UNIVERSITATEA ANDREI AGUNA FACULTATEA DE DREPT I TIINE ADMINISTRATIVE

DREPTUL COMERULUI INTERNAIONAL Note de curs

CAPITOLUL I. OBIECTUL I DEFINIIA DREPTULUI COMERULUI INTERNAIONAL

Noiunea i caracterele juridice ale dreptului comercial internaional Dreptul comercial este acea ramura a dreptului privat care cuprinde ansamblul unitar al normelor juridice ce reglementeaza relatiile sociale patrimoniale si cele nepatrimoniale din sfera activitatii de comert, relatii care se nasc de regula ntre persoane care au calitatea de comerciant si care se afla pe pozitie de egalitate juridic. Dreptul comercial internaional reprezint acea ramur de drept format din totalitatea normelor juridice ce reglementeaz raporturi de drept comercial internaional. Aa cum rezult i din denumire, trsturile caracteristice ale raportului juridic de comer internaional sunt: - comercialitatea, care desemneaz calitatea sau atributul unui raport juridic de a fi comercial. Concret, aceasta se definete n dreptul intern al fiecrei ri ca fiind determinat n raport cu criteriile stabilite ntr-un anume sens de sistemul de drept respectiv. - internaionalitatea, care presupune existena elementului strin n cadrul raportului juridic. Pentru ca un raport comercial s dobndeasc aderen internaional, trebuie s aib n coninutul lui i element de extraneitate. Dreptul comercial este definit n legislatiile comeciale interne si internationale sub diferite forme dar fondul a ramas acelasi. Denumirea de drept comercial sugereaza ideea ca dreptul comercial constituie un ansamblu de norme juridice care reglementeaza comertul. Notiunea de comert este folosita n mai multe sensuri si anume: Din punct de vedere etimologic expresia comert provine din cuvntul latinesc commercium care la rndul lui pretinde o justa apunerea cuvintelor cum si merx care nseamna cu marfa, deci comertul nseamna operatiuni cu marfuri. Din punct de vedere economic comertul este definit ca o activitate a carui scop este schimbul si circulatia marfurilor de la producator la consumator. Operatiunile efectuate de comercianti (negustori), agenti economici care sunt diferiti de catre producatorii marfurilor
2

conduc la definirea comertului din punct de vedere economic ca fiind totalitatea normelor juridice privind interpunerea si circulatia marfurilor de la producator la consumator. Din punct de vedere juridic ceea ce da un sens mai larg notiunii de comert este vorba nu numai de operatiunile de interpunere si circulatie a marfurilor realizate de negustori ci si operatiunile de producere a marfurilor adica fabricantii precum si executarea de lucrari si prestarea de servicii de catre antrepenori si ntreprinzatori. Prin cele prezentate mai sus putem defini dreptul comercial ca o disciplina care cuprinde normele juridice ce reglementeaza activitatea comerciala adica producerea si circulatia marfurilor, executarea de lucrari si prestari de servicii. Nascut din nevoile comertului si industriei, dreptul comercial a evoluat odata cu dezvoltarea acestora de-a lungul vremii. Marile realizari ale geniului uman n domeniul stiintific si tehnic au revolutionat productia si schimbul atragnd nsemnate mutatii n dreptul comercial. Dreptul comercial dezvoltndu-se paralel cu industria a determinat o extindere a sferei sale dintre care cea mai reprezentativa care constituie si n prezent o tenndinta a expansiunii dreptului comercial este aceea a ntreprinderii. Conceputa ca un organism economic, formata din capital, munca si forte naturale, ntreprinderea a fost reglementata pentru prima oara n 1907 n Codul comercial Francez la care se adauga totalitatatea activitatilor libere cu exceptia profesiunilor libere sau literare si a agriculturii. n tot acest proces comercial, statul a avut o interventie permanenta prin masurile sale de dirijism economic, dintre care un rol important l-au jucat planificarea si prognoza, ale caror obiective s-au realizat prin tehnicile economiei concentrate, prin folosirea stimulentelor economice (credite, dobnzi, impozite, comenzi) perfectionnd aceasta veriga de baza a economiei naturale. Aplicarea masurilor de dirijism n economie, a avut implicatii directe si n dreptul comercial. Aceste masuri i-au afectat pe comercianti, deoarece au instituit un control al supraprofesiunii de comerciant, au impus necesitatea obtinerii de autorizatii pentru aprovizionare si desfacere, controlul asupra preturilor si reguli fiscale deosebit de riguroase. Toate aceste masuri au dus spre unificare intenationala a dreptului comercial, care trebuia adaptata prin cerintele statului n economie.

