ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI

1. Structura acordului de voinţă. Principiul consensualismului

Încheierea contractelor poate fi precedată de negocieri. Art. 1182 alin. (1) C.civ. precizează cele două modalităţi concrete de încheiere a contractului:
- acceptarea fără rezerve a ofertei;
- cea bazată pe negociere, atunci când oferta iniţială nu este acceptată de către destinatarul ei, acesta formulând rezerve – exprese sau în mod tacit -. În acest caz
răspunsul destinatarului nu constituie acceptare, ci, eventual, o nouă ofertă (contraofertă), deoarece mecanismul realizării acordului de voinţă al părţilor este dat de întâlnirea
concordantă a ofertei cu acceptarea acesteia.
Deoarece întreg contractul trebuie să îmbrace forma prevăzută de lege pentru validitatea sa, această condiţie de trebuie îndeplinită şi de ofertă şi de acceptare (art.
1187 C.civ.). Ca regulă, dat fiind faptul că majoritatea contractelor sunt consensuale, oferta şi acceptarea nu trebuie făcute, pentru validitate, într-o anumită formă, simpla
manifestare de voinţă a ofertantului şi acceptantului fiind suficiente. Prin excepţie de la acest principiu al consensualismului, ori de câte ori este impusă de lege vreo
formalitate pentru încheierea valabilă a contractului, ambele sale componente, oferta şi acceptarea trebuie să o respecte. De exemplu, atât oferta cât şi acceptarea donaţiei,
dacă sunt cuprinse în acte distincte (instrumentum) trebuie să fie în formă autentică.
Codul civil consacră legislativ principiul consensualismului în art. 1178 C.civ.: „Contractul se încheie prin simplul acord de voinţe al părţilor dacă legea nu impune o
anumită formalitate pentru încheierea sa valabilă”. Rezultă că, de regulă, pentru încheierea contractelor în mod valabil este suficientă simpla manifestare de voinţă a părţilor,
făcută verbal, în scris sau printr-un comportament care, potrivit legii, convenţiei părţilor, practicilor statornicite între acestea sau uzanţelor, nu lasă nicio îndoială asupra
intenţiei de a produce efectele juridice corespunzătoare (art. 1240 C.civ.).
Acest principiu este consacrat expres şi în cazul actelor translative sau constitutive de drepturi reale prin art. 1273 alin. (1) teza I-a C.civ.: „Drepturile reale se
constituie şi se transmit prin acordul de voinţă al părţilor, chiar dacă bunurile nu au fost predate, dacă acest acord poartă asupra unor bunuri determinate…”. De asemenea, în
materia contractului de vânzare, art. 1674 C.civ. dispune: „Cu excepţia cazurilor prevăzute de lege ori dacă din voinţa părţilor nu rezultă contrariul, proprietatea se strămută
de drept cumpărătorului din momentul încheierii contractului, chiar dacă bunul nu a fost predat ori preţul nu a fost plătit încă”.
2. Buna-credinţă şi obligaţia de confidenţialitate în faza precontractuală
Faza precontractuală poate fi constituită din negocieri care pot fi concretizate chiar şi prin încheierea unor precontracte. În practică se întâlnesc, astfel, scrisorile de
intenţie, condiţiile generale, angajamentele de onoare, contractele de de oportunitate, de impact, de fezabilitate şi prefezabilitate etc., precum şi convenţiile de porte-fort
(promisiunea faptei altuia) şi „contractele preparatorii” (cum sunt: contractele de negociere, pactele de preferinţă, contractele-cadru ori contractele de promisiune). Acestea
pot da naştere unora sau mai multor drepturi și/sau obligații, cum ar fi: drept de preferinţă, obligația de a perfecta contractul prefigurat, obligaţia de exclusivitate etc.
Buna-credinţă este reglementată de actualul Cod civil ca o obligaţie generală, a oricărui subiect de drept, ce trebuie respectată în exercitarea drepturilor şi executarea
obligaţiilor, în acord cu ordinea publică şi bunele moravuri, şi indiferent de natura contractuală sau extracontractuală a acestor drepturi şi obligaţii (art. 4 C.civ.). Art. 1170 şi
1183 C.civ., aplicații ale prinvipiului general, dispun că bunacredinţă trebuie să guverneze conduita părţilor atât pe perioada negocierilor şi la încheierea contractului, cât şi
pe tot timpul executării sale, nerespectarea acesteia putând atrage angajarea răspunderii pentru prejudiciul cauzat celeilalte părţi.
