Universitatea Dunărea de Jos, Galați

Facultatea de Științe Juridice, Sociale și politice

-Departamentul pentru Învățământ la Distanță și cu Frecvență Redusă-

Disciplina: Dreptul asigurărilor

An: IV, IFR

-ASIGURĂRILE DE VIAȚĂ-

Coordonator stiințific:
Lect . univ. dr. Mihaela Agheniței

Student: LUNTRARU CĂTĂLINA

 -Referat-

Cuprins

Capitolul 1. Apariția Și Evoluția Asigurărilor

Secțiunea 1. Noțiuni introductive.................................................................pag. 3
1.1. Relaţia Asigurare – Risc.........................................................................pag. 3
1.2. Apariţia şi evoluţia asigurărlor de viață...............................................pag. 4
1.3. Asigurările în România..........................................................................pag. 5
Capitolul 2. Ce reprezintă asigurările de viață?
Secțiunea 1. Asigurările De Viață……………………………………….....pag. 6
1.1. Abordări teoretice privind asigurările de viață……………………....pag. 7
1.2. Caracteristicile asigurărilor de viață………………………………….pag. 10
1.3. Tipuri de asigurări de viață……………………………………………pag. 12
1.4. Produse tradiționale de asigurări de viață……………………………pag. 13
1.5. Produse unit-linked…………………………………………………….pag. 15
1.6. Asigurarea de rentă (Anuitatea)………………………………………pag.17
1.7. Asigurarea pentru ipotecă……………………………………………..pag.18
1.8. Rezerva matematica…………………………………………………...pag.20

Concluzii……………………………………………………………………...pag. 21

2
 Cap. I

APARIȚIA ȘI EVOLUȚIA ASIGURĂRILOR

Secțiunea 1 – Noțiuni introductive

1.1. Relaţia Asigurare – Risc

Riscul este definit în dicţionarul explicativ al limbii române ca posibilitatea de a ajunge într-
o primejdie, de a avea de înfruntat un necaz sau de a suporta o pagubă.

Dorinţa omului de a proteja familia şi patrimoniul s-a materializat, ca urmare aorganizării

ştiinţifice a solidarităţii umane, în asigurare. Aceasta presupune acordarea uneiindemnizări
financiare victimelor unor evenimente, precum catastrofe naturale, accidente.

Din punct de vedere juridic riscul este evenimentul viitor şi incert (dar posibil), de a
căruirealizare este legată producerea unor efecte juridice. El are importanţă pentru asigurator,
deoarece dinanalizarea şi evaluarea lui rezultă nivelul primei şi corespunzător al indemnizaţiei
de asigurare.În funcţie de felul incertitudinii poate fi întâlnit:

- risc previzibil - provocat de factori cunoscuţi la momentul încheierii contractului (de ex.:
activitateaîn mediu toxic, boala etc...);

- risc imprevizibil - datorat unor factori ce nu pot fi cunoscuţi şi nici bănuiţi, precum

cutremur, secetă,inundaţii, furtună etc.;

În funcţie de natura sa riscul poate fi social, când are drept cauză evenimente sociale
(precum boală, şomaj) şi de natură politică sau economică  care are la origini situaţia
politico-economică existentă şi posibile evenimente majore precum: război, lovitură de stat,
falimentul etc.

3
 Relaţia asigurare-risc este una de cauzalitate imediată: prezenţa unui risc a creat nevoia de
asigurare.

Modul în care acest mijloc de protecţie a evoluat este strâns legat de evoluţia civilizaţiei
umane, de fenomene demografice, economice şi de modul în care catastrofele naturale au fost 
percepute de-a lungul timpului.

1.2. Apariţia şi evoluţia

În forme primare, asigurările au fost prezente odată cu primele grupuri sociale organizate,
careîntr-o formă sau alta, încercau să-şi ajute membrii în caz de nevoie.

Dovezi de existenţă a asigurării există din antichitate:

 în Egiptul antic (în jurul anului 4500 î.H.) existau societăţi de într-ajutorare a
cioplitorilor de piatră;
 în Babilon, transportul era organizat în caravane, iar costurile dispariţiilor erau
suportate încomun de comercianţi. Proprietarii de corăbii se înţelegeau cu acela care
îşi pierdea corabiasă primească alta în loc, cu condiţia ca pierderea să nu fie din culpa
proprietarului;
 în secolul V î.H., Pericle a înfiinţat organizaţii care aveau ca
scop ajutorarea membrilor şi familiilor  acestora în caz de incendiu, boală, deces;
 membrii colegiului funerar din Lanuvium Roma încheiau un adevărat contract de
asigurare, plătind întimpul vieţii cotizaţii pentru ca înmormântarea să fie organizată de
colegiul al căror membrii erau.

Împrumutul maritim (foenus nauticum), utilizat de greci şi romani, presupunea

obţinerea de către comerciant a unui împrumut în bani necesari
o r g a n i z ă r i i t r a n s p o r t u l u i . Î n c a z u l î n c a r e n a v a  pierea, împrumutul nu trebuia
restituit, iar dacă ajungea la destinaţie, pe lângă împrumut se plătea şi odobândă ridicată
pentru suportarea riscului. În Evul Mediu, împrumutul maritim a continuat să fie
folosit până în 1234, când Papa Grigore al IX-lea l-a interzis datorită dobânzilor excesive.
Asigurările continuă să-şi facă loc ca asociaţii mutuale ale lucrătorilor, artiştilor,

4
astfel că membrii corporaţiilor existente în unele ţări europene (Danemarca, Anglia) erau
despăgubiţi în caz de accident de muncă, incendiu sau chiar incapacitate de muncă.
(Cel mai vechi contract de asigurare în formă scrisă este datat 1347, fiind încheiat la
Genova.De fapt, tot acolo apare şi prima codificare a asigurării în regulile emise de Uffizio de
Marcanzia în1383 şi prima societate de asigurări maritime în 1424.)

