Tema 1 Noţiuni introductive în dreptul execuţional civil

1. Natura juridică a executării silite

Sarcina procedurii de executare este de a contribui la realizarea drepturilor

creditorilor recunoscute printr-un document executoriu prezentat spre executare, în
modul prevăzut de lege.
Susţinînd afirmaţia potrivit căreia executarea silită constituie baza dreptului
execuţional civil, o atare precizare ar conduce la concluzia că, executarea silită are
natura unei activităţi jurisdicţionale, numai că actele îndeplinite în cursul executării
silite prin specificul lor se apropie de natura actelor administrative, împrejurare
care a determinat şi exprimarea opiniei potrivit căreia executarea silită constituie o
activitate administrativă, care intră în domeniul funcţiei executive a statului.
În susţinerea primei poziţii se remarcă că, executarea silită nu constituie o
activitate distinctă de acţiunea civilă, ci apare ca o fază succesivă a procesului
civil, pentru obţinerea realizării efective a dreptului subiectiv încălcat. Specificul
procedurii de executare și, implicit, al normelor de drept ce reglementează
activitățile de executare silită, rezidă în orientarea procedurii în cauză spre
asigurarea realizării drepturilor stabilite prin hotărâri (încheieri, ordonanțe etc.)
judecătorești. Acest moment demonstrează prompt legătura indisolubilă existentă
între procesul civil și procedura de executare. Dar în acelaşi timp nu putem ignora
faptul, că activitatea execuţională are şi unele componente specifice activităţii
executive, care prezintă trăsături particulare, faţă de judecata propriu-zisă. O atare
împrejurare, a justificat de fapt, acreditarea opiniei potrivit căreia executarea silită
ar avea mai degrabă un caracter mixt, atît jurisdicţional, cît şi administrativ.
Activitatea desfăşurată de organele de executare silită nu poate fi totuşi
identificată în toate detaliile sale cu activitatea de judecată. În primul rînd, este de
observat că activitatea de executare nu se materializează în administrarea unor
dovezi pentru stabilirea dreptului urmărit a fi realizat în justiţie. Pe de altă parte,
executarea apare în principiu ca o fază ulterioară a recunoaşterii dreptului afirmat
prin acţiune pe cale judecătorească.
 Totodată, este de menţionat faptul că, în activitatea de executare silită
executorul judecătoresc nu se află sub controlul instanţei judecătoreşti, decît în
cazul contestaţiei la executare (actele executorului pot fi contestate în instanţă),
care pune în discuţie actele de executare ilegale şi prejudiciabile. Astfel, o
asemenea procedură de executare dobîndeşte parţial un caracter jurisdicţional, în
ipoteza învestirii instanţei cu contestaţie la executare. Indiferent de faptul dacă,
instanţa anulează actele de executare ilegale sau respinge contestaţia, reţinînd
caracterul legal şi neprejudiciabil al actelor de executare.
În final, concluzionăm că, odată ce în doctrina juridică s-a introdus
principiul separaţiei celor trei puteri în stat s-a consolidat şi opinia, potrivit căreia,
executarea silită este o activitate cu caracter administrativ, judecata şi executarea
ţinînd de două funcţii dinstincte în stat: 1) judecata de puterea judiciară;
2) executarea de puterea executivă.

2. Noţiunea dreptului execuţional civil. Obiectul, metoda şi sistemul dreptului

execuţional civil
Hotărîrea judecătorească conferă dreptul celui care a cîştigat procesul de a
solicita să valorifice drepturile ce rezultă din această hotărîre pe cale silită, dacă
debitorul nu-şi execută obligaţia benevol.
Executarea silită – este procedura prin mijlocirea căreia creditorul titularul
dreptului recunoscut printr-o hotărîre judecătorească sau un alt titlu executoriu,
constrînge, cu concursul organelor de stat specializate, pe debitorul său, care nu-şi
execută obligaţiile de bună voie, de a şi le aduce la îndeplinire în mod silit.
