Universitatea Dunarea de Jos, Galati

Facultatea de Stiinte Juridice, Sociale si politice

Disciplina: Regimuri matrimoniale

An: IV, IFR

REGLEMENTAREA JURIDICĂ A REGIMURILOR

MATRIMONIALE
ASPECTE DE DREPT COMPARAT
ROMÂNIA-UCRAINA

Coordonator stiințific:
Prof. Univ. Dr. Nadia-Cerasela Aniței

Student: LUNTRARU CĂTĂLINA

1
 Cuprins

Capitolul 1. Reglementarea juridică a regimurilor matrimoniale în dreptul românesc………….p. 3

Sectiunea 1. Noțiuni introductive.....................................................................................................p. 3
1.1. Ce reprezintă “regimul matrimonial”?.....................................................................p. 3
1.2. Regimuri matrimoniale, regim primar, convenție matrimonială. Clasificări ale
regimurilor matrimoniale ;………………………………………………………………………. p.5
1.3.Clasificări ale regimurilor matrimoniale…………………………………………...p.8
Secțiunea 2. Noțiunile de drept internațional privat de drept ucrainean din materia
căsătoriei………………………………………………………………………………………….p.10

2.1. Căsătoria dintre un cetățean ucrainean si un cetățean român……………………..p.10

2.2. Căsătoria în Ucraina - Este temelia familiei………………………………………p.11

Capitolul 2. Reglementarea juridică a regimurilor matrimoniale în dreptul ucrainean…………..p.15

Concluzii…………………………………………………………………………………………. p.22

2
 Capitolul 1

Reglementarea juridică a regimurilor matrimoniale în dreptul românesc

Sectiunea 1.Noțiuni introductive

1.1. Ce reprezintă “regimul matrimonial”?

Încheierea căsătoriei generează, alături de drepturi și îndatoriri de natură personală între soți, un
evantai de drepturi și obligații pecuniare. La data căsătoriei, fiecare dintre soți are o anume stare
patrimonială; în ce fel și în ce masură va afecta evenimentul de stare civilă condiția patrimonială a
fiecăruia dintre soți și ce ajustări de dinamică a drepturilor antrenează acesta? Va exista o masă de
drepturi și obligatii comune în considerarea intereselor familiei? Cum se constituie aceasta și în ce
fel comunică cu patrimoniul propriu al fiecăruia dintre soți? În ce fel și în ce măsură se cere adaptat
“comportamentul” soților a noul lor statut în cadrul raporturilor juridice dintre dânșii și, de
asemenea, în cadrul raporturilor juridice cu terții? Sunt doar câteva întrebări, elementare și intuitive
legate de „perturbările” de circuit civil din siajul fiecărei unități conjugale.

Tradițional, normele juridice care reglementează raporturile dintre soți, precum și raporturile
dintre aceștia și terți privitoare la bunurile și datoriile soților, sunt desemnate prin sintagma „regim
matrimonial1”; se cuvine precizarea că regimul matrimonial „se ocupă” numai de acele relații
patrimoniale care își au izvorul nemijlocit în căsătorie, astfel că unele raporturi, de asemenea
patrimoniale, rămân în afara ariei sale de interes – obligația de întreținere, drepturile succesorale,
liberalitățile.

Termenul „regim” din compunerea sintagmei „certifică” existența unui set de reguli juridice în
cazul nostru, proprii unei activități, tot astfel cum epresii precum „regim de viață”, „regim
alimentar” etc. semnalează organizare clădită pe principii și norme.

Amintitul-se de reguli este unul matrimonial, adjectiv care ar trebui să ne asigure că tot ceea ce
decurge din căsătorie, din matrimonium adică, fie că sunt efecte personale între soți, fie efecte
pecuniare, se găsește sub patronajul regimului matrimonial. Evident, lucrurile nu stau așa. Efectele
personale ale căsătoriei sau, spus altfel, statutul civil al soților, au (are) propriile reguli distincte de

1
Fr. Terre Ph. Simler, Droit civil. Les regimes matrimoniaux, 6ͤ ėd. , Dalloz, Paris, 2011., p.1, nr. 1; J. Carbounnier,
Droit civil, vol. I, PUF, Paris, 2004, p.1262, nr. 567.

3
cele din alcătuirea regimului matrimonial.2 Este riguros exact însă că incidentța corpului de reguli
are ca premisă o căsătorie, în acest sens regimul este, într-adevăr, matrimonial. Alte formule ale
vieții de cuplu, neo-conjugale (parteneriatul, concubinajul), nu au suportul unui regim matrimonial.

Așadar, vorbim de regim matrimonial subînțelegând existentța unei căsătorii.

Regimul matrimonial presupune căsătoria, dar e valabilă oare și reciprocă, fiece căsătorie
presupune un regim matrimonial?

Fermitatea răspunsului este in funcție de gradul său de generalitate. În reglementarea noului Cod
civil român (în continuare, Codul civil)3, dar și numeroase legislații străine, regimul matrimonial
este accesoriul inseparabil al căsătoriei; în lipsa unei convenții prin care viitorii soți sau, după caz,
soții, să fi amenajat ei înșiși, în limitele permise de lege, cadrul „personalizat” al relațiilor pecuniare
dintre dânșii, li se va aplica regimul matrimonial de drept comun, în cazul nostru acela al
comunității legale de bunuri (329 C. Civil).

Însă regimul matrimonial nu este o categorie juridică având vocație universală. Sistemul
common law îl ignoră4, la fel și dreptul islamic 5. Unii dintre cei mai respectați autori au litaraturii
juridice se întreabă dacă regimul matrimonial este cu adevărat indispensabil căsătoriei, dacă
revoluțiile legislative ce au auvut loc începând cu a doua jumătatea a secolului trecut, și îndeosebi
independența patrimonială a soților consacrată cu valoare de principiu ( inclusiv de legea română,
art. 317 C. Civ.) nu ar trebui să conducă, în mod natural, la abolirea oricărui regim matrimonial. 6
Exercițiu de extravaganță teoretică ? Nu neapărat. Să observăm, de dragul exemplificării, că în
raport cu instuția de credit fiecare dintre soți se bucură de independență în materia depozitelor
bancare [ art. 317 alin. (2) și (3) C. civ.], asemenea unui celibatar. Însă, realist vorbind, este cu

