Capitolul III

Actul juridic unilateral ca izvor de obligatii

În vechiul Cod civil acest izvor de raport obligational nu era reglementat.

Actualmente, Noul Cod civil regementeaza actul juridic unilateral la art. 1324-1329.
Teoria declaratiei unilaterale de vointa îsi are originea în dreptul german si apoi în Noul Cod
civil italian din 1942 si se sustine ca daca nimeni nu se poate constitui creditor din propria vointa
unilaterala, o persoana poate deveni debitor pe aceasta cale, cum ar fi cazul ofertei de a cumpara
sau cazul promisiunii publice de recompensa.
Se arata ca în cazul ofertei debitorul obligatiei de a nu retrage oferta este debitor din propria
vointa; tot astfel, eminentul unei promisiuni de recompensa pentru cel ce va aduce promitentului
un obiect pierdut are obligatia de a executa promisiunea daca gasitorul va aduce lucrul.
Argumentele contra acestei teorii sunt dirimante, caci nu declaratia unilaterala de vointa e
creatoare de obligatii în sarcina ofertantului ci faptul de a retrage intempestiv în masura în care
oferta a fost acceptata.
Actul juridic unilateral, pentru a fi valabil, este necesar să îndeplinească aceleași condiții ca și
contractual.
Cât privește efectele, și aici actul juridic unilateral se aseamănă cu contractul – regulile de
interpretare, forța obligatorie, principiul relativității și principiul opozabilității.
În ceea ce privește angajamentul unilateral (promisiunea unilaterală), în ipoteza în care tețul
refuză dreptul născut din angajamentul unilateral, angajamentul este lipsti de orice efecte juridice
(art. 1327 alin. 2 Cod civil).
 Test de autoevaluare

- Considerati ca ratificarea si confirmarea sunt acte juridice unilaterale? Argumentati.

- Dar prospectul de emisiune a actiunilor (este vorba despre înfiintarea societatilor comerciale prin subscriptie
publica)? Ce s-ar decide în privinta ofertelor publice de vânzare în dreptul comun?
- Dati exemple de acte juridice unilaterale.
- Care este regimul juridic al actiunilor, ca titluri de valoare, într-o societate comerciala pe actiuni constituita
prin subscritie publica?
 Capitolul IV
Faptele juridice licite ca izvoare de obligatii

§ 1. Generalitati

Contractele se caracterizeaza prin existenta unui acord de vointa, partile la încheierea lor
exprimându-si intentia ca întelegerea lor sa fie producatoare de efecte juridice. Atunci când
exista vointa fara sa existe intentie de a produce efecte juridice, efecte care se nasc totusi în
virtutea legii, suntem în prezenta faptelor juridice. Daca aceste fapte au loc cu încalcarea
normelor dreptului obiectiv, ele vor fu numite fapte juridice ilicite. În caz contrar suntem în
prezenta faptelor juridice licite.
Faptul juridic licit este cel care, în virtutea legii, produce anumite efecte juridice dând nastere
la drepturi si obligatii, independent de vointa partilor. De aici rezulta faptul ca spre deosebire de
contract, dar asemanator faptelor ilicite, în cazul faptelor licite nu se pune conditia existentei
capacitatii de exercitiu. În plan probatoriu mijloacele de proba sunt libere.
Codul civil enunta ca și categorii de fapte juridice licite: gestiunea de afaceri; plata
nedatorata; îmbogatirea fara justa cauza (ultima neexeistând în vechiul Cod civil).

§ 2. Gestiunea de afaceri

Gestiunea de afaceri (art. 1330-1340 Cod civil) este operatiunea ce consta în aceea ca o
persoana intervine prin fapta sa voluntara si unilaterala, savârsind acte materiale sau juridice în
interesul altei persoane, fara sa existe un acord de vointa preliminar.
Aplicatii practice se gasesc în urmatoarele materii: coproprietarul care, fara mandatul
celorlalti coproprietari, savârseste acte materiale, acte de administrare lato sensu, cu privire la
cota celorlalti; chiriasii ce fac reparatii care în mod normal cad în sarcina locatorului; agentul de
schimb care, fara cunostinta clientilor face operatiuni în numele lor s.a. Fundamentul juridic al
gestiunii de afaceri îl reprezinta echitatea, iar cauza ce-l determina pe gerant sa savârseasca actul
material sau juridic este altruismul.
Gestiunea de afaceri nu trebuie confundata cu îmbogatirea fara justa cauza, deoarece în acest
ultim caz elementul determinant este cel obiectiv, anume o sporire a patrimoniului celui
îmbogatit, pe când în cazul gestiunii de afaceri nu vom avea de-a face cu o sporire a
patrimoniului gestorului de afaceri. Gestiunea de afaceri se deosebeste de mandatul tacit atât în
privinta conditiilor de valabilitate cât si în privinta efectelor. Daca în cazul faptelor ilicite, pentru
a se angaja raspunderea delictuala, în afara de prejudiciu, fapta ilicita, raport de cauzalitate între
fapta licita si prejudiciu, se mai cere si conditia vinovatie numita culpa, la gestiunea de afaceri nu
exista culpa.
Conditiile gestiunii de afaceri sunt urmatoarele:
a) Cel gerat poate fi capabil sau incapabil;
b) În privinta gerantului însa, pentru a putea raspunde fata de terti pâna la ratificarea de catre
gerat a gestiunii este necesar ca acesta sa aiba capacitate de exercitiu, caci incapacitatea
protejeaza interesele contra propriilor acte.
c) În privinta consimtamântului, este necesar sa existe intentia gerantului de a se angaja pentru
altul si nu pentru sine. Cel gerat va fi obligat sa suporte cheltuielile rezultate din savârsirea
actelor materiale si/sau juridice de catre gerant. Aceasta conditie nu trebuie interpretata într-un
mod prea absolut. În practica judiciara s-a decis ca nu are o actiune în gestiunea de afaceri cel
care îl ajuta pe un politist sa-l prinda pe un infractor, tinzând la dobândirea de bani de la stat. S-a
decis însa ca are o actiune în gestiunea de afaceri cel care savârseste actul material prin care un
hot este prins într-un magazin privat, urmând ca gerantul sa primeasca în acest caz o suma de
bani. Aceasta conditie privitoare la intentia gerantului de a se angaja nu pentru sine ci pentru
altul trebuie interpretata în sens extensiv: uzufructuarul în raporturile cu nudul proprietar poate
savârsi acte materiale pentru acesta recunoscându-i-se o actiune în gestiunea de afaceri.
d) O alta conditie îl priveste pe gerat, anume pentru a exista gestiunea de afaceri acesta trebuie
sa fie complet strain de operatiunea savârsita de gerant, adică, intervenția să fie spontană.
e) Intervenția gerantului să fie oportună (art. 1330 Cod civil).
f) Actele de gestiune trebuie să fie licite și facultative.
În privinta obiectului, va exista gestiune de afaceri ori de câte ori se savârsesc acte de
administrare, în întelesul larg al notiunii.
Va exista gestiune de afaceri chiar când se savârsesc acte de dispozitie cu privire la
patrimoniul altuia cum ar fi: plata întretinerii copilului minor, înstrainarea unor valori mobiliare
ce au scazut la bursa etc.
g) Ultima conditie priveste utilitatea.
Geratul va fi obligat sa-i restituie gerantului cheltuielile, chiar daca, desi la început utila,
gestiunea s-a dovedit fara obiect, pe motiv ca bunul a pierit datorita unui caz de forta majora.
Obligatiile gerantului si ale geratului sunt asemanatoare cu ale mandatarului, respectiv
mandantului. Geratul va fi obligat la indemnizarea gerantului fara a fi necesara punerea în
întârziere, iar gerantului este obligat sa continue gestiunea începuta. În caz contrar actiunea sa va
fi respinsa.

