Curs ID Drept Procesual Civil

Conf.univ.dr.
Mădălina Dinu Drept procesual civil(1)

Material pentru învățământul la distanță
UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE DREPT
DEPARTAMENTUL PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNT LA DISTANȚĂ1
DREPT PROCESUAL CIVIL2

ANUL DE STUDIU III
SEMESTRUL al II-lea
PARTEA I
CADRU DIDACTIC,
Conf.univ.dr.Mădălina DINU
București
2022
1
Învățământul la distanță și învățământul cu frecvență redusă se bazează pe tehnologii educaționale flexibile
privind predarea, învățarea și evaluarea, care presupun atât activități didactice față în față, cât și la distanță prin
intermediul platformelor informatice. În cadrul ambelor forme de învățământ, predarea, învățarea și evaluarea
rezultatelor învățării se realizează pe baza unor materiale de studiu special proiectate pentru a asigura un grad
ridicat de autoinstruire și autoevaluare, STANDARDE, STANDARDE SPECIFICE ȘI GHIDUL PRIVIND EVALUAREA
EXTERNĂ A CALITĂȚII PROGRAMELOR DE STUDII UNIVERSITARE LA FORMELE DE ÎNVĂȚĂMÂNT LA DISTANȚĂ (ID)
ȘI ÎNVĂȚĂMÂNT CU FRECVENȚĂ REDUSĂ (IFR), 3.3.2 Structura și relevanța programelor de studii ID/IFR, p. 21,
https://www.aracis.ro/wp-content/uploads/2020/08/Standarde-ARACIS-Comisia-13-ID-IFR-30-iulie-2020.pdf
2
Suportul de curs pentru autoinstruire aferent unei discipline poate fi proiectat ca un material de studiu care
integrează diferite resurse de învățare în acord cu fișa disciplinei și ghidează studentul pentru utilizarea lor.
Materialele de studiu aferente programelor de studii ID/IFR sunt adaptate autoinstruirii și se realizează integral
în tehnologie ID. Acestea au în vedere diversitatea de conținut a disciplinelor din planul de învățământ.
Materialele de studiu în tehnologie ID nu se rezumă în mod limitativ doar la simple documente narative în format
tipărit sau digital, ci includ un nivel de interactivitate care să permită autoinstruirea și autoevaluarea studenților,
fără a fi necesară prezența formatorului. Materialele de studiu destinate unei discipline pot include: 1) site-
uri/pagini web/platforme dedicate, integrate și administrate în cadrul infrastructurii instituției de învățământ; 2)
cursuri pentru autoinstruire/seminare/lucrări practice/laboratoare înregistrate urmare a activităților online; 3)
instrumente informatice/electronice destinate autoevaluării și îmbunătățirii progresive/ graduale a
performanțelor/competențelor studenților
1
Conf.univ.dr.Mădălina Dinu Drept procesual civil(1)
© Toate drepturile pentru această lucrare sunt rezervate autorului. Reproducerea ei integrală
sau fragmentară este interzisă.
I.INTRODUCERE
Cursul de drept procesual civil se desfășoară pe parcursul a trei semestre, începând
cu semestrul al II-lea al anului 3, fiind structurat în trei părți. Prin intermediul dreptului
procesual civil este reglementat modul de soluționare de către instanţele judecătoreşti a
litigiilor privitoare la drepturi subiective sau interese legitime, precum și modul de executare
silită a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii. Cursul este structurat prin
raportare la codul de procedură civilă pentru a se asigura o înțelegere exactă și facilă de către
studenți a instituțiilor dreptului procesual civil. În această primă parte, studenții vor fi
familiarizați cu condițiile de exercitare a acțiunii civile, părțile și participanții la procesul civil,
incidentele referitoare la compunerea și constituirea instanței, competența instanțelor,
incidente, actele de procedură și termenele procedurale, nulitatea actelor de procedură,
decăderea și repunerea în termen.
II.OBIECTIVELE DISCIPLINEI
▪ însuşirea noţiunilor de bază în legătură cu cele două faze ale procesului civil-judecata şi
executarea silită;
▪ cunoaşterea şi utilizarea adecvată a noțiunilor referitoare la acțiunea civilă;distinția față de
cererea de chemare în judecată;
▪ cunoașterea participanților la procesul civil; distincția părți-participanți; cunoașterea formelor
de intervenție ale terților in procesul civil;
▪delimitarea între competența generală, materială și teritorială a instanțelor judecătorești și
cunoașterea incidentelor referitoare la competența instanței (excepția de necompetență,
litispendența, conexiattea, strămutarea, conflictul de competență, delegarea);
▪ obiective instrumental – aplicative(abilitatea de a conduce şedinţa de judecată şi de a decide
la finalul procesului, abilitatea de a administra probe, însuşirea tehnicii pledoariei orale şi a
concluziilor scrise, explicarea modului de întocmire a actelor procedural)
▪ obiective atitudinale :promovarea ideilor de legalitate, adevăr, independenţă şi imparţialitate
în desfăşurarea procesului şi pronunţarea soluţiei, angajarea în relaţii de colaborare şi de respect
a drepturilor procesuale a tuturor participanţilor, manifestarea unei atitudini responsabile în
întocmirea actelor de procedură, pregătirea şi desfăşurarea procesului, pregătirea şi expunerea
pledoariei).
III. CONȚINUTUL ȘI STRUCTURA CURSULUI
2
III. CONȚINUTUL ȘI STRUCTURA CURSULUI
Unitatea de învățare nr. I

I.Acțiunea civilă. Condițiile de exercitare a acțiunii civile. Clasificarea
acțiunilor/cererilor în justiție
Obiective specifice
1.Noțiunea și condițiile de exercitare a acțiunii civile
1.1.Afirmarea unui drept/formularea unei pretenții
1.2.Interesul
1.3.Capacitatea procesuală
1.4.Calitatea procesuală
2.Clasificarea acțiunilor/cererilor în justiție
3.Rezumatul unității de învățare
4.Teste de autoevaluare
5. Răspunsurile la testul de autoevaluare
6.Lucrare de verificare
7.Bibliografie minimală
Unitatea de învățare nr.2

II.Participanții la procesul civil
Obiective specifice
1.Instanța.Incompatibilitatea
1.1.Mijloacele de invocare a incompatibilității
1.2.Momentul până la care poate fi formulată recuzarea
1.3.Procedura de judecată a abținerii si a recuzării
1.4.Căi de atac
2.Participarea terţilor la judecată
1.Intervenţia voluntară
1.1.Intervenţia voluntară principală
1.2.Intervenţia voluntară accesorie
2.Intervenția forțată
2.1. Cererea de chemare in judecata a altor personae
2.2.Cererea de chemare in garanție
2.3.Arătarea titularului dreptului
2.4.Introducerea din oficiu a terților
3.Reprezentarea convențională părților în procesul civil
3.1.Reprezentarea prin mandatar neavocat
3.2.Reprezentarea prin mandatar avocat
3.3.Încetarea mandatului
3.4.Lipsa dovezii calităţii de reprezentant

III. Competența instanțelor judecătorești
Obiective specifice
1. Noțiunea de competență a instanței
3
2. Competența generală a instanțelor judecătorești

3. Competența materială instanței
3.1. Competența materială a Judecătoriei
3.2. Competența materială a Tribunalului
3.3. Competența materială a Curții de Apel
3.4. Competența materială a Inaltei Curti de Casație si Justiție
3.5. Determinarea competenţei după valoarea obiectului cererii introductive de instanţă
4.Competența teritorială a instanțelor judecătorești
4.1. Competenţa teritorială de drept comun
4.2. Competența teritorială alternativă
4.3. Competența teritorială exclusivă
5.Prorogarea de competență
5.1.Prorogarea legala de competență
5.2.Prorogarea judecătorească de competență
5.2.1. Strămutarea
5.3 Prorogarea convențională de competență
6.Alte incidente referitoare la competența instanței
6.1. Excepția de necompetență
6.2. Conflictele de competență

IV.Actele de procedură. Termenele procedurale. Decăderea.repunerea în termen. Nulitatea
actelor de procedură
Cuprins
Obiective specifice
1.Actele de procedură
1.1.Condiţiile pentru îndeplinirea actelor de procedură
2.Nulitatea actelor de procedură
3.Termenele procedurale
3.1.Modul de calcul al termenelor
4.Decăderea
4.1.Repunerea în termen
IV.SURSE BIBLIOGRAFICE
A. Tratate, cursuri, monografii
1. G.Răducan, M.Dinu, Fise de procedură civilă pentru admiterea in avocatură și
4
magistratură, Ed.a VII-a, Buc., 2020

2. M.Dinu, Drept procesual civil, Ed.Hamangiu, Buc., 2020
3. Gabriel Boroi, Mirela Stancu, Drept procesual civil. Ed.a V-a, Ed.Hamangiu, Bucureşti,
2020
4. V.M Ciobanu, T.C.Briciu, C.C.Dinu, Drept procesual civil, drept executional civil,
arbitraj, drept notarial, Curs de bază, Ed.Național, 2016
5. Ciobanu V.M., Nicolae M., (coord.), F.Baias, V.Belegante, T.C.Briciu, C.C.Dinu,
B.Dumitrache, Ghe.Florea, M.Fodor, I.Gîlcă, D.Ghinoiu, C.Irimia, A.Nicolae,
E.Oprina, A.Rădoi, M.Stancu, A.Ștefănescu, M.Tăbârcă, N.Turcu, M.Ursuța,
Ghe.L.Zidaru, Noul Cod de procedură civilă, comentat și adnotat, Vol.I – art.1-526,
Ed.Universul Juridic, 2013
B. Legislație
1. Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor
2. Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara
3. Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat
4. Codul de procedură civilă – Legea nr.134/2010
V.METODE ȘI INSTRUMENTE DE EVALUARE

Studiul dreptului procesual civil în anul III, semestrul II se încheie cu susţinerea unui
examen. Examenul este scris şi se bazează pe teste-grilă (de regulă 18 întrebări). În cazul
desfășurării examenului on line se utilizează aceeași procedură de examinare.
De-a lungul activităţii tutoriale, sub conducerea tutorelui, studenţii pot participa activ
la dezbaterile teoretice şi aplicative. Lucrările de control, desfăşurate conform planificării
cuprinse în calendarul disciplinei, reprezintă 20% din nota finală obţinută de student. Pe
parcursul desfășurării activității didactice, studenții la învățământ la distanță vor fi evaluați
prin susținerea a două teste grilă. În derularea activităților specifice învățământului la distanță
vor fi utilizate toate instrumentele puse la dispoziție de platforma informatică utilizată în cadrul
universității. Notarea finală se face cu note între 10 şi 1, potrivit actualului sistem existent în
învăţământul universitar. Nota obținută în urma susținerii examenului final este formată din
suma punctajului acordat pentru fiecare grilă rezolvată corect, la care se adaugă punctul din
oficiu. Punctajul acordat în baza evaluărilor pe parcurs se adaugă la notă finală numai în cazul
în care studentul a obținut nota de trecere, adică 5.
5
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE NR.I
ACȚIUNEA CIVILĂ. CONDIȚIILE DE EXERCITARE A ACȚIUNII

CIVILE. CLASIFICAREA ACTIUNILOR/CERERILOR ÎN JUSTIȚIE 3
Timp mediu estimat pentru studiu individual: 6 ore
3
Titlul unității de învățare
6
Cuprins
OBIECTIVE SPECIFICE ...................................................................................................................... 8

1.Notiune și conditiile de exercitare a actiunii civile..................................................................9
1.1.Formularea unei pretenții/afirmarea unui drept...................................................................10
1.2.Interesul...............................................................................................................................11
1.3.Capacitatea procesuală.......................................................................................................12
1.4.Calitatea procesuală............................................................................................................15
2.Clasificarea acțiunilor/cererilor civile....................................................................................19
3.Rezumatul unității de învățare...............................................................................................30
4.Teste de autoevaluare............................................................................................................31
5.Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare............................................................32
6.Lucrare de verificare.............................................................................................................32
7.Bibliografie minimală ....................................................................................................................33
7
OBIECTIVE SPECIFICE
La finalizarea studiului unității de învățare studentul va fi în măsură să:
înțeleagă cele patru condiții cumulative de exercitare a acțiunii civile

și consecințele pe care le produce in plan procesual lipsa uneia
dintre acestea
înțeleagă și si utilizeze în mod corect notiunile de cerere de chemare în

judecată si actiune civilă, precum si a elementelor care le diferențiază
califice diferite tipuri de cereri ce pot fi adresate instanței de judecată în

funcție de criteriile de clasificare a cererilor/acțiunilor civile
8
1.Noțiunea și condițiile de exercitare a acțiunii civile
Sediul materiei
Art. proc29-art.40 C.proc.civ

Art.55-art.58 C.proc.civ.
Acţiunea civilă reprezintă ansamblul mijloacelor

procesuale prevăzute de lege pentru protecţia
dreptului subiectiv pretins de către una dintre părţi
sau a unei alte situaţii juridice, precum şi pentru
asigurarea apărării părţilor în proces
→ exercitarea acţiunii civile este o facultate, o libertate a oricărui subiect de drept căruia i se
încalcă sau contestă un drept subiectiv sau un interes legitim.
→ este necesar a nu se confunda cererea de chemare în judecată cu acţiunea civilă, întrucât

cererea de chemare în judecată reprezintă doar una din formele de manifestare a acţiunii civile,
cea prin care se pune în mişcare acţiunea civilă, însă, acţiunea civilă există anterior cererii, chiar
şi atunci când titularul dreptului subiectiv civil nu sesizează instanţa. (de asemenea, pe lângă
cererea de chemare in judecata, actiunea civila se poate realiza si prin formularea intampinarii
sau a cererii reconventinale de catre parat, etc).
Pentru a fi parte in proces se impun a fi indeplinite urmatoarele conditii, care sunt şi

condiţii de exercitare ale acţiunii civile:
1.afirmarea unui drept sau a unei situatii juridice pentru a carei realizare poate fi folosita calea
justitie/formularea unei pretenții;
2.existenta unui interes;
3.calitatea procesuală (active și pasivă);

9
4.capacitatea procesuală (de exercițiu și de folosință).
1.1.Afirmarea unui drept/formularea unei pretenții
Această condiţie presupune existenţa unui drept subiectiv civil ce se cere a fi protejat
sau a unui interes legitim care trebuie ocrotit.
Dreptul subiectiv civil afirmat, pentru a se bucura de protecţie juridică, trebuie să
îndeplinească anumite condiţii:
a. – să fie recunoscut şi ocrotit de lege;
b. – să fie exercitat în limitele sale externe ( care pot fi de ordin material sau juridic) şi în
limitele sale interne (adică numai potrivit scopului economic şi social pentru care a fost
stabilit sau creat de lege).
c. – să fie exercitat cu bună credinţă
d. – să fie actual – adică să nu fie supus unui termen sau unei condiţii suspensive.
În legătură cu această ultimă condiţie, a actualităţii dreptului, se impun anumite precizări:
✓ dacă, în urma probelor administrate şi a dezbaterilor contradictorii, instanţa

constată că dreptul subiectiv pretins de reclamant nu există sau că, deşi există, acesta nu
îndeplineşte condiţiile de validitate impuse de lege pentru a putea fi exercitat (altele decât
cerinţa de a fi actual), atunci cererea de chemare în judecată va fi respinsă ca
neîntemeiată (nefondată, netemeinică);
✓ însă, dacă se constată că dreptul subiectiv pretins nu este actual, mijlocul

procesual de invocare a lipsei acestei condiţii fiind excepţia de prematuritate a cererii,
cererea de chemare în judecată va fi respinsă ca prematură (soluţie generică de
inadmisibilitate).
✓ admiterea excepției de prematuritate cu consecința respingerii cererii de chemare

in judecată ca prematur introdusă nu are autoritate de lucru judecat, astfel incât cererea
va putea fi reiterată in momentul in care s-a implinit termenul sau condiţia care afectează
dreptul subiectiv civil.
10
Excepții de la cerința actualității

Exceptii de la cerinta”actualitătii
dreptului dreptului”
Exista insa anumite situatii, expres prevazute de lege, in care, desi dreptul subiectiv civil nu
este actual, cererea este admisibila.
Astfel, exista excepţii de la cerinţa actualităţii dreptului in urmatoarele situatii expres prevzaute
de dispozitiile art.34 C.proc.civ.:
-cererea pentru predarea unui bun la împlinirea termenului contractual poate fi făcută chiar
înainte de împlinirea acestui termen;
- executarea la termen a obligaţiei de întreţinere sau a altei prestaţii periodice;
- alte cereri pentru executarea la termen a unor obligaţii, ori de câte ori se va constata că
acestea pot preîntâmpina o pagubă însemnată pe care reclamantul ar încerca-o dacă ar aştepta
împlinirea termenului.
De mentionat este faptul ca hotararea obtinuta in conditiile art.34 C.proc.civ nu va putea
fi pusa in executare decat la momentul la care dreptul subiectiv civil va deveni actual.
1.2.Interesul
Interesul reprezintă folosul practic urmărit de cel care a

pus în mişcare acţiunea civilă.
Interesul poate fi:

• material, de natură patrimonială (de exemplu: atunci când se urmăreşte revendicarea
unui bun, recuperarea unei creanţe, repararea unui prejudiciu, obligarea pârâtului la
restituirea unui împrumut sau a unui bun etc.)
• moral, de natură nepatrimonială (de exemplu: în cazul punerii sub tutelă specială sau
consiliere judiciară etc.).
Condiţiile interesului:
Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.
11
- să fie legitim – să nu vină în contradicţie cu legea;

- să fie personal– în folosul practic, să-l vizeze pe cel ce recurge la forma
procedurală şi nu pe altcineva; şi în cazul în care acţionează alte persoane sau
organe în locul titularului, folosul se resfânge asupra lor;
- să fie născut şi actual – să existe la momentul la care se exercită acţiunea, în
sensul că, dacă cel care actionează s-ar abţine, s-ar expune unui prejudiciu.
Excepție de la cerința dreptului de

a fi născut și actual
-deși interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni
încălcarea unui drept subiectiv ameninţat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube
iminente şi care nu s-ar putea repara.
Sancţiunea lipsei interesului:

Lipsa interesului sau a uneia dinte condiţiile acestuia se invocă pe calea excepţiei, care dacă va
fi admisă, va conduce la respingerea acţiunii ca lipsită de interes.
Excepţia lipsei de interes este o excepţie:
- de fond (vizează lipsuri referitoare la exerciţiul dreptului la acţiune)
- peremptorie/dirimantă (duce la respingerea sau stingerea procesului)
- absolută (priveşte încălcarea unor norme cu caracter imperativ).
Respingerea acţiunii pentru lipsa de interes nu poate fi invocată cu autoritatea de lucru
judecat într-o altă acţiune promovată într-un moment în care interesul s-a născut şi îndeplineşte
şi celelalte cerinţe.
1.3.Capacitatea procesuală
Constituie aptitudinea unei persoane fizice sau juridice de a avea drepturi şi

obligaţii pe plan procesual (capacitate procesuală de folosinţă), respectiv
aptitudinea de a-şi valorifica singură drepturile procesuale şi de a-şi îndeplini
obligaţiile procedurale, de a sta în judecată (capacitate procesuală de
exerciţiu).
12
Capacitatea procesuală de folosință
Consta in aptitudinea unei persoane de a avea drepturi si obligatii pe plan procesual
• În privinţa persoanelor fizice, capacitatea procesuală de folosinţă reprezintă aptitudinea

generală şi abstractă a acestora de a avea, în principiu, orice drepturi şi obligaţii de natură
procesuală.
•În privinţa persoanelor juridice, capacitatea procesuală de folosinţă reprezintă aptitudinea
generală şi abstractă a acestora de a avea, potrivit principiului specialităţii capacităţii de
folosinţă, acele drepturi şi obligaţii necesare realizării scopului declarat, în condiţiile legii, prin
actul de înfiinţare, autorizare sau constituire.
→Lipsa capacităţii procesuale de folosinţă este sancţionată cu nulitatea absolută a actului de
procedură făcut cu încălcarea acestei condiţii;
•Mijlocul procesual de invocare a lipsei acestei condiţii de exerciţiu a acţiunii civile îl constituie
excepţia lipsei capacității procesuale de folosință (excepţie de fond, absolută şi peremptorie).
-Soluţia instanţei în cazul în care va admite excepţia ca fiind întemeiată, va fi anularea cererii ca
fiind introdusă de o persoană care nu are capacitatea procesuală de folosinţă sau împotriva unei
persoane fără capacitate procesuală de folosinţă.
Capacitatea procesuală de exercițiu
Constă in aptitudinea unei persoane care are folosinta drepturilor sale, de a le valorifica in justitie
singura, exercitandu-le personal si indeplinind tot astfel obligatiile procesuale. Altfel spus, prin
capacitate de exercitiu se intelege capacitatea unei persoane de a sta in judecata.
În funcţie de întinderea capacităţii civile de exerciţiu, vom distinge:

✓ lipsa capacităţii procesuale de exerciţiu pentru: minori, până la
împlinirea vârstei de 14 ani, şi persoanele puse sub tutelă specială;
✓ capacitate procesuală de exerciţiu restrânsă pentru minorii cu vârstele
cuprinse între 14 şi 18 ani și cei pusi sub consiliere judiciară;
✓ capacitate procesuală deplină de exerciţiu pentru: persoanele care au
împlinit 18 ani sau, în mod excepţional, dacă legea prevede, chiar anterior
împlinirii acestei vârste. (situația minorului de 16 ani care se căsătoreste si
dobânziște prin efectul căsătoriei capacitate deplină de exercițiu, )
13
Potrivit art.57 alin.2 C.proc.civ.: „partea care nu are exerciţiul drepturilor procedurale
nu poate sta în judecată decât dacă este reprezentată, asistată ori autorizată în condiţiile
prevăzute de legile sau, după caz, de statutele care îi reglementează capacitatea ori modul de
organizare”. Prin urmare, articolul citat, face referire la trei situatii:
A.Reprezentarea – intervine în cazul minorilor sub 14 ani şi a persoanelor puse sub
tutelă specială (lipsa totală a capacităţii de exerciţiu). Aceste persoane nu stau personal în
judecată, ci prin reprezentanţii lor legali. Art. 58 alin.1 C. proc. civ. dispune că instanţa în caz
de urgenţă, dacă persoana fizică lipsită de capacitatea de exerciţiu a drepturilor civile nu are
reprezentant legal, instanţa, la cererea părţii interesate, va numi un curator special, care să o
reprezinte până la numirea reprezentantului legal, potrivit legii, aceeași fiind situația și în caz
de conflict de interese între reprezentantul legal şi cel reprezentat sau când o persoană juridică
ori o entitate dintre cele prevăzute la art. 56 alin. (2), chemată să stea în judecată, nu are
reprezentant. De reținut este și faptul că, numirea acestor curatori se va face de instanţa care
judecă procesul, dintre avocaţii anume desemnaţi în acest scop de barou pentru fiecare instanţă
judecătorească, curatorul special având toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege pentru
reprezentantul legal.
B.Asistarea –intervine în cazul minorilor de la 14 la 18 ani (capacitate de exerciţiu
restrânsă). Aceştia vor sta personal în proces, vor fi citaţi şi vor fi asistaţi de ocrotitorul legal
(citat, la rândul său), care vor semna alături de minori actele de procedură Şi în cazul
persoanelor cu capacitate procesuală de exerciţiu restrânsă instanţa poate numi un curator
special în condiţiile art. 58 C. proc. civ. Actele de procedură îndeplinite de cel care nu are
exerciţiul drepturilor procedurale sunt anulabile. Reprezentantul sau ocrotitorul legal al acestuia
va putea însă confirma toate sau numai o parte din aceste acte. Sancţiunea nerespectării
normelor privind asistarea este nulitatea relativă a actului de dispoziţie astfel încheiat.
C.Autorizarea – intervine în cazul actelor procesuale de dispoziţie (renunţare la judecată
sau la dreptul pretins, achiesare, tranzacţie etc.). şi presupune autorizarea specială a acestor acte,
încheiate de minori sau interzişi şi reprezentanţii sau ocrotitorii legali ai acestora, de către
organul competent (autoritatea tutelară ).
Capacitatea de exercitiu a persoanelor juridice – se dobândeste in temeiul legii de la
data înființării lor si sfârșește odată cu încetarea persoanelor juridice. Persoana juridica isi
exercita drepturile și își îndeplinește obligațiile procesuale prin intermediul organelor sale, in
limita puterilor ce le-au fost conferite, aceste organe fiind reprezentanții legali ai persoanei
juridice.
14
Sanctiunea lipsei capacitații procesuale:
Excepția lipsei capacității procesuale de folosință este o excepție de fond, absolută si

peremptorie. Ea poate fi ridicata de oricare din părți, de procuror sau de instanță din oficiu in
orice stare a pricinii.
Ca urmare a admiterii excepției, cererea introdusa de o astfel de persoana sau împotriva

unei asemenea persoane va fi respinsa ca fiind introdusă de o persoana fără capacitate
procesuala de exercițiu sau împotriva unei persoane fără capacitate de exercițiu.
Actele de procedura făcute de o persoana fizică sau juridică fără capacitate de exercițiu
sau cu capacitate de exercițiu restrânsa sunt anulabile. Conform art.57 alin.3 C.proc.civ.: Lipsa
capacităţii de exerciţiu a drepturilor procedurale poate fi invocată în orice stare a procesului.
Actele de procedură îndeplinite de cel care nu are exerciţiul drepturilor procedurale sunt
anulabile. Reprezentantul sau ocrotitorul legal al acestuia va putea însă confirma toate sau
numai o parte din aceste acte ”. Așadar, nulitatea nu intervine in mod automat, potrivit art.57
alin.5 C.proc.civ.: „când instanţa constată că actul de procedură a fost îndeplinit de o parte
lipsită de capacitate de exerciţiu va acorda un termen pentru confirmarea lui. Dacă actul nu
este confirmat, se va dispune anularea lui.”
1.4.Calitatea procesuală
Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana

reclamantului și persoana care se pretinde (este) titular al dreptului subiectiv in
raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală activă) și între persoana
pârâtului și cel obligat in acel raport juridic (calitate procesuală pasivă).
Regulă: reclamantul este cel care trebuie să justifice atât calitatea sa procesuală activă,
cât și pe cea pasivă; ulterior sesizării, la rândul său, instanța trebuie să verifice ex officio,
îndeplinirea condiției calității procesuale
Regula determinării calității juridice procesuale a parților cu ajutorul raportului juridic

litigios nu este exclusiva, existând si o serie de excepții. Astfel, legea recunoaște legitimare
15
procesuală activă sau pasivă și altor categorii de organe sau persoane care nu figurează ca
subiecte in raportul juridic litigios.
Exemple
Calitate procesuală activă:
-autoritatea tutelară;
-procurorul conform art.92 C.proc.civ.;
-creditorii chirografari pe calea acțiunii
oblige;
-asociațiile de protecție a consumatorilor
16
În ceea ce privește justificarea calității procesuale, reclamantul, in cuprinsul cererii de

chemare in judecata, prin expunerea motivelor de fapt pe care își întemeiază cererea si, uneori,
prin anexarea unor acte doveditoare, trebuie sa justifice atât calitatea procesuală activă cât și pe
cea pasivă.
Transmiterea calității procesuale. Drepturile si obligațiile ce intră in raportul juridic dedus

judecatii pot fi transmise in cursul procesului, având loc in acest caz o transmisiune a calității
procesuale active sau pasive.
Transmisiunea poate fi legala sau conventionala.
A.Transmisiunea legală: se realizează prin efectul succesiunii, în cazul persoanelor fizice

sau prin reorganizarea sau transformarea persoanei juridice parte în proces.
B.Transmisiunea convențională : are loc ca efect al încheierii anumitor categorii de acte

juridice, în urma cărora cel care preia calitatea procesuală este subdobânditorul acelui drept sau
bun litigios, cum ar fi: contractul de vânzare sau donare a dreptului litigios (cumpărătorul sau
donatarul dobândind calitatea procesuală deţinută în proces de cel care a cedat dreptul său),
schimbul, donația, aducerea ca aport a bunului litigios în cazul în care bunul trece în patrimoniul
societăţii, şi, în ipoteza raporturilor juridice obligaţionale, în temeiul cesiunii de creanţă,
subrogaţiei personale, novaţiei prin schimbare de creditor/debitor, stipulaţiei pentru altul şi
preluării de datorie.
Din punct de vedere al întinderii, transmisiunea poate fi:
- universală;
- cu titlu universal;
- cu titlu particular.
Efectele transmiterii calităţii procesuale
Indiferent de felul transmisiunii, cel care dobandeste calitatea procesuala preia procesul in
starea in care se gaseste in acel moment, actele procesuale savarsite de antecesorul sau fiindu-i
opozabile.
Transmiterea dreptului litigios prin acte între vii cu titlu particular
Dacă în cursul procesului dreptul litigios este transmis prin acte între vii cu titlu particular,
judecata va continua între părţile iniţiale.
17
Transmiterea dreptului litigios prin acte cu titlu particular pentru cauză de moarte
Dacă însă transferul este făcut, în condiţiile legii, prin acte cu titlu particular pentru
cauză de moarte, judecata va continua cu succesorul universal ori cu titlu universal al autorului,
după caz.
Atât in cazul in care dreptul litigious se transmite prin acte între vii cu titlu particular
cât și prin acte cu titlu particular pentru cauză de moarte succesorul cu titlu particular este
obligat să intervină în cauză, dacă are cunoştinţă de existenţa procesului, sau poate să fie
introdus în cauză, la cerere ori din oficiu. În acest caz, instanţa va decide, după împrejurări şi
ţinând seama de poziţia celorlalte părţi, dacă înstrăinătorul sau succesorul universal ori cu titlu
universal al acestuia va rămâne sau, după caz, va fi scos din proces. Dacă înstrăinătorul sau,
după caz, succesorul universal ori cu titlu universal al acestuia este scos din proces, judecata va
continua numai cu succesorul cu titlu particular care va lua procedura în starea în care se află
la momentul la care acesta a intervenit sau a fost introdus în cauză.
Hotărârea pronunţată contra înstrăinătorului sau succesorului universal ori cu titlu

universal al acestuia, după caz, va produce de drept efecte şi contra succesorului cu titlu
particular şi va fi întotdeauna opozabilă acestuia din urmă, chiar şi în ipoteza în care nu a fost
introdus în proces, însă numai în privinţa bunului transmis, apreciindu-se că, deşi nu a participat
la judecată, acesta reprezintă persoana autorului său în ceea ce priveşte dreptul în discuţie.
Sancțiunea lipsei calității procesuale
Lipsa calității procesuale poate fi invocata pe cale de excepție (care este o excepție de fond,
absoluta si peremptorie) de partea interesata, procuror sau instanța din oficiu, in orice stare a
procesului, iar in caz de admitere atrage respingerea acțiunii ca fiind introdusa de o persoană
fără calitate procesuală activă sau împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Dacă pentru a se stabili existenta sau inexistenta calității a fost nevoie să se unească
excepția cu fondul, iar instanța constată că dreptul exista, dar acțiunea a fost pornită de o
persoană fără calitate sau împotriva unei persoane fără calitate, nu o va respinge ca nefondata,
ci ca urmare a admiterii excepției lipsei de calitate. În acest caz există posibilitatea ca procesul
să fie redeschis de o persoană care ar justifica legitimarea procesuală sau împotriva persoanei
care are calitate procesuală pasivă.
18
2.Clasificarea acțiunilor/cererilor în justiție
Clasificarea acțiunilor civile, are în vedere

ințelesul restrâns al noțiunii de acțiune,
acela de cerere de chemare in judecată
I.Clasificarea acțiunilor in funcție de scopul material

urmărit prin introducerea cererii de chemare în
judecată:
In funcție de acest criteriu acțiunile sunt împărțite in:

