Curs 21

Întreprinderea in dreptul comercial și noțiunea de profesionist comercial

Intreprinderea si actul de comert

Traditional, dreptul comercial roman s-a bazat pe sistemul obiectiv. Acest sistem a
fost abandonat prin adoptarea O.U.G. nr. 44/ 2008, care a introdus sistemul subiectiv. Codul
civil a confirmat aceasta schimbare fundamentala, prin abrogarea Codului Comercial de la
1887 care reglementa (si a consacrat pentru prima data in Romania) actul juridic de natura
comerciala, nepreluand reglementarea actului juridic de natura comerciala.
Art. 3 din vechiul Cod Comercial enumera o serie de acte si fapte (in sens restrans) de
comert, pe care doctrina si jurisprudenta le-a interpretat ca fapte juridice (in sens larg) de
natura comerciala. In sens restrans, faptele de comert erau operatiuni materiale savarsite de
comercianti in desfasurarea activitatii lor si forme de organizare a activitatii lor, inclusiv
organizarea si exploatarea intreprinderii comerciale; in sens larg, faptele de comert includ
actele juridice (de regula, contracte) de comert si faptele de comert in sens restrans; art. 3 avea
in vedere „fapte de comert” in sensul extins al notiunii. Exemple de acte juridice de comert:
„cumparaturile de marfuri sau producte spre a se revinde fie in natura, fie dupa ce se vor fi
[pre]lucrat sau pus in lucru, ori numai spre a se inchiria”; „vanzarile de producte ... cand vor fi
fost cumparate cu scop de revanzare sau inchiriere” (primele doua exemple de contracte sunt
laturi ale aceluiasi tip de contract, contractul de vanzare-cumparare comerciala); vanzarile si
cumpararile de actiuni sau parti sociale (adica, vanzarea-cumpararea persoanei juridice numita
„societate comerciala”); emiterea si transferul titlurilor de comert (cambii, cecuri, bilete la
ordin), etc. Exemple de fapte de comert in sens restrans: constructia de nave (desi aceasta este
mai degraba o intreprindere decat o simpla operatiune); operatiunile bancare; toate
intreprinderile enumerate de art. 3 (de furnituri, de constructii, de spectacole, fabrici,
manufacturi, etc.), etc.
Codul Comercial se baza astfel pe teoria actului/ faptului obiectiv de comerț, adica
orice act juridic sau operatiune a carui ratiune economica (scop fundamental) este sa realizeze
o intermediere in circulatia marfurilor si serviciilor. Viziunea legiuitorului C.com. era ca orice
act / fapt obiectiv de comert atrage aplicarea legii comerciale (C.com., alte legi comerciale
speciale), care trebuie sa il guverneze indiferent de calitatea juridica a partilor.
In cadrul sistemului obiectiv, pornind de la reglementarea din art. 3, 4 si 56 C. com.,
doctrina si jurisprudenta au creat mai multe subcategorii de acte/fapte de comert:
1. Acte juridice de comert obiective (acele acte juridice care prin natura lor intrinseca
sunt acte de intermediere economica)
2. Intreprinderea (si ea este considerata prin natura ei intrinseca un fapt obiectiv de
comert)

1
Drept de autor Sorin David, lect.univ.dr. Facultatea de drept, Universitatea Bucuresti. Este interzisa
reproducerea, copierea sau valorificarea in orice mod acestui curs sau parti din el.