În secolul al XVIII-lea în Franţa, italianul Tonti a creat primele tontine, practic asigurări
de viaţă. Membrii tontinelor contribuiau la un fond comun cu o cotizaţie anuală şi pe o
perioadă determinată, iar la expirarea perioadei, suma obţinută prin capitalizarea cotizaţiilor
se împărţeamembrilor supravieţuitori.

(Cel mai vechi contract scris în materia asigurărilor de viaţă a fost încheiat la Londra în
1583.Tot la Londra în 1666, după marele incendiu apar primele asigurări contra incendiilor.)

Odată cu secolul al XIX-lea, putem vorbi de asigurările moderne: în Franţa apar societăţi
deasigurare care au prosperat rapid, în Anglia apare prima societate de asigurări pentru
accidente pe caleaferată, se diversifică domeniile de asigurare.

În concluzie, apariţia şi evoluţia asigurărilor s-a datorat:

a.evoluţiei economico-sociale;
b.urbanizării şi organizării breslelor;
c.dezvoltării matematicii şi în special a teoriei probabilităţilor.

1.3. Asigurările în România

Ca şi în restul Europei, în secolul al XIV-lea, apar asociaţiile mutuale, pe structura

breslelor, încadrul cărora fiecare membru plătea taxa de înscriere şi cotizaţii, iar sumele
colectate erau utilizate pentru înmormântări, ajutorarea văduvelor şi copiilor.

Menţionări istorice:
- în 1744 o Casă de incendii organizată la Braşov ai cărei membri plăteau o sumă de bani,
urmând a fi despăgubiţi în caz de incendiu;
- în 1823, în Sibiu s-a încercat fără succes înfiinţarea unei instituţii de asigurare pentru
incendiu.

5
 Prima instituţie care a avut ca obiect de activitate asigurarea a fost întemeiată de Asociaţia
Meseriaşilor din Braşov care în 1844 înfiinţa Institutul General de Pensii din Braşov. În partea
de sud aţării - vechiul Regat - în 1871 lua fiinţă prima societate de asigurări: "Dacia". (Au
urmat: "România","Naţională", "Generală", "Agricolă"ş.a..)

În perioada interbelică, activitatea în domeniul asigurărilor a luat amploare, odată cu

intrarea capitalului străin. (Printre multele societăţi de asigurare, existau şi instituţii precum
Casa Armatei -secţia asigurări - care asigurau caii din proprietatea statului aflaţi în folosinţa
ofiţerilor şi Eforia Bisericii Ortodoxe Române - care asigura prin secţia de specialitate
bunurile din proprietatea parohiilor.)

După cel de-al doilea război mondial, întregul portofoliu al societăţilor de asigurare a fost
preluat de Sovromasigurare. Ulterior, s-a înfiinţat Administraţia Asigurărilor de Stat la care
statul adeţinut monopolul total în materie de asigurări.

După 1990, în baza Legii 47/1991 privind constituirea, organizarea şi

funcţionareasocietăţilor comerciale din domeniul asigurărilor, a Legii 136/1995 şi a Legii nr.
32/2000 privind asigurarea şi reasigurarea s-au înfiinţat nenumărate societăţi de asigurare cu
capital privat. În 1991, prin hotărâre de guvern s-a înfiinţat Oficiul de supraveghere a
activităţii deasigurare şi reasigurare în cadrul Ministerului Finanţelor ale cărui atribuţii au fost
preluate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (articolul 4, al Legii nr. 32/2000).

Capitolul 2

CE REPREZINTĂ ASIGURĂRILE DE VIAȚĂ?

Secțiunea 1

ASIGURĂRILE DE VIAȚĂ

Asigurările de viata nu au fost niciodata extrem de populare în țara noastră. Insă, în ultimii
ani, din ce în ce mai mulți oameni le iau in calcul. Suntem încă o piață emergentă în acest
domeniu, dar asta nu înseamnă că nu ne putem informa și proteja pe noi și pe cei dragi.

6
 Ce Este Asigurarea de Viata?

Asigurarea de viață este modalitatea prin care “predăm” o parte din riscurile la care suntem
expuși zi de zi unei companii de asigurare în schimbul unei sume de bani.În cazul în care
evenimentul asigura

Ce Riscuri Acoperă Asigurarea de Viata?

Decesul este principalul risc acoperit de o poliță de asigurare de viață. Cu alte cuvinte,
atunci când se produce decesul persoanei asigurate, beneficiarii poliței (de regulă, membri ai
familiei) primesc de la asigurator indemnizația stabilită de comun acord.

Însă decesul nu este singurul risc ce poate fi acoperit de o asigurare de viață. Asigurările de
viață pot acoperi și riscul de supraviețuire. Da, sună ironic. Însă polițele se încheie pe o durată
determinată. Dacă, la finalul ei, persoana asigurată este încă în viață, ea primește întreaga
sumă asigurată de pe polită, plus dobânda acumulată de la semnarea ei (condițiile diferă în
funcție de tipul poliței).

Nu în ultimul rând, polițele de viață pot acoperi atât riscul de deces, cât și cel de
supraviețuire, caz în care discutăm despre polițe mixte.

Pe lângă cele 3 riscuri de bază, asigurările de viață pot fi personalizate cu numeroase clauze
adiționale, astfel încât să se muleze pe nevoile noastre:

Riscul de invaliditate - În cazul unui accident sau altui eveniment soldat cu invalididate
permanență, asiguratul va fi despăgubit conform contractului. În cazul în care polița acoperă
acest risc, poate primi o sumă consistentă ca despăgubire, ori poate fi scutit de la plata
primelor de asigurare, fară a pierde însă asigurarea în caz de deces.

Riscul de fracturi/arsuri, caz în care asiguratul va primi o indemnizatie stabilită de la inceput

in polita de asigurare.

