Capitolul I

Privire generala asupra obligatiilor civile

§ 1. Generalitati

Studiul vietii juridice a societatii omenesti, realizat atât din perspectiva sincronica, cât si
diacronica denota rolul covârsitor al obligatiilor, raporturile obligationale formând urzeala vietii
juridice.
Aproape toate institutiile dreptului privat îsi au temeiul în dreptul obligatiilor (raporturi
extrapatrimoniale: dreptul familiei, proprietatea intelectuală cât si raporturi patrimoniale).
Libertatea proprietatii, a persoanei si libertatea de a testa dobândesc functionalitate numai în
conditiile în care libertatea de a contracta este asigurata. În raporturile patrimoniale, contractul –
principalul izvor de obligatii, este modul cel mai frecvent de dobândire a dreptului de proprietate
si a altor drepturi reale.
Materia obligatiilor (lato sensu) se divide într-o parte generala si una speciala.Daca partea
speciala, care cuprinde reglementarile aplicabile diverselor operatiuni juridice creatoare de
obligatii este mobila si schimbatoare, partea generala, care cuprinde obligatiile considerate în ele
însele, facându-se abstractie de diferite acte si fapte juridice care le-au generat, iar pe de alta
parte cuprinde actele si faptele juridice creatoare de obligatii, este partea stabila a dreptului
obligatiilor, ea schimbându-se foarte putin fata de dreptul roman. Aceasta stabilitate priveste
îndeosebi regimul general al obligatiilor (efectele, transmisiunea si transformarea, regimul juridic
al obligatiilor complexe, garantarea obligatiilor).

§ 2. Notiunea de obligatie civila

Obligatia civila (lato sensu) este raportul juridic în continutul caruia intra dreptul subiectului
activ (creditor) de a cere subiectului pasiv (debitor) de a da, a face sau a nu face ceva sub
sanctiunea constrângerii de catre stat în cazul neîndeplinirii obligatiei. Stricto sensu, raportul
obligational apare pentru creditor ca un drept de creanta, iar pentru debitor ca o datorie.
Nu trebuie confundat sensul notiunii de obligatie cu întelesul tehnic din dreptul societar, în
acest ultim înteles obligatiile reprezentând valorile mobiliare care spre deosebire de actiuni, dau
creditorului numai dreptul de a încasa un venit periodic fix (dobânda), în loc de un dividend
variabil si proportional cu profitul anual.
Termenul de obligatie folosit si în sens probator pentru a desemna înscrisul constatator al unei
creante (obligatiuni CEC).
În unele sisteme de drept (cum este cel german), se face distinctie între debitum si obligatio.
Prima notiune din punct de vedere al debitorului înseamna datoria de a executa obligatia iar din
punctul de vedere al creditorului înseamna datoria si dreptul de a o primi, pe când obligatio
înseamna pentru debitor responsabilitate, garantie, angajament iar pentru creditor înseamna
constrângere. Distinctia nu se regaseste în dreptul francez si nici în cel românesc: în unele situatii
poate exista debitum fara a exista obligatio sau invers (exemplu: cautiunea reala – gajarea sau
ipotecarea de catre un tert a bunului sau pentru a garanta obligatia altuia – are obligatio dar nu
are debitum).
Se mai face distinctie, pentru a explica notiunea de obligatie, între dreptul subiectiv si cel
obiectiv al obligatiilor. Unele teorii, care accepta preeminenta dreptului subiectiv fata de obiect,
dau definitia de mai sus. Altii accentueaza pe obiectul obligatiei, aceasta teorie gasindu-si
aplicatia în dreptul german, în acest fel explicându-se valabilitatea cesiunii de datorie
(nereglementata expres la noi, dar ajungându-se la acelasi rezultat pe cale de novatie).

§ 3. Continutul raportului juridic obligational. Clasificarea obligatiilor

Ca orice raport juridic, raportul obligational cuprinde subiecte; continut; obiect; sanctiune.
Subiectele raportului obligational pot fi persoane fizice sau persoane juridice de drept privat, dar
si statul, în calitatea lui de iure gestionis (administrator al bunurilor aflate în proprietatea sa) si
nu de iure imperii.
Obiectul obligatiei poate consta în a da, a face sau a nu face ceva, raportul juridic obligational
întrunind una sau toate cele trei categorii. A da înseamna a constitui (a ipoteca) a transmite un
drept real; a face înseamna o prestatie pozitiva; a nu face - abtinere (nu ca la drepturile reale -
abtinere negativa -, ci ca o abtinere ca de la ceva ce debitorul ar fi putut sa faca daca nu s-ar fi
obligat la contrariul).
Obligatia de a da este însotita uneori de obligatia de a face. La contractul ce vânzare-
cumparare obligatia de a da se concretizeaza în transmiterea, concomitenta sau ulterioara
acordului de vointa, a dreptului de proprietate asupra bunului vândut, iar obligatia de a face se
concretizeaza în obligatia de predare a bunului. Cele doua obligatii nu trebuie însa confundate,
distinctia manifestându-se si pe planul sanctiunii, de pilda punându-se în mod diferit problema
riscului contractual, a rezolutiunii, a executarii în natura.
Dupa criteriul izvoarelor, obligatiile se clasifica în obligatii izvorâte din contracte, fapte licite
si fapte ilicite cauzatoare de prejudicii. Obligatiile se clasifica dupa obiect, asa cum am mai
aratat, în obligatii de a da, a face sau a nu face. De asemenea, obligatiile se mai împart în
obligatii determinate (de rezultat) si obligatii de prudenta (componenta morala) si de diligenta
(componenta juridica).
Distinctia nu are relevanta decât pentru întelegerea mecanismului raportului obligational,
partile putând include clauze mai mult sau mai putin oneroase (pactele comisorii), în functie de
categoria obligatiilor asumate (de rezultat, de mijloace). În plan sanctionator între cele doua
categorii nu exista distinctie.
Din punct de vedere al sanctiunii obligatiile se clasifica în obligatii civile perfecte (care
primesc sanctiunea prevazuta de lege: nulitatea, rezolutiunea, executarea silita, despagubiri) si
obligatii civile imperfecte (naturale) si se regasesc fie în acte normative cu caracter general (art.
2056 Cod civil; in Codul civil din 1865, art. 1092 alin. 2), fie îsi gasesc aplicarea în anumite
raporturi obligationale (contractul de joc, de împrumut, etc.). Uneori, interpretând extensiv
textele de lege, practica judiciara are un rol creator în aceasta materie.
Dupa criteriul opozabilitatii, obligatiile se clasifica în obligatii obisnuite, obligatii reale si
obligatii scriptae in rem.
 Test de autoevaluare

- În stadiul actual al dreptului, obligatia de înzestrare a copiilor de catre parinti este o obligatie civila, naturala
sau pur morala? Care sunt consecintele calificarii obligatiei de înzestrare a copiilor de catre parintii lor? Ce se
decide în ceea ce-i priveste pe terti, altii decât parintii tinerilor casatoriti? Ce se decide în pri vinta obligatiei de
întretinere între rudele apropiate?
- Ce fel de act ar putea folosi parintii pentru a -si înzestra copiii cu ocazia celebrarii casatoriei si ce conditii
trebuie sa îndeplineasca acel act (precizati solutiile care trebuie date în ceea ce priveste bunurile mobile si bunurile
mobile, separat)? Ce sanctiuni intervin pentru neîndeplinirea conditiilor cerute de lege?
- Ce se decide în ceea ce priveste jocurile de loterie autorizate în conditiile legii? Are tertul care a împrumutat
pe cel ce a pierdut la jocul de biliard actiune în restituirea datoriei, daca el nu a participat la acel joc? Ce s -ar
decide daca, în toate ipotezele prevazute mai sus, pierzatorul ar fi executat obligatia luata?
- Ce fel de obligatii exista între jucatori? Dar între proprietarii de cai? Ce consecinte decurg din calificarea
juridica pe care ati dat-o acestor obligatii? Ce fel de obligatii exista între spectatorii care au pariat? Care sunt
consecintele juridice ale calificarii acestor obligatii? Ce s-ar decide daca unul dintre jucatori ar fi întrebuintat dol
sau înselaciune pentru a câstiga? Se poate converti prin novatie o obligatie civila imperfecta într -o obligatie civila
perfecta?
- Ce fel de drept este acela al locatarului care s-a obligat, prin chiar contractul de locatiune, sa respecte
conventia de înstrainare a imobilului care ar interveni între locator si un tert, ulterior încheierii contractului de
locatiune? Dar mai înainte de expirarea lui? Cum este oblig atia locatorului în ipoteza de mai sus? În ce conditii în
sarcina locatorului subzista o obligatie scriptae in rem? Ce fel de obligatie este aceea de a asigura cultivarea
terenurilor agricole si protectia acestora (art. 74 din Legea nr. 18/1991, republicat a în M.Of. nr. 1 din 5 ianuarie
1998, modificata prin Legea nr. 1/2000)? În sarcina cui cade o asemenea obligatie?
- Care a fost regimul juridic al contractelor de vânzare-cumparare asupra terenurilor în perioada 1948-1991 si
ce probleme juridice ridica asemenea contracte încheiate în perioada actuala?
- Caracterizati regimul juridic al promisiunii unilaterale de vânzare, al promisiunii bilaterale si al pactului de
preferinta.
 Capitolul II
Contractul ca izvor de obligatii

§ 1. Notiuni generale

Contractul și convenția1 sunt sinonime, acest aspect fiind relatat de definiţia contractului,
ea fiind o conventie prin care două sau mai multe persoane se învoiesc cu scopul a da naștere sau
stinge 2 o obligație, iar convenția reprezentând orice acord de voință al mai multor persoane,
așadar convenția (cum venire) este genul, iar contractul (trahere cum) reprezintă specia.
Contractul este întotdeauna o convenție pe când convenția nu e întotdeauna un contract 3. În anii
1800 în Europa4 și o lunga perioada după aceea, exista o suprapunere între conceptul de contract
si de convenție, aceasta suprapunere rezultă din împrejurarea că în dreptul actual simplul
consimțământ este suficient pentru a da naștere unei obligații, totodata si în dreptul roman se
făcea distincția dintre contracte şi convenții. Contractul dă naștere unei obligații garantate printr-
o acțiune, pe când convenția sau pactul nu producea decât o obligație naturală lipsită de orice
acțiune, însă prin excepţie conventia poate fi garantată printr-o acțiune5. Convenția (cum venire)
sau tocmala6 după cum se exprima în vechile noaste leguiri, reprezintă acordul dintre două sau
mai multe voințe cu scopul de a modifica sau stinge un drept real sau personal , cu alte cuvinte
acordul de voinţă a mai multor persoane cu privire la același obiect7. În vechea reglementare8
contractul reprezinta acordul de voință între două sau mai multe persoane, spre a constitui sau a
stinge între dânși un raport juridic. Astfel în reglementarea Codului civil de la 1864 art. 942 din
Codul român reproduce art.1098 din codul italian9, o altă distincție relevantă ce apărea la acea
vreme se făcea cu privire la contract şi policitațiune 10 care constă într-o propunere care n-a fost

1 Dimitrie Alexandresco, Explicațiune teoretică și practică a dreptului civil român în comăarație cu legile vechi și cu
principiile legislațiunii străine , Editura, Tipografia Nationala, Vol. V, 1898. p.5
2 Art. 942 vechiul Cod civil vechi Contractul este acordul intre doua sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge
intre dinsii un raport juridic.
3 Duraton, X,55. apud. D.Alexandresco, op cit. p 6
4 Rubrica codului francez intitulată : despre contracte sau despre obligațiuni convenționale în genere ceea ce confunda
efectul cu cauză ; vezi si Demolombe XXIV, 2 Rubrica cărții a III-a trebuia deci intitulată : Despre obligațiuni așa cum este
intitulată în codul olandez, codul italian si cel spaniol au adoptat rubrica despre obligațiuni si despre contracte în genere, ceea ce
este inexact A se vedea Laurent , Ante- proiect, t , IV, P.4 No.10.
5 Pacti exceptiones; Nuda pactio obigaționen non parit , sed parit exceptionem (o obligație nenăscută dă naștere la o excepție)
6 Cuvântul tocmală se găsește în art. 207 Codul Civil 1864 a se vedea și legea pentru tocmeli si lucrări agricole din 28. mai
1893 care abroga și înlocuia legea din 14 mai.1882.
7 Duorum ,pluriumve in idem placitum consensus.
8 Definiția data de codul nostru este mult mai exacta decât cea data de codul francez unde se exprima ideea că contractul este
o conventie căci aceste cuvinte fiind sinonime e ca și cum s-ar defini un lucru prin sine însusi ceea ce este contrar acestei reguli
conform căreia lucrurile nu se pot defini prin ele însele, de aceea în art. 1051 din Anteproiectul revistei a lui Laurent spune că :
contractul este concursul consimtământului prin care una sau mai multe persoane se obligă a da, a face sau a nu face ceva către
una sau mai multe persoane care au o actiune contra celor dintâi. – D. Alexandresco, op.ct. p8 , reglementare ( art. 644 , 948, 962,
969 și urm. 986 , 1091,1169, 1191 C.C art. 1098 C. Italian. Art. 1101. C. Fr. M odificat.
9 il contratto e l` accordo di doue o piu persone per constituere, regolare o sciogliere fra loro un vincolo giurdico - Codul
civil italian.
10 Pollicitatio est solius offerentis promissum. L. 3 Pr., Dig., 50, 12, de policitationibus
încă, acceptată11; Policitaţiunea nefiind un contract deoarece lipsește acordul de voință și până la
acceptare sau mai exact până la aducerea la cunoștință a ofertantului (propuitorului), ea poate
întotdeauna să fie retrasă, afară de cazul când s-ar fi stipulat expres sau tacit un termen în lăuntru
căruia, ea nu putea fi retrasă.

Principii care guvernau contractile in vechea reglementare a Codului civil

Contractele civile sunt încheiate în scopul de a produce efecte juridice, adică de a naşte,
modifica şi stinge raporturi juridice obligaţionale. 12.
Codul civil consacra două principii specifice ale contractului:
1. Principiul libertății contractuale – o parte se obligă prin contract doar dacă și-a
manifestat expres voința și numai în măsura în care a dorit expres acest lucru, cu alte cuvinte
părțile își crează singure prin voința lor lega, drepturi şi obligaţii, care le guvernează raporturile
juridice .
2. Principiul consensualismului –sub aspectul formei libertatea contractuală se exprimă prin
consensualism în sensul că în diverse cazuri părțile sunt libere să îmbrace raporturile lor
contractuale în forma în care o doresc, simplul acord de voință fiind suficient pentru a da naștere
obligațiilor (pacta sunt servanda), de remarcat este faptul că această regulă nu a avut întotdeauna
același conținut.
De reținut este faptul că libertatea contractuală reflectă concepția filosofică 13 ce a stat la baza
elaborării Codului civil francez. Liberalismul individual consideră voința individuală drept unica
sursă a tuturor drepturilor și obligațiilor și totodată motorul progresului14 .
Contractul – art. 1166 Cod civil 2011 - este legea partilor, de unde rezulta ca partile unui
contract au libertatea de a include în el orice fel de clauze, cu singura conditie sa nu încalce
normele imperative si bunele moravuri, judecatorul în caz de litigiu fiind obligat sa respecte
clauzele contractuale care semnifica vointa partilor, ca si cum ar fi în prezenta legii.