1
 3. Acte juridice de comert mixte (acel act care pentru o parte era act de comert obiectiv
sau subiectiv, iar pentru cealalta parte era un act necomercial; ex.: contractul de vanzare catre
consumatori)
4. Acte juridice de comert subiective (toate actele si faptele incheiate/ savarsite de un
comerciant in exercitarea activitatii sale economice)
Actul juridic de comert obiectiv presupunea ca o persoana avea intentia de a
intermedia circulatia economica a bunului sau serviciului care constituia obiectul material al
acelui act. Cum actul juridic de comert presupunea 2 parti, trebuia determinat din analiza
circumstantelor sale daca macar una dintre parti (de ex., vanzatorul sau cumparatorul intr-un
contract de vanzare) a dobandit bunul, cu orice titlu, cu intentia a-l transmite mai departe sau
de a-l folosi pentru a produce bunuri/ servicii in scop de vanzare ulterioara pe piata.
In timp, relatiile comerciale au devenit mai complexe, nu mai presupuneau o singura
trecere/ transfer al unui bun de la o persoana la alta, ci presupuneau ca acel bun/serviciu,
odata dobandit, sa fie modificat si apoi sa circule (transferat) mai departe, cu scopul ca
instrainatorul sa castige mai mult. Asemenea operatiuni presupuneau nu numai interventia
comerciantului insusi, ci si interventii care implicau personal, echipamente, materiale,
finantari, etc. Treptat, tot acest complex de elemente materiale si umane folosite de
comerciant pentru a intermedia circulatia bunurilor/ serviciilor a inceput sa fie organizat de el
si sa functioneze ca un tot unitar. Elementele individuale nu aveau sens economic daca erau
privite si utilizate in mod separat, trebuiau sa fie integrate si aveau sens economic daca
functionau ca un singur „organism”. Asa a aparut conceptul de întreprindere comerciala,
reglementat prin art. 3 C.com., concept care a dobandit preeminenta practica in timp.
Întreprinderea a capatat o pondere atat de mare in viata comerciala, incat in epoca
moderna (ultimii o suta de ani) intreprinderea a devenit principalul instrument folosit in
circuitul comercial, care creeaza cea mai multa valoarea. Întreprinderea comerciala este astazi
elementul definitoriu al relației comerciale.
Dupa abrogarea C.com. (si odata cu el, referirile la intreprinderea comerciala), art. 3 din
Codul Civil a preluat conceptul de intreprindere, definindu-l (ceea ce C.com. nu a facut) si i-a
extins sfera de aplicare. Intreprinderea este acum utilizata ca element determinant al
conceptului de profesionist (concept neutilizat in cadrul C.com.). Astfel, profesionistul este
definit ca persoana care exploatează o întreprindere, fara a distinge insa intre profesionistii
comercianti si cei necomercianti (de ex., fundatii si asociatii fara scop lucrativ).
Întreprindere în dreptul comercial a apărut în cadrul sistemului obiectiv. Initial, ceea ce
