UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE DREPT
DEPARTAMENTUL DREPT PROCEDURAL

FOIU CRISTINA

JUDECATA ÎN CALEA ORDINARĂ DE ATAC AL APELULUI

0421.1 – Drept
Teză de licență

Șef departament: _____________ VÎZDOAGĂ Tatiana

(semnătura) doctor în drept, conferenţiar universitar
Conducător științific: _____________ VÎZDOAGĂ Tatiana
(semnătura) doctor în drept, conferenţiar universitar
Autorul: _____________
(semnătura)

CHIȘINĂU-2019

1
 CUPRINS

LISTA ABREVIERILOR .........................................................................................................3

INTRODUCERE .......................................................................................................................4
CAPITOLUL I GENERALITĂŢI PRIVIND CĂILE DE ATAC ÎN PROCEDURA
PENALĂ .........................................................................................................................................8
1.1 Caracteristica generală şi evoluţia căilor de atac şi locul apelului în sistemul acestora ......8
1.3 Concluzii la capitolul I ......................................................................................................22
CAPITOLUL II JUDECATA ÎN CALEA ORDINARĂ DE ATAC AL APELULUI ...........26
2.1 Particularităţile judecării în apel a cauzelor penale ...........................................................26
2.2 Efectele apelului ................................................................................................................33
2.3 Limitele judecarii apelului şi soluţiile instanţei de apel ....................................................39
2.4 Concluzii la capitolul II .....................................................................................................46
Concluzii şi recomandări .........................................................................................................49
Bibliografia ..............................................................................................................................52

2
 LISTA ABREVIERILOR

Alin.- aliniat
Art.- articol
C.A – Curtea de apel
C.proc.pen. - Codul de procedură penală
C.S.J- Curtea supremă de Justiţie
CP - Cod Penal
FR- Federaţia Rusă
Lit.-literă
Pct.-punct
RM- Republica Moldova

3
 INTRODUCERE
Cuvinte-cheie: apel, recurs ordinar, căi de atac, hotărâre judecătorească, control judiciar,
decizie, cale ordinară de atac, cale extraordinară de atac, efectele apelului, sentinţa, rejudecare,
cercetare judecătorească, încheiere, judecător, apelant ,procuror .
Actualitatea şi importanţa temei:
Potrivit dispozițiilor constituționale, art.119 din Constituţie, garanteză şi asigură dreptul
folosirii căilor de atac, indiferent de motivul exercitării acestui drept, instanţele învestite cu
dreptul de a judeca în căile de atac sunt obligate să întreţprindă anumite măsuri cu scopul de a
înlătura erorile judiciare dacă au fost depistate. Actualitatea temei este determinată de necesitatea
de a analiza desfăşurarea procedurii în căile ordinare de atac, în aspect comparat cu judcata în
prima instanţă.
Înfăptuirea justiţiei nu se poate baza pe o hotărârea ilegală şi neîntemeiată, aceasta ar pune la
îndoială competenţa judecătorilor în soluţionarea cauzelor şi încălcarea drepturilor şi libertăţilor
societăţii. Cu ocazia judecării cauzelor penale în prima instanţă se pot admite producerea unor
erori de ordin material şi procedural, în scopul de a preântâmpina şi înlătura erorile judiciare, au
fost creată instituţia căilor de atac. Căile de atac servesc drept un mijloc procesual, prin care
părţile participante la proces dobândesc dreptul de a se adresa unei instanţe ierarhic superioare de
a exercita un control asupra legalităţii hotărârii atacate. Instituţia căilor de atac reprezintă un
mecanism eficient, în îmbunătăţirea activităţii judecătoreşti, deoarece prin sesizarea unei instanţe
ierarhic superioare se poate pleda pentru efectuarea unui control judiciar, care va asigur
drepturile şi libertăţile persoanelor. Consider că această temă are o importanţă deosebită din
motiv că instituţia căilor de atac sunt binevenite în activitatea judecătorească, în educarea
societăţii, cât şi în formarea unor judecători competenţi, imparţiali şi independenţi.
Scopul şi obiectivele propuse în teză:
Lucrarea de faţă îşi propune studierea multilaterală a căilor de atac ca instituţii a dreptului
procesual penal, să elucideze principalele surse cu privire la aspectele teoretice şi practice
aplicabile la judecarea în calea ordinară de atac al apelului, delimitarea căilor ordinare de cele
extraordinare de atac, cu invocare diferenţelor şi a particularităţilor specifice apelului. De
asemenea un alt scop propus în prezenta lucrare este de a analiza opiniile doctrinare referitor la
definirea apelului, deoarece legislaţia în vigoare nu exprimă o noţiune a apelului.Analiza
evoluţiei apelului şi modificările care au fost produse pe parcurs. Deasemenea analiza

4
problemelor cu care se confruntă exercitarea instituţiei căilor de atac şi care ar fi remediile prin
care căile de atac vor deveni mai eficiente.

Scopuri adiacente sunt:

1. De a studia originea, trasăturile speciale, importanţa şi actualitatea căilor de atac,

îndeosebi a apelului;
2. Studierea problematicii în vederea judecării apelului, precum şi aspectele negative şi
pozitive a acestei căi de atac ;
3. Identificarea şi analiza scopurilor şi funcţiilor judecătorului în procesul penal:
4. Conturarea rolului şi importanţei cercetării judecătoreşti ăn judecarea apelului;
5. Analiza temeiurile prin care se respinge sau admite apelul;
6. Studierea practicii judiciare din acest domeniu.

Obiective:
Pentru realizarea scopului propus mi-am pus ca obiective:

1. Cercetarea prevederilor legale din legislaţia naţională cu privire la judecarea în calea

ordinară de atac al apelului;
2. Cercetarea sub aspect comparat a căilor ordinare şi extraordinare, cu scopul
delimitării lor, cât şi compararea acestora cu legislaţia altor ţări;
3. În scopul stabilirii ordinii în care se desfăşoară judecarea în apel şi particularităţilor
specifice apelului, să cercetez reglementările legale, părerile doctrinare.

Gradul de investigaţie a temei:

În scopul obţinerii unui studiu cât mai obiectiv, am studiat atât literatură de specialitate
autohtonă cât şi literatură străină. Dintre cei autohtoni se poate menţiona: Igor Dolea, Mihai
Poalelungi, Mircea Iuga, Sergiu Furdui, Tatiana Vîzdoagă, Tudor Osoianu, Vitalie Rusu, Victor
Orîndaş, Raisa Botezatu, Dumitru Roamn, cât şi autorii români: Dumitru Rebegea, Ion Neagu,
Nicolae Volnciu, Theodor Mrejeru, Vasile Papadopol, Corneliu Turianu, Vintilă Dongoroz,
Grigore Gr. Theodoru, Lucia Moldovan, Elena Buguţă.
În cercetarea temei alese s-au mai folosit şi surse electronice cum ar fi: csj.md., pentru a
analiza practica judiciară a Curţii Supreme de Justiţie, cac.instante.justice.md; legis.md.
Suportul metodologic şi teoretico-ştiinţific al lucrării

5
 Pe parcursul studierii cercetării asupra jucăţii în calea ordinară de atac al apelului, în scopul
elucidării aspectelor dorite am utilizat mai multe metode de cercetare, şi anume:
Metoda istorică - unde am analizat originea apelului, regulile iniţiale şi caracterul pe care îl
avea acesta.
Metoda comparativă – am comparat definiţia apelului şi prevederile legale din legislaţia
autohtonă cu legislaţia altor ţări. Am comparat de asemenea căile ordinare cu cele extraordinare,
pentru a stabili care sunt principalele trăsături şi particularităţi a procesului de judecare în căile
de atac.
Metoda logică – acest raţionament a fost folosit în cercetare proprie, din prisma operaţiunilor
de bază de funcţionare a logicii, şi anume deducţia şi inducţia.
Sumarul capitolelor tezei
Lucrarea este structurată în două capitole:
Primul capitol dezvăluie originea apelului şi evoluţia ulterioară, importanţa şi utilitatea unei
asemenea instituţii, cu invocarea caracteristicii generale şi trăsăturilor specifice pe care le
deosebeşte de celelalte căi de atac. Importanţa şi acutalitatea apelului şi locul pe care îl are în
sistemul căilor de atac. Primul capitol scoate în evidenţă caracteristicile apelului, prin analiza
doctrinei şi definirea apelului expusă de mai mulţi autori.
Analiza literaturii de specialitate, cât şi a legislaţiei în vigoare, scot în evidenţa avantajele
apelului ca instuţie a dreptului procesului penal, prin continuarea procesului într-o altă instanţă,
apelul garantează examinarea hotârârii atacate sub toate aspectele, prin pronunţarea unei noi
decizii, se vor înlătura toate erorile judiciare săvârşite de prima instanţă, dacă acestea au fost
constatate, atunci când hotărârea atacată în urma examinării se consideră legală, întemeiată şi
motivată, instanţa de apel va menţine hotărârea. Controlul pe care îl declanşează căile de atac
prezintă nişte remedii procesuale şi eficiente în vederea înfăptuirii justiţiei şi aflării adevărului.
Cel de-al doilea capitol în lucrarea dată se examinează procedura judecării în apel a cauzelor
penale, cu invocarea particularităţilor specifice. Cum poate fi declarat un apel , care sunt termenii
legali şi ce consecinţe pot intereveni când a fost exercitat dreptul la apel înafara teremenului
prevăzut de lege. Importanţa cercetării judecătoreşti, care nu este o fază obligatorie la judecarea
în căile ordinare de atac, din acest considerent, necesită a fi scoase în evidenţa temeiurile care
pot declanşa această etapă aprocesului şi care sunt condiţiile de a administra probele
suplimentare. Un alt aspect de cercetare este efectele care le produce declanşarea unui proces de
judecată în calea ordinară de atac a apelului, cu menţionarea şi studierea practicii judiciare. Care
sunt consecinţele utilizării unei căi de atac şi ce efecte poate produce odată ce au fost exercitate.

6
Deasemenea în acest capitol, vom examina procedura de judecată, când a fost dispusă rejudecare
de instanţa de apel şi de instanţa de recurs.
Cerectarea compleză a desfăşurarii procesului penal în calea ordinară de atac a apelului,
deasemenea şi analiza studiului de caz .

7
 CAPITOLUL I GENERALITĂŢI PRIVIND CĂILE DE ATAC ÎN PROCEDURA
PENALĂ
1.1 Caracteristica generală şi evoluţia căilor de atac şi locul apelului în
sistemul acestora
Utilizarea căilor de atac este reglementată de art.119 din Constituţia Republicii Moldova,
care prevede că “ Împotriva hotărîrilor judecătoreşti, părţile interesate şi organele de stat
competente pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.”1
În Republica Moldova, căile de atac se împart în căi ordinare şi căi extraordinare de atac, în
subcapitolul ce urmează, voi menţiona caracteristicile căilor de atac, cât şi diferenţa dintre
acestea.
Potrivit art.6 pct. 7) C.proc.pen. cale ordinară de atac – cale prevăzută de lege pentru
atacarea hotărîrilor judecătoreşti nedefinitive (apelul) sau, după caz, care nu sînt irevocabile
(recursul);2
Căile de atac reprezintă o instituţie menită să cerceteze sub aspect de fapt şi de drept
hotărârea atacată, cu scopul de a adopta o nouă decizie atunci când la judecarea precedentă a
cauzei au fost comise erori de drept material sau procedural. Instituirea unor astfel de mijloace
procesuale aduce atingere autorităţii de lucru judecat şi stabilităţii hotărârilor judecătoreşti
definitive, menită a da încredere în activitatea justiţiei.3
Autorul, Dumitru-Valeriu Mihăiescu exprimă ideea că exercitarea căilor de atac ordinare în
procesul nostru penal este o manifestare concretă a dreptului de apărare recunoscut părţilor şi, în
acelaşi timp, mijlocul legal prin care sînt supuse controlului instanţei superioare – sub aspectul
temeiniciei şi legalităţii – hotărîrile primei instanţe.4
Codul de procedură penală al RM nu prevede o definiţie concretă a apelului, însă în
doctrină au fost expuse un şir de idei şi noţiuni a apelului.
Literatura de specialitate, defineşte căile de atac drept remedii procedurale contra greşelilor
ce, eventual, s-ar putea ivi datorită părţilor sau judecătorilor în împărţirea dreptăţii, fiind
indispensabile pentru garantarea drepturilor individuale împotriva hotărârilor judecătoreşti
greşite şi deci, periculoase, atât pentru cetăţeni, cât şi pentru autoritatea justiţiei.5

1
Constituţia RM art.119
2
pct.7) art.6 C.proc.pen. RM
3
Igor Dolea, Drept procesual penal, Ediţia aIII-a, Chişinău 2009
4
Dumitru-Valeriu Mihăiescu - Recursul penal, Bucureşti 1962, p.228
5
Vitalie Rusu, Dicţionar de drept procesual-penal Chişinău 2012, p.40

8
 În conceptul autorului Mircea Iuga în vederea filtrării cât mai perfecte a adevărului, legea
procesual penală regelmentează judecarea cauzelor penale în mod succesiv, în mai multe trepte
jurisdicţie de diferite grade.6
Astfel, apelul în cauza penală reprezintă cel de-al doilea grad de jurisdicţie penală al fondului
cauzei, care, fiind o cale de atac de reformare a hotărârii primei instanţe, presupune o continuare
a judecăţii în vederea adoptării şi pronunţării unei decizii legale, întemeiate şi motivate.7
O altă definiţie expimată de V.Papadopol şi C.Turianu, apelul este o cale de atac ordinară, de
fapt şi de drept, care poate fi folosită împotriva hotararilor pronunţate asupra fondului de către o
instanţă inferioară, dupa desesizarea acesteia, pentru ca pricina să fie supusă unei noi judecaţi, în
vederea hotărârii atacate.”8
Literatura de specialitate a analizat evoluţia şi originea apelului, s-a constatat că instituţia
apelului a fost infiinţată în anul 509 î.Chr., în baza unei legi a consulului P.Valerius Publicola –
cel condamnat avea dreptul de a apela la popor, contra sentinţei, pe calea aşa-zisei provocatio ad
populum ; intervenind apelul, magistratul întrunea adunarea populară – în faţa căreia el îşi asuma
funcţia de Minister public în apărarea hotărîriisale – iar aceasta casa ori confirma sentinţa fără să
opoatămodifica, în favoare sau defafoare. 9 Dar în regimul republican pe lîngă provocatio ad
populum, existau şi alte două instituţii – intercessio din parteamagistratului şi intercessio din
partea tribunului plebei care consta într-un vetoopus actelor magistratului; iar cererea pentru
intercessio adresată celor care aveau dreptul să intervină se numea appellatio. În accepţiunea sa
modernă, apelul se constituie în jurisdicţiile tribunalelor imperiale, care aveau dreptul nu numai
de a desfiinţa hotărîrea, dar şi de a o reforma. În dreptul canonic instituţia apelului era larg
folosită, fiind clădită pe schema dreptului roman imperial, cu influienţe germanice şi adaptată
spiritului de echitate promovat de Biserică. Doctrina propriu-zisă a apelului a fost elaborată de
criminaliştii italieni din secolele XIII – XIV, sub influienţa dreptului canonic, supus unui proces
de interpretare, adîncire şi sistematizare. În vechiul drept francez apelul îndeplinea un rol politic
de centralizare în folosul jurisdicţiilor regale. El realiza acest rol chiar dacă în acea vreme – pînă
la ordonanţa regală din 1670 – numărul jurisdicţiilor era multiplu şi o cauză putea fi supusă mai
multor apeluri successive.

