SUB.

73
ACCEPTAREA OFERTEI

1. NOȚIUNE ȘI REGLEMENTARE
Acceptarea constă în manifestarea voinței juridice a unei persoane de a
încheia un contract in condițiile stabilite in oferta ce i-a fost adresată in acest scop.
La fel ca orice consimțământ dat pentru a produce efecte juridice, acceptarea
trebuie să îndeplineasca toate condițiile de validitate prevăzute de lege pentru voința
juridică in general.
Acceptarea este reglementata expres de art. 1196-1200 C.civ.
Dacă nu este pretinsă o condiție specială de formă, acceptarea trebuie să fie
suficientă pentru considerarea actului ca incheiat. Orice manifestare de voință care
presupune altceva decât o acceptare necondiționată a ofertei, nu are valoarea unei
acceptari ci, cel mult a unei contraoferte.

2. CONDIȚIILE ACCEPTĂRII
In ceea ce privește conținutul său, acceptarea este necesar să îndeplinească
urmatoarele condiții:
a) să fie pură și simplă, adică să fie în concordanță cu oferta.
- destinatarul trebuie sa accepte integral oferta, fără a formula rezerve sau a
propune modificări privitoare la clauzele esențiale ale viitorului contract;
- dacă nu este o simpla confirmare a ofertei, eventualele completări cuprinse în
aceasta sa nu aducă atingere fondului ofertei;
b) sa fie neîndoielnică - adică să ateste în mod neechivoc intenția
destinatarului ofertei de a accepta aceasta oferta, fi că are loc prin acte, fie prin fapte
juridice;
c) sa nu fie tardivă - acceptarea să fie făcută in interiorul termenului de
acceptare, adică in interiorul termenului in care oferta se considera a fi irevocabilă, în
sens contrar fiind caducă;
d) să fie emisă în forma cerută de lege pentru valabilitatea contractului
proiectat, sub sancțiunea nulității absolute a acceptării;

3. FELURILE ACCEPTĂRII
Acceptarea poate fi expresă (scrisă sau verbală) sau tacită. Este tacită atunci
când rezultă cu certitudine din anumite acțiuni ori atitudini. Începutul executării
contractului de către destinatarul ofertei are valoare de acceptare a ofertei.
Contractul se consideră încheiat și atunci când destinatarul ofertei „săvârșeste
un act sau un fapt concludent, fără a-l înștiința pe ofertant, dacă, în temeiul ofertei, al
practicilor statornicite intre părți, al uzanțelor sau potrivit naturii afacerii, acceptarea
se poate face si in acest mod.” (art.1186 alin.2)
La incheierea contractelor solemne, acceptarea trebuie să îmbrace forma
special prevăzută de lege.
Tăcerea nu constituie o modalitate de exprimare a consimțământului.
Prin exceptie, tăcerea valorează consimțământ în următoarele cazuri:
- cand legea prevede expres aceasta;
- daca părțile au atribuit expres tăcerii o anumită semnificatie juridică;
- când tăcerea are valoare de consimțământ potrivit obiceiurilor sau uzanțelor
profesionale.

4. ACCEPTAREA NECORESPUNZATOARE (art.1197 Cod Civ.)

Acceptarea ofertei este necorespunzătoare atunci când răspunsul
destinatarului ofertei cuprinde abateri de la condițiile acceptării; în aceste situații,
răspunsul poate fi eventual considerat ca o contraoferta sau ca un simplu act din
faza negocierilor contractului, fără valoare de acceptare a ofertei, respectiv:

1
 i)răspunsul cuprinde modificări sau completări care nu corespund ofertei
primite;
ii) răspunsul nu respectă forma ceruta de lege;
iii) răspunsul este primit peste termenul de acceptare sau in celelalte
situatii, după ce oferta a devenit deja caducă;
În această ultimă situație este vorba de o acceptarea tardiva, reprezentând o
acceptare necorespunzatoare a ofertei, din perspectiva conditiilor temporale.
Distingem între:
i)acceptarea peste termen - care este o acceptare manifestată neîndoielnic
abia după expirarea termenului de acceptare prevăzut in oferta;
- in aceasta situatie contractul nu se considera incheiat decât dacă autorul
ofertei îl înștiintează de îndată pe acceptant că înțelege totuși să considere
contractul incheiat;
ii) acceptarea intârziată - este o acceptare făcută în termenul prevăzut în
ofertă, dar care a ajuns la ofertant după expirarea acestui termen însă din motive
neimputabile acceptantului;
- in aceasta situație, contractul trebuie considerat încheiat dacă ofertantul nu îl
inștiințează pe acceptant „de indată” că nu înțelege să considere contractul incheiat;

5. RETRAGEREA (RETRACTAREA) ACCEPTĂRII

Pentru ca retragerea acceptării să opereze trebuie ca ea să nu fi ajuns la
destinatar sau să ajungă cel târziu concomitent cu acceptarea. După acest moment,
nu se mai poate pune nici problema retractării sau revocării ofertei, deoarece, odată
receptată acceptarea, contractul se consideră încheiat și este deja guvernat de
principiul forței obligatorii.

6. NATURA JURIDICĂ A ACCEPTĂRII

Acceptarea reprezintă un act juridic unilateral supus comunicarii, producand
efecte din momentul in care comunicarea ajunge la destinatar, chiar daca acesta nu
a luat cunostinta de aceasta din motive care nu ii sunt imputabile; menținerea
acceptării se datorează principiilor efectelor contractului.

7. COMUNICAREA ACCEPTĂRII
Acceptarea trebuie făcută prin mijloace cel puțin la fel de rapide ca cele folosite
de ofertant, dacă din lege, din acordul părților, din practicile statornicite intre acestea
sau din alte asemenea împrejurări nu rezultă contrariul.
Aceasta produce efecte juridice numai din momentul ajungerii lor la destinatar
chiar dacă acesta nu ia cunoștință de ele din motive care nu ii sunt imputabile.

SUB. 74
MOMENTUL ȘI LOCUL ÎNCHEIERII CONTRACTULUI

1. MOMENTUL ÎNCHEIERII CONTRACTULUI

Momentul încheierii contractului coincide, de regulă, cu momentul realizării
acordului de voințe.
Fac excepție, contractele solemne, care se încheie în momentul îndeplinirii
formalităților prevazute de lege pentru validitatea lor.
Determinarea momentului încheierii contractului prezinta interes practic din
următoarele motive:
a) din momentul încheierii contractului operează principiul forței sale
obligatorii și oferta nu mai poate fi revocată; de asemenea, nici acceptarea nu mai
poate fi retrasă sau revocată;

2
 b) capacitatea părților de a contracta se apreciază în funcție de momentul
încheierii contractului;
c) în caz de conflict de legi în timp, momentul încheierii contractului constituie
uneori criteriul după care se va stabili legea civilă aplicabilă sau norma conflictuală
aplicabilă in dreptul international privat;
d) momentul încheierii contractului constituie momentul din care încep să curgă
anumite termene legale și convenționale, cum sunt: termenul de prescripție
extinctivă și termenul suspensiv sau extinctiv de executare a contractului;
e) in contractele translative având ca obiect bunuri mobile, momentul încheierii
contractului marchează transferul dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale
de la înstrăinător la dobânditor;
f) constituie criteriul de determinare a locului încheierii contractului;

2. DETERMINAREA MOMENTULUI INCHEIERII CONTRACTULUI

ÎNTRE PERSOANE PREZENTE
Sunt asimilate acestora și contractele perfectate prin telefon, deoarece părțile
își percep, direct și nemijlocit, declarațiile de voință;
Momentul încheierii contractului coincide cu acela al declarării acceptării
ofertei, integral și fără rezerve. Dacă oferta nu este acceptată de îndată, atunci ea
rămâne fără efecte juridice, iar ofertantul nu mai are obligația de a menține oferta un
anumit termen. Face excepție situația în care oferta, chiar adresată unei persoane
prezente, este cu termen de acceptare sau prevede în orice alt mod ca este
irevocabilă un anumit interval de timp.
Declararea acceptării trebuie să intervină imediat, astfel incât ofertantul o
cunoaște în chiar momentul exprimării ei de către cealalta parte. Prin urmare, in acel
moment contractul este încheiat.

3. DETERMINAREA MOMENTULUI ÎNCHEIERII CONTRACTULUI

ÎNTRE PERSOANE NEPREZENTE
Sunt acele situații când oferta se trimite prin poștă, curier, telegraf, telex, e-mail
etc. sau în cazul în care, în general, între oferta și acceptare trece un interval de
timp.
În literatura de specialitate clasică au fost propuse, pentru a se determina
momentul încheierii contractului în aceste ipoteze, mai multe teorii sau sisteme, dar
legiuitorul român s-a oprit asupra sistemului recepției acceptării ca sistem aplicabil
pentru determinarea momentului încheierii contractului. In conformitate cu acest
sistem, pentru încheierea contractului este necesar că acceptarea să ajungă la
ofertant înainte de împlinirea termenului expres sau tacit, înăuntrul căruia se poate
face schimbul intre ofertă și acceptare, chiar dacă acesta nu ia cunoștință de ea din
motive care nu îi sunt imputabile; acceptarea receptată de ofertant după împlinirea
acestui termen este tardivă și, cu unele excepții, nu poate avea ca efect incheierea
contractului.
Conform sistemului legal:
- riscul informării aparține ofertantului;
- riscul comunicării aparține acceptantului care, potrivit legii, trebuie să utilizeze
mijloace de comunicare cel puțin la fel de rapide ca cele folosite de ofertant daca din
lege, rezolutie, conventie, nu rezulta contrariul.

4. MOMENTUL INCHEIERII CONTRACTULUI PRIN ACCEPTAREA

IMPLICITĂ
În ceea ce privește acceparea implicită, orice act sau fapt al destinatarului
constituie acceptare dacă indică în mod neîndoielnic acordul său cu privire la oferta.
Totodată, contractul se consideră încheiat în momentul în care destinatarul ofertei
săvârșește un act sau un fapt concludent, fără a-l inștiința pe ofertant, dacă, in

3
temeiul ofertei, al practicilor statornicite intre părți, al uzanțelor sau potrivit naturii
afacerii, acceptarea se poate face in acest mod.

Variante de determinare a momentului incheierii contractului:

a) daca legea, uzanțele sau înțelegerea prealabilă a părților nu prevăd
nimic in legatură cu momentul încheierii contractului prin acceptare implicită,
contractul poate fi incheiat numai prin înștiințarea, în orice formă a ofertantului de
încheierea contractului (de exemplu, prin transmiterea ordinului de plata a platii
pretului prin e-mail sau prin livrarea efectiva a marfii); legiuitorul a instituit, implicit,
sistemul recepției de către ofertant a informației cu privire la faptul executării sau a
oricărui alt act sau fapt care probează în mod „concludent” intenția destinatarului de
a accepta oferta;
b) prin excepție, dacă există o înțelegere prealabilă între părți, sau
uzanțele ori legea prevăd o altă soluție pentru ipoteza acceptării implicite, se va
aplica aceasta (de exemplu, dacă există o convenție între părți care prevede că
acceptarea ofertelor de către destinatar se va face prin executare și că nu trebuie
făcută nicio comunicare în acest sens ofertantului, momentul incheierii contractului
coincide cu primul act de executare).

5. LOCUL ÎNCHEIERII CONTRACTULUI - locul unde s-a realizat acordul

de voințe. În ceea ce privește contractele între persoane prezente și aflate față în
față, locul încheierii contractului este acolo unde se află părțile, atunci când se face
schimbul între ofertă și acceptare. În cazul contractelor între persoane neprezente,
locul încheierii contractului este localitatea unde ofertantul primește corespondența
cu acceptarea. Ofertantul primește acceptarea la domiciliul sau sediul său, la
reședința sau într-un alt loc stabilit de către el. Sub aspectul locului încheierii,
contractele sinalagmatice perfectate prin telefon se consideră încheiate între
persoane neprezente; așadar, locul încheierii lor este acela din care vorbește
ofertantul. De altfel, locul încheierii contractului se determină după exact aceleași
reguli ca și momentul încheierii contractului.
Contractele solemne se încheie la locul unde s-au îndeplinit formalitățile
prevăzute de lege pentru validitatea lor. Fiind acte juridice care îmbracă forma
înscrisului autentic, acest loc este acolo unde s-a autentificat contractul.
In materia dreptului internațional privat, locul încheierii contractului este criteriul
pe baza căruia se determină norma juridică aplicabilă unui contract cu elemnte de
extraneitate, în caz de conflicte de legi în spațiu. În acest sens operează principiul
potrivit căruia forma contractelor este supusă legii țării unde se face actul. (locus
regit actum)

SUB. 75
EXCEPȚIA DE NEEXECUTARE A CONTRACTULUI

1. NOȚIUNE
Contractelor sinalagmatice li se aplică regula simultaneității.
Când obligațiile născute dintr-un contract sinalagmatic sunt exigibile, iar una
dintre părți nu își execută sau nu oferă executarea obligației, cealaltă parte poate
într-o măsură corespunzătoare, să refuze executarea propriei obligații, afară de
cazul în care din lege, din voință părților sau din uzanțe rezultă că cealaltă parte este
obligată să execute mai întâi. Astfel se explică, faptul că, o parte are dreptul să
refuze executarea obligațiilor sale până în momentul în care cealaltă parte își
execută propriile obligații. Această posibilitate se numește excepție de neexecutare.