11 Cel ce arată cum că voește să mute dritul seu la altul - art.1152 din codul Calimah (861 Codul austriac) adecă voiește să
îi iasă lui ceva, să îi facă sau să nu îi facă un lucru spre folosul aceluia, acesta dă făgăduință ear dacă celalalt va primi leguit
această făgăduință atunci prin o asemenea de bună voe primire a ambelor părți se alcătuiește tocmala.
12 Codul civil de la 1864, reglementează distinct efectele contractului (art. 969-985) de efectele obligaţiilor (art. 1073-1090).
Reglementarea separată se justifică, deoarece nu se confundă efectele contractului, ca unul dintre izvoarele raportului juridic
obligaţional, cu efectele obligaţiilor în general.
13 În virtutea acestei concepții toate instituțiile juridice ar avea un caracter contractual sau cel puțin voluntar (căsătoria ar fi
un contract, succesiunea ab intestat s-ar fundamenta pe un testament prezumat) și însăși societatea ar avea ca sursă un contract
social.
14 În acest sens jurisprudenta a statutat : Atât timp cât se află manifestată numai voința ofertantului nu se poate vorbi de un
contract ci numai de o simplă policitațiune , de îndată ce oferta a fost însă acceptată contractul este perfect încheiat în momentul
acceptării, afară numai dacă răspunsul care conține acceptarea modifică sau condiționează propunerea, în care caz răspunsul
nu mai valorează accepțiunea ci ca o nouă propunere, astfel că contractul nu se perfectează decât când primul propunător
acceptă acest răspuns la propunerea sa sa . (Trib. Ilfov IV, No. 453, 1914 Dreptul 1915. p. 134)
Simpla policitațiune sau ofertă devine convenție perfectă dacă mai înante de a fi retractată în mod expres sau tacit ea s -a
acceptat de partea căreia se adresa. Și în litera și în textul legii (art.942. si urm. art 953 si urm. ) rezultă că policitațiunea spre a
fi valabilă nu este necesar a fi dată unei personae determinate ci este suficient a fi retractată în momentul acceptării , as tfel deși
în momentul subscrierii unei acțiuni nu era fundată societatea, dacă în urma policitațiunii făcute de subscriitor, societatea s-a
constituit, rezultă că acea societate a acceptat atât tacit cât și expres prin statutul ei policitațiunea și așa fiind convențiunea s-a
format și fiecare parte are dreptul a cere îndeplinirea obligației. (Trib. Ilfov, II, Nov. 13/87 Dr. 3/88)
 § 2. Clasificarea contractelor

Chestiunea clasificarii contractelor, asemanatoare clasificarii actelor juridice, intereseaza

pentru stabilirea regimului juridic, diferentiat, aplicabil contractelor în functie de criteriile
folosite pentru împartirea lor.
Dupa forma lor contractele se clasifica în contracte solemne, contracte consensuale si
contracte reale.
Pentru asigurarea unei certitudini în privinta producerii efectelor unui contract, fata însa cu
principiul celeritatii desfasurarii raportului juridic, contractul a evoluat de la un formalism strict,
existent în dreptul roman, spre o manifestare larga a asa-numitului principiu al
consensualismului, care se traduce prin aceea ca simpla manifestare de vointa este suficienta
pentru încheierea valabila a unui contract. În ultimii ani însa asistam la o revenire a
formalismului contractelor, justificat de asta data de necesitatea protectiei intereselor tertilor (dar
si de interesele partilor, cum ar fi cazul contractului de donatie).
Contractele reale, adica cele care nu iau nastere decât prin remiterea materiala a lucrului
(traditio) au fost contestate, aratându-se ca în acest caz ar functiona principiul consensualismului.
Calificarea unui contract ca real sau consensual ori excluderea contractelor reale ca gen de
contracte are o deosebita importanta; s-ar ajunge la consecinta confundarii sau calificarii unor
contracte, cum ar fi gajul, ca fiind contracte sinalagmatice si nu unilaterale, cum sunt în realitate;
astfel încât, daca am califica contractul de gaj, de exemplu, ca fiind consensual si sinalagmatic,
ar însemna în plan probatoriu îndeplinirea cerintei multiplului exemplar si nu numai a
formalitatii bun si aprobat, iar în planul executarii, daca am spune ca acest contract s-ar forma
prin simpla manifestare de vointa, neconditionat de remiterea materiala, în cazul neîndepliniri
obligatiei de predare s-ar ajunge la posibilitatea rezolutiunii contractului, s-ar putea opune
exceptia de neexecutare, iar riscul contractului s-ar judeca dupa regulile aplicabile în materia
contractelor sinalagmatice.
În privinta criteriului scop, important de retinut este ca se are în vedere cauza mediata, adica
motivul determinant care a animat partile sa încheie contractul, pentru calificarea contractelor ca
fiind cu titlu oneros sau cu titlu gratuit. În subsidiar, daca acest criteriu nu este îndestulator, poate
fi avut în vedere si cuantumul si echivalenta prestatiilor. Unele contracte sunt prin natura lor
gratuite sau oneroase, astfel încât daca la un împrumut de folosinta (comodat), prin esenta
gratuit, se stipuleaza un pret, contractul îsi schimba natura juridica, putând deveni închiriere sau
locatiune.
În dreptul anglo-saxon, importanta nu este manifestarea de vointa pentru calificarea unei
obligatii ca fiind contract, delimitând contractele de obligatiile pur morale. Se are în vedere
executarea contractelor, socotindu-se ca va fi contract obligatia urmata de o prestatie a partilor
sau cel putin a uneia fara a interesa cuantumul ei.
De asemenea, contractile se mai clasifică in contracte negociate, de adeziune si forțate.
O altă clasificare privește contractile numite (prevăzute de lege) și nenumite.
Foarte importantă este clasificarea în contracte sinalagmatice - art. 1171 Cod civil (în care
amble părți au și drepturi și obligații) și contracte unilaterale (în care una dintre părți are drepturi
iar celalată obligații).
 § 3. Încheierea contractelor

În privinta încheierii contractelor intereseaza în mod deosebit, pentru a fixa momentul

încheierii acestora, cele doua componente ale vointei juridice, consimtamântul si cauza. De
asemenea, pentru ca formarea sa fie valabila este necesar sa fie îndeplinite si celelalte conditii de
valabilitate, anume: capacitatea; obiectul; forma (în cazurile anume determinate de lege).
Momentul încheierii contractului are o deosebita importanta deoarece numai dupa acest
moment, în caz de neexecutare, se pune problema unei raspunderi contractuale. Înainte de acest
moment, în stadiul actual al dreptului nostru, neputându-se pune decât problema de raspundere
delictuala (este regula în materie de raspundere civila, raspunderea contractuala fiind exceptia).
Înainte de încheierea contractului pot exista doua etape: o etapa ce nu este susceptibila de a
angaja raspunderea juridica; o etapa în care pentru îndeplinirea obligatiilor poate fi atrasa o
raspundere, anume cea delictuala sau/si o raspundere întemeiata pe abuzul de drept.
Aceasta a doua etapa poate fi reprezentata de o asa-numita etapa a ofertelor si contraofertelor,
acceptarea ofertei reprezentând momentul încheierii contractului si/sau o alta etapa, anume cea a
antecontractului, conventional sau legal, adica promisiunii unilaterale, bilaterale, cu varianta pact
de preferinta (antecontract conventional) ori dreptul de preemptiune, varianta legala a
antecontractului, cu precizarea ca în privinta dreptului de preemptiune sanctiunea este nulitatea
relativa si nu obligarea la daune-interese pentru neîndeplinirea unei obligatii de a face, asa cum
este cazul antecontractului conventional.
În privinta încheierii contractului între prezenti nu se pun probleme de determinare a
momentului încheierii. În privinta încheierii contractului între absenti, dreptul nostru stabileste ca
momentul la care contractul se socoteste încheiat este cel la care ofertantul ar fi trebuie sa ia
cunostinta de acceptarea celeilalte parti, adica între data postei sediului sau domiciliului
acceptantului, data primirii ofertei si a luarii la cunostinta, data postei acceptantului, data primirii
acceptarii ofertei, data postei ofertantului si data la care ofertantul a luat la cunostinta de
acceptare; la noi se accepta a treia varianta.
Conform Codului civil, în faza precontractuală pățrile au următoarele obligații principale: de
bună-credință (art. 1183 alin. 2); de confidențialitate (art. 1184); de informare precontractuală.

§ 4. Efectele contractului. Generalitati

Nu trebuie confundata notiunea de interpretare a contractului cu proba ori calificarea generica

a acestuia. Cronologic prima etapa este proba care se face dupa regulile cunoscute, a doua etapa
este calificarea generica a acestuia.
Interpretarea clauzelor contractuale se face în vederea stabilirii faptului daca au fost
îndeplinite conditiile de valabilitate, si numai daca acestea au fost îndeplinite se analizeaza apoi
drepturile si obligatiile, adica efectele contractului, sanctiunile pe care partile înteleg sa le aplice
în caz de neexecutare, precum si cauzele de încetare a acestuia.
În sistemul nostru de drept, interpretarea se face potrivit vointei reale a partilor, indiferent de
termenii folositi de acestea (art. 1266 alin 1 Cod civil).
Interpretarea contractului (determinarea conținutului concret al acestuia) și totodată puterea
lor obligatorie.
Interpretarea contractului –apare doar când textul acestuia nu este clar. Dacă textul este lar,
nu urmează a fi aplicată nicio interpretare pe considerentul că aceasta, nu mai pare necesară. Cu
toate acestea chiar și în cazul unei clauze clare se poate pune problema interpretării contractului,
dacă o anumită clauză ar fi în contradicție cu voința reală a părților. Interpretarea contractului nu
se nu se confundă totuși cu proba acestuia, problema interpretării apare atunci când existența
contractului a fost stabilită potrivit normelor legale privitoare la probe. Interpretarea are la bază
următoarele elemente, altele decât cele referitoare la probe, calificarea contractului în raport cu
celelalte categorii juridice existente deoarece fiecare specie de contract (contracte numite) ,este
supus unor reguli speciale, se va stabili in concreto dacă este o vânzare-cumpărare, schimb,
locațiune,depozit, deoarece fiecare dintre acestea se află supuse unui regim juridic diferit.
Prin urmare, interpretare a contractului are in vedere:
- Voința reală a părților15 deși legea16 face referire la voința comună a părților în
realitate se face referire la voința reală, întradevăr în prezența unei clauze îndoielnice, nu se
poate vorbi de o intenție comună a părților deoarece fiecare dintre acestea au înțeles să-i se
atribuie sensul care i-se pare mai convenabil, astfel voința declarată a părților în contract este
prezumată a fi reală17 până la dovada contrară ce poate fi efectuată prin orice mijloc de probă.
Așadar judecătorii nu pot să abuzeze în interpretarea acestui articol de lege decât atunci când
convenția ar fi echivocă sau obscură18.
- Când o clauză poate avea mai multe înțelesuri , ea se interpretează în sensul în care ar
produce efecte, nu în acela în care nu ar produce niciunul (art. 1268 Cod civil, alin. 1). 19

15 Interpretarea contractului se face după intențiunea comună a părților contractante îar nu după sensul literal al termenilor.
16 În acest sens Jurisprudența veche a statuat : Judecătorii fondului sunt singurii competenți a interpreta clauzele unui
contract a aprecia intenția comunăa părților contractante și a determina adevăratul sens și efectele unei tocmeli. Deciziunile
judecătorilor de fond nu mai cad subcontrolul și cenzura casației când determinând caracterul unui contract în rapor cu legea
dau o greșită calificare a actelor, schimbând natura tocmelei și așezând-o într-o altă clasă de contracte de cât aceea în care le
clasează legea și astfel le sustrage de la regulile speciale la care sunt ele supuse. (Cas.II 42./martie 14/72 B.p.103)
Eroarea evidentă de fapt comisă de instanța de fond poate fi un motiv de casare a hotărârilor când faptele sunt constatate în
acte autentice sau/și private recunoscute, produse înaintea actelor instanței căci în asemenea caz eroarea de fapt echivalează cu
eroarea de drept.(Cas.I, 105/martie.17/81, B. P.214 ).
Spre a caracteriza contractul a cărui natură se discută de părți,judecătorul trebuie să aibă în vedere întregul conținut al
convenției și diferitele sale cauze, iar nu denumirea ce i-a plăcut părții a da acelei convenții, când acea denumire nu corespunde
cu natura convenției.
Doctrina veche pronunţându-se astfel:Art.1156 și urm. din c.civ. fr. (977-c.civ.rom.1864) cuprinde reguli de interpretare a
convențiilor care nu au un caracter imperativ, nu sunt reguli absolute a căror neobservare să ducă la anularea hotărârilor care
au făcut aplicarea lor, ci constituie numai norme sau sfaturi date judecătorilor pentru interpretarea convențiilor.
(Demolombe XXV No 37 Demante et Colmet de Santerre,V No 79)
Regulile prevăzute în prezentul articol își găsesc aplicarea nu numai la contracte ci si la testamente inclusiv la donații ,
aplicându-se implicit si la acte, înscrisuri, chitanțe inclusiv hotărârilor judecătorești și interpretarea unei legi (Demolombe XXV
No 37 Demante et Colmet de Santerre,V No 79)
Această regulă de interpretare referitoare la voința reală a părților contractante și ideea conform căreia nu se tine seamă de
sensul literal al termenilor constituie o consecință directă a acestui principiu conform căruia convențiile legal făcute au putere
de lege între părțile contractante. (Pothier, Traite des Obligaționes)
Cea mai bună interpretare a unei convenții va rezulta din executarea ei de către părțile contractante (Demelombre XXV, No
36).
De asemenea cea mai bună interpretare a convenției va rezulta din interpretarea ei de către însăși părțile
contractante.(Laurent, XVI.No 504,Huc,VII, No. 175; Alexandresco, V p.286 nota 1)
17 In conventionibus contrahentium voluntatem potius quam verba spectari placuit.
18 Non aliter a significatione verborum recedi oportet, quam cum manifestum est, aliud sensisse testatoem - acest text relativ
la testamente se aplică și convențiilor
19 Jurisprudență a arătat că:Din termenii unui testament în care se în care se prevede că la moartea testatorului averea sa
mobilă și moșia să treacă în stăpânirea soțului, acesta profitând de dânsa cât timp va fi în viață, iar după moartea lui toată
această avere să se împartă în două părți egale între două nepoate ale testatorului,apare clar că această dispoziție testamentară
a voit să înțeleagă că lasă din momentul deschiderii succesiunii, nuda proprietate a averii nepoatelor sale, cu condiția ca averea
să nu se împartă decât la moartea soțului uzufructuar.Această interpretare conformă cu regula art.978 c.civ. se impune în speță
cu atât mai mult cu cât testatorul punând în sarcina nepoatelor sale plata unei pensii alimentare, trebuie să le fi dat și un drept
imediat și actual care nu poate fi decât nuda proprietate.(Trib.Ilfov III, Dr. 4/911, p.30)
 - Termenii susceptibili de două înțelesuri se interpretează în înțelesul în care se potrivește
cel mai bine cu natura contractului.20
Natura contractului este un element principal la care judecătorii trebuie să facă referire pentru
a descoperi intenția părților21 presupunând a se referi la dreptul comun ori de câte ori părțile nu
au exprimat o voință contrară.
- Dispozițiile îndoielnice22 se interpretează după obiceiul locului23, unde s-a încheiat
contractul24.
- Clauzele obișnuite într-un contract se subînțeleg deși nu sunt expre stipulate 25.
- Toate clauzele convenției se interpretează unele prin altele dându-se fiecăruia înțelesul că
rezultă din actul întreg.26

