TEMA 3: ÎNCHEIEREA CONTRACTULUI CIVIL

§1. Generalităţi privind încheierea contractului.

Problema ce priveşte încheierea contractului constituie nu doar una
teoretică, ci este caracterizată prin implicaţii practice. Astfel, este
deosebit de important să constatăm corect faptul, momentul şi locul
încheierii contractului, pornind de la aceea, că anume cu aceasta este
legat şi dobândirea de către părţi a drepturilor şi obligaţiilor.
Inexistenţa unui contract încheiat duce în mod inevitabil la lipsa
drepturilor şi obligaţiilor pentru părţi.
De multe ori este confundată realizarea acordului de voinţă
– consimţământul cu încheierea contractului. Într-adevăr, la
contractele consensuale prin încheierea contractului înţelegem
realizarea acordului de voinţă al părţilor asupra clauzelor
contractuale. La contractul real şi formal aceasta, însă, nu este
suficient – pentru considerarea încheierii acestor contracte este
necesar realizarea şi altor acţiuni, cum ar fi autentificarea notarială,
înregistrarea, transmisiunea bunului etc. De esenţă, însă rămâne de a
determina corect momentul încheierii contractului, care este, de
regulă, condiţionat de momentul realizării acordului de voinţă a
părţilor asupra condiţiilor esenţiale ale contractului –
consimţământului.
Acordul de voinţă se realizează prin ofertă de a contracta şi
acceptarea ofertei. Acestea la rândul său sunt privite atât drept etape
de realizare a consimţământului, cât şi drept acte juridice separate.
În acest sens este deosebit de important de a determina conţinutul
fiecăreia, în vederea determinării condiţiilor şi modului de
manifestare a acestora.

§2. Oferta de a contracta.

2.1 Definiţie. În literatura de specialitate, oferta de a contracta
este determinată drept propunerea pe care o persoană o face altei
persoane sau publicului de a încheia un contract în anumite condiţii.
În acest context diferiţi autori privesc în mod diferit acest act. Astfel
unii îl consideră ca fiind una din cele două momente principale,
prezenţa cărora determină faptul încheierii contractului, iar alţii îl
consideră drept una din etapele prin care parcurge încheierea con-
tractului, determinând drept etape separate de ofertă – reclama,
negocierea etc. Ne permitem a nu fi întru totul de acord cu cea dea
doua viziune asupra problemei având în vedere faptul, că reclama
este nu altceva decât o modalitate sau un tip de ofertă, iar negocierea
presupune o perindare de oferte asupra unui obiect ce va constitui în
viitor obiect al contractului.
În această ordine de idei, vom ţine să definim oferta ca fiind
acel act juridic esenţial, la exprimarea consimţământului în cadrul
încheierii contractului, care presupune o propunere făcută de o
persoană, numită ofertant, în vederea încheierii contractului în
anumite condiţii. Ţinem să menţionăm, că acest act este în
capacitate de a produce efecte doar dacă este valabil exprimat.
2.2 Clasificarea ofertei. Problema clasificării ofertei nu şi-a
găsit o largă răspândire în literatura de specialitate, astfel cum mulţi
autori în mod diferit privesc importanţa acestei probleme.
Totuşi, încercăm să relevăm o clasificare, ţinând cont de
modalităţile care sunt expuse în literatura de specialitate.
Astfel, în funcţie de faptul cui îi este adresată oferta, deosebim,
oferta adresată unei persoane determinate, oferta adresată unui
grup de persoane şi oferta adresată publicului, fără a determina
careva categorii de persoane.
În funcţie de faptul dacă este stabilit sau nu timpul în care
poate fi acceptată oferta, deosebim, oferta făcută cu termen şi oferta
făcută fără termen.
În funcţie de faptul în ce formă este exprimată oferta, deosebim
oferta făcută tacit, verbal şi în scris.
