MINISTERUL AFACERILOR INTERNE AL REPUBLICII MOLDOVA

ACADEMIA „ŞTEFAN CEL MARE” al MAI

FACULTATEA:Drept, administrație, ordine publică și securitate publică

Disciplina: Dreptul protecției consumatorului

TEMA: ,,Subiecții dreptului comercial”

A elaborat: Siminel Diana,

DFRT-204,ANUL IV.

Conducător ştiinţific: Gr. Ardelean

dr, conf. univ.

CHIȘINĂU, 2023
 Cuprins:

1. Noţiuni generale ale subiecţilor de drept commercial………………………..3

2. Întreprinzătorul
individual……………………………………………………………………..4
3. Persoane juridice de drept privat-profesioniștii................................................6
3.1. Persoana Juridică cu scop lucrativ (commercial)
…………………………………………...7
3.2. Esența statutului de profesionist al organizațiilor
necomerciale raportat la statutul întreprinzătorului în calitate de
subiect al dreptului
comercial……………………………………….………7
3.3. Problema considerării momentului dobândirii
personalității juridice în raporturile de drept
privat………………………………………………..….8
4. Discuții asupra recunoațterii calității de subiect al dreptului commercial persoanei
juridice de drept public……………………………………………………………….
………..8
5. Concluzii……………………………………………………………………..9
6. Bibliografie…………………………………………………………………..10

1. Noţiuni generale ale subiecţilor de drept comercial

2
 Este adevărat, în unele situaţii normele de drept au în vedere pagube
provocate de animale sau lucruri, stabilind răspunderi sau prohibiţiuni în conduita
oamenilor în relaţiile lor reciproce cu privire la bunuri sau animale. Aşa, de
exemplu, art. 1411 şi 1412 din Codul civil stabilesc, în acest sens, că pentru fapta
animalului răspunde proprietarul sau cel care se serveşte de animal, iar pentru
prejudiciile cauzate prin surparea construcţiei răspunde proprietarul acesteia.

Din aceste fapte nu se poate, în nici un caz, expune concluzia că normele de

drept creează drepturi şi instituie obligaţii animalelor sau lucrurilor şi că acestea
pot să apară ca subiecte de drept.

Subiecte ale raportului juridic, respectiv şi ale activităţii de întreprinzător nu

pot fi decât oamenii, fie individual, fie grupaţi în forme organizate.

Deci confuzia se face evidentă atunci când se adresează întrebarea: subiecții

dreptului comercial sunt doar comercianții sau și antreprenorii ? Drept răspuns,
putem menționa, în urma analizei profunde a ambelor noțiuni, că și comercianții și
antreprenorii au calitate de subiecți ai dreptului comercial din următoarele
considerente comune:

 Practică activitatea de întreprinzător

 Pot activa sub statut de persoană fizică sau persoană juridică

 Realizează fapte de comerț

 Desfășoară activitate în scopul asigurării unei surse de venit

permanent

 Au obligația de a obține licență

 Ținerea contabilității oficiale

Subiecte ale dreptul comercial sunt persoanele fizice şi juridice care

desfăşoară activitate de întreprinzător, adică au dobândit, prin înregistrare sau prin
alt mod stabilit de lege, calitatea de întreprinzători.

Deoarece dreptul comercial încorporează şi normele de drept public, au

calitatea de subiecte şi persoanele juridice de drept public care înregistrează,
autorizează, licenţiază, supraveghează, controlează etc. persoanele care desfăşoară
activitate de întreprinzător, deţinând în aceste raporturi o poziţie dominantă.

Prin urmare, toți subiecții enumerați, cad sub incidența noțiunii de

profenionalist, inlusiv și organizațiile necomerciale care au dreptul să desfășoare
activitate economică, profesionistă, dar care nu trebuie confundată cu activitatea
comercială.
3
 2. Întreprinzătorul individual

Conform art. 26 Cod Civil al R.M., persoana fizică are dreptul să

practice activitatea de întreprinzător, fără a constitui o persoană juridică, din
momentul înregistrării de stat în calitate de întreprinzător individual sau în alt mod
prevăzut de lege.

Indiferent de faptul că legislaţia în vigoare conţine dispoziţii ce reglementează

în mod diferit aceleaşi relaţii, putem menţiona că persoana fizică, ca întreprinzător
individual, poate desfăşura activitatea de întreprinzător doar dacă:

 a înregistrat o întreprindere individuală (Legea, nr. 845/1992);

 a înregistrat o gospodărie ţărănească (Legea, nr. 1353/2000);
 a dobândit patenta de întreprinzător (Legea, nr. 93/1998).