-acțiuni in realizarea dreptului,
-acțiuni in constatarea existentei sau inexistentei unui drept si
-acțiuni in constituire de drepturi.
➢ ACTIUNILE IN REALIZAREA DREPTULUI (in condamnare, in

adjudecare, de executare) – acelea prin care reclamantul, pretinzându-se titularul unui drept
subiectiv solicită instanţei obligarea pârâtului la respectarea acelui drept, iar în cazul în care
nu mai există această posibilitate, la despăgubiri pentru prejudiciul creat. Această categorie
de acţiuni conduce întotdeauna la hotărâri susceptibile de executare silită.
Caracteristici:
• Restabilirea sau valorificarea interesului se pretinde a se face direct, iar daca acest lucru nu
mai este cu putința, prin echivalent;
• Soluționând o asemenea acțiune, instanța il condamna pe parat sa dea, sa faca sau sa nu
faca ceva;
• Hotărârea instanței constituie titlu executoriu;
•Acțiunea in realizare primează întotdeauna fata de o eventuala acțiune in constatare (art.35
Cpc).
19
➢ ACTIUNILE IN CONSTATARE (in recunoastere, in confirmare) –. acele

cereri prin care reclamantul solicită aplicarea legii la anumite fapte pe care le invocă, în
scopul de a crea o situaţie juridică nouă între părţi (se vizează schimbarea sau desfiinţarea
unui raport juridic existent şi crearea unui nou raport juridic, ca efect al hotărârii ce se va
pronunţa).Astfel, art.35 prevede ca:” cel care are interes poate să ceară constatarea
existenţei sau inexistenţei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere
realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege. ”.
20
Caracteristici:
• - se aplica in cazul constatarii existentei sau inexistentei unui drept, nu
si a unei stari de fapt
• din obiectivul limitat - constatarea existentei sau inexistentei dreptului
– rezulta o particularitate a hotararilor, si anume ca ele nu constituie
titluri executorii, nu pot fi puse in executare (este vorba numai de
capatul de cerere principal, nu si de cele accesorii);
• are un caracter subsidiar – aceasta cale nu este deschisa atata timp cat
partea poate cere realizarea dreptului;
• acțiunea in constatare este imprescriptibilă. Astfel, potrivit dispoziţiilor

art. 2502 alin. (2) pct. 2 NCC, sunt imprescriptibile drepturile
privitoare la acţiunea în constatarea existenţei sau inexistenţei unui
drept.
• acțiunea in constatare poate fi transformată intr-o cerere in realizare

si viceversa. Până la închiderea dezbaterilor, reclamantul poate
înlocui cererea în constatare printr-o cerere în realizare şi invers, dacă
cererea în constatare poate fi primită, fără a se acorda termen de
judecată, instanţa luând act de precizare şi consemnându-se în
încheierea de şedinţă declaraţiile verbale ale părţii în acest sens,
potrivit dispoziţiilor art. 204 alin. (2) pct. 4 .proc.civ.
• în cererile pentru constatarea existenţei sau inexistenţei vreunui drept,
competenţa instanţei se determină după regulile prevăzute pentru
cererile având ca obiect realizarea dreptului, potrivit art. 125 NCPC.
21
ACTIUNILE IN CONSTITUIRE DE DREPTURI (în transformare ) - sunt acele acțiuni

prin care reclamantul solicita aplicarea legii la anumite fapte si date pe care le invoca, pentru a
deduce consecințele ce se impun, in vederea creării unor situatii juridice noi.
Caracteristici:
- tind la schimbarea sau desființarea unor raporturi juridice vechi si la
crearea unor raporturi juridice noi intre părți;
- in principiu, hotărârile pronunțate produc efecte numai pentru viitor, ex

nunc (sunt exceptii, hotărârile pronunțate in materie de desfiintare a
casatoriei, stabilirea filiației fata de mama si fata de tata, tagaduirea
paternitatii, declararea judecătorească a mortii etc.).
22
II.După caracterul patrimonial sau nepatrimonial al

dreptului ce se valorifică
In funcție de acest criteriu acțiunile/cererile sunt clasificate în:

-cereri patrimoniale;
-cereri nepatrimoniale
CERERI NEPATRIMONIALE – acelea prin care se valorifică drepturi subiective fără

conţinut economic, legate indisolubil de persoana titularului lor.
23
CERERI PATRIMONIALE-sunt acelea al căror continut este evaluabil in bani
Cererile patrimoniale, la rândul lor se subclasifică in:
A.cereri personale
B.cereri reale
C.cereri mixte
A. Cererile personale – sunt acele acțiuni prin care se valorifica un drept personal, de creanță.
Aceasta este categoria cea mai vastă a acțiunilor civile întrucât drepturile de creanță sunt practic
nelimitate ca număr, ele putându-se naște din orice convenție a părților, din lege, dintr-un fapt
ilicit cauzator de prejudicii etc
Acțiunile personale, la rândul lor se subclasifică in:
-acțiuni personale mobiliare;
-acțiuni personale imobiliare
A.1Actiunile personale mobiliare – sunt acele acțiuni in cadrul cărora dreptul personal
valorificat are ca obiect un bun mobil
24
Exemple (cereri personale

mobiliare)
-plata unei sume de bani;

-predarea unor bunuri fungibile,
etc.
A.2.Actiuni personale imobiliare – când dreptul personal valorificat are ca obiect un bun
imobil
Exemple (cereri personale

imobiliare)
-obligarea locatorului la predarea

bunului imobil către locatar
25
B.Cererile reale – sunt cele prin care se urmărește valorificarea unui drept real sau după caz,
apărarea posesiei unui bun.
Exemple (cereri reale)
-acțiunea în revendicare;
-acțiunea confesorie sau negatorie;
-acțiunea în grănițuire;
-petiția de ereditate
-acțiunea de partaj, etc
La rândul lor, acțiunile/cererile reale se împart în:

B.1.Cereri reale mobiliare – atunci când dreptul real valorificat prin acțiune are ca obiect un
bun mobil (ex.: revendicarea bunului mobil de la posesorul de rea-credință)
B.2.Cereri reale imobiliare – dreptul real valorificat are ca obiect un bun imobil.
Pe lângă clasificarea mai sus expusă, cererile reale se mai împart în:
-cereri petitorii;
-cereri posesorii.
B.a.Cererea petitorie – este aceea prin care se tinde la apărarea unui drept real
B.b.Cererea posesorie – are ca obiect apărarea posesiei asupra unui bun imobil împotriva
oricăror tulburări de fapt sau de drept, ori, după caz, redobândirea posesiei, daca ea a fost
pierduta.
C.Cererile mixte – sunt acele acțiuni prin care se valorifica in același timp un drept real și un
drept de creanță, in cazul in care drepturile invocate au aceeași cauza generatoare sau se află
într-un raport de conexitate.
26
În acest caz, cum s-a remarcat deja in literatura de specialitate, ne aflăm practic in
prezenta unui cumul obiectiv de acțiuni: una personala si una reală. În mod convențional au fost
incluse in aceasta noțiune doua categorii de acțiuni:
• acțiunile in executarea unui act juridic prin care s-a transferat ori a fost creat un drept real
imobiliar, dând naștere totodată unei obligații personale (se considera ca in aceasta situație
reclamantul exercita doua drepturi, unul personal referitor la executarea obligației si altul
real având ca obiect remiterea bunului).
• acțiunea in rezoluțiune, in revocare, in resciziune, in reducțiune si cea in anularea unui act

translativ sau creator de drepturi reale imobiliare, daca reclamantul solicita si repunerea
părților in situația anterioara, respectiv restituirea bunului.
În ceea ce privește prescripția dreptului de a obține condamnarea paratului, termenul

este diferit in funcție de natura acțiunii. Astfel, in cazul acțiunilor personale termenul general
de prescripție este de 3 ani. Sub aspectul acțiunilor reale, exista acțiuni reale imprescriptibile
extinctiv (de exemplu, acțiunea in revendicare sau acțiunea având ca obiect ieșirea din
indiviziune), acțiuni prescriptibile 1 an in cazul de avulsiune, etc.
3. După calea procedurală aleasă de parte pentru

apărarea dreptului
-cereri principale,
-cereri accesorii,
- cereri incidentale,
- cereri adiționale.
27
A.Cererile principale : cele prin care se declanșează procesul (procedura judiciară).

Însă, nu întotdeauna actul de procedură prin care este sesizată instanţa constituie cererea
principală, în întregul său, adesea fiind formulate cereri de chemare în judecată cu mai multe
capete de cerere, din care una e principală şi altele sunt accesorii (spre exemplu, cererea de
chemare în judecată în întregul său).
B.Cererile accesorii : a căror rezolvare depinde de soluţia din cererea principală,

aflându-se într-o relaţie de subsidiaritate faţă de aceasta.
C.Cererile incidentale acelea care pot avea o existență independentă (precum cererea
principală), dar care sunt formulate într-un proces deja iniţiat.
D. Cererile adiționale sunt cererile prin care o parte modifică pretenţiile sale anterioare.
O astfel de cerere poate fi formulată de către reclamant (în privinţa cererii principale sau a
cererii de intervenţie promovate de acesta), pârât (în privinţa cererii reconvenţionale sau a
cererii de intervenţie formulate de acesta) sau terţ intervenient (în privinţa cererii de intervenţie
introduse de el).
Interesul clasificării
28
Clasificarea prezinta interes sub mai multe aspecte:
• Sub aspectul competentei - potrivit art. 123 alin. (1) NCPC, cererile accesorii, adiţionale,
precum și cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar
dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia
cererilor prevăzute la art. 120 NCPC (cereri în materia insolvenţei sau concordatului
preventiv, care sunt de competenţa exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are
sediul debitorul).;
• Anumite acțiuni se pot formula numai pe cale principala (de exemplu, acțiunea in tăgada
paternității) sau numai pe cale accesorie (de exemplu, cererea de încuviințare a păstrării
numelui din căsătorie după divorț), alte acțiuni se pot formula atât pe cale principala, cat
si pe cale accesorie sau incidentala (exercitarea autorității părintești față de copii minori).
• Exista acțiuni accesorii sau incidentale care trebuie soluționate din oficiu de instanța investita
cu soluționarea cererii principale (exercitarea autorității părintești față de copii minori,
pensia de întreținere, numele pe care soții urmează să-l poarte după desfacerea căsătoriei);
• Persoana care formulează o acțiune incidentală dobândește calitatea de parte, astfel incât
hotărârea care se va pronunța ii va fi opozabila;
• Hotărârea care se refera la acțiuni accesorii sau incidentale este supusa acelorași cai de atac
si termene prevăzute pentru acțiunea principala, chiar daca in situația in care ar fi
exercitate separat ar fi supuse altor cai de atac sau altor termene.
Sarcină de lucru nr. 1

Enumerați și definiți condițiile de exercitare a acțiunii
Civicivile.
29
•Acțiunea civilă este definită în literatura de specialitate ca fiind ansamblul mijloacelor

procesuale prin care, în cadrul procesului civil, se urmăreşte protecția drepturilor subiective
civile sau a situaţiilor juridice ocrotite de lege.
•Sunt condiții de exercitare ale acțiunii civile: afirmarea unui drept sau a unei situații juridice
ocrotite de lege/formularea unei pretenții, interesul, capacitatea procesuală, calitatea
procesuală.
•Nu trebuie confundată acțiunea civilă cu cererea de chemare în judecată, aceasta din urmă
fiind doar una dintre formele de manifestare a acțiunii civile .
•Acțiunile/cererile în justiție pot fi clasificate după mai multe criterii, respectiv, scopul
urmărit de reclamant prin introducerea cererii de chemare în judecată, natura dreptului ce se
valorifică prin formularea cererii, calea procedurală aleasă de parte.
1. Excepţia lipsei de interes a cererii de chemare in judecată:

a.poate fi invocată doar de către instanta de judecată;
b.este o exceptie relativă;
c.poate fi invocată de oricare dintre părti, de procuror dacă participă, sau de instantă din oficiu
2.Asistarea intervine:
a.în cazul minorilor intre 14-18 ani;
b.in cazul minorilor sub 14 ani;
c.în cazul minorilor intre 16-18 ani
3.Sunt conditii de exercitare a actiunii civile:

a. părtile, obiectul, cauza;
b.afirmarea unui drept, interesul, capacitatea procesuală, calitatea procesuală
c. cauza, capacitatea procesuală, calitatea procesuală
30
4. Reclamantul poate solicita înainte de împlinirea termenului, executarea la termen a

unei obligatii alimentare?
a.da, întrucât reprezintă o exceptie de la cerinta actualitătii dreptului;
b.nu, întrucât dreptul reclamantului nu este actual;
c.da, dacă pârâtul renunţă la invocarea exceptiei de prematuritate a cererii
5.Dacă pârâtul invocă exceptia de prematuritate a cererii de chemare în judecată întrucât

la momentul introducerii acesteia dreptul pretins de către reclamant nu era actual, însă
pe parcursul solutionării cauzei, acesta a devenit actual, instanta:
a.va admite exceptia prematuritătii cererii şi va respinge actiunea ca fiind prematur introdusă;
b.va respinge exceptia de prematuritate, trecând la solutionarea pe fond a pricinii;
c.va admite exceptia de prematuritate şi va anula cererea reclamantului
6.În cazul transmisiunii în condițiile legii a calității procesuale:

a.dacă dreptul litigios este transmis prin acte intre vii cu titlu particular, judecata va continua între
partea care nu a instrăinat dreptul și partea care a preluat dreptul;
b. dacă dreptul litigios este transmis prin acte intre vii cu titlu particular, judecata va continua între
părțile inițiale;
c.în toate cazurile succesorul cu titlu particualr este obligat să intervină in cauză dacă are cunoștintă
de existenta procesului
7.In privinţa cererilor in justiţie:

a) cererea principală poate cuprinde atât capete de cerere principale, cât şi capete de
cerere accesorii;
b) cererile accesorii sunt cele prin care o parte modifică pretenţiile sale anterioare;
c) cererile incidentale sunt cele formulate in cadrul unui proces aflat in curs de
desfăşurare
1.c; 2.a; 3.a; 4.a; 5.b; 6.bc; 7.c
31
Răspundeți succint următoarelor întrebări:

1.Mentionati care este diferența intre cererea de chemare in judecată si actiunea civilă.
2.Enumerati condițiile de exercitare a acțiunii civile.
3.Când o actiune in constatare va fi respinsă de către instanţa de judecată ca inadmisibilă in
temeiul art.35 C.proc.civ.?
4.Care sunt situatiile in care, desi dreptul subiectiv pretins de reclamant nu a devenit actual,
instanta va solutiona cererea pe fond?
5.Enumerati două cazuri de transmitere legală a calitătii procesuale.
6. Acțiunea prin care reclamantul solicită instantei să constate nulitatea contractului de
vânzare-cumpărare încheiat intre el si parat, este o acțiune in constatare sau in realizare?
Argumentați.
N.B.: Lucrarea va fi încărcată în Platforma Microsoft Teams, în canalul

disciplinei de studiu, în termen de 2 zile de la data solicitării rezolvării acesteia.

3. Gabriel Boroi, Mirela Stancu, Drept procesual civil. Ed.a V-a, Ed.Hamangiu,
Bucureşti, 2020
32
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE NR.2
PARTICIPANȚII LA PROCESUL CIVIL
CUPRINS
Obiective specific
1.Instanța.Incompatibilitatea…………………………………………………………….35
1.1.Mijloacele de invocare a incompatibilității…………………………………………….36
1.2.Momentul până la care poate fi formulată recuzarea …………………………………..37
1.3.Procedura de judecată a abținerii si a recuzării ..............................................................38
1.4.Căi de atac .......................................................................................................................38
2.Participarea terţilor la judecată......................................................................................39
1.Intervenţia voluntară.......................................................................................................39
1.1.Intervenţia voluntară principală.......................................................................................39
1.2.Intervenţia voluntară accesorie........................................................................................42
2.Intervenția forțată............................................................................................................44
2.1. Cererea de chemare in judecata a altor persoane…………………………………...…44
2.2.Cererea de chemare in garanție………………………………………………………...46
2.3.Arătarea titularului dreptului...........................................................................................47
2.4.Introducerea din oficiu a terților.......................................................................................49
3.Reprezentarea convențională părților în procesul civil …………….………………..50
3.1.Reprezentarea prin mandatar neavocat.....................................................................50
3.2.Reprezentarea prin mandatar avocat .........................................................................51
3.3.Încetarea mandatului....................................................................................................51
3.4.Lipsa dovezii calităţii de reprezentant.........................................................................52
4.Rezumatul unității de învățare.......................................................................................52
5.Teste de autoevaluare......................................................................................................54
6. Răspunsurile la testul de autoevaluare..........................................................................55
7.Lucrare de verificare........................................................................................................55
8.Bibliografie minimală.......................................................................................................56
33
OBIECTIVE SPECIFICE
înțeleagă distincția dintre participantii la procesul civil (instanța,

procurorul, martorii, experții, avocații, magistrații asistenți,
asistenții judiciari)si părţile (reclamant, pârât, terți intervenienți in
condițiile legii) procesului civil;
își însușească și să înțeleagă formele de intervenție ale terților în

procesul civil (intervenția voluntară și intervenția forțată), precum
și a elementelor care le aseamănă și a celor care le deosebsc
1.Instanța.Incompatibilitatea
Art.41-art.54
Sediul materiei
Incompatibilitatea reprezintă situaţia în care un judecător

este împiedicat să ia parte la soluţionarea unei pricini, in
cazurile prevăzute de lege.
A.Cazurile de incompatibilitate absolută
Incompatibilitatea absolută ➔ este reglementată în art. 41 C.proc.civ.fiind reglementate

trei cazuri de incompatibilitate:
34
a. Judecătorul care a pronunţat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre într-o pricină

nu poate lua parte la judecarea aceleiaşi pricini în apel, recurs, contestație în anulare
sau revizuire, cu excepţia cazului în care este chemat să se pronunţe asupra altor
chestiuni decât cele dezlegate de instanţa de apel sau, după caz, de recurs
b. Judecătorul care a pronunţat o hotărâre nu poate lua parte la judecarea aceleiaşi

pricini în cazul în care s-a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare. cu excepţia
cazului în care este chemat să se pronunţe asupra altor chestiuni decât cele dezlegate
de instanţa de apel sau, după caz, de recurs (se presupune că judecătorul care şi-a
exprimat o dată părerea asupra unei cauze, numai cu greu şi-o va schimba şi că de aceea
nu este indicat să mai ia parte la judecarea ei).
c. Judecătorul care a fost martor, expert, arbitru, procuror, avocat, asistent judiciar,
magistrat-asistent sau mediator în aceeaşi cauză nu poate judeca acel proces.
Toate aceste 3 cazuri sunt de strictă interpretare şi ca atare, nu pot fi extinse prin analogie.
Nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la incompatibilitate atrage nulitatea absolută a

hotărârii, aceasta fiind reglementată de norme de ordine publică.
Înainte de primul termen de judecată grefierul de şedinţă va verifica, pe baza dosarului

cauzei, dacă judecătorul acesteia se află în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate
absolută şi, când este cazul, va întocmi un referat corespunzător.
Judecătorul care ştie că există un motiv de incompatibilitate în privinţa sa este obligat

să se abţină de la judecarea pricinii. Declaraţia de abţinere se face în scris de îndată ce
judecătorul a cunoscut existenţa cazului de incompatibilitate sau verbal în şedinţă, fiind
consemnată în încheiere
B.Cazurile de incompatibilitate relativă

