FIŞA DE LUCRU 1

NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND OBLIGAŢIILE

1. OBLIGAŢIA CIVILĂ
Raport juridic (definiţie) Act juridic (definiţie)
= relaţia socială, patrimonială sau = manifestarea de voinţă a uneia sau
nepatrimonială, reglementată de norma mai multor persoane fizice sau juridice,
de drept civil. săvârşită în scopul de a crea, modifica
sau stinge raporturi juridice civile.
Creditor (definiţie) Debitor (definiţie)
= titularul oricărui drept de creanţă, în = o persoană având calitatea de subiect
Recapitulare: temeiul căruia poate pretinde pasiv al unui raport juridic obligaţional,
îndeplinirea de către debitor a îndatorată faţă de creditor să
obligaţiei corelative. îndeplinească o prestaţie determinată ce
poate consta în a da, a face sau a nu
face ceva.
Drept de creanţă (definiţie)
= este dreptul civil subiectiv pe care titularul său, numit creditor îl poate exercita
numai faţă de persoanele obligate, numite şi debitori, respectiv să dea, să facă sau
să nu facă ceva.
Noţiune Obligaţia civilă (definiţie)
- Sens larg = legătura de drept în virtutea căreia debitorul este ținut să procure
o prestație creditorului, iar acesta are dreptul să obțină prestația datorată.
- Sens restrâns = îndatorire juridică; obligațiune.
Trăsături • obligațiile civile sunt reglementate de normele dreptului privat, unele dintre
aceste norme fiind dispozitive;
• obligațiile civile se nasc din acte juridice civile și fapte juridice civile, licite
sau ilicite;
• subiectele acestor raporturi juridice sunt persoanele fizice și persoanele
juridice de drept privat sau, după caz, de drept public – se află pe poziție de
egalitate juridică;
• obligațiile civile pot avea caracter oneros sau caracter gratuit;
☺ Obligaţia civilă presupune întotdeauna o legătură între cel puţin două
DE REŢINUT! persoane!
☺ Orice obligaţie civilă are o latură activă şi o latură pasivă!
2. STRUCTURA RAPORTULUI JURIDIC OBLIGAŢIONAL
- Sunt atât persoane fizice, cât și persoane juridice, de drept privat sau de drept
public, aflate pe poziție de egalitate;
- Ambele subiecte sunt determinate, cunoscute;
Subiecte - Subiectul activ = creditor; subiectul pasiv = debitor. În funcție de originea
concretă a obligației apare terminologia specifică (ex. Raport juridic de
vânzare-cumpărare: vânzător-cumpărător).
- În cazul raporturilor juridice obligaționale unilaterale, o parte este numai
creditor, iar cealaltă parte este numai debitor (ex. în raportul de obligații
născut dintr-un contract de donație, donatarul este exclusiv creditor și cealaltă
parte, donatorul este doar debitor).
- Pe de altă parte, în cazul raporturilor juridice obligaționale bilaterale, fiecare
subiect fiind, în același timp, creditor și debitor (ex. raportul de obligații
născut dintr-un contract de vânzare-cumpărare: vânzătorul este creditor al
prețului și debitor al obligației de predare a bunului vândut; cumpărătorul este
 creditor, având dreptul de a cere cumpărătorului predarea bunului cumpărat,
și debitor pentru plata prețului).
☺ Creditorul poate fi determinat sau determinabil!
☺ În situaţia în care, în cadrul aceluiaşi raport juridic obligaţional, aceeaşi
parte este atât creditor, cât şi debitor suntem în prezenţa unui raport
DE REŢINUT! juridic obligaţional bilateral!
☺ În situaţia în care, una dintre părţi este doar creditor, iar cealaltă doar
debitor, suntem în prezenţa unui raport juridic de obligaţional unilateral!

