Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
FACULTATEA DE DREPT
ANUL III IFR
DREPT PROCESUAL
PENAL
PARTEA GENERALĂ (SEMESTRUL I)
- Note de curs -
G A LA Ţ I
2008
Chestionar
1) Definiţi procesul penal;
2) Evidenţiaţi legătura dintre procesul penal şi celelalte ramuri ale
dreptului penale;
3) Metode de interpretare a normelor dreptului procesual penal;
4) Intrarea şi ieşirea în/din vigoare a Legii procesual penale;
5) Aplicarea în timp a Legii procesual penale;
6) Sarcinile ştiinţei dreptului procesual penal;
7) Enumeraţi izvoarele dreptului procesual penal;
8) Legea fundamentală ca izvor de drept procesual penal.
Chestionar
1) Definiţi principiile fundamentale ale dreptului procesual penal;
2) Clasificarea principiilor;
3) Principiul legalităţii procesului penal;
4) Principiul oficialităţii procesului penal;
5) Principiul aflării adevărului;
6) Principiul rolului activ;
7) Principiul garantării libertăţii persoanei;
Poziţia părţilor este dată de cele două laturi ale procesului penal -
latura penală şi latura civilă.
În latura penală îi vom găsi întotdeauna pe inculpat şi partea vătămată
în latura civilă pe partea civilă şi partea responsabilă civilmente.
Ceea ce deosebeşte părţile de celelalte persoane participante la proces
este faptul că ele au un interes propriu în rezolvarea cauzei penale şi pot
efectua acte procesuale alături de organele judiciare.
Nu orice persoană poate deveni parte într-un proces penal.
Făptuitorul - este persoana care a săvârşit o faptă şi faţă de care se
(efectuează) desfăşoară o activitate procesuală dar fără ca urmărirea penală
să fie începută.
- nu este parte în procesul penal.
Învinuitul
Momentul iniţial al fazei de urmărire penală şi totodată a procesului
penal este marcat de rezoluţie sau proces verbal.
Dacă declanşarea urmăririi penale se face şi in personam din acel
moment persoana care a încălcat legea penală (făptuitorul) devine învinuit.
Învinuitul este acea persoană faţă de care se efectuează urmărirea
penală iar această calitate subzistă cât timp nu a fost pusă în mişcare
acţiunea penală împotriva sa.
- este subiect procesual;
- nu este parte în proces;
- are anumite drepturi şi obligaţii conferite de lege;
- are dreptul să dea declaraţii, să dovedească lipsa de temeinicie a
probelor administrate, să aibă apărător, are obligaţie , să suporte unele
măsuri prevăzute de lege : reţinerea, obligarea de a nu părăsi ţara, localitatea,
arestarea preventivă, măsuri de siguranţă, asigurătorii.
38
Constituirea ca parte civilă se poate face atât printr-o cerere scrisă, cât
şi printr-o cerere orală. Din faptul că legea nu prevede un anumit mod de
exprimare a voinţei persoanei vătămate, nefiind necesar ca declaraţia de
constituire să îmbrace o anumită formă, se desprinde ideea că are valoarea
unei asemenea declaraţii orice manifestare de voinţă din care rezultă, în mod
evident, dorinţa persoanei prejudiciate prin infracţiune de a fi despăgubită.
Calitatea de parte civilă nu înlătură dreptul persoanei respective de a
participa în aceeaşi cauză şi în calitate de parte vătămată.
Dacă în aceeaşi cauză o persoană participă în dubla calitate de parte
civilă şi parte vătămată, potrivit legii, ea poate renunţa oricând pe parcursul
procesului penal la calitatea de parte civilă fără a-şi pierde calitatea de parte
vătămată.
Pentru existenţa calităţii de parte civilă una din condiţii este
manifestarea de voinţă a persoanei vătămate material prin infracţiune. Există
situaţii când acţiunea civilă se porneşte şi se exercită din oficiu.
Potrivit art. 17 alin. 1 Cod proc.pen., acţiunea civilă se porneşte şi se
exercită din oficiu, când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate sau
cu capacitate de exerciţiu restrânsă.