2
În cazul „convenției matrimoniale”, derapajul semantic este chiar mai pronunțat. Unii autori bănuiesc un fenomen de
contagiune terminologică în materie, avâd ca „focar” noțiunea de contract matrimonial – P. Vasilescu, Regimuri
matrimoniale, op. cit., p.18-19.
3
Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, repubicată (M.Of. nr. 55 din 15 iulie 2011).
4
Raporturile patrimoniale dintre soți nu se bucură de autonomie de reglementare, propriu-zis nu se cunoaște conceptul
de „regim matrimonial”. Mariajul nu produce niciun efect asupra bunurilor soților și nicio transformare a statutului
patrimonial al acestora. A se vedea R. Probert, Family Law in Egland and Wales, Editura Wolters Kluwer, 2011, p. 90,
nr. 187.
5
Ceea ce nu înseamnă inexistența unor relații patrimoniale între soți – cu specificitatea imprimată de principiul
poligamiei și al subordonării femeii față de bărbat- reglate, preponderent, de norme religioase. Prin transpunerea
terminologiei noastre, regimul matrimonial ar putea fi caracterizat ca fiind al separației de bunuri, cu particularitatea că
orice căsătorie presupune o dotă pe care o primește femeia de la bărbat, fixată în funcție de condiția socială a femeii și
cu averea bărbatului. Funcția dotei, asupra căreia femeia devine proprietară, este considerată aceea de „garnție de
supraviețuire” în caz de repudiere sau de văduvie. A se vedea Aldeb Abu-Sahlieh, Les régimes matrimoniuax en droit
arabe et musulman- Case d’Egypte et du Maroc: normes matérielles et normes de conflit, în A. Bonomi, M. Steiner
(coord.), Les régimes matrimoniaux en droit comparé et en droit international privé, Librairie Droz, genva, 2006, p.
279-307.
6
Fr. Terré, Ph. Simler, op. cit., p. 10-11, nr. 12.

4
neputință să ne imaginăm existența și funcționarea unității conjugale în absența unui sistem dedicat
de norme; când acesta, în sine complex, este complicat peste pragul de acceptabilitate, riscul este ca
tocmai perspectiva regimului matrimonial să incite la „profilaxie civilă”, adică la reținere față de
instituția căsătoriei în favoarea unor forme de uniune „paramaritală”7.

1.2.Regimuri matrimoniale, regim primar, convenție matrimonială

Orice regim matrimonial este construit pe unul și același schelet.

Obiectivul regimului matrimonial, oricare ar fi acesta, fie legal, fie convențional de tip
comunitar sau de tip separatist, este de a stabili cadrul relațiilor patrimoniale dintre soți, precum și
dintre aceștia și terțe persoane. Descompus în secvențe, realizarea acestui obiectiv reclamă,
cumulativ:

a) organizarea repartizării activului și a pasivului patrimonial între soți; distribuirea bunurilor

determină compunerea patrimoniului fiecăruia dintre soți și constituie criteriul substanțial
pentru caracterizarea juridică a unui anumit tip de regim matrimonial, fie comunitar, fie
separist.
b) delimitarea puterilor8 pe care le au soții asupra bunurilor lor, adică în ce condiții vor putea
încheia acte de administrare, de folosință și de dispoziție asupra acestora, cum vor asuma
datorii și cum vor răspunde față de creditori ( divizibil ori solidar), în ce fel vor fi
regularizate creanțele reciproce dintre soți. Ca substanță și întindere, aceste puteri variază în
funcție de tipul de regim matrimonial; în cazul regimurilor cuminitare, prezența unei mase
de bunuri comune reclama reguli distincte de gestiune acoperind un spectru mai mult sau
mai puțin larg între doua extreme teoretice, anume gestiunea comună și gestiunea
independentă.
c) stabilirea de modalități privind lichidarea regimului matrimonial pentru cazul încetării sau
a schimbării acestuia.
Ne putem imagina structura regimului matrimonial, oricare ar fi acel regim, ca „arătând”
astfel:

7
Ph. Malaurie, L. Aynès, Les régimes matrimoniuax, 4ͤ éd., L.G.D.J., Paris, 2013, p. 6, nr. 14.
8
S-a afirmat, argumentat, că termenul „putere” este mai adecvat în acest context, pentru că juridic include și noțiunea
de „drept” fără a se reduce la aceasta și fără să-i împrumute doar caracteristicile juridice – P. Vasilescu, Regimuri
matrimoniale, op. cit., p. 26-27.

5
 Fig. 1.

Repartizarea Delimitarea
activiului și a Modalități puterilor soților
pasivului privind auspra bunurilor
patrimonial între lichidarea lor
soți regimului
matrimonial

Alegerea și amenajarea unui regim matrimonial este realizată în funcție de o multitudine de

factori caracterizând starea de cuplu dat, persoan și personalitatea fiecăruia dintre viitorii sau
actualii soți, ceea ce, la randu-i, alimentează diversitatea conținututului concret al regimului
matrimonial astfel construit.

Diferite prin „ideologie”, regimurile matrimoniale, virtuale sau concrete, expimând un spirit
comunitar sau, dimpotrivă, unul separatist, au un numitor comun: așa-numitul „regim primar”. Efect
direct al căsătoriei asupre bunurilor soților, asupra intereselor lor patrimoniale, regimul primar este
statutul patrimonial de bază, de ordine publică, incident oricărei (fiecărei) căsătorii.

Rațiunea regimului prmar este aceeași de a simplifica rezolvarea chestiunilor curente ale
menajului, de a asigura, pe timp de „pace conjugală”, minima coeziune patrimonială a soților- prin
reglementarea reimului juridic al locuinței familiei și a bunurilor care o mobilizează sau decorează,
prin instituirea obligației fiecăruia dintre soți de a contribui la acoperirea cheltuielilor căsnicei –
lăsând loc unei oarecare independențe economice și sociale, iar în vremuri de „ criză conjugală”,de
pildă în condiții de separație faptică, de a furniza echilibrul puterilor între soți.9

Regimul primar nu este un regim matrimonial, nu are capacitatea de susține de unul singur tot
ceea ce înseamnă organizarea aspectelor pecuniare ale căsătoriei; normele sale se completează cu
cele ale regimului matrimonial, legal sau convențional, care orânduiește repartizarea bunurilor și a
datoriilor între soți, precum și puterile soților asupra bunurilor. La drept vorbind, „ regimul
imperativ primar” nu este nici regim ( în sensul de ansamblu coerent de reguli), nici cu totul

9
M. Avram, C. Nicolescu, op. cit., p.113.

6
imperativ – unele derogări convenționale, este adevărat, de strictă aplicare, sunt posibile – dar, cu
siguranță, este primar, adică de bază, de primă importanță.

