TITLUL II.

TEORIA CONFLICTELOR DE LEGI.

Înainte de a proceda la prezentarea și analiza instituțiilor și regulilor

care compun așa numita teorie ca conflictelor de legi, găsim util să facem
următoarele precizări:
-Conform doctrinei de drept internațional privat, ”prin conflict de
legi înțelegem situația în care, privitor la un raport juridic cu element
de extraneitate, sunt susceptibile a fi aplicate două sau mai multe legi
aparținând unor state diferite, cu care raportul juridic are legătură prin
elementul străin.Fiind o noțiune și o instituție specifică dreptului
internațional privat, ce apare datorită existenței raporturilor juridice cu
element de extraneitate și nevoii de soluționare, el nu exprimă situația în
care două sau mai multe legi se opun irevocabil, ci opțiunea......., alegerea
legii care are interesul cel mai mare și pretinde competența de aplicare
raportului juridic sau unui aspect al său.Conflictul de legi este o
judecată de valoare, o întrebare pe care și-o pune judecătorul pentru
soluționarea litigiului: ”care dintre sistemele de drept în prezență se
aplică raportului juridic?”Conflictul poate să apară între mai multe legi,
dacă pentru diferite aspecte juridice sunt aplicabile legi diferite”1.
-Instituția conflictelor de legi, este una specifică dreptului
internațional privat, și în esența ei, este una care are la bază conflicte de
interese între statele ale căror sisteme de drept ar avea vocația să se
aplice unui anumit tip de raport juridic de drept privat.

1
B.Maria- Carmen Predescu, op.cit. p.206.
 Prin soluționarea conflictului de legi, utilizând metoda conflictualistă, în
principu, va avea câstig de cauză legislația statului cu care se consideră că
raportul juridic are cele mai strânse legături.
-Pentru soluționarea oricărui conflict de legi, prin metoda
conflictualistă, de o deosebită importanță, este operațiunea de localizarea
a raportului juridic cu element(e) de extraneitate respectiv, adică aceea
de stabilire a legăturilor acestuia cu un anumit sistem de drept,
operațiune care se poate finaliza prin utilizarea(aplicarea) normelor
conflictuale2.
CAPITOLUL I.CONFLICTUL DE LEGI ÎN TIMP ŞI SPAŢIU.
Secțiunea 1. Noţiune şi terminologie.
In legătură cu acest tip de conflict de legi, într-o definiţie,
considerată clasică, se afirmă următoarele:
„Conflictul de legi în timp şi spaţiu există în cazul în care efectele
unui raport juridic născut, modificat sau stins sub incidenţa sistemului
de drept al unui stat, se cer ulterior a fi recunoscute într-un alt stat”3.
Într-o altă definiţie, se consideră că un astfel de conflict,
presupune, în mod necesar, „conflictul între legea sub imperiul căreia
s-a născut dreptul subiectiv şi legea locului unde acesta se invocă”4.
Din definiţiile prezentate putem trage concluzia, prin prisma
dreptului român, că instituţia conflictului de legi în timp şi spaţiu are în
vedere, în esentă, respectarea în România a drepturilor dobândite
(câştigate) într-o ţară străină.

2
Idem., .
3
A se vedea I.P. Filipescu, Drept internaţional privat, vol. I, Ed. Actami, Bucureşti, 1995, p. 163-173; M.V. Jacotă,
Drept internaţional privat, vol I, Ed. Chemarea, Iaşi, 1997, p. 20-32; D.A. Sitaru, op. cit., p. 141.
4
O. Ungureanu, C. Jugastru, op. cit., p. 59.
 Un astfel de conflict este unul în timp deoarece între momentul
naşterii dreptului şi momentul invocării lui trece o anumită perioadă de
timp. Conflictul este şi unul în spaţiu deoarece ambele sisteme juridice
(sistemul unde s-a născut dreptul şi sistemul unde se invocă
recunoaşterea acestui drept) coexistă din punct de vedere spaţial.
Soluţionarea conflictului de legi în timp şi spaţiu are ca
fundament conceptual, aşa numita teorie a recunoaşterii drepturilor
dobândite sau teoria efectelor extrateritoriale ale drepturilor câştigate5.
În legătură cu acest ultim aspect, precizăm că art. 2567 din NCciv, fostul
art. 9 din Legea nr. 105/1992 utilizează noţiunea de drepturi câştigate în
ţară străină. În acest sens, articolul citat prevede că ”drepturile
câștigate în tară străină sunt respectate în România, cu excepția
cazului în care sunt contrare ordinii publice de drept internațional
privat român”.
Așa după cum remarcă literatura de specialitate, ”conflictele de
legi în timp și în spațiu pot intervenii în domeniul dreptului material și
al dreptului procesual.În funcție de situația concretă, conflictul se va
referi la un drept dobândit în temeiul unei legi străine sau al unei
hotărâri judecătoreșți străine a cărei recunoaștrere se cere în țara
forului”6.
Problematica recunoașterii drepturilor dobândite în alte state, a
înregistrat o evoluție conceptuală foarte lentă și dificilă, dar și
relevantă în același timp, pentru evoluția gandirii juridice.Fiecare din
școlile de drept internațional privat avea o concepție și o motivație
specifică pentru fundamentarea recunoașterii drepturilor dobândite în

5
D.A. Sitaru, op. cit., p. 141.
6
I.Macovei, op. cit. p. 85.
țară străină, fiecare recunoscând, pentru un temei sau altul,
necesitatea unei astfel de recunoașteri, ca o condiție a securității și
eficienței raporturilor juridice, respectiv ca o condiție a cooperării între
state.
Teoria generală cu privire la drepturile dobândite în țară străină a
fost formulată de Antoine PiIlet, conform căruia, ”drepturile câștigate
în baza unei anumite legi trebuie recunoscute pretutindeni. În caz
contrar, situațiile juridice dobândite într-o țară ar fi lipsite de efecte în
altă țară fiind necesar ca persoanele să-și constituie o personalitate
nouă. Recunoașterea drepturilor reglementar câștigate se impune prin
prisma unui principiu de drept natural și autonom al dreptului
internațional privat”7 .
Într-o poziție critică a unei astfel de concepții, s-a susținut că
recunoașterea drepturilor dobândite în tață străină nu se realizează în
temeiul unui drept natural și autonom al dreptului internațional privat
ci în baza autorității normei conflictuale a forului care permite aplicarea
legii străine pentru soluționarea unor astfel de conflicte8.
Soluționarea conflictelor de legi în timp și spațiu poate avea la
bază două categorii de teorii.
Cea mai larg împărtășită este teoria extrateritorialității drepturilor
subiective dobândite și teoria soluționării pe baza normelor de drept
internațional privat.
Principalele argumente ale teoriei extrateritorialității drepturilor
subiective ar fi următoarele :