Buna credinţă în negocieri nu echivalează cu obligativitatea încheierii contractului, astfel că „părţile au libertatea iniţierii, desfăşurării şi ruperii negocierilor şi nu pot
fi ţinute răspunzătoare pentru eşecul acestora”, atâta timp cât acestea au fost făcute cu respectarea exigenţelor bunei-credinţe [art. 1183 alin. (1) şi (2) C.civ.]. Alin. (3) al art.
1183 C.civ. prezintă un exemplu de încălcare a acestui principiu, respectiv iniţierea sau continuarea negocierilor fără intenţia de a încheia contractul. Stabilirea prejudiciului
produs prin iniţierea, continuarea sau ruperea negocierilor contrar bunei-credinţe se va face în funcţie împrejurări, alin. (4) având în vedere, cu titlu de exemplu, cheltuielile
angajate în vederea negocierilor, renunţarea de către cealaltă parte la alte oferte şi orice împrejurări asemănătoare.
Pe parcursul negocierilor, în virtutea obligaţiei de informare, părţile sunt ţinute să aducă una la cunoştinţa celeilalte toate informaţiile necesare pentru ca încheierea
contractului să se facă în cunoştinţă de cauză, în vederea asigurării unui consimțământ în cunoștință de cauză. Aceste informaţii pot fi confidenţiale, fie prin natura lor, fie
prin voinţa celui care le comunică. Partea căreia i-au fost comunicate astfel de informaţii este obligată să nu le divulge şi să nu le folosească în interes propriu, indiferent dacă
se încheie sau nu contractul, nerespectarea acesteia atrăgând răspunderea părţii în culpă (art. 1184 C.civ.).
3. Oferta de a contracta
 Oferta este propunerea de a contracta făcută de o persoană în vederea încheierii unui contract, o manifestare de voinţă exprimată cu această intenţie, aşa cum rezultă
din prevederile art. 1182 alin. (2) coroborat cu art. 1888 C.civ.: oferta trebuie să conţină cel puţin elementele esenţiale - atât cele obiective, stabilite de lege ca fiind esenţiale,
cât şi cele subiective, esenţiale prin voinţa părţilor - şi să exprime intenţia ofertantului de a se obliga.
Ea reprezintă un act juridic unilateral tocmai pentru că reprezintă o manifestare de voinţă a unei singure părţi cu intenţia de a produce efecte juridice. Astfel, aceasta
trebuie să îndeplinească toate condiţiile de valabilitate cerute de art. 1179 C.civ., deoarece, potrivit art. 1325 C.civ., în lipsa unor dispoziţii legale contrare, regulile privitoare
la contract se aplică şi actelor unilaterale şi, în plus, în cazul în care oferta ar fi făcută cu nerespectarea acestor cerinţe, întreg contractul ar fi afectat.
Propunerea de a contracta este calificată ofertă de a contracta doar în ipoteza lipsei oricăror rezerve din partea destinatarului său. Dacă acesta din urmă modifică în
vreun fel propunerea primită acesta din urmă este lipsită, ca regulă, de efecte juridice.
Fiind componente ale contractului, atât oferta cât şi acceptarea trebuie să corespundă acestuia în totalitate şi, bineînţeles una alteia.
Oferta trebuie să fie exteriorizată, fie în scris, fie verbal, dar, în anumite condiţii, poate consta într-un act sau fapt concludent al destinatarului său, dar poate fi chiar şi
tacită. Astfel, simpla tăcere sau inacțiunea au semnificaţia juridică a unei oferte numai când, din împrejurări, se desprinde intenţia de a contracta. De exemplu, legea
precizează că ne aflăm în prezenţa tacitei relocațiuni în cazul în care, deşi termenul locaţiunii s-a împlinit, locatarul continuă a folosi lucrul şi a plăti chirie [art. 1810 C.civ.:
„(1) Dacă, după împlinirea termenului, locatarul continuă să deţină bunul şi să îşi îndeplinească obligaţiile fără vreo împotrivire din partea locatorului, se consideră încheiată
o nouă locaţiune, în condiţiile celei vechi, inclusiv în privinţa garanţiilor. (2) Noua locaţiune va fi însă pe durată nedeterminată, dacă prin lege sau convenţia părţilor nu se
prevede altfel”].
