Ministerul Educației, Culturii și Cercetării

UniversitateaTehnică a Moldovei
Facultatea Construcții, Geodezie și Cadastru
Departamentul Drept

Lucrare de An

Tema: Categorii de Încheieri care trebuie sau se

pot emite la faza pregătirii pricinii pentru
dezbateri judiciare

A elaborat: st.gr DP-1411: Boaghe Olga

Coordonator: dr.conf.univ. Pisarenco Olga

Chişinău ,2017
 Cuprins
Introducere..........................................................................................................3-4

Capitolul I: Generalități despre Încheiere-ca act de dispoziție a instanței de

judecată

1.1 Sarcinile,importanța și scopul pregătiri pricinii pentru dezbaterile

judiciare............................................................................................................5-7
1.2 Actele judecătorești de pregătire a pricinii pentru dezbateri
judiciare..........................................................................................................7-10
1.3 Conexarea și separarea pretențiilor..............................................................10-11

Capitolul II: Categorii de încheieri care trebuie sau se pot emite la faza
pregătirii pricinii pentru dezbaterile judiciare

2.1 Încheiere de asigurare a acțiunii...................................................................12-15

2.2 Încheiere de dispunere a efectuării expertizei..............................................16-18

2.3 Încheiere privind delegația judecătorească și de asigurare a probelor.........18-21

2.4 Încheiere de atragere în proces a specialistului sau interpretului.................21-22

2.5 Încheiere de amânare sau eșalonare a taxei de stat......................................22-25

Capitolul III: Aspecte practice

3.1 Analiza speței și lucidare problemelor asupra ei..........................................26-27

Concluzie................................................................................................................28

Bibliografie.............................................................................................................29

Anexe

2
 Introducere
Pregătirea pricinilor civile pentru dezbaterile judiciare este o fază importantă a procesului
civil, în care sunt create condiţiile necesare pentru cercetarea integrală, multilaterală şi obiectivă
a pretenţiilor deduse judecăţii.Deci, în vederea sistematizării și aprofundării cunoștințelor
teoretice, obținerii aptitudinilor de cunoaștere ,diferențierii încheierilor-ca act de dispoziție,
dezvoltării abilităților analitice și de cercetare științifică pentru executarea altor lucrări pe viitor,
am efectuat o analiză asupra încheierilor care trebuie sau se pot emite la faza pregătirii pricinii
pentru dezbaterile judiciare.
Menționând despre actualitatea temei date, supuse spre o analiză, atunci o consider
cît se poate de necesară și actulă, fiindcă pentru atingerea scopului de restabilirea a dreptului
lezat sau interesului contestat printr-o hotărâre legitimă şi întemeiată a instanţei de judecată,
litigiul urmează a fi examinat într-un proces civil, constituit din mai multe etape. Fiecare etapă a
procesului însumează o totalitate de acte procedurale în vederea atingerii unui anumit scop
concret care să contribuie la justa soluţionare a cauzei civile în întregime.
Sarcinile etapei de pregătire a pricinii pentru dezbateri constau în asigurarea unei judecăţi
juste şi în termen rezonabil a cauzei. Deci,scopul acestei faze rezidă în sarcina judecătorului de a
pregăti pricina civilă pentru dezbaterile judiciare, întrucît de faptul cît de bine judecătorul a
organizat pregătirea pricinii pentru dezbaterile judiciare, inclusiv prin implicarea părților la
realizarea acestei sarcini, depinde respectarea termenului rezonabil de examinare a cauzei.

Obiectivele cercetării sunt:

 Cunoașterea principiilor fundamentale ale dreptului
 Formarea deprinderilor profesioanle prin aplicarae metodelor eficiente de analiză și
cercetare
 Cunoașterea actelor normative care reglementează actele emise la faza pregătirii pricinii
pentru dezbateri judiciare
 Formarea unei culturi juridice derivate dintr-o pregătire temeinică
 Evidențierea problemei și analizarea ei în teorie.
Scopul cercetării:
 Consolidarea și adîncirea cunoștințelor juridice general –teoretice și speciale căpătate pe
parcursul perioadei de studii
 Studierea și cercetarea literaturii de profil și a legislației în vigoare
 Lărgirea cunoștințelor teoretice

3
  Studierea aspectelor de bază ale pregătirii pricinii pentru dezbaterile judiciare.
Contribuția personală la elucidarea temei supuse cercetării, s-a evidențiat prin analiza și
structurarea informației căpătate, descrierea aspectelor principale ale încheierilor care trebuie
sau se pot emite în faza pregătirii pricinii pentru dezbateri judiciare .
Lucrarea dată este compusă din 3 capitole,intitulate ,, Generalități despre Încheiere-ca
act de dispoziție a instanței de judecată’’; ,, Categorii de încheieri care trebuie sau se pot
emite la faza pregătirii pricinii pentru dezbaterile judiciare ’’și ,,Aspecte practice’’.În
capitolul întîi, se analizează sarcina, actele judecătorești emise la faza pregătirii pricinii,
separarea și conexarea pretențiilor. În capitolul doi se analizează tipuri de încheieri ce pot fi
emise la faza pregătirii pricinii pentru deabaterile judiciare. Iar în capitolul trei sunt analizate
spețe cu privire la ce acte sunt emise de judecător la faza pregătirii pricinii pentru dezbaterile
judiciare.

4
 Capitolul I Generalități despre Încheiere-ca act de
dispoziție a instanței de judecată

1.1 Sarcinile, importanța și scopul pregătiri pricinii pentru

dezbaterile judiciare

Pentru atingerea scopului de restabilirea dreptului lezat sau interesului contestat printr-o
hotărâre legitimă şi întemeiată a instanţei de judecată litigiul urmează a fi examinat într-un
proces civil, constituit din mai multe etape. Fiecare etapă a procesului însumează o totalitate de
acte procedurale în vederea atingerii unui anumit scop concret care să contribuie la justa
soluţionare a cauzei civile în întregime.
Sarcinile etapei de pregătire a pricinii pentru dezbateri constau în asigurarea unei judecăţi
juste şi în termen rezonabil a cauzei. Deci,scopul acestei faze rezidă în sarcina judecătorului de a
pregăti pricina civilă pentru dezbaterile judiciare, întrucît de faptul cît de bine judecătorul a
organizat pregătirea pricinii pentru dezbaterile judiciare, inclusiv prin implicarea părților la
realizarea acestei sarcini, depinde respectarea termenului rezonabil de examinare a cauzei.

În acest scop se întreprind următoarele măsuri:

 concretizarea împrejurărilor importante pentru judecarea pricinii.

Circumstanțele care au importanță pentru judecarea justă a pricinii sunt determinate
definitiv de instanța judecătorească, pornind de la pretențiile și obiecțiile părților și ale altor
participanți la proces, precum și de la normele de drept material și procesual ce urmează a fi
aplicate. În conformitate cu art. 9 CPC, instanţa judecătorească explică participanţilor la proces
drepturile şi obligaţiile lor procesuale, le acordă sprijin în exercitarea drepturilor[1]. În acest
sens, judecătorul urmează să dea ajutor reclamantului în privinţa precizării cît mai clare a
pretenţiilor sale în cazul în care formulările reclamantului sunt improprii, ambigue şi nu se poate
determina exact obiectul cererii. La fel, instanţa are sarcina, în baza rolului activ, să ceară părţii
să facă precizările necesare, să pună în discuţia părţilor orice împrejurare de fapt sau de drept
care duce la rezolvarea pricinii peste apărările şi susţinerile părţilor din acţiune, acţiunea
reconvenţională, referinţă etc., ţinîndu-se cont de faptul că, în conformitate cu art. 240 alin. (3)
CPC, instanţa judecătorească adoptă hotărîrea în limitele pretenţiilor înaintate de reclamant[1].
Pronunţarea hotărîrii judecătoreşti contrar normei enunţate, constituie temei de casare prin
intermediul căilor de atac.

