct de legătură
pentru : condițiile de formă ale actului juridic,în anumite situații (art.2639 C.civ.); măsurile ce
se iau cu privire la ocrotirea majorului și a bunurilor sale (art.2578 alin. (4) C.pr.civ.);

- locului unde s-a produs faptul juridic, care este punct de legătură pentru: daunele
provocate mediului(art.7 din Regulamentul Roma II); jurisdicția competentă [ art.1081 alin.
(1 ) pct.3) C.pr.civ.];

- locului producerii prejudiciului, care este punc de legătură pentru: obligațiile

necontractuale care decurg dintr-o faptă ilicită [art.4alin.(1) din Regulamentul Roma II];
pretențiile morale întemeiate pe atingeri aduse personalității [art.2642 alin.(1) lit.b) C.civ. ];
jurisdicția competentă[art.1081alin.(1), pct.3 C.pr.civ.];

- locului unde se judecă litigiul , care este punct de legătură în materie procesuală
[art.1088 . și art.1091 alin.(5) C. pr.civ. ].
 3. Pavilionul abordat de navă sau aeronavă este punct de legătură pentru: mijloacele
de transport, în anumite situații(art.2620 și art.2621C.civ.); jurisdicția competent
[art.1081alin.(2) pct.7 lit.a) C.pr.civ.].

2.4.2.Clasificarea punctelor de legătură

În funcție de natura lor, punctele de legătură se împart în : puncte de legătură

constante (fixe), pe de o parte, și puncte de legătură variabile (mobile), pe de altă parte.

Punctele fixe de legătură nu se pot translata dintr-un sistem de drept în altul.

Reprezintă puncte de legătură constante: locul unde se găsește un imobil sau locul unde s-a
produs fapta ilicită cauzatoare de prejudicii.

Punctele de legătură mobile pot fi deplasate, mutate dintr-un sistem de drept în altul.
Cu titlu de exemplu, fac parte din categoria punctelor de legătură mobile: domiciliul unei
persoane fizice sau locul unde se află un bun mobil.

În raport cu categoria în care se încadrează, punctele de legătură pot fi modificate sau

nu.

Deoarece odată cu trecerea timpului pot să intervină schimbări, determinarea legii

competente necesită plasarea punctului de legătură în timp, adică localizarea temporară a
acestuia.

2.5. Clasificarea normelor conflictuale

Clasificarea normelor conflictuale operează în raport cu diferite criterii.

1. Astfel, după criteriul conținutului, ca element de structură al normelor conflictuale,

acestea se clasifică în :

- norme referitoare la persoane (starea civilă și capacitatea persoanelor fizice și

juridice);

- norme referitoare la bunuri;

- norme conflictuale privind proprietatea;

- norme referitoare la moștenire (succesiuni) ;

- norme privind actele și faptele juridice;

- norme referitoare la relațiile de familie;

 - norme din materia comercială;

- norme din domeniul dreptului muncii, dreptului transporturilor, dreptul proprietății

intelectuale, dreptului procesual civil etc.

Aceste norme conflictuale corespund raporturilor reglementate de norma dreptului

internațional privat.

2. În funcțiede felul legăturii, cel de al doilea element al structurii normelor

conflictuale, acestea se clasifică în:

a) norme conflictuale unilaterale, numite și cu legătură directă6(norme conflictuale

incomplete7 sau norme conflictuale uniforme8) sunt acele norme conflictuale care indică direct
sistemul de drept al unui stat care se aplică în raporturile juridice cu element de extraneitate și
anume acela al instanței sesizate (a forului).

În ceea ce privește sistemul nostru de drept, normele conflictuale unilaterale sunt cele
care arată direct aplicarea legii române. Este vorba de normele cuprinse în art.2576 alin.(3)
C.civ., potrivit cărora ocrotirea împotriva actelor de încălcare a dreptului la nume, comise în
România, se asigură potrivit legii române.

Există norme conflictuale uniforme și în materia dreptului procesual civil.

Astfel, în procesual civil internațional, instanța aplică legea procedurală română

(art.1087 C.pr.civ).

b) norme conflictuale bilaterale (cu indicare generală sau cu acțiune dublă) 9 sunt acele
norme conflictuale care nu trimit direct la un anumit sistem de drept, ci arată atât sfera de
aplicare a dreptului forului, cât și a dreptului străin.