Potrivit art. 1189 C.civ., propunerea adresată unor persoane nedeterminate, chiar dacă este precisă, nu valorează ofertă, ci, după împrejurări, solicitare de ofertă sau
intenţie de negociere. În acest caz se prezumă lipsa intenţiei de a se angaja din punct de vedere juridic a emitentului propunerii respective, neavând importanţă dacă este
respectată condiţia conţinutului acesteia.
Oferta poate fi adresată unei persoane determinate dar şi unor persoane nedeterminate. În acest din urmă caz, conform alin. (2) al art. 1189 C.civ., propunerea
valorează ofertă numai dacă aceasta rezultă din lege (de exemplu, în cazul ofertei publice de valori mobiliare sau a furnizării de energie electrică de către utilizatori - art. 31
alin. (1) din Legea nr. 13/2007: „ La cererea scrisă a unui utilizator de reţea, nou sau preexistent, operatorul de transport şi de sistem sau operatorul de distribuţie, după caz,
este obligat să comunice, în scris, în termen de 30 de zile, condiţiile tehnico-economice de racordare la reţea şi să colaboreze cu solicitantul pentru alegerea celei mai
avantajoase soluţii de racordare”), din uzanţe (de exemplu, potrivit uzanţelor, încărcarea se face de către port) ori din împrejurări (de exemplu, staţionarea taximetrului sau a
inserării unei clauze exprese care să prevadă că respectiva propunere constituie o ofertă de a contracta), regula în materie fiind că o asemenea propunere poate fi considerată
solicitare de ofertă sau intenţie de negociere. De aceea, ca regulă, răspunsul la o propunere adresată unei persoane nedeterminate constituie ofertă de a contracta şi nu
acceptare a unei oferte.
Oferta poate să cuprindă un termen de acceptare sau poate fi fără termen. Din redactarea alin. (1) al art. 1191 C.civ. („oferta este irevocabilă de îndată ce autorul ei se
obligă să o menţină un anumit termen”) rezultă fără tăgadă că interesează termenul la care s-a obligat autorul, nu un termen oarecare precizat în contract.
Termenul de acceptare curge din momentul în care oferta ajunge la destinatar (art. 1192 C.civ.).
De la acest moment oferta nu mai poate fi retrasă şi, fiind cu termen, este irevocabilă, iar o eventuală revocare este fără efect. Nu are relevanţă dacă destinatarul
ofertei a luat la cunoştinţă de aceasta sau nu, iar ofertantul nu poate stabili în mod unilateral un alt moment pentru începutul curgerii acestuia decât dacă este în beneficiul
destinatarului.
Fiind o latură a consimţământului, oferta trebuie:
- să fie o manifestare de voinţă serioasă, conştientă, neviciată. Nu constituie, de exemplu, ofertă, propunerea făcută din simplă curtoazie, cea care conţine o
condiţie pur potestativă, aceea făcută cu o rezervă mintală cunoscută de cealaltă parte sau sub imperiul unui viciu de consimţământ;
- să fie făcută cu intenţia de a angaja din punct de vedere juridic;
- să cuprindă toate elementele necesare pentru încheierea valabilă a contractului, cel puţin cele esenţiale [art. 1182 C.civ.: „(2) Este suficient ca părţile să se
pună de acord asupra elementelor esenţiale ale contractului, chiar dacă lasă unele elemente secundare spre a fi convenite ulterior ori încredinţează determinarea acestora unei
alte persoane. (3) În condiţiile prevăzute la alin. (2), dacă părţile nu ajung la un acord asupra elementelor secundare ori persoana căreia i-a fost încredinţată determinarea lor
nu ia o decizie, instanţa va dispune, la cererea oricăreia dintre părţi, completarea contractului, ţinând seama, după împrejurări, de natura acestuia şi de intenţia părţilor”] -
determinarea acestora realizându-se în funcţie de situaţia concretă şi de voinţa părţilor. Astfel, de exemplu, într-un contract de vânzare, constituie clauze esenţiale obiectul şi
preţul.