5
 În cazul în care părţile au o atitudine confuză în privinţa circumstanţelor care au importanţă
pentru soluţionarea justă a pricinii, judecătorul, în temeiul legii materiale care urmează a fi
aplicată, va explica părţilor care circumstanţe au importanţă pentru soluţionarea pricinii şi cui îi
revine obligaţia de a le dovedi. Circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea justă a
pricinii sînt determinate, pornind de la obiecţiile părţilor şi a altor participanţi la proces. Însă,
instanţa de judecată nu va putea soluţiona pricina dedusă judecăţii numai pe baza afirmaţiilor
părţilor. Aceştia trebuie să-şi dovedească pretenţiile prin probele pe care se solicită a fi
administrate de instanţă, pentru ca aceasta să-şi facă pe deplin convingerea asupra litigiului
respectiv. Deci, rolul activ al judecătorului în procesul civil se manifestă prin lămurirea,
îndrumarea sau sprijinul pe care judecătorul poate să-l dea părţilor şi celorlalţi participanţi în
procesul civil, în vederea exercitării de către aceştia a drepturilor şi obligaţiilor procesuale.

 determinarea relaţiilor de drept material între părţi şi a legii ce urmează a fi aplicată;

 prezentarea probelor ce urmează a fi examinate la etapa dezbaterilor.
Judecătorul este în drept să propună părților și altor participanți la proces, după caz, să prezinte
probe suplimentare și să dovedească faptele ce constituie obiectul probațiunii pentru a se
convinge de veridicitatea lor[12].
 stabilirea cercului de participanţi la proces şi implicarea în proces a altor persoane.
Pregătirea cauzei pentru dezbateri include în sine acţiuni intelectuale, procesuale şi procedurale
(sau de secretariat) ale judecătorului:
 Activitatea intelectuală presupune că judecătorul ia cunoștință de materialul prezentat, îl
califică juridic și chibzuiește perspectiva de desfășurare a procesului;
 Activitatea procesuală constă în faptul că atât instanța de judecată, cât și participanții la
proces îndeplinesc diverse acte procedurale prevăzute de legislație;
 Activitatea de secretariat include în sine actele instanței privind înaintarea demersurilor,
trimiterea citațiilor[12].
Pregătirea pricinii pentru dezbaterile judiciare prezintă o importanţă atît pentru părţi, cît şi
pentru instanţă. Într-adevăr, legea leagă de acest moment exerciţiul unor drepturi procesuale ale
părţilor, cum este depunerea referinţei, a acţiunii reconvenţionale etc. Pe de altă parte, în această
fază se conturează cadrul general al dezbaterilor publice ulterioare. Este momentul în care, astfel
cum se afirmă în limbajul practicienilor ” se leagă procesul”. Instanţa de judecată va trebui să
manifeste chiar din acest moment un rol determinant în clarificarea unor aspecte ale cauzei avînd
ca obiect pretenţiile şi apărările părţilor[12].
Pregătirea pricinilor civile pentru dezbaterile judiciare este o fază importantă a procesului
civil, în care sunt create condiţiile necesare pentru cercetarea integrală, multilaterală şi obiectivă
6
a pretenţiilor deduse judecăţii.Instanţa judecătorească intentează procesul civil la cererea
persoanei care revendică apărarea unui drept al său încălcat sau contestat, libertăţii ori a unui
interes legitim. Această etapă consfinţeşte regula că după intentarea procesului civil, judecătorul
în vederea soluţionării juste şi promte a pricinii civile urmează, mai întîi de toate, cu titlu
imperativ a efectua numeroase acţiuni procesuale în vederea pregătirii ei pentru dezbaterile
judiciare[9].

1.2 Actele judecătorești de pregătire a pricinii pentru

dezbateri judiciare

La faza pregătirii pricinii pentru dezbateri judiciare, judecătorul îndeplinește o serie de acte
procedurale îndreptate spre atingerea scopului de soluţionare justă şi rapidă a pricinilor civile.
Încheierea privind pregătirea pricinii pentru dezbaterile judiciare se emite fără drept de
atac, de către judecător în termen de 5 zile de la data la care s-a dat curs cererii cu enumerarea
actelor ce urmează a fi efectuate pentru pregătirea pricinii și cu indicarea termenelor îndeplinirii
lor.
Potrivit art.185 din Codul de procedură civilă, în faza de pregătire a pricinii pentru
dezbateri judiciare, judecătorul îndeplineşte următoarele acte:
 soluţionează problema intervenirii în proces a coparticipanţilor şi intervenienţilor.
Coreclamanții sunt înștiințați despre intentarea procesului și se clarifică posibilitatea
intervenirii lor în proces. Dacă instanța, stabilind temeiurile coparticipării procesuale obligatorii,
nu va atrage în proces coreclamanții sau copârâții, atunci hotărârea judecătorească va fi casată
prin intermediul căilor de atac[4,8]. În conformitate cu principiul disponibilității, instanța anunță,
dar nu atrage în proces intervenienții principali, însă din oficiu poate atrage în proces
intervenienții accesorii. În cazurile în care legea prevede posibilitatea sau obligativitatea
participării la proces a autorităților publice pentru a depune concluzii, judecătorul va soluționa
problema dată la această etapă[1,9].
 Expediază pârâtului și, intervenientului copiile de pe cererea de chemare în judecată și
stabilește data până la care pârâtul și, după caz, intervenientul urmează să prezinte o
referință scrisă privind acțiunea reclamantului și toate probele necesare;

7
  Remite reclamantului și, după caz, intervenientului copiile de pe referință și de pe
înscrisurile anexate la ea și stabilește data până la care urmează să fie prezentate toate
probele suplimentare[1].

Depunerea referinţei este obligatorie. În cazul nedepunerii ei în termenul stabilit de

instanţă, pricina este examinată în baza materialelor anexate la dosar[1]. În referinţă se indică
instanţa la care se depune, numele sau denumirea reclamantului şi revendicările lui, răspunsul la
pretenţiile de fapt ale acţiunii şi probele aduse împotriva fiecărei revendicări, alte date
importante pentru soluţionarea pricinii, precum şi demersurile pîrîtului. În cazul mai multor
pîrîţi, se poate depune o singură referinţă ori atîtea referinţe cîţi pîrîţi sînt sau cîte grupuri de
pîrîţi există. La referinţă se anexează atîtea copii de pe referinţe cîţi reclamanţi şi intervenienţi
există în proces. Pentru instanţa judecătorească se anexează acelaşi număr de copii certificate de
pe înscrisuri şi de pe alte documente pe care se întemeiază referinţa[6].
Judecătorul propune reclamantului să prezinte probe suplimentare, iar pârâtului – referința
și eventual, cererea reconvențională, inclusiv și probele în susținerea lor.
 ia măsuri pentru concilierea părţilor şi le explică dreptul de a recurge la judecata arbitrală
şi efectele uni astfel de act, însă nu este în drept să se pronunțe asupra soluției ce s-ar da
în lipsa tranzacției;
În conformitate cu principiul disponibilității în drepturi a participanților la proces, părțile
sunt în drept chiar din faza pregătirii pricinii pentru dezbaterile judiciare să îneteze procesul prin
tranzacție.În asemenea caz,dacă acțiunile părților nu sunt în contradicție cu legea,sarcinile
prcedurii civile,adică judecarea justă,în termen rezonabil,a cauzelor de apărare a drepturilor
încălcatesau contestate se realizează printr-un mijloc mai simplu și mai eficient.O astfel de
practică este reglementată și de legislația procesuală a Angliei și S.U.A,unde majoritatea
litigiilorse soluționează pînă la dezbaterile judiciare, iar în Franța este prevăzută obligațiunea
judecătorului de a ajuta părților,, să soluționeze litigiul prietenește’’.În pct.14 din Hotărîrea
Plenului Curții Supreme de Justiție cu privire la actele judecătorului în faza intentării procesului
civil și pregătirii pricinii pentru dezbateri judiciare se menționează că,în cadrul pregătirii pricinii
pentru dezbaterile judiciare, judecătorul este obligat să întreprindă măsuri pentru încheierea
tranzacției de împăcare între părți.Însă,în acest caz, judecătorul nu are dreptul să se pronunțe
asupra soluției care ar putea fi luată de către instanță în rezultatul neconfirmării tranzacției de
împăcare.Cu privire,la recurgerea la judecare arbitrală,deși C.P.C indică această modalitate de
soluționare a litigiilor,în practică aproape că nu se întâlnește ,probabil din cauza necunoașterii
unei asemenea posibilități.În același timp Legea Republicii Moldova cu privire la judecare
arbitrală din 31.05.94 prevede că, părțile au dreptul să transmită judecății arbitrale spre

8
soluționare orice litigiu,izvorât din relațiile economice conformclauzei despre arbitraj din
contract sau din alt acord(alin.1 art.2 al Legii)[7,8].
 soluţionează problema citării martorilor sau îi audiază la locul lor de aflare;
Depozițiile martorilor fac parte din cele mai des întîlnite mijloace de probațiune în procesul
civil.Reieșind din dispozițiile art.119 C.P.C ,judecătorul va chema martorii la demersul
părților și alți participanți la process.Solicitantul citării în judecată a unui martor este obligat
să demonstreze ce fapte importante pentru soluționarea pricinii poate confirma acest martor
și să comunice instanței numele și domiciliul lui.La chemarea martorilor trebuie să se ia în
considerație art.121,122 C.P.C despre pertinența și admisibilitatea probelor[9,12].
 la cererea participanţilor la proces reclamă de la organizaţii şi persoane fizice probele
necesare pentru soluţionarea pricinii.
Această necesitate ,de cele mai multe ori,apare în cazul cînd părțile conștientizează faptul
că probele prezentate nu sunt suficiente pentru a afirma pretențiile reclamantului sau obiecțiile
pîrîtului,însă ei nu pot de sine stătător să obțină de l alte persoane anumite probe pentru a fi
prezentate instanței.
Deși legea prevede realizarea sarcinii probațiunii exclusiv de către părți și alți participanți
la proces, în realitate judecătorul explică ce probe și cine dintre părți urmează a le prezenta, iar în
cazurile necesare, contribuie, la solicitarea părților, la acumularea probelor[6].

 la solicitarea părţilor sau, în cazurile prevăzute de lege, din oficiu dispune efectuarea
expertizei, stabilind definitiv chestiunile asupra cărora trebuie prezentat raportul;
 rezolvă problema introducerii în proces, la cererea părților sau din oficiu, a specialistului,
interpretului;
 la cererea părţilor, în cazurile de urgenţă cercetează la faţa locului înscrisurile şi probele
materiale, cu înştiinţarea participanţilor la proces;
 soluţionează problema asigurării acţiunii;
 trimite delegaţii judecătoreşti şi efectuează alte acte procedural[1].