Oferta adresată persoanei determinate în materie de efecte
produce efecte doar către cel cui i-a fost adresată oferta, iar prin
urmare doar acela poate s-o accepte sau să renunţe la ea. Oferta
adresată unui grup determinat de persoane presupune, că ofertantul
specializează oferta delimitând cercul potenţialilor persoane ce vor
avea capacitatea de a accepta oferta în funcţie de anumite criterii.
Asemenea criterii pot servi domeniul activităţilor profesate, califi-
carea (profesionalismul), forma organizatorico-juridică de activitate
etc. Determinarea acestor criterii deseori ţine de specificul
obiectului sau lucrării contractate. Uneori aceste criterii sunt expuse
într-un mod expres în conţinutul ofertei, alteori existenţa lor rezultă
în mod implicit, pornind de regulă de la natura obiectului contractat.
Astfel, în cazul în care o persoană înaintează oferta de a procura
servicii de consultanţă juridică, oferta este adresată în mod implicit
persoanelor care profesează în domeniul jurisprudenţei. Oferta
făcută public constituie acea ofertă, după care, în mod expres sau
implicit, nu poate fi determinată o persoană sau un careva grup de
persoane cui i-ar fi fost adresată în special oferta.
Oferta făcută fără termen, constituie acea ofertă, pe care per-
soana ce o face nu determină limite în timp în ce priveşte termenul
în care urmează a fi făcută acceptarea. Asemenea categorie de ofertă
poate înceta a mai produce efecte doar în momentul în care
ofertantul o retrage sau aceasta devine caducă. Oferta făcută cu
termen constituie oferta în care cel ce o face, stabileşte în ce termen
este posibil să fie făcută acceptarea. Importanţa determinării
termenului în care poate fi făcută acceptarea reiese din faptul că
după expirarea acestuia ofertantul nu este obligat să realizeze careva
acte suplimentare în vederea retragerii ofertei – aceasta se consideră
retrasă la scadenţă. Unii autori, însă, consideră, că expirarea
termenului nu constituie moment al încetării efectelor ofertei, astfel
cum ofertantul poate eventual admite şi o acceptare întârziată.
Considerăm incorectă o asemenea viziune a problemei, având în
vedere faptul că în cazul propunerii făcută cu întârziere, calificată de
aceşti autori drept acceptare realizată, nu poate fi examinată drept
acceptare a unei oferte, ci o ofertă nouă, deoarece aşa-zisa acceptare
se referă deja la o ofertă expirată, ce nu produce efecte. Deci,
aceasta apare drept o nouă ofertă care va fi acceptată eventual de cel
ce anterior a făcut o ofertă în termen. Acest fapt reiese din efectele
pe care le produce oferta făcută anterior - inexistenţa la momentul
survenirii propunerii.
Oferta făcută tacit constituie acea ofertă care nu este realizată
într-un mod special, cum ar fi cel verbal sau scris. Cu toate că
simpla tăcere nu constituie o modalitate de a realiza un act juridic,
dar totuşi se pot constata cazuri, când în funcţie de împrejurările în
care se găsesc persoanele, acestea se consideră că au efectuat o
ofertă scrisă. Astfel, în cazul în care unitatea de transport de
pasageri, care asigură transportarea pasagerilor pe o anumită rută
staţionează într-o staţie, aceasta ne dă de înţeles, că se înaintează o
propunere de a încheia un contract de transport. Oferta făcută verbal
constituie acea ofertă, care presupune expunerea propunerii de a
încheia contractul într-o formă verbală sau altă formă analogică
acesteia. Forma scrisă a expunerii ofertei constituie o modalitate de
exprimare a propunerii de a contracta, precum şi a condiţiilor ofertei
pe purtători de hârtie sau pe alţi purtători care pot fi similaţi
acestora, cum ar fi spre exemplu, purtătorii magnetici, panourile de
reclamă video etc.