În literatura de specialitate s-a stabilit că odată ce legea recunoaşte şi
garantează persoanelor drepturi subiective şi interese legitime, ea trebuie să le pună
la dispoziţie şi un mijloc legal pentru realizarea lor, cu posibilitatea constrîngerii
prin urmărirea silită a debitorului. Altfel, dreptul recunoscut printr-o hotărîre
judecătorească intrată în puterea lucrului judecat, ar fi o simplă aparenţă, o iluzie,
în timp ce hotărîrea judecătorească ar deveni inutilă.
 Dreptul execuţional civil este o ramură de drept autonomă, care include în
sine totalitatea normelor ce reglementează relaţiile care apar între executorul
judecătoresc şi participanţii la procedura de executare în vederea executării
documentelor executorii.
Obiectul dreptului execuţional civil îl constituie însăşi procedura de
executare, adică activitatea executorului judecătoresc şi a participanţilor la
procedura de executare.
Dreptul execuţional civil reglementează relaţiile sociale prin metoda:
a) disponibilităţii care presupune că procedura de executare silită poate fi pornită
doar la cererea creditorului sau reprezentantului acestuia, cu excepţia cazurilor de
executare imediată, cînd instanţa trimite din oficiu titlu executoriu executorului
pentru executare silită. În cadrul procedurii de executare creditorul este în drept să
renunţe la executare (reclamantul să renunţe la acţiune) şi ambele părţi pot încheia
o tranzacţie.
b) admisibilităţii ce presupune faptul că majoritatea normelor execuţional civile
admit sau interzic unul sau alt comportament al executorului judecătoresc şi
participanţilor la procedura de executare.
Sistemul dreptului execuţional civil se compune din norme cu caracter
general şi special:
Normele generale sunt cuprinse în Cartea I, Titlul I al Codului de Executare,
întitulat “Dispoziţii generale”, care stabilesc sarcina şi scopul procedurii de
executare, izvoarele dreptului execuţional civil, principiile care guvernează
executarea silită şi organele de executare şi în Titlul II întîtulat “Executarea silită a
documentelor executorii”, ce se referă la documentele executorii, actele şi
termenele de executare, cheltuielile de executare, participanţii la procedura de
executare, drepturile şi obligaţiile lor.
Normele speciale reglementează toate etapele procedurii de executare stabilind
ordinea de urmărire, sechestrare şi vînzare a bunurilor debitorului, modalitatea de
satisfacere a creanţelor creditorilor şi procedura de contestare a actelor
executorului judecătoresc.
3. Corelaţia dreptului execuţional civil cu alte ramuri de drept
Avînd un obiect propriu de reglementare şi dispunînd de metode specifice de
reglementare, dreptul execuţional civil reprezintă o ramură atunomă în sistemul de
drept, aflîndu-se într-o strînsă legătură cu celelalte ramuri de drept.
Drept execuțional civil - Dreptul procesual civil fără de care nu s-ar justifica în
esenţă existenţa dreptului execuţional civil, după cum şi dreptul procesual civil ar
fi însă ineficient în afara dreptului execuţional civil, care are menirea să aducă la
îndeplinire soluţia dată de judecător în hotărîrea judecătorească ce intră în puterea
lucrului judecat, ceea ce constituie finalitatea sau scopul oricărei acţiuni civile.
Drept execuțional civil - Drept material civil constituie o corelaţie de importanţă
majoră, aşa cum dreptul material fixează limitele urmăririi patrimoniului
debitorului şi facilitează înţelegerea raţională a listei bunurilor exceptate de la
urmărire silită. Normele dreptului material civil, poartă uneori un caracter mai
explicit, cînd este vorba de executarea anumitor obligaţii ce decurg din contractele
civile.
Drept execuțional civil - Drept administrativ această corelaţie vine să elucideze
particularităţile executării silite a hotărîrilor instanţei de contencios administrativ.