6
Mircea Iuga, Căile legale de atac în procesul penal, p.9
7
Sergiu Furdui Concluzii şi considerente cu privire la judecarea apelului în cauza penală, Revista naţională de
drept nr. 6, iunie 2009
8
Vasile Papadopol, Corneliu Turianu Apelul penal Bucureşti 1994, p.29

9
 La etapa actuală, în Republica Moldova, căile ordinare de atac sunt apelul şi recursul ordinar,
reglementate de Codul de procedură penală, Capitolul IV, Titlul II, cele extraordinare fiind
recursul în anulare şi revizuirea procesului penal, prezentate în Capitolul V, Titlul II.
Diferenţele esenţiale dintre căile ordinare şi extraordinare de atac ne permit o percepere şi
viziune mai clară cu privire la scopul şi utilitatea căilor de atac, astfel :
1) În funcţie de calea de atac care urmează a fi accesată, cercul de persoane care pot exercita
acest drept diferă. Căile ordinare de atac pot fi exercitate de persoanele menţionate la art.401
C.proc.pen, însă pentru a declara recurs împotriva hotărârilor instanţelor de apel alin.(4) art.420
C.proc.pen. prevede că persoanele care nu au folosit calea apelului ori au retras apelul, nu pot
declara recurs, cu excepţia persoanei cărei i s-a înrăutăţit situaţia prin decizia de apel sau atunci
când instanţa de apel a admis apelul părţii apărării, procurorul poate ataca cu recurs decizia.
Căile extraordinare de atac, limitează dreptul unor persoane de a fi exercitate, astfel, potrivit
art.452 C.proc.pen., recursul în anulare poate fi declarat de către Procurorul General şi adjuncţii
lui, inculpatul şi partea vătămată, cu posibilitatea de a exercita acest drept în numele lor de către
apărător şi reprezentantul legal. Ce priveşte revizuirea procesului penal, art.460 C.proc.pen.
prevede că procedura de revizuire se declanşează în baza unei cereri adresate procurorului sau
instanţei de judecată în baza temeiurilor prevăzute la art.458 alin.(3) pct.3) şi 4) C.proc.pen.
2) Căile ordinare de atac au scopul de a efectua un control judiciar asupra hotărârilor penale
ce nu au intrat în puterea lucrului judecat, pe când căile extrordinare au drept obiect al judeăţii
hotărârile definitive.10
3) Autorii V.Papadopol şi C.Turuioanu, prezintă o clasificare a căilor de atac în funcţie de
natura chestiunilor asupra cărora poartă controlul judiciar declanşat prin folosirea căii de atac11,
astfel, apelul este o cale de atac atât de fapt, cât şi de drept, din motiv că, instanţa de apel
analizează fondul cauzei în întregime, însă recursul ordinar judecă doar cu privire la chestiunile
de drept. Căile extraordinare declanşează un control judecătoresc fie în fapt, când vorbim despre
revizuirea procesului penal, fie numai asupra unor neregularităţi de ordin procesual12 în recursul
în anulare.
Drept consecinţă a exercitării dreptului la apel se va suspenda punerea în executarea a
hotărârii judecătoreşti, datorită efectului suspensiv, deasemenea, instanţa de apel va examina
chestiunile de fapt şi de drept, cu privire la titularul şi la calitatea pe care o are persoana în
proces, cât şi la persoana în privinţa căruia a fost declarat apelul. Exercitând un control judiciar

10
Grigore Gr. Theodoru Drept procesual penal Bucureşti 1979
11
Vasile Papadopol, Corneliu Turianu Apelul penal Bucureşti 1994, p.21
12
Ibidem p22

10
asupra fondului cauzei, instanţa de apel, nu poate creea participanţilor o situaţie mai dificilă, cu
excepţia cazului în care există apelul procurorului împotriva unei părţi.
Trăsăturile esenţiale ale apelului sunt:

1. Este o cale de atac ireverenţioasă întrucât se adresează unei instanţe superioare, care judecă
în altă compunere decât instanţa de fond 13;
2. Este o cale de atac de reformare, deoarece instanţa ierarhic superioară poate desfiinţa
hotărârea atacată cu pronunţarea unei noi hotărâri sau trimite spre rejudecare instanţei a cărei
hotărâre a fost atacată;
3. Este o cale de atac de fapt şi de drept, instanţa de apel este obligată să cerceteze cauza
soluţionată în prima instanţă şi de a se expune asupra tuturor aspectelor de fapt şi de drept;
4. Declanşează o nouă judecată în fond, desfăşurarea şedinţei de judecată în apel este similară
celei în prima instanţa, cu anumite particularităţi, cum ar fi excluderea cercetării judecătoreşti
ca fază obligatorie a procesului penal;
5. Declanşarea apelului are ca obiect hotărârea atacată, cu posibilitatea instanţei ierarhic
superioare de a da o nouă apreciere probelor şi de a administra probele care au fost refuzate
în prima instanţă;
6. Examinează nu doar motivele invocate în cererea de apel, dar hotărârea integral în limitele
efectului devolutiv;
7. Este o cale de atac accesbilă tuturor participanţilor la proces, astfel dacă hotărârea atacată nu
satisface interesele persoanei sau se consideră a fi produse anumite încălcări de ordin
material sau procedural, persoanele indicate la art.401 C.proc.pen. sunt în drept să atace
hotărârea, printr-o cerere de apel prin care va fi sesizată instanţa de apel;
8. Este o cale de atac a carei exercitare se poate face intr-un termen scurt, conform alin.(1)
art.402 C.proc.pen teremnul de declarare a apelului este de 15 zile, acest termen oferă
posibilitatea de a nu tergiversa tragerea la raspundere a celor vinovaţi de comiterea unor
infracţiuni şi repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune.

Judecarea cauzelor penale în instanţa de fond urmăreşte scopul de a stabili dacă urmărirea penală
a fost efectuată conform prevederilor legale şi declanşarea procesului penal odată cu trimiterea
rechizitoriului în instanţă, pe când judecarea cauzei în apel exprimă o continuare a judecăţii în
fond, cu cercetarea sub toate aspectele a hotărârii pronunţate de prima instanţa.

13
Ion Poiană Drept procesual penal Partea specială, Sibiu 2008 p.75

11
Apelul penal declanşează o nouă judecată a cauzei, atât în drept, cât şi în fapt, instanţa ierarhic
superioară efectuează un control judiciar, în aşa mod ca prin hotararea atacată să nu fie adusă
atingere adevarului şi să nu aducă nici o încălcare legii. Din aceste considerente, dreptul de a
declara apel îi revine nu doar procurorului, dar şi partilor la proces, precum şi oricarei persoane
ale căror interese legitime au fost vătămate prin hotărarea instanţei, fiind o garanţie şi un drept al
participanţilor la preces.
Locul şi rolul apelului în sistemul căilor de atac este determinat de importanţa emiterii
unei hotărâri judecătoreşti legale, întemeiate şi motivate. Astfel, apelul este considerat cel de-al
doilea grad de jurisdicţie şi un mijloc procesual prin care participanţii procesului penal pot
solicita desfiinţarea totală sau parţială a hotărârei emise de prima instanţă. Datorită efectelor
apelului, se creează o situaţie favorabilă participanţilor, deoarece atacarea hotărârii se va referi
nu doar la persoana care a declarat apel dar şi la alţi participnaţi care nu au exercitat acest drept,
cu condiţia ca apelul să nu le creeze o situaţie mai dificilă.
Un alt rol primordial, este înlăturarea şi corectarea erorilor produse la judecarea în fond, cu
posibilitatea pronunţării unei decizii ce nu contravine normelor legale. Finalitatea judecăţii în
căile de atac nu trebuie confundată cu scopul urmărit de către cel care foloseşte o cale de atac,
acest scop fiind nu rareori contrar bunei şi normalei desfăşurări a procesului penal.14

1.2 Condiţii de fond şi de formă ale apelului

Apelul ca cale ordinară de atac este supusă condiţiilor de fond şi de formă, fiind necesare în
sesizarea instanţei de apel şi declanşarea unui control asupra hotărârii atacate.
În Republica Moldova, competente de a judeca apelurile împotriva hotărârilor pronunţate în
prima instanţă de judecătorii15 sunt Curţile de Apel, care promovează o examinare în fond a
cauze în urma pronunţării sentinţei.
Codul de procedură penală prevede în pct. 42) art. 6 noţiunea sentinţei, astfel sentinţa –
hotărâre prin care cauza penală se soluţionează în fond de instanţa de judecată16.
Prin adoptarea sentinţei de către instanţa de fond, părţile dobândesc dreptul de a exercita
căile de atac, astfel obiectul apelului este determinat de art.400 din C.proc.pen. potrivit căruia
sunt supuse apelului numai sentinţele prin care cauza a fost rezolvată în fond în urma judecării în
prima instanţă.

14
Vintilă Dongoroz ş.a Explicaţii teoretice ale codului de procedură penală român Partea specială Vol II,
Bucureşti, p.207
15
Pct.2) art.38 C.proc.pen.
16
pct. 42) art.6 C.proc.pen

12
Însă nu toate hotărârile care au soluţionat fondul cauzei pot fi supuse apelului, pot fi atacate
următoarele categorii hotărâri:
1) În prima categorie se încadrează sentinţele primei instanţe indiferent dacă este o sentinţă
de achitare, condamnare sau de incetarea a procesului, legea procesual penală impune doar
condiţia ca pedeapsa stabilită să fie una privativă de libertate. Este posibil apelul asupra cauzei în
intregime, cât şi apelarea separată a laturii penale şi a laturii civile a cauzei.17
2)Pot fi supuse apelului şi setinţele pronunţate în căile extraordinare de atac, ca exemplu
sentinţele instanţei de revizuire pot fi atacate cu apel şi recurs, în baza art. 465 C.proc.pen.
3)La fel, sunt susceptibile de a fi atacate sentinţele pronunţate în cadrul unei proceduri
speciale, cum ar fi sentinţele privind aplicarea măsurilor de constângere cu caracter medical,
art.500 din C.proc.pen.18
O altă categorie de sentinţe care sugerează o derogare de la regula generală, nu pot fi atacate
cu apel:
1)Sentiţele pronunţate de instanţele judecătoreşti şi judecătoria militară privind infracţiunile
pentru săvârşirea căror legea prevede pedeapsa nonprivativă de libertate, din motiv că
infraţiunile uşoare poartă un grad redus de pericol social.
Va fi respins apelul drept nefondat, în cazul în care a fost atacată o sentinţă ce prevede
pedeapsa nonprivativă de libertate, potrivit pct.1) alin. (1) art.437 C.proc.pen, pentru asemenea
sentinţe poate fi exercitată calea de atac a recursului. Imposibiliatate atacarii cu apel a sentinţelor
judecătoriilor raionale şi judecătoriei militare privind infracţiunile uşoare pentru săvârşirea
cărora legea prevede în exclusivitate pedeapsa nonprivativă de libertate este justificată de
comlpexitatea redusă a cauzelor de acest fel, care pentru a-şi găsi o soluţie temeinică şi legală, nu
este necesar sa parcurgă 3 grade de jurisdicţie. 19
2)Altă categorie de sentinţe care nu pot fi supuse apelului sunt sentinţele pronunţate de
Curţile de Apel, decizia pronunţată de insatnţa de apel nu este susceptibilă de a fi atacată cu apel,
pentru asemenea decizii legislaţia procesual penală prevede recursul împotriva hotărârilor
instanţelor de apel.
3)Sentinţele pronunţate de Curtea Supremă de Justiţie, această derogare este justificată de
gradul înalt de pregătire şi competenţă a judecătorilor ce funcţionează în cadrul acestor
instanţe.20

17
Igor Dolea Drept procesual penal Ediţia a III-a Chişinău 2009 p. 582
18
Ibdem p.582
19
Igor Dolea Drept procesual penal Ediţia a III-a Chişinău 2009 p.608
20
Ion Neagu Drept procesual penal Partea specială Tratat, Bucureşti 2004 p.192

13
 Apelul nu poate fi folosit împotriva unor sentinţe pronunţate de judecătorii, precum nici
împotriva celor pronunţate în prima instanţă de către Curţile de apel şi CSJ. Din aceste
considerente apelul este o cale de atac specială, deoarece poate fi exercitat în mod limitat numai
în anumite cauze.21
În conceptul autorilor V.Papadopol şi C.Turuian raţiunea excluderii apelului pentru aceste
categorii de sentinţe este de a soluţiona intr-un termen rezonabil cauzele parvenite şi de a nu
tergiversa punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti.
Odată cu sentinţa pot fi atacate şi încheierile date în prima instanţa, alin.(2) art.400
C.proc.pen. prevede ca excepţie şi atacarea încheierilor separat de sentinţe, spre exemplu
încheierile ce se referă la cheltuielile de judecată, aceste încheieri pot fi atacate de persoanele
indicate în pct.5) alin.(1) art.401C.proc.pen., instanţa de apel va decide o dată cu examinarea
sentinţei atacate.
Încheierile care soluţionează fondul cauzei, ca exemplu, încheierile privind aducerea silită
sau cu privire la conexarea sau disjungerea cauzei sunt atacate o dată cu sentinţa.
Deasemenea, legislaţia procesual penală prevede şi o categorie de încheieri care nu pot fi
supuse apelului, însă acestea pot fi atacate cu recurs, drept exemplu sunt încheierile cu privire la
recuzarea judecătorului, admiterea sau respingerea abţinerii judecătorului.
În concluzie, apelul exercită un control asupra hotărârilor judecătoreşti nedefinitive care
prevăd doar pedeapsa privativă de libertate şi asupra unor încheieri care se dau în cursul judecăţii
în prima instanţă.
Pentru a evita situaţiile de repunere în termen şi respingerea apelului drept inadmisibil, este
important ca la pronunţarea hotărârii cât şi în textul acesteia să se menţioneze dacă hotărârea este
sau nu susceptibilă de apel şi în ce termen urmează a fi declarat.
Dreptul de apel, aparţine, fiecarui subiect procesual al cărui drepturi au făcut obiectul
judecăţii în prima instanţă22. Efectele apelului sunt limitate în funcţie de titularul dreptului de
apel, de poziţia pe care aceasta o ocupă în proces şi de interesele pe care le prezintă în proces.
Codul de procedură penală, enumeră în art.401, persoanele care pot declara apel.
Legislaţia procesual penală investeşte procurorul cu dreptul de a atacă sentinţa în ce priveşte
latura penală şi latura civilă, potrivit pct.1) alin.(1) art.401C.proc.pen., deasemenea conform
pct.9) alin. (1) art.53 C.proc.pen, declararea apelului constituie o atribuţie a procurorului la
judecarea cauzei.

21
Ibidem p.608
22
Vasile Papadopol, Corneliu Turianu Apelul penal…p.45

14
 Pentru procuror, care are şi el poziţia de parte în proces, dar, în acelaşi timp, şi de organ al
statului, exercitarea căilor de atac constituie mijlocul practic prin care-şi aduce la îndeplinire
atribuţia, el are grijă să nu fie afectate interesele statului, ordinea de drept, drepturile şi libertăţile
cetăţenilor.23
De obicei, procurorul prin apelul declarat tinde să agraveze situaţia inculpatului, fie prin
condamnarea acestuia, dacă prima instanţă a pronunţat o soluţie de achitare sau de încetare a
procesului penal, fie prin majorarea pedepsei penale, prin înlaturarea suspendării condiţionate a
executării pedepsei.24 Procurorul apăra interesele societăţii şi poate declara apel în favoare unei
părţi care nu şi-a exercitat dreptul la apel, deasemenea poate declara apel şi în favoarea
inculpatului.
Din acest considerent oportunitatea de a atacă hotărârea în latura penală şi civilă, revine ca o
garanţie a participanţilor la proces, din motiv că organele de drept îşi vor asuma atribuţiile şi
responsabilităţile în scopul protejării drepturilor cetăţenilor.
În latura civilă procurorul este în drept să declare apel în situaţiile prevăzute la alin.(2) art.51
C.proc.pen. în numele persoanei vătămate care se află în stare de imposibilitate sau de dependeţă
faţă de învinuit, inculpat sau nu îşi poate exercita singură drepturile sau declară apel în interesul
statului, conform pct. 2) al aceluiaş articol.
Inculpatul este în drept să atace sentinţa atât în latura penală, cât şi latura civilă sub toate
aspectele.
Apelul având un caracter personal şi independent, criticile inculpatului nu pot privi însă decăt
propria situaţie.25 Inculpatul este în drept sa atace sentinţa de achitare sau de încetare a
procesului penal, astfel îşi exercită dreptul personal, ce priveşte propria situaţie, neavând dreptul
de a viza şi situaţia altor persoane. Reprezentantul legal este împuternicit cu dreptul de a declara
apel în numele inculpatului minor, precum şi pentru inculpatul decedat, deasemenea în numele
condamnatului poate declara apel şi apărătorul. Legislaţia procesual penală a României în
alin.(2) art.409 stipulează că pentru inculpat poate declara apel şi soţul acesteia.
Partea vătămată, poate atacă sentinţa în latura penală, în cazul în care partea vătămată este
recunoscută şi ca parte civilă, ea este în drept să atace sentinţa cu apel şi în latura civilă. Atunci
când, din motive intemeiate, partea vătămată nu poate participa la examinarea cauzei ori a
decedat şi printr-o încheiere a instanţei a fost recunoscut reprezentantul ei o altă persoană, acestei
persoane îi aparţine dreptul de a declara apel.

