Sunteți pe pagina 1din 16

Profesioniștii.

Profesionişti = toţi cei care exploatează o întreprindere.


• persoane fizice ( persoane fizice autorizate PFA, persoane cu profesii
liberale sau reglementate)
• persoane juridice (care au ca obiect de activitate exploatarea unei
întreprinderi – societăți comerciale, regii autonome, societăți civile
cu personalitate juridică, organizații cooperatiste, grupuri de interese
economice, organizații cooperatiste, asociații, fundații , instituții
publice)
• entități colective fără personalitate juridică (societăți civile simple,
grupurile de societăți, societățile neregulat constituite) 1
Profesioniștii.

Exploatarea unei întreprinderi =


• exercitarea a unei activităţi organizate (organizarea factorilor de
producție – capital, muncă, materia primă)
• ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau
în prestarea de servicii (nu se mai regăsește noțiunea de acte de
comerț din vechiul Cod Comercial)
• în mod sistematic (cu o anumită regularitate și nu ca act întâmplător)
• de către una sau mai multe persoane
• cu sau fără scop lucrativ (având sau nu drept scop obținerea de
profit)
2
Persoanele juridice care desfășoară activităţi
economice. Noţiune.
Activitate economică = o activitate care poate consta în producerea, administrarea sau înstrăinarea de bunuri sau în
prestarea de servicii, cu scopul obţinerii unui profit, fiind prin urmare de natură lucrativă şi speculativă.

Persoanele juridice pot desfășura activităţi economice:


• ca obiect de activitate principal – persoanele juridice care sunt înfiinţate cu scopul desfășurării de activităţi
generatoare de profit
 societăţile, regiile autonome, societățile cooperative, cooperative agricole, cooperative de credit, grupurile de
interes economic, societăţile europene, cooperativele europene.
• ca activități accesorii – persoanele juridice care nu sunt înfiinţate în scopul obţinerii de profit pot efectua
operațiuni economice directe dacă acest lucru le este permis prin actul de constituire şi dacă aceste activităţi
accesorii sunt în strânsă legătură cu scopul lor principal şi pentru îndeplinirea acestuia.
 statul şi unităţile sale administrativ-teritoriale, autorităţile şi instituţiile publice, asociaţii şi fundaţii.
Profesiile liberale (de ex. medici, avocaţi, notari publici, executori judecătoreşti, etc.) nu desfășoară activităţi economice, ci
activităţi de natură civilă – nu au o natură lucrativă sau speculativă. Scopul acestei activităţi nu este acela al generării de
profit, ci de punere a unor cunoştinţe specializate la dispoziţia publicului, în schimbul unui onorariu care nu constituie
profit, ci prețul muncii profesionistului respectiv.

3
Comercianţii persoane fizice -
profesionişti, titulari ai unor
întreprinderi comerciale
Regimul juridic al activităţii desfăşurate de către comercianţii
persoane fizice. Formele de desfăşurare a activităţii economice de
către persoanele fizice
Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 26/1990, printre entităţile supuse înregistrării în registrul comerţului sunt
menţionate atât persoanele fizice cât şi persoanele juridice. în consecinţă, rigoarea reglementării Legii nr. 26/1990 ne
obligă să considerăm comerciant atât persoana fizică, cât şi persoana juridică ce desfăşoară activitate comercială,
adică exercită operaţiuni de producţie de mărfuri, de comerţ, prestare de servicii şi executare de lucrări cu scopul
obţinerii de profit, ca activitate organizată şi sistematizată cu caracter profesional sub formă de întreprindere, astfel
cum este aceasta reglementată în Codul civil.