Drept execuțional civil - Dreptul familiei această corelaţie evidenţiază momentele
tangenţiale cînd este vorba de executarea silită a hotărîrilor prin încasarea pensiei
de întreţinere, privind decăderea din drepturile părinteşti, încuviinţarea adopţiei,
instituirea tutelei şi curatelei.
Drept execuțional civil - Drept muncii codul de executare cuprinde dispoziţii
speiciale în ceea ce priveşte particularităţile de executare silită a hotărîrilor
referitoare la reintegrarea în serviciu, încasarea salariului ratat şi a prejudiciului
cauzat.
Drept execuțional civil - Drept locativ acestei corelaţii i se acordă o importanţă
deosebită, aşa cum, legiuitorul a considerat de cuviinţă să stipuleze minuţios
procedura de evacuare silită din spaţiul locativ, precum şi de instalare silită în
spaţiul locativ.
4. Izvoarele dreptului execuţional civil
Legislația privind executarea silită include Codul de executare al Republici
Moldova, Legea nr.113/2010 privind executorii judecătorești, Codul de procedură
civilă nr.225/2003, Codul contravențional nr.208/2008, Hotărârea Guvernului
nr.886/2010 cu privire la aprobarea Regulamentului privind modul de determinare
a mărimii taxelor pentru efectuarea actelor executorului judecătoresc și a spezelor
procedurii de executare etc.
Trebuie însă să recunoaștem că legislația privind executarea nu poate fi enumerată
exhaustiv, ea cuprinzând atât norme de procedură codificate, cât și norme de
procedură care se regăsesc în legi materiale, aplicabile pentru realizarea drepturilor
creditorului. Hotărârile Curții Europene pentru Drepturile Omului și Hotărârile
Curții Constituționale relevante pentru această procedură sunt parte integrantă a
legislației privind executarea.
Codul de Executare reglementează raporturile juridice, ce apar la executarea silită
a actelor judecătorești şi a actelor altor organe, stabileşte sarcinile şi principiile de
executare, împuternicirile executorului judecătoresc, actele supuse executării silite,
procedura de sechestrare şi vînzare a bunurilor debitorului, executarea hotărîrilor
privind efectuarea de către debitor a unor altor obligaţii (de a face sau de a nu face
ceva), modul de satisfacere a creanţelor creditorilor, contestarea actelor
executorului judecătoresc, întoarcerea executării, repartizarea cheltuielilor de
executare.
Codul de Procedură Civilă reglementează modalităţile de calculare a termenelor
de prezentare a documentului executoriu spre urmărire, amînarea şi eşalonarea
executării hotărîrii, schimbarea modului și ordinii de executare, reconstituirea
procedurii de executare pierdute, procedura de executare silită a hotărîrilor
arbitrale, recunoaşterea hotărîrilor judecătoreşti străine şi a hotărîrilor arbitrale
străine.
Codul administrativ stipulează că hotărîrea instanței de contencios administrative
se execută în termenul stabilit în dispozitivul ei, dacă legea nu prevede altfel. Dacă
nu este fixat termenul, se execută în cel mult 30 de zile.
Codul vamal reglementează procedura contestării actelor administrative ale
organelor vamale şi acţiunile sau inacţiunile colaboratorilor vamali.