23
Tatiana Vîzdoagă ş.a. Participarea procurorului în instanţa de judecată, Chişinău 2009p.112
24
Ibidem p.49
25
Vasile Papadopol, Corneliu Turianu Apelul penal...p.52

15
 Apelul declarat de partea vătămată priveşte doar latura penală, astfel atunci când instanţa a
pronunţat o sentinţă de achitare, partea vătămată poate invoca prin apelul său, agravarea situaţiei
prin condamnarea inculpatului sau majorarea pedepsei atunci când a fost condamnat.
Partea vătămată poate avea în procesul penal o dublă calitate, din definiţia exprimată în
art. 59 C.proc.pen , partea vătămată poate avea calitatea de parte civilă, din motiv că a suferit
şi de o vătămare morală, cât şi material. Prin urmare, persoana care a dobândit dubla calitate
poate invoca apel sub aspect penal şi civil.
Dacă în prima instanţa partea vătămată nu a cerut despăgubiri materiale şi nu s-a constituit ca
parte vătămată, atunci în instanţa de apel nu poate invoca apel în latura civilă.
Partea civilă şi partea civilmente responsabilă, sunt în drept să atace hotărârea cu apel
numai în ce priveşte latura civilă a cauzei, părţile pot invoca şi aspecte legate de latura penală a
cauzei, dacă aceasta are rezonanţă asupra modului de soluţionare a laturii civile, cum ar fi
legatura de cauzalitate dintre infracţiune şi prejudiuciul ce se urmareşte. Limitare dreptului părţii
civile şi civilmente responsabile, sunt explicate prin faptul că aceste părţi urmăresc interese de
ordin civil, fiind subiecţi doar al raportului procesual civil.
Apelul părtii civile, în cadrul examinării aspectelor legate de latura penală, nu pot agrava
situaţia inculpatului.
Partea civilmente responsabilă pentru a-şi putea exercita dreptul de apel, trebuie să-şi
formuleze pretenţiile şi să solicite despăgubiri în faţa primei instanţe, în caz contrar partea
civilmente responsabilă va pierde dreptul de a face aceasta în faţa instanţei de apel.
Martorul, expertul, interpretul,traducatorul şi aparatorul pot depunde apel cu privire la
cheltuielile judiciare ce li se cuvin: de deplasare, de întreţinere, de retribuire a muncii sau
onorariul cuvenit.
Art.401alin. (1) pct.6 ) C.proc.pen. menţionează persoanele ale căror interese ligitime au fost
prejudiciate printr-o măsura sau printr-un act al instanţei de judecată, dar nu sunt părţi la dosar,
acestea pot fi atât persoane fizice, cât şi juridice. O lezare a interesului personal, ar fi
sechestrarea sau confiscarea bunurilor, incredinţate sub cauţiune, spre reeducare şi corectare a
unui inculpat organizaţiei lor, incredinţarea sub cauţiune, spre reeducare şi corectare a unui
inculpat organizaţiei obşteşti sau colectivului de muncă în lipsa demersului orgnizaţiei sau
colectivului

Termenul de declarare a apelului este un termen procesual, legal şi imperativ, prin care pot fi
efectuate acţiuni procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, nerespectarea acestui

16
termen are ca efect decăderea din exerciţiul dreptului de a declara apel şi nulitatea oricărei cereri
de apel înaintată dupa expirarea termenului ca fiind tardiv.
Nulitatea reprezintă sancţiunea aplicabilă actelor procesuale şi actelor procedural, dată pentru
aducerea în îndeplinire a acestora, sancţiune care le face ineficiente datorită faptului că au fost
emise cu încălcarea prevederilor legale.26
Existenţa teremenelor de exercitare a căilor de atac răspunde atât nevoii de a se asigura un
control judecătoresc asupra hotărârilor pronunţate, înainte de a se trece la punerea lor în
executare, cât şi necesităţii de a se asigura operativitatea în procesul penal. 27
Termenul de declarare a apelului are un caracter legal, iar legalatatea acestui termen, este
exprimată prin faptul că durata sa este stabilita de lege în art.402 C.proc.pen, el nu poate fi nici
prelungit, nici scurtat de instanţa de judecată şi nici la cererea părţilor. De asemenea, el este un
termen absolut şi are caracter imperativ, prin faptul că depăşirea lui atrage decăderea din dreptul
de a exercita calea de atac, fiind respins ca tardiv în situaţia când a fost declarat după împlinirea
termenului.
În doctrina românească, s-a menţionat faptul că pentru procuror, teremenul este diferit, după
cum a participat sau nu la dezbaterile ce au avut loc în cauză28. În susţinerea acestei idei au fost
invocate două situaţii : termenul curge de la pronunţare atunci cînd procurorul a participat la
dezbateri, în cea de-a doua situaţie termenul curge de la înegistrarea la parchet a adresei de
trimitere a dosarului dacă neprezentarea procurorului la dezbateri nu este obligatorie.
Termenul de declarare a apelului nu poate fi modificat, fiind un teremn legal şi fix, părţile
nu pot cere prelungirea acestui termen, iar nerespectarea lui, are ca consecinţă decăderea din
dreptul de a exercita apelul. Raţiunea implementării unui teremn fix, cu caracter imperativ pentru
toţi titularii apelului, asigură examinarea cauzei într-un termen rezonabil.
Consider că termenul prevăzut de lege este suficient pentru ca persoanele interesate să
declare apel, din motiv că decizia instanţei de apel ar putea menţine hotărârea atacată s-ar ajunge
la situaţia în care părţile de rea-credinţă ar atacă hotărârea pentru a tergiversa punerii în
executare a hotărârii judecătoreşti, deaceea termenul de 15 zile este unul optim, pentru ca părţile
să profite raţional de acest drept.
Excepţie de la regula generală, care prevede atacarea hotărârilor în teremen de 3 zile,
caracterizîndu-se drept termen special se aplică în cazuri de urgenţă, care nu suferă amânare,
acestea sunt hotărârilor prin care s-au soluţionat cererile sau propunerile de liberare condiţionată,

26
Irinel Rotaru Incompatibilitatea în procesul p.28
27
Mircea Damaschin Dreptul la un proces echitabil în materie penală p.189
28
Vasile Păvăleanu Drept procesual penal Partea Specială, Bucureşti 2002 p.221

17
această derogare exprimă ideea că privarea de libertate trebuie justificată print-un act
judecătoresc, deaceea condamnatul nu poate fi privat de libertate fără a exista un temei juridic.
Deasemenea şi ce priveşte cazurile soluţionate în procedura specială de judecare a
infracţiunilor flagrante, dacă nu se trece procedura obişnuită.29
Lipsa unui termen de apel ar avea ca efect negativ, din motiv ca ar creea parţilor
posibilitatea de a atacă sentinţa cu apel în orice moment, fie hotărârile penale vor putea fi
executate de îndată, iar procesul penal nu ar fi atins scopurile propuse, neindicarea unui teremen
nu ar asigura operativitatea judecării cauzelor.
În aspect comparat termenul în Federaţia Rusă conform art. 389.4. C.proc.pen este de 10 zile,
la fel şi prevederile legislaţiei procesual penală a României prevăd termenul de 10 zile conform
alin. (1) art.410 C.proc. pen.
În dependenţă de calitatea procesuală pe care o are titularul dreptului la apel, curgerea
termenului începe din momente diferite.
Pentru procuror termenul curge de la momentul pronunţării sentinţei, iar în cazul redactarii ei
– de la data anunţării în scris depsre redactare.
După declararea apelului de catre procurorul participant la judecarea cauzei, sau partea
vătămată a declarat în termen apel în defavoarea inculpatului, atunci, procurorul, participant în
instanţa de apel în termen de 15 zile de la data primirii de către parte a copiei apelului declarat,
este în drept să declare apel suplimentar, în care va invoca motive adaugatoare de apel care pot
viza orice latură a cauzei penale.
Pentru celelalte părţi care au fost prezente la pronunţarea hotărârii termenul curge de la
pronunţare.
În cazul în care părţile au lipsit sau redactarea hotărârii a fost amântă - termenul începe
să curgă de la data comunicării în scris despre redactarea sentinţei. Aceasta prevedere se referă şi
în cazul apărătorului, cât şi pentru inculpatul lăsat în libertate sau celelalte părţi prezente la
pronunţarea sentinţei.
În cazul în care inculpatul este arestat, termenul de apel curge din momentul înmânării
copiei de pe sentinţa redactată.
Pentru martor, expert, interpret, traducator şi aparator, care atacă hotărârea cu privire la
cheltuielile judiciare ce li se cuvin, termenul de apel începe să curgă imdiat după pronunţarea
încheierii prin care s-a dispus asupra cheltuielilor judiciare, dar nu poate depăşi 15 zile după
pronunţarea hotărârii.

29
Vasile Papadopol, Corneliu Turianu Apelul penal,... p.247

18
 Repunerea în termen a apelului este un mijloc procesual reglementat de art. 403 C.proc.pen
prin care poate fi eliminat principiul tardivităţii exercitării apelului, cu respectarea următoarelor
condiţii:
1)Întârzierea în declararea termenului de apel să fie survenită de o cauză temeinică de
impiedicare.Prin cauza temeinică de împiedicare inţelegem situaţia când titularul a exercitat
calea de atac după expirarea termenului de 15 zile, de regulă, în urma survenirii unui caz fortuit
sau caz de forţă majoră, spre exemplu un accident, boală sau calamitate natural, pe care
apreciindu-le instanța de apel va constata dacă situația invocată de apelant constituie în mod
efectiv o cauză de împiedicare a declarării apelului.
2)A doua condiţie expusă de legiuitor, este ca cererea de apel tardivă să fi fost făcută în cel
mult 15 zile de la începerea executării pedepsei ori a despagubirilor materiale.
Dacă împotriva aceleiasi parţi, inculpatul, s-a pornit executarea, atât a pedepsei, cât şi a
despăgubirilor civile, termenul de 15 zile va curge de la începerea acelei executări care a avut loc
mai inatâi, pentru că în acel moment partea a aflat de existenţa hotărârii pronunţate împotriva sa.
În consecinţa, cererea de repunere în termen poate fi şi înainte de inceperea executarii pedepsei.
În conceputul judecătorului Sergiu Furdui repunerea în teremn a apelului procurorului din
motivul că declararea apelului este făcută cu o intârziere determinată de motive temeinice este
inacceptabilă, de vreme ce, în virtutea atribuţiilor prevăzute de art. 53 CPP, precum şi a locului şi
rolului avut în procesul de judecată, ca acuzator de stat, procurorul este permanent în exerciţiul
funcţiei, fiind obligat să-şi realizeze drepturile în modul şi termenul prevăzut de lege. 30 Această
idee scoate în evidenţă rolul acuzatorului de stat şi faptul că termenul de declarare a apelului este
egal şi imperativ pentru toate persoanele invocate în art.401 C.proc. pen., iar nerespectarea
acestuia, are ca efect respingerea apelului ca tardiv conform art.415 alin.(1) pct.1) C.proc.pen.
Concluzionăm că repunerea în termen constituie un remediu procesual destinat a face posibil
controlul judiciar în cazul în care titularii cailor de atac, din motive intemeiate , au ratat termenul
pentru exercitarea dreptului la al doilea grad de jurisdictie.
Rolul repunerii în termen serveşte nu numai interesul justiţiabililor de a nu lăsa ca hotărâri
nedrepte, care îi prejudiciază, să dobândească autoritate de lucru judecat, dar şi interesele
societăţii31 .
Dacă titularul apelului a respectat ambele condiţii ale repunerii în teremn, atunci apelul poate
fi socotit ca şi cum ar fi fost introdus în teremen şi produce efectele unui asemenea apel.32

30
Sergiu Furdui Probleme de drept şi soluţii,....p.38
31
V.Papadopol,C.Turuianu Apelul penal p 84
32
24. Vasile Papadopol, Corneliu Turianu Apelul penal... p.88

19
 O altă instituţie ce operează cu admisibilitatea titularului de a declara apel după expirarea
termenului de declarare este apelul peste termen, reglementat de art.404 C.proc.pen. Această
instituţie acordă oportunitatea participantului la proces de a exercita dreptul la apel, prin
repunerea în termen după ce a fost expirat teremnul de declarare a apelului.
Apelul peste teremen nu suspendă executarea sentinţei, insă alin.(3) art.404C.proc.pen.
acordă posbilitatea de a suspenda executarea.
În temeiul acestei oportunităţi, orice parte care a lipsit, atât la judecată, cât şi la pronunţarea
sentinţei, poate folosi aceasta cale de atac, însă este necesară îndeplinirea cumulativă a două
condiţii :

1) Partea care doreşte să atace hotărârea să fi lipsit atât de la judecată, cât şi la pronunţarea
sentinţei;
2) Cererea de apel trebuie sa fie făcută cel târziu în 15 zile de la începerea executării
pedepsei sau a despăgubirilor materiale.

În concluzie, apelul peste termen reprezintă un remediu procesual menit să redea părţilor care
au pierdut dreptul de apel posibilitatea de a supune controlul instanţei superioare hotărârea
primei instanţe care le nemulţumeşte 33
În Legea Nr. 66 din 05.04.2012 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură
penală al Republicii Moldova nr. 122-XV din 14 martie 2003 a fost abrogat art.406 unde era
prevăzută norma cu privire la renunţarea la apel care reprezenta o manifestare de voinţă a
părţilor care poate fi executată după pronuţarea sentinţei şi până la expirarea teremenului de
apel.
Renunţarea la apel însemană achiesarea , adică acceptul condiţiilor hotărârii primei instanţe,
şi poate fi făcut tacit ori expres.34 Renunţarea tacită prevedea nedeclararea apelului în teremnul
stabilit de lege, astfel părţile nu prezintă un dezacord asupra hotărârii pronunţate.
Pentru ca renunţarea să fie expresă, titularul apelului va depunde o cerere scrisă instanţei de
fond , în teremenul stabilit de apel, că nu va atacă hotărârea. Astfel, renunţarea la apel nu trebuie
detereminată de faptul că cealăltă parte deasemnea nu îşi va exercita dreptul. Această idee
sugerează că dreptul la apel este o manifestare de voinţă, un drept garantat tuturor participanţilor
şi se poate exercită personal de către titular, astfel în cadrul renunţării de a-şi exercita dreptul,
părţile nu ar trebui să fie supuse unui compromis sau înţelegeri prealabile de nu utiliza căile de
atac. Chiar dacă o parte va reunuţa la apel, persoana interesată în desfăşurarea legală a procesului

33
Ibidem… p. 39
34
Recomandarea nr.22 Cu privire la practica judecării cauzelor penale în ordine de apel din 12.12.2005 pct.10

20
penal trebuie să se conducă de propria voinţă şi interesele pe care le urmăreşte. Consider că
această instituţie nu prezintă un rol important, din motiv că odată ce a fost stabilit un termn legal,
el trebuie să fie valabil pănă la declanşarea judecăţii în apel, chiar dacă nici una din părţi nu va
declara apel. Ar fi inutilă operaţiunea de a declara cerere de renunţare la apel în prima instanţă,
care ulterior să fie transmisă instanţei de apel, deoarece instanţa de apel poate fi sesizată doar
prin depunerea unei cereri în formă scrisă cu privire la declarea apelului. Un alt aspect ar fi că
chiar dacă o parte va renunţa la apel, iar alţi titulari îl vor declara, judecata în apel va avea loc.
Codul de procedură penală prevede în art.407 retragerea apelului, care constituie o
opotrunitate a părţilor de a retrage cererea de apel personal, până la începerea cercetării
judecătoreşti. Retragerea apelului este irevocabilă, oricare ar fi fost motivul retragerii, chiar dacă
partea a comis o eroare de fapt sau de drept. Retragerea apelului, au fost creeate cu scopul de a
finaliza judecarea pricinii şi punerea în executare a sentinţei odată ce au fost inlăturare.
Retragerea se executa personal, astfel nici o persoană nu poate retrage apelul în numele celui
care l-a declarat.
Instanţa de apel are împuternicirea de a verifica cererea de retragere a apelului, chiar dacă
aceasta a fost depus la prima instanţă şi dosarul înca nu a fost trims instanţei de apel.
Declaraţia cu privire la retragerea apelului poate fi exectuată atât în formă scrisă în faţa
ambelor instanţe, cât şi în formă orală în faţa instanţei de apel, legea procesual penală nu prevede
o formă obligatorie.
Părţile sunt în drept să –şi retragă apelul declarat, legislaţia României prevede în alin.(3)
art.415 C.proc.pen însa că acest drept nu se exercită personal în situaţia retragerii apelului de
către procurorul care l-a declarat, în asemenea caz procurorul ierarhic superior este împuternicit
cu acest drept. Codul de procedură penală al Republicii Moldova nu conţine o asemenea
prevedere, deaceea procurorul poate exercita personal dreptul la retragerea apelului, alin.(2)
art.407 prevede obligaţia procurorului de a indica motivele retragerii.
În situaţia când persoana care se află în stare de deţinere poate depune cerere de apel şi la
administraţia locului de deţinere.
Dacă apelantul şi-a retras apelul, iar instanţa încetează procedura, un nou apel introdus
ulterior de aceeaşi parte sau de apărătorul său în aceeaşi cauză trebuie respins ca inadmisibil.35
Articolul 407 C.proc.pen, prevede că retragerea apelului poate fi făcută până la începutul
cercetării judecătoreşti în instanţa de apel, drept efect instanţa de apel încetează procedura de
apel.