7
I.Macovei, op .cit., p.86.
8
Idem.
 -Legea ”nouă”, adică a țării forului, nu poate avea aplicare
retroactivă, prin raportare la momentul nașterii, modificării ori stingerii
drepturilor dobândite după legea străină ;
-Se impune respectarea drepturilor dobândite în țară străină
pentru a menține securitatea raporturilor juridice internaționale, în caz
contrar, prin simpla deplasare a unor puncte de legătură părțile
raporturilor juridice se pot sustrage- în mod aparent legal- de la
aplicarea legii normal competente să le reglementeze ;
-Prin recunoașterea drepturilor dobândite în țară străină, instanța
țării forului face aplicarea legii străine, în considerarea calității acesteia
de element de drept, adică recunoaște aplicabilitatea și egala
îndrepățire de reglementare a altor sisteme de drept decât cel propriu9.
În ceea ce privește cea de a doua teorie( aceea a solutionării pe
baza normelor de drept internantional privat) ea are ca punct central
ideea că soluționarea conflictului de legi în timp și în spațiu se
realizează prin intermediul normelor conflictuale ale forului ”ceea ce
înseamnă că numai după ce se aplică această normă se poate spune
dacă se recunoaște ori nu un drept dobândit în conformitate cu legea
străină, dacă se poate vorbi ori nu de un drept dobândit.Recunoașterea
drepturilor dobândite nu este altceva decât recunoașterea de către o
instanță străină că un anumit drept s-a creat în conformitate cu legea
competentă a-l cârmui, după dreptul internațional al instanței
sesizate”10.
Secțiunea 2. Formele sub care se poate înfăţişa conflictului de
legi în timp şi spaţiu.

9
B.Maria Carmen Predescu, op.cit., p.319
10
Idem, citându-l pe a Pillet, p. 320-321
 În mod practic, acest tip de conflict se poate prezenta sub două
forme:
A. Atunci când dreptul se naşte, se modifică sau se stinge în
cadrul sistemului de drept intern al unei anumite ţări şi se invocă în
cadrul sistemului de drept al altei ţări decât aceea în care s-a născut.
Spre exemplu, doi cetăţeni italieni se căsătoresc în Italia (deci dreptul
se naşte în sistemul de drept intern al statului italian), iar ulterior unul
sau amândoi solicită în România recunoaşterea efectelor căsătoriei
încheiate/celebrate în Italia. Un astfel de tip de conflict de legi în timp
și în spațiu mai este cunoscut și sub denumirea de conflict simplu
B. Atunci cănd dreptul se naşte, se modifică sau se stinge în
cadrul sistemului de drept internaţional privat al unei ţări şi se invocă
apoi în cadrul sistemului de drept al altei ţări. Spre exemplu, doi
cetăţeni, unul italian iar celălat grec se căsătoresc în Italia şi, ulterior,
solicită recunoşterea efectelor căsătoriei în România. Acest tip de
conflict este denumit ca fiind un conflict spațio-temporal complex.
Din examinarea specificului celor două tipuri de conflicte de legi
în timp și în spațiu se poate trage următoarea concluzie :
-”Forma simplă a conflictelor de legi privește recunoașterea
extrateritorială a unei situații juridice dobândite în cadrul dreptului
intern al unui stat, în timp ce forma complexă privește recunoașterea
extrateritorială a unei situații juridice dobândite în cadrul dreptului
internațional privat, adică prin soluționarea mai întâi a unui conflict de
legi în spațiu”11.

11
B.Maria Carmen Predescu, op.cit.,p. 316
 Literatura de specialitate atrage atenția asupra necesității de a
face o distincție clară între conflictele de legi în spațiu și cele în timp
și spațiu.
În acest sens trebuie avută în vedere împrejurarea că în cazul
conflictelor de legi în spațiu, un anumit raport juridic se naște, modifică
sau stinge în condițiile în care acesta are vocația de a i se aplica două
sau mai multe sisteme de drept aflate în conflict, dintre care, potrivit
normelor conflictuale ale forului va fi desemnat unul anume, operațiune
care poate fi precedată de alte operațiuni anterioare, cum ar fi
calificarea și soluționarea unui conflict de calificări, retrimiterea,
invocarea ordinii publice ori a fraudei la lege, etc.
În schimb, în cazul conflictului de legi în timp și în spațiu, legile
care au vocația de a se aplica unui anumit raport juridic cu elemente de
extraneitate, trebuie să se aplice succesiv, în sensul că situația juridică
s-a născut sub imperiul unei legi și apoi se pretinde recunoașterea sau
în fața altui sistem de drept.
Ca atare, din punct de vedere al factorului timp, conflictul de legi
în spațiu are în vedere termenul de timp ca moment, întrucât privește
un moment determinat legat de nașterea, modificarea, transmiterea sau
stingerea raportuluiui juridic, pe când în situația conflictului de legi în
timp și în spațiu noțiunea de timp primește sensul de durată, adică de
interval de timp scurs de la crearea situației juridice și invocarea
ulterioară în fața altui sistem de drept”12.
Secțiunea 3. Condiţiile recunoaşterii în România a unui drept
dobândit, modificat sau stins în străinătate.