Riscul de spitalizare - pentru spitalizarea fie din accident, fie din orice cauza, asiguratul va
primi o indemnizație zilnică pentru fiecare zi petrecută in spital, asiguratorul va despăgubi
beneficiarul sau beneficiarii poliței.

1.1.Abordări teoretice privind asigurările de viață

7
 Viața noastră este amenințată de multe riscuri, unele mai mari, altele mai mici, care ne
afectează capacitatea de muncă sau chiar viață. Unele dintre riscuri sunt evenimente
probabile, ele ne pot afecta sau nu, dar exista riscul de deces, care este o certitudine,
întrebarea este doar când se va întâmpla.

Asigurarea de viață este modalitatea prin care aceste riscuri sunt preluate de o companie de
asigurări, care în schimbul unei sume de bani prestabilite preia aceste riscuri, și în cazul
producerii evenimentului nedorit va despăgubi persoana asigurată sau beneficiarul acestuia.

Asigurarea de viață este un contract semnat între asigurator și asigurat în favoarea unui
beneficiar, sau a mai multor beneficiari. Obiectul acestui contract este suma asigurată, care se
stabilieste de comun acord de ambele parți, sau la cererea asiguratului.

In functie de suma asigurată și de alți factori se stabilește mărimea primei de asigurare pe

care asiguratul va trebui să o platească pe parcursul duratei contractului la intervale de timp
prestabilite. În acest tip de asigurare NU se acumulează capital.

În cazul asigurărilor de viață cu acumulare de capital, parte din prima pe care o platești
acoperă componenta de protectie (ca și in cazul unei asigurări clasice de viață) în timp ce o
altă parte este investită de compania de asigurări și plătită clientului la finalul perioadei
contractuale sau chiar înainte, împreună cu o parte din profitul obținut. In acest caz,
asigurarile de viata SUNT și un instrument de economisire.

În funcție de numărul de persoane cuprinse în asigurare, asigurările de persoane se pot

clasifica în asigurări individuale și asigurări colective.

Asigurările individuale se caracterizează prin faptul că se incheie pentru o singură

persoană , precis determinată în poliță de asigurare. Această asigurare se poate încheia atât de
către persoane fizice cât și de către persoane juridice.

Asigurarea colectivă se încheie pentru două sau mai multe persoane. Forma cea mai
frecvent întalnită a asigurarilor colective încheiată de catre o persoană juridică este asigurarea
forței de muncă, pe când asigurările colective încheiate de către persoane fizice iau deobicei
forma asigurărilor familiale de viață sau asigurărilor familiale de accidente.

Asigurarea de viață este un mijloc de protecție financiară a unei persoane și a familiei sale.

8
 Ca mijloc de protecție a persoanei, asigurarea de viață creează un venit suplimentar pentru
un anumit moment, prin asigurarea unui capital sau a unei pensii. De asemenea, asigurarea de
viață vine în sprijinul asiguratului în momentul în care acesta, în urma unui accident, are
nevoie de sprijin financiar.

Ca mijloc de protecție a familiei, asigurarea de viață aduce un venit compensatoriu în

condițiile pierderii întretinătorului financiar, menținând în condiții normale nivelul de trai al
celor dragi. Totodata, polița de asigurare de viață, prin posibilitatea de a fi cesionată,
lichideaza datorii financiare (credite bancare), evitându-se lăsarea familiei cu datorii.

Asigurarile de viață se prezintă sub forma unor pachete de asigurări care acoperă în
principal urmatoarele riscuri:

a) supraviețuire pe un interval de timp stabilit (cel puțin 5 ani);

b) de economisire;

c) decesul din orice cauze;

d) invaliditatea permanentă totală sau parțială din accident;

e) incapacitatea temporară din accident;

f) scutirea de plată a primelor, în caz de invaliditate permanentă din accident mai mare de 50
%;

g) decesul din accident;

h)amortizarea unei părți din suma asigurată;

i) asigurarea unei pensii viagere (până la deces) sau pe timp limitat;

j) erori involuntare de asigurararea de management.

Asigurarea de viață poate fi definită ca fiind contractul în virtutea căruia un asigurator se

angajează, in schimbul primelor de asigurare primite, sa plătească, fie asiguratului, fie
beneficiarului asigurării o sumă determinată, în cazul morții asiguratului sau când acesta din
urmă supraviețuieste unei perioade definite prin contract.1

1
Galiceanu, I., Economia asigurarilor, Editura Universitaria, Craiova, 1996, p.199.

9
Scopul asigurării de viață poate fi rezumat astfel:2

 protecția financiară în cazul unei morți premature;

 mijloc de economisire pentru cei care supravietuiesc perioadei prevăzute în contract.

Aspectele legate de protecția în cadrul asigurării de viață sunt mult mai importante în primii
ani de existență a familiei când și cheltuielile sunt mai mari, în timp ce cheltuielile legate de
economisire devin presante mai târziu pentru a oferi protecție copiilor, pentru pensionare sau
pentru alte scopuri.

La asigurarea de viață, asiguratorul nu poate să acorde garanția sa decât după ce riscul luat
în sarcină sa a fost precizat. El trebuie, mai ales pentru asigurarea de deces, să facă o selecție a
riscurilor în scopul de a evita încheierea de contracte în care apariția sinistrului ar avea
probabilitate anormală. El poate recurge la datele statistice (tabele de mortalitate), dar
informațiile furnizate de acestea sunt insuficiente, ea având în vedere, mediile sau tendințele.

Alte elemente necesare in aceasta direcție se pot grupa astfel:3

 obiective (elemente de variatie a riscului, legate de diverse categorii de asigurati,

grupati dupa sex, varsta, profesie);
 subiective (specifice fiecarui individ: mortalitate, psihologie, etc.);
 medicale (esentiale, in masura in care permit o estimare a sperantei de viata a
fiecaruia).luntare de management.