Prin conținutul raportului juridic de obligații înțelegem drepturile de creanță și

îndatoririle care aparțin subiectelor acestuia. De regulă, este alcătuit din dreptul
Conţinut creditorului de a pretinde și îndatorarea juridică a debitorului de a executa
prestația datorată. = Conținutul determină conduita părților.
- Latura activă – alcătuită din drepturi de creanță;
- Latura pasivă – alcătuită din obligațiile corelative drepturilor de creanță. Pot
consta în a da, a face sau a nu face.

În funcție de izvorul obligației, natura conținutului este diferită:

1. Conținut SUBIECTIV — atunci când obligația reiese din voința părților;
2. Conținut OBIECTIV — sursa obligației excede voinței părților. — putem
întâlni fapte juridice sau evenimente.

Prin obiectul raportului juridic de obligații înțelegem însăși prestația sau conduita
concretă la care este îndrituit creditorul și la care este ținut debitorul. Această
Obiect conduită poate consta într-o acțiune, când prestația este pozitivă, ori într-o
inacțiune sau abstențiune, caz în care prestația este negativă.
Obiectul raportului juridic obligațional ≠ Conținutul raportului juridic
obligațional
- Obiect = conduită, prestații, acțiuni/inacțiuni = modalitatea prin care
conținutul este dus la îndeplinire;
- Conținut = drepturi și obligații. Posibilitățile juridice de a pretinde și
îndatoririle juridice de a îndeplini anumite acțiuni sau inacțiuni.

☺ Obiectul obligaţiei ≠ obiectul contractului

DE REŢINUT! ☺ Obiectul contractului = operaţiunea juridică stabilită de părţi în
cuprinsul contractului (ex.: vânzarea, împrumutul, etc.)!
3. IZVOARELE OBLIGAŢIILOR
= actele şi faptele juridice care potrivit legii, dau naştere unor raporturi juridice
Noţiune de obligaţie.
Acte juridice: = acorduri sau Fapte juridice: = conduite ale oamenilor -
manifestări de voință făcute cu acțiuni sau inacțiuni - care pot fi licite sau
intenția de a genera efecte juridice, ilicite. De asemenea, unele raporturi
Categorii de izvoare efecte care altfel nu s-ar putea juridice obligaționale se pot naște din
(art.1165 Cod civil) produce. Actele juridice civile pot fi: fapte juridice care nu sunt conduite
- Contracte = acte juridice umane, în acele situații în care legea le
bilaterale în cazul cărora voința acordă o astfel de semnificație juridică,
părților este concordantă, ambele cum sunt: unele fenomene ale naturii,
manifestări de voință au un defectele produselor, sperietura unui
nucleu comun. animal etc.
- Acte juridice unilaterale =
manifestarea de voință provine
de la o singură persoană.
4. CLASIFICAREA OBLIGAŢIILOR
- Obligații care rezultă din acte juridice civile = Sunt cele mai numeroase; ele
sunt raporturi obligaționale obișnuite și firești, deoarece se nasc din acorduri
după izvor sau manifestări de voință făcute cu intenția de a genera efecte juridice, efecte
care altfel nu s-ar putea produce.
Obligațiile cărora le dau naștere se subclasifică în: obligații născute din
contracte (obligații contractuale) și obligații născute din acte juridice
unilaterale.

