1.

Notiuni privind definirea statutului si al dreptului

Noțiunea de „drept” este definită ca fiind sistemul regulilor elaborate
de sistemul de stat, care reglementează comportamentul uman în
conformitate cu valorile sociale și care stabilește drepturi și obligații,
precum și norme de organizare și funcționare a societății, a căror
respectare este opozabilă erga omnes, fiind asigurată la nevoie, de
forța coercitivă a statului. Dreptul poate fi clasificat după cum
urmează:
a) Dreptul obiectiv - totalitatea normelor de conduită impuse
indivizilor și colectivităților în cadrul vieții sociale, uneori chiar prin
forța de constrângere a statului;
b) Dreptul subiectiv - dreptul participanților la un raport juridic
concret de a pretinde o anumită conduită de la ceilalți subiecți de
drept. Norma juridică este norma socială ce conține o regulă de
conduită obligatorie, stabilită sau aprobată de autoritățile statale, ce
are drept scop reglementarea celor mai importante domenii de
activitate, respectarea ei fiind asigurată de forța de constrângere a
statului. Structura normei juridice: § Ipoteza - stabilește condițiile
conduitei sau a faptei prevăzută în normă și, în unele situații, și
categoria subiecților la care se referă prevederile dispoziției; §
Dispoziția - stabilește conduită propriu-zisă care trebuie respectată
într-o anumită situație, fiind considerată cel mai important element al
normei juridice; § Sancțiunea - menționează consecințele încălcării
dispoziției.

2.Definirea si reglementarea drepturilor afacerilor;

interactiunea dreptului cu economia.
Termenul de „afacere” (considerat sinonim cu termenul „business”)
desemnează, din punct de vedere economic, o activitate exercitată de
unități productive, comerciale, financiare din sectorul privat sau
public. Din punct de vedere juridic, conceptul de „afacere” semnifică,
într-o accepțiune restrânsă, actele de comerț sau o operațiune
comercială ; în sens larg, afacerea vizează activitatea unei
întreprinderi de la înființare până la încetarea existenței sale. Noțiunea
de „comerț” poate fi definită:
• Din perspectivă economică:
a) În sens restrâns, prin comerț se înțelege interpunerea în circulația
mărfurilor.
b) În sens larg, comerțul se referă și la producția de marfuri, dar și la
servicii. • Din punct de vedere juridic, noțiunea de „comerț” se referă
la comerțul în sens larg, respectiv producerea și interpunerea în
schimbul de bunuri și/sau servicii.
Dreptul afacerilor este un ansamblu de norme juridice aplicabile
raporturilor născute în legătură cu activitățile productive sau care
organizează cadrul juridic de desfășurare a acestor activități. Dreptul
afacerilor este și un drept al organizării afacerilor (law of business
organizations), care tratează formele juridice ale desfășurării
afacerilor. Reglementările legale specifice dreptului afacerilor se
referă la activități comerciale în diversitatea lor de manifestare:
a) obligații comerciale propriu-zise, contractate de comercianți (mai
exact, contractele și documentele comerciale, dar și obligațiile
comerciale profesionale), adică acele îndatoriri care revin
comercianților ca obligații profesionale specifice;
b) alte aspecte care condiționează activitatea din domeniul afacerilor,
cum sunt: raporturile de muncă, raporturile fiscale la care participă
agenții economici în calitate de contribuabili, instituțiile publice cu 13
atribuții în acest domeniu, publicitatea, concurența comercială

Deși a fost considerat ramura cea mai dinamică a dreptului privat, în

care sunt experimentate soluții juridice pentru a fi adaptate la cerințele
vieții de afaceri, dreptul afacerilor este mai puțin un drept inovator și
mai degrabă un drept original. Dreptul afacerilor se caracterizează
prin:
 a) Adaptabilitate la nevoile mediului de afaceri, care presupune
reforme succesive în materia societăților, a procedurii insolvenței, a
dreptului bancar, etc.
b) Transparență, care presupune efectuarea înregistrărilor în Registrul
Comerțului, exercitarea de către acționari a dreptului de informare,
exigențe speciale de transparență în cazul emitenților de valori
mobiliare, obligativitatea declarării conflictelor de interese ale
acționarilor și administratorilor / directorilor față de societate, etc.
c) Secretul afacerilor, care implică, printre altele, protejarea
secretului comercial, a tehnologiilor, a know-how-ului, precum și
protejarea secretului bancar;
d) Creditul comercial, care se aplică prin: • Încrederea unui
comerciant în onorabilitatea financiară a partenerul de afaceri și în
aparențele convingătoare ale acestuia • Termene mai lungi de plată •
Securitatea creanțelor (prezumția de solidaritate a codebitorilor
obligațiilor asumate în exercițiul unei întreprinderi; diversitatea
garanțiilor personale) • Îmbunătățirea protecției creditorilor sociali

3.Interprinderea perspetiva juridica.

