Clasificarea contractelor

1. După modul de formare:

 Consensuale (se încheie prin simplul acord de voinţă al părţilor, simpla lor manifestare de
voinţă, neînsoţită de nici un fel de formă).
 Solemne (se cere respectarea unei anumite forme, care de regulă este forma autentică).
 Reale (nu este suficientă doar manifestarea acordului de voinţă, ci trebuie să aibă loc şi
remiterea materială a bunului).
Ex: contractul de transport a mărfurilor.

2. Clasificarea contractelor după conţinutul lor:

 Sinalagmatice bilaterale (se caracterizează prin reciprocitatea obligaţiilor ce revin părţilor.
Contractul este bilateral cînd părţile se obligă reciproc una faţă de alta. Ex: contractul de
vînzare – cumpărare.
 Sinalagmatice unilaterale (dau naştere la obligaţii în sarcina numai unei dintre părţi,
cealaltă parte avînd calitatea de creditor. Ex: contractul de împrumut.
 Sinalagmatice imperfecte (doctrina de specialitate) – sînt concepute ca contracte unilaterale,
însă pe parcursul existenţei lor se naşte o obligaţie şi în sarcina creditorului faţă de debitorul
contractual.

3. Clasificarea contractelor după scopul urmărit:

 Cu titlu oneros (este acela în care fiecare parte doreşte să-şi procure un avantaj).
 Cu titlu gratuit (este acel contract în care una dintre părţi doreşte a procura un avantaj fără
echivalent, celeilalte părţi).

3.1. Subclasificarea contractelor cu titlul oneros:

 Contracte comutative (contract în care existenţa şi întinderea prestaţiilor datorate de către
părţi sînt certe şi pot fi apreciate chiar în momentul încheierii contractului, ele nedepinzînd
în nici o măsură de hazard). Ex: contractul de schimb.
 Contract aleatoriu (existenţa sau întinderea prestaţiilor părţilor sau numai ale uneia dintre
ele depinde de un eveniment incert). Ex: contracte de asigurări, rentă viageră.

3.2. Subclasificarea contractelor cu titlu gratuit:

 Dezinteresate (se urmăreşte a se face un serviciu cuiva, fără a se micşora nici un
patrimoniu);
 Liberalităţi (o valoare trece dintr-un patrimoniu în altul, fără a se urmări un
contraechivalent).

4. Clasificarea contractelor după efectele produse:

 Contractele constitutive sau translative (produc efecte din momentul încheierii lor în viitor,
întrucît creează între părţi o situaţie juridică nouă).
 Contractele declarative (contracte care recunosc, consfinţesc între părţi, situaţii juridice
preexistente. Ele au efecte nu numai pentru viitor dar şi pentru trecut, adică anterior
încheierii lor.)

5. Clasificarea contractelor după modul de executare:

 Contracte de executare imediată (executarea se produce pe moment).
 Contracte cu executare succesivă (executarea are loc în timp).

6. Clasificarea contractelor după cum sînt sau nu nominalizate în legislaţia civilă:

  Numite (care corespund unei anumite operaţiuni juridice determinate şi care sînt
nominalizate în legislaţia civilă. Ex: contractul de vînzare – cumpărare.
 Nenumite (contracte care sînt nominalizate ca figuri juridice distincte în legislaţie.

7. Clasificare contractelor după unele corelaţii existente între ele:

 Principale (acele contracte care au o existenţă individuală şi a căror soartă nu este legată de
aceea a altor contracte încheiate între părţi).
 Accesorii (însoţesc unele contracte principale). Ex: contractul de gaj şi ipotecă sînt
accesoriile contractului de împrumut.

8. După modul în care se exprimă voinţa părţilor în contracte:

 Contracte negociate (cele în cadrul cărora părţile discută, negociază toate clauzele sale).
 Contracte de adeziune (contracte redactate aproape în întregime de către una dintre părţile
contractante). Cealaltă parte, dacă le acceptă, ea aderă la acest contract.
 Contracte obligatorii (condiţiile încheierii sînt delimitate, impuse de lege).

Contractele autorizate – pentru a fi încheiate şi a produce efecte juridice este necesar acordul
de voinţă a terţului. Ex: proprietatea comună în devălmăşie.
Efectele contractelor sinalagmatice:
a) Una dintre părţi poate refuza executarea;
b) Dacă executarea unei prestaţii este imposibilă din motive care nu sînt legate de părţi, atunci
partea care nu o poate executa pierde dreptul de executare;
c) Dacă una dintre părţi nu execută obligaţiile contractuale, atunci cealaltă parte este în drept să
rezoluţioneze contractul.
 Tema 3. ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI
1. Acordul de voinţe şi elementele acestuia (oferta de a contracta şi acceptarea ei).
2. Promisiunea de a contracta (antecontractul şi oferta).
3. Momentul şi locul încheierii contractului.

1. Acordul de voinţe şi elementele acestuia (oferta de a contracta şi acceptarea ei).

Încheierea contractului se realizează prin exprimarea acordului de voinţă. Acordul de voinţă are
loc prin întîlnirea concomitentă a 2 sau mai multe voinţe individuale, aceasta avînd loc prin
propunerea unei persoane făcută alteia de a încheia un contract, după care, acesta acceptă într-o
formă pură şi simplă această propunere, care, la rîndul său este şi oferta.
Consimţămîntul exprimat fără rezervă de destinatarul ofertei se numeşte acceptare.
(art. 681, 686) – oferta e propunerea pe care o face o persoană altei persoane ori publicului de a
încheia un contract în anumite condiţii. Manifestarea ofertei poate avea loc fie în mod expres (scris
sau verbal) sau chiar tacit.
Condiţiile ofertei:
§ Să fie fermă şi neechivocă, adică să exprime voinţa neîndoielnică de a încheia contractul prin
simpla ei acceptare.
§ Să fie precisă şi completă – adică să cuprindă toate elementele necesare pentru realizarea
acordului de voinţă, cele mai importante fiind obiectul şi natura contractului.
1.1 Forţa obligatorie a ofertei
Aici trebuie să stabilim dacă a fost lansată o ofertă, cît timp ea trebuie menţinută şi ce se întîmplă
dacă este revocată pe neaşteptate.
1.2 Revocarea ofertei
Oferta poate fi revocată excepţie fiind cazul în care ea include un termen pentru a fi acceptată
sau poate fi irevocabilă din alte motive. Oferta irevocabilă poate fi revocată dacă revocarea ajunge
la destinatarul ofertei cel tîrziu concomitent cu oferta. Ofertantul nu poate revoca oferta imediat
după publicarea ei, din motivul că oferta trebuie mai întîi să ajungă la destinatar, acesta din urmă
trebuie să o analizeze şi mai apoi să ofere un răspuns în termenul indicat în ofertă. Durata
termenului în interiorul căruia ofertantul nu are dreptul să revoce o ofertă chiar şi revocabilă se
stabileşte de către instanţă în dependenţă de circumstanţele cazului, uzanţe şi de practicile stabilite
între părţi.
Art. 684, Cod Civil – oferta irevocabilă este oferta în care o parte se obligă să intre într-un
anumit contact cu altă parte. Oferta nu-şi pierde valabilitatea prin decesul sau pierderea capacităţii
de exerciţiu a uneia dintre părţi, sau dacă una din părţi pierde dreptul de a încheia contracte datorită
faptului că şi-a transmis patrimoniul său în grija altei persoane.
1.3 Art. 686. Caducitatea ofertei
Oferta devine caducă dacă nu a fost acceptată în termen sau dacă este respinsă.
Acceptarea ofertei este manifestarea voinţei juridice a unei persoane de a încheia un contract în
condiţiile stabilite de ofertant.
Art. 686, alineat 1, defineşte acceptarea ofertei ca fiind acceptarea declaraţiei destinatarului
ofertei sau o altă acţiune care ar duce la acceptarea acesteia. Acceptarea produce efecte din
momentul în care este acceptată de ofertant. Deci, concluzionăm că acceptarea poate fi făcută
expres sau tacit (cînd reiese cu siguranţă din acţiunile sau atitudinile destinatarului ei. Simpla tăcere
nu înseamnă acceptare dacă din lege nu rezultă altfel). La contractele solemne, acceptarea nu poate
fi tacită.
Condiţiile cu privire la acceptare
§ Să fie pură şi simplă, adică să aibă o legătură cu oferta, astfel încît destinatarul să o accepte
total fără să aibă propuneri cu privire la schimbarea ei. În caz contrar aceasta va avea valoare de
contraofertă.
§ Să fie neîndoielnică cînd acceptarea este tacită.
§ Acceptarea nu trebuie să fie întîrziată (tardivă). Ea va fi întîrziată în cazul în care are loc după
ce oferta a fost revocată sau caducă. Acceptarea întîrziată a ofertei este considerată o nouă ofertă.
Acceptarea făcută cu modificările condiţiilor ofertei este considerată a fi o nouă ofertă şi aici se
respinge oferta originară.
Acceptarea întîrziată produce efecte dacă ofertantul comunică neîntîrziat acceptantului că-l
consideră acceptul parvenit în termen. Dacă din oferta acceptată reiese că acest accept a fost trimis
în termen, dar a ajuns mai tîrziu, atunci acceptarea va fi întîrziată dacă ofertantul va comunica acest
lucru imediat acceptantului. Revocarea acceptării este posibilă dacă înştiinţarea despre revocare
ajunge la ofertant înaintea acceptării sau concomitent cu ea.
2. Promisiunea de a contracta (antecontractul şi oferta)
Este necesar de a nu se confunda oferta cu antecontractul, adică promisiunea de a
contracta. Oferta este un act juridic unilateral, rezultat al unei singure manifestări de voinţă, pe
cînd antecontractul este act juridic bilateral, avînd la bază un acord de voinţă. Exemplu:
proprietarul unui lucru se înţelege cu o altă persoană să-l vîndă pe acesta cu un anumit preţ dacă
celălalt şi-a exprimat voinţa de a-l cumpăra. Aici este vorba de contractul de vînzare care cuprinde
obligaţia unilaterală a proprietarului lucrului. La fel, promisiunea de contract, poate fi şi bilaterală,
cînd ambele părţi se obligă pentru viitor să încheie un anumit contract. Aici nu se confundă
antecontractul cu contractul de vînzare, deci este numai o promisiune de a încheia contractul de
vînzare în anumite condiţii.
Antecontractul nu se confundă nici cu oferta de vînzare, deoarece oferta apare ca un simplu act
unilateral, iar antecontractul reprezintă acel contract care are loc prin întîlnirea ofertei cu acceptarea
ei. Decesul promitentului sau incapacitatea care survine după încheierea antecontractului nu duce la
stingerea obligaţiei de a contracta, pe care şi-a asumat-o promitentul. În situaţia dată antecontractul
nu devine caduc, ceea ce şi reprezintă încă o deosebire faţă de ofertă. Dacă antecontractul nu este
respectat, atunci acesta atrage după sine responsabilitatea contractuală a promitentului, adică a
debitorului.
Este posibil ca în caz de refuz a încheia contractul la care se referă promisiunea, instanţa de
judecată să oblige la încheiere, hotărîrea putînd servi drept contract. Exemplu: obligarea de către
instanţa de judecată la încheierea contractului de vînzare – cumpărare.
În unele situaţii, părţile, la încheierea contractului, îşi asumau o anumită garanţie printr-un
înscris, sub semnătură privată asupra preţului, plăteau o parte (sau integral preţul), ulterior,
încheierea contractului urma să se realizeze în momentul în care proprietarul imobilului urma să
obţină autorizaţia de înstrăinare.
Înaintea încheierii contractului exista promisiunea de a contracta, adică un antecontract. În caz de
nerespectare a acestuia de către cel care a promis vînzarea, se prevede posibilitatea ca aici instanţa
de judecată să încheie contractul şi să ia o hotărîre sub forma încheierii contractului.
3. Momentul şi locul încheierii contractului
Majoritatea contractelor sînt consensuale şi aici momentul încheierii contractului este acela al
realizării acordului de voinţă. Aici excepţie sînt contractele solemne în care este necesară
îndeplinirea formalităţilor prevăzute de lege pentru ca acesta să fie valid. În situaţia dată contractul
se consideră încheiat la data autentificării. Excepţie mai sînt contractele reale, unde este obligatorie
transmiterea bunurilor.
Încheierea contractului prin corespondenţă, numită şi încheierea contractului între absenţi, atunci
când oferta şi acceptarea se transmit prin scrisoare, telegramă, telex, telefax, a generat patru sisteme
sau teorii pentru cunoaşterea momentului încheierii contractului.
§ Sistemul emisiunii (al declaraţiunii) consideră că acordul de voinţă s-a realizat în momentul
în care destinatarul ofertei şi-a manifestat acordul cu oferta primită, chiar dacă nu a comunicat
acceptarea sa ofertantului;
§ Sistemul expedierii acceptării consideră că momentul încheierii contractului este acela în care
acceptantul a expediat răspunsul său afirmativ, prin scrisoare, telegramă, telex, telefax, chiar dacă
răspunsul nu a ajuns la cunoştinţa ofertantului;
§ Sistemul recepţiei acceptării de către ofertant (sistemul primirii acceptării) consideră că
încheierea contractului a avut loc în momentul în care răspunsul acceptantului a ajuns la ofertant,
indiferent de faptul că ofertantul a luat sau nu la cunoştinţă de conţinutul acestuia;
§ Sistemul informării consideră că momentul încheierii contractului este acela în care ofertantul
a luat cunoştinţă de acceptare.
§ În doctrină şi jurisprudenţă, este preferat sistemul recepţiei acceptării.
3.1 Importanţa determinării momentului încheierii contractului
§ Capacitatea părţilor se stabileşte la momentul încheierii contractului;
§ Din momentul dat, încep să curgă termenele legale sau convenţionale.
§ În cazurile de conflict de lege în timp, momentul încheierii va determina legea aplicabilă.
§ În contractele translative care au ca obiect bunuri certe, momentul încheierii este determinat de
momentul transmiterii bunului, moment în care se transferă şi riscul pieirii fortuite de la înstrăinător
la primitor.
§ Momentul încheierii contractului va stabili şi locul încheierii lui.
Contractul se consideră încheiat dacă părţile sînt de acord privind toate clauzele esenţiale ale
contractului. Dacă contractul, pentru a fi valabil, necesită anumite forme, atunci, el se va considera
încheiat dacă acestea vor fi îndeplinite.
Contractul se consideră a fi încheiat în momentul în care ofertantul primeşte acceptul. Pentru a
stabili momentul încheierii contractului, trebuie de văzut dacă el se încheie între persoane care se
află faţă-n-faţă în momentul aducerii la cunoştinţă a propunerii/acceptării ei sau dacă nu se află faţă
în faţă.
În situaţia persoanelor prezente – contractul se consideră încheiat în momentul cînd s-a realizat
acordul de voinţe, adică atunci cînd propunerea a fost lansată şi acceptată imediat fără rezerve.
În situaţia cînd ofertantul şi acceptantul nu sînt de faţă – contractul se consideră încheiat în
momentul primirii acceptului de către ofertant, adică legiuitorul nostru aplică sistemul recepţiunii
acceptării de către ofertant.
3.2 Locul încheierii contractului
Este considerat acela unde s-a realizat acordul de voinţe. În cazul persoanelor prezente, locul
încheierii contractului va fi acela unde s-au aflat părţile cînd s-a făcut schimbul între ofertă şi
acceptare.
În cazul persoanelor neprezente, dacă în contract nu este indicat locul încheierii atunci le se va
considera încheiat la domiciliul sau sediul ofertantului.
 Importanţa determinării locului încheierii contractului
Determinarea locului încheierii contractului prezintă importanţă în cadrul relaţiilor de drept
internaţional privat atunci când apare un conflict de legi în spaţiu, pentru stabilirea legii aplicabile.

