CURS DREPT SOCIETAR C.I.G.

I. Definiție
Dreptul societar cuprinde totalitatea normelor de drept care reglementează raporturile juridice
între subiectele de drept societar, participanți persoane fizice/juridice în calitate de profesioniști
comercianți, operatori economici.
Dreptul societar cuprinde norme de drept privat care se regăsesc în dreptul civil, drept
comercial și legile comerciale.

II. Izvoarele dreptului societar

1.Izvoarele dreptului reprezintă forme de manifestare a fenomenului juridic.
Se impart în izvoare materiale și izvoare formale:
 Izvoarele materiale reprezintă ansamblul condițiilor materiale de existența ce
generează reglementări juridice. Este vorba de factori
economici,sociali,culturali,etc. Care generează nevoia de reglementare a
legiuitorului.
 Izvoarele formale ale drepruilui desemnează formele specifice de exprimarea
normelor de drept,adica acte normative în care sunt înserate aceste norme.Sunt
izvoare formale:legile,hotărârile guvernului etc.

2.Izvoarele formale ale dreptului societar

2.1.Legea-principalul izvor de drept.
Termenul de lege are doua accepțiuni:
 În primul rand în sens restrâns legea reprezintă actul normativ emis de parlament;
 În al doilea rând în sens larg legea reprezintă totalitatea actelor normative.

Legile în sens restrâns sunt de trei feluri :

Constituționale,organice și ordinare.
  Conform art 73. Din constituție legile constituționale sunt acele legi prin care se
revizuiește constituția. Reprezintă cea mai importantă categorie de legi.
 Legile organice sunt legi emise în domeniul stabilite de constituție-cele mai
importante de la nivelul societății( sistem electoral,organizarea
partidelor,organizarea referendumului,statutul deputaților,senatorilor).
 Legile ordinare sunt acele legi care sunt emise în domeniile care nu sunt atribuite
de legiuitor în sfera legilor constituționale și acelor organice.

2.2 Uzanțele
Prin uzanță se înțelege obiceiul (cutuma) și uzurile profesionale.
Uzanțele se aplică numai în măsura în care legea trimite în mod expres la acestea.Pentru a fi
aplicabile uzanțele trebuie să fie conform ordinii publice și bunuriloe moravuri.

2.3 Principiile generale ale dreptului

Termenul de principiu reprezintă element fundamental ,idee de bază pe care se întemeiază o
teorie științifică,un sistem politic,o normă de conduită,etc.
În cadrul științei dreptului întâlnim principii fundamentale cum ar fi principiul egalității,a
bunei credințe ,a informării,etc.

2.4 Jurisprudență și doctrină juridică

În sistemul de drept românesc,de regulă jurisprudența nu reprezintă izvor de drept.Cu titlu de
excepție este izvor de drept în cazul deciziilor curții constituționale care sunt obligatorii atât în
ceea ce privește dispozituvul hotărârii cât și ceea ce privește considerentele și în cazul
recursurilor în interesul legii emise de Înalta Curte De Casație și Justiție.
Doctrina juridică nu reprezintă izvoare de drept,nu sunt obligatorii însă legiuitorul trebuie să se
raporteze la acestea.

2.5 Ordinea de aplicare a izvoarelor dreptului societar

Codul civil stabulește ordinea în care se aplică izvoarele dreptului astfel în cazurile neprevăzute
de lege se aplică uzanțele iar în lipsa acestora dispozițiile legale privitoare la situații
asemănătoare iar când nu există asemenea dispoziții principiile generale ale dreptului.
 III. Operatorii economici
Dificultățile definiției operatorilor econimici pornesc de la faptul că aceștia sunt definiți în
diverse legi economice ca de exemplu în Codul Consumatorului,operatorul economic este
persoana fizică sau juridică autorizată care în cadrul activității sale profesionale
fabrică,importă,depozitează,transportă sau comercializează produse ori părți din acestea sau
prestează servicii.
În analiza operatorilor economici indiferent de cum sunt definiți în diverse legi speciale
trebuie să se pornească de la analiza noțiunii de profesionist.
Pentru explicarea noțiunii de profesionist trebuie să se pornească de la art. 3 C.civ.

Potrivit art. 3 din C.civ.

 (1) “Dispozițiile prezentului cod se aplică și raporturilor dintre profesioniști și
raporturilor dintre aceștia sau orice alte subiecte de drept civil.
 (2) Sunt considerați profesionști toți cei care exploatează o întreprindere.
 (3) Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică,de către una sau mai
multe persoane,a unei activități organizate ce constă în producerea,administrarea ori
înstrăinarea de bunuri sau în prestări de servicii indiferent dacă au sau nu scop lucrativ”.

