Răspunderea patrimonială a administratorului pentru intrarea in insolvență a

persoanei juridice
Av. Daniela Devencea

Potrivit dispozițiilor art. 169 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenței
“Legea nr. 85/2014” persoanele răspunzătoare pentru intrarea în insolvență a persoanei juridice
sunt membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și orice
alte persoane care au contribuit la starea de insolvență a acesteia.

Asadar, din categoria persoanelor răspunzătoare pentru insolvența societății fac parte nu doar
administratorii, directorii, cenzorii, dar si orice persoana care a contribuit la starea de insolvență
a debitorului, inclusiv asociații sau administratorii de fapt.

Administratorul de fapt este acea persoană care nu a fost învestită în mod oficial în func ția de
conducere, dar la instrucțiunile căreia acționează efectiv societatea, respectiv cei al căror mandat
a încetat, dar care continuă să acționeze în această calitate, în condițiile în care hotarârea de
numire nu a fost publicată in Monitorul Oficial și nu a fost inscrisă în registrul comerțului
pentru opozabilitate erga omnes.

Cei care pot formula această cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale a persoanelor
responsabile de insolvența societății sunt fie administratorul/lichidatorul judiciar, fie
președintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor, fie un creditor care
deține mai mult de 30% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală.

Acțiunea președintelui comitetului creditorilor in baza hotărârii adunării creditorilor sau a

creditorul care deține mai mult de 30% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală are
caracter subsidiar fiind condiţionată de neindicarea persoanei culpabile ori de neintroducerea
acţiunii de către administratorul judiciar/lichidatorul judiciar.

Precizăm faptul că prevederile alin. (2) al art. 169 din Legea nr. 85/2014 au fost modificate prin
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte
normative în domeniul insolvenţei şi a altor acte normative, iar ca urmare acestei modificări
introducerea acţiunii în răspundere nu mai reprezintă o facultate a
administratorului/lichidatorului judiciar, ci o obligaţie a acestuia, ori de câte ori a indentificat
persoanele vinovate de intrarea în insolvenţă, prin indicarea acestora.

Răspunderea juridică a administratorului este ca natură juridică o răspundere civilă delictuală

reglementată de dispozițiile art. 1.349 din Codul civil, care capătă în această situație unele
conotații special. Așadar, pentru a fi angajată răspunderea administatorului în condițiile
prevăzute de dispozițiile art. 169 din Legea nr. 85/2014 trebuie îndeplinite condiţiile generale
ale răspunderii civile delictuale: fapta ilicită, prejudiciu, dar si condiții speciale prevazute de
legea insolvenței, respectiv, pentru ca cererea sa fie admisibilă trebuie dovedită legătura de
cauzalitate dintre fapta administratorului care a acționat cu rea-credință sau neglijență și starea
de insolvență a societății.

Răspundere patrimonială a administratorului are ca scop acoperirea tuturor datoriilor societății

din bunurile proprii ale acestuia atunci când creditorii persoanei juridice nu pot fi îndestulați
din activul acesteia Chiar dacă sunt afectaţi de starea de insolvenţă, prejudiciul suferit de
societate se produce in patrimoniul acesteia și nu în cel al creditorilor săi, el nefiind identic cu
suma creanţelor înscrise în tabelul definitiv al creanţelor, de aceea întinderea prejudiciului
pentru care poate fi antrenată răspunderea administratorului nu poate fi mai mare decât
pasivul societăii.

Faptele care atrag răspunderea administratorului, dacă au contribuit la starea de insolven ță a

persoanei juridice sunt enumerate exemplificativ de prevederile art. 169 alin. (1) din Legea
nr. 85/2014 și angajează răspunderea acestuia dacă:

 a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei
alte persoane. Sunt considerate astfel de fapte plata unor dividende fictive, ridicarea de
sume de bani din casieria societatii fara a le restitui sau justifica;
 a făcut activități de producție, comerț sau prestări de servicii în interes personal, sub
acoperirea persoanei juridice. Sunt considerate astfel de fapte obţinerea unui împrumut
bancar în folosul propriu, pentru care s-a garantat cu bunurile societăţii; subcontractarea
în condiții prejudiciabile a unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii
contractate de societate, în beneficiul unei societăți în care administratorul are interese;
 a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit,
persoana juridică la încetarea de plăți, precum încheierea unui contract cu unul dintre
membrii organelor de conducere sau cu o rudă apropiată a acesteia ori cu o societate
controlată de una dintre aceste persoane în care prestaţia acesteia din urmă este vădit
disproporţionată faţă de prestaţiile societăţii la care persoana responsabilă este membru
al organelor de conducere.
 a ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au
ținut contabilitatea în conformitate cu legea. În cazul nepredării documentelor contabile
către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât și legătura de
cauzalitate între faptă și prejudiciu se prezumă. Prezumția este relativă iuris tantum și
poate fi răsturnată prin proba contrară. Cu toate acestea, chiar dacă este instituită
prezumţia că nu a fost ţinută contabilitatea în conformitate cu legea, pentru atragerea
răspunderii este necesară dovedirea culpei și probarea faptului că neîndeplinirea
obligaţiilor prevăzute de legea contabilităţii a contribuit la starea de insolvenţă. Această
faptă poate constitui nu doar o faptă ilicită din punct de vedere civil, ci poate realiza
conţinutul infracţiunii de bancrută frauduloasă sau infracţiunii ori contravenţii la
regimul fiscal.
  a deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod
fictiv pasivul acesteia; faptele ilicite prin care se realizează dispariţia unor acte contabile
justificative, falsificarea unor acte contabile în sensul modificării destinaţiei bunului sau
al naturii bunului intrat în patrimoniul societăţii, falsificarea registrelor contabile prin
introducerea unor obligaţii inexistente sau păstrarea unor datorii deja plătite, motivele
diferenţelor dintre tabelul de creanţe şi evidenţa contabilă a creditorilor/furnizorilor;
 a folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul
întârzierii încetării de plăți, precum orice împrumut de sume contractat în condiţii mai
oneroase decât condiţiile pieţei (de exemplu la o dobândă mult mai ridicată decât cea de
pe piaţă),
 în luna precedentă încetării plăților, a plătit sau a dispus să se plătească cu preferință
unui creditor, în dauna celorlalți creditori; Spre exemplu plata unei datorii neexigibile
în timp ce societatea avea alte datorii scadente care, ca efect al neachitării la termen, au
făcut să fie îndeplinite condițiile deschiderii procedurii insolvenței.
 orice altă faptă săvârșită cu intenție, care a contribuit la starea de insolvență a
debitorului, constatată potrivit prevederilor art. 169 din Legea nr. 85/2014. Spre
exemplu fapta administratorului statutar de a reţine la sursă obligaţiile constând în
impozite şi contribuţii din salariile angajaţilor şi a nu le vira la bugetul general
consolidat al statului,

Legea nr. 85/2014 instituie două cauze de exonerare a răspunderii administratorului

 dacă în organele colegiale de conducere ale persoanei juridice, acesta s-a opus la faptele
care au contribuit la starea de insolvență sau au lipsit de la luarea deciziilor care au
contribuit la starea de insolvență și au făcut să se consemneze, ulterior luării deciziei,
opoziția lor la aceste decizii.
 dacă, în luna precedentă încetării plăților, s-au efectuat, cu bună-credință, plăți în
executarea unui acord cu creditorii, încheiat ca urmare a unor negocieri extrajudiciare
pentru restructurarea datoriilor debitorului, cu condiția ca acordul să fi fost de natură a
conduce la redresarea financiară a debitorului și să nu fi avut ca scop prejudicierea
și/sau discriminarea unor creditori. Aceste prevederi se vor aplica și în cazul
acordurilor realizate în cadrul procedurii concordatului preventiv.

Referitor la termenul de prescripţie al acţiunii în antrenarea răspunderii pentru apariția stării de

insolvenţă se prescrie în termen de 3 ani de la data la care a fost cunoscută sau trebuia
cunoscută persoana care a contribuit la apariția stării de insolvență, dar nu mai târziu de data
publicării în BPI a raportului administratorului judiciar/lichidatorului judiciar asupra cauzelor
și împrejurărilor care au dus la insolvență.

Răspunderea patrimonială a admininstratorului pentru intrarea în insolvență a societății nu

înlătură răspunderea penală pentru faptele care constituie infracțiuni.
Persoana împotriva căreia s-a pronunțat o hotărâre definitivă de atragere a răspunderii nu mai
poate fi desemnată administrator sau, dacă este administrator în alte societăți, va fi decăzută din
acest drept timp de 10 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În concluzie, recomandăm ca administratorii societăților în insolvență să fie asistați de către

avocat pe întreaga perioadă a derulării acestei procedurii pentru o putea combate în mod
eficient o eventuală cerere de antrenare a răspunderii personale.