§ 3. Plata lucrului nedatorat

Plata lucrului nedatorat (art. 1341-1344 Cod civil) este operatiunea prin care o persoana
executa o obligatie fata de o alta persoana, obligatie fata de care nu era tinuta si pe care a facut-o
fara intentia de a plati datoria altuia.
Conditiile platii nedatorate sunt:
a) Capacitatea; spre deosebire de gestiunea de afaceri, în acest caz ambele parti trebuie sa aiba
capacitate de exercitiu;
b) Consimtamântul; ca sa existe plata nedatorata, solvensul trebuie sa fie în eroare scuzabilă.
c) Obiectul; executarea obligatiei de care solvens trebuie sa fi fost facuta cu titlu de plata, fie
ca este vorba de o suma de bani sau o obligatie de a da (în cazul executarii unor obligatii de a
face), cel ce plateste având la îndemâna o actiune rezultata din îmbogatirea fara justa cauza si nu
din plata nedatorata, aceasta datorita specificului obligatiilor de afaceri, când restituirea în mod
natural nu se poate face la obligatiile de a face platindu-se despagubiri.
d. Datoria să nu existe.
Solvensul este obligat sa-i restituie lui accipiens cheltuielile necesare si utile facute cu
conservarea lucrului. Accipiens, indiferent ca este de buna sau rea credinta trebuie sa restituie
lucrul, dar fructele vor fi restituite numai de cel de rea credinta. Daca lucrul a fost înstrainat de
accipiens de buna credinta, acesta restituie numai pretul, pe când accipiens de rea credinta
restituie valoarea lucrului. Daca lucrul piere fortuit, accipiens de buna credinta este liberat, iar
cel de rea credinta restituie valoarea lucrului din momentul pieirii. Nu se poate repiti în cazul
obligatiilor naturale si în cazul contractelor nule pentru cauza imorala, în aceste cazuri
propunându-se ca plata facuta sa fie recuperata printr-o actiune derivata din îmbogatirea fara
justa cauza. . Debitorul are la îndemâna o actio de in rem verso.

§ 4. Îmbogatirea fara justa cauza

Îmbogatirea fara justa cauza (art. 1345-1348 Cod civil) este faptul licit prin care în absenta
oricarui raport juridic, patrimoniul unei persoane se mareste în detrimentul altei persoane.
Îmbogatirea fara justa cauza a fost confundata uneori cu gestiunea de afaceri; se deosebeste
însa de aceasta prin elementul obiectiv: marirea patrimoniului.
Ca aplicatii legislative, Codul nostru civil obliga la restituire atunci când are loc marirea
patrimoniului unei persoane pe seama altei persoane: cazul accesiunii imobiliare artificiale, cazul
creditorului gajist, al depozitarului etc.
În plan procesual, actiunea se numeste actio de in rem verso, care are caracter subsidiar, adică
reclamantul va apela la această acțiune numai dacă acesta (însăracitul) nu dispune de o altă
acțiune în justiție (neputând fi cumulate această actiune cu o alta, adică să avem două/mai multe
capete de cerere în aceeași acțiune în justiție – cum ar fi cumul răspundere delictuală cu
răspundere contractuală, la care să adăugăm un captă de cerere în imbogățire făr justă cauză –
căci cauza fiecărei cereri este diferită).
 Test de autoevaluare

- Cum se face proba gestiunii intereselor altei persoane?

- Poate geratul sa ratifice si cheltuielile voluptuarii facute de gerant?
- Cum raspunde geratul fata de terti?
- Care sunt deosebirile între gestiunea de afaceri si îmbogatirea fara justa cauza?
- Ce va trebui sa restituie solvens catre accipiensul de rea-credinta?
- Care este termenul de prescriptie în materie de îmbogatire fara justa cauza?
- Este alternativa folosirea unei actiuni de in rem verso cu o actiune în revendicare?
- Ce actiune ar fi avut cel ce a prestat toate muncile în acea gospodarie, daca el ar fi prestat acele munci în
absenta proprietarului si fara stirea acestuia? Dar daca, în absenta proprietarului, ar fi existat o întelegere
prealabila între lucrator si proprietar, iar ulterior acesta din urma ar refuza sa achite contravaloarea muncii
prestate de lucrator?
- Cum se face proba îmbogatirii fara justa cauza?
 Capitolul V
Fapta ilicita cauzatoare de prejudicii ca izvor de obligatii
Raspunderea civila delictuala sau extracontractuală

§ 1. Generalitati

Raportat la de natura drepturilor si obligatiilor prevazute de lege în diferite materii ale

dreptului raspunderea pentru cazurile de încalcare a drepturilor respectiv neexecutarea
obligatiilor este diferita, atât în privinta gravitatii sanctiunilor, cât si în privinta laturii
personalitatii umane vizate. Din punct de vedere al gravitatii, cea mai grava sanctiune este
pedeapsa, care este regula în dreptul public, în special în dreptul penal, dar care apare numai ca
exceptie în dreptul privat, în special în civil (penalul incepe unde se termină civilul).
Libertatea proprietatii, cea de a contracta, de a testa si libertatea persoanei sunt limitate de
libertatile de acelasi fel ale altei sau altor persoane. Gradul de încalcare determina uneori
sanctionarea cu pedeapsa penala. În materie civila însa functioneaza principiul potrivit caruia
chiar în cazul violarii libertatii persoanei, sanctiunea nu poate fi decât repararea prejudiciului si,
în masura în care aceasta nu mai este posibil, repunerea partilor în situatia anterioara. Prin
exceptie, si în materie civila exista pedepse. Acestea însa nu vizeaza persoana, libertatea acesteia
fiind consacrata în acte internationale, în Constitutie si în legi organice. Legea constrângerii
corporale adoptata imediat dupa intrarea în vigoare a Codului civil vechi nu a fost niciodata pusa
în aplicare, închisorile civile nu exista nicaieri în lume. Pedepsele vizeaza numai patrimoniul
persoanei; de exemplu: pentru încalcarea unei obligatii de a nu face, pe lânga repararea
prejudiciului instantele îl pot obliga pe cel ce încalca o astfel de obligatie la plata unor sume de
bani cu caracter de pedeapsa numite daune cominatorii.
Când preexista un contract valabil încheiat, în caz de nerespectare a clauzelor sale
raspunderea va fi contractuala. În oricare alte situatii însa în care vom avea de-a face cu obligatii
legale si nu contractuale, raspunderea va fi delictuala.
În materie civila raspunderea delictuala este dreptul comun, astfel încât ori de câte ori nu
poate exista raspundere contractuala ori aceasta este neîndestulatoare, se vor aplica regulile
raspunderii civile delictuale.
Sediul materiei îl reprezinta Codul civil – art. 1349, precum și alte texte consecutive acestuia
(în vechiul Cod civil - art. 998 pâna la art. 1002). Norme speciale se gasesc în materia audio-
vizualului sau în materia concurentei (Legea concurentei neloiale nr. 11/1991).
În unele situatii datorita gravitatii faptei ilicite raspunderea civila delictuala se combina cu
aplicarea unor sanctiuni de drept penal ori de drept administrativ sau de drept al muncii. Nu
trebuie confundate, desi sunt în interdependenta, raspunderea civila cu celelalte categorii de
raspundere.
Potrivit Codului civil raspunderea civila delictuala este de mai multe feluri: a) raspunderea
pentru fapta proprie; b) raspunderea pentru fapta altei persoane; c) raspunderea pentru
prejudiciile cauzate de lucruri aflate în paza juridica a unei persoane (lucruri, animale, ruina
edificiului, art. 1375-1380 Cod civil; situații prevăzute de legi speciala).
 Raspunderea pentru fapta altuia, întemeiata pe ideea de garantie si pe ideea ocrotirii
creditorului, este si ea de mai multe feluri: a) raspunderea comitentilor pentru faptele prepusilor
lor; b) raspunderea pentru faptele minorilor sau ale interzișilor judecătorești.
De retinut ca dupa plata despagubirilor catre creditor (prejudiciatul) cel ce raspunde pentru
fapta altuia va avea actiune în regres împotriva autorului.
Comitentul raspunde el primul, pentru ca e mai solvabil, parintele pentru ca e mai capabil. De
asemenea, creditorul neobligat sa se îndrepte împotriva altuia are optiunea de a se îndrepta fie
împotriva autorului, fie împotriva celui chemat sa raspunda pentru fapta altuia.