În caz de necesitate, pentru clarificarea unor aspecte legate de pregătirea pricinii pentru
dezbateri, judecătorul poate decide convocarea părților în ședință. După ce judecătorul constată
că pricina este pregătită suficient pentru dezbaterile judiciare adoptă o încheiere prin care fixează
termenul de judecată, notificând părților și altor participanți la proces locul, data și ora
ședinței[12].
Termenul de judecată se stabileşte astfel încât, de la primirea citaţiei, pârâtul să aibă la
dispoziţie cel puţin 15 zile pentru a-şi pregăti apărarea, iar în procesele urgente, cel puţin 5 zile.
9
 Dacă părțile declară că sunt pregătite pentru examinarea pricinii în fond, instanța poate
dispune examinarea ei în prima zi de prezentare. Pentru zilele de odihnă şi de sărbătoare,
şedinţele de judecată se stabilesc numai în cazuri de urgenţă, cu încuviinţarea preşedintelui
instanţei judecătoreşti.

1.3 Conexarea și separarea pretențiilor

În procesul de pregătire pentru examinarea în fond a pricinii civile,poate avea loc atât
conexarea pretențiilor ,cât și separarea acestora,stabilite la art.187,188 Codul de Procedură
Civilă.
Deci, în cazul în care constată că în faţa aceleiaşi instanţe se află mai multe procese cu
aceleaşi părţi sau mai multe procese intentate de un singur reclamant împotriva a cîţiva pîrîţi, sau
mai mulţi reclamanţi ai aceluiaşi pîrît şi că aceste procese sînt conexe prin temeiuri de apariţie
sau prin probe, judecătorul este în drept să conexeze printr-o încheiere aceste pricini într-un
singur proces dacă consideră că o astfel de conexare ar duce la soluţionarea rapidă şi justă a
litigiilor şi dacă este posibilă aplicarea aceleiaşi proceduri de soluţionare a pricinilor[4,5].
Din analiza acestor prevederi rezultă că,pentru a fi conexate pretențiile într-o singură
procedură,este necesar să fie întrunite cumulative următoarele condiții:
 Să se constate că în fața aceleiași instanțese află mai multe procese cu aceleași părți
sau mai multe proceseintentate de un singur reclamant împotriva a cîțiva pîrîți,ori
de către mai mulți reclamanți ai aceluiași pîrît
 Procesele sunt conexe prin temeiuri de apariție sau prin probe
 Conexarea pretențiilor ar duce la soluționarea rapidă și justă a litigiilor
 Este posibilă aplicarea aceleiași proceduri de soluționare a pricinilor.
În temeiul art.187,alin.(1) al C.P.C,conexarea într-o singură procedură se efectuează la
cererea părților,dar nu este exclus nici dreptul instanței de a conexa pretențiile din propria
inițiativă.Însă,pornind de la principul disponibilității în procesul civil,conexarea pretențiiloreste
mai mult o prerogativă a reclamantului[1].
De asemenea, după ce primeşte cererea, judecătorul este în drept să separe într-un proces
aparte una sau mai multe din pretenţiile conexe ale unui reclamant sau ale mai multor reclamanţi
dacă consideră raţională judecarea lor separată. În cazul în care sînt înaintate pretenţii de mai
mulţi reclamanţi sau faţă de mai mulţi pîrîţi, judecătorul este în drept să separe într-un proces
aparte una sau mai multe pretenţii dacă consideră raţională judecarea lor separată[1].

10
 Conexarea și separarea pretențiilor poate fi dispusă la faza pregătirii pricinii pentru
dezbateri judiciare, precum și la faza examinării pricinii în prima instanță, însă nu și în instanță
de apel sau de recurs.[5]

11
 Capitolul II: Categorii de încheieri care trebuie sau se pot
emite la faza pregătirii pricinii pentru dezbaterile judiciare

2.1 Încheierea de asigurare a acţiuni

Asigurarea acţiunii civile constă dintr-o totalitate de măsuri silite temporare dispuse de
către judecător sau instanţa de judecată la solicitarea părţii interesate, menite să garanteze
executarea efectivă a unei hotărîri judecătoreşti definitive.
Aceste măsuri au următoarele particularităţi:
-sunt urgente (chestiunea privind aplicarea sau refuzul aplicării lor se soluţionează rapid şi într-o
procedură simplificată);
- au un caracter temporar;
- au drept scop apărarea drepturilor patrimoniale ale solicitantului;
- urmează să fie în concordanţă cu obiectul acţiunii.
Potrivit art. 174 CPC, acţiunea poate fi asigurată doar la cererea participanţilor la process,
la aceştia se referă: reclamantul, pîrîtul, intervenienţii, procurorul, persoanele care, conform art.
7 alin.(2), art. 73 şi 74 CPC, sunt împuternicite să adreseze în instanţă cereri în apărarea
drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale unor persoane. Totodată, se va reţine că, unele
legi prevăd, în mod excepţional, dreptul instanţei de judecată de a asigura acţiunea şi fără
demersul respectiv din partea participanţilor. Cu titlu de exemplu menţionăm: art. 24 din Legea
insolvabilităţii nr. 140 din 29.06.2012, art.21 alin.(2) din Legea contenciosului administrativ nr.
793 din 10.02.2000 ş. a. Deşi unele legi prevăd, în mod excepţional, dreptul instanţei de judecată
de a asigura acţiunea şi fără demersul respectiv din partea participanţilor, la soluţionarea acestei
probleme instanţele de judecată urmează să ţină cont de principiul contradictorialităţii şi
egalităţii părţilor în drepturile procedurale prevăzut de art. 24 CPC, astfel încît nici una din părţi
să nu fie avantajată sau defavorizată în raport cu cealaltă[1].
Asigurarea acţiunii poate fi solicitată
 concomitent cu înaintarea cererii de chemare în judecată fiind înserată în conţinutul
acesteia,
 precum şi printr-un act separat, anexat la aceasta sau depus ulterior.
Se atenţionează instanţele că, potrivit modificărilor operate în articolul 177 CPC prin
Legea nr. 155 din 05.07.2012, cererea de asigurare a acţiunii urmează a fi motivată, indicîndu-se
în aceasta motivele şi circumstanţele pentru care se solicită asigurarea acţiunii. Instanţele vor