Convenția matrimonială este actul juridic prin care viitorii soți sau, dupa caz, soții aleg și, în
limitele permise de lege, își făuresc propriul regim matrimonial. Încheierea convenției
matrimoniale, facultativă, semnalează intenția soților de a se abate, mai mult sau mai puțin, de la
regimul matrimonial de drept comun care, în lipsa convenției, li s-ar aplica.

Convenția matrimonială interesează deci obiectul material și juridic al regimului matrimonial.

Daă nu s-a încheiat o convenție matrimonială (ori aceasta este nulă, anulată), nu înseamnă că soții
sunt văduviți de un regim matrimonial, lor li se aplică regimul de drept comun, al comunității de
bunuri.

Sintetizând , fiecare mariaj are un regim matrimonial, fie cel legal, fie unul convențional;
oricare ar fi regimul matrimonial, acesta coexistă cu regimul primar. „Metafora vizuală” de mai jos
este, credem, sugestivă:

Regimul
matrimonial

Regimul
primar

Fig. 2.

1.3.Clasificări ale regimurilor matrimoniale

În general, doctrina sortează regimurile matrimoniale prin aplicarea următoarelor criterii:10

a) izvorul regimului matrimonial, în funcție de care un regim este fie legal, fie convențional;

10
M. Avram, C. Nicolescu, op. Cit., p. 28; P. Vasilescu, Regimuri matrimoniale, op. Cit., p.62 și urm.

7
 Regimul legal ( sau de drept comun) este supletiv, intră în acțiune în acele situații în care
viitorii soți sau soții nu au optat pentru un regim convențional sau convenția matrimonială
încheiată de aceștia este nulă sau anulată. Evident, regimul matrimonial legal este unic, nu
au cum și nici de ce sa coexiste, în același sistem de drept, mai multe regimuri egale, măcar
și pentru faptul că ar solicita unor părți indiferente la regimul ce li se va aplica – de vreme
ce nu au ales un regim convențional – să-și exprime preferința pentru unul sau altul dintre
regimurile legale;
Potrivit Codului nostru civil, regimul matrimonial legal este cel al comunității legale ( art.
329).
Sunt regimuri convenționale, adică instaurabile prin convenție matrimonială, regimul
comunității convenționale și regimul separației de bunuri; cu toate că legislația noastră nu
reglementează în mod distinct regimul matrimonial al participării la achiziții, practic și
acesta este la îndemâna părților ca versiune a regimului separației de bunuri, de care se
distinge prin clauza referitoare la lichidarea regimului separației în funcție de masa de
bunuri achiziționate de fiecare dintre soți în timpul căsătoriei [art. 360 alin. (2) C. civ.].
b) structura internă a regimului matrimonial permite distincția între regimuri de tip comunitar
(numite și regimuri de comunitate ) și regimuri de tip separatist ( de separație). În esență,
dătătoare de ton este soarta juridică a bunurilor dobândite de soți și, implicit, dozajul
puterilor de gestiune asupra acestora.
Coroborând criteriile de mai sus, clasificare regimurilor matrimoniale reglementate de
legea noastră civilă poate fi reprezentată astfel:
Fig. 3.

Regim matrimonial

Supletiv ( de drept comun)

Convențional
Regimul comunității legale

Regimul separției
De tip comunitar
de bunuri

Clauză de lichidare
potrivit participării la
Regimul Regimul achiziții
comunității comunității
extinse restrânse

8
 Caracteristica regimurilor comunitare este existența unei mase de bunuri comune devălmașe,
alături de masele de bunuri proprii ale fiecăruia dintre soți. Intră în această categorie regimul
comunității legale și regimul comunității convenționale – în ambele versiuni posibile, al comuniății
extinse, sau al comunității restrânse.

La polul opus, regimurile separatiste se recomandă prin absența unei mase comunitare și, pe
cale de consecință, prin independența patrimonială accentuată a soților. Nici nu mai e cazul să
amintim, exponentul acestei categorii este regimul separației de bunuri. Regimul matrimonial al
participării la achiziții se poate pretinde, și el, din aceeași familie: de funcționat, funcționează ca un
regim „pur” al separției de bunuri, ce-i drept, de lichidat, se lichidează după reguli proprii. Practic,
la încetarea sau la schimbarea regimului participării la achiziții – acestea fiind cauzele care
determină lichidarea oricărui regim matrimonial – are loc un soi de reconstituire scriptică a unui fel
de comunitate asupra achizițiilor fiecăruia dintre soți, pentru ca soțul cu masa de achiziții inferioară
să participe la avansul patrimonial realizat de consortul său.

Pe durata căsătoriei regimul matrimonial concret, cel în curs, poate fi schimbat; la finalul
căsătoriei, oricare ar fi cauza disoluției – nulitatea sau anularea căsătoriei, divorțul, moartea uneia
dintre soți – regimul matrimonial al căsătoriei, inevitabil, încetează; atât schimbarea, cât și
încetarea regimului, face necesară lichidarea acestuia.

Secțiunea 2. Noțiunile de drept internațional privat de drept ucrainean din materia

căsătoriei.

