IMPORTANT

Dragi studenți,

Vă aduc la cunoștință ca pentru orice clarificări legate de cursurile/ seminariile

noastre putem interacționa prin intermediul e-mailului și, dacă este cazul, prin
telefon.

De asemenea, precizez faptul că îmi puteți adresa întrebări legate de tematica

fiecărui curs/seminar, urmând a vă răspunde în intervalul orar alocat cursurilor
noastre.

Vă reamintesc că adresa mea de email este cristianjura2020@gmail.com

De asemenea, aștept întrebările, postările și comentariile voastre pe

https://classroom.google.com cod: kalzcwe

Cursul 3B

Izvoarele subsidiare ale dreptului internaţional

Normele „ius cogens"

Izvoarele subsidiare
Dacă tratatul şi cutuma sunt considerate izvoarele principale ale dreptului internaţional,
celelalte sunt izvoarele subsidiare.

Principiile generale de drept „recunoscute de naţiunile civilizate"

Această sintagmă a dat naştere la multe controverse:
- unii autori afirmă că ar fi un izvor distinct, alţii că ar fi izvor subsidiar (principiile: pct.C
alin.1 art.38 din Statutul C.I.J.);
- o altă dispută: la ce principii ne referim?: la cele de drept intern, internaţional sau la
principiile fundamentale ale dreptului internaţional?
- principiile generale sunt folosite în pregătirea codificării sau în interpretarea unor tratate.

Hotărârile instanţelor internaţionale judecătoreşti şi arbitrale şi doctrina (mijloacele

auxiliare de determinare a normelor de drept internaţional ):

a) Hotărârile instanţelor judecătoreşti :

- nu sunt considerate precedente (ca în dreptul anglo-saxon) pentru că nu au valoare
obligatorie decât între părţi şi cu privire la cauza soluţionată;
 - sunt mijloace de constatare a unor norme juridice de drept internaţional, de interpretare
şi aplicare a acestora;
- din caracterul de mijloc de constatare rezultă calitatea hotărârii judecătoreşti sau
arbitrale internaţionale de posibil element material (dovadă) a formării (existenţei)
cutumei;
- judecătorul internaţional aplică, printr-o operaţiune intelectuală, dreptul existent la
situaţia concretă, ceea ce exclude invocarea de reguli exterioare dreptului deja existent;
- pentru justificarea teoriei judecătorului-legiuitor s-a invocat teoria lacunelor dreptului
internaţional. De fapt, în caz de lacune, judecătorul internaţional aplică fie principiile
fundamentale ale dreptului internaţional, fie principiile specifice, fie judecă pe bază de
echitate, aplicând regulile consacrate în principiile generale de drept.

b) Doctrina „autorilor celor mai calificaţi ai diferitelor naţiuni" :

- rolul doctrinei în formarea dreptului internaţional s-a «diluat» în timp. Ea face, în
principal, o operă critică, analizează şi sintetizează, fără competenţa de a elabora dreptul
internaţional.
- se concretizează fie în lucrările specialiştilor, fie în activitatea organismelor,
institutelor abilitate (Asociaţia de Drept Internaţional, Institutul de Drept Internaţional,
Comisia de Drept Internaţional, Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept de la Veneţia
etc.)
- un anumit rol îl au opiniile individuale sau separate ale judecătorilor C.I.J., publicate
în documentele Curţii.

Actele unilaterale (nu sunt prevăzute de art. 38 al Statutului C.I.J.)

