OBLIGAȚIA CIVILĂ

DEFINIȚIE: Obligația este o legătură de drept în virtutea căreia debitorul este ținut să procure o
prestație creditorului, iar acesta are dreptul să obțină prestația datorată.

STRUCTURA OBLIGAȚIEI:

A. Subiectele raportului juridic de obligații:

 subiectul activ → (creditorul) este o persoană determinată sau cel puțin determinabilă în momentul
nașterii raportului de obligații.
 subiectul pasiv → (debitorul) trebuie să fie întotdeauna o persoană determinată la nașterea obligației.

B. Conținutul raportului juridic de obligații:

Prin conținutul raportului juridic de obligații înțelegem drepturile de creanță și îndatoririle care aparțin
subiectelor acestuia. Din punct de vedere al conținutului, raportul de obligații poate fi simplu, în care o parte
are numai drepturi, iar cealaltă numai obligații sau bilateral, în situația în care ambele ori toate subiectele au
simultan atât drepturi, cât și obligații.

C. Obiectul raportului juridic de obligații:

Obiectul raportului juridic obligațional este prestația la care se îndatorează debitorul față de creditor.
Obiectul obligației se concretizează fie în acțiunea de a da, a face, ceea ce reprezintă o prestație pozitivă, fie
în inacțiunea debitorului, adică de a nu face ceva în folosul creditorului.

CRITERII DE CLASIFICARE:

1. După izvorul care a generat obligațiile:

 obligații născute din contracte
 obligații născute din acte juridice unilaterale
 obligații născute din fapte ilicite cauzatoare de prejudicii
 obligații născute din îmbogățirea fără just temei
 obligații născute din gerarea de către o persoană a intereselor altei persoane
 obligații născute din plata unei prestații nedatorate

2. După obiectul lor:

 obligații de a da, a face sau a nu face ceva
 obligații pozitive (obligațiile de a da și de a face) și obligații negative (de a nu face)
 obligații pecuniare (care au ca obiect al prestației de a da o sumă de bani) și obligații
nepecuniare (orice altă prestație în afară de aceea de a da o sumă de bani)
 obligații determinate sau de rezultat și obligațiile de prudență sau de diligență

3. După sancțiunea juridică:

 obligații civile – sunt acele obligații care pot fi executate silit în sensul că, creditorul poate
apela la forța coercitivă a statului pentru a putea obține executarea lor, în cazul în care
debitorul nu le execută de bună voie.
 obligații naturale – sunt acele obligații care sunt lipsite de sancțiune, creditorul neavând
posibilitatea să ceară executarea silită a debitorului dacă acesta nu-și execută obligația de
bună voie.

1
 4. După opozabilitatea lor:
 obligații obișnuite – sunt acele obligații care se caracterizează prin aceea că sub aspectul
opozabilității urmează toate regulile care au incidență în materia drepturilor relative.
 obligații reale – sunt acele obligații care apar ca un accesoriu al unui drept real și a cărui
natură juridică o urmează potrivit regulii accesorium sequitur principale.
 obligații opozabile terților – sunt acele obligații care se disting prin aceea că sunt atât de
strâns legate de un lucru încât creditorul poate obține satisfacerea dreptului său numai prin
obligarea titularului actual al dreptului real asupra lucrului respectiv.

CONTRACTUL

DEFINIȚIE: reprezintă acordul de voință între două sau mai multe persoane, cu scopul de a produce efecte
juridice, efecte care constau în nașterea, modificarea sau stingerea unui raport juridic civil.

CLASIFICAREA CONTRACTELOR:

1. După modul de formare:

 contracte consensuale: acestea iau naştere prin simplul acord de voinţă al părţilor.
 contracte solemne: sunt acelea ce trebuie încheiate într-o anumită formă; de obicei forma
solemnă „ad validitatem” îmbracă forma înscrisului autentic notarial. Nerespectarea formei
solemne se sancţionează cu nulitatea absolută.
 contracte reale: sunt acelea pentru a căror validitate manifestarea de voinţă a părţilor trebuie
să fie însoţită de remiterea materială a lucrului.

2. După conținut:
 contracte unilaterale: sunt cele care dau naştere la obligaţii numai în sarcina uneia dintre
părţi, cealaltă parte având numai calitatea de creditor.
 contracte sinalagmatice: caracterizate prin reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor,
părţile având dubla calitate de creditor şi debitor.

3. După scopul urmărit:

 contracte cu titlu oneros: contractul în care avantajul patrimonial pe care-l procură una din
părţi celeilalte îi corespunde un avantaj patrimonial corelativ
 contracte cu titlu gratuit: ne găsim în prezenţa unui contract cu titlu gratuit în cazul în care
lipseşte avantajul corelativ

4. După efecte:
 contracte constitutive sau translative de drepturi: cele care produc efecte pentru viitor,
dând naştere unei situaţii juridice noi
 contracte declarative de drepturi: cele care recunosc o situaţie juridică existentă

5. După modul de executare:

 contracte cu executare imediată – ce se execută dintr-o dată;
 contracte cu executare succesivă – ce pot fi executate prin trecerea
timpului, în mod periodic.

6. După corelația dintre ele:

 contracte principale: sunt acelea care au o existență de sine stătătoare, fără a depinde de
soarta vreunui alt contract încheiat pe părți sau de terțe persoane.
2
  contracte accesorii: nu au o existență de sine stătătoare, soarta lor depinzând de un alt
contract principal încheiat de părți.

7. După modul de exprimare a voinței părților:

 contracte negociate: sunt acele contracte la încheierea cărora părțile negociază liber toate
clauzele, fără a i se impune ceva străin voinței părților.
 contracte cadru: sunt acorduri prin care părțile convin să negocieze, să încheie sau să
mențină raporturi contractuale ale căror elemente esențiale sunt determinate de acestea.
 contracte de adeziune: acele contracte care cuprind în continutul lor clauze prestabilite de
una dintre partile contractante, cealalta parte neputând negocia, având însa optiunea de a le
accepta, si atunci contractul se încheie, sau de a nu le accepta.
 contracte obligatorii: acele contracte a caror încheiere este impusa prin lege.

8. După cum sunt sau nu nominalizate în legislație:

 contracte numite - acele contracte care au o denumire si reglementare proprie
 contracte nenumite - acele contracte care nu au o denumire si reglementare proprie.

ÎNCHEIEREA CONTRACTELOR

Incheierea contractului reprezinta realizarea acordului de vointa al partilor contractante asupra clauzelor
contractuale, intalnirea pe deplin concordanta a ofertei de a contracta cu acceptarea ofertei.

PROCEDURA ANTERIOARA INCHEIERII CONTRACTULUI:

Contractul se incheie prin negocierea acestuia intre parti sau prin acceptarea fara rezerve a unei oferte de
a contracta.
Obligatiile partilor:
 obligatia participarii la negocieri cu buna-credinta – partea care se angajeaza intr-o negociere are
obligatia de a respecta exigentele bunei credinte
 obligatia de confidentialitate in negocierile precontractuale – daca in cursul negocierilor si din
necesitatea de a progresa in discutii si de a se putea incheia contractul, o informatie confidentiala a
fost comunicata de catre o parte, cealalta parte are obligatia sa nu o divulge si sa nu o foloseasca in
interes propriu
 obligatia de informare precontractuala – are in vedere comunicarea unor informatii cu privire la
elemente ale viitorului contract, ce urmeaza a se incheia.

OFERTA DE A CONTRACTA:
Oferta de a contracta este propunerea de a contracta, manifestarea ferma, unilaterala de vointa a unei
persoane in sensul de a incheia un anumit contract, in conditiile determinate.
Conditiile ofertei:
 oferta trebuie sa constituie un angajament juridic
 oferta trebuie sa fie ferma
 oferta trebuie sa fie neechivoca
 oferta trebuie sa fie precisa si completa
 oferta trebuie sa fie emisa in forma ceruta de lege pentru validitatea contractului
Retractarea ofertei presupune retragerea acesteia de catre ofertant inainte ca ea sa ajunga la destinatar,
deci inainte ca destinatarul sa ia cunostinta de oferta care ii este adresata, iar revocarea ofertei are in vedere
situatia in care oferta a ajuns deja la destinatar.
Caducitatea ofertei:
 oferta este caduca atunci cand acceptarea nu ajunge la ofertant in termenul stabilit sau daca este o
oferta fara termen de acceptare adresata unei persoane care nu este prezenta, aceasta nu a fost
mentinuta un termen rezonabil, pentru a-i permite destinatarului sa o primeasca, sa o analizeze si sa
expedieze acceptarea.

3
  oferta devine caduca atunci cand destinatarul o refuza
 oferta devine caduca in cazul decesului sau incapacitatii ofertantului, atunci cand natura afacerii sau
imprejurarile impun aceasta.

ACCEPTAREA OFERTEI:
Acceptarea ofertei reprezinta acordul destinatarului ofertei de a incheia contractul in conditiile stabilite
prin oferta, manifestarea de vointa a acceptantului de a incheia contractul propus.
Acceptarea ofertei poate fi facuta in scris sau verbal ori chiar tacit.
Conditiile si felurile acceptarii ofertei:
 acceptarea sa fie pe deplin concordanta cu oferta, sa fie completa si neconditionata
 acceptarea sa fie neindoielnica, adica sa exprime in mod cert, neechivoc, vointa destinatarului de a
accepta oferta
 acceptarea sa fi intervenit inainte ca oferta sa devina caduca ori sa fi fost revocata
 oferta sa fie acceptata de persoana careia i-a fost adresata
 oferta trebuie sa fie emisa in forma ceruta de lege pentru incheierea valabila a contractului, altminteri
acceptarea este sanctionata cu nulitatea absoluta.

MOMENTUL INCHEIERII CONTRACTULUI:

Determinarea momentului incheierii contractului prezinta importanta, intrucat din acel moment contractul
isi produce efectele.
Contractul se incheie in momentul in care acceptarea ajunge la ofertant, chiar daca acesta nu a luat
cunostinta de ea din motive care nu ii sunt imputabile.
Termenele de prescriptie curg de la data nasterii dreptului la actiune, care, pentru dreptul subiectiv pur si
simplu, coincide cu data naterii raportului juridic civil, deci cu data incheierii contractului, ca izvor al
raportului juridic.
Atunci cand contractul se incheie intre persoane prezente, momentul incheierii contractului este
momentul realizarii acordului de vointe intre parti.

LOCUL INCHEIERII CONTRACTULUI:

Contractul incheiat intre persoane prezente se considera incheiat in locul unde se gasesc partile.
Daca partile contractante nu se afla prezente, atunci, in sistemul receptiei acceptarii, locul incheierii
contractului este determinat de localitatea unde ofertantul primeste corespondenta privind acceptarea.
In cazul contractului incheiat prin telefon, locul incheierii acestora este acela unde se afla ofertantul.
Contractele solemne se incheie in locul unde au fost indeplinite formalitatile cerute de lege pentru
incheierea lor valabila.

EFECTELE CONTRACTELOR

FORTA OBLIGATORIE A CONTRACTULUI:

Principiul fortei obligatorii se justifica prin necesitatea asigurarii stabilitatii si sigurantei raporturilor
juridice generate de actele juridice civile si de imperativul moral al cuvantului dat.
Intre partile contractuale, principiul fortei obligatorii a contractului da nastere mai multor consecinte
juridice:
 partile contractante au obligatia de a executa intocmai obligatiile asumate
 contractul poate fi modificat sau isi inceteaza efectele numai urmare acordului partilor sau din cauze
autorizate de lege
 obligatiile contractuale trebuie sa fie executate intotdeauna cu buna-credinta
Aplicarea teoriei autonomiei de vointa conduce la consacrarea a trei principii, anume, libertatea
contractuala, forta obligatorie a contractului si relativitatea efectelor contractului.
Libertatea contractuala are o dubla dimensiune, de fond si de forma. Astfel, partile sunt libere sa
contracteze sau nu, sa isi aleaga contractantul si sa determine continutul clauzelor contractuale.
Pentru ca un contract sa poata fi considerat a avea forta obligatorie a legii, este necesar ca raporturile
dintre parti sa fie reglementate prin norme dispozitive, de la care partile, prin vointa lor, sa poata deroga.
4
EXCEPTII:
Teoria impreviziunii – impreviziunea ar consta in paguba pe care o sufera una dintre parti ca urmare a
dezechilibrului grav de valoare ce intervine intre prestatiile sale si contraprestatiile celeilalte parti, in cursul
executarii contractului, dezechilibru care face ca efectele contractului sa fie altele decat acelea pe care partile
le-au stabilit ca fiind obligatorii pentru ele in momentul realizarii acordului de vointa.

PRINCIPIUL RELATIVITATII EFECTELOR CONTRACTULUI:

Contractul valabil incheiat are putere de lege intre partile contractante si acesta se modifica sau inceteaza
numai prin acordul partilor ori din cauze autorizate de lege.
In afara partilor si a tertilor, mai exista o categorie intermediara de persoane (avânzi-cauză), care, desi nu
au participat la incheierea contractului, nici personal, nici prin reprezentant, nu pot fi considerati terti.
Avânzii-cauză reprezinta o categorie intermediara intre parti si terti, intrucat, pe de o parte, se aseamana
cu partile, suportand efectele contractului, iar pe de alta parte se aseamana cu tertii, neparticipand la
incheierea contractului.
Sunt cunoscuti ca avânzi-cauză:
 succesorii universali si cu titlu universal – persoanele care dobandesc fie intregul patrimoniu, fie o
fractiune de patrimoniu
 succesorii cu titlu particular – persoanele care dobandesc un bun sau un drept individual
determinat de la una dintre partile contractului
 creditorii chirografari – acei creditori care, pentru garantarea drepturilor lor, nu au o garatie reala,
ci au doar un drept de gaj general, putand urmari oricare dintre bunurile aflate in patrimoniul
debitorului lor, bunuri prezente sau viitoare.
EXCEPTII:
 promisiunea faptei altuia – este contractul sau o clauza intr-un contract prin care o parte, numita
promitent, se obliga fata de cealalta parte, creditorul promisiunii, sa determine o terta persoana sa-si
asume un anumit angajament juridic in folosul creditorului promisiunii sau sa adere la un contract
deja incheiat ori sa ratifice un contract deja incheiat.
 actiunile directe – reprezinta acele actiuni prin care reclamantul poate chema in judecata o persoana
cu care nu se afla in raporturi contractuale pentru a-si valorifica un drept subiectiv.
 actele juridice colective – este vorba despre hotararile asociatilor sau ale unora dintre coproprietari,
asemenea hotarari producandu-si efectele fata de asociatii sau coproprietarii care nu au participat la
adoptarea lor si fata de aceia care au votata impotriva
 stipulatia pentru altul – contractul prin care o parte, numita stipulant, convine cu o alta parte,
numita promitent, ca aceasta din urma sa efectueze o prestatie in favoarea unei terte persoane straina
din contract, numita tert beneficiar

OPOZABILITATEA CONTRACTULUI FATA DE TERTI:

Prin opozabilitatea contractului intelegem ca el produce efecte intre partile contractante si avânzii-cauză
ai partilor, precum si faptul ca situatia juridica nascuta din contractul respectiv trebuie respectata de catre
toti, inclusiv de tertii propriu-zisi.
Formele opozabilitatii fata de terti:
a) opozabilitatea probatorie – consta in aceea ca un contract intre parti poate fi utilizat de catre parti,
terti sau chiar de instanta de judecata, in vederea probarii unei anumite situatii juridice sau de fapt.
b) opozabilitatea substantiala – consta in acea expresie a opozabilitatii care implica opunerea de catre
una dintre parti a contractului ca sursa a legitimitatii dreptului sau rezultat din contract.

Simulația, exceptie de la opozabilitatea efectelor contractului:

Simulatia este operatiunea juridica prin care, printr-un act aparent, public, dar neadevarat, se da nastere
unei situatii juridice diferite de cea stabilita printr-un act ascuns incheiat intre aceleasi parti si care exprima
vointa reala a partilor.
Simulatia poate imbraca forma actului fictiv, a actului deghizat sau a interpunerii de persoane.

5
 In cazul simulatiei in forma actului fictiv, partile creeaza numai aparenta incheierii intre ele a unui act
juridic, ce da nastere unor raporturi juridice care nu exista in realitate.
Deghizarea contractului secret se realizeaza prin incheierea, concomitent cu acesta sau ulterior acestuia, a
unui contract public, aparentm dar nesincer, prin care sunt mascate adevaratele raporturi juridice existente
intre parti, raporturi nascute din contractul care exprima vointa reala a partilor, dar pe care partile au voit sa
il tina ascuns.
Simulatia prin interpunere de persoane se caracterizeaza prin aceea ca, in contractul public, aparent, dar
mincinos, apar alte parti decat in contractul secret, dar real.