Ori de câte ori, acţiunea civilă se porneşte şi se exercită din oficiu,
procurorul, când participă la judecată, este obligat să susţină interesele civile
ale persoanei respective, chiar dacă aceasta nu este constituită parte civilă.
Pe parcursul procesului penal, partea civilă are obligaţia de a contribui
la dovedirea infracţiunii care a produs prejudiciul şi la stabilirea întinderii
acestuia în vederea unei reparări integrale. Pentru aceasta, partea civilă are
dreptul să indice probele şi mijloacele de probă care pot fi administrate, să
facă cereri, să adreseze memorii, plângeri, să ridice excepţii etc.
43
când este arestat, chiar în altă cauză ori când organul de urmărire penală sau
instanţa apreciază că învinuitul ori inculpatul nu şi-ar putea face singur
apărarea, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.
În cursul judecăţii, asistenţa juridică este obligatorie şi în cauzele în
care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă
sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare – art. 171 alin. 3, modificat
prin Legea nr. 281/2003).
În toate cazurile enumerate mai sus dacă învinuitul/inculpatul nu şi-a
ales un apărător, organele judiciare au obligaţia să ia măsuri pentru
desemnarea unui apărător din oficiu.
Potrivit art. 171 alin. 41 Cod proc.pen., în ipoteza în care asistenţa
juridică este obligatorie, dacă apărătorul ales absentează nejustificat la două
termene consecutive, după caz, la data stabilită pentru efectuarea unui act de
urmărire penală sau la termenul de judecată fixat, îngreunând astfel în mod
voit desfăşurarea şi soluţionarea procesului penal, organul judiciar
desemnează un apărător din oficiu care să-l înlocuiască, acordându-i timpul
necesar pentru pregătirea apărării, care nu poate fi mai mic de 3 zile, cu
excepţia soluţionării cererilor privind arestarea preventivă, unde termenul nu
poate fi mai mic de 24 de ore.
Delegaţia apărătorului desemnat din oficiu încetează la prezentarea
apărătorului ales. Atunci când la judecarea cauzei apărătorul lipseşte şi nu
poate fi înlocuit în condiţiile alin. 41, cauza se amână.
Potrivit art. 173 alin. 3 Cod procedură penală, atunci când instanţa
apreciază că din anumite motive celelalte părţi, respectiv partea vătămată,
partea civilă sau partea responsabilă civilmente nu şi-ar putea face singure
apărarea, dispune din oficiu sau la cerere luarea măsurilor pentru
50
Chestionar
1) Care sunt participanţi în procesul penal ?
2) Ce sunt succesorii ?
3) Ce sunt reprezentanţii ?
4) Ce sunt substituiţii procesuali ?
ACŢIUNEA PENALĂ
- este instrumentul juridic prin intermediul căruia se deduce în faţa
organelor judiciare raportul conflictual de drept penal în vederea realizării
scopului procesului penal;
- este mijlocul prin care se realizează în justiţie tragerea la
răspunderea penală şi pedepsirea inculpaţilor;
- acţiunea penală nu se naşte din săvârşirea infracţiunii ci din norma
juridică prin care o anumită faptă este considerată ca infracţiune.
Obiectul acţiunii penale - constă în tragerea la răspundere penală a
persoanelor care au săvârşit infracţiuni.
Acţiunea penală se pune în mişcare prin actul de inculpare prevăzut de
lege şi se poate exercita în tot cursul procesului penal.
- a nu se confunda cu scopul procesului penal care priveşte judecarea
şi pedepsirea celor ce se fac vinovaţi de încălcarea legii penale.
55
procedură penală)
- fapta există, a fost comisă, dar nu este prevăzută de legea penală;
- fapta prezintă pericol, este săvârşită cu vinovăţie, dar nu e
prevăzută de legea penală;
- fapta atrage răspunderea disciplinară, contravenţională etc.
Soluţii
60
Art. 21 Cod procedură penală „în caz de deces al uneia din părţi,
acţiunea civilă rămâne în competenţa instanţei penale introducându-se în
cauză moştenitorii acesteia”.
