Sunteți pe pagina 1din 2

Termenele de prescriptie in noul Cod civil

Inainte de toate sa precizam pentru nespecialisti ca prescriptia extinctiva nu stinge dreptul in sine ci doar dreptul de
a actiona pe cineva in judecata.
Astfel, daca dreptul in sine nu a fost aparat printr-o actiune in termenul legal de prescriptie, el nu poate fi
considerat stins iar debitorul este liberat oricand sa-si execute obligatia de buna voie. Debitorul insa NU VA PUTEA
FI OBLIGAT prin forta legii si a Statului sa-si execute obligatia.
O sa spuneti ca aceasta bunavointa a debitorului este hilara.
Poate fi daca nu te pricepi, sau poate sa nu fie daca esti de meserie recuperator de creante.
Dar deja acesta este un alt subiect.
Sa continuam.
Spre deosebire de vechea reglementare in materie, statuata prin Decretul 167/1958, care a dat prescriptiei
extinctive valoare de ordine publica, Noul Cod Civil (NCC) revine asupra institutiei prescriptiei extinctive si o
trateaza, sub prisma actiunii civile, ca si valoare accesibila conventiei partilor, conventie ce poate deroga in
anumite limite de la lege.
Astfel, o prima chestiune este data de aspectul renuntarii la prescriptia extinctiva. Spre deosebire de
reglementarea imediat anterioara unde renuntarea la prescriptie nu era posibila, art. 2507 NCC arata ca exista
posibilitatea renuntarii atat la prescriptia inceputa si neimplinita cat si la prescriptia implinita.
O chestiune extrem de subiectiva este data de renuntarea tacita la prescriptie care , potrivit art. 2508 alin. 2 NCC,
trebuie sa fie neindoielnica si sa rezulte din manifestari neechivoce. In contra acestei reglementari opinam ca
aceasta chestiune este extrem de subiectiva deoarece caracterul de neindoielnic si neechivoc il apreciaza un
judecator potrivit propriei sale convingeri intime. Asadar, in lipsa unei descrieri/detalieri/exemplificari, renuntarea
tacita la prescriptia extinctiva este discutabila.
O a doua chestiune care tine de vointa partilor este derogarea de la termenele generale de prescriptie.
Daca imprescriptibilitatea conventionala, sau prescrierea unei actiuni declarata de lege ca imprescriptbila, nu este
posibila, fiind nula orice clauza cu privire la aceasta (art. 2515 alin 2 NCC), legea lasa limite largi partilor in a
modifica termenele de prescriptie sau modalitatile de modificare a cursului prescriptiei astfel:
- Alegerea momentului curgerii termenului de prescriptie (art. 2515 alin. 3 NCC);
- Modificarea cauzelor legale de suspendare sau intrerupere a cursului prescriptiei (art. 2515 alin. 3
NCC);
- Reducerea sau marirea (art. 2515 alin. 4 NCC) termenelor de prescriptie astfel:
o Durata termenului sa nu fie mai mica de 1 an;
o Durata termenelor legale mai mici de 10 ani se poate majora pana la 10 ani;
o Durata termenelor legale de 10 ani sau mai mari sa poate fi majorate pana la 20 ani.
Exista limitari ale conventiei partilor in ceea ce priveste drepturile la actiune de care partile nu pot dispune si
actiunile derivate din contractele de adeziune, de asigurare si cele supuse legislatiei privind protectia
consumatorului (art. 2515 alin. 5 NCC).
Conventiile si clauzele contrare art. 2515 NCC sunt lovite de nulitate absoluta.
Si in fine, o a treia chestiune interesanta este ca normele NCC in materia prescriptiei extinctive nu se aplica si
cazurilor de executare silita, cazuri care se supun normelor specifice de procedura civila, exceptie facand cazurile
in care aceste norme sunt neindestulatoare (nn.: nu acopera spetele analizate).
Cu privire la termenele de prescriptie acestea sunt:
Termenul general:
- Termenul general al prescriptiei extinctive a ramas de 3 ani. Acest termen se aplica in toate cazurile
in care legea nu prevede un alt termen special (art. 2517 NCC).
Termenele speciale:
Termenul de prescriptie de 10 ani (art. 2518 NCC): se prescriu in 10 ani:
o Drepturile reale care nu sunt declarate prinlege imprescriptibile ori nu au alte termene de
prescriptie;
o Repararea prejudiciului moral sau material cazuat unei persoane prin tortura, acte de barbarie,