- Obligații care rezultă din fapte juridice civile = Sunt raporturile juridice de
obligații care se nasc din conduite ale oamenilor sau care nu sunt umane, dar
care pot provoca efecte juridice: unele fenomene ale naturii, defectele
produselor, sperietura unui animal etc.
Obligațiile din această vastă categorie se subclasifică în: obligații născute
din fapte juridice umane licite sau ilicite și obligații născute din alte fapte
juridice care nu constau în conduite umane. Obligațiile născute din fapte
juridice conduite umane sunt la rândul lor de două feluri: obligații născute de
fapte licite (plata nedatorată, gestiunea de afaceri, îmbogățirea fără justă
cauză) și obligații născute din fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, care sunt
în realitate raporturi de răspundere civilă.
1. Obligația de a da = Sunt obligațiile care constau în transmiterea sau
constituirea unui drept real asupra unui bun.
Existența obligației de a da a fost negată sau contestată în sistemul de
drept francez pe motiv că transmiterea sau constituirea dreptului real se
produce de drept și nu prin manifestarea de voință a părților.
Conform articolului 1483 din Codul civil, obligația de a strămuta
proprietatea (care este o obligație de a da) implică și obligațiile de a preda
lucrul și de a-l conserva până la predare (care sunt obligații de a face).
după obiect Obligația de a da capătă fermitate, este desăvârșită inclusiv prin
intermediul obligațiilor de a face. Ca atare, legătura dintre ele nu poate fi
negată, la fel cum nici existența obligațiilor de a da nu poate fi negată în
contextul legislativ actual.
2. Obligația de a face = Sunt toate celelalte obligații care nu implică
transmiterea sau constituirea unui drept real. Pot fi:
o Predarea unei sume de bani sau a unor bunuri generic
determinate. Executarea unei astfel de obligații presupune mai
întâi individualizarea bunului (prin numărare, măsurare sau
cântărire) și apoi predarea, remiterea materială a sumei de bani sau
a bunului; executarea silită în natură este posibilă.
o Predarea unui bun individual determinat. Apare în contextul în
care există raportul juridic obligațional și există un subiect activ
care a dobândit un drept asupra bunului respectiv (fie de creanță,
real); executarea silită în natură este posibilă.
o Prestarea de servicii. Au ca obiect o activitate proprie a
debitorului. De cele mai multe ori, aceste obligații au un caracter
intuitu personae. Ca atare, ele nu sunt susceptibile de executare
silită în natură.
o Obligațiile de securitate. sunt acele obligații de garanție împotriva
riscurilor care amenință securitatea corporală a unei persoane. Au
apărut în cadrul contractelor de transport dar apar și în cazul altor
tipuri de contracte (încheiate între clienții unui restaurant/hotel/săli
de sport și prestatorul de servicii). Obligațiile de securitate
rezultate din contracte care dau o libertate de acțiune creditorului
 nu sunt obligații de rezultat, deoarece libertatea de acțiune a
creditorului poate influența într-un mod sau altul securitatea sa. În
toate aceste situații, obligația de securitate este o obligație de
diligență.
3. Obligația de a nu face = obligații negative. Nu se iau în vedere obligațiile
negative generale (corelative unui drept absolut), ci obligațiile negative
care constau în interzicerea sau abținerea de la un comportament
determinat (debitorul nu poate să facă ceva ce ar fi putut face dacă nu s-ar
fi obligat — ex. obligația de a nu ridica un anumit edificiu).
4. Obligațiile de rezultat și obligațiile de diligență
Obligațiile de rezultat = debitorul este ținut să procure creditorului un
anume rezultat pe care l-a promis.
o Dacă rezultatul nu este atins, simpla dovadă a acestei lipse este
suficientă ca răspunderea debitorului să poată fi angrenată.
o Există situații în care debitorul se poate exonera de răspundere, dar
va trebui să facă dovada unor astfel de cauze exoneratoare — forța
majoră (orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și
inevitabil), fapta victimei sau fapta unui terț, atât timp cât acestea
întrunesc condițiile unei forțe majore.
o Se clasifică în:
▪ obligații absolute = obligațiile care nu se sting, continuă să
existe chiar și în situația în care debitorul nu a reușit să
procure creditorului rezultatul promis dintr-un caz de forță
majoră — ex. obligațiile pecuniare.
▪ obligații relative = obligațiile care se sting în situația în