Profesionistul nu este o persoană care exercită o profesie sau o meserie,este cel care
exploatează o interprindere,prin urmare,termenul de profesionist capătă o conotație juridică
specială diferită de cea uzuală ; rezultă că acest termen include categoriile de
comerciant,întreprinzător sau operator economic precum și alte persoane autorizate să desfășoare
activități econimice sau profesionale,astfel cum aceste noțiuni sunt prevăzute în codul civil.

Analizând cele două dispoziții ale art. 3 ,alin (1) și alin(2) din C.civ. constatăm că pentru
definirea profesioniștilor(operatori economici),legiuitorul apelează la conceptul de (întreprindere
) și la sintagma (exploatarea unei întreprinderi).
În privința întreprinderii C.civ. nu stabilește o definiție lăsând pe seama legislației
speciale și a științelor economice această misiune,astfel întreprinderea reprezintă o formă de
organizare a unei afaceri care presupune existența a trei elemente: prezența unui întreprinzător-
antreprenor(profesionist),organizarea unei întreprinderi și constituirea unui fond de comerț
afectat exercițiului activității comerciale.
O altă definiție a întreprinderii este dată de legiuitor în art.2 lit.f din O.U.G. nr.44/2008 astfel că
întreprinderea este “activitatea econimică desfășurată în mod organizat,permanent și
sistematic,combinând resurse financiare,forța de munca trasă,materii prime,mijloace logistice și
informație pe riscul întreprinzătorului în cazurile și condițiile prevăzute de lege.”
Definiția întreprinderii de afaceri trebuie făcută ținând cont de art. 2 lit.f din O.U.G. nr.
44/2008 și art.3 din C.civ.
În concluzie întreprinderea de afaceri reprezintă o activitate econimică desfășurată în mod
organizat,permanent și sistematic, prin combinarea mai multor factori(naturali,umani și
materiali) constând în producerea și circulația mărfurilor,executarea de lucrări și prestarea de
servicii realizată de către un profesionist în scopul obținerii unui profit.
 Întreprinderea poate obândi personalitate juridică(întreprindere societară) dar poate fi și
fără personalitate juridică având un patrimoniu propriu cu implicații din punct de vedere
economic și fiscal.
Clasificarea întreprinderilor
Se face în funcție de obiectul de activitate și scopul urmărit de titularul întreprinderii (subiect
de drept care organizează activitatea).
Din punct de vedere a literaturii de specialitate,desfășurarea unei activități cu caracter
profesional dacă este făcută în scopul obținerii de profit este proprie activității comerciale pe cale
de consecință,o întreprindere care are ca obiect o activitate econimică și al cărui scop este
obținerea profitului, este o întreprindere de afaceri iar pe de altă parte o întreprindere cu obiect
de activitate neeconomic și având un scop non-profit este o întreprindere nonprofit (civilă). De
aici rezultă că întreprinderile reglementate de art. 3 din C.civ. sunt de două feluri: întreprinderi
de afaceri ( econimică sau comercială) și întreprinderi nonprofit.

Caracterele întreprinderilor de afaceri

Din definiția întreprinderii de afaceri rezultă caracterele acesteia:
A. Activitatea întreprinderii este o activitate econimică(dispozițiile alin.2 din art.3 din
C.civ.) coroborate cu reglementările din legea 31/1990 modificată și republicată.
B. Întreprinderea presupune factori umani și materiali.
C. Întreprinderea economică presupune capital .
D. Întreprinderea economică presupune existența unui risc.

A. În art.2 litera A din O.U.G 44/2008 republicată se definește activitatea

econimică ca fiind activitate agricolă,industrial,comercială,desfășurată pentru
obținerea de bunuri sau servicii a căror valoare poate fi exprimată în bani și care
sunt destinate vânzării sau schimbului pe piețele organizate sau unor beneficiari
determinați sau determinabili, în scopul obținerii de profit. Activitatea este realizată
de către un profesionist.Această caracteristică a întreprinderii de afaceri poate fi
lămurită din perspective a două aspecte:
 În primul rând numai profesioniștii pot fi titular a unei întreprinderi în
general,concluzie care rezultă din dispozițiile art. 3 C.civ.
 În al doilea rând,atunci când vorbim de o întreprindere de afaceri
(comercială) ,aceasta poate fi exploatată de acei profesioniști care au
calitatea de comerciant.Conform legii 26/1990 republicată , legii 31/1990
republicată și a O.U.G 44/2008 republicată.