CAPITOLUL II. COMERCIANTULSOCIETATE COMERCIAL

1. Definiia societii comerciale Comercianii sunt, potrivit art.1 din Legea 26/1990, persoanele fizice i asociaiile familiale care exercit n mod obinuit acte de comer, societile comerciale, companiile naionale i societile naionale, regiile autonome i organizaiile cooperatiste. n legislaia romn nu se definete noiunea de societate comercial. Legiuitorul utilizeaz termenul de societate n dou cazuri: 1. contractul de societate reglementat de articolul 1491 Cod civil: Societatea este un contract prin care dou sau mai multe persoane se nvoiesc s pun ceva n comun, cu scop de a mpri foloasele ce ar putea deriva; 2. persoan juridic societate comercial, reglementat n art.1, Legea 31/1990 privind societile comerciale, modificat i republicat: n vederea efecturii de acte de comer, persoanele fizice i persoanele juridice se pot asocia i pot constitui societi comerciale, cu respectarea dispoziiilor prezentei legi. Legea nr. 31/1990, privind societile comerciale, modificat i republicat, reglementeaz societatea comercial, fr s-o defineasc1. Asupra terminologiei folosite de legiuitor, i anume acte de comer ne-am expus punctul de vedere i am optat pentru termenul de fapte de comer. ntr-o opinie, se subliniaz sfera mai cuprinztoare a noiunii de fapt de comer ce are n coninut att actul juridic, ct i faptul juridic. Legiuitorul pune semnul egalitii ntre dou noiuni diferite: act de comer i fapt juridic n sens larg. Pentru acurateea limbajului juridic, este de preferat termenul de fapt de comer. Orice definiie a societii comerciale mbin dou categorii de caractere juridice: - caractere juridice ce definesc societatea comercial ca fiind contract de societate; - caractere juridice ce acord societii comerciale statutul de instituie (persoan juridic), desprinse din norme juridice imperative ale Legii 3/1990.

M. Scheava, Unele probleme speciale legate de obiectul de activitate al societilor comerciale, n Dreptul nr. 9/1994, pag. 8-15; D. Lupacu, Obiectul de activitate al societilor comerciale, n Dreptul nr. 7/1993, pag. 23-34 4

2. Caracterele juridice comune contractului de societate civil i societii comerciale Societatea comercial i are originea n contractul de societate de unde preia triplul acord: membrii asociai, pun un ceva n comun (bunuri, creane sau munc), desfoar n comun o activitate i mpart ctigul realizat i eventual pierderile s le suporte mpreun. Urmtoarele particulariti sunt comune contractului de societate i societii comerciale: a) reprezint o grupare de persoane, care n temeiul acordului de voin hotrte s pun ceva n comun (bunuri sau valori). Subiecii (membrii asociai ai societii comerciale i prile contractului de societate) pot fi att persoane fizice, ct i persoane juridice. Principiul libertii de asociere guverneaz constituirea societii comerciale. Curtea Suprem de Justiie a statuat: Constituirea societilor comerciale n condiiile Legii nr. 31/1990 este dominat de principiul libertii de asociere a persoanelor fizice i juridice. Limitrile aduse libertii de asociere, prin dispoziiile imperative ale legii sunt de strict interpretare1. De exemplu, printr-o dispoziie imperativ a legii art. 6, alin. 2 din Legea Nr. 31/1999 se limiteaz libertatea de asociere: ,,Nu pot fi fondatori persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile sau care au fost condamnate pentru gestiune frauduloas, abuz de ncredere, fals, uz de fals, nelciune, delapidare, mrturie mincinoas, dare sau luare de mit, precum i pentru alte infraciuni prevzute de prezenta lege. Calitatea de asociat la societatea comercial nu se confund cu aceea de salariat al respectivei societi2. Potrivit art. 278 din Legea nr.31/1990 privind societile comerciale, modificat i republicat, ncadrarea salariailor la societile comerciale se face pe baz de contract individual de munc, cu respectarea legislaiei muncii i asigurrilor sociale. n doctrin s-a pus problema dac soii pot participa, fie mpreun, fie separat, ca fondatori sau ca simpli asociai la o societate comercial.

1 2

Curtea Suprem de Justiie, decizia nr. 511/3 noiembrie 1994, n revista ,,Dreptul nr. 4/1995, pag. 73 Prof. Univ. dr. Mircea Costin, prep. Univ. Mircea Clin Costin, Probleme teoretice i practice privind constituirea i funcionarea societilor comerciale, n Revista ,,Dreptul Nr. 2/1999, pag. 49-62 5