2.3 Condiţiile ofertei. Fiind determinat drept un act juridic
esenţial la încheierea contractului, oferta de a contracta necesită a fi
exprimată în anumite condiţii. Astfel, respectarea condiţiilor de
înaintare a ofertei duce la posibilitatea acesteia de a produce efecte
juridice. În această ordine de idei determinăm existenţa următoarelor
condiţii ale ofertei. Oferta trebuie să îndeplinească condiţiile esen-
ţiale ale consimţământului. Această condiţie reiese din faptul, că
oferta şi acceptarea fiind două elemente esenţiale ale consimţămân-
tului, respectiv, fiecare din ele urmează să corespundă condiţiilor
generale ce ţin de consimţământ. Oferta trebuie să fi reală. Acest
fapt presupune, că ofertantul urmează a înainta o ofertă care
presupune posibilitatea atât a acceptării ei, cât şi a executării
contractului încheiat. Astfel, propunerea de a executa careva lucrări
de construcţie şi amenajare într-un termen extrem de restrâns, care
va afecta calitatea lucrărilor şi securitatea beneficiarilor obiectului ar
constitui un obiectiv nereal. Oferta trebuie să fie serioasă. Oferta
înaintată trebuie să presupună un scop serios, astfel cum aceasta pe
lângă faptul că trebuie să urmărească scopul însăşi a încheierii
contractului, mai este necesar de a presupune şi un obiectiv serios.
Oferta trebuie să fie conştientă. Ofertantul care a realizat actul de
ofertă, dar care nu a conştientizat acest fapt nu poate fi considerat
ofertant. Cele mai dese ori anume ofertele înaintate într-o formă
tacită permite producerea unei aluzii de ofertă. Oferta trebuie să fie
neviciată, astfel cum impunerea prin metode violente, prin eroare
sau prin violenţă la exprimarea voinţei de a contracta, inclusiv şi în
ce priveşte înaintarea ofertei constituie o condiţie de declarare a
nulităţii ofertei. Oferta trebuie să fie cu intenţie de a crea efecte, fapt
care presupune conştientizarea de către ofertant a faptului că drept
urmare a înaintării ofertei actul de acceptare va constitui încheierea
contractului şi că ofertantul urmăreşte anume aceste efecte. Oferta
trebuie să fie fermă fapt care presupune încrederea totală a
ofertantului în faptul, că el este interesat a încheia contractul şi a
suporta toate efectele acestuia. Aceasta, însă, nu lipseşte ofertantul
de dreptul de a retrage oferta atunci când se constată dezavantajul
său. Oferta neechivocă presupune, ca aceasta nu poate fi doar
presupusă de acceptant, ci urmează a fi conştientizată. Oferta trebuie
să fie precisă şi completă. Această condiţie presupune ca oferta
înaintată să releve pe deplin limitele obiectului propus spre
contractare, excluzând orice rezerve sau inexactităţi.
2.4. Efectele ofertei. Vorbind despre efectele oricărui act
juridic, inclusiv şi despre ofertă, este necesar de menţionat, că acesta
presupune următoarele categorii de efecte:
1. efectele exprimării nevalabile a ofertei;
2. efectele exprimării valabile a ofertei;
3. efectele revocării ofertei;
4. efectele acceptării ofertei;
În continuare ţinem să relevăm pe scurt conţinutul fiecăreia
din categoriile de efecte.
Oferta exprimată cu încălcarea condiţiilor de validitate ale
acesteia, produce are ca efect nulitatea.
Oferta exprimată valabil presupune realizarea unui act
juridic unilateral cu toate efectele ce rezultă din acesta. Principalul
efect pe care poate să-l aibă oferta valabil exprimată, aceasta este
acceptarea ei, iar prin urmare încheierea contractului prin realizarea
consimţământului. Este necesar doar să menţionăm, că în acest
context vom vorbi despre efectele precedate momentului acceptării
ofertei. Astfel, oferta valabil exprimată are forţă obligatorie pentru
ofertant. Acest efect poate fi pus sub condiţie de termen. Astfel,
atunci când oferta este făcută cu indicarea termenului, aceasta este
obligatorie pentru ofertant doar pentru perioada termenului
respectiv. Atâta timp cât oferta nu a întâlnit acceptarea, ofertantul
poate revoca oferta. Aceasta constituie o posibilitate a ofertantului,
dar care urmează să fie făcută în aceeaşi formă în care a fost făcută
oferta sau într-o formă declarată de acesta la momentul înaintării
ofertei ori stabilită prin lege. În momentul în care ofertantul şi-a
pierdut capacitatea sa contractuală sau a decedat, oferta devine
caducă. De asemenea oferta poate deveni caducă atunci, când
obiectul contractului devine inefectiv. Inefectivitatea obiectului se
constată atunci, când încetează a mai exista scopul în vederea căruia
a fost emisă oferta sau se constată dezavantajul sau imposibilitatea
ulterioarei încheieri a contractului. Aceasta se poate produce şi în
privinţa ofertei făcută cu termen şi în privinţa ofertei fără termen.