Despre Contracte la general

În Primul rând interpretarea contractului se face ţinând cont de principiile a bunei credinţe şi de
asemenea ţinând cont de intenţia comuna a părţilor si fără a limita unilateral sensul lor art. 725
clauzele contractului e interpretează coordonat , ele nu trebuie desprinse din contextul contractului
deoarece formează un tot întreg , în cazul cauzelor confuze sau contradictorii se vor utiliza
următoarele reguli 1) Când o clauză este primitoare de mai multe sensuri se va interpreta în sensul
in care produce efecte juridice dar nu in sensul in care nu va produce asemenea efecte atr.729 alin
1 , termenii polisemantici se interpretează in sensul in care corespund mai mult naturii contractului
729 alin 2 , 3) clauzele îndoielnice se interpretează după obiceiul locului încheierii contractului
art.726 , 4) Când există îndoială clauzele se interpretează în favoarea debitorului conform art.732
alin1 , în contractele cu consumatorii sau de adeziune consumatorul şi aderentul vor beneficia de o
interpretare în favoarea lor , 5) Daca in contract este prezentat un exemplu pentru înţelegerea
clauzei întinderea obligaţiei nu se limitează la exemplul dat , oricât de generali ar fi termenii folosiţi
in contract clauzele contractului se referă numai la prestaţiile la care sau obligat părţile art.731 ,
Contractul va produce efecte pe care le-au stipulat părţile expres dar şi efecte care conform naturii
contractului rezultă din lege din uzanţe sau din principiul echităţii art. 727 , contractul va produce
efectele faţă de parţi care au fost stipulate expres dar obligă de asemenea părţile la tot ceia ce rezultă
din natura lui în conformitate cu legea uzanţele sau principiul echităţii art.728 .
Impreviziunea în contract – În cazul contractelor cu executare succesivă s-ar putea să se creeze o
descrepanţă între părţile contractului datorită unor factori economici cum ar fi inflaţia sau deflaţia .
(reechilibrarea prestaţiilor) În cazurile date suntem în prezenţa impreviziunii in contracte care
reprezintă paguba care o suferă una din părţile contractului ca urmare a dezechilibrul valorilor
contra prestaţiilor care intervine in cursul executării contractului de fluctuaţiile monetare care
constau cel mai des in inflaţie galopanta , deschisa , în aceste condiţii părţile vor cere reechilibrarea
prestaţiilor modificând condiţiile contractului , ori cere instanţei de judecată modificarea
quantumului prestaţiilor sau pot stipula direct în contract modul cum vor fi echilibrate prestaţiile.
Efectele specifice a contractelor sinalagmatice:
Specific pentru contractele sinalagmatice este caracterul reciproc şi independent al obligaţiilor
asumate de către părţi fiecare dintre ele având calitatea de creditor si debitor independent , obligaţia
ce revine uneia dintre parţi deşi are cauza juridica în obligaţia celeilalte sunt independente şi nu pot
fi concepute una fără alta art.731 acest principiu fiind reglementat expres produce următoarele
consecinţe juridice : În cazul neexecutării prestaţiilor de către una din parţi
1) Regula este : ca obligaţiile reciproce trebuie executate simultan , excepţie de la acesta făcând
doar contracte care prin natura lor sau datorita voinţei parţi
De regulă în contractele sinalagmatice prestaţiile promise de către parţi trebuie executate
simultan astfel că una din părţi poate refuza executarea obligaţiilor sala până când cealaltă parte nu
şi le va executa pe ale sale vînzătorul poate refuza cedarea mărfii pînă nu sa executat prestaţia
corespunzătore . prin excepţie de neexecutate a contractului vom înţelege mijlocul juridic de apărare
aflat la dispoziţia uneia din parţile contactului sinalagmatic pe care îl exercită în cazul în care i se
pretinde executarea obligaţiei ce îi revine fara ca partea ce pretinde executarea fara ca sa-si execute
propriile obligaţii . Pentru a putea invoca excepţia sunt necesare urmatoarele condiţii
1) Obligaţiile reciproce ale părţilor să-şi aiba izvor in acelaşi contract nu este suficient caa parţile
sa aiba calitatea de creditor si debitor de raporturi diferite si una din parti sa invoce exceptia intr-un
contract pe motiv ca cealaltă parte nu-şi onorează obligaţiile prin alt contract
2) Să existe o neexecutare a obligaţiilor din partea uneia din parţi chiar parţială dar suficient de
importantă
3) Neexecutarea să nu se datoreze însăşi faptei celui care o invocă , lucrul care a împiedicat
cealaltă parte
4) Raportul obligaţional sa presupună executarea simultana a prestaţiei
Contractul în favoarea unui terţ – reprezintă stipulaţie pentru altul reprezintă operaţiunea
juridică sau o clauza dintr-un contract prin care o parte numita promitent se obligă faţă de alta
numită stipulant să execute o prestaţie în favoarea unei alte persoane străină de contract numită terţ
beneficiar de cele mai multe ori apare ca o clauză într-un contract care se încheie doua persoane
prin care promitentul se obligă faţă de stipulant să presteze ceva unei alte persoane . Pentru a exista
stipulaţia pentru altul trebuie îndeplinite următoarele condiţii pe lîngă condiţiile generale
1. În contractul încheiat intre stipulant şi promitent să se prevadă o stipulaţie certă şi
neîndoielnică din care să rezulte că terţul beneficiar dobîndeşte dreptul de a pretinde promitentului
executarea prestaţiei în favoarea sa art .722
2. Terţul beneficiar să fie o persoană determinată sau cel puţin determinabilă art721 alin 1, 2
Efectele stipulaţiei – fiind o clauză dintr-un contract care se încheie între stipulant şi promitent
vedem că această înţelegere dă naştere unui drept de sine stătător în favoarea terţului beneficiar fără
consimţământul acesteia , terţul beneficiar dobândeşte dreptul de a cere executarea prestaţiei
promise de promitent stipulantului art.722 . Efectele stipulaţiei se analizează sub câteva aspecte
1. Efectele stipulaţiei intre stipulant şi promitent – de obicei stipulaţia este o clauză dint-un
contract : în acest caz contractul respectiv va produce efectele specifice acestei operaţiuni dar şi
raporturi juridice născute din clauza prin care sa stipulat obligaţia promitentului de a executa o
prestaţie în favoarea terţului beneficiar şi pe lingă efectele specifice operaţiunii stipulantul poate să
ceară executarea prestaţiei de către promitent , poate invoca excepţia de neexecutare a contractului ,
poate cere rezoluţiunea acestuia , iar în cazul în care au fost cauzate prejudicii poate cere de la
promitent daune interese .
2. Efectele stipulaţiei în raportul cu terţul beneficiar – din momentul încheierii contractului şi
fără consimţământul sau terţul beneficiar dobândeşte un drept fără ca să-şi dea consimţământul , în
acest sens terţul beneficiar va avea calitatea de creditor , iar promitentul în calitatea de debitor , în
calitate de creditor terţul poate cere de la promitent executarea prestaţiei la care acesta s-a îndatorat
faţă de stipulant , el are la îndemână toate acţiunile prevăzute de lege pentru a obţine executarea
3. Efectele stipulaţiei între stipulant şi terţ beneficiar – prin ea însăşi stipulaţia nu dă naştere la
vri-un raport obligaţional între stipulant şi terţ, prin această operaţiune stipulantul nu urmăreşte să
se oblige faţă de terţ dar nici să-l oblige pe terţ faţă de el cu toate acestea în cazul în care între
stipulant şi terţ au existat raporturi anterioare se poate ca prin stipulaţie să se contribuie la stingerea
acestui raport .
Simulaţia – excepţia de opozabilitatea contractului faţă de terţ. – reprezintă o operaţiune juridică
complexă care constă în încheierea şi existenţa concomitentă între aceleaşi părţi contractante a doua
contracte : unul aparent sau public prin care se creiază o situaţie juridică aparentă contrară realităţii
şi altul secret care dă naştere situaţiei juridice reale între părţi anihilând sau modificând efectele
produse în aparenţă în temeiul contractului public . Potrivit art. 221 alin 2 actul juridic încheiat cu
intenţia de a ascunde un alt act juridic ( actul juridic simulat) este nul .Contractul secret exprimă
voinţa reală a părţilor şi prin el se stabileşte adevărata situaţie juridică între părţi însă contractul
public are rolul de a disimula intenţia reală a părţilor cu scopul de a ascunde faţă de terţ adevăratele
raporturi juridice ale căror izvor este actul secret , nu este exclus ca şi operaţiunea publică să
producă anumite efecte însă efectele reale sunt cele din actul secret. În doctrină pentru existenţa
simulaţiei sunt analizate următoarele condiţii :
1. Contra înscrisul sau actul secret nu trebuie să fie cunoscut de către terţi aceştia să nu cunoască
existenţa şi nici cuprinsul
2. Cele 2 contracte trebuie să fie contemporane adică să coexiste în timp şi ele pot fi încheiate
simultan dar poate fi încheiat întâi actul secret şi mai apoi actul public
3. Părţile să aibă intenţia de a simula .
În practică simulaţia va apărea prin următoarele procedeie – fictilitatea , deghizarea şi
interpunerea de persoane .
Efectele simulaţiei – potrivit art.221 alin 2 simulaţia este o cauză de nulitate a actului simulat
astfel că odată declarat nul va produce efecte operaţiune secretă şi nu cea publică, pot fi păstrate
anumite situaţii şi anumite efecte produse de actul simulat deoarece în doctrină se consideră că
sancţiunea actelor simulate nu ar trebui să fie nulitatea ci inopozabilitatea faţă de terţi .
Faptul juridic ca izvor de obligaţie – sintagma fapt juridic are 2 sensuri: 1 în sens larg: prin
fapt juridic vom înţelege faptele voluntare ale omului de săvârşirea cărora legea leagă naşterea
modificarea sau stingerea acestor raporturi 2 ) în sens restrâns : prin fapt juridic vom înţelege toate
acţiunile omeneşti săvârşite fără intenţia de a produce efecte juridice , efecte care se produc în
temeiul legii chiar şi împotriva voinţei autorului lor , la rândul lor acţiunile omeneşti săvârşite fără
intenţia de a produce efecte juridice pot fi în raport cu norma de drept licite sau ilicite , în aceste
condiţii vedem că izvoare ale raporturilor obligaţionale vor fi atât faptele juridice licite cât şi cele
ilicite. Codul civil reglementează faptele juridice ilicite după cum urmează : îmbogăţirea fără justă
cauză , gestiune de afaceri, şi plata nedatorată .
Îmbogăţirea fără justă cauză este reg. de art. 1389-1397 dispoziţiile care reglementează şi