O altă posibilitate a persoanei fizice de a desfăşura activitatea individuală de

întreprinzător, reieşind din legislaţia în vigoare, nu există.

Întreprinderea individuală este întreprinderea care aparţine cetăţeanului, cu

drept de proprietate privată, sau membrilor familiei acestuia, cu drept de
proprietate comună.

Din dispoziţiile art. 13 alin.(2) şi ale art. 14 din Legea cu privire la

antreprenoriat şi întreprinderi nr. 845/1992 reiese că întreprinderea individuală
este o activitate, metodic organizată, a unui individ care presupune repetiţia
profesională a actelor potrivit unei organizări sistematice, bazate pe anumite
mijloace materiale. Altfel spus, întreprindere individuală este activitatea persoanei
fizice care practică activitatea de întreprinzător în nume propriu şi din cont
propriu, administrează personal afacerile, emite independent decizii, asigură
întreprinderea cu cele necesare şi poartă răspundere pentru rezultatele ei.

Pentru constituirea întreprinderii individuale, persoana fizică, având capacitate

de exerciţiu deplină, întocmeşte o decizie de fondare, care trebuie supusă
procedurii de autentificare, pentru a oficializa intenţia fondatorului de a efectua
afaceri şi a asigura eventualii creditori de răspunderea nelimitată a fondatorului.

O persoană poate fonda o singură întreprindere individuală. Decizia de fondare

a întreprinderii individuale trebuie să conţină:

 datele de identificare a fondatorului: numele, prenumele, data şi locul

naşterii, cetăţenia, domiciliul, numărul actului de identitate;
 denumirea de firmă a întreprinderii. Conform prevederilor art. 14 alin.(5) din
Legea nr. 845/1992, în firma întreprinderii individuale trebuie să se includă
cuvintele: „întreprindere individuală” ori prescurtat „Î. I.” şi numele, cel
4
 puţin, a unui posesor. De pildă, „Întreprinderea individuală Rotaru” sau „Î.I.
Rotaru”;
 sediul întreprinderii, care poate fi domiciliul fondatorului ori un local
închiriat sau cumpărat;
 data înfiinţării întreprinderii, care este data înscrierii ei în Registrul de stat;
 genul de activitate a întreprinderii;
 condiţiile reorganizării şi lichidării întreprinderii.

În prezent, înregistrarea întreprinderii individuale se face conform regulilor

stabilite pentru persoanele juridice în Legea nr. 1265/2000 cu privire la
înregistrarea de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor. Dacă pentru practicarea
genurilor de activitate se cere licenţă, întreprinderea îşi va începe activitatea numai
după obţinerea ei.

Ca formă de organizare a activităţii de întreprinzător întreprinderea individuală

poate fi utilizată: de comercianţii locali care vând mărfuri şi produse cu amănuntul,
de proprietarii de mici restaurante, cafenele, magazine de mezeluri, ţigări, băuturi
răcoritoare şi alcoolice; de prestatorii individuali de servicii: frizeri, reparatori de
încălţăminte, de aparatură tele-radio, de ceasuri şi automobile; de micii producători
locali (meşteşugari) de obiecte din ceramică, de butoaie, de mobilă din lozie etc.

Întreprinderea individuală poate utiliza munca salariaţilor. Aceştia,

producând şi comercializând mărfuri, prestând servicii, devin reprezentaţii
fondatorului, îi creează drepturi şi obligaţii, iar în cazul în care încalcă drepturile
consumatorului, răspunderea în faţa clientului o poartă fondatorul. Întreprinderea
este obligată să plătească toate impozitele şi taxele prevăzute de legislaţie.
Patrimoniul întreprinderii individuale este inseparabil de bunurile personale ale
întreprinzătorului, care este obligat să ţină evidenţa contabilă a veniturilor obţinute
din această activitate, precum şi evidenţa cheltuielilor suportate.

Evidenţa va fi ţinută numai pentru mărfurile şi producţia destinată activităţii

economice, dar nu şi pentru cele destinate uzului personal. Fondatorul
întreprinderii individuale răspunde nelimitat pentru obligaţiile întreprinderii
individuale cu tot patrimoniul său, cu excepţia bunurilor care nu pot fi urmărite. Ea
îşi încetează activitatea la data radierii sale din Registrul de stat, pentru care fapt
fondatorul depune o declaraţie, indicând data la care încetează să activeze ca
întreprinzător.