EFECTELE SPECIALE ALE CONTRACTELOR SINALAGMATICE

EXCEPTIA DE NEEXECUTARE A CONTRACTULUI:

Conditii:
1. obligatiile reciproce si interdependente ale partilor trebuie sa isi aiba izvorul in acelasi contract, iar
nu in contracte diferite, chiar daca acestea ar fi incheiate intre aceleasi parti
2. din partea contractantului sa existe o neexecutare si aceasta neexecutare poate fi chiar partiala, insa
suficient de importanta
3. cel care invoca exceptia sa nu fi determinat, prin fapta sa, neexecutarea obligatiei de catre
cocontractant
4. in contract sa nu fi fost stipulat un termen in favoarea partii care cere executarea contractului
5. obligatiile reciproce ale partilor sa fie ambele exigibile

REZOLUȚIUNEA ȘI REZILIEREA CONTRACTULUI:

Rezolutiunea apare ca o sanctiune specifica pentru neexecutarea culpabila de catre una dintre parti a
obligatiei nascute dintr-un contract sinalagmatic cu executare imediata, sanctiune constand in desfiintarea
contractului, la cererea partii indreptatite, cu efect retroactiv si in repunerea partilor in situatia anterioara.
Pentru a interveni rezolutiunea se impune sa fie intrunite cumulativ mai multe conditii:
1. trebuie sa existe o neexecutare totala sau partiala, dar importanta, esentiala a obligatiei de catre una
dintre parti
2. neexecutarea trebuie sa fie imputabila debitorului
3. debitorul obligatiei neexecutate trebuie sa fi fost pun in intarziere in conditiile prevazute de lege.

Rezilierea este sanctiunea care intervine in cazul neexecutarii culpabile a contractelor sinalagmatice cu
executare succesiva si consta in incetarea efectelor contractului respectiv numai pentru viitor.
Prestatiile executate de parti anterior momentului desfiintarii contractului nu se mai restituie, intrucat,
datorita caracterului prestatiilor succesive, retroactivitatea nu este posibila.
Intrucat efectele rezilierii se produc numai pentru viitor, actele incheiate de parti anterior rezilierii
contractului nu pot fi afectate de aceasta sanctiune decat tot pentru viitor.

RISCUL CONTRACTULUI:
In contractele sinalagmatice, riscul contractului este prejudiciul cauzat in situatia in care una dintre parti
nu si-a putut executa obligatia din motive independente de culpa sa, fiind impiedicata de un caz fortuit sau
de forta majora.
Intrucat imposibilitatea de executare este fortuita nu se poate retine vinovatia partii contractante care nu
si-a executat obligatia, astfel incat aceasta nu ar putea fi obligata la despagubiri.
Imposibilitatea fortuita de executare inlatura raspunderea contractuala a debitorului, rezultand, de aici, ca
debitorul obligatiei imposibil de executat nu poate fi obligat la plata de daune-interese si nici creditorul nu
poate opta pentru executarea silita in natura a obligatiei, deoarece creditorul poate cere intotdeauna ca
debitorul sa fie constrans sa execute obligatia in natura, exceptie facand cazul in care asemenea executare
este imposibila.

6
 ACTUL JURIDIC UNILATERAL

Este unilateral actul juridic care presupune manifestarea de vointa a autorului sau. In esenta, actul juridic
unilateral este acea manifestare de vointa care genereaza efecte juridice, desi nu a fost acceptat de o alta
persoana.

Promisiunea unilaterala:

Promisiunea unilaterala naste obligatii numai in sarcina autorului acesteia, atunci cand este facuta cu
intentia de a se obliga, destinatarul putand refuza dreptul nascut din promisiune.
Daca promisiunea unilaterala a fost facuta fara a fi afectata expres de un termen, atunci ea se va considera
ca a fost facuta pe o durata proportionala cu natura obligatiei si cu imprejurarile in care a fost asumata.

Promisiunea publica de recompensa:

Persoana care s-a angajat public sa rasplateasca o persoana pentru prestarea unei activitati determinate
este tinuta sa execute obligatia de plata catre persoana indreptatita.
Aceasta obligatie de plata se mentine si in situatia in care obligatia se executa fara ca cel care a executat
prestatia sa fi cunoscut promisiunea.
In situatia in care, la realizarea obligatiei au participat mai multe persoane, acestea vor fi recompensate
proportional cu contributia fiecaruia.
Revocarea promisiunii publice de recompensa o poate face autorul acesteia cu respectarea dispozitiilor
legale. Aceasta trebuie publicata in acelasi mod in care a fost facuta publica si promisiunea. Revocarea nu va
mai produce efecte fata de cel care a executat prestatia mai inainte ca revocarea sa fi fost publicata.

FAPTELE JURIDICE LICITE

GESTIUNEA DE AFACERI:

Un fapt juridic licit si voluntar care consta in aceea ca o persoana, numita gerant, din proprie initiativa si
fara sa fie obligata, incheie acte juridice sau savarseste fapte material licite, care sunt necesare sau, dupa caz,
utile, in favoarea sau interesul altei persoane, numita gerat.

Conditiile gestiunii de afaceri:

Conditiile pot fi obiective, care privesc obiectul gestiunii si caracteristicile actelor de gestiune si
subiective, cu referire la atitudinea persoanelor care devin obligate juridic prin efectul acestui fapt juridic si
anume:
 Sa existe o gerare oportuna a intereselor altuia: geratul trebuie sa incheie acte juridice sau sa
savarseasca fapte material necesare sau utile in interesul geratului.
 Actele juridice de gestiune: ex: plata unei datorii care antreneaza penalitati, inscrierea unei ipoteci
valabile constituita in favoarea geratului, contracte de asigurare ale unor bunuri ale geratului etc.
Gestorul de afaceri nu poate incheia acte de dispozitie pe seama geratului (ex: achizitionarea unui
bun important, acceptarea unei donatii etc), in schimb, este admisa incheierea unor acte de dispozitie
care sunt urgent sau prezinta un interes evident (ex: vanzarea unor bunuri perisabile).
 Actele material de gestiune: ex: descarcarea unor marfuri, stingerea unui incendiu, efectuarea unor
lucrari etc
 Actele de gestiune trebuie sa fie licite si facultative: exista gestiunea de afaceri atunci cand “fara sa
fie obligate, o persoana gestioneaza in mod voluntar afacerile altei persoane.” Ex: parintele sau
tutorele unui interzis judecatoresc etc, incheie acte juridice ca reprezentanti ai acestora si nicidecum
in calitate de gestori de afaceri.

7
  Interventia geratului trebuie sa fie oportuna: sa fie utila, adica actele juridice incheiate si faptele
material savarsite sa fi fost necesare sau utile, altfel spus, acestea sa fi avut ca urmare evitarea de
pierderi patrimoniale ori un anumit bun sau patrimonial sa fi inregistrat un spor de valoare.
 Interventia geratului trebuie sa fie spontana: trebuie sa fie savarsite din propria initiativa a gerantului
si fara stirea geratului, insa se prevede in NCC ca ne gasim in prezenta gestiunii de afaceri si in
ipoteza in care actele de gestiune sunt facute chiar cu stirea geratului, daca acesta nu a fost in masura
sa desemneze un mandatar ori sa se ingrijeasca in alt fel de afacerile lui.
 Actele juridice si actele material sa fi fost facute cu intentia de a gera interesele altuia. Sunt
prevazute expres 2 situatii cand nu suntem in prezentata gestiunii de afaceri:
a) in cazul in care o persoana lucreaza, fara sa stie, in interesul altei persoane;
b) atunci cand cel care intervine in interesul sau afacerile altei persoane actioneaza cu intentia de a-o
gratifica
Trebuie subliniat faptul ca, pentru a fi in prezenta gestiunii de afaceri, nu este obligatoriu ca interventia
gerantului sa fie facuta exclusiv in interesul altei persoane, el poate lucra, in acelasi timp, in interes propriu
si in interesul altuia. Gestiunea de afaceri va exista numai in ceea ce priveste efectele produse de actele sale
in interesul acelei persoane.
 Gerantul trebuie sa aiba capacitatea de a contracta. Spre deosebire de gerant, geratul nu trebuie sa
indeplineasca nicio conditie de capacitate: interventia vointei acestuia nu este necesara pentru
existent gestiunii de afaceri pe toata durata ei.

Efectele gestiunii de afaceri intre gerant si gerat

Obligatiile gerantului:
a) Obligatia de instiintare: trebuie sa-l instiinteze pe great despre gestiunea inceputa de indata ce acest
lucru este posibil.
b) Obligatia de perseverenta: gerantul este obligat sa continue gestiunea inceputa pana cand o poate
abandona fara riscul vreunei pierderi ori pana cand geratul, personal sau prin reprezentant, ori
mostenitorii sai sunt in masura sa o preia.
c) Obligatia de a se ingriji de afacerile geratului cu diligenta unui bun proprietar: Geratul va
raspunde pentru prejudiciile cauzate geratului prin orice culpa ce-i poate fi impozabila.
d) Obligatia de a da socoteala geratului si de a-i remite toate bunurile obtinute cu ocazia gestiunii

Obligatiile geratului:
a) Obligatia de a plati cheltuielile necesare si utile pe care gerantul le-a facut cu gestiunea:
Cheltuielile necesare sunt acele cheltuieli care sunt facute cu conservarea bunurilor si intereselor
geratului – acestea sunt rambursate integral gerantului. Cheltuielile utile sunt acelea care a sporit
valoarea bunului geratului, fiind assimilate cheltuielilor de administrare – trebuie rambursate doar in
limita sporului de valoare al afacerii.
b) Obligatia de a-l despagubi pe gerant pentru prejudicial pe care acesta, fara culpa sa, l-a suferit
din cauza gestiunii
Gestiunea de afaceri poate fi ratificata de catre great. Prin ratificare se intelege actul juridic unilateral prin
care geratul recunoaste caracterul necesar si util al actelor juridice si material savarsite in interesul sau de
catre gerant.

PLATA NEDATORATA:

Un fapt juridic licit si voluntar care consta in executarea de catre o persoana, numita solvens, in principiu
din eroare, a unei prestatii la care nu este obligata si fara intentia de a plati datoria altuia” => se naste un
raport obligational – urmeaza ca solvens (platitor) dobandeste un drept de creanta, adica dreptul de a cere de
la accipiens (primitor) restituirea prestatiei executate fara a fi datorata.

8
 Conditiile platii nedatorate:
 Existenta unei plati: altfel spus, solvens trebuie sa fi executat o prestatie pozitiva cu titlu de plata,
respective cu intentia de a stinge o datorie.
Prestatia executata poate fi de a da sau a face => plata nedatorata poate consta in executarea oricarei
obligatii positive, de a da sau de a face, cu intentia de a stinge o datorie care nu exista in realitate, in alti
termini, solvendi gratia.
 Datoria a carei stingere s-a urmarit prin plata sa nu existe. Aceasta conditie se considera
neindeplinita in 2 situatii:
a) cand se executa prestatii care alcatuiesc obiectul unei obligatii naturale: “restituirea nu este admisa
in privinta obligatiilor naturale care au fost executate de bunavoie” + “cel care a executat de bunavoie
obligatia dup ace termenul de prescriptie s-a implinit nu are dreptul sa ceara restituirea prestatiei,
chiar daca la data executarii nu stia ca termenul prescriptiei era implinit”
b) cand se executa o prestatie inainte de implinirea termenului suspensiv de executare: “ceea ce
debitorul a platit inainte de implinirea termenului suspensiv nu se poate restitui decat atunci cand
plata s-a facut prin dol sau violent”
 Plata unei datorii inexistente relative sa fie facuta de solvens din eroare. Solvens plateste din eroare
atunci cand executa o prestatie cu intentia de a stinge o datorie fata de accepiens, fara sa stie ca
datoria respective este inexistenta.
Eroarea poate sa fie de drept sau de fapt, spontana sau provocata si trebuie sa indeplineasca urmatoarele
conditii:
a) Numai solvens sau cel care plateste in numele sau trebuie sa fie in eroare, existent sau absenta erorii
lui accipiens nu are nicio relevant pentru a fi in preventa platii nedatorate.
b) Eroarea lui solvens sau a celui care face plata in numele sau trebuie sa fie determinata, adica in lipsa
ei plata sa nu fi fost facuta.
c) Eroarea sa fie scuzabila, presupune lipsa culpei din partea lui solvens sau a reprezentantului sau, care
a facut plata. De asemenea eroare este scuzabila si cand lui solvens i se imputa o culpa usoara sau
foarte usoara, dar nu si in cazul unei culpe grave, cand eroarea lui solvens este nescuzabila.
De asemenea, exista situatii cand nasterea obligatiei de restituire nu este conditionata de existent erorii lui
solvens, precum:
- in cazul in care s-a platit o a doua oara datoria de catre debitor, care, dupa prima plata, a pierdut
chitanta doveditoare si este amenintat cu urmarirea de fostul creditor
- in situatia in care plata s-a facut sub impreiul violentei, indiferent ca autorul acesteia a fost accipiens
sau o terta persoana etc

Efectele platii nedatorate intre solvens si accipiens

 Nasterea unui raport obligational intre solvens, in calitate de creditor, si accipiens, in calitate de
debitor. Accipiens este obligat sa restituie ceea ce a primit fara a-i fi datorat.
Obligatia de restituire pe care o are accipiens fata de solvens, cat si executarea acesteia sunt guvernate de
regulile aplicabile restituirii prestatiilor in general. In acest scop, sunt de retinut 2 repere:
a) Buna sau reaua-credinta a lui accipiens atunci cand a primit plata
b) Natura prestatiei executate de catre solvens, dupa cum a constat in remiterea unui bun sau unori
bunuri ori intr-o alta prestatie pozitiva.

Restituirea prestatiilor se face in natura sau prin echivalent. Avand in vedere cele 2 modalitati este
necesara o distingere a mai multor ipoteze, si anume:
 Solvens a remis lui accipiens o suma de bani sau o cantitate de alte bunuri generice – in aceasi
cantitate si de calitate medie. In cazul in care a fost de rea-credinta si obiectul platii este o suma de
bani, pe langa obligatia de restituire, el poate fi tinut sa plateasca si dobanzile legale aferente acelei
sume, calculate din ziua cand a fost platita. Daca obiectului a constat in remiterea unor bunuri de
gen, atunci solvens are dreptul sa solicite si plata de daune-interese pentru prejudiciul suferit pe
perioada cat a fost lipsit de ele.
 Solvens a remis lui accipiens un bun cert – accipiens este obligat sa-i restituie lui solvens bunul
cert pe care l-a primit in starea in care i-a fost remis.
9
 In cazul in care bunul a pierit total si nefortuit ori a fost instrainat, accipiens este tinut sa plateasca
valoarea bunului calculate fie in momentul in care a fost primit, fie la acela al pierderii ori instrainarii, in
functie de cea mai mica dintre valori. Prin exceptie, daca accipiens este de rea-credinta ori obligatia de
restituire provine din culpa sa, el va fi indatorat sa faca restituirea la valoarea cea mai mare.
In situatia in care bunul a pierit din cauza de forta majora sau caz fortuit, neputand fi restituit, se prevede
ca daca accipiens a fost de buna-credinta, este eliberat de datorie, putand fi obligat totusi sa cesioneze lui
solvens sumele eventual primate cu titlu de indemnizatie pentru pieirea bunului sau dreptul de a le primi in
cazul in care nu au fost incasate. Insa daca a fost de rea-credinta sau daca obligatia de restituire provine
din culpa sa, accipiens trebuie sa restituie valoarea cea mai mare a bunului.
Daca bunul cert a suportat o pierere partial, accipiens este obligat sa-i plateasca lui solvens
contravaloarea pierderii. Aceasta obligatie nu exista atunci cand pierderea de valoare rezulta din folosinta
normal a bunului sau dintr-o imprejurare care nu-i poate fi imputabila lui accipiens.
 Solvens a remis lui accipiens un bun frungifer - Obligatia de restituire este aceasi ca cea de la
bunul cert. Insa restituirea fructelor tine de calitatea lui accipiens. Daca este de buna-credinta,
dobandeste in proprietate fructele bunului supus restituirii, insa daca este de rea-credinta ori cauza
restituirii ii este imputabila, prevede ca dupa compensarea cheltuielilor facute cu producerea lor,
este tinut sa restituie toate fructele percepute sau nepercepute, culese sau neculese, consumate ori
neconsumate sau valoarea lor.
 Solvens a executat lucrari ori a prestat servicii in beneficial lui accipiens - Restituirea acestor
prestatii, daca sunt nedatorate, poate avea loc numai prin echivalent banesc.
 Suportarea cheltuielilor care au fost facute, eventual, de catre accipiens asupra bunului care
este obiectul restituirii – se dispune ca cell care a facut cheltuieli cu bunul care este obiectul
restituirii are dreptul la rambursarea lor.
 Suportarea cheltuielilor restituirii platii nedatorate – cheltuielile restituirii se suporta, de regula,
de catre accipiens. De asemenea mai exista cazul cand are loc o desfiintare ulterioara ca urmare a
aneantizarii actului juridic, unde partile trebuia sa-si suporte individual cheltuielile executarii
propriei obligatii de restituire.

Actiunea in restituirea platii nedatorate

Daca obligatia de restituire nu este executata voluntar, solvens are la dispozitie o actiune in justitie,
numita “in restituirea platii nedatorate” sau denumit in dr. roman si “cadictio indebiti”.
Titularul actiunii este solvens sau cel in numele caruia s-a facut plata nedatorata, de asemenea poate fi
exercitata si de creditorii lui solvens.
Aceasta este o actiune personale, prescriptibila in termenul general de prescriptie de 3 ani. In cazul in
care obiectul platii nedatorate este un bun individual determinat, actiunea in restituire este, in realitate, o
actiune in revendicare a dreptului de proprietate sau o actiune negatorie, imprescriptibila extinctive,
indiferent ca paratul este accipiens sau o terta persoana.