1.2.Caracteristicile asigurărilor de viață

Asigurările de viaţă au, spre deosebire de asigurările generale, anumite caracteristici,

prezentate mai jos:

Valoarea capitalizată este un fond care se acumulează pe întreaga perioadă de viaţă a poliţei
şi la care deţinătorul de poliţă poate avea acces în mai multe moduri: poate face împrumuturi,
poate opta pentru cumpărarea unei poliţe de asigurare de viaţă cu plata integral, sau poate
răscumpăra poliţa. Dificultăţile financiare în cadrul asigurărilor de persoane sunt determinate
de: necesităţile băneşti pentru funeralii; asigurarea unor resurse financiare moştenitorului,
după decesul asiguratului; restabilirea morală după deces.

2
Jennigs, M. - Asigurarea perfecta, Editura. National, Bucuresti, 1998, trad. Daniela Neagoe, p.52.
3
Galiceanu, I., Economia asigurarilor, Editura Universitaria, Craiova, 1996, p.201.

10
 Motivaţia încheierii asigurărilor de persoane sunt: stresul; motivaţii personale; concepţia
despre moarte.

Riscul este definit de majoritatea economiştilor ca o pierdere propriu-zisă, sau ca o pierdere

produsă de o neglijenţă ce poate avea urmări asupra individului sau asupra unei proprietăţi.

Suma asigurată se stabileşte în mod forfetar de către asigurat, în funcţie de nevoile şi

posibilităţile sale financiare. Asiguratul poate să încheie mai multe contracte de asigurare
împotriva aceluiaşi eveniment şi pentru sume diferite, fără să fie împiedicat de lege sau de
asigurător să facă acest lucru.

La producerea riscului asigurat, asiguratul sau beneficiarul asigurării, poate încasa

drepturile de asigurare de la toţi asigurătorii deoarece aici nu mai este vorba de daună ca la
asigurările de bunuri.

Neavând caracter reparator, asigurarea de persoane nu are restricţii ca asigurarea de bunuri.

Dacă în urma producerii riscului asigurat, asiguratul suferă o vătămare corporală sau a
contactat o maladie care i-a afectat capacitatea de muncă, el are dreptul la o indemnizaţie de
asigurare (suma asigurată), care să facă posibilă refacerea situaţiei sale financiare existente
înaintea producerii accidentului sau contactării bolii. Interesul asigurării nu prezintă
importanţă, întrucât indemnizaţia de asigurare este datorată independent de existenţa unei
daune.

Indemnizaţia de asigurare reprezintă suma de bani pe care asigurătorul o achită

asiguratului în cazul producerii riscului asigurat.

Deoarece nici viaţa şi nici sănătatea unei persoane nu sunt evaluabile în bani, nu se poate
pune problema unui raport între suma asigurată şi paguba suferită de asigurat.

Contractul de asigurare se încheie în formă scrisă (prin completarea unei declaraţii de

asigurare). După analiza răspunsurilor, asigurătorul este de acord cu încheierea contractului,
redactarea contractului în formă scrisă şi înmânarea unui exemplar asiguratului. Contractul de
asigurare se consideră încheiat prin plata primei de asigurare şi emiterea poliţei.

Încetarea contractului de asigurare se realizează în următoarele moduri: modul obişnuit de

încetare îl constituie ajungerea la termen, adică expirarea perioadei pentru care a fost încheiat;
contractul încetează şi prin producerea evenimentului asigurat. Dar, există şi moduri mai puţin
uzuale cum ar fi: denunţarea, rezilierea şi anularea contractului.

11
 Denunţarea se face de către asigurător, dacă asiguratul nu a comunicat, în scris,
modificările intervenite în cursul contractului în legătura cu datele luate în considerare la
încheierea contractului.

Rezilierea înseamnă desfacerea pentru un timp a contractului, datorită neexecutării

obligaţiei uneia din părţi din cauze care i se pot imputa. Efectele produse de contract până la
reziliere rămân valabile.

Nulitatea contractului poate fi cauzată de declaraţii inexacte sau incomplete făcute de

asigurat, sau de lipsa interesului asigurabil din partea contractantului, în momentul încheierii
acestuia.

1.3.Tipuri de asigurări de viață

În funcție de combinația de riscuri acoperite și beneficii, există o largă varietate de produse

de asigurare de viață:

1.Asigurarea de viată pe termen limitat

Este cea mai simplă și răspândită formă de asigurare de viață.

Polița de asigurare acoperă numai riscul de deces, iar compania de asigurări va plati suma
asigurată numai dacă decesul asiguratului survine înainte de un termen predefinit prin
contract. În cazul în care acest termen este atins făra ca decesul să se producă, asiguratorul
este exonerat de orice plată.

Acest tip de asigurare nu ofera posibilitatea capitalizarii si economisirii primelor de

asigurare, de aceea are costuri reduse.

2.Asigurarea de viață pe termen nelimitat

Acoperă riscul de deces până la un termen ce poate fi considerat, practic, nelimitat, dat
fiind că el este fixat la o vârstă foarte înaintată a asiguratului, de exemplu 90 de ani, vârsta de
la care se presupune că decesul este un fapt natural, deci un risc neasigurabil.

Plata primelor de asigurare se va realiza, însă, într-un interval mult mai scurt, de exemplu
până la vârsta pensionării asiguratului. Sumele asigurate platite în cazul decesului pentru acest
tip sunt, de regulă, mai mari decat în cazul poliței de asigurare de viață pe termen redus.

12
 De asemenea, dacă asiguratul este în viață la data maturității contractului, adică
supraviețuiește termenului fixat în poliță, el va primi suma asigurată, actualizată cu inflația.