12
reţine că solicitările privind aplicarea sechestrului pe bunurile imobile sau mobile, fără a le
individualiza sau indica exact, pot fi admise de instanţă întrucît asemenea formulări pot fi
justificate de faptul că, deşi solicitantul a depus toată diligenţa, nu a reuşit să afle informaţia
necesară. În asemenea cazuri, judecătorul sau instanţa va emite titluri executorii, accentuînd
sarcina executorilor judecătoreşti de a evalua bunurile imobile pe care se aplică sechestrul, de a
identifica sumele de bani disponibile în conturile debitorului în oricare din băncile din RM şi de
a nu depăşi valoarea acţiunii[8].
Aceasta se soluţionează de judecător sau instanţă în termen de o zi de la depunere, fără a-l
înştiinţa pe pîrît şi pe ceilalţi participanţi la proces. Dacă cererea de asigurare a acţiunii este
depusă concomitent cu cererea de chemare în judecată, aceasta se soluţionează în ziua emiterii
încheierii privind acceptarea cererii de chemare în judecată, fără înştiinţarea participanţilor la
proces. Dacă instanţa nu s-a pronunţat asupra asigurării în ziua depunerii cererii şi au avut loc
cîteva şedinţe, măsurile de asigurare urmează a fi aplicate în şedinţa de judecată, cu participarea
părţilor[7,12].
La pronunţarea încheierii privind aplicarea măsurilor de asigurare sau neaplicarea
acestora, instanţele vor verifica:
 raţionalitatea şi temeinicia cerinţelor solicitantului despre aplicarea măsurilor de
asigurare;
 probabilitatea cauzării unui prejudiciu solicitantului în cazul neaplicării măsurilor
asiguratorii;
 dacă există periculum in mora (pericol de dispariţie, degradare, înstrăinare,
risipire a bunului sau proastă administrare);
 asigurarea unui echilibru între interesele părţilor cointeresate;
 preîntîmpinarea atingerii intereselor publice sau a intereselor unor terţi în cazul
aplicării măsurilor de asigurare;
 în ce măsură modalitatea de asigurare a acţiunii solicitate e în corelaţie cu obiectul
acţiunii înaintate şi dacă aceasta va asigura realizarea de facto a scopului
măsurilor de asigurare;
 dacă măsura de asigurare solicitată nu corespunde cu însăşi obiectul acţiunii, fapt
care este inadmisibil (spre exemplu, într-o cauză de restabilire în funcţie, instanţa
nu este în drept să aplice în calitate de măsură de asigurare a acţiunii suspendarea
ordinului de concediere, întrucît executarea acesteia va reprezenta, de facto,
restabilirea în funcţie, adică instanţa se va pronunţa asupra fondului cauzei înainte
de examinare[12,14].

13
 Instanţa de judecată eliberează, în baza încheierii de asigurare a acţiunii, un titlu
executoriu, care va corespunde exigenţelor stipulate la art. 14 din Codul de executare şi se va
transmite spre executare de către creditor.
Ţinînd cont de prevederile art. 175 alin. (3) CPC, în cazul neexecutării încheierii
judecătoreşti de asigurare a acţiunii (pentru măsurile specificate la alin. (1) lit. b) şi c)),
reclamantul poate cere vinovaţilor repararea prejudiciilor cauzate prin acest fapt. Cererea privind
repararea prejudiciilor cauzate prin neexecutarea încheierii judecătoreşti de asigurare a acţiunii
poate fi examinată atît de instanţa care a pronunţat încheierea de asigurare a acţiunii, precum şi
într-o procedură separată[1,12].
Necesitatea aplicării măsurilor de asigurare este dictată de posibilitatea executării viitoarei
hotărîri. Reieşind din acest scop, întru evitarea unor atingeri ale bunei funcţionări a activităţii
persoanelor fizice şi juridice, art.175 din Codul de procedură civilă prevede, însă nu exhaustiv,
următoarele feluri ale măsurilor de asigurare a acţiunii în procesul civil:
a) punerea sechestrului pe bunurile sau pe sumele de bani ale pîrîtului, inclusiv pe cele care se
află la alte persoane;
b) interzicerea pîrîtului de a săvîrşi anumite acte;
c) interzicerea altor persoane de a săvîrşi anumite acte în privinţa obiectului în litigiu, inclusiv
transmiterea de bunuri către pîrît sau îndeplinirea unor alte obligaţii faţă de el;[1]
d) suspendarea vînzării bunurilor sechestrate în cazul intentării unei acţiuni de ridicare a
sechestrului de pe ele (radierea din actul de inventar);
e) suspendarea urmăririi, întemeiată pe un document executoriu, contestat de către debitor pe
cale judiciară;
f) alte măsuri de asigurare a acţiunii care să corespundă scopurilor asigurării acţiunii civile[1].
Legislaţia nu specifică care măsuri şi în ce cazuri se aplică. Acest lucru îl decide
judecătorul în funcţie de solicitarea părţii interesate şi de circumstanţele cauzei aflate pe rol. La
fel, legea nu interzice aplicarea în cumul a cîtorva măsuri de asigurare a acţiunii, dacă valoarea
bunurilor sechestrate nu depăşeşte valoarea acţiunii[12].
În cererea de asigurare a acţiunii se indică motivele şi circumstanţele pentru care se solicită
asigurarea acţiunii. Cererea de asigurare a acţiunii se soluţionează de către judecătorul care
examinează pricina în ziua depunerii, fără înştiinţarea pîrîtului şi a celorlalţi participanţi la
proces. Dacă cererea de asigurare a acţiunii este depusă concomitent cu cererea de chemare în
judecată, aceasta se soluţionează în ziua emiterii încheierii privind acceptarea cererii de chemare
în judecată, fără înştiinţarea pîrîtului şi a celorlalţi participanţi la proces. Dacă cererea de
asigurare a acţiunii este formulată în timpul şedinţei de judecată, aceasta se soluţionează de către

14
instanţă în şedinţa respectivă, indiferent de absenţa unor participanţi la proces. Judecătorul
pronunţă o încheiere motivată privind asigurarea sau neasigurarea acţiunii.
Măsura anterioară de asigurare a acţiunii poate fi anulată la cererea pîrîtului de către
instanţa care a ordonat măsura de asigurare ori de instanţa în a cărei procedură se află pricina[7].
Anularea măsurii anterioare de asigurare a acţiunii se soluţionează în şedinţă de judecată și
participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei. Neprezentarea lor repetată însă
nu împiedică examinarea problemei. Încheierea judecătorească privind anularea măsurilor de
asigurare a acțiunii poate fi atacată cu recurs. Recursul împotriva încheierii de anulare a
măsurilor de asigurare a acţiunii sau de substituire a unei forme de asigurare cu o alta suspendă
executarea încheierii. Anularea măsurilor de asigurare a acţiunii se dispune de instanţa de
judecată odată cu pronunţarea asupra fondului printr-o hotărîre de respingere a acţiunii12,14].
Reglementările referitoare la caracterul definitiv al actului judecătoresc prin care se
soluţionează fondul sînt aplicabile integral şi asupra prevederilor referitoare la măsurile de
asigurare. În cazul respingerii acţiunii, măsurile anterioare de asigurare a acţiunii se menţin pînă
cînd hotărîrea judecătorească devine definitivă. În cazul admiterii acţiunii, măsurile anterioare de
asigurare îşi păstrează efectul pînă la executarea hotărîrii judecătoreşti[7,9].
Executarea încheierii de asigurare a acţiunii:
Încheierea de asigurare a acţiunii se execută imediat, în ordinea stabilită pentru executarea
actelor judecătoreşti. În baza încheierii de asigurare a acţiunii, judecătorul sau instanţa eliberează
titlul executoriu reclamantului, iar copia încheierii de asigurare a acţiunii – pîrîtului[1].
Încheierile pronunţate în materie de asigurare (de rînd cu alte încheieri cărora legea le
permite) se supun unei singure căi de atac – recursul. Astfel, potrivit prevederilor art. 181 CPC,
pot fi atacate cu recurs:
- încheierile de asigurare a acţiuni;
- încheierile prin care s-au respins cererile de asigurare a acţiunii;
- încheierile de substituire a unei forme de asigurare cu alta;
- încheierile de anulare a măsurilor de asigurare a acţiunii[1].
Dacă încheierea de asigurare a acţiunii a fost emisă fără ştirea recurentului, termenul de
depunere a recursului se calculează din ziua în care persoana interesată a aflat despre
pronunţarea încheierii. Depunerea recursului împotriva încheierii de asigurare a acţiunii nu
suspendă executarea încheierii[12].

15
2.2 Încheiere de dispunere a efectuării expertizei

În faza de pregătire a pricinii pentru dezbaterile judiciare, judecătorul sau instanţa la