35
Tudor Osoianu Căile de atac în procesul penal Îndrumar pentru avocaţi Chişinău 2016, p.12

21
 Expedierea către instanţa de apel a cererilor de apel şi a dosarului după expirarea teremnului
de apel îi revine instanţei de fond.
Declararea apelului Sesizarea instanţei de apel se face prin declararea apelului, întocmirea
unei cereri scrise depusă la instanţa cărei hotărâre se atacă.
În literatura de specialitate, autorul Mircea Iuga a exprimat ideea că procurorul şi oricare din
părţile prezente la pronunţarea hotărârii pot declara apel oral în şedinţa în care s-a pronunţat
hotărârea, 36 la etapa actuală legislaţia procesual penală nu reglementează asemenea prevederi,
iar penturu a beneficia de dreptul la apel, este necesar de a depune o cerere de apel în instanţa a
cărei hotărâre se atacă.
Legislaţia prcesual penală prevede o formă specială a cererii de apel, astfel conform alin.(1)
art. 405 C.proc.pen. se depune cerere de apel în formă scrisă.
În conţinutul cerereii de apel urmează a fi invocate motivele de apel acestea pot fi:

 De fapt - generate de aprecierea greşită a probelor ori a faptelor şi circumstanţelor cauzei sau
din insuficienţa probelor administrate, sau din neconcordanţa acestora cu starea de fapt
constată de instanţă;
 De drept – motive care cuprind orice valoare sau aplicare greşită a legii material sau
procesuale.37

Potrivit alin.(3) art.405 C.proc.pen.RM persoana care este în imposibilitate de a semna

cererea de apel va fi atestată de un judecător de la instnţa a cărei hotărâre se atacă sau de
secretarul consiliului local al localităţii unde domiciliază apelantul, în aspect comparat, art.412
C.proc.pen. al României stipulează că cererea de apel poate fi atestată de un grefier de la instanţa
a cărei hotărâre se atacă sau de avocat.

1.3 Concluzii la capitolul I

În Republica Moldova, căile de atac sunt clasificate în căi ordinare şi căi extraordinare.
Căile ordinare de atac pot fi declanşate într-un termen mai scurt stabilit de lege, neîncadrarea
în acest termen duce la respingerea apelului şi punerea în executare a hotărţrii, ca excepţie căile
ordinare pot fi repuse în termen dacă au fost îndeplinite condiţiile legale. Termenul de declarare

36
Mircea Iuga Căile legale de atac în procesul penal p.406
37
Igor Dolea Comentariu Cod proc pen. p.

22
a unei căi de atac extraordinare este mai lung şi poate fi accesat după ce hotărârea devine
definitivă.
Odată ce o hotărâre judecătorească este supusă unui control judiciar efectuat de o instanţă
ierarhic superioară cu posibilitatea ca hotărârea pronunţata să fie casată, consider că instituţia
căilor de atac, sporeşte atenţia şi responsabilitatea judecătorilor de a aplica corect normele de
drept material şi procesual, prin însăşi existenţa acestora,
Apelul are funcţia de a repara şi de a preveni comiterea erorilor în procesul penal,
deasemenea împiedică executarea imediată a hotărârilor până cţnd se constată ilegalitatea şi
netemeinicia sentinţei sau se menţine hotărârea atacată cu respingerea apelului.
Fixarea unor teremen în cadrul procesului penal are ca scop, pe de o parte, limitarea în timp a
duratei unor măsuri procesuale şi pe de altă parte, împiedică tergiversarea desfăşurării procesului
penal, asigurând operativitatea acţiunilor cerute de justa soluţionare a cauzei penale.38
La baza reglementarii apelului, ca instituţie a dreptului procesual penal are la baza anumite
principii, astfel orice hotărâre judecatorească dată în soluţionarea unei cauze penale poate
constitui –în absenţa unei dispoziţii contrare-obiectul unei cai de atac. Apelul este instituit în
interesul general şi exprimă o manifestare de voinţa a participantului la proces.
O cale de atac nu poate folosi decat celui care a exercitat-o - prinrcipiul neagravarii
situatiei în propria cale de atac nu se aplica decât atunci când hotărârea în discuţie nu a fost
atacata de procuror sau de o alta parte în proces cu interese contrare.
Apelul este o cale ordinara de atac pentru ca apartine desfasurarii obisnuite a procesului
penal, impiedicand ramanearea defiitiva a hotărârii pronunta de prima instanţa.
Hotărârile supuse apelului , conform art.400 CPP ,sunt toate sentintele pronuntate de
instanţa judecatoreasca, cu exceptia celor care prevad pedeapsa nonprivatia de liberate, din cauza
gradului redus de periculozitate.
Deasemnea , încheierile date în prima instanţa pot fi atacate cu apel numai o data cu sentinţa ,
exceptia incheierilor , care pot fi separate.
Termenul de apel este un termen procesual legal , deoarece durata acestuia e stabilita de
lege. El este absolute şi are un caracter imperativ, în sensul că depaşirea lui are ca efect
decăderea din dreptul de a exercita calea de atac şi atrage nulitatea oricarei cerei de apel
inaintate dupa expirarea termenului, iar dacă totuşi apelul a fost declarat după împlinirea
termenului, el urmeaza a fi resins ca tardiv.

38
Mircea Damaschin Dreptul la un proces echitabil în materie penală p.16

23
 În dependent de calitatea proccesuală pe care o are titularul apelului şi redactarea sentintei ,
curgerea termenului incepe din diferite moment.
În activitatea de aplicare a dreptului, organele statului au obligaţia să ţină seama de
prevederile legii, aşa încît normele prescrise să fie respectate de toţi, atît de cetăţeni, cît şi de
organele statului.39
În scopul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti legale, întemeiate şi motivate, este deosebit
de important să se asigure judecarea în prima instanţă drepturile părţilor, competenţa judcătorului
care dirijează cu procesul de judecată, cercetarea minunţioasă li obiectivă a tuturor probelor
invocate, cât şi respectarea etapelor în care se desfăşoară şedinţa de judecată. Datorită respectării
întocmai a normelor de drept material şi procesual, s-ar ajunge la situaţia ca căile de atac să nu
fie exercitate, iar examinarea cauzelor şi punerea lor în excutare ar fi fost efectuată într-un
termen rezonabil. Existenţa căilor de atac garanteză legalitatea şi temeinicia hotărârilor
pronunţate.
În cadrul desfăşurării procesului penal instanţa judecătorească este un garant al respectării
drepturilor omului. Declararea apelului exprimă o prezumţie a pronunţării de către prima instanţă
a unei hotărâri ce conţine erori judiciare de drept material sau procesual, însă acest fapt este
examinat şi constatat în urma judecării în căile de atac. Unul dintre mijloacele de asigurare şi
respectare a drepturilor participanţilor la proces îl constituie dreptul de a exercita căile de atac.
Esenţa exercitării apelului este continuarea judecăţii în fond, fără a relua procesul penal, instanţa
va examina fondul cauzei, sub aspect de fapt şi drept, fără a agrava situaţia participanţilor la
proces. Apelul fiind accesibil tutoror participanţilor la procesul penal, prezentate în art.401
C.proc.pen. are scopul de a înlătura erorile pronunţate în instanţa de fond, atunci când au fost
depistate la judecarea apelului, de către o instanţă ierarhic superioară. Dreptul la exercitarea unei
căi de atac asigură pronunţarea unei hotărâri legale, întemeiate şi motivate, deasemenea atacarea
unei hotărâri sugerează şi faptul că părţile la proces au un rol activ.
Exercitarea apelului nu trebuie confundată cu creareea unei noi judecăţi în fond, din motiv că
prin intermediul acestei instituţii părţile pot atacă hotărârea primei instanţe atunci când nu sunt
deacord cu soluţia invocată, chiar dacă decizia instanţei de apel poate fi asemănătoare cu cea
atacată. Legiuitorul a prevăzut anumite condiţii prin care titularii dreptului la apel vor putea
exercita acest drept, nerespectarea căror va face imposibilă judecarea în calea ordinară de atac a
apelului.

39
Petru Railean Mecanismul jurisdicţional de asigurare a legalităţii în statul de drept p.283

24
 În concluzie, declararea apelului obligată instanța de apel să verifice legalitatea şi temeinicia
sentinţei atacate în limitele stabilite de lege.
Deasemena au fost create şi unele mijloace prin care titularul dreptului la apel, va avea
posibilitatea de a-şi exercita dreptul la apel, atunci când din motive întemeiate nu a putut declara
apel.
Analiza hotărârii supuse apelului necesită o continuare a judecăţii în cel de-al doilea grad de
jurisdicţie .Căile de atac sunt investite cu funcţii de apărare şi asigurare drepturilor şi intereselor
părţilor prin activitatea de înfăptuire a justiţiei.
După cum am menţionat anterior, accesarea unei căi de atac nu poate fi declanşată din oficiu,
astfel căile de atac sugerează un drept al persoanei, cât şi o garanţie că prin atacarea hotărârei
judecătoreşti nu i se va agrava situaţia.

25
 CAPITOLUL II JUDECATA ÎN CALEA ORDINARĂ DE ATAC AL APELULUI
2.1 Particularităţile judecării în apel a cauzelor penale

Codul de procedură penală al Republicii Moldova reglementează în art.413 şi art.414

procedura examinării şi a judecării cauzelor penale în calea ordinară de atac a apelului.
Exercitarea unei căi de atac este o fază facultativă a procesului penal, insă are o importanţă
primordială în realizarea justiţiei şi aflării adevărului, deoarece fiecare proces intentat urmează a
fi soluţionat în strictă conformitate cu legislaţia în vigoare, pentru realizarea scopului de a trage
la raspundere persoana vinovată de săvârşirea infracţiunii potrivit vinovăţiei sale.
Esenţa judecării în calea ordinară de atac a apelului, prezumă un control judiciar din partea
instanţei ierarhic superioare cu atacarea hotărârilor nedefinitive de către participanţii care nu sunt
deacord cu sentinţa pronunţată. Pornind de la această idee o condiţie necesară pentru a exercita
caile ordinare de atac este ca hotărârea ce urmează a fi atacată sa nu fie definitivă, astfel în cazul
în care termenul de declarare a apelului şi recursului au fost omise şi instanţa nu a acceptat
repunerea în termen, judecata cauzei în căile ordinare de atac nu va avea loc.
Judecarea apelului se conduce de aceleaşi principii, norme cu caracter general şi comun
primei instanţe, insă cu unele particulariţi specifice.
Cu titul de exemplu menţionez următoarele principia : principiul contradictorialităţii,
oralităţii, nemijlocirii şi publicităţii, care caracterizează intregul proces, indiferent de etapa la
care se judecă apelul.
Principiul nemijlocirii sugerează ideea că judecata în calea ordinară de atac a apelului se va
desfăşoara în mod nemijlocit, astfel actele procesuale necesare sunt efectuate în faţa completului
de judecată, în comparaţie cu judecata în prima instanţa, la judecarea apelului completul este
format din trei judecatori.
Principiul contradictorialităţii permite părţilor să pună în discuţii cauza penală, să-şi exprime
susţinerile contradictorii, fiind pe poziţii divirgente cu privire la aspectele de drept sau de fapt a
cauzei. Ce ţine de publicitatea sedinţei de judecată, în apel şedinţele sunt publice, cu unele
excepţii, astfel publicul are acces în sala de şedinţe şi la asistarea procesului, dacă legea nu
prevede altfel. Desemenea la judecarea în calea ordinară de atac a apelului se ţine cont şi de
procedura citării părţilor, la desemnarea apăratorilor, la deliberare şi luarea hotărârii, care sunt
etape importante şi în judecata în prima instanţă.
Existenţa unor norme comune, aplicabile atât etapei judecăţii în prima instanţă ,cât şi etapei
judecăţii în căile de atac este un lucru absolut firesc. Cum în amblele etape ale judecăţii se
efectuează, în general, aceleaşi acte – sesizarea, chemarea părţilor, ascultarea acestora,

26
deliberarea, luarea hotărârilor etc. –, fiind deci comune ambelor etape, este normal ca ele să fie
disciplinate de norme procesual comune.40
Pentru a desfăşura activitatea de control judiciar a unei hotărâri pronunţate de instanţa de
fond, instanţa de apel trebuie seizată printr-o cererea de apel, declarată în termen de 15 zile, dacă
legea nu dispune altfel.
Prin urmare, instanţa care a judecat cauza în fond îi revine obligaţia să primească cererile de
apel şi să transmită instanţei comepetente de a judeca apelul dosarul împreună cu mijloacele
materiale de probă, după expirarea termenului de 15 zile, care este un termen legal şi egal pentru
toate părţile din proces.
Până la examinarea cauzei în şedinţa, instanţa de apel este obligată să verifice dacă au fost
intrunite condiţiile de fond şi de formă a apelului, în acest context se va examina cererea de apel
sub aspectul substanţial, să examineaze calitatea apelantului care a exercitat calea de atac, dacă
hotărârea atacată poate fi supusa apelului potrivit art 400 CPP . Dacă verificarea actului de
sesizare va duce la concluzia că aceasta indeplineşte toate aspectele formale şi substanţiale ,
instanţa de apel se va considera legal investită cu judecarea căii de atac.
Judecarea apelului se desfăşoară în conformitate cu art.413 şi 414 C.proc.pen în baza
probelor invocate şi administrate în prima instaţă, instaţa de apel verifică temeinicia şi
legalitatea hotărârii cu continuarea procesului penal.
Dacă instanţa consideră că probele invocate de părţi nu sunt utile atunci motivele de
respingere a probleor suplimentareurmează a fi indicate în decizia instanţei de apel.
Încheierea cu privre la respingerea cererii privind administrarea unei probe noi nu este
susceptibila căii de atac, însă aceasta, după caz, poate fi invocată ca motiv în recursul ordinar.
Probele puse la baza deciziei prin care se agravează situaţia inculpatului, trebuie cercetate în
şedinţa de judecată în apel41, din motiv că instanţa de apel nu se poate baza doar pe probele date
în prima instanţă fără a da o nouă apreciere probelor cu declanşarea cercetării judecătoreşti.
Neprezentarea unei părţi la judecarea apelului instanţa urmează să dea citire declaraţiilor
depuse anterior în coraborare cu materialele dosarului.
La etapa premergătoare a judecăţii în apel se va ţine cont de anumiţi termeni şi de respectarea
procedurii de gestionare a dosarelor. Preşedintele instanaţei de apel sau vicepreşedintele
repartizează dosarul completului de judecată, în termen de până la 3 zile, printr-o rezoluţie, prin
urmare termenul pentru judecarea apelului urmează a fi stabilit în termen de 10 zile.42

40
Vasile Papadopol, Corneliu Turianu Apelul penal, p.180
41
Sergiu Furdui Probleme de drept şi soluţii p.189
42
Alîn.(2) art.412 C.proc.pen al RM