§ 2. Comparatie între raspunderea civila delictuala si raspunderea penala

Exista distinctii, si de fond, si procedurale, între raspunderea civila delictuala si raspunderea

penala. Astfel, în penal functioneaza principiul legalitatii incriminarii, pe când în civil nu exista o
enumerare exhaustiva a faptelor ilicite generatoare de prejudicii, de aici decurgând importante
consecinte. Pot exista fapte ilicite în civil fara a fi infractiuni, sau pot sa existe infractiuni care sa
nu fie fapte ilicite. De regula pot exista infractiuni la care sa nu avem obiect material. În civil
prejudiciul poate sa nu fie material, ci sa fie unul moral (calomnia). În orice caz, în situatiile în
care exista un obiect material al infractiunii va exista si un prejudiciu civil, deci avem raspundere
delictuala. În civil nefiind pedeapsa functioneaza principiul disponibilitatii, anume partile se pot
întelege asupra despagubirilor civile, chiar prin renuntare la ele, dar nu pot sa tranzactioneze în
privinta pedepsei penale decât în cazurile în care ar fi vorba de o actiune penala pusa în miscare
la plângerea prealabila. Daca exista plângere prealabila si se retrage, plângerea poate ramâne în
judecata în civil. În materie penala, între limita minima si limita maxima, instanta poate avea în
vedere gradul de vinovatie, pe când în civil prejudiciul se repara integral, fara luarea în
considerare a gradului de vinovatie.
Data fiind gravitatea raspunderii ce poate afecta chiar libertatea persoanei, în penal
capacitatea ceruta pentru a raspunde este mai restrictiva, pe când în civil, în materie delictuala, se
raspunde indiferent de vârsta. În materie civila pot raspunde delictual nu numai persoanele fizice,
ci si persoanele juridice (care nu sunt altceva decât fictiuni juridice), situație identică ți în dreptul
penal.
Distinctia între raspunderea penala si raspunderea civila delictuala se reflecta si în plan
procedural. Cât priveste competenta, partile pot disjunge, în asa fel încât o instanta sa judece
latura penala si alta instanta latura civila. În practica însa, în cele mai multe situatii actiunea
civila se alatura actiunii penale, prezumtivul autor al prejudiciului numindu-se parte responsabila
civilmente, iar cel prejudiciatul parte civila. Daca se alege unirea celor doua actiuni nu se mai
poate însa actiona separat si ulterior pe cale civila - electa una via non datur recursus ad alteram.
Hotarârea judecatoreasca obtinuta în penal are autoritate de lucru judecat în fata de latura civila.
Astfel judecata în fata instantei civile se va suspenda pâna la rezolvarea definitiva a cauzei
penale (penalul tine în loc civilul). Apoi, hotarârea definitiva a instantei penale are autoritate de
lucru judecat în fata instantei civile cu privire la existenta faptei, a persoanei care a savârsit-o si a
vinovatiei acesteia, astfel încât aceste chestiuni nu se vor mai pune în discutie în fata instantei
civile. Cât priveste pornirea actiunii, actiunea penala se pune în miscare de regula din oficiu,
organele de urmarire penala sunt sesizate, sau se autosesizeaza. În civil actiunea este lasata la
dispozitia partii, cu exceptia situatiei în care cel vatamat este o persoana lipsita de capacitate de
exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restrânsa. Dispozitiile C.proc.pen. prin care se prevede ca
alaturi de cei lipsiti de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restrânsa si
organizatiile obstesti beneficiau de pornirea din oficiu a actiunii penale, a fost declarata
neconstitutionala prin decizia Curtii Constitutionale nr. 80/1999.
Procesul penal are trei faze: faza urmaririi penale; faza judecatii; faza executarii pedepsei.
Daca în faza judecatii hotarârea obtinuta are autoritate de lucru judecat în civil, actele emise în
faza urmaririi penale de catre procuror nu au autoritate de lucru judecat în civil. Daca, de
exemplu, s-a dispus de catre procuror încetarea urmaririi penale sau scoaterea de sub urmarire
penala pe motiv ca fapta savârsita nu este infractiune, aceasta nu sterge raspunderea civila,
deoarece sfera ilicitului civil este mai larga decât cea a ilicitului penal.
În ceea ce priveste prescriptia extinctiva, termenul general în civil este de trei ani, pe când în
penal termenele de prescriptie difera în functie de pedeapsa.

§ 3. Comparatie între raspunderea civila delictuala si raspunderea contractuala

Între raspunderea delictuala si cea contractuala exista diferente, date de natura obligatiei
încalcate, caci în cazul delictului se încalca o obligatie legala, pe când în cazul contractului se
încalca o obligatie contractuala.
S-a spus ca si în cadrul contractului si în cazul delictului ar fi vorba de o unitate de
raspundere, neputându-se vorbi de doua categorii de raspundere, de doua institutii juridice, si ca
nuantarile în privinta raspunderii contractuale sunt date de la lege sau de însesi partile, în
considerarea vointei acestora.
Chiar legea nuanteaza în privinta celor doua raspunderi, cum ar fi în privinta solidaritatii,
instituind prezumtia de solidaritate a debitorilor delictuali, pe când în materia contractuala civila
solidaritatea trebuie stipulata expres, când este vorba de neprofesioniști.
În materie delictuala, ca si contractuala intre profesionisti, dar cu motivatii diferite,
functioneaza regula dies interpellat pro hominem, adica debitorul este pus de drept în întârziere.
Un contract nul sau anulabil atrage raspunderea delictuala. Daca printr-un contract s-au produs
prejudicii tertilor, acestia vor actiona în temeiul răspunderii delictuale. În materie delictuala nu se
pot include de catre parti clauze de neraspundere, pe când în materia contractelor includerea unor
asemenea clauze este posibila. În materie delictuala pagubele, atât cele previzibile cât si cele
imprevizibile, trebuie acoperite; în materie contractuala se acopera numai cele previzibile. În
cazul în care exista un contract în urma caruia pentru neexecutarea obligatiei au fost produse
prejudicii, se pune problema de a sti daca cel pagubit poate: sa combine cele doua
responsabilitati, sa se apeleze în subsidiar la raspunderea delictuala ori sa se opteze între actiunea
în raspundere contractuala si cea delictuala. În practica judiciara s-a statuat principiul potrivit
caruia în cazul existentei unui contract în urma caruia au fost cauzate prejudicii problema
raspunderii delictuale nu se pune, singura cale fiind raspunderea contractuala, în considerarea
vointei partilor. Singura situatie în care este posibila optiunea între tragerea la raspundere
delictuala si cea contractuala este aceea în care neexecutarea sau executarea necorespunzatoare a
contractului atrage raspunderea penala.