Situatii in care actiunea in restituire trebuie sa fie respinsa:

a) In cazul in care accipiens, fiind creditorul unei alte persoane si primind plata cu buna-credinta de la
solvens, a crezut ca a primit-o de la sau pentru adevaratul debitor si astfel, a lasat sa se implineasca
termenul de prescriptie ori s-a lipsit in orice mod de titlul sau de creanta.
b) Actiunea va fi respinsa si daca plata nedatorata a fost facuta unui incapabil de a primi chiar o plata
datorata, insa numai daca incapabilul care a primit plata a fost de buna-credinta. Daca a fost de rea-
credinta sau cu intentie sau culpa grava, el poate fi tinut la restituirea integral a prestatiei executate
nedatorat de catre solvens.

10
ÎMBOGĂȚIREA FĂRĂ JUSTĂ CAUZĂ:

Un fapt juridic licit care genereaza un raport obligational in al carui continut se gasesc indatorirea celui
care si-a sporit injust patrimonial de a restitui insaracitului valoarea cu care s-a imbogatit, precum si dreptul
corelativ indatoririi respective.
Creditorul sau titularul dreptului la restituire se numeste insaracit, iar debitorul obligatiei de restituire
se numeste imbogatit. In situatia in care imbogatitul-debitor nu-si executa obligatia de restituire, insaracitul
are dreptul la o actiune de restituire, care in dr. roman poarta denumirea de action de in rem verso.

Conditii pentru a ne afla in prezenta imbogatirii fara justa cauza

Trebuie indeplinite cumulative si avem 2 tipuri de conditii:

a) conditii material sau economice – explica mecanismul imbogatirii fara justa cauza, si anume:
 sa existe o imbogatire a unei persoane (a paratului) – fie prin marirea sau cresterea activului
patrimonial al unei persoane prin dobandirea unui bun sau a unei creante, imbunatatirea unui lucru al
proprietarului de catre o alta pesoana, edificareaa unei constructii, facerea unei plantatii sau
executarea oricarei alte lucrari pe terenul altuia. De asemenea, poate rezulta si din diminuarea
pasivului patrimonial al paratului, cum ar fi atunci cand cineva ar plati o datorie a acestuia.
 sa existe o insaracire a altei persoane (a reclamantului) – consta in diminuarea patrimoniului altei
persoane, adica a reclamantului, putand fi obiectivata intr-o pierdere economica, privarea de un drept
sau de valoarea integral a unui drept, iesirea unui bun din patrimonial insaracitului si trecerea lui in
patrimonial imbogatitului ori distrugerea unor bunuri apartinand altei persoane pentru a salva,
conserva ori mari patrimonial imbogatitului.
 intre imbogatirea unuia si insaracirea celuilalt sa existe o corelatie sau o legatura necesara, directa
sau indirect, in sensul ca au una si aceasi cauza –

b) conditii juridice:
 imbogatirea si insaracirea corelative, sa fie lipsite de o cauza justa, adica de un temei legal care sa
le justifice – Exista 3 cazuri in care imbogatirea este considerate justa cauza:
a) din executarea unei obligatii valabile
b) din neexercitarea de catre pagubit a unui drept contra celui imbogatit
c) dintr-un act indeplinit de cel pagubit in interesul sau personal si exclusive, pe riscul sau ori, cu intentia
de a gratifica.
 imbogatirea sa nu fie imputabila imbogatitului – “cel care in mod neimputabil, s-a imbogatit fara
justa cauza in detrimental altuia este obligat la restituire”
 insaracitul sa nu aiba la dispozitie o alta actiune in justitie pentru realizarea dreptului sai de
creanta impotriva imbogatitului,

Efectele imbogatirii fara justa cauza

 Nasterea unui raport obligational intre imbogatit si insaracit – debitorul este dator sa restituie
avantajul economic obtinut, ori de cate ori este posibil, in natura. In celelalte cazuri in care restituirea
in natura nu este posibila, ea se va face prin echivalent banesc.
 Limitele restituirii intemeiate pe imbogatirea fara justa cauza – imbogatitul “este obligat la
restituire, in masura pierderii patrimoniale suferite de cealalta parte, dar fara a fi tinut dincolo de
limita propriei sale imbogatiri” => urmatoarele 2 reguli:
a) imbogatitul este obligat sa restituie insaracitului numai valoarea imbogatirii sale, chiar daca insaracirea
reclamantului este mai mare, astfel el nu poate fi tinut sa restituie fructele civile sau sa plateasca dobanzi
legale, deoarece, este de buna-credinta, faptul imbogatirii nefiindu-i imputabil.
b) insaracitul are dreptul de a i se restitui cel mai mult valoarea insaracirii sale, chiar daca avantajul
economic obtinut de imbogatit este mai mare.
Regulile sunt aplicabile numai in situatia in care imbogatirea fara justa cauza este neimputabila
imbogatitului.

11
  Momentul in functie de care se stabilesc existent si intinderea obligatiei de restituire – numai de
la data sau momentul sesizarii instantei de judecata.
 Restituirea este supusa regulilor generale ale dreptului restituirilor – “restituirea prestatiilor se
face in natura”. Prin echivalent banesc se face numai daca “ nu poate avea loc in natura din cauza
imposibilitatii sau a unui impediment serios ori daca restituirea priveste prestarea unor servicii deja
efectuate”.
 Prescriptia dreptului la actiune de in rem verso – actiunea intemeiata pe imbogatirea fara justa
cauza se prescrie in termenul general de prescriptie de 3 ani. Termenul incepe sa curga de la data la
care insaracitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca insaracirea sa lipsita de justa cauza, precum si
persoana care s-a imbogatit in acest fel, obligata la restituire.

FAPTELE ILICITE ȘI CELELALTE FAPTE JURIDICE EXTRACONTRACTUALE

CAUZATOARE DE PREJUDICII

RĂSPUNDEREA CIVILĂ DELICTUALĂ SAU EXTRACONTRACTUALĂ

= raspunderea civila pentru prejudiciile injust cauzate unei persoane, in afara oricarei legaturi
contractuale dintre victim si persoana raspunzatoare.
Aceasta sintagma isi are originea in termenul “delict” – prin care se intelege orice fapta umana ilicita
savarsita cu vinovatie, care produce un singur prejudiciu injust unei persoane prin incalcarea drepturilor si
intereselor sale, cu exceptia situatiei in care acea fapta consta in neexecutarea ilicita lato sensu a unui
contract.
De asemenea, raspunderea delictuala se angajeaza si in alte situatii in care prejudiciul este injust cauzat
unei persoane prin anumite fapte juridice care nu sunt conduite umane:
 Raspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale, de lucruri si de ruina edificiului
 Raspunderea pentru prejudiciile cauzare de defectele produselor etc

Felurile raspunderii civile delictuale si clasificarea lor

In functie de criteriul sediului legal al reglementarilor aplicabile:

1) Ipotezele de raspundere civila delictuala reglementate de cod:
a) Raspunderea pentru prejudiciul cauzat printr-o fapta ilicita proprie: “fiecare om raspunde
direct si nemijlocit pentru faptele sale ilicite. Nicio raspundere pentru altul sau pentruu altceva nu
poate exista decat daca legea o prevede expres.”
b) Raspunderea pentru prejudiciul cauzat prin fapta ilicita a altuia: 2 ipoteze:
- “Raspunderea persoanelor care au obligatia de supraveghere a unui minor sau a unui interzis
judecatoresc pentru prejudiciul cauza unui tert prin fapta sa ilicita savarsita de cel aflat sub acea
supraveghere”
- “raspunderea prejudiciului cauzat prin faptele ilicite delictuale ale prepusilor”
c) Raspunderea pentru prejudiciul injust cauzat de lucruri, animale si de ruina edificiului:
- Raspunderea pentru prejudiciul cauzat de lucrurile si animalele aflate sub paza noastra judiciara
- Raspunderea proprietarului unui edificiu pentru prejudiciul cauzat de ruina acestui edificiu
- Raspunderea pentru prejudiciile sau inconvenientele cauzate in cadrul raporturilor de vecinatate
dintre proprietarii de immobile

2) Ipotezele speciale de raspundere civila delictuala reglementate in legislatia conexa codului civil:
a) Raspunderea pentru prejudiciile cauzate prin actele ilicite ale autoritatilor publice
b) Raspunderea pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare
c) Raspunderea pentru prejudiciile cauzate de defectele produselor
d) Raspunderea pentru prejudiciile sau daunele ecologice
e) Raspunderea civila medicala.

12
 Criteriul fundamentului raspunderii:
a) Raspunderea delictuala subiectiva – se fundamenteaza, in principiu, pe vinovatia dovedita a
autorului faptei prejudiciabile. “Cel care cauzeaza altuia un prejudiciu printr-o fapta ilicita,
savarsita cu vinovatie, este obligat sa-l repare.”
b) Raspunderea delictuala obiectiva – este raspunderea care exista si se angajeaza fara conditia
vinovatiei dovedite sau prezumate a persoanei raspunzatoare.

RĂSPUNDEREA PENTRU PREJUDICIILE CAUZATE PRIN FAPTA ILICITĂ PROPRIE

Face necesara existent cumulate a 4 conditii sau elemente constitutive: prejudiciul, fapta ilicita,
raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu si vinovatia autorului faptei ilicite si
prejudiciabile. Aceste conditii sunt si conditii generale ale raspunderii delictuale si chiar ale intregii
raspunderi civile reparatorii.
Existenta acestor conditii trebuie dovedita de catre cel care se considera indreptatit sa obtina repararea
prejudiciului. Dovada se poate face prin orice mijloc de proba reglementat de lege, inclusiv prin martori si
prezumtii simple.

Prejudiciul = rezultatul sau rezultatele daunatoare patrimoniale sau morale, care sunt consecintele
incalcarii sau vatamarii drepturiloe si intereselor legitime ale unei persoane.
 Clasificarea prejudiciilor: Dupa natura sau continutul lor, exista 2 clasificari:
A. Clasificarea clasica si traditionala – dupa cum au sau nu au continut economic, prejudiciile sunt de
2 feluri: patrimoniale si nepatrimoniale.
a) Prejudiciile patrimoniale: sunt consecinte daunatoare cu valoare economica, in sensul ca
pot fi evaluate in bani.
Ele rezulta, in primul rand, din incalcarea drepturilor si intereselor economica ale victimei. De asemenea,
pot sa fie si urmarea incalcarii unui drept nepatrimonial
b) Prejudiciile nepatrimoniale sau daunele morale: sunt consecintele daunatoare suferite de
o persoana, care nu pot fi evaluate in bani.
Ele constau intotdeauna in dureri fizice si suferinte psihice si sunt urmarea, in principiu a incalcarii
drepturilor personale nepatrimoniale care definesc personalitatea umana.
Sunt subclasificate in:
- Prejudicii sau daune morale rezultate din leziuni sau vatamarii ale personalitatii fizice
- Prejudicii sau daune morale independente de orice leziune fizica sau corporala

B. Clasificarea moderna si actual

a) Prejudiciile patrimoniale sau economice: prejudiciile care au valoare economica, evaluabile
in bani.
Ele rezulta din incalcarea drepturilor si intereselor economice ale victimei, precum: dreptul de
proprietate, drepturile de creanta, garantiile executarii obligatiilor.
b) Prejudiciile corporale: prejudicii care rezulta din incalcarea drepturilor personale
nepatrimoniale care defines personalitatea fizica a unei persoane, precum: dreptul la viata,
dreptul la sanatate, dreptul la integritate corporala.
Sunt prejudicii mixte avand o alcatuire dubla: o latura economica si o alta morala. Ambele component
sunt reparabile: cea economica se repara prin despagubiri banesti, iar cea morala se repara prin mijloace
nepatrimoniale si plata de sume de bani, cu titlu de compensatii banesti.
c) Prejudicii sau daune morale pure: constau in dureri psihice cauzate prin atingerile aduse
personalitatii affective ori personalitatii sociale, precum: decesul unei rude apropiate; atentatele
la onoare, demnitate, cinstea victimei etc.
Sunt reparabile, in primul rand prin mijloace nepatrimoniale, de asemenea, instantele pot acorda victimei
si o indemnitate cu functie de pedeapsa private sau cu titlu de compensatie baneasca.

13
 Prejudiciile mai pot fi clasificate si astfel:
- Prejudicii previzibile si prejudicii imprevizibile: dupa cum au sau au putut fi prevazute la
momentul savarsirii faptei ilicite sau al producerii imprejurarilor care le-a cauzat.
- Prejudicii individuale si collective: dupa cum rezulta din incalcarea unui drept sau interes legitim
individual sau al unei colectivitati
- Prejudicii instantanee si prejudicii successive: dupa cum se produc dintr-o data sau intr-un interval
de timp foarte scurt ori se produc continuu sau intr-o perioada indelungata de timp.

Conditiile sau caracterele prejudiciului pentru a fi reparabil:

Conditia existentei unui prejudiciu este insuficienta pentru atragerea raspunderii civile reparatorii. Pentru
a fi reparabil, el trebuie sa fie privit si inteles ca fiind o notiune juridical, de aceea trebuie sa indeplineasca
urmatoarele conditii: sa fie cert, sa fie direct, sa fie personal si sa rezulte din atingerea sau incalcarea
unui drept ori a unui interes legitim.
a) Prejudiciul sa fie cert: este cert atunci cand existent lui actuala sau viitoare este sigura,
neindoielnica si, totodata, poate fi stabilita intinderea sa in present.
Sunt certe prejudiciile actuale, adica acelea care s-au produs in intregime pana la momentul in care
victima solicita repararea lor. De asemenea, sunt certe si cele viitoare care inca nu s-au produs, daca sunt
intrunite 2 conditii: este sigur ca se vor produce si evaluarea lor este posibila in momentul in care se solicita
sa se repare.
Exista, de asemenea, si situatia prejudiciilor care rezulta din pierderea unei sanse – fac parte
prejudiciile care sunt urmarea pierderii de catre o persoana a sansei sau posibilitatii de a realiza sau de a
evita o pierdere. Pentru a avea character cert si reparabil, trebuie sa fie indeplinite urmatoarele conditii:
- Sansa sa fie reala si serioasa - evaluarea se va face prin examinarea imprejurarilor in care a fost
savarsita fapta ilicita si a situatiei speciale in care se afla victima in momentul respectiv. Aceasta
conditie poate fi indeplinita daca faptul care compromite realizarea sansei intervine in cursul
incercarii sau realizarii.
- Pierderea sansei sa fie consecinta directa a faptei ilicite sau a altui fapt pentru care se angajeaza
raspunderea – intre fapta ilicita sau alt fapt juridic si prejudiciu trebuie sa existe un raport de
cauzalitate directa. Adica, prin interventia acelei fapte ilicite a fost in mod direct impiedicata
producerea unui anumit eveniment viitor de natura a-I crea victimei un avantaj sau de a-I ocaziona
evitarea unei pierderi.
b) Prejudiciul sa fie direct: este indeplinita conditia atunci cand intre fapta ilicita si prejudiciul injust
cauzat victimei exista un raport de cauzalitate, adica o legatura de la cauza la efectul ei.
Raportul de cauzalitate este present atat in cazul prejudiciilor cauzate direct (prejudiciu suferit de o
victima directa), cat si in cazul prejudiciilor cauzate indirect (victimelor indirecte). Prejudiciul este indirect
doar in ipoteza in care intre fapta ilicita si prejudiciu nu exista niciun raport de cauzalitate direct sau indirect.
c) Prejudiciul sa fie personal: doar persoana sau persoanele care au suferit un prejudiciu injust
cauzat au dreptul de a reclama sau pretinde repararea lui. Asadar, acest caracater nu inseamna ca el
trebuie sa fie injust cauzat unei singure persoane, ci se poate vorbi si despre repararea prejudiciilor
cauzate unor grupuri sau colectivitati de persoane (denumite si prejudicii in masa).
De asemenea, pe langa repararea prejudiciilor cauzate victimelor immediate, directe, ea se poate angaja si
in vederea acordarii de reparatii victimelor indirect, pentru prejudiciile cauzate prin ricoseu sau reflectare.
d) Prejudiciul sa rezulte din atingerea sau incalcarea unui drept ori a unui interes legitim: aceasta
conditie trebuie sa fie indeplinita in mod obligatoriu, indiferent ca prejudiciul este patrimonial
corporal sau moral.
Un prejudiciu este reparabil daca este urmarea incalcarii drepturilor subiective patrimoniale sau
nepatrimoniale, precum: dreptul la viata; dreptul la sanatate; dreptul la onoare; dreptul la proprietate etc.
Insa pentru acest lucru trebuie sa fie indeplinite 2 conditii: situatia in fapt care a generat interesul
incalcat sa fi avut character de stabilitate, incat sa se poata deduce ca ar fi continuat in viitor si interesul
lezat sau vatamat sa fie licit si moral.

14
 De asemenea, pentru a fi legitim, interesul trebuie sa aiba caracter de stabilitate, adica o permanenta
indestulatoare si, in acelasi timp, sa nu fie contrar legii imperative, odinii publice si bunelor moravuri. Pe
acest temei si in aceste conditii si pot acorda despagubiri.
De regula, prejudiciile cauzate prin atingerea unui interes legitim sunt, in realitate, prejudicii prin ricoseu
sau reflectare.

Fapta ilicita = actiunea sau inactiunea omului contra legii sau bunelor moravuri, care are ca rezultat
atingerea sau incalcarea drepturilor subiective sau intereselor legitime ale altei persoane.
Caracteristici:
a) Are caracter obiectiv sau existent materiala, constand intr-o conduita ori manifestare exterioara a
omului;
b) Este mijlocul prin care se obiectivizeaza un element psihic, subiectiv: vointa omului care a ales sa
desfasoare o anumita conduita;
c) Este contrara ordinii sociale si reprobata de societate.