2.1.Căsătoria dintre un cetățean ucrainean si un cetățean român

9
 Pentru a legaliza o căsătorie între un cetățean român și unul ucrainean, este nevoie de
următoarele documente:

o Certificat medical prenupţial eliberat de un medic din România, care să poarte

menţiunea «Se poate căsători»;
o Paşaport (original şi fotocopie) - în care să fie aplicată viza de intrare pe teritoriul
României;– sau act de identitate, (original şi fotocopie) (în cazul cetăţenilor din
statele membre ale U.E.);
* Actul de identitate al cetăţeanului străin şi viza acordată acestuia în vederea
şederii pe teritoriul României trebuie să fie valabile atât la data depunerii
dosarului de căsătorie cât şi la data oficierii căsătoriei.
o Certificat de naştere, (original şi fotocopie) şi după caz: apostilat cu Apostila
Convenţiei de la Haga sau supralegalizat în funcţie de statul emitent; Certificatul
de naştere va fi tradus şi legalizat la un birou notarial de pe teritoriul României:
o Dovada eliberată / autentificată de misiunile diplomatice / oficiile consulare
acreditate în România din care să rezulte că cetăţeanul străin îndeplineşte
condiţiile de fond cerute de legea sa naţională şi nu există impedimente pentru
încheierea căsătoriei în România.
o Pentru cetăţenii statelor cu care România a încheiat tratate, convenţii sau acorduri
de asistenţă juridică în materie civilă ori de dreptul familiei vor prezenta
documente eliberate de autorităţile competente ale statului de cetăţenie, datate
recent - maximum 3 luni de la emitere;

- Se va ataşa şi traducerea în limba română, legalizată la un notar din România a

dovezii / certificatului menţionat anterior;
o Un document care să ateste domiciliul din străinătate al cetăţeanului sau
declaraţie pe propria răspundere dată la un birou notarial din România privind
domiciliul din ţara de origine;
o Declaraţie pe propria răspundere, autentificată de un notar public privind
domiciliul complet din ţara de provenienţă, dacă este cunoscător al limbii române
scris/citit, starea civilă înaintea căsătoriei, îndeplinirea condiţiilor de fond cerute
de legea sa naţională pentru încheierea unei căsătorii în România, şi regimul
matrimonial ales;
- După caz, dovada desfacerii căsătoriilor anterioare prin sentinţe de divorţ sau

10
 certificate de deces însoţite de
certificatele de căsătorie, apostilate
sau supralegalizate în funcţie de ţară
( vezi afişul cu privire la Apostila
Convenţiei de la Haga), traduse şi
legalizate de un birou notarial de pe
teritoriul României;
- În cazul cetăţenilor străini care nu cunosc limba română, la încheierea căsătoriei
este obligatorie prezenţa unui interpret autorizat.

DOCUMENTE NECESARE ÎN VEDEREA CĂSĂTORIEI PE PLAN LOCAL UCRAINA

Pentru căsătoria la autorităţile locale nu este necesară declaraţia de celibat eliberată de

misiunea diplomatică a României. Autoritățile ucrainiene pot solicita:

o Certificate de Celibat;
o Declarații autentificate;
o Copii legalizate.Certificatul de cutumă (taxă consulară – 65 USD) se eliberează în baza
unui document pus la dispoziţie de primăria de domiciliu a cetăţeanului român.
o Dacă persoana nu are domiciliul în România sau nu dispune de documentul de la
primăria din România, poate da o declaraţie pe proprie răspundere că nu este căsătorit
sau este divorţat (taxă consulară – 80 USD).

2.2. Căsătoria în Ucraina - Este temelia familiei

Familia este centrul principal și principal al societății. Familia este principala instituție a
societății. La rândul său, instituția familiei include mult mai multe instituții private, și anume
instituția căsătoriei, instituția de rudenie, instituția maternității și paternității, instituția proprietății,
institutul de protecție socială a copilăriei și tutela și altele.

Căsătoria este o instituție care reglementează relația dintre un bărbat și o femeie. Căsătoria în
societatea umană este considerată a fi singura formă acceptabilă, aprobată social și legal stabilită.

Reglementarea juridică a relațiilor de familie este principala sarcină a Codului familiei din
Ucraina, care definește principiile căsătoriei, non-proprietatea personală și drepturile și
responsabilitățile de proprietate ale soților, motivele, conținutul proprietății personale și drepturile și

11
responsabilitățile de proprietate ale părinților și copiilor, părinților adoptivi și ale altor membri.
familie și rude.

Relațiile de familie sunt reglementate de Codul familiei din Ucraina pentru a întări familia ca
instituție socială și ca uniune a indivizilor, pentru a stabili un sentiment al datoriei față de părinți,
copii și ceilalți membri ai familiei, pentru a construi relații de familie pe bază de paritate, pe
sentimente de dragoste reciprocă și respect, asistență și sprijin reciproc, oferind fiecărui copil
educație familială, oportunități de dezvoltare spirituală și fizică.

Codul familiei din Ucraina (în continuare - Codul), care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2004,
oferă pentru prima dată conceptul legislativ al căsătoriei. Acesta articulează succint principalele
caracteristici ale căsătoriei (articolul 21).

Căsătoria este o uniune familială. Cuvântul „familie” indică faptul că, căsătoria creează o
familie, care nu vizează crearea ei.

Doar o femeie și un bărbat, adică persoane de diferite sexe, pot fi căsătoriți.

Necesară sau, așa cum se mai numește, o caracteristică constitutivă a căsătoriei este
înregistrarea acesteia la organele de stat pentru înregistrarea actelor de stare civilă. Fără o astfel de
înregistrare a căsătoriei ca categorie legală nu există. Așa-numita „căsătorie civilă” este o categorie
de gospodărie care reflectă prezența unui singur semn al căsătoriei - uniunea familială a unei femei
și a unui bărbat. Absența înregistrării de stat nu face din această unire un act de stare civilă, adică
căsătoria în sensul juridic al cuvântului. O femeie și un bărbat din această uniune au statutul de
familie, dar nu au statutul de soț.

Ritul religios al căsătoriei are loc acum peste tot în Ucraina. Grandoarea spirituală a templului
sau chiar cea mai mică biserică cu cântare bisericească, coroane de flori pe capetele miresei, cuvinte
de despărțire amabile ale preotului - toate acestea fac nunta un eveniment de neuitat în viață. Cu
toate acestea, ritul religios al căsătoriei nu are nicio semnificație juridică. Ritul religios al căsătoriei
încă nu creează drepturile și responsabilitățile soților, rămânând o problemă personală a femeii și a
bărbatului. Persoanele care locuiesc împreună fără înregistrarea căsătoriei după căsătorie au statutul
de familie, dar nu au statutul legal de soț.

Adică, numai căsătoria, cu doar trăsăturile sale inerente, va rămâne inevitabil principala formă
juridică de organizare a vieții de familie a femeilor și bărbaților și va continua să îndeplinească
funcții sociale importante.