B. Întreprinderea presupune factorii umani și materiali:

  Activitatea este realizată în mod organizat,permanent și systematic prin
utilizarea corelată a mai multor factori( naturali,umani,materiali).
Factorii umani și cei materiali sunt esențiali pentru orice întreprindere.Se
reține că factorii umani,pe lângă întreprinzător,care în general este un
profesionist și care poate fi reprezentat de diferite categorii de persoane
fizice sau juridice,mai reținem personalul întreprinderii care poate fi alcățuit
din salariați,administrator și reprezentanți.
Administratorii și reprezentanții sunt factori interni de organizare a
întreprinderii,însărcinați cu gestionarea și reprezentarea întreprinderii în
raporturile juridice cu terții. Primii, reprezintă managerii întreprinderii,cu
atribuții de reprezentare și administrare,grefate în general pe un raport de
mandat,în timp ce reprezentanții au numai atribuții de reprezentare care se
pot fundament ape diverse contracte de reprezentare(mandate,comision),dar
și pe unul de muncă. Partenerii întreprinderii reprezintă factorii umani
exterior întreprinderii indispensabil în activitatea sa.Aceștia de regulă
sunt:furnizorii,intermediarii,cumpărătorii.
Intermediarii pot fi agenți comerciali,comisionari,concesionari
exclusive,benefeciarii fiind în general cumpărători de bunuri ,lucrări sau
servicii ai profesionistului.

C. O întreprindere nu ar putea supraviețui fără fonduri necesarea activității

sale.Fondurile financiare pot fi de origine internă sau mobilizate de pe piața
financiară.
 Cele de origine internă își pot avea sursa în aporturi de capital făcute de
către asociați/acționari sau ulterior fonduri produse prin activitatea
desfășurată de întreprindere.Desigur,acestea pot fi atrase și de pe piața
financiară prin intermediul instituțiilor financiare(bănci).

D. Riscul reprezintă o caracteristică esențială a întreprinderii de afaceri

(comercială).Elementele fundamentale ce defines implicarea profesionistului în
organizarea întreprinderii sunt: inițiativa și riscul.
 Inițiativa se manifestă atât în faza constitutivă a întreprinderii cât și pe
parcursul exercitării afacerii,mecanismul întreprinderii urmând a fi pus în
accord cu evoluția mediului de afaceri.
 Riscul pe care și-l asumă profesionistul și care este specific oricărei
întreprinderi constă în asumarea de către acesta a tuturor consecințelor
patrimoniale derivând din activitatea concretă a întreprinderii.

În ceea ce privește exploatarea unei întreprinderi în concepția legiuitorului, Codului