12
Idem, p. 317.
 Pentru a fi recunoscut un drept dobândit în străinătate este
necesar a fi îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii:
- Dreptul să se fi născut, modificat sau stins conform legii străine
competente. Această condiţie presupune ca dreptul să se fi născut
(modificat sau stins) cu respectarea cerinţelor impuse de legea străină
competentă.
-Dreptul dobândit în cadrul unui sistem de drept al unei ţări va
produce efecte într-o altă ţară numai dacă, între timp, nu s-a creat în
ţara unde se solicită recunoaşterea, un drept nou care fie îl include pe
cel creat în străinătate, fie îl exclude pe acesta din urmă13.
-Dreptul dobândit în străinătate să nu fie contrar ordinii publice
de drept internaţional privat român.
-Dreptul dobândit potrivit unei legi străine trebuie să aibă la baza
sa și un interes real și actual pentru care să fie recunoscut în tara
forului. Astfel dacă, spre exemplu, un drept real asupra unui bun mobil,
drept dobândit în România este inclus în dreptul real dobândit în
străinătate, se poate considera că recunoașterea acelui drept dobândit
în străinătate devine lipsită de interes.
Sectiunea 4. Efectele recunoaşterii în România a unui drept
dobândit, modificat sau stins în străinătate.
Dreptul dobândit în străinătate produce toate efectele pe care i le
conferă legea străină sub care s-a născut, modificat sau stins. În acest
sens, trebuie să facem precizarea că acest drept, dobândit în condiţiile
arătate, nu poate produce în România mai multe efecte juridice decât
în ţara unde s-a născut, modificat sau stins.

13
O. Ungureanu, C. Jugastru, op. cit., p. 60.
 De asemenea, trebuie reținut că un anumit drept dobândit
conform unei legi străine va putea produce efecte în țara unde este
invocat doar în limitele ordinii de drept ale acelei țări.Așa cum s-a
afirmat, ”orice recunoaștere extrateritorială a unei situații juridice
dobândită în străinătate presupune o judecată de valoare făcută din
perspectiva sistemului de drept al forului cu privire la sistemul de drept
străin.Recunoașterea intervine numai în măsura în care sistemul de
drept străin nu contravine unui principiu fundamental ce privește
organizarea economică, politică și socială din țara forului. Dacă
recunoașterea s-ar face necondiționat, peste limitele ordinii publice din
țara forului ar însemna ca aceasta își neagă propria ordine politică,
economică, socială și juridică, ceea ce nu este acceptat de niciun stat,
întrucât ține de respectarea suveranității, exprimarea calității de
subiect de drept în relațiile înterne și internaționale”14.
În anumite situații, recunoașterea unor drepturi dobândite prin
hotărâri judecătorești sau arbitrale străine poate fi refuzată în țara
străină, dacă sunt prezente anumite circumstanțe de tipul celor
evocate de prevederile art. 1096 din noul Cod de procedură civilă. Spre
exemplu, se va putea refuza recunoașterea unor astfel de hotărâri
dacă : acea hotărâre este manifest contrară ordinii publice de drept
international privat român ori a fost încălcat dreptul la apărare, etc.
Dimpotrivă, nu va putea fi considerat un refuz justificat de
recunoastere a unei hotărâri judecătorești, situația în care se invocă
aplicarea unei alte legi decât cea care ar fi trebuit să se aplice potrivit
normei conflictuale a forului, cu excepția situațiilor în care procesul

14
B.Maria Carmen Predescu, op.,citr., p. 325
respectiv privește chestiuni de stare și capacitate a persoanelor, și
dacă soluția este diferită de cea care ar fi trebuit dată potrivit legii
române( a se vedea ărevederile alineatului 2 al art. 1096 din C.pr.civ.)
Secțiunea 5. Conflictul mobil de legi.
5.1.Noţiune.
Conflictul mobil de legi există atunci când un raport juridic cu
element de extraneitate este supus succesiv la două sisteme de drept
diferite, datorită schimbării punctului de legătură al normei conflictuale
aplicabile15.Spre exemplu, doi soţi, cetăţeni italieni, îşi schimbă
cetăţenia, devenind cetăţeni români. Aşadar, într-o astfel de situaţie se
va putea pune problema de a şti ce lege va guverna efectele căsătoriei
lor : legea italiană, ca lege a statului pe teritoriul căruia s-a celebrat
căsătoria, sau legea română ca lege a statului în care şi-au schimbat
cetăţenia? Răspunsul la o astfel de problemă (conflictul mobil de legi)
în drept, are semnificaţia solutionării, în plan mental şi juridic, a unui
astfel de conflict.
Specific conflictului mobil de legi este faptul că urmare a
schimbării voluntare a punctelor de legătură se naște problema
stabilirii legii care reglementeză regimul juridic al unui bun mobil, spre
exemplu.
În cadrul unor astfel de conflicte, legile care se pot aplica coexistă
în timp, urmând ca ele să se aplice succesiv.
5.2. Analiza comparativă între conflictul mobil de legi și alte
instituţii juridice similare.

15
A se vedea D.A. Sitaru, op. cit., p. 149; I.P. Filipescu, op. cit., p.176 şi urm.
 5.2.1.Comparaţia dintre conflictul mobil de legi și cel de legi în
timp şi spaţiu.
Asemănarea dintre cele două tipuri de conflicte constă, în esență,
în aceea că ambele presupun coexistenţa în spaţiu a două sisteme de
drept diferite, sisteme care au incidenţă succesivă, în timp, asupra
aceluiaşi raport juridic.16
Deosebirea substanţială dintre ele constă în aceea că în cazul
conflictului de legi în timp şi spaţiu nu are loc numai schimbarea
punctului de legătură, cum se întâmplă în cazul conflictului mobil de
legi, ci şi schimbarea datei la care apare conflictul, în raport cu cea la
care s-a născut raportul juridic respectiv.
5. 2.2. Comparaţia între conflictul mobil de legi și conflictul în
timp al legilor interne.
Conflictul mobil de legi se aseamănă cu conflictul în timp al legilor
interne prin împrejurarea că ambele tipuri de conflicte presupun
aplicarea succesivă a două sisteme de drept sau legi.
Cele două tipuri de conflicte se deosebesc, totuşi, prin faptul că
„conflictul mobil de legi apare între sistemele de drept a două state
diferite, în timp ce conflictul în timp al legilor interne apare în cadrul
aceluiaşi stat”17. De asemenea, în cadrul conflictului mobil cele două
legi pot rămâne în vigoare (fiecare dintre ele în statul care a emis-o),
lucru care nu se întâmplă în cazul conflictului de legi interne, în cadrul
căruia legea nouă o abrogă şi o înlocuieşte pe cea veche.
Sectiunea 6. Domeniile de aplicare a conflictului mobil de legi.