Definiție: Întreprinderea economică reprezintă activitatea economică
desfăşurată în mod organizat, permanent şi sistematic, combinând
resurse financiare, forţă de muncă, materii prime, mijloace logistice şi
informaţie, pe riscul întreprinzătorului, în cazurile şi în condiţiile
prevăzute de lege [art. 2 lit. f) din O.U.G. nr. 44/2008]. Elementele
caracteristice ale întreprinderii economice sunt obiectul și scopul
întreprinderii. Caractere ale întreprinderii economice:
a) Activitatea întreprinderii este o activitate economică;
b) Activitatea este realizată în mod organizat, permanent și
sistematic, de către una sau mai multe persoane pe riscul lor;
c) Obiectul activității economice constă în procedura și circulația
mărfurilor sau executarea de lucrări și prestarea de servicii. Actele
juridice ale întreprinderii economice
: a) Sunt actele juridice, faptele juridice și operațiunile economice prin
care se exploatează o întreprindere economică;
b) Sunt săvârșite de profesioniști comercianți;
c) Au ca obiect producerea și circulația mărfurilor, executarea de
lucrări și prestarea de servicii;
d) Au ca scop obținerea de profit. Întreprinderea civilă necomercială:
Definiție: Întreprinderea civilă (necomercială) este o activitate
sistematic organizată, executată de una sau mai multe persoane, pe
riscul lor, 19 având ca obiect acte sau fapte juridice cu caracter civil,
fără a avea ca scop obținerea profitului. Această definiție se
completează cu definiția generală a întreprinderii, prevăzută de art. 3
alin.
(3) Codul Civil. Caractere ale întreprinderii civile:
a) Activitățile care fac obiectul întreprinderii civile sunt activitățile
desfășurate în cadrul profesiilor liberale (activitățile avocațiale,
medicale, etc.);
b) Persoanele care realizează activitatea au calitatea de profesionist și
desfășoară această activitate potrivit legii organice care reglementează
regimul juridic al profesiei în cauză;
c) Aceste persoane pun la dispoziția celor interesați cunoștințele și
competența lor, pentru care primesc onorarii.

4.Interprinderea persoanelor fizice.