cererea părţii sau a unui participant la proces, iar în cazurile prevăzute de lege, din oficiu, printr-
o încheiere se poate pronunţa asupra ordonării expertizei pentru elucidarea unor aspecte din
domeniul ştiinţei, artei, tehnicii, meşteşugurilor artizanale, contabilităţii, privind limitarea în
capacitatea de exerciţiu sau declararea incapacităţii ( art. 305 CPC) şi din alte domenii, apărute în
process[3,12].
Părţile şi ceilalţi participanţi la proces au dreptul să formuleze şi să prezinte în instanţă
întrebări adresate expertului, însă numai instanţa stabileşte definitiv întrebările asupra cărora
expertul urmează să se pronunţe. Instanţa este obligată să motiveze respingerea întrebărilor
propuse expertului de către părţi şi de către alţi participanţi la proces. Părţile şi alţi participanţi la
proces au dreptul să ia cunoştinţă de încheierea instanţei de judecată privind efectuarea
expertizei, să propună consemnarea în încheierea judecătorească a unor întrebări asupra cărora
expertul urmează să se pronunţe, să înainteze expertului recuzări, să participe la investigaţiile
expertului, să ia cunoştinţă de raportul de expertiză, să solicite instanţei ordonarea efectuării unei
expertize repetate, suplimentare, colegiale sau complexe. Neprezentarea la investigaţiile
expertului a părţilor înştiinţate în mod legal a căror prezenţă nu este obligatorie nu atrage
nulitatea raportului de expertiză[12].
Cuprinsul încheierii privind efectuarea expertizei
În încheierea judecătorească privind efectuarea expertizei se indică: denumirea instanţei
care a dispus efectuarea expertizei, data emiterii dispoziţiei, numele sau denumirea părţilor,
pricina care se examinează, denumirea expertizei, faptele pentru a căror elucidare se efectuează
expertiza, întrebările puse în faţa expertului, numele expertului sau denumirea instituţiei căreia i
se încredinţează expertiza, materialele trimise la expertiză, alte date privind efectuarea expertizei,
termenul acordat pentru efectuarea expertizei şi prezentarea raportului de expertiză, alte date
prevăzute de lege. În încheiere se indică, de asemenea, faptul că expertul este somat de instanţa
judecătorească sau de şeful instituţiei de expertiză (dacă expertul este numit de conducătorul
acestei instituţii) de răspunderea penală în cazul prezentării cu bună ştiinţă a unui raport de
expertiză fals[1].
Drepturile şi obligaţiile expertului :
Expertul este în drept să ia cunoştinţă de materialele din dosar referitoare la obiectul
expertizei, să solicite instanţei printr-un demers punerea la dispoziţie de materiale suplimentare
necesare elaborării raportului de expertiză, să participe la şedinţă de judecată şi, cu permisiunea

16
instanţei, să pună participanţilor la proces întrebări referitor la obiectul expertizei, să ia
cunoştinţă de partea respectivă a procesului-verbal şi să facă observaţii asupra caracterului
exhaustiv şi corect al consemnării acţiunilor şi explicaţiilor sale, să demonstreze în raportul de
expertiză importanţa, pentru soluţionarea pricinii, a circumstanţelor constatate din iniţiativă
proprie, să depună raportul şi să dea explicaţii în limba maternă ori în limba pe care o cunoaşte,
să se folosească de serviciile traducătorului, să înainteze plîngeri împotriva acţiunilor instanţei
care îi ştirbesc drepturile în efectuarea expertizei, să se abţină de a da raport dacă întrebările ce i-
au fost adresate depăşesc sfera cunoştinţelor sale speciale sau dacă materialele puse la dispoziţia
sa sînt insuficiente, să i se compenseze cheltuielile de efectuare a expertizei şi să primească
onorariul pentru lucrul efectuat dacă expertiza nu intră în sfera obligaţiilor de serviciu în
instituţie de stat[1,12,14]. Expertul este în drept, în măsura stabilită de instanţa judecătorească,
să consulte părţile în problemele de efectuare a expertizei, să nu întreprindă, fără încuviinţarea
instanţei care a dispus efectuarea expertizei, cercetări care să distrugă total ori parţial obiectul
cercetării ori care să schimbe calitatea sau însuşirea lui. Expertul are obligaţia să nu divulge
circumstanţele şi datele ce i-au devenit cunoscute în urma efectuării expertizei sau în urma
participării la o şedinţă de judecată închisă, inclusiv cele ce se referă la inviolabilitatea vieţii
private şi a vieţii de familie, precum şi cele ce constituie secret de stat, secret de serviciu, secret
comercial sau un alt secret ocrotit de lege[14,15].
Procedura de efectuare a expertizei:
Expertiza se efectuează de către persoanele desemnate conform art.149, care prevede că,în
calitate de expert este numită o persoană dezinteresată în soluţionarea pricinii, care este înscrisă
în Registrul de stat al experţilor judiciari atestaţi. Părţile aleg, de comun acord, expertul sau
instituţia de expertiză care urmează să fie desemnată de instanţă să efectueze expertiza. În lipsa
acordului părţilor, instanţa desemnează expertul sau instituţia care urmează să efectueze
expertiza[1]. Dacă în încheierea privind efectuarea expertizei judiciare este indicată doar
instituţia care urmează să efectueze expertiza, conducătorul instituţiei în cauză numeşte expertul
şi informează în acest sens instanţa care a dispus expertiza.
Efectuarea expertizei poate fi încredinţată mai multor experţi. Expertiza se efectuează în
localul instanţei judecătoreşti sau în altă parte, în funcţie de caracterul cercetării sau de
circumstanţele care fac dificilă ori chiar imposibilă aducerea obiectului cercetării în faţa
instanţei. Părţile şi alţi participanţi la proces au dreptul să asiste la efectuarea expertizei, cu
excepţia cazurilor cînd prezenţa lor nu este obligatorie sau ar putea împiedica lucrul
experţilor[6,7].

17
 Pentru efectuarea expertizei la faţa locului, este obligatorie citarea părţilor şi a altor
participanţi la proces interesaţi, aceştia fiind obligaţi să dea expertului orice explicaţie în legătură
cu obiectul expertizei.
Judecătorul ordonă expertiza din oficiu în cazurile privind încuviinţarea spitalizării forţate
şi a tratamentului forţat prevăzut de art. 310 Cod procedură civilă şi în cazurile examenului
psihiatric sau spitalizării în staţionarul de psihiatrie prevăzut de art. 315 Cod procedură civilă[1].
Dispunînd efectuarea expertizei, instanţa judecătorească trebuie să respecte prevederile art.
152 Cod de procedură civilă oferă părţilor şi altor participanţi la proces dreptul de a formula şi a
prezenta instanţei problemele care trebuie să fie elucidate de expert, însă numai instanţa
stabileşte definitiv problemele asupra cărora expertul urmează să-şi prezinte raportul[1].
Neîndeplinirea de către solicitantul expertizei a prevederilor art. 124 Cod de procedură
civilă, atrage decăderea din această dovadă şi solicitantul nu mai are dreptul să invoce ordonarea
expertizei avînd aceleiaşi temeiuri. În faza pregătiri pricinii pentru dezbaterile judiciare,
judecătorul în funcţie de circumstanţele cauzei poate să dispună de asemenea efectuarea
expertizei suplimentare, complexe, cu excepţia expertizei repetate. Încheierea prin care se
dispune efectuarea expertizei nu este susceptibilă de atac, iar dacă procesul a fost suspendat în
legătură cu dispunerea expertizei, încheierea va putea fi atacată doar referitor la suspendare ( art.
148 al.(2) şi 263 CPC)[1].

2.3 Încheierea privind delegația judecătorească și asigurarea

probelor
În cazul necesităţii de a aduna probe ori de a înmîna acte judiciare într-un alt oraş,
municipiu sau raion, instanţa care judecă pricina dă instanţei judecătoreşti respective, prin
încheiere, o delegaţie pentru efectuarea unor anumite acte de procedură. În încheierea privind
delegaţia judecătorească se indică fondul pricinii, datele referitoare la părţi, inclusiv domiciliul
sau locul aflării lor, circumstanţele ce urmează a fi clarificate şi probele pe care trebuie să le
adune instanţa executoare a delegaţiei[12]. Această încheiere este obligatorie pentru instanţa
căreia îi este adresată şi trebuie să fie îndeplinită în regim prioritar. Instanţele judecătoreşti ale
Republicii Moldova pot da delegaţii instanţelor judiciare străine în vederea efectuării diferitelor
acte de procedură în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova şi cu tratatele internaţionale
la care aceasta este parte[4,6].Deci,baza juridică de a apela la instanțele judecătorești străine cu
delegații judiciare, precum și executarea acestora de către instanțele judecătorești ale Republicii
Moldova la solicitarea instanțelor străine o constituie legislația internă a Republicii Moldova și
actele juridice internaționale la care Republica Moldova este parte –ce reglementează obiectul și
18
procedura îndeplinirii delegațiilor judecătorești străine, precum și miza pe principiul
reciprocității.În prezent sunt două modalități de contactare între instanțele judecătorești
străine:calea diplomatică și calea simplificată[12].
Procedura diplomatică se aplică între statele participante la Convenția privind procedura
civilă de la Haga din 1954,dar care nu au aderat la Convenția de la Haga privind notificarea și
comunicarea în străinătate a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă și comercială din
15 noiembrie 1965, Convenția de la Haga privind obținerea probelor din străinătate în materie
civilăși comercială din 18 martie 1970,precum și în cazul cînd procedura diplomatic este
prevăzută de tratatul bilateral al părților.Adresarea instanței judecătorești a Republicii Moldova
cu delegația la instanța străina pe cale diplomatic se va realiza conform următorului lanț: instanța
de judecată a Republicii Moldova→Ministerul Justiției a Republicii Moldova→Ministerul
Afacerilor Externe și Integrării Europene a Republicii Moldova→Ambasada Republicii Moldova
în statul străin →Ministerul de Externe a statului străin→Organul central al justiției statului
străin→instanța judecătorească străină competent în îndeplinirea delegației judecătorești în
același mod dacă delegația judecătorească străină se înaintează în instanța judecătorească a
Republicii Moldova[7,8] .
Procedura simplificată constă în excluderea din lanțul menționat a verigilor Ambasada
Republicii Moldova în statul străin, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a
Republicii Moldova și Ministerul de Externe a statului străin[8].
Subliniem că temei de a adresa delegații judecătorești pentru a aduna probe este faptul
aflării sursei probației într-o altă localitate decît localitatea din raza de activitate a instanței care
judecă pricina.Codul de procedură civilă nu stabilește un termen pentru îndeplinirea delegațiilor
judecătorești,dar prevede regimul priorității îndeplinirii ei.Totuși,pentru soluționarea rapidă a
cauzelor civile,este necesar de a fi introdus în Codul de procedură civilă un anumit termen de
îndeplinire a a delegației judecătorești de către instanța solicitată[6,7].
Procedura de îndeplinire a delegaţiei
Delegaţia judecătorească se îndeplineşte în şedinţă de judecată conform regulilor stabilite
de prezentul cod. Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei.
Neprezentarea lor însă nu împiedică îndeplinirea delegaţiei. Procesele-verbale şi probele
adunate în legătură cu îndeplinirea delegaţiei se remit imediat instanţei care judecă pricina. În
cazul în care participanţii la proces, martorii sau experţii care au depus mărturii, au dat explicaţii
ori au expus concluzii în faţa instanţei executoare a delegaţiei se prezintă în faţa instanţei
care judecă pricina, ei depun mărturii, dau explicaţii, expun concluzii conform regulilor
generale[6,7].