16
D.A. Sitaru, op.cit., p. 149.
17
O. Ungureanu, C. Jugastru, op. cit., p. 61.
 Înainte de a trece la indicarea domeniilor în care poate apărea
conflictul mobil de legi, este necesar să menţionăm că singurele
raporturi juridice care pot genera conflicte mobile de legi sunt cele
cărora li se aplică norme conflictuale cu puncte de legătură mobile.
Aşadar, raporturile juridice guvernate de norme conflictuale cu puncte
de legătură fixe nu sunt susceptibile de a genera conflicte mobile de
legi.
Domeniile în care poate apărea conflictul mobil de legi sunt
următoarele:
- statutul personal, prin schimbarea cetăţeniei, domiciliului ori a
resedinței obișnuite;
- statutul organic al persoanei juridice, prin schimbarea sediului
social ;
- statutul real mobiliar, prin deplasarea de la un sistem de drept la
altul a bunului mobil.
În acest context se impune precizarea că, în materia drepturilor
reale imobiliare conflictul mobil de legi nu este posibil, în această
materie aplicându-se regula lex rei sitae;
- în materia succesiunii testamentare, care este guvernată sub
aspectul formei de legea naţională a testatorului, atunci când testatorul
îşi schimbă cetăţenia în timpul vieţii, fie reședinta obișnuite a acestuia,
locul unde actul a fost modificat sau revocat, situația imobilului ce
formează obiectul testamentului, instantț sau organul care
îndeplinește procedura de transmitere a bunurilor moștenite(art. 2635
Cod civil).
Sectiunea 7. Reguli privind problematica soluţionării conflictului
mobil de legi.
 Principiul care stă la baza soluţionării conflictului mobil de legi
este acela că se vor avea în vedere dispoziţiile normelor conflictuale
sau ale altor norme juridice din sistemul de drept al statului forului.
Aşa cum s-a arătat în doctrină18, modul de soluţionare a
conflictului mobil de legi "diferă de la caz la caz", aplicându-se fie legea
veche, fie legea nouă, fie se arată data până la care se menţin efectele
legii vechi şi data de la care începe să se aplice legea nouă.
Ca exemple de soluţionare a conflictului mobil de legi, cităm
câteva texte din NCciv, pentru a releva cele trei situaţii indicate
anterior:
-Legea veche are prioritate în aplicare pentru soluționare
conflictului mobil de legii, în scopul evitării situațiilor de fraudare a
legilor. O astfel de regulă se va putea aplica în materia relaţiilor
personale şi patrimoniale ale soţilor, cum ar fi legea resedinței
obișnuite comune sau legea cetățeniei comune a soților, sunt legile
care continuă să reglementeze efectele căsătoriei în cazul în care unul
dintre soți își va schimba, după caz, cetățenia ori reședința obișnuită(
a se vedea prevederile art. 2596 din NCciv) ;
-Legea nouă va avea prioritate în soluționarea conflictului mobil
de legi în materii cum ar fi:
- în materia succesiunii mobiliare, aceasta este supusă legii
statului pe teritorulul căruia defunctul a avut la data morții, reședința
obișnuită ( a se vedea prevederile art. 2633);

18
Idem, p. 62.
 - condiţiile, efectele şi anularea unei hotărâri prin care se declară
moartea și data prezumată a morții declarate judecătorește vor fi
guvernate de ultima lege naţională a persoanei dispărute (art. 2574);
-Se va aplica atât legea nouă cât şi legea veche( de reținut, ca
propriu-zis, nu avem de a face cu o succesiune de legi în timp, în sensul
că o lege nouă ia locul alteia care s-a abrogat, ci că este vorba de legi
care coexistă în timp dar care își pot găsi aplicarea datorită schimbării
în spațiu a poziției unor bunuri).
Un prim exemplu oferit de doctrină19 este acela al bunurilor
mobile, cu privire la care, constituirea, transmiterea și/sau stingerea
drepturilor reale asupra unor astfel de bunuri care își schimbă poziția
față un moment de referință, sunt supuse, conform prevederilor art.
2617 din NCciv, legii locului unde s-a produs faptul juridic generator al
modificării sau stingerii dreptului respectiv.
În mod similar soluției precedente, în cazul uzucapiunii unui bun
mobil, acest mod de dobândire a proprietății va putea fi cârmuit atât de
legea locului unde s-a început uzucapiunea cât și la cererea celui
interesat, legii locului unde a fost deplasat acel bun ulterior începerii
curgerii termenului de uzucapiune și unde se împlinește termenul de
uzucapiune, sub rezerva ca să fie îndeplinite cerințele acestei din urmă
legi (art. 2616).
În unele situaţii, se aplică principiul legii mai favorabile. Un
exemplu în acest sens ne este oferit de prevederile art. 2575 din NCciv
potrivit căruia, „schimbarea legii naționale a persoanei nu aduce
atingere majoratului dobândit potrivit legii aplicabile la momentul

19
A se vedea, spre exemplu:I.Macovei, op.cit. p. 94.
dobândirii„. Cu alte cuvinte, spre exemplu, dacă legea națională a unei
persoane fizice stabilește majoratul la vârsta de 16 ani, acesta va trebui
recunoscut în România ca valabil dobândit, chiar dacă legea romană
prevede vârsta de 18 ani ca limită a majoratului, în ipoteza în care
persoana respectivă, ulterior dobândirii majoratului, și-a schimbat
cetățenia de la data dobândirii lui cu cea română.
O altă soluție expresă care permite aplicarea legii mai favorabile
este aceea instituită de art. 2605 din NCciv, aplicabil în materie de
stabilire a filiației copilului din afara căsătoriei, în special, recunoașterii
filiației și efectelor ei precum și contestării filiației. În acest sens,
alineatul 1 prevede că, ”filiația copilului din afara căsătoriei se
stabilește potrivit legii naționale a copilului de la data nașterii. Dacă
copilul are mai multe cetățenii, altele decât cea romană, se aplică legea
cetățeniei care îi este cea mai favorabilă”.
În fine, în cazul în care pentru soluţionarea conflictului mobil de
legi nu există o reglementare legală, în literatura de specialitate s-a
propus aplicarea prin analogie a dispoziţiilor prinvind rezolvarea
conflictului de legi în timp din dreptul intern20.
Sectiunea 8. Conflictul în timp al normelor conflictuale.
8.1. Noţiune
Conflictul în timp al normelor conflictuale este acel tip de conflict
care presupune înlocuirea unei norme conflictuale vechi cu una nouă
din cadrul aceluiaşi sistem de drept. Așa cum subliniază doctrina,
”conflictul la care ne referim se crează între două norme juridic