Reglementare legală: O.U.G. nr. 44/2008 reglementează desfăşurarea
activităţilor economice de persoanele fizice autorizate, întreprinderile
individuale 22 şi întreprinderile familiale. Ordonanţa de urgenţă nu se
aplică în următoarele situaţii:
a) Profesiilor liberale, precum şi acelor activităţi economice a căror
desfăşurare este organizată şi reglementată prin legi speciale;
 b) Acelor activităţi economice pentru care, prin lege, sunt instituite
anumite restricţii de desfăşurare ori alte interdicţii şi acelor activităţi
interzise expres prin lege pentru libera iniţiativă;
c) Serviciilor prestate în contextul libertăţii de prestare
transfrontalieră a serviciilor, astfel cum este reglementată de art. 56
din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Potrivit art. 2 lit.
i) din O.U.G. nr. 44/2008, persoana fizică autorizată este
întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de o
persoană fizică ce foloseşte, în principal, forţa sa de muncă. Condiţii
privind înfiinţarea persoanei fizice autorizate: Orice persoană fizică,
cetăţean român sau cetăţean al unui alt stat membru al Uniunii
Europene ori al Spaţiului Economic European, poate desfăşura, în
temeiul dreptului la liberă iniţiativă, al dreptului la liberă asociere şi al
dreptului de stabilire, activităţi economice pe teritoriul României, în
condiţiile legii. Activităţile economice pot fi desfăşurate în toate
domeniile, meseriile, ocupaţiile sau profesiile pe care legea nu le
interzice în mod expres pentru libera iniţiativă [Art. 3 alin. (1) şi alin.
(2) din O.U.G. nr. 44/2008]. Potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 44/2008,
persoanele fizice prevăzute la art. 3 alin. (1) pot desfăşura activităţile
economice după cum urmează: a) individual şi independent, ca
persoane fizice autorizate; b) ca întreprinzători titulari ai unei
întreprinderi individuale; c) ca membri ai unei întreprinderi familiale”
Persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi
întreprinderile familiale trebuie să aibă un sediu profesional pe
teritoriul României, în condiţiile prevăzute de lege (art. 5 din O.U.G.
nr. 44/2008). Orice activitate economică desfăşurată permanent,
ocazional sau temporar în România de către persoanele fizice
autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale
trebuie să fie înregistrată şi autorizată, în condiţiile prezentei
ordonanţe de urgenţă. Autorizarea funcţionării, în condiţiile O.U.G.
nr. 44/2008, nu exonerează persoanele fizice autorizate,
întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale de obligaţia de a
obţine, înainte de începerea activităţii, autorizaţiile, avizele, licenţele
şi altele asemenea, prevăzute în legi speciale, pentru desfăşurarea
anumitor activităţi economice [Art. 6, alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr.
44/2008]. 23 Pot desfăşura activităţi economice într-una dintre
formele prevăzute la art. 4 din O.U.G. nr. 44/2008 persoanele fizice
care:
a) Au capacitate deplină de exerciţiu, cu excepţia membrilor
întreprinderii familiale ce nu au calitatea de reprezentant, care trebuie
să aibă vârsta de cel puţin 16 ani;
b) Nu au săvârşit fapte sancţionate de legile fiscale, contabile, vamale
şi de cele care privesc disciplina financiar-fiscală;
c) Au un sediu profesional declarat conform art. 9;
d) Declară pe propria răspundere că îndeplinesc condiţiile de
funcţionare prevăzute de legislaţia specifică în domeniul sanitar,
sanitar-veterinar, protecţiei mediului şi al protecţiei muncii [art. 8,
alin. (1) din O.U.G. nr. 44/2008]. Sediul persoanei fizice autorizate:
Persoana fizică autorizată are sediul profesional declarat prin cererea
de înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării.
Pentru stabilirea sediului profesional/punctelor de lucru este necesar
ca persoana fizică titulară, care se autorizează ca PFA, să prezinte
înscrisul care atestă dreptul de folosinţă asupra imobilului cu
destinaţie de sediu profesional / punct de lucru. Dacă la sediul
profesional, imobil cu destinaţie de locuinţă, nu se desfăşoară nici o
activitate economică, persoana fizică titulară a PFA, care are dreptul
de folosinţă asupra imobilului, depune o declaraţie pe propria
răspundere, sub semnătură privată, prin care atestă faptul că la sediul
profesional nu desfăşoară activitate economică, în acest caz nefiind
necesare formalităţile prevăzute de art. 42 din Legea nr. 230/2007.
Desfăşurarea activităţilor economice prin intermediul unui sediu
permanent de către cetăţenii altor state membre ale Uniunii Europene
sau ale Spaţiului Economic European se realizează cu respectarea
reglementărilor în vigoare privind sediul permanent [art. 9, alin. (1),
alin. (2) și alin. (3) din O.U.G. nr. 44/2008]. Înregistrarea persoanei
fizice autorizate în Registrul Comerţului: Cererea de înregistrare în
registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării se depune la
registrul comerţului de pe lângă tribunalul din judeţul în care
solicitantul îşi stabileşte sediul profesional. Cererea de înregistrare în
registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării va fi însoţită de
documentaţia prevăzută în anexa la O.U.G. nr. 44/2008 [art. 10, alin.
(1) și alin. (2) din O.U.G. nr. 44/2008]. 24 Regimul juridic al
persoanei fizice autorizate: Persoana fizică autorizată va ţine
contabilitatea în partidă simplă, potrivit reglementărilor privind
organizarea şi conducerea evidenţei contabile în partidă simplă de
către persoanele fizice care au calitatea de contribuabil, în
conformitate cu prevederile Codului fiscal. PFA poate avea în
obiectul de activitate cel mult 5 clase de activităţi prevăzute de codul
CAEN. În scopul exercitării activităţii/activităţilor pentru care a fost
autorizată, PFA poate stabili relaţii contractuale, în condiţiile legii, cu
orice persoane fizice şi juridice, cu alte PFA, întreprinderi individuale
sau întreprinderi familiale, pentru efectuarea unei activităţi
economice, fără ca aceasta să îi schimbe statutul juridic dobândit
potrivit O.U.G. nr. 44/2008. Persoana fizică autorizată poate desfăşura
activităţile pentru care este autorizată, singură sau împreună cu cel
mult 3 persoane, angajate de aceasta, în calitate de angajator, cu
contract individual de muncă, încheiat şi înregistrat în condiţiile legii.
O persoană titulară a PFA poate cumula calitatea de persoană fizică
autorizată cu cea de salariat al unei terţe persoane care funcţionează
atât în acelaşi domeniu, cât şi într-un alt domeniu de activitate
economică decât cel pentru care PFA este autorizată. PFA nu va fi
considerată un angajat al unor terţe persoane cu care colaborează
potrivit art. 16, chiar dacă colaborarea este exclusivă. Persoana fizică
ce desfăşoară activităţi economice ca PFA este asigurată în sistemul
public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi are dreptul de a
fi asigurată în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi al
asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile prevăzute de lege. PFA îşi
desfăşoară activitatea folosind în principal forţa de muncă şi
aptitudinile sale profesionale. Ea nu poate cumula şi calitatea de
întreprinzător persoană fizică titular al unei întreprinderi individuale.
Persoana fizică autorizată să desfăşoare activităţi economice ca PFA
poate cere schimbarea statutului juridic dobândit şi autorizarea ca
întreprinzător titular al unei întreprinderi individuale. Titularul PFA
răspunde pentru obligaţiile asumate în exploatarea întreprinderii
economice cu bunurile din patrimoniul de afectaţiune. Dacă acestea
nu sunt suficiente pentru satisfacerea creanţelor, pot fi urmărite şi
celelalte bunuri ale debitorului. În caz de insolvenţă, PFA va fi supusă
procedurii simplificate prevăzute de Legea nr. 85/2014. Orice
persoană interesată poate face dovada calităţii de profesionist în
cadrul procedurii insolvenţei sau 25 separat, prin acţiune în
constatare, dacă justifică un interes legitim. [art. 15, art. 16, alin. (1) și
alin. (2), art. 17 alin. (1) - (3), art. 18 art. 19 alin. (1) și (2) și art. 20
alin. (1) - alin. (3) din O.U.G. nr. 44/2008]. Încetarea activității
persoanei fizice autorizate: Potrivit art. 21 alin. (1) și alin. (2) din
O.U.G. nr. 44/2008, persoana fizică autorizată îşi încetează activitatea
şi este radiată din registrul comerţului în următoarele cazuri: a) prin
decesul titularului PFA; b) prin voinţa titularului PFA; c) în condiţiile
art. 25 din Legea nr. 26/1990, republicată. Cererea de radiere, însoţită
de copia certificată pentru conformitate cu originalul a actelor
doveditoare, după caz, se depune la oficiul registrului comerţului de
pe lângă tribunalul unde îşi are sediul profesional, de către orice
persoană interesată