Astfel, fapta ilicta este manifestarea exterioara sau obiectivarea vointei si constiintei autorului, iar
vinovatia este atitudinea psihica, interioara a autorului fata de fapta sa si de consecintele pe care le produce.
Faptele ilicite ale oamenilor se obiectivizeaza in conduit pozitive, adica sunt fapte de comisiune sau
actiuni, cum ar fi: deteriorarea sau distrugerea unui bun, sustragerea unui bun, vatamarea corporala a altei
persoane, minciuna, inselaciunea, santajul etc.
Numai ca faptele oamenilor pot fi uneori si omisive, ceea ce inseamna pasivitate, inactiune. Fac parte din
categoria faptelor ilicite omisive, prin care se incalca obligatia de a actiona sau de a actiona intr-un anumit
fel: neluarea masurilor de tehnica securitatii muncii; neacordarea asistentei medicale de urgent; neluarea
masurilor de profilaxie sau combatere a unei malafii contagioase etc.

Abuzul de drept este o fapta ilicita – cel care cauzeaza un prejudiciu prin chiar exercitiul drepturilor
sale nu este obligat sa-l repare, cu exceptia cazului in care dreptul este exercitat abuziv
Abuzul de drept = niciun drept nu poate fi exercitat in scopul de a vatama sau pagubi pe altul ori intr-
un mod excesiv si nerezonabil, contrar bunei-vointe.
Pentru a ramane in sfera licitului, drepturile civile trebuie exercitate numai in limitele prevazute de lege si
in cele care decurg din bunele moravuri si cu buna-credinta. Per a contrario, exercitarea drepturilor
subiective contrar scopului in considerarea caruia sunt recunoscute de lege sau dincolo de limitele lor
interne si externe ori cu rea-credinta, aducand atingere drepturilor si intereselor altor persoane,
constituie un abuz de drept.
Abuzul de drept este o fapta ilicita si, in masura in care se cauzeaza un prejudiciu injust altuia, se va
putea angaja rasounderea civila a autorului si ca da nastere obligatiei de reparare in sarcina sa, este vorba de
o raspundere care nu este conditionata de existent vinovatiei autorului.

Cauze care inlatura ilicitatea faptei:

Pentru a antrena raspunderea civila delictuala, fapta umana prejudiciabila trebuie sa fie ilicita. Astfel, in
prezenta unor imprejurari prevazute expres de lege, desi cauzeaza un prejudiciu injust altuia, fapta
prejudiciabila este lipsita de conditia ilicitatii:
a) Legitima aparare – “nu datoreaza despagubiri cel care, fiind in legitima aparare, a
cauzat agresorului un prejudiciu.” => pt existenta legitimei aparari trebuie indeplinite
urmatoarele conditii:
- Fapta sa fie savarsita de catre victima unui atac sau de catre un tert care intervine in sprijinul sau;
- Atacul agresorului sa fie material, imediar, direct si injust;
- Atacul sa puna in pericol persoana autorului apararii, a altuia, drepturile acestora sau un interes
general;
- Apararea sa fie proportional cu gravitatea atacului.
Totusi cel care a savasit o infractiune prin depasirea limitelor legitimei aparari va putea fi obligat la plata
unei indemnizatii adecvate si echitabile.

15
 De asemenea, in cazul in care fapta pagubitoare a fost savarsita in interesul altuia, cel prejudiciat are
actiune impotriva acelui tert in temeiul si conditiile imbogatirii fara justa cauza.
b) Starea de necesitate – se afla in stare de necessitate persoana care savarseste o fapta in
urmatoarele conditii:
- Pentru a salva de la un pericol imediat si care nu poate fi inlaturat altfel viata, integritatea corporala
sau sanatatea sa ori a altei persoane, un bun important al sau ori al altuia sau un interes general;
- Urmarile faptei sa nu fie mai grave decat cele care s-ar fi putut produce in cazul in care pericolul nu
era inlaturat.
c) Indeplinirea unei activitati impuse sau premise de lege ori executa ordinului
superiorului – “indeplinirea unei activitati impuse ori premise de lege sau ordinul
superiorului nu il exonereaza de raspundere pe cel care putea sa-si dea seama de
caracterul ilicit al faptei sale savarsite in asemenea imprejurari.”
In orice caz, fapta savarsita intr-o activitate care este impusa de lege sau cu permisiunea legii ori pentru a
pune in executare un ordin dat de un superior este lipsita de caracter ilicit, chiar daca a cauzat altuia un
prejudiciu, autorul faptei savarsite in aceste situatii nu va raspunde civil pentru acel prejudiciu. Prin
exceptie, fapta va avea caracter ilicit doar atunci cand s-a actionat in indeplinirea unei obligatii impuse sau
premise de lege, cu nerespectarea conditiilor si limitelor prevazute de aceasta, daca autorului ei i se poate
dovedi o culpa proprie.
d) Savarsirea faptei prejudiciabile in exercitarea normal si legala a unui drept subiect –
“cel care cauzeaza un prejudiciu prin chiar exercitiul drepturilor sale nu este obligat sa-l
repare, cu exceptia cazului in care dreptul este exercitat abuziv”.
e) Consimtamantul victimei – clauzele de neraspundere:
Trebuie facuta o deosebire intre prejudiciile materiale, cauzate bunurilor victimei si prejudiciile
corporale, cauzate prin atingerea integritatii fizice sau psihice ori sanatatii acesteia.
In ceea ce priveste prejudiciile materiale: „nu se poate exclude sau limita, prin conventii sau acte
unilaterale, raspunderea pentru prejudiciul material cauzat altuia printr-o fapta savarsita cu intentie sau
din culpa grava”, in schimb, „sunt valabile clauzele care exclud raspunderea pentru prejudiciile cauzate,
printr-o simpla imprudenta sau neglijenta, bunurilor victimei”.
Pentru cea de-a doua categorie de prejudicii, „raspunderea pentru prejudiciile cauzate integritatii fizice
sau psihice ori sanatatii nu poate fi inlaturata ori diminuata decat in conditiile legii”.
Prin urmare, clauzele de neraspundere pentru prejudiciile coporale, in principiu, nu sunt valabile, fiind
lovite de nulitate. Sunt excluse totusi unele fapte care pot cauza asemenea prejudicii, cum sunt: interventiile
chirurgicale, donarea de sange, prelevarea de organe, etc. In schimb sunt interzise cu desavarsire si deci nule
clauzelor de neraspundere privitoare la faptele care sunt indreptate contra vietii celui care si-a dat
consimtamantul la savarsirea lor, precum si cazul altor fapte interzise explicit de legea imperativa: traficul
de persoane, sclavia, proxenetism.

Raportul de cauzalitate = pentru existenta si angajarea raspunderii civile este necesar ca intre faptul
prejudiciabil si prejudiciul suferit de victima sa existe un raport de cauzalitate. De cele mai multe ori faptul
prejudiciabil este o fapta ilicita a omului.
Fara raportul de cauzalitate nu exista raspundere civila reparatori. Raportul este nu numai o conditie a
raspunderii, ci si criteriul in functie de care se stabileste intinderea obligatiei de reparare a prejudiciului.
Dreptul la reparatie poate fi recunoscut numai pentru si in limitele prejudiciului care este neindoielnic,
consecinta faptei ilicite.
Pentru stabilirea raportului de cauzalitate in situatiile in care decelarea raportului devine o problema
dificila si complicata s-au elaborat mai multe sisteme sau teorii, si anume:
a) Sistemul sau teoria echivalentei conditiilor (a conditiilor sine qua non): toate faptele si
imprejurarile care au fost indispensabile pentru producerea prejudiciului vor fi retinute ca fiind
cauze ale acestuia cu valoare cauzala egala, echivalente. Pe cale de consecinta, fiecare fapt care
preceda rezultatul prejudiciabil si in lipsa caruia, acesta nu s-ar fi produs este considerat cauzal,
este suficient sa fi fost una dintre conditiile sine qua non, adica necesare producerii prejudiciului.
b) Sistemul sau teoria cauzei adecvate: dintre conditiile necesare sunt considerate cauze numai
acele fapte si imprejurari anterioare care, in mod normal, au capacitatea obiectiva de a genera un

16
 rezultat de genul celui ce s-a produs. Prin urmare, trebuie inlaturate din campul cauzal acele fapte
care numai accidental determina sau pot determina producerea unui asemenea rezultat.
c) Sistemul sau teoria cauzei proxime:
d) Sistemul sau teoria unitatii indivizibile dintre cauza si conditii: trebuie avut in vedere ca
fenomenul-cauza nu actioneaza singur si izolat, ci in anumite conditii externe, care, „fara a
produce efectul pagubitor, au favorizat totusi producerea acestui efect, inlesnind nasterea
procesului cauzal, grabind si favorizand dezvoltarea lui sau agravandu-i rezultatele negative.

Cauze care exclud existenta raportului de cauzalitate:

a) Forta majora: „este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut, invincibil si inevitabil”. Trebuie
sa intruneasca urmatoarele caractere:
- sa aiba origine externa: isi are originea in afara celui care ar fi chemat sa raspunda si a campului
sau de activitate.
- sa fie imprevizibil si absolut invincibil si inevitabil: daca evenimentul putea fi prevazut, persoana
chemata sa raspunda savarseste o fapta culpabila, deoarece, desi putea sa-l prevada, nu a facut-o si
nu a luat masurile necesare pentru preintampinarea sau evitarea urmarilor sale prejudiciabile. Spre
deosebire de imprevizibilitatea evenimentului, invincibilitatea si inevitabilitatea lui trebuie sa fie
absolute, adica pentru orice persoana.
Aceasta calificare juridica a fortei majore se releva mai ales in materia raspunderii civile pentru
prejudiciile cauzate de lucruri si animale, si in general, in spatiul raspunderii civile delictuale obiective, fara
vinovatia persoanei raspunzatoare.
Pe cale de consecinta, daca forta majora a fost singura cauza a prejudiciului, raspunderea civila nu exista
si nu se poate angaja. In cazul in care alaturi de forta majora au concurat si alte fapte ori evenimente,
raspunderea civila va fi inlaturata numai partial si proportional cu contrubutia acesteia la rezultatul
pagubitor.
b) Cazul fortuit: „un eveniment care nu poate fi prevazut si nici impiedicat de catre cel care ar fi fost
chemat sa raspunda daca evenimentul nu s-ar fi produs”. => 2 tipuri de evenimente:
- Imprejurari sau evenimente interne: isi au etiologia in activitatea celui chemat sa raspunda, fiind
intriseci lucrurilor, animalelor si altor mijloace de care acesta se foloseste in activitatea sa, daca nu
sunt imputabile persoane respective.
- Imprejurari sau evenimente externe: neimputabile persoane chemate sa raspunda, care nu au
caracter extraordinar si nu puteau fi prevazute de persoane respectiva si nici impiedicate ori evitate
decat de omul cel mai capabil.
Cazul fortuit exclude existenta raportului de cauzalitate si angajarea raspunderii civile
c) Fapta victimei si fapta unei terte persoane: „inlatura raspunderea chiar daca nu au
caracteristicile fortei majore, ci doar pe cele ale cazului fortuit, insa numai in cazurile in care,
potrivit legii sau conventiei partilor, cazul fortuit este exonerator de raspundere”. => ca pentru a fi
cauze care inlatura raspunderea civila, fapta victimei si fapta tertului trebuie sa indeplineasca, in
principiu, conditiile fortei majore sau ale cazului fortuit.

Vinovatia autorului faptei ilicite = “obligatia de reparare a prejudiciului revine celui care l-a cauzat
printr-o fapta ilicita savarsita cu vinovatie”. “Autorul prejudiciului raspunde pentru cea mai usoara culpa”
=> altfel spus, este necesar ca fapta ilicita care a cauzat prejudicul sa fie imputabila autorului acelei fapte,
indiferent de forma vinovatiei sale.
Vinovatia presupune doi factori: un process intelectiv si un process volitiv.
Procesul intelectiv – vinovatia presupune un anumit nivel de cunoastere a semnificatiei sociale a faptei si
eventualelor sale urmari. Asadar, fara constiinta caracterului antisocial, contrar legii sau bunelor moravuri al
faptei si a consecintelor sale, nu poate fi vorba de vinovatie.
Procesul volitiv – este acela in care are loc deliberarea asupra faptelor si a motivelor care pot determina
hotararea unei persoane de a desfasura ori nu anumite conduite.
Formele vinovatiei si gradele culpei: intentia si culpa.

17
 Intentia sau dolul – fapta este savarsita cu intentie atunci cand autorul sau prevede rezultatul faptei sale
si urmareste producerea lui sau, desi nu-l urmareste, accepta posibilitatea producerii acestui rezultat. =>
intentie directa si intentie indirect
Culpa – fapta ilicita este savarsita din culpa in situatia in care autorul prevede rezultatul faptei sale, dar
nu-l accepta, socotind fara temei ca nu se va produce sau, dupa caz, nu prevede acel rezultat, desi trebuia si
putea sa-l prevada. => culpa cu prevedere si fara prevedere.

Distinctia dintre formele vinovatiei in dreptul civil, de regula, nu prezinta importanta practica, deoarece
raspunderea civila reparatorie are ca finalitate repararea integral a prejudiciului si mai putin condamnarea
faptuitorului. Totusi, in anumite situatii, distinctia este necesara.
Gradele culpei – culpa grava, culpa usoara si culpa foarte usoara.
Culpa grava – atunci cand autorul a actionat cu o neglijenta sau imprudent pe care nici persoana cea mai
lipsita de dibacie nu ar fi manifestat-o fata de propriile interese.
Gradele culpei prezinta importanta practica in doar cateva situatii de exceptie: clauzele de neraspundere
pentru prejudiciul material cauzat bunurilor altuia sunt valabile numai in caz de culpa usoara sau foarte
usoara.
Stabilirea vinovatiei: in ceea ce priveste culpa s-au stabilit trei puncte de vedere, dintre care textul art.
1.358 se consacra solutia intermediara, careia culpa se apreciaza dupa criteriul obiectiv, tinandu-se seama si
de “imprejurarile in care s-a produs prejudiciul, straine de persoana autorului faptei, precum si, daca este
cazul, de faptul ca prejudiciul a fost cauzat de un profesionist in exploatarea unei intreprinderi.”
Vor fi avute in vedere acele imprejurari concrete care au constituit circumstantele externe in care a fost
savarsita fapta ilicita; autorul va fi in culpa numai daca se va dovede ca nu a avut prudent si diligent de care
ar fi dat dovada modelul uman aflat in aceleasi circumstante concrete.

Capacitatea delictuala. Obligatia subsidiara a persoanei lipsite de discernamant de a indemniza victima

prejudiciata prin fapta sa ilicita.
Capacitatea delictuala – angajarea raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a persoanelor fizice
presupune existent discernamantului; altfel spus, persoana fizica trebuie sa aiba constiinta faptelor sale,
adica puterea de a discerne intre ceea ce este permis si nepersmis, licit si illicit. Lipsa discernamantului
atrage dupa sine lipsa vinovatiei.
In ceea ce priveste capacitatea delictuala a persoanei fizice, se prevede ca: “Minorul care nu a implinit
varsta de 14 ani sau persoana pusa sub interdictie judecatoreasca nu raspunde pentru prejudiciul cauzat,
daca nu se dovedeste discernamantul sau la data savarsirii faptei. Minorul care a indeplinit varsta de 14
ani raspunde pentru prejudiciul cauzat, in afara de cazul in care se dovedeste ca a fost lipsit de
discernamant la data savarsirii faptei.”
Incapacitatea intelectuala presupune obligatoriu lipsa totala de discernamant; o lipsa partial nuu
influenteaza angajarea si nici intinderea raspunderii civile.
Obligatia subsidiara a persoanei lipsite de discernamant de a indemniza victima prejudiciata prin
fapta sa ilicita – “lipsa discernamantului nu-l scuteste pe autorul prejudiciului de plata unei indemnizatii
catre victima ori de cate ori nu poate fi angajata raspunderea persoanei care avea, potrivit legii,
indatorirea de a-l supraveghea. Indemnizatia va fi stabilita intr-un cuantum echitabi, tinandu-se seama de
starea patrimoniala a partilor.”
Obligatia de indemnizare este una de raspundere delictuala, cu caracter obiectiv, fara vinovatia autorului
faptei ilictie si prejudiciabile, intemeiata pe idea sau principiul echitatii si justitiei comutative; in realitate
putem spune ca este o raspundere speciala pentru fapta proprie, care deroga de la regulile dreptului comun in
materie.