20
D.A. Sitaru, op. cit., p. 156.
apartinând aceluiași sistem de drept, cu unica precizare că acestea
sunt norme conflictuale”21
În ceea ce priveste conflictul în timp al normelor conflictuale ale
statului forului, în literatura de specialitate mai veche s-a arătat că
“soluţionarea acestui conflict se face prin analogie cu soluţionarea
conflictului de legi în timp din dreptul intern, cu respectarea principiului
constituţional al neretroactivităţii legii şi numai în măsura în care legea
nouă nu prevede expres altă modalitate de soluţionare”22.
Există și alte puncte de vedere, cu privire la modalitatea de
soluționare a unor astfel de conflicte, în sensul că, ar trebui aplicată
deîndată sau imediat legea nouă, fără alte alternative.Un motiv care
susține o astfel de soluție este acela că normele conflictuale, deoarece
aparțin dreptului public, motiv pentru care, indiferent de data la care a
intervenit raportul juridic pe care îl au în vedere, acestea sunt de
aplicație imediată23 .
Într-o altă opinie, se arată că soluționara conflictelor în timp între
normele conflictuale ale forului trebuie să se facă după normele
dreptului tranzitoriu ale acestuia. În acest sens s-a arătat că, ”aplicarea
regulilor dreptului tranzitoriu în soluționarea conflictului în timp al
normelor conflictuale ale forului este susținută de mai multe
argumente, reținând ca semnificative următoarele:
-normele conflictuale ale fiecărui sistem de drept sunt de ordine
publică și ca atare primesc aplicare imediată, odată cu intrarea lor în
vigoare;

21
D-Alexandru Sitaru, op.cit., ediția 2013, p. 136.
22
O. Ungureanu, C. Jugastru, op. cit., p. 65.
23
A se vedea, în acest sens, I. Macovei, op.cit, p. 96, citându-i pe I,P Filipescu, Andrei I,Filipescu și Dragos
Alexandru Sitaru.
 -aceste norme determină în mod abstract domeniul legilor în
spațiu, fără a reglementa în concret conduita indivizilor, astfel încât
trebuie să primească aplicare de îndată;
-în momentul soluționării litigiului, forul are în vedere norma
conflictuală în vigoare și nu pe cea existentă anterior, întrucât instanța
este ținută să aplice dreptul pozitiv, sub imperiul legalității soluției”.
Este util de observant și reținut că deși NCciv nu conține dispoziții
speciale tranzitorii care să prevadă în mod expres soluțiile de urmat în
caz de conflict între normele conflictuale conținute de dispozițiile
anterioare ale Legii nr. 105/1992, în prezent abrogate, și cele ale Cărții
a VII a privitoare la noile dispoziții de drept internațional privat, vor
putea fi utilizate, într-un astfel de scop, prevederile cuprinse în art. 6
din capitolul II ”Aplicarea legii civile” al Titlului preliminar, intitulat
”Despre legea civilă”, dispoziții care, la modul cel mai general, după
părerea noastră, țin loc de norme tranzitorii și în materia normelor
conflictuale, norme care aparțin și ele dreptului intern. De asemenea,
vor trebui avute în vedere dispozițiile special ale Legii nr. 71/2011, art.
207 și următoarele, dispoziții care conțin cele mai importante dispozitii
tranzitorii în material pe care o analizăm.
Intrarea in vigoare a noului Cod civil precum și a noului Cod de
procedură civilă, cu consecința abrogării integrale, în două etape, a
prevederilor Legii nr. 105/1992 a generat și vor genera, în mod
inevitabil, unele probleme privind conflictul în timp a normelor
conflictuale pe care le conțineau/conțin menționatele acte
normative.Din fericire, legiuitorul român prin unele din prevederile
Legii nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind
Codul civil, a instituit unele dispozitii tranzitorii menite să permită o
soluționare corectă a conflictelor care pot să apară în aplicarea codului
mentionat.
8.2. Categoriile de situatii în care se poate pune problema
solutionării conflictelor în timp a normelor conflictuale,
Literatura de specialitate24 s-a preocupat de cercetarea
problematicii pe care o poate implica succesiunea în timp normelor
conflictuale citate și a identificat și examinat următoarele categorii de
situații:
8.2.1. In ceea ce privește normele conflictuale conținute de Cciv.
1.Situația în care raportul juridic de drept international privat(dip)
s-a născut anterior intrării în vigoare a NCciv și sesizarea
instanței(autorității) competente s-a făcut anterior datei de 1. 10.2011.
Într-o astfel de situație, regula de drept tranzitoriu este aceea că
se va aplica norma de drept internațional privat (d.i.p), care era în
vigoare până la data data intrării în vigoare a Cciv( a se vedea
prevederile art. 207, alin.3 din Legea nr. 271/2011, ceea ce înseamnă că
legea veche de d.i.p. va ultraactiva, dar numai în ceea ce privește
categoriile de situații menționate.
2.Situația în care raportul juridic de d.i.p. s-a născut anterior
intrării în vigoare a Cciv, dar sesizarea instantei(autorității) competente
s-a facut după acea dată.
Într-o astfel de ipoteză, se apreciază, că în temeiul art. 207 alin.1
din Legea de punere în aplicare a NCciv, norma conflictuală care va
guverna acel raport juridic va fi norma institutită de noua reglementare,