4
 Din punct de vedere istoric, originea instituției se regășeste în dreptul roman și
este legată de principiul pacta sunt servanda, dar expresia de astăzi a excepției de
neexecutare o găsim abia în dreptul canonic medieval, unde era legată de același
principiu al forței obligatorii și unde se consideră că aplicarea acestuia este
suspendată în cazul neexecutării contractului de către una dintre părți.
În dreptul modern continental, excepția de neexecutare are drept argument
regula reciprocității și interedependenței obligațiilor părților în contractele
sinalagmatice.

2. CONDIȚIILE EXCEPȚIEI DE NEEXECUTARE A CONTRACTULUI

Pentru a putea invoca excepția de neexecutare a contractului, trebuie să fie
îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a) Referitor la natura obligațiilor neexecutate: obligațiile reciproce
trebuie să își aibă temeiul în același contract sinalagmatic.
Nu este suficient ca două persoane să fie în același timp creditor și debitor, una
față de cealaltă: această situație trebuie să rezulte din aceeași situație juridică.
Excepția de neexecutare se diferențiază de dreptul de retentie, cele două
noțiuni fiind diferite chiar dacă rezultatul lor poate fi identic.
b) Condițiile neexecutării
Pentru invocarea acestui remediu trebuie să existe o neexecutare a obligațiilor,
chiar parțială, dar suficient de importantă, din partea celuilalt contractant. Este
nejustificată invocarea excepției de neexecutare pentru neexecutări de mică
însemnătate.
Cauza neexecutării nu interesează; dacă însă neexecutarea datorată forței
majore este definitivă, vom fi în prezența încetării contractului pentru imposibilitate
fortuită de executare.
Codul civil consideră aceasta condiție îndeplinită dacă cel care invocă excepția
înțelege sa faca o oferta de executare a obligatiei, ceea ce semnifica tocmai faptul
ca te pregatit sa execute obligatia sa si probeze acest fapt.
c) Obligațiile reciproce trebuie sa fie ambele exigibile
Excepția de neexecutare poate fi invocată numai dacă obligațiile sunt ajunse la
scadență sau trebuie executate imediat.
In dreptul comparat, dar și în contextul legislației actuale, se menționează și
posibilitatea excepției anticipate de neexecutare, în cazul în care una din obligații
trebuie executată înaintea celeilalte, și cel care este gata să execute are toate
motivele să considere că cealaltă parte, la scadență, nu își va executa obligațiile.
Chiar și în cazul termenului suplimentar de executare, acest remediu este aplicabil
dacă debitorul declară, înaintea expirării acestuia, că nu va executa obligațiile.
d) Neexecutarea să nu se datoreze faptei celui care invocă excepția
de neexecutare, faptă care l-a împiedicat pe celălalt să-și execute obligația
Neexecutarea imputabilă creditorului constituie un impediment în aplicarea
oricărui remediu pentru neexecutarea pe care creditorul însuși a impiedicat-o.
e) Raportul contractual prin natura sa trebuie să presupună regula
executării simultane a obligațiilor celor două părți
Aceasta regulă reiese din principiul simultaneității executării obligațiilor.
Excepțiile de la această regulă sunt date de ipotezele în care:
- părțile au prevăzut o ordine a executării prestațiilor
- din imprejurari rezultă ca obligațiile nu trebuie executate simultan
- executarea obligației uneia dintre părți necesită o perioadă de timp, acea
parte este tinută să execute contractul prima.
În ipoteza in care contractul nu stipulează niciun termen suspensiv de
executare, regula este cea a executării imediate a prestațiilor părților.

3. FUNCȚIONAREA EXCEPȚIEI DE NEEXECUTARE

5
 Dacă sunt îndeplinite condițiile de mai sus, excepția de neexecutare se invocă,
între părțile contractante, de către partea contractantă îndreptățită, fără intervenția
judecătorului și fără a fi nevoie de condiția punerii în întârziere a celeilalte părți. Este
suficient sa fie opusă părții care cere executarea. Pentru invocarea ei nu este
necesară îndeplinirea niciunei condiții de formă.
Excepția de neexecutare poate fi invocată și în fața instanței, ca mijloc de
apărare a pârâtului. Instanța de judecată, la cererea pârâtului, fie va respinge
acțiunea introdusă de reclamant, fie va dispune, după caz, obligarea lui la
executarea obligației proprii, stabilind un termen în acest scop.

4. EFECTELE EXCEPȚIEI DE NEEXECUTARE

Excepția de neexecutare suspendă executarea prestației celui care o invocă,
asemănător cu situația în care el ar fi beneficiat de un termen. Deci, contractul
rămâne temporar, adică provizoriu neexecutat, dar continuă să existe, iar părțile nu
pot fi considerate liberate de obligație (se suspendă forța obligatorie a contractului).
Partea care invocă excepția de neexecutare nu poate fi urmărită silit în justitie
pentru neexecutarea obligațiilor sale; creditorul are dreptul de a refuza executarea
propriilor obligații.
Excepția de neexecutare se invocă pe riscul creditorului, în sensul că instanța,
verificând a posteriori îndeplinirea condițiilor excepției, ar putea să îl oblige pe cel
care a invocat-o la daune-interese dacă respectivele condiții nu au fost îndeplinite.
Având ca efect suspendarea forței obligatorii a contractului, partea îndreptățită
să refuze executarea obligațiilor sale, nu poate fi obligată să plătească daune-
interese moratorii pe motiv ca ar fi intarziat executarea prestațiilor ce le datorează
celeilalte părți.
Excepția de neexecutare poate fi opusă nu numai celeilalte părți, ci tuturor
persoanelor ale căror pretenții se întemeiază pe acel contract (un creditor al
celeilalte parti care solicita obligarea la executare pe calea acțiunii oblice; tertul
beneficiar din stipulatia pentru altul). Cu toate acestea, nu poate fi opusă acelor terți
care care invocă un drept propriu și absolut distinct de contractul în cadrul executării
căruia se invocă exceptia de neexecutare.

5. CALIFICAREA JURIDICĂ A EXCEPȚIEI DE NEEXECUTARE ȘI

SCOPURILE SALE
Excepția de neexecutare a contractului poate fi considerată, în același timp, un
mijloc de apărare a părtii care o invocă, și un mijloc de presiune asupra celeilalte
părți.
Excepția de neexecutare este un mijloc preventiv de apărare prin care se
realizează protecția acelei părți contractante. Având dreptul să refuze executarea
prestațiilor sale, debitorul, care în același timp este și creditor, poate evita concursul
eventual al celorlalți creditori ai contractantului.
De asemenea, excepția de neexecutare are un caracter cominator foarte
eficace, fiind un mijloc important de presiune asupra celuilalt contractant. In măsura
în care acesta din urma are nevoie de prestația corelativă a celuilalt, pentru a o
putea obține, el va fi silit sa procedeze îndată la executarea prestațiilor la care este
indatorat.

6
 SUB. 76
CESIUNEA DE CREANȚĂ

1. DEFINIȚIE
Cesiunea de creanță este convenția prin care creditorul cedent transmite
cesionarului o creanță împotriva unui terț.
Părțile contractului de cesiune sunt cedentul și cesionarul. Din perspectiva
principiilor forței obligatorii și relativității efectelor contractului, debitorul cedat este
terț față de contractul de cesiune.

2. DOMENIUL DE APLICARE AL CESIUNII DE CREANȚĂ

Cesiunea de creanță are o natură contractuală. Astfel, dispozitiile legale
referitoare la cesiunea de creanță nu sunt aplicabile:
a) transferurilor de creanțe realizate pe calea unei transmisiuni universale sau
cu titlu universal;
b) transferului titlurilor de valoare și a altor instrumente financiare;
c) transmisiunilor cu titlu particular realizate pe calea succesiunii testamentare,
printr-un legat cu titlu particular, care nu poate avea natura unei convenții.
Domeniul de aplicare al cesiunii de creanță este dat de obiectul acesteia –
tipul creanței ce face obiectul operațiunii juridice. Astfel, poate face obiectul unei
cesiuni, în principiu, orice fel de creanță, indiferent care este obiectul său, chiar și
creanțele viitoare și chiar cele eventuale. Pot fi cesionate creanțele pecuniare (având
ca obiect o sumă de bani) sau de altă natură (de a face sau a nu face), născute din
contract, dintr-o promisiune de contract, născute dintr-un delict sau dintr-o faptă licită
generatoare de obligații, dintr-un act juridic unilateral, creanțele afectate de
modalități, chiar și cele viitoare și eventuale.

3. CREANȚE INCESIBILE
Principiul liberei cesibilități a creanțelor cunoaște următoarele excepții:
a) Nu pot face obiectul cesiunii creanțele care sunt declarate
netransmisibile prin lege și majoritatea creanțelor care au un caracter intuitu
personae (in privinta laturii active) cum ar fi de exemplu întreținerea;
b) Nu pot face obiectul cesiunii creanțele având ca obiect altă prestație
decât plata unei sume da bani, dacă prin efectul transmisiunii, obligația va fi în mod
substanțial mai oneroasă;
c) Părțile raportului obigațional inițial pot stabili caracterul inalienabil al
creanței lor, cu condiția existenței unui interes legitim; incesibilitatea convențională
nu produce efecte dacă: nu a fost expres stipulată și cesionarul nu a cunoscut-o,
debitorul consimte a cesiune sau creană are ca obiect o sumă de bani; cedentul
răspunde de nerespectarea obligației contractuale de a nu cesiona creanța.

4. FUNCȚIILE CESIUNII DE CREANȚĂ

a) Funcția translativă – funcția fundamentală de tehnică de realizare a
transferului creanței (este ceea ce se desprinde in mod direct din reglementarea de
ansamblu a cesiunii de creanta);
b) Funcția de instrument de plată – prin intermediul cesiunii de creanță
se poate stinge o datorie a cedentului față de cesionar.

7
 c) Funcția de instrument de credit – prin cesiunea unei creanțe cu
termen suspensiv de executare a creantei cedate, se realizează o mobilizare a
creanței înainte de executarea datoriei corespunzând creantei;
d) Funcția de garanție – este vorba de așa-numita cesiune-fiducie (este
vorba de imobilizarea creanței in patrimoniul cesionarului până la executarea unei
anumite obligații a cedentului față de acesta).

5. CONDIȚIILE DE FOND ALE CESIUNII DE CREANȚĂ

Cesiunea de creanță trebuie să îndeplinească condițiile generale impuse
oricărui contract (capacitate, consimțământ, obiect, cauza, formă) precum și ale
contractelor realizate prin intermediul său (vânzare, dare in plata etc.).

6. CONDIȚII DE FORMĂ ALE CESIUNII DE CREANȚĂ

Cesiunea de creanță cu titlu oneros este un contract consensual, care se
încheie valabil prin simplul acord de voințe al părților. Așadar cesiunea de creanță
cu titlu oneros este validă și isi produce efectele între părți, fără a fi necesară
îndeplinirea vreunei condiții de formă. În schimb, cesiunea cu titlu gratuit, fiind o
donație, trebuie sa fie incheiată în forma autentică;
Creanța este cedată prin simpla convenție a cedentului și cesionarului, fără
notificarea debitorului; acordul acestuia este necesar doar pentru creanțele intuitu
personae sub aspect activ.

SUB. 77
EFECTELE CESIUNII DE CREANȚĂ ÎNTRE PĂRȚI
Transferul creanței, obligația de garanție

1. TRANSFERUL CREANȚEI
Cesiunea de creanță are ca efect principal transferul dreptului de creanță, ut
singuli, din patrimoniul cedentului în patrimoniul cesionarului, împreună cu
transmiterea integrală a drepturilor, garanțiilor (fideiusiunea, gajul, ipoteca,
privilegiul) și accesoriilor (dobânzi și alte venituri aferente) creanței cesionate. Prin
excepție, cedentul nu poate transmite cesionarului posesia bunului luat în gaj, fără
acordul constituitorului.
De asemenea, creanța se transmite la valoarea ei nominală (adică la valoarea
rezultată din titlul creanței, în limita rămasă neexecutată efectiv la data producerii
cesiunii de creanță), indiferent că cesiunea este cu titlu oneros și titularul a
dobândit-o la un preț inferior sau că ea este cu titlu gratuit.
În cazul cesiunii partiale, cedentul si cesionarul au drepturi proportionale in
incasarea creantei de la debitorul cedat.
Cedentul este obligat sa predea cesionarului inscrisul constatator al creanței,
precum și orice alte înscrisuri doveditoare ale creanței. In ipoteza cesiunii parțiale,
cedentul remite o copie legalizată de pe înscrisul care constată creanța, care poartă
mențiunea cesiunii parțiale și semnatura părților.

2. OBLIGAȚIA DE GARANȚIE
Atunci când cesiunea de creanță se face cu titlu oneros, cedentul are obligația
de garanție față de cesionar. Acesta răspunde de existenta actuală și valabilă a
creanței și accesoriilor sale, în raport cu momentul cesiunii, nu și pentru
solvabilitatea debitorului cedat, decât dacă o cunoștea la momentul cesiunii. Dacă
totuși își asumă această obligație, se presupune că răspunde pentru solvabilitatea
actuală a debitorului, în limita prețului cesiunii.
Obligația de garantie nu există în cazul cesiunii cu titlu gratuit (cu exceptia unei
stipulatii contrare in contractul de cesiune), în cel al cesiunii unui drept aleatoriu care

8
s-a stins datorită realizării evenimentului aleatoriu și nici atunci când dreptul cesionat
a fost desființat datorită unei cauze posterioare cesiunii, cu excepția cazurilor în care
desființarea se prevede cu efect retroactiv.
Cedentul este ținut să răspundă și pentru evicțiune.
În toate cazurile, cedentul răspunde dacă, prin fapta sa proprie, singură sau
concurentă cu fapta altei persoane, cesionarul nu dobândește creanța in patrimoniul
sau ori nu poate sa o facă opozabilă terților.
În baza obligației de garanție, cedentul este ținut să despăgubească pe
cesionar pentru prejudiciile ce i-au fost cauzate. In ipoteza garanției pentru
solvabilitate, cesionarul va raspunde după reguli similare fideiusiunii sau solidaritatii
pasive.