plata nedatorată, reprezintă faptul juridic licit prin care are loc mărirea patrimoniului unei persoane
prin micşorarea corelativă a patrimoniului altei persoane fără ca pentru acest efect să existe o cauză
justă sau un temei juridic , din acest fapt juridic ia naştere un raport obligaţional în cadrul căruia cel
care şi-a văzut mărit patrimoniul va trebui să restituie celui însărăcit valoarea îmbogăţirii sale
creditorul se numeşte însărăcit iar debitorul îmbogăţit dacă îmbogăţitul nu-şi îndeplineşte obligaţia
de restituire , însărăcitul poate intenta o acţiune în justiţie prin care să pretindă restituirea , acţiunea
se numeşte : actio in rem verso 1389art. Pentru ca îmbogăţirea fără justă cauză să dea naştere
raportului de restituire trebuie de îndeplinit următoarele condiţii :
A) Condiţii materiale : 1) să existe o îmbogăţire a pîrîtului ea poate avea loc fie prin dobândirea
unui bun , fie efectuarea unor lucrări sau prin evitarea unor cheltuieli prestarea unei munci
neremunerate .
2 ) să existe o însărăcire a reclamantului care poate consta în ieşirea din patrimoniu a unui bun ,
prestarea unor servicii neremunerate , efectuarea unor cheltuieli.
2) Între îmbogăţirea pîrătului şi însărăcirea reclamntului trebuie să existe o relaţie directă ci nu
una cauzală
B) Condiţiile juridice ale acţiunii : îmbogăţirea şi însărăcira corelativă să fie lipsite de un temei
care să justifice adică să nu existe un act juridic , fie o hotărîre judecătorească sau o dispoziţie
legală.
C) Îmbogăţitul să fie de bună credinţă , dacă îmbogăţitul este de rea credinţă se va antrena
răspunderea civilă dilectuală
D) Înărăcitul să nu aibă la dispoziţie un alt mijloc juridic de realizarea dreptului sau de creanţă
împotriva pîrîtului
 Îmbogăţirea fără justă cauza da un raport obligaţional prin care îmb. trebuie sa restituie
însărăcitului valoarea însărăcirii , în acest caz restituirea se Face în natură 1392 alin1 în celelalte
cazuri restituirea se face în echivalent bănesc 1393 , însărăcitul va putea pretinde nu numai valoarea
însărăcirii dar şi fructele pe care îmbogăţitul le-a obţinut sau trebuia să le obţină , trebuie restituie la
data care îmbog. trebuia sa fi aflat că nu are temei a reţine aceste prestaţii 1391. Conform art.1396
la restituirea bunurilor îmbogăţitul poate cere de la însărăcit compensarea cheltuielilor necesare şi
utile de întreţinere şi păstrarea a bunurilor suportate din momentul când era obligat să restituie
veniturile luând în calcul beneficiul pe care l-a obţinut .
Gestiunea de afaceri : este reglementată de art.1378-1388 şi reprezintă un fapt prin care o
persoană numită gerant încheie din propria iniţiativă fără a fi primit împuternicire , acte juridice sau
săvîrşeşte acte materiale necesare şi utile în favoarea altei persoane numită gerat .
Condiţiile gestiunei de afaceri – 1) este necesar să existe o girare a intereselor altuia adică
girantul trebuie să încheie acte juridice sau să săvârşească fapte materiale utile în interesul unei alte
persoane , prin asta gestiunea sa-r deosebi de mandat, ori mandatarul poate încheia numai acte
juridice şi nu poate săvârşi .2) actele de gestiune trebuie să fie săvârşite din iniţiativa proprie a
girantului fără ştirea sau fără vreo împuternicire din partea giratului să fie o intervenţie spontană
dacă giratul cunoaşte şi acceptă actele de gestiune vom fi în prezenţa unui mandat 1380) , 3) Actele
şi faptele să fie săvârşite cu intenţia de a gera interesele altuia deşi girantul nu este exclus ca să
acţioneze şi pentru sine .4) Girantul trebuie să dispună de capacitate de a contacta deoarece el va
încheia acte juridice , condiţie pentru care nu se pune pentru gerat ,
Efectele gestiunei de afacere – Acestea se produc între gerant şi gerat gerat şi terţi gerant şi
terţ , între gerant şi gerat gestiunea dă naştere laurmătorele drepturi şi obligaţii reciproce astfel
girantul 1) Este obligat de a acţiona în favoarea altuia cu deligenţa unui bun proprietar 1378 alin 1 ,
2) Obligaţia de a duce la bun sfîrşit afacerea începută 1379, 3) Obligaţia de a prezenta o dare de
seamă a giratului despre acţiunile sale art .1386 . Geratul va fi obligat să compenseze cheltuielile
necesare şi utile pe care gerantul le-a suportat prin actele de gestiune , aceste cheltuieli nu pot
depăşi valoarea bunurilor în vederea cărora sa acţionat , conform art.1383 geratul poate refuza
compensarea gerantului dacă acestea au fost făcute contra voinţei geratului sau nu corespund
intereselor lui , geratul va fi obligat să repare şi prejudiciile pe care le-a suferit gerantul art.1384 ,
Raporturile dintre gerat şi terţ – când gestiunea este ratificată adică gerantul a adus la
cunoştinţa geratului actul de gestiune , geratul va fi obligat să respecte tot la ce sa obligat gerantul
ca şi cum acte ar fi fost încheiate de el însuşi ,
Raporturile dintre gerant şi terţ – acestea depind de atitudinea gerantului faţă de actele de
gestiune astfel dacă el a anunţat cocontractanţii că acţionează în numele altei persoane iar gestiunea
a fost ratificată gerantul nu are nici o obligaţie faţă de terţi dar dacă el a acţionat fără ca actele de
gestiune să fie ratificate el se va obliga persona. Idependent pe acasă natura juridică a gestiunei de
afaceri
Plata nedatorată – vom înţelege un fapt juridic licit care constă : executarea de către o persoană
din eroare a unei prestaţii la cre nu era obligată şi fără intenţia de a plăti pentru altul , din acest fapt
juridic se naşte un raport juridic obligaţional în temeiul căruia cel care a prestat va fi creditor al
obligaţiei de restituire din partea celui care acceptat prestaţia , în doctrină poartă denumirea de
solvens şi accipiens, din conţinutul art.1389 am deduce existenţa în legislaţia noastră a plăţii
nedatorate deoarece potrivit aliniatului 1 : persoana care fără temei legal sau contractual a dobândit
ceva (acceptant) ca urmare a executării de prestaţii de către o altă persoană(prestator) sau a realizat
în alt mod o economie din contul altuia este obligat să-i restituie acestei persoane ceia ce a primit
sau a economisit
Răspunderea juridică civilă – este o formă a răspunderii juridice şi reprezintă un raport juridic
obligaţional în temeiul căruia o persoană este ţinută să repare prejudiciul cauzat prin fapta sa ori în
cazurile prevăzute de lege prejudiciul pentru care este răspunzătore , această formă a răspunderii
juridice se bazează pe următoarele principii şi anume
1. Principiul reparării integrale a prejudiciului – art.1416
2. Principiul reparării în natură a prejudiciului – art.1416 alin 2,4
Prin reparare integrală a prejudiciului vom înţelege – înlăturarea tuturor consecinţelor păguboase
sau dăunătoare ale unui fapt ilicit în scopurile repunerii victimei în situaţia anterioară (restitutio in
integrum)
Prin repararea în natură a prejudiciului vom înţelege orice activitate sau operaţiune materială
care se poate concretiza în restituirea bunurilor însuşite pe nedrept , înlocuirea bunului distrus cu
altul de acelaşi fel , înlăturarea defecţiunilor aduse unui bun , distrugerea sau ridicarea lucrărilor ,
făcute cu încălcarea dreptului altuia . Ori de câte ori repararea în natură a prejudiciului nu este
posibilă aceasta se va face prin echivalent bănesc .
Răspunderea juridică civilă îndeplineşte următoarele funcţii
· Preventiv educativă.
· Reparatorie.
Formele răspunderii- în drpetul civil există 2 forme de răspundre : delictuală şi contractuală ,
ambele fiind dominate de ideia reparării prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită şi de cele mai
multe ori culpabilă , ambele forme sunt reglementate în codul civil în capitolul 1398 , răspunderea
civilă se fundamentează pe ideia că orice persoană trebuie să răspundă pentru faptele sale sau
anumite persoane expres prevăzute de lege , trebuie să repare prejudiciul cauzat altuia pe ideia de
garantare , în prezent răspunderea delictuală se fundamentează pe ideia că cel care a cauzat unei
persoane un prejudiciu va trebui să-l repare în cazul în care fapta este săvârşită cu vinovăţie sau în
anumite situaţii anumite persoane vor răspunde pentru prejudiciile cauzate altei persoane sau de
lucruri în general , trebuind să garanteze pentru acestea . Răspunderea dilectuală este reglementată
de art.1398 -1400-1431. Când vorbim de răspundere dilectuală constatăm că ea reprezintă un raport
obligaţional care izvorăşte dint-o faptă ilicită şi prejudiciabilă , fapta ilicită din dreptul civil se
numeşte delict , de aceia răspunderea este dilectuală , răspunderea dilectuală se va aplica ori de câte
ori unei persoane i sa cauzat un prejudiciu print-o faptă ilicită extra contractuală, în această
categorie vom include conduita prin care se încalcă obligaţia generală care , de a nu aduce atingere
drepturilor şi intereselor legitime ale celor din jur , de asemenea în această categorie includem
neexecutarea obligaţiei născute din fapte ilicite sau dintr-un act unilateral , acest fel de răspundere
se va angaja şi dacă prejudiciul este cauzat de u n lucru sau animal aflat în paza noastră. În doctrină
răspunderea dilictuală cunoaşte următoarele feluri
1)Răspundere pentru fapta proprie
2)Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de fapta altuia
3) Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri sau animale
În funcţie de fundamentul răspunderii , răspunderea poate fi subiectivă care se întemeiază pe
greşeală , şi răspunderea obiectivă când se angajează pe un temei obiectiv fără existenţa vinovăţiei
şi când se fundamentează pe ideia de garanţie , răspunderea subiectivă este răspundere pentru fapta
proprie , răspunderea obiectivă este răspunderea pentru prejudicii cauzate de lucruri animale ,
ruinarea edificiilor.
Răspunderea dilectuală subiectivă este reglementată în art.1398 care prevede : Cel care
acţionează faţă de altul în mod ilicit, cu vinovăţie este legat să repare prejudiciul material, iar în
cazul prevăzut de lege , şi prejudiciul moral cauzat prin acţiune sau omisiune .
Pentru a angaja răspunderea civilă este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor elemente
1) Prejudiciul – faptă ilicită.
2) Raportul de cauzalitate.
3) Vinovăţia(culpa sau greşeala autorului faptei ilicite sau prejudiciabile)
Prejudiciul – reprezintă rezultatele dăunătoare de natură patrimonială sau nepatrimonială , efect