Doctrina precizează faptul că:În cazul când o clauză dintr-o convenție poate avea două interpretări din care una o duce la
validitatea convenției iar celaltă la nulitatei ei, nu se va adopta prima interpretare dacă se dovedește că ea este contrară
intențiunii exprimatp de ambele părți contractante. (demelombre,XXV, No. 506; Baudry et Barde, Obligationes, I, No. 579)
Dispozițiile prezentului articol își găsesc aplicația cu privire la interpretarea fondului contractelor nu și a formei lor.(
Larombiere,Oblgaționes, art. 1157 No.3; Baudry et Barde Obligationes,I, No.597)
Clauzele și expresiile care sunt cu desăvârșire neînțelese, vor fi înlăturate considerându-se ca
nescrise.(Larombiere,Obligationes, art.1161,No.5; Dalloz., Rep., Obligationes, No.876).
20 Jurisprudență a statutat că:În cazul unui contract cu dispozițiile contradictorii principiile generale de drept susțin ideea
că se interpretează în sensul ce se potrivește mai mult cu natura contractului și se face aplicarea cu preferință a dispozițiilor
care sunt probabile că părțile contractante l-au avut în vedere la încheierea contractului.(Apel.Buc. I, 52. Febr. 26/90, Dr.
37/90).
Doctrina precizează următorul aspect:În cazul unui contract de locațiune unde s-a prevăzut clauza că locatarul va fi obligat
să facă reparațiunile prin aceste reparațiuni se vor înțelege numai reparațiile locative, care după natura contractului sunt în
sarcina sa.(Pothier Traite des Obligationes,II,No.93.)
21 Quoties idem sermo duas sententias exprimat,ea potissimum accipiatur quae rei gerendae apitor est - de câte ori la
tocmeli o vorbă are două înțelesuri - C. Caragea (art.12 part. 6 cap.2) primim ceea ce se potrivește sau ceea ce este spre
siguranța lucrului tocmit.
22 O dispozție este îndoielnică sau obscură de câte ori ea nu prezintă un interes bine determinat: Obscure loquitur, dice
Cujacius, qui quod dixerit, non appa reat.
23 Dacă însă obligația încheiată într-un loc urmează a fi executată în altul și dacă ambele locuri au obiceiuri deosebite
dispoziția îndoielnică va fi interpretată după obiceiul locului unde se va executa convenția.
24 Jurisprudența arată că:Deși art.970 și 980 Codul civil 1864 prevede că se poate admite obiceiuri și uzuri pentru
interpretarea unei convenții, nu se desprinde ideea că ele vor putea fi admise și in domeniul comercial deoarece uzurile
comerciale cu caracter legislativ nu sunt permise în legislația noastră, la care se recurge pentru interpretarea unei convenții
conform regulii din codul civil, căci decâte ori avem un uz care cuprinde o regulă de drept se face referire la un uz legislativ,
neadmis în legislația noastră, iar când este vorba de interpretarea unei convenții atunci se pot aplica uzurile însă numai ca
mijloc de interpretare a acelor convenții.(Cas. III. No. 490, 1913; Dreptul 1914, p.89)
Doctrina având în vedere următorul aspect precizează că:Dispozițiile care nu vor putea fi întelese în nici într-un fel va fi
considerată ca nescrisă. (Larombriere . Obligaționes art.1161, No. 5 Alexandresco, V, P. 291 nota 3).În cazul în care legea
este contrară se va aplica leagea iar nu obiceiul.(Alexandresco, V, p. 293)
25 Jurisprudența a statutat că:Într-un contract de vânzare se subânțelege clauza vânzătorului de a garanta pentru evicțiune
deși ea nu a fost stipulată expres..
Doctrină precizează că :Obiceiul servește nu numai la interpretarea clauzelor îndoielnice ci si pentru a se determina
condițiile secundare ale convenției (Demelombe XXV, No. 20; Dalloz, Rep. Obligationes, No. 866; Baudry et Barde,
Obligationes, I No. 564).
26 Jurisprudentă a statutat că:În cazul vânzării unei succesiuni vânzătorul ar declara printr-o clauză că bunurile
succesorale sunt vândute libere de orice sarcină reală, iar printr-o altă clauză s-ar prevede că vânzătorul nu ar răspunde de
garanție decât pentru faptele sale, din aceaste două clauze rezultă că vânzătorul a înțeles să declare că el nu a impus nicio
sarcină asupra bunului, însă nu ar exclunde sarcinile impuse de autorii săi și despre care nu are cunoștință.
Doctrină precizează următorul aspect: În cazul în care diferitele clauze ale unui contract nu se pot concilia între ele
tribunalele vor aprecia în mod suveran după împrejurării cărei clauze trebuie executate.(Baudry et Barde, Obligationes,I.
No.568 ;Alexandresco. V. P.295)
 Contractul reprezintă acordul părților, iar în acest sens rezultă faptul că interpretarea lauzelor
se realizează unele prin altele , de aici nu rezultă că o clauza lovită de nulitate atrage nulitatea
întregului contract, că deși validitatea unei clauze poate determina validitatea celorlalte nu se
poate interpreta şi per a contrario.
- Când este îndoielnică convenția27 se interpretează în favoarea celui care se obligă 28
- Convenția nu cuprinde decât lucrurile asupra cărora se pare că părțile se pare că părțile și-
au propus a contracta, oricât de generali ar fi termenii cu care s-au încheiat.
Această regulă este împrumutată de la Pothier (II,98) care nu reprezintă decât consecința
principiului referitor la voința părților contractante, căci a nu cuprinde într-o convenție cu toată
generalitatea termenilor, decât ceea ce părțile au avut în vedere înseamă a o interpreta după
intenția părților, iar nu după termeni ei. „Ar fi nedrept ca o tranzacție să strângă drepturile la care
nimeni nu s-ar fi gândit”29
- Când într-un contract s-a pus un anume caz pentru a se explica obligația nu se poate
sustine că s-a restrâns întinderea angajamentului ce ar opera în cazuri neexprese. 30
Acest text este extras din Pothier care îşi are originea din textele lui Papinian31 într-adevăr un
exemplu într-un contract are drept scop de a-l face mai explicit iar nu a restrânge intinderea
obligațiilor.
În concluzie, relativ la interpretare:
1. actul se interpretează după voinţa concordantă a părţilor32
2. clauzele contractului se interpretează unele prin altele rezultând faptul că actul juridic
reprezintă un tot unitar
3. clauzele îndoielnice se interpretează în sensul în care se potriveşte cel mai bine naturii şi
obiectului actului juridic33
4. clauzele îndoielnice mai pot fi interpretate şi în sensul în care uzanţele atribuie acestora o
anumită interpretare34.

27 Jurisprudența a statutat următororul aspect cu privire la situaţia dată: Confrom acestui principiu stipulat in Codul civil
1864 se interpretează astfel dispozițiile îndoielnice dintr-un contract trebuiesc înțelese în favoarea moștenitorilor.(Apel. Iași I,
Dr.60 1909 p.477). Atunci când este îndoielnică o convenție se interpretează în favoarea celui care se obligă, această
reglementare nu are un caracter imperativ, astfel părțile pot stipula ca respectiva clauză să se interpreteze în favoarea creditorului.
Prin urmare în speță Curtea de apel, interpretând convenția după intenția comună a părților și după natura contractului și găsind
clauza rezolutorie din contract a fost edictată în favoarea creditorului.(Curtea de Apel București No 322 din 26 iunie 1923).
În acest sens doctrina arată că:Când nu există îndoieli asupra intenției părților contractante acestă regulă nu se aplică
(Alexandresco V, p.296)
28 In stipulationibus cum quaeritur quid actum sit,verba contra stipulatorem interpretandam sunt
29În acest sens se exprima Ulpian Iniguum est perimi pacto, iid de quo cogitatum non decetur
30 Jurisprudența a statutat că: Testatorul după ce a lăsat toată averea sa mobiliară cuiva a adăugat în testament că și vitele
sale vor fi ale legatarului, această din urmă frază explicativă nu va împiedica legatul de a-și realiza efectele sale în privința
întregii averi mobiliare căci nu se poate zice că testatorul vorbind de vite a înțeles a exclude cealaltă avere
mobiliară.Argumentul per a contrario (a contrario sensu) este un adevăr foarte primejdios și de aceea se respnge referindu-se
strict la intenția părților.
Doctrină veche precizează următorul aspect:Pentru a se vedea dacă părțile au înțeles să dea numai o explicație sau să aducă
o restricție, o limitare se va face analiza actului încheiat de ele și a tuturor împrejurărilor care l-au precedat.(Larombiere,
Obligationes, art. 1164 No.3)Art. 985 Cod civil 1864 nu este decât o aplicare a art.977 și ca atare ele puteau fi suprimate din cod
după cum au fost suprimate în unele legislații străine
31 Quae debitaționestollendae causa, contractibus inseruntur, jus commune non loedunt
32 În dreptul roman privează regula voinţei interne nu a voinţei declarate aşa cum este specific dreptului german.
33 Quotiens ide senso duas sententias exprimit, ea potissimum accipiatur, quae rei gerendae aptior est
34 In obscuris inspici solet, quod verisimilius est, aut quod pleremque fieri solet
 5. dacă o clauză este susceptibilă de mai multe înţelesuri ea va fi interpretată în sensul în
care poate produce efecte35.
6. generalitatea termenilor nu cuprinde decât lucrul asupra căruia părţile şi-au propus a
contracta36.
7. clauzele destinate să înlăture orice îndoială, la un caz particular nu restrâng aplicarea la
alte cazuri care nu sunt expres prevăzute37
8. în cazul în care, în urma aplicării regulilor generale contractul rămâne neclar acesta se
interpretează în favoarea celui care se obligă, cu excepţia celor din contractul de adeziune 38.
9. contractul încheiat obligă părţile dincolo de clauzele expres stipulate, totodată se ţine cont
şi de practicile statornicite, uzanţe, echitate.
10. Clauzele obişnuite deşi nu sunt expres stipulate se subânţeleg.
În cazul în care partile au încheiat un contract numit, legea le vine în ajutor, astfel încât nu
sunt obligate sa reproduca clauze, drepturi si obligatii ce se regasesc în lege dar, în virtutea
principiului autonomiei de vointa, pot include clauze dezvoltatoare, derogatorii, complinitoare
ori clauze ce se regasesc în alte contracte numite, astfel încât prin vointa lor pot crea cu ajutorul
regulilor din teoria generala a obligatiilor ori din alte contracte numite contracte complexe ori
contracte nenumite.
Principiul care functioneaza în raporturile dintre partile contractante este acela potrivit caruia
între parti contractul este lege, pacta sunt servenda (art. 1270 Cod civil), care în plan practic se
traduce în acea ca în caz de litigiu instantele sunt obligate sa aplice clauzele contractuale ca si
legea ce emana de la puterea legiuitoare sau de la puterea executiva.
Exceptia de la acest principiu se traduce în expresia rebus sic standibus, numita în drept si
teoria impreviziunii. Aceasta din urma notiune se traduce prin aceea ca daca în timpul derularii
contractului au intervenit cauze de forta majora, de natura sa modifice sau chiar sa înceteze
contractul, executarea acestuia va suferi modificari, putând chiar înceta. C.civ. consacră
nominalismul monetar, astfel încât în materie de împrumut banesc nu poate fi restituita o suma
mai mare sau mai mica decât cea la care partile s-au înteles. Cu toate acestea, instantele, nu
numai de la noi ci si din alte tari, în perioade de inflatie necontrolabila au decis ca este echitabil
sa se restituie o suma de bani indexata. Cu atât mai mult se poate face aplicatia rebus sic
standibus când însasi partile au prevazut-o în contract. În Nocul Cod civil impreviziunea este
reglementată (art. 1271), ceea ce nu înseamnă ca sub regimul vechiului Cod civil acesta nu putea
fi invocată, conform principiilor.
Principiul pacta sunt servanda39 reprezintă40 regula de drept potrivit căreia actul juridic
legal încheiat se impune părţilor întocmai ca legea 41, aşadar acest aspect reprezintă păstrarea
vechii reglementări care îşi are originea în Codul civil francez42 .

35 Actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat

36 Actus non debent operari ultra intentionem agentos
37 Quae dubitationis tollendae causa, contractibus inseruntur ius commune non laedunt
38 In dubio pro reo – această regulă se aplică şi legatelor D. Alexandresco, op. cit., vol III, p.88- 89.
39 Reglementat de art 1270 alin 1 convențiile legale făcute au putere de lege între părțile contractante.
40 G. Boroi, C. Anghelescu, op.cit.,p. 208
41 Idem. În ceea ce priveşte aplicarea acestui principiu s-a decis că o parte contractantă nu poate modifica unilateral
contractul şi nici clauzele referitoare la preţ, NCC exprimă expres ideea conform căreia numai în mod excepţional, în cazuri
expres prevăzute de lege contractul poate fi modificat
42 Text art.1134 C.civ.fr. Les conventions légalement formées tiennent lieu de loi a ceux qui les ont faites
 Existenţa principiului forţei obligatorii este justificată pentru asigurarea stabilităţii şi
siguranţei raporturilor juridice, sau într-o interpretare tradiţională pentru respectarea cuvântului
dat.
Excepţiile de la principiul pacta sunt servanda sunt acele situaţii în care efectele contractului
nu se produc cum părţile au stabilit la încheierea acestuia.
De la principiul forţei obligatorii există două categorii de excepţii :
a) Excepţii de restrângere
Acestea sunt situaţii în care contractul îşi produce efecte înainte de termenul stabilit dintr-o
cauză exterioară voinţei părţilor43.
Exemple de cazuri în care opereză exceptiile de restrângere ale principiului forţei obligatorii:
 contractul de mandat poate înceta prin moartea, interdicţia, insolvabilitatea şi falimentul
ori al mandantului, ori al mandatarului (art. 1553 pct. 3 C. civ.);
 contractul de locaţiune se desfiinţează din cauza pieirii totale ori considerabile a lucrului
(art. 1439 alin. 1 C. civ.);
 contractul de societate civilă poate înceta datorită pierderii obiectului societăţii, morţii,
punerii sub interdicţie sau insolvabilităţii unuia dintre asociaţi, exceptând situaţia în care s-a
stipulat că societatea poate continua cu moştenitorul asociatului decedat sau cu asociaţii rămaşi
în viaţă (art. 1523 şi urm. C. civ.);
 contractul de împrumut de folosinţă (comodat) „încetează la data morţii comodatarului
(art. 1563 alin. 2 C. civ.), precum şi în ipoteza obligării comodatarului de către instanţă la
restituirea lucrului înainte de termen atunci când comodantul ar cădea într-o trebuinţă mare şi
neprevăzută de acel lucru” (art. 1573 C. civ.);
 contractul de concesiune încetează ca urmare a dispariţiei, dintr-o cauză de forţă majoră,
a bunului concesionat sau prin renunţarea concesionarului datorită imposibilităţii obiective de a
exploata bunul concesionat (art. 35 din O.U.G. nr. 54/20006 privind regimul contractelor de
concesiune de bunuri proprietate publică).
b) Excepţii de extindere.
Acestea sunt situaţii în care contractul îşi produce efecte după termenul stabilit datorită unei
cauză exterioară voinţei părţilor.
Modificarea forţei obligatorii a contractului independent de voinţa părţilor are loc în
următoarele ipoteze :
 prorogarea (prelungirea) legală a unor contracte (prin efectul legii44) peste termenul
convenit de părţi45.

