Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1
Această lege a fost modificată prin Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul
civil.
Ioan Apostu Izvoarele raportului juridic obligaţional
„acordul de voinţe între două sau mai multe persoane cu intenţia de a constitui, modifica
sau a stinge un raport juridic”. Se observă că se menţine vechea definiţie din doctrină
care formulase critici cu privire la vechea definiţie.
Totuşi, noul legiuitor nu pune capăt disputei terminologice contract/convenţie,
nefăcând nicio precizare în acest sens. Se remarcă doar faptul că noua legislaţie
face referire doar la noţiunea de contract. S-a acceptat în mod constant în
literatura noastră juridică împrejurarea că termenul de contract este sinonim şi
deci echivalent celui de convenţie.
Este totuşi posibil ca părţile să-şi consemneze acordul lor de voinţă şi printr-un
înscris fără ca prin aceasta să denatureze caracterul consensual al convenţiei
lor, atâta vreme cât nu o fac pentru a da validitate contractului (ad validitatem),
ci doar în scopul de a-şi preconstitui un mijloc de probă privind încheierea şi
conţinutul acestuia, ad probationem. Codul civil consacră categoria
contractelor consensuale în cadrul art. 1174 alin. (2): „Contractul este
consensual atunci când se formează prin simplul acord de voinţă al părţilor”.
Exemple de astfel de contracte: contractul de vânzare (cu unele excepţii),
contractul de mandat, contractul de închiriere etc.
1. Sunt cu titlu oneros (art. 1172 alin. 1) acele contracte în care fiecare
dintre părţi urmăreşte un folos, o contraprestaţie, deci realizarea unui interes
patrimonial propriu. Contractele oneroase au întotdeauna şi un caracter
sinalagmatic, deoarece părţile îşi asumă obligaţii, fiecare urmărind să obţină
un echivalent în schimbul a ceea ce se obligă.
2. Contractele cu titlu gratuit sunt cele ce se încheie în interesul exclusiv al
unei părţi, căreia i se procură un folos de către cealaltă parte, fără a se da
ceva în schimb.
D. După modul sau durata de executare pot fi contracte cu executare
imediată, uno ictu şi contracte cu executare succesivă.
F. După corelaţiile care există între unele, contractele pot fi principale sau
accesorii.
Consimţământul
Obiectul contractului
Cauza contractului
Scopul sau finalitatea contractului îşi găseşte răspunsul direct în ceea ce numim
cauza contractului. Ea exprimă într-o manieră mai mult sau mai puţin directă
răspunsuri la întrebările pentru ce? sau în ce scop s-a încheiat contractul?, deci,
„cui prodest?”
În conformitate cu prevederile art. 1236 C. civ., cauza oricărui act juridic civil
trebuie să existe, să fie licită şi morală. Ca noutate existenţa cauzei este impusă
acum în mod expres. De asemenea, sunt definite noţiunile de cauză ilicită şi
morală: art. 1236 C. civ.: (2) „Cauza este ilicită când este contrară legii şi
ordinii publice. (3) Cauza este imorală când este contrară bunelor moravuri.”
Caracterul licit al cauzei rezultă nu numai din prevederile art. 1236 C. civ., dar
şi din cele ale art. 1237C. civ., potrivit cărora „Cauza este ilicită şi atunci când
contractul este doar mijlocul pentru a eluda aplicarea unei norme legale
imperative.”
Sancţiunea actelor juridice civile în care cauza are caracter ilicit sau caracter
imoral este nulitatea absolută, după cum prevăd dispoziţiile art. 1238 (2):
„cauza ilicită sau imorală atrage nulitatea absolută a contractului dacă este
comună sau, în caz contrar, dacă cealaltă parte a cunoscut-o sau, după
împrejurări, trebuia s-o cunoască”.
În structura cauzei există două elemente, respectiv scopul imediat, causa
proxima şi scopul mediat - causa remota.