Definiţie: actul săvârşit de către un singur subiect de drept internaţional, care este
susceptibil să producă efecte juridice în raporturile internaţionale, fie angajând subiectul de la
care emană, fie creând drepturi sau obligaţii pentru alte subiecte de drept internaţional.
Caracteristici:
- manifestare de voinţă a unui singur subiect de drept internaţional;
- independenţă faţă de alte manifestări de voinţă;
- producerea de efecte juridice: produc efecte mai ales pentru subiectele care le emit şi pot
reprezenta elemente materiale în formarea cutumei.
Autorii care nu le consideră izvoare de drept internaţional invocă în argumentarea acestei
opinii contradicţia între caracterul unilateral şi fundamentul dreptului internaţional (acordul de
voinţă).
a) Actele unilaterale ale statelor • Categorii:
- notificarea = actul solemn prin care un stat aduce la cunoştinţa unuia sau mai multor
state un fapt determinat care produce efecte juridice (declaraţie de război, de neutralitate, de
succesiune la un tratat). Un regim deosebit îl are declaraţia facultativă de acceptare a jurisdicţiei
obligatorii a C.I.J. (act unilateral, dar care se integrează unui sistem convenţional - Statutul Curţii,
de care nu poate fi detaşat);
- recunoaşterea = manifestarea de voinţă a unui subiect de drept internaţional prin care se
consideră legitimă o stare de lucruri, o pretenţie anume sau se constată o situaţie nouă ori
opozabilitatea faţă de el a unor acte juridice ale altui stat. Poate avea efecte constitutive
(recunoaşterea unei cutume) sau declarative (recunoaşterea unui stat/guvern);
- protestul = manifestarea de voinţă prin care un stat nu recunoaşte ca legitimă o pretenţie,
o conduită sau o situaţie dată (actul contrar recunoaşterii). Prin protest statul îşi prezervă
nişte drepturi în raport cu revendicările altui stat sau cu o regulă cutumiară în formare;
- renunţarea = actul unilateral care are ca obiect abandonarea, de bunăvoie, a unui drept;
  - promisiunea = act unilateral ce poate da naştere unor drepturi noi în beneficiul terţilor.

  b) Actele unilaterale ale organizaţiilor internaţionale au, de regulă, caracter de

recomandare (nu impun obligaţii statelor), deci nu sunt izvor de drept. Dacă se face însă
diferenţa între:
- actele ce se referă la structura şi funcţionarea organizaţiei (dreptul intern al
organizaţiei), de exemplu Regulile de procedură - ele sunt obligatorii;
- actele care se adresează statelor membre - forţa lor depinde de Statutul (Carta)
Organizaţiei, de exemplu: deciziile Consiliului de Securitate conform Cartei ONU sau deciziile
Consiliului Miniştrilor Afacerilor Kxterne (care se adoptă prin consens şi sunt obligatorii)
conform Cartei Organizaţiei de Cooperare Economică a Mării Negre, semnată în iunie 1998,
laYalta.
Carta ONU prevede că Adunarea Generală poate face recomandări statelor. Declaraţiile
Adunării Generale a ONU au fost deseori încorporate şi dezvoltate în tratate ulterioare ( de
exemplu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului în cele două Pacte din 1966 ). Care este valoarea
juridică a acestor Rezoluţii (Declaraţii) adoptate de Adunarea Generală a ONU?
- o valoare de constrângere moral-politică pentru statele care au votat «pentru»;
- dacă reiau norme juridice ale unui tratat existent, ele nu creează drept;
- dacă încearcă stabilirea de noi norme de conduită reprezintă elemente în formarea
cutumei.
Rezoluţiile organizaţiilor internaţionale sunt considerate „soft law", „droit vert", izvoare
secundare ale dreptului internaţional.

Legislaţia internă şi hotărârile judecătoreşti interne

- exprimă voinţa unui singur stat;
- pot fi elemente în procesul de formare a cutumei dacă mai multe state adoptă legi interne
cu reglementări asemănătoare (dovezi ale practicii ce reprezintă o normă cutumiară de
drept internaţional). De exemplu: instituţia platoului continental (s-a cristalizat prin practici
unilaterale ale statelor, inclusiv acte legislative interne), dreptul de azil etc.