Condiţii pentru exercitarea acţiunii civile
în procesul penal
1) Infracţiunea trebuie să producă un prejudiciu material sau
moral;
2) Între infracţiunea săvârşită şi paguba reclamată şi există un
raport de cauzalitate;
3) Prejudiciul să fie cert.
- este cert când paguba sub aspectul existenţei sale este sigură şi
poate fi evaluată;
- prejudiciul poate fi actual sau viitor.
4) Prejudiciul să nu fi fost reparat.
5) Să existe o manifestare de voinţă din partea celui vătămat în
Chestionar
1) Definiţi acţiunea penală;
2) Care sunt trăsăturile acţiunii penale ?
3) Definiţi acţiunea civilă;
4) Care sunt trăsăturile acţiunii civile ?
5) Evidenţiaţi momentele acţiunii penale;
6) Stingerea şi epuizarea acţiunii penale;
7) Cazurile în care este împiedicată exercitarea acţiunii penale;
70
COMPETENŢA
Felurile competenţei
Noţiunea de competenţă şi felurile ei în procesul penal
mai mult poate şi mai puţin” (în sensul că organul ierarhic superior va putea
îndeplini orice act al organului ierarhic inferior iar procurorul va putea
îndeplini orice act de urmărire penală în cauzele aflate la organul de
cercetare penală sau chiar să preia întreaga cauză, fapt nepermis la instanţa
de judecată).
Organele de cercetare penală şi procurorul efectuează urmărirea
penală iar organele judecătoreşti judecă.
Feluri
Competenţa materială – este determinată de repartiţia cauzelor penale
între organele Ministerului Public şi între diversele organe judecătoreşti în
raport de natura sau gravitatea infracţiunilor care fac obiectul altor cauze.
Prin intermediul acestei competenţe se face repartiţia pe linie verticală
a cauzelor.
Competenţa personală - este dată de repartizarea cauzelor penale între
organele Ministerului Public, pe de o parte, între diferitele categorii de
organe de cercetare penală pe de altă parte şi între instanţele judecătoreşti,
separat, în raport de anumite calităţi pe care le au făptuitorii în momentul
săvârşirii infracţiunilor care fac obiectul acelor cauze.
Competenţa personală se referă la judecata în primă instanţă şi
constituie o excepţie de la principiul egalităţii în faţa legii.
Competenţa teritorială este dată de repartiţia cauzelor penale între
diversele organe judiciare de acelaşi fel, având aceeaşi competenţă materială
şi personală în raport de corelaţia dintre locul săvârşirii faptei (sau alte
circumstanţe de loc) şi circumscripţia teritorială în care organul judiciar îşi
exercită autoritatea.
72
Clasificarea probelor
1) După funcţia procesuală pentru care sunt invocate .
a) probe în acuzare sunt invocate, administrate în vederea dovedirii
vinovăţiei învinuitului sau inculpatului sau a existenţei unor circumstanţe
agravante.
- au rolul de a confirma învinuirea, fiind utilizate atât de către partea
vătămată prin infracţiune cât şi în virtutea principiului rolului activ al
organelor judiciare.
b) probe în apărare - infirmă învinuirea, dovedind fie nevinovăţia
învinuitului sau inculpatului, fie existenţa unor circumstanţe atenuante.
2) După izvoarele sau sursele din care provin :
a) probe imediate (primare) sunt faptele sau împrejurările care ajung la
cunoştinţa organelor judiciare dintr-o sursă nemijlocită, originară.
b) probe mediate - sunt cele obţinute dintr-o altă sursă decât cea
originară, mai îndepărtată.
82
Cerinţele probelor
1) Admisibilitatea - există regula că orice probă este admisibilă;
- recalificarea profesională;
- schimbarea sau asigurarea locului de muncă;
- asigurarea unui venit până la găsirea unui loc de muncă.