§ 4. Raspunderea pentru fapta proprie

Pentru ca o persoana juridica sau fizica sa raspunda delictual (art. 1349, art. 1357-1371 Cod
civil) trebuie întrunite cumulativ patru conditii: sa existe un prejudiciu material sau moral, sa
existe o fapta ilicita, un raport de cauzalitate între prejudiciu si fapta si sa existe vinovatie.
 Prejudiciul reprezinta rezultatul material sau efectul psihic negativ pe care-l sufera
patrimoniul, respectiv persoana. Este vorba de încalcarea unui drept patrimonial sau a unui drept
personal nepatrimonial ori de încalcarea unor interese juridiceste protejate (o persoana desi
netitulara la un drept de întretinere, poate primi despagubiri de la autorul unei fapte ilicite ce a
condus la lipsirea de întretinere pe care o primea).
În privinta daunelor morale, în cazul existentei unor infractiuni susceptibile de a produce
prejudicii de natura estetica, în practica, în cele mai multe cazuri au fost acordate daune morale.
În cazul unor calomnii în presa un criteriu pentru evaluarea daunelor a fost tirajul ziarului sau
acoperirea terioriala a acestuia, adica numarul persoanelor si calitatea lor. Din aceste doua
exemple se poate observa ca instantele au în vedere criterii concrete, pe de-o parte de a statua
asupra existentei/inexistentei prejudiciului moral, iar pe de alta parte de a se pronunta asupra
evaluarii concrete a despagubirii. Se evita evaluarea în abstract.
Chestiunea de principiu este daca sa se acorde sau nu daune morale; teoria are numerosi
sustinatori, dar si detractori. S-a spus de exemplu ca e imoral si ca e o jignire sa evaluezi
patrimonial violarea unei valori pur morale si ca este suficient ca autorul prejudiciului sa
recunoasca fapta, iar publicul sa afle de aceasta. S-a spus ca se poate ajunge indirect la o
îmbogatire fara justa cauza. Alta motivatie a fost ca nu se pot realiza venituri decât din munca.
Se foloseste termenul de prejudiciu de agrement, acordându-se bani sau alte valori ca urmare
a pierderii unui simt, miros sau organ prin care a fost afectata viata personala.Se pot acorda
daune și pentru pierderea unei șanse.
Pentru a putea fi reparat, prejudiciul trebuie sa fie cert si sa nu se fi reparat înca. Se acorda
despagubiri si atunci când prejudiciul este viitor. Nu se acorda despagubiri în cazul prejudiciului
eventual. De asemenea, prejudiciul trebuie să fie direct și personal.
În cazul în care se angajeaza raspunderea civila delictuala, principiul este acela ca prejudiciul
va trebui reparat integral, atât valoarea sa reala, cât si beneficiul nerealizat (ceea ce victima ar fi
realizat daca nu s-ar fi produs prejudiciul).
Instanta de judecata nu va tine seama, în privinta întinderi despagubirii, nici de starea
materiala a autorului faptei si nici de cea a victimei. Ceea ce poate sa faca instanta este ca, tinând
seama de principiul disponibilitatii partilor în procesul civil, sa poata sa statueze ca plata sa se
faca esalonat. De asemenea, cuantumul despagubirii nu va fi diminuat, urmarit prin raportare la
gravitatea greselii autorului, în acest fel sfera ilicitului civil aparând mai larga decât sfera
ilicitului penal, disciplinar sau contraventional. Se va tine însa seama de forma vinovatiei în
situatia în care la producerea faptei a contribuit si victima ori atunci când fapta a fost savârsita de
mai multi autori, fapta unora dintre acestia putând reprezenta valori diferite în antecedenta
cauzala.
Sub toate aceste trei aspecte raspunderea civila delictuala se aseamana cu raspunderea
contractuala, dar în cazul raspunderii delictuale la stabilirea întinderii despagubirii se va tine
seama nu numai de daunele previzibile, ci si de cele imprevizibile, indiferent daca acestea vor
apare dupa pronuntarea unei hotarâri judecatoresti definitive si irevocabile. O situatie aparte, de
exceptie, este aceea a daunelor morale, caz în care se va tine seama în stabilirea întinderii
despagubirii, în subsidiar, si de starea materiala a partilor. Ca exemplu pentru situatia în care
fapta victimei (culpa creditorului) poate diminua cuantumul dezdaunarii, în practica judiciara s-a
statuat ca daca un pasager s-a introdus în mod clandestin într-un mijloc de transport el nu poate
cere despagubiri pentru accident, ba mai mult, în aceasta situatie, transportatorul poate fi chiar
exonerat de raspundere pe motiv de lipsa de vinovatie.
 Un alt principiu în privinta repararii prejudiciului, de care instantele sunt obligate sa tina
seama, ca o continuare a principiului potrivit caruia partile trebuie repuse în situatia anterioara,
este acela ca prejudiciul sa fie reparat în natura.
Daca în privinta prejudiciului material acest lucru este posibil, în privinta prejudiciului moral,
satisfactia publica pe care victima o primeste de la autorul faptei nu poate fi întotdeauna
îndestulatoare, vorbindu-se în acest sens (atunci când repararea prejudiciului are un aspect
nepatrimonial si unul patrimonial) de o reparare si compensare sub forma baneasca. Daca
repararea în natura nu este posibila sau este neîndestulatoare, atunci aceasta se va face total sau
partial prin echivalent banesc sau în alte bunuri evaluate pecuniar, partile putând opera ulterior o
dare în plata. Dupa obtinerea unei hotarâri judecatoresti definitive ori chiar în cursul exercitarii
cailor de atac pot fi obtinute despagubiri suplimentare (cazul vatamarilor corporale care a produs
consecinte mai grave decât cele stabilite initial) sau aceste despagubiri pot fi micsorate. Dupa
mai multe solutii contradictorii, instantele noastre, în lipsa de text legal, includ automat în
evaluarea despagubirilor banesti un coeficient de inflatie, fie în caile de atac - apel, recurs - fie
într-o actiune ulterioara celei definitive si irevocabile.
A doua conditie esentiala pentru existenta dreptului la reparatie estre ca fapta savârsita sa fie
ilicita. Sfera ilicitului se subsumeaza principiului alterum non ledere, cuprinzând aici nu numai
încalcarea normelor imperative de drept penal, drept administrativ, drept al muncii, ci si normele
de convietuire sociala (justum, honestum si decorum). În doctrina si practica dreptului
continental exista doua teorii: una în care se face distinctie între fapta ilicita si vinovatie (culpa
sau greseala) si alta potrivit careia în fapta ilicita este continuta greseala.
Prima teorie, construita de Ihering, porneste de la ideea liberului arbitru, anume ca ilicitul
trebuie sa fie constient, de aici decurgând importante consecinte de ordin practic, în primul rând
de ordin probatoriu. Astfel, si vinovatia trebuie dovedita, lucuru care, în aceasta materie, se face
totusi pe baza de prezumtii, dovedindu-se existenta faptei ilicite. În planul efectelor însa,
admitând aceasta teorie, se poate sa existe fapta ilicita fara sa existe raspundere, adica nu se cere