Echitatea - nu constituie un izvor de drept propriu-zis. Se pretinde că ar fi un izvor

subsidiar cu rolul de adaptare a normei la situaţii individuale, de completare a lacunelor sau
chiar de înlocuire a aplicării dreptului.
Ar putea fi definită ca o modalitate procedurală care permite aplicarea unui ansamblu de
principii şi idei cu ajutorul cărora să se poată face distincţie între just şi injust în ordinea juridică
internaţională.
Funcţiile echităţii sunt:
a) funcţia moderatoare (adaptarea normei la particularităţile unei speţe date) - soluţia infra
legem permite neaplicarea normelor care ar duce la rezultate anormale sau nerezonabile
în caz de aplicare automată;
b) funcţia supletivă (completarea unor lacune ale dreptului) - soluţia praeter legem;
c) funcţia politică (refuzul de aplicare a legii considerate nedrepte) - soluţia contra legem -
care este cea mai controversată: mulţi autori susţin că echitatea nu se poate plasa în afara
dreptului.

Există o serie de riscuri ale aplicării echităţii:

 - Stabileşte excepţii de la normele de drept internaţional. Statele sunt tentate să invoce
echitatea pentru a da o aură de respectabilitate excepţiilor pe care le folosesc în beneficiul
interesului lor naţional. Respectul dreptului internaţional este slăbit.
- Este subiectivă. Deseori echitatea poate fi definită prin raportare la un anumit sistem
moral (deseori sistemul de drept naţional căruia îi aparţine judecătorul care soluţionează
după echitate poate juca un rol foarte important). Or, societatea internaţională este un
teren unde multe ideologii şi interese antagonice se înfruntă. Consecinţa: disputele devin
mai greu de soluţionat pe o bază obiectivă. De aici rezultă riscul pentru curţile
internaţionale de a fi acuzate de părtinire.
- Poate duce, ca urmare a diminuării încrederii în sistemul jurisdic-ţional internaţional,
invers proporţional cu frecvenţa aplicării ei, la scăderea numărului de cazuri deduse în
faţa instanţelor internaţionale.

Normele „ius cogens"

Definiţie: se găseşte în Convenţia de la Viena din 1969 privind dreptul tratatelor: „(...) o
normă imperativă a dreptului internaţional general este o normă acceptată şi recunoscută de
comunitatea internaţională a statelor în ansamblul său, ca o normă de la care nu este permisă nici
o derogare şi care nu poate fi modificată decât printr-o nouă normă a dreptului internaţional
general având acelaşi caracter" (art. 53).
Caractere:
- norme ale dreptului internaţional general (cu valoare universală) -un tratat bilateral nu
poate fi ius cogens;
- norme acceptate şi recunoscute de comunitatea internaţională de state în ansamblul
său;
- norme de la care nu se poate deroga.

Norma imperativă se deosebeşte deci de normele dispozitive (de la care se poate deroga).
Articolul 53 (prima parte) şi art. 64 arată că dacă Un tratat este contrar unei norme imperative la
momentul încheierii sale sau dacă în timpul existenţei sale apare o normă imperativă cu care este
în conflict, tratatul este nul sau devine nul.
În marea lor majoritate, normele dreptului internaţional sunt dispozitive - părţile pot
deroga de la ele, în relaţiile lor, prin acordul lor de voinţă.
Trebuie făcută distincţia: derogare — încălcare
Încălcarea oricărei norme, fie imperative, fie dispozitive este interzisă
De la normele dispozitive este permisă derogarea
De la normele imperative este interzisă atât derogarea, cât şi încălcarea lor
Derogarea se realizează prin acordul de voinţă al statelor; încălcarea este, ca regulă, un
act unilateral
Normele imperative nu sunt totuşi imuabile; ele pot fi modificate prin norme cu acelaşi
caracter (ius cogens).
Normele imperative nu trebuie confundate cu normele incompatibile ale unor tratate
succesive. De exemplu: art. 20 din Pactul Societăţii Naţiunilor („prezentul Pact abrogă toate obligaţiile şi
acordurile incompatibile cu prevederile sale", iar membrii Societăţii Naţiunilor „se angajează solemn să nu
contracteze pe viitor asemenea obligaţii şi acorduri") sau art. 103 din Carta ONU („în caz de conflict între
obligaţiile decurgând din prezenta Cartă şi cele ce decurg din orice alt acord internaţional, vor prevala
obligaţiile decurgând din Cartă"). Sunt autori care atribuie
acestor texte anumite semnificaţii legate de conceptul de «normă imperativă».
 Jus cogens" nu reprezintă un izvor distinct de drept internaţional . Normele imperative
sunt cuprinse în tratate (tratate multilaterale generale) şi cutume (sunt excluse cutumele regionale,
locale).