5.Interprinderea persoaanelor juridice.

O societate poate fi înfiinţată prin încheierea de către două sau mai
multe persoane a unui contract, prin care acestea se obligă reciproc să
coopereze pentru desfăşurarea unei activităţi şi să contribuie la
aceasta prin aporturi băneşti, în bunuri, în cunoştinţe specifice sau
prestaţii, cu scopul de a împărţi beneficiile sau de a se folosi de
economia ce ar putea rezulta (art. 1881 din Codul Civil). Fiecare
asociat contribuie la suportarea pierderilor proporţional cu
participarea la distribuţia beneficiului, dacă prin contract nu s-a
stabilit altfel. Societatea se poate constitui cu sau fără personalitate
juridică. Poate fi asociat orice persoană fizică sau persoană juridică,
afară de cazul în care prin lege se dispune altfel. Un soţ nu poate
deveni asociat prin aportarea de bunuri comune decât cu
consimţământul celuilalt soţ, dispoziţiile art. 349 din Codul Civil
aplicându-se în mod corespunzător. Orice societate trebuie să aibă un
obiect determinat şi licit, în acord cu ordinea publică şi bunele
moravuri. Fiecare asociat trebuie să contribuie la constituirea
societăţii prin aporturi băneşti, în bunuri, în prestaţii sau cunoştinţe
specific. În cazul unei societăţi cu personalitate juridică, aporturile
intră în patrimoniul societăţii, iar în cazul unei societăţi fără
personalitate juridică, aporturile devin coproprietatea asociaţilor, afară
de cazul în care au convenit, în mod expres, că vor trece în folosinţa
lor comună. În cazul aportului unor bunuri imobile sau, după caz, al
altor drepturi reale imobiliare, contractul se încheie în formă
autentică. Transferul drepturilor asupra bunurilor aportate este supus
formelor de publicitate prevăzute de lege. Dacă înscrierea dreptului în
registrele de publicitate a fost făcută înainte de data înmatriculării
societăţii, transferul drepturilor este, în toate cazurile, afectat de
condiţia dobândirii personalităţii juridice