3.Asigurarea mixtă de viață

Acoperă atât riscul de deces al asiguratului pe durata de valabilitate a contractului, cât și

riscul de supraviețuire, după ajungerea poliței la maturitate.

În plus, acest tip de asigurare poate sluji și ca un instrument de economisire, incluzând și o

participare la fructificarea prin investiții financiare a rezervelor constituite de asigurator
(excedent).

Astfel, dacă pe durata contractului survine decesul asiguratului, societatea de asigurare va

plăti beneficiarilor desemnați suma asigurată plus excedentul. Dacă la maturitatea poliței
asiguratul este în viață, va primi el insuși suma asigurată plus excedentul.

Produsele de acest tip oferite de companiile de asigurări din România prezintă si o serie de
caracteristici particularizate, dintre care se pot enumera: posibilitatea de a extinde acoperirea
și asupra unor riscuri suplimentare cum ar fi cel de invaliditate în urma unui accident,
acordarea unor bonificații speciale în cazul decesului din accident sau existența clauzelor
privind suportarea de către asigurator a valorii primelor restante în cazul în care dobândirea
unei invalidități face imposibilă obținerea de venituri de către asigurat, precum și existența
unei garantii oferite de societatea de asigurări asupra randamentului investițional al
componentei de economisire.

1.4. Produse tradiționale de asigurări de viață

Asigurările de viață tradiționale sunt asigurări care oferă clienților garanții considerabile,
deobicei un beneficiu fix garantat în caz de deces sau la maturitate. Asiguratorul trebuie să
acorde aceste garanții indiferent de costurile pe care le implică și să întreprindă toate măsurile
potrivite pentru a rămâne solvabil, din respect pentru client și ca cerință a Comisiei de
Supraveghere a Asigurărilor. În acest caz, asiguratorul trebuie să investească cu precauție
sporită, în special în obligațiuni guvernamentale sau alte titluri de valoare. Clientul
beneficiază, astfel, de produse sigure.

13
 Asigurările de viață comportă forme și tehnici variate de realizare. Acestea se pot clasifica
în funcție de risc in asigurări de supraviețuire, asigurări de deces și asigurări mixte.

Asigurarile de supraviețuire, se caracterizează prin faptul că asiguratorul se angajează sa

platească asiguratului la expirarea contractului, suma asigurată, cu condiția ca acesta să fie in
viață4; în caz contrar asiguratorul se considera scutit de această prestație, neavând nicio
obligație față de moștenitorii asiguratului.

Asigurarea de supraviețuire poate fi încheiată și cu titlu de rentă, caz în care, suma

cuvenită asiguratului la expirarea contractului de asigurare, se platește acestuia treptat, deci
prin plăți periodice cu titlu de rentă.

Asigurarea de supraviețuire nu este atractivă pentru asigurat și cu deosebire pentru

beneficiarii de asigurare, deci nu stimulează spiritul de economisire.

Asigurările de deces au în vedere protecția asiguratului pentru riscul de deces , un risc

viitor și sigur, dar incert ca moment. Pentru a beneficia de o asemenea protecție, asiguratul se
angajează să platească prime toată viața, existând posibilitatea ca plata primelor să se
realizeze până la o dată stabilită de asigurat (cum ar fi ieșirea la pensie). Persoanei asigurate i
se dă posibilitate transformării unei asigurări viagere de deces, într-o asigurare viageră
opțională, care constă în modificarea la un moment dat, a asigurării viagere de deces într-o
asigurare de rentă viageră.

Cele două asigurări de viață - de supraviețuire și de deces - acoperă fiecare în parte cate un
risc, creand astfel impresia ca una din parti este întotdeauna perdantă. In realitate
supraviețuirea și decesul constituie riscuri alternative, nu se pot produce niciodată simultan.

Asigurările mixte de viață constituie un produs care acoperă ambele riscuri (de
supraviețuire și de deces) printr-un singur contract. Datorită faptului că se acordă acoperire
pentru doua riscuri alternative, asiguratii vor avea castig de cauza in ambele situatii: în cazul
decesului asiguratului, beneficiarul asigurarii intra in posesia sumei asigurate pentru deces, iar
în caz de supraviețuire, asiguratul încasează personal suma asigurată pentru supraviețuire
prevazută în contract.

4
Vacarel, I., Bercea, Fl., Asigurari si Reasigurari, Editura Expert, Bucuresti, 1998, p. 314.

14
 Asiguratul este obligat să suporte primele atat pentru riscul de deces, cat si pentru cel de
supravietuire, altfel asiguratorul neputând să-și echilibreze primele încasate cu indemnizatiile
datorate.

În practica internațională, asigurarea mixtă de viață cunoaște diferite variante, în ceea ce

privește termenul de valabilitate sau formă sub care se acordă suma asigurată.

Asigurarea dotală este concepută ca o modalitate de constituire treptată a dotei unui copil
până când acesta ajunge la majorat. Asigurarea de dota ofera de regula libertatea de a alege,
la sfarsitul contractului, modul in care copilul va beneficia de suma economisita. Adica dota
pentru casatorie, renta de studii, achizitionare de bunuri sau pornirea unei afaceri. In unele
cazuri, poate fi incheiata o singura polita, care sa asigure atat o dota pentru casatorie, cat si
plata unor sume la intervale de timp regulate - renta de studii. De regula, asigurarea de dota
pentru casatorie are doua componente: o componenta de protectie (respectiv asigurarea de
deces pentru parinti) si o componenta de investitii. La momentul casatoriei, se incaseaza suma
asigurata (aferenta componentei de protectie), plus valoarea economisita pana la acea data
(aferenta componentei de investitie). Suma totala este transferata beneficiarului politei, care
poate dispune de aceasta dupa necesitatile personale. Compania de asigurari nu impune
restrictii cu privire la modul de utilizare a sumei primite.