Criterii de recunoaştere a normelor „ius cogens" propuse de doctrină:

- importanţa valorilor protejate;
- caracterul esenţial al normei pentru ansamblul statelor;
- relaţia normei în discuţie cu obiectivele fundamentale ale dreptului internaţional;
- criterii tehnice (art. 20 din Pactul Societăţii Naţiunilor, art. 103 din Carta ONU - după alţi autori,
este vorba despre incompatibilitate)
S-a invocat posibilitatea ca un organ judiciar să stabilească dacă o normă este sau nu
imperativă.
Comisia de Drept Internaţional nu a reuşit să ajungă la consens pentru stabilirea unei
enumerări exhaustive a normelor imperative. Soluţia cea mai eficientă ar fi examinarea de la caz
la caz.
Doctrina a propus, ca norme imperative, următoarele:
- principiile Cartei ONU;
- drepturile elementare la viaţă şi demnitate umană (interzicerea genocidului, sclaviei,
discriminării rasiale, respectarea normelor de drept internaţional umanitar);
- normele care se referă la drepturi în general recunoscute tuturor membrilor comunităţii
internaţionale (de exemplu, libertatea mărilor şi a spaţiului cosmic).
Existenţa lui „ius cogens" sugerează ideea unei „ordini publice a comunităţii
internaţionale".
  
 
 EXERCIȚII PRACTICE

Răspundeţi la următoarele întrebări.

 Care sunt izvoarele principale ale dreptului internaţional?

 Definiţi tratatul.
 Definiţi cutuma internaţională şi comentaţi asupra elementului material al acesteia.
 Prin ce se face dovada cutumei?
 Care sunt elementele cutumei?
 Definiţi izvoarele formale ale dreptului internaţional.
 Care sunt avantajele tratatului faţă de cutumă?
 Enumeraţi şi analizaţi izvoarele subsidiare ale dreptului internaţional.
 Definiţi actul unilateral al statului.
 Care este valoarea juridică a Rezoluţiilor date de Adunarea Generală a ONU?
 Care sunt funcţiile echităţii? Enumeraţi 3 pericole ale aplicării echităţii.
 Ce înţelegeţi prin norme jus cogens? Care sunt criteriile de recunoaştere a normelor jus
cogens propuse de doctrină?
 Definiţi opinio juris sive necessitatis?
 Comparaţi convenţia părţilor (dreptul intern) şi tratatul (dreptul internaţional).
 Care sunt izvoarele dreptului internaţional în lumina Articolului 38 al Statutului Curţii
Internaţionale de Justiţie?
 Care este diferenţa dintre izvoarele materiale şi cele formale?
 Care sunt izvoarele secundare ale dreptului internaţional public? Caracterizaţi-le.
 Ce este notificarea în dreptul internaţional public?
 Care este distincţia dintre tratatele-legi şi tratatele-contract?
 Enumeraţi categoriile de acte unilaterale ale statului.

  

Bibliografie
A.Năstase, C.JURA, F.Coman, 14 Prelegeri de Drept Internațional Public, Editura CH Beck,
București, 2019
C. Jura, D. Buruian. 1000 de teste grilă de Drept Internațional Public, Editura Universul Juridic,
București, 2015