Normele conflictuale cu indicare generală constituie, de fapt, marea majoritate a

normelor conflictuale, ele reprezentând regula în orice sistem de drept10.

3. În raport cu criteriul domeniului la care se referă, normele conflictuale sunt

specifice diferitelor ramuri de drept. Distingem, din această perspectivă, norme conflictuale

6
A se vedea, D.-Al.Sitaru, op.cit., p.16.
7
A se vedea, Ioan Macovei,op.cit., 2017,p.32.
8
Ibidem, p.32.
9
A se vedea, D.-Al.Sitaru, op.cit., p.17.
10
A se vedea, Claudiu-Paul Buglea, Dreptul internațional privat român: din perspectiva regimului țărilor
europene aplicabile în domeniu și a noului Cod civil român, ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura Universul
Juridic, București, 2015, p.31.
din materia: dreptului civil, dreptului familiei, dreptului comercial, dreptului muncii, dreptului
proprietății intelectuale, dreptului transporturilor, dreptului procesual civil. În soluționarea
conflictelor de legi ce pot părea în aceste ramuri de drept se poate aplica legea străină.

2.6. Apartenența normelor conflictuale

În rezolvarea conflictului de legi, regula este aceea potrivit căreia, instanța sesizată
aplică normele conflictuale ale forului (lex fori).

De asemenea, normele conflictuale ale forului se aplică și pentru soluționarea

problemelor prestabilite care se pot invoca în desfășurarea procesului civil internațional11.

Regula aplicării normelor conflictuale ale forului are ca rațiune argumente, cum ar fi:

- caracterul imperativ, în principiu, al normelor conflictuale, care obligă instanța să

le aplice din oficiu;
- organele de jurisdicție ale arbitrajului internațional, fiind naționale, au obligația
să aplice normele conflictuale din sistemul propriu;
- doar legea forului dictează normele conflictuale, pentru că aceasta este
cunoscută, în timp ce legea care ar urma să se aplice soluționării fondului litigiului
(lex cause), va fi identificată ulterior, după aplicarea normei conflictuale;
- de vreme ce părțile au ales instanța română, fără a indica lex causae, se prezumă
că acceptă aplicarea principiului ”qui eligit judici elegit jus” (”cine alege instanța,
alege și dreptul”).

Există două situații când regula evocată este exceptată:

Primul caz de excepție se referă la faptul că în arbitrajul internațional ad-hoc nu

există o lex fori, și ca atare arbitrii vor aplica legea desemnată de către norma conflictuală pe
care ei o consideră potrivită în cauză (art.VII pct.1 din Convenția europeană de arbitraj
comercial internațional, încheiată la Geneva la 21 aprilie 196112.

Al doilea caz de excepție îl constituie cel al retrimiterii de gradul I. Astfel, în

conformitate cu dispozițiile art.2559 alin (1) C.civ., atunci când norma conflictuală română
trimite la un sistem străin de drept, iar acesta trimite la dreptul român (al forului), instanța
română va aplica norma conflictulă străină [art.2559 alin.(2) C.civ.].

11
A se vedea,O Căpățînă, Regimul juridic al chestiunilor prealabile în dreptul internațional privat român, în
Revista ”Studii și Cercetări Juridice” nr.4/1968, p.546 și urm.
12
Ratificată de România prin Decretul nr.281/1963.
 2.7. Forța juridică a normelor conflictuale

Sub raportul forței lor juridice, normele conflictuale se împart în norme imperative și
norme dispozitive.

a) Normele conflictuale imperative reprezintă majoritatea normelor conflictuale.

Caracterul imperativ determină ca aceste norme conflictuale să fie respectate în mod
obligatoriu, din oficiu, de către organul de jurisdicție sesizat să soluționeze conflictul.

Un eventual acord de voință al părților, în sensul aplicării altei norme conflictuale ar

rămâne fără efect, când este vorba de norme conflictuale imperative.

Normele conflictuale imperative se regăsesc atât în sfera dreptului material, cât și în

materie procedurală.