civil ,profesionistul este acela care exercită în mod sistematic o activitate organizată. Caracterul
sistematic , continuu și organizat al activității este specific profesionistului ,ceea ce înseamnă că
acea persoană care desfășoară una dintre activități prevăzute de lege ca operațiuni
singulare,ocazionale,fără a-și creia un cadru organizat ,nu poate fi considerat profesionist.
Exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane,a unei activități organizate –
întreprindere presupunere un caraterul continuu nu izolat al activității care se realizează cu titlul
de profesie.
Dacă toate persoanele care exploatează o întreprindere conform art. 3 poartă denumirea
generic de profesioniști, există diferențieri în funcție de statutul juridic,de regimul juridic
aplicabil fiecării categorii.Astfel,potrivit legislației speciale, există diverse categorii de
profesioniști,în rândul lor un loc important îl ocupă-comercianții. În concepția legiuitorului se
păstrează termenul de comerciant prevăzută în art. 11 din legea de aplicarea a C.civ și a
dispozițiilor legii 26/1990,republicată. Astfel potrivit acestor reglementări au obligația să ceară
matricularea sau după caz înregistrarea în Registrul comerțului: persoanele fizice
autorizate,întreprinderile individuale si familiale,societățile,companiile naționale și societățile
naționale,regiile autonome,grupările de interes economic,societățile cooperative,organizațiile
cooperatiste.societățile europene,societățile cooperative europene și grupurile europene de
interes economic,cu sediu principal în România precum și alte persoane fizice și juridice
prevăzute de lege. Deși legiuitorul consideră ca persoanele fizice și juridice care au obligația
înmatriculării sau înregistrării în Registrul comerțului a firmei sau activității desfășurate sunt
considerate comercianți,este important de subliniat faptul că nu toate acestea desfășoară
activitate de comerț,potrivit criteriului tradițional(obiectiv) de calificare a comercianților. În
acest sens,exemplificăm grupările de interes economic sau societățile cooperative care pot avea
ca obiect activități.în concluzie,cu caracter civil .
În prezentul cadru legislativ este limpede că termenul de comerț este folosit în accepțiunea
sa economică.În aceeași ordine de idei,termenul de comerciant se referă la persoana care se
ocupă cu comerțul. Comerciantul este inclus în categoria profesioniștilor care poate desfășura și
alte activități respectiv de producție de prestări de servicii. Mai mult decat atât,există comercianți
ca de exemplu comisionarii,mandatarii care prin natura activității pe care o desfășoară reprezintă
o prestare de servicii.
În Codul civil sunt menționate categoriil de comercianți fără a se defini acesta. Sintetizând
ideile exprimate rezultă următoarele:
Comerciantul nu mai este definit potrivit activității pe care o desfășoară și eventual potrivit
criteriului formal,resprectiv obținerea de autorizație prevăzută de lege și înregistrarea sau după
caz înmatricularea în Registrul comerțului,fie că e vorba de persoană fizică-comerciant care își
organizează activitatea sub forma persoanei fizice autorizate,întreprinderii individuale sau a
întreprinderii familiale ( conform O.U.G. nt .44/2008 modifcicată și republicată) fie ca societăți (
legea nr.31/1990 modificată și republicată).
Societățile sunt calificate potrivit criteriului formal-un criteriu modern,respectiv dacă
societatea se constituie în una din formele prevăzute de lege.
 Activitățile de producție,comerț sau prestări de servicii pot fi exercitate atât de comercianți cât
și de alți profesioniști,adică de toate persoanele care exploatează o întreprindere ( art.3 din
C.civ).
În economia textelor O.U.G 44/2008 modificată și republicată,se marchează principiile
formale a unei activități economice autorizate și condițiile în care se poate realiza
aceasta.Astfel,principiile care se desprind din conținutul art.3 sunt :
 Orice persoană fizică,cetățean român sau cetățean a unui stat membru a UE poate
desfășura activități economice pe teritoriul României,principiul care se aplică în baza
dreprului de liberă inițiativă,al dreprului la liberă asociere și al dreptului de
stabilire;dreptul de stabilire este prevăzut în art.2 C din O.U.G 44/2008
modificată,potrivit căruia acesta reprezintă “prerogative unui cet[éan a unui stat membru
al UE sau al Spațiului economic eurupean” de a desfășura activități economice pe
teriroriul unui alt stat membru,prin intermediul unui sediu permanent,în condiții de
egalitate de tratament cu cetățenii statului gazdă.
 Activitățile economice pot fi desfășurate în toate domeniile,meseriile,ocupațiile sau
profesiile pe care legea nu le interzice în mod express pentru libera inițiativă.
 Să aibă un sediu profesional pe teritoriul României,sediu professional fiind sediul
principal declarat la Registrul Comerțului,reprezentând un atribut de identificare a
persoanei fizice .Sediul permanent este cprespondent sediului professional pentru
cetățenii altor state member ale UE sau a Spațiului Economic European.
Sediul professional este diferit din punct de vedere al noțiunii de” punctele de lucru”.
 Activitatea economică să fie înregistrată și autorizată atât activitatea care are caracter
permanent cât și cea desfășurată ocazional sau temporar.
 Înaintea începerii activității să fi obținut autorizațiile,avizele,licențele prevăzute în legi
speciale.
 Scopul activității desfășurate de profesionistul (întreprinzător) persoană fizică/juridică
este obținerea unui profit.În Codul civil ,legiuitorul delimitează diferitelecategorii de
profesioniști în funcție de scopul lucrativ sau non-lucrativ.Obținerea profitului reprezintă
o trăsătură esențială a profesionistului deoarece raportarea doar la scopul lucrativ nu
surprinde ceea ce este specific acestei categorii de profesioniști,aceasta fiind exprimarea
generală.

Societatea desfășoară din punct de vedere juridic,o activitatea economică;

 Activitatea se desfășoară în mod sistematic-implică o continuitate a desfășurării a
activității;
 Caracterul organizat-implică operațiuni de alocare a resurselor și de stabilire a minimului
material și legal impus de exercitarea unei activități;
  Activitatea constă în producerea ,administrarea,înstrăinarea de bunuri sau presatrea de
servicii-fiind incluse într-o activitate pe care o regăsim în Codul CAEN.

În cuprinsul actelor normative aplicabile la data intrării în vigoare a Codului civil,

referirile la comercianți se consideră a fi făcute la persoanele fizice sau după caz la persoanele
juridice.
Pe cale de consecință la categoria operatorilor economici,pe lângă societăți așa cum sunt
reglementate de dispozițiile legii 31/1990 modificată și republicată,mai apar regiile
autonome,grupările de interes economic,societățile cooperative,organizațiile
cooperatiste,cooperativele de credit,societățile europene,societățile cooperative europene.