După cum am mai menţionat, ofertantul este în drept în
orice moment, până la acceptarea ofertei de a o revoca. Oferta
revocată presupune lipsa efectelor ce rezultă din validitatea sa.
Astfel, oferta revocată nu mai poate fi acceptată, iar prin urmare o
eventuală acceptare după revocarea ofertei va fi considerată drept
una fără efecte sau, eventual – o nouă ofertă.
Efectele acceptării ofertei. Principalul şi cel mai important
efect al acceptării ofertei constituie realizarea consimţământului în
contract, iar la contractele consensuale şi încheierea contractului.

§3 Acceptarea ofertei
3.1 Definiţie. Acceptarea constituie cea de-a doua latură
esenţială a consimţământului şi este un răspuns ce constă în
manifestarea de voinţă privind acceptarea ofertei. Este deosebit de
important, sub aspect practic, de a face diferenţierea între ofertă şi
acceptare, astfel cum nu totdeauna cel ce iniţiază negocierile este
“sortit” să primească acceptarea. Astfel, spre exemplu, în cazul în
care au loc negocierile, ofertantul propune preţul, iar potenţialul
contractant propune la rândul său alt preţ, venind în acest caz deja ca
ofertant, iar în cazul în care preţul devine avantajos pentru ambele
părţi, acesta este acceptat de către cel ce a iniţiat negocierile, el
dobândind în acest caz calitatea de acceptant.
3.2 Clasificarea acceptării. Problema clasificării acceptării
este la fel de importantă cum şi problema clasificării ofertei. În
literatura de specialitate întâlnim diverse criterii de clasificare a
acceptării. Astfel, în funcţie de forma acceptării, deosebim accep-
tarea făcută în scris şi acceptarea făcută verbal. Acceptarea tacită
constituie o formă a exprimării acceptului, în care persoana cui i s-a
adresat oferta, într-o formă verbală sau o altă formă similară acesteia
a dat răspunsul cu privire la acordul încheierii contractului. Este
important de menţionat, că forma verbală a acceptării nu asigură
efectiv opozabilitatea actului de acceptare a ofertei. În acest sens, la
o eventuală divergenţă în ce priveşte corectitudinea exprimării
actului de acceptare a ofertei sau la exprimarea ofertei viciate, va
apărea problema în ce priveşte cui i se acordă prezumţia încrederii.
În acest sens, opozabilitatea va fi posibil de asigurat doar atunci
când din împrejurările, faptele sau circumstanţele descrise de părţi
va reieşi corectitudinea sau incorectitudinea exprimării acceptării.
Acceptarea făcută în formă scrisă constituie o garanţie a
opozabilităţii realizării actului de acceptare a ofertei, care uneori
apare şi ca condiţie de valabilitate a acesteia. Astfel, în cazul în care
ofertantul a stabilit, că acceptarea ofertei urmează a fi făcută în
exclusivitatea în formă scrisă, nerespectarea acestei condiţii va duce
la nulitatea acceptării.