 În orice caz, trebuie făcută distincţia între retragerea ofertei şi revocarea acesteia:
- retragerea priveşte momentele anterioare primirii de către destinatar a ofertei, art. 1199 C.civ. dispunând că „Oferta sau acceptarea poate fi retrasă dacă retragerea
ajunge la destinatar anterior ori concomitent cu oferta sau, după caz, cu acceptarea”. Astfel, şi o ofertă irevocabilă poate fi retrasă deoarece irevocabilitatea este raportată la
termenul de acceptare care curge de la momentul în care oferta ajunge la destinatar;
- revocarea presupune că oferta a ajuns la destinatar şi ea priveşte perioada dintre recepţia ofertei şi recepţia acceptării;
- ambele au drept consecinţă lipsirea de efecte a ofertei, dar revocarea intempestivă a unei oferte fără termen atrage răspunderea ofertantului, în timp ce oferta cu
termen este irevocabilă, orice manifestare de voinţă în acest sens fiind fără efecte.
Oferta, fiind o manifestare de voinţă făcută în scopul încheierii unui contract, obligă pe ofertant să o menţină în perioada termenului (precizat sau, în lipsă de
stipulaţie, rezonabil), spre a da posibilitate destinatarului să se pronunţe în legătură cu posibila sa acceptare şi să transmită această acceptare ofertantului.
Forţa obligatorie a ofertei trebuie analizată după cum aceasta este cu termen sau fără termen şi dacă a fost adresată unor persoane prezente sau absente.
Între prezenţi oferta fără termen devine caducă, dacă nu este acceptată de îndată [art. 1194 alin. (1) coroborat cu art. 1195 alin. (1) lit.a) C.civ.]. Tot între prezenţi,
oferta cu termen este irevocabilă (art. 1191 C.civ.) şi nici nu poate fi retrasă deoarece destinatarul său a luat cunoştinţă de ea, retragerea producând efecte numai dacă ar
ajunge la destinatarul ofertei înainte sau cel mai târziu în acelaşi timp cu aceasta din urmă, fapt practic imposibil.
Între absenţi, dacă oferta nu a ajuns la destinatar, ofertantul o poate retrage fără a avea de suportat vreo consecinţă, sub condiţia ca retragerea să ajungă la destinatar
cel mai târziu odată cu oferta.
Dacă oferta a ajuns la destinatar se distinge după cum:
- oferta este cu termen, ipoteză în care aceasta este irevocabilă, iar revocarea sa nu produce efecte [art. 1191 alin. (2) C.civ.]. Astfel, dacă destinatarul o acceptă,
contractul va fi considerat încheiat. Trebuie precizat că o ofertă este irevocabilă nu numai atunci când există un termen de acceptare, ci și atunci când „poate fi considerată
astfel în temeiul acordului părților, al practicilor statornicite între acestea, al negocierilor, al conținutului ofertei ori al uzanțelor” [art. 1191 alin. (1) teza a II-a C.civ.];
- oferta este fără termen, ipoteză în care ofertantul este obligat să o menţină un timp rezonabil, spre a permite, după împrejurări, ca destinatarul să o primească, să o
analizeze şi să expedieze acceptarea.
Acest „timp rezonabil” este o chestiune de fapt rămasă, în caz de litigiu, la aprecierea instanţei. Dacă revocarea ajunge la destinatarul ofertei înainte ca ofertantul să
primească acceptarea sau, după caz, înaintea săvârşirii actului ori faptului concludent care să echivaleze acceptare, ofertantul va răspunde delictual pentru prejudiciul cauzat
prin revocare, destinatarul ofertei având dreptul la despăgubiri, fără a putea obţine, în acest caz o hotărâre care să ţină loc de contract. Dacă revocarea ajunge ulterior acestui
moment, contractul este deja încheiat, revocarea rămânând fără efecte [art. 1191 coroborat cu art. 1996 alin. (2) C.civ.].
Dacă oferta devine caducă ea rămâne fără efecte, acceptarea sa putând fi considerată contraofertă [art. 1197 alin. (2) C.civ.].
Din coroborarea art. 1195 alin. (1) cu art. 1191 alin. (1) C.civ. rezultă că oferta devine caducă dacă:
a) acceptarea nu ajunge la ofertant în termenul stabilit sau, în lipsă, într-un termen rezonabil;
b) destinatarul o refuză.