18
 RĂSPUNDEREA PENTRU PREJUDICIUL CAUZAT PRIN FAPTA MINORULUI SAU A UNUI
INTERZIS JUDECATORESC

Sfera persoanelor pentru care se raspunde – se angajeaza pentru prejudiciile cauzate de orice persoana
aflata in stare de minoritate ori pusa sub interdictie judecatoreasca, chiar daca a indeplinit varsta majoratului
la data savarsirii faptei. Este de retinut ca raspunderea in discutie nu exista in situatia in care autorului faptei
ilicite este o persoana majora lipsita de discernamant, care insa nu se afla sub interdictie judecatoreasca.
Persoanele obligate de lege sa raspunda - se angajeaza in sarcina oricarei persoane fizice sau juridice
care are obligatia prevazuta de lege, stabilita inr-un contract sau printr-o hotarare judecatoreasca, de a
supraveghea pe minorul sau, dupa caz, persoana pusa sub interdictie care a savarsit o fapta ilicita prin care s-
a cauzat unei persoane un prejudiciu injust.
Obligatia legala de supraveghere a minorului revine, inainte de toate, parintilor acestora. De asemenea,
revine si tutorelui minorului asupra caruia trec, in principiu drepturile si indatoririle parintesti cu privire la
persoana minorului si bunurile sale, sub controlul instantei de tutela, si eventual, al consiliului de familie.
Alte persoane carora le revine obligatia de supraveghere sunt: tutorii interzisilor judecatoresti; cadrele
didactice din invatamantul public preuniversitar; unitatile scolare private; meseriasii care instruiesc minori;
persoanele carora le este incredintat un minor in plasament prin hotararea instantei de tutela; asistentii
maternali; persoanele fizice si juridice, care in calitate de profesionisti, isi asuma prin conventie misiunea de
a instrui, reeduca, trata, ingriji, organiza si supraveghea minorii sau pe interzisii judecatoresti; unitatile
sanitare publice in care se afla internati bolnavii psihici pusi sub interdictie etc.
In cadrul celui de-al doilea alineat se prevede urmatoarele conditii pentru existent raspunderii, si anume:
conditii generale si conditii special.
Este necesar sa fie intrunite si dovedite 3 conditii generale:
 prejudiciul injust cauzat unei terte persoane;
 fapta ilicita a minorului sau interzisului judecatoresc si
 raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu.
Vinovatia autorului faptei ilicite si prejudiciabile nu este o conditie necesara – “Raspunderea subzista
chiar in cazul faptuitorului, fiind lipsit de discernamant, nu raspunde pentru fapta proprie.”
Conditiile speciale:
 Minoritatea sau, dupa caz, conditia de persoana pusa sub interdictie judecatoreasca –
conditia trebuie indeplinita in momentul cand autorul a savarsit fapta ilicita si prejudiciabila.
In ceea ce priveste minoritatea, legea nu face deosebire intre minorul care nu a implinit varsta de 14 ani,
cand este prezumat ca neavand discernamant si minorul intre 14-18 ani, prezumat ca avand discernamant.
Astfel, atunci cand ulterior acestui moment cel in cauza devine major sau ii este ridicata interdictia, aceasta
imprejurare nu are drept consecinta inlaturarea raspunderii persoanei sau persoanelor care aveau obligatia de
supraveghere a faptuitorului.
 Fapta ilicita si prejudiciabila sa fie savarsita in timpul existentei efective a obligatiei de
supraveghere in sarcina persoanei raspunzatoare.
Iar in ultimul alineat, se prevede fundamentul raspunderii si dreptul de regres al persoanei raspunzatoare.
Fundamentul raspunderii – In prima faza, “cel obligat la supraveghere este exonerate de raspundere
numai daca dovedeste ca nu a putut impiedica fapta prejudiciabila.” Cauza straina care le-a pus in situatia
de a nu putea impiedica savarsirea faptei, consta in: forta majora, cazul fortuit, fapta victimei sau faptei unei
terte persoane.
In cea de-a doua faza se precizeaza ca parintii sau, dupa caz, tutorii minorilor vor face dovada ca nu au
putut impiedica fapta prejudiciabila “numai daca ei probeaza ca fapta copilului constituie urmarea unei
alte cauze decat modul in care si-au indeplinit indatoririle decurgand din exercitiul autoritatii parintesti.”
In concluzie, raspunderea acestor persoane pentru fapta altuia nu depinde de existent raspunderii
autorului faptei prejudiciabile si nici nu este grefata de aceasta.
Regresul persoanei raspunzatoare – atunci cand persoana raspunzatoare a reparat prejudiciul cauzat,
daca sunt intrunite anumite conditii, ea are dreptul de regres impotriva faptuitorului. Dreptul de regres
impotriva celui care a cauzat prejudiciul este prevazut de lege pentru toate cazurile de raspundere pentru
prejudiciile cauzate prin fapta altuia.

19
RĂSPUNDEREA DELICTUALĂ A COMITENTULUI PENTRU PREJUDICIILE CAUZATE PRIN
FAPTELE ILICITE ALE PREPUȘILOR SĂI

Aceasta raspundere intervine numai in acele situatii in care prepusii cauzeaza prejudicii injuste unor
terte persoane printr-o fapta ilicita extracontractuala.
Angajarea raspunderii delictuale a comitentului poate avea loc numai daca sunt indeplinite cumulative
mai multe conditii: de drept comun sau general si altele speciale, proprii doar acestei raspunderi.

Conditii de drept comun – sunt in numar de 3, si anume:

 Prejudiciul;
 Fapta ilicita a prepusului;
 Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita a prepusului si prejudiciul injust cauzat victimei.
Textele legale nu prevad si conditia vinovatiei prepusului care a savarsit fapta ilicita si prejudiciabila.
In concluzie, raspunderea comitentului este principal si independent de vinovatia sau nevinovatia,
precum si de raspunderea proprie a prepusului => ca victima il poate chema in judecata numai pe comitent
pentru a fi obligat sa repare prejudiciul cauzat de prepus. Intr-o atare situatie, vinovatia prepusului va fi
necesara doar pentru admiterea actiunii de regres a comitentului, dupa ce acesta a reparat in tot sau in parte
prejudiciul suferit de victima.

Conditii speciale ale raspunderii comitentului sunt in numar de 2 si se adauga la cele generale si se
grefeaza pe acestea, si anume:
 Raportul de prepusie dintre autorul faptei ilicite si prejudiciabile, in calitate de prepus, si
persoana raspunzatoare, in calitate de comitent;
comitentul - „cel care, in virtutea unui contract sau in temeiul unei legii, exercita directia,
supravegherea si controlul asupra celui care indeplineste anumite functii sau insarcinari in interesul sau
ori al altuia.” Din aceasta definitie reiese si notiunea de prepus. => raportul de prepusie.
Acest raport juridic este, din perspectiva comitentului, unul de autoritate, iar din perspectiva prepusului
este de subordonare. Pentru a fi in prezenta unui raport de prepusie nu este necesar contractul direct,
nemijlocit si permanent al comitentului cu prepusul sau; dreptul comitentului de a da ordine, de a
supraveghea si de a controla pe prepusi nu necesita in mod obligatoriu si exercitarea lui in fapt.
Cel mai adesea raport de prepusie se naste dintr-un contract incheiat intre comitent si prepus; este vorba
in primul rand de contractul individual de munca dintre un angajator si salariatul sau.
Sunt insa si raporturi de prepusie al caror izvor este extracontractul, si anume: ipoteza desfasurarii de
catre copil a unei activitati in interesul parintelui sau, sub autoritatea familiala pe care o are parintele
asupra sa; situatia prestarii de catre un contravenient a unei activitati in folosul comunitatii ori a executarii
unei pedepse penale prin obligarea la munca, cu acordul unitatii beneficiare, etc.
Este de retinut ca prepusul poate fi intotdeauna numai o persoana fizica, pe cand comitentul poate fi,
dupa caz, persoana juridica de drept public sau privat ori persoana fizica.
 Fapta ilicita si prejudiciabila savarsita de prepus sa aiba legatura cu atributiile sau cu scopul
functiilor ce i-au fost incredintate.
Comitentul nu raspunde daca dovedeste ca victima cunostea sau, dupa imprejurari, putea sa cunoasca la
data savarsirii faptei prejudiciabile, ca prepusul a actionat fara nicio legatura cu atributiile sau cu scopul
functiilor incredintate.
In primul rand, aceasta conditie este indeplinita intotdeauna cand prepusul a savarsit fapta ilicita si
prejudiciabila actionand in interesul comitentului ori la ordinul sau, in interesul altuia, in limitele stricte ale
atributiilor care alcatuiesc continutul functiei sale, cu respectarea intocmai a instructiuniilor si dispozitiilor
pe care i le-a dat comitentul.
De asemenea, conditia exista si cand prepusul a actionat prin deviere de la functia sa, prin depasirea
atributiilor care intra in continutul functiei si chiar prin exercitiul abuziv al acesteia, cu conditia ca fapta
savarsita sa aiba „legatura cu atributiile sau cu scopul functiilor incredintate” si numai daca victima a
fost de buna-credinta la momentul cand s-a savarsit fapta, in sensul ca nu a cunoscut si nici nu putea sa
cunoasca aceasta imprejurare; dimpotriva a avut convingerea deplina ca prepusul a actionat conform
atributiilor functiei si in interesul comitentului.
20
 Fundamentul raspunderii – raspunderea comitentului este o raspundere obiectiva, de plin drept, care
are ca fundament ideea sau obligatia de garantie. Garantie obiectiva, fara nicio asociere sau legatura cu
vinovatia comitentului sau a prepusului, avand ca suport riscul de activitate.
Raspunderea obiectiva a comitentului nu poate fi inlaturata decat prin proba unei cauze straine:
forta majora, caz fortuit, fapta victimei si fapta unui tert.
Efectele raspunderii comitentului – dreptul de optiune al victimei: victima faptei ilicite a prepusului
poate pretinde repararea prejudiciului care i-a fost cauzat, la alegerea sa:
 Numai de la prepus, in conditiile raspunderii pentru fapta proprie;
 Numai de la comitent;
 Atat de la comitent, cat si de la prepus – raspunderea va fi solidara fata de cel prejudiciat.
Regresul comitentului care a reparat prejudiciul cauzat victimei – comitentul raspunde obiectiv
pentru prejudiciul cauzat prin fapta prepusului sau. De aceea, dupa ce repara, in tot sau in parte, acel
prejudiciu, in anumite conditii, el are dreptul de a cere prepusului sa-i restituie reparatia acordata victimei.

CORELAȚIA DINTRE RĂSPUNDEREA DELICTUALĂ A DIFERITELOR PERSOANE PENTRU

PREJUDICIILE CAUZATE PRIN FAPTA ALTUIA

Corelatia raspunderii parintilor cu raspunderea altor persoane care au obligatia de a supraveghea

un minor –“Parintii nu raspund daca fac dovada ca sunt indeplinite cerintele raspunderii persoanei care
avea obligatia de supraveghere a minorului.”
Parintii nu vor raspunde atunci cand vor proba ca, in momentul in care copilul minor a savarsit fapta
respective, obligatia de supraveghere a acestuia apartinea, in temeiul legii, al unui contract sau al unei
hotarari judecatoresti, altei persoane, precum: asistentul maternal; cadrul didactic; persoana careia minorul i-
a fost incredintat in plasamentul familial; orice persoana fizica sau juridical care si-a asumat sau careia i-a
fost acordata misiunea de a-l instrui pe minor ori de a-i organiza timpul liber; centrele de reeducare si
unitatile penintenciare pentru minori.
In situatia in care parintii minorului sunt decedati, necunoscuti, decazuti din drepturi sau li s-a aplicat
pedeapsa penala a interzicerii drepturilor parintesti, precum si alte cazuri, daca minorului i s-a desemnat sau
numit un tutore, drepturile si indatoririle parintesti trec in sarcina acestuia. Urmand sa se aplice aceleasi
reguli ca si in cazul raspunderii parintilor.

Corelatia raspunderii comitentului cu raspunderea altor persoane in cazul in care prepusul sau
este un minor - raportul de prepusenie se poate naste si intre un comitent si un prepus care inca nu a
implinit varsta majoratului; astfel minorul care a implinit varsta de 16 ani poate incheia un contract
individual de munca.
In situatia in care prepusul este minor si savarseste o fapta ilicita, raspunderea pentru fapta acestuia va fi
suportata astfel: “nicio alta persoana, in afara comitentului, nu raspunde pentru fapta prejudiciabila
savarsita de minorul care avea calitatea de prepus. Cu toate acestea, in cazul in care comitentul este
parintele minorului care a savarsit fapta ilicita, victima are dreptul de a opta asupra temeiului
raspunderii.”

21
 RĂSPUNDEREA PENTRU PREJUDICIILE CAUZATE DE LUCRURI ÎN GENERAL, DE
ANIMALE ȘI DE RUINA EDIFICIULUI

a) Raspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri in general – “Oricine este obligat sa repare,
indiferent de orice culpa, prejudiciul cauzat de lucrul aflat sub paza sa.”
Raspunderea poate intervene pentru prejudiciul cauzat de orice lucru, indiferent de natura si insusirile lor:
periculoase sau nepericuloase, mobile sau immobile, cu dinamism propriu, aflate in miscare sau inerte, aflate
in repaus, etc
Fac exceptie de la aceasta regula situatiile in care un prejudiciu este cauzat de anumite lucruri pentru care
exista reglementari special: ruina edificiului; produsele cu defecte; instalatiile si energia nucleara.
Determinarea persoanei raspunzatoare – raspunderea revine intotdeauna persoanei care are lucrul “sub
paza sa” atunci cand a fost cauzat prejudiciul.
Paza juridica poate fi o stare de drept sau, dupa caz, o stare de fapt.
Se precizeaza ca cel care are paza lucrului serveste de acesta in interes propriu, direct si nemijlocit sau
prin intermediul alteia sau altor persoane, cum sunt prepusii pazitorului juridic pentru indeplinirea
atributiilor care alcatuiesc continutul functiilor ce le sunt incredintate.
Paza juridica si paza materiala - in esenta, paza juridica este puterea de directive, supraveghere si
control pe care o persoana o exercita in drept sau in fapt, in mod independent, asupra unui lucru de care se
serveste in mod direct sau indirect in interesul sau propriu.
Prin paza materiala, intelegem tot o putere de directie, supraveghere si control pe care o persoana o
exercita asupra unui lucru, sub autoritatea pazitorului juridic al acesteia si in interesul sau => pazitorul
material al lucrului nu exercita respectiva putere in mod independent si nici in propriul interes; dimpotriva,
el directioneaza, supravegheaza si controleaza lucrul la ordinele si intructiunile pazitorului juridic si in
interesul acestuia.
Raspunderea se angajeaza numai in sarcina pazitorului juridic al lucrului, pazitorul material nu raspunde
niciodata in vaza acestui temei legal, el poate sa raspunda numai pentru fapta proprie. Asadar, obligatia de
a repara prejudiciul cauzat de un lucru, revine numai pazitorului juridic.
Sfera persoanelor care sunt pazitori juridici ai lucrului:
 Proprietarul lucrului - opereaza o prezumtie relative de pazitor juridic al lucrului aflat in
proprietatea sa. Prezumtia in cauza poate fi inlaturata daca proprietarul face dovada ca lucrul sau, in
momentul cauzarii prejudiciului, se afla in paza juridica legitima sau nelegitima, de drept sau de fapt,
a unei alte persoane.
 Proprietate comuna pe cote-parti sau in devalmasie - se prezuma ca toti coproprietarii sunt,
simultan si concurent, pazitori juridici ai acestuia si raspunderea lor pentru prejudiciul cauzat de
lucrul comun este solidara. Prezumtia poate fi inlaturata daca se face dovada ca in momentul cauzarii
prejudiciului numai unul sau unii dintre ei aveau puterea de directie, supraveghere si control,
independent si se serveau de el in interesul lor propriu.
 Proprietate periodica - fiecare proprietar succesiv este pazitorul juridic al lucrului in intervalul
de timp in care exercita atributul folosintei asupra lui.
 In ceea ce priveste lucrurile dintr-o mostenire vacanta – calitatea de pazitor o dobandeste
comuna, orasul sau municipiu in a carui raza teritoriala se afla acele bunuri, dar numai din
momentul in care a intrat in stapanirea de fapt a mostenirii. In perioada dintre cele doua momente,
al deschiderii mostenirii si a intrarii in stapanirea de fapt – calitatea de pazitor o are un
curator special, numit de notarul public.
Proprietarul unui lucru poate inlatura prezumtia de pazitor juridic al lucrului atunci cand aceasta calitate
revine altor persoane, precum: uzufructuarul, uzuarul, fiduciarul, creditorul gajist etc.
Mai trebuie retinut ca paza juridica pe care o are o persoana nu inceteaza prin neuz, prin pierderea sau
abandonarea lucrului, decat atunci cand o alta persoana a dobandit ea puterea de a exercita independent si in
interesul sau directia, supravegherea si controlul acestuia.
22
 Problema calitatii de pazitor juridic a persoanelor lipsite de discernamant - lipsa discernamantului
persoanei raspunzatoare este irelevanta, deoarece raspunderea in discutie este, in realitate, o raspundere
pentru caz fortuit, fara vinovati.