În zona dreptului material normele conflictuale imperative reglementează starea civilă

și capacitatea persoanei fizice, statutul persoanei juridice, condițiile de fond și de formă ale
căsătoriei, filiația, adopția, regimul bunurilor etc. Totodată, aceste tipuri de norme există și în
aria dreptului procesual civil, cum ar fi cele privind competența exclusivă a instanțelor
române (art.1078-1078 C.pr.civ.).

b) Normele conflictuale dispozitive permit derogarea de la aplicarea lor de către

părți, atât la nivelul dreptului material, cât și în perimetrul competenței jurisdicționale. Prin
urmare, părțile pot alege legea aplicabilă (lex voluntaris), atât în materia actelor juridice, a
regimului matrimonial, divorțului, moștenirii (în anumite condiții), cât și în zona competenței
jurisdicționale (alegerea forului potrivit art.1067 C.pr.civ.).

3. Normele materiale

3.1. Definiție și clasificare

Normele materiale (directe, substanțiale) reglementează în mod direct raporturile

juridice cu element de extraneitate. Acest tip de norme este influențat de normele conflictuale
prin faptul că acestea din urmă trimit la un anumit sistem de drept, la anumite norme materiale
care, la rându-le se aplică nemijlocit în rezolvarea fondului litigiului.

Clasificarea. În raport cu domeniile în care se aplică, normele materiale se clasifică

în: norme de drept material (substanțiale), pe de o parte și norme de drept procesual, pe de altă
parte;
 În principal, normele materiale de drept internațional privat cârmuiesc:

- condiția juridică a străinului persoană fizică sau juridică în România (de pildă
art.2582-2583 C.civ., și art 1083-1085 C.pr.civ.);
- efectele hotărârilor judecătorești și arbitrale străine în România (de exemplu,
art.1093-1109 și art.1123-1132 C.pr.civ.).

Alte norme materiale de drept internațional privat se regăsesc în texte disparate, cum
ar fi, în cuprinsul art.2571 alin.(3) C.civ., referitoare la definiția sediului real.

3.2. Norme de aplicație imediată (necesară)

3.2.1. Definiție

Normele cu aplicare imediată (necesare) ocupă o poziție aparte în cadrul normelor

materiale.

Potrivit art.9 alin.(1) din Regulamentul Roma I, normele de aplicație imediată

reprezintă norme a căror respectare este esențială de către o anumită țară pentru salvgardarea
intereselor sale publice, precum organizarea politică, socială sau economică, în asemenea
măsură încât aceste norme sunt aplicabile oricărei situații care intră în domeniul lor de
aplicare, independent de legea aplicabilă contractului în temeiul Regulamentului.

În doctrină13, normele de aplicație imediată au fost definite ca fiind acele norme

materiale care aparțin sistemului de drept intern al statului forului sau al altui stat, altul decât
cel a cărui lege este legea aplicabilă (lex causae) în speță. Având în vedere gradul lor ridicat
de imperativitate, normele de aplicație imediată se aplică unui raport juridic cu element de
extraneitate, dacă acest raport juridic are un punct de legătură concret și semnificativ cu țara
forului, excluzând astfel conflictul și aplicarea în cauză a vreunei norme conflictuale14.

Aceste norme ocrotesc interese sociale atât de importante încât exclud, din start,
conflictele de legi din materia respectivă15.

13
A se vedea, D.-Al. Sitaru, op.cit., p.21; Nicoleta Diaconu, op.cit., p.60; C.Paul Buglea, op.cit., p.33.
14
A se vedea, pentru o analiză a acestor norme, S. Deleanu, Norme de aplicație imediată sau necesară în dreptul
internațional privat, în Revista de Drept Comercial nr.10/1999, p.71-77.
15
A se vedea, Cosmin Dariescu, Fundamentele dreptului internațional privat, ediția a V-a, revăzută și adăugită,
Editura Universul Juridic, București, 2018, p.35.
 Excluderea categorică a conflictului de legi prin recurgerea la normele de aplicare
necesară a fost exprimată în mod plastic în doctrină: normele de aplicare imediată ”ucid în ore
conflictele de legi”16.