6.Fondul de comert.
Fondul de comerţ reprezintă ansamblul bunurilor mobile şi imobile,
corporale şi necorporale (mărci, firme, embleme, brevete de invenţii,
vad comercial), utilizate de un comerciant în vederea desfăşurării
activităţii sale.
2. Principalele elemente necorporale ale fondului de comerț: Firma:
Firma reprezintă numele sau, după caz, denumirea sub care un
comerciant îşi exercită comerţul şi sub care semnează. Firmele şi
emblemele vor fi scrise în primul rând în limba română. Dreptul de
folosinţă exclusivă asupra firmei şi emblemei se dobândeşte prin
înscrierea acestora în registrul comerţului (art. 30 din Legea nr.
26/1990). Conţinutul firmei: Firma unui comerciant, persoană fizică,
se compune din numele comerciantului scris în întregime sau din
numele şi iniţiala prenumelui acestuia.
Emblema: Emblema este semnul sau denumirea care deosebeşte un
comerciant de un altul de acelaşi gen [art. 30 alin. (2) din Legea nr.
26/1990]. Orice emblemă va trebui să se deosebească de emblemele
înscrise în acelaşi registru al comerţului, pentru acelaşi fel de comerţ,
precum şi de emblemele altor comercianţi de pe piaţa unde
comerciantul îşi desfăşoară activitatea.
Marca: Marca reprezintă orice semn susceptibil de reprezentare
grafică, cum ar fi: cuvinte, inclusiv nume de persoane, desene, litere,
cifre, elemente figurative, forme tridimensionale şi, în special, forma
produsului sau a ambalajului său, culori, combinaţii de culori,
holograme, semnale sonore, precum şi orice combinaţie a acestora, cu
condiţia ca aceste semne să permită a distinge produsele sau serviciile
unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi (art. 2 din Legea nr.
84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice).
Clientela: Clientela are un rol important în activitatea unui
comerciant, deoarece ea determină, prin număr, calitate și frecvență,
situația economică a comerciantului, succesul sau insuccesul acestuia.
Vadul comercial: Vadul comercial constituie aptitudinea fondului de
comerț de a atrage publicul. Această aptitudine a fondului de comerț
este rezultatul unor diverși factori, cum ar fi:
a) Amplasarea localului;
b) Calitatea mărfurilor și a serviciilor prestate;
c) Prețurile practicate;
d) Comportamentul personalului profesionistului în raporturile cu 56
clienții;
e) Abilitățile profesionistului de realizare a reclamei comerciale. f)
Prin natura lui, vadul comercial nu reprezintă un element distinct al
fondului de comerț, ci se analizează doar împreună cu clientela
Elementele corporale ale fondului de comerț: Clasificare:
a) Bunurile imobile
b) Bunurile mobile. Bunurile imobile pot fi:
a) Imobile prin natura lor (de exemplu, clădirea în care se desfășoară
comerțul);
b) Imobile prin destinație (de exemplu, instalații, utilaje, mașini, etc.)
Bunurile mobile corporale: § Pot fi materiale prime, materiale, etc.,
destinate a fi prelucrate, precum și produsele (mărfurile) rezultate din
activitatea economică. § În privința mărfurilor rezultate din activitatea
comerciantului ori achiziționate de acesta pentru a fi revândute, ele au
o legătură mai slabă cu fondul de comerț, deoarece sunt destinate
valorificării prin vânzare către clientelă
7. Organizarea comertului.
Comercializarea produselor şi a serviciilor de piaţă este reglementată
de Ordonanța Guvernului nr. 99/2000, care stabileşte principiile
generale privind desfăşurarea activităţii comerciale şi urmăreşte 59
dezvoltarea reţelei de distribuţie a produselor şi serviciilor de piaţă, cu
respectarea principiilor liberei concurenţe, securităţii şi intereselor
economice ale consumatorilor.
Obiectivele stabilite de art. 2 din O.G. nr. 99/2000 în comercializarea
mărfurilor și a serviciilor sunt următoarele:
a) Stimularea dezvoltării activităţii de comercializare a produselor şi
serviciilor de piaţă;
b) Incurajarea liberei iniţiative, asigurarea concurenţei loiale şi a
liberei circulaţii a produselor şi serviciilor de piaţă;
c) Informarea corectă şi protejarea intereselor consumatorilor, precum
şi posibilitatea asigurării produselor şi serviciilor de piaţă în zonele de
vecinătate ale acestora;
d) Modernizarea şi dezvoltarea formelor de distribuţie;
e) Promovarea diverselor tipuri de reţele de distribuţie şi forme de
vânzare;
f) Stimularea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii cu activitate
de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă;
g) Susţinerea şi ocrotirea activităţii comerciale şi de prestări de
servicii de piaţă în zonele defavorizate
Sunt exceptate de la prevederile O.G. nr. 99/2000 activităţile de
comercializare având ca obiect:
a) Produsele medicamentoase, dispozitivele medicale;
b) Produsele agricole şi agroalimentare vândute de producătorii
agricoli individuali în baza certificatului de producător;
 c) Combustibilii pentru uzul mijloacelor de transport, inclusiv cei
comercializaţi prin staţii de distribuţie;
d) Bunurile din producţia proprie a meşteşugarilor individuali
vândute la locurile de producţie;
e) Lucrările, brevetele şi invenţiile, precum şi publicaţiile de natură
ştiinţifică sau informativă realizate de titularii acestora;
f) Tipăriturile, pliantele, broşurile şi albumele, realizate în scopul
prezentării patrimoniului cultural deţinut de muzee, centre de cultură,
teatre sau alte instituţii similare acestora, ori bunurile culturale sau cu
caracter promoţional specifice activităţii instituţiilor culturale, şi
comercializate prin fondul propriu al fiecărei instituţii culturale sau cu
prilejul unor manifestări cultural-artistice organizate de acestea
Clasificarea comerțului :
1. Comerțul cu ridicata / en-gros;
2. Comerţul cu amănuntul / de detail.
Comerțul en-detail: Semnificaţie şi conţinut: Comerţul cu amănuntul /
de detail reprezintă activitatea desfăşurată de comercianţii care vând
produse, de regulă, direct consumatorilor pentru uzul personal al
acestora [art. 4 lit. d) din O.G. nr. 99/2000]. Pentru a asigura oferta de
mărfuri în cadrul pieţei, întreprinderile economice cu amănuntul,
indiferent de forma de proprietate, apartenenţă, tipul, structura şi
mărimea lor, se aprovizionează cu mărfuri de la comercianţii en-gros
sau de la producători, își creează în propria gestiune stocuri de
mărfuri şi apoi le vând către consumatorii finali. În aceste condiții,
comerţul cu amănuntul presupune trei etape:
1. Aprovizionare;
2. Stocare;
3. Vânzare, etapă în care vânzările de mărfuri constituie activitatea
esenţială, specifică relaţiilor de schimb