Persoanele indreptatite sa invoce raspunderea:

 Raspunderea poate fi invocata de orice persoana prejudiciata – in primul rand, de victima, care
are dreptul sa-l actioneze in justitie pentru reparatie pe pazitorul juridic al lucrului. Aceasta
posibilitate apartine si succesorilor in drepturi ai victimei, daca solicita repararea prejudiciului
patrimonial suferit de victima imediata.
De asemenea, vor putea cere angajarea raspunderii si victimele prin ricoseu, carora un lucru le-a cauzat
indirect prejudicii, indiferent ca sunt patrimoniale sau morale.
 Raspunderea in cazul coliziunii de vehicule – atunci cand prin coliziunea a doua sau mai multor
vehicule care apartin unor pazitori juridici diferiti se cauzeaza un prejudiciu unei terte persoane, se
va angaja raspunderea tuturor acestor pazitori juridici ai vehiculelor intrate in coliziune, in mod
solidar.
 Raspunderea civila in situatia in care intre victima si pazitorul juridic al unui lucru exista un
contract privind folosirea acelui lucru in executarea contractuilui – ne referim la acele ipoteze in
care prejudiciul este cauzat unui contractant de lucru ce i-a fost remis in executarea prestatiilor
asumate de catre cealalta parte contractanta
Raspunderea este contractuala.
 Raspunderea civila pentru prejudiciile cauzate de un lucru beneficiarului unui serviciu gratui
si benevol prestat de pazitorul juridic al acestui lucru – „victima nu poate obtine repararea
prejudiciului cauzat de persoana care i-a acordat ajutor in mod dezinteresat sau de lucrul, animalul
ori edificiul de care s-a folosit cu titlu gratuit decat daca dovedeste intentia sau culpa grava a celui
care, potrivit legii, ar fi fost chemat sa raspunda.”
 Raspunderea civila pentru prejudiciul cauzat de un lucru al altuia pe care victima l-a folosit
clandestin – pazitorul juridic al lucrului nu v-a raspunde, din doua motive: victima a folosit lucrul
altuia in mod abuziv; adesea, in atari situatii, folosind clandestin lucrul altuia, victima si-a insusit in
fapt paza juridica a acelui lucru. Vinovatia persoanei care ar fi fost chemata sa raspunda trebuia
neaparat sa imbrace forma intentiei sau a culpei grave.
Fundamentul raspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri – „obligatia de reparare a
prejudiciului in sarcina celui care are paza juridica a lucrului este „independenta de ori culpa”, adica de
orice vinovatie”. Se consacra astfel, raspunderea obiectiva.
Are ca fundament obiectiv ideea sau obligatia de garantie in sarcina pazitorului juridic cu privire la asa-
zisul „comportament al lucrului”, care are ca suport riscul de activitate.
Obligatia de reparare nu exista atunci cand acesta este urmarea unui caz de forta majora, a fost cauzat
exclusiv de fapta victimei insesi ori a unui tert. Raspunderea este exclusa numai daca se face dovada
inexistentei raportului de cauzalitate dintre lucru si prejudiciul suferit de reclamant.

Conditiile raspunderii – trebuie sa fie indeplinite cumulativ 3 conditii: doua generale si una speciala.
Cele doua conditii generale sunt: prejudiciul si raportul de cauzalitate dintre lucru si prejudiciu, iar
conditia speciala consta in aceea ca lucrul care a cauzat prejudiciul trebuie sa se afle in paza juridica a unei
persoane.
Calitatea de pazitor juridic a lucrului nu trebuie dovedita.
Efectele raspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri – victima are dreptul sa pretinda repararea
prejudiciului de catre pazitorul juridic al lucrului; intre cele doua persoane se naste un raport unilateral de
obligatii civile, in care victima este numai creditor, iar pazitorul este exlusiv debitor.

23
 Daca despagubirile sunt platite de catre pazitorul juridic, acesta poate avea o actiune in regres impotriva
pazitorului material al lucrului, atunci cand dovedeste ca sunt intrunite conditiile raspunderii acestuia pentru
fapta proprie.
b) Raspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale ce le avem sub paza –“Proprietarul unui
animal sau cel care se serveste de el raspunde, independent de orice culpa, de prejudiciul cauzat de
animal, chiar daca acesta a scapat de sub paza sa.”
Reglementarea acestei raspunderi este similara cu cea a raspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri
in general.
Persoanele chemate de lege sa raspunda – la fel ca in cazul raspunderii pentru prejudiciile cauzate de
lucruri, raspunderea este in sarcina persoanei care are paza juridica a animalului in momentul cauzarii
prejudiciului.
Paza juridica este identica cu paza juridica a lucrurilor, cu toate acestea, paza juridica se prezuma de lege
ca apartine, pana la proba contrara, proprietarului animalului care a cauzat prejudiciul. Paza poate fi o stare
de drept sau o stare de fapt.
Animalele pentru care se raspunde:
 Animalele domestice – fiind evident ca asupra lor se poate exercita, in mod independent, o putere de
directive, supraveghere si control;
 Animalele salbatice din ariile protejate de tip faunistic, din gradinile zoologice, din centrele de
reabilitare, din sanctuare, circuri, menajerii si folosite legal in scopuri artistice;
 Animalele din crescatorii de vanat autorizate si din complexurile de vanatoare.
Conform acestei legi, animalele salbatice care traiesc in libertate, adica in parcuri de vanatoare, trebuie
clasificate in:
 prejudicii cauzate bunurilor persoanelor – constand in special in distruferea culturilor agricole,
silvice si animalelor domestic, repararea lor va avea loc in conditiile raspunderii. Modalitatea de
acordare a despagubirilor se face prin hotarare a Guvernului.
 prejudicii cauzate direct finite umane
Fundamentul raspunderii pentru prejudiciile cauzate de animale – dispune ca proprietarul sau cel
care se serveste de animal raspunde “independent de orice culpa” de prejudiciul cauzat de acel animal, chiar
daca acesta a scapat de sub paza.
Raspunderea poate fi inlaturata numai daca se face dovada ca prejudiciul a fost cauzat excusive de un caz
de forta majora, de fapta victimei sau fapta unui tert. Suntem in prezenta raspunderii obiective, fara
vinovatie, fundamentata pe obligatia de garantie a asa-zisului “comportament” al animalului, care are ca
suport riscul de activitate introdus in societate prin apropierea si folosirea de animale.
Conditiile raspunderii – victima prejudiciata trebuie sa faca dovada a doua conditii generale ale
raspunderii civile: existent prejudiciului si existent raportului de cauzalitate dintre “comportamentul”
animalului si prejudiciu.
La acestea se mai adauga si o conditie speciala a faptului ca animalul care a cauzat prejudiciul se afla
sub paza juridical a unei persoane; calitatea de pazitor juridic se prezuma ca apartine proprietarului sau celui
care se serveste de acel animal.
Efectele raspunderii – sunt identice cu cele ale raspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri.
Victima are dreptul sa ceara repararea prejudiciului de catre pazitorul juridic al animalului.
Dupa ce a reparat prejudiciul, daca este cazul, pazitorul juridic, are dreptul la o actiune in regres
impotriva celui care a avut paza materiala a animalului in momentul cauzarii prejudiciului. Admiterea
actiunii in regres este conditionata de dovada indeplinirii tuturor cerintelor raspunderii delictuale pentru
fapta proprie a pazitorului material al animalului.

c) Raspunderea pentru prejudiciile cauzate de ruina edificiului –“Proprietarul unui edificiu sau al
unei constructii de orice fel este obligat sa repare prejudiciul cauzat prin ruina lui ori prin

24
 desprinderea unor parti din ele, daca acestea sunt urmarea lipsei de intretinere sau a unui viciu de
constructive.”

Notiunea de edificiu – prin edificiu se intelege orice constructive realizata de oameni prin ansamblarea
trainica a unor material care, prin incorporarea lor in sau la sol ori la o alta constructive, devine in mod
durabil, un imobil in natura sa.
Nu constituie edificiu, imobilul prin natura sa care este rezultatul exclusive al actiunii unor factori
naturali, fara interventia si activitatea omului, asa cum nu pot fi considerate edificii nici constructiile sau
lucrarile improvizate sau demontabile, cum este un gard mobil sau un garaj mobil.
Persoana raspunzatoare – raspunde exclusive persoana care este proprietarul acelui edificiu indiferent
de faptul daca se afla, in momentul cauzarii prejudiciului, in stapanirea sa ori a altei persoane pe temeiul
unui alt drept real sau personal.
Conditiile raspunderii – trebuie intrunite urmatoarele conditii:
 Existenta prejudiciului;
 Ruina edificiului sau desprinderea unor parti din edificiu, care sa fie urmarea lipsei de intretinere sau
a unui viciu de constructie;
 Existent raportului de cauzalitate intre ruina edificiului sau desprinderea unei parti din acesta si
prejudiciul suferit de victima.
Fundamentul raspunderii - raspunderea este una directa si obiectiva, fundamentata pe obligatia de
garantie, ca o sarcina a proprietatii; vinovatia prorprietarului sau a unei alte persoane nu este o conditie a
aceste raspunderi.
Inlaturarea raspunderii poate avea loc numai daca proprietarul edificiului face proba ca ruina are in
exclusivitate o cauza straina, adica forta majora, fapta victimei sau fapta unui tert. Ea poate fi inlaturata prin
simpla dovada a cazului fortuit.
Efectele raspunderii – intre victima si proprietarul edificiului se naste un raport juridic de obligatii;
proprietarul va fi, astfel, indatorat sa repare prejudiciul cauzat victimei.
Atunci cand viciul de constructive sau lipsa de intretinere a edificiului este imputabila altei persoane,
proprietarul poate actiona in regres impotria acesteia. Poate sa fie indreptate impotriva:
 Uzufructuarului, titularului unui alt drept real, locatarului sau comodatarului care nu a efectuat
reparatiile care cadeau in sarcina sa potrivit legii sau contractului incheiat cu proprietarul;
 Prepusului care avea obligatia, in exercitarea functiilor sale, sa se ingrijeasca de intretinerea
edificiului;
 Constructorului sau proiectantului vinovat de viciile de constructive sau proiectare care au fost cauza
ruinei edificiului;
 Vanzatorului de la care a cumparat imobilul, pe temeiul contractului de vanzare-cumparare;
vanzatorul are obligatia de garantie pentru viciile ascunse ale edificiului.

DINAMICA OBLIGAȚIILOR – TRANSMISIUNEA ȘI TRANSFORMAREA OBLIGAȚIILOR

Transmisiunea obligatiilor a fost definita ca fiind acea operatie juridica in temeiul careia, prin vointa
partilor sau in puterea legii, latura activa sau latura pasiva a raportului obligational, trece de la parti la o alta
persoana.
Transformarea obligatiei este tot o operatiune juridica in temeiul careia se schimba, prin acordul
partilor, unul dintre elementele raportului juridic obligational: subiecte, obiect sau cauza sa.
Cele doua mecanisme juridice – transmisiunea si transformarea obligatiei – alcatuiesc impreuna
dinamica obligatiilor prin care se intelege totalitatea modificarilor care intervin sau pot interveni pe durata
fiintei obligatiilor si care au ca efect trasmiterea dreptului de creanta sau a datoriei la o alta persoana ori
nasterea unei obligatii noi, valabile, care inlocuieste obligatia originara sau doar se adauga la aceasta.
25
 MODURILE DE TRANSMITERE A OBLIGAȚIILOR

CESIUNEA DE CREANȚĂ

Cesiunea de creanta este conventia prin care creditorul cedent transmite cesionarului o creanta impotriva
unui terț.
Partile intr-un contract de cesiune sunt:
1. cedentul – este creditorul care transmite creanta
2. cesionarul – este persoana care dobandeste creanta prin cesiune

Functiile cesiunii de creanta:

a) functia translativa – functia fundamentala de tehnica de realizare a transferului creantei
b) functia de instrument de plata – prin intermediul cesiunii de creanta se poate stinge o datorie a
debitorului fata de creditor
c) functia de instrument de credit – prin cesiunea unei creante cu termen suspensiv de executare se
realizeaza o mobilizare a creantei cedate inainte de executarea datoriei corespunzand creantei
d) functia de garantie – este vorba de asa numita cesiune-fiducie

Conditiile de fond ale cesiunii de creanta:

 capacitatea de a contracta
 un consimtamant valabil exprimat
 un obiect determinat
 o cauza licita
 o cauza morala
 o cauza reala

Conditiile de forma ale cesiunii de creanta:

Fiind un contract consensual, cesiunea de creanta se incheie valabil prin simplul acord de vointe al
partilor. Consimtamantul debitorul cedat nu se cere, deoarece acesta nu este parte in contractul de cesiune.
Asadar, cesiunea cu titlu oneros este valida si isi produce efectele intre parti, fara a fi necesara indeplinirea
vreunei conditii de forma.

Conditiile de efectivitate ale cesiunii de creanta:

Opozabilitatea cesiunii fata de debitorul cedat si fata de terții interesati se realizeaza prin:
a) acceptarea cesiunii de catre debitor printr-un inscris a carui singura conditie este sa aiba data certa
b) notificarea scrisa a cesiunii pe suport de hartie sau in format electronic, cu conditia sa fie suficient
de specifica si sa arate identitatea cesionarului, sa indice in mod rezonabil creanta cedata si sa
solicite debitorului plata directa
c) inscrierea in arhiva electronica
d) cererea de chemare in judecata
e) opozabilitatea fata de terții asimilati debitorului cedat
f) notarea in cartea funciara

Efectele cesiunii de creanta:

Principalul efect al cesiunii este transmiterea dreptului de creanta de la cedent la cesionar.

Efectele cesiunii de creanta intre parti:

A. Transferul creantei. Cesiunea de creanta are ca efect principal transferul dreptului de creanta ut singuli
din patrimoniul cedentului in patrimoniul cesionarului. Transmiterea integrala a drepturilor, garantiilor si
accesoriilor creantei cesionate cunoaste o exceptie: fara acordul constituitorului, cedentul nu poate transmite
26
cesionarului posesia bunului luat in gaj. Este posibila si o trasmitere partiala a creantei. In acest caz, cedentul
si cesionarul au drepturi proportionale in incasarea creantei de la debitorul cedat.

B. Obligatia de garantie. Atunci cand garantia se face cu titlul oneros, cedentul are o obligatie de garantie
fata de cesionar. In acest sens, cedentul raspunde fata de cesionar de existenta actuala si valabila a creantei si
a accesoriilor sale, adica de existenta lor in raport cu momentul cesiunii. Obligatia de garantie nu exista in
cazul cesiunii cu titlu gratuit, in cel al cesiunii unui drept aleatoriu care s-a stins datorita realizarii
evenimentului aleatoriu si nici atunci cand dreptul cesionat a fost desfiintat datorita unor cauze posterioare
cesiunii.

Efectele cesiunii de creanta fata de terți si intre terți:

A. Efecte inainte de notificare sau acceptare. Pana in momentul notificarii sale sau acceptarii prin inscris
cu data certa, cesiunea creantei este inopozabila debitorului cedat. De aceea, inainte de acceptare sau de
primirea comunicarii, debitorul nu se poate libera decat platind cedentului. Plata astfel facuta are efect
liberatoriu pentru debitor.

B. Efectele dupa notificare sau acceptare. Distingem, in acest sens, urmatoarele efecte:
a) debitorul cedat poate sa opuna cesionarului toate mijloacele de aparare pe care le-ar fi putut invoca
impotriva cedentului
b) debitorul cedat poate sa opuna cesionarului plata facuta cu buna-credinta unui creditor aparent
c) debitorul cedat care a acceptat cesiunea prin inscris cu data certa nu mai poate opune cesionarului
compensatia pe care o putea opune cedentului

C. Cesionarii succesivi. Daca s-au facut mai multe cesiuni ale aceleasi creante, va dobandi creanta acela
dintre cesionari care a facut primul notificarea cesiunii catre debitorul cedat sau cel care a obtinut primul
acceptarea cesiunii prin inscris cu data certa.

SUBROGAȚIA ÎN DREPTURILE CREDITORULUI PRIN PLATA CREANTEI

Ca mijloc de transmitere a obligatiilor, subrogatia consta in inlocuirea creditorului dintr-un raport juridic
obligational cu o alta persoana, care, platind datoria debitorului, devine creditor al acestuia din urma,
dobandind toate drepturile creditorului platit.
Subrogatia conventionala isi are izvorul in acordul de vointa dintre terțul care plateste si creditorul
platit sau dintre terțul care plateste si debitorul obligatiei. Aceasta poate fi:
 subrogatia consimtita de creditor – aceasta subrogratie opereaza prin acordul de vointa realizat
expres intre creditorul initial si terțul care plateste datoria debitorului
 subrogatia consimtita de debitor – are loc prin acordul de vointa intervenit intre debitor si un terț, de
la care debitorul se imprumuta pentru a-l plati pe creditor, subrogând pe terțul împrumutător in
drepturile creditorului sau initial.
Subrogatia legala operea pe de plin drept, ex lege, fara a fi necesar consimtamantul creditorului platit
sau al debitorului a carui datorie se plateste.

Efectele subrogatiei:
Efectul principal al subrogatiei, indiferent ca este legala sau conventional, este acela ca subrogatul ia
locul creditorului platit si poate exercita toate drepturile si actiunile acestuia impotriva debitorului. De
asemenea, el beneficiaza si de toate garantiile care insotesc creanta, intrucat textul legal prevede ca
subrogatia produce efecte impotriva debitorului principal si a celor care au garantat obligatia.

27
 PRELUAREA DATORIEI ȘI CESIUNEA DE DATORIE

Preluarea de datorie poate fi definita ca fiind posibilitatea oferita de lege debitorului de a transmite unei
alte persoane obligatia sa de a plati o suma de bani ori de a executa o alta prestatie.
Preluarea de datorie se poate realiza:
a) printr-un contract incheiat intre debitorul initial si noul debitor
b) printr-un contract incheiat intre creditor si noul debitor

A. Cesiunea directa de datorie: preluarea datoriei realizata prin contract incheiat intre debitorul
initial si noul debitor:

Aceasta maniera de transmisiune si, totodata, de transformare a obligatiei reprezinta o cesiune de datorie
care se realizeaza prin intermediul unui acord de vointe intre debitorul initial si terț.
Efectele cesiunii de datorie pana la acordul creditorului. Intre parti efectele cesiunii sunt guvernate de
principiul fortei obligatorii. In intervalul de timp de pana la acceptarea de catre ceditor a contractului de
preluare de datorie, partile acestuia pot sa il modifice sau sa ii puna capat.
Efectele cesiunii de datorie dupa acordul creditorului. Dupa acordul creditorului, noul debitor il
inlocuieste pe cel vechi si il libereaza pe acesta din urma de obligatia de plata fata de creditor. Efectul
liberator nu se produce daca noul debitor era insolvabil la data preluarii datoriei si creditorul nu a cunoscut
acest lucru.