conditia vinovatiei.
Astfel, în privinta raspunderii pentru lucruri în general, fundamentând raspunderea paznicului
juridic pe ideea de garantie obiectiva, culpa nu se cere sa fie dovedita.
Dreptul nostru pozitiv si practica judiciara au consacrat aceasta teorie atât în privinta
raspunderii de drept comun cât si în materii speciale - raspunderea producatorului pentru daunele
provocate consumatorului ori raspunderea pentru daunele nucleare. Ideea de culpa neavând
relevanta se poate analiza fapta ilicita fara a fi nevoie sa luam în considerare culpa, vinovatia
autorului faptei. Acest sistem este preferat de dreptul anglo-saxon si normele Uniunii Europene.
Dreptul francez, consecvent în principiile sale, încearca sa îmbine modernismul acestei teorii si
logica ei cu atractia pe care a reprezentat-o teoria culpelor. Se afirma ca ilicitul este un element al
culpei, alaturi de imputabilitate. În norme speciale însa si în practica judiciara franceza rezultatul
confirma teoria garantiei pe care autorul prejudiciului trebuie sa o asigure. Pentru a se da însa
satisfactie teoriei culpei, aceasta garantie se numeste garantie subiectiva. Oricum ar fi, se pare
însa ca în materia raspunderii pentru fapta proprie, când factorul intelectiv si volitiv sunt
determinante în savârsirea faptei, culpa trebuie despartita de faptul ilicit si judecate separat, pe
când atunci când factorul tehnic absoarbe într-o oarecare masura decizia umana, se lasa loc ideii
de garantie obiectiva, vinovatia neavând o importanta prea mare.
Caracterul ilicit al faptei poate fi înlaturat fie în baza unui text de lege, fie în baza principiilor
generale, în baza echitatii ori chiar prin consimtamântul victimei. Astfel, legitima aparare (art.
1360 Cod civil) si starea de necesitate (asa cum sunt definite de Codul penal) înlatura caracterul
ilicit al faptei. Nu numai interesele generale, ci si interesele partilor impun reconsiderarea
institutiei legitimei aparari. Cât priveste raspunderea civila delictuala, practica instantelor noastre
a avut totdeauna în vedere legitima aparare, asa cum continutul acesteia a fost determinat de
instanta penala. Pornind însa de la constatarea ca în foarte multe situatii vina nu apartine în
exclusivitate unei din parti, iar proportionalitatea aproape identica pe care o are legitima aparare
în fapt este greu de realizat asa cum este prevazuta de C.pen., institutia trebuie nuantata, cel putin
în considerarea raspunderii civile delictuale, astfel încât victima depasind de multe ori în practica
judiciara limitele legitimei aparari sa nu se vada pusa în situatia în care sa fie debitor al obligatiei
de dezdaunare si nu creditor. Intrând pe tarâmul cauzalitatii si reconsiderând institutia provocarii,
notiunea de legitima aparare ar trebui sa fie astfel conceputa încât sa-si atinga finalitatea, în
principal prin precizarea foarte clara de catre legiuitor a continutului notiunii de cauzalitate.
Se exclude caracterul licit al faptei si atunci când prejudiciul apare ca urmare a îndeplinirii
unei activitati cerute de lege, cu conditia sa nu se depaseasca limitele legale. De asemenea, atunci
când se abuzeaza de un drept, fapta ilicita se circumscrie culpei cu care autorul a savârsit abuzul.
Uneori putem întâlni situatia în care, consimtind la savârsirea unor fapte, posibila victima
înlatura ea însasi caracterul licit al faptei.
Ca sa existe raspundere civila delictuala se mai cere sa existe un raport de cauzalitate între
fapta si prejudiciu. În cele mai multe situatii, aceasta este usor de stabilit. Atunci când avem o
pluralitate de factori care concura la producerea rezultatului, cauza este difuza.
În doctrina si practica judiciara au fost propuse mai multe sisteme pentru delimitarea faptelor
sau împrejurarilor care sa fie retinute în sfera cauzelor ce au generat producerea prejudiciului.
Sistemul echivalentei conditiilor atribuie valoare cauzala egala tuturor faptelor si
evenimentelor ce au precedat prejudiciul. Aceste sistem este caracterizat prin simplicitate. El
nesocoteste însa diferenta dintre conditia prilej si conditia cauza.
Sistemul cauzei proxime (sistemul anglo-saxon) ia în considerare ultima fapta.
Neajunsurile practice sunt ilustrate de un caz judecat în 1733 - Scott contra Shepard: într-o
piata se azvârle un taciune aprins pe care succesiv îl arunca mai multe persoane; s-a pus
problema daca numai ultima persoana sa raspunda pentru prejudiciul cauzat victimei? Se tinde a
se transforma caracterul obiectiv într-unul subiectiv prin introducerea criteriului previzibilitatii.
Sistemul eficacitatii tine seama de cantitate, intensitate si calitate a cauzei care a schimbat
cursul normal al evenimentelor.
Sistemul cauzei adecvate (Germania) sau criteriul conditiei sine qua non confunda însa
obiectivitatea cu subiectivitatea. De exemplu, cel ce îl loveste pe unul care avea o fragilitate a
craniului va fi exonerat pe motiv de lipsa a culpei si nu pe lipsa de raport de cauzalitate. Sistemul
cauzalitatii necesare restrânge însa sfera persoanelor neluând în considerare conditiile.
Se mai socoteste ca între cauze si conditii trebuie sa fie indivizibilitate.
În practica, toate aceste teorii pot fi combinate, mijloacele de proba putând determina ce
cauza, care conditie, a cornibuit la producerea prejudiciului si aportul fiecaruia la producerea
acestuia.
Atunci când fapta ilicita constituie si infractiune, proba acesteia se face în procesul penal.
Probele sunt dobândite însa în civil.
Forța majoră, cazul fortuity și fapta victimei exclude existent raportului de cauzalitate.
Vinovatia - factorul intelectiv si cel volitiv - trebuie sa existe libere, neconstrânse, adica sa
existe capacitate delictuala, discernamânt pentru a se putea angaja raspunderea. Vinovatia va fi
înlaturata fie din motive obiective, fie subiective. Va fi vinovat cel care nu a actionat ca un bun
parinte de familie - bonus pater familias -, în asa fel încât daca nimanui, persoana obisnuita, nu i-
ar fi fost la îndemâna sa cunoasca consecintele faptei, nici autorul nu va fi vinovat. În lipsa
acestui grad general de cunoastere nu va exista vinovatie. De asemenea nu va exista vinovatie
când persoana nu are discernamânt, existând prezumtia relativa de lipsa a acestuia în cazul
minorilor si debililor mintali, la fel si în cazul majorului capabil lipsit de discernamânt temporar.
Exista factori care înlatura vinovatia (factori obiectivi) - fapta victimei, fapta unui tert pentru
care nu este tinut sa raspunda, forta majora si cazul fortuit.
În materie delictuala, proba elementelor raspunderii de face de catre victima.
Si persoana juridica raspunde delictual pentru fapta proprie (de asemenea, si în calitate de
comitent).