SUB. 77
EFECTELE CESIUNII DE CREANȚĂ FAȚĂ DE TERȚI ȘI ÎNTRE PĂRȚI
înainte și după notificare sau acceptare

1. EFECTELE ÎNAINTE DE NOTIFICARE SAU ACCEPTARE

Cesiunea de creanță ii este opozabilă debitorului cedat numai din momentul
acceptării sau comunicării cesiunii (notificarea) de către sau către acesta. Față de
debitorul cedat, până in momentul notificării sale sau acceptării prin înscris cu dată
certă, cesiunea creanței ii este inopozabilă.
Până în momentul notificării sale sau acceptării prin înscris cu dată certă a
cesiunii, debitorul nu se poate libera decât plătind cedentului. Orice modificare a
creanței inițiale ar fi convenită de debitorul cedat și cedent înainte de îndeplinirea
conditiilor de publicitate ale cesiunii de creanță este pe deplin opozabilă cesionarului
(sub rezerva cunoasterii pe alte cai de catre debitorul cedat a transferului creantei).

2. EFECTELE DUPĂ NOTIFICARE/ACCEPTARE

După îndeplinirea cerințelor de publicitate a cesiunii, debitorul cedat devine
debitor exclusiv al cesionarului și nu mai poate face plata in mâna cedentului.
Efecte :
a) Debitorul cedat poate să opună cesionarului toate mijloacele de
apărare pe care le-ar fi putut invoca împotriva cedentului;
b) Debitorul cedat poate să opună cesionarului plata făcuta cu bună-
credință unui creditor aparent;
c) Debitorul cedat care a acceptat cesiunea prin înscris cu dată certa, nu
mai poate opune cesionarului compensația pe care o putea opune cedentului.

3. CESIONARII SUCCESIVI
În raporturile dintre cesionarii succesivi, este preferat cel care și-a înscris primul
creanța în arhivă și apoi cel care a făcut-o primul opozabilă față de debitorul cedat.
Totodată, cesiunea devine opozabilă creditorilor debitorului cedat, de la data când
devine opozabilă față de acesta din urmă.
Art.1583 Cesiuni succesive alin. (1) Atunci când cedentul a transmis aceeaşi
creanţă mai multor cesionari succesivi, debitorul se liberează plătind în temeiul
cesiunii care i-a fost comunicată mai întâi sau pe care a acceptat-o mai întâi printr-
un înscris cu dată certă.
( 2) În raporturile dintre cesionarii succesivi ai aceleiaşi creanţe este preferat
cel care şi-a înscris mai întâi cesiunea la arhivă, indiferent de data cesiunii sau a
comunicării acesteia către debitor.

9
 SUB. 79
SUBROGAȚIA ÎN DREPTURILE CREDITORULUI PRIN PLATA CREANȚEI

1.NOȚIUNE ȘI FUNCȚII
Subrogația înseamnă o înlocuire (o substituire) a uneia din părțile raportului
obligațional cu o altă persoană.
Subrogația personală are următoarele funcții:
- modalitate de plată;
- modalitate de transfer al creanței;
- mijloc de a asigura opozabilitatea unei creanțe;
- mijloc ce sta la baza unor mecanisme contractuale necunoscute
tradițional, cum ar fi factoringul, devenind implicit si un instrument specific
creditorului.
Mecanism de funcționare și tipuri de subrogație personală (nu e in barem)
Ca mijloc de transmitere a obligațiilor, subrogația constă în înlocuirea
creditorului dintr-un raport juridic obligațional (creditor inițial) cu o altă persoană care,
plătind datoria debitorului, devine creditor al acestuia din urma, dobândind toate
drepturile creditorului plătit.
Nu orice plată făcută cu intenția de a stinge datoria debitorului produce efect
subrogrator. Astfel, plata facută de un terț stinge obligația dacă este făcută pe
seama debitorului, dar terțul nu se subrogă în drepturile creditorului plătit decât în
cazurile și în condițiile prevăzute de lege.
În cazurile în care operează subrogația, solvensului îi sunt transmise, în
momentul plății toate drepturile pe care creditorul le avea împotriva debitorului, adică
și toate garanțiile si accesoriile obligației pe care o plătește; acesta dobândește
astfel o poziție mai bună deât ceilalți creditori ai debitorului, lipsiți de garanții.
Legiuitorul instituie două tipuri de subrogație prin plată: subrogația
conventională si subrogația legală care produc aceleasi efecte.
Legiuitorul distinge si intre subrogatia totală și subrogația parțială, după cum
plata efectuată de terț este totală sau parțială.

2. SUBROGAȚIA CONVENȚIONALĂ își are izvorul în acordul de voință dintre

terțul care plătește și creditorul plătit sau dintre terțul care plătește și debitorul
obligației. Subrogatia trebuie să fie expresă (menționată in mod expres in act) și, in
vederea realizarii opozabilității față de terti, ea trebuie sa fie constată printr-un
inscris.
La rândul său, subrogația convențională poate fi:
A. Subrogatia convențională consimțită de creditor (ex parte creditoris) -
operează prin acordul de voință dintre creditorul inițial și terțul care plătește datoria
debitorului. Nu este necesar și consimțământul debitorului, orice stipulație contrară
considerându-se nescrisă.
Subrogația trebuie să fie stipulată expres și că trebuie să fie concomitentă cu
plata. Din acest motiv, de regulă subrogația se stipulează chiar în chitanța de plată
semnată de creditor, dar părțile pot să redacteze un înscris recognitiv ulterior plății și
care să consemneze efectuarea plății.

10
 Deși existența înscrisului este necesară numai pentru opozabilitatea față de
terți, fără a prevedea și existența datei certe, în doctrină se apreciază că subrogația
consimțită de creditor trebuie să aibă dată certă, pentru a se proba că subrograția a
fost concomitentă cu plata.
B. Subrogația convențională consimțită de debitor (ex parte debitoris) -
acordul de voință dintre debitor și un terț, de la care debitorul se împrumută pentru a-
l plăti pe creditor și pe care îl subrogă in drepturile creditorului inițial. Nu este
necesar consimțământul creditorului, iar dacă acesta refuză să primească plata,
debitorul poate recurge la procedura punerii în întârziere a creditorului.
Subrogația consimțită de debitor trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
a) actul de împrumut și chitanța de plată a datoriei să îmbrace forma
înscrisului cu dată certă;
b) în actul de împrumut să se stipuleze expres că debitorul a împrumutat
suma de bani pentru a face plata datoriei sale față de creditor.
c) în chitanța de plată să se arate expres ca plata s-a facut cu suma
imprumutată de debitor de la terț (noul creditor).

3. EFECTELE SUBROGAȚIEI
Efectul principal al subrogației este acela că subrogatul ia locul creditorului
plătit și poate exercita toate drepturile și acțiunile acestuia împotriva debitorului.
Totodată, el beneficiază și de toate garanțiile care însoțesc creanța. Suplimentar,
subrogatul are la dispozitie și o actiune proprie contra debitorului izvorâtă din
mandat, gestiune de afaceri sau îmbogățire fără justă cauză, după caz, prin care
poate obține atât ceea ce a plătit creditorului inițial, cât și eventualele cheltuieli
făcute sau daune suferite cu aceasta ocazie.
Debitorul și persoanele ținute la garanție pot opune solvensului toate mijloacele
de apărare pe care le aveau împotriva creditorului initial (ex: nulitatea absoluta sau
relativa a contractului din care rezulta creanta, cauze de stingere a datoriei sau de
considerare ca stinsa a acesteia).

4. EFECTELE SUBROGAȚIEI PARȚIALE

Cand plata a fost făcută parțial, subrogația în drepturile creditorului va opera și
ea parțial, în principiu proporțional cu plata efectuată.
Dacă creditorul inițial nu este titularul unei garanții pentru plata creanței sale,
subrogatul parțial și creditorul inițial vor putea pretinde proporțional plata creanței și
fără a avea vreo cauză de prioritate unul față de celălalt. Dacă în schimb creditorul
inițial este titularul unei garanții, se naște un concurs cu privire la încasarea creanței,
iar subrogarea nu se mai realizează proporțional, ci unul dintre cei doi va avea
prioritate. Acest conflict este solutionat astfel:
a) când creditorul inițial este titularul unei garanții, el are prioritate în
exercitarea drepturilor sale pentru partea neplătită din creanță. După încasarea
integrală a restului de datorie de la debitor de către creditorul inițial, următorul
îndreptățit la plata este subrogatul.
b) dacă totuși creditorul inițial s-a obligat față de noul creditor să garanteze
suma pentru care a operat subrogația, atunci subrogatul este preferat creditorului
initial.
Vorbim despre subrogație parțială și când creanța se transmite fără o parte din
accesoriile inițiale, cum ar fi următoarele cazuri:
- codebitorul solidar care a plătit întreaga datorie va beneficia de garanțiile
creanței fără ca obligația să rămână solidară în raporturile cu ceilalti codebitori;
solidaritatea pasivă operează numai in raport cu creditorul inițial;
- codebitorul obligat indivizibil nu dobândește față de ceilalti codebitori decât
dreptul la plata echivalentului părtilor lor din datorie;
- fideiusorul care a plătit datoria garantată prin fideiusiune are drept de regres
impotriva celorlati fideiusori doar pentru partea fiecăruia.
11
 SUB. 80
PRELUAREA DATORIEI ȘI CESIUNEA DE DATORIE

1. NOȚIUNE. CARACTERE
Preluarea de datorie reprezintă operațiunea juridică prin care datoria unui
debitor (debitorul initial) este preluată de un terț față de raportul obligațional inițial
(debitorul nou) care va fi obligat împreună cu debitorul inițial sau singur, liberându-l
pe primul de datorie, față de creditorul raportului obligațional initial (creditor).
Preluarea de datorie nu operează fără acordul creditorului; totodată, garanțiile
inițiale ale datoriei consimțite de către terți se sting în lipsa acordului acestora la
preluarea datoriei.
Cesiunea de datorie se caracterizează prin urmatoarele elemente -
condiții:
a) existența unei datorii vechi care se transmite la debitorul cesionar cu toate
accesoriile, garanțiile (cu excepția garanțiilor consimțite de terți) și cu toate mijloace
de apărare și excepțiile ce o insotesc;
b) debitorul cesionar poate să rămână singurul îndatorat față de creditorul
cedat, debitorul cedent fiind liberat – însă numai în condițiile existenței acordului
expres din partea creditorului cedat;
c) transferul datoriei s-ar realiza prin acordul de voință intervenit exclusiv între
cedent și cesionar fără consimțământul creditorului cedat fără însă a-i fi opozabil
creditorului in lipsa unui acord expres din partea acestuia;
d) transformarea parțială a raportului obligațional originar prin stingerea
garanțiilor consimțite de terti pentru a garanta executarea obligatiei initiale.

2. MODALITĂȚI DIRECTE DE PRELUARE A DATORIEI

a) Cesiunea directă de datorie – preluarea datoriei realizată prin
contract incheiat intre debitorul initial (debitor cedent) si noul debitor (debitor
cesionar)
b) Prin contract incheiat intre creditor și noul debitor, prin care acesta
din urmă își asuma obligația, în al doilea caz, avem, in realitate, de a face, cu o
novatie prin schimbare de debitor, astfel cum este prevazută de art. 1609 alin. (2) C.
civ.).

2.1. Preluarea datoriei realizată prin contract încheiat între debitorul inițial
(debitor cedent) și noul debitor (debitor cesionar) - cesiune de datorie care se
realizează prin intermediul unui acord de voințe între debitorul inițial (debitor cedent)
și terț (debitor cesionar). Intre părți, aceasta convenție produce efecte depline in
virtutea principiului forței obligatorii a contractului, dar pentru realizarea opozabilității
față de creditor a efectului translativ al datoriei și pentru liberarea debitorului cedent
este necesar acordul creditorului. Odata îndeplinite aceste cerințe, cesiunea de
datorie produce efecte depline, noul debitor înlocuindu-l pe cel vechi.