B. Preluarea de datorie realizata prin contract incheiat intre creditor si noul debitor:

Preluarii de datorie, in maniera contractului incheiat in mod direct intre creditor si noul debitor, care preia
datoria debitorului initial, ii sunt aplicabile dispozitiile generale in material prelurii de datorie si nicio
dispozitie dintre cele aplicabile preluarii de datorie prin contract incheiat cu debitorul.
Odata incheiata conventia de preluare a datoriei intre creditor si noul debitor, efectul translativ al datoriei
in sarcina noului debitor se realizeaza fara alte formalitati, noul debitor inlocuindu-l pe cel vechi, care este
liberat de plata.

CESIUNEA DE CONTRACT

Cesiunea de contract reprezinta contractual incheiat intre o parte a unui contract aflat in curs de executare
si un terț fata de acest contract prin care se convine la transmisiunea drepturilor si obligatiilor contractuale
asupra si fata de contractantul din contractul initial si care are efect atat transmisiunea acestor drepturi si
obligatii, cat si liberarea contractantului cedent, sub conditia existentei consimtamantului contractantului
cedat la aceasta operatiune.

Tipuri de cesiune:
a) cu titlu principal:
 printr-o operatiune intre trei persoane, care participa la un acord tripartite
 printr-o conventie bilateral intre contractantul cedent si contractantul cesionar
b) cu titlu accesoriu: prin instrainarea unui bun mobil sau imobil care face obiectul unui anumit contract
c) in mod exceptional, cesiunea de contract se mai poate realiza si prin exprimarea unei prerogative
recunoscute legal

28
 MIJLOACELE PRIN CARE SE REALIZEAZĂ TRANSFORMAREA OBLIGAȚIILOR

NOVAȚIA

Novatia a fost definita ca fiind o conventie prin care partile unui raport juridic obligational sting o
obligatie existenta, inlocuind-o cu o noua obligatie.

Felurile novatiei:
1. novatia obiectiva – este o varietate de novatie care se distinge prin aceea ca operatiunea in sine se
produce intre creditorul si debitorul initial si presupun schimbarea obiectului sau cauzei raportului
juridic obligational.
2. novatia subiectiva – este o varietate de novatie care presupune schimbarea creditorului sau a
debitorului raportului juridic obligational. Novatia prin schimbare de debitor are loc in situatia in
care un terț se angajeaza fata de creditor sa plateasca datoria fara ca pentru aceasta sa ceara concursul
debitorului initial. Novatia prin schimbare de creditor se produce prin substituirea unui creditor
nou in locul celui vechi.

Conditiile novatiei:
 existenta unei obligatii valabile
 nasterea unei noi obligatii valabile
 obligatia noua sa contina un element nou fata de veche obligatie
 intentia partilor de a nova

Efectele novatiei:
Principalul efect al novatiei este stingerea vechii obligatii si inlocuirea ei cu o obligatie noua. Stingerea
vechii obligatii atrage si stingerea tuturor accesoriilor si garantiilor care o insoteau, in afara situatiei in care
partile prin acordul lor, prevad expres ca noua obligatie sa fie garantata prin garantiile care insotesc veche
obligatie.

STINGEREA OBLIGAȚIILOR

PLATA

Obligatia se stinge prin plata atunci cand prestatia datorata este executata de bunavoie. Plata consta in
remiterea unei sume de bani sau, dupa caz, in executarea oricarei alte prestatii care constituie obiectul insusi
al obligatiei.

Conditiile platii:
Plata poate sa fie facuta de orice persoana, chiar daca este un terț cu acea obligatie.
Din continutul prevederilor legale rezulta:
 cel obligat a face plata este insusi debitorul, care o poate face in mod valabil personal sau prin
reprezentant
 plata poate fi facuta de orice persoana

Persoanele care pot primi plata:

Persoana indreptatita sa accepte si sa primeasca plata este denumita accipien, iar persoana care a efectuat
o plata se numeste solvens.
Din continutul textului de lege rezulta ca cel indreptatit sa primesca plata este, in primul rand, creditorul.
Dupa decesul creditorului plata se face catre mostenitorii sai.

Obiectul platii:
Daca obiectul obligatiei consta in a da un bun cert, debitorul este liberat prin predarea lucrului in starea in
care se afla in momentul nasterii obligatiei si nu cum se afla in momentul predarii.
29
 Indivizibilitatea platii:
Potrivit acestui principiu un creditor poate refuza sa primeasca o executare partial a platii, chiar si in
situatia in care prestatia ar fi divizibila. Aceasta regula presupune faptul ca plata trebuie sa fie integrala,
datoria trebuie platita de debitor in intregime chiar si atunci cand obiectul platii ar fi unul divizibil prin
natura sa , cum ar fi o suma de bani.

Data platii:
Momentul platii difera dupa cum avem in vedere obligatii cu executare imediata, pure si simple si
obligatii cu termen.
In cazul obligatiilor pure si simple, executarea sau plata este imediata.
Daca obligatia este afectata de un termen, plata devine exigibila la termenul stabilit de parti.

Imputatia platii:
Imputatia platii a fost definita in literatura de specialitate ca fiind o modalitate de determinare a obligatiei
sau obligatiilor care se sting prin plata efectuata de debitor, atunci cand aceasta este insuficienta pentru a
stinge toate obligatiile scadente pe care debitorul le are fata de creditorul respectiv.

PUNEREA ÎN ÎNTÂRZIERE A CREDITORULUI

Punerea in intarziere a creditorului poate fi utilizata de debitor atunci cand creditorul refuza, in mod
nejustificat, plata oferita in mod corespunzator sau cand refuza sa indeplineasca actele pregatitoare fara de
care debitorul nu isi poate executa obligatia.
Conditii:
a) sa existe o oferta de plata conforma din partea debitorului
b) creditorul sa refuse in mod nejustificat sa accepte plata
Efectele punerii in intarziere a creditorului:
 punerea in intarziere prin intermediul notificarii unei oferte de executare conforme atrage dupa sine
prezumtia de buna executare
 de la data notificarii creditorul preia riscul imposibilitatii fortuite de executare, iar debitorul nu este
tinut sa restituie creditorului fructele bunului datorat culese dupa data punerii in intarziere a
creditorului
 creditorul este tinut sa repare prejudicial generat de intarzierea in executarea obligatiei sale de
preluare a executarii.

COMPENSAȚIA

Compensatia este definita ca fiind un mijloc de stingere a doua obligatii reciproce si de aceeasi natura
existente intre doua persoane, astfel incat fiecare este, concomitant, creditor si debitor al celeilalte.

Compensatia legala este acea forma de compensatie care isi produce efectele in temeiul legii.
Compensatia opereaza numai cu intrunirea cumulativa a urmatoarelor conditii:
 creantele sa fie certe
 sa fie lichide
 sa fie exigibile
 obiectul lor sa fie o suma de bani sau o anumita cantitate de bunuri fungibile de aceeasi natura

Compensatia conventionala opereaza in virtutea acordului de vointa al partilor, adica a persoanelor

intre care exista datorii reciproce si nu sunt intrunite conditiile unei compensatii legale.

Compensatia judiciara opereaza in temeiul unei hotarari judecatoresti definitive. Efectele compensatiei
judecatoresti se vor produce de la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti prin care s-a dispus
compensatia.

30
 DAREA ÎN PLATĂ. CESIUNEA DE CREANȚĂ ÎN LOCUL EXECUTĂRII

Darea in plata este acel contract si, totodata, mijloc de stingere a obligatiilor care consta in acceptarea de
catre creditor, la propunerea debitorului, de a primi o alta prestatie in locul celei pe care debitorul era obligat
initial sa o execute.
Conditii:
 acceptarea inlocuirii prestatiei initiale de catre creditor trebuie sa fie concomitenta cu plata
 pentru ca darea in plata sa opereze, este necesar ca intre prestatia datorata sic ea oferita in schimb sa
existe o echivalenta valorica relative
 darea in plata, fiind un contract intervenit in faza platii, trebuie sa intruneasca toate conditiile de fond
pentru validitatea contractului

CONFUZIUNEA

Confuziunea este definita ca fiind acel mod de stingere a obligatiilor care consta in intrunirea in aceeasi
persoana, deopotriva, a calitatii de creditor si de debitor al aceleasi obligatii.
Conditii:
 dobandirea si a calitatii de creditor sau debitor dupa detinerea anterioara a celeilalte calitati decat cea
dobandita
 in urma dobandirii si a calitatii de creditor sau debitor, datoria si creanta sa se gaseasca in acelasi
patrimoniu si in aceeasi masa patrimoniala.

REMITEREA DE DATORIE

Un mod voluntar de stingere a obligatiei care consta in renuntarea creditorului, cu consimtamantul

debitorului, la dreptul sau de creanta.
Efectele remiterii de datorie:
 iertarea de datorie stinge obligatia principala si il libereaza pe debitor
 remiterea de datorie facuta cu titlu gratuit produce efectele pe care orice liberalitate le produce

GARANȚIA COMUNĂ A CREDITORILOR

Cel care este obligat personal raspunde cu toate bunurile sale mobile si imobile, prezente si viitoare. Ele
servesc drept garantie comuna a creditorilor sai.

Trasaturi:
 are un caracter general
 este comuna tuturor creditorilor
 debitorul nu este deposedat de bunurile sale
 nu confera creditorilor dreptul de urmarire si dreptul de preferinta
 este o garantie proportionala.

ACȚIUNEA OBLICĂ

Actiunea oblica a fost definita ca fiind acel mijloc juridic prin care creditorul exercita drepturile si
actiunile debitorului sau atunci cand acesta refuza sau neglijeaza sa si le exercite.

Conditii:
 debitorul sa fie inactiv, in sensul ca acesta nu-si exercita drepturile si actiunile sale patrimoniale
 creditorul trebuie sa faca dovada unui interes serios si legitim
 creanta pe care o are creditorul trebuie sa fie certa, lichida si exigibila.

31
 Efectele actiunii oblice:
 terțul parat actionat de creditori va putea sa opuna toate apararile pe care le-ar fi opus si daca
actiunea ar fi fost introdusa de debitor
 actiunea oblica are ca finalitate, refacerea patrimoniului debitorului inactiv.

ACȚIUNEA REVOCATORIE (PAULIANĂ)

Acea actiune prin care creditorul poate cere revocarea (desfiintarea) pe cale judecatoreasca a actelor
juridice incheiate de debitor in vedere prejudicierii sale.

Conditii:
 prin actul atacat debitorul si-a creat sau si-a urmarit insolvabilitatea si astfel s-a ajuns la prejudicierea
creditorului prin micsorarea activului patrimonial
 frauda debitorului este simpla cunoastere de catre debitor a imprejurarii ca prin actul sau il
prejudiciaza pe creditor, in sensul ca isi creeaza o stare de insolvabilitate sau isi agraveaza
insolvabilitatea deja existenta
 creanta creditorului sa fie certa si in principiu, sa fie anterioara actului atacat
 complicitatea la frauda a tertului cu care debitorul a incheiat actul atacat

FIDEIUSIUNEA

Contractul prin care o parte, fideiusorul, se obliga fata de cealalta parte, care are intr-un alt raport
obligational calitatea de creditor, sa execute, cu titlu gratuit sau in schimbul unei remuneratii, obligatia
debitorului daca acesta din urma nu o executa.

Feluri:
 fideiusiunea conventionala – cand optiunea incheierii ei apartine creditorului si debitorului
 fideiusiunea legala – cand un text de lege impune debitorului sa aduca un fideiusor
 fideiusiunea judiciara – cand instanta de judecata este cea care stabileste in sarcina debitorului
obligatia de a aduce un fideiusor.

Caracterele fideiusiunii:
 este un contract solemn, intrucat trebuie intocmit in forma unui inscris autentic sau sub semnatura
privata, sub sanctiunea nulitatii absolute
 este un contract unilateral, pentru ca numai fideiusorul se obliga
 este un contract cu titlu gratuit sau oneros
 este un contract accesoriu, intrucat insoteste si garanteaza o obligatie principala

Efectele fideiusiunii in raporturile dintre creditor si fideiusor:

Efectele ce se produc intre raporturile dintre creditor si fideiusor sunt cele care izvorasc din contractul de
fideiusiune incheiat intre cele doua parti si care este dominat de principiul conform caruia in cazul in care
debitorul principal nu-si executa obligatia, creditorul poate sa urmareasca direct pe fideiusor.

Efectele fideiusiunii in raporturile dintre fideiusor si debitorul principal:

In cazul in care fideiusorul a platit datoria, el are o actiune in regres impotriva debitorului, indiferent daca
a garantat cu stiinta sau fara stiinta debitorului.

32
 SCRISOAREA DE GARANȚIE

Angajamentul irevocabil si neconditionat prin care o persoana, denumita emitent, se obliga, la solicitarea
unei persoane denumite ordonator, in considerarea unui raport obligational preexistent, dar independent de
acesta, sa plateasca o suma de bani unei terțe persoane, denumita beneficiar.
Caracterele juridice:
 caracterul conventional – scrisoarea de garantie are configuratia juridica a unui contract unilateral,
ale carui parti sunt emitentul, in calitate de debitor, si beneficiarul, in calitate de creditor
 caracterul autonom – emitentul nu se obliga sa plateasca datoria ordonatorului, ci lui ii revine o
obligatie noua.
Efectele:
 obligatia emitentului de a executa garantia la simpla cerere a beneficiarului
 dreptul de regres al emitentului impotriva ordonatorului
 dreptul de regres al ordonatorului impotriva beneficiarului
 dreptul de regres al ordonatorului impotriva emitentului

SCRISOAREA DE CONFORT

Acel angajament irevocabil si autonom prin care emitentul isi asuma o obligatie de a face sau a nu face,
in scopul sustinerii unei alte persoane, denumita debitor, in vederea executarii obligatiilor acesteia fata de un
creditor al sau.
Caracterele juridice:
 caracterul conventional – scrisoarea de confort are natura juridica a unui contract unilateral, avand ca
parti emitentul, cel care isi asuma obligatia de a face sau a nu face, si creditorul, beneficiarul acestui
angajament
 caracterul autonom – decurge din faptul ca emitentul nu se obliga sa plateasca datoria debitorului, ci
se indatoreaza sa faca sau sa nu faca ceva pentru a-l sustine in vederea executarii obligatiei asumate
 caracterul irevocabil – emitentul nu are posibilitatea de a retrage unilateral angajamentul sau asumat
fata de creditor.
Efectele:
 obligatia emitentului la plata de daune-interese catre creditor
 dreptul de regres al emitentului.

PRIVILEGIILE

Privilegiile sunt cauze de preferinta acordate de lege unui creditor in considerarea calitatii creantei sale.
Caracterele juridice:
 privilegiile sunt simple cauze de preferinta
 privilegiile sunt garantii legele, izvorul lor fiind numai legea
 privilegiile sunt indivizibile
 privilegiile au un caracter accesoriu.
Opozabilitatea privilegiilor: Privilegiile sunt opozabile erga omnes fara a fi necesara inscrierea lor in
registrele de publicitate, daca prin lege nu se prevede altfel.
In situatia unui concurs intre privilegii sau intre privilegii sau ipoteci ordinea de preferinta a creantelor va
fi urmatoarea:
 creditorii privilegiati vor fi preferati creditorilor chirografari, ipotecari sau privilegiati ce detin
privilegiu de rang inferior

33
 IPOTECA

Drept real asupra bunurilor mobile sau imobile afectate executării unei obligaţii.

Caracterele juridice comune ale ipotecilor:

 ipoteca este un drept real, ea conferind titularului său atât un drept de urmărire, cât şi un drept de
preferinţă.
 ipoteca este un drept accesoriu. Ipoteca nu are o existenţă de sine stătătoare. Ea se constituie pentru a
însoţi şi garanta o obligaţie principală.
 ipoteca este indivizibilă. Prin indivizibilitatea ipotecii se înţelege că bunul în integralitatea lui şi
fiecare parte din el sunt afectate garantării creanţei în totalitatea ei.

Bunuri mobile si bunuri imobile:

A. Bunuri imobile. Ipoteca ce se constituie asupra imobilului, ca bun principal, priveşte şi accesoriile
acestuia, ca o aplicare a regulii accesorium sequitur principale.
Ca excepţie de la regula potrivit căreia accesoriul urmează soarta principalului, bunul mobil care, fară a-
şi pierde individualitatea, devine accesoriu al unui imobil, poate fi ipotecat şi separat de acesta. De
asemenea, dacă un bun mobil grevat de un drept de ipotecă devine accesoriul unui imobil, garanţia reală
subzistă, cu excepţia situaţiei în care ea poartă asupra materialelor de construcţie sau asupra altor bunuri
încorporate într-o construcţie sau altă amelioraţiune a unui.
De regulă, dreptul de proprietate este grevat prin constituirea ipotecii.

B. Bunuri mobile. În principiu, pot fi grevate orice bunuri mobile. De regulă, orice creanţă poate face
obiectul ipotecii, nu numai cea care îndreptăţeşte creditorul la plata unei sume de bani. Nu pot face obiect al
ipotecii mobiliare, creanţele constituite intuitu personae.