Art. 1195 alin. (2) C.civ. prevede că moartea sau incapacitatea ofertantului nu atrage decât în mod excepţional caducitatea ofertei, astfel că, de regulă, succesorii
ofertantului vor fi ţinuţi de efectele acesteia. Din modul de formulare al art. 1195 C.civ., rezultă că împlinirea termenului şi refuzarea ofertei reprezintă cauze generale de
caducitate a ofertei, fie că este irevocabilă, fie că este revocabilă, iar decesul sau incapacitatea ofertantului constituie cauze speciale, excepţii de la regulă, aplicabile doar
ofertei irevocabile în situaţiile prescrise de alin. (2) al art. 1195 C.civ., respectiv „natura afacerii” sau „împrejurările” care impun caducitatea. Prin natura afacerii, în sensul
art. 1195 alin. (2) C.civ., înţelegem, de exemplu, cazul în care obligaţiile ofertantului au caracter intuitu personae, oferta devenind caducă (de exemplu, decesul pictorului
care a făcut o ofertă pentru a picta un tablou atrage caducitatea ofertei).
4. Acceptarea ofertei
Acceptarea este manifestarea de voinţă a destinatarului ofertei în care se exprimă acordul cu oferta primită, un act juridic unilateral, care nu este supus, ca regulă,
unor condiţii speciale de formă.
Ea trebuie să fie expresă, şi poate fi exteriorizată în scris, verbal sau poate rezulta din orice act sau fapt concludent al destinatarului ofertei. Ne aflăm, deci, în
prezenţa unei acceptări şi atunci când „destinatarul ofertei săvârşeşte un act sau un fapt concludent”, „dacă indică în mod neîndoielnic acordul său cu privire la ofertă, astfel
cum a fost acesta formulată, şi ajunge în termen la autorul ofertei”. De altfel, art. 1186 alin. (2) C.civ. precizează că nu este necesară înștiințarea ofertantului pentru ca acel
contract să fie considerat încheiat, în următoarele situaţii:
 - când rezultă din ofertă că acceptarea se poate face în acest mod. Astfel, dacă oferta este exclusiv în interesul destinatarului, ofertantul poate stipula că nu mai este
necesară acceptarea expresă, ci doar încheierea, de exemplu, a unui anumit act juridic;
- când rezultă din uzanţe sau din practicile obişnuite între părţi. Astfel, urmare ofertei privind vânzarea unor mărfuri, destinatarul acesteia virează în contul
ofertantului suma de bani reprezentând preţul precizat în ofertă, aceasta fiind o practică obişnuită între aceştia;
- când rezultă din natura afacerii.
Simpla tăcere a persoanei căreia i s-a făcut o ofertă sau inacțiunea acesteia nu are valoarea de acceptare decât în mod excepţional şi anume:
- când rezultă din lege. Astfel, în cazul tacitei relocaţiuni, reglementată de art. 1810 C.civ., se consideră că s-a încheiat un nou contract de locaţiune, acceptarea
locatorului fiind tacită. De asemenea, prorogarea tacită (implicit şi acceptarea este tacită) este reglementată de Codul civil pentru contractul de arendare (art. 1848 C.civ.) şi
pentru cel de societate (art. 1931 C.civ.);
- când rezultă din acordul părţilor. Există, astfel, posibilitatea ca părţile să fi stipulat într-un contrat anterior – de exemplu, un contract cadru sau un antecontract - ca
simpla tăcere să valoreze acceptare;
- când rezultă din practicile statornicite între acestea ori din uzanţe. De exemplu, furnizorul s-a obişnuit să onoreze fiecare comandă primită fără a răspunde că o
acceptă;
- când rezultă din alte împrejurări.
În această ipoteză în care tăcerea valorează acceptare, refuzul de a încheia contractul trebuie să fie manifestat expres. Dacă oferta este cu termen, atunci, în absenţa
unui refuz expres al destinatarului ofertei, contractul va fi considerat încheiat la momentul împlinirii acestuit termen, iar dacă oferta este fără termen, la împlinirea termenului
rezonabil.