Incompatibilitatea absolută ➔ este reglementată în art. 42 C.proc.civ
Judecătorul este, de asemenea, incompatibil de a judeca în următoarele situaţii:
1. când şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţie în cauza pe care a fost desemnat să
o judece. Punerea în discuţia părţilor, din oficiu, a unor chestiuni de fapt sau de drept, potrivit
art. 14 alin. (4) şi (5), nu îl face pe judecător incompatibil;
2. când există împrejurări care fac justificată temerea că el, soţul său, ascendenţii ori
descendenţii lor sau afinii lor, după caz, au un interes în legătură cu pricina care se judecă;
35
3. când este soţ, rudă sau afin până la gradul al patrulea inclusiv cu avocatul ori reprezentantul
unei părţi sau dacă este căsătorit cu fratele ori cu sora soţului uneia dintre aceste persoane;
4. când soţul sau fostul său soţ este rudă ori afin până la gradul al patrulea inclusiv cu vreuna
dintre părţi;
5. dacă el, soţul sau rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv ori afinii lor, după caz, sunt
părţi într-un proces care se judecă la instanţa la care una dintre părţi este judecător;
6. dacă între el, soţul său ori rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv sau afinii lor, după
caz, şi una dintre părţi a existat un proces penal cu cel mult 5 ani înainte de a fi desemnat să
judece pricina. În cazul plângerilor penale formulate de părţi în cursul procesului, judecătorul
devine incompatibil numai în situaţia punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva sa;
7. dacă este tutore sau curator al uneia dintre părţi;
8. dacă el, soţul său, ascendenţii ori descendenţii lor au primit daruri sau promisiuni de daruri
ori alte avantaje de la una dintre părţi;
9. dacă el, soţul său ori una dintre rudele lor până la gradul al patrulea inclusiv sau afinii lor,
după caz, se află în relaţii de duşmănie cu una dintre părţi, soţul ori rudele acesteia până la
gradul al patrulea inclusiv;
10. dacă, atunci când este învestit cu soluţionarea unei căi de atac, soţul sau o rudă a sa până
la gradul al patrulea inclusiv a participat, ca judecător sau procuror, la judecarea aceleiaşi pricini
înaintea altei instanţe;
11. dacă este soţ sau rudă până la gradul al patrulea inclusiv sau afin, după caz, cu un alt
membru al completului de judecată;
12. dacă soţul, o rudă ori un afin al său până la gradul al patrulea inclusiv a reprezentat sau
asistat partea în aceeaşi pricină înaintea altei instanţe;
13. atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la
imparţialitatea sa.
Aceste dispoziţii privitoare la soţ se aplică şi în cazul concubinilor.
1.1.Mijloacele de invocare a incompatibilității.
Indiferent de motivul de incompatibilitate, acesta se invocă de judecător, caz in care

mijlocul de invocare al incompatibilității este abținerea sau poate fi invocate de partea
interesată prin intermediul recuzării.
36
Abţinere : situaţia în care un judecător, cunoscând că se află într-unul din cazurile

prevăzute de lege, se abţine de la judecata unei anumite pricini.
Obligaţiei judecătorului de a se abţine îi corespunde dreptul părţii care are motive să

se îndoiască de imparţialitatea judecătorului de a-l recuza pe acesta.
Recuzare: situaţia în care una dintre părţi cere, în cazurile strict determinate de lege,
înlăturarea unuia sau mai multor judecători de la judecarea unei anumite pricini.
Asemănări:
1) cazurile de abţinere şi cele de recuzare sunt identice;
2) procedura de soluţionare a celor două incidente procedurale este comună.
Deosebiri:
1) în timp ce recuzarea este propusă de părţi, abţinerea provine chiar de la cel aflat în vreunul
din cazurile prevăzute de lege;
2) caracterul normelor care reglementează cele două instituţii este de natură diferită:
abţinerea este reglementată de norme imperative, în timp ce recuzarea este reglementată de
norme de ordine privată (partea interesată având facultatea de a-l recuza pe judecător sau de a
accepta să fie judecată de către acesta, exprimându-şi astfel încrederea în imparţialitatea sa)
1.2.Momentul până la care poate fi formulată recuzarea
Pentru cazurile de incompatibilitate absolută, recuzarea poate fi invocată în orice stare

a pricinii, in timp ce recuzarea pentru cazurile de incompatibilitate relativă poate fi invocată
înainte de începerea oricărei dezbateri, iar când motivele de incompatibilitate s-au ivit ori au
fost cunoscute de parte doar după începerea dezbaterilor, aceasta trebuie să solicite recuzarea
de îndată ce acestea îi sunt cunoscute.
Instanța in fața căreia s-a formulat cererea de recuzare o poate respinge ca

inadmisibilă atunci când:
-cererea de recuzare este intemeiată pe alte motive decât cele prevăzute la art. 41 şi 42 sau nu
este deloc motivată;
- cererea de recuzare privitoare la alţi judecători decât cei care fac parte din completul de
judecată căruia pricina i-a fost repartizată pentru soluţionare;
-cererea îndreptată împotriva aceluiaşi judecător pentru acelaşi motiv de incompatibilitate
37
1.3.Procedura de judecată a abținerii si a recuzării
Judecătorul împotriva căruia este formulată o cerere de recuzare poate declara că se

abţine, caz in care, declaraţia de abţinere se soluţionează cu prioritate.
Instanţa in fața căreia s-a formulat declarația de abținere sau cererea de recuzare
hotărăşte de îndată, în camera de consiliu, fără prezenţa părţilor şi ascultându-l pe judecătorul
recuzat sau care a declarat că se abţine, numai dacă apreciază că este necesar. În aceleaşi
condiţii, instanţa va putea asculta şi părţile.
În cazul în care la acelaşi termen s-au formulat cereri de recuzare şi de abţinere pentru
motive diferite, acestea vor fi judecate împreună. În caz de admitere a declaraţiei de abţinere,
cererea de recuzare, indiferent de motivul acesteia, va fi respinsă, prin aceeaşi încheiere, ca
rămasă fără obiect. În cazul în care declaraţia de abţinere se respinge, prin aceeaşi încheiere
instanţa se va pronunţa şi asupra cererii de recuzare
Nu se admite interogatoriul ca mijloc de dovadă a motivelor de recuzare.
Admiterea excepţie are drept consecinţă înlocuirea judecătorului incompatibil cu un alt

judecător de la aceeaşi instanţă judecătorească, prin incheierea de admitere a recuzării sau
abținerii, urmând a se arăta în ce măsură actele îndeplinite de judecătorul aflat intr-unul din
cazurile de incompatibilitate urmează să fie păstrate.
1.4.Căi de atac
NU SUNT SUPUSE NICIUNEI CĂI DE ATAC:
→ încheierea prin care s-a admis abținerea
→ încheierea prin care s-a respins abținerea
→ încheierea prin care s-a admis recuzarea
→ încheierea prin care s-a respins recuzarea pe motiv că cererea de recuzare a rămas fără obiect
ca urmare a admiterii cererii de abținere
POATE FI ATACATĂ ODATĂ CU FONDUL FIIND SUPUSĂ ACELORAȘI CĂI DE

ATAC CA SI HOTĂRÂREA PE FOND
38
→ încheierea prin care s-a respins recuzarea(atunci când hotărârea pe fond poate fi atacată cu
cale de atac)
→
POATE FI ATACTĂ CU RECURS IN 5 ZILE DE LA COMUNICĂRII HOTĂRÂRII
ATUNCI CÂND HOTĂRÂREA DATĂ PE FOND ESTE DEFINITIVĂ
→ încheierea prin care s-a respins recuzarea(atunci când hotărârea pe fond poate fi atacată cu
cale de atac)
2.Participarea terţilor la judecată
1.INTERVENŢIA VOLUNTARĂ
Art.61-art.67 CPC
Intervenţia voluntară reprezintă cererea unui terţ de a intra într-un proces

pornit de alte părţi, pentru a-şi apăra un drept propriu sau pentru a apăra
dreptul unei părţi din acel proces.
1.1.INTERVENŢIA VOLUNTARĂ PRINCIPALĂ
A.Noţiune Poartă denumirea de intervenţie voluntară principală cererea prin care un

terţ solicită introducerea sa într-un proces în curs de judecată, pentru a i se
recunoaşte sau stabili un drept propriu.
Prin urmare, intervenția este principală când intervenientul pretinde pentru

sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecăţii sau un drept strâns legat de acesta
A.Natură juridică
39
Intervenţia voluntară principală este o veritabilă chemare în judecată, îndreptată

împotriva părţilor iniţiale, deci, atât a reclamantului, cât şi a pârâtului. Terţul intervenient poate
să îşi formuleze pretenţia pe cale principală, declanşând un proces distinct, în care el ar figura
ca reclamant, iar părţile din proces ar fi pârâte. Dacă însă terţul preferă să invoce pretinsul său
drept în litigiul pendente, cererea sa dobândeşte caracter incidental, devenind o cerere care se
grefează pe cererea principală, dar care poate fi soluţionată şi independent de aceasta.
B.Termen de depunere
Cererea de intervenţie în interes propriu poate fi formulată numai în faţa primei instanţe
şi înainte de închiderea dezbaterilor in fond. (art.62 alin.2 C.proc.civ.)
Prin excepţie, art.60 alin. final C.proc.civ. dispune că intervenţia principală se poate
face, cu acordul expres al părţilor, şi în fata instanţei de apel.
În legătură cu învoirea părţilor, trebuie reţinut că e necesar acordul persoanelor care au

calitatea de parte în apel. Ca atare, dacă în prima instanţă au figurat mai multe părţi, dar apelul
nu le priveşte pe toate, părţilor care au avut această calitate numai în primă instanţă nu li se va
mai cere acordul.
Întrucat nu se prevede până la ce moment poate fi formulată cererea de intervenţie în

interes propriu în apel, înseamnă că se vor aplica dispoziţiile de la judecata în primă instanţă,
astfel încât şi la etapa apelului cererea poate fi depusă până la închiderea dezbaterilor asupra
fondului cauzei.
C.Procedura de judecată
Fiind o cerere incidentală, cererea de intervenţie în interes propriu este de competenţa

instanţei care judecă cererea principală.
Instanţa se pronunţe asupra admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie printr-o

încheiere interlocutorie prin care, după caz, va încuviinţa în principiu cererea sau o va respinge
ca inadmisibilă. Încheierea poate fi atacată numai odată cu fondul atât in caz de admitere, cât
si de respingere.
Cererea de intervenţie voluntară principală se judecă odată cu cererea principală, însă,

dacă ar duce la întârzierea soluţionării acesteia, art 66 alin.2 C.proc.civ. permite instanţei să
dispună disjungerea, în afară de cazul în care intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în
parte, însuşi dreptul dedus judecăţii, caz in care disjungerea nu este posibilă. Măsura disjungerii
40
se ia printr-o încheiere care, având caracterul unui act pentru mai buna administrare a justiţiei,
nu este supusă niciunei căi de atac.
Cel care intervine va lua procedura în care se află în momentul admiterii intervenţiei; actele
de procedură următoare se vor îndeplini şi faţă de cel care intervine. Astfel, terţul nu va putea
solicita refacerea unor acte de procedură îndeplinite anterior anterior momentului admiterii în
principiu a cererii sale, readministrarea unor probe ori să invoce excepţii de procedură relative
ce trebuieau invocate anterior admiterii intervenţiei.
Intervenientul va prelua procedura în starea în care se află în momentul admiterii

intervenţiei, dar va putea solicita administrarea de probe prin cererea de intervenţie sau cel mai
târziu până la primul termen de judecată ulterior admiterii cererii de intervenţie. Actele de
procedură ulterioare vor fi îndeplinite şi faţă de el.
D.Efectele admiterii în principiu a cererii de intervenţie:
- învestirea instanţei cu judecarea cererii de intervenţie;
- prorogarea legală de competenţă, când este cazul (art. 123 C. proc. civ.);
- terţul devine parte în proces, cu toate drepturile şi obligaţiile procesuale decurgând din
acest fapt; va avea o poziţie independentă faţă de părţile iniţiale;
- dreptul subiectiv dedus judecăţii de terţ devine litigios;
- întreruperea prescripţiei extinctive;
- părţile iniţiale sunt puse în întârziere faţă de terţul intervenient;
- instanţa dispune comunicarea cererii de intervenţie către părţile iniţiale şi stabileşte un

termen în care poate fi depusă întâmpinarea;
- terţul va lua procedura în starea în care aceasta se găseşte la momentul încuviinţării în

principiu, iar, pe viitor, toate actele de procedură se vor îndeplini şi faţă de el;
- hotărârea ce se va pronunţa în cauză va avea putere de lucru judecat şi faţă de intervenientul

principal;
- intervenientul principal poate exercita căile de atac, indiferent dacă părţile iniţiale au atacat
sau nu hotărârea.
41
1.2.INTERVENŢIA VOLUNTARĂ ACCESORIE
Reprezintă intervenţie voluntară accesorie cererea prin acre un terţ ce

justifică un interes solicită introducerea sa într-un litigiu în curs de desfăşurare,
pentru a apăra drepturile uneia din părţile iniţiale.
A.Natură juridică
Intervenţia voluntară accesorie este o simplă apărare făcută în favoarea părţii pentru care
a intervenit în proces.
B.Condiţii
Primind cererea de intervenţie, instanţa va asculta părţile şi pe cel ce intervine şi va verifica

o serie de aspecte pentru a se putea pronunţa asupra admisibilităţii în principiu a acesteia.
Astfel, instanţa va trebui să verifice:
- dacă intervenientul justifică un interes propriu;
- existenţa unei legături între cererea principală şi cererea de intervenţie, care să justifice
rezolvarea împreună a celor două cereri;
- dacă este admisibilă intervenţia voluntară principală în litigiul pendente, având în vedere
natura acestuia.
C.Termen de depunere
Potrivit art.63 alin.2 C.proc.civ., cererea de intervenţie voluntară accesorie se poate face
până la închiderea dezbaterilor, în tot cursul judecăţii, chiar şi în căile extraordinare de atac.
Soluţia legislativă conform căreia intervenţia accesorie poate fi făcută nu numai înaintea primei
instanţe, ci în orice fază a judecăţii, chiar direct în căile de atac, este justificată de natura juridică
a acestei forme de intervenţie voluntară, de faptul că terţul nu supune judecăţii o pretenţei
proprie, astfel încât, prin ipoteză, nu se răpeşte părţilor vreun grad de jurisdicţie.
42
D.Procedura de judecată
Soluţionarea cererii de intervenţie voluntară principală:
- se judecă întotdeauna împreună cu cererea principală (fiind o simplă apărare); deci, nu

poate fi disjunsă niciodată de cererea principală;
- instanţa pronunţă o unică hotărâre, opozabilă tuturor părţilor, inclusiv intervenientului;
- soluţia ce se va da cererii de intervenţie accesorie depinde de soluţia dată în privinţa cererii

principale, după cum s-a intervenit în favoarea reclamantului sau a pârâtului.
→Fiind o cerere incidentală, cererea de intervenţie accesorie este de competenţa instanţei care
judecă cererea principală.
→Instanţa se pronunţe asupra admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie printr-o

ca inadmisibilă. Încheierea poate fi atacată numai odată cu fondul atât in caz de admitere, cât și
de respingere.
→Cel care intervine va lua procedura în care se află în momentul admiterii intervenţiei; actele
de procedură următoare se vor îndeplini şi faţă de cel care intervine. Astfel, terţul nu va putea
solicita refacerea unor acte de procedură îndeplinite anterior anterior momentului admiterii în
principiu a cererii sale, readministrarea unor probe ori să invoce excepţii de procedură relative
ce trebuieau invocate anterior admiterii intervenţiei.
→Terţul are o poziţie procesuală subordonată părţii pe care o apără şi astfel nu poate face decât
acele acte de procedură care profită părţii respective.
→Cererea de intervenţie voluntară accesorie fiind o simplă apărare în favoarea uneia dintre
părţile între care s-a stabilit raportul juridic procesual iniţial, se judecă întotdeauna împreună cu
cererea introductivă de instanţă.
→Judecarea cererii de intervenţie accesorie nu poate fi disjunsă de judecarea cererii

principale,
→După admiterea în principiu, intervenientul accesoriu poate să renunţe la judecarea cererii

de intervenţie doar cu acordul părţii pentru care a intervenit.
43
→Calea de atac exercitată de intervenientul accesoriu se socoteşte neavenită dacă partea