9. Concurenta comerciala.
8.3.1. Definirea concurenţei. Regimul juridic al concurenţei: Actele
normative în vigoare nu oferă o definiție clară și expresă a noțiunii de
concurență. Potrivit Dictionarului explicativ al limbii române,
concurența reprezintă rivalitatea comercială, dusă cu mijloace
economice între întreprinderi, 65 monopoluri, țări etc., pentru
acapararea pieței, desfacerea unor produse, pentru clientelă și pentru
obținerea unor câștiguri cât mai mari. Clasificarea concurenței:
a) Concurența loială
b) Concurenţa neloială 8.3.2. Concurenţa loială. Definiţie şi
caracteristici Concurenţa loială poate fi definită drept o importantă
formă de concurenţă în cadrul căreia comerciantul îşi exercită, cu
bună-credinţă şi potrivit uzantelor cinstite, comportamentul
competiţional în domenii specifice concurenţei comerciale, având
drept scop asigurarea existenţei sau a expansiunii activităţii de
comerţ.
Pentru existenţa concurenţei loiale trebuie să fie întrunite cumulativ
următoarele condiţii:
a) Concurenţa să aibă o existenţă concretă şi să fie exercitată cu
bună-credinţă;
b) Comerciantul să folosească uzante cinstite în activitatea sa
comercială;
c) Competiţia concurenţială să se desfaşoare în domenii permise
acesteia.
8.3.4. Concurența neloială. Definiţie şi caracteristici Potrivit art. 2 din
Legea nr. 11/1991, concurenţă neloială constituie „orice act sau fapt
contrar uzanţelor cinstite în activitatea industrială şi de comercializare
a produselor, de execuţie a lucrărilor, precum şi de efectuare a
prestărilor de servicii”. Legea nr. 11/1991 reprezintă principalul act
normativ care reglementează concurenţa neloială, precum şi
sancţiunile aplicabile în cazul săvârşirii unor fapte de natură anti-
concurenţiale.
Sunt considerate ca fiind contrare uzanţelor comerciale cinstite
următoarele categorii de practici
 a) utilizarea în mod neloial a secretelor comerciale ale unui
comerciant;
b) neexecutarea unilaterală a contractului;
c) utilizarea unor proceduri neloiale;
d) abuzul de încredere;
e) incitarea la delict;
f) achiziţionarea de secrete comerciale de către terţii care cunoşteau
că respectiva achiziţie implică astfel de practici;
g) orice altă practică de natură să afecteze poziţia comercianţilor
concurenţi pe piaţă - art. 11 lit. a) din Lege.