Obligaţiile martorului protejat
- să furnizeze informaţiile şi datele pe care le deţine;
- să se conformeze măsurile stabilite pentru protecţia sa;
- să se abţină de la orice activitate care l-ar pune în pericol;
- să nu contacteze nici o persoană cunoscută sau persoană din medii
infracţionale;
Valoarea probatorie a declaraţiilor martorilor nu este condiţionată în
mod expres de coroborarea cu celelalte probe existente la dosar ceea ce
înseamnă că se poate soluţiona o cauză penală pe baza unei singure depoziţii
de martor cu condiţia ca aceasta să fie sinceră şi fidelă.
Constatările medico-legale
- reprezintă mijloace de probă prin care se folosesc în faza de urmărire
penală cunoştinţele unui organ medico-legal în vederea lămuririi urgente a
unor chestiuni ce presupune cunoştinţe medicale.
- se efectuează constatări medico-legale în caz de :
- moarte violentă;
- moarte a cărei cauză este suspectă sau nu se cunoaşte;
- când este necesară o examinare corporală a învinuitului
sau a persoanei vătămate pentru a se constata dacă pe corpul
acestora există urmele infracţiunii;
- trebuie efectuate într-un moment apropiat de cel al săvârşirii
infracţiunii;
- se dispune numai în faza urmăririi penale;
O situaţie de excepţie în această materie o reprezintă exhumarea.
112
PROCEDURA CONFRUNTĂRII
Constatările medico-legale
- reprezintă mijloacele de probă prin care se folosesc în faza de
urmărire penală cunoştinţele unui organ medico-legal în vederea lămuririi
urgente, a unor chestiuni ce presupune cunoştinţe medicale.
- se efectuează constatări medico-legale în caz de :
- moarte violentă;
- moarte a cărei cauză este suspectă sau nu se cunoaşte;
- când este necesară o examinare corporală a învinuitului sau a
persoanei vătămate pentru a se constata dacă pe corpul acestora
există urmele infracţiunii;
- trebuie efectuate într-un moment apropiat de cel al săvârşirii
infracţiunii;
- se dispune numai în faza de urmărire penală.
O situaţie de excepţie în această materie o reprezintă exhumarea :
127
Procedura
- se dispune la cererea părţilor sau din oficiu prin rezoluţie sau
ordonanţă de către organul de urmărire penală ori prin încheiere de
către instanţă.
Trebuie să se precizeze obiectul expertizei, întrebarea la
care trebuie să răspundă expertul şi termenul de efectuare.
- experţii sunt numiţi de organul de urmărire penală sau
instanţă;
- organul de urmărire penală şi instanţă fixează un termen la care sunt
chemate părţile şi expertul pentru a primi anumite lămuriri privind obiectul
expertizei.
Administrarea probelor prin comisiei rogatorie şi delegare.
Comisia rogatorie
130
Chestionar
1) Folosirea interpreţilor şi martorilor;
2) Înscrisurile – mijloace de probă;
131
MĂSURILE PROCESUALE
procedură penală;
a) măsuri preventive care reprezintă măsuri procesuale cele mai
drastice întrucât se referă la restrângerea libertatea persoanei (reţinerea,
obligarea de a nu părăsi localitatea, ţara, arestarea preventivă a învinuitului
sau inculpatului).
b) alte măsuri procesuale (măsuri de ocrotire, măsuri de siguranţă,
restituirea lucrurilor şi restabilirea situaţiei anterioare.
2) - după valoarea socială asupra căreia se îndreaptă.
a) măsuri preventive personale care privesc persoane fizice (măsuri
preventive, măsuri de ocrotire, măsuri de siguranţă, liberare sub control
judiciar şi pe cauţiune);
132
- se poate face la cerere sau din oficiu de către organul judiciar care le-
a luat.
Dacă măsura preventivă a fost luată, în cursul urmăririi penale de
judecător sau de procuror, organul de cercetare penală are obligaţia să-l
informeze de îndată pe procuror despre schimbarea temeiurilor care au
motivat luarea măsurii preventive.
Odată informat procurorul va proceda fie la înlocuirea măsurii
preventive dacă aceasta a fost dispusă de el fie la sesizarea judecătorului
când este vorba despre măsura arestării preventive.