5
 3. Persoane juridice de drept privat-profesioniștii
Alături de persoanele fizice în calitatea lo de subiecți ai dreptului commercial, un loc
deosebit de important pentru circuitul economic, dar și pentru întregul sistem economic al
Republicii Moldova îl ocupă persoanele juridice, în special, cele ce au la baza constituirii scopul
lucrativ (commercial).

Potrivit art. 171 al Codului Civil, persoana juridică este subiectul constituit în codițiile
legii, având o organizare de sine stătătoare și un patrimoniu propriu și distinct, afectat
realizăriiv unui anumit scop conform cu legea, ordinea publică și bunele moravuri.

Pentru activități comerciale mai complexe, asocierea a două sau mai multor personae care
urmăresc un cop economic comun este pur și simplu, indispensibilă.

Din acest considerent, scheletul construcției construcției juridice a acestei instituții îl

formează următoarele elemente:

 Organizație (structura organizatorică) proprie

 Patrimoniul distinct
 Răspunderea
 Capacitatea civilă și procedurală

Tipurile persoanelor juridice divizate de legiuitor în funcție de interesul promovat:

1. Dacă persoana juridică reprezintă interesul general al unei colectivități (toți

cetățenii statului sau ai unei localutăți), aceasta este una de drept public.
2. Dacă persoana juridică este constituită de personae private în scopul de a
promova interese particulare ale membrilor săi, sau ale unui cerc mai larg de
personae, aceasta este de drept privat.

La rândul lor persoanele juridice de drept privat, potrivit legislației civile pot avea scop lucrative
(commercial) și scop nelucrativ( necomercial).

6
 3.1. Persoana Juridică cu scop lucrativ (commercial)

Persoana Juridică cu scop lucrativ (commercial) sunt personae juridice care în materie
comercială au relevanță mai accentuată și sunt considerate, pe bune și fără anumite reserve,
subiecte de drept commercial care realizează fapte obiective de comerț. Din această categorie fac
parte persoanele juridice de drept privat ce au la baza constituirii, în mod exlusiv un scop
lucrative, de a desfășura o activitate de întreprinzător, a realiza beneficii și a le împărți între ele.

Activitatea comercială constă în șirul activităților de producere, comercializare, prestare

de servicii și executare de lucrări în scopul obținerii de profit și nu se limitează doar la scopul
obținerii de venit.

Anume, acestuii scop, adică de a obține un profit și nu doar un venit specific activității
profesionale, de rând cu persoanele fizice întreprinzători individuale și personale autorizate,
corespund persoanelor juridice constituite în forma:

 Societăților comerciale (societatea în nume colectiv, societatea în comandită,

societatea cu răspundere limitată și societatea pe scțiuni)
 Unele cooperative
 Întreprinderile de stat și municipale

3.2. Esența statutului de profesionist al organizațiilor necomerciale

raportat la statutul întreprinzătorului în calitate de subiect al
dreptului comercial.

Persoanele juridice cu scop nelucrativ sunt înființate de membrii fondatori având la bază
un scop ideal, adică de a realiza anumite beneficii sociale în vederea susținerii aspirațiilor
culturale sau de altă natură. Însă, în pofida lipsei scopului de profit, acestea totuși pot desfășura
anumite activități profesionale din categoria celor economice în vederea asigurării
funcționalității persoanei juridice create care, de asemenea este o activitate a profesioniștilor așa
cum e și cea a întreprinzătorilor.

Se consideră faptul că, persoanele juridice cu scop nelucrativ, desi desfășoară activități
profesioniste cu character economic, generatoare de venituri, acestea nu sunt subiecți ai dreptului
commercial, acestei categorii de subiect legiuitorul i-a atribuit recent, statutul de profesionist ce
practică activitate profesională, fiind profesioniști așa cum, de fapt, sunt și sntreprenorii ce
practică activitate de întrepreinzători, respective comercială, dar care urmăresc obținerea de
profit din aceste activități, în timp ce primii urmăresc doar obținerea de venituri necesare
acoperirii cheltuielilor legate de activitatea lor.

Deduce că, după Legislația civilă a R.M, fără nici o deosebire, activitatea profesioniștilor este
acea acticitate desfățurată de către întreprinzători ce explorează o întreprindere, de rând cu cea
profesională practicată în afara ei, unica deosebire este cea a faptului că activitatea profesională a
profesioniștilor, care nu se identifică cu cea de întreprinzător, nu se practică în cadrul
întreprinderii ci în cadrul instituției private, spre exemplu care, în sensul legislației noastre nu se
echivalează cu întreprinderea.