24
A se vedea pentru o analiză remarcabilă: D-Alexandru Sitaru, Drept interncțional privat. Partea generală. Partea
specială-Normele conflictuale în diferite ramuri și instituții ale dreptului Privat, Editura C.H Beck, București 2013,
editia 2013, p.136 și următoarele, lucrare pe care, în mod convențional, vom cita în continuare sub denumirea de
”ediția 2013”, spre a o deoesebi de lucrarea similară anterioară a
chiar dacă izvorul juridic al acelui raport juridic de d.i.p. s-a manifestat
sub anterioara reglementare. Avem de a face în astfel de ipoteze cu
aplicarea imediată a legii noi de d.i.p., soluție care se înscrie în regulile
de drept comun cu privire la aplicarea legii în timp.
Totuși, prin exceptie de la regula menționată, dacă prin aplicarea
legii noi de d.i.p. asupra unui raport juridic născut anterior s-ar ajunge
la consecințe vădit injuste, situație evocată de prevederile alineatului 2
al art. 207, aplicarea legii noi va putea fi inlăturată, soluție excepțională,
cu caracter de noutate pentru dreptul internațional roman.
Desigur, în astfel de ipoteze dreptul de apreciere cu privire la
producerea unor consecințe vădit injuste va aparține exclusive
autorității competente sesizate cu astfel de situații25.
3.O a treia categorie de situații pe care o putem întâlni și care, în
fapt, nu comportă, nici un fel de probleme este aceea în care atât
raportul de d.i.p. cât și sesizarea instanței sunt localizate în timp după
data punerii în aplicare a prevederilor NCciv, ipoteză în care vor fi
aplicabile, bineînțeles prevederile acestuia.
8.2.2. În ceea ce privește regulile privind soluționarea conflictelor
în timp între normele de procedură aplicabile raporturilor de d.i.p. ca
urmare a abrogării integrale a prevederilor cu caracter procedural din
Legea nr. 105/1992, ca efect al punerii în aplicare prin Legea nr. 76/2012
a prevederilor NCpr.civ, legea de punere în aplicare instituie
următoarele categorii de reguli:
1.Potrivit prevederilor alin.1 al art.3 din legea de punere în
aplicare a NC.pr.civ, prevederile acestuia se vor aplica doar proceselor

25
A se vedea pentru astfel de aprecieri: D-alexandru Sitaru, op.cit., ecitia 2013, p.137.
și executărilor silite începute după data intrării lui în vigoare. În
consecintă, dacă data la care a fost înregistrată o cerere de chemare în
judecată ori de executare silită va fi localizată în timp după data intrarii
în vigoare a NCpr.civ, li se vor aplica prevederile acestuia, chiar dacă
raportul juridic de d.i.p s-a născut anterior acelui moment.
2.Prin derogare de la acestă regulă, alineatul 2 al art. 3, conține o
soluție tranzitorie diferită, în sensul că, dacă sesizarea instantei de
judecată se va realiza prin utilizarea postei ori din unități militare ori
locuri de deținere, anterior intrării în vigoare a NCciv, proceselor
respective li se vor aplica regulile anteriorului cod, chiar dacă
înregistrarea lor la instanță sesizată se va face după data intrării in
vigoare a noului Cod. Cu alte cuvinte, în astfel de situații relevanță
juridică – sub aspectul aplicării legii procesuale în timp- va avea doar
data expedierii cererii și nu data înregistrării ei la destinație.
3. În ceea ce privește executările silită-ca parte integrantă a
procesului civil- conform prevderilor art. 4 al Legii nr.76/2012,
”dispozițiile art. 614 din Codul de procedură civilă se aplică numai
executărilor silite începute după data intrării în vigoare a Codului de
procedură civilă”26.
Facem precizarea că o anumită relevanță pentru problematica
solutionării conflictelor de legi în materie de jurisdicții, sub aspect
temporal, o au și prevederile art. 5 și 6 din NCpr.civ. Astfel, conform art.
5, ”dispozițiile Codului de procedură civilă privitoare la titlurile
executorii se aplică și hotărârilor judecătorești sau altor înscrisuri

26
Potrivit prevederilor art. 614 din Ncprciv, ”executarea silită a oricărui titlu executoriu, cu excepția celor care au ca
obiect venituri datorate bugetului general consolidat sau bugetului Uniunii Europene și bugetului Comunității
Europene a Energiei Atomice, se realizează numai prin executorul judecătoresc, chiar dacă prin legi speciale se
dispune altfel”.
pronunțate ori, după caz, întocmite înainte de intrarea în vigoare a
Codului de procedură civilă, care pot fi puse în executare chiar dacă nu
au fost investite cu formula executorie”( avem de a face în astfel de
ipoteze cu principiul aplicării imediate a legii noi de procedură).
Conform art. 6, ”termenele procedurale prevăzute de legi
speciale aflate în curs la data intrării în vigoare a Codului de procedură
civilă rămând supuse legii în vigoare la data la care au început să
curgă”. Cu alte cuvinte, vechea lege de procedură ultraactivează și
după intrarea în vigoare a noilor dispoziții procedurale, dar numai în
ceea ce privește durata și regimul juridic al termnelor procedurale
aflate în derulare la acest ultim moment.
8.3. Conflictul în timp al normelor conflictuale sau materiale din
dreptul străin, care se aplică în calitate de lex causae.
Un astfel de tip de conflict poate să apară în situaţia în care norma
conflictuală a statului forului face trimitere la un sistem de drept străin
în care au intervenit modificări ale normelor substanțiale și/sau ale
dreptului conflictual, între momentul naşterii raportului juridic şi cel al
litigiului27.
În principiu, soluţionarea unui astfel de tip de conflict se va face
prin aplicarea normelor de drept tranzitoriu prevăzute în sistemul de
drept străin, la care norma conflictuală română a făcut trimitere ca lex
causae.
Legea nr. 71/2011, prin art. 208, instituie, însă, 3 categorii de reguli
de soluționare a unor astfel conflicte.