al încălcării drepturilor subiective şi intereselor legitime ale unei persoane , răspunderea civilă va
interveni numai în cazul în care există un prejudiciu şi acesta trebuie reparat potrivit legii , oricât de
culpabilă ar fi o faptă din perspectiva dreptului civil ea nu va produce efecte dacă prin ea nu s-a
cauzat cuiva un prejudiciu , prejudiciul nu numai o condiţie dar şi măsura ei deoarece autorul faptei
va răspunde în limita prejudiciului cauzat , în lipsa unui prejudiciu nu suntem în prezenţa unui
prejudiciu câtă vreme o persoană nu a fost păgubită ea nu poate pretinde o reparaţie deoarece nu
poate demonstra un interes.
Prejudiciile pot fi clasificate după mai multe criterii: prejudicii patrimoniale şi nepatrimoniale .
 Prejudicii cauzate persoanei sau bunurilor acesteia.
Prejudicii previzibile şi imprevizibile.
Prejudicii instantanee şi succesive .
Prejudiciul trebuie să fie ca urmare a încălcării unui drept subiectiv sau interes legitim de ex:
încălcarea dreptului de proprietate , încălcarea onoarei şi demnităţii , întrebarea se pune dacă
răspunderea poate fi angajată prejudiciul va fi cauzat prin încălcarea unor interese care nu
corespund unui drept subiectiv.
Prejudiciul patrimonial trebuie să îndeplinească urătoarele condiţii:
1) Să fie cert , este cert atunci când existenţa lui este sigură şi neîndoielnică şi poate fi evaluabilă
in prezent , pot fi certe şi prejudiciile imprevizibile care se vor produce în viitor sigur
2) Prejudiciul să nu fie nereparat, a răspunde civil înseamnă a repara un prejudiciu , dacă
prejudiciul a fost reparat răspunderea civilă încetează deoarece victima s-ar compăţit fără justă
cauză .
Repararea prejudiciilor nepatrimoniale ( daune morale)- art.1419 potrivit art.1422 poate fi
reparat şi prejudiciul nepatrimonial , repararea se face în echivalent bănesc , mărimea compensaţiei
pentru prejudiciul moral se stabileşte în conformitate cu art. 1423 în funcţie de caracterul şi
suferinţa a persoanei.
Fapta ilicită – reprezintă o acţiune sau inacţiune , care are ca rezultat încălcarea drepturilor
subiective sau intereselor unei persoane, ea are următoarele caractere :
1) Are caracter obiectiv , existenţă materială şi constă într-o conduită umană exteriorizată
2) Este rezultatul unei atitudini psihice.
3) Este contară ordinii sociale.
4) Este condamnată de societate.
Din puncte de vedere a dreptului civil o faptă este ilicită când contravine normelor legale sau
regulilor de conveţuire socială şi au ca efect încălcarea drepturilor subiective sau a intereselor
altuia. Faptele ilicite pot fi acţiuni ale omului cum ar fi: sustragerea , distrugerea , sau deteriorarea
unui bun , vătămarea corporală a unei persoane , defăimarea unei persoane , încălcarea dreptului de
autor etc. de asemenea este posibil ca faptele ilicite să îmbrace şi forma unei inacţiuni potrivit legii
o persoană este obligată să săvârşească o anumită acţiune iar abţinerea de la săvârşirea acesteia
constituie o faptă ilicită , de ex: neacordarea ajutorului medical , părăsirea locului accidentului ,
omisiune de a lua măsuri cu privire la atenţionarea pietonilor sau conducătorilor mijloacelor de
transport cu privire la lucrările care se efectuează pe carosabil, trotuar etc. (independent abuzul de
drept)
Raportul de cauzalitate – pentru a da naştere răspunderii civile este necesar ca între fapta ilicită
şi prejudiciu să existe un raport de cauzalitate adică prejudiciul cauzat altuia să fie consecinţa faptei
ilicite , fără raport de cauzalitate nu există răspundere civilă , raportul de cauzalitate va fi şi criteriul
în funcţie de care se determină întinderea reparaţiei datorate victimei , la determinarea raportului de
cauzalitate între faptă şi prejudiciu , trebuie ţinut cont de următoarele circumstanţe astfel în
stabilirea raportului de cauzalitate trebuie avut în vedere că fenomenul cauză nu acţionează în mod
izolat ci în anumite condiţii externe care au favorizat producerea acestui efect înlesnindu-i naşterea
procesului cauzal , grăbind şi favorizându-i dezvoltarea agravându-i sau grăbindu-i rezultatele
negative . între cauza principală şi condiţii ale producerii faptei ilicite este o unitate indivizibilă
raportul de cauzalitate cuprinzând nu numai faptele care constituie cauza necesară şi directă ci şi
condiţiile cauzale fapte care au făcut posibilă acţiunea cauzei sau a agravat efectele păgubitoare ,
pentru a stabili raportul de cauzalitate deseori se efectuează expertize medicale tehnice contabile
etc.
Vinovăţia – independent….
Răspunderea părinţilor pentru prejudiciile cauzate de copii lor – este reglementată de codul
civil la art.1406-1409 şi include în general răspunderea ocrotitorilor legali aspra persoanelor aflate
sub ocrotire, în general pentru fapta ilicită cauzatoare de prejudicii trebuie să răspundă autorul
faptei însă în cazul în care minorul nu a împlinit vârsta de 14 ani pentru prejudiciile cauzate de
acesta răspund ocrotitorii lui legali , ei vor răspunde dacă nu demonstrează lipsa vinovăţiei lor în
supravegherea sau educarea minorului , se consideră deci că pentru prejudiciile cauzate de minori
trebuie să răspundă ocrotitorii legali care nu şi-au executat în modul corespunzător obligaţia de
educaţie . aceasta obligaţie se fundamentează pe ideea că minorii nu au patrimoniu propriu şi nu au
de unde repara prejudiciu altfel victima ar rămâne cu prejudiciu nereparat în cazul în care minorul
care nu a atins vârsta de 14 ani cauzează un prejudiciu când se afla sub supravegherea unei persoane
sau instituţii , răspunderea cade în sarcina acestor persoane sau instituţii dacă ei nu demonstrează
dacă prejudiciul nu s-a produs dina vina lor . pentru minorii cu vârsta de la 14 la 18 ani răspunderea
va fi una personală iar dacă patrimoniul este insuficient , prejudiciul va fi reparat de către
ocrotitorul lui legal. Pentru personale lipsite de capacitate de exerciţiu răspunderea pentru
prejudiciu o poartă cei care aveau în supravegherea lor pe acelea persoane.
Răspunderea comitenţilor pentru prejudiciile cauzate de prepuşii lor – este reglementată de
art.1403 cod civil , comitentul răspunde de prejudiciul cauzat de cu vinovăţie de prepusul său în
funcţie de care i sa încredinţat , comitentul conservă dreptul de regres contra prepusului , prepusul
se poate exonera dacă va dovedi că sa conformat întocmai instrucţiunilor comitentului.
Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri – este reglementată de art.1410 întitulat :
răspunderea pentru prejudiciul cauzat de un izvor de pericol sporit
Răspundere pentru prejudiciul cauzat de animale – este reglementată de art.1411 .
 Răspunderea pentru ruina edificiului – este reglementată de art.1412-1413 cod civil astfel
proprietarul este obligat să repare prejudiciul cauzat prin surparea a întregimii sau a unei părţi din
construcţie dacă surparea s-a produs din cauza de lipsă de întreţinere sau viciul din construcţie .
Răspunderea pentru prejudiciul cauzat de o autoritate publică sau persoană cu funcţie de
răspundere – art.1404-1405,
Efectele răspunderii delictuale ,: ca efect se naşte un araport juridic obligaţional între autorul
faptei sau persoana răspunzătore şi victima , victima este creditorul obligaţiei de reparaţie a
prejudiciului iar autorul faptei sau persoana răspunzătoare este debitorul obligaţiei , obligaţia de
reparaţie se naşte din momentul în care sunt întrunite condiţiile răspunderii delictuale, este posibil
ca debitorul să repare prejudiciul benevol , şi atunci obligaţia de reparaţie se stinge , în caz contrar
repararea se va face ca efect al unei hotărâri judecătoreşti . modul de reparare a prejudiciului este
indica în rt.1416-1417 , instanţa va adopta o hotărâre privind repararea prejudiciului obligând
autorului prejudiciului sau persoana răspunzătoare să pună la dispoziţie un bun de acelaşi gen şi
calitate , să repare bunul deteriorat sau să compenseze integral în echivalent bănesc prejudiciul
cauzat , echivalentul se va calcula în funcţie de întindere a prejudiciului calculat la data pronunţării
hotărârii , creditorul poate cere şi despăgubiri suplimentare pentru prejudiciile cauzate după
pronunţarea hotărârii , repararea prejudiciului prin echivalent bănesc se face prin încasarea unei
sume sau prin stabilirea unei relevenţe, deci prejudiciul trebuie să se repare în natură şi numai dacă
nu este posibilă repararea în natură se repară în echivalent bănesc, întinderea despăgubirilor în cazul
vătămării sănătăţii sau integrităţii corporale se face conform art. 1420-1421 .
Răspunderea contractuală – art.1399, contractul este legea părţilor astfel că el se impune
acestora întocmai ca legea , obligaţiile contractuale trebuie executate de bună voie , iar dacă
executarea benevolă nu este realizată , executarea se va obţine silit , prin hotărâre judecătorească ,
dacă una din părţile contractului nu execută prestaţiile datorate se poate obţine de asemenea
executarea prin echivalent în aceste condiţii se naşte obligaţia debitorului de a repara prejudiciul
cauzat creditorului aceste despăgubiri numindu-se daune interese , în doctrină răspunderea
contractuală este definită ca fiind obligaţia debitorului de a repara pecuniar prejudiciul cauzat
creditorului său prin neexecutarea cu întârziere a obligaţiilor născute dintr-un contract valabil
încheiat , ori de câte ori se cauzează prejudiciul unei persoane în afara unui contract se va angaja
răspunderea delictuală , iar dacă prejudiciul se cauzează ca efect al neexecutării în sens larg a
obligaţiilor contractuale se va angaja răspunderea contractuală , pentru angajarea răspunderii
contractuale trebuie întrunite următoarele condiţii: a) fapta ilicită b) prejudiciu c) raport de
cauzalitate d) vinovăţia debitorului , codul civil reglementează norme care vizează răspunderea
contractuală în general capitolul 34 dar şi norme care vizează răspunderea în cazul contractelor
numite capitolul titlul 3 art.753-1339
 Fapta ilicită – constă în : neexecutarea obligaţiilor contractuale născute dintr-un contract
valabil , neexecutarea în sensul larg se înţelege ca neexecutarea propriu-zisă , executarea
necorespunzătoare , sau executarea cu întârziere .
Prejudiciul – constă în consecinţele dăunătoarea de natură patrimonială sau nepatrimonială
efecte ale încălcării de către debitor a dreptului de creanţă ce aparţine creditorului său contractual