§ 5. Raspunderea pentru fapta altei personae. Raspunderea pentru prejudicille cauzate de

animale. Raspunderea prentru ruina edificiului. Raspunderea pentru prejudiciile cauzate de
lucruri în general

La fundamentul raspunderii pentru altul sta fie o prezumtie de culpa, fie ideea de garantie.
În ceea ce-i priveste pe minori și interzisi, temeiul raspunderii celor chemași să răspundă
pentru faptele lor ilicite, este prezumtia relativa de culpa în supraveghere, crestere si educare.
În ceea ce îi provește pe comtenți, fundamenutl răspunderii acestora este ideea sau obligația
de garanție (art. 1371 Cod civil).
La raspunderea pentru animale fundamentul este reprezentat de ideea de garantie subiectiva,
ca si în cazul raspunderii pentru lucruri în general, precum si pentru cauze speciale (cum ar fi
raspunderea pentru daune nucleare).
Raspunderea pentru prejudiciile cauzate prin ruina edificiului este reglementata de Codul civil
– art. 1378, potrivit cu care proprietarul unui edificiu poarta raspunderea pentru prejudiciul
produs prin ruina edificiului, când ruina este urmarea lipsei de întretinere sau a unui viciu de
constructie.
Pentru fiecare tip de raspundere se cer conditii speciale:
- la parinti-copii: copilul sa fie minor; copilul sa aiba locuinta (în sensul de domiciliu) la
parinti;
- la comitenti-prepusi: sa existe un raport de prepusenie; fapta sa fie savârsita în functiile
încredintate;
- la animale, edificii, lucruri: conditia speciala este paza juridica.
Pentru minori, interziși și prepuși, victima are alegerea între a-i trage la raspundere fie pe unii,
fie pe altii, fie pe amândoi.
Daca victima a ales între cel chemat să răspundă petru altul, acesta va avea actiune în regres
împotriva minorilor, interzișilor, prepusilor; iar paznicul juridic în cazul raspunderii pentru
animale, edificii si lucruri poate avea actiune în regres împotriva paznicului material.
Actiunile în regres se întemeiaza pe ideea de culpa.
 Test de autoevaluare

- În ce cazuri poate interveni instanta judecatoreasca în ceea ce priveste repararea prejudiciului cauzat de
infractor, daca între acesta si victima a existat o întelegere cu privire la modalitatea de reparare a prejudiciului?
- Se pot plati despagubiri civile daca a fost retrasa plângerea penala prealabila?
- Mai trebuie sa se probeze vinovatia în fata instantei civile, de vreme ce aceasta a fost probata în fata instantei
penale?
- Prezentati pe scurt evolutia acordarii de despagubiri pentru daune morale în dreptul civil român.
- Explicati notiunea de prejudiciu de agrement.
- Care sunt conditiile pentru a se putea obtine repararea prejudiciului moral?
- Explicati notiunea de prejudiciu eventual si motivati daca se pot acorda sau nu despagubiri pentru repararea
unui prejudiciu eventual de natura morala.
- Care este conceptia actuala privind repararea daunelor morale?
- Se poate aplica un coeficient de inflatie, în legatura cu obligarea autorului prejudiciului la plata unei prestatii
integrale? Dar în legatura cu obligarea la plata unei prestatii periodice?
- Explicati sintagmele damnum emergens si lucrum cessans pertinente la materia raspunderii civile delictuale.
- Care sunt conditiile generale ale repararii prejudiciului?
- În ce conditii medicul poate fi tras la raspundere C.civ.?
- Care sunt teoriile care încearca sa explice raportul de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciu?
- Care este conceptia consacrata în dreptul nostru privind raportul de cauzalitate?
- Care sunt cauzele care înlatura vinovatia?
- Are importanta forma de vinovatie pentru stabilirea întinderii obligatiei de reparare a prejudiciului?
- Care sunt cauzele de excludere a vinovatiei în materia raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie? Dar
cauzele de excludere a caracterului ilicit al faptei?
- Care este întelesul notiunii de parinte potrivit legislatiei în vigoare?
- Care este diferenta între obligatia solidara si obligatia in solidum?
- Care trebuie sa fie forma de vinovatie a minorului pentru ca parintele sa poata fi tras la raspundere pentru
fapta ilicita a acestuia?
- Care sunt consecintele raspunderii solidare a parintilor împreuna cu copiii lor minori?
- Explicati continutul urmatoarelor notiuni: crestere, supraveghere, educatie si semnificatia lor pentru materia
raspunderii civile delictuale.
- Care este domeniul raspunderii mestesugarilor pentru faptele prepusilor, potrivit actelor normative în
vigoare?
- Care este teoria care justifica cel mai bine raspunderea comitentilor pentru faptele prepusilor?
- Mai justifica astazi teoria culpei în alegere raspunderea comitentilor pentru faptele prepusilor? Argumentati.
- Care sunt temeiurile nasterii raportului de prepusenie potrivit legislatiei în vigoare?
- Care sunt conditiile generale ale raspunderii comitentului pentru fapta prepusului?
- Explicati sintagma fapta ilicita savârsita de prepus în functiile încredintate.
- Cine are sarcina probei în materia raspunderii comitentilor pentru faptele prepusilor?
- Care sunt conditiile speciale ale raspunderii comitentului pentru fapta prepusului?
- Care sunt conditiile angajarii raspunderii pentru prejudicille cauzate de animale?
- Care este fundamentul raspunderii pentru ruina edificiului?
- Explicati notiunea de paznic juridic pentru materia raspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri în
general.
 Capitolul VI
Executarea directa obligatiilor