27
 La fel ca şi în prima instanţă judecarea apelului se efectueză cu citarea părţilor conform art.
319 C.proc. pen.şi înmânarea copiilor de pe apel. Prin această operaţiune se asigură posibilitatea
de a informa părţile despre faptul că hotărârea primei instanţei a fost atacată cu apel şi de a
asigura prezenţa şi participarea părţilor la judecarea apelului, deasemenea CEDO un proces
echitabil,
Curtea Europeană prin prisma jurisprudenţei degajate a consacrat obligaţia general pozitivă a
statelor de a crea un cadru legal intersigur şi valabil ce să contribuie la eradicarea riscului
încălcării drepturilor şi libertăţilor protejate de Convenţie.43
Dacă instanţa de apel nu analizează decât chestiunile de drept, prezenţa acuzatului nu va fi
necesară.
În opinia judecătorului Sergiu Furdui , în şedinţa instanţei de apel trebuie să fie citate toate
persoanele faţă de care soluţia pasibilă adoptării ar crea alte efecte juridice decât cele ale
sentinţei apelate, nu însă doar părţile care au declarat apel sau la care apelul se referă expres. De
exemplu, dacă în urma recalificării faptei în apel, suma atribuită prin sentinţă părţii civile ar
trebui modificată sau confiscată conform legii, la judecarea apelului se impune citarea părţii
civile.44
Pentru ca un proces să se desfăşoare conform prevederilor legale şi ca orice parte să ia
cunoştinţa cu hotărârea atacată legislaţia în vigoare prevede că inculpatul în stare de arest
urmează a fi prezent la judecarea în apel, ca excepţie, pct.2 alin.2 art.321 C.proc.pen prevede că
neprezentarea şi refuzul inculpatului aflat în stare de arest trebuie confirmat de aparătorul lui sau
de administraţia locului de detenţie, prin urmare judecarea în apel se va desfăşura în absenţa
acestuia.
În cazul în care inculpatul se află în stare de arest, prin hotărârea primei instanţe, atunci se
dispune emiterea citaţiei la locul de detenţie, pentru a fi informat despre data şi ora şedinţei şi
aducerea lui la judecată.
Instanţa de apel va putea sa-şi formeze o viziune mai vastă asupra cauzei şi să pronunţe o
decizie temeinică, prin convingerea bazată pe probele suplimentare administratate în instanţa de
apel, dacă interesele legii o cer şi din declaraţiile părţilor în aşa fel procesul devine mai eficient
şi oferă posibilitatea de a înlătura comiterea altor erori.
Judecata în apel se examinează cu prezenţa procurorului şi apărătorului, pentru celelalte
părţi prezenţa nu este obligatorie. Neprezentarea fără a invoca motivul, a procurorului, are ca

43
Mihai Poalelungi Manualul Judecătorului pentru cauze penale Chişinau 2013 p.18
44
Sergiu Furdui Concluzii şi considerente cu privire la judecarea apelului în cauza penală p.29

28
consecinţă amânarea şedinţei de judcată cu formulată o notă informativă procurorului ierarhic
superior.
Ce ţine de prezenţa apărătorului, aceasta este obligatorie doar în cazul în care interesele
justiţiei o cer. Apelul poate fi judecat în lipsa nemotivată a avocatului în măsura în care nu se
încalcă dreptul la apărare art.412 alin.(7) C.proc.pen
Participarea interpretului, traducătorului este obligatorie în cazul în care se constată că o
parte a procesului penal nu cunoaşte limba necesară pentru interpretarea semnelor celor muţi ori
surzi sau traducere, precum şi terminologia juridică utilizată în cadrul şedinţei de judecată în apel
(art.85 C.proc.pen.).
Şedinţa de judecată în apel se desfăşoară după principii şi reguli comune judecăţii în prima
instanţă. Ordinea şi solemnitatea şedinţei de judecată (art.333 C.proc.pen.) asigură buna
funcţionare a instanţei de apel şi securitatea participanţilor la proces. Solemnitatea şedinţei de
judecată în apel se asigură prin comportamentul judecătorilor şi prin obligativitatea acestora de a
avea ţinuta vestimentară prevăzută de lege. Ordinea şedinţei de judecată în apel se asigură prin
respectarea riguroasă a tuturor activităţilor procesuale ce ţin de judecarea apelului.
La judecarea apelului se va ţine cont de principiile generale ca dreptul la apărare (art.17
C.proc.pen.), accesul liber la justiţie (art.19 C.proc.pen.) şi judecarea cauzei penale în termen
rezonabil (art.20 C.proc.pen.).
Conform prevederilor art.326 C.proc.pen în instanţa de apel, la fel ca şi la judecarea cauzei în
prima instanţa, procurorul are dreptul de a modifica învinuirea în sensul agravării, cu condiţia că
probele cercetate în şedinţa de judecată dovedesc că inculpatul a săvârşit o infracţiune mai gravă
decât cea încriminată. Autorul exprimă idee că prin agravarea acuzării ar leza substanţial dreptul
inculpatului la un proce echitabil, iar pentru a invoca acest motiv în cererea de apel este necesar
ca la judecarea în prima instanţă, nu a fost acceptată modificarea acuzării în sensul agravării.45
Reieşind din prevederile art.413 C.proc.pen., şedinţa de judecată în apel este structurată în:
a) măsurile premergătoare judecăţii;
b) dezbaterile judecăţii;
c) deliberarea şi pronunţarea hotărârii.
Măsurile premergătoare judecăţii sunt reglementate de art.413 alin.(1) C.proc.pen. reprezintă
activităţi procesuale necesare pentru pregătirea dezbaterilor judecăţii în apel. Dezbaterile
judecăţii în apel sunt reglementate de art.413 alin.(2)-(5) C.proc.pen. reprezintă activităţile
procesuale privind efectuarea unui control judiciar integral, în fapt şi în drept, asupra sentinţei

P Cuşnir Valeriu Premise de perfecționare a legislației naționale și de ajustare la standardele Uniunii

45

Europene : Culegeri de articole științifice p,126

29
atacate. Deliberarea şi pronunţarea hotărârii în apel sunt reglementate de art.418 C.proc.pen. şi
reprezintă activităţile instanţei de apel privind verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărârii
atacate pe baza probelor examinate de prima instanţă, conform materialelor din dosar şi oricăror
probe noi prezentate instanţei de apel sau cercetării suplimentare a probelor administrate de
prima instanţă.
Procedura examinării cauzei în apel are o structură asemănătoare ca şi judecarea în fond,
fiind îndeplinite de preşedintele instanţei aceleşi formalităţi cu privire la formarea completului de
judecată, prezenţa părţilor în şedinţă, iar în cazul în care apar temeiuri de recuzare şi părţile
depun cereri de recuzare.
Conform art.414 alin.(1) CPP, instanţa de apel, judecând apelul, verifică legalitatea şi
temeinicia hotărîrii atacate pe baza probelor examinate de prima instanţă, conform materialelor
din dosar şi oricăror probe noi prezentate în şedinţa instanţei de apel.46
La dezbaterile în prima instanţă conf. art.377 alin.2 C.proc.pen. prevede ordinea în care
participanţii, însă în apel există o derogare de la regula generală, astfel în cadrul dezbaterilor
primul ia cuvânt apelantul, intimatul, aparătorul şi reprezentanţii legali, apoi procurorul47 , cu
excepţia când printre apelurile declarate există şi apelul procurorului, primul cuvânt il are acesta.
Din motiv că apelul nu declanşează o nouă judecată în fond, dar execută un control a
hotărârii atacate, cercetarea judecătorească în cadrul apelului este o fază facultativă şi urmează a
fi declanşată atunci când părţile necesită administrarea probelor suplimentare, din motiv că
părţile cunosc probele cercetate în prima instanţă.
Obiectul dezbaterile la judecarea în apel îl formează fondul apelului, cu respectarea
principiului contradictorialităţii şi oralităţii, în scopul susţinerilor de către titularii apelului a
motivelor ce au dus la atacarea hotărârii. Instanţa de apel oferă cuvânt părţilor în ordinea stabilită
de alin.(5) art. 413C.proc.pen. şi examinează materialele dosarului în coraborare cu probele
administrate în apel. Posibilitatea de a invoca probele ce au fost refuzate în prima instanţă,
asigură dreptul la apărare, cu oportunitatea instanţei de apel de a descoperi noi circumstanţe ce
au fost omise de către prima instanţă.
Administrarea noilor probe în judecarea apelului necesită respectarea unor condiţii, cu privire
la art. 100 C.proc.pen, se vor administra şi examina probele noi în coraborare cu cele examinate
de instanţa de fond, precum părţile trebuie să indice mijloacele de probă.
În hotărârea instanţei se va motiva admisibilitatea sau inadmisibilitatea probelor administrate
în proces.

46
alin(1) art.414 C.proc.pen
47
alin.(5) art.413 C.proc.pen

30
 Şedinţa de judecată în apel prezintă unele particularităţi distincte faţă de şedinţa în prima
instanţă în ce priveşte aspectul etapelor procesuale ale şedinţei de judecată.
Măsurile pregătitoare reprezintă verificările prealabile cu privire la corectitudinea
constituirii şedinţei de judecată şi a sesizării instanţei de apel. Verificarea corectitudinii
constituirii şedinţei de judecată obligă instanţa de apel să verifice dacă a fost îndeplinită
procedura de citare a părţilor, dacă inculpatul aflat în stare de arest este prezent în şedinţa de
judecată şi este asigurată asistenţa juridică obligatorie. În cazul în care una din părţi nu a fost
citată şi nu s-a prezentat la judecată sau dacă inculpatul arestat nu a fost adus, sau dacă
apărătorul nu s-a prezentat, deşi asistenţa juridică este obligatorie, judecarea apelului se amînă
pentru altă dată, la care aceste cerinţe urmează să fie îndeplinite. Verificarea corectitudinii
sesizării instanţei de apel presupune că instanţa urmează să verifice dacă sentinţa atacată este
supusă apelului potrivit legii, dacă cererea de apel aparţine unei persoane care este titular legal al
dreptului de apel, dacă cererea de apel a fost declarată în termenul legal. În cazul în care apelul
este inadmisibil sau tardiv, judecata nu mai are loc, întrucît instanţa de apel nu a fost sesizată în
conformitate cu legislaţia.
Dacă în prima instanţă cercetarea judecătorească prezintă o etapă importantă şi obligatorie
în desfăşurarea procesului penal, atunci în instanţa de apel, cercetarea judecătorească constituie o
fază facultativă. Raţiunea excluderii acestei etape, este explicat în literatura de specialitate, din
motiv că participanţii cunosc probele ce au fost cercetate în prima instanţă, reluarea cercetării
judecătoreşti ar duce la tergiversarea procesului după cum am menţionat instanţa de apel nu
exercită o nouă judecare, dar o continuare a judecării fondului cauzei prin efectuarea unui control
judiciar asupra sentinţei.
Din oficiu instanţa nu va avea dreptul să dispună administrarea de probe noi48 însă nu este
exclus faptul că la judecarea în apel nu pot fi administrate noi probe doar la cererea părţilor, cu
condiţia că părţile să indice probele noi şi mijloacele de probe, precum şi motivele de
neprezenare a acestora în prima instanţă sau dacă prima.
După efectuarea propunerilor de probe noi se dă cuvîntul procurorului şi părţilor pentru a-şi
exprima părerea asupra admisibilităţii, concludenţei, pertinenţei şi utilităţii lor.49
Instanţa de apel urmează să se pronunţe printr-o încheiere asupra cererei de administrare a
probelor suplimentare, atunci când au fost întrunite condiţiile legale pentru administrarea noilor
probe, instanţa de judecată va efectua cu cercetarea judecătorească.
Cercetarea judecătorească se conduce după norme comune prevăzute pentru prima instanţă.

48
Igor Dolea Drept procesual penal Ediţia a III-a p.598
I
ibidem p.257

31
 Dezbaterile judiciare în apel au ca obiect criticile aduse modului în care s-a desfăşurat
judecata în prima instanţă şi soluţiilor pronunţate de aceasta cu privire la acţiunea penală, la
acţiunea civilă şi la alte dispoziţii ale hotărîrii apelate.50
Dezbaterile judiciare reprezintă o activitate procesuală bazată pe principiului
contradictorialităţii şi oralităţii, în cadrul examinării apelului participanţiilor li se oferă dreptul de
a se expune asupra aspectelor de fapt şi de drept examinate în prima instanţă şi asupra motvelor
declarării apelului.
Codul de procedură penală prevede în art.413 ordinea în care participanţiilior li se oferă
cuvânt, o derogare de la normă, preşedintele şedinţei oferă primul cuvânt procurorului, dacă
procurorul a declarat apel.
Replica este reglementată de art.413 alin.(6) CPP, care prevede că părţile au dreptul la replică
cu privire la chestiunile noi apărute în procesul dezbaterilor51
Deliberarea şi pronunţarea hotărârii în apel are loc după încheierea dezbaterilor judiciare, la
această etapă instanţa de apel evaluează în întregime hotărţrea atacată, fiind obligată să respecte
secretul deliberări. Legea Nr. 544 cu privire la statutul judecătorului , prevede în art.18 lit.f) să
nu divulge secretul deliberării, informaţiile obţinute în şedinţă închisă, precum şi datele urmăririi
penale.52
Instanţa de apel în cadrul deliberării este împuternicită cu dreptul de a da o nouă apreciere
probelor examinate în prima instanţă şi cu pronunţarea unei din deciziile prevăzute în art.415
C.proc.pen., judecătorii care au format completul de judecată sunt obligaţi să se expună asupra
chestiunilor de fapt şi de drept, abţinerea judecătorului de la soluţionarea vreunei chestiuni este
înterzisă prin lege.53
În cazul când cauza se examinează de către un complet de judecată, deliberarea nu este
altceva decât o consfătuire a membrilor completului asupra obiectului deliberării, fiecare dintre
ei exprimându-şi opini cu privire la toate aspectele dezbătute, precum şi la soluţia ce urmează a
se adopta în rezolvarea cauzei.54
Literatura de specialitate menţioneză şi împarte examinarea hotărârii atacate în doua etape.
În primul stadiu instanţa de apel examinează hotărârea care a fost pronunţată, în cel de-al
doilea stadiu – care are loc doar atunci când, pe baza acestui examen, hotărârea atacată se

50
Recomandarea nr 22 pct.14.1.2
51
Alin. (6) art.413 C.proc.pen
52
Lit.f) art.18 Legea cu privire la statutul judecătorului din 20.07.1995 Nr. 544
53
Igor Dolea Drept procesual penal Ediţia a III-a Chişinău 2009 p.571
54
Ibidem p.571

32
învederează a fi supusă desfiinţării – instanţa de apel chibzueşte asupra soluţiei, diferită de cea
criticată, care urmează a fi pronunţată.55
Instanţa de apel va examina hotărârea cu scopul de a precizarea dacă instanţa de fond s-a
condus de normele procesual penale şi dacă au fost interpretate corect.
Instanţa de apel, la examinarea apelului, a depistat încălcări ale dreptului material sau
procesual , va decide asupra fondului cauzei sub aspect penal şi civil, prin adoptarea unei decizii
prevăzute la art.415 C.proc.pen.