Dup unele ezitri, i doctrina i jurisprudena au statuat c nu exist nici un impediment legal, ca soii s dobndeasc, fiecare, calitatea de asociat la aceeai societate, cu condiia ca prin participarea lor s nu ncalce regimul comunitii de bunuri. n acest sens s-a prenunat i Curtea Suprem de Justiie: ,,n cazul nfiinrii unei societi comerciale de ctre soi, scopul lor este de a aduce beneficii n cstorie, de a mri patrimoniul i deci nu se poate considera c fapta lor ar contraveni codului familiei, referitor la drepturile i obligaiile patrimoniale ale soilor. Principalele caractere juridice ale contractului de societate, respectiv ale actului constitutiv, aa cum este numit de lege contractul de societate n cazul societii comerciale sunt identice: act juridic plurilateral, sinalagmatic, oneros, comutativ. Cu privire la caracterul intuitu personae, facem precizarea: numai actul constitutiv la societile comerciale de persoane are acest caracter. Societile n nume colectiv, n comandit simpl i societatea cu rspundere limitat se constituie n baza ncrederii reciproce ntre asociai. Societile pe aciuni i n comandit pe aciuni se constituie capitalului necesar pentru buna desfurare a activitilor comerciale . Actul constitutiv la societile comerciale are caracter solemn: se ncheie de regul sub semntur privat. Prin excepie, pentru protejarea intereselor terilor se ncheie obligatoriu n form autentic. Contractul de societate are caracter consensual: este ncheiat valabil prin simplul acord de voin al prilor. Forma scris a contractului de societate poate fi convenit de pri, ad probationem. b) persoanele care s-au grupat se nvoiesc s desfoare n comun o activitate, n scopul realizrii unor ctiguri affectio societatis. Acest liant care i unete pe asociai se subnelege din economia textelor legale, el nefiind precizat nici n Codul civil, nici n cel comercial sau legile comerciale speciale. n lipsa unei asemenea voine comune nu este de conceput constituirea unei societi; c) persoanele grupate convin s mpart ntre ei beneficiile i pierderile suferite. Conform art. 1513 Cod civil, sunt nule contractele de societate prin care unul sau mai muli asociai i stipuleaz totalitatea ctigurilor sau prin care acetia sunt scutii de a participa la pierderi. n acest sens se afirm ca fiind nule clauzele leonine (partea leului). n articolele 7 i 8, din Legea nr. 31/1990, se prevede obligativitatea menionrii n actul constitutiv: [] f) n considerarea

partea fiecrui asociat la pierderi i beneficii, respectiv k) modul de distribuire a beneficiilor i de suportare a pierderilor. 3. Caracterele juridice ale societii comerciale, persoan juridic Aceste caractere juridice se desprind din normele imperative prevzute n Legea 31/1990. Societatea comercial i are originea n contractul de societate civil. n contextul dezvoltrii deosebite a comerului, statul este interesat de implicaiile activitii comerciale asupra mediului social. Intervenia statului n constituirea i funcionarea societilor comerciale este o realitate oglindit de numeroase reglementri cu caracter imperativ. Societatea comercial a prsit treptat terenul contractual i a devenit o instituie distinct, cu personalitate juridic, cu trsturi proprii. Ca instituie, societatea comercial se caracterizeaz prin: - procesul de constituire i funcionare este reglementat prin lege, condiiile de fond i form fiind restrictive; - obiectul de activitate societile comerciale este limitat numai n vederea efecturii de acte de comer. Contractul de societate din dreptul civil i propune ca obiect acela la care prile se oblig, practic o palet larg de activiti, cu excepia celor comerciale. - personalitate juridic Societile comerciale, spre deosebire de contractele de societate din dreptul civil, au personalitate juridic: n art.1 din Legea 31/1990, se prevede: Societile comerciale cu sediul n Romnia sunt persoane juridice romne. 4. Aporturile asociailor Noiunea de aport. n art. 15 i 65 din Legea 31/1990, se stabilesc felurile aportului i modul de transmitere ctre societatea comercial, fr a se defini aportul. Potrivit art.1491 Cod civil, cu referire la contractul de societate, dou sau mai multe persoane se nvoiesc s pun ceva n comun. n art. 1492, alin. 2 C.civ., se arat: Fiecare membru al unei societi (n.a. = contractul de societate) trebuie s pun n comun sau bani sau alte lucruri (n.a = bunuri) sau industria sa. (n.a = noiunea de industrie este folosit n sensul prestaie n munc).

Textele legale citate conduc la definirea noiunii de aport. ntr-un sens, din expresia trebuie s pun rezult c prin aport nelegem un raport juridic de obligaii n care asociatul (debitor) are obligaia de a da ceva societii comerciale (creditor), obligaie ce, la nevoie, se execut prin fora de constrngere a statului. Un alt sens, termenul de aport privete bunul ce constituie obiectul obligaiei de a aduce ceva la societatea comercial, n condiiile legii i ale actului constitutiv, pentru a forma sau a majora capitalul social, n schimbul unor fraciuni din acesta, numite pri de interes, aciuni sau pri sociale. Obiectul aportului. Potrivit textului art.1492, al. 2 C.civ., aportul const n bani sau alte lucruri sau industria sa. Este justificat opinia dup care aporturile se grupeaz n dou categorii: bunuri i industria sa. Banii, dup cum se tie, sunt bunuri mobile corporale, de gen, fungibile, consumptibile, supui principiului nominalismului. Aportul n numerar. n art.15, Legea 31/1990 se prevede: aporturile n numerar sunt obligatorii la constituirea oricrei forme de societate. Din interpretarea textului sus-menionat i a prevederilor Legii 31/1990, ce constituie dreptul comun n materie, aportul n numerar este obligatoriu: - la cele cinci forme juridice de societate comercial; - la orice societate cu caracter comercial, n afara celor expres reglementate de Legea 31/1990, ca de exemplu: societi bancare, de asigurare reasigurare etc. Fr bani, chiar din momentul constituirii, societile comerciale nu-i pot realiza scopul: organizarea n comun a unei activiti de producie, de prestri servicii sau de executri de lucrri. Aportul asociailor n numerar nu este purttor de dobnzi (art. 68 Legea 31/1990). Asociatul este obligat la plata dobnzilor legale, din ziua n care trebuia s fac vrsmntul. Aportul n natur. Aportul n natur const n bunurile pe care asociatul le aduce la societatea comercial pentru constituirea capitalului social. Bunurile aduse ca aport n natur pot fi: imobile (teren, construcie), mobile (utilaje, autovehicule, agregate, linii tehnologice, diferite materii i materiale necesare procesului de producie, circulaie a mrfurilor, prestri de servicii i efectuarea de lucrri), corporale (cele de mai sus) i incorporale (fond de comer). Aporturile n natur sunt admise la toate formele de societate (societi comerciale, societi bancare, asigurare-reasigurare etc).
8