Revocarea măsurii preventive
1) – atunci când nu mai există vreun temei care să justifice menţinerea
măsurii preventive;
2) – când măsura preventivă a fost dispusă cu încălcarea prevederilor
legale;
3) – când instanţa de judecată constată pe baza unei expertize medico-
legale că cel arestat preventiv suferă de o boală care nu poate fi tratată în
reţeaua medicală a Direcţiei Generale a Penitenciarelor.
Organul de cercetare penală nu poate să revoce măsurile preventive
excepţie revocării reţinerii.
Dacă organul de cercetare penală constată încetarea temeiurilor care
au determinat luarea măsurii preventive are obligaţia de a-l informa pe
procuror pentru ca acesta să procedeze în mod corespunzător.
Revocarea măsurii preventive reprezintă repunerea învinuitului sau
inculpatului în starea de drept iniţială.
Încetarea de drepturi a măsurii preventive :
1) la expirarea termenelor stabilite de lege sau de organul judiciar;
137
Căile de atac împotriva actelor prin care se dispune asupra luării, revocării
sau încetării de drepturi a măsurii preventive.
138
Dacă acesta nu respectă măsura împotriva lui se poate lua una din
celelalte măsuri preventive cu condiţia îndeplinirii condiţiilor legale pentru
luarea acestora.
Obligarea de a nu părăsi ţara
- a fost introdusă prin Legea nr. 281/2003;
- constă în îndatorirea impusă inculpatului de a nu părăsi ţara fără
încuviinţarea organului judiciar care a luat-o;
- procurorul prin ordonanţă în cursul urmăririi penale pentru cel mult
30 zile;
- instanţa prin încheiere în cursul judecăţii.
Procedură, termen, căi de atac, obligarea de a nu părăsi localitatea.
- se comunică organului competent să elibereze paşaportul şi Poliţiei
de Frontieră;
- inculpatului i se va putea refuza eliberarea unui paşaport sau dacă
are deja paşaport i se va ridica provizoriu pe durata luării măsurii.
Chestionar
1) Condiţii în care se pot lua măsurile preventive;
2) Organele judiciare care pot lua măsurile preventive;
3) Înlocuirea măsurilor preventive;
4) Revocarea măsurii preventive;
5) Arestarea preventivă în cursul urmăririi penale;
6) Arestarea preventivă în cursul judecăţii;
7) Arestarea preventivă a inculpaţilor minori;
8) Obligarea de a nu părăsi localitatea;
9) Obligarea de a nu părăsi ţara;
10)Stabilirea duratei arestării măsurii preventive în toate cauzele
analizate;
144
MĂSURILE PREVENTIVE
Condiţii
- împotriva învinuitului sau inculpatului s-a dispus măsura arestării
preventive;
- învinuitul sau inculpatul să fi săvârşit o infracţiune din culpă sau cu
intenţie pentru care legea prevede pedeapsa închisorii care nu depăşeşte 12
ani;
- să nu fie recidivist;
- să nu existe date privind necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau
inculpat să săvârşească alte infracţiuni;
- să nu existe date că inculpatul zădărniceşte aflarea adevărului.
- s-a depus cauţiunea stabilirea de organul judiciar competent.
În ceea ce priveşte obligarea inculpatului pe perioada liberării
provizorii pe cauţiune suplimentar faţă de liberarea provizorie sub control
judiciar instanţa va dispune ca învinuitul sau inculpatul să se prezinte la
chemarea sa şi să comunice orice schimbare de domiciliu sau reşedinţă ?
(art. 1604 alin. 2 Cod procedură penală).
Cauţiunea reprezintă suma de bani pe care trebuie să o depună
învinuitul sau inculpatul cu scopul de a se garanta respectarea de către acesta
a obligaţiilor ce-i revin în timpul liberării provizorii.
Cuantumul cauţiunii se fixează de către organul judiciar competent şi
este de cel puţin 10 milioane lei.
Cauţiunea se consemnează la o instituţie financiară pe numele
învinuitului sau inculpatului dar la dispoziţia instanţei.
Cauţiunea se restituie (art. 1605 alin. 4 Cod procedură penală)
1) când se revocă liberarea provizorie pentru că s-au descoperit fapte
sau împrejurări care nu au fost cunoscute la data admiterii cererii de liberare
provizorie şi care justifică arestarea inculpatului;
150
- procurorul.
