1.

Noţiunea dreptului procesual civil

Definim dreptul procesual civil ca acea ramură a sistemului dreptului,

alcătuită din ansamblul normelor juridice care reglementează organizarea judiciară,
competenţa organelor de jurisdicţie, activitatea de judecată şi cea de executare
silită, precum şi raporturile care se nasc între participanţii la aceste activităţi,
desfăşurate în scopul soluţionării proceselor şi cererilor privind drepturile civile ori
interesele legitime care se pot realiza numai pe calea justiţiei.
Ansamblul normelor dreptului procesual civil (conţinutul dreptului procesual
civil) este grupat în instituţiile dreptului procesual civil.
Instituţiile dreptului procesual civil sunt următoarele : acţiunea civilă;
participanţii la procesul civil; competenţa organelor jurisdicţionale; actele de
procedură şi termenele procedurale; judecata în primă instanţă; judecata în apel;
căile extraordinare de atac; recursul în interesul legii; procedura necontencioasă;
arbitrajul; procedurile speciale şi executarea silită.
Expresia „drept procesual civil” este folosită în sensul de :
- ramură de drept, adică de ansamblu de norme juridice, sens folosit în definiţia de
mai sus;
- element al conţinutului raportului juridic procesual civil, adică de posibilitate
recunoscută de legea procesual-civilă persoanei al cărei drept subiectiv civil sau
interes legitim a fost nerespectat, nesocotit sau încălcat, precum şi persoanei care a
nesocotit dreptul sau interesul, de a folosi mijloacele procesuale care alcătuiesc
acţiunea civilă, în vederea protecţiei sau realizării dreptului ori interesului respectiv
ori pentru a se apăra;
- ramură a ştiinţei juridice, care are ca obiect de cercetare dreptul procesual civil ca
ramură de drept.
După părerea unor autori, dreptul procesual civil este ramura de drept, ce
cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementează relaţiile sociale ce apar
între instanţa de judecată şi participanţii la proces în cadrul realizării justiţiei pe
cauzele civile.
Pornind de la definiţia dată dreptului în ansamblu, suntem întru totul de
acord cu opinia juristului V. Ciobanu care defineşte dreptul procesual civil drept
sistem de norme juridice care reglementează modul cum este organizată şi se
desfăşoară acthitatea de judecată a pricinilor privitoare la drepturile şi interesele
civile, legitime, precum şi modul în care sunt duse la îndeplinire (sunt executate)
hotărârile judecătoreşti sau alte titluri executorii.
Astfel, rezultă că procesul civil cuprinde activitatea desfăşurată de: instanţă,
părţi, organul de executare şi alte organe sau persoane care participă la înfăptuirea
justiţiei în pricinile civile, precum şi raporturile dintre aceşti participanţi în vederea
realizării sau stabilirii drepturilor ori intereselor civile deduse judecăţii şi executării
silite a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii conform procedurii
stabilite de lege.
Procesul civil prezintă unele particularităţi esenţiale, în continuare
examinăm câteva dintre cele mai semnificative:
a) caracterul complex al procesului civil. Această trăsătura decurge din natura
activităţii de jurisdicţie, care implică cu nece sitatc îndeplinirea ane: multitudini de
acte procedurale:
b) realizarea activităţii judiciare cu participarea părţilor şi a altor subiecţi
procesuali;
c) activitatea judiciară se desfăşoară după reguli riguros determinate de lege;
d) realizarea activităţii judiciare într-o cauză civilă conc retă. Spre deosebire de
acthitatea legislativă care urmăreşte edictarea unor norme de conduită generale şi
impersonale, cea judi ciară vizează aplicarea legii la cazurile concrete, respectiv în
liti giile civile.

2. Obiectul dreptului procesual civil

Obiectul dreptului procesual civil îl formează raporturile juridice ce se

stabilesc între participanţii la proces în cadrul activităţii de examinare şi
soluţionare a cauzelor civile. Este necesar a face deosebire între obiectul procesului
civil şi obiectul dreptului procesual civil.
Obiectul procesului civil, ca activitate a instanţei de judecată la înfăptuirea
justiţiei care evoluează într-o anumită formă procesuală, îl constituie cauzele civile
concrete.
Obiect al dreptului procesual civil ca ramură de drept îl constituie însuşi
procesul civil, adică activitatea instanţei de judecată, a altor participanţi la proces,
precum şi activitatea organelor ce pun în executare hotărârile instanţei de judecată.