violenta ori agresiuni sexual comise impotriva unui minor sau asupra unei persoane aflate in
imposibilitate de a se apara ori de a-si exprima vointa;
o Repararea prejudiciului adus mediului inconjurator.
Termenul de prescriptie de 2 ani (art. 2519 NCC): se prescriu in termen de 2 ani:
o Dreptul intemeiat pe un raport de asigurare sau reasigurare;
o Plata remuneratiei cuvenite intermediarilor pentru serviciile de intermediere.
Termenul de prescriptie de 1 an (art. 2520 NCC): se prescriu intr-un an dreptul la actiune al:
o Profesionistilor din alimentatia publica sau hotelierilor pentru serviciile ce le presteaza;
o Profesorilor, institutorilor, maestrilor si artistilor pentru lectiile date cu ora, cu ziua sau cu luna;
o Medicilor, moaselor, asistentelor si farmacistilor pentru vizite, operatii sau medicamente;
o Vanzatorilor cu amanuntul pentru plata marfurilor vandute;
o Mestesugarilor si artizanilor pentru plata muncii lor;
o Avocatilor, impotriva clientilor, pentru plata onorariilor si cheltuielilor in cazul finalizarii serviciului
sau revocarii mandatului. In cazul afacerilor neterminate, termenul de prescriptie este de 3 ani de
la data ultimei prestatii efectuate;
o Notarilor publici si executorilor judecatoresti pentru plata sumelor ce le sunt datorate pentru
actele functiei lor;
o Inginerilor, arhitectilor, geodezilor, contabililor si altor liber-profesionist pentru plata sumelor ce li
se cuvin;
o Alte cazuri (art. 2521 NCC):
Restituirea sumelor incasate din vanzarea biletelor pentru un spectacol ce nu a mai avut
loc;
Actiunea izvorata dintr-un contract de transport de bunuri indreptat impotriva
transportatorului, numai daca legea nu prevede in mod expres un alt termen. Daca
contractul de transport presupune o executie succesiva sau combinata, atunci termenul de
prescriptie este de 3 ani.
Imprescriptibilitatea intervine (art. 2502 NCC):
- in cazul actiunii privind apararea unui drept nepatrimonial, daca prin lege nu se dispune altfel;
- in cazul actiunii in constatarea existentei sau inexistentei unui drept;
- in cazul actiunii in constatarea nulitatii absolute a unui act juridic;
- in cazul actiunii in constatarea nulitatii absolute a certificatului de mostenitor, daca obiectul sa il
constituie fie stabilirea masei succesorale, fie partajul succesoral, sub conditia acceptarii mostenirii in
termenul prevazut de lege.
Nu facem un manual de prescriptie exctinctiva asa ca voi comenta pe scurt aceasta reglementare a termenelor.
Pe de o parte, lucrul bun este ca intr-un singur act normativ se stabilesc regulile generale de prescriptie.
Pe de alta parte, insa, legea asta romana este ca limba franceza: o regula si 100 de exceptii!
Rasu dracului este ca pentru a vedea daca aplici regula trebe sa iei la bibilit toate exceptiile sa vezi daca nu cumva
te incadrezi acolo.
Ei si daca exceptia in sine este o regula pentru alte exceptii, partea devine asa ca o nebuloasa in sistemul
solar in special cand apare acea expresie daca legea nu prevede altfel. Adica orice alta lege.
Daaaa. Si cum in Romania nu sunt prea multe legi
Daia ne iubeste lumea, pe noi avocatii, ii dam, pe oameni si uneori si pe judecatori, intodeauna la intors cu
ajutorul legilor!
Av. Mihai Georgescu
- publicat pe site la 12.07.2013, ora 09:17

S-ar putea să vă placă și