pentru care a intervenit nu a exercitat calea de atac, a renunţat la calea de atac exercitată ori
aceasta a fost anulată, perimată sau respinsă fără a fi cercetată în fond.
2.INTERVENŢIA FORŢATĂ
Reprezintă formele de intervenție prin intermediul cărora terții sunt atrași

in proces la inițiativa uneia dintre părțile inițiale (cererea de cgemare in judecată a
altor persoane, cererea de chemare in garanție, arătarea titluarului dreptului) sau din
oficiu, de către instanță (introducerea din oficiu).
2.1.CEREREA DE CHEMARE IN JUDECATA A ALTOR PERSOANE(art.68-art.71)
Art.68-art.71 CPC
Este o cerere incidentală introdusa de către una din parti, in scopul

preintampinarii unui litigiu viitor, impotriva tertilor care ar putea pretinde aceleasi
drepturi ca si reclamantul, cererea de chemare în judecată a altor persoane putând
fi formulată atât de reclamant, de intervenientul voluntar principal cât şi de pârât.
Conditiile chemarii in judecata a altor persoane
- sa existe posibilitatea ca tertul vizat sa pretinda acelasi drept subiectiv civilca si reclamantul.
Termen de depunere
Diferă după calitatea părţii ce a făcut cererea de intervenţie forţată:
- dacă e făcută de către pârât – se depune o dată cu întâmpinarea sau, când întâmpinarea nu
este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată;
- când e făcută de către reclamant sau de intervenientul principal - se va depune cel mai
târziu până la terminarea cercetării procesului înaintea primei instanţe.
44
Nerespectarea termenului (legal peremptoriu) de depunere a cererii de chemare în judecată

a altor persoane e atrage sancţiunea decăderii părții interesate de a mai formula o astfel de
cerere, acesta având insă posibilitatea de a-și valorifica pretențiile pe cale separată impotriva
terțului.
Procedura de soluționare a cererii de chemare in judecată a altor persoane
→Cererea va fi motivată şi, împreună cu înscrisurile care o însoţesc, se va comunica atât celui
chemat în judecată, cât şi părţii potrivnice.
→La exemplarul cererii destinat terţului se vor alătura copii de pe cererea de chemare în
judecată, întâmpinare şi de pe înscrisurile de la dosar;
→Instanţa se pronunţe asupra admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie printr-o

ca inadmisibilă. Încheierea poate fi atacată numai odată cu fondul atât in caz de admitere, cât si
de respingere.
Efectele cererii de chemare în judecată a altor persoane
- învestirea instanţei cu judecarea cererii de intervenţie;
- prorogarea legală de competenţă, când este cazul (art. 123 C. proc. civ.);
- terţul devine parte în proces, cu toate drepturile şi obligaţiile procesuale decurgând din
acest fapt; va avea o poziţie independentă faţă de părţile iniţiale;
-Cel chemat în judecată dobândeşte poziţia procesuală de reclamant, iar hotărârea îşi produce
efectele şi în privinţa sa;
- dreptul subiectiv dedus judecăţii de terţ devine litigios;
- întreruperea prescripţiei extinctive;
- părţile iniţiale sunt puse în întârziere faţă de terţul intervenient;
- instanţa dispune comunicarea cererii de intervenţie către părţile iniţiale şi stabileşte un

termen în care poate fi depusă întâmpinarea;
- terţul va lua procedura în starea în care aceasta se găseşte la momentul introducerii sale în
proces, iar, pe viitor, toate actele de procedură se vor îndeplini şi faţă de el;
45
- hotărârea ce se va pronunţa în cauză va avea putere de lucru judecat şi faţă de terţul chemat
în judecată;
- terţul chemat în judecată poate exercita căile de atac, indiferent dacă părţile iniţiale au
atacat sau nu hotărârea.
2.2. CEREREA DE CHEMARE IN GARANȚIE
Art.72-art.74 CPC
Constituie mijlocul procesual prin care una din părţile iniţiale solicită introdu-
cerea în proces a unei terţe persoane împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu
o cerere în garanţie sau în despăgubire, dacă ar cădea în pretenţii în litigiul
pendinte
Conditiile chemarii in garantie:
- să existe un proces civil pendente, în primă instanţă;
- să existe o legătură suficientă între cererea principală şi cererea de chemare în garanţie (de
dependenţă şi de subordonare între cele două cereri, aşa încât soluţia ce se va da cu privire la
cererea principală să poată influenţa soluţia ce se va pronunţa asupra cererii de chemare în
garanţie).
→Instanţa se pronunţe asupra admisibilităţii în principiu a cererii de chemare in garantie printr-

o încheiere interlocutorie prin care, după caz, va încuviinţa în principiu cererea sau o va respinge
ca inadmisibilă. Încheierea poate fi atacată numai odată cu fondul ata in caz de admitere, cat si
de respingere.
46
Termen de depunere
Cererea facuta de parat se va depune o data cu intampinarea, cand intampinarea nu este

obligatorie, cererea se va depune cel mai tarziu la primul termen de judecată.
Cererea de chemare in garantie facuta de reclamant sau de intervenientul principal se

poate depune, pana la inchiderea dezbaterilor, inaintea primei instante.
Instanta va dispune ca cererea sa fie comunicata celui chemat in garantie si, daca
intampinarea este obligatorie, va fixa termenul in care aceasta urmeaza sa fie depusa de cel
chemat in garantie.
Sancţiunea nedepunerii cererii de chemare în garanţie în termen – potrivit art. 185 C.

proc. civ., este decăderea părții din dreptul de a o mai formula in litigiul in curs de desfășurare.
Procedura de judecată
Efecte:
- terţul chemat în garanţie devine parte în proces, dobândind toate drepturile şi obligaţiile
procesuale prevăzute de lege pentru părţile principale;
- hotărârea ce urmează a se pronunţa va fi opozabilă şi chematului în garanţie, după cum şi

el se va putea prevala de hotărârea respectivă;
- chematul în garanţie se bucură de independenţă procesuală, de unde rezultă că acesta fie

poate sprijini partea care l-a chemat în garanţie, fie se poate apăra şi împotriva acesteia.
Soluţionarea cererii de chemare în garanţie:
- cererea de chemare în garanţie se judecă odată cu cererea principală. Cu toate acestea, dacă
judecarea cererii principale ar fi întârziată prin cererea de chemare în garanţie, instanţa poate
dispune disjungerea ei pentru a o judeca separat. În acest din urmă caz, judecarea cererii de
chemare în garanţie va fi suspendată până la soluţionarea cererii principale
2.3.ARĂTAREA TITULARULUI DREPTULUI
Art.75-art.77 CPC
47
Cererea de aratare a titularului dreptului poate fi formulată numai de către paratul

care, detinand un lucru pentru altul, sau exercitand in numele altuia, un drept asupra
lucrului, este chemat in judecata de o persoane ce pretinde un drept real asupra
lucrului.
Conditii de admisibilitate:
- arătarea titularului dreptului poate fi făcută numai de către pârât;
- reclamantul să urmărească valorificarea unui drept real;
- pârâtul să deţină cu titlu precar sau să exercite în numele altuia un drept asupra lucrului
care formează obiectul dreptului real invocat de reclamant;
- pârâtul să îl indice pe titularul dreptului (legea nu impune pârâtului obligaţia de a indica pe

adevăratul titular al dreptului).
Termen de depunere
Potrivit. art. 76 c.p.c., Cererea va fi motivată şi se va depune înaintea primei instanţe

în termenul prevăzut de lege pentru depunerea întâmpinării. Dacă întâmpinarea nu este
obligatorie, cererea se poate face cel mai târziu la primul termen de judecată.
Tertului i se va comunica cererea de aratare a titularului dreptului, copie de pe cererea

de chemare in judecata, copie de pe inscrisurile aflate la dosar.
Primind cererea, instanţa trebuie să se pronunţe asupra admisibilităţii în principiu a

cererii de arătare a titularului dreptului printr-o încheiere interlocutorie prin care, după caz, va
încuviinţa în principiu cererea sau o va respinge ca inadmisibilă. Încheierea poate fi atacată
numai odată cu fondul atât in caz de admitere cât si de respingere.
Ipoteze
Dacă acela arătat ca titular al dreptului recunoaşte susţinerile pârâtului şi reclamantul

consimte, el va lua locul pârâtului, care va fi scos din proces.
48
Dacă reclamantul nu este de acord cu înlocuirea sau când cel arătat ca titular nu se
înfăţişează sau contestă cele susţinute de pârât, terţul dobândeşte calitatea de intervenient
principal.
2.4.INTRODUCEREA DIN OFICIU A TERȚILOR(art.78-art.79CPC)
Art.78-art.79 CPC
Potrivit art. 78 alin. 1, in cazurile expres prevăzute de lege (de ex., art. 54 alin. 1
din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările; art. 33 din O.G.
nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor), precum şi in procedura
necontencioasă, judecătorul va dispune din oficiu introducerea in cauză a altor
persoane, chiar dacă părţile se impotrivesc. Pe de altă parte, in materie
contencioasă, cand raportul juridic dedus judecăţii o impune, judecătorul va pune
in discuţia părţilor necesitatea introducerii in cauză a altor persoane. Dacă niciuna
dintre părţi nu solicită introducerea in cauză a terţului, iar judecătorul apreciază
că pricina nu poate fi soluţionată fără participarea terţului, va respinge cererea
fără a o cerceta pe fond (hotărârea fiind supusă numai apelului).
Introducerea in cauză va fi dispusă, prin incheiere, pană la terminarea cercetării

procesului in faţa primei instanţe.
Cel introdus in cauză va fi citat, odată cu citaţia comunicandu-i-se, in copie, incheierea

de incuviinţare, cererea de chemare in judecată, intampinarea, precum şi inscrisurile anexate
acestora.
Prin citaţie i se va comunica şi termenul pană la care ar putea să arate excepţiile, dovezile
şi celelalte mijloace de apărare de care inţelege să se folosească.
Terţul ia procedura in starea in care se află in momentul introducerii in proces, dar

instanţa, la cererea lui, va putea dispune readministrarea probelor sau administrarea de noi
probe. Actele de procedură ulterioare vor fi indeplinite şi faţă de acesta.
49
3.Reprezentarea convențională părților în procesul civil
Art.80-art.89 CPC
Intervine atunci când părţile aleg să stea în judecată printr-un reprezentant ales,
în condiţiile legii, cu excepţia cazului în care legea impune prezenţa lor personală
în faţa instanţei.
3.1.Reprezentarea prin mandatar neavocat
-poate interveni în faţa oricărei instanţe (deci, în primă instanţă, precum şi în apel, recurs,
contestaţie în anulare şi revizuire), persoanele fizice pot fi reprezentate de către avocat sau alt
mandatar [art. 83 alin. (1) CPC].
Regula:
-mandatarul neavocat nu poate pune concluzii (orale) asupra excepţiilor procesuale şi
asupra fondului decât prin avocat, atât în etapa cercetării procesului, cât şi în etapa
dezbaterilor.
Excepţii:
-pot pune concluzii asupra excepţiilor şi asupra fondului mandatarii neavocaţi care
îndeplinesc cumulativ două condiţii:
-sunt licenţiaţi în drept şi au calitatea de mandatari în procesele soţului sau ale rudelor lor
până la al doilea grad inclusiv, în sensul că aceştia pot pune concluzii în faţa oricăror instanţe
fără a fi necesar să fie asistaţi de avocat.
Împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică conferită mandatarului care nu are calitatea
de avocat poate fi dată:
-sub forma înscrisului autentic;
-prin declaraţie verbală, făcută în instanţă şi consemnată în încheierea de şedinţă, cu
arătarea limitelor şi a duratei reprezentării.
50
Mandatarul care are o procură generală de a reprezenta partea în fața instanței de

judecată nu poate efectua acte de dispoziție (renunțare la judecată, renunțare la dreptul dedus
judecății, achiesare sau încheierea unui contract de tranzacție) în numele părții decât în temeiul
unei procuri speciale. Prin urmare, un act de dispoziție poate fi efectuat de către mandatarul
neavocat (aceeași fiind situația și în cazul mandatarului care are calitatea de avocat) doar în
temeiul unei procuri speciale în care se menționează expres actul de dispoziție4.
3.2.Reprezentarea prin mandatar avocat

Reprezentarea prin avocat în cazul procesului civil este facultativă, fiecare parte având
posibilitatea de a opta fie de a sta singură în proces, fie de a apela la serviciile specializate ale
unui avocat. Reprezentarea prin avocat a părții (indiferent dacă este persoană fizică sau
persoană juridică) nu este obligatorie în nicio etapă procesuală și în nicio fază a acestuia.
Dovada calității de reprezentant a avocatului sau a consilierului juridic5 se face prin
înscris, potrivit legilor de organizare şi exercitare a profesiei, conform dispozițiilor art. 85
alin. (3) C.proc.civ., ceea ce înseamnă că, spre deosebire de mandatarul neavocat, dovada
mandatului dat unui avocat/consilier juridic nu trebuie să îmbrace forma înscrisului autentic,
ci doar forma cerută de legea de organizare a profesiei6.
3.3.Încetarea mandatului
Prin raportare la dispozițiile art.88 C.proc.civ., mandatul nu încetează prin moartea celui
care l-a dat şi nici dacă acesta a fost pus sub consiliere judiciară sau tutela specială. Mandatul
dăinuieşte până la retragerea lui de către moştenitori sau de către reprezentantul legal al inca-
4
spre exemplu, renunţarea la judecare într-un anumit dosar, renunţarea la un anumit drept dedus judecăţii (trebuie
prevăzut expres care drept din cele ce fac obiectul judecăţii), datele tranzacţiei judiciare (ce se tranzacţionează,
întinderea renunţărilor reciproce în vederea stingerii litigiului), limitele achiesării (totală sau parţială, la pretenţiile
reclamantului sau la hotărârea pronunţată de instanţă).
5
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, a statuat
prin Decizia nr. 9/4 aprilie 2016 că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Codul de Procedură
Civilă, cererea de chemare în judecată şi reprezentarea convenţională a persoanei juridice în faţa instanţelor de
judecată nu se pot face prin mandatar persoană juridică, nici prin consilierul juridic sau avocatul acesteia din urmă.
Totodată, prin Decizia nr. 2/30 ianuarie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor
chestiuni de drept în materie civilă s-a statuat că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 28 alin. (2) coroborate
cu cele ale art. 20 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2000 privind organizarea şi exercitarea profesiei de
consilier în proprietate industrială, republicată, reprezentarea convenţională a persoanelor juridice în faţa
instanţelor de judecată poate fi asigurată şi prin consilierul juridic angajat al uneia dintre formele de exercitare a
profesiei de consilier în proprietate industrială, în măsura în care consilierul juridic are şi calitatea de consilier în
proprietate industrială.
6
Împuternicirea avocațială se emite în baza contractului de asistență juridică încheiat între client și avocat
51
pabilului. Prin urmare, se instituie o derogare, prevăzută expres de lege, de la mandatul de drept
substanțial.
Din analiza textului legal, rezultă că, mandatul încetează:
-în caz de deces al mandantului, însă numai în cazul şi la momentul retragerii lui de către
moştenitorii mandantului;
-în caz de instituire a consilierii judiciare sau a tutelei speciale, însă numai în cazul şi la
momentul retragerii lui de către reprezentantul legal al celui față de care s-a luat o măsură de
ocrotire;
-prin moartea sau punerea sub consiliere judiciară sau tutela specială a mandatarului
avocat sau neavocat;
-prin revocarea mandatului de către mandant (revocarea fiind un act specific mandantului -
părții);
- prin renunţarea la mandat de către mandatar (renunțarea fiind un act specific mandatarului).
3.4.Lipsa dovezii calităţii de reprezentant

În ipoteza în care pe parcursul procesului civil se constată lipsa dovezii calității de
reprezentant al celui care a semnat actul de procedură în numele părții, instanța din oficiu sau
partea interesată au posibilitatea de a invoca această neregularitate prin intermediul excepției
lipsei dovezii calității de reprezentant.
Excepția lipsei dovezii calității de reprezentant este o excepție absolută (în sensul că
poate fi invocată atât de către părți, cât și de către instanță din oficiu), însă din punct de vedere
al momentului procesual până la care poate fi invocată, dacă este incidentă în fața primei
instanțe, aceasta nu poate fi invocată pentru prima dată în calea de atac, conform art. 82 alin.
(2) C.proc.civ. (dacă este invocată pentru prima dată în calea de atac soluția va fi de respingere
a acesteia ca inadmisibilă).
Au calitatea de părți in cadrul procesului civil:reclamantul, pârâtul și terții intervenienți

după admiterea în principiu a cererii lor de intervenție.
Sunt participanti in procesul civil:instanța, procurorul, avocatul, martorul, expertul,
interpretul,etc.
52
Părţile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin reprezentant.