12
 Conform dispozițiilor Codului, condițiile pentru căsătorie sunt consimțământul reciproc liber al
femeii și al bărbatului de a se căsători, adică căsătoria trebuie să fie voluntară (articolul 24).

Articolul 27 din cod prevede că înregistrarea de stat a căsătoriei este stabilită pentru a asigura
stabilitatea relațiilor dintre femei și bărbați, protecția drepturilor și intereselor soților, copiilor
acestora, precum și în interesul statului și al societății. Înregistrarea de stat a căsătoriei este
certificată printr-un certificat de căsătorie, al cărui eșantion este aprobat de Cabinetul de Miniștri

din Ucraina.

Potrivit articolului 36 din cod, căsătoria este baza drepturilor și obligațiilor soților.

Corpul de înregistrare de stat a stării civile este obligat să facă cunoștință cu mirele cu
drepturile și responsabilitățile lor ca viitori soți și părinți și să avertizeze cu privire la
responsabilitatea de a ascunde obstacole în calea înregistrării căsătoriei, astfel cum este prevăzut la
articolul 29 din cod. În același timp, conform articolului 30 din cod, mirese trebuie să se informeze
reciproc despre starea sănătății lor.

13
 Conform cererii mirilor, căsătoria poate fi înregistrată la locul de reședință, la locul îngrijirilor
medicale internate sau într-un alt loc, dacă nu pot veni la corpul de stat de înregistrare a actelor de
stare civilă din motive valabile. Prezența miresei pe mire la momentul înregistrării căsătoriei lor
este obligatorie (articolele 33, 34 din cod).

Căsătoria este înregistrată în sediul organului de înregistrare de stat după expirarea unei luni de
la data depunerii cererii de înregistrare a căsătoriei. Dacă există motive întemeiate, șeful corpului
statului de înregistrare a stării civile permite înregistrarea căsătoriei înainte de expirarea acestei
perioade. Potrivit mirilor, înregistrarea căsătoriei se efectuează într-o atmosferă solemnă.

Articolul 35 din cod consacră dreptul de a alege un nume de familie la înregistrarea căsătoriei.
În special, miresele au dreptul de a alege numele de familie al uneia dintre ele ca nume comun al
soților sau denumit în continuare numele de familie premarital.

Rezumând cele de mai sus, trebuie remarcat faptul că pentru orice perioadă de timp familia este
principala instituție fundamentală a societății, îi conferă stabilitate și contribuie la dezvoltarea
societății și la progresul acesteia.

14
 Capitolul 2

Reglementarea juridică a regimurilor matrimoniale în dreptul ucrainean

Termenul „căsătorie civilă” a fost înțeles odată cu o relație de familie care nu a fost sfințită de
sacramentul căsătoriei, ci a fost înregistrată la oficiul registrului. Sindicatele familiale, în care soțul
și soția erau unite exclusiv prin dragoste și acorduri orale, erau numite „coabitare”, iar copiii născuți
într-o astfel de uniune erau numiți temutul cuvânt „nelegitim”.

Nu este un secret faptul că recent din ce în ce mai multe cupluri locuiesc împreună, ca o
singură familie fără înregistrarea de stat a căsătoriei, în așa-numita relație „căsătorie reală”. Acesta
este modul în care avocații definesc relația neînregistrată dintre un bărbat și o femeie astăzi. Uneori,
termenul „căsătorie efectivă” este încă folosit.

Astăzi, relația dintre un bărbat și o femeie poate fi numită „căsătorie de facto”, atunci când, în
primul rând, cuplul locuiește în aceeași zonă, în al doilea rând, conduce o gospodărie comună și, în
al treilea rând, nu își înregistrează relația cu autoritățile.

Aș dori, de asemenea, să atrag atenția asupra faptului că conceptul de „căsătorie civilă”, care
este utilizat pe scară largă în societate, nu este sinonim cu termenii de mai sus, întrucât înțelegerea
acestui concept ca o căsătorie neînregistrată este greșită. Dimpotrivă, termenul „căsătorie civilă”
înseamnă o căsătorie înregistrată într-o autoritate publică, dar fără participarea bisericii. Cauza
acestei confuzii poate fi clarificată privind istoricul.

Privind în urmă, putem vedea că „căsătoriile efective” nu sunt produsul de astăzi. În secolul al
XVIII-lea, scriitorul Voltaire, care nu fusese niciodată căsătorit, a petrecut șaisprezece ani alături de

15
marchiza du Chatelet, care a devenit mulți ani amanta, prietena și tovarășa sa intelectuală. Talentata
artistă Van Gogh a trăit într-o „căsătorie de facto” cu o fostă prostituată Klasina, ajutând la creșterea
celor doi copii ai ei.

O condiție obligatorie în vremurile pre-revoluționare (până în 1917) pentru legalitatea

căsătoriei era prezența unei binecuvântări bisericești, iar legea proteja doar acele relații de familie
dintre un bărbat și o femeie care erau sfințite de misterul căsătoriei.

Pe baza Decretului comisarului popular al Ucrainei emis la 20 februarie 1919, o căsătorie

încheiată într-o autoritate de stat a devenit legală, iar o căsătorie încheiată pe baza unui rit religios
nu a mai creat consecințe juridice (cu excepția celor încheiate înainte de decret). Potrivit sursei,
căsătoria înregistrată a fost numită „căsătorie civilă”.

Întrucât înainte de revoluție erau recunoscute doar căsătoriile bisericești, iar căsătoriile civile nu
erau permise, chiar și după 1917 oamenii au folosit termenul „căsătorie civilă” ca obicei, adică
„relații matrimoniale efective”.

Prin urmare, căsătoria civilă nu trebuie confundată cu căsătoria propriu-zisă.

Acum, conceptul de „relații conjugale efective” se extinde la acele uniuni familiale care nu sunt
recunoscute nu numai de biserică, ci și de stat.