În general, asigurarea de dota pentru căsătorie poate fi facută din prima zi de viată a
copilului, iar acesta va beneficia de ea la 18 sau la 25 de ani. O conditie suplimentara, care
este impusa de firma de asigurari, se refera la varsta maxima a copilului in momentul
incheierii politei, care nu poate fi mai mare de 13 sau 14 ani5.

Asigurarea de nupțialitate este o asigurare de viata, in baza căreia asiguratorul se

angajeaza să plătească o anumita suma de bani asiguratului, daca acesta se căsătorește înainte
de a îndeplini o anumită vârstă.

Asigurarea de natalitate consta in obligatia asiguratorului de a plati o anumită sumă de

bani asiguratului căruia i s-a nascut un copil într-un anumit termen.

1.5. PRODUSE UNIT-LINKED

5
Daca un parinte in varsta de 40 ani, care are un copil de un an, vrea ca la varsta de 18 ani acesta sa dispuna de
un capital de 10.000 de euro, atunci va trebui sa incheie o asigurare la care prima anuala este de 450 de euro. In
situatia in care copilul are zece ani, pentru a primi aceeasi suma va trebui sa plateasca 1.200 de euro lunar.

15
 Daca in cazul asigurarilor de viata traditionale riscul investitiei apartine companiei de
asigurari (in consecinta asiguratorul va investi banii cu mare prudenta, de obicei in depozite
bancare si obligatiuni de stat, care desi nu aduc profituri mari, sunt sigure), la asigurarile unit-
linked riscul investitiei apartine contractantului, beneficiile obtinute din investitii depinzand
de performanta fondurilor de investitie create si puse la dispozitie de asigurator .

Aceste produse pot avea in structura lor urmatoarele componente :

Componenta de protecție, care este reprezentată de o asigurare de viață pe termen nelimitat,

pentru care plata primelor eșalonate se face până la împlinirea vârstei de pensionare, iar pe
perioada protecției suma asigurată (aleasă de client) este garantată de asigurator. În cazul
decesului asiguratului, beneficiarul va încasa valoarea maximă dintre suma asigurată și
valoarea contului sau la momentul respectiv. Suma asigurată este stabilită de către client între
o valoare maxima si una minimă, în funcție de vârsta sa și de prima platită, iar valoarea
contului este reprezentată de echivalentul valoric al unit-urilor deținute in fondurile financiare
ale asiguratorului.

Componenta investițională constă în cumpărarea de unități de cont (unit-uri 6) in

fondurile financiare constituite de asigurator. Aceste fonduri sunt fonduri interne, închise,
reprezentând un portofoliu de diverse tipuri de active financiare administrate de asigurator
exclusiv în scopul asigurării. În mod normal, asiguratorul creeaza mai multe fonduri din care
asiguratul are posibilitatea sa aleagă. Contractantul asigurării va avea acces la aceste fonduri
doar prin intermediul asigurărilor unit-linked, iar prima de asigurare plătita va fi destinată în
intregime achizitionării de unit-uri în fondurile financiare7.

Plata primelor se poate face anual, semestrial, trimestrial, lunar, dar și în orice moment atunci
cand se dorește mărirea parții de investiție. Contractantul poate alege procentul în care prima
se va aloca intre diferitele fonduri și poate în orice moment să schimbe gratuit aceste procente
(cote) de alocare.

6
Un unit reprezinta o diviziune a fondurilor financiare, asigurand clientului dreptul de a participa la performanta
acestora. Valoarea unui unit se stabileste saptamanal, la momentul evaluarii fondurilor, regasindu-se in pretul de
vanzare. Acest pret este folosit pentru evaluarea costului asigurarii de viata in momentul in care clientul opteaza
pentru retragerea de lichiditati sau atunci cand intrerupe contractul si doreste sa obtina echivalentul valoric al
continutului sau.
7
Pretul de cumparare reprezinta pretul la care clientul poate cumpara unit-uri in fondurile financiare mentionate.
Cu alte cuvinte, banii platiti de client sub forma primelor de asigurare sunt transformati in unit-uri in functie de
acest pret.

16
Componenta rentelor apare doar în cazul asigurărilor unit-linked la care exista posibilitatea
transformării valorii contului la expirarea contractului. Ea consta în transformarea, la sfârșitul
perioadei de plată a primelor (la vârsta pensionării), a valorii contului contractantului în rente
lunare.

Trăsături ale produselor unit-linked:

 prima de asigurare nu este fixa, clientul poate modifica oricand marimea primelor de
asigurare;
 clientul poate alege suma asigurata intre un minim si un maxim stabilite in functie de
varsta asiguratului si de valoarea primei platite si poate fi modificata oricand dar suma
respectiva este garantata pe toata durata contractului;
 plata primelor de asigurare este esalonata si exista posibilitatea modificarii frecventei
de plata la fiecare aniversare a contractului;
 clientul poate oricand sa retraga o cota din numarul unit-urilor in contul sau, cota
exprimata ca procent sau suma fixa;
 in cazul in care clientul nu mai poate plati primele de asigurare contractul unit-linked
se transforma intr-un contract cu suma asigurata redusa, adica noua suma asigurata va
fi egala cu valoarea contului contractantului la momentul incetarii platii primelor;
 in cazul unui contract cu suma asigurata redusa, clientul are dreptul sa faca retrageri
periodice prin reducerea contului sau, reduceri care se pot face sub forma de cote
procentuale sau in suma fixa, atata timp cat contul nu este nul;
 contractantul asigurarii are dreptul, de regula o data pe an, sa transfere unit-uri intre
fondurile financiare in care se afla banii sai.

Și in cazul asigurării de tip unit-linked, ca și în cazul celorlalte asigurări de viață, se pot

adăuga clauze suplimentare, cu deosebirea ca prima corespunzatoare clauzelor se va deduce
lunar din contul contractantului prin reducerea numarului de unit-uri.