cauzat prin neexecutarea obligaţiei asumate , evaluarea prejudiciilor nepatrimoniale poate fi
realizată la momentul încheierii contractului sau ulterior, prejudiciile nepatrimoniale pentru
neexecutarea obligaţiilor nepatrimoniale se vor repara în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege ,
raportul de cauzalitate , adică între neexecutarea obligaţiilor contractuale şi prejudiciilor cauzate
creditorului trebuie să existe acest raport , existenţa acestui este prezumată de lege lucrul care
rezultă din însăşi natura raporturilor contractuale vinovăţia debitorului este o condiţie generală a
răspunderii civile inclusiv acelei contractuale se discută dacă contează formele vinovăţiei şi dacă
aceasta trebuie demonstrată sau dovedită , în principiu formele vinovăţiei nu ne interesează însă
dovedirea acesteia ne interesează în cazul obligaţiilor de rezultat în care vinovăţia debitorului este
prezumată deoarece debitorul nu a obţinut pentru creditor rezultatul datorat în schimb în cazul
obligaţiilor de mijloace unde debitorul este obligat să depună toată deligenţa pentru obţinerea
rezultatului dorit de către creditor dacă se demonstrează că el nu a făcut acest lucru şi este vinovat
de producerea prejudiciului .
Daune interese – reprezintă despăgubirile băneşti pe care debitorul este obligat să le plătească
creditorului în scopul reparării prejudiciului suferit de către acesta ca urmare a neexecutării
obligaţiei contractuale , dacă sunt întrunite cele 4 condiţii ale răspunderii , creditorul poate pretinde
plata daunelor interese , în acest mod creanţa iniţială este înlocuită cu alta care are ca obiect o sumă
de bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit , nu în sensul că obligaţia iniţială se
transformă în alta , despăgubirile se datorează în virtutea obligaţiei iniţiale şi reprezintă obiectul
subsidiar cu titlul de sancţiune al neexecutării al aceste obligaţii , daune interese întotdeauna sunt
stabilite în ani , instanţa de judecată nu va putea obligă pe debitor să execute o altă prestaţie decât
cea stabilită iniţial , însă dacă executarea în antură nu est posibilă , nici în formă silită , repararea
prejudiciului se face prin obligaţia debitorului la achitarea despăgubirilor băneşti în conformitate cu
art.616-619 debitorul urează a fi pus în întârziere de către creditor .
Clasificarea daunelor interese – sunt de 2 feluri : compensatorii şi moratorii . sunt
compensatorii despăgubirile în bani care se plătesc creditorului pentru ai repara prejudiciul cauzat
prin neexecutarea totală sau parţială sau executarea necorespunzătoare a obligaţiilor de către
debitor. Daune interese moratorii , reprezintă despăgubirile băneşti echivalent al prejudiciului
provocat creditorului prin executarea cu întârziere a obligaţiilor de către debitor , deosebirea dintre
aceste constă în faptul că : daune interese compensatorii înlocuiesc executarea în natură a
obligaţiilor contractuale şi nu se cumulează cu acestea , în schimb daune interese moratorii se
cumulează cu executarea în natură sau plata daunelor interese compensatorii , astfel debitorul nu
poate fi obligat în acelaşi timp să plătească daune interese compensatorii şi să execute în natură
prestaţiile la care s-a obligat , în schimb când se execută cu întârziere , el va putea fi obligat şi la
plata daunelor compensatorii.
Evaluarea daunelor interese – poate fi făcută fie prin acordul părţilor în contract , fie printr-o
hotărâre judecătorească fie direct prin lege :
Evaluarea convenţională – poartă denumirea şi de clauză penală când întinderea despăgubirilor
se stabileşte prin acordul de voinţă a creditorului şi debitorului , înţelegere care vine anticipat
producerii prejudiciului , este reglementată de art.624-660 cod civil potrivit art.624 alin 1 clauza
penală este o prevedere contractuală pe care părţile evaluiază anticipat prejudiciul stipulând că
debitorul în cazul neexecutării obligaţiei urmează să remită creditorului o sumă de bani sau un alt
bun , stabilirea acestora în contracte reprezintă o mare stabilitate , evită dificultăţile care s-ar putea
ivi în cadrul evaluării judiciare , creditorul nefiind obligat să dovedească existenţa şi întinderea
prejudiciului este eficient să demonstreze neexecutare sau executarea necorespunzătoare a obligaţiei
pentru a obţine plata cauzei penale debitorul cunoscând existenţa clauzei penale va stărui să execute
obligaţia, ea reprezintă, când debitorul acceptă o clauză penală ridicată va trebui să achite sume
mari sau creditorul poate stabili clauza penală mică pierzând sume de bani , clauza penală se face în
scris sub sancţiunea nulităţii . art. 624-639 .
Obligaţiile afectate de modalităţi – în general raporturile obligaţionale pot fi clasificate în pure
şi simple şi afectate de modalităţi în funcţie de legătura cu modalităţile , sunt pure şi simple
raporturile obligaţionale care îşi produc efectele în mod ireversibil şe se execută imediat după
naşterea lor precum şi acele raporturi care se stabilesc între un singur creditor şi un singur debitor
având ca obiect o singură prestaţie , afectate de modalităţi sunt acele raporturi obligaţionale care
prezintă anumite particularităţi cu privire la fiinţa de exceutatre a subiectelor sau obiectelor aspecte
care le deosebesc de obligaţiile pure şi simple , ele pot fi clasificate după cum urmează:
· Când modalităţile afectează fiinţa sau executarea , adică exigibilitatea lor , acestea pot fi :
obligaţii sub condiţie adică acelea a căror fiinţa sau existenţă depinde de un eveniment viitor
realizarea căruia nu este sigură, evenimentul se numeşte condiţie iar realizarea lui produce efecte şi
pentru trecut şi pentru viitor .
· Obligaţii cu termen – sunt acelea executarea cărora este amânată sau încetează pentru viitor la
împlinirea unui termen, termenul este un eveniment viitor şi sigur ca realizare .
· În funcţie de modalităţile care vizează subiectele raportului obligaţional : avem obligaţii
solidare şi obligaţii indivizibile şi obligaţii (in solidum ).
 · Când modalităţile privesc obiectul obligaţiei – pot obligaţii alternative sau facultative
alternative sunt acele obligaţii care au obiect de la naşterea lor încă mai multe prestaţii debitorul
poate executa una din ele la alegere , facultative sunt acele obligaţii care la naştere au ca obiect o
singură prestaţie însă debitorul se poate libera executând o prestaţie determinată .
Modalităţile care afectează fiinţa sau executarea obligaţiei –
Condiţia – reprezintă un eveniment viitor care se poate sau nu realiza de producerea cărora
părţile leagă naşterea ori stingerea raportului obligaţional sub efect retroactiv aceste raporturi se
numesc raporturi obligaţionale sub condiţie , condiţia se clasifică după mai multe criterii :
a) În funcţie de origine a evenimentului condiţie aceasta poate fi : condiţie cazuală – realizarea
căruia depinde de o întâmplare sau hazard nefiind în puterea debitorului sau creditorului , condiţie
mixtă – este acea împrejurare realizarea sau nerealizarea căruia depinde de voinţa uneia din părţi
dar şi a unei persoane determinate , condiţia potestativă realizarea căreia depinde de voinţa uneia
din părţile raportului ea poate fi de 2 feluri potestativă pură când realizarea evenimentului respectiv
depinde exclusiv de voinţa uneia din părţi ( ţi-l donez când voi vrea), condiţia potestativă simplă
adică acel eveniment depinde de voinţa uneia dintre părţi dar şi de un fapt exterior sau voinţa unei
persoane nedeterminate ( îţi împrumut dacă voi găsi de la cine să împrumut).
b) După cum condiţia constă în realizarea sau nerealizarea evenimentului – condiţie pozitivă
când fiinţa obligaţiei depinde de un eveniment ce urmează să se realizeze , condiţia negativă este
aceia în care fiinţa obligaţiei depinde de un eveniment care nu se va realiza .
c) După efectul produs – condiţia poate fi suspensivă adică acel eveniment de care depinde
naşterea raportului obligaţional , condiţia rezolutorie evenimentul a cărui realizare duce la
desfiinţarea raportului obligaţional .
Termenul – reprezintă un eveniment viitor dar sigur ca realizare care afectează exigibilitatea dau
stinge obligaţia fără efecte retroactive .
Clasificarea termenelor –
A) După efectele produse – suspensive şi exctinctive termenul suspensiv este acela care amână
exigibilitatea obligaţiei până la împlinirea termenului , termenul exctinctiv este acel la împlinirea
căruia obligaţia se stinge pentru viitor .
B) În funcţie de faptul cunoaşterii sau necunoaşterii împlinirii sale : certe şi incerte .
C) În funcţie de izvor avem termene legale convenţionale şi judecătoreşti .
Modalităţile la obiectul obligaţiei –
Obligaţii alternative – sunt reglementate de art.550-554 cod civil , este alternativă acea obligaţie
care are ca obiect 2 sau mai multe prestaţii dintre care la alegerea uneia din părţi debitorul va fi ţinut
să execute doar una pentru a se libera de datorie dreptul de a alege prestaţia aparţine debitorului
dacă nu a fost stabilit alt fel , alegerea se face prin declaraţie faţă de cealaltă parte sau prin
executarea propriu zisă a prestaţiei , prestaţia executată se consideră datorată de la bun început
debitorul nu poate să aleagă dar nici nu poate fi obligat să execute o parte dintr-o prestaţie şi o parte
din alta dacă debitorul şi-a ales prestaţia şi ea nu poate fi executată el trebuie să o execute pe
cealaltă dacă executarea ambelor prestaţii devine imposibilă din vina debitorului , debitorul va fi
obligat să-l despăgubească pe creditor, dacă creditorul a ales prestaţia şi ea devine imposibilă el
trebuie să accepte cealaltă prestaţie , dacă imposibilitatea executării se datorează vinovăţiei
debitorului creditorul poate cere executarea în natură a prestaţiei rămase sau despăgubiri pentru
prestaţia neexecutată dacă executarea ambelor prestaţii devine imposibilă din vina debitorului
creditorul poate cere repararea prejudiciilor .
Obligaţiile facultative art.555 cod civil sunt acelea care au ca obiect la naşterea lor o singură
prestaţie dar debitorul poate executa o altă prestaţie determinată pentru a se elibera de datorie .
 Tema 4: EFECTELE CONTRACTULUI
1. Enunţarea principiilor care stau la baza efectelor contractelor;
2. Principiul forţei obligatorii a contractului;
3. Efectele specifice ale contractelor sinalagmatice;
4. Efectele contractului faţă de terţi.