Aporturile n natur se realizeaz prin transferarea drepturilor corespunztoare i predarea efectiv ctre societatea comercial, a bunului n stare de utilizare. Privitor la bunul aportat, asociaii au dou posibiliti. Prima posibilitate const n transferul dreptului de proprietate asupra bunului aportat i se realizeaz atunci cnd asociaii stabilesc n actul constitutiv acest lucru. Cnd n actul constitutiv nu se stipuleaz nimic cu privire la transmiterea dreptului de proprietate asupra aportului, acesta devine proprietatea societii comerciale, din momentul nmatriculrii ei n Registrul comerului (art. 65, alin. 1 Legea 31/1960). Transferul dreptului de proprietate a bunurilor aport n natur ctre societate pune problema transferului riscurilor. Legea nr. 31/1990, sub acest aspect nu face nici o precizare. Riscurile privesc: bunul aportat i actul constitutiv (contractul) ncheiat. Referitor la riscurile pieirii fortuite a bunului aportat, ntre momentul asumrii obligaiei de a aduce aportul i data vrsmntului potrivit regulii res perit domino (riscul aparine proprietarului) asociatul pus n imposibilitatea s aduc bunul la societatea comercial, deoarece acesta a pierit ntr-o mprejurare fortuit (de ex.: inundaie, trsnet, incendiu etc.) are obligaia s aduc un altul, deoarece are calitatea de proprietar pn la data nmatriculrii societii comerciale n Registrul comerului. i dup aceast dat i revine aceeai obligaie, dei nu mai este proprietar. Soluia este fundamentat ntr-o opinie pe prezumia c asociaii au neles s deroge de la regimul juridic instituit prin art. 971 i 1295 C.civ., regim ce permitea ca societatea comercial, n calitate de proprietar s suporte acest risc, i pe cale de consecin asociatul, dei nu a contribuit cu nimic la formarea capitalului social, dobndea aceast calitate1. ntr-o alt opinie, fr s se disting ntre riscul pieirii fortuite a lucrului i riscul contractual, se susine c: dac bunul piere nainte de nmatricularea societii, riscul este suportat de ctre asociat; el va fi obligat s aduc n societate un alt bun ori un aport n numerar1. Un alt autor2 susine: Dac, ns, este vorba despre un bun individual determinat i acesta piere n intervalul dintre nmatricularea societii i data stabilit pentru vrsmnt,
1 1

I. Turcu, Teoria i practica dreptului comercial romn, vol. I., Ed. Lumina Lex, Bucureti, 1998, pag. 254 Prof.dr. Stanciu D. Crpenaru, Drept comercial romn, Ed. All, 1998, pag. 147 2 Marius cheaua, Legea societilor comerciale, nr. 31/1990 comentat i adnotat, All Beck, 2000, pag. 145 9

riscul va fi suportat de ctre societate ca proprietar. Astfel, asociatul va avea toate drepturile ce decurg din aceast calitate fr ca, n realitate s fi contribuit cu ceva la formarea capitalului social. Apreciem c, suportarea riscurilor pieirii fortuite a lucrului, dup data nmatriculrii societii comerciale, revine asociatului, prin derogare de la dreptul civil (ar reveni societii comerciale care a devenit proprietara bunului de la data nmatriculrii). Principalul argument const n interpretarea coroborat a textului art. 65 i 15 din Legea 31/1990. Astfel, n art. 65 se stabilete: asociatul care ntrzie s depun aportul social (n ipoteza noastr bunul pierit fortuit necesit timp pentru procurarea altuia sau a unui echivalent bnesc) este rspunztor de daunele pricinuite. De asemenea, art. 15: aceste aporturi se realizeaz (...) prin predarea efectiv ctre societate a bunurilor (...). Referitor la suportarea riscurilor contractului (actului constitutiv) n tcerea legii, se aplic dreptul comun (dreptul civil) n materie, (art. 1 Cod comercial: (...) Unde ea (legea de fa, legea comercial) nu dispune, se aplic Codicele civil. Regula de drept civil stabilete c riscurile contractuale (de ex. pentru ncheierea contractului, n cazul de fa, actul constitutiv, prile pot avansa unele cheltuieli de deplasare, cazare, procurare a titlurilor juridice n baza crora dein bunul aportat etc.) aparin debitorului obligaiei imposibil de executat. n consecin, asociatul care nu poate aduce aportul pierit din cauz de for major, va purta i riscul contractului. Bunul devenit proprietatea societii comerciale nu poate fi urmrit de creditorii personali ai asociatului. Ei i exercit dreptul de urmrire numai asupra beneficiilor ce se cuvin asociatului, i asupra prii ce i se cuvine asociatului, dup lichidare. Cnd asociatul aduce ca aport pentru constituirea capitalului social un bun mobil sau imobil, ntre asociat i societate comercial se aplic regulile juridice ale vnzrii-cumprrii (asociatul este vnztor, societatea comercial este cumprtor). Astfel, asociatul este obligat: - s predea bunul constituit ca aport, la care se adaug dou obligaii accesorii: s suporte cheltuielile legate de predarea lucrului (msurare, cntrire, numrare) i s conserve bunul pn la predare;