Persoanele fizice obligate să se înregistreze în registrul comerţului înainte de începerea activităţii economice sunt:
persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale. Aceasta întrucât, potrivit
dispoziţiilor Legii nr. 26/1990 şi ale O.U.G. nr. 44/2008, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale nu
sunt dotate cu personalitate juridică, subiect ale raporturilor juridice rămânând persoana fizică titulară a
întreprinderii individuale, respectiv membrii întreprinderii familiale. Soluţia se desprinde din definiţiile
întreprinderilor individuale şi a întreprinderilor familiale, consacrate de art. 2 din O.U.G. nr. 44/2008, precum şi din
economia normelor cuprinse în aceasta.
• Exercitarea activităţilor comerciale de către persoanele fizice este reglementată prin
O.U.G. nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele
fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale.
• Ordonanţa (art. 3) prevede că orice persoană fizică, cetăţean român sau cetăţean al
unui stat membru al Uniunii Europene ori al Spaţiului Economic European, poate
desfăşura activităţi economice pe teritoriul României, în condiţiile prevăzute de lege.
Potrivit ordonanţei, persoanele fizice pot desfăşura activităţile economice în toate
domeniile, meseriile, ocupaţiile sau profesiile pe care legea nu le interzice în mod
expres pentru libera iniţiativă.
• Prin activitate economică se înţelege activitatea agricolă, industrială, comercială,
desfăşurată pentru obţinerea unor bunuri sau servicii a căror valoare poate fi
exprimată în bani şi care sunt destinate vânzării ori schimbului pe pieţele organizate
sau a unor beneficiari determinaţi ori determinabili, în scopul obţinerii unui profit.
• Ordonanţa prevede că ea se aplică şi pentru activităţile prevăzute în Codul CAEN
desfăşurate în condiţiile stabilite de ordonanţă.
Formele de desfăşurare a activităţii economice de
către persoanele fizice

Potrivit O.U.G. nr. 44/2008, persoanele fizice pot


desfăşura activităţi economice în următoarele forme:

- ca persoane fizice autorizate


- ca întreprinzător titular al unei întreprinderi
individuale
- ca membru al unei întreprinderi familiale.
1. persoană fizică autorizată (PFA)
Pot desfăşura activităţi economice ca PFA persoanele fizice care:

i) au împlinit vârsta de 18 ani;


ii) nu au săvârşit fapte sancţionate de legile financiare, vamale şi cele care privesc disciplina
financiar-fiscală, de natura celor care se înscriu în cazierul fiscal;
iii) au un sediu profesional;
iv) declară pe propria răspundere că îndeplinesc condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia
specifică în domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului şi al protecţiei muncii, îndeplinirea
condiţiilor referitoare la respectarea cerinţelor de funcţionare prevăzute de legislaţia specifică

„ART. 17
(1) PFA poate desfăşura activităţile pentru care este autorizată, singură sau împreună cu cel mult 3 persoane, angajate de
aceasta, în calitate de angajator, cu contract individual de muncă, încheiat şi înregistrat în condiţiile legii.”
Un PFA poate avea maxim 5 coduri CAEN.
In scopul exercitării activităţii pentru care a fost autorizată, PFA poate colabora cu alte persoane
fizice autorizate ca PFA, întreprinzători persoane fizice titulari ai unor întreprinderi individuale sau
reprezentanţi ai unor întreprinderi familiale ori cu alte persoane fizice sau juridice, pentru efectuarea
unei activităţi economice, fără ca aceasta să îi schimbe statutul juridic.

PFA îşi desfăşoară activitatea folosind în principal forţa de muncă şi aptitudinile sale profesionale.

Ea nu poate cumula şi calitatea de întreprinzător persoană fizică titular al unei întreprinderi


individuale.

PFA poate cere ulterior schimbarea statutului juridic dobândit şi autorizarea ca întreprinzător
persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale
Persoană poate cumula calitatea de persoană fizică autorizată cu cea de salariat al unei terţe persoane care funcţionează
atât în acelaşi domeniu, cât şi într-un alt domeniu decât cel pentru care persoana fizică este autorizată [art. 17 alin. (2)]. Prin
urmare, persoana fizică autorizată poate fi angajată la o terţă persoană, dar poate şi ea angaja la rândul ei alte persoane
fizice. Cu alte cuvinte, calitatea de persoană fizică autorizată este compatibilă cu statutul de salariat, cât şi cu cel de
angajator.

Persoana fizică autorizată poate constitui un patrimoniu de afectaţiune destinat realizării activităţii autorizate.

