Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Conflictele de legi
SUCEAVA 2020
Noțiune.
Materia esențială a dreptului internațional privat o constituie conflictele de legi. Prin conflict de
legi se înțelege, situația în care, privitor la un raport juridic cu element de extraneitate, sunt susceptibile
să se aplice cel puțin două legi aparținând unor state diferite. De regulă, conflictul de legi apare între
legea instanței sesizată cu soluționarea litigiului (lex fori) și legea străină cu care raportul juridic are
legătură prin elementul de extraneitate. În această împrejurare, instanța de judecată trebuie să hotărască
care este legea care va guverna efectiv raportul juridic. Prin urmare, sintagma ”conflict de legi”
exprimă lupta psihologică între rațiunile care militează în favoarea aplicării oricăreia dintre legile în
prezență ce sunt susceptibile să cârmuiască raportul respectiv.1
Din noțiunea juridică a conflictelor de legi, se desprind următoarele elemente esențiale:
Conflictul de legi este consecința elementului de extraneitate. Numai existența într-un
raport juridic a unui element de extraneitate face ca, în legătură cu acel raport să se
nască un conflict de legi, iar el devine, implicit, un raport de drept internațional privat.
Conflictul de legi apare între sistemele de drept ale unor state diferite.
1
I. Filipescu, A. Filipescu, Drept internaţional privat, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2005, p. 37.
Noțiunea de condiție juridică a străinului.
Străinul este definit drept persoana care nu are cetățenia statului pe teritoriul căruia se află.2 În
conformitate cu prevederile articolului 1, din Declarația Universală a drepturilor omului, termenul de
străin se aplică oricărui străin care nu posedă naționalitatea statului în care se găsește. Prin urmare, se
consideră că străinii au drepturi și își pot asuma obligații mai puține decât cetățenii statului în cauză.
Condiţia juridică a străinului reprezintă ansamblul normelor juridice referitoare la drepturile şi
obligaţiile străinului într-o anumită ţară. Ea se determină prin norme juridice materiale , aparţinând fie
dreptului intern , fie rezultând din convenţii internaţionale , respectiv , tratate, convenţii de asistenţă
juridică, pentru evitarea dublei impuneri,etc.
Condiţia juridică a străinului este în legătură cu conflictul de legi, în sensul că numai în măsura
în care se recunoaşte străinului un anumit drept apare conflictul de legi, ea fiind în legătură şi cu
conflictul de jurisdicţii, interesând capacitatea procesuală a străinului, situaţia procesuală a statului
străin, asistenţă juridică, etc. În ţara noastră, principalul act normativ care reglementează regimul
juridic al străinilor este Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.194/200268 . Prezenta ordonanță de
urgență constituie cadrul prin care sunt reglementate intrarea, șederea și ieșirea străinilor pe teritoriul
României sau de pe teritoriul României, drepturile și obligațiile acestora, precum și măsuri specifice de
control al imigrației, în conformitate cu obligațiile asumate de România prin documentele
internaționale la care este parte. Articolul 2 din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în
România conține o serie de definiții, sub aspect juridic, calificări legale ale noțiunilor respective. În
conformitate cu lit. a), străinul este persoana fără cetățenie română, iar lit. b) definește apatridul drept
persoana care nu are cetățenia niciunui stat. OUG nr. 194/2002, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, introduce și oferă calificări legale pentru o întreagă serie de alte noțiuni
specifice domeniului, cum sunt: rezident, rezident pe termen lung, sponsor, Centru Național de vize,
viză, viza de transit aeroportuar, drept de ședere (temporară sau pe termen lung), permis de ședere,
căsătorie de conveniență, interviu și ofițer de interviu.3
Statutul apatridului este reglementat de la Convenția de la New York din 28 septembrie 1954,
care dispune că statutul personal al cetățeanului străin este supus reglementărilor propriei legi
naționale, iar statutul personal al apatridului ține de legea domiciliului sau a reședinței. Actuala
reglementare legală română crează premisele necesare pentru ca apatrizii să poată beneficia și ei de
unele aspecte legate de străini, spre deosebire de legislația anterioară, în care asemenea drepturi erau
recunoscute doar străinilor.
Problema străinilor trebuie tratată de fiecare țară în parte cu multă atenție, deoarece expulzările
nejustificate, restricționarea excesivă a intrării străinilor ori chiar interzicerea ei, ar putea fi interpretate
drept acte ostile, provocatoare, putând genera măsuri de retorsiune.