10

- s garanteze contra eviciunii. Aceast obligaie nseamn s asigure societii comerciale linitita posesiune a bunului adus ca aport i s nlture orice cauz anterioar predrii care ar fi de natur a pune n discuie, dreptul de proprietate transmis; - s garanteze contra viciilor ascunse. Asociatul trebuie s asigure societii comerciale calitatea lucrului predat. El rspunde fa de societatea comercial cnd bunul nu este corespunztor destinaiei sale economice ori i pierde valoarea de ntrebuinare ca urmare a unor vicii ascunse . Societatea comercial n schimbul aportului, este obligat: - s acorde asociatului pri din capitalul social numite pri de interes (societatea n nume colectiv, societatea n comandit simpl), aciuni (societatea pe aciuni, societatea n comandit pe aciuni), pri sociale (societatea cu rspundere limitat), obligaie specific nentlnit n contractul de vnzare-cumprare; - s ia n primire aportul adus; - s suporte cheltuielile aducerii bunului ca aport. Evaluarea aportului n natur se face astfel: n actul constitutiv, la societatea n nume colectiv, societatea n comandit simpl i societatea cu rspundere limitat, asociaii vor face precizri privind valoarea aportului n natur i modul evalurii. La societatea pe aciuni i societatea cu rspundere limitat, actul constitutiv cuprinde valoarea bunurilor constituite ca aport n natur n societate, modul de evaluare. Se nelege evaluarea n bani a aportului. Evaluarea aportului se face de asociatul care aduce aportul, n baz de documente, de comun acord de ctre membrii asociai, de experi, atunci cnd s-a stabilit astfel. Cu privire la evaluarea aportului n natur la societatea pe aciuni, legiuitorul este sever. n art. 37 Legea 31/1990, judectorul delegat este obligat, ca n termen de 5 zile de la nregistrarea cererii, s numeasc unul sau mai muli experi din lista de experi autorizai, care vor ntocmi un raport n 15 zile n care se descrie fiecare bun aportat i modul de evaluare a acestuia. De asemenea se va evidenia dac valoarea acestuia corespunde numrului i valorii aciunilor acordate n schimb. Pentru bunurile mobile noi va fi luat n considerare factura. A doua posibilitate a asociailor privind aportul n natur pentru constituirea capitalului social const n transferul dreptului de folosin asupra bunului aportat. Asociaii pot opta n
11

actul constitutiv pentru aceast ipotez. Bunul rmne n proprietatea asociatului, societatea comercial dobndind pe durata societii un drept de folosin asupra bunului. Se apreciaz c n acest caz sunt aplicabile regulile privind uzufructul. Astfel, societatea comercial este obligat: - s procedeze la inventarierea bunurilor mobile i la constatarea strii materiale n care se afl imobilele i s avanseze eventualele cheltuieli legate de aceste operaiuni; - s se foloseasc de aport ca un bun proprietar (face acte de conservare i ntreinere a bunului, s-l ntiineze pe asociat de orice tulburare a dreptului de posesie i folosin, s suporte sarcinile lucrului cum sunt impozitele, cheltuielile de judecat ocazionate de litigiile ivite n legtur cu folosina bunului); - s conserve substana aportului; - s restituie aportul la lichidarea societii comerciale. Societatea comercial are asupra bunului aportat un drept de posesie i folosin. Asociatul, care a transferat societii comerciale dreptul de folosin asupra bunului aportat, are urmtoarele drepturi, fr a aduce atingere drepturilor societii comerciale : - s nstrineze bunul aportat, dobnditorului revenindu-i obligaia s respecte statutul juridic de bun aportat, pn la lichidarea societii comerciale; - s greveze bunul cu ipotec sau alte sarcini reale; - s exercite toate aciunile prin care se apr dreptul de proprietate. Asociatul are urmtoarele obligaii: - s nu mpiedice societatea comercial n exerciiul liber i deplin al drepturilor cei revin asupra bunului aportat: drept de posesie i folosin; - s despgubeasc societatea comercial cnd prin fapta sa a micorat valoarea dreptului de folosin asupra bunului aportat; - s fac reparaiile mari ale bunului adus ca aport.