Patrimoniul de afectaţiune cuprinde totalitatea bunurilor, drepturilor şi obligaţiilor, persoanei fizice autorizate afectate
scopului exercitării unei activităţi economice. El constituie o fracţiune distinctă a patrimoniului persoanei fizice autorizate,
care este separată de gajul general al creditorilor personali ai persoanei fizice autorizate [art. 2 lit. j) din ordonanţă].
Definiţia patrimoniului de afectaţiune reglementată de O.U.G. nr. 44/2008 este în concordanţă cu semnificaţia juridică a
patrimoniului de afectaţiune consacrată de art. 31 alin. (3) noul cod civil Astfel, în conformitate cu prevederile noului Cod
civil, patrimoniile de afectaţiune sunt masele patrimoniale fiduciare, constituite potrivit dispoziţiilor Titlului IV al cărţii a
lll-a, cele afectate exercitării unei profesii autorizate, precum şi alte patrimonii determinate potrivit legii.

Persoana fizică autorizată răspunde cu patrimoniul de afectaţiune pentru obligaţiile asumate în legătură cu activitatea
desfăşurată şi, în completare, cu întreg patrimoniul său; dacă nu şi-a constituit un patrimoniu de afectaţiune, persoana fizică
autorizată răspunde cu întreg patrimoniul.

Având calitatea de comerciant, persoana fizică autorizată poate fi supusă procedurii insolvenţei.
2. Intreprinderea individuala

Întreprinderea individuală, conform OUG 44/2008 (privind desfășurarea


activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile
individuale și întreprinderile familiale) este un tip de întreprindere economică,
fără personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică (spre
deosebire de întreprinderea familială care este organizată de membrii unei
familii).

La rândul său, întreprinderea economică reprezintă activitatea economică


desfășurată în mod organizat, sistematic și permanent, combinând resurse
financiare, forță de muncă, materii prime, mijloace logistice și informație, pe
riscul întreprinzătorului, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege.
Avantajele unei întreprinderi individuale
De multe ori, statutul unui comerciant titular al unei întreprinderi individuale (II) este comparat cu statutul unei persoane fizice autorizate (PFA). Din
acest punct de vedere, II are o serie de avantaje:

- întreprinderea individuală poate avea în obiectul de activitate până la 10 clase de activități prevăzute de codul CAEN (față de 5, în cazul PFA), dar
este necesară dovada pregătirii profesionale pentru fiecare cod CAEN ales;

- întreprinderea individuală poate angaja până la 8 salariați, terțe persoane, cu un contract individual de muncă încheiat și înregistrat în condițiile legii
(față de 3 în cazul PFA);

- întreprinzătorul, persoană fizică, titular al unei întreprinderi individuale nu va fi considerat un angajat al unor terțe persoane chiar dacă ar colabora cu
acestea exclusiv. El poate cumula și calitatea de salariat al unei terțe persoane care funcționează atât în același domeniu, cât și într-un alt domeniu de
activitate economică decât cel în care și-a organizat întreprinderea individuală (la fel ca în cazul PFA).

- întreprinzătorul, persoană fizică, titular al unei întreprinderi individuale este asigurat în sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și
are dreptul de a fi asigurat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate și al asigurărilor pentru șomaj, în condițiile prevăzute de lege;
contabilitatea II este simplă și poate fi desfășurată în sistem real sau ca normă de venit;

- taxele se vor plăti trimestrial (o dată la 3 luni) fie în sistem real (este necesară ținerea unui registru de încasări și plăți și plata anticipată a taxelor care
includ impozitul, sănătatea și pensia în funcție de anticipările legate de activitatea întreprinderii), fie ca normă de venit (doar în cazul în care II are un
singur cod CAEN înregistrat, iar taxele – care includ impozitul, sănătatea și pensia – se plătesc chiar dacă nu ai activitate constantă);

- în cazul morții titularului, activitatea II poate fi continuată de moștenitori (spre deosebire de PFA, unde acest lucru nu este posibil);

- înființarea unei întreprinderi individuale presupune costuri mai reduse decât cele ale unui SRL;

- înmatricularea unei întreprinderi individuale nu durează mai mult de 3 zile.