caracteriza o relația comercială era circulația efectiva a bunurilor dintr-o mână în alta, cu
scop de profit. In timp, lucrurile au evoluat in sensul cresterii importantei intreprinderii.
Marea majoritate a comerciantilor au astazi o întreprindere, adica un sediu, o fabrica, angajați
etc. cu ajutorul carora isi desfasoara activitatea in scopul obtinerii de profit.
Întreprinderea comerciala nu este echivalenta cu patrimoniul. Ea contine active
patrimoniale (creante, bunuri materiale, drepturi de proprietate intelectuala etc.), dar și forță
de muncă, salariați (relația dintre salariați si titularul întreprinderii, intreprinzatorul, nu este
guvernată de Codul Civil). Intreprinderea comerciala nu contine insa datorii (desi uneori se
foloseste expresia „datoriile intreprinderii”, nu este corect din punct de vedere juridic; cand
2
este folosita aceasta expresie, este confundata intreprinderea cu persoana intreprinzatorului,
de regula persoana juridica comerciant).
Întreprinderea comerciala nu are o personalitate juridică, ea este un „instrument”
al comerciantului și prin intermediul ei acesta isi poate desfășura activitatea de
intermediere economica cu scop de profit.
Art. 3 alin. (3) Cod Civil defineste intreprinderea ca o activitate organizata ce constă în
producerea si valorificarea de bunuri si/sau prestarea de servicii iar profesionistul
(intreprinzatorul) ca persoana sau persoanele care exploateaza sistematic intreprinderea. Desi
C.civ. nu distinge, sunt doua feluri de intreprinderi: civile si comerciale. În cazul întreprinderii
civile este indiferent dacă ea are sau nu scop lucrativ (de ex., intreprinderea civila este atat o
asociatie fara scop lucrativ, cat si o societate civila - care prin definitie are un scop lucrativ -
,despre care vom discuta mai tarziu in acest semestru). Intreprinderea comerciala are
intotdeauna scop lucrativ, mai mult scopul ei lucrativ imbraca forma particulara a obtinerii de
profit (definit drept castigul obtinut care se reinvestește in intreprindere, cel putin partial).
Intreprinderea comerciala cuprinde intotdeauna elemente materiale („material” in sensul
ca nu este element uman). Elementele materiale ale oricarei intreprinderi comerciale: factorii
de producție (materii prime, energie, echipamente, utilaje, teren si cladiri, alte active),
capitalul (banii, creantele, liniile de finantare). Intreprindere comerciala include de regula și
forță de muncă, necesara pentru a exploata in mod organizat factorii de productie si capitalul,
insa forta de munca nu este absolut necesara, intreprinzatorul putand fi singura persoana care
exploateaza elementele materiale. Intreprinzătorul comercial este persoana care organizeaza
si exploatează intreprinderea de o maniera periodică („sistematica”), în scopul de a obține
profitul.