12
 A. Opozabilitatea față de creditor
Oricare dintre contractanți (debitorul cedent sau debitorul cesionar), poate
comunica creditorului contractul de preluare a datoriei, solicitându-i acordul la
aceasta operațiune (act similar notificarii), sens în care poate stabili și un termen
rezonabil.
In cazul in care ambele părți au comunicat creditorului cesiunea, stabilind
termene diferite, creditorul poate să răspundă în termenul cel mai lung. Dacă în
termenul acordat, creditorul nu răspunde, preluarea este considerată refuzată.
B. Efectele cesiunii de datorie până la acordul creditorului sau în
cazul refuzului de a accepta cesiunea.
Cât timp creditorul nu și-a exprimat acordul său sau a refuzat sa aprobe
cesiunea, raportul obligațional inițial subzistă, debitorul inițial rămânând debitor al
creditorului. Cu toate acestea, între părți, cesiunea produce efecte și, chiar in lipsa
acordului creditorului, debitorul cesionar trebuie să execute la timp obligația preluată,
liberându-l astfel pe debitor. In ceea ce il priveste pe creditor, neaceptând cesiunea,
acesta nu are niciun drept propriu impotriva debitorului cesionar – ceea ce
presupune ca nu ii va putea solicita acestuia in mod direct (eventual doar pe calea
actiunii oblice) să execute obligația față de el însuși.
C. Efectele cesiunii de datorie după acordul creditorului
După acordul creditorului noul debitor îl înlocuiește pe cel vechi și îl liberează
pe acesta din urmă de obligația de plată față de creditor. Efectul liberator nu se
produce dacă se dovedește că noul debitor era insolvabil la data când a preluat
datoria, iar creditorul a consimțit la preluare, fără a cunoaște această împrejurare.
Totodată, părțile pot conveni ca debitorul nou să nu îl înlocuiască pe cel vechi, caz in
care, creditorul va beneficia de doi debitori: debitorul inițial și noul debitor și vor
exista două obligații, fiecare cu accesoriile si garantiile sale.
In raporturile dintre creditor și noul debitor, creditorul se poate prevala de toate
drepturile pe care le avea contra vechiului debitor, după cum noul debitor poate
invoca impotriva debitorului toate apărările, excepțiile, cauzele de stingere a datoriei
sau de amânare a plății pe care le putea invoca vechiul debitor, fără a putea opune
insă:
a) mijloacele de apărare pe care le-ar putea invoca în raportul obligațional
dintre el si vechiul debitor;
b) excepțiile personale ale vechiului debitor (cum ar fi nulitatea relativa pentru
viciile de consimtamant);
c) compensația intre debitorul initial si creditor
In ceea ce privește efectele asupra garanțiilor creanței initiale:
a) dacă este vorba de garanții consimțite de către debitorul inițial și care pot fi
despărțite de persoana debitorului, acestea se mentin in totalitate;
b) dacă este vorba de garanții personale (fideiusiunea) sau reale (ipoteca sau
gajul) consimțite de terți cu privire la creanța inițială, acestea se vor stinge, cu
excepția cazului in care aceste persoane au consimțit la menținerea garanției;
c) dacă este vorba de o preluare de datorie in cadrul căreia nu se convine la
liberarea debitorului inițial, toate garanțiile vechilor obligații se mențin în totalitate in
favoarea creditorului, alături de orice eventuale garanții care aduc după sine
obligația asumată de terț de a achita datoria față de creditor.

2.2. Preluarea datoriei realizată prin contract încheiat intre creditor și noul
debitor
Odată încheiată convenția de preluare a datoriei intre creditor si noul debitor,
efectul translativ al datoriei se realizează fără alte formalități, noul debitor
înlocuindu-l pe cel vechi, care este liberat de plată, cu excepția cazului în care noul
debitor era insolvabil la data convenției preluării de datorie și creditorul a consimțit la
aceasta operațiune crezând că terțul este solvabil. Totodată, creditorul se poate

13
prevala in contra noului debitor de toate drepturile pe care le are în legătură cu
datoria predată.
Efectele translative sunt guvernate de aceleași reguli ca și la cesiunea de
datorie. Menționăm totodată că efectele preluarea de datorie prin contract incheiat
intre creditor și tert, efectele sunt similare novației prin schimbare de debitor, acestea
putând fi deopotrivă invocate.

Ineficitatea preluării de datorie

Dacă preluarea datoriei este desfiintata, obligatia debitorului initial renaste, cu
toate accesoriile sale, sub rezerva drepturilor dobandite de terii de buna-credinta. In
plus, creditorul poate chiar solicita daune-interese celui care a preluat datoria, cu
exceptia cazului in care acesta din urma dovedeste ca nu este raspunzator de
desfiintarea contractului si de prejudiciile cauzate creditorului.

SUB. 81
CESIUNEA DE CONTRACT

1. NOȚIUNE ȘI REGLEMENTARE
Cesiunea de contract este convenția prin care o parte contractantă
(contractantul cedat) transmite unui terț (contractantul cesionar) drepturile și
obligațiile sale dintr-un contract ale cărui prestații nu au fost încă integral executate,
sub condiția acceptării acesteia de către cealaltă parte (contractantul cedat).
Astfel reprezintă contractul al cărui scop constă în înlocuirea unei părți printr-un
terț în cadrul raportului obligațional.
Art.1315 (1) O parte poate să îşi substituie un terţ în raporturile născute dintr-un
contract numai dacă prestaţiile nu au fost încă integral executate, iar cealaltă parte
consimte la aceasta.
Reglementare proprie – reglementată separat și distinct față de cesiunea de
creanță și prelurea de datorie, ca mecanism prin care se antrenează printr-o
operațiune unică (latura activă și pasivă) o transmisiune între vii cu titlu particular a
raportului juridic obligațional. Codul civil cuprinde o reglementare general referitoare
la cesiunea de contract – art.1315-1320 Cod Civil (cesiunea contractului).
Dispoziții ale CC cu titlu special – pe lângă reglementarea generală a
cesiunii de contract, CC cuprinde dispoziții privind cesiunea de contract cu titlu
special, de ex. art. 1733 (1) Prin exercitarea preempţiunii, contractul de vânzare se
consideră încheiat între preemptor şi vânzător în condiţiile cuprinse în contractul
încheiat cu terţul, iar acest din urmă contract se desfiinţează retroactiv. Cu toate
acestea, vânzătorul răspunde faţă de terţul de bună-credinţă pentru evicţiunea ce
rezultă din exercitarea preempţiunii.

2. CONDIȚIILE CESIUNII CONTRACTULUI

a) Condiții de fond
Cesiunea de contract fiind un contract, trebuie să îndeplinească toate condițiile
de validitate ale contractelor (capacitatea, consimtamantul, obiectul si cauza). Dacă
prin intermediul cesiunii de contract se realizează și alte operațiuni juridice cesiunea
trebuie să îndeplinească și condițiile de fond sau de formă specifice acestor
operațiuni juridice.
b) Condiții de formă
Cesiunea de contract, în principiu este un contract consensual (cu excepția
cesiunilor cu titlu gratuit – forma pentru donații).

14
 Cu toate acestea, cesiunea contractului și acceptarea acestuia de către
contractantul cedat trebuie încheiate sub forma cerută de lege pentru validitatea
contractului cedat, (art.1316), cu excepția cazurior în care legea prevede altfel:
- deși contractul de locațiune nu este un contract solemn, acceptarea de către
locator a cesiunii locațiunii unui bun mobil trebuie să respecte forma scrisă art. 1805
teza finală
- acceptarea de către locator a cesiunii contractului de închiriere trebuie să
îmbrace forma scrisă cf art. 1833
- pentru contractul de asigurare legea nu prevede forma scrisă ad validitatem,
însă aceasta este cerută în cazul acceptării cesiunii contractului de către asigurat
art. 2212
c) Condiții de efectivitate- consimțământul contractantului cedat
Pentru opozabilitatea cesiunii este necesar consimțământului contractului, dat
în forma care este cerută cesiunii de contract.
Totodată, este necesar ca prestațiile părților să nu fie integral executate. Nu se
poate vorbi de cesiunea contractului in cazul in care acesta are caracter intuitu
personae.
Momentul cesiunii – pentru a produce efecte, cesiunea contractului trebuie
acceptată de către contractantul cedat, acesta putând opta între a dispune sau nu
liberarea contractantului cedent de obligațiile sale.
- acordarea consimțământului pentru operarea cesiunii poate fi anterioară
sau ulterioară acesteia art. 1317 (1) și (2):
i) consimțământul anticipat pentru ca cealaltă parte să-și substituie un terț în
raporturile contractuale poate fi inserat sub forma unei clauze în contractul cedat ori
poate îmbrăca forma unei convenții accesorii ulterioare acestuia, dar anterioară sau
concomitentă încheierii cesiunii contractului art. 1317 (1)
ii) în ipoteza instituirii anticipate a unui mecanism de gir, anume atunci
când toate elementele contractului rezultă dintr-un înscris în care este cuprinsă
clauza la ordin sau o altă mențiune echivalentă, dacă prin lege nu se prevede altfel,
girarea înscrisului produce efectul substituirii giratarului în toate drepturile și
obligațiile girantului, fără a mai fi necesară notificarea contractantului cedat art. 1317
(2)
iii) consimțământul ulterior poate îmbrăca forma unei convenții încheiate
între cele trei părți sau a declarației unilaterale de acceptare a cesiunii de către
contractantul cedent
Dispoziţiile în materie de carte funciară, precum şi dispoziţiile referitoare la
transferul ori publicitatea anumitor categorii de bunuri mobile rămân aplicabile.

SUB.82
EFECTELE CESIUNII DE CONTRACT

1. EFECTELE PÂNĂ LA MOMENTUL EXPRIMĂRII CONSIMȚĂMÂNTULUI

SAU ÎN LIPSA EXPRIMĂRII ACESTUIA
a. Între părți
Între parti se produce efectul translativ al raportului obligațional și contractantul
cedent garantează pentru validitatea contractului inițial (garanția poate fi extinsă și
cu privire la executarea contractului, caz în care cedentul va fi ținut ca fideiusor).
b. Față de contractantul cedat
Convenția de cesiune nu produce niciun efect în lipsa acordului său;
contractantul cedat are dreptul să îl urmărească pe contractantul cedent pentru
datoriile sale contractuale și dacă este cazul, va putea, pe calea unei acțiuni oblice,
să se îndrepte și împotriva cesionarului. Este o cesiune incompletă, în sensul că nu

15
se transmite latura pasivă a raportului obligațional, dar se poate transmite latura
activă (creanța).

2. EFECTELE CESIUNII DE CONTRACT DUPĂ EXPRIMAREA

CONSIMȚĂMÂNTULUI CONTRACTANTULUI CEDAT
2.1. Consimțământul contractantului cedat
Consimțământul contractantului cedat ocupă un rol central in operațiunea
cesiunii de contract.
Exprimarea consimțământului trebuie să îmbrace forma care este impusă
cesiunii de contract, adică forma cerută de lege pentru validitatea contractului cedat.
Ea poate să fie cuprinsă în contractul de cesiune sau poate să se realizeze separat
pe calea unei declarații, poate să fie anticipată sau ulterioară contractului de
cesiune.
Este posibilă și existența unui consimțământ tacit la operațiunea cesiunii de
contract, în măsura in care rezulta neîndoielnic din atitudinea contractantului cedat
care a acceptat o asemenea cesiune.

2.2. Momentul exprimării consimțământului

Momentul exprimării consimțământului coincide cu momentul realizării
opozabilității față de contractantul cedat a operațiunii cesiunii de contract. Prin
excepție, in cazul in care consimțământul contractantului cedat este anticipat,
efectele cesiunii de contract se vor produce numai din momentul notificării cesiunii
sau acceptării cesiunii.
Prin exceptie, daca avem de a face cu un contract cesibil ca efect al unei
clauze standardizate de tipul „la ordin sau o alta mentiune echivalenta”, momentul
producerii efectelor cesiunii fata de contractantul cedat este cel al „girarii”
contractului.

2.3. Efectele între contractantul cedent și constractantul cesionar

Efectele intre contractantul cedent și contractantul cesionar sunt identice cu
cele existente înaintea existenței consimțământului contractantului cedat.
In plus, in principiu, obligațiile părților rezultate din cesiunea de contract sunt
executate odata cu realizarea opozabilității cesiunii față de contractantul cedat. Prin
excepție, dacă cedentul și-a asumat și garanția executării, el va fi ținut ca un
fideiusor fata de cesionar pana la executarea obligatiilor de catre contractantul
cedat.

2.4. Efectele între contractantului cedat și contractantului cesionar și

intre contractantul cedat și contractantul cedent
În ipoteza in care a fost exprimat consimțământul la cesiune din partea
contractantului cedat, operațiunea va produce efect liberator.
Contractantul cesionar este liberat de obligațiile ce rezultă din contractul inițial,
cu excepția cazului in care contractantul cedat a declarat că nu îl liberează pe
cedent (va avea doi debitori); în acest caz, sub sancțiunea pierderii dreptului de
regres impotriva cedentului, cedatul trebuie să-i notifice acestuia neîndeplinirea
obligațiilor de către cesionar in termen de 15 zile de la data neexecutării sau de la
data la care a cunoscut faptul neexecutarii.
Intre cesionar și cedat se restabilesc raporturile juridice generate de contractul
initial cu unele exceptii. Cedatul poate invoca împotriva cesionarului toate excepțiile
care rezultă din contractul cedat (nulitate, cauze obiective de stingere a datoriei,
remedii ale neexecutarii, prescriptie a dreptului de neexecutare, decadere, plata
efectuata, etc). Prin exceptie, contractantul cedat nu poate invoca fata de cesionar
vicii de consimtamant, precum si orice aparari sau exceptii nascute din raporturile
16
sale cu cedentul, decat daca si-a rezervat acest drept atunci cand a consimtit la
substituire.