Expunerea tezei
2
Macovei. Drept internațional privat, Ed. Ars Longa, Iași, 2001, p. 132
3
I. Chelaru, Gh. Gheorghiu, Drept internaţional privat, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2007, p. 44; T. Vignal, Droit
international prive, Armand Colin, Paris, 2005, p. 51.
Coexistența conflictelor de legi, a conflictelor de jurisdicții și a condiției juridice a străinului în
cadrul aceleași ramuri de drept, este explicată pe baza a două similitudini: - similitudine din punct de
vedere al izvoarelor. La fel ca și conflictele de legi și ca și conflictele de jurisdicții, condiția juridică a
străinului are origine jurisdicțională. - similitudine din punctul de vedere al tehncii juridice și al
raționamentului. Condiția juridică a străinului, în contrast cu conflictele de legi reflectă ”politica
juridică” a fiecărui stat și nu tehnica juridică. Țările de imigrație supun statutul personal al legii
domiciliului, iar majoritatea țărilor de emigrație îl supun legii naționale. Supunând străinul legii
domiciliului se facilitează integrarea acestuia în țara care l-a ”adoptat”. Din contra, aplicându-se legea
țării de origine se creează o situație diferită de cea a resortisanților în privința exercitării drepturilor
civile. Cele două materii – conflictele de legi și condiția juridică a străinului – interferează, asfel că, în
pofida particularităților pe care le prezintă, condiția străinului ține de dreptul internațional privat.
4
Ibidem
În încheiere se impun câteva precizări legate şi de relaţia existentă între normele conflictuale,
normele materiale şi normele de aplicaţie imediată. Normele materiale sau substanţiale sunt izvor al
dreptului internaţional privat atunci când guvernează raporturi juridice cu element de extraneitate. Spre
deosebire de normele conflictuale care rezolvă doar conflictul de legi, cele materiale cârmuiesc în mod
direct aceste raporturi. Cele mai importante norme materiale aparţinând dreptului internaţional privat
sunt cele care reglementează două instituţii principale ale acestei ramuri de drept: condiţia juridică a
străinului şi efectele hotărârilor judecătoreşti şi arbitrale străine.
Totodată, trebuie menţionat că norma conflictuală are o aplicare prealabilă faţă de norma
materială. După ce instanţa se declară competentă se determină mai întâi sistemul de drept aplicabil şi
abia apoi se determină din acest sistem norma materială. În cadrul normelor materiale care interesează
dreptul internaţional privat o poziţie specială o ocupă normele de aplicaţie imediată, care se definesc ca
fiind norme materiale care aparţin dreptului intern al statului forului şi care, datorită caracterului lor de
imperativitate se aplică cu prioritate unui raport juridic cu element de extraneitate, excluzând aplicarea
normelor conflictuale.
Realizând o comparaţie între normele de aplicaţie imediată şi normele conflictuale identificăm
că ambele privesc raporturi juridice cu elemente de extraneitate, ce au un punct de legătură cu ţara
forului şi ambele aparţin sistemului de drept intern al unui stat; Cu toate acestea, normele conflictuale
sunt norme de trimitere (care nu oferă soluţia pe fond, ci doar plasează raportul juridic de drept
internaţional privat în sfera unui anumit sistem de drept), pe când normele de aplicaţie imediată sunt
norme materiale, care conţin ele însele soluţia pe fond şi se aplică cu prioritate faţă de orice altă normă
incidentă în cauză, înlăturând astfel, posibilitatea aplicării unui drept străin în cauză. Deşi constituie
excepţii de la regula aplicării normelor conflictuale, prioritatea normelor de aplicaţie imediată se
justifică prin gradul lor înalt de imperativitate (sunt de ordine publică în dreptul internaţional privat al
forului), ce determină ca statul forului5 să nu accepte aplicarea în cauză a unei legi străine, deşi acel
raport juridic are element de extraneitate.
Rezultă, aşadar, că atâta timp cât lipseşte elementul de extraneitate, regulile dreptului intern
rezolvă problemele private, însă dacă apare un element de extraneitate trebuie să se recurgă la soluţiile
dreptului internaţional privat, al cărui conţinut este compus în principal din norme juridice specifice –
normele conflictuale, care cu o structură proprie, diferită de cea a normelor juridice de drept intern,
soluţionează conflictul de legi, ce constituie principala materie de drept internaţional privat.
5
Cuvântul ,, for” provine din latinescul ,, forum” care înseamnă ,, piaţă publică în România antică, unde era concentrată
viaţa social-politică, religioasă şi economică a oraşului şi unde se judecau procesle”( a se vedea , Dicţionarul explicativ al
limbii române, Editura ,, Academiei R.S.R”, Bucureşti , 1984, p. 345.