9.Proprietatea fundament al activitati economice.

9.3.1. Noțiuni generale privind proprietatea În diferitele stadii ale
dezvoltării societății omenești a existat preocuparea de justificare a
noțiunii de proprietate, opiniile exprimate fiind unanime în ce privește
importanța și necesitatea ei.
Potrivit art. 555 alin. (1) din Codul Civil, proprietatea privată este
dreptul titularului de a poseda, folosi şi dispune de un bun în mod
exclusiv, absolut şi perpetuu. Dreptul de proprietate poate fi exercitat
în limitele obiectului său. În definirea proprietății trebuie să se
pornească de la conținutul juridic al dreptului de proprietate, alcătuit
din atributele recunoscute de lege proprietarului. Sunt numeroase
situații în care o parte a acestor atribute sau chiar toate sunt exercitate
de o altă persoană decât proprietarul, pe temeiul unui drept real,
derivat din dreptul de proprietate.
Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în
proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice,
religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor.
Conținut juridic (atributele dreptului de proprietate privată): Ø
Posesia (ius utendi); Ø Folosința (ius fruendi); Ø Dispoziția (ius
abutendi). 70 Atributele pot fi cedate: Ø În totalitate (spre ex. vânzare
- cumpărare, donaţie) Ø În parte (spre ex. închiriere). Caractere
juridice ale dreptului de proprietate: Ø Caracter absolut și inamovibil;
Ø Caracter deplin și exclusiv; Ø Caracter perpetuu și transmisibil.
Clasificare: Ø Proprietate publică. Ø Proprietate privată. Proprietatea
privată în economie: Subiecte ale dreptului de proprietate privată: Ø
Persoanele fizice; Ø Persoanele juridice, după cum urmează
: a) Societățile cu capital privat sau cu capital de stat, constituite în
baza Legii nr. 31/1990 a societăților, republicată, și a Legii nr.
15/1990;
b) Persoanele juridice fără scop lucrativ, asociațiile, fundațiile,
sindicatele;
c) Societățile agricole, înființate potrivit Legii nr. 36/1991, ca
societăți pe acțiuni de tip privat, cu personalitate juridică, fără scop
comercial.
d) Asociațiile cu scop lucrativ sub forma cooperativelor
meșteșugărești, de consum și de credit.
e) Regiile autonome înființate și organizate în baza Legii nr. 15/1990;
f) Persoanele juridice străine, cu unele limitări prevăzute de lege; g)
Statul și autoritățile administrativ-teritoriale.

10. Contractele specifice activittilor comerciale.

Contractul este acordul de voinţe dintre două sau mai multe persoane
cu intenţia de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic (art.
1166 din Codul Civil). Contractelor nereglementate de lege li se
aplică prevederile Codului Civil, iar dacă acestea nu sunt
îndestulătoare, regulile speciale privitoare la contractul cu care se
aseamănă cel mai mult (art. 1168 din Codul Civil) Părţile sunt libere
să încheie orice contracte şi să determine conţinutul acestora, în
limitele impuse de lege, de ordinea publică şi de bunele moravuri (art.
1169 din Codul Civil)
3.4. Clasificare legală:
 (1) Art. 1171 din Codul Civil: § Contracte sinalagmatice; § Contracte
unilaterale.
(2) Art. 1172 din Codul Civil: § Contracte cu titlu oneros; §
Contracte cu titlu gratuit.
3) Art. 1173 din Codul Civil: § Contracte comutative; § Contracte
aleatorii.
(4) Art. 1174 din Codul Civil: § Contracte consensuale, § Contracte
solemne; § Contracte reale.