43 Nu constituie excepţii de restrângere de la principiu cazurile în care părţile au stipulat în contract posibilitatea denunţării
(revocării) unilaterale a acestuia, deoarece denunţarea contractului intervine în baza acordului părţilor, şi nu independent de
voinţa lor. Astfel, denunţarea unilaterală a contractului (clauză de dezicere) reprezintă un aspect al principiului libertăţii de voinţă
a părţilor şi nu o excepţie de la obligativitatea efectelor contractului; dacă părţile sunt libere să încheie contractul prin mutuus
consensus, tot astfel sunt libere să-i pună capăt prin mutuus disensus.
44 Astfel este cazul prorogării contractului de închiriere prin efectul Legii nr. 17/1994 şi Legii nr.112/1995 privind
reglementarea situaţiei unor imobile cu destinaţia de locuinţe trecute în proprietatea statului, ambele legi stabilind un termen de 5
ani. Ulterior, O.U.G. nr.40/1999 a prelungit pe un termen de 5 ani contractele de închiriere având ca obiect suprafeţe deţinute de
stat sau unităţi administrativ-teritoriale, suprafeţe cu destinaţia de locuinţe sau folosite de unităţi de învăţământ, de aşezăminte
socio-culturale ori ca sedii de partide politice, de sindicate sau de către organizaţii neguvernamentale;
45 Nu se consideră excepţie de extindere de la principiul pacta sunt servanda : a) tacita relocaţiune (situaţia în care locatarul
rămâne în folosinţa lucrului după expirarea termenului stipulat în contract şi fără ca locatarul să-l împiedice) deoarece este vorba
de un nou contract de locaţiune încheiat în condiţiile din primul contract, dar fără termen şi fără garanţiile stipulate; b) cazul în
care părţile au prevăzut, la încheierea contractului, posibilitatea prelungirii efectului acestuia sau a reînnoirii contractului.
  prelungirea efectelor contractului cu executare succesivă datorită suspendării temporare
a executării contractului pe timpul cât durează cauza de suspendare 46.
 renegocierea efectelor contractului din cauza disproporţiei vădite în ceea ce priveşte
păstrarea unui echilibrului valoric al prestaţiilor, ca urmare a schimbării împrejurărilor avute în
vedere de părţi la data încheierii actului juridic. Se ajunge astfel ca efectele contractului, să fie
altele decât cele avute în vedere de către părţi. Teoria impreviziunii47 sau rebus sic non stantibus
care implică renegocierea clauzelor iniţiale ale contractului în scopul restabilirii echilibrului
valoric al prestaţiilor, atunci când executarea acestora devine prea oneroasă pentru una dintre
părţi. Interpretarea aestei teorii se argumentează prin faptul că părţile s-au obligat în condiţiile
economice existente la data încheierii contractului, aşadar, dacă între timp aceste condiţii s-au
schimbat, este necesar ca şi contractul să fie adaptat la noile împrejurări economice 48.
 moratoriul legal reprezintă acordarea de către lege a unui termen care are ca efect
amânarea generală a executării unor obligaţii contractuale de către o anumită categorie de debitor
în urma unor împrejurări excepţionale cum ar fi criza economică.
În această situaţie, pentru menţinerea în timp a valorii reale a obligaţiilor, părţile pot stipula
clauze de impreviziune care să le permită readaptarea prestaţiilor în raport de o serie de indici
economici49.
 executarea efectelor contractului sunt amânate dintr-un caz de fortă majoră,
 precum şi situaţia în care legea recunoaşte uneia dintre părţi modificarea unilaterală50.

46 Spre exemplu, pe parcursul existenţei unui contract cu executare succesivă, intervine un caz de forţă majoră, care
împiedică, o perioadă, executarea contractului, determinând o suspendare temporară a efectelor obligatorii ale acestuia. Efectele
contractului redevin active imediat ce forţa majoră a încetat;
47 Art.1271: părțile sunt ținute sa-și execute obligația chiar dacă au devenit oneroase fie datorită creșterii costurilor fie
datorită scăderii valorii contra prestațiilor prin excepție dacă obligația a devenit oneroasă pentru debitorul aceseia poate cere
instanței fie adoptarea contractului în vederea beneficiului pierderii fie înaintarea contractului în condițiile și la termenul prevăzut
de instanțaă cu îndeplinirea conditiilor:
-schimbarea împrejurărilor avute în vedere de părți la încheierea actului juridic să fi determinat dezechilibrul dintre contra
prestațiipe timpul executării contractului.
-schimbările împrejurărilor să nu fie cunoscute de debitorul obligației oneroase iar acestea sa nu-și asume riscul.
-debitorul să fi încercat să renegocieze contractul
48 Impreviziunea priveşte contractele cu executare succesivă şi constă în prejudiciul suferit de una dintre părţile contractante,
în cursul executării contractului, ca urmare a dezechilibrului valoric între prestaţii, determinat de creşterea rapidă şi neîncetată a
preţurilor şi deprecierea banilor. Nu se pune problema Teoriei impreviziunii şi a excepţiei de la principiul forţei obligatorii dacă
părţile au stipulat în contract o clauză ce prevede revizuirea efectelor în cazul modificării împrejurărilor avute în vedere la
încheierea actului. O asemenea clauză (clausa rebus sic non stantibus) constituie expresia principiului libertăţii actului juridic
civil, dar trebuie să fie conformă cu ordinea publică monetară şi economică, fiind lovite de nulitate clauzele de indexare abuzivă
(I. Albu – Probleme actuale privind reevaluarea judiciară a creanţelor. Indexarea convenţională a obligaţiilor pecuniare şi
indexarea dobânzilor în Dreptul nr. 1/1994, p. 50).
49 Astfel îşi produce efecte actul adiţional prin care părţile într-un contract de închiriere au convenit ca periodic să indexeze
chiria, în funcţie de rata inflaţiei, debitoarea fiind obligată la plata chiriei calculate potrivit actului adiţional (Dec. nr.
87/16ianuarie 1997 a C.S.J., secţ. com., în Dreptul nr. 9/1997, p.117).
50 Precum dispoziţiile O.U.G nr.54/2006 Contractul de concesiune
Art. 53(1) Concedentul poate modifica unilateral partea reglementară a contractului de concesiune, cu notificarea
prealabilă a concesionarului, din motive excepţionale legate de interesul naţional sau local, după caz.(2) În cazul în care
modificarea unilaterală a contractului îi aduce un prejudiciu, concesionarul are dreptul să primească fără întârziere o justă
despăgubire.(3) În caz de dezacord între concedent şi concesionar cu privire la suma despăgubirii, aceasta va fi stabilită de
către instanţa judecătorească competentă. Acest dezacord nu poate în niciun caz să permită concesionarului să nu îşi execute
obligaţiile contractuale.
 Având în vedere identificarea principiului forţei obligatorii a contractului se are în vedere
ideologia autonomiei de voinţă care a dominat doctrina dreptului în secolul XIX51, însă în
actuala reglementare principiul îşi are originea în dreptul roman ca urmare a preluării sale din
scoala dreptului natural şi dreptului canonic în acest sens s-au exprimat unuii autori52.
În ceea ce priveşte teoria autonomiei de voinţă, aceasta a fost explicată filosofic aşadar orice
îngrădire a libertăţii dreptului omului este doar opera voinţei sale, de aici se desprind
următoarele:
- Contractul are forţă obligatorie pentru părţile contractante,
- Forţa obligatorie este aceaşi şi pentru instanţele de judecată.
În acest sens se exprimă ideea că omul este sursa şi limita drepturilor subiective civile, în
acest sens în dreptul german considerându se adevărate coordonate ale forţei obligator ii.
În ceea ce priveşte teoriile privind contractul acestea au fost aspru criticate, în aces sens
susţinătorii normativismului care au negat rolul autonoiei de voinţă ca sursă a normei private
contractuale, susţinând că adevărata sursă o reprezintă norma obiectivă derivată din utilitatea
socială care reclamă sancţionarea abaterii de la regulile de comportament instituite în contract.
Ulterior utilitarismul juridic a preluat unele aspecte ale normativismului adăugând ideea că un
contract trebuie protejat de lege atunci când este just şi util din punct de vedere social astfel încât
indirect este subliniată tot norma obiectivâ şi pozitivă ca sursă a forţei obligatorii53. Ulterior
acestora s-a trecut de la pozitivismul juridic la doctrina teoriei sociale ale contractului conform
acesteia libertatea contractuală precum şi forţa obligatorie trebuie limitată la solidarismul
contractual care ar reprezenta o limitare a efectelor contractului şi a proporţionalităţii părţilor, în
cazul unui dezechilibru forţa majoră ar trebui limitată, o asemenea teorie fiind considerată un
abuz.
În ciuda tuturor teoriilor de remarcat este aspectul că elementul primum movens al creării
setului de reguli stă la baza voinţei părţilor, în prezent ceea ce guvernează contractul este voinţa
internă iar teoriile exprimate de-a lungul timpului au rolul de a explica de ce forţa obligatorie nu
este absolută54
În actuala reglementare autorii55 consideră că prin acordul de voinţă al părţilor în sensul
creării unui contract generează în acelaşi timp un anumit comportament al părţilor cât şi obligaţii
reciproce ale acestora .
În ceea ce priveşte principiile generale care guvernează efectele contractului se pot constata
unele interferenţe cu sistemul de drept american, aşadar ideea conform cărueia convenţiile leagal
făcute,adică conforme cu legea sunt un izvor de obligaţii de sine stătătoare este prezentă în

51 A se vedea: Ph. Malaurie, L. Aynes, Ph. Stoffel-Munck, p.357; J. Carbonier p.223, apud Liviu Pop, Ionuț-Florian Popa, Stelian Ioan
Vidu, Curs de Drept civil. Obligațiile. Conform Noului Cod civil, Editura Universul Juridic, București, 2012, p. 140, nota 6.
52 R. Zimmermann afirmă ideea conform căreia principiul pacta sunt servanda aşa cum este el reglementat în zilele noastre
îşi regăseşte originea în dreptul canonic iar nu în dreptul roman aşa cum se crede şi era cunoscut sub formula pacta
quantumcunque nuda servanda sunt pentr a scoate în evidenţă că toate înţelegerile obligă părţile şi nu doar cele formale cum erau
reprezentate în dreptul roman. Fundamentul moral reprezintă ideea de respectare a cuvântului dat. , apud L. Pop op.cit., p. 141,
nota 1.
53 Susţinătorul reprezentativ al teoriei J. Ghestin La formaţion du contrat nr.225, p. 202. Şi nr.895, apud L.Pop op. cit., p.
141 nota 6.
54 În contextul ideologiei autonomiei de voinţă nu s-a vorbit niciodată de o forţă juridică absolută . apud L.Pop op. cit., p.
142 nota 2.
55 L. Pop, I. F. Popa, S. I. Vidu op.cit., p.142
ambele sisteme.Astfel ridicarea contractului la rangul de lege obligă părţile ssă respecte şi să
execute, cu bună-credinţă, ceea ce au convenit56.
În ceea ce priveşte irevocabilitatea, într-un mod mai energic face posibilă in general revocarea
mutuss consensus si in mod excepţional revocarea unilateral.Forţa obligatorie impunându-se şi în
faţa instanţei. În dreptul american forţa obligatorie nu are o reglementare expresă dar rezultă din
definiţia dată contractului57,cu toate acestea principiul pacta sunt servanda domină întreaga
materie a contractelor58 ”fiind un lucru afirmat că un acord de voinţe liber realizat are o forţă
particulară şi juridică primită de la Constituţie care interzice violarea drepturilor contractuale 59”
Conceptul de obligativitate a contractului executoriu60 sau în curs de execuare are la bază
următoarea regulă pre existing duty rule, care reprezintă ideea de recunoaştere a unei datorii
preexistente. Fiind preocupată de instituţia modificării contractului, doctrina americană şi-a pus
problema raportului dintre această datorie preexistentă şi consideraţion 61, răspunsul ferm este
în sensul că dacă nu există un motiv, chiar minim datoria preexistentă nu poate fi
modificată.Singura soluţie aplicabilă fiind aceea ca părţile să desfiiţeze contractul muttus
dissensus şi să renegocieze muttus consensus un nou contract pe baza unui nou preţ
convenit.Aşadar fundamentul rigidităţii lui pre existing duty rule rezultă din tentativa de
modificare a contractului, pe care o parte o urmăreşte din dorinţa de a căuta să dobândească un
câştig62. Cu toate acesea ca fundament de motificare a contractului pot fi şi anumite cauze
excepţionale şi imprevizibile precum (un uragan, cutremur de pământ, inflaţie, deflaţie), aceste
evenimente fiind de natură să perturbe echilibrul iniţial al contractelor şi să determine părţile să
recurgă la readaptarea contractului. Doctrina americană constată că pre existing duty rule şi-a
pierdut autoritatea sa, în New York regula a fost adoptată printr-un text de lege iar U.C.C.,
respinge existenţa unui nou consideraţion pentru orice modificare, articole din U.C.C cere ca
modificarea să fie făcută cu bună-credinţă63. Parte care are a pus accentul pe modificare are la
îndemână o operaţiune denumită estoppel64, totodoată este considerată ca nescrisă în contract
clauza prin care părţile se obligă să nu modifice contractul în viitor, cu excepţiile prevăzute de
lege.
Pe cale de consecinţă în sistemul de drept american, readaptarea contractului raportat la
schimbarea împrejurărilor avute în vedere de părţi la încheierea contractului poate fi realizată pe
cale judiciară mai uşor decât în sistemul de drept român65.
Principiul forţei obligatorii îşi are originea din principiul provenit din dreptul roman pacta
sunt servanda, în ceea ce priveşte puterea de lege aceasta a fost dobândită din dreptul francez
tiennent lieu de loi, de unde se naşte ideea conform căreia fiecare este obligat prin contractul pe