7
 3.3. Problema considerării momentului dobândirii personalității
juridice în raporturile de drept privat

Potrivit legislației civile și a celei comerciale, persoana juridică ca subiect al raporturiloe

juridice i-a naștere din momentul înregistrării de stat, fapt care marchează și momentul
dobândirii capacității juridice de folosință și, respective de exercițiu, prin urmare, devine subiect
de drept commercial cu drepturi depline și garantate. Persoana juridică i-a naștere din momentul
încheierii contractului de constituire și nu din momentul înregistrării ei, așa cum actualmente
prevede legislația, adoptând, în opinia noastră o concepție greșită despre momentul considerării
persoanei juridice drept înființată.

Prin urmare, în perioada dintre primul act de înființare (contractual sau actul unilateral de
constituire) și pretinsul moment al dobândirii personalității juridice (înregistrarea de stat)
aptitudinea de a avea drepturi și obligații necesare pentru ca persoana juridică să i-a ființă în mod
valabil, provește și capacitatea de exercițiu, desi nu este una deplină, fără de care aceste drepturi
și obligații m nu le-ar avea viitorul subiect de drept.

4. Discuții asupra recunoațterii calității de subiect al dreptului commercial persoanei

juridice de drept public.

Unii consider că statul și unitățile administrative-tertoriale nu au calitate de subiecți ai

dreptului commercial.

Alții, susțin că atâta timp, cât statul are implicație în asigurarea unor servicii sociale pe
lângă actele de autoritate, acesta totuși este considerat ca subiect al raporturilor comerciale.

În literature de specialitate, atunci când sunt enumerați subiecții dreptului commercial,

aceștea sunt divizați în subiecți personae fizice, personae juridice și statul ca subiect special prin
intermediul organelor și organizațiilor sale, fapt cu care suntem de accord, ținând cont de
relevanța și importanța insituțiilor statului în raporturile comerciale.

Autoritățile publice pot desfîșura activități comerciale aducătoare de profit prin

intermediul întreprinderiloe de stat și municipal înființate și gestionate în condițiile legii,
respectând toate prevederile legislației comerciale.

Un alt argument ar fi cel al faptului că, Legea nr. 845/1992 cu privire la atreprenoriat și
întreprindere, recunoaște calitatea de antreprenor a persoanelor juridice de drept public,
menționând la art. 2 pct.1 că statutul și autoritățile administrației publice locale sunt antreprenori
speciali, în art.3 ali.2 al CC, este menționat clar, că are calitatea de profesionalist orice
persoană fizică sau juridică de drept public sau de drept privat care, în cadrul unui raport
juridic civil, acționează în scopuri ce țin de activitatea de întreprinzător sau profesională, chiar
dacă persoana nu are scopul de a obține un profit din aceasta activitate.

8
5. Concluzie

Din ce expuse mai sus, în concluzie menționez faptul că, dreptul comercial
este ramura dreptului care reglementează relațiile economice și juridice ale
persoanelor care întreprind activități comerciale. Codul comercial reglementează
înființarea, înregistrarea și funcționarea societăților comerciale, precum și
raporturile dintre acestea și terți.
De asemenea, codul reglementează contractele comerciale, procedurile de
faliment și insolvență, precum și procedurile de conflict de interese și de rezolvare
a litigiilor comerciale.
Dreptul comercial este o ramură-cheie în organizarea legislativă a statelor,
acesta atingând subiecte cum ar fi contractele comerciale, reglementarea
firmelor/societăților comerciale, falimentul, insolvența și nu numai. În opinia mea,
dreptul comercial este un aspect-cheie care trebuie analizat/lecturat de către fiecare
cetățean care intenționează să se implice în
relații economie, pentru a-și putea proteja drepturile și pentru a putea Evita
înșelăciunea, respectiv amenzile de la stat.

9
 6. Bibliografie

 Manual Drept Comercial, autor Dr. Grigore Ardelean, Chișinău 2019

 Manual Libertatea Comerțului, Dimeniune constituțională și legislative,
Cristina-Florina Iuhas,
 https://conspecte.com/dreptul-afacerilor/subiectii-dreptului-comercial.html
 https://www.studocu.com/ro/document/universitatea-din-bucuresti/drept-
comercial/eseu-dreptul-comercial/43486111


Cu alte cuvinte (o concluzie mai

obiectivă), este important ca
persoanele care se implică în
activități
comerciale să înțeleagă și să
respecte regulile dreptului
comercial pentru a evita
problemele juridice

10