2.2 Efectele apelului

Apelul ca cale ordinară de atac urmăreşte scopul de exercita un control şi o examinare mai
amplă a legalităţii şi temeiniciei sentinţei pronunţate de prima instanţă sau în urma soluţionării
conform art. a revizuirii, astfel procesul penal urmează o altă fază, ce presupune continuarea
judecării cauzei de o instanţă ierarhic superioară.
Declararea apelului produce următoarele efecte : efectul supsensiv, efectul devolutiv,
neagravarea situaţiei în propriul apel şi efectul extensiv.
Pentru o percepere mai clară şi pentru a pune în evidenţă scopurile şi utlitatea efectelor
apelului, vom analiza fiecare efect in parte.
Efectul suspensiv este un efect juridic atât al apelului art. 408 C.proc.pen., cât şi al
recursului împotriva hotărârilor judecătoreşti pentru care nu este prevăzută calea de atac apelul
art.440 C.proc.pen., până la expirarea termenului de judecare al apelului sau recursului, se va
suspenda executarea hotărârei atacate. Recursul ordinar împotriva hotărârilor declarate cu apel,
nu are ca efect suspendarea hotărârii atacate, din motiv că decizia instanţei de apel conform
art.466 alin.(3) C.proc.pen, care prevede că deciziile instanţei de apel rămân definitive la data
pronunţării deciziei.
Odată cu adoptarea de către prima instanţă a sentinţe, datorită efectului suspensiv, sentinţa
atât în latura penală, cât şi latura civilă, nu va fi pusă în executare atâta timp cât instanţa ierarhic
superioară examinează în fapt şi în drept hotărârea atacată, cu scopul efectuării unui control
jurisdicţional şi adoptarea unei decizii legale şi întemeiate, în cazul în care vor fi constatate
anumite erori judiciare.
Efectul suspensiv are un caracter general şi durează atâta timp cât nu a fost soluţionat
cauza în apel sau când părţile nu au declarat apel în termen, iar expirarea teremnului a dus la

55
Vasile Papadopol, Corneliu Turianu Apelul penal…..p.205

33
decăderea din dreptul de a declanşa judecata în apel, prin urmare hotărârea judecătorească va fi
pusă în executare.
Efectul suspensiv fiind unul abasolut, chiar dacă apelul este inadmisibil sau nefondat,
suspendarea hotărârilor va opera până când instanţa de apel va adopta o decizie.
Prin declararea apelului hotărârea atacată se prezumă a fi una ilegală şi neîntemeiată, astfel
se va suspenda punerea în executare a acesteia, pâna când instanţa ierarhic superioară se va
expune asupra legaliăţii şi temeiniciei hotărârii atacate.
Efectul suspensiv al apelului poate fi total, atunci când prin declaraţia de apel sentinţa primei
instanţe este atacată în intregime, şi parţial, atunci când apelul vizează numai latura penală ori
numai latura civilă a procesului.56 Potrivit art. 401 C.proc. pen., pentru fiecare titular al apelului
este prevăzută şi latura în care poate atacată sentinţa, din prevederile acestui articol observăm că
are efect suspensiv total apelul declarat de procuror şi inculpat din motiv că apelul vizează atât
latura penală, cât şi în latura civilă din hotărârea atacată. Ce ţine de efectul suspensiv parţial al
apelului, titularii dreptului la apel, pot atacă hotărârea limitându-se doar la o latură, conform pct.
3) alin.(1) art.401 partea vătamată poate declara apel ce priveşte latura penală, la fel şi partea
civilă şi partea civilmente responsabilă poate atacă hotărârea cu referire la latura civilă a cauzei.
De asemenea, este necesar de remarcat faptul că efectul suspensiv intervine doar atunci când
părţile au declarat apel în termen sau în situaţia când părţile au declarat apel după expirarea
termenului legal, iar instanţa a constatat că această intârziere se datorează unor motive întemeiate
şi apelul a fost declarat în cel mult 15 zile de la inceperea executării predepsei sau încasării
despăgubirilor materiale 57, astfel potrivit art. 403, alin. (2) instanţa de apel poate suspenda
executarea hotarârii, până la soluţionarea cererii de repunere în termen.
De menţionat că, la fel ca şi repunerea în termen a apelului, instanaţa poate suspenda
executarea sentinţei şi în situaţia când apelul a fost declarat peste termen conform art.404
C.proc.pen. , diferenţa dintre aceste două instituţii este faptul că în cazul repunerii în termen
partea a fost prezentă şi cunoştea despre judecarea cauzei penale, însă din anumite motive nu a
declarat apel în termenul stabilit în lege, pe când în apelul peste termen participantul la proces nu
a cunoscut şi nu a fost informat despre judecarea cauzei, cât şi despre pronunţarea şi adoptarea
sentinţei.

56
Vasile Papadopol, Corneliu Turianu Apelul penal…..p.122
57
Alin. (1) Art.403 C.proc.pen RM

34
 Ţin să evidenţiez faptul că condiţia care se află la baza acestor două instituţii este ca apelul să
fie declarat în cel mult 15 zile de la inceperea executării pedepsei sau incasării despăgubirilor
materiale.
Prin judecarea apelului, efectul supsensiv va dura pe întregul parcurs al judecării apelului,
pâmă când instanţa împuternicită cu funcţia de a efectua un control asupra sentinţei atacate în
fapt şi în drept, va emite o decizie prevăzută în art.415 C.proc.pen.
De la efectul suspensiv al apelului există şi unele derogări, în baza art.398 C.proc. pen., când
inculpatul este achitat sau eliberat de răspundere penală, eliberat de executarea pedepsei,
condamnat la pedeapsă neprivativă de libertate sau în privinţa lui procesul a fost încetat, dacă el
se află în stare de arest, instanţa de apel imediat va pune persoana în libertate.58
Inculpatul va fi pus în libertate chiar dacă cineva va declara ulterior apel asupra sentinţei de
achitare.59
Efectul devolutiv este reglementat de art. 409 C.proc.pen., noţiunea de devoluţiune îşi are
originea în verbul latin devolvo - (-vere, -volo, - volum), care inseamnă a transmite,a face să
treacă ceva de la un subiect la altul. 60
În virtutea efectului devolutiv, instanţa a cărei hotărâre se atacă are obligaţia să trimită
dosarul instanţei competente să judece apelul61, instanţa de apel fiind sesizată prin depunerea
cererii de apel, dupa pronunţarea sentinţei sau ca excepţie, conform art.400 , alin (2) C.proc.pen ,
unele incheieri date în prima instanţă care pot fi atacate separat de sentinţă.
Efectul devolutiv al apelului este limitat de voinţa apelantului, deoarece instanţa superioară
nu poate proceda la judecarea apelului, decât sesizată printr-o cerere de apel formulată de unul
din titularii dreptului de apel.
În virtutea efectului devolutiv instanţa este obligată să se pronunţă asupra tuturor motivelor
invocate în apel şi se resfrânge asupra ceea ce s-a judecat în prima instanţă.
Instanţa de apel nu poate declanşa un control asupra hotărârii din oficiu, ea urmează a fi
sesizată doar prin cererile de apel declarate de persoanele indicate în art.401 C.proc.pen.
De menţionat faptul că declararea şi judecarea apelului nu este o repetare a judecăţii în fond,
cu toate că desfăşurarea şedinţei în apel se desfăşoară în conformitate cu norme comune judecăţii
în prima instanţă, însă cu anumite particularităţi, cum ar fi cercetarea judecătorească care este o
etapă procesuală obligatorie în examinarea cauzei în prima instanţă, însă la judecarea apelului

58
Tudor Osoianu Căile de atac în procesul penal Îndrumar pentru avocaţi Chişinău 2016 p.13

59
Igor Dolea Drept procesual penal Ediţia a III-a ...p.591
60
Vasile Papadopol, Corneliu Turian Apelul penal ...p 317
61
Ibidem p.210

35
cercetarea judecătorească poate fi declanşată dacă părţile vor invoca necesitatea administrării de
noi probe.
Instanţa de apel, fără a desfiinţa hotărârea atacată este împuternicită cu dreptul de a exercita
doar un control asupra chestiunilor de fapt şi de drept a hotărârii atacate, de a da o nouă apreciere
probelor şi de a emite o decizie pe baza materialelor anexate la dosar, cât şi a probelor noi
administrate la judecarea apelului.
Din prevederile art.409 C.proc.pen prin efectul devolutiv, instanţa de apel judecă cauza
numai cu privire la persoana care a declarat apel şi calitatea pe care o are în proces.
Conform art.401 C.proc.pen procurorul, inculpatul, partea vătămată, partea civilă, partea
civilmente responsabilă prin declararea apelului devoluează fondul cauzei, pe când martorul,
expertul, interetul, apăratorul şi alte persoane, pot devolua prin apel cu privire la cheltuielile
judiciare fie la diverse vătămări.
În cadrul judecării cauzei în apel, se poate constata în raport cu probele administrate în
prima instanţă, că decizia care urmează a fi pronunţată în apel să agraveze situaţia părţii care a
exercitat această cale.
De menţionat că regula neagravării situaţiei în propriul apel se aplică tuturor titularilor
dreptului de apel, cu excepţia cazului când procurorul atacă hotărîrea în defavoarea inculpatului,
iar instanţa de apel este în drept, după caz, de a-i agrava situaţia acestuia în orice sens.62
Apelul introdus de către procuror în favoarea unei părţi, se consideră a fi declarat de însăşi
acea parte.
Codul de procedură penală, stipulează în art.410, că instnaţa nu poate creea o situaţie mai
gravă părţilor, chiar şi atunci când procurorul declară apel în favoarea unei părţi, această
prevedere garantează libertatea folosirii căilor de atac, care este un drept fundamental prevăzut în
atr.199 Constituţia Republicii Moldova.
Neagravarea situaţiei în propriul apel are un rol important în respectarea accesului liber la
justiţie, deasemenea, posibilitatea instanţei de a da o nouă apreciere probelor şi de a desfiinţa
hotărârea atacată în scopul rejudecării cauzei, decizia instanţei de apel poate creea o situaţie
favorabilă apelantului.
Pentru ca o hotărâre judecătorească care conţine erori judiciare să nu intre în puterea lucru
judecat, principiul neagravării situaţiei în propriul apel asigură dreptul şi libertatea titularului
apelantului de a atenţiona şi de a nu permite punerea în executarea a unei hotărâri ilegale până

62
Recomandarea nr.22 Cu privire la practica judecării cauzelor penale în ordine de apel pct.12.4

36
când instanţa ierarhic superioară învestită cu dreptul de a efectua un control strict asupra
hotărârii, va emite o decizie.
Accesarea unei căi de atac nu prevede doar satisfacearea propriilor interese dar şi
intereslor societăţii, care se bazează pe o justiţie legala şi un proces echitabil , iar participarea
activă şi va spori înfăptuirea justiţiei.
Exercitarea dreptul de a atacă hotărârea cu apel este un mijloc legal prin care sentinţa
primei instanţe va urma o examinare în fapt şi în drept, cu condiţia că instanţa de apel nu va
inrăutăţi situaţia apelantului şi a în limitele în care devoluează nu va fi în defavoarea altor
participanţi.
Efectul neagravării situaţiei în propriul apel reprezintă o garanţie pentru parţi, că odată
exercitat instanţa compententă de a examina cauza nu le va agrava situaţia. Consider că lipsa
acestui efect ar duce la un număr mai mic de hotărâri atacate şi la punerea în executarea a
hotărârilor ce conţin erori judiciare, prin faptul că apelantul considerând că odată ce va declara
apel, situaţia sa s-ar agrava, în această situaţie dreptul de a utliza caile de atac va fi ingrădit. Prin
principiul non reformatio în pejus nu numai că se asigură libera manifestare a dreptului de
apărare, dar se intăreşte şi autoritatea hotărârilor judcătoreşti.63
Hotărârea atacată poate fi modificată doar în favoarea părţilor, soluţionând cauza, instanţa de
apel nu poate creea o situaţie mai grea pentru cel care a declarat apel.
Deasemenea, Recomandarea nr.22 Cu privire la practica judecării cauzelor penale în ordine
de apel, prevede şi neagravarea situţiei în propriul apel al persoanelor indicate în alin.(5) art.401
.proc.pen. astfel instanţa de apel nu va putea reduce cheltuielile majorate nejustificat de prima
instanţă .
Prin prisma aceste prevederi, putem concluziona că chiar dacă căile de atac efectuează un
control jurisdicţional, ce are drept scop înlăturarea erorilor, efectul neagravării situaţiei în
propirul apel poate împiedica uneori corectarea acestora şi adoptarea unei decizii ce încalcă
principiul legalităţii.
Prin principiul negravării situaţiei în propriul apel, se derogă implicit şi alte două
principii ale dreptului procesual penal : principiul legalităţii şi principiul aflării adevarului. Chiar
dacă prin exminarea cauzei în apel se constată că hotararea primei instanţe este data cu
incălacare legii sau a fost interpretată greşit o situaţie de fapt .
Procurorul acţioneaza în interesul societăţii, iar orice hotărâre greşită, fie în favoarea, fie
în defavoarea vreunei părţi - să nu dobândească autoritate de lucru judecat. Agravarea situaţiei

63
Vasile Papadopol, Corneliu Turianu Apelul penal, ....p.138

37
poate fi facută de instanţa de apel în cazul în care desfiintează sentinţa primei instanţe şi
pronunţă o nouă hotarâre, sau în cazul rejudecării de catre instanţa competentă.
Procurorul nu urmăreşte un interes propriu, dar acţionează în interesul societăţii, astfel
neagravarea situaţiei în propriul apel nu se aplică doar procurorului.
Principiul neagravării în propirul apel îşi are aplicabilitatea atunci când apelul a fost exercitat
de o singură parte, sau părţile care au declarat apel nu au interese comune, în cazul când părţile
urmăresc interesele contrare se exclude aplicarea acestui principiu, drept urmare prin decizia
instanţei de apel se va putea agrava situaţia unei părţi.
Un alt aspect ce ţine de interesele contrare ale părţilor, neagravarea în propriul apel poate fi
totală, dacă ambele apeluri privesc aceeaşi latură, drept exemplu procurorul şi inculpatul pot
declara apel în latura penală şi civilă a cauzei, sau parţial când dreptul de a exrecita apel este
limitat doar la o latură, cum ar fi apelul declarat de inculpat şi de către partea vătămată, care
vizează doar latura penală, cu posibilitatea de a crea o situaţie mai gravă pentru inculpat în latura
penală.
Acest principiu operează şi atunci când instanţa de apel a admis apelul cu dispunerea
rejudecării în instanţa a cărei hotărâre a fost anulată
O dată cu admiterea apelului, instanţa de apel va examina cauza cu privire la persoana care l-
a declarat cu posibilitatea de a se referi şi asupra altor persoanelor care nu au depus apel, însă
fără a le agrava situaţia.
Literatura de specialitate, pune în evidenţă rolul efectului extensiv, astfel efectul extensiv
este prevăzut de lege pentru a oferi posibilitatea ca o cale de atac introdusă de o parte să
folosească tuturor părţilor care aparţin aceluiaş grup procesual.64
Prin grup procesual înţelegem un grup de partincipnaţi care se judecă în acelaşi proces şi au
interese comune, cum ar fi mai mulţi inculpaţi sau mai multe părtţi vătămate.
Raţiunea efectul extensiv se poate evidenţia în cauzele cu mai mulţi participanţi procesuali,
pentru ca instanţa de apel să decidă asupra persoanelor care urmaresc aceleaşi interese şi asupra
căror a soluţia instanţei de fond este identică, efectul extensiv se răsfrânge şi asupra participanţii
care nu au exercitat dreptul la apel.
Se poate întâmpla că un inclupat (sau reprezentantul altui grup procesual), atacînd hotărârea,
să obţină modificarea ei, iar alt inculpate din aceeşi cauză penală nu a atacat-o, situaţia lui
rămânând neschimbată, chiar dacă prima instnaţă a comis erori de fapt sau de drept, ce vizau
ambii inculpaţi.65

64
Igor Dolea Drept procesual penal ....p.639
65
Ibidem p.595

38
 Îm cazul apelului făcut de procuror, în favoarea unei părţi, acesta poate fi extins la părţile la
care acesta nu se referă, dar care fac parte din grupul procesual legat prin solidaritate
procesuală.66
Lipsa efectului extensiv ar duce la încălcarea principiului eglaităţii, iar în cauza în care
părţile se află pe aceiaşi poziţie şi situaţia lor este identică, vor fi pronunţate două hotărâri
contradictorii.