În funcţie de modul în care se face acceptarea, deosebim
acceptarea expresă şi acceptarea tacită. Acceptarea expresă presu-
pune realizarea actului de acceptare în modul cerut de lege sau de
ofertant. Această modalitate presupune exteriorizarea actului de
acceptare în aşa fel încât ofertantul să poată cu siguranţă şi
neechivoc să conştientizeze faptul acceptării. Acceptarea expresă
poate fi atât verbală cât şi în scris. Acceptarea tacită presupune lipsa
înştiinţării într-o formă scrisă sau verbală în ce priveşte acceptarea
ofertei, însă din conţinutul acţiunilor realizate de către cel cui i s-a
adresat oferta, ofertantul urmează să conştientizeze faptul acceptării
ofertei. Astfel, spre exemplu, în cazul în care angajatul în temeiul
unui contract de muncă pe termen prelungeşte prestarea muncilor,
iar patronul îi asigură plata muncii, fără ca să mai fie încheiat un
nou contract de muncă sau să fie extins termenul celui precedent,
aceasta semnifică acceptarea de către angajat a ofertei patronului
privind prestarea acestor munci.
3.3. Condiţiile acceptării. Ca şi în cazul ofertei, acceptarea
urmează a fi făcută cu respectarea anumitor condiţii. Respectarea
acestor condiţii asigură exprimarea valabilă a acceptării ofertei.
Astfel, pentru ca acceptarea ofertei să fie valabil exprimată, aceasta
trebuie să concorde cu oferta, trebuie să fie neîndoielnică, dacă
oferta a fost adresată unei persoane concrete doar aceasta poate
accepta, trebuie să intervină înainte ca oferta să devină caducă sau
fie revocată.
 Concordarea acceptării cu oferta constituie condiţia care
relevă esenţa acordului de voinţă. Astfel cum, uneori, chiar şi actul
de acceptare făcut cu expunerea unor condiţii, la prima vedere mai
favorabile, pot fi calificate ca neconcordanţă a acceptării cu oferta.
Spre exemplu, indicarea ofertei de preţ pentru un produs ca fiind
“99 lei 99 bani” presupune acceptarea întocmai a acestuia şi nici de
cum mai puţin sau mai mult. La prima vedere aceasta ar fi absurd,
având în vedere faptul, că de regulă, în comerţ totdeauna se
urmăreşte sporirea avantajului de către cel ce comercializează. Însă
aici putem releva şi un interes de altă natură, cum ar fi spre exemplu
acel ce este legat de faptul sporirii cotei de impozitare în cazul
atingerii sumei de 100 lei a costului acestui produs. În asemenea
caz, evident, comerciantul nu are nici un interes de a achita din
preţul produsului o sumă mai mare de impozit. De asemenea, este
necesar de menţionat, în acest sens, că acceptarea urmează să
privească întreaga ofertă şi nicidecum o partea a acesteia, poate
chiar şi cea mai esenţială.
Acceptarea, dealtfel ca şi oferta, de asemenea trebuie să fie
neîndoielnică, acceptantul manifestând certitudine în exprimarea
actului de acceptare a ofertei. În acest sens orice exprimare a
acceptului sub condiţie, poate fi calificată drept acceptare cu rezervă
şi va fi lovită de nulitate.
Oferta adresată unei persoane sau unui grup de persoane
poate fi acceptată respectiv doar de această persoană sau grup de
persoane. Evident, că această condiţie este aplicabilă ofertelor adre-
sate persoanei concrete sau grupului determinat de persoane.
Această condiţie îşi găseşte fundamentarea în faptul, că în pofida
faptului, că realizarea obiectivelor unui contract stă în puterea a mai
multor persoane, în virtutea principiului libertăţii contractuale,
ofertantul este liber de a-şi determina cercul de persoane cu care
poate să se găsească în raporturi contractuale. Aceasta el o poate
face determinând anumite criterii, cum ar fi cel profesional, cel ce
ţine de experienţă, nume etc.
Acceptarea trebuie să intervină până oferta nu a fost
revocată sau până aceasta nu a devenit caducă. Pornind de la ideea,
că consimţământul se consideră realizat atunci când oferta a întâlnit
acceptarea, corespunzător, acceptarea nu poate avea drept efect
realizarea consimţământului, dacă oferta nu este capabilă de a
produce efecte. Dar după cum am menţionat mai sus, oferta valabil
exprimată, încetează a mai produce efecte atunci când este revocată
în mod expres sau a expirat termenul în decursul căreia putea fi
acceptată sau atunci când devine caducă.