27
O.Ungureanu, C Jugastru, op.cit, p. 66.
 -Prima categorie de reguli au în vedere modificări importante ale
legislatiei de drept substantial, aleasă/determinată de părți la momentul
nașterii raportului juridic de d.i.p., în raport cu momentul în care se
pune în discuție aplicarea ei( este vorba, în primul rând, de utilizarea
de către părți/parte a regulii lex voluntatis, cu consecința desemnării
unui sistem de drept străin ca lex cause.
-Cea de a doua are în vedere ipoteza în care determinarea și
aplicarea dreptului străin se face prin procedul localizării obiective a
raportului juridic, iar între momentul nașterii acelui raport și momentul
nașterii litigiului în legătură cu el, se produc modificări legislative de
drept substanțial importante.
-Cea de a treia categorie de reguli are în vedere conflictul în timp
al normelor conflictuale determinate ca lex cause28.
Soluțiile pe care le instituie norma tranzitorie de d.i.p. român(art.
208 din Legea nr. 71/2011), sunt următoarele:
1.Prima regulă, în ordinea reglementării, este conținută de art.
208, alin.1, conform căreia, ”când dreptul substanțial aplicabil unor
raporturi cu elemente de extraneitate, desemnat de părți, sau, după caz,
de autorul actului unilateral, conform dispozițiilor cărții a VII a Codului
civil, a cunoscut modificări până la data aplicării sale, se aplică normele
pertinente ale acestuia, în vigoare la data desemnării, în lipsa unor
prevederi contrare în cartea a VII a Codului civil”. Așadar, chiar dacă
legea substanțială străină a suferit modificări importante între
momentul alegerii sale ca lex causae și momentul nașterii litigiului,
legiuitorul român a optat pentru soluția ultraactivității legii străine de

28
Pentru o analiză a unor astfel de situații se vedea:D-Alexandru Sitaru, op.cit, editia 2013, p. 139-141
drept substanțial, soluție criticată de doctrină29, și care ar putea fi
fundamentată, din punct de vedere teoretic, doar prin idea receptării
contractuale a conținului legii străine.
2. A doua regulă, se află în textul alin.2, conform căruia, ”dacă
dreptul străin stabilit conform regulilor cărții a VII a Codului
civil(doctrina apreciază că se are în vedere ipoteza localizării obiective
a unui anumit raport juridic de d.i.p –n.n) ca fiind aplicabil în cauză a
avut loc o tranziție legislativă, normele de drept substanțial aplicabile
în cauză se determină potrivit regulilor de drept tranzitoriu, prevăzute
în acest sistem de drept”.
3.Cea de treia regulă, este conținută de alineatul 3, și vizează
conflictul în timp al normelor conflictuale, mai exact, acele norme care
admit retrimiterea, ca metodă de soluționare a conflictelor de legi.
Potrivit normei juridice conținute de alineatul 3, ”în cazurile de
acceptare a retrimiterii, în condițiile prevăzute de art. 255930” din Codul
civil, regula de drept internațional privat străină este luată în
considerare în forma și conținutul existente la momentul identificării
dreptului străin aplicabil”. Această soluție, despre care am mai
reamintit, de altfel, pare a consacra principiul aplicării imediate a legii
străine normal competente ori al caracterului actual al dreptului străin,
atunci când legea română trimite la dreptul altui stat și acesta retrimite
la legea română sau la legea altui stat. Așa după cum s-a remarcat31,
ipoteza are în vedere situația localizării obiective a unui raport juridic

29
Idem, p.139
30
Să ne reamintim că art. 2559, reglementează, la nivel principial, institutia retrimiterii, instituind regula conform
căreia, ”dacă legea străină retrimite la dreptul român(retrimiterea de gradul I-n.n) sau la dreptul altui stat(retrimiterea
de gradul II-n.n), se aplică legea romană, dacă nu se prevede în mod expres altfel”.
31
D.-Alexandru Sitaru, op.cit, editia 2013, p. 141.
și nu utilizarea normei conflictuale lex voluntatis, care, așa după cum
se cunoaște, exclude retrimiterea.
CAPITOLUL VII. CAZURI SPECIALE ALE CONFLICTULUI DE LEGI
Secțiunea 1.Despre specificul conflictului de legi în situaţia
succesiunii de state.
Acest tip de conflict de legi prezintă relevanţă în ipoteza încetării
existenţei unui stat la al cărui sistem de drept face trimitere dreptul
conflictual al unui alt stat. Practic, în astfel situații putem vorbi de
înlocuirea unei suveranități statale cu cea a altui stat, operațiune care
se poate realiza în mod liber consimțit sau prin forță (constrângere). În
prezent, dreptul conflictual român nu mai face trimitere la dreptul
statului a cărui existenţă a încetat așa cum prevedea Legea nr.
105/1992.. Într-o asemenea situaţie se pune întrebarea: care sistem de
drept va fi aplicat de către instanţa de judecată română: legea statului
care a încetat să existe sau legea statului succesor ?
În literatura de specialitate32 problema a fost rezolvată în funcţie
de următoarea distincţie:
-„ dacă statul străin a fost desfiinţat prin constrângere este
necesar a se ocroti interesele legitime ale persoanelor afectate prin
schimbarea abuzivă şi intempestivă de suveranitate. Astfel, se va ţine
seama de principiul voinţei interne (reale) a părţilor actului juridic şi de
principiul interpretării actului juridic în sensul menţinerii acestuia
(actus interpretandus est potius ut valea quam ut pereat)”33.

32
D.A. Sitaru, op. cit., p. 54.
33
Se poate observa că principul conversiunii actului juridic civil consacrat în dreptul român în fostul art. 978 Cod
Civil are o arie de aplicare foarte largă acesta fiind, în acelaşi timp, atât o modalitate de remediere a actelor juridice
lovite de nulitate totală, cât şi o regulă de interpretare a actelor juridice.
 "- dacă statul a fost desfiinţat prin contopire voluntară cu un alt
stat este necesar a se aplica regulile de drept tranzitoriu din tratatul de
unificare voluntară a celor două state iar, ca principiu, trebuie să se ţină
seama de dispoziţiile intertemporale din sistemul de drept străin (la
care norma conflictuală română a trimis), iar nu de cele stabilite de
legea forului"34.
Secțiunea 2. Situaţia juridică a statului nerecunoscut sub
aspectul conflictelor de legi.
Cu privire la acest caz, în practica judecătorească şi în literatura
de specialitate, a fost admisă soluţia potrivit căreia legile unui stat
nerecunoscut de statul forului pot da naştere unor conflicte de legi35.
În principiu, în sprijinul acestei soluţii literatura de specialitate36
a adus următoarele argumente:
- Recunoaşterea statului străin de către statul forului are caracter
declarativ, iar nu constitutiv pentru statul respectiv37; statul şi ordinea
sa de drept există independent de această recunoaştere. În cazul unei
soluţii contrare, consecinţa ar fi încălcarea suveranităţii statului străin
respectiv38;
-Dacă nu se aplică legile statului nerecunoscut, atunci ar trebui
să se aplice cele care au existat anterior, în acel stat, ceea ce poate
duce la consecinţe injuste pentru părţi;