2.3 Limitele judecarii apelului şi soluţiile instanţei de apel

În vederea respectării celui de-al doilea grad de jurisdicţie, legea procesul penală atribuie
instanţei de apel împuternicirea de a se pronunţă doar asupra fondului cauzei, cu dreptul de a
desfiinţa hotărârea cu adoptarea unei decizii, însă în cazul în care a depistat anumite încălcări de
drept procesual, atunci când prima instanţă nu a respectat dretpurile procedurale de desfăşurare a
şedinţei de judecată, prin încălcarea competenţei sale, se va dispune rejudecarea de prima
instanţă însă formată dintr-un alt complet, pentru a înlătura încălcările comise.
Când hotărârea este desfiinţată numai cu privire la unele fapte sau persoane ori numai în ce
priveşte latura penală sau civilă, instanţa de rejudecare se pronunţă în limitele în care hotărârea a
fost desfiinţată.67
Decizia instanţei de apel, exprimă rezultatul examinării cauzei în fapt şi în drept. După ce au
fost realizate toate fazele şedinţei de judecată şi instanţa de apel a examinat fondul cauzei, ca
urmare conform art. 415 C.proc.pen, instanţa de apel poate respinge sau admite apelul.
Decizia instanţei de apel se bazează pe verificării temeiniciei şi legalităţii sentinţei atacate,
examinarea în instanţa a motivelor invocate de apelant conform independenţei şi imparţialităţii
judecătorilor.
Rezolvarea problemelor de drept material implică confruntarea sentinţei adoptate de prima
instanţă cu normele de drept penal derivate din săvîrşirea infracţiunii şi cu normele de drept civil
derivate din prejudiciul produs prin infracţiune.68
Respingerea apelului conform art.415 alin.(1) pct. 1) va menţine hotărârea atacată, cu
invocarea unui temei, astfel legislaţia prevede trei situaţii de respingere a apelului când:

1. Apelul a fost depus peste termen;

2. Apelul este inadmisibil;
66
Nicolae Volnciu Tratat de procedură penală partea generală Vol I Bucureşti 1996 p.412
67
Igor Dolea Drept procesual penal …. p.552
68
Sergiu Furdui Cu privire la interpretarea şi aplicarea prevederilor articolelor 413 şi 414 cpp ce
reglementează procedura judecării apelului Revista Naţională de Drept nr. 6, iunie 2009 p.56

39
 3. Apelul este nefondat;

Conform alin.(1) art. 415 C.proc.pen instanţa de apel respinge apelul ca tardiv şi menţine
hotărârea atacată dacă apelul a fost declarat peste termen, iar dacă în cazul repunerii în termen,
instanţa a constatat că motivele intârzierii invocate de titularul apelului nu sunt întemeiate şi nu
va poate beneficia de repunerea în termen a apelului,
Cum am menţionat anterior termenul de declarare a apelului este unul imperativ şi legal, iar
omiterea acestuia are drept efect decăderea din dreptul de a exercita calea de atac. În situaţiile
când apelul este recunoscut tardiv, instanţa de apel nu mai examinează legalitatea şi temeinicia
apelului.69
Un apel tardiv sau inadmisibil nu investeşte instanţa de apel cu verificarea hotărârii atacate
care – chiar dacă ar fi greşită, în fapt sau în drept – nu va putea fi cenzurată şi deci desfiinţată
prin folosirea unui asemenea apel70 .
În opinia autorilor V.Papodopol şi C.Turianu un apel introdus tardiv este un apel inexistent,
consider că părţile ale căror drepturi şi interese sunt afectate printr-o hotărâre judecătorească, ar
trebui să prezinte interes şi să participe activ la judecarea cauzei şi în apel, astfel incât rolul activ
pe care îl vor manifesta în şedinţă va duce la examinarea cauzei într-un termen rezonabil.
Inadmisibilitatea este un alt temei de respingere a apelului, exemplu de situaţii ar fi în
cazul în care apelul a fost declarat de o persoana care conform art.401 C.proc. pen. nu poate fi
titular al apelului, sau în cazul în care hotărârea nu este susceptibilă de a fi atacată cu apel.
În concluzie, apelului depus peste termen şi apelului inadmisibil, nu vor declanşa o
examinare în fond a cauzei, ci doar verificarea condiţiilor de fond şi de formă a apelului.
Dacă instanţa de apel a admis să judece un apel tardiv sau inadmisibil, decizia prin care s-a
expus în urma examinării urmează a fi casată.
Apelul respins ca nefondat, prevede examinarea sentinţei sub toate aspectele de fapt şi de
drept, cu concluzia că hotărârea atacată nu este afectată de vreun viciu, nici în stabilirea
adevărului, nici în aplicarea legii.71
Respingerea apelului ca nefondat, are ca efect menţinerea hotărârii primei instanţe şi
constatarea faptului că hotărârea a fost pronunţată în numele legii, este întemeiată şi nu au fost
comise erori de fapt şi de drept în cursul judecăţii.

69
Igor Dolea Drept procesual penal …. p.598
70
Vasile Papadopol, Corneliu Turianu Apelul penal .... p 213
71
Ibidem p. 217

40
 Admiterea apelului conform art. 415 C.proc.pen. prevede soluţia pronunţată în cazul când
instanţa de apel, ca rezultatul examinării căii de atac, constată că sentinţa atacată este
contaminată de un viciu sub aspect de fapt sau de drept, material sau procesual.72
Admiterea apelului are ca consecinţe desfiinţarea parţială sau totală a hotărîrii în limita
efectului devolutiv şi extensiv şi după caz a principiului neagravării situaţiei în apel, pentru că
după cum am menţionat anterior, aplicabilitatea acestui efect nu este mereu posibilă. Cu ocazia
judecarii apelului şi stabilirea încălcărilor primei instanţe, se va pronunţa o nouă horărâre.
Casarea totală a sentinţei prevede desfiinţarea acesteia în latura penală şi civilă, iar prin
casarea parţială va fi desfiinţată doar o latură a apelului.
A doua situaţie ce prevede admiterea apelului este reglementată de pct.3) alin.1 art.415
C.proc.pen., astfel în urma examinării chestiunilor de fapt şi de drept, au fost depistate unele
încălcări proceudrale care nu pot fi corectate de instanţa de apel. Se dispune rejudecarea de către
instanţa a cărei hotărâre a fost atacată dacă s-au produs una din următoarele încălcări:

1. Nu a fost citat inculpatul;

2. Nu i s-a asigurat dreptul la interpret;
3. Nu a fost asistat de un avocat;
4. Au fost încălcate prevederile art 33-35 C.proc pen;

Încălcarearea acestor norme concluzionăm că instanţa a limitat drepturile procesuale a

inculpatului în vederea unui proces echitabil. În desfăşurarea activităţii sale, un judecător trebuie
să aibă calităţile de conştiinţă, echilibru, curaj, obiectivitate, înţelegere, omenie şi erudiţie pentru
că acestea sunt premisele unui proces drept şi ale unei hotărâri demne de încredere73 aceste
calităţi a magistraţilor vor spori încrederea societăţii în justiţie, în scopul de a evita atacarea
hotărârii din motiv de incompatibilitate a judecătorului.
Dacă instanţa de apel admite apelul cu rejudecarea cauzei, decizia trebuie să cuprindă analiza
probelor pe care s-a bazat instanţa pronunţând hotărârea, să indice din ce motive ele urmează a fi
reapreciate ori respinse ca probe.74
Instanţa de apel examinează doar fondul cauzei în condiţiile, în care prima instanţă nu a
respectat unele norme cu privire la desfăşurarea legală a procesului, instanţa de apel va trimite
spre rejudecare cauza pentru examinarea acesteia într-un alt complet de judecată a primei

72
Ibidem p. 599
73
Teodor Cârnaţ, Marina Cârnaţ Protecţia juridică a drepturilor omului Chişinău,2006 p.142
74
Raisa Botezatu, Sergiu Furdui Modele de acte judecătoreşti în procesul penal Sentinţe,decizii, încheieri
Chişinău 2008p. 85

41
instanţe, astfel, instanţei de fond îi revine obligaţia să judece fondul cauzei cu respectarea
întocmai a normelor procesuale.
Hotărârea primei instanţe nu este legală, din motiv că a încălcat drepturile participanţilor la
un proces echitabil şi la judecarea cauzei de către un judecător comeptent, imparţial şi
independet. Omiterea acestor drepturi dau dovadă de incompetenţa instanţei şi lipsa de respect
faţă de toţi participanţii procesului.
Deasemenea, facem referire şi la principiul prezumţiei nevinovăţiei, datorită cărui,
personanei învinuite i se asigură respectarea garanţiilor procesuale şi dreptul la apărare garantată
de stat chiar dacă nu dispune de mijloace băneşti.

Adoptarea deciziei
La adoptarea deciziei, instanaţa de apel, trebuie să ţină cont şi să respecte principiul
neagravării situaţiei prin apelul declarat, deasemenea şi de efectul extensiv, pentru a evita situaţia
de a pune în executare două hotărâri contradictorii.
Atunci când instanţa de apel a stabilit că hotărârea atacată conţine erori de fapt sau de drept,
urmeză a fi argumentate şi expuse în dispozitivul deciziei incălcarea comisă de instanţa de fond.
Simpla îndicare în cuprinsul deciziei, în mod generic, că sentinţa apelată este legală şi temeinică,
bazată pe o analiză corectă a stării de fapt şi de drept, fără relevarea, sistematizarea şi aprecierea
motivelor invocate în apel privitoare la încadrarea juridică a faptei şi la modul de individualizare
a pedepsei sau la achitare, echivalează cu neexaminarea şi, respectiv, nepronunţarea asupra
motivelor invocate în apel, ceea ce constituie temei pentru recurs, prevăzut de pct. 6) alin. (1)
art. 427 Cod de procedură penală75
Rejudecarea cauzei se desfăşoară potrivit normelor prevăzute în după care se conduce
judecata în fond şi în căile ordinare de atac şi cu respectarea principiilor oralităţii,
contradictorialităţii şi nemijlocirii.
Rejudecarea se dispune de a fi efectuată de către instanţa a cărei hotărâre a fost atactă, într-un
alt complet de judecată, prin urmare judecătorul care s-a pronunţat asupra fondului cauzei nu va
putea participa la rejudecarea cauzei.
Procesual, rejudecarea poate fi limitată prin aceea că nu întodeauna cuprinde întreaga
desfăşurare a procesului penal, ci se mărgineşte doar la un segment al acesteia.76

75
Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova cu privire la înterpretarea judiciară şi
aplicarea prevederilor articolelor 413 şi 414 Cod de procedură penală, ce reglementează procedura judecării
apelului, prîn prisma jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului
76
Theodor Mrejeru, Bogdan Mrejeru - Căile ordinare de atac în procesul penal Bucureşti p.96

42
 În urma controlul judiciar a hotărârii atacate dispus de instanaţa de apel, prin emiterea
deciziei de a fi rejudecată cauza de către prima instanţă, sunt stabilite unele limite. Potrivit
alin.(1) art.325 C.proc.pen. judecarea cauzei se efectuează numai în privinţa persoanei puse sub
învinuire şi numai în limitele învinuirii formulate în rechizitoriu.
La rejudecarea cauzei în instanţa de fond se vor produce efectele apelului, calea de atac poate
pune în mişcare o singură etapă de judecată, prin care cauza îşi capătă o nouă soluţie, sau mai
multe etape, dacă este neccesară rejudecarea cauzei de către o altă instnaţă.77
Sentinţa a fost casată în baza apelului declarat de procuror sau de partea vătămată din
motivul că pedeapsa fixată era prea blândă sau trebuia aplicată legea privind o infracţiune mai
gravă, precum şi în cazul cînd procurorul formulează o nouă învinuire mai gravă.78

77
Grigore Gr. Theodoru - Teoria şi practica recursului penal, Iaşi 2002 p.10

78
Igor Dolea Drept procesual penal p.601

43
 Analiza studiului de caz
(Curtea Supremă de Justiţie D E C I Z I E din 28 februarie 2017 , dosarul nr.1ra-335/17)
Speţa:
La 27 mai 2012, aproximativ la ora 14:30 aflându-se în strada din s.Micăuţi, r-nul Străşeni,
B.I. împreună cu tatăl său B.S., care era de mai multă vreme în relaţii ostile cu M.A.,
intenţionat, de comun acord, i-au aplicat ultimului diverse lovituri cu pumnii şi picioarele în
diferite părţi ale corpului şi în regiunea capului, prin urmare ultimul potrivit raportului de
expertiză medico-legală nr.152 din 10.07.2012, i-au fost cauzate vătămări corporale medii cu
dereglarea sănătăţii de lungă durată, sub formă de fractura coastei 10 pe stânga şi comoţie
cerebrală.
1. Prima instanţă a examinat cauza din 11.12.2014 - 26.07.2016 şi a pronunţat o sentinţă de
achitare în privinţa lui B.I.
2. Instanţa de apel a adoptat o decizie de respingere a apelurilor procurorul şi părţii vătămate
ca fiind nefondate, a susţinut sentinţa primei instanţe şi a invocate drept motiv neprezentarea de
către organul de urmărire penală şi procuror a unor probe convingătoare.
Sentinţa primei instanţe a fost atacată cu apel de către procuror şi partea vătamată în
defavoarea inculpatului.
Procurorul a solicitat admiterea apelului şi casarea sentinţei, cu adoptarea unei în privinţa lui
Buşila Ion o sentinţe de condamnare în baza art.152 alin. (1) CP la 5 ani de închisoare.
Partea vătămată a solicitat casarea sentinţei cu dispunerea rejudecării cauzei, din motiv că
instanţa interpretat eronat normele de drept material şi procedural şi nu a ţinut cont de art.93
C.proc.pen.
3. Instanţa de recurs - în instanţa de recurs au declarat recurs ordinar procurorul şi avocatul,
Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie a admis recursurile odinare declarate de procuror şi
avocat, a casat total decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 27 octombrie 2016 în
cauza penală în privinţa lui Buşilă Ion şi dispune rejudecarea cauzei în aceeaşi instanţă de apel,
în alt complet de judecată.
Rejudecarea de către instanaţa de apel se dispune dacă există temeiurile prevăzute în art. 427
pct. 1-6 CPP.79
Temeiul de declarare a recursului în speţa dată este prevăzut în art.427 alin.1 pct.6
C.proc.pen - este temei de casare a hotărîrii instanţei de apel, întrucât erorile invocate nu pot fi
corectate de către instanţa de recurs, deoarece aprecierea probelor nu ţine de competenţa ei.

79
Plenul Curţii Supreme de Justiţie H O T Ă R Î R E Cu privire la judecarea recursului ordinar în cauza
penală

44
 Aprecierea probelor este unul din cele mai importante momente ale procesului penal,
completul de judecată care judecă apelul va aprpecia probele după propria convingere cu
posibilitatea de a da o nouă apreciere probelor administrate în prima instanţă. Legea stabileşte că
probele admisibile sunt apreciate după pertinenţa, concludenţa şi utilitatea acestora.
Eroarea gravă de fapt trebuie înțeleasă în sensul atribuit de legiuitor în art. 6 pct.11) CPP și
anume, stabilirea eronată a faptelor, în existența sau inexistența lor, prin neluarea în considerare
a probelor care le confirmau sau prin denaturarea conținutului acestora.80 Instanţa de recurs a
menţionat în decizie, că instanţa de apel nu a ţinut cont de prevederile art.101 alin.(1)
C.proc.pen., care stipulează că fiecare probă urmează să fie apreciată din punct de vedere al
pertinenţei, concludenţei, utilităţii şi veridicităţii, iar toate probele în ansamblu - din punct de
vedere al coroborării lor, ca apoi să se expună asupra admisibilităţii sau inadmisibilităţii probei
respective, expunînd temeiul respectiv în decizia sa.
O altă încălcare a dreptului procesual, produsă la judecarea apelului, a fost indicată de
instanţa de recurs nerespectarea prevederilor art.413 C.proc.pen.
Curtea Supremă de Justiţie fiind o instanţă ierarhic superioară, obligată instanţa de apel să
judece cauza în limitele prevăzute în decizia de recurs şi conform alin. 5 art.436 C.proc.pen. se
pronunţă în limitele în care hotărârea a fost casată şi în conformitate cu decizia de recurs.
Instanţa de apel este împuternicită în mod legal cu rejudecarea cauzei, în cazul în care a fost
depistate erori de drept, care nu poate fi reparate de instanţa de recurs, rejudecarea se va
desfăşoară în faţa unui alt complet de judecată, conform art. 33 alin. 3 C.proc.pen. judecătorul
care a judecat anterior apelul se află în incompatibilitate de a participa la rejudecare.
Procedura de rejudecare a cauzelor după casarea hotărârii în recurs şi limitele acesteia sunt
prevăzute de art.436 C.proc.pen.după cum am menţionat anterior, în situaţia când există mai
multe apeluri printre care şi apelul procurorului, instanţa de apel va putea emite o decizie ce ar
agrava situaţia inculpatului.
Judecarea apelului în speţa dată înlătură efectul suspensiv, deoarece a fost pronunţată o
sentinţă de achitare, iar potrivit art.398 C.proc.pen. instanţa de judecată este obligată să pună
imediat în libertate inculpatul.
La rejudecarea cauzei instanţa de apel urmează să se pronunţe la asupra tuturor motivelor
invocate de apelanţi în apel, concomitent şi asupra celor invocate în recursuri în limita
competenţei, să verifice şi să aprecieze profund probele administrate şi examinate în instanţă în

80
Mihai Poalelungi Manualul judecătorului pe cauze penale, Chişinău 2013

45
strictă conformitate cu cerinţele legii, să le dea apreciere cuvenită cu argumentarea admisibilităţii
sau inadmisibilităţii fiecărei probe examinate, şi, în dependenţă de datele obţinute, să pronunţe o
hotărâre legală, întemeiată şi motivată, care să corespundă prevederilor art.417 - 418 Cod de
procedură penală.
Dacă se află în faţa unor probe legal cercetate de către instanţa de apel a cărei decizie a fost
casată instanţa de trimitere nu e obligată sa le readministreze doar atunci când repetarea
administrarii lor va fi cerută motivă şi intemeiat.
În speţa sus menţionată a fost pronunţată o sentinţă de achitare, procurorului îi revine
obligaţia de invoca în cererea cu privire la administrarea de noi probe în sprijinul învinuirii probe
concludente, pertinente şi utile deoarece instanţa de apel nu este în drept să pronunţe o hotărâre
de condamnare, dacă procurorul nu a formulat o cerere şi aceste probe nu au fost examinate în
şedinţă.
Principiul neagravării situaţiei trebuie respectat şi în cadrul rejudării, drept urmare instanţa de
apel nu poate agrava situaţia persoanei, ca excepţie cazul când au declarat recurs procurorul şi
partea vătămată în defavoarea inculpatului, în speţa dată, au declarat recurs în defavoarea
inculpatului, procurorul şi apărătorul în interesele părţii vătămate.