56 Hoc servabitur quod initio convenit;legem enim contractus debit

57 Restatement of contractus
58 Pavel Perju, Contractul - actul juridic generator de obligaţii, editura Continent XXI, Bucureşti 2000 p.76-77.
59 Ibidem şi în A.A. Levasseur,p.9
60 Enforceable.
61 M otivaţia.
62 P. Perju, op.cit., p.78
63 Idem, p.79
64 Este un principiu de drept care opreşte (estop), o persoană să intenteze o acţiune sau să pretindă ceva datorită unui act
anterior al său.
65 P. Perju, op.cit., p.79
care l-a încheiat . Rolul forţei obligatorii este de a ordona raporturile juridice dintre părţi ca
urmare a încheierii unui contract ulterior putând a se opune ca realitate obiectivă terţilor prin
intermediul opozabilităţii.
În acest sens consecinţele forţei obligatorii fată de părţi sunt :
- regula conformităţii executării -părţile sunt ţinute să respecte întocmai contractul66
- regula simetriei în contracte – contractele se modifică sau încetează numai prin acordul
părţilor sau din cauze autorizate de lege67.
- buna-credinţă care trebuie să stea la baza executării obligaţiilor tuturor contractelor 68.
În concluzie principiul forţei obligatorii conform viziunii leguitorului are o sferă largă de
cuprindere insumând şi aşa numitul pricipiu al irevocabilităţii actului juridic, acesta nefiind decât
o regulă din cadrul marelui principiu care a dăinuit de la romani pâna în prezent fiind dobândit
de noi pe filieră franceză şi fiind prezent în majoritatea sistemelor de drept.
Expresiile mutuus consensus si mutuus disensus semnifica faptul ca daca un contract a fost
încheiat prin acordul a doua sau mai multe parti, acesta, ca principiu, nu poate fi modificat si nici
nu poate înceta decât tot prin acordul lor, reflectându-se în drept obligatia morala a cuvântului
dat. Exceptiile trebuie expres prevazute de lege, adica partile însele sa fi convenit de la început
ca denuntarea unilaterala este acceptata de C.civ. ori în materia contractului de munca sau la
închiriere sau la mandat.
Denuntarea unilaterala prevazuta în contract nu trebuie interzisa de lege sau sa fie sub
conditie potestativa din partea celui care se obliga.
Principiul irevocabilităţii actului juridic a avut o conscare legislativa în art. 969 alin 2. din
Codul civil69 de la 1864, iar doctrina română nu i-a dedicat studii largi acestui principiu,
considerat de unii autori70 principiu fundamental care guvernază raporturile juridice civile.
Principiul a fost definitca fiind acea regulă a actului juridic civil potrivit căreia actul juridic
civil legal încheiat se impune autorilor sau autorului actului precum lege.
În privinţa actului unilateral doctrina71 a statutat următorul aspect că deşi nu există o
reglementare expresă în Codul civil (vechi) sunt consacrate excepţii de la irevocabilitatea
acestuia.
În acest sens principiul a fost defiinit în literatura de specialitate 72 ca fiind acea regulă prin
care actului juridic bilateral nu i-se poate pune capăt prin voinţa uneia dintre părţi, iar actului

66 Art. 1270 NCC alin 1 rezultă regula conformităţii executării deoarece contractul valabil încheiat are putere de lege între
părţi.
67 Art. 1270 alin 2 regulă inserată ca parte componentă a principiului forţei obligatorii, care implică irevocabilitatea
unilaterală, precum şi revocabilitatea acestora prin mutuus consensu
68 În ceea ce priveşte actuala reglementare aceasta nu o mai reţie expres, cum o făcea vechea reglementare cu doate acestea
în NCC art. 14, şi 15 sunt mentionate principiul bune-credinţe, cât şi interzicerea abuzului de drept.
69 Art.969 alin 2 Ele se pot revoca prin consimţământul mutual sau din cauze autorizate de lege. Aş adar părţile încheie
contractul prin consimţământul mutual mutuus consensus. Pentru a desfiinţa contractul trebuie deci consimţământul contrar
mutuus dissensus conform regulii nihil tam naturale est quam eo genere quidque dissolvere quo colligatum est. În exprimarea
autorului consimţământul ce desfiinţează contractul este acelaşi care a format contractul, ca o aplicare a vechii reguli que certo
jure contrahuntur, contrario jure pereunt. M . Planiol, G. Ripert, J. Boulanger, Traité élémentaire de droit civil, vol. II, Paris, 1947
p.389. În ceea ce priveşte desfiinţarea contractului, ea produce efecte doar pentru viitor în baza regulii nemo potest condicere factum, cu
alte cuvinte ceea ce este făcut este bun făcut. Efectele contractului produse pentru trecut sunt menţinute. A se vedea în acest sens F.
Ciutacu,op cit.,p.416
70G. Boroi, C. Anghelescu, op. cit., 215 şi urm.
71 Ghe.Beleiu, op cit., p.170.
72 Ibidem.
juridic unilateral nu i-se poate pune capăt prin voinţa manifestată în sens contrar, din partea
autorului actului. Fundamentul principiului este faptul că irevocabilitatea este o consecinţă şi
totodată o garanţie a principiului pacta sunt servanda.
Privitor la vechiul Cod civil, relative la excepţiile de la principiul irevocabilității în acest sens
în literatura de specialitate73 s-a arătat că aceste excepţii izvorăsc din dispoziţiile art.969 alin 2
unde se precizează aspectul că „ele se pot revoca din cauze autorizate de lege” ,aşadar ,rezultă
următorul aspect, conform căruia revocarea convenţiei nu constituie excepţie de la principiul
irevocabilităţii, ci o aplicare a principiului libertăţii actelor juridice.
Acele situaţii în care se poate pune capăt contractului prin acordul unei singure părţi în cazul
actelor juridce bilaterale, sau prin voinţa autorului său în privinţa actelor juridce unilaterale.
 Excepţii de la irevocabilitate în privinţa actelor juridice bilaterale 74 (vechiul Cod
civil)
- Contracutl de donaţia între soţi în timpul maritagiului;
- Contractul de locaţiune fără termen;
- Contractul de societate în cazul în care este fără terme, realizându-se prin renunţare
notificând fiecare parte;
- Contractul de depozit chiar şi cu termen stabilit, existând o excepţie în cazul în care s-a
notificat depozitarului un act de sehestru sau opoziţie la restituire sau la strămutarea lucrului
depozitat.
 Excepţii de la irevocabilitate în privinţa actelor juridce unilaterale (vechiul Cod
civil)
- Testamentul;
- Reteractarea renunţării la moştenire;
- Oferta până la momentul ajungerii la destinatar.
În ceea ce priveşte puterea obligatorie şi principiul irevocabilităţii în cazul contractelor
sinalagmatice (Vechiul Cod civil) produc următoarele efecte spcifice: excepţia de neexecutare
(exceptio non adimplendi contractus), rezoluţiunea/rezilierea, suportarea risculului contractual.
Cât privește Noul Cod civil, în ceea ce priveşte excepţiile de la principiul irevocabilităţii
reprezintă acele situaţii în care actelor juridice bilaterale li se pot pune capăt prin voinţa uneia
dintre părţi sau situaţii în care actului juridic bilateral i-se poate pune capăt prin voinţa autorului
său. Susţinătorii teoriei conform căreia principiul irevocabilităţii reprezintă un principiu distinct
au arătat şi excepţiile de la acesta75.

73 Idem p.171.
74 Ibidem
75 Excepţii de la principiul irevocabilităţii contractelor. Eexemple:
– contractul de donaţie intre soţi este revocabil;
– revocarea stipulaţiei pentru altul
– contractul de locaţie fără termen ;
– contractul de societate civilă;
– contractul de depozit);
– contractul de mandat ;
– contractul de închiriere a unei suprafeţe locative ;
– contractul de asigurare;
– contractul de editare a unei opere viitoare ;
– contractul de concesiune ; ş.a
Excepţii de la principiul irevocabilităţii actelor juridice unilaterale. Exemple:
– testamentul este revocabil ;
– revocarea renunţării la moştenire ;
 Având în vedere existenţa unui drept legal sau convenţional de denuţare a unui contract,
acesta poate fi exercitat atât timp cât nu a început executarea succesivă sau continuă, acest drept
poate fi exercitat cu respectarea unui termen rezonabil, prin excepţie se poate denunţa unilateral
şi după începerea executării contractului însă denunţarea nu produce efecte în privinţa prestaţiilor
executate sau care se află în curs de executare. În ceea ce priveşte art.1270 alin. 2 prevede
posibilitatea revocării contractululi prin acordul părţilor, nefiind altceva decât un aspect al
principiului libertăţii actelor juridice, parte componentă a forţei obligatorii.
Principiul irevocabilității imprimă regula simetriei în contracte, regulă ce este deplin valabilă
şi în privinţa modificărilor contractului, modificare ce se poate realiza doar prin formă simetrică
mutuus consensus sau prin obligatio contario consensus dissolvitur, posibilitatea conferită uneia
dintre părţi de a modifica unilateral contractul poate fi rezultatul forţei obligatorii dacă dacă
există o clauză contractulă care îi permite în acest sens.
În acest sens simetria se manifestă la nivelul formei de exprimare a consimţământului care
trebuie să fie în principiu identică la revocare sau la modificarea actului juridic cu ce a formării
acordului de voinţă. Regula fiind absolută dacă se are în vedere forma ad validitatem 76 totodată
fiind relevantă dacă se are în vedere forma prevăzută de părţi ca şi condiţii de validitate
În dreptul american acesta este însumat de principiul forţei obligatorii, care consacră
înlăuntrul său şi acest principiu al irevocabilităţii însă nedându-i un loc independent, aşadar se
arată77 că un contract declară posibilă revocarea mutuss dissensus, simetric lui mutuss consensus
şi totodată consarcă şi excepţia de la principiu şi anume revocarea unilaterală ori rezilierea forţă.
Prin urmare, principiul irevocabilităţii parte componta a forţei obligatorii desemnând regula
simetriei, ceea ce însemă că revocarea nu este posibilă prin voinţa exclusivă a uneia dintre părţi,
iar ori de câte ori s-ar permite această revocare am fi în prezenţa unei asimetrii, care nu
reprezintă altceva decât excepţie de la regula simeriei parte componentă a principiului forţei
obligatorii, în cea ce priveşte modificarea unilaterală a contractului aceasta nu reprezintă altceva
decât rezultatul forţei obligatorii în cazul în care există o clauză contractuală care permite acest
lucru.

§ 5. Principiul relativitati efectelor contractului

Formularea primară a principiului aparţine glosatorilor medievali78 res inter alios acta aliis
neque nocere neque podesse potest principiul a fost ulterior preluat în toate reglementările
moderne79, in legislaţia modernă importanţa sa a fost redusă la imposibilitatea extinderii
efectelor obligatorii ale contractului asupra terţilor. În acest sens leguitorul conferă extinderea
efectelor contractului asupra terţilor poate fi admisă dacă ea priveşte naşterea unor drepturi

– oferta de a contracta poate fi revocată până în momentul ajungerii ei la destinatar, deoarece până la acest moment nu
poate fi cunoscută, etc.
– promisiunea publică de recompensă este susceptibilă de revocare;
– mărturisirea poate fi revocată pentru eroare de fapt.

76 În cazul în care leguitorul prevede o anumită formă ad validitatem eventual desfiinţare mutual trebuie să îmbrace forma
care a fost utilizată pentru încheierea sa valabilă. apud. L. Pop, I. F. Popa, S. I. Vidu, op. cit., p.145 nota 2.
77 P. Perju, op.cit., p. 76.
78 Regula era absolută în dreptul roman, dreptul modern a creat posibilitatea excepţiilor active apud. L.Pop p.174 nota 1
79 În dreptul englez apare sub denumirea de privity of contract doctrine
pentru aceştia, cu toate acestea terţii pot să accepte sau să refuze naşterea dreptului în propriul
patrimoniu.
Dreptul american admite principiul reglementat în legea civilă, principiu care îşi are origine
din dreptul roman Res inter alios acta aliis neque nocere neque podesse potest, arătând că mult
timp în common low-ul, englez a existat regula conform căreia o persoană care nu a fost parte în
contract, nu poate intenta o acţiune în justiţie pe baza acestuia, prin urmare drepturile rezultate
din contract le au numai părţile contractante, regulă atenuată ulterior de excepţia stipulaţiei
pentru altul.
În privinţa stipulaţiei pentru altul sistemul de drept american reprezintă o excepţie de la
principiul relativităţii nereglementată dar totuşi admisă în literatură şi în practica judiciară80, pe
considerentul că aceasta nu este conformă dispoziţiilor legale. Configuraţia juridică a acestei
instituţii este asemănătoare în ambele sisteme de drept81.
În ceea ce priveşte efectele pe care le produce stipulaţia este de remarcat că în dreptul
american stipulantul şi promitentul pot revoca sau modifica contractul în sensul de a-l priva pe
beneficiar de drepturile sale. În acest caz apare problema vested right , adică a drepturilor
câştigate de terţul beneficiar. În acest sens terţul beneficar în cazul donaţiei se consideră că
drepturile sale se nasc la momentul încheierii stipulaţiei pentru altul, în cazul în care tertul
beneficiar este creditor al stipulantului dreptul său se naşte fie în momentul intentării unei acţiuni
împotriva promitentului, fie când a fost decisă modificarea poziţiei sale în cadrul contractului
semnat de stipulant şi promitent82.
În ceea ce priveşte raporturile dintre promitent şi terţul beneficiar dreptul american nuanţează
regulile în sensul că admite ideea conform căreia dreptul terţului beneficiar este identic celui pe
care îl are creditorul stipulant căruia i-a furnizat un consideration în baza căruia acesta este
beneficiar şi-l poate urmări pe promitent. Ca şi în dreptul român terţul beneficiar are la dispoziţie
o acţiune directă împotriva promitentului, putând cere executarea în natură sau plata de daune-
interese însă nu poate cere restitutio care implică rezolvarea contractului .Promitentul poate
opune toate mijloacele de apărare pe care le-a avut împotriva stipulantului83.
În ceea ce priveşte raporturile dintre stipulant şi terţ beneficar în ambele sisteme este
mentionată ideea conform căreia între aceştia nu există raporturi contractuale. Doctrina
americană a arătat că terţul beneficiar este creditorul stipulantului, el conservând toate drepturile
la acţiune pe care le are împotriva stipulantului debitor.
Nu trebuie confundat principiul relativitatii efectelor contractului instituit de art. 1280 Cod
civil cu opozabilitatea contractului (art. 1271 Cod civil). Opozabilitatea presupune existenta unor
obligatii generale ale tertilor, iar relativitatea înseamna inexistenta unei obligatii speciale a
tertilor. Principiul relativitatii se traduce în aceea ca, partile unui contract nu sunt tinute decât ele
însele de prevederile acestuia, în sarcina tertilor neputându-se crea obligatii si, de asemenea, ca