Definitia intreprinderii comerciale: reprezinta organizarea de catre o persoana in mod

autonom a unor factori de productie, capital si forta de munca, pe riscul sau si cu scopul de a
obtine profitul din intermedierea bunurilor si serviciilor produse si respectiv prestate de
intreprindere.
Elemente esentiale ale definitiei: - autonomia. Autonomia presupune ca din punct de
vedere juridic si economic aceasta organizatie poate functiona si genera profit de sine statator,
fara a fi nevoie de alte elemente decat cele care o compun.
- pe riscul comerciantului - pierderile generate de exploatarea intreprinderii sunt
suportate din patrimoniul sau.

Intreprinderea nu se suprapune cu patrimoniul celui care o exploateaza, doar se

intersecteaza cu el. Intreprinderea, spre deosebire de patrimoniu, nu cuprinde elemente de
pasiv (datorii), in schimb intreprinderea include forta de munca iar patrimoniul nu.
Intreprinderea nu se confunda nici cu persoana celui care o exploateaza
(intreprinzatorul, profesionistul), intreprinderea nu este subiect de drept. Intreprinzatorul este
o persoana fizica sau persoana juridica, care exploateaza intreprinderea de o maniera
sistematica. In patrimoniul intreprinzatorului intra latura materiala a intreprinderii (factori de
3
productie si capital), nu si forta de munca. Relatia întreprinderii si intreprinzatorului cu forta
de munca nu este o relatie de apropriere, este o relatie de subordonare, intreprinzatorul
directioneaza, conduce angajatii. Relatia de munca este guvernata de o alta ramura de drept,
dreptul muncii, care are trasaturi proprii, diferite de deptul civil.

Pentru stabilirea naturii juridice a intreprinderii comerciale au fost folosite mai multe
teorii:
1. teoria afectatiunii patrimoniului (care astazi ar putea fi privita ca o forma de
recunoastere a existentei unei mase patrimoniale distincte a comerciantului, afectata
desfasurarii activitatii sale comerciale)
2. teoria entitatilor autonome (insa intreprinderea nu este privita astazi ca o entitate
distincta de persoana celui care o exploateaza, este doar in instrument prin care acesta isi
desfasoara activitatea comerciala).
Primele doua terorii au cazut astazi in desuetudine.
3. intreprinderea este un bun incorporal, fiind format dintr-o unitate operationala de
bunuri corporale, incorporale si forta de munca.
Intreprinderea comerciala privita ca tot unitar nu este un bun corporal. Putem cel mult
sa spunem ca este un bun incorporal, insa nu o universalitate (conform art. 541 C.civ.
universalitatile cuprind doar bunuri, or intreprinderea cuprinde pe langa bunuri si forta de
munca). In legatura cu intreprinderea, intreprinzatorul exercita un drept complex: drept de
creanta asupra anumitor componente, drept real asupra altora, dar dreptul sau asupra
ansamblului intreprinderii este un drept ad-hoc. Cert este ca dreptul lui asupra intreprinderii
este protejat de lege, dar nu prin actiunea in revendicare, protectia lui vine din exercitarea unei
actiuni speciale, actiunea in concurenta, care poate fi exercitata in momentul in care
intreprinderea si relatia intreprinzatorului cu ea este incalcata de catre alt intreprinzator, care
foloseste mijloace „neoneste” pentru a-i prelua clientela si/sau a afecta pozitia intreprinderii-
victima pe piata.