1.6. ASIGURAREA DE RENTĂ (ANUITATEA)

Printr-o asigurare de rentă, asiguratorul plăteste o indemnizație periodică. In funcție de

perioada de plată a acesteia, se disting :

1.6.1. Renta cu rată fixă

17
 In cazul acesteia indemnizația de asigurare se platește indiferent dacă asiguratul mai traiește
sau nu. In momentul în care începe plata acestei rate fixe, este important dacă asiguratul mai
este sau nu în viață (in caz negativ, se platește suma asigurată beneficiarului); ea se platește pe
o anumită perioadă (un numar de ani).

1.6.2. Renta viageră

Pentru primirea unei indemnizatii de renta viageră, asiguratul (sau, în cazul în care avem
de-a face cu mai mulți asigurați, cel puțin unul dintre aceștia) trebuie să fie în viață.
Asigurarea este încheiată pe "viață" asiguratului. O asigurare de rentă viageră poate fi
incheiată și în favoarea mai multor persoane. În astfel de situații, la moartea unuia dintre
asigurați, renta viageră se transferă asupra vieții celuilalt.

Indemnizația de rentă viageră se acord trimestrial, mai rar lunar. Asiguratorul preferă însă
sa o acorde, dacă se poate, semestrial sau chiar anual, pentru a beneficia mai mult timp de
sume mari pentru investiții și pentru că astfel se reduc cheltuielile administrative.

In cazul asigurării de rentă viageră există urmatoarele cazuri speciale:

 asigurarea de rentă viageră cu rambursare - în cazul decesului asiguratului se

rambursează primele de asigurare deja plătite;
 asigurarea de rentă viageră fără rambursare - în cazul decesului asiguratului nu se
rambursează primele de asigurare deja platite, avantajul fiind plătirea unor prime mai
reduse decât în cazul rambursării.

În cazul asigurării pe bază de rente viagere există și posibilitatea cuprinderii a două

persoane asigurate. Prin asigurarea de rentă viageră pentru doua persoane se acorda o
indemnizatie periodică în condiții de supraviețuire sau de deces al primului asigurat. Ea poate
fi comparată cu asigurările mixte de viață. Se folosește în special pentru alocație pentru pensia
de bătrânețe, respectiv pentru pensia de urmaș, pentru soț sau soție.

1.7. ASIGURAREA PENTRU IPOTECĂ

Este produsul prin care un creditor (deobicei o bancă) se asigură că, în cazul în care
debitorul decedează, va încasa sumele restante neplătite.

18
 În situația în care ipoteca este liniară, debitorul și creditorul stabilesc rambursarea
creditului intr-un anumit număr de ani, pe baza achitarii anuale a unei rate fixe. Debitul global
(rata + dobândă) scade anual, pentru ca la rata platită nu se mai percepe dobândă (dobanda per
sold). Asigurarea de capital pentru caz de deces care se încheie va modela această evoluție a
creditului, capitalul sau fiind de asemenea în descreștere liniară.

Există mai multe forme de ipotecă în funcție de modul de rambursare a creditelor, dintre
care cele mai frecvent întâlnite sunt următoarele:

1.7.1 IPOTECA PE BAZĂ DE ANUITATE

Aceasta se caracterizează prin plata dobânzii și a ratei printr-o suma fixă anuală, denumită
anuitate. Spre deosebire de ipoteca liniară, suma platita periodic nu se micsorează. Și în acest
caz, capitalul asigurat suferă o descrețtere paralelă cu cea a debitului.

1.7.2. IPOTECA PE BAZĂ DE ASIGURARE MIXTĂ

Aceasta se practică în contractul de credit și în contractul de asigurare de deces.

1.7.3 IPOTECA PE BAZA UNEI ASIGURARI DE VIAȚĂ CU AMORTIZARE SUB

FORMA UNEI PRIME DE ECONOMISIRE

Aceasta are la bază o asigurare de viata prin care asigurarea se divide intr-o asigurare de
risc (cu capital egal cu suma imprumutata) si o asigurare de economisire. Creditorul acorda
pentru primele de asigurare de economisire o compensatie la dobanda egala cu dobanda
ipotecii. Premisa in cazul de fata o constituie suma imprumutata, care trebuie rambursata la
termenul scadent. In functie de aceasta suma si de valoarea dobanzii ipotecii, este stabilita
valoarea primei de asigurare de economisire, si chiar pentru perioada pe care a fost stabilita
dobanda ipotecii (de regula, 10-15 ani). In caz de prelungire ulterioara, prima de economisire
este recalculata pe baza noii dobanzi de ipoteca contractate. Daca aceasta este mai mare decat
dobanda initiala, prima de economisire scade pentru perioada urmatoare. Daca dobanda pe
ipoteca este mai mica, atunci prima de economisire creste.

Prin aceasta formă de asigurare, pe perioada derularii contractului pot sa existe mai multe
sau mai putine datorii anuale fixe si, in acelasi timp, asiguratul poate obtine o suma egala cu
creditul in caz de deces sau de supravietuire, atat pe perioada derularii contractului, cat si
dupa expirarea acestuia.

19
 Ea este mai avantajoasă decat ipoteca combinata cu o asigurare mixta. In cazul unei
asigurari mixte, asiguratorul lucreaza cu o dobanda calculata fixa. Dobanda ipotecii este
intotdeauna mai mare, astfel incat, in cazul ipotecii pe baza unei asigurari de viata cu
amortizare sub forma unei prime de economisire, asiguratorul ia in calcul un profit mai mare
si, de aceea, prima poate fi mai mica.

Dezavantajul acestei ipoteci este acela ca, la sfarsitul perioadei stabilite, valoarea
capitalului va fi egala cu cea a creditului acoperit, in timp ce, in cazul asigurarii mixte,
capitalul poate sa creasca prin impartirea profitului, astfel incat dupa rambursarea datoriei se
mai poate acorda o suma in plus.