80 Cu excepţia statului M assachusetts din S.U.A

81 În acest sens doctrina americană este relevată existenţa a două tipuri de stipulaţie pentru altul:
- în favoarea unui donator
- în favoarea unui creditor al stipulantului
Aşadar dacă A doreşte să-i doneze lui B o carte de artă în schimbul unui consideration dat lui C, acesta din urmă promitând
că îi va furniza cartea lui B, aşadar B va fi donator beneficiar (done beneficiary) al stipulaţiei încheiate între A şi C . Dacă B este
un creditor a lui A ceea ce obţine de la
(el însuşi debitor a lui A) este de fap t o plată a datoriei lui A, întrucât, el B va fi un creditor beneficiary.
82 P.Perju op.cit., p.85
83 Ibidem.
principiu, nu li se pot acorda drepturi. Distinctia dintre relativitate si opozabilitate, dat fiind
faptul ca pentru parti contractul este un act juridic iar pentru terti un fapt juridic, înseamna ca
pentru încalcarea sau nerespectarea contractului, în sarcina partilor va exista o raspundere
contractuala, iar în sarcina tertilor una delictuala, de aici decurgând o serie de consecinte si în
privinta mijloacelor de proba admisibile.
Pentru întelegerea principiului relativitatii, trebuie definite categoriile de persoane asupra
carora principiul îsi rasfrânge efectele. În privinta calitatii partilor acestea sunt persoanele fizice
sau persoanele juridice din contract. Tertii sunt toate categoriile de persoane, altele decât
succesorii universali, cu titlu universali, cu titlu particular si creditorii chirografari. Desi nu sunt
parti ale contractului aceste trei categorii, datorita cauzelor naturale sau juridice, suporta efectele
manifestarilor de vointa ale partilor. Succesorii universali sau cu titlu universal dobândesc, dupa
cum se stie, toate drepturile si obligatiile autorului lor, inclusiv pe acelea create în urma
producerii efectelor unor contracte. Nu vor fi tinuti însa de contractele încheiate de autorii lor în
considerarea persoanei cocontractantilor (contractele intuitu personae), de contractele care prin
natura lor sunt intransmisibile (renta viagera, conventia de uzufruct), de contractele care prin
conventia partilor nu sunt transmisibile tertilor si de contractele în care legea însasi prevede ca
vor înceta la moartea autorului (cum ar fi mandatul). S-a pus problema daca este valabila
stipulatia post-mortem; daca autorul împreuna cu cocontractantul au înteles ca drepturile si
obligatiile sa se transmita succesorilor fara a trece mai întâi prin patrimoniul autorului, o
asemenea stipulatie ar fi nula absolut, pentru ca nu se pot crea obligatii în sarcina unei persoane
fara acordul acesteia. Va fi valabila o astfel de conventie daca drepturile si obligatiile rezultate
din contract vor trece mai întâi prin patrimoniul autorului. În ceea ce-i priveste pe succesorii cu
titlu particular (de exemplu cumparatorul unui bun ce facuse anterior obiectul unui alt contract al
autorului - vânzator), acestia vor benefica de toate drepturile de care beneficiau si autorul lor (de
exemplu: garantiile care însotesc o cesiune de creanta ori servitutile constituite în favoarea
terenului dobândit). În anumite situatii se vor transmite si obligatiile asumate de catre autor prin
vointa sa ori de la lege (scriptae in rem si propter rem) ori micsorarea sau eliminarea garantiilor
care însoteau creanta, prin conventia dintre cedent si debitor cedat, dobânditorul cesionar
neputând face sa renasca fidejusiunea, ipotecile, cautiunile reale care însoteau creanta, decât daca
fidejusorul voieste el însusi a se obliga chiar fara stirea si acordul debitorului. A treia categorie
de persoane care suporta efectele unui contract sunt creditorii chirografari care, desi au la
îndemâna diferite mijloace pentru a-si apara dreptul lor (actiunea pauliana, efectuarea unor
inscriptii ipotecare în favoarea creditorilor, cererea de sechestru asigurator etc.) aceste mijloace
se concretizeaza însa numai în anumite situatii, dar ei vor trebui sa suporte fluctuatiile din
patrimoniul debitorului, de multe ori nefiind vorba de contracte prin care se încearca fraudarea
creditorului ori se omite efectuarea inscriptiei strict ipotecare sau înstrainarea bunurilor mobile,
ori exista neglijenta în exercitarea drepturilor.
În privinta laturii pasive a raportului obligational, nu se poate concepe ca doi sau mai multi
cocontractanti sa faca în asa fel încât una sau mai multe persoane sa fie obligate (daca nu sunt
avânzi cauza) prin contractul lor. Contractul de porte-forte (promisiunea faptei altuia) este o
exceptie de la acest principiu, caci cel ce s-a facut forte se libereaza de obligatii daca tertul caruia
i-a promis fapte ratifica (si nu va fi garantul acestuia), iar daca tertul nu ratifica el, acesta nu va fi
obligat sa o faca, ramânând obligat cel ce s-a facut forte; se deosebeste acest contract de bunele
oficii - acestea creând o obligatie de diligenta, în cadrul contractului de porte-forte existând
obligatie de rezultat.
 Contractul colectiv de munca creeaza drepturi si obligatii si celor care nu fac parte din
sindicat dar care lucreaza în unitatea sau ramura în care s-a încheiat contractul. Obligatiile lor
rezulta ex-lege si nu din contract, dintr-o manifestare proprie de vointa, cunoscându-se principiul
potrivit caruia contractul de munca poate fi denuntat unilateral.
În virtutea principiului libertatii contractuale si în lipsa oricarui alt principiu care sa se opuna
într-un contract, partile pot crea drepturi în favoarea altora. Conventia prin care partile pot crea
drepturi în favoarea altora - contracte numite sau nenumite - se numeste stipulatie pentru altul. Se
cunosc ca aplicatii legaslative ale stipulatiei pentru altul: donatia cu sarcini, asigurarile de
persoane (Legea nr. 136/1995), contractul de transport de bunuri, fundatiile (O.G. nr. 26/2000),
concesiunea unor întreprinderi de utilitate publica, contractul de vânzare-cumparare când parte
din pret este platita vânzatorului iar parte unui tert, donatorul de sânge, etc.
În plus fata de conditiile de valabilitate ale unui contract, în materia stipulatiei pentru altul se
mai cere ca tertul beneficiar sa fie determinat sau cel putin determinabil si, de asemenea, vointa
de a stipula sa fie certa si neîndoielnica. Esential este de retinut ca dreptul tertului se naste direct
în patrimoniul sau din chiar momentul manifestarii de vointa între stipulant si promitent. De aici
consecinta ca atât stipulantul cât si tertul beneficiar au actiune directa pentru a-l determina pe
promitent sa-si execute obligatia fata de tertii beneficiari cu o singura exceptie, anume cazul
când stipulantul si promitentul au convenit de la început ca nu beneficieze de aceste actiuni.
Creditorii stipulantului nu vor intra în concurs cu cei ai tertului beneficiar.
Stipulantul va putea sa introduca actiune în rezolutiune pentru neexecutarea de catre comitent
a obligatiei fata de tert, pe când promitentului îi este refuzata, o astfel de actiune nefiind parte
contractuala. Între stipulant si tert exista fie un raport de liberalitate, fie stipulantul va încerca sa
faca plata tertului prin aceasta figura juridica. Cât priveste fundamentul juridic al stipulatiei
pentru altul, s-a aratat ca aceasta se aseamana cel mai mult cu gestiunea de afaceri. Altii au
fundamentat-o pe teoria dublului contract. Socotim ca, cu particularitatile specifice, observând
asemanarea cu gestiunea de afaceri, conventia de stipulatie pentru altul ramâne un contract, asa
cu dealtfel este si eglementata de Noul Cod civil..
Principiul relativităţii efectelor actului juridic reprezintă acea regulă de drept conform căreia
actul juridic produce efecte doar faţă de părţi, fără să profite sau să dăuneze terţilor.
Privitor la excepţii, acestea sunt: excepţii reale şi excepţii aparente.
Excepţii de la principiul relativităţii reprezintă acele situaţii în care efectele actului juridic s-ar
produce şi faţă de alte persoane care nu au participat la încheierea sa , sub imperiul vechii
reglementări, exepţiile de la principiul relativităţii erau împărţite în literatura de specialitate84 în
excepţii aparente şi excepţii reale, cu toate acestea nu exista un punct de vedere unitar în acest
sens
Excepţii aparente de la principiul relativităţii efectelor contractului sunt:
- Reprezentarea85
- Promisiunea pentru altul/convenţia de porte fort 86

84 A se vedea Ghe. Beleiu op. cit., p.326.

85 În acest caz s-ar ar putea exista prezumţia conform căreia reprezentarea ar fi o excepţie de la princip iul relativităţii
efectelor actului juridic, pe considerentul că actul încheiat de reprezentant dă naştere la drepturi şi obligaţii directe în sarcina
persoanei reprezentate, care nu a participat efectiv la încheierea acestuia, însă efectele contractului încheiat de reprezentant se
extind asupra reprezentatului în virtutea legii, prin contract, în aceste situaţii reprezentatul devine parte în contract şi mai mult el
este parte originară de vreme ce reprezentantul este doar un participant fără a fi parte în contract.
86 C. Stătescu, C. Bârsan, op. cit., p.75, a se vedea pentru enumerarea mai multor excepţii Gh.Beleiu op.cit., p.215 şi urm.(
ipoteza avânzilor-cauza, promisiunea faptei altuia, simulaţia, reprezentarea, acţiuni directe.
 Excepţiile reale de la principiul relativităţii efectelor contractului sunt:
- Contractul colectiv de muncă;
- Acţiunile directe;
- Stipulaţia pentru altul (art. 1284-1288 Cod civil).
Prin urmare, conform autorilor87 excepţii veritabile de la principiul relativităţii sunt stipulaţia
pentru altul şi ipoteza acţiunilor directe numai în aceste situaţii persoane străine de contract
devine creditor în exclusivitate a unui acord de voinţe al altor persoane.
Reprezentarea - reprezintă modalitatea juridică prin care o persoană numită reprezentant
încheie un act juridic, în numele şi pe seama altei persoane numite reprezentat, în acest sens
efectele forţei obligatorii a contractului încheiat de reprezentant şi terţ se vor produce în sarcina
reprezentatului88. În actuala reglementare sursele reprezentării sunt: legea, actul juridic, sau
hotărârea judecătorească.
În ceea ce priveşte reprezentarea convenţională 89 reprezintă o tehnică prin intermediul căreia
se realizează efectele obligatorii ale contractului prin intermediul unei alte persoane în acest sens
doctrina a statutat că reprezentarea convenţională reprezintă o ficţiune juridică conform căreia
esenţială este voinţa repezentatului90, iar în cazul reprezentării legale sau judiciare reprezentatul
devine în temeiul legii titular de drepturi şi obligaţii, iar nu în temeiul voinţei altei persoane 91.
Contractul colectiv de muncă se referă la acele convenţii a căror caracteristică principală este
aceea că cel puţin una dintre părţi implicate îşi manifestă consimţământul cu scopul de a încheia
un contract în numele unei colectivităţi. Subiectii acestei colectivităţi vor fi obligaţi fără să îşi fi
maifestat consimţământul şi fără să fie vorba de o reprezentare. Aplicabilitatea practică o
regăsim atât în ceea ce priveşte procedura falimentului92 cât şi în contractul colectiv de muncă.
Acţiunile directe reprezintă dreptul unei persoane de a acţiona în anumite cazuri expres şi
limitativ prevăzute de lege împotriva uneia dintre părţile unui contract cu care nu au nicio
legătură invocând contractul în favoarea lor, contract faţă de care ei sunt străini în aceast
mecanism fiind implicate trei persoane: creditorul (beneficiarul acţiunii directe), debitorul
imediat său şi debitorul intermediar (faţă de care este legat printr-un raport contractual), şi
debitorul debitorului imediat ce se află într-un raport cu debiorul, dar care nu se află într-un
asemenea raport cu creditorul, sub acest aspect acţiunea directă reprezintă o excepţie reală de la
principiul relativităţii.
Acţiunea directă îşi găseşte aplicabilitate în următoarele situaţii:
- Atunci când legea o prevede în mod expres cum ar fi contractul de mandat unde se
prevede că mandantul are o acţiune directă împotriva submandatarului, adică acea persoană pe
care mandatarul şi-a substituit-o în exceutarea mandatului cu scopul de a obţine despăgubiri
pentru eventualele prejudicii cauzate.

87 L. Pop, I. Florin P., Stelian I. Vidu op.cit., p. 193.

88 Art. 1296: Contractul încheiat de reprezentant, în limitele împuternicirii, în numele reprezentatului produce efecte direct
între reprezentat şi cealaltă parte.
89 Se are în vedere reprezentarea convenţională deoarece numai în acest tip de reprezentare are o legătură aparte cu
principiul relativităţii efectelor contractului, a se vedea în acest sens L. Pop, I. Florin P., Stelian I. Vidu op.cit., p. 194
90 Idem.
91 G. Boroi, C. Anghelescu, op.cit., p.221.
92 În doctrina franceză mai veche se admitea că are putere concordatul încheiat în faza procedurii falimentului , aşadar
rudimentele unui asemenea acord colectiv precum şi efectele sale se regăsesc şi în actuala reglementare din dreptul francez cât şi
în dreptul nostru.
 - Atunci când acţiunea directă este legată de transmisiunea unui drept sau este accesorie
transmiterii unui bun
În acest sens unii autori93 consideră că declanşarea mecanismului legal al acţiunii directe se
produce datorită perfectării acordului dintre creditor şi debitorul imediat şi nu datorită legii,
tocmai de aceea se consideră că nu ar fi o excepţie veritabilă de la relativitatea actelor, în alta
opinie autorii94 consideră că acţiunea directă dă posibilitatea reclamantului de a pretinde un
drept subiectiv, invocând un act juridic la care nu au fost parte, iar izvorul acţiunii fiind legea
aşadar acţiunea directă reprezentând o excepţie aparentă de la principiul relativităţii.

§ 6. Principiul opozabilitații efectelor contractului. Simulatia, excepție de la opozabilitatea

efectelor contractului

În ceea ce priveşte principiul opozabilităţii acesta are o consacrare distinctă in art. 1281 Cod
civil - opozabilitata actului faţă de terţi înseamnă dreptul părţi de a invoca acel act împotriva
oricărui terţ; inopozabilitatea actului juridic are la bază ideea conform căreia actul nu poate fi
invocat de parte în apărarea unui drept de al său de vreme ce acesta nu i-a fost adus la cunoştinţă,
tocmai de aceea pentru a putea avea efect actul juridic trebuie să respecte anumite formalităţi
prevăzute de lege.
În ceea ce priveşte problema opozabilităţii autorii95 s-au exprimat în sensul că problema
opozabilităţii actului juridic apare ca o situaţie juridică deci ca un fapt juridic stricto sensu, din
acest fapt rezultă următoarele consecinţe :
Dacă terţul împiedică una dintre părţi în executarea obligaţiilor acesteia în sarcina terţului se
va angaja răspunderea civilă delictuală.
În cazul în care terţul are interes să se prevaleze de un act juridic la care nu a fost parte, acesta
poate invoca în apărarea sa orice mijloc de probă96.
Simulaţia97 reprezintă acea operaţiune juridică cu caracter complex. Existenţa ei presupune
prezenţa unor condiţii specifice:
- Existenţa actului secret presupune ca actul real să nu fie cunoscut terţlor în ceea ce
priveşte aprecierea caracterului secret al contraînscrisului aceasta reprezintă o chestiune de
fapt98, primirea de dată certă sau autentificarea actului nu este de natură să înlăture caracterul
secret al actului, nici chiar înregistrarea actului la administraţia fiscală nu înlătură caracterul
secret al actului, cu toate acestea dacă în actul public este mentionat contra-înscrisul acesta îşi
pierde caracterul de act secret.