Reprezentarea poate fi legală, convenţională sau judiciară.
În faţa primei instanţe, în apel, precum şi în recurs, persoanele fizice pot fi reprezentate
de către avocat sau alt mandatar.
Dacă mandatul este dat unei alte persoane decât unui avocat, mandatarul nu poate pune
concluzii asupra excepţiilor procesuale şi asupra fondului decât prin avocat, atât în etapa
cercetării procesului, cât şi în etapa dezbaterilor, cu excepția situației în care mandatarul
persoanei fizice este soţ sau o rudă până la gradul al doilea inclusiv, când acesta poate pune
concluzii în faţa oricărei instanţe, fără să fie asistat de avocat, dacă este licenţiat în drept.
Împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică dată mandatarului care nu are calitatea

de avocat se dovedeşte prin înscris autentic sau prin declaraţie verbală, făcută în instanţă şi
consemnată în încheierea de şedinţă, cu arătarea limitelor şi a duratei reprezentării.
Împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică sau persoană juridică dată unui avocat ori
consilier juridic se dovedeşte prin înscris, potrivit legilor de organizare şi exercitare a
profesiei.
Avocatul care a reprezentat sau asistat partea la judecarea procesului poate face, chiar fără
mandat, orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen şi care s-ar pierde prin
neexercitarea lor la timp şi poate, de asemenea, să introducă orice cale de atac împotriva
hotărârii pronunţate. În aceste cazuri, toate actele de procedură se vor îndeplini numai faţă de
parte. Susţinerea căii de atac se poate face numai în temeiul unei noi împuterniciri.
Mandatul nu încetează prin moartea celui care l-a dat şi nici dacă acesta a devenit
incapabil. Mandatul dăinuieşte până la retragerea lui de către moştenitori sau de către
reprezentantul legal al incapabilului

Enumerați elementele de asemănare și de diferențiere între
cere intervenția voluntară principală și intervenția voluntară
accesorie.
53
Rezolvați următorul test grilă. Grilele pot avea unul sau două răspunsuri
corecte.
1.Cererea de recuzare:
a. este întemeiată dacă avocatul uneia dintre părţi este afin de gradul II cu judecătorul
membru al completului de judecată;
b.se soluţionează în camera de consiliu, cu prezenţa obligatorie a părţilor;
c. se formuleaza pentru alte motive decat cele ce vizează abținerea judecătorului
2.În cazul în care fostul soț al judecătorului este afin de gradul II cu una dintre părți:
a.partea interesată poate cere recuzarea judecătorului înainte de începerea oricărei dezbateri,
dacă motivul a fost cunoscut anterior acestui moment;
b.judecătorul nu poate participa la judecată, chiar dacă nu s-a abținut ori nu a fost recuzat;
c.judecătorul este incompatibil, fiind incident un caz de incompatibilitate absolută
3.Cererea de intervenţie voluntară principală:

a) trebuie formulată cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal
citate;
b) se încuviinţează în principiu printr-o încheiere interlocutorie;
c) se va soluţiona chiar dacă cererea de chemare în judecată se respinge ca prematură.
4.Terţul care a formulat o cerere de intervenţie voluntară principală:

a) devine parte în proces din momentul încuviinţării în principiu a cererii de intervenţie
voluntară principală;
b) are o poziţie independentă faţă de reclamantul sau de pârâtul din cererea prin care s-a
declanşat procesul respectiv;
c) va putea să solicite refacerea unora dintre actele de procedură îndeplinite anterior
intervenţiei ori să invoce nulităţile relative acoperite între timp.
5.Intervenţia voluntară:
a) presupune existenţa unui proces civil pendinte;
b) are loc la iniţiativa terţului introdus în cauză;
c) presupune acordul expres al părţilor, indiferent dacă este formulată în primă instanţă sau în
apel
6.Instanţa poate dispune introducerea, din oficiu, a unor terţi:

a) atunci când legea o prevede expres, chiar dacă părţile se împotrivesc;
b) exclusiv în faţa primei instanţe;
c) printr-o încheiere care poate fi atacată cu apel inclusiv de terţul introdus din oficiu pe cale
separata
54
7.În cazul în care se invocă excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al a celui care
a acționat în numele reclamantului:
A. instanța va acorda un termen scurt pentru prezentarea dovezii de reprezentare;
B. fiind o excepție absolută, ea poate fi invocată pentru prima dată în calea de atac, chiar
dacă nu a fost invocată în fața primei instanțe;
C. excepția este una care incepe printr-un efect dilatoriu si poate dobandi unul peremptoriu
8.Lipsa dovezii calității de reprezentant:

a) poate fi invocată și de către instanță, din oficiu;
b) poate fi complinită prin acordarea unui termen scurt pentru acoperirea lipsurilor;
c) nu poate fi acoperită, ducând la anularea cererii
6.Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare
1.a; 2.b; 3.b,c; 4.a,b; 5.a,b; 6.a,b; 7.a,c; 8.a,b
1. Care sunt cazurile de incompatibilitate absolută?

2. Care sunt elemnetele pe care trebuie să le analizeze instanța pentru a admite in
prinicpiu cererea de intervenție a terțului intervenient voluntar principal?
3. Care este actul de procedură prin care terțul introdus din oficiu dobândește
calitatea de parte in procesul civil?
4. Care este forma mandatului dat unui neavocat?
5. Poate fi invocată excepția lipsei dovezii calității de reprezentant incidentă in fața
primei instanțe pentru prima dată în calea de atac a apelului?
55
disciplinei de studiu, în termen de 2 zile de la data solicitării

rezolvării acesteia.

Bucureşti, 2020
COMPETENȚA INSTANȚELOR JUDECĂTOREȘTI
Cuprins
Obiective specific………………………………………………………………………….57
1. Noțiunea de competență a instanței...............................................................................58
2. Competența generală a instanțelor judecătorești.........................................................58
3. Competența materială instanței.....................................................................................60
3.1. Competența materială a Judecătoriei..............................................................................60
3.2. Competența materială a Tribunalului..............................................................................61
3.3. Competența materială a Curții de Apel ........................................................................62
3.4. Competența materială a Inaltei Curti de Casație si Justiție............................................63
3.5. Determinarea competenţei după valoarea obiectului cererii introductive de instanţă ...64
4.Competența teritorială a instanțelor judecătorești......................................................66
56
4.1. Competenţa teritorială de drept comun...........................................................................66

4.2. Competența teritorială alternativă...................................................................................67
4.3. Competența teritorială exclusivă....................................................................................68
5.Prorogarea de competență...............................................................................................72
5.1.Prorogarea legala de competență....................................................................................72
5.2.Prorogarea judecătorească de competență.......................................................................74
5.2.1. Strămutarea..................................................................................................................75
5.3 Prorogarea convențională de competență......................................................................77
6.Alte incidente referitoare la competența instanței.........................................................78
6.1. Excepția de necompetență...............................................................................................78
6.2. Conflictele de competență..............................................................................................79
9. Răspunsurile la testul de autoevaluare.........................................................................83
10.Lucrare de verificare.....................................................................................................84
11.Bibliografie minimală....................................................................................................84
OBIECTIVE SPECIFICE
la finalul unității de învățare, studentul va fi in măsură să:
-înțeleagă distincția între competența generală,

materială și teritorială a instanțelor judecătorești;
-cunoască cazurile de competență materială a instanțelor

(inclusiv criteriul valoric in stabilirea competenței), de
competență teritorială de drept comun, alternativă și
exclusivă;
-cunoscă incidentele referitoare la competența

instanțelor care pot apărea pe parcursul procesului civil
57
1. Notiunea de competență a instantei
Reprezintă aptitudinea recunoscută prin lege unei instanţe judecătoreşti sau

organ jurisdicţional (ori cu activitate jurisdicţională) de a judeca un anumit
litigiu.
Menţionăm faptul că noţiunea de competenţă trebuie raportată la instanţele judecătoreşti

sau organe jurisdicţionale şi nu la judecători. În acest sens, competenţă este reglementată, aşa
cum am amintit, de norme de competenţă. În funcţie de obiectul de reglementare al normelor
de competenţă, putem avea mai multe clasificări relative tema din prezentul capitol.
Dacă ne raportăm la organe din sisteme diferite vorbim de norme de competenţă

generală iar dacă avem în vedere organe din acelaşi sistem sunt incidente norme de competenţă
jurisdicţională. Pe cale de consecinţă, vom avea o competenţă generală şi o competenţă
jurisdicţională.
Dacă ne situăm în cadrul aceluiaşi sistem de organe (competenţa jurisdicţională)

delimităm competenţa materială (instanţe judecătoreşti de grad diferit) şi competenţa teritorială
(instanţe de aceleaşi grad). În privinţa competenţei teritoriale, aceasta se subclasifică în
competenţă teritorială de drept comun (cererea se introduce la instanţa de drept comun),
competenţa teritorială alternativă (reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă
competente) şi competenţa teritorială exclusivă (cererea va fi introdusă numai la o anumită
instanţă).
Din punctul de vedere al caracterului normelor de competenţă (imperative sau

dispozitive), competenţa se mai clasifică în competenţă absolută (reglementată de norme
imperative – competenţa generală, competenţă materială, competenţă teritorială exclusivă) şi
competenţă relativă.
2.Competenta generala a instantelor judecatoresti
Presupune delimitarea activității instantelor judecatoresti de atributiile altor organe

jurisdictionale sau cu activitate jurisdictională.
58
Potrivit prevederilor art.126 alin.1 din Constitutie: „justitia se realizeaza prin Inalta Curte
de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege”. În raport de textul
de lege mai sus evocat, înfaptuirea justitiei este incredintata de regula, instantelor judecatoresti,
dar exista, potrivit legii, si alte organe de jurisdictie sau cu activitate jurisdictionala care rezolva
anumite conflicte de interese aparute in circuitul civil.
Exemplu:
Potrivit dispozitiilor art.11 din Legea 47/1992, Curtea Constitutională este organul cu
activitate jurisidictionala care:
-se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea

Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi
sau de cel puţin 25 de senatori, precum şi, din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a
Constituţiei;
- se pronunţă asupra constituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri internaţionale, înainte de
ratificarea acestora de Parlament, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a
unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori;
- se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia

dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin
50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori;
- hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în
faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, precum şi a celor ridicate direct de
Avocatul Poporului;
- soluţionează conflictele juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice, la
cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a primului-
ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii;
- hotărăşte asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic
59
3. COMPETENŢA MATERIALĂ A INSTANȚEI
Presupune o delimitare pe vertical, între instanţe de grad diferit, cauzele ce urmează

a fi soluţionate de către aceste instanţe. Astfel, cauzele civile sunt repartizate, spre
soluţionare ori judecătoriei, ori tribunalului, ori curţii de apel sau a Î.C.C.J.
Competenţa materială este reglementată atât în Codul de procedură civilă (art.
94-97c.pr.civ.) cât şi Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (art. 21-27
din lege). De asemenea, competenţă materială este reglementată şi în reglementări
speciale. Normele de competenţa materială sunt de ordine publică.
3.1.COMPETENŢA MATERIALĂ A JUDECĂTORIEI
În conformitate cu art. 94 c.pr.civ., judecătoriile judecă :
1. în primă instanţă, 1. în primă instanţă, următoarele cereri al căror obiect este evaluabil
sau, după caz, neevaluabil în bani:
a) cererile date de Codul civil în competenţa instanţei de tutelă şi de familie, în afară de
cazurile în care prin lege se prevede în mod expres altfel;
b) cererile referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, date de lege în competenţa
instanţelor judecătoreşti;
c) cererile având ca obiect administrarea clădirilor cu mai multe etaje, apartamente sau spaţii
aflate în proprietatea exclusivă a unor persoane diferite, precum şi cele privind raporturile
juridice stabilite de asociaţiile de proprietari cu alte persoane fizice sau persoane juridice, după
caz;
d) cererile de evacuare;
e) cererile referitoare la zidurile şi şanţurile comune, distanţa construcţiilor şi plantaţiilor,
dreptul de trecere, precum şi la orice servituţi sau alte limitări ale dreptului de proprietate
prevăzute de lege, stabilite de părţi ori instituite pe cale judecătorească;
f) cererile privitoare la strămutarea de hotare şi cererile în grăniţuire;
g) cererile posesorii;
60
h) cererile privind obligaţiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de

izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor
instanţe;
i) cererile de declarare judecătorească a morţii unei persoane;
j) cererile de împărţeală judiciară, indiferent de valoare;
j1) cererile în materie de moştenire, indiferent de valoare;
j2) cererile privind uzucapiunea, indiferent de valoare;
j3) cererile în materia fondului funciar, cu excepţia celor date prin lege specială în
competenţa altor instanţe;
k) orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de
calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti;
2. căile de atac împotriva hotărârilor autorităţilor administraţiei publice cu activitate
jurisdicţională şi ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege;
(noţiunea de „hotărâri” are o interpretare largă, incluzând toate actele ce provin de la organe
din afara sistemului judecătoresc).
3. orice alte cereri date prin lege în competenţa lor. (în acest sens, putem da câteva exemple :
cereri de asigurare a dovezilor, cereri de îndreptare erori materiale, căi extraordinare de
retractare ori contestaţia la executare).
3.2.COMPETENŢA MATERIALĂ A TRIBUNALULUI
Potrivit Noului Cod de Procedură Civilă, Tribunalul este instanța cu plenitudine

de competență in soluționarea cauzelor in primă instanță. Cu alte cuvinte, ori de căte ori
o anumită cauză nu este dată in competența unei alte instanțe, aceasta va fi soluționată in
primă instanță de către Tribunal.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 95 NCPC, Tribunalele judecă:

1. în primă instanţă, toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe;
2. ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în
primă instanţă;
3. ca instanţe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege;
4. orice alte cereri date prin lege în competenţa lor.
61
Ca atare, tribunalul va soluționa in primă instanță toate cererile care nu sunt date prin
lege în competenţa altor instanţe.
Ca instanţe de apel, tribunalele judecă apelurile declarate împotriva hotărârilor

pronunţate de judecătorii în primă instanţă.
Ca instanţe de recurs, tribunalele sunt competente a solutiona recursurile in cazurile

anume prevăzute de lege.
Dacă prin lege specială se instituie o competentă specială a tribunalului in judecarea

anumitor cereri, atunci acestea vor solutiona si alte litigii in raport de normele legii speciale
chiar dacă acestea nu se regăsesc enumerate de prevederile art. 95 C.proc.civ., având in vedere
prevederea finală a acestei text de lege potrivit căreia, ”tribunalele judecă orice cereri date prin
lege în competenţa lor”. Astfel, cu titlu de exemplu, la atribuţiile in materie electorală [Legea
nr. 67/2004 privind alegerile autorităţilor administraţiei publice locale şi Legea nr. 35/2008
privind alegerile parlamentare, Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor
pentru Parlamentul European şi in legătură cu inscrierea unei
federaţii constituită din două sau mai multe asociaţii sau fundaţii (O.G. nr. 26/2000).
Totodată, Tribunalul solutionează şi căile extraordinare de atac sau contestaţiile la titlu

privind propriile hotărari.
3.3. COMPETENŢA MATERIALĂ A CURTII DE APEL

Potrivit dispozitiilor art.96 C.proc.civ., Curtea de Apel este instanta competentă a
solutiona:
1) in primă instanţă, cererile in materie de contencios administrativ şi fiscal, potrivit legii

speciale; (potrivit art.10alin.1 teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004,
litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale,
precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum ş iaccesorii ale
acestora mai mari de 1.000.000 lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios
administrativ şi fiscal ale curţilor de apel,dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel).
2) ca instanţe de apel, apelurile declarate impotriva hotărarilor pronunţate de tribunale in primă

instanţă;
3) ca instanţe in recurs, in cazurile anume prevăzute de lege;
62
4) orice alte cereri date prin lege in competenţa lor. Astfel, cad sub incidența acestei prevederi,
soluționarea căilor de atac de retractare indreptate impotriva propriilor hotărari, cererea de
suspendare a grevei in conformitate cu prevederile art.56 alin.1 din Legea nr.168/1999,
conflictele de
competenţă dintre două tribunale din raza sa teritorială, cererile referitoare la indreptarea,
completarea sau lămurirea propriilor hotărâri, etc.
3.4. Competența materială a Inaltei Curti de Casație si Justiție
Aşa cum rezultă din art. 126 alin. 1 din Constituţie, justiţia se realizează prin Înalta Curte
de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite prin lege. Aşadar înfăptuirea
justiţiei este un monopol se stat.
Pe de o parte, prin prisma textului constituţional mai sus-invocat, sigurele autorităţi

abilitate să realizeze justiţia sunt instanţele de judecată, stabilite prin lege. Avem în vedere
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (art. 126 alin. 1-4 din Constituţie şi art. 1 alin. 1, art. 2 alin. 2,
art. 18-34 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară) şi curţile de apel, tribunalele,
tribunalele specializate şi judecătoriile (art. 2 alin. 2 şi art. 35-55 din Legea 304/2004 privind
organizarea judiciară).
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, soluţionează:
1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în