3. EFECTELE CESIUNII DE CONTRACT ASUPRA ALTOR CATEGORII DE

TERȚI
Creditorii cedentului și cesionarului pot ataca cesiunea făcută in frauda
drepturilor lor prin acțiunea pauliană. Creditorii cesionarului se pot indrepta și
impotriva cedatului pe calea unei actiuni oblice.
Creditorii cedatului pot solicita revocarea declarației frauduloase de acceptare
a cesiunii de contract prin actiune pauliană, iar pe cale oblică se pot îndrepta
impotriva cesionarului pentru executarea obligatiilor sau impotriva cedentului, dacă
nu a fost liberat de obligatiile sale.
Tertii garanți:
a) garantiile pentru executarea obligatiilor cedatului se mentin in favoarea
cesionarului ca urmare a cesiunii (dupa regulile cesiunii de creanta);
b) garantiile constituite pentru executarea obligatiilor cedentului se sting,
cu exceptia cazului in care tertul garant consimte la mentinerea garantiilor sale si cu
privire la obligatiile noului debitor (prin ipoteza cesionarul). Fac exceptie de la regula
stingerii garanțiilor următoarele situații: acestea sunt consimtite pentru garantarea
unui contract eminamente cesibil si aceasta împrejurare este cunoscuta de tertii
garanti la data constituirii garantiilor; garantiile legale (privilegii si garantii legale) de
regula purtand asupra bunurilor cedentului, nu se sting ca urmare a cesiunii; nu a
existat consimtamantul cedatului la cesiune sau cedatul nu l-a liberat pe cedent de
obligatiile sale.
c) garanțiile consimtite de terti se sting, daca acestia nu au consimtit la
mentinerea lor, chiar și în situația în care, deși cedatul nu a consimțit la liberarea
cedentului, pierde dreptul de regres împotriva acestuia pentru neexecutarea
obligatiilor de catre cesionar (cesiunea este perfecta).

4. EXCEPȚII DE LA REGLEMENTAREA COMUNĂ A CESIUNII DE

CONTRACT
a) Cesiunile legale de datorie cu ocazia transmiterii unui bun (in materie
de locatiune, prevede opozabilitatea contractului de locatiune fata de dobanditorul
bunului inchiriat, daca nu s-a prevazut in contractul de locatiune ca si cauza de
incetare instrainarea bunului).
b) In ipoteza exercitării dreptului de preemțiune de către preemptor, prin
exercitarea preempțiunii, contractul de vânzare se consideră incheiat intre preemptor
si vânzător, în condițiile cuprinse în contractul încheiat cu terțul, iar acest din urmă
contract se desființează retroactiv. Cu toate acestea, vânzătorul răspunde față de
terțul de bună-credință pentru evicțiunea ce rezulta din exercitarea preemptiunii.

17
 SUB. 83
NOVAȚIA

1. NOȚIUNE
Novatia este o operațiune juridică de natura contractuală prin care părțile sting
o obligatie veche și o înlocuiesc cu o obligație nouă.
Stingerea obligatiei vechi și nașterea noii obligații au loc concomitent. Cu alte
cuvinte, obligația existentă se transformă într-o obligație noua (mod de transformare
a obligatiilor).

2. TIPURI DE NOVAȚIE
a) Novația obiectivă - intervine atunci când se realizează prin
schimbarea obiectului sau cauzei obligatiei vechi (initiale).
Debitorul contractează față de creditor o obligație nouă, care înlocuiește și
stinge obligația initială.
De exemplu:
- Schimbarea obiectului: părțile convin ca in locul sumei de bani datorate,
debitorul să execute o altă prestație;
- Schimbarea cauzei: cumpărătorul unui bun care este debitor al prețului
convine cu vânzătorul să păstreze suma respectivă cu titlul de imprumut.
b) Novația subiectivă - se realizează prin schimbarea creditorului sau
debitorului obligației inițiale.
Când un debitor nou il înlocuiește pe cel inițial, care este liberat de creditor,
novația poate opera fără consimțământul debitorului inițial. Novația subiectivă are loc
și atunci când un alt creditor, este substituit celui inițial, față de care debitorul este
liberat, stingându-se astfel obligatia veche.

3. CONDIȚIILE NOVAȚIEI
Dat fiind faptul ca novația este un contract, pentru a fi valabilă trebuie sa fie
îndeplinite toate condițiile generale de validitate ale oricărui contract (capacitatea,
consimtamantul, obiectul determinat și licit, cauza licită și morală). În ceea ce
privește forma novației, ea trebuie să respecte toate condițiile de formă cerute de
lege pentru modificarea contractului inițial.
Novația presupune și respectarea unor condiții speciale:
a) Să existe o obligație veche valabilă, care urmează să se stingă prin
vointa părților.
Obligația lovită de nulitate absolută nu poate fi novată. Novația poate constitui
în schimb o modalitate de confirmare și transformare a obligației anulabile, cu
condiția ca nulitatea relativă să nu se fi pronunțat deja in justitie. Totodată, poate fi
novată o obligatie naturala, transformându-se astfel intr-o obligație civilă sau
perfectă.
b) Să se nască prin acordul părților, o obligație nouă valabilă care o
inlocuiește pe cea veche
Stingerea obligației vechi este condiționată de nașterea, in locul ei, a unei
obligații valabile. Atunci când obligația nouă este lovită de nulitate relativă, novația
se va consolida, dacă nulitatea a fost acoperită prin confirmare expresa sau tacita
(un nou act subsecvent novatiei).
In ipoteza în care obligația nouă este desființată ca urmare rezoluțiunii sau ca
urmare a revocării de comun acord (mutuus dissensus) a obligației noi, novația isi
pierde efectele și persistă vechea obligație ca și când nu s-ar fi stins niciodată.
c) Obligatia nouă care se naște trebuie sa conțină un element nou față de
vechea obligație: schimbarea uneia dintre părți, schimbarea obiectului, a cauzei sau
in adaugarea ori înlăturarea unei condiții care afectează obligația existentă, precum
și in transformarea unei obligatii pure și simple într-o obligație sub conditie si invers.

18
 Schimbarea termenului de executare a obligației nu constituie o novație,
neavând ca efect stingerea obligației vechi și nasterea concomitenta a unei obligatii
noi (este doar o modificare a contractului initial).
d) Sa existe intentia expresa a partilor de a nova (animus novandi)
Novația nu se prezumă. Intenția de a nova trebuie sa fie neindoielnică, sens în
care voința de a transforma raportul obligational inițial trebuie să rezulte evident și
clar din convenția părților (din contractul de novație).

4. EFECTELE NOVAȚIEI
In principal, novația atrage după sine stingerea obligației inițiale (efectul
extinctiv) și nașterea unei noi obligații (efectul creator).
a) Situația garanțiilor creanței inițiale
- Ipotecile care garantează creanța inițială nu vor însoți noua creanță decât
dacă aceasta s-a prevăzut în mod expres.
- În cazul novației prin schimbarea debitorului, ipotecile legate de creanță
inițială nu subzistă asupra bunurilor debitorului inițial fără consimțământul acestuia
din urma și nici nu se strămută asupra bunurilor noului debitor fără acordul său.
b) Efectele novației asupra debitorilor solidari și fideiusorilor
- Novaţia care operează între creditor şi unul dintre debitorii solidari îi liberează
pe ceilalţi codebitori cu privire la creditor. Novaţia care operează cu privire la
debitorul principal îi liberează pe fideiusori.
- Cu toate acestea, atunci când creditorul a cerut acordul codebitorilor sau,
după caz, al fideiusorilor ca aceştia să fie ţinuţi de noua obligaţie, creanţa iniţială
subzistă în cazul în care debitorii sau fideiusorii nu îşi exprimă acordul.
c) Efectele novaţiei asupra creditorilor solidari
Novaţia consimţită de un creditor solidar nu este opozabilă celorlalţi creditori
decât pentru partea din creanţă ce revine acelui creditor.
d) Raporturile dintre părțile novației. Mijloacele de apărare
Noua obligație are întotdeauna caracter contractual, deoarece rezultă din
acordul de voință al părților, indiferent care a fost izvorul obligației vechi ce s-a stins.
Atunci când novaţia are loc prin schimbarea debitorului, noul debitor nu poate
opune creditorului mijloacele de apărare pe care le avea împotriva debitorului iniţial
şi nici cele pe care acesta din urmă le avea împotriva creditorului, cu excepţia
situaţiei în care, în acest ultim caz, debitorul poate invoca nulitatea absolută a actului
din care s-a născut obligaţia iniţială.

SUB. 84
PLATA
(art.1469-1515 Cod Civ.)

1. DEFINIȚIE ȘI NATURĂ JURIDICĂ

Plata reprezintă executarea voluntară a obligației de către debitor, indiferent de
obiectul obligației.
Natura juridică – plata constă în remiterea unei sume de bani sau, după caz, în
executarea oricărei alte prestaţii care constituie obiectul însuşi al obligaţiei. În limbaj
juridic, plata nu înseamnă doar remiterea unei sume de bani, ci executarea oricărei
obligații.
Plata poate fi privită și ca un act juridic, ca o convenție între cel care execută și
cel care primește (manifestarea de voință a debitorului, dar și a creditorului).

2. TEMEIUL PLĂȚII – îl reprezintă existența unei datorii, a unei obligații din

parte debitorului de a da, de a face sau de a nu face ceva ce ar fi putut face, dacă nu
s-ar fi obligat la abstențiune cf. art. 1470.

19
 3. OBLIGAȚIILE CE POT FI EXECUTATE PRIN PLATĂ – pot fi executate prin
plată:
- obligațiile perfecte
- obligațiile imperfecte (naturale), în acest caz debitorul care a executat de
bunăvoie plata nu mai poate solicita restituirea ei cf art. 1471 CC.

4. PERSOANELE CARE POT FACE PLATA

4.1. Principiul - Plata poate să fie făcută de orice persoană, chiar dacă este un
terţ în raport cu acea obligaţie. În principiu, oricine poate face plata, indiferent dacă
este vorba despre:
O persoană interesată – debitor, care poate plăti personal sau prin mandatar,
persoana ținută alături de debitor sau pentru debitor, dobânditorul imobilului ipotecat
etc
O persoană neinteresată – terțul poate face plata fie în numele debitorului, de
ex în cadrul gestiunii de afaceri, fie în nume propriu, atunci când face o liberalitate
debitorului.

4.2. Excepții:
* cazul obligațiilor de a face intuitu personae, când plata nu poate fi făcută
decât de debitor;
* cazul în care părțile au convenit, ca plata să nu fie făcută de altcineva, decât
debitorul
* obligația de a da un bun cert, când plata poate fi făcută doar de proprietarul
acelui bun cu capacitate de exercițiu deplină conform art.1482
* când debitorul l-a încunoștințat în prealabil că se opune la plata făcută de terț,
creditorul este obligat să o refuze, cu excepția cazului în care refuzul l-ar prejudicia
pe creditor art.1474 (1) CC

4.3. Plata făcută de incapabil – Incapabilul poate să efectueze plata obligației

sale, dar cel care a executat prestaţia datorată nu poate cere restituirea invocând
incapacitatea sa la data executării.

4.4. Plata făcută de un terț

Cazuri în care creditorul poate refuza plata oferită de un terț:
a) dacă debitorul l-a încunoştinţat în prealabil că se opune la aceasta, iar un
asemenea refuz l-ar prejudicia pe creditor.
b) dacă natura obligaţiei sau convenţia părţilor impune ca obligaţia să fie
executată numai de debitor.

Cazuri în care creditorul NU poate refuza plata oferită de un terț:

a. În celelalte cazuri, creditorul nu poate refuza plata făcută de un terţ
b. creditorul poate accepta plata oferită de un terț, chiar dacă debitorul i-a
comunicat anterior refuzul său, în situația în care neplata l-ar prejudicia pe creditor
c. Plata făcută de un terţ stinge obligaţia dacă este făcută pe seama debitorului
ca urmare a plății, va opera subrogarea terțului ăn drepturile creditorului plătit
doar în cazurile și condițiile prevăzute de lege

4.5. Plata făcută de debitorul aparent – vor fi aplicabile dispozițiile din

materia plății nedatorate, cf art. 1341-1344

20
 5. PERSOANELE CARE POT PRIMI PLATA
5.1. Principiul – plata trebuie făcută, cu condiția să fie făcută unei persoane
capabile:
a. creditorului,
b. reprezentantului său, legal sau convenţional,
c. persoanei indicate de acesta, ori
d. persoanei autorizate de instanţă să o primească (de ex. Creditorul propritor)

5.2. Plata făcută cesionarului – în cazul cesiunii de creanță, debitorul cedat

va plăti cesionarului.

5.3. Plata bunurilor indisponibilizate – este nevalabilă plata făcută unor

creditori cu încălcarea măsurilor de indisponibilizare (sechestru/proprire, opozitie)
formulate, în condițiile legii, pentru a opri efectuarea plății de către debitor. În cazul
plății bunurilor indisponibilizate:
Creditorii care au solicitat luarea măsurilor de indisponibilizare vor putea cere
din nou plata
Debitorul păstrează dreptul de regres împotriva creditorului care a primit plata
nevalabil făcută.

5.4. Plata făcută incapabilului - Plata făcută unui creditor care este incapabil
de a o primi nu liberează pe debitor decât în măsura în care profită creditorului. În
acest caz, actul juridic al plății este lovit de nulitatea relativă pentru lipsa capacității
depline de exercițiu, iar cel care a plătit poate fi obligat să plătească din nou către
persoana împuternicită a primi pentru incapabil, afară de cazul când face dovada că
lucrul plătit a profitat creditorului incapabil.

5.5. Plata făcută unui terț - Plata făcută unei alte persoane decât cele
menţionate la art. 1.475 este totuşi valabilă dacă:
a) este ratificată de creditor;
b) cel care a primit plata devine ulterior titularul creanţei;
c) a fost făcută celui care a pretins plata în baza unei chitanţe liberatorii
semnate de creditor.
(2)Plata făcută în alte condiţii decât cele menţionate mai sus stinge obligaţia
numai în măsura în care profită creditorului.