§ 1. Plata

Dupa încheierea raportului juridic obligational modul natural de stingere a acestuia este
reprezentat de executarea voluntara a obligatiei.
În caz de neexecutare, de executare partiala sau necorespunzatoare poate interveni sanctiunea
rezilierii sau rezolutiunii.
Se pune problema riscului contractului, a opunerii exceptiei de neexecutare, aplicându-se
regulile specifice, iar, în lipsa, dreptul comun al raspunderii contractuale prevazut de C.civ.
Alternative cu rezolutiunea contractului ori exclusiv se poate cere executarea silita, iar daca
va fi posibil se va executa în natura, iar daca nu, prin echivalent.
Modul obisnuit de stingere este plata; pe cale necontencioasa pot aparea si alte moduri de
stingere, cum ar fi compensatia, darea în plata, remiterea de datorie etc.
Alteori, tot pe cale necontencioasa, desi didactic sunt tratate la materia transmisiunii sau a
transformarii obligatiilor, opereaza institutii juridice care în anumite planuri au ca efect stingerea
obligatiilor, cum ar fi cazul novatiei, când concomitent se stinge vechiul raport, aparând altul
nou, având ca efect stingerea obligatiilor accesorii cum ar fi: garantiile, clauzele penale etc.
Este de dorit ca în momentul nasterii raportului obligational partile sa observe nu numai
îndeplinirea conditiilor de valabilitate a actului si sa prevada si un sistem de garantii lato sensu în
planul executarii acestuia. Ori, chiar daca apar disfunctionalitati în planul executional, sa se
apeleze la figuri juridice de natura sa stinga în mod amiabil conflictul de interese.
Plata, în sens juridic, înseamna nu numai remiterea unei sume de bani, ci si alta operatie care
are ca efect stingirea raportului juridic obligational.
Cât priveste natura juridica a platii unii autori italieni au vazut-o ca fiind un act juridic
unilateral, iar alti autori au vazut-o ca un fapt juridic, pornind de la ideea ca pentru tertul ce
executa operatiunea executarii este un fapt.
A extinde aceasta exceptie si la cazurile în care partile executa de bunavoie obligatia ar fi însa
excesiv, astfel încât regula nu poate fi decât aceea ca plata este o conventie a partilor, si anume o
conventie în planul executarii obligatiei.
Nu este vorba despre doua contracte, ci de prelungirea vointei partilor.
Consecinta calificarii naturii juridice este foarte importanta în materia capacitatilor si
probelor.
Admitând ca plata sa fie un fapt ar însemna sa cerem conditia capacitatii la momentul nasterii
raportului juridic, dar sa nu o vrem la executare, sau sa probam restrictiv încheierea de executare,
sa o putem proba cu orice mijloc de proba.
Principiile care trebuie sa guverneze executarea de bunavoie sunt buna-credinta, echitatea si
colaborarea partilor.
Pentru ca plata sa fie valabila se cer a fi îndeplinite o serie de conditii cu privire la persoane,
la obiect, etc.
În privinta persoanelor, plata va fi valabila daca va fi facuta de urmatoarele persoane: de
debitor, de mandatar, dar numai în limitele acelui mandat si raspunzând si pentru eventualul
substituit, de catre mostenitori, cu conditia ca acestia sa nu fi cerut un beneficiu de inventar, de
catre codebitorul solidar sau indivizibil, de catre fidejusor, atât cel obligat personal, cât si cel
obligat real, de catre dobânditorul unui imobil ipotecat, de catre gestorul de afaceri, de catre
tertul neinteresat, care plateste împotriva vointei debitorului, fie ca e liberalitate, de catre tertul
care face plata în nume propriu.
Dimpotriva plata nu va fi valabila daca tertul neinteresat plateste împotriva vointei
creditorului, caci este posibil sa se faca o plata nedatorata. În acest caz vor functiona regulile
specifice.
În cazul obligatiilor intuitu personae plata nu va fi valabila decât daca va fi facuta de debitor.
La obligatiile de a da, în afara de conditia capacitatii se cere ca debitorul sa fie titularul
dreptului de proprietate, cesiunea sub forma vânzarii (de exemplu, a lucrului altuia) fiind
sanctionata cu nulitatea.
Cel care primeste trebuie sa fie creditorul, fie el însusi, fie reprezentat (conventional - prin
mandat, ori legal - prin tutore), fie mostenitorii acestuia. Se poate plati valabil creditorului
creditorului indicat de parti.
Valabila va fi si plata facuta creditorului creditorului neindicat de parti ori gestorului de
afaceri, sub conditia ratificarii de catre creditor.
Ca o consacrare a teoriei aparentei în drept, se admite ca plata este valabila chiar facuta
posesorului creantei; o plata valabila este si plata facuta creditorului popritor sau oricarui alt tert
desemnat de justitie, cum ar fi administratorul judiciar.
Cât priveste obiectul platii, acesta trebuie sa poata îndeplini urmatoarele conditii: sa fie
concretizarea a însasi obligatiei asumate, altfel, daca se primeste altceva, vom fi în prezenta
institutiei darii în plata.
Apoi, obiectul platii trebuie sa fie indivizibil, chiar daca datoria este divizibila, cu exceptia
conventiei partilor, a decesului, în urma caruia se lasa mai multi mostenitori.
În cazul contestatiei, daca datoria e platita de fidejusor, daca instanta acorda termen de gratie
stabilind plati esalonate, purga (curatirea imobilului de ipotecat) are efectul divizarii platii.
În cazul în care debitorul obligat la plata mai multor datorii face o plata fara a arata datoria ce
întelege a plati si fara ca chitanta sa cuprinda o imputatie se învinge principiul indivizibilitatii
platii.
Locul platii este cel convenit de parti.
În lipsa de conventie, plata se face la domiciliul debitorului, adica este cherabila.
Daca partile convin domiciliul creditorului, plata e portabila.
Cheltuielile pentru efectuarea platii sunt în sarcina debitorului; regula este însa supletiva.
Plata se face la momentul când datoria devine exigibila.
În prezenta acestor conditii îndeplinite, obligatia se stinge în mod absolut, adica în privinta
tuturor si cu toate accesoriile sale: privilegii, ipoteci, amaneturi, garantii reale mobiliare,
fidejusiune, debitori solidari, cei tinuti la plata unei datorii indivizibile.
Dovada platii se face potrivit regulilor generale.

§ 2. Imputatia platii

Plata trebuie sa fie integrala, adica debitorul care are mai multe datorii a facut o plata partiala,
aceasta se va imputa (art. 1506 și urm. Cod civil) asupra uneia din obligatiile sale.
În primul rând, conventia partilor determina imputatia, apoi imputatia poate facuta numai de
debitor, sau numai de creditor. În lipsa, legea este cea care determina regulile imputatiei. Daca
imputatia este facuta de debitor, din mai multe datorii, unele garantate, altele negarantate, plata
se va imputa asupra celor garantate. Daca debitorul nu face imputatia, va alege creditorul asupra
carei datorii se va face imputatia. Urmatorul criteriu este vechimea creantei, iar daca toate sunt
exigibile, oneroase si cu aceeasi vechime, se imputa proportional.
Imputatia are efectul unei plati perfecte, astfel încât obligatia se va stinge cu toate accesoriile
sale, plata facuta fiind un drept câstigat pentru cel de-al treilea: garantie, ipoteca.
 Test de autoevaluare

- Ce se decide daca o persoana, incapabila în momentul platii, a ajuns la majorat fara sa introduca actiune în
repetitiune?
- Care sunt cazurile prevazute de lege în care, desi plata nu a fost facuta personal creditorului, aceasta este
considerata totusi ca fiind valabila?
- Ce întelegeti prin consemnarea sumei datorate? Care este institutia abilitata sa consemneze astfel de sume?
Sunt purtatoare de dobânzi sumele consemnate?
- Explicati principiul indivizibilitatii platii.
- Care sunt exceptiile de la principiul indivizibilitatii platii?
- Ce întelegeti prin faptul ca plata este cherabila? Dar prin faptul ca plata este portabila?
- Care sunt deosebirile între obligatiile civile si cele comerciale cu privire la locul platii?
- Explicati mecanismul imputatiei platii.
Cum poate fi facuta imputatia platii si care sunt principiile de care trebuie sa se tina seama atunci când se
imputa o plata?
 Capitolul VII
Executarea silita în natura a obligatiilor

În cazul în care obligatiile nu sunt executate de bunavoie, se va plati silit fie în natura (art.
1527-1529 Cod civil), fie în echivalent, regula fiind executarea în natura.
Numai obligatiile intuitu personae nu pot fi executate în natura, ci doar prin echivalent.
Obligatiile de a da, structural, se împart în obligatii de transfer sau constituire de drept real si
în obligatii de a face, de predare.
Prima se poate executa în natura; cea de-a doua se executa în natura, daca se gaseste bunul la
debitor, si în echivalent, daca bunul e ascuns sau distrus; iar daca bunul e distrus, executarea se
face în echivalent sau se poate introduce la instanta o actiune în revendicare.
Daca obligatia de a da consta într-o suma de bani, ea se poate executa întotdeauna în natura,
direct sau vânzând silit bunurile debitorului.
Obligatia de a face si obligatia de a nu face, daca sunt intuitu persoane, nu se pot executa silit
în natura.
Obligatiile de a face se pot executa silit, pe calea îndeplinirii obligatiei de catre creditor sau de
catre alta persoana, în contul debitorului.
Obligatiile de a nu face se pot executa silit în natura, prin posibilitatea ce o are creditorul de a
distruge ce a debitorul a facut cu încalcarea obligatiei de a nu face.
Pentru îndeplinirea obligatiilor de a nu face si a face, instantele judecatoresti au un mijloc de
constrângere cu caracter de pedeapsa civila si care pot lua numai forma baneasca, aplicabile si la
obligatiile intuitu personae pentru a-l determina pe debitor sa execute; acestea sunt daunele
cominatorii (art. 905 C.proc.civ), neaplicabile la obligatiile ce reprezinta sume de bani, aceasta
fiind producatoare de dobânzi stabilite de lege, astfel încât daca s-ar admite daune cominatorii s-
ar ajunge la anatocism/camatarie în raporturile civile, ceea ce legea interzice.
 Test de autoevaluare