93 Pop, I. Florin P., Stelian I. Vidu op.cit., p. 200.

94 G. Boroi, C. Anghelescu, op.cit., p. 231.
95 Idem, p. 222.
96 În doctrină şi în ceea ce priveşte practica judiciară s-a stautat că opozabilitatea / inopozabilitatea este folosită pentru
raporturile juridice dintre părţile actului juridic în acest sens opozabilitatea reprezintă dreptul de a invoca actul juridic respectiv
pentru a cere executarea obligaţiilor la care actul juridic a dat naştere iar inopozabilitatea desemnând lipsa acestui drept.
97 Art. 1.289. Efecte intre parti. (1) Contractul secret produce efecte numai intre parti si, daca din natura contractului ori
din stipulatia partilor nu rezulta contrariul, intre succesorii lor universali sau cu titlu universal.
(2) Cu toate acestea, contractul secret nu produce efecte nici intre parti daca nu indeplineste conditiile de fond cerute
de lege pentru incheierea sa valabila.
98 Care presupune analiza unor situaţii diverse unde se poate pune în discuţie caracterul secret al actului Fl. Baias op. cit .p 57.
 - Existenţa actului public care se încheie cu scopul de a produce o aparenţă juridică, este
cel adus la cunoştinţa terţilor cu scopul de a ascunde realitatea, acesta trebuie să îndeplinească
toate condiţiile de fond şi de formă 99.
- Existenţa acordului simulatoriu reprezintă voinţa comună a părţilor anterioară încheierii
actului public şi actului secret, în lipsa unui acord nu suntem în prezenţa simulaţiei, fiind în
prezenţa unor manifesări de voinţe succesive care nu produc efectele simulaţiei.
Simulatia poate lua următoarele forme:
- Fictivitate - prin acest procedeu părţile disimulează realitatea stabilind în actul secret că
actul aparent nu va produce niciun efect, acesta este singurul caz de simulaţie absolută 100,
această formâ presupune de cele mai multe ori o intenţie frauduloasă ce constă în eludarea unor
prevederi legale sau în vătămarea intereselor unor persoane 101.
- Deghizare (totală /parţială)
Deghizarea totală există atunci când actul public ascunde natura actului secret în cazul
deghizării parţiale acesta se limitează să ascundă unele clauze sau efecte ale contractului.
- Interpunere de persoane
Din punct de vedere structural acest gen al simulaţiei reprezintă o operaţiune tripartită, în
acest sens este necesar acordul simulatoriu al trei persoane, adică a celor două părţi şi a persoanei
interpuse, mai mulţi autori102 sunt de părere că ar fi suficient doar acordul de voinţă dintre
persoana interpusă în actul public şi adevăratul contractant. Particularitatea operaţiunii constă în
acea că la încheierea acordului simulatoriu participă şi terţul.
Acţiunea în simulaţe reprezintă acţiunea în care instanţa are obligaţia de a constata existenţa şi
conţinutul actului secret cu scopul de a înlătura actul aparent sau cauzele care ascund actul real.
Acţiunea în simulaţie poate fi inocată de orice persoană interesată să invoce în favoarea sa actul
secret . În ceea ce priveşte proba simulaţiei contractul aparent este considerat că reprezintă
adevărul leguitorul dedicându-i articolul 1292 C.civil 103 .
În concluzie, relative la simulație, acesta reprezinta o exceptie de la opozabilitatea
contractului. Pentru a exista simulatie, trebuie sa existe doua contracte în sens de negotium,
unul aparent sau public si unul secret sau contraînscris. Exista patru forme ale simulatiei:
contractul aparent sa fie fictiv; contractul aparent este deghizat total; contractul aparent este
deghizat partial; cazul interpunerii de persoane.
Daca este facuta în scopuri licite, simulatia nu pune probleme de ordin juridic.
Uneori prin simulatie se urmareste fraudarea unor legi, esential este ca actul secret sa fie
încheiat concomitent sau înainte actului aparent, desfiintarea actului aparent putându-se face

99 Prin reglementarea data de art 1289 alin. 2 leguitorul pune punct unei discuţii cu privire la forma actului secret în
comparaţie cu cea a actului public, o distincţie necesară de vreme ce dacă avem în vedere o donaţie deghizată în contract de
vânzare-cumpărare, donaţia trebuie să îndeplinească toate condiţiile de fond impuse de lege, iar vânzarea de asemenea să fie
încheiată în forma cerută de lege .
100 În doctrină s-a exprimat opinia conform căreia fictivitatea reprezintă în realitate o simulaţie a consimţ ământului părţilor
care lipseşte cu devăvârşire în actul secret., apud L. Pop F. Popa, S. I. Vidu op.cit., p.224, nota 4 .
101 În practica juridică a regimului trecut fictivitatea nu putea fi întâlnită, multi dintre cei cercetaţi a încercat să dovedeas că
dobândirea licită a acestor bunuri prin acte fictive. În acest sens fiind cunoscute : partajul fictiv, schimbul fictiv , societatea
fictivă.
102 A se vedea T. R. Popescu, P. Anca, op.cit., p.125, C. Stătescu, C. Bârsan, op. cit., p. 79 şi urm, L. Pop, op. cit., p.125 şi
urm.
103 Dovada simulaţiei poate fi făcută de terţi sau de creditori cu orice mijloc de probă. Părţile pot dovedi şi ele simulaţia cu
orice mijloc de probă, atunci când pretind că aceasta are caracter ilicit.
prin actiunea în simulatie, caci în cazul în care tertii ar fi fraudati printr-un contract ulterior si
cu îndeplinirea celorlalte conditii ei ar avea la îndemâna actiunea pauliana sau revocatorie.
Contractul secret îsi produce efecte între parti iar cel public fata de terti care, daca le este
nefavorabil, au la îndemâna actiunea în simulatie pentru a-l face inopozabil lor. Uneori legea
sanctioneaza cu nulitatea absoluta astfel de contracte când, daca se încheie doua contracte,
respectiv unul în care partile trec în mod mincinos un pret mai mare de vânzare sau închiriere si
unul în care trec un pret mai mic, ambele contracte vor fi nule absolut, iar taxele de timbru vor
trece venit la stat.
În materia simulatiei, în caz de conflict între terti, câstiga cei de buna credinta care cu buna
credinta s-au încrezut în actul public; iar notiunea de tert este mai larga decât în cazul
relativitatii, fiind inclusi si succesorii universali sau cu titlu universal, daca prin simulatie au
fost prejudiciati (ex: va fi tert si are la îndemâna actiunea în reductiunea liberalitatilor excesive
în care va putea face si dovada simulatiei unul dintre mostenitori, daca de cujus a deghizat total
o donatie pentr-un contract de vânzare-cumparare cu un alt mostenitor).
Spre deosebire de vechiul Cod civil, noua reglementare a transpus expres principiul
opozabilităţii, în ceea ce priveşte fundamentul principiului are la bază cunoaşterea care atrage
consecinţe juridice, având de a face cu o opozabilitate imediată104, urmată de o opozabilitate
mediată105, organizată prin lege. În acest sens sistemul de publicitate cuprinde numeroase
reguli106 prin care principiul opozabilităţii se realizează.
În ceea ce priveşte distincţia dintre relativitate şi opozabilitate aceasta prezintă o mare
importanţă practică, ţinând seama de faptul că în raporturile dintre părţi contractul are valoare de
act juridic reprezentând acordul lor de voinţă în ceea ce îi priveşte pe terţi acesta este un fapt
juridic stricto sensu .
Prin urmare, principiul opoazbilității se bucură de o consacrare distinctă în actualul Cod civil,
dând tărie ideii conform căreia contractul încheiat de părţi nu este lipsit de valoare în raporturile
cu terţii, în raporturile dintre părţi şi terţi, dintre avânzii-cauza ai părţilor şi terţii acesta are
valoare de fapt juridic în sens restrâns, în aces sens contractul încheiat de părţi este opozabil faţă
de oricine, în acest sens orice contract trebuie să fie respectat ca o realitate juridică generatoare
de efecte, opozabilitatea nu se află într-o relaţie de contradicţie cu relativitatea efectelor ea
reprezentând expresia complementară a acesteia în acest sens se poate emite ideea conform
căreia opozabilitatea nu este altceva decât expresia principiului forţei obligatorii însă faţă de terţi.

§ 7. Efectele specifice contractelor sinalagmatice

Daca neexecutarea obligatiilor este imputabila uneia dintre parti, se va putea opune de catre
cealalta parte exceptia de neexecutare. Iar daca una din parti a executat si cealalta se opune se va
putea cere rezolutiunea sau rezilierea. Pentru aceasta ultima institutie juridica partile por include
pacte comisorii, treptat eliminându-se posibilitatea acordarii de catre instanta a termenului de
gratie, apoi a aprecierii oportunitatii pronuntarii rezolutiunii si în final eliminarea punerii în

104 Această cunoaştere care generează opozabilitatea imediată constă în existenţa unei prezumţii relative de cunoaştere a
contractului de către terţi imediat după ce acesta a fost încheiat. În eventuala existenţă a unui conflict între opozabilitat ea de fapt
şi cea legală va avea prioritate, dreptul făcut cunoscut terţilor prin sistemul legal de publicitate. Op cit . L. Pop, I. F. Popa, S. I.
Vidu p. 186 nota 3
105 În acest caz opozabilitatea ar funcţiona numai de la împlinirea formei de publicitate impuse de leguitor şi nicidecum
imediat, adică la data încheierii contractului şi această distincţie este tot relativă. Op cit . L. Pop, I. F. Popa, S. I. Vidu p. 186 nota 4.
106 Reguli în materie de carte funciară, în materie de arhivă electronică .
întârziere a partilor (transformând contracul dintr-un contract civil într-unul care are un regim
juridic asemanator contractelor comerciale).

1. Excepția de neexecutare a contractului.

Numai în contractele sinalagmatice se pune problema posibilitati opunerii de catre una din
parti a exceptiei de neexecutare, problema rezolutiunii contractului si suportarii riscului
contratului.
Cuvântul exceptie este întrebuintat impropriu, pentru ca nu este vorba, în specie, de un mijloc
prin care parte interesata invoca neregularitati procedurale (cum ar fi, de exemplu, exceptia de
necompetenta, exceptia de recuzare, exceptia privitoare la taxele de timbru) sau lipsuri privind
exercitiul dreptului la actiune (prescriptia extinctiva, exceptia puterii de lucru judecat), urmarind
întârzierea sau împiedicarea judecatii în fond si de mijloace de aparare de fond prin care pârâtul
invoca obiectii împotriva fondului pretentiilor reclamantului si respingerea cererii acestuia ca
neîntemeiata (nefondata). Se mai foloseste aceasta expresie în formula: judecatorul actiunii este
si judecatorul exceptiei. La exceptia de neexecutare a contractelor nu avem de-a face cu aparare
de fond, nici cu o exceptie de procedura, nici cu exceptie de fond. Nici Codul civil francez, nici
cel roman vechi nu consacra aceasta exceptie cu caracter de principiu pentru teoria generala a
obligatiilor, spre deosebire de Codul civil german (art. 267 alin. 2 si art. 320, 321, 322).
Actualmente, Codul civil din 2011 consacră excepția de neexecutare la art. 1522 alin. 4. Vom
defini exceptia de neexecutare a contractelor ca fiind un mijloc de aparare prin care una din parti
conditioneaza executarea obligatiei ce-i incumba de executarea de catre cealalta parte a propriilor
obligatii. Exceptia de neexecutare a contractului are efect suspensiv si nu extinctiv. Daca
persoana dintr-un contract de vânzare-cumparare plateste pretul (cumparator), vânzatorul îi poate
opune exceptia de neexecutare, nefiind îndreptatit sa nu predea bunul vândut pâna ce
cumparatorul nu plateste pretul. Daca presupunem ca vânzatorul a adus un garant personal pentru
a garanta obligatia de predare a bunului, atunci de exceptia de neexecutare opusa de vânzator
cumparatorului profita si garantul personal. Imediat însa ce cumparatorul îsi va fi executat
obligatia de plata a pretului el se va putea îndrepta cu succes fie împotriva vânzatorului, fie
asupra garantului personal, astfel încât exceptia de neexecutare are numai un efect suspensiv si
nu unul extinctiv, atât asupra debitorului principal, cât si asupra garantului personal. Vor fi stinse
atât obligatiile debitorului principal cât si ale garantului personal daca nici dupa opunerea
exceptiei de neexecutare cumparatorul nu-si executa obligatia de plata a pretului.
Si în privinta exceptiei si în privinta rezolutiunii, partea în cauza are alternative între actiunea
în executare directa sau indirecta a obligatiei (executare silita). Exceptia de neexecutare are
avantajul ca nu implica interventia instantei de judecata. Se evita, în plus, riscul insolvabilitatii
(insolventei sau încetarii de plati) celeilalte parti. Un alt avantaj consta în aceea ca ea constituie
pentru creditor o situatie privilegiata, deoarece refuzând sa execute obligatia pâna în momentul
în care cealalta parte îsi executa obligatia corelativa, va evita concursul creditorilor chirografari.
Între dreptul de retentie si exceptia de neexecutare exista însa deosebiri. În primul rând, sfera
dreptului de retentie (privit ca o garantie reala imperfecta) este mai larga, el putând fi invocat ori
de câte ori între lucru si datorie exista o conexitate materiala sau juridica, data fie de lege, fie de
echitate, pe când exceptia de neexecutare este si ramâne un mijloc de aparare ce poate fi invocat
prin vointa uneia din partile contractante numai în cadrul unui raport sinalagmatic. Dreptul de
retentie fiind un drept real are un caracter absolut, fiind opozabil tuturor (nu are atributul
urmaririi si preferintei) si, de asemenea, este indivizibil. Exceptia de neexecutare are caracter
relativ si poate fi înlaturata prin executarea, chiar partiala, a obligatiei corelative de catre cealalta
parte contractanta. În sfârsit, exceptia de neexecutare poate fi invocata si atunci când dreptul de
retentie nu mai poate fi exercitat. De exemplu, dupa uzantele barourilor avocatul ce nu a primit
onorariul poate refuza sa pledeze în conditiile în care nu mai poate exercita dreptul de retentie
asupra documentelor clientului sau.

2. Rezoluțiune și rezilierea contractelor

Rezolutiunea (art. 1549/1554 Cod civil) este o sanctiune a neexecutarii culpabile a

contractului sinalagmatic, constând în desfiintarea retroactiva si repunerea partilor în situatia
avuta anterior încheierii contractului. Nu trebuie confundata rezolutiunea cu nulitatea. Temporal,
nulitatea este contemporana actului juridic, rezolutiunea fiind ulterioara încheierii contractului
sinalagmatic, deci si aplicarea normelor de la prescriptia extinctiva va fi diferita.
Un element de nouate adus de Noul Cod civil, față cu vechiul Cod civil îl reprezintă
includerea rezoluțiunii (rezilierii) unilaterale extrajudiciare (art. 1550 Cpd civil), ca opțiune față
cu rezoluțiunea judiciară.
Temeiul juridic al rezolutiunii îl constituie reciprocitatea si interdependenta obligatiilor.
Pentru admisibilitatea rezolutiunii judiciare se cer a fi îndeplinite urmatoarele conditii: una
din parti sa nu-si fi executat obligatiile, neexecutarea sa-i fie imputabila si sa fi fost pus în
întârziere printr-o cerere extrajudiciara (desi exista autori care considera ca actiunea în
rezolutiune, adica actiunea în justitie constituie cea mai desavârsita punere în întârziere).
În afara de rezolutiunea judiciara, partile însesi pot insera în contract clauze exprese privind
rezolutiunea contractului, clauze numite pacte comisorii (art. 1553 Cod civil).
Efectul esential al rezolutiunii este desfiintarea contractului cu repunerea partilor în situatia
anterioara.
Când rezolutiunea se aplica unui contract ce are ca obiect prestatii succesive ea se numeste
reziliere. În acest caz se desfiinteaza contractul pentru viitor, fara efect retroactiv; în rest, regulile
aplicabile rezolutiunii se aplica si rezilierii: temeiul juridic, caracterul judiciar sau extrajudiciar,
conditiile de accesibilitate a actiunii, pacte comisorii exprese.