Cererea de recurs se dispune la instanţa care a pronunţat încheierea
prin care s-a liberat provizoriu care are obligaţia de a înainta dosarul
instanţei de recurs în termen de 24 ore.
Dacă învinuitul /inculpatul adresează cererea direct instanţei de recurs
aceasta va solicita dosarul de la instanţa a cărei încheiere se atacă.
Instanţa de recurs fixează termen de judecată în 2 zile.
Soluţionarea recursului are loc în camera de consiliu în condiţii de
nepublicitate.
Participarea învinuitului/inculpatului şi a procurorului la soluţionarea
recursului este obligatoriu.
Instanţa se pronunţă în aceeaşi zi prin admiterea sau respingerea
recursului.
După soluţionarea cererii de recurs instanţa va restitui dosarul în
termen de 24 ore instanţei de fond (dacă cererea s-a formulat în cursul
judecăţii) ori organul de urmărire penală (dacă cererea s-a formulat în faza
de urmărire penală).
Recursul împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de liberare
provizorie nu este suspensiv de executare.
Recursul prin care s-a admis cererea de liberare provizorie este
suspensiv de executare.
În ipoteza existenţei unei încheieri prin care s-a dispus liberarea
provizorie, inculpatul arestat nu va fi pus în libertate dacă procurorul declară
recurs, cererea acestuia suspendând executarea încheierii.
Revocarea liberării provizorii
- se deosebeşte de revocarea măsurilor preventive întrucât în cazul
revocării liberării provizorii sunt reglementate expres cazurile de revocare pe
154
Citaţia destinată unei unităţi dintre cele prev. de art. 145 Cod penal
sau altei persoane juridice se predă la registratura sau funcţionarului
însărcinat cu primirea corespondenţei.
Art. 179 Cod procedură penală prevede posibilitatea ca citaţia să fie
înmânată şi altor persoane decât cele citate.
Citaţia nu poate fi înmânată unui minor sub 14 ani ori unei persoane
lipsite de discernământ.
Dacă persoana citată locuieşte într-un imobil cu mai multe
apartamente (hotel) şi nu este găsit acasă nici cel în cauză, nici soţul, rudă
apropiată, agentul predă citaţia administratorului, portarului sau persoanei
care îl înlocuieşte.
Dacă aceştia nu primesc citaţia, nu doresc să semneze ori nu pot
semna, citaţia se afişează pe uşa locuinţei făcându-se menţiune despre
aceasta într-un proces-verbal.
Când persoanele indicate să primească citaţia nu pot fi găsite, agentul
procedural este obligat să se intereseze când poate găsi persoana citată şi
abia după aceea o afişează pe uşa locuinţei şi se încheie proces verbal.
Art. 180 Cod procedură penală – reglementează situaţia schimbării
adresei celui citat – agentul procedural va afişa citaţia pe uşa locuinţei
arătate în citaţie.
Dacă imobilul nu mai există şi în urma investigaţiilor nu se poate afla
noua adresă citaţia se va înapoia organului judiciar care a emis-o.
Dovada de primire a citaţiei trebuie să cuprindă : nr. dosarului,
denumirea organului de urmărire penală/instanţei, care a emis citaţia,
numele, prenumele, calitatea persoanei citate, data pentru care este citată,
data înmânării citaţiei, numele prenumele, calitatea şi semnătura celui ce
înmânează citaţia.
164
1. Inadmisibilitatea
- nu este reglementată de Codul de procedură penală ca sancţiune
procedurală dar există dispoziţii în cod care fac referire la această instituţie.
Ex.: - art. 379 pct. 1 lit. a Cod procedură penală „instanţa respinge
apelul ca inadmisibil”.
- intervine când se efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl
exclude sau se încearcă de către părţi exercitarea unor drepturi procesuale
epuizate.
2. Decăderea
- art. 185 Cod procedură penală „când pentru exercitarea unui drept
procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage
decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen.
- se referă la drepturi procesuale;
- se referă la acte care nu mai pot lua fiinţă;
169