care debitorul nu poate procura rezultatul creditorului
dintr-un caz de forță majoră.
▪ obligații intermediare = când părțile au stabilit de comun
acord că dacă rezultatul nu este atins din anumite cauze de
forță majoră, atunci obligația nu se va stinge. Debitorul va
fi exonerat doar dacă dovedește existența unor alte cauze
care exced sferei pe care ele le-au avut în vedere la
momentul nașterii raportului obligațional și la momentul
producerii efectelor juridice ale acestuia.
o Obligațiile de securitate care rezultă dintr-un contract de
transport care este și izvorul primordial al acestor obligații, sunt
obligații de rezultat.
o Obligațiile de securitate care sunt prevăzute de lege, și nu prin
voința părților sunt obligații de rezultat.
o De multe ori, ducerea la îndeplinire a unor obligații de rezultat
presupune depunerea unor diligențe.
Obligațiile de diligență = debitorul este ținut să folosească toate
mijloacele necesare pentru atingerea rezultatului promis.
o Angajarea răspunderii debitorului intervine sub rezerva dovedirii
unei culpe în persoana sa. Simplul fapt că rezultatul nu este atins
nu înseamnă că obligația nu a fost executată (ex. obligația
avocatului/medicului).
o Obligațiile de securitate rezultate din contracte care dau o
libertate de acțiune creditorului nu sunt obligații de rezultat,
deoarece libertatea de acțiune a creditorului poate influența într-un
mod sau altul securitatea sa. În toate aceste situații, obligația de
securitate este o obligație de diligență.
o Ducerea la îndeplinirea a unor obligații de diligență poate
 presupune și unele îndatoriri de rezultat pe parcurs (ex. avocat -
obligația de diligență de a obține pentru client o situație
privilegiată în raport cu cealaltă parte. Totuși, până la acest punct,
trebuie să întocmească înscrisuri, să le depună într-un anumit
termen etc.).
☺ Nu se confundă obligaţia de a nu face specifică raportului juridic
obligaţional cu obligaţia de a nu face, opozabilă erga omnes, corelativă
drepturilor reale principale!
DE REŢINUT! Obligaţia corelativă dreptului real este una generală şi abstractă, ce
presupune obligaţia de a nu face nimic de natură să aducă atingere
exerciţiului dreptului real, în timp ce obligaţia corelativă dreptului de
creanţă este una concretă, şi anume de a nu face ceva ce ar fi putut să
facă dacă nu şi-ar fi asumat această obligaţie!
1. Obligații perfecte
- Sunt acele obligații înzestrate cu mijloace juridice pentru realizarea lor. Adică
creditorul poate apela la oricare dintre mijloacele juridice ofensive disponibile
în vederea restabilirii dreptului său de creanță (punerea în întârziere, acțiunea
după sancţiunea în justiție, daunele cominatorii, daunele moratorii, executarea silită).
juridică Majoritatea obligațiilor civile sunt obligații perfecte.
2. Obligații naturale
- Sunt acele raporturi juridice de obligații a căror sancțiune constă într-un
mijloc juridic defensiv (creditorul nu are la dispoziție mijloace juridice
ofensive), adică în posibilitatea creditorului de a refuza restituirea prestației
primite de la debitor, care a făcut plata voluntar, invocând faptul că debitorul
a executat ceea ce în realitate datora, fără să poată fi constrâns în acest sens
prin forța coercitivă a statului.
- Se clasifică în:
o Obligații imperfecte. Pot fi obligații care s-au născut lipsite de
dreptul creditorului de a apela la mijloace ofensive (obligațiile
născute din actele juridice lovite de nulitate relativă) sau obligații
care s-au născut perfecte dar din varii motive și-au pierdut
vitalitatea (ex. situația prescripției extinctive a dreptului material
la acțiune).
o Obligații care au caracterul de datorii de conștiință = obligațiile
care își au originea în resursele spirituale sau morale ale omului,
adică se face apel la umanitate. Ex: obligația de întreținere față de
un copil natural, dar nerecunoscut; obligația de a oferi locuință
donatorului aflat în nevoie de către donatar în valorificarea
sentimentului de recunoștință pe care ar trebui să îl aibă.

ATENTIE!!!
 Fișele de mai sus vor fi printate de fiecare în parte și completate individual (scris de mână, NU
tehnoredactate), scopul fiind acela de a întocmi un dosar în vederea însușirii informațiilor
necesare promovării examenului la disciplina studiată.
 La reluarea cursurilor, fiecare student va prezenta dosarul cu fișele de lucru comunicate
periodic.