3.4. Efectele acceptării ofertei. Principalul efect pe care îl
produce acceptarea ofertei constituie realizarea consimţământului.
Totodată, acceptarea ofertei poate duce ca efect şi la încheierea con-
tractului. Această regulă se aplică, evident către contractele consen-
suale. La fel ca şi oferta, acceptarea poate fi revocată. Posibilitatea
revocării acceptării apare, la prima vedere, drept o neconcordanţă în
ce priveşte încheierea contractului. În acest sens, am putea argu-
menta cu aceia, că revocarea acceptării este posibilă până la momen-
tul încheierii contractului. Am putea vorbi de această posibilitate, în
primul rând, cu referire la contractele reale şi formale, şi în special
la contractele ce se încheie prin concurs (licitaţie).

§4 Momentul încheierii contractului şi regulile

aplicabile.
4.1 Importanţa. Importanţa determinării momentului
încheierii contractului nimeni nu o pune la îndoială. Astfel, în
funcţie de momentul încheierii contractului putem determina o serie
de fapte juridice. După cum pe bună dreptate menţionează unii
autori, determinarea corectă a momentului încheierii contractului ne
dă posibilitatea deseori de a vorbi despre validitatea acestuia. Astfel,
după cum se menţionează într-o lucrare, importanţa determinării
momentului încheierii contractului se relevă sub următoarele
aspecte1:
Existenţa capacităţii părţilor de a contracta;
Momentul în care oferta putea fi revocată;
Momentul dobândirii dreptului în baza contractului;
În raport cu acest moment poate fi determinat şi locul
încheierii contractului;
Momentul când încep a curge termenii contractuali;
Legea aplicabilă contractului sau perioadei de executare a
acestuia.
1
L. Pop, «Contracte comerciale», vol. I, Bucureşti, 1997, pag. 112
 După cum vedem o serie de momente sub aspect juridic sunt
determinate în funcţie de momentul încheierii contractului.
4.2 Definiţia. Tradiţional în literatura de specialitate
momentul încheierii se consideră acela când oferta întâlneşte
acceptarea. Este de menţionat, însă, că regula enunţată exprimă
momentul încheierii contractului doar în raport cu contractele
consensuale. Având în vedere contractele reale şi formale,
corespunzător, urmează a enunţa trei reguli ce privesc momentul
încheierii contractului, şi anume:
1. Contractele consensuale se consideră încheiate în momentul
în care este realizat consimţământul;
2. Contractele reale se consideră încheiate în momentul în care
este transmis lucrul sau serviciul ce constituie obiect al contractului;
3. Contractele formale se consideră încheiate în momentul în
care sunt realizate condiţiile de formalitate ale contractului.
4.3 Regulile aplicabile momentului încheierii
contractului consensual. Determinarea momentului încheierii
contractului consensual se face în funcţie de faptul în ce mod se face
oferta şi acceptarea şi în ce loc sun realizate acestea. În acest sens,
determinăm situaţiile când ofertantul şi acceptantul se află unul în
prezenţa celuilalt, când contractul se încheie la distanţă prin telefon
sau mijloace internet, când contractul se încheie prin corespondenţa.
În primul şi al doilea caz, momentul realizării consimţământului se
va considera şi momentul încheierii contractului. În cazul în care
vorbim despre faptul că ofertantul şi acceptantul se află la distanţă şi
nu pot comunica în direct, momentan, iar respectiv actele sale de
voinţă vor fi aduse la cunoştinţă peste o perioadă de timp de la
momentul realizării lui, se aplică, de obicei, două reguli de bază -
regula emisiunii şi regula recepţionării. După regula emisiunii, se
consideră acordul de voinţă realizat atunci când a fost expediat
răspunsul (acceptul) de către acceptant. După regula recepţionării se
consideră acordul realizat atunci când acceptarea a fost recepţionată
de către ofertant.