11. Raporturile de munca in cadrul interprinderi

Libertatea muncii este garantată prin Constituţie. Dreptul la muncă nu
poate fi îngrădit. Orice persoană este liberă în alegerea locului de
muncă şi a profesiei, meseriei sau activităţii pe care urmează să o
presteze. Nimeni nu poate fi obligat să muncească sau să nu
muncească întrun anumit loc de muncă ori într-o anumită profesie,
oricare ar fi acestea. Codul Muncii reglementează domeniul
raporturilor de muncă, controlul aplicării legislației muncii, precum şi
jurisdicţia muncii. Dispozițiile Codului Muncii se aplică:
a) Cetăţenilor români încadraţi cu contract individual de muncă, care
prestează muncă în România;
b) Cetăţenilor români încadraţi cu contract individual de muncă şi
care prestează activitatea în străinătate, în baza unor contracte
încheiate cu un angajator român, cu excepţia cazului în care legislaţia
statului pe al cărui teritoriu se execută contractul individual de muncă
este mai favorabilă;
c) Cetăţenilor străini sau apatrizi încadraţi cu contract individual de
muncă, care prestează muncă pentru un angajator român pe teritoriul
României;
d) Persoanelor care au dobândit statutul de refugiat şi se încadrează cu
contract individual de muncă pe teritoriul României, în condiţiile
legii;
e) Ucenicilor care prestează muncă în baza unui contract de ucenicie
la locul de muncă;
f) Angajatorilor, persoane fizice şi juridice;
g) Organizaţiilor sindicale şi patronale.

12.Plata si instrumentele de plata

Definiție: În sens larg, plata presupune executarea voluntară a oricărei
obligații, în sensul în care debitorul execută prestațiile la care este
ținut din proprie inițiativă. Pentru aceste motive, plata reprezintă o
modalitate firească de stingere a obligațiilor. În sens restrâns, plata
necesită îndeplinirea obligației de a da o sumă de bani
Orice plată presupune o datorie [art. 1469 alin.
(1) și alin.
(2) și art. 1470 din Codul Civil]. Clasificare:
a) În funcție de obiect: Ø Plăți în bani. Ø Plăți în bunuri. Ø Plăți în
servicii.
b) În funcție de intervenția unei instituții bancare: Ø Plăți bancare
(sunt, în general, plățile efectuate cu monedă scripturală). Ø Plăți
nebancare.
c) În funcție de inițiativa plății Ø Plăți instrumentate la ordinul
creditorului. Ø Plăți instrumentate la ordinul debitorului.
Efectul de comerţ: Definiție: Noțiunea de „efect de comerţ” este
utilizată în practică pentru a desemna un titlu negociabil, autonom,
care dă dreptul la plata unei sume de bani, cum este cambia sau un alt
titlu de valoare, prin care se constată o creanţă întemeiată pe o livrare
de mărfuri sau o prestare de servicii

13.Jurisdictia comerciala
Reguli generale de soluționare a litigiilor civile: Litigiile civile care se
supun legislației românești se soluționează în conformitate cu
principiile contradictorialității, legalității și publicității procesului,
astfel cum sunt definite de Codul de Procedură Civilă. Principalele
drepturi ale oricărei părți dintr-un litigiu (reclamant / pârât /
intevenient) sunt următoarele:
a) Dreptul la un proces echitabil, în termen optim şi previzibil;
b) Egalitatea;
c) Dreptul de dispoziție;
d) Dreptul la apărare
Arbitrajul:
Arbitrajul este o jurisdicţie alternativă având caracter privat. În
administrarea acestei jurisdicţii, părţile litigante şi tribunalul arbitral
competent pot stabili reguli de procedură derogatorii de la dreptul
comun, cu condiţia ca regulile respective să nu fie contrare ordinii
publice şi dispoziţiilor imperative ale legii.

14.Procedura insolventiei
Această procedură este reglementată de Legea nr. 85/2014 privind
procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Prin această
lege, domeniul reglementării este extins, cuprinzând atât prevederi
privind procedura insolvenţei, cât şi prevederi privind procedurile de
prevenire a insolvenţei, respectiv mandatul ad-hoc și concordatul
preventiv, care erau reglementate, anterior adoptării Legii nr.
85/2014, de acte normative diferite.
Organele care aplică procedura insolvenței sunt: § instanţele
judecătoreşti, § judecătorul-sindic, § administratorul judiciar; §
lichidatorul judiciar
Principalele atribuţii ale judecătorului-sindic
a) Pronunţarea motivată a hotărârii de deschidere a procedurii
insolvenţei şi, după caz, de intrare în faliment, atât prin procedura
generală, cât şi prin procedura simplificată;
 b) Judecarea contestaţiei debitorului împotriva cererii introductive a
creditorilor pentru începerea procedurii