- Realizati distinctia dintre executarea silita în natura în privinta obligatiilor de a da o suma de bani, un bun
individual determinat si un bun de gen.
- Poate cere creditorul si daune pentru întârziere daca a cerut autorizatia de a executa el obligatia pe cheltuiala
debitorului, în cazul în care a suferit un prejudiciu?
- Se pot acorda daune cominatorii la obligatiile ce constau în sume de bani? Dar la obligatiile de a da?
- Este posibila acordarea de daune cominatorii când refuzul debitorului de a-si executa obligatia este clar
exprimat?
- Ce se decide pentru situatia în care debitorul este obligat la efectuarea unor lucrari de demolare? Poate fi
obligat, în acest caz la plata unor daune cominatorii?
- Cum se calculeaza daunele cominatorii?
 Capitolul VIII
Executarea indirecta a obligatiilor (executarea prin echivalent)
Răspunderea contractuală

Daca executarea în natura nu este posibila se va urma procedura executarii prin echivalent
(răspunderea contractuală – art. 1350 Cod civil). Daunele por lua forma daunelor moratorii, care
se aplica pentru întârzierea în neexecutare, si daune compensatorii.
Angajarea răspunderii contractuale presupune întrunirea cumulative a patru conditii:
neexecutarea unei obligații contractuale, prejudiciul, raportul de cauzalitate între prejudiciu si
neexecutare, vinovatia.
Se va plati prejudiciul previzibil nu însa si cel imprevizibil: pentru contractul de locatiune
desfiintat înainte de termen se va plati numai diferenta dintre vechea chirie si noua chirie, nu si
clientela pierduta de catre comerciantul locator, cu exceptia dolului sau daca partile au convenit
astfel.
Când se face judiciar, ca si în materie delictuala, se vor cumula damnum emergens cu lucrum
cesans, cum ar diferenta de chirie suplimentara platita de creditorul obligatiei de predare a
bunului vândut (lucrum cesans plus chiria efectiva).
Se plateste numai prejudiciul direct nu si cel indirect: neîndeplinirea obligatiilor pentru
contractul de depozit cu efectul pierderii bagajelor calatorului poate sa duca numai la repararea
prin echivalent în bani a contravalorii, iar nu si la plata contravalorii transportului pe care l-ar fi
facut calatorul cu o alta companie de transport.
În raporturile juridice obligationale care au ca obiect sume de bani, instanta nu are rolul decât
de a verifica îndeplinirea conditiilor prevazute de lege, evaluarea daunelor interese fiind facuta
de catre legiuitor.
Nu poate fi vorba de daune compensatorii, ci numai de daune moratorii, care în aceasta
materie se numesc dobânzi. Dobânda poate fi conventionala sau legala.
Sediul materiei în reprezinta O.G. nr. 9/2000.
Dobânda legala se datoreaza în raporturile strict civile din ziua chemarii în judecata, nu însa si
din ziua unei notificari judiciare sau extrajudiciare.
Dobânda legala curge de drept la toate obligatiile intre profesionisti, iar în raporturile strict
civile în cazurile prevazute de lege.
În afara de evaluarea legala ori judiciara, în virtutea principiului libertatii conventiei, partile
însele pot stabili în momentul încheierii raportului obligational obiectul si cuantumul
despagubirilor.
Aceste clauze prin care se evalueaza conventional daunele interese se numesc clauze penale -
art. 1538 urm. C.civ.
Unii au vazut clauza penala ca fiind o garantie a executarii reale, tratând-o la materia
garantiilor; credem însa ca clauza penala nu este o garantie propriu-zisa, ea fiind o simpla
promisiune. Este adevarat ca creditorul cu clauza penala, în caz de concurs cu creditorii ordinari,
are o pozitie privilegiata, în sensul ca creditorul nu mai este dator sa faca dovada directa a
prejudiciului, însa stipularea clauzei penale nu-l împiedica pe debitor sa devina insolvabil si nici
nu confera creditorului un drept de urmarire si unul de preferinta asupra unui bun al debitorului.
Clauza penala nu este decât o fixare conventionala si prealabila a eventualelor daune interese
compensatorii si/sau moratorii. Garantiile reale au în comun cu clauza penala si cu arvuna
caracterul accesoriu, dar ele dau crediorului, în plus fata de acestea, un drept de urmarire si un
drept de preferinta.
 Ca si în cazul evaluari legale, o conventie cu clauza penala îl dispenseaza pe creditor de
dovada prejudiciului.
Nu trebuie înteles faptul ca clauza penala ar transforma raportul juridic într-unul cu obligatii
alternative: debitorul nu se poate descarca executând clauza penala.
Pentru valabilitatea clauzei penale se cer a fi îndeplinite conditiile de valabilitate ale oricarui
contract.
 Test de autoevaluare

- Care este natura juridica a executarii indirecte a obligatiilor?

- Sunt evaluate legal daunele moratorii?
- Cum se calculeaza, de regula, dobânzile bancare?
- Care este deosebirea dintre daunele compensatorii si daunele moratorii?
- Care sunt cauzele care exclud vinovatia în materie contractuala civila?
- Care este deosebirea dintre cazul fortuit si forta majora în materie contractuala?
- Cum se defineste forta majora? Dar cazul fortuit?
- Este asimilata punerii în întârziere recunoasterea voluntara a debitorului ca este în întârziere, aceasta
recunoastere fiind consemnata într-un act sub semnatura privata?
- Este suficienta o interpelare verbala din partea creditorului, pentru ca debitorul sa poata fi considerat ca fiind
pus în întârziere?
- În obligatiile de a da, când datoria este cherabila, este considerat debitorul în întârziere, daca prin conventia
partilor s-a stabilit ca debitorul va fi considerat în întârziere prin simplul fapt al scadentei?
- La ce fel de obligatii nu este necesara punerea în întârziere?
- Poate fi lucrum cesans beneficiul eventual? Are importanta buna sau reaua-credinta a debitorului în stabilirea
pe cale judecatoreasca a daunelor-interese?
- Cine trebuie sa faca dovada prejudiciului?
- Este totdeauna necesar ca daunele interese sa fie alocate sub forma de indemnizatie pecuniara?
- Pot fi întinse ipotecile la daunele interese, daca prin obligatia originara s-a constituit o ipoteca? Dar
privilegiile?
- Se pote răspunde pentru altul în materie contractuală?
- Comparati întinderea despagubirilor din materia raspunderii contractuale cu întinderea despagubirilor din
materia raspunderii civile delictuale.
- Este necesar ca stabilirea conventionala a cuantumului despagubirilor sa se concretizeze numai într-o suma de
bani? Argumentati.
- Prin ce se deosebeste obligatia cu clauza penala de obligatia alternativa?
- Ce fel de creditor - chirografar sau nechirografar - este creditorul cu clauza penala?
- Se pot introduce clauze penale în orice fel de contracte?
- Care este deosebirea dintre arvuna si acont? Dar între arvuna si clauza penala? Dar între acont si
clauza penala?
- Caracterizati, pe scurt, institutia juridica a penalitatilor de întârziere.