Codul muncii reglementează jurisdicţia muncii, obiectul şi principiile jurisidicţiei
muncii, clasificarea litigiilor de muncă, procedura de soluţionare a litigiilor
individuale şi conflictelor colective de muncă, declararea grevei şi limitele ei
legale, răspunderea pentru organizarea grevei ilegale, Însă în CM nu este
reglementată problema executării hotărîrilor judecătoreşti, dacă angajatorul nu
acţionează în conformitate cu dispoziţiile hotărîri judecătoreşti. În astfel de cazuri,
se vor aplica procedura generală de executare a hotărîrilor judecătoreşti;
Codul civil reglementează urmărirea cotei-părţi din bunurile proprietate comună
pe cote-părţi şi în devălmăşie, succesiunea de drept în cadrul reorganizării
persoanei juridice, vînzarea bunului gajat, distribuirea mijloacelor băneşti obţinute
în urma vînzării;
Codul familiei stabileşte forma şi conţinutul contractului privind plata pensiei de
întreţinere, cuantumul şi condiţiile de plată a pensiei, modul de încheiere,
executare, modificare, reziliere şi declarare a nulităţii contractelor cu privire la
plata pensiei de întreţinere;
Codul fiscal prevede competenţa organelor fiscale în executare silită a obligaţiilor
fiscale, consfinţeşte o procedură specială de urmărire a bunului contribuabililului şi
organizarea licitaţiei bunurilor sechestrate.
Convenţiile şi tratatele internaţionale la care RM este parte constituie un izvor
primordial izvoarelor naționale, astfel încît dacă o normă națională stabilește altfel
decît prevederile internaționale se aplică reglementările internaționale.

5. Normele de executare silită. Acțiunea lor în timp, în spaţiu şi asupra

persoanei
 Normele de drept execuţional civil reprezintă o măsură de reglementare a
conduitei executorului judecătoresc şi participanţilor la procedura de executare, în
cadrul punerii în executare silită a documentelor executorii.
Acţiunea asupra persoanelor presupune principiul egalităţii în faţa legislaţiei
execuţionale a tuturor persoanelor indiferent de originea socială, naţionalitate,
etnie, limbă, religie, apartenenţă politică, principiu consfinţit în Constituţia RM, ce
se aplică în egală măsură cetăţenilor RM, cetăţenilor străini şi apatrizilor, sub
condiţia reciprocităţii cu statul de cetăţenie al străinului sau de domiciliu al
apatridului. Principiul egalităţii se referă şi la persoanele juridice indiferent de tipul
de proprietate şi de forma organizatorico-juridică.
Acţiunea normelor de executare silită în timp consacră principiul
neretroactivităţii legii, adică de la data intrării în vigoare a noii legi de executare,
efectele legii vechi încetează, dacă legea nouă nu prevede altfel. Actele efectuate
sub imperiul legii vechi rămîn valabil efectuate, dacă au fost respectate dispoziţiile
legii respective, iar după intrarea în vigoare a legii noi, actele de executare vor fi
efectuate potrivit prevederilor acesteia. Rezultă deci că normele de executare silită
nu retroactivează şi nici nu ultraactivează, ci sunt de imediată aplicare.
Acţiunea normelor de executare silită în spaţiu. Legislaţia privind
executarea silită include Codul de Executare al RM, Legea privind executorii
judecătoreşti şi alte acte normative care nu contravin Constituţiei RM şi tratatelor
internaţionale la care RM este parte. Dacă, în tratatul internaţional sunt stabilite
alte reglementări, decît cele prevăzute de legislaţia internaţională, atunci se aplică
prevederile tratatului internaţional.
Executarea hotărîrilor judecătoreşti străine este posibilă numai după învestirea
lor cu formulă executorie de către instanţele din RM, după verificarea condiţiilor
impuse de legislaţia internaţională:
- hotărîrea să fie definitivă potrivit legii statului unde a fost pronunţată;
- instanţa care a pronunţat-o să fi fost competentă să judece procesul;
- să existe reciprocitate în ceea ce priveşte efectele hotărîrilor străine între RM şi
statul a cărui instanţă a pronunţat hotărîrea.
6. Principiile executării silite
Principiul legalităţii conform căruia organele de executare silită asigură
executarea silită a documentelor executorii în strictă conformitate cu Codul de
Executare, Legea privind executorii judecătoreşti şi alte acte normative.