Acceptarea, pentru a fi valabilă şi a produce efecte juridice, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- să concorde cu oferta. În caz contrar, dacă acceptarea depăşeşte, limitează sau condiţionează cuprinsul ofertei, se consideră că oferta a fost refuzată, iar acceptarea
poate avea valoarea unei contraoferte [art. 1197 alin. (2) C.civ.];
- să fie făcută cu intenţia de a produce efecte juridice;
- să provină de la persoana căreia i-a fost adresată. Dacă oferta a fost adresată publicului şi sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 1189 alin. (2) C.civ., acceptarea
poate proveni de la oricine doreşte să încheie contractul iar aceasta va lăsa fără efect acceptările ulterioare;
- să intervină înainte ca oferta să fi devenit caducă ori să fi fost revocată.
Atunci când răspunsul destinatarului ofertei nu corespunde ofertei primite sau ajunge la ofertant după ce oferta a devenit caducă, acesta poate fi considerat, în funcţie
de împrejurările concrete, ca fiind o contraofertă, deci o nouă ofertă de a contracta (art. 1197 C.civ.). Diferenţele dintre ofertă şi răspunsul destinatarului ofertei trebuie să fie
semnificative pentru economia contractului prefigurat, în sensul că acestea să privească elemente esenţiale, de natură obiectivă sau subiectivă.
În ipoteza reglementată de alin. (1) al art. 1998 C.civ., ne aflăm în prezenţa unei contraoferte, deoarece împlinirea termenului de acceptare atrage caducitatea ofertei,
deci acesta nu îşi mai produce efectele, iar acceptarea este făcută în afara acestui termen, nu doar nu este adusă la cunoştinţa ofertantului, şi pe acela că este necesară
înştiinţarea „de îndată” despre încheierea contractului.
În cea de a doua ipoteză, de la alin. (2) al art. 1198 C.civ. – „Acceptarea făcută în termen, dar ajunsă la ofertant după expirarea termenului, din motive neimputabile
acceptantului, produce efecte dacă ofertantul nu îl înştiinţează despre aceasta de îndată” -, ne aflăm, într-adevăr, în prezenţa unei acceptări tardive, deoarece numai
înştiinţarea este ulterioară împlinirii termenului, aceasta nu este imputabilă acceptantului şi nu este necesară înştiinţarea din partea ofertantului, tăcerea celui din urmă
însemnând renunţare la invocarea caducităţii. Totuşi formularea acestei norme nu este în afara criticilor deoarece, de principiu, ofertantul nu are cum să aibă cunoştinţă de
caracterul neimputabil al motivelor ce au determinat întârzierea comunicării acceptării.
5. Momentul şi locul încheierii contractului
Tradiţional, momentul încheierii contractului este considerat a fi acela în care acceptarea întâlneşte oferta şi are loc formarea consimţământului. Deoarece
majoritatea contractelor sunt consensuale, momentul încheierii contractului este cel al realizării acordului de voinţe. În schimb, contractele solemne se încheie în
momentul îndeplinirii formalităţilor cerute de lege pentru validitate (data autentificării înscrisului sau a întocmirii înscrisului sub semnătură privată), în timp ce contractele
reale se încheie în momentul remiterii bunului.
Determinarea momentului presupune şi analiza locului în care se află părţile, contractul putând fi încheiat între persoane prezente sau între „absenţi” – persoane
neprezente.
 Între prezenţi, şi cei asimilaţi acestora [art. 1194 alin. (2) C.civ.] – „prin telefon sau prin alte asemenea mijloace de comunicare la distanţă” cum sunt videotelefonul,
calculatorul conectat la internet - momentul încheierii contractului va fi marcat de realizarea acordului de voinţe deoarece, de regulă, acceptarea este concomitentă ofertei,
iar luarea la cunoştinţă se produce imediat.
Între absenţi, deoarece momentul acceptării nu coincide cu cel al cunoaşterii acesteia de către acceptant, simpla primire de către ofertant a corespondenţei expediate
de acceptant, constituie o prezumţie că ofertantul a luat la cunoştinţă de acceptare. Astfel, art. 1186 C.civ. stabileşte că momentul încheierii contractului este acela în care
ofertantul primeşte acceptarea (sistemul recepţiei), riscul informării aparţinând ofertantului deoarece contractul se consideră încheiat chiar şi atunci când ofertantul ar putea
proba că nu a luat cunoştinţă de acceptare din motive neimputabile lui.