Cu toate acestea, aș dori să mă opresc în primul rând asupra problemelor juridice ale așa-
numitelor „relații conjugale de facto”, care au existat și au existat dintotdeauna. Lipsa unui sistem
clar de reglementare juridică a relațiilor „căsătoriei de facto” împiedică automat o abordare
unificată a organelor judiciare pentru soluționarea litigiilor conexe. Chiar și Codul familiei din
Ucraina, adoptat la 10 ianuarie 2002, nu a oferit răspunsuri specifice la problemele controversate.
Astfel, articolul 74 din Codul familiei din Ucraina, deși nu este integral, încearcă totuși să
echivaleze „căsătoria efectivă” cu una înregistrată. La urma urmei, absența unei ștampile în
pașaport nu salvează acum din pensie alimentară, sau din împărțirea proprietății sau din alte
frumuseți ale vieții „divorțante”. Un alt lucru este că, înainte de a prelua cererile de proprietate, va
trebui mai întâi să vă dovediți relația de familie în instanță. Și în cazul pensiei alimentare - faptul
paternității.

Astfel, acceptând o „căsătorie de facto”, cetățenii permit astfel o anumită incertitudine a

relațiilor ulterioare în sens juridic, deoarece conținutul lor este drepturile și obligațiile reciproce.
Acestea din urmă sunt protejate prin lege numai într-o căsătorie înregistrată (partea a doua a

16
articolului 21 din Codul familiei din Ucraina) și nu sunt private de această protecție nici atunci când
soția și soțul din motive valide (educație, muncă, tratament, trebuie să aibă grijă de părinți, copii
etc.) nu trăiesc împreună.

De regulă, o relație într-o căsătorie neînregistrată se bazează exclusiv pe sentimente și pe un

acord oral. Coabitarea efectivă nu este considerată o căsătorie, iar durata „relației conjugale
efective” și natura relației conjugale dintre participanții lor (indiferent dacă este gravă sau
accidentală) nu au nicio semnificație juridică.

Conform primei părți a articolului 74 din Codul familiei din Ucraina, dacă o femeie și un bărbat
locuiesc în aceeași familie, dar nu sunt căsătoriți, proprietatea dobândită de aceștia în timpul
reședinței comune le aparține dreptului de proprietate comună, cu excepția cazului în care se
stabilește altfel în scris. acordul dintre ei.

Cu toate acestea, soții au dreptul să împartă bunurile dobândite de aceștia în timpul căsătoriei,
ceea ce va fi confirmat printr-un certificat de căsătorie, iar stabilirea momentului în care a început
„căsătoria efectivă” va fi destul de problematică, pentru a confirma faptul coabitării și administrarea
comună a care se află într-o căsătorie neînregistrată va trebui să meargă în instanță și să prezinte
dovezi ale unei astfel de conviețuiri. Codul familiei prevede că pentru ca unul dintre soți să încheie
acorduri care necesită legalizare legală și (sau) înregistrare de stat (și anume imobile, vehicule),
precum și acorduri privind bunuri valoroase, consimțământul celuilalt soț trebuie prezentat în scris
și trebuie să fie legalizat (partea a treia a articolului 65 din Codul familiei din Ucraina). Cu toate
acestea, legislația nu prevedeși nu poate prevedea obținerea consimțământului celuilalt soț. Adică,
regulile privind eliminarea proprietății comune comune a soților vor funcționa numai dacă
drepturile de proprietate au fost emise ambelor persoane, în timp ce pentru soți nu contează cui va fi
eliberat bunul.

În cazul în care uniunea de facto nu a fost la înălțimea așteptărilor și nu au fost găsite mijloace
pașnice de împărțire a proprietății, partea la „relația conjugală de facto” trebuie mai întâi să
convingă instanța că proprietatea este comună. Pentru a face acest lucru, este necesar să se
demonstreze nu faptul de a fi într-o „relație conjugală de facto”, ci faptul de a dobândi această
proprietate anume pe cheltuiala sau ca urmare a participării la muncă atât a soțului, cât și a soției de
facto. Practica arată că acest lucru nu este întotdeauna ușor de făcut.

Cel mai simplu, dar nu întotdeauna eficient mod de a dovedi este mărturia martorilor. Astfel,
argumentele pot fi informații conform cărora unul dintre participanții la relația conjugală efectivă în

17
perioada de conviețuire nu a avut fonduri suficiente pentru a achiziționa sau îmbunătăți proprietatea
fără a strânge fonduri de la altul. Documentele care pot dovedi disponibilitatea câștigurilor sau a
altor venituri, obținerea unui împrumut bancar în numele unuia sau ambilor participanți la
„căsătoria efectivă”, contractele de împrumut, donațiile sau documentele care confirmă costul
proprietății comune au o valoare probatorie mai mare.

De asemenea, este destul de obișnuit pentru o situație atât de dificilă atunci când proprietatea
dobândită de soții de facto pentru fonduri comune este înregistrată la unul dintre ei. Dacă într-o
căsătorie înregistrată nu are nicio semnificație juridică, atunci în ceea ce privește „relația conjugală
efectivă”, aceasta este destul de mare. Astfel, proprietatea emisă unuia dintre participanții la o
relație gratuită este exclusiv proprietatea sa. Cealaltă parte nu are dreptul la o astfel de proprietate
până nu dovedește că este comună.

Pentru a evita o astfel de situație, recomandăm ca toate bunurile achiziționate de soții de facto
cu fonduri comune să fie înregistrate „pentru doi” în proprietate parțială comună. De exemplu, în
contractul de vânzare este necesar să se specifice simultan doi cumpărători, apoi fiecăruia dintre ei
cota corespunzătoare de proprietate va aparține. Dacă mărimea acțiunilor nu este specificată în
contract, atunci pe baza primei părți a articolului 357 din Codul civil al Ucrainei, acestea sunt
considerate egale. Astfel, dreptul fiecărei părți la o parte din proprietatea achiziționată în comun va
fi consacrat în documente (acorduri, certificate de proprietate etc.). În cazul unei dispute, nu vor fi
necesare dovezi suplimentare.

Mai mult, modalitatea contractuală de reglementare a relației dintre soții efectivi este aproape
singura modalitate de a proteja drepturile și interesele participanților săi. Astfel, soțul și soția de
facto pot încheia un acord privind împărțirea proprietății care este în proprietatea lor comună,
precum și acorduri privind ordinea de deținere, utilizare, eliminare a acestor bunuri și împărțirea
fructelor și veniturilor din utilizarea proprietății comune.