cazurile prevăzute de lege;
2. recursurile în interesul legii;
3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de
drept;
4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa, putând fi nominalizate in această categorie:
-cererea de delegare a instantei când, din pricina unor împrejurări excepţionale, instanţa
competentă este împiedicată un timp mai îndelungat să funcţioneze, aceasta, la cererea părţii
interesate, va desemna o altă instanţă de acelaşi grad care să judece pricina (art.147 C.proc.civ.,)
-conflictele de competenţă intre două curţi de apel
63
3.5. Determinarea competenţei după valoarea obiectului cererii introductive de instanţă
Determinarea competenței instanței suscită interes in condițiile in care este posibil ca o

cerere de chemare in judecată să cuprinsă mai multe capete de cerere principale evaluabile in
bani, un capăt sau mai multe principale si altele accesorii, caz in care competența de soluționare
a cauzei va fi stabilită prin raportare la următoarele criterii
1. Valoarea obiectului cererii reprezintă un criteriu de delimitare a competenţei intre

judecătorie şi tribunal. În acest sens, determinarea valorii obiectului cererii va fi stabilită de
reclamant, prin cererea de chemare in judecată, prin raportare la următoarele reguli:
-în cererile privitoare la executarea unui contract ori a unui alt act juridic, pentru stabilirea
competenţei instanţei se va ţine seama de valoarea obiectului acestuia sau, după caz, de aceea
a părţii din obiectul dedus judecăţii.
-valoarea obiectului actului juridic, sau după caz, valoarea părții din obiectul dedus judecăţii.
valoare va fi avută în vedere şi în cererile privind constatarea nulităţii absolute, anularea,

rezoluţiunea sau rezilierea actului juridic, chiar dacă nu se solicită şi repunerea părţilor în
situaţia anterioară, precum şi în cererile privind constatarea existenţei sau inexistenţei unui
drept.
-in cererile privitoare la contracte de locaţiune ori de leasing, precum şi în acelea privitoare la
predarea sau restituirea bunului închiriat ori arendat, valoarea cererii se socoteşte după chiria
sau arenda anuală.
-când prin acţiune se cere plata unei părţi dintr-o creanţă, valoarea cererii se socoteşte după
partea pretinsă de reclamant ca fiind exigibilă;
- în cererile care au ca obiect un drept la prestaţii succesive, dacă durata existenţei dreptului
este nedeterminată, valoarea lor se socoteşte după valoarea prestaţiei anuale datorate.
2.Criteriul care este avut in vedere la stabilirea competenței vizează momentul introducerii
cererii de chemare in judecată, astfel încât, dacă ulterior învestirii instanței, intervin
modificări în ceea ce priveşte cuantumul valorii aceluiaşi obiect, instanța inițial investită va
rămâne competentă să soluționeze cauza.
64
3.Alte reguli de stabilire a competenței materiale a instanței. Situația mai multor capete
de cerere principale si/sau accesorii
1. competenţa se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de

cerere.
2. pentru stabilirea valorii, nu se vor avea în vedere accesoriile pretenţiei principale, precum
dobânzile, penalităţile, fructele, cheltuielile sau altele asemenea, indiferent de data scadenţei, şi
nici prestaţiile periodice ajunse la scadenţă în cursul judecăţii.
În cazul in care pârâtul contestă valoarea cererii date de către reclamant, atunci valoarea
se stabileşte după înscrisurile prezentate şi explicaţiile date de părţi.
3.când reclamantul a sesizat instanţa cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe
fapte ori cauze diferite, competenţa se stabileşte în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura
ori obiectul fiecărei pretenţii în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competenţa
altei instanţe, instanţa sesizată va dispune disjungerea şi îşi va declina în mod corespunzător
competenţa.
4.În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având
aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii
printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină
ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt.
4.Stabilirea competenței materiale a instanței in cazul cererii formulate de mai mulți

reclamanti
1.dacă mai mulţi reclamanţi, prin aceeaşi cerere de chemare în judecată, formulează pretenţii
proprii împotriva aceluiaşi pârât, invocând raporturi juridice distincte şi neaflate într-o legătură
care să facă necesară judecarea lor împreună, determinarea instanţei competente se face cu
observarea valorii sau, după caz, a naturii ori obiectului fiecărei pretenţii în parte. Aceeași este
situația şi atunci când unul sau mai mulţi reclamanţi formulează, prin aceeaşi cerere de chemare
în judecată, pretenţii împotriva mai multor pârâţi, invocând raporturi juridice distincte şi fără
legătură între ele.
65
4.Competenta teritoriala a instanțelor judecătorești
Presupune delimitarea intre instanțele judecătorești de același grad.
4.1. Competenţa teritorială de drept comun
Regula in materia competentei teritoriale este prevăzută în art.107 C.proc.civ., conform

căruia ” cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie
domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel”. Instanţa inițial investită
prin raportare la domiciliul/sediul pârâtului va rămâne competentă să judece procesul chiar
dacă, ulterior sesizării, pârâtul îşi schimbă domiciliul sau sediul. De asemenea, în ipoteza în
care pârâtul are domiciliul în străinătate sau nu are domiciliu cunoscut, cererea se introduce la
instanţa în a cărei circumscripţie se află reşedinţa sau reprezentanţa acestuia, iar dacă nu are
nici reşedinţa ori reprezentanţa cunoscută, la instanţa în a cărei circumscripţie reclamantul îşi
are domiciliul, sediul, reşedinţa ori reprezentanţa, după caz.
Dacă cererea reclamantului este îndreptată împotriva mai multor pârâţi, aceasta poate fi
introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia, iar în cazul în care printre pârâţi
sunt şi obligaţi accesoriu, cererea se introduce la instanţa competentă pentru oricare dintre
debitorii principali.
În situația în care un pârât a fost chemat în judecată numai în scopul sesizării instanţei
competente pentru el, oricare dintre pârâţi poate invoca necompetenţa la primul termen de
judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.
66
4.2. Competența teritorială alternativă
Pot exista unele situatii, in care, pe lângă instanta de la domiciliul/sediul pârâtului,

competenta de a solutiona pricina poate apartine si unei alte instante, alegerea instantei care va
solutiona procesul fiind un atribut exclusiv al reclamantului.
Astfel :
1.Articolul 109 C.proc.civ stabileste că in situatia in care cererea de chemare în judecată este
împotriva unei persoane juridice de drept privat, aceasta se poate face şi la instanţa locului unde
ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligaţiile ce urmează a fi
executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul
dezmembrământului ori din fapte săvârşite de acesta.
2. Articolul 111 C.proc.civ prevede că cererile îndreptate împotriva statului, autorităţilor şi

instituţiilor centrale sau locale, precum şi a altor persoane juridice de drept public pot fi
introduse la instanţa de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanţa de la sediul
pârâtului.
3.Articolul 113 alin.2vC.proc.civ., stabilește că, atunci când pârâtul exercită în mod statornic,
în afara domiciliului său, o activitate profesională ori o activitate agricolă, comercială,
industrială sau altele asemenea, cererea de chemare în judecată se poate introduce şi la instanţa
în circumscripţia căreia se află locul activităţii respective, pentru obligaţiile patrimoniale
născute sau care urmează să se execute în acel loc.
3. Articolul 113 C.proc.civ stabileste că, in afara instantei de la domiciliul pârâtului, mai sunt
competente următoarele instante:
- instanţa domiciliului reclamantului, în cererile privitoare la stabilirea filiaţiei;
- instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază creditorul reclamant, în cererile referitoare la

obligaţia de întreţinere, inclusiv cele privind alocaţiile de stat pentru copii;
- instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul
cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract;
- instanţa locului unde se află imobilul, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un raport de locaţiune
a imobilului;
67
- instanţa locului unde se află imobilul, pentru cererile în prestaţie tabulară, în justificare
tabulară sau în rectificare tabulară;
- instanţa locului de plecare sau de sosire, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de
transport;
- instanţa locului de plată, în cererile privitoare la obligaţiile ce izvorăsc dintr-o cambie, cec,
bilet la ordin sau dintr-un alt titlu de valoare;
- instanţa domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea

nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului
încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse
consumatorilor;
- instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru
cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.
-cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competenţa instanţei de tutelă
şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul
sau reşedinţa persoana ocrotită.
-în cazul cererilor privind autorizarea de către instanţa de tutelă şi de familie a încheierii unor
acte juridice, când actul juridic a cărui autorizare se solicită priveşte un imobil, este, de
asemenea, competentă şi instanţa în a cărei circumscripţie teritorială este situat imobilul;
-in materie de asigurare, cererea privitoare la despăgubiri se va putea face şi la instanţa în

circumscripţia căreia se află: domiciliul sau sediul asiguratului; bunurile asigurate; locul unde
s-a produs riscul asigurat.
Odată ce alegerea a fost făcută de către reclamant prin introducerea cererii de chemare
in judecată, instanţa respectivă nu-şi mai poate declina competenţa.
4.3. Competența teritorială exclusivă
Este acea forma a competentei prin care, în anumite materii, doar o anumită instantă
este competentă a solutiona pricina, fără a mai exista posibilitatea pentru părti de a stabili ca
litigiul să fie solutionat de o altă instantă, ceea ce inseamnă că instanta determinată de
prevederile legale are o competentă teritorială exclusivă.
68
Aceasta forma a competentei este prevazuta de norme imperative, de la care partile nu

pot deroga prin vointa lor .
În acest context, cazurile de competenta exclusiva sunt prevazute expres si nu pot fi

extinse prin analogie. Astfel, părtile nu pot stabili ca o altă instantă să solutioneze litigiul in
următoarele situatii:
1.Potrivit prevederilor art.117 C.proc.civ., cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se

introduc numai la instanţa în a cărei circumscripţie este situat imobilul. Atunci când imobilul
este situat în circumscripţiile mai multor instanţe, cererea se va face la instanţa domiciliului sau
reşedinţei pârâtului, dacă aceasta se află în vreuna dintre aceste circumscripţii, iar în caz contrar,
la oricare dintre instanţele în circumscripţiile cărora se află imobilul.
Normele care statuează competența teritorilă exclusivă a instanței locului situării

imobilului se aplică, prin asemănare, şi în cazul acţiunilor posesorii, acţiunilor în grăniţuire,
acţiunilor privitoare la îngrădirile dreptului de proprietate imobiliară, precum şi în cazul celor
de împărţeală judiciară a unui imobil, când indiviziunea nu rezultă din succesiune.
Dispozitia isi are justificarea in ideea ca la locul unde este situat imobilul se pot
administra cu mai multa usurinta probele necesare pentru solutionarea acestor categorii de
cauze. S-a retinut in acest sens atât in doctrină cât si in jurisprudentă ca regula se aplica tuturor
actiunilor reale imobiliare cunoscute (actiunea in revendicare, actiunile negatorii si actiunilor
confesorii), intrucât, pentru cererile cu caracter personal art.113 alin.1 C.proc.civ. stabileste o
competentă teritorială alternativă.
Exemple:
-cererea confesorie, cererea

negatorie;
-cererea în grănițuire;
cererea posesorie cu privire la imobil
69
2.In materie de mostenire art.118 C.proc.civ. prevede ca sunt de competenta instantei celui din
urma domiciliu al defunctului, până la ieşirea din indiviziune :
-cererile privitoare la validitatea sau executarea dispozitiilor testamentare;
Exemple:
-cererea pentru anularea unui

testament;
-pentru constatarea validitătii unui

testament, etc.;
-cererile privitoare la moștenire, precum si cele privitoare la pretentiile pe care mostenitorii le-
ar avea unul împotriva altuia;
Exemple:
-cererea pentru anularea certificatului

de moștenitor;
-cererea pentru reductiunea

liberalitătilor excesive, cererea pentru
raportul donațiilor, etc.
-cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moștenitori sau
împotriva executorului testamentar.
70
Exemple:
-cererea pentru predarea unui legat

cu titlu particular;
-cererea prin care creditorul personal al

defunctului valorifică drepturi din contracte
incheiate cu acesta din urmă, etc.
În ceea ce privește stabilirea competentei instanței in raport de ultimul domiciliu al

defunctului, interesează ultima locuință efectivă a lui de cuius, iar nu eventualul domiciliu care
era înscris in actul de identitate al acestuia.
3.Al treilea caz de competență teritorială exclusivă este prevăzut in art.119 C.proc.civ. si
prevede că, cererile in materie de societate, pana la sfarsitul lichidarii in fapt, sunt de
competenta instantei locului unde societatea isi are sediul principal.
De retinut:
• dispozitia isi gaseste aplicarea numai in privinta litigiilor dintre societari sau dintre asociati
si societate, in litigiile dintre asociati sau societate cu tertii aplicandu-se regulile de drept
comun;
• textul se aplica tuturor formelor de societate, civile sau comerciale;
• regula se aplica in timp numai pana la momentul lichidarii in fapt a societatii, adică până în
momentul impărtirii intregului activ al societătii.
4. Al patrulea caz de competență exclusivă este prevăzut in cuprinsul art 120 C.proc.civ. ,
cererile în materia insolvenţei sau concordatului preventiv fiind de competenţa exclusivă a
tribunalului în a cărui circumscripție îşi are sediul debitorul.
71
5.Al cincilea și ultimul caz de competență teritorială exclusivă, vizează cererile formulate de
un profesionist împotriva unui consumator care pot fi introduse numai la instanţa domiciliului
consumatorului. Totusi, conform prevederilor art.126 alin.2 C.proc.civ., în litigiile din materia
protecţiei drepturilor consumatorilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot
conveni alegerea instanţei competente, numai după naşterea dreptului la despăgubire, orice
convenţie contrară fiind considerată ca nescrisă.
5.Prorogarea de competență
Prorogarea intervine in cazul in care o instanță competentă să soluționeze cererea

cu care a fost sesizata de către reclamant, devine competentă în temeiul legii
(prorogarea legală), a unei hotărâri judecătorești (prorogarea judecătorească) sau
a convenției parților (prorogarea convențională) să rezolve și cereri care, in mod
obișnuit, nu intră în competența sa.
5.1.Prorogarea legala de competență
Prorogarea legala de competenta are loc atunci cand instanta sesizata isi
prelungeste competenta in temeiul unei dispozitii exprese a legii, respectiv in
cazurile prevăzute de art.112 alin.1, art.123 si art.139 C.proc.civ.
1.Astfel, conform art.112 alin.1, instanta sesizată de către reclamant devine competentă să
soluționeze litigiul si in raport de pârâții care domiciliază în circumscripțiile altor instanțe.
2.Un al doilea caz de prorogare a competentei este prevăzut de art.123 C.proc.civ., conform
căruia: „cererile accesorii, incidentale și adiționate sunt in competența instantei care judecă
cererea principala”. Ca atare, instanța sesizată cu cererea principală formulată de către
reclamant va soluționa si cererile accesorii si incidentale, chiar dacă acestea, dacă ar fi fost
formulate pe cale separată, ar fi determinat competenta unei alte instanțe.
72
3. Conexitatea reprezintă un al treilea caz de prorogare legală a competentei, reglementat de

art.139 C.proc.civ. Potrivit prevederilor art. 139 C.proc.civ., în vederea asigurării unei bune
judecăţi, în primă instanţă este posibilă conexarea mai multor procese în care sunt aceleaşi părţi
sau chiar împreună cu alte părţi şi al căror obiect şi cauză au între ele o strânsă legătură.
Reguli:
-conexitatea justifică prorogarea legală teritorială de competenţă, dacă astfel nu s-ar încălca
regulile competenţei teritoriale exclusive;
-conexitatea poate interveni doar dacă ambele cereri se află pe rolul primei instanțe;
- conexitatea nu se poate, în general, produce prin încălcarea normelor imperative în materie

de competenţă;
-conexitatea se invocă pe cale de excepție;
-excepţia conexităţii poate fi invocată de părţi sau din oficiu cel mai târziu la primul termen
de judecată înaintea instanţei ulterior sesizate, care, prin încheiere, se va pronunţa asupra
excepţiei. Încheierea poate fi atacată numai odată cu fondul
-conexarea se face la instanţa mai întâi învestită, afară numai dacă amândouă părţile cer
trimiterea dosarului la una din celelalte instanţe sau dacă pricina este de competenţa unei
instanţe pe care părţile nu o pot înlătura, situaţie în care conexarea se va face la acea instanţă;
- în orice stare a judecăţii, pricinile întrunite pot fi despărţite, dacă instanţa consideră că numai
una dintre ele este în stare de a fi judecată.
-instanţa devenită competentă prin conexare îşi păstrează această competenţă şi după
disjungere.
4.Litispendența
Art.138 C.proc.civ.
Conform art.138 alin.1, nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru

aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi de aceeaşi parte, înaintea mai multor instanţe
competente sau chiar înaintea aceleiaşi instanţe, prin cereri distincte. Cu alte
73
cuvinte, litispendenta reprezintă acea situație in care s-au formulat mai multe
cereri in care există triplă identitate de părți, obiect și cauză.
Litispendența nu constituie un caz de prorogare legală de competență, intrucât nu