Bunuri determinate sau bunuri determinabile si universalitati de bunuri:

A. Bunuri determinate sau determinabile. Aşa cum vom vedea, ipoteca imobiliară nu se naşte decât în
urma îndeplinirii formalităţilor de publicitate prin înscrierea ei în cartea funciară. Astfel, numai bunurile
determinate pot face obiectul ipotecii imobiliare, nu şi cele determinabile.
Alta este situaţia în privinţa bunurilor mobile. în cazul lor, ipoteca se poate constitui, chiar dacă bunul nu
este individualizat, în măsura în care descrierea acestuia prin contractul de ipotecă este suficient de precisă.

B. Universalitatea de bunuri. Cel puţin două argumente pledează pentru această calificare: ea cuprinde
numai bunuri, nu şi obligaţii, cum se întâmplă în cazul unei universalităţi juridice; subrogaţia reală generală
(universală sau cu titlu universal, inerentă oricărei universalităţi juridice) este inoperantă în situaţia
universalităţilor grevate de ipotecă.
Universalitatea de fapt reprezintă un ansamblu de bunuri care aparţin aceleiaşi persoane şi care au o
destinaţie comună stabilită prin voinţa acesteia sau prin lege.
Atunci când poartă asupra unei universalităţi de fapt, contractul trebuie să descrie natura şi conţinutul ei.
Este de reţinut că ipoteca convenţională asupra unei universalităţi de bunuri mobile sau imobile, prezente ori
viitoare, corporale sau incorporale se poate constitui numai cu privire la bunurile afectate activităţii unei
întreprinderi. Atunci când ipoteca priveşte o universalitate de creanţe, ea nu cuprinde pe cele născute din
înstrăinarea bunurilor debitorului ca urmare a exercitării drepturilor unui terţ şi nici creanţele născute din
contractele de asigurare încheiate de debitor cu privire la bunurile sale.

Cazuri de extindere a ipotecii:

A. Extinderea ipotecii nudei proprietăţi - ipoteca constituită asupra nudei proprietăţi se extinde asupra
proprietăţii depline la stingerea dezmembrămintelor.
B. Extinderea ipotecii prin accesiune - ipoteca se extinde asupra bunurilor care se unesc prin accesiune
cu bunul grevat.
34
 Astfel, ipoteca constituită asupra unui imobil se extinde, fară o altă formalitate, şi asupra construcţiilor şi
îmbunătăţirilor, chiar dacă acestea sunt ulterioare constituirii garanţiei.
Cu referire la ipoteca mobiliară, ea se menţine asupra bunului rezultat din transformarea celui grevat şi se
strămută asupra aceluia creat prin contopirea sau unirea bunului grevat cu altul. Ca o consecinţă, cel care
dobândeşte prin accesiune bunul astfel creat este ţinut de ipotecă.
C. Extinderea ipotecii asupra produselor - ipoteca se extinde şi asupra produselor bunului mobil
ipotecat, adică asupra fructelor şi productelor acestuia, precum şi asupra bunurilor primite de constituitor în
urma unui act de administrare ori de dispoziţie încheiat cu privire la bunul mobil ipotecat. Este considerat a
fi produs al bunului mobil ipotecat şi bunul care îl înlocuieşte sau în care trece valoarea lui.

Cazuri de stramutare a ipotecii:

În cazurile strict reglementate de lege, ipoteca încetează să mai greveze un bun pentru a se exercita
asupra altuia, ca efect al subrogaţiei reale cu titlu particular.
În materia ipotecii, Codul civil prevede următoarele situaţii de subrogaţie reală cu titlu particular:
a) Dacă bunul grevat a pierit ori a fost deteriorat, indemnizaţia de asigurare sau, după caz, suma datorată
cu titlu de despăgubire este afectată la plata creanţelor privilegiate sau ipotecare, după rangul lor. Sunt
afectate plăţii aceloraşi creanţe sumele datorate în temeiul exproprierii pentru cauză de utilitate publică sau
cu titlu de despăgubire pentru îngrădiri ale dreptului de proprietate stabilite prin lege;
b) atunci când ipoteca grevează o cotă-parte indiviză din dreptul de proprietate şi dacă, în urma partajului
sau a unui alt act constitutiv ori translativ de drepturi, constituitorul păstrează vreun drept asupra unei părţi
materiale din bun, ipoteca se strămută de drept asupra părţii respective, însă numai în limita valorii cotei-
părţi indivize. Pentru situaţia în care constituitorului nu îi revine o parte determinată din bun, ipoteca se
strămută asupra sumelor cuvenite constituitorului;
c) ipoteca asupra unei universalităţi se întinde asupra tuturor bunurilor ce o alcătuiesc.

IPOTECA CONVENTIONALA

Atât ipotecile imobiliare, cât şi cele mobiliare pot avea caracter convenţional.
Încheierea valabilă a contractului de ipotecă impune respectarea unor condiţii speciale de fond şi de
formă.
A. Condiţiile de fond privesc persoana creditorului şi a constituitorului, creanţa garantată şi bunul
ipotecat.
a) Cerinţe care privesc persoana creditorului şi a constituitorului. Părţile contractului de ipotecă sunt,
de regulă, constituitorul şi creditorul.
Constituitor al ipotecii poate fi atât debitorul, cât şi o terţă persoană. Dacă ipoteca este constituită de un
terţ, acesta va avea drepturile şi obligaţiile debitorului ipotecar, fară a fi supus regimului garanţiilor
personale.
Dat fiind că ipoteca este un act de dispoziţie juridică, constituitorul trebuie să aibă capacitate deplină de
exerciţiu. Ipotecarea unui bun al minorului este posibilă numai pentru garantarea obligaţiilor sale şi nu ale
altuia. În aceste condiţii, încheierea contractului de ipotecă pentru minorul care nu a împlinit 14 ani, se
realizează de către reprezentantul său legal. Dacă a împlinit 14 ani, ipoteca este consimţită de către minor,
fiind necesară încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui, după caz
b) Cerinţe referitoare la creanţa garantată. Ipoteca poate garanta obligaţii de orice fel. Dar, pentru a fi
valabil, contractul de ipotecă trebuie să conţină elemente suficiente pentru a se determina în mod rezonabil
suma pentru care este constituită ipoteca, precum şi cauza obligaţiei garantate, adică faptul juridic generator,
care poate fi un act juridic sau un fapt juridic în sens restrâns .
c) Cerinţe ce privesc bunul ipotecat. Două aspecte înţelegem să supunem atenţiei.
Primul vizează situaţia în care constituitorul deţine asupra bunului un drept anulabil ori afectat de o
condiţie. în acest caz, el nu va putea consimţi decât la o ipotecă supusă aceleiaşi nulităţi sau condiţii.
Cel de-al doilea aspect priveşte valabilitatea contractului de ipotecă ce are ca obiect un bun viitor sau un
bun al altuia.
B. Condiţii de formă. Contractul de ipotecă este unul solemn, încheierea sa valabilă fiind condiţionată de
respectarea unor anumite cerinţe de formă, sub sancţiunea nulităţii absolute.

35
IPOTECA LEGALA

Ea este întâlnită numai în materie imobiliară.

Cazuri prevăzute:
1. ipoteca vânzătorului asupra bunului vândut, pentru preţul datorat;
2. ipoteca promitentului achizitor pentru neexecutarea promisiunii de a contracta având ca obiect un
imobil înscris în cartea funciară, asupra imobilului respectiv, pentru restituirea sumelor plătite în contul
acestuia;
3. ipoteca celui care a împrumutat o sumă de bani pentru dobândirea unui imobil, asupra imobilului astfel
dobândit, pentru restituirea împrumutului;
4. ipoteca celui care a înstrăinat un imobil în schimbul întreţinerii, asupra imobilului înstrăinat, pentru
plata rentei în bani corespunzătoare întreţinerii neexecutate;
5. coproprietarii, pentru plata sultelor sau a preţului datorat de coproprietarul adjudecatar al imobilului ori
pentru garantarea creanţei rezultând din evicţiune, asupra imobilelor ce au revenit coproprietarului ţinut de o
atare obligaţie;
6. arhitecţii şi antreprenorii care au convenit cu proprietarul să edifice, să reconstruiască sau să repare un
imobil, asupra imobilului, pentru garantarea sumelor datorate acestora, însă numai în limita sporului de
valoare realizat;
7. legatarii cu titlu particular, asupra imobilelor din moştenire cuvenite celui obligat la executarea
legatului, pentru plata acestuia.

PUBLICITATEA IPOTECII:
Rolul publicităţii este de a face ipoteca cunoscută terţilor. Tocmai de aceea, în principiu, ipoteca le
devine opozabilă din momentul îndeplinirii formalităţilor de publicitate. Efectele îndeplinirii formalităţilor
de publicitate sunt însă de intensitate diferită, după cum ipoteca este imobiliară sau mobiliară.
Ipoteca asupra unui bun imobil se constituie prin înscriere în cartea funciară. Indiferent că ipoteca
imobiliară este legală sau convenţională, ea se dobândeşte atât în raporturile dintre părţi, cât şi faţă de terţi,
numai prin înscriere în cartea funciară.
Ipoteca trebuie înscrisă în cartea funciară şi atunci când are ca obiect o universalitate de fapt pentru a
greva bunurile imobile pe care le cuprinde.
Publicitatea ipotecii mobiliare se realizează prin înscrierea ei în Arhiva Electronică de Garanţii Reale
Mobiliare, dacă prin lege nu se prevede altfel.
Raţiunea îndeplinirii formalităţilor de publicitate este de a aduce la cunoştinţa terţilor existenţa ipotecii şi
de a o impune respectului acestora. Astfel, creditorul care înscrie o ipotecă asupra unui bun este prezumat că
are cunoştinţă despre existenţa tuturor ipotecilor care au fost înscrise mai înainte cu privire la acelaşi bun,
dovada contrară nefiind admisibilă. Aşadar, înscrierea în arhivă naşte o prezumţie absolută de cunoaştere a
ipotecii în privinţa căreia au fost îndeplinite formalităţile de publicitate.

EFECTELE COMUNE IPOTECILOR IMOBILIARE SI MOBILIARE:

a) Drepturile constituitorului. Constituitorul păstrează toate prerogativele conferite de dreptul său asupra
bunului. Astfel, el poate în continuare dispune de bunul grevat, înstrăinându-1 sau grevându-1 cu alte sarcini
reale, îl poate folosi şi administra, fară să vatăme drepturile creditorului ipotecar.
b) Drepturile creditorului. Creditorul este îndreptăţit să solicite daune-interese pentru prejudiciile suferite
prin distrugerea, deteriorarea sau diminuarea valorii bunului grevat, în limita creanţei garantate, chiar dacă
ea nu este certă, lichidă şi exigibilă. Sumele obţinute cu titlu de daune-interese se impută asupra creanţei
garantate. Constituitorul nu poate fi obligat la despăgubiri dacă distrugerea, deteriorarea sau diminuarea
valorii bunului grevat survin în cursul unei utilizări normale a bunului sau în caz de necesitate.

36
EFECTELE SPECIFICE IPOTECII IMOBILIARE:
Cu scopul de a conserva drepturile constituitorului asupra bunului grevat, se consideră nescrisă clauza de
antihreză prin care s-ar recunoaşte creditorului dreptul de a poseda imobilul ipotecat sau de a-şi însuşi
fructele ori veniturile acestuia până la începerea executării.

EFECTELE SPECIFICE IPOTECII MOBILIARE:

Drepturile constituitorului. Constituitorul are dreptul să adreseze creditorului ipotecar o cerere scrisă prin
care să solicite acestuia: să emită o declaraţie cu privire la valoarea rămasă din creanţa garantată prin
ipotecă; să confirme ori, după caz, să rectifice lista bunurilor care, în opinia debitorului, fac obiectul ipotecii;
să confirme ori, după caz, să rectifice valoarea creanţei care, în opinia debitorului, mai este garantată prin
ipotecă la o anumită dată.
Drepturile creditorului:
- dreptul la inspecţie.
- dreptul de a-şi însuşi produsele bunului ipotecat în contul creanţei.
- dreptul la exigibilitatea anticipată a creanţei.

STINGEREA IPOTECII:
Stingerea obligaţiei garantate, prin oricare din modalităţile prevăzute de lege, conduce şi la încetarea
ipotecii mobiliare şi, respectiv, la radierea ipotecii imobiliare.
Ca expresie a caracterului ei accesoriu, ipoteca se stinge şi ca urmare a neîn-deplinirii evenimentului de
care depinde naşterea obligaţiei principale sau în consecinţa îndeplinirii evenimentului de care depinde
stingerea creanţei garantate.
Ipoteca mobiliară se poate stinge, iar cea imobiliară poate fi radiată, independent de creanţa ipotecară, ca
urmare: a neîndeplinirii evenimentului de care depinde naşterea ipotecii ori îndeplinirii evenimentului de
care depinde stingerea ei; a dobândirii de către creditor a bunului grevat sau a confuziunii calităţii de
creditor ipotecar cu aceea de proprietar al bunului; a renunţării exprese sau tacite a creditorului la ipotecă.

GAJUL

Gajul este o garanţie reală mobiliară care se constituie prin deposedarea debitorului de bunul grevat,
conferind titularului său atât un drept de urmărire, cât şi un drept de preferinţă.

Caracterele juridice:
a) gajul este o garanţie reală. El conferă titularului său atât un drept de urmărire, cât şi un drept de
preferinţă;
b) gajul este o garanţie mobiliară. Gajul poate avea ca obiect numai bunuri mobile corporale sau titluri
negociabile emise în formă materializată;
c) gajul este o garanţie convenţională. Izvorul gajului poate fi numai convenţia. Contractul de gaj este
unul real. El se încheie valabil, de regulă, prin remiterea bunului.
d) gajul este o garanţie accesorie întrucât el se constituie pentru a însoţi şi garanta o obligaţie principală;
e) gajul este indivizibil, în sensul că bunul mobil în integralitatea lui este afectat garantării creanţei în
totalitatea ei.

Publicitatea gajului:
Ea se poate realiza prin:
 deposedarea debitorului
 remiterea sau andosarea titlului, dacă gajul poartă asupra unor titluri negociabile;
 înscrierea gajului la arhivă.

37
 Efectele gajului:
Din contractul de gaj se nasc o serie drepturi şi obligaţii în favoarea şi, respectiv, în sarcina creditorului
gajist.
A. Drepturile creditorului gajist. Gajul conferă creditorului trei prerogative:
a) un drept de retenţie
b) un drept de urmărire
c) un drept de preferinţă.
B. Obligaţiile creditorului gajist. Constituirea gajului naşte următoarele obligaţii în sarcina creditorului:
a) obligaţia de a conserva bunul grevat.
b) obligaţia de a nu folosi bunul grevat şi de a nu-şi însuşi fructele lui
c) obligaţia de a restitui bunul grevat odată cu achitarea datoriei

DREPTUL DE RETENȚIE

Este acel drept real de garanţie imperfect, ce constă în posibilitatea deţinătorului unui lucru mobil sau
imobil al altuia de a refuza remiterea sau restituirea acelui lucru către creditor până când acesta nu îşi
execută obligaţia sa izvorâtă din acelaşi raport de drept sau, după caz, atât timp cât creditorul nu îl
despăgubeşte pentru cheltuielile necesare şi utile pe care le-a făcut pentru acel bun ori pentru prejudiciile pe
care bunul i le-a cauzat.

Caracterele juridice:
A. Caracterul legal al dreptului de retenţie. Dreptul de retenţie se naşte în temeiul legii, independent de
orice manifestare de voinţă a creditorului, atunci când sunt îndeplinite cerinţele naşterii sale.
B. Caracterul real al dreptului de retenţie. Codul civil priveşte dreptul de retenţie ca fiind o garanţie reală,
alături de ipotecă şi gaj.
C. Caracterul accesoriu. Dreptul de retenţie nu are o existenţă de sine stătătoare. El se constituie pentru a
însoţi şi garanta un drept de creanţă.

Cerintele necesare nasterii dreptului de retentie:

 creanţa garantată trebuie să fie certă, lichidă şi exigibilă. De asemenea, ea trebuie să fie posterioară
sau, cel mult, concomitentă cu momentul intrării retentorului în stăpânirea bunului;
 bunul grevat trebuie să se afle în detenţia creditorului retentor. De menţionat că detenţia bunului
trebuie să nu provină dintr-o faptă ilicită, să nu fie abuzivă ori nelegală;
 bunul grevat trebuie să fie unul corporal. Această cerinţă este consecinţa logică a celei anterioare.
Este indiferent dacă bunul este unul mobil sau unul imobil. Nu pot face însă obiect al dreptului de
retenţie bunurile insesizabile.

Atributele dreptului de retentie:

A. Atributele dreptului de retenţie. Dreptul de retenţie conferă titularului său o singură prerogativă, aceea
de a refuza predarea bunului grevat. Creditorul retentor este un simplu detentor precar, el nu are dreptul să
folosească bunul grevat şi nici să îşi însuşească fructele acestuia.
B. Funcţia de garanţie a dreptului de retenţie. Prin faptul că titularul său poate refuza restituirea bunului
grevat până la achitarea datoriei născute în legătură cu el, în mod indubitabil, dreptul de retenţie îndeplineşte
o funcţie de garanţie în vederea realizării creanţei retentorului.
C. Stingerea dreptului de retenție. Pierderea dreptului de retenţie poate avea loc pe cale accesorie, ca
urmare a stingerii obligaţiei garantate sau pe cale principală, când creanţa pe care o garantează
supravieţuieşte retenţiei.

38