1. Enunţarea principiilor care stau la baza efectelor contractului

Încheierea contractului este necesară de a produce efecte juridice adică de a da naşte, modifica
sau stinge raporturi juridice obligaţionale.
Efectele contractelor reprezintă acele consecinţe juridice pe care le va produce contractul faţă de
părţi sau faţă de alte persoane în condiţiile legii. Aceste efecte sunt guvernate de 2 principii:
a. Principiul forţei obligatorii care guvernează efectele contractelor între părţi;
b. Principiul relativităţii efectelor contractului care produc efecte şi pentru terţele persoane
care nu au participat la încheierea contractului.
2. Principiul forţei obligatorii a contractului
Reprezintă faptul că contractele care sunt încheiate în mod legal, produc efecte şi au putere de
lege între părţile contractante (art. 668, Cod Civil).
Baza acestui principiu este teoria autonomiei de voinţă sau libertatea contractuală care presupune
că contractul încheiat are forţă obligatorie între părţi şi se impune cu aceeaşi forţă şi instanţei de
judecată.
Cei care şi-au manifestat acordul de voinţă trebuie să-şi respecte cuvîntul.
Efectele forţei obligatorii a contractului:
a) Părţile contractante trebuie să execute întocmai toate prestaţiile asumate prin contract.
Executarea acestor prestaţii trebuie să aibă loc în termenul şi condiţiile stabilite, creditorul avînd la
îndemînă toate mijloacele juridice oferite de lege pentru a obţine executarea în natură a prestaţiilor
de la debitor. Dacă executarea nu este posibilă în natură atunci obligaţia debitorului se va
transforma în daune interese, reieşind răspunderea contractuală a acestuia.
b) Contractul nu poate să fie revocat prin voinţa unei singure părţi. Datorită faptului că reprezintă
acordul a cel puţin 2 manifestări de voinţă, el trebuie să fie desfăcut la fel. Aici revocarea nu poate
fi unilaterală cu excepţiile prevăzute de lege. Aceasta va reprezenta o asimetrie în contract. Oricum,
este posibil ca contractul să fie revocat de către una din părţi, însă aici trebuie să vedem dacă
acestea sunt încheiate cu durată determinată sau nu:
§ Contractul cu perioadă determinată – aici revocarea nu este posibilă se fie realizată
unilateral. În unele cazuri prevăzute de lege, există posibilitatea ca să înceteze viaţa contractului
prin voinţa uneia dintre părţi. Exemplu: contractul de transport de persoane; contractul de
locaţiune.
§ Contractele cu perioadă nedeterminată – pot fi revocate de o singură parte, indicîndu-se în
contract dreptul de a-l revoca sau rezilia.
Există situaţii cînd dacă una dintre părţi este incapabilă sau decedează, atunci contractul va
înceta în mod forţat.
c) Contractul trebuie să fie executat cu bună – credinţă. Aici există 2 obligaţii:
§ Obligaţia de loialitate, presupune obligaţia părţilor de a se informa reciproc pe durata
executării contractului. Ea impune părţilor obligaţia de a nu face nimic prin care una dintre părţi ar
pune piedici alteia în executarea prestaţiilor;
§ Obligaţia de cooperare. Aici părţile trebuie să faciliteze executarea obligaţiilor contractuale
pentru a asigura echilibrul prestaţiilor. Ele trebuie să se comporte în aşa fel încît obţinerea
rezultatului dorit să nu necesite cheltuieli excesive.
§ Forţa obligatorie a contractului în raport cu instanţa de judecată. Aceasta se impune nu
numai părţilor dar şi instanţei judecătoreşti. Singurul lucru pe care-l poate face judecătorul este
acordarea pentru debitor, a unor termene de graţie cu obligaţia să arate motivele pentru care se
încuviinţează aceste termene, adică debitorul va trebui să argumenteze necesitatea acestora. Prin
termen de graţie înţelegem termenul acordat din partea instanţei debitorului, pentru ca acesta să
evite rezoluţiunea contractului.
2.1 Interpretarea contractului
Reprezintă operaţiunea juridică prin care părţile stabilesc sau clarifică conţinutul contactului,
clauzele, în scopul de a stabili drepturile şi obligaţiile părţilor în situaţiile în care între acestea există
neînţelegere. Această operaţiune nu va fi necesară dacă manifestarea de voinţă este una clară.
În cazul în care nu se vor clarifica lucrurile se va trece la interpretarea contractului conform
regulilor stabilite de codul civil:
§ Interpretarea contractului se face ţinînd cont de principiul bunei credinţe şi de intenţia
comună a părţilor.
§ Clauzele contractului se interpretează coordonat, adică ele nu trebuie desprinse de contract
deoarece formează un tot întreg.
În situaţia cînd apar neînţelegeri între părţi sau cînd clauzele sunt confuze se vor folosi
următoarele reguli:
§ Cînd o clauză are 2 sau mai multe sensuri se alege sensul în care aceasta va produce efecte
juridice;
§ Termenii cu mai multe sensuri se folosesc în sensul în care corespund naturii contractului;
§ Clauzele asupra cărora există îndoieli se vor interpreta conform locului încheierii contractului;
 § Cînd există îndoială, clauzele se interpretează în favoarea debitorului;
§ Dacă în contract este prezentat un exemplu pentru a facilita înţelegerea unor clauze, întinderea
obligaţiilor nu se vor limita la exemplul dat. Oricît de generali ar fi termenii folosiţi în contract,
clauzele contractului se vor referi numai la prestaţiile la care s-au obligat părţile.
§ Contractul va produce efecte care au fost stipulate expres de părţi, dar şi efecte, care, conform
naturii contractului, rezultă din lege, uzanţe sau din principiul echităţii.
§ Contractul va produce efecte faţă de părţi care au fost stipulate expres şi pe lîngă aceasta părţile
se obligă la tot ceea ce rezultă din natura contractului în conformitate cu legea, uzanţele sau
principiul echităţii.
2.2 Impreviziunea în contract
În cazul contractelor cu executare succesivă ar putea apărea o neînţelegere între prestaţiile
părţilor contractului datorită unor factori economici:
§ Inflaţia;
§ Deflaţia.
Aici este vorba despre impreviziunea în contract, care la rîndul său este paguba pe care o suferă
una dintre părţile contractului din cauza dezechilibrului valorii contraprestaţiilor care intervin în
cursul executării contractului determinat de fluctuaţiile monetare care constau cel mai des în inflaţii
galopante. În situaţia dată, părţile pot cere reechilibrarea prestaţiilor, modificînd condiţiile
contractului, această procedură fiind realizată de instanţa de judecată.
3. Efectele specifice a contractelor sinalagmatice
Contractele sinalagmatice au caracter reciproc, adică obligaţiile revin ambelor părţi, fiecare
avînd calitatea de debitor şi creditor. Aceste obligaţii sunt legate între ele şi nu pot fi concepute una
fără alta. Acest principiu, produce următoarele efecte juridice în cazul în care una din părţi nu-şi
execută prestaţia:
§ Obligaţiile reciproce trebuie executate simultan, excepţie sunt contractele care pot fi executate
altfel. În aceste condiţii oricare din părţile contractului dat poate refuza executarea prestaţiilor dacă
cealaltă parte nu-şi onorează propriile obligaţii.
§ Dacă o parte vinovată nu-şi execută obligaţiile, cealaltă parte cere rezoluţiunea[1] contractului.
§ Dacă una din părţi nu poate să-şi exercite prestaţiile contractuale din cauza unor evenimente ce
nu ţin de ea, atunci cealaltă parte este liberată de prestaţiile sale.
3.1 Excepţia de neexecutarea a contractului
Excepţie de neexecutare – mijloace juridice de apărare care se află la dispoziţia uneia dintre
părţile contractului sinalagmatic, atunci cînd una dintre părţi îi pretinde ca acesta să-şi execute
obligaţiile ce-i revin, însă el singur nu-şi execută propriile obligaţii.
 În situaţia contractelor sinalagmatice, dacă una dintre părţi refuză executarea obligaţiilor sale,
atunci cealaltă parte poate să refuze. Exemplu: vînzătorul poate să refuze predarea bunului pînă
cînd cumpărătorul nu plăteşte.
Condiţiile excepţiei
§ Obligaţiile reciproce a părţilor să iasă din acelaşi contract. Pe lîngă calitatea de debitor şi
creditor ale raporturilor diferite, mai este necesară şi intervenirea unei părţi pentru înaintarea
excepţiei pe motiv că cealaltă parte nu-şi onorează obligaţiile din alt contract. Exemplu: împrumutul
fără a da bani.
§ Să existe o neexecutare a obligaţiilor din partea uneia dintre părţi, fie că este parţială sau totală.
§ Neexecutarea să nu facă trimitere la situaţia care l-a împiedicat pe debitor să-şi onoreze
obligaţiile. Exemplu: vreau căldură însă nu am achitat pentru ea.[2]
§ Raportul obligaţional să presupună executarea simultană a prestaţiilor. Exemplu: vinderea
bunului şi achitarea simultană a plăţii.
3.2 Rezoluţiunea contractului
Reprezintă desfiinţare unui contract sinalagmatic cu executare imediată la cererea unei părţi pe
motiv că cealaltă parte culpabil nu a executat obligaţiile asumate. Desfiinţarea acestuia are loc atît
pentru trecut cît şi pentru viitor, iar în cazul unui contract sinalagmatic cu executare succesivă va
produce efecte numai pentru viitor şi se numeşte reziliere.
Rezoluţiunea poate fi prevăzută direct în contract prin înţelegerea părţilor, stabilită la momentul
încheierii contractului, aceasta putînd fi stabilită şi la cerere.
3.3 Efectele rezoluţiunii
Acestea se produc faţă de părţile contractante cît şi faţă de terţi. În cazul exercitării dreptului de
rezoluţiune, contractul încetează şi părţile sunt eliberate de obligaţia de a presta obligaţiile, trebuind
să restituie prestaţiile executate şi veniturile realizate.
Debitorul plăteşte în bani în locul restituirii prestaţiilor în natură dacă:
§ Restituirea în natură nu este posibilă;
§ Bunul a fost consumat, înstrăinat, grevat, prelucrat sau transformat, deteriorat sau destituit;
§ Dacă în contract a fost stipulată o contraprestaţie, aceasta i-a locul compensării în bani.
Pentru a putea înainta declaraţia privind rezoluţiunea, dacă părţile nu au stabilit un contract în
termen, cel care cere rezoluţiunea, poate stabili un termen rezonabil pentru aceasta. Dacă nici după
acest termen debitorul nu-şi onorează obligaţiile sau somaţia a rămas fără efect, partea îndreptăţită
poate rezilia contractul.
3.4 Riscul contractului
Problema dată apare în cazul în care obligaţiile nu pot fi executate din cauza unor cauze fortuite
de care părţile nu poartă răspundere. În principiu, o obligaţie se stinge datorită imposibilităţii
executării ei pentru care debitorul nu poartă răspundere. În cazul contractelor sinalagmatice,
debitorul obligaţiei imposibile de executat, nu poate pretinde executarea obligaţiei de către creditor,
iar dacă creditorul a executat această obligaţie, el trebuie să restituie tot ce a primit. Dacă debitorul
a executat parţial obligaţia care ulterior a devenit imposibilă, creditorul va fi ţinut să execute
obligaţia pînă cînd nu va obţine un profit mai mare decît cel prevăzut.
În contractele unilaterale, riscul este suportat de debitorul obligaţiei care este imposibil de
executat aici problema este rezolvată relativ uşor. Exemplu: dacă bunul aflat în depozit a pierit în
mod fortuit, depozitarul este liberat de obligaţia de restituire.
4. Efectele contractelor faţă de terţi
Aici se pune întrebarea dacă contractele încheiate produc efecte şi asupra altor persoane care nu
sunt parte la acestea. Conform principiul relativităţii, răspunsul ar fi nu deoarece nimeni nu poate fi
debitor sau creditor fără ca să-şi dea acordul în acest sens.
Art. 668, fraza 2, contractul produce efecte şi pentru succesorii universali cu titlu universal, dacă
din lege, contract sau natura obligaţiilor nu rezultă altfel.
4.1 Excepţii de la principiul relativităţii efectelor contractelor
Există situaţii cînd contractul este încheiat între anumite persoane, dar aduce profit altora, care
nu au participat la încheierea lui. Exemplu: contractul încheiat în folosul unui terţ (art. 721 – 724),
acesta numindu-se şi stipulaţie.
Stipulaţia reprezintă o operaţiune juridică prin care o parte, numită promitent, se obligă faţă de
altă parte, numită stipulant, să execute o prestaţie în favoarea unei alte persoane, care nu este parte
la contract, numită terţ beneficiar. De cele mai multe ori, stipulaţia apare ca o clauză într-un
contract care se încheie între 2 persoane, prin care promitentul se obligă faţă de stipulant să presteze
ceva unei alte persoane străine.
Condiţiile stipulaţiei
a) Stipulaţia să fie certă şi neîndoielnică, din care să rezulte că terţul beneficiar dobîndeşte
dreptul de a pretinde promitentului executarea prestaţiei în favoarea sa.
b) Terţul beneficiar să fie o persoană determinată sau cel puţin determinabilă.
4.2 Efectele stipulaţiei pentru altul
Fiind o clauză dintr-un contract care se încheie între stipulant şi promitent, aici vedem că această
înţelegere dă naştere unui drept care este în favoarea terţului beneficiar fără consimţămîntul
acestuia. Dobîndind acest drept, terţul beneficiar cere executarea prestaţiei promise de promitent
stipulantului.
Efectele stipulaţiei se analizează sub cîteva aspecte:
1. Efectele stipulaţiei între stipulant şi promitent – aici stipulaţia e o clauză dintr-un contract.
Exemplu: vînzarea – cumpărarea, transportul, renta viageră. În cazul dat, contractul va produce
efecte specifice operaţiunilor de mai sus, dar şi vor crea raporturi juridice născute din clauza prin
care s-a stipulat obligaţia promitentului de a executa o prestaţie în favoarea terţului beneficiar.
2. Pe lîngă toate acestea, stipulantul poate cere executarea prestaţiei de către promitent, poate
invoca excepţia de neexecutare a contractului, poate cere rezoluţiunea lui iar în situaţia cauzării
prejudiciilor, poate cere de la promitent daune interese.
4.3 Efectele stipulaţiei pentru raportul dintre promitent şi beneficiar
Din momentul încheierii contractului fără consimţămîntul terţului beneficiar, acesta oricum
dobîndeşte un drept al său, el avînd calitatea de creditor iar promitentul – de debitor. În calitate de
creditor, terţul poate cere de la promitent executarea prestaţiei la care este ţinut de stipulant, avînd la
dispoziţie toate acţiunile prevăzute de lege pentru a obţine executarea prestaţiilor.
4.4 Efectele stipulaţiei în raporturile dintre stipulant şi terţ
Stipulaţia nu dă naştere la vreun raport obligaţional între stipulant şi terţ. Prin operaţiunea dată
nu se urmăreşte de a se executa prestaţii unul faţă de altul. Dacă între stipulant şi terţ au existat
raporturi anterioare, se poate ca prin stipulaţie să se stingă acest raport. Exemplu: transmiterea unei
sume mici de bani, care ar fi în defavoarea cărăuşului, acesta cheltuind o sumă mai mare pe drum
decît cea pe care trebuie să o transmită.
4.4 Simulaţia – excepţie de la opozabilitatea contractului faţă de terţi
Simulaţia reprezintă operaţiunea juridică complexă care constă în încheierea şi existenţă
concomitentă între aceleaşi părţi contractante a 2 contracte:
a) Unul aparent sau public (prin care se creează o situaţie juridică aparentă, contrară realităţii);
b) Unul secret (dă naştere situaţiilor juridice reale între părţi, anihilînd sau modificînd efectele
produse în baza contractului public).
Contractul public – acesta are rolul de a ascunde intenţia reală a părţilor cu scopul de a deghiza
faţă de terţi adevăratele raporturi juridice ale căror izvor e actul secret. La fel şi operaţiunea publică
poate să producă anumite efecte, cele reale fiind cele din actul secret. Exemplu: donaţia, dar care în
realitate părţile au cumpărat averea.
Condiţiile simulaţiei (conform doctrinei)
1. Contraînscrisul sau actul secret – acesta nu trebuie să fie cunoscut de către terţ, adică să nu
cunoască nici existenţa nici cuprinsul lui.
2. Cele 2 acte trebuie să fie contemporane, adică să coexiste în timp. Ele nu pot fi încheiate
simultan, mai întîi poate fi încheiat actul secret şi apoi actul public.
3. Părţile să aibă intenţia de a simula.
În practică, simulaţia va apărea prin următoarele procedee:
a) Fictivitate (căsătoria fictivă pentru obţinerea cetăţeniei);
b) Deghizare (se ascunde vînzarea – cumpărarea sub formă de donaţie);
 c) Interpunerea de persoane (donarea unei sume de bani de către o persoană săracă dar care în
realitate dispune de avere).
Efectele simulaţiei
Simulaţia este un procedeu de nulitate a actului simulat, astfel că odată declarat nul, aici deja va
produce efecte operaţiunea secretă şi nu cea publică.
Pot fi păstrate anumite situaţii şi efecte produse de actul simulat, deoarece în doctrină se
consideră că sancţiunea actelor simulate ar trebui să fie inopozabilitatea faţă de terţi şi nu nulitatea
actelor simulate.
 Tabel rezumativ Teoria Generală a Obligaţiilor
Obligaţia este acel raport juridic în conţinutul căruia intră dreptul
subiectului activ (numit creditor), de a cer subiectului pasiv (numit
Definiţi obligaţia debitor) – şi căruia îi revine îndatorirea corespunzătoare – de a da,
a face sau a nu face ceva, sub sancţiunea constrângerii de stat în
caz de neexecutare de bunăvoie.