Dat fiind faptul că procedura de executare prin esența sa implică o serie de acte de
constrângere, importanța respectării principiului legalității este evidentă. Acest
principiu constituie garanția realizării sarcinilor și scopului procedurii de
executare stabilite la art. 1 CE. Respectarea acestui principiu implică și asigură de
fapt respectarea tuturor celorlalte principii și norme enunțate în Codul de
executare, cât și în alte acte cu incidență în domeniul executării silite. Astfel,
executorii judecătorești vor aduce la îndeplinire documentele executorii doar în
modul prevăzut de cod și alte acte normative.
În contextul analizei principiului legalității este necesar a ține cont de prezumția
legalității actului executorului judecătoresc, instituită de art. 3 al Legii nr.
113/2010 privind executorii judecătorești. Acest beneficiu de prezumție a
legalității pune în valoare rolul și importanța atribuțiilor delegate de stat
executorului judecătoresc. Sub aspect practic, norma respectivă, raportată la
prevederile Titlului V al Cărții I a Codului de executare, indică expres asupra
faptului că orice act al executorului judecătoresc dacă acesta nu a fost declarat
ilegal de instanța de judecată va fi considerat legal. Subsecvent, pentru a întemeia
răspunderea disciplinară sau penală pentru acțiuni procesuale ale executorului
judecătoresc este necesară constatarea ilegalității actului întocmit de executor –
lucru important a fi reținut de participanții la procedura de executare, care
consideră că printr-un act al executorului judecătoresc le-a fost încălcat vreun
drept.
Principiul egalităţii - modul şi condiţiile de punere în executare a documentelor
executorii se extind asupra persoanelor cu funcţie de răspundere şi persoanelor
fizice fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, religie, limbă, opinie,
apartenenţă politică, avere sau origine socială şi asupra tuturor persoanelor
juridice indiferent de tipul de proprietate şi de forma organizatorico-juridică.
Consfințind acest principiu, legiuitorul a urmărit ideea ca niciuna din calitățile
înnăscute ale persoanei – rasa, naționalitatea, sexul, originea socială – să nu
determine modul de aplicare a prevederilor ce reglementează procedura de
executare. În egală măsură, criteriile care țin de libertatea opiniei, confesiei,
apartenenței politice, cât și cele ce derivă din situația materială a persoanei tot au
fost stabilite de legiuitor ca inadmisibile pentru a justifica o diferență de tratament
în procedura de executare. Potrivit articolului comentat, modul și condițiile de
punere în executare a documentelor executorii sunt identic aplicabile și
persoanelor cu funcții de răspundere, cât și persoanelor juridice, indiferent de tipul
de proprietate și forma juridică de organizare. Totuși, legislația națională cuprinde
norme speciale privind derularea procedurilor de executare în situațiile când în
calitate de parte a procedurii apare statul sau autoritățile/instituțiile finanțate din
bugetul public național. Acest lucru e valabil atât în cazul când statul apare în
calitate de debitor, cât și atunci când acesta este creditor.
Statul poate legifera cu prudență maximă derogări justificate de la principiul
egalității, fără a-i afecta esența. Adică, scopul legitim al derogărilor legale trebuie
să ajute subiecții de drept să beneficieze de șanse egale în apărarea efectivă a
drepturilor și intereselor acestora. La etapa executării silite, ajutorul statului pentru
anumite categorii de persoane este în deosebi de necesar.
Principiul disponibilităţii – creditorul dispune de dreptul de a cere executarea
silită a documentelor executorii, precum şi de a renunţa la executarea începută sau
de a amîna pornirea ei, în limitele prescripţiei dreptului stabilit. Părţile pot cere
executarea documentului executoriu prin încheierea unei tranzacţii.
Disponibilitatea are la bază ideea liberei exprimări a voinței creditorului vis-a-vis
de pornirea, încetarea și amânarea executării silite a documentelor executorii.