În special, contractul poate specifica dreptul unuia dintre participanții la „relația conjugală
efectivă” de a folosi lucrurile celuilalt fără a înlocui lucrurile utilizate; să determine participarea
egală a soțului efectiv la costul închirierii unei locuințe pentru coabitare; indicați obligația
participantului soțului real, care a întrerupt „relația conjugală efectivă”, de a se muta din astfel de
spații și obligația celuilalt de a-l elibera pe primul din costul locuinței. Acordul poate prevedea
proprietatea parțială comună a achiziției în timpul coabitării bunurilor de uz casnic și procedura de
divizare a acestora în cazul încetării „căsătoriei efective”.

18
 Cu toate acestea, toate acordurile trebuie să respecte dispozițiile generale ale dreptului civil cu
privire la condițiile de valabilitate ale acordurilor. Acestea nu trebuie să conțină prevederi care
stabilesc drepturi și obligații care pot de fapt să apară numai dintr-o căsătorie legală. De exemplu,
soțul de facto nu are dreptul să încheie un contract de căsătorie.

Diferența dintre o căsătorie înregistrată și una reală în domeniul încheierii de contracte este că
un contract încheiat de unul dintre participanții la o „relație conjugală de facto2 în interesul unei
familii cu un terț nu creează obligații pentru o altă parte (cu excepția cazului în care se prevede
altfel în contract). , chiar dacă proprietatea primită în temeiul prezentului acord este folosită în
interesul familiei.

În plus, în cazul încheierii de către unul dintre soții de facto cu privire la proprietatea comună a
contractului, care necesită înregistrarea de către un notar sau supusă înregistrării de stat, nu este
necesar consimțământul celuilalt. În cazul unei căsătorii înregistrate, un astfel de consimțământ nu
este doar necesar, ci trebuie, de asemenea, executat în mod corespunzător (notarizat).

De asemenea, pot apărea probleme în stabilirea timpului în care o parte la o relație conjugală
reală poate solicita instanței pentru protecția dreptului sau a interesului său. În esență, lipsește o
definiție clară a faptului (datei) „relației conjugale efective”, care la rândul său creează dificultăți în
ceea ce privește procedura de calcul a termenului de prescripție.

Unele dificultăți apar în determinarea originii unui copil ai cărui părinți nu se află într-o
căsătorie înregistrată. Astfel, articolul 52 din Constituția Ucrainei și articolul 142 din Codul familiei
din Ucraina stipulează că copiii sunt egali în drepturile lor indiferent de origine și au drepturi și
responsabilități egale față de părinți, indiferent dacă părinții lor au fost căsătoriți între ei.

Prin urmare, numai procedura de înregistrare a nașterii acestui copil în registrul civil de stat va
depinde de faptul dacă copilul este născut în căsătorie sau în afara acestuia. Dacă copilul s-a născut
într-o căsătorie înregistrată, această problemă este mult mai ușor de rezolvat, deoarece soția este
înregistrată ca mamă, iar soțul - tatăl copilului.

Dar, în cazul „căsătoriei efective”, originea copilului de la mamă este determinată pe baza
documentului instituției de îngrijire a sănătății despre nașterea copilului, iar originea copilului de la
tată se poate determina:

o la cererea mamei și a tatălui copilului;

o la cererea unui bărbat care se consideră tatăl copilului;

19
 o prin hotărâre judecătorească.

În ceea ce privește drepturile personale de proprietate, există puține diferențe între o căsătorie
înregistrată și una neînregistrată. Atât în primul, cât și în al doilea caz, bărbaților și femeilor li se
garantează drepturi și șanse egale, în conformitate cu drepturile și libertățile fundamentale ale
omului. În special, aceștia sunt liberi să aleagă profesii, profesii, locuri de reședință, au dreptul la
libertatea de gândire, conștiință și religie. Atât în cazul unei „căsătorii de facto”, cât și în cazul unei
căsătorii înregistrate, o femeie și un bărbat au dreptul de a împărtăși responsabilitățile familiale și de
a decide împreună asupra problemelor vieții de familie (de exemplu, întreținerea, creșterea și
educarea copiilor minori comuni). Participanții la relațiile de familie sunt obligați să aibă grijă de
sănătatea, dezvoltarea și securitatea materială a copiilor lor. Ambele părți sunt răspunzătoare unul
față de celălalt și față de ceilalți membri ai familiei pentru comportamentul lor. Atât bărbații, cât și
femeile au dreptul la libertate personală,dezvoltarea fizică și spirituală, respectul pentru
individualitatea cuiva și respectul pentru orice muncă desfășurată în interesul familiei.

Cu toate acestea, dreptul unuia dintre participanții la relațiile de familie de a-și schimba
numele de familie cu numele unui alt participant apare numai în legătură cu înregistrarea căsătoriei.

Dar apariția drepturilor de proprietate alimentară nu depinde de căsătoria în care vă aflați.

Legislația actuală prevede posibilitatea de a primi pensie alimentară atât în cazul în care se află într-
o căsătorie înregistrată (articolele 75, 76 din Codul familiei din Ucraina), cât și în cazul „relațiilor
matrimoniale efective” (articolul 91 din Codul familiei din Ucraina).

Cu toate acestea, pe baza analizei acestor articole, se poate susține că un soț și o soție legale ar
trebui să se sprijine reciproc financiar, indiferent de circumstanțe. În cazul „căsătoriei de facto”,
legea impune, în primul rând, ca relația dintre o femeie și un bărbat să fie de natură durabilă, iar în
al doilea rând, ea determină anumite condiții în care poate apărea dreptul la întreținere. Astfel,
pensia alimentară are dreptul la unul dintre participanții la „relația conjugală efectivă” care a
devenit incapacitat în timpul conviețuirii sau dacă copilul lor locuiește cu el (ea). Cu toate acestea,
în acordarea unei femei drept la întreținere în timpul sarcinii, Codul familiei nu conține un
mecanism pentru modul în care acest drept poate fi exercitat, deoarece dacă o soție legală intentează
un proces, tatăl copilului nenăscut va fi soțul legal și dacă femeiacare nu se află într-o căsătorie
înregistrată, vor trebui mai întâi să demonstreze din nou faptul conviețuirii cu bărbatul de la care
dorește să primească pensie alimentară.

20
 În plus, legând dreptul la întreținere de ședere pe termen lung de către o singură familie, Codul
nu specifică ce perioadă de ședere comună va fi considerată „lungă”. Adică, în fiecare caz, instanța
va stabili în mod individual dacă există sau nu motive de detenție.