19
 Dacă în faza pregătirii pricinii pentru dezbaterile judiciare instanţa consideră necesară
audierea martorului la locul aflării lui, judecătorul emite o încheiere privind delegaţia
judecătorească prin care încredinţează audierea martorului, instanţei judecătoreşti de la locul de
domiciliu sau locul aflării acestuia. Încheierea privind delegaţia judecătorească este obligatorie
pentru instanţa căreia îi este adresată şi urmează a fi executată în termenul prevăzut la alin.(2)
art. 125 Cod de procedură civilă. Instanţele judecătoreşti pot delega şi instanţele judiciare străine
în vederea efectuării unor acte de procedură în conformitate cu legislaţia în vigoare şi tratatele
internaţionale cu care Republica Moldova este parte. Instanţa judecătorească delegată cu
executarea încheierii urmează să se conducă de prevederile art. 126 din Codul de procedură
civilă. Încheierea cu privire la delegarea instanţelor judecătoreşti străine se expediază prin
intermediul Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova[15].

Încheiere de asigurare a probelor

Din prevederile art. 185 Cod procedură civilă rezultă că în procesul pregătirii pricinii
pentru dezbaterile judiciare participanţii la proces pot solicita instanţei de judecată efectuarea
acţiunilor pentru asigurarea probelor în vederea prevenirii dispariţiei sau imposibilităţii
administrării acestora în viitor[1]. Legislaţia admite efectuarea acţiunilor procedurale respective
în acest scop numai după intentarea procesului civil. Actele procedurale de asigurare a probelor
se realizează de instanţă în procedura căreia se află pricina. La pregătirea pricinii pentru
dezbaterile judiciare cererea privind asigurarea probelor care se află în alt raion sau oraş din
Republica Moldova se soluţionează de judecător prin emiterea unei încheieri privind delegaţia
judecătorească, care se execută în conformitate cu art.art. 126,127 din Codul de procedură civilă.
În perioada anterioară intentării procesului civil asigurarea probelor poate fi efectuată de
către notar sau de persoanele oficiale ale misiunilor diplomatice în temeiul al.(2) art.127 Cod
procedură civilă. Modalitatea înaintării cererii de asigurare a probelor şi procedura examinării
acesteia este reglementată de art.art. 128, 129 cod procedură civilă.Deci,conform art.128 Codului
de Procedură civilă cererea de asigurare a probelor se depune la instanţa care judecă pricina sau,
după caz, la executorul judecătoresc ori la notarul de la locul îndeplinirii actelor de procedură în
vederea asigurării probelor[1]. În cererea de asigurare a probelor se indică esenţa pricinii, datele
părţilor, inclusiv domiciliul ori sediul lor, probele a căror asigurare se cere, faptele ce urmează a
fi confirmate sau infirmate prin aceste probe, motivul solicitării asigurării probelor. Asupra
cererii de asigurare a probelor instanţa emite o încheiere. Încheierea de respingere a cererii de
asigurare a probelor poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, dacă s-a emis
cu citarea participanţilor la proces, sau de la comunicare, dacă s-a emis fără citarea lor[12].

20
 Prcedura de efectuare a asigurării proelor de către executorul judecătoresc este
prevăzută de art.25 al Codului de Executare.Conform acestor prevederi legale, executorul
judecătoresc, la solicitarea persoanei interesate poate constata orice fapt și stare de fapt, inclusive
în vederea executării încheierii de asigurare a probelor.Constatarea se face printr-un act care are
forță probantă.Faptele constatate prin actul întocmit de executorul judecătoresc nu necesită a fi
probate suplimentar,fiind valabile până la proba contrară[6,7].
Procedura de asigurare a probelor de către notar este reglemenată succinct de art.79 al
Legii nr.1453 din 08.11.2002 cu privire la notariat.De asemenea,competența de asigurare a
probelor de către persoanele oficiale ale misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova în
privința cetățenilor Republicii Moldova este prevăzută de art.36 alin.(2),lit ,,h’’ al Legii nr.1453
din 08.11.2002 cu privire la notariat[6,7].
Încheierea emisă în timpul judecării pricinii nu poate fi atacată decît o dată cu fondul.
Art.129 prevede că asigurarea probelor se efectuează de către judecător conform prevederilor
prezentului cod privind cercetarea probei. Persoana interesată, alţi participanţi la proces se
înştiinţează despre locul, data şi ora asigurării probei[1]. Neprezentarea lor însă nu împiedică
luarea măsurilor de asigurare a probei. În cazul pericolului de întîrziere, instanţa examinează
cererea de asigurare a probei de îndată, fără citarea părţilor. În astfel de cazuri, încheierea de
asigurare se comunică părţilor şi altor persoane interesate. Încheierea, procesele-verbale şi toate
probele adunate în cadrul asigurării lor se trimit instanţei care judecă pricina, înştiinţînd despre
aceasta participanţii la proces. Documentele executorii eliberate de instanţa de judecată prin care
s-a dispus asigurarea probelor se pun în executare prin intermediul executorului judecătoresc.
Încheierea privind refuzul asigurării probelor poate fi atacată cu recurs.

2.4 Încheiere de atragere în proces a specialistului sau interpretului

Dacă este necesar, judecătorul în această etapă poate dispune atragerea specialistului şi a
interpretului. Specialistul şi interpretul pot fi atraşi şi în procesul de efectuare a următoarelor acte
procedurale: audierea martorilor, examinarea probelor materiale şi a înscrisurilor etc[12].
Participarea specialistului şi a interpretului se reglementează de prevederile art. 199 şi art. 210
din Codul de procedură civilă. Art.199 Codul de procedură-civilă,prevede,deci,că preşedintele
şedinţei de judecată lămureşte interpretului obligaţia de a traduce explicaţiile, dispoziţiile şi
demersurile persoanelor care nu cunosc limba procesului, precum şi obligaţia de a le traduce
explicaţiile, depoziţiile şi demersurile participanţilor la proces, depoziţiile martorilor conţinute în
dosar, documentelor cărora li s-a dat citire, înregistrările audio, concluziile

21
experţilor, consultaţiile şi explicaţiile specialiştilor, dispoziţiile preşedintelui şedinţei, încheierile
judecătoreşti şi hotărîrea judecătorească[1]. Interpretul este în drept să pună întrebări
participanţilor la proces, prezenţi la traducere, pentru a preciza traducerea, să ia cunoştinţă de
procesul-verbal al şedinţei sau de un act procesual separat şi să facă observaţii asupra
transpunerii corecte ce urmează a fi consemnată în procesul-verbal al şedinţei de judecată.
Preşedintele şedinţei îl avertizează pe interpret asupra răspunderii ce o poartă, în conformitate cu
legislaţia penală, în caz de traducere intenţionat greşită. Declaraţia de avertizare, semnată
de interpret, se anexează la procesul-verbal al şedinţei de judecată. Interpretului care se sustrage
de a se prezenta în instanţă de judecată sau de a îndeplini obligaţiile sale i se poate aplica o
amendă de pînă la 10 unităţi convenţionale. Art.210,la rîndul său,prevede că preşedintele şedinţei
de judecată lămureşte expertului şi specialistului drepturile şi obligaţiile lor, somîndu-l, totodată,
pe expert că va purta răspundere penală în cazul depunerii cu bună ştiinţă a unui raport de
expertiză fals. Expertul semnează o declaraţie privind cunoaşterea obligaţiilor şi răspunderii pe
care o poartă. Declaraţia semnată se anexează la procesul-verbal al şedinţei de judecată[1].