3. Suportarea riscului contractului în contractile sinalgmatice

În situatii în care neexecutarea obligatiilor se datoreaza unui caz fortuit sau de forta majora se
pune problema suportarii riscului contractului. Regula este aceea ca riscul contractului este
suportat de catre debitorul obligatiei imposibil de executat. Aplicatia acestei reguli se regaseste
în materia locatiunii, de pildă. În contractele sinalagmatice translative de proprietate privind un
bun cert, regula, în vechiul Cod civil este rasturnata, iar riscul este suportat de proprietarul
bunului din momentul pieririi fortuite a acestuia (art. 971 si regasita în materie de vânzare - art.
925 C.civ.). În actualul Cod civil, art. 1274 reține ca principiu regula res perit domino. Însă, în
noua reglementare, transferul riscurilor este separat de transferal proprietății, find legat de
momentul predării: a. dacă bunul nu a fost predate, riscul rămâne în sarcina debitorului obligației
de predare; b. dacă dacă creditorul a fost pus în întârziere de către debitor, riscul se transferă în
sarcina creditorului de la data punerii sale în întârziere.
 Test de autoevaluare

- Promisiunea de a constitui ipoteca trebuie sa fie facuta prin act autentic? În procura ce se da mandatarului
trebuie aratate imobilele care urmeaza sa fie ipotecate? Poate fi constituita ipoteca de un gerant de afaceri? Ce se
întâmpla cu creanta garantata de ipoteca daca contractul de ipoteca este anulat ca urmare a neîndeplinirii formei
autentice? Ce organ este abilitat, în stadiul actual al dreptului, sa autentifice contractele de ipoteca? Ce alte tipuri
de contracte solemne mai cunoasteti (prevazute de Codul civil si actele norma tive speciale)?
- Comparati ipotecile legale cu ipoteca conventionala.
- Care sunt caracterele juridice ale contractului de depozit? Comparati contractul de depozit cu contractul de
împrumut.
- Ce sanctiune intervine, în cazul contractelor sinalagmatice, pentru neîndeplinirea formalitatii dublului
exemplar cerută de C.civ.? Realizati distinctia dintre contractele bilaterale (sinalagmatice) si actele juridice
unilaterale, exemplificând si aratând consecintele calificarii. Este sinalagmatic sau unilateral contractul de
vânzare-cumparare daca în contract se prevede ca pretul a fost platit? În câte exemplare va fi încheiat un astfel de
contract? Cum se va pune problema riscului? Se poate introduce un pact comisoriu într -un astfel de contract? Va
avea un drept de retentie vânzatorul asupra bunului vândut (cu alte cuvinte, îi va putea opune cumparatorului
exceptia de neexecutare a contractului)? Contractele încheiate prin corespondenta trebuie încheiate în dublu
exemplar? Dati exemple de contracte sinalagmatice.
- Când va fi actul de confirmare unilateral? Dar bilateral? Care sunt consecintele calificarii? Este actul de
recunoastere a datoriei neconstatate prin act autentic, cu stipularea unui termen în favoarea debitorului, unul
bilateral sau unul unilateral? Cum va fi actul - unilateral sau bilateral - prin care se recunoaste o datorie care
fusese deja constatata printr-un act anterior, adica noveaza? Dar daca debitorul contracteaza noua obligatie cu
termen? Care sunt consecintele pe planul probatiunii? Care este diferenta între contractele unilaterale si cele
bilaterale? Care este diferenta între actele juridice unilaterale si contractele unilaterale?Dati exemple de contracte
unilaterale si de acte juridice unilaterale. Care sunt consecintele calificarii în act juridic unilateral sau contract
unilateral a unui act, în ceea ce priveste raspunderea pentru neexecutare (pe ce temei se va raspunde, de pilda,
pentru neîndeplinirea unei promisiuni unilaterale si pe ce temei pentru neîndeplinirea obligatiilor de catre
creditorul gajist)? Care sunt consecintele (de pilda, pe plan probator; sau în ceea ce priveste punerea în întârziere;
ori în ceea ce priveste întinderea reparatiei)? Poate fi angajata una dintre raspunderi în subsidiar, la alegere,
cumulativ - combinat - sau doar exclusiv fata cu cealalta si în care caz - al actului juridic unilateral sau/si în cazul
contractelor unilaterale sau/si sinalagmatice?
- Dati exemple de contracte sinalagmatice imperfecte. Trebuie îndeplinita formalitatea multiplului exemplar
dupa ce contractul - fost unilateral - a devenit sinalagmatic? Care sunt consecintele faptului ca un contract a
devenit sinalagmatic în ceea ce priveste suportarea riscurilor? Dar în ceea ce priveste rezolutiunea? Care este
valoarea pactelor comisorii înainte si dupa ce contractul a devenit sinalagmatic?
- În ce conditii va reusi actiunea pauliana în ceea ce priveste revocarea unui contract fraudulos cu titlu oneros
încheiat de debitor? Ce se decide în cazul în care debitorul încheie contractul fraudulos, fiind cazut în deconfitura
(insolvabilitate civila)? Ce fel de actiune are creditorul contra debitorului -sot care a încheiat cu sotia sa un
contract de vânzare-cumparare, cu intentia din partea debitorului sau de a -l frauda pe creditor? Pot revoca
creditorii debitorului-sot donatiile cu sarcini încheiate de debitor cu sotia sa? Interpretati aceasta speta potrivit
legislatiei în vigoare privitoare la faliment; de asemenea, aratati ce fel de contracte oneroase pot fi asimilate dotei,
din punct de vedere al scopului urmarit (contracte oneroase) si care sunt valabile potrivit actelor normative astazi
în vigoare. Toate contractele sinalagmatice sunt cu titl u oneros? Toate contractele cu titlu oneros sunt
sinalagmatice? Ce fel de contract, dupa continut si scop, este contractul de mandat remunerat? Care sunt
consecintele calificarii acestui contract în ceea ce priveste raspunderea mandatarului? Cum functionea za institutia
reductiunii liberalitatilor excesive pentru contractele de donatie cu sarcina? Care sunt contractele cu titlu oneros
pentru care legea instituie incapacitatea de a încheia astfel de contracte în ceea ce -i priveste pe cei lipsiti de
capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restrânsa? Ce fel de contracte cu titlu oneros cunoasteti
pentru care legea cere forma autentica? Ce fel de contracte cu titlu oneros intuitu personae cunoasteti? Care sunt
consecintele calificarii?
- Ce fel de contract - comutativ sau aleatoriu - este o vânzare facuta în schimbul unei rente viagere? Dar
vânzarea facuta cu o rezerva de uzufruct? Ce fel de actiune ar avea vânzatorul contra cumparatorului daca pretul,
nementionat în contract, ar fi facut totusi obiectul unei întelegeri anterioare sau cel putin concomitente între
vânzator si cumparator? Dar tertii? Cine sunt tertii în aceasta materie? Poate fi atacat printr -o actiune în anulare
pentru leziune un contract de vânzare-cumparare cu clauza de întretinere? Dar unul cu rezerva de uzufruct?
 - Care sunt consecintele stipularii unei sarcini care întrece sau egaleaza beneficiul obtinut? (de exemplu, în ceea
ce priveste forma, aplicarea regulilor de la reductiunea liberalitatilor excesive, actiunile ce pot fi folosite de catre
parti pentru satisfacerea drepturilor lor etc.). Este contractul de donatie un contract gratuit prin esenta sau numai
prin natura sa? Dati exemple de contracte care sunt gratuite numai prin natura lor. Dati exemple de contracte
gratuite prin esenta lor.
- Ce reguli din dreptul succesoral nu functioneaza în materie de contracte dezinteresate? Sunt obligati solidar
mandatarii? Dar cei ce s-au obligat în cadrul unui contract de locatiune de lucrari? Ce fel de contract - oneros sau
cu titlu gratuit - este locatiunea de lucrari; exemplificati si realizati deosebirea, eventual asemanarea, cu contractul
dezinteresat. Calificati contractul pe care îl încheie avocatul cu clientul sau - mandat, locatiune de lucrari sau
contract sui generis - în lumina dispozitiilor legale în vigoare (îndeosebi Legea nr. 51/1995 pentru organizare si
exercitarea profesiei de avocet; a se vedea si Statutul. Când în contractul încheiat între client si avocat - adica
atunci când este gratuit si dezinteresat - are avocatul actiune contra clientului pentru rambursarea cheltuielilor si
avansurilor facute în interesul clientului sau? Cum ar motiva o astfel de actiune? Ce se decide în cazul
mandatarului de drept comun, în ceea ce priveste aceste cheltuieli? Dar în ceea ce -l priveste pe cel care a încheiat
un contract de locatiune de servicii?
- Ce s-ar decide daca, în loc de vânzare-cumparare, contractul în care s-ar fi introdus clauza de inalienabilitate
ar fi fost un contract de donatie? Ce s-ar decide daca un tert ar fi chemat sa primeasca bunul donat, în cazul în care
donatarul nu ar primi sau nu ar putea primi? În prezenta caror fel de contracte am fi daca în locul tertului ar veni
sa primeasca bunul donat un avocat al acestuia? Cum calificati contractul prin care o persoana se ofera sa o
transporte pe o alta persoana, cu masina sa proprie, fara a -i cere nimic în schimb? Dar contractul prin care o
persoana conduce autovehiculul proprietatea celui transportat, fara a primi nimic în schimb?
- Pentru ce este necesara publicitatea constituirii ipotecii? Dati exemple de alte contracte care au efect
constitutiv de drepturi reale, în afara de contractul de ipoteca.
- Are calitatea de având-cauza partea dintr-un act declarativ? Sunt supuse publicitatii actele declarative?
Constituie just-titlu un act declarativ pentru a justifica dobândirea proprietatii prin uzucapiune? Ce valoare are un
act declarativ în materia actiunii în revendicare imobiliara? Care este valoarea actului declarativ în raport cu
timpul?
- Caror reguli le sunt supuse contractele nenumite?
- Dati exemple de contracte numite.
- Ce alte conditii trebuie sa mai îndeplineasca oferta, în afara de aceea de a fi precisa si completa? Realizati o
paralela între conditiile de valabilitate ale ofertei, pe de o parte, si conditiile de valabilitate ale consimtamântului si
ale cauzei - conditii de valabilitate ale oricarui tip de act juridic - pe de alta parte.
- Ce se decide în situatia în care, înainte de acceptarea ofertei, ofertantul a devenit inca pabil sau înceteaza din
fiinta (persoana juridica) ori decedeaza (persoana fizica)? Ce consecinte are retragerea ofertei înainte de expirarea
termenului în care ea trebuie sa fie mentinuta?
- Care ar fi argumentele ce s-ar aduce împotriva pronuntarii unei hotarâri care sa tina loc de act de vânzare-
cumparare? Cum s-ar concretiza momentul care delimiteaza oferta de a contracta, de încheierea antecontractului
(promisiuni bilaterale de a contracta), în general, si particularizat pe Decretul nr. 144/1958? Cum s-ar concretiza o
oferta de a încheia un antecontract (materializat într-o promisiune unilaterala, o promisiune bilaterala, un pact de
preferinta)? Realizati delimitarea între promisiunea bilaterala si dreptul de preemptiune.
- Care sunt deosebirile dintre oferta si antecontract? Dar dintre antecontract si contract (în special în ceea ce
priveste raspunderea)?
- Ce semnificatie are faptul ca acceptarea ofertei de a contracta contine modificari? Care sunt celelalte conditii
pe care trebuie sa le îndeplineasca acceptarea?
- Ce importanta prezinta determinarea momentului încheierii contractului? Care este importanta locului
încheierii contractului?
- Care este legatura dintre operatiunea calificarii contractului si aceea a interpretarii clauzelor acestuia?
- Cum se califica un contract care cuprinde clauze care nu au o reglementare expresa a legii?
- Ce s-ar decide pentru ipoteza în care daca într-un contract de vânzare-cumparare a unei succesiuni vânzatorul
ar declara printr-o clauza ca bunurile succesorale sunt vândute libere de orice sarcina reala, iar printr-o alta
clauza din acelasi contract s-ar prevedea ca vânzatorul nu raspunde de garantie decât pentru faptele sale?
- În ce situatii judecatorul poate modifica clauzele prevazute de parti?
- Caracterizati forma ceruta pentru opozabilitate fata de terti a actului juridic civil.
- Dati exemple de aplicatii ale formei cerute pentru opozabilitate fata de terti.
- Ce întelegeti prin mostenitori universali? Dar prin mostenitori cu titlu universal?
- Care sunt trasaturile caracteristice ale promisiunii faptei altuia?
 - Ce alte exceptii de la principiul relativitatii efectelor contractului mai cunoasteti în afaa de stipulatia pentru
altul?
- Care este scopul urmarit prin încheierea unui contract de vânza re-cumparare care ascunde o donatie?
- Care este scopul urmarit prin încheierea unui contract de vânzare cumparare care ascunde un contract de
întretinere?
- Cine sunt tertii în materia simulatiei?
- Explicati notiunea de succesori universali în materie de simulatie.
- Se admite proba simulatiei prin interogatoriu atunci când nu exista frauda la lege?
- Care sunt consecintele juridice ale utilizarii simulatiei pentru fraudarea unor legi?
- Care sunt efectele actiunii în simulatie?
- Care sunt diferentele, în ceea ce priveste conditiile cerute pentru a putea fi invocate, între exceptia de
neexecutare a contractului, pe de o parte, si rezolutiune si reziliere, pe de alta parte? Dar în ceea ce priveste
efectele susceptibile de a le produce fiecare dintre acestea?
- Dati câteva exemple de aplicatii ale exceptiei de neexecutare a contractului prevazute de Codul civil (situatii în
care exceptia de neexecutare se confunda cu dreptul de retentie).
- În ce conditii este posibila actiunea în rezolutiune?
- Care sunt diferentele între rezolutiune si nulitate, în planul efectelor pe care le produc?
- Care sunt asemanarile si deosebirile dintre nulitate si rezolutiune?
- Care sunt efectele ale rezolutiunii, atât în ceea ce-i priveste pe cocontractanti, cât si în ceea ce-i priveste pe
terti?
- Care sunt asemanarile dintre reziliere si nulitate? Dar între reziliere si rezolutiune?
- Care sunt regulile si exceptiile privind suportarea riscului contractului?
- Ce se întelege prin caz fortuit si caz de forta majora? În ambele situatii se pune problema suportarii riscului
contractului? Argumentati si realizati diferenta fata de raspunderea civila delictuala.