Legiuitorul indică aspectele procedurii de executare cărora li se aplică principiul
disponibilității, acestea fiind cel de intentare, renunțare sau amânare a executării
silite. Totuși, acestea nu sunt exhaustiv enumerate, or, precum arată normele
Codului de executare, principiul disponibilității se manifestă și la alte momente ale
procedurii de executare – determinarea persoanei căreia i se vor transmite bunurile
la păstrare, alegerea modalităților în care se va face executarea silită etc. Existența
acestui principiu a determinat definirea procedurii de executare drept procedură
prin care creditorul realizează drepturile sale. Așadar, e un principiu care pune în
valoare rolul activ și maximal important al creditorului în procedura de executare.
Principiul umanismului – modul şi condiţiile de punere în executare a
documentelor executorii se stabilesc pe baza principiului respectării drepturilor
omului şi nu pot avea ca scop pricinuirea suferințelor fizice şi morale sau a
prejudiciilor material.
Chiar dacă prin esența sa procedura de executare presupune limitarea sau
intervenția în realizarea anumitor drepturi și libertăți fundamentale, principiul dat
statuează clar că ele nu pot avea drept scop pricinuirea de suferințe fizice și morale
sau de prejudicii materiale. Altfel zis, acestea sunt justificate atât timp, cât duc la
executarea silită a documentului executoriu și restabilirea drepturilor altei
persoane (a creditorului), dar nu urmăresc umilirea debitorului sau limitarea
inutilă a drepturilor sale.
Principiul limbii desfăşurării procedurii de executare şi dreptului la interpret
– procedura de executare se desfăşoară în limba de stat. Dacă participanţii la
procedura de executare nu posedă limba de stat, au dreptul de a lua cunoştinţă de
actele procedurii de executare şi de a vorbi prin interpret.
E de reținut că spre deosebire de reglementările CPC, Codul de executare nu
prevede opțiuni pentru a desfășura procedura de executare în altă limbă, decât cea
de executare. La fel, atragerea interpretului este un drept al părții în procedura de
executare, dar nu și o obligație a executorului judecătoresc.
Totuși dacă partea în procedura de executare (creditor sau debitor) nu înțelege
actele perfectate în scris în limba română de către executorul judecătoresc, trebuie
ea însăși să se preocupe din cont propriu de traducerea acestora. Executorii
judecătorești nu trebuie să traducă nici verbal, nici în scris actele lor procedurale.
Principiul independenţei executorului judecătoresc – la executarea
documentelor executorii, executorul judecătoresc este independent şi se supune
numai legii. Orişice imixtiune în activitatea de executare a documentelor
executorii este inadmisibilă şi atrage răspunderea legală. Cerinţele înaintate de
executorul judecătoresc în modul stabilit de lege sunt obligatorii pentru toate
autorităţile publice, persoanele juridice, persoanele cu funcţie de răspundere şi
persoanele fizice. Persoanele care nu execută cerinţele executorului judecătoresc
poartă răspundere în conformitate cu legea, dar totodată participanţii la procedura
de executare şi alte persoane interesate pot ataca actele executorului în
conformitate cu legea.
Independența executorului judecătoresc este o condiție indispensabilă a eficienței
procedurii de executare. De reținut e că executorul urmează să realizeze toate
acțiunile sale ghidându-se în exclusivitate de lege – ceea ce înseamnă pe de o
parte, obligația executorului de a nu admite orice influențe sau conflicte de
interese, iar pe de altă parte – obligația tuturor celorlalți (terți, părți a procedurii,
autorități etc.) de a exclude orice tentative de intervenție, în afara legii, în
procedura de executare. Mecanismele instituite de legiuitor pentru a garanta
independența executorului judecătoresc sunt în cea mai mare parte de natură
juridică-procesuală – posibilitatea autorecuzării sau a recuzării, norme speciale
privind competența pornirii urmării penale în privința executorului judecătoresc și
unele limitări privind ridicarea bunurilor sau actelor aferente procedurii de
executare, posibilitatea aplicării sancțiunilor contravenționale pentru neexecutarea
obligațiilor stabilite de Codul de executare și nerespectarea cerințelor executorului
judecătoresc.