Care sunt subiectele raportului Subiectul activ poartă denumirea de creditor, iar cel pasiv de
juridic de obligaţie ? debitor. Pot fi atât persoanele fizice cât şi persoanele juridice.

Este format din dreptul de creanţă aparţinând creditorului şi

obligaţia corespunzătoare acestui drept, care incumbă debitorului.
În ce constă conţinutul raportului O latură esenţială a raportului de obligaţie o constituie conţinutul
juridic de obligaţie ? său patrimonial: dreptul de creanţă se înscrie în activul
patrimoniului, iar obligaţia corelativă este cuprinsă în pasivul
acestuia.

Obiectul raportului de obligaţie, conceput ca acţiune sau

abstenţiune concretă la care este îndatorat subiectul pasiv şi
În ce constă obiectul raportului de
îndreptăţit subiectul activ, poate consta fie într-o prestaţie pozitiv ă
obligaţie ?
(a da, a face ceva), fie într-o abţinere (a nu face ceva la care, în
lipsa obligaţiei asumate, subiectul pasiv ar fi fost îndreptăţit).

A da înseamnă a constitui sau a transmite un drept real oarecare.

Ce este obligaţia de a da ? Ea nu se confundă cu obligaţia de a preda materialmente lucrul
vândut, această din urmă obligaţie fiind o obligaţie de a face.

Este îndatorirea ce revine subiectului pasiv de a efectua o lucrare

Ce este obligaţia de a face? şi, în general, orice prestaţie pozitivă în afara acelora care se
încadrează în noţiunea de a da.

Constă într-o abţinere la care este îndatorat subiectul pasiv, de la

Ce este obligaţia de a nu face?
ceva ce ar fi putut să facă în lipsa obligaţiei asumate.

a) contracte;
b) acte juridice unilaterale;
c) fapte ilicite cauzatoare de prejudicii (delicte şi cvasidelicte
civile);
Clasificaţi obligaţiile după izvoare d) îmbogăţirea fără just temei;
e) gerarea de către o persoană a intereselor altei persoane;
f) plata unei prestaţii nedatorate.Primele două categorii sunt
obligaţii născute din acte juridice. Celelalte sunt obligaţii născute
din fapte juridice.

Enunţaţi clasificările obligaţiilor în a) obligaţii pozitive (obligaţiile de a da şi obligaţiile de a face);

funcţie de obiectul lor b) obligaţiile negative (obligaţiile de a nu face);a) obliga ţii
pecuniare;
b) obligaţiile nepecuniare;
 a) obligaţiile determinate (numite şi obligaţii de rezultat);
b) obligaţiile de prudenţă şi diligenţă (numite şi obligaţii de
mijloace).

Ceea ce este caracteristic pentru obligaţia determinată (de

rezultat) este faptul că obligaţia este strict precizată sub aspectul
Ce sunt obligaţiile de rezultat?
obiectului şi scopului urmărit, debitorul obligându-se ca,
desfăşurând o anumită activitate, să atingă un rezultat bine stabilit.

Caracteristica obligaţiei de prudenţă şi diligenţă (obligaţiei de

rezultat) este aceea că obligaţia debitorului nu constă în
Ce sunt obligaţiile de prudenţă si
îndatorirea precizată de la început de a atinge un anumit rezultat
diligenţă ?
determinat, ci în îndatorirea sa de a depune toată diligenţa
necesară pentru ca rezultatul dorit să se realizeze.

În primul caz, neatingerea rezultatului dorit constituie, ipso facto,

o dovadă a culpei debitorului (o prezumţie de culpă a acestuia).
În ce constă diferenţa dintre
Neatingerea rezultatului în cel de-al doilea caz nu mai este, prin ea
obligaţiile determinate şi
însăşi, o dovadă a culpei, ci revine creditorului sarcina de a dovedi
obligaţiile de prudenţă şi diligenţă
în mod direct împrejurarea că debitorul nu a depus, pentru
pe teren probatoriu ?
atingerea rezultatului preconizat, prudenţa şi diligenţa care erau
obligatorii.

a) obligaţii civile (care se bucură integral de sancţiunea juridic ă);

Clasificaţi obligaţiile după
b) obligaţii naturale (numite şi obligaţii civile imperfecte, care nu se
sancţiunea juridică
mai bucură de integralitatea sancţiunii juridice).

a) obligaţii obişnuite (cărora le sunt proprii toate regulile care

cârmuiesc drepturile relative) ;
b) obligaţiile reale (numite şi propter rem – apar ca un accesoriu al
unui drept real, ca adevărate sarcini reale ce incumbă titularului
unui drept real privitor la un bun) ;
Clasificaţi obligaţiile după
c) obligaţiile opozabile terţilor (numite şi scriptae in rem –
opozabilitatea lor
caracterizate prin aceea că sunt atât de strâns legate de posesia
lucrului, încât creditorul nu poate obţine satisfacerea dreptului s ău
decât dacă posesorul actual al lucrului va fi obligat să respecte
acest drept, deşi nu a participat direct şi personal la formarea
raportului de obligaţie).

a) contractul;
b) cvasicontractul;
Care sunt izvoarele obligaţiilor
c) delictul;
conform Codului civil?
d) cvasidelictul;
e) legea.

Contractul este un acord de voinţă între două sau mai multe părţi,
Definiţi contractul conform
prin care se constituie, se modifică ori se stinge un raport juridic
Codului civil
de obligaţii (art. 942 C.civ.).

Care sunt cvasicontractele a) gestiunea intereslor altuia (gestiunea de afaceri);

reţinute în Codul civil? b) plata lucrului nedatorat (plata nedatorată).

Ce este gestiunea intereselor Este faptul unei persoane care, fără a primi mandat din partea altei
altuia? persoane, administrează (gerează) interesele acestuia din urmă.

Constă în fapta unei persoane de a plăti către alta o datorie

Ce este plata lucrului nedatorat?
inexistentă sau care nu îi incumbă, ceea ce obligă la restituire.

Distingeţi delictul de cvasidelict Ceea ce distinge delictul faţă de cvasidelict este împrejurarea că
delictul este o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii săvârşită cu
intenţie, pe când cvasidelictul este o faptă ilicită săvârşită cu
intenţie – din neglijenţă sau imprudenţă.
 În ambele situaţii, întinderea răspunderii este identică: autorul
faptei este ţinut la repararea integrală a prejudiciului cauzat.

Încheierea oricărui contract este liberă. Totuşi, potrivit art. 5

În ce constă principiul libertăţii de
C.civ., „nu se poate deroga, prin convenţii sau dispoziţii particulare,
voinţă în materia contractelor ?
la legile care interesează ordinea publică şi bunele moravuri”.

Ce se întâmplă cu un contract Încheierea unui contract cu încheierea oricărei norme juridice

încheiat cu încălcarea dispoziţiilor imperative, chiar dacă acea normă nu ar avea, la prima vedere, o
legale care interesează ordinea legătură directă cu ordinea publică, este sancţionată cu nulitatea
publică ? absolută.

Care este fundamentul forţei

Voinţa părţilor.
obligatorii a contractului ?

Pornindu-se de la fundamentarea contractului în voinţa liberă ce d ă

Ce este principiul pacta sunt
legitimitate angajamentelor contractuale, se trage concluzia unei
servanda ?
depline obligativităţi a contractelor.

a) Dezvoltarea domeniului contractelor de adeziune în dauna

Care sunt direcţiile în care s-a
contractelor tradiţionale;
manifestat înfrângerea principiului
b) Intervenţia din ce în ce mai accentuată, prin norme imperative, a
autonomiei de voinţă?
statului în domeniul contractual (dirijismul contractual).

a) contracte consensuale;
Clasificaţi contractele după modul
b) contracte solemne;
de formare
c) contracte reale.

Acele contracte care se încheie prin simplul acord de voinţă al

Ce sunt contractele consensuale? părţilor, simpla lor manifestare de voinţă, neînsoţită de nici un fel de
formă, fiind suficientă pentru formarea valabilă a contractului.

Acelea pentru a căror încheiere valabilă se cere respectarea unei

anumite forme, care, de regulă, este forma autentică.
Ce sunt contractele solemne?
Nerespectarea formei solemne atrage nulitatea absolută a
contractului.

Se caracterizează prin aceea că pentru formarea lor nu este

Ce sunt contractele reale? suficientă simpla manifestare a voinţei părţilor, ci trebuie să aibă
loc şi remiterea materială a lucrului.

a) împrumutul de consumaţie (mutuum);

b) împrumutul de folosinţă (comodatul);
Enumeraţi contractele reale c) depozitul;
d) gajul;
e) transportul de mărfuri.

Clasificaţi contractele după a) contracte sinalagmatice (bilaterale);

conţinutul lor c) contracte unilaterale.

Ce sunt contractele Se caracterizează prin reciprocitatea obligaţiilor ce revin părţilor şi

sinalagmatice? prin interdependenţa obligaţiilor reciproce.

Acele contracte care dau naştere la obligaţii în sarcina numai a

Ce sunt contractele unilaterale?
uneia din părţi, cealaltă având numai calitatea de creditor.

a) contractul de împrumut;
Daţi exemple de contracte
b) contractul de depozit gratuit;
unilaterale
c) contractul de gaj.

Ce este exceptio non adimpleti

Excepţia de neexecutare a contractului.
contractus?

Clasificaţi contractele după scopul a) contractele cu titlu oneros ;

urmărit de părţi b) contractele cu titlu gratuit.

