1. Definiţia şi elementele raportului juridic de obligaţie.

Rolul obligaţiilor în viaţa juridică este determinat de faptul că ele stau la baza oricăruiraport
de drept, fiind întâlnite în toate materiile dreptului.
În dreptul roman, noţiunea de obligaţie a fost înţeleasă iniţial ca o legătură pur materială
între debitor şi creditor (vinculum corporis), dar dezvoltarea societăţii romane a făcut ca
aceastănoţiune să devină o legătură pur juridică (vinculum juris) care permitea creditorului să-i
pretindădebitorului să dea, să facă sau să nu facă ceva, având posibilitatea de a recurge la
executareasilită asupra bunurilor debitorului. În principal, obligaţia este analizată ca un raport
juridic stabilit între creditor şi debitor.
Creditorul este subiectul activ al raportului obligaţional, iar debitorul este subiectul pasiv,
care se îndatorează faţă de creditor la executarea unei prestaţii.
Obligaţia civilă este raportul juridic stabilit între două sau mai multe persoane,
Înconţinutul căruia intră dreptul subiectului activ denumit creditor, de a cere subiectului
pasiv denumit debitor – şi căruia îi revine îndatorira corespunzătoare - să dea, să facă sau să nu
facă ceva.
Elementele obligaţiei.Structura raportului juridic de obligaţie implică trei
elemente:subiectele, conţinutul şi obiectul.
Subiectele raportului juridic de obligaţie.Raportul juridic obligaţional, ca orice raport juridic,
se stabileşte între persoane fizice sau juridice. El presupune, în mod necesar, două subiecte:
subiectul activ şi subiectul pasiv.Subiectul activ este denumit creditor , adică persoana care are
încredere în cel care seobligă, iar subiectul pasiv poartă denumirea de
debitor , deoarece datorează creditorului oprestaţie determinată.
Desi subiectele oricărui raport juridic de obligaţii civile au denumirile de creditor şi
debitor,termeni proprii obligaţiilor civile în general, în fiecare raport obligaţional subiectele
poartădenumiri specifice naturii lui: vânzător-cumpărător; locator-locatar; mandante-
mandatar;asigurator-asigurat etc.
De cele mai multe ori, părţile dintr-un raport juridic de obligaţie au dublă calitate, desubiect
activ şi subiect pasiv (contractele bilaterale), dar sunt şi raporturi de obligaţii în care oparte este
numai creditor şi cealaltă numai debitor (contractele unilaterale, raporturile juridicecreate prin
săvâşirea unui fapt ilicit).
Conţinutul raportului juridic de obligaţie.Conţinutul raportului juridic de obligaţie cuprinde
toate drepturile subiective ale creditorului, cărora le corespund obligaţiile debitorului.
Conţinutulraportului juridic de obligaţie se stabileşte prin voinţa părţilor, ori este
determinat prin lege, dupăcum izvor al obligaţiei îl constituie actul civil sau un alt izvor decât actul
juridic al părţilor.
Obiectul raportului juridic de obligaţie.Raportul juridic de obligaţie are ca obiect prestaţiala care s-a
obligat debitorul, prestaţie ce poate fi pozitivă (a da, a face) sau negativă (a nu face).

Izvoarele obliga ţ iilor

A. Contractul
Obligatiile civile au două mari izvoare: actele juridice şi faptele juridice.
Actele juridice, la rândul lor, se împart în contracte şi acte unilaterale, iar faptele juridice sunt fapte
licite(gestiunea intereselor altei persoane, plata lucrului nedatorat şi îmbogăţirea fără justă cauză),
şifapte ilicite cauzatoare de prejudiciu (delicte civile).
 B. Actul juridic unilateral ca izvor de obliga ţii 1. Aspecte generale privind actul juridic
unilateral.
2. Cazuri de acte juridiceunilaterale apreciate în literatura juridică drept izvoare de obligaţii.

1. Aspecte generale privind actul juridic unilateral.

Includerea actului juridic de formaţie unilaterală în rândul izvoarelor obligaţiilor estecontroversată.
Chiar dacă, în mod excepţional, se admite actul unilateral ca izvor de obligaţii, încă este contestată
lista exemplarelor care s-ar încadra în această categorie.Actul unilateral ca izvor de obligaţii constă
în simpla şi unica voinţă de a se angaja dinpunct de vedere juridic, manifestată de către o
persoană, care dă naştere unei obligaţii aacesteia, fără a fi necesară o acceptare din partea
creditorului.
Se consideră că de îndată ce voinţa unilaterală generatoare de obligaţii a fostmanifestată, ea
devine irevocabilă, nemaiputând deci să fie retractată de către autor.

2. Cazuri de acte juridice unilaterale apreciate în literatura juridică drept izvoare de obligaţii.
În literatura juridică sunt prezentate următoarele operaţiuni juridice ca fiind acte unilaterale ce
dau naştere la raporturi obligaţionale: promisiunea publică de recompensă,promisiunea publică de
premiere a unei lucrări, în caz de reuşită la un concurs, oferta de purgă a imobilului ipotecat, oferta
de a contracta, titlurile de valoare, gestiunea intereselor altuia,contractul în folosul altuia.

C. Faptul juridic licit ca izvor de obliga ţii 1. Gestiunea intereselor altei persoane. 2. Plata
lucrului nedatorat. 3. Îmbogăţireafără justă cauză.
Definiţie.Faptele juridice licite sunt acţiuni omeneşti fără intenţia de a da naştere la raporturi
juridice de obligaţii, care totuşi produc asemenea efecte în puterea legii, fără ca prinasemenea
efecte să se încalce normele de drept în vigoare.

D. Fapta ilicită cauzatoare de prejudicii (R ă spunderea civilă delictuală )

1. Aspecte generale: a) noţiune, terminologie şi reglementare juridică; b) funcţiilerăspunderii civile
delictuale; c) comparaţie între răspunderea civilă delictuală şi alte feluri derăspundere.

2. Răspunderea pentru fapta proprie: a) condiţiile generale ale răspunderii; b)proba elementelor
răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie; c) aspecte specifice privindrăspunderea civilă
pentru fapta proprie a persoanei juridice.

3. Răspunderea pentru fapta altei persoane: a) răspunderea părinţilor pentrufapta copilor minori;
b) răspunderea institutorilor pentru faptele elevilor şi a meşteşugarilor pentru faptele ucenicilor; c)
răspunderea comitenţilor pentru faptele prepuşilor.4. Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de
animale, edificii şi de lucruri: a)răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale; b) răspunderea
pentru ruina edificiului; c)răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri în general.