5.6. Plata făcută creditorului aparent

art. 1478 (1)- Plata făcută cu bună-credinţă unui creditor aparent este valabilă,
chiar dacă ulterior se stabileşte că acesta nu era adevăratul creditor.
(2)Creditorul aparent este ţinut să restituie adevăratului creditor plata primită,
potrivit regulilor stabilite pentru restituirea prestaţiilor.
Prin urmare, plata făcută de debitor către creditorul aparent are ca efect
stingerea obligației sale, creditorul real putând pretinde plata primită de la creditorul
aparent. Ex. Moștenitorul aparent

21
 SUB. 85
CONDIȚIILE ȘI OBIECTUL PLĂȚII

1.CONDIȚIILE PLĂȚII:
1.1. Diligența cerută în executarea obligațiilor
Debitorul este ţinut să îşi execute obligaţiile cu diligenţa pe care un bun
proprietar o depune în administrarea bunurilor sale, afară de cazul în care prin lege
sau prin contract s-ar dispune altfel.
În cazul unor obligaţii inerente unei activităţi profesionale, diligenţa se
apreciază ţinând seama de natura activităţii exercitate. (art. 1480)

1.2. Principiul indivizibilității plății – cel care face plata trebuie să o

plătească în întregime, creditorul poate refuza să primească o executare parţială,
chiar dacă prestaţia ar fi divizibilă (prin natura lui de ex plata unei sume de bani).

1.3. Excepții de la principiul indivizibilității plății

a) dacă părțile stabilesc ca plata să fie divizibilă
b) în cazul decesului debitorului, dacă există mai mulți moștenitori, datoria se
va diviza între ei, afară de cazul când obligația este indivizibilă
c) în cazul stingerii obligației prin compensație, când datoriile reciproce se sting
până la concurența celei mai mici dintre ele, urmând a se plăti restul din datoria mai
mare
d) dacă în locul debitorului, datoria este plătită de fideiusori, atunci fiecare
dintre ei va plăti partea ce i se cuvine (beneficiul de diviziune)
e) când instanța acordă debitorului un termen de grație sub forma eșalonării
plății
f) În situația prevăzută de art. 1509 (1) lit. e referitoare la imputația plății - în
lipsa tuturor criteriilor menţionate la lit. a) -d), imputaţia se va face proporţional cu
valoarea datoriilor.

1.4. Acceptarea plății parțiale de creditor – dacă creditorul acceptă o plată

parțială, cheltuielile suplimentare cauzate creditorului de faptul executării parţiale
sunt în sarcina debitorului.

1.5. Consecința primirii plății asupra liberării garanțiilor

Creditorul care a primit plata este obligat să-și dea acordul cu privire la
liberarea bunurilor afectate de garanțiile reale constituite pentru satisfacerea creanței
sale și, după caz, să restituie bunurile deținute în garanție, dacă părțile nu au
convenit că garanțiile vor asigura executarea unei alte obligații (art.1505).

2.OBIECTUL PLĂȚII:
2.1. Obligațiile debitorului:

2.2. Obligații de rezultat – debitorul este ținut să procure creditorului rezultatul

promis art. 1481 (1). Neîndeplinirea rezultatului constituie o prezumție de vinovăție
pentru angajarea răspunderii civile contractuale a debitorului, căruia îi revine sarcina
să probeze executarea obligației.

2.3.Obligații de mijloace – debitorul este ţinut să folosească toate mijloacele

necesare pentru atingerea rezultatului promis. Pentru angajarea răspunderii,
creditorului îi revine sarcina de a dovedi nedepunerea de către debitor a tuturor
diligențelor necesare pentru îndeplinirea obligației asumate.
Pentru a stabili dacă o obligaţie este de mijloace sau de rezultat se va ţine
seama îndeosebi de:
22
 a)modul în care obligaţia este stipulată în contract;
b)existenţa şi natura contraprestaţiei şi celelalte elemente ale contractului;
c)gradul de risc pe care îl presupune atingerea rezultatului;
d)influenţa pe care cealaltă parte o are asupra executării obligaţiei.

2.4.Obligația de a preda bunuri individual determinate

Debitorul unui bun individual determinat este liberat prin predarea acestuia în
starea în care se afla la momentul naşterii obligaţiei.
Obligaţia de a preda un bun individual determinat o cuprinde şi pe aceea de a-l
conserva până la predare.
(2)Dacă însă, la data executării, debitorul nu este titularul dreptului ce trebuia
transmis ori cedat sau, după caz, nu poate dispune de acesta în mod liber, obligaţia
debitorului nu se stinge, dispoziţiile art. 1.230 aplicându-se în mod corespunzător:
a) dacă legea nu prevede altfel, debitorul are obligația de a procura bunul și de
a-l predaa creditorului său/ să obțină acordul terțului în acest sens
b) în cazul neexecutării obligaţiei de a procura bunurile care aparțineau terțului,
creditorul va putea solicita obligarea debitorului la okata despăgubirilor pentru
prejudicile cauzate
c) dacă debitorul predă un bun care nu îi aparține sau de care nu poate
dispune, el nu poate cere creditorului restituirea bunului predat decât dacă se
angajează să execute prestația datorată cu un alt bun de care acesta poate dipune
d) în cazul restituirii bunului către debitor, creditorul de bună-credință (cel care
nu avea cunoștință la momentul predării că bunul aparține altei persoane sau că
debitorul nu poate dispune de acel bun) are dreptul de opțiune între a accepta
executarea prestației prin predarea unui alt bun ori a solicita debitorului despăgubiri
pentru repararea prejudiciului suferit.
Dacă bunul a pierit, s-a pierdut sau a fost scos din circuitul civil, fără culpa
debitorului, acesta este dator să cedeze creditorului drepturile sau acţiunile în
despăgubire pe care le are cu privire la bunul respectiv.

2.5. Obligația de a strămuta proprietatea – debitorul are obligația de a

strămuta proprietatea asupra bunului către dobânditor.
Obligaţia de a preda un bun individual determinat o cuprinde şi pe aceea de a-l
conserva până la predare.
În ceea ce priveşte imobilele înscrise în cartea funciară, obligaţia de a strămuta
proprietatea o cuprinde şi pe aceea de a preda înscrisurile necesare pentru
efectuarea înscrierii.

2.6. Obligația de a da bunuri de gen

- debitorul are dreptul să aleagă bunurile ce vor fi predate.
- el nu este însă liberat decât prin predarea unor bunuri de calitate cel puţin
medie.
- debitorul nu este liberat de predare prin peirea sau deteriorarea bunurilor

2.7. Obligația de a da o sumă de bani

- debitorul unei sume de bani este liberat prin remiterea către creditor a sumei
nominale datorate.
- plata se poate face prin orice mijloc folosit în mod obişnuit în locul unde
aceasta trebuie efectuată.
- cu toate acestea, creditorul care acceptă un cec ori un alt instrument de plată
este prezumat că o face numai cu condiţia ca acesta să fie onorat.

2.8. Obligația de a constitui o garanție

23
 Cel care este ţinut să constituie o garanţie, fără ca modalitatea şi forma
acesteia să fie determinate, acesta este liberat prin oferirea, la alegerea sa, a unei
garanţii reale sau personale ori o altă garanţie suficientă.
SUBIECTUL NR. 86
DATA, LOCUL ȘI DOVADA PLĂȚII

1.DATA PLĂȚII
1.1. Regula exigibilității creanței - plata se face atunci când datoria a ajuns la
scadență, deci creanța a devenit exigibilă (art.1495 alin.1 Cod Civ.)

1.2. Exigibilitatea creanței în funcție de natura obligației

În cazul obligațiilor pure și simple (cu executare imediată), plata trebuie
făcută la momentul nașterii raportului juridic obligațional.
În cazul obligațiilor afectate de un termen suspensiv, plata devine exigibilă
la termenul stabilit de părți.
Dacă termenul a fost stipulat exclusiv în favoarea debitorului, acesta poate face
plata și înainte de împlinirea lui:
a) excepție – când părțile au prevăzut contrariul ori dacă aceasta rezultă din
natura contractului ori din împrejurările în care a fost încheiat;
b) creditorul va putea însă să refuze plata anticipată dacă dovedește un interes
legitim în efectuarea plății la scadență;
c) cheltuielile suplimentare cauzate prin executarea anticipată a obligației sunt
în sarcina debitorului
Dacă termenul este prevăzut în favoarea creditorului, acesta poate pretinde
plata și înainte de împlinirea lui.
Termenul stabilit în favoarea ambelor părți, face ca plata anticipată să poată
interveni numai prin acordul ambelor părți.

1.3. Modalități de determinare a datei plății

Atunci când părțile nu au prevăzut un termen pentru executarea obligației ori
acesta nu este determinat in temeiul naturii ori obiectului contractului, al practicilor
statornicite de părți ori al uzanțelor, partea interesată poate solicita instanței
stabilirea termenului atunci când natura prestației sau locul unde urmează să se facă
plata o impune (art.1495).

1.4. Data plății făcută prin virament bancar

Dacă plata se face prin virament bancar, data plăţii este aceea la care contul
creditorului a fost alimentat cu suma de bani care a făcut obiectul plăţii. (se prezumă
efectuată dacă există ordinul de plată vizat de instituția de credit și semnat de
debitor). Debitorul are oricând dreptul să solicite instituţiei de credit a creditorului o
confirmare, în scris, a efectuării plăţii prin virament. Această confirmare face dovada
plăţii.

2. LOCUL PLĂȚII
2.1. Modalități de determinare a locului plății – locul plății poate fi determinat
prin raportare la:
a) voința părților, prin stipularea în contract a unui anumit loc pentru executarea
prestației. La domiciliul creditorului – portabilă, la dobiciliul debitorului – cherabilă.
b) natura prestației
c) interpretarea contractului
d) practicile statornicite între părți
e) uzanțele aplicabile

24
 2.2. Reguli supletive de determinare a locului plății – dacă locul plății nu
poate fi determinat, vor deveni aplicabile dipozițiile art.1494 (reguli speciale):
a) obligaţiile băneşti trebuie executate la domiciliul sau, după caz, sediul
creditorului de la data plăţii; (portabilă)
b) obligaţia de a preda un lucru individual determinat trebuie executată în locul
în care bunul se afla la data încheierii contractului;
c) regulă cu aplicație generală - celelalte obligaţii se execută la domiciliul sau,
după caz, sediul debitorului la data încheierii contractului (cherabilă) - de ex.
predarea bunurilor de gen
Precizare – partea care, după încheierea contractului, își schimbă domiciliul
sau, după caz, sediul determinat ca loc al plății suportă cheltuielile suplimentare
cauzate de această modificare.
Cheltuielile plăţii sunt în sarcina debitorului, în lipsă de stipulaţie contrară
(art.1498).

3. DOVADA PLĂȚII
3.1. Dovada plății prin orice mijloc de probă
Dacă prin lege nu se prevede altfel, dovada plăţii se face cu orice mijloc de
probă. (art.1499)
În cazul în care plata are ca obiect predarea unei sume mai mari de 250 lei,
atunci vor deveni incidente dispozițiile art.309 Cod Proc. Civ.

3.2. Sarcina probei – incumbă, în principiu, debitorului.

3.3. Dreptul debitorului de a obține de la creditor chitanța liberatorie și

emiterea înscrisului original al creanței
Debitorul are dreptul la o chitanţă liberatorie, precum şi, dacă este cazul, la
remiterea înscrisului original al creanţei (art.1500).
În cazul în care creditorul refuză, în mod nejustificat, să elibereze chitanţa,
debitorul are dreptul să suspende plata (fie plata nu a fost realizată la momentul
solicitării chitanței/ fie plata nu a fost făcută în întregime, caz în care va opera
suspendarea obligației de plată a restului datoriei neachitate).
Cheltuielile întocmirii chitanţei sunt în sarcina debitorului, în lipsă de stipulaţie
contrară.
Dacă este cazul, debitorul care și-a executat obligația are dreptul și la emiterea
de către creditor al înscrisului original al creanței (art.1500).
Remiterea poate fi făcută debitorului/ unuia dintre codebitori/ fideiusorului.

3.4. Prezumții de plată

a) Prezumţia executării prestaţiei accesorii – consemnarea în chitanță a
primirii prestației principale face să se presume, până la proba contrară, executarea
prestațiilor accesorii (art.1501)
b) Prezumţia executării prestaţiilor periodice - predarea chitanței în care s-a
consemnat primirea uneia dintre prestaţiile periodice care fac obiectul obligaţiei face
să se prezume, până la proba contrară, executarea prestaţiilor devenite scadente
anterior (art.1502)
c) Prezumția stingerii obligației prin plată - se prezumă stingerea obligației
prin plată în ipoteza în care creditorul a remis voluntar debitorului (unuia dintre
codebitori/fideiusorului) înscrisul original constatator al creanței.
Dacă înscrisul original remis voluntar este întocmit în formă autentică, creditorul
are dreptul să probeze că remiterea s-a făcut pentru un alt motiv decât stingerea
obligaţiei. (art.1503)
d) Prezumția de remitere voluntară a înscrisului original al creanței – se
prezumă, până la proba contrară, că intrarea debitorului sau, după caz a

25
codebitorului ori a fideiusorului în posesia înscrisului original al creanţei s-a făcut
printr-o remitere voluntară din partea creditorului.
- persoana interesată ar putea face dovada că remiterea înscrisului de către
creditor nu a fost voluntară, caz în care dovada acestei împrejurări poate fi făcută cu
orice mijloc de probă, fiind vorba de un fapt juridic stricto sensu
- cel interest va putea dovedi că intrarea înscrisului constatator al creanței în
posesia debitorului nu s-a realizat prin remiterea sa de către creditor, ci prin altă
modalitate.
e) Prezumția efectuării plății prin virament bancar - dacă plata se face prin
virament bancar, ordinul de plată semnat de debitor şi vizat de instituţia de credit
plătitoare prezumă efectuarea plăţii, până la proba contrară. (art.1504)
În afară de ordinul de plată, debitorul poate solicita oricând instituției de credit a
creditorului, confirmarea, în scris, a efectuării plății prin virament, confirmare care
face dovada plății.