Înăbușirea în fașă a conflictului de legi este determinată de incidența în concret a

normelor de aplicare imediată aparținând dreptului forului, demers pe care-l intreprinde
judecătorul ori autoritatea sesizată cu soluționarea raportului juridic ca element de
extraneitate17.

Principalele trăsături ale normelor cu aplicație imediată sunt:

- fac parte din categoria normelor materiale, deci nu sunt norme conflictuale;
- aparțin sistemului de drept român;
- au caracter imperativ și în consecință părțile nu pot deroga de la ele;
- se aplică imediat unui raport juridic de drept internațional privat când acel raport
prezintă un punct de legătură cu țara forului;
- înlătură aplicarea normei conflictuale.

3.2.2. Structura și felul normelor de aplicație imediată

Structura normelor de aplicație necesară este obișnuită, fiind alcătuită din ipoteze și
dispoziție.

Normele de aplicație imediată sunt de două feluri, în raport cu statul de la care emană:

a) norme care aparțin statului instanței competente (lex fori) și

b) norme care aparțin sistemului de drept al altui stat decât cel al forului.

a) Norme de aplicație imediată care aparțin statului instanței competente

Potrivit art.9 alin.(2) din Regulamentul Roma I, acest act normtiv nu restrânge
aplicarea normelor de aplicație imediată cuprinse în legea instanței sesizate.

De asemenea, art.16 din Regulamentul Roma II prevede că nicio dispoziție din acest
Regulament nu restrânge aplicarea normelor imperative din legea instanței competente,
indiferent de legea aplicabilă celorlalte obligații necontractuale.

16
A se vedea, Jvon Loussouarn, Pierre Bourel, Pascal de Vareiles – Sommieres, Droit international prive, 8e
edition, Dalloz, Paris, 2004, p.338.
17
A se vedea, Mihai Vasile Jakotă, Drept internațional privat, Vol.I, Editura Fundația ”Chemarea”, Iași, 1997,
p.62.
 b) Norme de aplicație imediată care aparțin sistemului de drept al altui stat decât cel
al forului.

În conformitate cu art.9 alin.(3) din Regulamentul Roma I, este posibilă folosirea

normelor de aplicație imediată cuprinse de legea țării în care obligațiile rezultate din contract
trebuie să fie sau au fost executate, în măsura în care aceste norme ce se folosesc antrenează
nelegalitatea executării contractului.

La luarea deciziei dacă aceste norme vor fi puse în aplicare se va ține seama de natura
și de obiectul acestora, precum și de consecințele aplicării sau neaplicării lor.

Cele două feluri de norme de aplicație imediată reglementate de actele europene se

regăsesc și în actualul Cod civil român [art.2566 alin.(1) și alin.(2)].

3.2.3. Exemple de norme de aplicație necesară

În dreptul român au fost reglementate norme de aplicație necesară (imediată), dintre

care enumerăm câteva18:

- normele cuprinse în art.6 din Legea nr.16/2017 privind detașarea salariaților în

cadrul prestărilor de servicii transnaționale19, după care, indiferent de legea
aplicabilă raportului juridic de muncă, salariații detașați pe teritoriul României sunt
guvernați de dispozițiile dreptului românesc și ale contractului colectiv de muncă
în materia următoarelor condiții de muncă: durata maximă a timpului de lucru și
cea maximă a repausului, durata minimă a concediilor plătite, salariul minim
inclusiv suplinirea sau plata muncii suplimentare, etc.20;
- normele relative la condițiile de fond speciale privind adopția internațională, cu
sediul în Legea nr.273/2004 privind regimul juridic al adopției, republicată 21, în
special cele din Capitolul IV ;
- majoritatea normelor prevăzute în Regulamentul Băncii Naționale a României
nr.4/2005 privind regimul valutar22.