Însă există şi excepţii prevăzute expres de lege, cum este cea reglementată de art. 1033 alin. (1) C.civ., în materia donaţiilor momentul încheierii fiind acela în care
ofertantul ia cunoştinţă de acceptarea ofertei de către destinatar.
Deoarece acceptarea poate fi şi „implicită” atunci când constă în „orice act sau fapt al destinatarului... dacă indică în mod neîndoielnic acordul său cu privire la
ofertă” [art. 1196 alin. (1) C.civ.] ori în „tăcerea sau inacţiunea destinatarului” în condiţiile prevăzute de art. 1196 alin. (2) C.civ. rezultă că:
- momentul încheierii contractului este acela în care destinatarul săvârşeşte actul sau faptul concludent, dacă această soluţie rezultă din ofertă, din practicile
statornicite între părţi, din uzanţe sau din natura afacerii [art. 1186 alin. (2) C.civ.];
- în toate celelalte cazuri în care aceptarea constă într-un act sau fapt concludent, din momentul înştiinţării ofertantului despre act sau fapt;
- în cazul în care tăcerea valorează acceptare, momentul încheierii contractului va fi cel în care se împlineşte termenul de acceptare (menţinere a ofertei irevocabile) .
Determinarea momentului încheierii contractului prezintă interes sub următoarele aspecte :
- în raport cu acest moment se apreciază posibilitatea revocării şi caducităţii ofertei, respectiv a retragerii acceptării;
- cauzele de nulitate trebuie să existe în momentul încheierii contractului;
- efectele contractului se produc începând cu momentul încheierii acestuia;
- în cazul ofertei adresate publicului în condiţiile art. 1189 alin. (2) C.civ., momentul primei acceptări lasă fără efect acceptările ulterioare ;
- momentul determină şi locul încheierii contractului; - în cazul conflictului de legi în timp, este determinată legea civilă aplicabilă sau norma conflictuală aplicabilă
în dreptul internaţional privat.
Locul încheierii contractului este acela în care acceptarea ajunge la ofertant, indiferent dacă aceasta se face verbal, în scris sau rezultă din orice act sau fapt
concludent al destinatarului ofertei. În funcţie de modul în care se realizează acceptarea şi de obligativitatea ajungerii ei la ofertant distingem:
- între prezenţi, locul este cel în care se găsesc părţile la momentul încheierii contractului;
- în cazul încheierii contractului prin telefon sau alte asemenea mijloace de comunicaţie, locul încheierii este cel în care se află ofertantul deoarece acolo primeşte
acceptarea;
- în cazul contractului încheiat prin corespondenţă, locul încheierii va fi cel la care i-a fost adresată ofertantului corespondenţa şi poate fi domiciliul sau sediul sau
reşedinţa ori orice loc stabilit de el în care primeşte corespondenţa. Astfel, locul fie este stabilit de către ofertant şi adus la cunoştinţa destinatarului prin ofertă ori prin alt
mod, fie este determinat în funcţie de situaţia concretă;
- dacă acceptarea constă în săvârşirea unui act sau fapt concludent şi contractul se consideră încheiat fără a-l înştinţa pe ofertant, în condiţiile art. 1186 alin. (2)
C.civ., locul încheierii contractului va fi cel în care a fost săvârşit actul sau faptul concludent; - atunci când tăcerea valorează acceptare, locul încheierii contractului va fi
locul în care destinatarul a primit oferta.
Determinarea locului încheierii contractului prezintă interes cel puţin sub următoarele aspecte:
- în materia dreptului internaţional privat pentru determinarea legii aplicabile în cazul conflictului de legi în spaţiu. De exemplu, potrivit art. 2579 alin. (2) C.civ.
„lipsa calităţii de reprezentant, stabilită potrivit legii aplicabile ocrotirii persoanei fizice, nu poate fi opusă terţului care cu bună-credinţă s-a încrezut în această calitate,
potrivit legii locului unde actul a fost întocmit, dacă actul a fost încheiat între prezenţi şi pe teritoriul aceluiaşi stat”;
- în materia dreptului procesual civil, pentru determinarea instanţei competente din punct de vedere teritorial. Astfel, spre exemplu, potrivit art. 1662 alin. (2) C.civ.
„... preşedintele judecătoriei de la locul încheierii contractului” este cel care desemnează prin încheiere definitivă un expert pentru determinarea preţului vânzării.