12

CAPITOLUL III. CONTRACTELE COMERCIALE

Actul juridic este manifestarea de vointa facuta cu scopul de a produce efecte juridice. Definitia legala a contractului este data de art. 942 Cod civil potrivit caruia este acordul ntre doua sau mai multe persoane spre a constitui sau stinge ntre dnsii un raport juridic. Contractele solemne sunt cele pentru care legea prevede conditii de valabilitate, respectiv forma autentica. Contractele consensuale sunt cele care se ncheie prin simplul acord de vointa, fara sa fie nevoie de o anumit forma. Contractele reale sunt cele care se ncheie n mod valabil (se perfecteaza) doar n momentul remiterii lucrului.

CONTRACTELE COMERCIALE SPECIALE. n dreptul civil obligatiile iau nastere att din acte juridice, ct si din fapte juridice. Actele juridice sunt izvoare voluntare de obligatii. Cel mai important izvor voluntar de obligatii este contractul (conventia). Contractul izvor de obligatii comerciale Actul juridic este manifestarea de vointa facuta cu scopul de a produce efecte juridice. Din aceasta cauza actele juridice sunt considerate izvoare voluntare ale obligatiilor. Cel mai important izvor voluntar de obligatii este contractul (conventia). Definitia legala a contractului este data de art. 942 C.civ. potrivit caruia este acordul ntre doua sau mai multe persoane spre a constitui sau stinge ntre dnsii un raport juridic. Contractele pot fi clasificate dupa mai multe criterii: 1. Clasificarea dupa tipul de contract si prevederea lui n lege pune n evidenta doua tipuri: contracte numite si contracte nenumite. Contractele numite sunt cele care poarta un nume stabilit printr-un act normativ si beneficiaza de o reglementare proprie. Li se spune si contracte tipice. Contractele nenumite sunt cele care nu beneficiaza de o denumire si reglementare distincta, sunt facute de parti ca urmare a libertatii contractuale. Tot nenumite sunt si contractele care
13

mbina caracteristicile a doua sau mai multe contracte numite. Cele care nu se aseamana cu nici un tip de contract mai sunt numite si contracte sui generis, iar cele care mbina doua sau mai multe contracte numite sunt numite contracte complexe. 2. Clasificarea n functie de numarul partilor obligate: a) contracte sinalagmatice (bilaterale) si b) contracte unilaterale. a) Contractele sinalagmatice (bilaterale) sunt cele n care exista obligatii reciproce. b) Contractele unilaterale nu se confunda cu actele unilaterale. Ele se particularizeaza prin faptul ca instituie obligatii pentru o singura parte (art. 944 C.civ.). Exemplu: contractul de depozit cu titlu gratuit. 3. Clasificarea n functie de modul de formare. Sunt contracte solemne; contracte consensuale; contracte reale. Contractele solemne sunt cele pentru care legea prevede conditii de valabilitate, respectiv forma autentica. Contractele consensuale sunt cele care se ncheie prin simplul acord de vointa, fara sa fie nevoie de o anumit forma. Contractele reale sunt cele care se ncheie n mod valabil (se perfecteaza) doar n momentul remiterii lucrului. 4. Clasificarea dupa scopul urmarit: Sunt contracte cu titlu oneros si contracte cu titlu gratuit. Contractele cu titlu oneros sunt cele n care fiecare parte urmareste obtinerea unui folos n schimbul folosului procurat celeilalte parti. Contractul cu titlu gratuit procura un avantaj numai uneia din parti. Exemplu: contractul de mprumut, fara dobnda; mprumutul gratuit de folosinta. 5. Dupa cunoasterea ntinderii prestatiilor la momentul ncheierii lor, contractele oneroase se mpart n: contracte comutative si contracte aleatorii (art. 947 C.civ.). Contractele comutative sunt cele n care partile cunosc, nca de la momentul ncheierii, ntinderea prestatiilor ce-si datoreaza si la care au dreptul. Contractele aleatorii sunt cele care, la momentul ncheierii, nu au certitudinea existentei si ntinderii prestatiei, aceasta depinznd de un eveniment viitor si incert (art. 947 C.civ.). Exemple: contractul de vnzare-cumparare cu clauza de ntretinere, contractul de asigurare).