În conformitate cu art.3 alin.(1) și alin.(11) din acest Regulament, plățile, încasările,

transferurile și orice alte asemenea operațiuni ce decurg din vânzări de bunuri și prestări de

18
Pentru dezvoltare a se vedea, D.-Al. Sitaru, op.cit, p.23-24/
19
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.196 din 21 martie 2017.
20
Pentru alte detalii, a se vedea Cosmin Dariescu, op.cit., p.35-36.
21
Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.259 din 19 aprilie 2012.
22
Publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.297 din 8 aprilie 2005, cu modificările ulterioare și
republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.616 din 6 septembrie 2007.
servicii între rezidenți (între rezidenți care decurg din remunerarea muncii prestate), indiferent
de raportul juridic care le reglementează, se realizează numai în moneda națională (leu);

- unele dispoziții din OG nr.42/1947 privind transportul maritim și pe căile

navigabile interioare, republicată23. Art. 123 prevede că navele care intră în apele
naționale navigabile sau în porturile românești, indiferent de pavilionul pe care îl
abordează, sunt obligate să respecte legislația națională privind navigația în apele
naționale navigabile, intrarea, staționarea, operarea și ieșirea din porturi;
- normele cuprinse în O.U.G. nr.54/2006 privind regimul contractelor de
concesiune de bunuri proprietate publică24. Potrivit art.7 alin.(1) din această
ordonanță, contractul de concesiune, indiferent de naționalitatea sau de cetățenia
concesionarului, se încheie în conformitate cu legea română.

3.2.4. Domeniul normelor de aplicație imediată

Domeniul normelor de aplicație imediată este diferit de cel al normelor conflictuale,

dar implică întotdeauna o normă conflictuală25.

Incidența normelor de aplicație imediată reprezintă o etapă premergătoare soluționării

conflictului de legi. Astfel, autoritatea investită cu rezolvarea unui raport cu element de
extraneitate va căuta normele de aplicare imediată în propriul sistem de drept, iar în lipsa
acestora sau în cazul că ele nu sunt competente în cauză, va cerceta existența normelor
materiale aplicabile. Dacă nici acestea din urmă nu există, atunci va recurge la normele
conflictuale pentru soluționarea conflictului de legi.

4. Comparație între normele conflictuale și normele materiale

Între normele conflictuale și normele materiale există asemănări și deosebiri.

Evocându-le, putem contura mai clar profilul fiecărei categorii de norme.

Astfel, în rândul asemănărilor, se includ:

- ambele categorii reglementează raporturile juridice de drept internațional privat;

- ambele fac parte din sistemul de drept intern al unor țări.

În ceea ce privește deosebirile, pot fi observate26:

23
Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.210 din 10 iunie 2006.
24
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.569 din 30 iunie 2006.
25
A se vedea, Ion Macovei, op.cit., 2017, p.35.
26
A se vedea, Nicoleta Diaconu, op.cit., p.61-62.
 - a) din perspectiva sferei de aplicare:
- normele conflictuale au caracter prealabil față de normele materiale;
- normele conflictuale influențează normele materiale direct aplicabile în
litigiu;
- normele conflictuale indică sistemul de drept aplicabil litigiului, în vreme
ce normele materiale reglementează în mod direct raportul juridic cu
element de extraneitate.
- b) sub aspectul structurii:
- normele conflictuale au o structură proprie : conținutul (ipoteză) și
legătura (dispoziția);
- la rândul lor, normele materiale prezintă o structură formată din
elementele caracteristice oricărei norme juridice: ipoteza, dispoziția și
sancțiunea.

5. Comparație între normele conflictuale și normele de aplicație imediată

Între normele conflictuale și normele de aplicație imediată există asemănări și

deosebiri.

La capitolul asemănări, consemnăm:

- ambele tipuri de norme aparțin sistemului de drept al instanței investite cu

soluționarea cauzei;
- ambele cârmuiesc raporturile juridice cu element de extraneitate care are un
punct de legătură cu ”țara forului”.

Deosebirile între normele conflictuale și cele de aplicație imediată constau în :

- normele conflictuale sunt norme de trimitere, iar normele de aplicație imediată

sunt materiale, care dau, pe fondul cauzei, o soluție directă;
- toate normele de aplicație imediată sunt imperative. De partea cealaltă, nu toate
normele conflictuale au acest caracter, unele dintre ele fiind dispozitive 27, astfel
încât părțile pot deroga de la ele, atât în materia dreptului material, cât și la nivelul
dreptului procedural.

27
A se vedea,D.-Al. Sitaru, op.cit., p.19.