In ce ma priveste, consider ca intreprinderea comerciala este o figura juridica distincta,

care nu se incadreaza in nici unul din conceptele dreptului civil traditional. Ea este
indispensabila intreprinzatorului modern, este un instrument indispensabil pentru desfasurarea
activitatii sale si drepturile care se nasc in legatura cu ea au o fizionomie aparte. Din aceasta
perspectiva Codul Civil nu aduce o abordare noua si nici nu codifica vreuna din teoriile
intreprinderii dezvoltate anterior de doctrina comerciala. In plus, nici nu distinge intre
intreprinderea comerciala si cea civila, art.3 nu face decat sa generalizeze si extinde trasaturile
intreprinderii comerciale (stabilite de-a lungul timpului de doctrina comerciala) la orice tip de
intreprindere.
Daca scopul principal al intreprinderii nu este lucrativ, este de a contribui la
bunăstarea generala, este de a face acte filantropice, de a satisface (fara asteptarea unui castig
material) necesitati ale unor indivizi sau ale societatii in ansamblu, intreprinzatorul care o
exploateaza nu va dobandi calitatea de comerciant iar intreprinderea respectiva va fi civila.
Activitatea intreprinderilor civile este reglementata de alte norme decat cele care se aplica
intreprinderilor comerciale propriu-zise.
4
 Intreprinzatorul comercial (profesionistul-comerciant)
Un concept pe care C.civ. nu il reglementeaza (si este de inteles sa nu o faca, pentru ca
este specific intreprinderii comerciale) este cel de asumare a riscului. Din punct de vedere al
reglementarii si doctrinar nu mai este nevoie sa vorbim astazi de acte obiective de comert, de
intermediere in schimbul comercial, insa aceste concepte nu au disparut din dreptul comercial
pentru ca realitatea care sta la baza lor nu a disparut (ar fi stupid din partea cuiva sa creada ca
abrogand legislativ anumite concepte, realitatea din spatele lor este si ea obliterata). Orice act
de intermediere economica presupune un risc, riscul pentru cel putin unul din participanti de a
pierde economic din acea operatiune. Cu atat mai mult, organizarea si exploatarea
intreprinderii este o activitate riscanta iar acest risc, cum am vazut din definitia intreprinderii,
apartine intreprinzatorului.
De ce este nevoie sa analizam intreprinzatorul comercial ? Pentru ca nu se poate
concepe o întreprindere fara existenta unei sau unor persoane care sa o organizeze si sa o
exploateze.
In sistemul Codului Comercial, erau 3 categorii de intreprinzatori:
1. persoane fizice
2. asocieri de persoane fizice
3. persoane juridice
Diferenta fundamentala intre ele era data de modul in care deveneau comercianti.
Persoana juridica se nastea intotdeauna comerciant, in schimb persoana fizica (si cu atat mai
mult asocierea de persoane fizice) nu se nastea comerciant, trebuia sa devina.
De aceea, analiza intreprinzatorului comercial interesa numai persoana fizica. Cum
persoana fizica se nastea subiect de drept civil si avea numai aceasta calitate pana dobandea
capacitatea deplina de exercitiu, trebuia apreciat daca schimbarea comportamentului acesteia
dupa dobandirea capacitatii de exercitiu a dus si la dobandirea calitatii de subiect de drept
comercial, initial pe care naturala – prin savarsirea repetata, sistematica, de acte obiective de
comert - dar care ulterior trebuia „consacrat” pe cale administrativa/ judiciara (prin
autorizare/ inregistrare), pentru ca in acest fel cei cu care intra in raporturi juridice sa stie cu
certitudine ca este mai mult decat un subiect de drept civil, este un subiect de drept comercial
si prin urmare atragea aplicarea unui regim juridic special asupra raportului respectiv. Din
punct de vedere practic, aceeasi situatie o avem partial si astazi, chiar daca dreptul comercial a
trecut de la sistemul obiectiv la cel subiectiv. Astazi, persoana fizică devine profesionist-
comerciant prin optiune, prin obtinerea unei autorizari administrative in acest sens, nu prin
savarsirea repetata, cu titlu de profesiune, a unor acte obiective de comert. Odata ce
dobandeste calitatea de comerciant, tot ce savarseste in aceasta calitate este supus regimului
dreptului comercial, dreptului fiscal aplicabil comerciantilor si altor reglementari, de regula de
drept administrativ, aplicabile lor.
Odata ce persoana (fizica sau juridica) a dobandit calitatea de profesionist-comerciant
prin autorizare /inregistrare, ea este prezumata absolut ca are o întreprindere (pentru ca asa
cum prevede art. 3 C.civ., profesionistul / intreprinzatorul exploteaza in mod sistematic o
intreprindere, prin urmare daca nu are o intreprindere el nu poate fiinta ca profesionist). Tot
ceea ce foloseste sau dobandeste ulterior pentru a face acte de comert este inclus in
5
intreprinderea ei. Intreprinderea are o realitate dinamica, isi schimba continutul, nu numai ca
dimensiunea ei se mareste sau se micsoreaza, dar ponderea elementelor in cadrul ei se
schimba.