3. Corelaţia dintre dreptul procesual civil şi alte ramuri de drept

Dreptul procesual civil reprezintă o ramură autonomă a dreptului, dar nu este

izolat de celelalte ramuri, aflându-se într-o strânsă legătură cu acestea. Gradele de
interdependenţă pot fi diferite, dar existenţa lor nu poate fi contestată.
 La baza dreptului procesual civil, ca de altfel la baza oricărei ramuri de
drept, stau normele fundamentale ale dreptului constituţional care stabilesc
principiile dreptului în ansamblu. Constituţia Republicii Moldova consacră un
capitol distinct autorităţii judecătoreşti (Capitolul IX). Astfel, art.114 prevede
"Justiţia se înfăptuieşte în numele legii numai de instanţele judecătoreşti", iar
art.116 alin.(i) stipulează "Judecătorii instanţelor judecătoreşti sunt independenţi,
imparţiali şi inamovibili, potrivit legii". Tot în acest capitol mai sunt prescrise şi
principiile publicităţii, limba de procedură şi dreptul la interpret.
Corelaţia dintre dreptul procesual civil şi dreptul civil este cea dintre
conţinut şi formă.
Dreptul civil este drept material sau substanţial, iar dreptul procesual civil este
drept formal, procesual. Dreptul procesual civil reprezintă aspectul sancţionator al
dreptului civil material, deoarece îi conferă acestuia eficacitate prin folosirea
constrângerii de stat atunci când obligaţiile născute în cadrul raporturilor de drept
civil nu sunt executate de bună voie.
O strânsă conexiune există între dreptul procesual civil şi dreptul procesual
penal, ea este determinată de obiectul de reglementare al celor două ramuri de
drept.
Într-adevăr, ambele ramuri de drept au ca obiect reglementarea modului în care se
realizează activitatea judiciară. Natura obiectului de reglementare determină şi
existenţa unor principii şi instituţii asemănătoare. Cele mai semnificative
asemănări se concretizează în:
- realizarea ambelor procese în etape succesive şi progre sive, cu respectarea unor
reguli de formă prestabilite;
- soluţionarea cauzelor civile şi penale de acelaşi organ de jurisdicţie;
- existenţa unor principii procesuale comune, ca: principiul dreptului la apărare,
principiul publicităţii, principiul contra di ctorialităţii etc;
- existenţa unor căi de atac bazate pe principii comune.
Aspecte comune:
1. aceleaşi instanţe judecătoreşti soluţionează atît cauzele civile cît şi cele penale;
2. judecătorii sunt selectaţi în acelaşi mod şi pot soluţiona atît procese civile cît şi
procese penale;
3. şi procesul civil şi cel penal se desfăşoară după unele principii comune, cum ar
fi independenţa judecătorilor, legalitatea, publicitatea şi oralitatea dezbaterilor
judiciare; asigurarea dreptului la apărare şi altele;
4. ambele procese parcurg etape asemănătoare: sesizare instanţei, dezbaterile
judiciare, deliberarea şi pronunţarea hotărîrii;
5. în ambele procese pot fi exercitate aceleaşi căi de atac apelul, recursul,
revizuirea.

Deosebiri:
a) Procedura civilă, fiind legată de interesul privat al părţilor, este guvernată de
principiul disponibilităţii, adică de drepturile părţii de a porni sau nu procesul şi de
a dispune de el; în timp ce procedura penală este caracterizată de oficialitate,
mecanismele procesual – penale fiind declanşate din oficiu.
b) Modul de pornire este diferit. În procesul civil este nevoie de sesizarea părţii
interesate, iar procesul penal porneşte la sesizarea unui organ de stat;
c) Contradictorialitatea în procesul civil se manifestă prin participarea la proces a
celor două părţi cu interese contrare; în timp ce în procesul penal,
contradictorialitatea se bazează pe existenţa unor organe diferite pentru acuzare şi
decizie, la care se adaugă şi poziţia contradictorie dintre acuzator şi acuzat.
d) Prima fază a procesului penal – constituie o activitate judiciară unipersonală,
care nu este publică şi are un caracter preponderent scris;
e) Măsurile de constrîngere ordonate de instanţă sunt diferite: pedeapsa penală
(închisoare, amendă) în procesele penale, iar în cele civile – restabilirea dreptului
subiectiv încălcat;
f) Spre deosebire de hotărîrea civilă, care produce, de regulă, numai efecte
relative, inter partes, sentinţa penală produce efecte erga omnes.

Dreptul procesual civil are strânse legături şi cu dreptul internaţional

privat.
Dreptul internaţional privat reglementează, prin normele sale, raporturi civile şi
procesual civile cu un element de extranietate.
Legătura dreptului procesual civil cu dreptul administrativ se manifestă prin
existenţa procedurii în contenciosul administrativ.
Existenţa normelor dreptului procesual civil, care reglementează achitarea
taxei de stat, reflectă legătura cu dreptul financiar.