SUB.87
REZOLUȚIUNEA
(art.1549-1554)

1. NOȚIUNE
Rezoluțiunea reprezintă sancțiunea care poate interveni în cazul neexecutării,
de regulă, culpabile a obligațiilor izvorâte dintr-un contract (în principiu, sinalagmatic)
cu executare uno ictu, constând în desființarea retroactivă a acestuia.
În doctrină, rezoluțiunea a mai fost definită ca fiind un remediu pentru
neexecutare.

2.CLASIFICARE DUPĂ IZVORUL REZOLUȚIUNII

a) Rezoluțiunea legală – intervine in temeiul legii
b) Rezoluțiunea convențională – intervine în temeiul voinței părților

3.CLASIFICARE DUPĂ MODUL DE OPERARE

a) Rezoluțiunea judiciară – se dispune, la cerere, de către organul de
jurisdicție
b) Rezoluțiunea unilaterală – operează prin declarație de rezoluțiune a părții
interesate
c) Rezoluțiunea de plin drept – intervine fie în cazurile expres prevăzute de
lege, fie atunci când părțile au convenit astfel

4. CORELAȚIA DINTRE CLASIFICAREA REZOLUȚIUNII

- cele două clasificări ale rezoluțiunii nu se confundă
- rezoluțiunea legală poate fi:
- judiciară
- unilaterală
- de plin drept
- rezoluțiunea convențională poate fi:
- unilaterală
- de plin drept

5. DOMENIU DE APLICARE
- ca regulă, rezoluțiunea intervine în cazul contractelor sinalagmatice, având
ca fundament reciprocitatea și interdependența obligațiilor ce izvorăsc din acest tip
de contracte;

26
 - neîndeplinirea culpabilă a uneia dintre obligații lipsește de suport juridic
executarea obligației reciproce și interdependente asumate de cealaltă parte,
aceasta fiind îndreptățită să solicite desființarea contractului respectiv;
- rezoluțiunea poate interveni și în cazul neexecutării de către debitor a
unei obligații asumate printr-un contract unilateral, având în vedere dispozițiile
legale care reglementează această sancțiune nu fac nicio distincție în acest sens, or
unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă;

6. TITULARUL DREPTULUI DE A CERE REZOLUȚIUNEA

- rezoluțiunea poate fi cerută numai de către creditorul obligației
neexecutate culpabil, iar nu și de către partea vinovată de neexecutarea obligației
pe care și-a asumat-o prin contract;
- cel care solicită rezoluțiunea trebuie să iși fi executat obligația asumată prin
contract ori să se declare gata să și-o execute;

7. DREPTUL DE OPȚIUNE AL CREDITORULUI

- partea îndreptățită poate alege între a solicita rezoluțiunea contractului sau
executarea silită (în natura, sau după caz prin echivalent) a obligației asumate de
cealaltă parte contractantă, precum și obligarea debitorului la plata daunelor
interese, dacă este cazul (art.1549)

SUB.88
REZOLUȚIUNEA UNILATERALĂ ȘI CONVENȚIONALĂ
art.1552- art.1554

1. REZOLUȚIUNEA UNILATERALĂ
1.1. Cazuri în care intervine rezoluțiunea unilaterală: (art.1552 alin.1)
a) Când părțile au convenit astfel
b) Dacă debitorul se află de drept în întârziere
c) Când debitorul nu a executat obligația în termenul fixat prin punerea în
întârziere

1.2. Cazuri în care nu intervine rezoluțiunea unilaterală

- rezoluțiunea nu poate fi pronunțată decât de instanță, dispozițiile art.1552 Cod
Civ. nefiind aplicabile, în cazul contractului de întreținere, atunci când
comportamentul celeilalte părți face imposibilă executarea contractului în condiții
conforme bunelor moravuri, precum și atunci când se întemeiează pe neexecutarea
fără justificare a obligației de intreținere; orice clauză contrară este considerată
nescrisă

1.3. Declarația de rezoluțiune

- declarația de rezoluțiune este irevocabilă de la data comunicării ei către
debitor, sau după caz, de la data expirării termenului fixat prin punerea in întârziere
- declarația de rezoluțiune trebuie făcută în termenul de prescripție prevăzut de
lege pentru acțiunea corespunzătoare acesteia (art.1552 alin.2)
- pentru a fi opozabilă terților, declarația de rezoluțiune se înscrie in cartea
funciară ori, după caz, în alte register de publicitate (art.1552 alin.3)

1.4. Constatarea rezoluțiunii - instanța doar constată intervenirea

rezoluțiunii unilaterale, verificând doar îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege
pentru aceasta;

2. REZOLUȚIUNEA CONVENȚIONALĂ

27
 2.1. Noțiune
Rezoluțiunea convențională (care după modul de operare ar putea fi o
rezoluțiune unilaterală sau o rezoluțiune de plin drept) intervine în baza pactelor
comisorii stabilite de părți:
a) Sunt clauze referitoare la desființarea contractului în caz de neexecutare
culpabilă a obligației asumate de către oricare dintre ele
b) Produc efecte dacă prevăd, în mod expres, obligațiile a căror neexecutare
atrage rezoluțiunea de drept a contractului (art.1553 alin.1)

2.2. Tipuri de pacte comisorii

a) Părțile prevăd că neexecutarea obligațiilor atrage rezoluțiunea
contractului
- trebuie prevăzute în mod expres in contract obligațiile a căror neexecutare
atrage rezoluțiunea (art.1553 alin.1)
- este necesară punerea în intârziere a debitorului (art.1553 alin.2)
- punerea în întârziere trebuie să indice in mod expres condițiile în care
operează pactul comisoriu (art.1553 al.3)
- ulterior punerii în întârziere, creditorul trebuie să ii comunice debitorului
declarația scrisă de rezoluțiune
- rezoluțiunea va opera din momentul comunicării către debitor a declarației
unilaterale de rezoluțiune
- rezoluțiunea nu va opera dacă partea culpabilă își execute obligația înainte de
notificarea declarației unilaterale de rezoluțiune

b) Părțile prevăd că neexecutarea obligațiilor atrage rezoluțiunea

contractului, fără a fi necesară punerea în întârziere a debitorului
- trebuie prevăzute în mod expres în contract obligațiile a căror neexecutare
atrage rezoluțiunea (art.1553 alin.1 Cod Civ)
- punerea în întârziere nu mai este necesară (art.1553 al.2 Cod Civ.)
- creditorul trebuie să ii comunice debitorului declarația scrisă de rezoluțiune
- rezoluțiunea va opera din momentul comunicării către debitor a declarației
unilaterale de rezoluțiune
- rezoluțiunea nu va opera dacă partea culpabilă își execute obligația înainte de
notificarea declarației unilaterale de rezoluțiune

c) Părțile prevăd că neexecutarea culpabilă a obligației atrage rezoluțiune,

fără a mai fi necesară punerea în întârziere sau vreo altă formalitate
- trebuie prevăzute în mod expres în contract obligațiile a căror neexecutare
atrage rezoluțiunea (art.1553 alin.1 Cod Civ)
- punerea în întârziere și comunicarea declarației de rezoluțiune nu mai sunt
necesare
- rezoluțiunea operează din momentul neexecutării de către debitor a
obligației.

2.3. Limitele intervenției instanței de judecată

Eventuala intervenție a instanței vizează constatarea existenței unei
neexecutări culpabile, validitatea pactului comisoriu și corecta sa aplicare de către
partea îndreptățiță sau după caz, incidența unei dispoziții legale care să prevadă
rezoluțiunea de plin drept; prin urmare, instanța nu mai pronunță rezoluțiunea, ci
doar constată, dacă este cazul că rezoluțiunea a operat.

3. EFECTELE REZOLUȚIUNII
- vor fi aceleași indiferent de felul rezoluțiunii
- constau, în principal, în desființarea retroactivă a contractului (art.1554 alin.1)

28
 - rezoluțiunea nu va produce efecte asupra clauzelor referitoare la soluționarea
diferendelor ori asupra celor care sunt destinate să producă efecte chiar și în caz de
rezoluțiune (art.1554 alin.2)
- părțile vor putea solicita repunerea în situația anterioară, prin restituirea a
ceea ce s-a executat în baza contractului desființat, iar, dacă este cazul, se va aplica
și regula resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis, în condiții asemănătoare celor
din materia nulității (art.1554 alin.1)
- partea care și-a executat obligația ori s-a declarat gata să-și execute obligația
poate să obțină despăgubiri pentru repararea prejudiciului suferit prin neexecutarea
culpabilă a obligației de către cealaltă parte (art.1549 alin.1)

SUB.89
COMPARAȚIE ÎNTRE REZOLUȚIUNE ȘI REZILIERE

1. NOȚIUNE
Rezoluțiunea reprezintă sancțiunea care poate interveni în cazul neexecutării,
de regulă, culpabile a obligațiilor izvorâte dintr-un contract (în principiu, sinalagmatic)
cu executare uno ictu, constând în desființarea retroactivă a acestuia.
Rezilierea reprezintă sancțiunea care intervine în cazul neexecutării, de regulă,
culpabile a unei obligații izvorâte dintr-un contract (în principiu, sinalagmatic) cu
executare succesivă, constând în desfacerea contractului respectiv (numai pentru
viitor).

2. ASEMĂNĂRI
- atât rezoluțiunea cât și rezilierea reprezintă sancțiuni care intervin în cazul
neexecutării, de regulă, culpabile a unei obligații izvorâte dintr-un contract (în
principiu, sinalagmatic)
- pot opera în aceleași modalități (pe cale judiciară, unilaterală sau de drept)
- dacă nu se prevede altfel, dispozițiile referitoare la rezoluțiune se aplică și in
cazul rezilierii (art.1549 alin.3 Cod Civ.)

3. DEOSEBIRI

REZOLUȚIUNEA
- se aplică contractelor cu executare
dintr-o dată
- nu intervine atunci când neexecutarea
este de mică insemnătate (orice clauză
contrară fiind considerată nescrisă), in
acest caz intervine, dacă este cazul
reducerea prestațiilor (art.1551 alin.1)
- operează cu titlu retroactiv, de la
momentul încheierii contractului
(art.1554 alin.1)
- la cerere se va putea dispune
repunerea părților în situația anterioară
prin restituirea prestațiilor executate
REZILIEREA
- se aplică contractelor cu executare
succesivă
- intervine atunci când neexecutarea
este mică însemnătate și are caracter
repetat (orice clauză contrară fiind
considerată nescrisă) – art.1551 alin.1
- operează numai pentru viitor, de la
momentul intervenirii sancțiunii
(art.1554 alin.3)
- nu se mai poate dispune restituirea
prestațiilor deja executate

SUB. 90
IPOTECA
(noțiune, caractere juridice, feluri)

29
 1. NOȚIUNE
Ipoteca este definită de art. 2343 C. civ. ca fiind acel „(...) drept real asupra
bunurilor mobile sau imobile afectate executării unei obligaţii ). Deşi textul de lege nu
precizează în mod expres, spre deosebire de gaj şi dreptul de retenţie, de esenţa
ipotecii este faptul că ea se constituie fără deposedarea prevede constituitorului de
bunul grevat. De asemenea, fiind o veritabilă garanţie reală, ipoteca asigură
titularului ei atât un drept de urmărire, cât şi un drept de preferintă.
Ipoteca este acea garanție reală care se constituie fără deposedarea
constituitorului și care presupune afectarea unui bun, mobil sau imobil, garantării
unei obligații, conferind titularului ei atât un drept de urmărire, cât și un drept de
preferință.

2. CARACTERE JURIDICE
a) Ipoteca este un drept real, ea conferind titularului său atât un drept de
urmărire cât și un drept de preferință.
Dreptul de urmărire este acea prerogativă în temeiul căreia creditorul ipotecar
este îndreptățit să urmărească și să valorifice bunul grevat în mâinile oricui el s-ar
găsi, chiar dacă a fost înstrăinat de către constituitor.
Dreptul de preferință este prerogativa recunoscută creditorului ipotecar de a-și
realiza cu prioritate creanța înaintea creditorilor chirografari, precum și înaintea
creditorilor ipotecari de rang inferior.
b) Ipoteca este un drept accesoriu - se constituie pentru a însoți și garanta
o obligație principală. In consecinta, nașterea dreptului de ipotecă implică existența
valabilă a creanței garantate. Dreptul de creanță, este, de regulă prealabil sau
concomitent constituirii ipotecii. El poate fi și ulterior, intrucât ipoteca se poate
constitui si pentru a garanta o obligație viitoare.
- transmiterea obligatiei principale are drept consecință și transmiterea
ipotecii
- stingerea creanței atrage și stingerea ipotecii
c) Ipoteca este indivizibilă - bunul in integralitatea lui și fiecare parte din el
sunt afectate garantării creanței in totalitatea ei. Dacă ipoteca poartă asupra mai
multor bunuri, fiecare dintre ele este afectată garantării întregii obligații. Astfel,
- în caz de achitare parțială a datoriei, când ipoteca rămâne nefractionată,
imobilul în întregimea lui rămâne în continuare afectat garantării părții din creanța
rămasă neachitata;
- în situatia in care bunul grevat este divizat, creditorul este îndrituit să se
îndrepte impotriva oricăruia dintre proprietari pentru întreaga datorie.
- când creanța se divide, fiecare dintre succesori este îndreptățit, pentru
partea ce-i revine, sa urmărească bunul în integralitatea lui; când datoria se divide,
succesorul în patrimoniul căruia intră bunul ipotecat poate fi urmărit pentru intreaga
datorie.
Indivizibilitatea nu este de esența ipotecii, ci de natura ei, creditorul putând
renunța la acest beneficiu.