2.5 Închierea de amânare sau eșalonare a achitării taxei de stat

Taxa de stat reprezintă o sumă, care se determină în funcţie de caracterul şi valoarea

acţiunii - în acţiunile patrimoniale, iar în acţiunile nepatrimoniale şi în alte cazuri Legea taxei de
stat stabileşte proporţiile fixe a taxei de stat. Scopul achitării taxei de stat în cadrul procesului
civil este de a compensa parţial statului cheltuielile pentru asigurarea activităţii instanţelor
judecătoreşti. Totodată, achitarea taxei de stat, are drept scop şi ordonarea adresărilor cu rea-
credinţă în instanţă, întrucît povara suportării cheltuielilor de judecată cade pe seama părţii care a
pierdut procesul.
În conformitate cu dispoziţiile art.84 C.P.C., constituie obiect de încasare a taxei de stat
următoarele cereri adresate instanţei: cererea iniţială de chemare în judecată, cererea care vizează
pricinile examinate în procedură specială, cererea intervenientului principal, cererea
reconvenţională, cererea creditorului de eliberare a ordonanţei judecătoreşti, cererea de declarare
a insolvabilităţii, cererea de eliberare a titlului executoriu privind executarea hotărîrilor arbitrale,
cererile de apel, recurs şi revizuire, cererea de eliberare repetată a copiilor de pe actele
judecătoreşti[1].
Nu sînt supuse taxei de stat: cererile adresate instanţei în cursul desfăşurării procesului şi
care nu modifică caracterul sau valoarea taxabilă a cererii iniţiale, cererea de strămutare a

22
pricinii, cererea de recuzare, cererea de adoptare a hotărîrii suplimentare (art.250 pct.3 C.P.C.)
precum şi cererile prin care se exercită căile de atac împotriva hotărîrilor suplimentare privind
perceperea taxei de stat, care nu a fost percepută prin hotărîrea iniţială etc[12].
Sînt exceptate de la plata taxei de stat unele categorii de acţiuni şi organe, enumerate în
mod exhaustiv de art.4 pct.1 al Legii taxei de stat şi de art.85 alin.(1) al C.P.C, aplicate în mod
coroborat, dar şi în alte texte de lege speciale (ex.: art.353 din Codul Muncii, salariaţii sau
reprezentanţii acestora care se adresează în instanţele de judecată cu cereri de soluţionare a
litigiilor şi conflictelor ce decurg din raporturile prevăzute la art.348 (inclusiv pentru a ataca
hotărîrile şi deciziile judecătoreşti privind litigiile şi conflictele vizate) sînt scutiţi de plata
cheltuielilor judiciare (a taxei de stat şi a cheltuielilor legate de judecarea pricinii); art.27
alin.(6)din Legea nr. 105 din 13.03.2003 privind protecţiea consumatorului, la efectuarea
controlului de către organul abilitat, în baza reclamaţiei consumatorului, vînzătorul, prestatorul
suportă cheltuielile aferente, inclusiv pentru expertize şi încercări (testări), dacă acestea confirmă
necorespunderea produsului, serviciului cerinţelor prescrise sau declarate; art.19 din Legea nr.
1225 din 08.12.1992 privind reabilitarea victimelor represiunilor politice, litigiile în legătură cu
reabilitarea victimelor represiunilor politice se examinează în toate instanţele judecătoreşti fără a
se achita taxa de timbru).
Legislaţia civilă prevede,de asemenea,și facilităţi la plata taxei sub formă de scutire de
taxa de stat şi amînare sau eşalonare a plăţii taxei de stat, acordate în situaţiile şi în ordinea
stabilită. Aminarea constă în suspendarea momentului plăţii, de la depunerea cererii pină la data
stabilită de instanţă.
Eşalonarea constă în achitarea sumei taxei de stat în cel puţin două tranşe, mărimea cărora
poate fi diferită sau egală, la aprecierea instanţei.
Termenul de aminare sau eşalonare a achitării taxei de stat nu poate depăşi momentul
retragerii instanţei pentru deliberarea hotăririi. Dacă reclamantul nu a achitat taxa de stat în
termenul stabilit de instanţă, cererea va fi scoasă de pe rol şi restituită acestuia[12].
Dispoziţiile privind scutirea, amînarea sau eşalonarea plăţii taxei de stat sînt aplicabile atît
de instanţele de fond, cît şi de instanţele de apel şi recurs, cu excepţia judecării recursului
prevăzut de Secţiunea II-a din Capitolul XXXVIII al C.P.C., situaţie asupra căreia dispoziţiile
art.85 alin.(4) şi art.86 C.P.C. nu au incidenţă. In cazul în care reclamantul solicită scutirea
parţială sau totală, aminarea sau eşalonarea plăţii taxei de stat, instanţa emite o încheiere
motivată pentru soluţionarea acestei probleme, care este susceptibilă de recurs (art.99 C.P.C.). In
partea motivată a încheierii de soluţionare a problemelor legate de taxa de stat instanţa indică
motivele de fapt şi de drept care au condus la respectiva soluţie. Este de menţionat faptul că în

23
cazul scutirii reclamantului de la plata taxei de stat, în situaţiile prevăzute de lege, taxa de stat se
va incasa de la pîrît, prin hotărirea pronunţată (art.98 alin.(1) C.P.C.)[3].
Cererea de scutire de taxa de stat, amânarea sau eşalonarea acesteia trebuie să fie
depusă odată cu depunerea cererii de chemare în judecată. Solicitarea de scutire de taxă de stat,
amânarea sau eşalonarea acesteia poate fi inclusă chiar în cererea de chemare în judecată[10,12].
Persoana care cere scutirea de taxa de stat, amânarea sau eşalonarea acesteia trebuie să
anexeze dovada faptului că situaţia materială nu-i permite să achite taxa de stat la momentul
depunerii cererii de chemare în judecată (în cazul solicitării amânării sau eşalonării) sau în
genere nu o poate achita (în cazul solicitării de scutire).
Deci,instanţa de judecată, în vederea neîngrădirii dreptului părţilor privind accesul liber la
justiţie, la cerere, poate scuti persoana fizică sau juridică de plata taxei de stat, în urma justificării
situaţiei materiale a acesteia. Scutirea poate fi totală sau parţială, apreciindu-se în dependenţă de
cerere şi de dovezile prezentate[3,12]. Persoana juridică, solicitînd scutirea de plata taxei de stat,
urmează să probeze lipsa mijloacelor financiare, prezentînd probe pertinente în acest sens. În
calitate de probă pot servi: informaţia de la Inspectoratul fiscal privind existenţa şi situaţia
conturilor bancare, dările de seamă fiscale pentru ultimii ani, informaţia de la oficiul Cadastral
privind imobilele deţinute, informaţia de la SA „Registru” privind mijloacele de transport, pe
care le are în proprietate etc[4,6].
Pornind de la principiul respectării dreptului de acces liber la justiţie, consfinţit de
jurisprudenţa CEDO, în cadrul soluţionării cererilor privind acordarea facilităţilor la plata taxei
de stat, instanţele judecătoreşti urmează să examineze cu minuţiozitate fiecare caz concret pentru
a nu admite îngrădirea dreptului persoanei la „un tribunal”, conducîndu-se la soluţionarea acestor
cereri atît de normele dreptului naţional, cît şi de prevederile Convenţiei şi jurisprudenţei CEDO.
Totodată, dreptul de acces la un tribunal urmează a fi înţeles ca un drept de acces concret şi
efectiv, ceea ce determină instanţa de judecată de a supune adresarea oricărei persoane în justiţie
cu o restricţie pecuniară clară şi concretă, evidenţiind-o în conţinutul încheierii de contestare a
neajunsurilor la adresarea cu un instrument de atac, urmărind scopul de respectare a echilibrului
între necesitatea 4 asigurării bunei administrări în justiţie şi proporţionalitatea unei astfel de
restricţii[8].
Astfel,art.86 din Codul de procedură civlă prevede că pînă la etapa dezbaterilor judiciare,
judecătorul sau instanţa judecătorească soluţionează cererile părţilor privind amînarea sau
eşalonarea plăţii taxei de stat ţinînd cont de situaţia lor materială. Dacă reclamantul nu a plătit în
termen taxa de stat, instanţa scoate cererea de pe rol[12,5]. Persoanele juridice declarate în stare
de insolvabilitate, la introducerea în instanţa de judecată a acţiunilor de urmărire a creanţelor
debitoare, de anulare a actelor juridice fictive sau frauduloase, a garanţiilor acordate, a
24
tranzacţiilor încheiate şi a actelor de transfer de proprietate, precum şi la atacarea hotărîrilor
judecătoreşti adoptate pe marginea acestor litigii, plătesc taxa de stat după examinarea cauzei,
dar nu mai tîrziu de 6 luni din data adoptării de către instanţa de judecată a hotărîrii. Dacă
instanţa a dispus amînarea sau eşalonarea taxei de stat, stabilind un termen pentru achitare şi
ulterior a scos cererea de pe rol pentru nerespectarea acestuia, precum şi în cazul dacă cererea a
fost scoasă de pe rol în temeiurile prevăzute de art. 267 lit. a) şi b) CPC, reclamantul achitînd
parţial taxa şi aceasta nefiindu-i restituită, la depunerea repetată a acestor cereri, se va achita
numai diferenţa rămasă neplătită.
Scutirea reclamantului de taxa de stat în instanţa de fond nu-l scuteşte de plata taxei pentru
depunerea cererii de apel, dacă nu a înaintat un demers în acest sens şi nu a prezentat probe
pertinente[12].