1.8. REZERVA MATEMATICĂ

Rezerva matematică este necesară pentru a se constitui la toate formele de asigurare de

viață, iar plata sumei asigurate se face la sfirșitul contractului de asigurare. Deci, prima neta
are în structura sa prima de risc (pentru a acoperi riscul asigurat in cursul perioadei de
asigurare) și rezerva matematică (ca expresie a unui act de economie). Rezerva matematica
determina efectele specifice in tehnica asigurarilor de viață și anume: reactivarea contractului
(repunerea în vigoare); continuarea asigurării pe baza unei sume reduse; rascumpararea;
acordarea unor împrumuturi asiguratilor. Daca asiguratul nu solicita reactivarea contractului
de asigurare (într-un termen limitat, sau prin prelungirea duratei asigurării, fara a depași limita
maxima de vârstă), aceasta rămâne în vigoare pentru o sumă asigurată redusă (Sar) fară a mai
plati prime de asigurare. Se stabilește urmatoarea relație:

Sar =( Pr.ach *Pr.t.dat.)/ Sa , unde:

(1.)

Sar - reprezinta suma asigurata redusa

Sa - suma asigurata

Pr.ach - prime achitate

Pr.t.dat - prime totale datorate

20
 Suma asigurată redusă, se consideră a fi o primă unică, pentru asigurarea sumei platibile la
expirarea contractului, sau după caz, pe parcursul asigurării.

Dacă asiguratul nu consimte menționarea asigurării la o suma asigurată redusă, el poate

denunța contractul solicitând restituirea rezervei matematice, adica plata sumei de
rascumpărare(minim 90%, deoarece se scad cheltuielile de administrare). Existența rezervei
matematice permite acordarea unor împrumuturi asiguraților, la cerere, cu o dobândă fixă, iar
rambursarea se face într-o singură transă sau în rate, pe parcursul contractului de asigurare.

Concluzii

Dacă pe piața internațională a asigurărilor existau la început doar trei mari clase de
produse (asigurări de viață pe termen limitat, asigurări de viață pe termen nelimitat și asigurări
mixte) sau combinații ale lor, în ziua de astăzi clientul poate alege între sute de produse.
Inovațiile în domeniul asigurărilor de viață au fost și continuă să fie cauzate de circumstanțe
economice, sociale și legale.

Consider că asigurarea de viață reprezintă forma de asigurare cea mai sigură şi mai eficace
pentru societate deoarece ne ajută să ni se îndeplinească visurile și dorințele de viitor, chiar
după ce nu vom mai fi alături de cei dragi.

În România, asigurările de viaţă au apărut din cele mai vechi timpuri, formele
premergătoare ale acestora fiind indemnizaţiile de deces pentru acoperirea cheltuielilor de
înmormântare şi asigurarea de rentă viageră.

Piaţa asigurărilor de viaţă este caracterizată prin intermediul cererii şi ofertei,

organismelor de supraveghere şi reglementare, societăţilor specializate ce oferă servicii
asociate activităţii de asigurare/reasigurare. Legătura dintre purtătorii cererii şi ofertei se
realizează prin personalul societăţilor comerciale de asigurare sau prin mijlocirea unor agenţi
intermediari, specialişti în asigurare, care poartă denumirea de brokeri.

21
 Sectorul asigurărilor de viaţă contribuie într-o proporţie majoră la creşterea şi dezvoltarea
economică a Europei. Pentru a caracteriza importanţa asigurărilor de viaţă în economia
europeană, precum şi în cea românească, şi a analiza rolul acestora sunt utilizaţi câţiva
indicatori aflaţi în strânsă interdependenţă:

 Volumul total al primelor de asigurare;

 Gradul de penetrare al asigurărilor de viaţă (prime de asigurare/ PIB);
 Densitatea asigurărilor de viaţă (prime de asigurări / locuitor);
 Indemizaţiile brute plătite;
 Rezervele tehnice

Marea majoritatea a populaţiei României consideră asigurarea de viaţă un produs de lux pe

care şi-l permit doar „cei cu posibilităţi materiale” şi dorit doar de cei cu „mentalitate
occidentală”, nerelevant şi dificil de înţeles. Astfel, societăţile de asigurare ar trebuie să
contribuie la schimbarea mentalităţii românilor, la educarea acestora, pentru ai face să
conştientizeze importanţa încheierii unei asigurări de viaţă, avantajele pe care le oferă.

Bibliografie:

1. Bente, C., Economia asigurarilor, Editura Universitatii din Oradea, Oradea, 2002;

2.Bente, C., Managementul asigurarilor in Romania, Editura Universitatii din Oradea,

Oradea, 2003;

3. Bente, C., Bente C., Culegere de aplicatii practice si teste grila la asigurari , Editura
Universitatii din Oradea, Oradea, 2003;

4.Cistelecan, L., Cistelecan, Rodica, Asigurari comerciale, Editura Dimitrie Cantemir, Tg.
Mures, 1997;

5.Ciurel, Violeta, Asigurari si reasigurari. Abordari teoretice si practici internationale, Editura

All Beck, Bucuresti, 2000;

22
6.Constantinescu, D., A., Marinica, D., Ungureanu, Ana, Maria, Gradisteanu Daniela, Tratat
de asigurari, Editura Semne 94, Bucuresti 1999;

7.Galiceanu, I., Economia asigurarilor, Editura Universitaria, Craiova, 1996;

8. Jennigs, M. - Asigurarea perfecta, Ed. National, Bucuresti, 1998, trad. Daniela Neagoe;

9.Negoita, I., "Aplicatii practice in asigurari si reasigurari ", Editura Etape, Sibiu, 2001;

10.Vacarel, I., Bercea, Fl., Asigurari si Reasigurari, Editura Expert, Bucuresti, 1998.

23