O.U.G. nr. 44/2008 – dobandirea calitatii de comerciant persoana fizica

Legea care reglementeaza dobandirea de catre persoana fizica a calitatii de
profesionist-comerciant nu este Codul Civil, ci O.U.G. nr. 44/2008 privind desfasurarea
activitatii de catre persoanele fizice autorizate (PFA), intreprinderile individuale (II) si
intreprinderile familiale (IF), care este anterioara intrarii in vigoare a Codului Civil. Cum
rezulta din analiza acestei legi, comerciantul persoana fizica, indiferent de forma legala in
care isi desfasoara activitatea (adica, una din cele trei forme reglementate de OUG 44/ 2008),
exploateaza o intreprinderea care functioneaza pe raspunderea sa si se bucura de autonomie.
A fost aprobata prin Legea nr. 182/2016, care a modificat o buna parte din forma initiala a
Ordonantei.
Art. 4 coroborat cu art. 6 din OUG 44/2008 prevede ca o persoana fizica poate
desfasura activitati economice daca se autorizeaza si inregistreaza sub una din urmatoarele
forme juridice:
1. PFA
2. Întreprindere individuala
3. Intreprindere familiala
Intreprinderile la care se refera OUG 44/2008 (intreprinderile individuale si
intreprinderile familiale) nu sunt persoane juridice, sunt tot persoane fizice (mai exact, forme
juridice pe care le imbraca activitatile comerciale ale persoanelor fizice). Ele sunt
intreprinderi comerciale in sensul discutat anterior. Aceasta este situatia din punct de
vedere al statutului juridic. Din punct de vedere faptic, PFA si intreprinderea individuala sunt
fiecare persoane fizice individuale care exploateaza o intreprindere comerciala.
Intreprinderea familiala este o asociere intre persoane fizice intre care exista legaturi de
rudenie, iar fiecare dintre asociatii-persoane fizice dobandeste ope legis (art. 31 OUG
44/2008) calitatea de intreprinzator (profesionist-comerciant) si exploateaza impreuna cu
ceilalti asociati o intreprindere comerciala. Observam ca in cazul IF legiuitorul deroga de la
regula ca fiecare intreprinzator comercial exploateaza propria intreprindere.
Exista diferente intre intreprinderea individuala (II) si cea familiala (IF), cea mai
evidenta fiind data de numarul de persoane fizice care o compun (una versus mai multe in
cadrul IF). Mai mult, in cadrul IF nu pot participa decat membrii unei familii (vz. definitia
familiei in art. 2 lit.d ) ). Mai exista o distinctie importanta, si anume IF nu interactioneaza cu
tertii, in desfasurarea activitatii sale, decat printr-un reprezentant (membru al familiei) care
primeste o procura speciala de reprezentare (art. 29), nu prin fiecare dintre asociati. In fine, IF
este singura forma de organizare a activitatii comerciale a persoanei fizice careia legea (art. 28
alin. (4) ) ii interzice sa aiba salariati.
Distinctia dintre PFA si II este mai greu de facut, nu sunt deosebiri de esenta, cel
putin nu sub imperiul C.civ. deoarece in ambele cazuri intreprinzatorul va fi un profesionist
prezumat ca exploateaza sistematic o intreprindere comerciala. La data adoptarii OUG 44/
2008, C.com. prevedea dobandirea calitatii de comerciant prin savarsirea de acte obiective de
6
comert in mod repetat, cu titlu de profesiune (art.7). Prin urmare, legiuitorul a anticipat ca
unele PFA nu vor savarsi acte de comert cu titlu profesional sau nu vor savarsi deloc acte
comerciale dupa autorizare, prin urmare acele persoane nu vor deveni comercianti (a se vedea
art. 20 alin.(2) care spune ca PFA poate fi supus procedurii insolventei, coroborat cu art. 20
alin.(3) care prevede ca „orice persoană interesată poate face dovada calităţii de profesionist
în cadrul procedurii insolvenţei”, ceea ce inseamna ca, per a contrario, PFA impotriva caruia
s-a deschis procedura insolventei poate demonstra ca nu este in substanta un profesionist,
adica ar putea exista PFA care sa nu aiba aceasta calitate de profesionist, desi este autorizata
ca atare). Insa, chiar daca ar fi acceptata existenta PFA necomercianti, acest lucru ar fi
nerelevant din perspectiva regimului juridic aplicabil PFA necomerciant, de vreme ce prin
autorizare si inregistrare in Registrul comertului el atrage de drept aplicarea regimului juridic
al comerciantilor. In concluzie, distinctia dintre PFA si II este de forma (persoana fizica alege
unul dintre cele doua regimuri de inregistrare si functionare), nu de continut.