14

CONTRACTUL DE VANZARE-CUMPARARE Notiunea si caracterele juridice ale contractului de vnzare-cumparare Art. 1294 C.civ. defineste vanzarea ca fiind o conventie prin care doua parti se obliga intre sine, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru si aceasta a plati celei dintai pretul lui. Contractul de vanzare-cumparare este acel contract in baza caruia o persoana, numita vanzator, transfera si garanteaza altei persoane, numita cumparator, dreptul sau de proprietate asupra unui bun sau alt drept real ori drept de creanta, sau dreptul asupra unei universalitati juridice, cumparatorul obligandu-se in schimb a plati vanzatorului o suma de bani, numita pret. Contractul de vanzare-cumparare nu poate avea ca obiect drepturi personale nepatrimoniale si nici dreptruri patrimoniale care au caracter strict personal, precum nici alte drepturi prevazute de lege ori rezultate din acte unilaterale sau convenite prin contracte intuitu personae. Caracterele juridice ale contractului de vanzare-cumparare Din definitia data contractului de vanzare-cumparare rezulta caracterele juridice ale acestuia, si anume: este un contract consensual, bilateral (sinalagmatic), cu titlu oneros, comutativ si translativ de proprietate. a) consensual deoarece se incheie valabil prin simplul consimtamant al partilor (solo consensu). Acest lucru este prevazut expres de art. 1295, alin. 1 C.civ., conform caruia vinderea este perfecta indata ce partile s-au invoit asupra lucrului si asupra pretului De la principiul consensualismului exista insa unele exceptii prevazute expres de lege, situatii cand contractul de vanzare-cumparare, pentru a fi valid, trebuie sa indeplineasca solemnitatea ceruta de aceasta. Aceste cazuri, cand vanzarea-cumpararea este solemna, sunt strict si limitativ prevazute de lege. O prima exceptie de le principiul consensualismului este continuta de art. 2 alin.1 din Legea 54/1998 privind circulatia juridica a terenurilor. Terenurile situate in intravilan si extravilan pot fi instrainate si dobandite, prin acte juridice intre vii, incheiate in forma autentica. Nerespectarea cerintei instituite de lege se sanctioneaza cu nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare (art. 14 alin. 1 din Legea 54/1998).

15

Contractul este valabil numai cu respectarea formelor cerute de lege in cazul vanzarii silite, cand aceasta trebuie sa fie facuta ad validitatem prin licitatie publica. b) Contractul de vanzare-cumparare este un contract sinalagmatic (bilateral) deoarece prin incheierea sa da nastere la obligatii recipropce intre partile contractante. Astfel, vanzatorul are obligatia sa predea lucrul vadut si sa-l garanteze pe cumparator contra evictiunii si pentru viciile ascunse ale bunului vandut, iar cumparatorul are obligatia sa plateasca pretul convenit si sa preea lucrul. Rezulta ca obligatia fiecarei parti iai are cauza juridica in obigatia celeilalte. c) Contractul de vanzare-cumparare este prin esenta sa un contract cu titlu oneros, deoarece ambele parti urmaresc anumite interese patrimoniale, adica primire unui echivalent (contraprestatie) in schimbul prestatiei la care se obliga. Astfel, vanzatorul urmareste sa primeasca pretul caontra echivalent al prestatiei sale, iar cumparatorul uramreste sa primeasca bunul cumparat in schimbul pretului convenit. d) Contractul de vanzare-cumparare este un contract comutativ, deoarece esistenta si intinderea drepturilor si obligatiilor reciproce sunt cunoscute de parti la incheierea contractului si nu depind, ca in cazul contractelor aleatorii, de un eveniment viitor si incert, care ar face sa existe sanse de castig si pierdere pentru oricare din partile contractante. e) Contractul de vanzare-cumparare este un contract translativ de proprietate. In principiu, orice contract are ca efect nasterea de drepturi si obligatii in sarcina partilor daca este vorba de contracte sinalagmatice, sau doar a uneia dintre parti, in contractele unilaterare. Cat priveste transmiterea dreptului de proprietate sau al altui drept (real sau de creanta), aceasta prezinta un aspect particular al contractului de vanzare cumparare.

16

CAPITOLUL IV. IZVOARELE DREPTULUI COMERCIAL INTERNAIONAL (DCI) Ca materie interdiscplinara DCI va avea izvoare internationale si izvoare interne. Cat priveste izvoarele internationale acestea vor fi izvoarele DIPb in masura in care cuprind norme care reglementeaza si materii comerciale. Vom distinge intre cutuma si tratat (cele doua izvoare ale DIPb). Cutuma. Aceasta este cel mai vechi izvor al DIPb si in consecinta si al DCI. Cutuma reprezinta o practica indelungata repetata, urmata de state cu constiinta obligativitatii acesteia, adica cu constiinta ca valoreaza dreptul. Este un izvor nescris. In materia DCI exista domenii care au ca reglementare cutuma, in special dreptul transportului de marfuri pe mare. In contractul de navlosire, independent daca se mentioneaza sau nu in contract, fiinteaza asanumitele obligatii subintelese ale partilor (armatorului si navlositorului). Aceste obligatii au sorginte cutumiara. Astfel, independent daca se scrie sau nu in contract, armatorul raspunde cu toata averea sa, pe apa si pe uscat, pentru asigurarea unei stari tehnice de navigabilitate a navei. Este o obligatie cutumiara. Incarcatorul, expeditorul, navlositorul, este obligat sa aduca marfa la locul de incarcare, la cheiul de incarcare sau la dana de incarcare, asteptand nava; in caz contrar este obligat sa plateasca locatii, aceasta pantru ca fiinteaza cutuma care spune ca marfa asteapta nava. Cutuma trebuie deosebita in parametri DIPb de uzuri internationale si de uzante comerciale interenationale. Uzurile internationale sunt si ele reguli de conduita evidentiate de practica, dar a caror incalcare nu are efect juridic, deci care nu sunt obligatorii, care nu sunt asigurate prin forta dreptului. Spre exemplu, in materie diplomatica fiinteaza numeroase asemenea uzuri. Ori de cate ori in masina unei ambasade circula ambasadorul sau un reprezentant oficial al statului trebuie arborat fanionul, dar dac acesta a fost furat, nu a aparut din acest lucru niciodata un litigiu diplomatic. Ori de cate ori un sef de stat primeste in vizita oficiala un alt sef de stat, exista un uz diplomatic al desfasurarii covorului rosu, dar daca acest covor este galben, nu a aparut nici un fel de conflict diplomatic. Cutuma este obligatorie, uzul este facultativ. Cat priveste uzantele comerciale internationale, ele sunt de asemenea reguli facultative evidentiate de practica si care au in vedere predarea marfii si partajarea cheltuielilor de transport in vanzarea internationala de marfuri. Ele au fost modificate de Camera Internationala de Comert de la Paris. Cel mai important izvor international al DIPb este tratatul. Acesta devine si cel mai important izvor
17