25
 Capitolul III: Aspecte practice
Speță
A. Trifan Chiril a înaintat o acțiune către fosta sa soție,căsătoria cu care a desfăcut-o la 17
august 2010, despre stabilirea la domiciliul său, al locului de trai a fiicei Ana, născută
la 1 iulie 2009.
În fapt, motivând pretențiile sale, a indicat că locuiește, împreunăcu mama sa, aptă de
muncă, într-un apartamnet cu două camere bine amenajat. După profesie este pedagog, are studii
superioare și se află în relații bune cu fiica.
Având probleme de sănătate, pîrîta adeseori este internată în spital, de aceea fiica locuiește
mai mult cu reclamantul. În calitate de martori,Trifan Chiril a solicitat să fie citați în judecată
vecinii Dina Pușcaș și Doina Surdu.

1. Identificați actele judecătorului de pregătire a pricinii pentru dezzbateri judiciare.

2. Întocmiți o încheiere de pregătire a pricinii către dezbaterile judiciare.

Soluționarea speței
A În cazul dat, judecătorul, sau după caz, completul de judecată cheamă reclamantul pentru
a-l audia privitor la pretențiile sale, îi explică drepturile și obligațiile sale, i-a măsuri pentru
concilierea părților. Precum și va expedia pîrîtului, copiile de pe cererea de chemare în judecată
și de pe înscrisurile anexate la ea pentru confirmarea pretențiilor reclamantului și stabilește data
pînă la care pîrîtul urmează să prezinte o referință scrisă privind acțiunea reclamantului și toate
probele necesare. Un alt act al judecătorului emis pe cauza dată va fi citarea în ședința de
judecată a martorilor, care sunt din partea reclamantului, și anume, vecinii Dina Pușcaș și Doina
Surdu. De asemenea, va soluționa problema intervenirii în proces a intervenienților, care pot
aduce anumite elucidări asupra cauzei date. Ca de exemplu, medicul care poate confirma sau
infirma, starea de sănătate reală în care se află pîrîta.
B ÎNCHEIERE

20 noiembrie 2016 mun.Chișinău

Judecătorul N.P a Judecătorie Chișinău(sediul central) examinînd acțiunea lui Trifan Chiril
de stabilire a domiciliul fiicei la locul său de trai,constatînd că dispune de suficiente materiale
pentru judecarea cauzei, în conformitate cu art.190 C.P.C

26
 DISPUNE
A fixa termenul de judecare a cauzei pentru 02.02.2018, Judecătoria ChiȘinău,sediul
central,str.Zelinski 13, bir.3:
A cita:
Reclamantul Trifan Chiril
Pîrîtul Curjos Valeria
Reprezentantul pîrîtei av.Lapușnean Igor
Martorii Dina Pușcaș și Doina Surdu.

Judecător Semnătura

27
 Concluzie
Elaborarea lucrării de an, a jucat un rol destul de determinat în structurarea și înțelegerea
tuturor prevederilor și particularităților cu privire la încheierile ce trebuie sau se pot emite la faza
pregătirii pricinii pentru dezbaterile judiciare,de înțelegere a specificului încheierilor date.
Aceasta este o necesitate,deoarece ne determină de a face o analiză,o subînțelegere a tuturor
cunoștințelor acumulate pe parcursul anilor. Suportul teoretic constituie un început important
pentru cariera juridică.
Deci,obiectivul general al tezei îl constituie :cunoașterea principiilor fundamentale ale
dreptului,Formarea deprinderilor profesioanle prin aplicarae metodelor eficiente de analiză și
cercetare,Cunoașterea actelor normative care reglementează condițiile de emitere a încheierilor
date,Formarea unei culturi juridice derivate dintr-o pregătire temeinică,Evidențierea problemei și
analizareaei în teorie etc. Efectul lucrării este dat de dezvoltarea aptitudinilor de analiză a
informațiilor cunoscute și prelucrarea acestora. Analiza și cunoașterea tuturor prevederilor și
particularităților cu privire la încheierile ce trebuie sau se pot emite la faza pregătirii pricinii
pentru dezbaterile judiciare duce la facilitarea inserției tinerilor pe piata muncii și cresterea
gradului de ocupare a acestora datorită noilor competente dobîndite, contribuind la dezvoltarea
unei forțe de muncă productive.
Obiectivul general al practicii este determinat de scopul lucrării,care este:
Consolidarea și adîncirea cunoștințelor juridice general –teoretice și speciale căpătate pe
parcursul anilor de studii,Studierea și cercetarea literaturii de profil și a legislației în
vigoare,Lărgirea cunoștințelor teoretice,Studierea aspectelor de bază ale încheierii-ca act de
dispoziție a instanței de judecată ,Creșterea gradului de pregătire practică în domeniul de
specializare .
Astfel,menționăm că sarcinile etapei de pregătire a pricinii pentru dezbateri constau în
asigurarea unei judecăţi juste şi în termen rezonabil a cauzei. Deci,scopul acestei faze rezidă în
sarcina judecătorului de a pregăti pricina civilă pentru dezbaterile judiciare, întrucît de faptul cît
de bine judecătorul a organizat pregătirea pricinii pentru dezbaterile judiciare, inclusiv prin
implicarea părților la realizarea acestei sarcini, depinde respectarea termenului rezonabil de
examinare a cauzei. Pregătirea pricinii pentru dezbaterile judiciare prezintă o importanţă atît
pentru părţi, cît şi pentru instanţă,fiind momentul în care, astfel cum se afirmă în limbajul
practicienilor ” se leagă procesul”.
Deci,teza de an joacă un rol esențial pentru viitorul tînărului student,deoarece are loc un proces
de cunoaștere și integrare.

28
 Bibliografie

Acte normative și legislative:

1. Cod de procedură-civilă al Republicii Moldova,publicat la 12.06.2003 în
Monitorul Oficial,Nr.111-115,actualizat la 28.03.2017.
2. Codul de executare al Republicii Moldova nr.443 din 24.12.2014,publicat în
Monitorul Oficial la 03.03.2005,intrat în vigoare la 01.07.2005.
3. Legea taxei de stat Nr.1216 din 03.12.1992,publicat în Monitorul Oficial
02.04.2004.
Literatură:
4. Cojuhari A.ș.a Drept procesual-civil.Partea special.Curs universitar.Chișinău,USM
2009.
5. Dorfman I.Drept procesual-civil.Chișinău 2005.
6. Leș I.Tratat de drept procesual-civil.Editura ALL BECK,București.
7. Leș I.Principii și instituții de drept procesual-civil,volumul 2.Editura Lumina Lex
1999.
8. Răducan G.Drept procesual-civil.Editura ALL BECK,București 2005.
9. Pisarenco O.Drept procesual-civil.Note de curs.Ediția a 2.Chișinău 2012.
10. Prisac A.Drept procesual-civil.Editura Cartier.

Pagini web de specialitate:

11. http://www.justice.gov.md/public/files/file/studii/studii_srsj/1.1.2._p.1_STUDIU_
PRIVIND_CALCULAREA_CHELTUIELILOR_DE_JUDECATA.pdf
12. http://www.egd.ase.md/drept_privat/files/manualul-al-judecatorului.pdf
13. http://bizlaw.md/wp-content/uploads/2017/01/Pregtirea-cauzelor-civile-pentru-
dezbaterile-judiciare.pdf
14. http://www.stiucum.com/drept/drept-civil/Capacitatea-de-folosinta-a-
per73287.php
15. https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/drept-procesual-civil-partea-
speciala/procedura-arbitrala/.

29
30
31