În concluzie, aș dori să menționez că în materie de moștenire, există și unele diferențe care

disting „căsătoria efectivă” de înregistrată. Astfel, soțul real poate trăi din fonduri comune,
dobândind proprietăți (apartamente, mașini, garaje, terenuri, mobilier, electrocasnice) pentru o
lungă perioadă de timp, în deplină înțelegere și consimțământ. Cu toate acestea, în cazul morții
unuia dintre ei, în numele căruia este înregistrată proprietatea, celălalt poate spera la o cantitate
decentă de moștenire numai dacă un testament a fost lăsat în favoarea sa sau dacă a fost dependent
de decedat. Destul de frecventă este situația în care o persoană care a trăit într-o „căsătorie de facto”
de mai bine de un deceniu, primește în cele din urmă drepturi minore asupra proprietăților
dobândite în comun sau nu le primește deloc. De regulă, aproape toată moștenirea decedatului trece
rudelor sale oficiale.Și apoi o dispută între acesta din urmă și soțul sau soția care au supraviețuit
cealaltă jumătate a lor este inevitabilă. Așa cum spune zicerea înțeleaptă: căsătoria are loc în cer, iar
proprietatea este împărțită pe pământ.

Potrivit articolului 1264 din acest Cod civil al Ucrainei, în al patrulea rând, dreptul de a moșteni
prin lege are persoane care au locuit cu testatorul în aceeași familie timp de cel puțin cinci ani
înainte de deschiderea moștenirii. Cu toate acestea, este clar că, chiar și în astfel de condiții,
ponderea soțului real va fi mult mai mică decât ceea ce ar putea primi el într-o căsătorie înregistrată.

Astfel, evitarea drepturilor și responsabilităților familiale ale soților face dificilă protejarea
intereselor participanților (sau foștilor membri) ai familiei. Aceasta arată frivolitate și nesiguranță în
relațiile conjugale. În același timp, nu se poate să nu fim de acord că căsătoriile neînregistrate sunt
caracterizate de aceleași trăsături ca o familie creată pe baza unei căsătorii înregistrate: îndeosebi
îndeplinește funcții similare (nașterea, creșterea copiilor, sprijin material reciproc și cooperare).

Totuși, „legalizarea” unei căsătorii neînregistrate nu poate fi permisă nici ea, deoarece acordarea
soției de facto aceleași drepturi ca și cea înregistrată ar discrimina căsătoria, iar înregistrarea
ulterioară a acesteia ar fi lipsită de sens. În plus, extinderea reglementării legale adresate soților la
relația dintre soții de facto va duce inevitabil la pierderea criteriilor legale de distincție între
căsătoriile care îndeplinesc cerințele statului și cele care își dobândesc protecția juridică fără
înregistrare. Astfel, nu are sens să se utilizeze instituția de anulare a căsătoriei. În plus, punerea în
aplicare a principiului monogamiei căsătoriei va fi problematică. Este posibil ca practica judiciară

21
să întâmpine dificultăți juridice și etice semnificative în soluționarea litigiilor legate de consecințele
„căsătoriilor de facto”.

Astfel, interesul statului pentru înregistrarea căsătoriei ar trebui exprimat prin capacitatea sa de
a influența relațiile conjugale în așa fel încât să fie utilă și necesară societății și individului. În
special, această oportunitate este o garanție a stabilității lor, a protecției drepturilor și intereselor
soților și copiilor lor.

Concluzii

Astăzi, deși asistăm la o diversificare și o sofisticare a regimurilor matrimoniale, este totuși

posibilă existența unui corp de principii aplicabile raporturilor patrimoniale dintre soți, indiferent de
legislația concretă care le consacră. Punctul central al acestor reguli îl reprezintă principiul egalității
în drepturi a soților, consacrat atât la nivel constituțional, dar mai ales, existent în actele
internaționale la care state sunt părți, așa cum sunt Declarația Universală a Drepturilor Omului și
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile, politice și altele.

Fie că se folosește noțiunea de gestiune sau administrare, cele mai multe legislații vizează sfera
patrimonială a relațiilor dintre soți, referindu-se la limitarea puterilor soților de a dispune de
imobilul având destinația de locuință a familiei, dreptul de a a exercita o profesie fără acordul
celuilalt soț, modalitatea de percepere a veniturilor, contribuția la cheltuielile căsătoriei,
solidaritatea pentru datoriile asumate în legătura cu căsătoria, posibilitatea unuia dintre soți de a
anula câtorva operațiuni juridice limitativ prevăzute de lege, care ar putea pune în pericol interesele
familiei, asigurându-se în acest fel reglementări complete, ce răspund prompt necesităților și
dinamicii raporturilor patrimoniale dintre soți.

Bibliografie selectivă:

1. Fr. Terre Ph. Simler, Droit civil. Les regimes matrimoniaux, 6ͤ ėd. , Dalloz, Paris, 2011., p.1,
nr. 1;
2. J. Carbounnier, Droit civil, vol. I, PUF, Paris, 2004, p.1262, nr. 567.

22
3. P. Vasilescu, Regimuri matrimoniale, ed. A2-a, revizuită, Ed. Universul Juridic, București,
2009, p.18-21.
4. Fr. Terré, Ph. Simler, op. cit., p. 10-11, nr. 12.
5. M. Avram, C. Nicolescu, op. cit., p.113.
6. Ibidem p. 28; P. Vasilescu, Regimuri matrimoniale, op. Cit., p.62 și urm.
7. Emese Florian. Regimuri matrimoniale , Editura C.H.Beck, București, 2015.
8. Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, repubicată (M.Of. nr. 55 din 15 iulie 2011).
9. https://www.avocatnet.ro/forum/discutie_626341/Casatorie-cet%C4%83%C8%9Bean-
Ucraina.html , 13.01.2021.
10. https://www.informatiiconsulare.ro/mae/portals/0/kb/kb/Acte%20de%20stare%20civil
%C4%83/C%C4%83s%C4%83torie/Casatorie%20in%20UCRAINA/Casatorie%20pe
%20plan%20local%20in%20UCRAINA%20.htm , 13.01.2021.
11. https://minjust.gov.ua/m/str_38233 , 13.01.2021.
12. https://minjust.gov.ua/m/str_8795 , 13.01.2021.

23