2.4 Concluzii la capitolul II

1.La înfăptuirea justiţiei de către instanţele judecătoreşti se urmăreşte scopul aflării
adevărului şi soluţionarea cauzei penale de către judecători independenţi, imparţiali şi
inamovibili.
Uneori la baza hotărârilor judecătoreşti pot exista erori de drept material şi procedural,
datorită nerespectării normelor legale şi interpretării şi aplicării incorecte a legislaţiei în vigoare.
În scopul reparării erorilor a fost creeată instituţia căilor de atac, procedura judecării în apel
este format dintr-un complet de judecători cu o experienţa mai vasta în domeniu şi un nivel mai
înalt de pregătire, care urmează să examineze prevederile hotărârei atacate sub toate aspectele de
fapt şi de drept.
2.Apelul este o cale de atac ordinară, comună, de reformare, devolutivă şi suspensivă de
executare prin care partea sau procurorul, considerând că hotărârea pronunţată este ilegală şi
netemeinică, învesteşte şi obligă instanţa ierarhic superioară cu executarea unui control judiciar.
Pe lângă verificării legalităţii şi temeiniciei hotărârii atacate de către instanţa de apel, se vor
examina şi toate atributele de judecată ale primei instanţe.

46
 3. Persoanele interesate şi indicate în art.401 C.proc.pen. utilizează această instituţie – apelul
pentru a ataca o hotărâre cu care nu sunt de acord din diferite motive. Apelul mai este cale de
atac şi din considerentul efectelor pe care le produce, şi anume, că dacă acesta va fi admis,
hotărârea primei instanţe va fi modificată, casată parţial sau integral cu emiterea unei noi
hotărâri.

4.Instanţa de apel urmează a fi sesizată printr-o cerere de apel după pronunţarea sentinţei în
instanţa de fond, în termenul stabilit de art.402 C.proc.pen. cu invocarea motivelor care au dus la
declararea apelului.
Menirea căilor de atac este de a exercita un control judecătoresc cu scopul înfăptuirii justiţiei
şi înlăturarea greşelilor depistate în cadrul judecăţii în prima instanţă.
Consider că existenţa căilor de atac sugerează încrederea în justiţie şi o garanţie că drepturile
şi interesele participanţilor în proces vor fi respectate.
5.Procedura de judecare a cauzei penale în cale ordinară de atacă al apelului constituie o
fază importantă, cu ocazia judecării apelului este realizat controlul judicar asupra hotărârii
instanţei de fond, în cadrul căruia se verifică legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate, cu
posibilitatea administrării unor noi probe.
Deoarece scopul primordial al judecării în fond este ca oricine a comis o infracţiune să fie
tras la răspundere şi nici o persoană nevinovată sa nu fie trasă la răspundere penală sau
condamnată81, nu întodeauna se realizează acest scop, datorită comiterii unor erori de ordin
material sau procedural, care împiedică pronunţarea unor hotărâri ce se bazează pe aflarea
adevărului. Judecarea apelului urmăreşte scopul de a oferi o soluţionare conform legii asupra
tuturor aspectelor hotărârii atacate, corectarea erorilor judiciare apărute în cadrul judecării în
prima instanţă, în vederea asigurării unui proces echitabil.
6.Judecarea apelului se bazează pe probele administrate în prima instanţă, astfel un
impediment în adoptarea unei decizii corecte, ar fi lipsa aplicării în totalitate a principiilor
contradictorialităţii şi oralităţii, după cum am menţionat la judecarea apelului cercetarea
judecătorească devine o fază facultativă, iar administrarea probelor noi urmează a fi pusă în
sarcina părţilor cu condiţia ca acestea vor fi utile în procesul de judecare a apelului.
Un alt aspect pozitiv în susţinerea utilităţii apelului este faptul că, instanţa de apel oferă
oportunitatea părţilor de a prezenta probele care au fost refuzate în prima instanţă, deasemenea
instanţa poate oferi o noua apreciere probelor.

81
Victor Orindaş Pprocedura penală Chisinau 2001 p196

47
 7.Lipsa acestei căi de atac ar limita dreptul persoanei la un proces echitabil, o altă idee în
susţinerea menţinerii acestei instituţii este faptul că procedura judecării în prima instanţă şi în
instanţa de apel nu diferă, doar cu unele particularităţi specific, astfel părţile vor fi mai bine
pregătite în susţinerea motivelor invocate în apel, fiind mai convigătoare şi active la judecarea
apelului.

48
 Concluzii şi recomandări

1,Înfăptuirea justiţiei este atribuţia strict a instanţelor judecătoreşti, art.25 C.proc.pen.

prevede că sentinţele şi hotărâle judecătoreşti în cauza penală pot fi verificate de instanţe
judecătoreşti competente, iar caracterul nelegitim al hotărârilor judcătoreşti nu au putere juridică
şi nu pot fi exectuate.
Reprezintă o sarcină primordială şi complexă activitatea judecătorească în scopul înfăptuirii
justiţiei, este necesară o continuă perfecţionare în scopul îmbunătăţirii sistemului judiciar şi în
asigurarea respectării de către organele de octroire a normelor de drept a drepturilor tuturor
participanţilor la proces. În acest sens, căile de atac reprezintă un remediu procesual eficient,
creat cu scopul de a înlătura orice abatere de la normele legale. La judecarea cauzelor penale,
judecătorii sunt obligaţi să respecte exigenţele legale cu privire la un proces penal echitabil,
pentru a pune în executare o hotărâre legală bazată pe probele legal administrate şi cu scopul de a
pune în lumină adevărul.
2,Protocolul nr. 7 la Convenţie garantează dreptul la un dublu grad de jurisdicţie în materie
penală, şi anume în art 2 stipulează„dreptul de a cere examinarea declaraţiei de vinovăţie sau a
condamnării de către o jurisdicţie superioară”, astfel acest drept face referire la apelul şi recursul
ordinar în procesul penal, garanţia dublului grad de jurisdicţie în materie penală asigură dreptul
la o examinare a cauzei de o instanţă ierarhic superioară, deasemenea acesta este un drept liber
exercitat de participanţii procesului penal, exprimată printr-o manifestare de voinţă.
3,Procesul penal este un proces contradictoriu, deaceea judecătorul are rolul de a dirija şi
asigura părţilor egalitatea armelor şi examinarea cauzei într-un teremen rezonabil.
Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei în mod echitabil, cu respectarea principiilor
oralităţii şi publicităţii procesului şi soluţionarea într-un termen rezonabil, hotărârea
juecătorească urmează a fi pronunţată de către o instanţă independentă şi imparţială.
Căile legale de atac au rolul de preîntâmpinare şi excludere a erorilor din sfera de realizare a
justiţiei în Republica Moldova.
4,Importanţa sistemului de căi ordinare de atac asigurară un control eficient, cu scopul de a
împedica punerea în executarea hotărîrii care ar cuprinde erori de fapt sau de drept.
Scopul final şi raţiunea existenţei căilor legale de atac este de a îmbunătăţi activitatea
judiciară, prin asigurarea că o hotărârea judecătorească nu va fi pusă în executare până la
aplicarea corect a legii şi realizării scopului procesului penal.

49
 5.Căile de atac au scopul de a asigura drepturilor şi intereselor procesuale ale părţilor, iar
inexistenţa acestei instituţii ar duce la punerea în executare a unor hotărârii care conţin erori
judiciare, deasemenea nu va fi atins scopului procesului penal, din motiv că hotărârile emise, nu
vor fi supuse unui control.
Apelul investeşte instanţa ierarhic superioară după pronunţarea de instanţa de fond cu
dreptul de a examina hotărârea atacată sub toate aspectele, în baza materialelor din cauza penală
examinate în prima instanţă şi în baza probelor prezentate în instanţa de apel.
6. Deoarece judecarea în căile ordinare de atac nu pot fi declanşate din oficiu de instanţele
ierarhic superioare, examinare este posibilă la cererea părţilor, care au drept obiect hotărârile
nedefinitive pronunţate în instanţa de fond.
Atunci cînd printr-o hotărâre judecătorească au fost lezate drepturile persoanei în proces sau
când participanţii la proces consideră că instanţa a adoptat o hotărâre care contravine
prevederilor legale, legislaţia procesual penală prevede posibilitatea de a exercita căile de atac.
După cum am menţionat anterior, administrarea de noi probe nu poate fi solicitată din
oficiu, la judecarea apelului invocarea probelor suplimentare le revine părţilor, instanţa de apel
urmează să se pronunţe asupra admisibilităţii sau inadmisibilităţii cererii.
7. Existenţa recursului ordinar împotriva hotărârilor instanţelor de apel, cât şi a căilor
extraorinare de atac, deasemenea expimă o prezumţie că şi instanţa de apel care are scopul de a
efectua un control sub toate aspectele hotărârii atacate, poate admite unele încălcări de ordin
material sau procedural.
8. Un aspect pozitiv în soluţionarea justă a cauzei în căile de atac este formarea unui
complet de judecată din judecători competenţi cu o experienţă mai vastă în domeniu şi o bună
pregătire profesională, ce ar inspira încredere participanţilor, care optează pentru soluţionare
justă a cauzei penale, deasemenea şi în cadrul rejudecării cauza urmeaza a fi soluţionată de un alt
complet de judecată. Judecătorii au rolul decisiv în soluţionarea unei cauze, deaceea înfăptuirea
justiţiei de către judecători independenţi şi imparţiali, cu un nivel înalt de pregătire profesională,
cât şi morală, în scopul realizării unui proces echitabil şi corect.
Recomandări
1.În literaruta de specialitate, mulţi autori s-au expus şi au definit insituţia apelului, consider
că ar fi binevenit completarea prevederilor codului de procedură penală cu privire la apel,
includerea unei noţiuni, ce va cuprinde scopul şi rolul apelului în sistemul căilor de atac.
Deasemenea, prevederile legal ar fi expirmate într-o formă mai clară, dacă în art.400
C.proc.pen. legiuitorul ar indica şi enumera expres hotărârile şi încheierile care pot fi atacate cu
apel.

50
 2.Un alt aspect, care ar face mai accesibilă calea de atac, ar fi adoptarea unei prevederi care
ar oferi posibilitate de a declara apel în numele inculpatului, de către soţ (soţie) sau a unei rude,
îndeosebi în latura civilă, din motiv că despăgubirile materiale la care poate fi supus inculpatul îi
pot influenţa substanţial situaţia financiară, mai ales dacă are la întreţinere copii, sau este unicul
membru al familie ce întreţine familia, deaceea ar fi oportun ca un membru al familie să poată
atacă hotărârea în latura civilă.
3.Chiar dacă, scopul urmarit de instanţa de apel sugerează înlăturarea erorilor şi emiterea
unei decizii care ar atinge scopul propus de procesul penal, o îngrădire a principiului legalităţii
este interzicerea instanţei de apel de a reduce cuantumul cheltuielilor judiciare cuvenite
persoanelor indicate în pct.5) alin.(1)art.401 C.proc.pen. chiar dacă au fost nejustificat majorate
de către prima instanţă.
Consider că regula neagravării situaţiei în asemenea cazuri nu poate fi admisibilă, odată ce
nu permite instanţei de apel soluţionarea justă a cauzei, iar hotărârea primei instanţei nu reflectă
un adevăr. Ar fi mai corect, ca instanţa de apel să dispună de dreptul de a reduce aceste
cheltuieli, dacă majorarea nejustificate a fost constată în şedinţa de judecată.

51
 Bibliografia

Acte normative

1. Constituţia Republicii Moldova din 29.07.1994 Publicat : 12.08.1994 în Monitorul

Oficial Nr. 1 Data intrarii in vigoare : 27.08.1994
2. Codul de procedură penală al Republicii Moldova Publicat Nr : 447
Publicat : 07.06.2003 în Monitorul Oficial Data intrarii in vigoare : 12.06.2003
3. Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova cu privire la
practica judecării cauzelor penale în ordine de apel nr.22 din 12.12.2005
4. Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova ,,cu privire la
unele chestiuni ce vizează participarea procurorului la judecarea cauzei penale” nr. 12
din 24.12.2012
5. Codul de procedură penală al României din 2010, în vigoare de la 1 februarie 2014
publicarea din Monitorul Oficial, Partea I nr. 486 din 15 iulie 2010

Manuale, monografii

1. Daniel Linhardt - Tehnici de prezentare a unei cauze în instanţa de judecată

2. Dumitru Rebegea - Revizuirea în dreptul procesual penal român
3. Dumitru Roamn - Organele de ocrotire a normelor de drept
4. Dumitru-Valeriu Mihăiescu - Recursul penal, Bucureşti 1962
5. Elena Buguţă - Drept procesual penal Partea specială
6. George Antoniu, Nicolae Volonciu - Practica judiciară penală vol.IV
7. Grigore Gr. Theodoru - Teoria şi practica recursului penal, Iaşi 2002
8. Grigore Gr. Theodoru, Lucia Moldovan - Drept procesual penal, Bucureşti 1979
9. Igor Dolea - Comentariu codului de procedură penală, Chişinău 2016
10. Igor Dolea - Drept procesual penal Ediţia a III-a
11. Ion Neagu - Drept procesual penal Partea specială Tratat, Bucureşti 2004
12. Ion Poiană - Drept procesual penal Partea specială, Sibiu 2008
13. Mihai Poalelungi - Convenţia Europeană a drepturilor omului şi obligaţiile pozitive şi
negative, Chişinău 2015
14. Mihai Poalelungi ş.a - Manualul judecătorului pe cauze penale, Chişinău 2013
15. Mircea Damaschin - Dreptul la un proces echitabil în materie penală
52
 16. Mircea Iuga - Căile legale de atac în procesul penal
17. Nicolae Volnciu - Tratat de procedură penală partea generală Vol I Bucureşti 1996
18. Petru Railean - Mecanismul jurisdicţional de asigurare a legalităţii în statul de drept
19. Raisa Botezatu - Modele de acte judecătoreşti Chişinău 2008
20. Sergiu Furdui - Probleme de drept şi soluţii, Chişinău 2012
21. Tatiana Vîzdoagă ş.a. - Participarea procurorului în instanţa de judecată, Chişinău
2009
22. Teodor Cârnaţ, Marina Cârnaţ- Protecţia juridică a drepturilor omului, Chişinău2006
23. Theodor Mrejeru, Bogdan Mrejeru - Căile ordinare de atac în procesul penal
Bucureşti
24. Tudor Osoianu - Căile de atac în procesul penal Îndrumar pentru avocaţi, Chişinău
2016
25. Vasile Papodopol, Corneliu Turianu- Apelul penal, Bucureşti 1994
26. Vasile Păvăleanu - Drept procesual penal Partea Specială, Bucureşti 2002
27. Victor Orîndaş - Procedură penală, Chişinău 2001
28. Vintilă Dongoroz ş.a - Explicaţii teoretice ale codului de procedură penală român
Partea specială Vol II, Bucureşti 1976
29. Vitalie Rusu ş.a - Dicţionar de drept procesual-penal, Chişinău 2012

Articole ştiinţifice

1) Sergiu Furdui Cu privire la interpretarea şi aplicarea prevederilor articolelor 413 şi

414 cpp ce reglementează procedura judecării apelului Revista Institutului Naţional
Al Justiţiei Nr.3, 2009
2) Sergiu Furdui, Concluzii şi considerente cu privire la judecarea apelului în cauza
penală Revista Naţională De Drept Nr. 6, iunie 2009

Surse interenet

1. http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=11859
2. https://cac.instante.justice.md/ro/hot?solr_document=&solr_document_2=&Denumir
eDosar=Bu%C8%99il%C4%83+Ion+Sergiu&Tematica=&solr_document_3=All
3. https://cac.instante.justice.md/apps/pdf_generator/base64/create_pdf.php
4. http://jurisprudenta.csj.md/search_col_penal.php?id=8328

53