34
În ceea ce priveşte dreptul tranzitoriu, a se vedea O. Căpăţână, Caracteristici ale dreptului tranzitor în raporturile
de comerţ internaţional, partea a II-a în Revista de drept comercial nr. 1/1995,p. 24-29.
35
Vezi, în acest sens, I.P. Filipescu, Drept internaţional privat, Ed. Actami, Bucuresti, 1995, p. 46-47; T.R. Popescu,
Drept internaţional privat, Ed. Romfei, Bucureşti, 1994, p. 14-15.
36
A se vedea, D.A. Sitaru, op.cit., p. 55.
37
În acest sens, a se vedea Gr. Geamănu, Drept internaţional public, vol. I, E. D. P., 1981, p. 308-309., citat de D.A.
Sitaru, în op.cit., p. 57.
38
Pentru caracterul recunoaşterii, a se vedea C. Stănescu, V. Duculescu, Caracterul recunoaşterii statelor şi
guvernelor în lumina principiilor dreptului internaţional contemporan, în R.R.D. nr. 11/1969.
 -Fiind vorba de raporturi de drept privat, ar fi injust ca drepturile
persoanelor participante să fie micşorate sau înlăturate pe motivul că
aceste persoane aparţin unui stat nerecunoscut;
-Judecătorul forului nu este în drept să aprecieze legitimitatea
unui stat străin, chiar nerecunoscut de statul forului.
Secțiunea3. Deosebiri între conflictele de legi interne şi
conflictele de legi propriu-zise (de drept internaţional privat) .
În legătură cu această chestiune sunt de reţinut, potrivit doctrinei,
următoarele principii:
- Conflictele de legi interne sunt rezultatul manifestării de voinţă
a unei autorităţi politice comune, în timp ce conflictele de legi propriu-
zise presupun prezenţa legilor a două state suverane, fiind rezultatul
unor manifestări de voinţă a două sau mai multe autorităţi politice
distincte39.
-Conflictele de legi interne nu presupun existenţa unui element de
extraneitate, în timp ce conflictele de legi propriu-zise implică
întotdeauna existenţa unui element extraneu.
-Ordinea publică de drept internaţional privat nu se aplică
conflictelor interprovinciale. În astfel de condiţii judecătorul nu poate
refuza aplicarea legii altei regiuni invocând ordinea publică de drept
internaţional privat, deoarece toate legile sunt edictate sub autoritatea
aceluiaşi for legislativ. Totuşi, credem că judecătorul va putea face
aplicarea ordinii publice de drept intern căci legea “regională” care
încalcă o asemenea ordine trebuie înlăturată.

39
O. Ungureanu, C. Jugastru, op.cit., p. 68.
 -Retrimiterea nu poate apărea(este execlusă) în cazul conflictelor
de legi interne.
În ceea ce priveşte acest ultim aspect, în literatura de
specialitate40 s-a arătat că este posibilă apariţia unui caz de retrimitere
forţată de gradul al II-lea. Astfel, „atunci când norma conflictuală
română trimite la legea unui stat federal, ca lege a cetăţeniei, dacă în
acel stat nu există o lege federală privind statutul personal, ci numai
legi ale statelor componente ale federaţiei, punctul de legătură
cetăţenia trebuie schimbat cu domiciliul care operează o trimitere
forţată mai departe (retrimitere de gradul al II-lea), la legea statului
membru al federaţiei care va determina statutul personal”.
In concluzie, conflictele de legi interne (cunoscute sub denumirea
de conflicte interregionale, interprovinciale), vizând legi edictate sub
autoritatea aceluiaşi for legislativ, nu constituie obiect al dreptului
internaţional privat, ele nefiind conflicte de legi propriu-zise care să
pună în discuţie aplicabilitatea unui anumit sistem de drept, astfel că
ele fac parte din acelaşi sistem de drept.
Secțiunea 4. Conflictul de legi determinat de aderenţa
(apartenenţa) persoanelor la anumite religii (aşa numitul conflict de legi
interpersonal)41.
Conflictele interpersonale au ca sursă, de regulă, diferenţele
etnice sau confesionale între grupuri sociale, conflicte ce se manifestă
în cadrul aceleiaşi suveranităţi.42

40
D.A. Sitaru, op. cit., p. 56.
41
Menţionăm că utilizăm şi noi denumirea clasică a acestui conflict de legi, denumire utilizată de întreaga literatură
de specialitate, vezi, spre exemplu: O. Ungureanu, C. Jugastru, op. cit., p. 69; D.A. Sitaru, op.cit, p. 57
42
D.A. Sitaru, op. cit., p. 56
 Acest tip de conflict se regăseşte în acele sisteme de drept în care
religia produce efecte juridice, precum în dreptul musulman, mozaic,
hindus, grec etc.43
Soluţionarea acestui tip de confilict se face după modelul
soluţionării conflictului de legi propriu-zis. Astfel, instanţa sesizată cu
un asemenea litigiu, va face aplicarea dreptului forului (dreptului
internaţional privat propriu), şi dacă norma conflictuală a statului
forului indică aplicabilitatea dreptului unui stat în care religia este
producătoare de efecte juridice, se va aplica sistemul de drept al
acestui din urmă stat. În această situaţie judecătorul sesizat va trebui
să determine cărei religii îi aparţine persoana în cauză pentru a putea
stabili ce lege din sistemul de drept în cauză i se va aplica. Spre
exemplu, dacă ne referim la procedura de exequatur în România, spre
exemplu, a unei hotărâri judecătoreşti pronunţată de un tribunal etnic
(religios) din străinătate, instanţa română va trebui să verifice
competenţa respectivului tribunal etnic, competenţă ce va fi cercetată
prin raportare legea statului unde hotărârea care se doreşte a fi pusă
în executare a fost pronunţată.

Pentru amănunte a se vedea V.D. Zlătescu, Panorama marilor sisteme contemporane de drept, Editura Contintent
43

XXI, Bucureşti, 1994, citat de D:A.Sitaru, op. cit., p. 57.