3. IPOTECA CONVENȚIONALĂ
Ipoteca convențională își are izvorul în contractul incheiat intre creditor si
constituitor.
A. Conditii de fond:
a) Cerinte care privesc persoana creditorului și a constituitorului:
- Identificarea celor două părți în cuprinsul contractului (creditor si
constituitor), sub sanctiunea nulitatii absolute;
- Constituitorul (debitorul sau un terț) trebuie să aibă capacitate deplină de
exercițiu. Ipoteca unui bun al minorului este posibilă numai pentru garantarea
propriilor obligatii.
- Titularul dreptului de ipoteca este de regula creditorul.
30
 Ipoteca mobiliara poate fi constituita si in favoarea unui tert, desemnat de catre
creditor; totodată, aceasta poate fi constituita in favoarea unuia sau mai multor
beneficiari simultan, care vor primi acelasi rang.
b) Cerințe referitoare la creanța garantată:
- Contractul de ipotecă trebuie să conțină elemente suficiente pentru a se
determina in mod rezonabil suma pentru care este constituită ipoteca, precum și
cauza obligației garantate.
- Poate fi garantată și o obligație viitoare, rangul ipotecii este dobândit din
momentul înscrierii garanției în registrul de publicitate.
c) Cerințe ce privesc bunul ipotecat
În situația în care constituitorul deține asupra bunului un drept anulabil ori
afectat de o condiție, el nu va putea conveni decât la o ipotecă supusă aceleiași
nulități sau condiții.
In absența unei prevederi legale contrare, contractul de ipotecă este valabil
dacă are ca obiect un bun viitor sau un bun al altuia, efectele contractului fiind
diferite după cum bunul grevat este imobil sau mobil. Astfel, în cazul imobilului,
nașterea ipotecii este amânată până la momentul înscrierii ei în cartea funciară,
ulterior intrării bunului imobil in patrimonial constituitorului; pentru mobile, ipoteca
consimțită va fi lipsită de eficiență până la momentul dobândirii bunului de către
constituitor.
B. Condiții de formă
Contractul de ipotecă este unul solemn, încheierea valabilă fiind condiţionată
de respectarea unor anumite cerinţe de formă, sub sanctiunea nulităţii absolute [art.
2378 alin. (1) C. civ. si art. 2388 C. civ.
Dacă ipoteca este imobiliară, contractul de ipotecă trebuie încheiat în forma
unui înscris autentic notarial; Dacă bunul este mobil, contractul de ipotecă trebuie
incheiat in forma autentică sau sub semnătură privată;
Nu se supun regulilor de drept comun privitoare la forma ceruta pentru
incheierea contractului de ipoteca:
- Ipoteca asupra instrumentelor financiare, care se constituie conform
regulilor pietei pe care acestea sunt tranzactionate.
- Ipoteca asupra acțiunilor și părților sociale ale unor societăți comerciale,
care se constituie potrivit regulilor prin legea specială.

4. IPOTECA LEGALĂ
Ea este intâlnită numai în materie imobiliară.
Cazurile de ipotecă legală prevăzute de art.2386 Cod civ.:
a) Ipoteca promitentului cumpărător pentru neexecutarea promisiunii de a
contracta având ca obiect un imobil înscris in cartea funciară, asupra imobilului
respectiv, pentru restituirea sumelor platite in contul acestuia.
b) Ipoteca vânzătorului asupra bunului vândut, pentru prețul datorat; se aplică
și in cazul schimbului cu sultă sau al dării în plată cu sultă în folosul celui care
înstrăinează, pentru plata sultei datorate.
c) Ipoteca celui care a împrumutat o suma de bani pentru dobândirea unui
imobil, asupra imobilului astfel dobândit, pentru restituirea împrumutului.
d) Ipoteca celui care a înstrăinat un imobil în schimbul întreținerii, asupra
imobilului înstrăinat, pentru plata rentei in bani corespunzătoare întreținerii
neexecutate.
e) Coproprietarii pentru plata sultelor sau a prețului datorat de coproprietarul
adjudicator al imobilului ori pentru garantarea creanței rezultand din evicțiune,
asupra imobilelor ce au revenit coproprietarului tinut de o atare obligatie.
f) Arhitectii și antreprenorii care au convenit cu proprietarul să edifice, să
reconstruiască sau să repare un imobil, asupra imobilului, pentru garantarea sumelor
datorate acestora, insă numai in limita sporului de valoare realizat.

31
 g) Legatarii cu titlu particular, asupra imobilelor din moștenire cuvenite celui
obligat la executarea legatului, pentru plata acestuia.
Alte cazuri prevăzute de lege:
- Ipoteca autorului de bună-credință asupra imobilului, pentru plata
indemnizatiei datorate de catre proprietarul care invoca accesiunea.
- Ipoteca proprietarului inițial asupra imobilului pentru plata acestuia de către
autorul lucrării.
- Ipoteca uzufructuarului asupra imobilului grevat.
- Ipoteca gerantului asupra imobilului geratului pentru garantarea restituirii
cheltuielilor efectuate.
- Ipoteca antreprenorului asupra lucrării efectuate până la achitarea prețului
datorat pentru ea.

5. PUBLICITATEA IPOTECII IMOBILIARE

Rolul publicităţii este de a face ipoteca cunoscută terţilor. Tocmai de aceea, in
principiu, ipoteca le devine opozabilă din momentul îndeplinirii formalităţilor de
publicitate (art. 2346 C. civ.). Efectele îndeplinirii formalităţilor de publicitate sunt
însă de intensitate diferită, după cum ipoteca este imobiliară sau mobiliară.
Potrivit art. 2377 C. civ., ipoteca asupra unui bun imobil se constituie prin
înscriere în cartea funciară. Indiferent că ipoteca imobiliară este legală sau
convențională, ea se dobândeşte atât în raporturile dintre părţi, cât si faţă de terţi,
numai prin înscriere în cartea funciară.
Ipoteca trebuie înscrisă în cartea funciară şi, atunci când are ca obiect o
universalitate de fapt, pentru a greva bunurile imobile pe care le cuprinde (art. 2377
alin. (2).C. civ.).
Am arătat anterior că este valabil contractul de ipotecă ce poartă asupra unui
bun viitor. O atare ipotecă nu va putea fi înscrisă în cartea funciară, în principiu,
decât din momentul în care bunul a intrat în patrimoniul constituitorului, sub condiția
înscrierii dreptului grevat în cartea funciară. Soluţia este impusă de principiul
relativităţii înscrierii în cartea funciară consacrat de art. 893 C. civ.
Prin excepţie, ipoteca poate fi înscrisă în cartea funciară, chiar dacă ea poartă
asupra unui bun viitor. Astfel, art. 2380 C. civ. prevede că ipoteca asupra unei
construcții viitoare poate fi înscrisă cartea funciară. Nu este vorba de o veritabilă
intabulare, ci doar de o înscriere provizorie a ipotecii. Textul este corelat cu art. 898.
pct l Cod civil, potrivit căruia, dacă dreptul real grevează o construcţie viitoare el
poate face obiectul unei înscrieri provizorii.
Ipoteca constituită asupra chiriilor și arenzilor prezente și viitoarea produse
de un imobil, precum indemnizaţiile plătite în temeiul unor contracte de asigurare cu
privire la aceste chirii și arenzi este supusă regulilor publicității imobiliare deşi ele au
o natură, mobiliară (art. 2379 alin. 2 Cod civil
Cu titlul unei norme tranzitorii, art. 104 din Legea nr. 71/2001, prevede că: „(1)
Constituirea, conţinutul și opozabilitatea drepturilor reale de garanţie sunt supuse
dispoziţiilor legii în vigoare la data când s-au născut. (2) Formalităţile de publicitate
pentru opozabilitate faţă de terţi a drepturilor reale de garanţie sunt supuse
dispoziţillor legii în vigoare la data efectuării acestora. (3) Drepturile reale de garanţie
își păstrează rangul de prioritate dobândit conform legii în vigoare la momentul
realizării formalităţilor de publicitate".

SUB. 91
TRANSMITEREA ȘI STINGEREA IPOTECII

32
 1. TRANSMITEREA IPOTECII
Transmiterea ipotecii poate avea loc atât pe cale principală cât și pe cale
accesorie.
1.1. Transmiterea ipotecii pe cale accesorie - ipoteca se transmite odată cu
creanța pe care o garantează.
1.2. Transmiterea ipotecii pe cale principală se produce independent de
creanța garantată. Ea poate avea loc numai dacă suma pentru care este constituită
ipoteca este determinată in actul constitutiv.
Transmiterea pe cale principală se poate realiza in două forme: cesiunea
rangului ipotecii sau a ipotecii înseși. Contractul de cesiune a rangului sau a
dreptului de ipotecă trebuie sa fie realizat in forma scrisă și adus la cunoștința
debitorului. Pentru opozabilitatea operațiunii de cesiune se impun a fi respectate
dispozițiile in materie de carte funciară sau, după caz, cel care reglementează
publicitatea ipotecii mobiliare.
a) Cesiunea rangului ipotecii: reprezintă acea operațiune juridică prin care
doi creditori ipotecari ai aceluiași debitor convin la schimbarea rangului ipotecii lor.
Cesiunea rangului implică întotdeauna un schimb, așa incât părțile implicate
sunt intotdeauna doi creditori ipotecari.
Cesiunea rangului nu poate prejudicia creditorii cu alte garantii sau persoanele
care dețin drepturi asupra bunului grevat și care nu au consimțit la schimb. Tocmai
de aceea acestia sunt ținuți să respecte convenția de cesiune numai în limita în care
erau obligați să respecte garanția al carei rang a fost cedat. Cesiunea rangului se
poate face numai in limita creanței ipotecare care are rangul preferat.
Cesiunea este irevocabila, cu o exceptie: atunci cand bunul ipotecat este
vandut la licitatie creditorului care a dobandit rangul unei creante sub conditie, va
putea renunță la beneficiul schimbării de rang, creanța inițială reluâdu-și rangul
initial.
b) Cesiunea dreptului de ipotecă este acea operațiune juridică prin care un
creditor ipotecar cedează unui creditor chirografar al aceluiași debitor dreptul său de
ipoteca. Transmiterea dreptului de ipotecă operează în limita crenței ipotecare,
pentru protejarea intereselor creditorilor ce dețin garanții reale de rang inferior celei
cedate și ale debitorului.
Cesiunea rangului se face în limita creanței ipotecare al cărui rang a fost cedat,
iar schimbul rangului se face in limita creantei ipotecare care are rangul preferat.

2. STINGEREA IPOTECII
Poate avea loc pe cale accesorie, ca urmare a stingerii obligației garantate, sau
pe cale principală, independent de creanța ipotecară.
In materie imobiliară cauzele de stingere nu iși produc efectele decât prin
radierea din cartea funciară (pierderea sau stingerea drepturilor reale se produc
numai prin radierea lor din cartea funciara). In materia specială a ipotecii imobiliare
stingerea ei se poate produce prin radiere sau prin pieirea totala a bunului. Ipoteca
nu se stinge prin pieirea bunului, atunci când sunt îndeplinite condițiile subrogației
reale cu titlu particular.
2.1. Stingerea ipotecii pe cale accesorie.
Stingerea obligației garantate, prin oricare din modalitățile prevăzute de lege,
conduce și la încetarea ipotecii mobiliare, si, respectiv, la radierea ipotecii imobiliare.
Ipoteca se stinge si ca urmare a neîndeplinirii evenimentului de care depinde
nașterea obligației principale sau în consecință indeplinirii evenimentului de care
depinde stingerea crentei garantate.
In toate cazurile de stingere a ipotecii pe cale accesorie, părțile pot conveni ca
ea sa fie folosită pentru garantarea unei alte obligații determinate sau determinabile
fără a se vătăma drepturile dobândite de alte persoane (situatia menținerii ipotecii
pentru garantarea unei noi datorii). In acest caz, rangul ei va fi dat de momentul
inscrierii mențiunii de menținere.
33
 2.2. Stingerea ipotecii pe cale principală.
Ipoteca mobiliară se poate stinge, iar cea imobiliară se poate radia,
independent de creanța ipotecară, ca urmare:
- a neîndeplinirii evenimentului de care depinde nașterea ipotecii sau îndeplinirii
evenimentului de care depinde stingerea ei
- a dobândirii de către creditor a bunului grevat sau a confuziunii calității de
creditor ipotecar cu aceea de proprietar al bunului;
- a renuntării exprese sau tacite a creditorului la ipoteca
In legatură cu renunțarea la ipoteca:
- renunțarea este un act juridic unilateral si irevocabil al creditorului
- ea nu produce efecte asupra creanței garantate, neavând nici măcar valoarea
unei prezumtii de remitere de datorie
Totodată, debitorul care putea să opună compensaţia şi care a plătit datoria nu
se mai poate prevala, în detrimentul terţilor, de ipotecile creanţei sale.

34