OUG 44/ 2008 a fost adoptata deoarece legiutorul si-a dat seama ca in practica era
dificil de realizat identificarea persoanelor fizice care desfasurau cu titlu profesionist acte
obiective de comert si dobandeau astfel, conform art. 7 C.com., calitatea de comercianti, fara
insa a fi inregistrati ca atare. S-a ajuns la concluzia ca este mai pragmatic sa obligi
comerciantii persoane fizice sa se inregistreze inainte de a incepe activitatea, orice activitate
sistematica de intermediere comerciala anterioara inregistrarii devenind astfel ilicita. Un alt
obiectiv urmarit de OUG 44/2008 a fost de a facilita desfasurarea de activitati comerciale in
Romania ale comerciantilor persoane fizice din alte state UE, dand expresie libertatii de
ciculatie (a marfurilor, serviciilor, capitalurilor si persoanelor) (vz. art.3 din Ordonanta). Ea
urmareste sa faciliteze oricarui cetatean UE care doreste sa desfasoare activitati economice in
Romania printr-un sediu in Romania (pentru ca acestia pot desfasura activitati economice pe
teritoriul Romaniei si fara a avea o prezenta fizica aici), sa se inregistreze ca si comerciant in
aceleasi conditii ca un cetatean roman.

Sfera de aplicare a OUG 44/2008: conform art. 1, nu este aplicabila liber

profesionistilor si intreprinderilor si acelor activitati economice unde legi speciale prevad
altfel. Traditional si pana in zilele noastre, fiecare profesie liberala a avut si are un regim
juridic propriu (un sistem propriu de autorizare, organizare si functionare, de reglementare a
drepturilor si obligatiilor profesionale). Insa odata cu intrarea in vigoare a C.civ., a devenit
evident ca si acesti profesionisti cad sub imperiul art. 3, fiecare exploatand o intreprindere al
carei regim juridic este supus unei legi speciale. Principial, acest lucru este anormal astazi
deoarece din punct de vedere economic profesionistii liberali (avocati, notari, contabili
autorizati, etc.) exploateaza intreprinderi care in esenta nu se deosebesc de cele comerciale (si
acestea sunt cu scop lucrativ, uneori au cifre de afaceri mai mari decat multe din societatile
comerciale). Pentru aceste motive, legislatia anti-monopol le include alaturi de intreprinderile
comerciale si le sanctioneaza la fel in cazul incalcarii ei.

7
 Legea defineste activitatea economica pe care o pot desfasura subiectele reglementate
de OUG 44, in art. 2 lit.a). Definitie este relativ corecta, in linii mari reflecta definitia
comertului despre care am discutat in primul curs si prevede ca profitul este scopul activitatii
economice. Interesant este ca legea defineste si patrimoniul de afectatiune (in art. 1 lit. j) ),
desi la data adoptarii ei nu fusese adoptat Codul civil. Definitia este de fapt a masei
patrimoniale comerciale si este in concordanta cu Codul civil actual, grija legiuitorului fiind
de a separa aceasta masa patrimoniala de restul patrimoniului persoanei fizice care este folosit
in scop civil. Nu inseamna ca raporturile juridice care fac parte din masa patrimoniala „civila”
sunt numai civile, ele pot fi si comerciale daca persoana fizica a interactionat ca subiect civil,
in interes civil, cu un comerciant (pentru ca in acest caz, acel raport juridic ca atrage aplicarea
legislatiei comerciale). Interesul definitiei, cum vom vedea mai jos, este in legatura cu
determinarea sferei raspunderii comerciantului persoana fizica pentru datoriile acumulate in
cadrul activitatii sale comerciale.

Dobandirea calitatii de comerciant in una din formele prevazute de OUG 44/ 2008 se
face prin intregistrare in Registrul comertului (RC). Procedura de inregistrare este
reglementata in art. 7-14. Daca este nevoie si de autorizarea altor organe ale administratiei
publice (de ex., primarii, autoritati centrale sau autoritati administrative autonome, cand
pers.fizica vrea sa desfasoare o activitate care necesita autorizari speciale), ea trebuie obtinuta
inainte de inregistrarea la RC (vz. art.8). Inregistrarea fiscala a PFA/ IF/ II si societatilor
comerciale se face prin grija RC.