international al DCI. Indiferent de denumire: conventie, compromis, declaratie, nota diplomatica, aide-memoire, gentlemens agreement, protocol, acord, proces-verbal, tratatul reprezinta acordul de vointa intre doua sau mai multe state prin care acestea convin sa reglementeze, intr-un anumit mod, o anumita sfera a relatiilor lor reciproce. Distingem tratate multilaterale la care participa mai multe state si tratate bilaterale la care participa doua state. Distingem intre tratate generale care au ca obiect de reglementatre domenii mai largi de coloborare interstatale si numai incidental cuprind si norme aplicate comertului mondial si tratate speciale care reglementeaza direct si exclusiv materii comerciale. Cele mai importante izvoare sunt tratatele speciale multilaterale. Ca tratate generale, izvoare si ale DCI putem exemplifica in cel mai cuprinzator tratat international Cartea Organizatiei Natiunilor Unite, care formuland intre altele principiile relatiilor interstatale, are in vedere si principiul Pacta sum servanta, sau principiul cooperarii si al avantajului reciproc sau principiul solutionarii pasnice a diferendelor care desigur se aplica acordurilor de comert si cooperare mondiala. Cele mai importante insa sunt tratatele speciale multilaterale. In acest sens citam: - Conventia de la Otawa, din 1988, privind contractul international de leasing financiar, - Conventia de la Otawa, din acelasi an, privind contractul international de factory, - Conventia de la New York, din 1958, privind recunoasterea si executarea sentintelor arbitrare straine, - Conventia de la Washington, 1965, privind solutionarea diferendelor dintre un stat si un investitor strain, referitoare la investitiile straine, - Conventia de la Seoul, 1985, privind formarea organizatiei intrnationale pentru garantarea investitiilor straine, - Conventia de la Viena, 1980, privind vanzarea internationala de marfuri, - Conventia de la Bruxelles, din 1984, privind regulile de la Haga referitoare la transportul international de marfuri pe mare, sub conosament. Acordurile bilaterale: acorduri generale care reglementeaza domenii mai largi de activitate dar care cuprind si reguli aplicabile comertului bilateral sau cooperarii.

18

CLASIFICAREA UZURILOR Cea mai importanta clasificare a uzurilor se face in functie de forta lor juridica, in: a.uzuri normative (legale, de drept, cutume); b.uzuri conventionale (interpretative, de fapt) Uzurile normative. Particularitatile uzurilor normative se exprima in generalitate, impersonalitate si obligativitate. Aceste uzuri constituie izvor de drept si se aplica intocmai ca o norma juridica. Ele determina drepturile si obligatiile partilor, fie reglementand raporturile sociale inca neprevazute de lege, fie interpretand dispozitiile legii. Obiectul de reglementare al uzurilor normative se prezuma a fi cunoscut intocmai ca si legea, urmand a fi aplicate de judecator, chiar din oficiu. Uzurile conventionale (interpretative). Au forta juridica asemanatoare clauzelor contractuale, iar fundamentul lor consta in principiul libertatii de vointa a partilor. Ele se aplica cu titlu de clauza contractuala si reprezinta vointa expresa sau tacita (prezumata), a partilor. Rolul uzurilor interpretative este acelasi ca si in cazul celor normative si anume stabilrea drepturilor si obligatiilor partilor. Uzurile conventionale intervin: - in legatura cu incheierea contractului comercial (o anumita comportare semnifica consimtamant); - in legatura cu continutul contractului (completarea clauzelor stabilite in contract); - in faza de executare a obligatilor contractulale (sanctiuni aplicate debitorului pentru neexecutarea obligatiilor); Din punct de vedere probatoriu, uzurile conventionale trebuie dovedite cu orice mijloc de proba, ca orice situatie de fapt. 2. Un alt criteriu de clasificare a uzurilor se refera la intinderea aplicarii lor in spatiu, conform caruia pot fi: - locale (se aplica pe o anumita piata comerciala); - speciale (cele care se aplica la o anumita ramura de activitate); - generale (cand se aplica tuturor raporturilor comerciale).

19