Ce este contractul cu titlu
gratuit?
Daţi exemple de contracte care
sunt prin esenţa lor cu titlu oneros
Daţi exemple de contracte care
sunt prin esenţa lor gratuite
Care este interesul distincţiei
dintre contractele cu titlu oneros excesive, care încalcă rezerva succesorală, şi instituţia raportului
şi cele cu titlu gratuit?
Cum se subclasifică contractele
cu titlu oneros, conform art. 947
C.civ.?
Definiţi contractul comutativ
Definiţi contractul aleatoriu
Cum se subclasifică contractele
cu titlu gratuit?
Ce sunt contractele
dezinteresate?
Ce sunt liberalităţile?
Clasificaţi contractele după
efectele produse
Clasificaţi contractele după modul a) contracte cu executare imediată;
(durata) de executare
Care sunt deosebirile dintre
Cel care are drept cauză impulsivă, determinantă, intenţia de a
procura un folos altcuiva, fără a urmări, din punct de vedere juridic,
nimic în schimb (animus donandi).
a) contractul de vânzare-cumpărare;
b) contractul de schimb;
c) contractul de închiriere.
a) contractul de comodat (împrumutul de folosinţă).
a) în privinţa condiţiilor de validitate, în general pentru contractele
cu titlu gratuit există anumite cerinţe mai restrictive decât cele
referitoare la contractele cu titlu oneros;
b) contractele cu titlu gratuit, spre deosebire de marea majoritate
a contractelor cu titlu oneros, sunt contracte intuitu personae;
c) obligaţiile părţilor sunt reglementate cu mai multă severitate în
cazul contractelor cu titlu oneros ;
d) în materia dreptului succesoral, reducţiunea liberalităţilor
privesc numai contractele cu titlu gratuit, nu şi pe cele cu titlu
oneros;
e) acţiunea pauliană (revocatorie), prin care creditorii unei
persoane urmăresc să desfiinţeze actele frauduloase ale
debitorului, acte prin care s-au adus atingeridreptului de gaj
general, va reuşi în condiţii mai lesnicioase dacă se pune problema
revocării unor contracte cu titlu gratuit, decât atunci când se
discută contractele cu titlu oneros consimţi
a) contracte comutative;
b) contracte aleatorii.
Se numeşte comutativ acel contract în care existenţa şi întinderea
prestaţiilor datorate de către părţi sunt certe şi pot fi apreciate
chiar la momentul încheierii contractului, ele nedepinzând în nici o
măsură de hazard (alea).
Contractul este aleatoriu în cazul în care existenţa sau întinderea
prestaţiilor părţilor sau numai ale uneia dintre ele depinde de un
eveniment incert. Aşadar, la încheierea contractului nu se poate
calcula întinderea prestaţiilor, nu se poate şti cuantumul câştigului
ori al pierderii şi uneori nu se poate şti nici măcar dacă va exista
sau nu câştig ori pierdere. Întinderea ambelor sau cel puţin a uneia
dintre prestaţii depinde de hazard (alea).
a) contracte dezinteresate;
b) liberalităţi.
Prin acestea se urmăreşte a se face un serviciu cuiva, fără a se
micşora niciun patrimoniu.
Prin acestea o valoare trece dintr-un patrimoniu în altul, fără a se
urmări un contraechivalent.
a) contracte constitutive sau translative de drepturi reale;
b) contracte generatoare de drepturi de creanţă.a) contracte
constitutive sau translative de drepturi;
b) contracte declarative de drepturi.
b) contracte cu executare succesivă.
a) în cazul neexecutării sau al executării necorespunzătoare de
 către o parte a obligaţiei ce-i revine, sancţiunea va fi rezoluţiunea –
care desfiinţează contractul cu efect retroactiv – în cazul
contractului cu executare imediată; în cazul contractului cu
executare succesivă sancţiunea va fi rezilierea – care are ca efect
desfacerea contractului numai pentru viitor;
b) deşi nulităţile actelor juridice operează cu efect retroactiv, în
contractele cu executare imediată
ipoteza contractelor cu executare succesivă, atunci când
şi cele cu executare succesivă?
executarea este ireversibilă, efectele nulităţilor se aplică numai
pentru viitor;
c) numai în ipoteza contractelor cu executare succesivă se poate
pune problema unei suspendări a executării din motive de forţă
majoră, pe toată durata imposibilităţii de executare;
d) riscurile contractuale se soluţionează în mod deosebit.

Clasificaţi contractele după cum

a) contracte numite;
sunt sau nu nominalizate în
b) contracte nenumite.
legislaţia civilă

a) contracte principale – care au o existenţă de sine stătătoare şi a

căror soartă nu este legată de aceea a altor contracte încheiate de
Clasificaţi contractele după unele
părţi;
corelaţii existente între ele
b) contracte accesorii – însoţesc unele contracte principale, de a
căror soartă depind.

a) contractul de gaj;
Daţi exemple de contracte b) contractul de ipotecă;
accesorii c) contractul de fidejusiune;
d) clauza penală.

Pe câtă vreme validitatea contractului principal şi menţinerea

fiinţei lui se examinează în mod de sine stătător şi independent de
Care este importanţa distincţiei
alte contracte, soarta contractului accesoriu trebuie să fie
dintre contractele principale şi
examinată nu numai în funcţie de elementele sale intrinseci, dar şi
cele accesorii?
în funcţie de soarta contractului principal pe care îl însoţesc:
accesoriul urmează soarta principalului.

Clasificaţi contractele după modul a) contracte negociate;

în care se exprimă voinţa părţilor b) contracte de adeziune;
în contracte c) contracte obligatorii.

Sunt cele pe care le putem denumi tradiţionale şi în cadrul cărora

Ce sunt contractele negociate? părţile discută, negociază toate clauzele sale, fără ca din exteriorul
voinţei lor să li se impună ceva.

Sunt contractele redactate în întregime sau aproape în întregime

numai de către una dintre părţile contractante. Celălalt contractant
nu poate practic să modifice aceste clauze. El poate să le accepte
sau să nu le accepte.
Ce sunt contractele de adeziune?
Ex : contractul de transport pe calea ferată, contractul de furnizare
a energiei electrice sau termice, contractul de abonament
telefonic

Răspuns : Se aseamănă cu cele de adeziune, numai că, în timp ce în

Ce sunt contractele obligatorii ?
cazul contractelor de adeziune condiţiile contractuale sunt impuse
de o parte care fie că este puternică din punct de vedere
economic, fie că dispune de un monopol, la contractele obligatorii,
pe care unii autori le denumesc chiar contracte „forţate”, condi ţiile
încheierii lor sunt delimitate, impuse de lege.

Ex : contractul pentru asigurarea de răspundere civilă pentru

proprietarii de autovehicule
Ce se înţelege prin încheierea Realizarea acordului de voinţă al părţilor asupra clauzelor
contractului? contractuale.

a) capacitatea;
Enumeraţi condiţiile esenţiale b) consimţământul;
pentru validitatea convenţiei c) obiectul;
d) cauza.

Ce este policitaţiunea? Oferta de a contracta.

a) scris ;
În ce moduri se poate face oferta b) verbal ;
c) tacit.

Există vreo condiţie specială de

formă pentru valabilitatea Nu.
ofertei ?

Cui se adresează oferta ? Unei persoane determinate, dar la fel de bine şi publicului.

a) oferta trebuie să fie o manifestare de voinţă reală, serioasă,

conştientă, neviciată şi cu intenţia de a angaja din punct de vedere
Enumeraţi condiţiile pe care juridic ;
trebuie să le îndeplinească oferta b) oferta trebuie să fie fermă ;
c) oferta trebuie să fie neechivocă ;
d) oferta trebuie să fie precisă şi completă.

Problema forţei obligatorii a ofertei priveşte momentele anterioare

În ce măsură este importantă
acceptării ei. După ce a fost acceptată, avem de-a face cu un
problema forţei obligatorii a
contract format, în privinţa căruia se vor aplica regulile privind
ofertei?
puterea obligatorie a contractului.

Ce se întâmplă dacă retragerea Retragerea ofertei înainte de expirarea termenului atrage

ofertei are loc înainte de răspunderea ofertantului pentru toate prejudiciile produse ca
expirarea termenului? urmare a revocării intempestive.

Care sunt teoriile elaborate în a) teoria antecontractului;

literatura juridică pentru b) teoria răspunderii întemeiate pe obligativitatea actului unilateral
justificarea temeiului răspunderii al ofertei;
ofertantului pentru revocarea c) teoria răspunderii delictuale;
intempestivă? d) teoria abuzului de drept.

Oferta este un act juridic de formaţie unilaterală. Antecontractul

este un contract, deci un act juridic de formaţie bilaterală, având la
Care este diferenţa dintre ofertă şi bază un acord de voinţă.
antecontract (promisiunea de a Decesul promitentului sau incapacitatea, survenită după încheierea
contracta)? antecontractului, nu stinge obligaţia de a contractat pe care
acesta şi-a asumat-o. Antecontractul nu devine deci caduc. Oferta
însă expiră în această situaţie.

Este cea de-a doua latură a consimţământului şi ne apare ca fiind

Definiţi acceptarea ofertei
un răspuns în care se manifestă acordul cu oferta primită

Numai în mod excepţional, prin lege sau în practica

judecătorească, se consideră că tăcerea poate să însemne
acceptare:
a) legea admite tacita reconducţiune (tacita reînchiriere);
În ce condiţii se poate vorbi de
b) părţile pot fi convenit, mai înainte, ca simpla tăcere după
acceptarea tacită a ofertei?
primirea ofertei să aibă valoare de acceptare ;
c) se consideră uneori că atunci când oferta este făcută exclusiv în
interesul celeilalte părţi, poate fi considerată ca fiind acceptat ă
chiar dacă partea căreia i-a fost adresată tace.

Enumeraţi condiţiile pe care a) să concorde cu oferta;

trebuie să le întrunească b) să fie neîndoielnică;
 c) dacă oferta a fost adresată unei anumite persoane, numai acea
persoană o poate accepta; dacă este adresată publicului,
acceptarea poate proveni de la oridine doreşte să încheie
acceptarea
contractul;
d) acceptarea trebuie să intervină înainte ca oferta să fi devenit
caducă ori să fi fost revocată.

Care este momentul încheierii Acela în care acceptarea întâlneşte oferta şi deci este format
contractului? consimţământul.

Care este momentul încheierii

Asemănător cu încheierea contractului între prezenţi.
contractului prin telefon?

a) teoria emisiunii (a declaraţiunii) – acordul de voinţă al părţilor s-a

format de îndată ce destinatarul ofertei şi-a manifestat acordul cu
oferta primită, chiar dacă nu a comunicat acceptarea sa
ofertantului;
Care sunt teoriile propuse pentru b) teoria expedierii acceptării – se consideră drept moment al
elucidarea momentului încheierii încheirii contractului momentul în care acceptantul a expediat
contractului prin corespondenţă? răspunsul său afirmativ, prin scrisoare sau telegramă, chiar dacă
aceasta nu a ajuns la cunoştinţa ofertantului;
c) teoria recepţiei acceptării;
d) teoria informării – ofertantul a luat efectiv cunoştinţă de
acceptare.

În ce constă corelaţia dintre oferta

Este necesar ca acceptarea să fi ajuns la ofertant înainte de
cu termen şi momentul încheierii
expirarea termenului prevăzut în ofertă
contractului?

a) în raport cu acest moment se apreciază posibilitatea de

În ce constă importanţa
momentului încheierii
contractului?
revocare, precum şi caducitatea ofertei ;
b) viciile voinţei şi, în general, cauzele de nulitate sau de
anulabilitate trebuie să existe la momentul încheierii contractelor;
c) momentul încheierii contractului determină legea aplicabilă
acelui contract;
d) efectele contractului se produc, de regulă, începând din
momentul încheierii acestuia;
e) momentul încheierii contractului interesează şi calculul
termenelor de prescripţie;
f) în cazul ofertei adresate unor persoane nedeterminate,
momentul încheierii contractului, determinat de prima acceptare
primită, face ca acceptările ulterioare să rămână fără efect;
g) momentul încheierii contractului determină şi locul încheierii
acestuia.

Care este locul încheierii

Locul unde se află ofertantul.
contractului la telefon?

Care este locul încheierii

Locul unde se află ofertantul.
contractului prin corespondenţă?

Care este locul încheierii

contractului prin corespondenţă în
cazul în care contractul se Locul unde se află destinatarul ofertei.
consideră încheiat fără a fi nevoie
să se comunice acceptarea?