O problema de drept interesanta pe care o pune OUG 44/ 2008 este regimul
raspunderii civile a intreprinzatorului comerciant – persoana fizica pentru datoriile sale
comerciale. Pentru fiecare din cele 3 categorii de comercianti persoana fizica, legea prevede
aceeasi solutie (in art. 20 (1), 26 si respectiv 31): pentru datoriile comerciale raspunde mai
intai cu „patrimoniul de afectatiune” comerciala (corect din punct de vedere juridic: raspunde
cu latura lui activa, datoriile comerciale constituind pasivul acestui patrimoniu) si daca nu este
suficient, cu bunurile din restul patrimoniului care constituie obiectul gajului general al
creditorilor chirografari (garantia comuna a creditorilor). Aceasta reglementare este in
concordanta cu art. 2324 alin. (3) din C.civ. Dar daca privim comerciantul persoana fizica
drept un profesionist a carui activitate este autorizata de lege (in cauza, OUG 44/ 2008),
atunci cineva poate sustine ca raspunderea lui pentru datoriile comerciale cade sub incidenta
art. 2324 alin. (4) din C.civ. (care este text special in raport cu alin.(3) ). In primul rand
trebuie stabilit in ce masura cele doua alineate din C.civ. se exclud. In ce ma priveste,
consider ca ele nu pot fi aplicate simultan de vreme ce alin. (3) are ca ipoteza posibilitatea
oricarui creditor in legatura cu o masa patrimoniala de a-si satisface creanta, daca activul
masei patrimoniale nu este suficient, prin executarea bunurilor din restul patrimoniului, pe
cand alin.(4) limiteaza drepturile creditorului unui debitor profesionist numai la bunurile din
masa patrimoniala respectiva, daca datoria aferenta creantei sale intra in pasivul acelei mase
(iar ceilalti creditori care nu au creante contra masei patrimoniale profesionale, nu vor putea
urmari bunurile din aceasta masa in baza alin. (3) ). In aceste conditii, devine important de a
califica juridic in ce masura masa patrimoniala obiect al urmarii creditorilor este „afectata
8
unei profesii autorizate de lege” conform alin. (4). Daca ajungem la concluzia ca persoanele
fizice comerciante (PFA, II sau IF) intra in categoria profesiilor autorizate de lege la care face
referire alin.(4), atunci din perspectiva C.civ. creditorii lor comerciali sunt limitati in
posibilitatea satisfacerii creantelor lor, prin aceea ca pot urmari doar bunurile care sunt incluse
in patrimoniul de afectatiune, nu si bunurile debitorului respectiv aflate in restul patrimoniului
(in schimb, ei nu au aceasta limitare conform OUG 44, din contra pot urmari si bunurile din
restul patrimoniului).
Daca interpretarea de mai sus este corecta, o alta problema ce trebuie rezolvata este in
ce masura unele prevederi din OUG 44/2008 (art. 2 lit.j); art. 20 (1), 26 si 31) care stabilesc
intinderea raspunderii civile a comerciantului persoana fizica prin raportare la patrimoniul sau
de afectatiune, au fost abrogate de Codul Civil (Codul civil este legea fundamentala pentru
dreptul privat si daca introduce o institutie si principii noi fata de o lege preexistenta, aceasta
nu mai este lege speciala fata de C.civ., ci are loc o abrogare implicita). Eu nu consider ca
prin adoptarea Codului civil a fost introdusa o institutie - masa patrimoniala - fundamental
diferita de institutia reglementata anterior de OUG 44/2008 – patrimoniul de afectatiune. Din
contra, cele doua institutii coexista armonios, patrimoniul de afectatiune nefiind decat o forma
speciala de masa patrimoniala. Prin urmare, nu se pune problema abrogarii implicite a
reglementarii patrimoniului de afectatiune si, prin urmare, nici a reglementarilor privind
intinderea raspunderii comerciantului persoana fizica prin raportare la patrimoniul de
afectatiune.
In concluzie, art. 20 (1), 26 si 31 din OUG 44/2008 sunt drept special fata de art. 2324
alin. (4) C.civ. La aceeasi solutie putem ajunge si daca ne uitam din alta perspectiva, anume
profesia de comerciant nu ar trebui sa fie „profesie autorizata” in sensul acestui articol din
C.civ. Art. 2324 alin.(4) trebuie interpretat strict, fiind norma speciala, ceea ce nu permite
extinderea intelesului termenului de „profesie” la orice activitate la care face referire art. 3
C.civ., ci numai la ceea traditional se intelege prin profesie autorizata, si anume profesiile
liberale. Un argument suplimentar in sensul ca art. 2324 alin.(4) nu este aplicabil
comerciantilor persoane fizice este dat de Legea insolventei (Legea nr.85/2014), care permite
urmarirea intregului patrimoniu al insolventului comerciant persoana fizica de catre orice
creditor comercial, fara distinctie dupa cum bunurile sunt sau nu in patrimoniul de afectatiune.
In fine, prin modificarile aduse de Legea nr.182/2016 se prevede expres ca art. 2342 alin.(3)
se aplica raspunderii fata de creditorii in contextul existentei patrimoniului de afectatiune
comerciala (vz. art. 20 (2), art. 26 din OUG 44/2008).

In cazul PFA si II, se poate interpreta ca legea impune persoanei fizice sa exploateze o
singura intreprindere comerciala. Per a contrario, daca legea nu interzice, ceilalti comercianti
pot exploata simultan mai multe intreprinderi comerciale? Raspunsul il vom da intr-unul din
cursurile urmatoare.