• Persoana fizică titulară a întreprinderii individuale răspunde pentru
obligațiile asumate în exploatarea întreprinderii economice respective
cu bunurile din patrimoniul de afectațiune (bunurile întreprinderii
individuale). Dacă acestea nu sunt suficiente pentru satisfacerea
creanțelor, pot fi urmărite și celelalte bunuri ale persoanei fizice, spre
deosebire de un SRL, unde patrimoniul întreprinzătorului poate fi
urmărit doar în cazul în care se constată existența unor fapte de natură
penală în administrarea patrimoniului SRL-ului.
3. Intreprinderea familiala
• Întreprinderea familiala este constituita din 2 sau mai multi membri ai unei familii. In temeiul OUG
44/2008, care reglementeaza intreprinderea familiala, prin familiese intelege  sotul, sotia, copiii
acestora care au împlinit vârsta de 16 ani la data autorizarii întreprinderii familiale, rudele si afinii
pâna la gradul al patrulea inclusiv;

• Membrii unei întreprinderi familiale pot fi simultan PFA sau titulari ai unor întreprinderi individuale. De
asemenea, acestia pot cumula si calitatea de salariat al unei terte persoane care functioneaza atât în acelasi
domeniu, cât si într-un alt domeniu de activitate economica decât cel în care si-au organizat
întreprindereafamiliala.

• Membrii unei întreprinderi familiale sunt asigurati în sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari
sociale si au dreptul de a fi asigurati în sistemulasigurarilor sociale de sanatate si al asigurarilor pentru somaj,
în conditiile prevazute de lege.

• Întreprinderea familiala nu poate angaja terte persoane cu contract de munca.


CONSTITUIRE

Întreprinderea familiala se constituie printr-un acord de constituire, încheiat de membrii familiei în


forma scrisa, ca o conditie de validitate. Acordul de constituire va stipula numele si prenumele
membrilor, reprezentantul, data întocmirii, participarea fiecarui membru la întreprindere, conditiile
participarii, cotele procentuale în care vor împarti veniturile nete ale întreprinderii, raporturile dintre
membrii întreprinderii familiale si conditiile de retragere, sub sanctiunea nulitatii absolute.

Reprezentantul desemnat prin acordul de constituire va gestiona interesele întreprinderii familiale în


temeiul unei procuri speciale, sub forma unui înscris sub semnatura privata. Procura speciala se
semneaza de catre toti membrii întreprinderii care au capacitate de exercitiu si reprezentantii legali ai
celor cu capacitate de exercitiu restrânsa.

În scopul exercitarii activitatii pentru care a fost autorizata, întreprinderea familiala, prin
reprezentantul sau, poate colabora cu alte persoane fizice autorizate ca PFA, întreprinzatori persoane
fizice titulari ai unor întreprinderi individuale sau reprezentanti ai unor întreprinderi familiale ori cu
alte persoane fizice sau juridice, pentru efectuarea unei activitati economice, fara ca aceasta sa îi
schimbe statutul juridic dobândit potrivit prezentei sectiuni.
Regimul juridic

Întreprinderea familiala nu are patrimoniu propriu si nu dobândeste personalitate juridica prin înregistrarea în registrul comertului.

Membrii întreprinderii familiale sunt comercianti persoane fizice de la data înregistrarii acesteia în registrul comertului si raspund
solidar si indivizibil pentru datoriile contractate de reprezentant în exploatarea întreprinderii cu patrimoniul de afectatiune, daca
acesta a fost constituit, si, în completare, cu întreg patrimoniul, corespunzator cotelor de participare.

Deciziile privind gestiunea curenta a întreprinderii familiale se iau de catre reprezentantul desemnat în conditiile prin acordul de
constituire.

Actele de dispozitie asupra bunurilor afectate activitatii întreprinderii familiale se vor lua cu acceptul majoritatii simple a
membrilor întreprinderii, cu conditia ca aceasta majoritate sa includa si acordul proprietarului bunului care va face obiectul actului.

Actele prin care se dobândesc bunuri pentru activitatea întreprinderii familiale se încheie de reprezentant fara autorizarea
prealabila a membrilor, daca valoarea bunului cu privire la care se încheie actul nu depaseste 50% din valoarea bunurilor care au
fost afectate întreprinderii  si a sumelor de bani aflate la dispozitia întreprinderii la data actului. Bunurile dobândite sunt
coproprietatea membrilor în cotele de participare

S-ar putea să vă placă și