În ce priveşte întrebarea în care caz şi care regulă se aplică,
ţinem să menţionăm, că aici se aplică principiul “se aplică de fiecare
dată regula recepţionării dacă ofertantul nu stabileşte altceva”.
 Regulile aplicabile momentului încheierii contractului real.
Contractul real se consideră încheiat din momentul transmisiunii
bunului sau serviciului de la proprietar către cealaltă parte a contrac-
tului. Este necesar să menţionăm, că acest moment, de regulă este ade-
verit prin întocmirea actelor de transmitere primire. Totodată, pentru
determinarea corectă a momentului încheierii contractului real este
necesar de a ne referi la divizarea contractelor reale în contracte real-
formale şi real-consensuale. Astfel, contractele real-consensuale se
consideră încheiate din momentul simplei transmisiuni a bunului, iar
contractele real-formale se consideră încheiate din momentul realizării
atât a transmisiunii, cât şi a unor formalităţi. Spre exemplu, contractul
de donaţie de imobile este desemnat drept un contract real-formal.
Regulile aplicabile momentului încheierii contractului for-
mal. După cum deja am menţionat, contractul formal se consideră
încheiat doar în momentul în care au fost realizate condiţiile de for-
malitate ale contractului, cum ar fi forma scrisă, autentificarea nota-
rială, înregistrarea etc. Este necesar, însă, de a ţine cont de faptul, că
în cazurile în care la încheierea contractului se cere întocmirea
înscrisului, acesta poate fi atât pentru opozabilitate cât şi pentru
validitate. În acest sens, momentul întocmirii înscrisului se va
considera momentul încheierii contractului doar dacă această
condiţie este cerută pentru validitatea contractului. Aceiaşi regulă se
aplică şi la celelalte condiţii de formalitate.

§5 Locul încheierii contractului şi regulile aplicabile

5.1 Importanţa. Importanţa locului încheierii contractului
nu este mai mică decât momentul încheierii contractului. Astfel, în
funcţie de locul încheierii contractului putem vorbi despre legislaţia
şi regulile aplicabile contractului. În unele cazuri putem vorbi chiar
şi despre posibilitatea încheierii contractului.
5.2 Regulile aplicate. Ca şi în ce priveşte momentul
încheierii contractului, şi locul încheierii contractului este dependent
de momentul când acesta începe a produce efecte, iar în mod
implicit de momentul încheierii acestuia. Astfel, determinăm reguli
de apreciere a locului încheierii contractului la contractele
consensuale, la contractele formale şi la contractele reale.
 Regula generală aplicabilă locului încheierii contractului
consensual este, că contractul se consideră încheiat în locul în care
s-a realizat consimţământul, adică unde oferta a întâlnit acceptarea.
În mod corespunzător vom specifica de asemenea acele situaţii care
privesc momentul încheierii contractului, iar prin urmare vom
deduce, că:
* contractul încheiat, unde părţile sunt situate în preajmă se
va considera încheiat în locul aflării părţilor:
* contractul încheiat, unde părţile se aflau la distanţă se va
considera încheiat la locul unde este situat ofertantul, dacă
consimţământul a fost realizat printr-o sursă de comunicare
directă sau dacă s-a aplicat regula recepţionării, şi contractul se va
considera încheiat la locul aflării celui ce acceptă oferta dacă se
aplică regula emisiunii.
În cazul în care este vorba de încheiere a unui contract
formal, locul încheierii acestuia se consideră locul unde s-au
perfectat formalităţile.
În cazul încheierii contractului real, locul încheierii acestuia
se va considera locul transmiterii bunului sau serviciului. Este
necesar de reţinut, că în cazul încheierii contractului real-formal,
locul încheierii contractului va fi locul unde s-au perfectat
formalităţile contractuale, chiar dacă transmiterea bunului s-a
efectuat în alt loc. Această regulă se aplică doar în cazul dacă legea
sau contractul nu prevede altfel.