vizează cereri diferite.
Reguli:
-presupune investirea unor instanțe diferite dar deopotrivă competente sau a aceleiasă instanțe
cu mai multe cereri intre care există o triplă identitate de părți, obiect și cauză;
-poate interveni dacă pricinile se află pe rolul unor instanțe de fond (primă instanță si apel);
-litispendența se invocă pe cale de excepție;
-excepţia litispendenţei poate fi invocată de părţi sau de instanţă din oficiu în orice stare a
procesului în faţa instanţelor de fond.
-când instanţele sunt de acelaşi grad, excepţia se invocă înaintea instanţei sesizate ulterior. Dacă
excepţia se admite, dosarul va fi trimis de îndată primei instanţe învestite.
-când instanţele sunt de grad diferit, excepţia se invocă înaintea instanţei de grad inferior. Dacă
excepţia se admite, dosarul va fi trimis de îndată instanţei de fond mai înalte în grad.
-încheierea prin care s-a soluţionat excepţia de litispendență poate fi atacată numai odată cu
fondul.
-când unul dintre procese se judecă în recurs, iar celălalt înaintea instanţelor de fond, acestea
din urmă sunt obligate să suspende judecata până la soluţionarea recursului.
5.2.Prorogarea judecătorească de competență
Prorogarea judecătorească de competentă reprezintă acea formă de extindere a

competenţei instanţei intervenită prin intermediul unei hotărâri judecătoresti.
Sunt cazuri de prorogare judecătorească a competentei:
74
1.când, din pricina unor împrejurări excepţionale, instanţa competentă este împiedicată un timp
mai îndelungat să funcţioneze, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la cererea părţii interesate, va
delega o altă instanţă de acelaşi grad care să judece pricina – art. 147 C. proc. civ.;
2.în cazul in care, când din pricina recuzării nu se poate alcătui completul de judecată, precum
şi în cazul când recuzarea priveşte pe toţi judecătorii unei instanţe, instanţa superioară învestită
cu judecarea cererii de recuzare, dacă ea consideră această cerere ca fiind întemeiată, va dispune
trimiterea pricinii la o altă instanţă decât cea învestită iniţial, dar de acelaşi grad – art. 50 alin.
2 şi art. 52 alin. 1 C. proc. civ.;
3.admiterea apelului şi casarea cu trimitere la altă instanţă egală in grad cu prima instanţă, care
a pronunţat hotărarea, dacă părţile au solicitat in mod expres luarea acestei măsuri (art. 480 alin.
3 teza a doua);
4.admiterea recursului şi casarea cu trimitere la o altă instanţă decat cea care a pronunţat
hotărarea casată, dar egală in grad (art. 497 teza a doua şi art. 418 alin. 2 teza a doua);
5.cand administrarea de probe nu se face de către instanţa care judecă, ci de către o altă instanţă,
prin comisie rogatorie (art. 261 alin. 2-- când administrarea dovezilor urmează să se facă într-o
altă localitate, ea se va îndeplini, prin delegaţie, de către o instanţă de acelaşi grad sau chiar mai
mică în grad, dacă în acea localitate nu există o instanţă de acelaşi grad).
6.strămutarea pricinilor
5.2.1. Strămutarea
Instituția strămutării permite judecarea și soluționarea cererii de chemare

in judecată de către o altă instanță, egală in grad cu cea de la care se strămută,
pentru următoarele motive:
-pentru motive de bănuială legitimă;
-pentru motive de siguranţă publică.
Strămutarea pentru motive de bănuială legitimă
75
Bănuiala se consideră legitimă în cazurile în care există îndoială cu privire la

imparţialitatea judecătorilor din cauza circumstanţelor procesului, calităţii părţilor ori unor
relaţii conflictuale locale.
Reguli:
-strămutarea pentru motiv de bănuială legitimă sau de siguranţă publică se poate cere în orice
fază a procesului;
-se solicită de către partea interesată;
- este de competenţa curţii de apel, dacă instanţa de la care se cere strămutarea este o judecătorie
sau un tribunal din circumscripţia acesteia. Dacă strămutarea se cere de la curtea de apel,
competenţa de soluţionare revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Cererea de strămutare se
depune la instanţa competentă să o soluţioneze, care va înştiinţa de îndată instanţa de la care s-
a cerut strămutarea despre formularea cererii de strămutare.
-la solicitarea celui interesat, completul de judecată poate dispune, dacă este cazul, suspendarea
judecării procesului, cu darea unei cauţiuni în cuantum de 1.000 lei. Pentru motive temeinice,
suspendarea poate fi dispusă în aceleaşi condiţii, fără citarea părţilor, chiar înainte de primul
termen de judecată.
-încheierea asupra suspendării nu se motivează şi nu este supusă niciunei căi de atac.
-măsura suspendării judecării procesului va fi comunicată de urgenţă instanţei de la care s-a

cerut strămutarea.
Strămutarea pentru motive de siguranță publică
Constituie motiv de siguranţă publică împrejurările excepţionale care presupun că

judecata procesului la instanţa competentă ar putea conduce la tulburarea ordinii publice.
Reguli:
-se poate cere în orice fază a procesului;
-se poate cere doar de către procurorul general de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie;
- este de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care va înştiinţa, de îndată, despre
depunerea cererii instanţa de la care se cere strămutarea.
76
Reguli de judecată comune indiferent de motivul strămutării
-cererea de strămutare se judecă de urgenţă, în camera de consiliu, cu citarea părţilor din proces.
- încheierea asupra strămutării se dă fără motivare şi este definitivă.
-instanţa de la care s-a cerut strămutarea va fi încunoştinţată, de îndată, despre admiterea sau
respingerea cererii de strămutare.
Efectele admiterii cererii de strămutare
-în caz de admitere a cererii de strămutare, curtea de apel trimite procesul spre judecată unei
alte instanţe de acelaşi grad din circumscripţia sa. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va strămuta
judecarea cauzei la una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia
oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află
instanţa de la care se cere strămutarea.
-hotărârea va arăta în ce măsură actele îndeplinite de instanţă înainte de strămutare urmează să

fie păstrate. În cazul în care instanţa de la care s-a dispus strămutarea a procedat între timp la
judecarea procesului, hotărârea pronunţată este desfiinţată de drept prin efectul admiterii cererii
de strămutare.
-apelul sau, după caz, recursul împotriva hotărârii date de instanţa la care s-a strămutat procesul
sunt de competenţa instanţelor ierarhic superioare acesteia. În caz de admitere a apelului sau
recursului, trimiterea spre rejudecare, atunci când legea o prevede, se va face la o instanţă din
circumscripţia celei care a soluţionat calea de atac
5.3 Prorogarea convențională de competență
Prorogarea convențională de competentă intervine in temeiul unei înțelegeri

(convenții) a părților, in acele cazuri in care legea procesuala îngăduie părților
sa deroge de la regulile de competenta pe care le stabilește.
Condiții ce se ce a fi îndeplinite pentru a opera prorogarea convențională de competență:
- părțile sa aibă capacitate de exercițiu;
- consimțământul lor sa fie liber si neviciat;
- convenția părților sa fie expresă;
77
-partile sa determine in mod neechivoc instanta aleasa;
-instanta aleasă sa nu fie necompetenta absolut.
6.Alte incidente referitoare la competența instanței
6.1. Excepția de necompetență
Art.132 C.proc.civ.
Exceptia de necompetentă reprezintă mijlocul prin care, in cursul proces

pendente, se invocă faptul că, instanta sesizată nu este competentă să solutioneze
litigiul.
Exceptia de necompetentă se invocă diferit, după cum norma care se pretinde a fi

încălcată este de ordine publică sau privată.
Necompetenţa de ordine publică se împarte, sub aspectul regimului juridic, în două

categorii :
- competenţa generală, în legătură cu care exceptia se poate invoca de oricare dintre părti, de
procuror sau de instantp din oficiu, in orice moment procesual;
- competenţa materială şi teritorială exclusivă, care sunt reglementate de norme de ordine

publică, dar mijlocul de invocare a încălcării acestora are o natură mixtă, caracterizată prin
faptul că poate fi invocată de oricare dintre părţi cât şi de instanţă, dar numai până in fața primei
instante până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.
În ce priveşte necompetența de ordine privată (cea teritoriala care nu are caracter

exclusiv) poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este
obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa
primei instanţe. .
Sub aspectul căilor de atac susceptibile de a fi exercitate împotriva hotărârii prin care
ainstanţa s-a declarat necompetentă, această hotărâre nu este supusă niciunei căi de atac,
dosarul fiind trimis de îndată instanţei competente sau altui organ cu activitate jurisdicţională
competent.
78
6.2. Conflictele de competență
Conflictul de competenta se definește ca fiind situatia in care doua sau mai multe
instanțe judecătorești sau alte organe cu activitate jurisdicțională se considera
competente sau dimpotrivă, necompetente, sa soluționeze o cauza civilă concretă
și își declină astfel, reciproc, competența.
Conflictele de competență pot fi pozitive sau negative.
Exista conflict pozitiv de competența ori de cate ori doua sau mai multe instanțe se
declara concomitent sau succesiv abilitate sa soluționeze aceeași cauza civila, declinându-și
reciproc competența.
Conflictul negativ de competență apare, dimpotrivă, in acele cazuri in care două sau
mai multe instanțe se declară necompetente sa soluționeze o anumită cauză civilă, declinându-
și reciproc competența.
Pentru a ne afla in prezenta unui conflict negativ de competenta trebuie indeplinite cumulativ
urmatoarele cerinte:
- să existe cumulativ doua sau mai multe instanțe sesizate cu judecarea aceleiasi pricini (tripla
identitate: părți, obiect cauza juridica );
-declinările de competență intre instanțele sesizate sa fie reciproce ( nu exista conflict de

competenta daca declinările sunt succesive, intervenite intre mai multe instanțe, daca acestea
sau cel puțin doua dintre ele nu au intrat in contradicție);
- cel puțin una dintre aceste instanțe sa fie competentă să soluționeze cererea respectiva; dacă
instanța sesizata cu soluționarea conflictului negativ de competenta considera ca niciuna dintre
instanțe nu este competenta, apreciind ca fiind competentă o altă instanță, va trimite acesteia
dosarul.
Soluționarea conflictelor de competenta (art. 135 C.proc.civ.)
- se face pe calea regulatorului de competenta, de către instanța superioară instanțelor aflate

in conflict;
- o data cu sesizarea instanței superioare, instanța in fața căreia s-a ivit conflictul suspendă
ssoluționarea cauzei și înaintează dosarul instanței îndreptățite să se pronunțe asupra acestuia;
79
- conflictele de competenta se pot ivi și intre instanțele judecătorești și celelalte organe cu

activitate jurisdicțională, situație in care conflictul se soluționează de către instanța ierarhic
superioara celei aflate in conflict;
- in cazul in care conflictul de competenta se ivește intre I.C.C.J. si o altă instanță, acesta se
rezolva de către I.C.C.J., hotărârea pronunțată constituind in același timp atât declinator cât și
regulator de competență;
- instanța competentă să soluționeze conflictul va hotărî in camera de consiliu, fără citarea

părților;
- instanța competentă să judece conflictul va hotărî asupra acestuia printr-o hotărâre definitivă

Identificați asemănările și deosebirile între conexitate și litispendență.
→prin competenţă înţelegem aptitudinea recunoscută prin lege unei instanţe judecătoreşti
sau organ jurisdicţional (ori cu activitate jurisdicţională) de a judeca un anumit litigiu.
→ dacă ne situăm în cadrul aceluiaşi sistem de organe (competenţa jurisdicţională) delimităm

competenţa materială (instanţe judecătoreşti de grad diferit) şi competenţa teritorială
(instanţe de aceleaşi grad). În privinţa competenţei teritoriale, aceasta se subclasifică în
competenţă teritorială de drept comun (cererea se introduce la instanţa de drept comun),
competenţa teritorială alternativă (reclamantul are alegerea între mai multe instanţe
deopotrivă competente) şi competenţa teritorială exclusivă (cererea va fi introdusă numai la
o anumită instanţă).
→ din punctul de vedere al caracterului normelor de competenţă (imperative sau dispozitive),

competenţa se mai clasifică în competenţă absolută (reglementată de norme imperative –
80
competenţa generală, competenţă materială, competenţă teritorială exclusivă) şi competenţă

relativă (reglementată de norme de competenţă dispozitive –– competenţa teritorială
alternativă).
→ Prorogarea de competentă intervine in cazul in care o instanță competenta să soluționeze

cererea cu care a fost sesizata de către reclamant, devine competenta in temeiul legii
(prorogarea legală), a unei hotărâri judecătorești (prorogarea judecătorească) sau a conventiei
partilor (prorogarea convențională) sa rezolve si cereri care, in mod obișnuit, nu intra in
competenta sa.
→ Exceptia de necompetență reprezintă mijlocul prin care, in cursul proces pendinte, se

invocă faptul că, instanța sesizată nu este competentă să soluționeze litigiul.
→Conflictul de competenta se definește ca fiind situația in care doua sau mai multe
instante judecatoresti sau alte organe cu activitate jurisdicțională se considera competente
sau dimpotrivă, necompetente, să soluționeze o cauza civila concreta și își declina astfel,
reciproc, competenta.
1.Cererea având ca obiect declararea judecătorească a morții unei persoane se

soluționează:
a) în primă instanță, de către judecătorie;
b) în primă instanță, de către tribunal;
c) în apel, de către tribunal.
2. Tribunalul soluționează:
a) în primă instanță, cererile de partaj a căror valoare depășește suma de 200.000 lei;
b) în primă instanță, cererile de evacuare, indiferent dacă cererea este formulată pe cale
principală sau incidentală;
c) în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de peste 200.000 lei.
3.Dacă, ulterior sesizării instanței, pârâtul își schimbă domiciliul:

a) instanța inițial sesizată își va declina competența în favoarea instanței de la noul domiciliu al
pârâtului;
b) instanța inițial sesizată va rămâne competentă să judece procesul;
81
c) oricare dintre părți va putea solicita declinarea competenței în favoarea instanței de la noul
domiciliu al pârâtului.
4. Cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se

poate face:
a) doar la instanța în circumscripția căreia își are instanța sediul principal;
b) și la instanța locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru
obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc;
c) și la instanța locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru
obligații care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte
săvârșite de acesta.
5.Necompetența este de ordine privată:

a) în cazul încălcării competenței teritoriale alternative;
b) în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive;
c) în cazul încălcării competenței materiale.
6. Excepția de necompetență absolută:

a) poate fi invocată și de instanță din oficiu;
b) intervine în cazul încălcării competenței generale, a competenței materiale și a competenței
teritoriale exclusive;
c) intervine doar în cazul încălcării competenței generale
7.Spre deosebire de excepția de litispendență, excepția de conexitate:

a) poate fi invocată doar în fața primei instanțe;
b) poate fi invocată doar de către părți;
c) se soluționează printr-o încheiere care nu poate fi atacată decât odată cu fondul.
8. Conflictul de competență ivit între o instanță de judecată și un organ cu activitate

jurisdicțională se soluționează:
a) de instanța judecătorească ierarhic superioară instanței în conflict;
b) de organul cu activitate jurisdicțională;
c) întotdeauna de Înalta Curte de Casație și Justiție
9.Dacă strămutarea cauzei pentru motive de siguranță publică se solicită de la

judecătorie, competența de soluționarea a cererii aparține:
a) tribunalului;
b) curții de apel;
c) Înaltei Curți de Casație și Justiție.
10. Instanța poate dispune suspendarea judecății:

a) până la soluționarea cererii de strămutare, în condițiile legii;
b) dacă, după o amânare în temeiul învoielii părților, acestea nu stăruie în judecată;
82
c) în cazul în care constată că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina
reclamantului, prin neîndeplinirea obligațiilor stabilite în cursul judecății.
9.Răspunsurile la testele de autoevaluare
1.a,c; 2.c; 3.b; 4.b,c; 5.a; 6.a,b; 7.a;8.a;9.c;10.a,c

Care este difernța intre competența material a instanțelor judecătoresti și cea teritorială?
Enumerați cinci cazuri de competență teritorială alternativă.
În fața căror instanțe se poate invoca excepția de litispendență?
Care este instanța competentă să soluționeze conflictul negative de competență ivit între
Judecătoria Buftea și Judecătoria Sectorului 1 București?
Rezolvați următoarea speță:
AB în calitate de reclamant introduce împotriva pârâtului CD o cerere de partaj succesoral

la Judecătoria Buftea, în masa succesorală fiind inclus şi un imobil situat în raza teritorială a
acestei instanţe.
Judecătoria Buftea pune în discuția contradictorie a părților, la primul termen de judecată

șa care părțile legal citate puteau pune concluzii, excepția necompetenței teritoriale exclusive
și îşi declină competenţa în favoarea Judecătoriei Ploiesti, ca instanţă de la ultimul domiciliu al
defunctului.
Precizaţi dacă soluţia instanţei este corectă.

disciplinei de studiu, în termen de 2 zile de la data solicitării rezolvării
acesteia.
83

Bucureşti, 2020
ACTELE DE PROCEDURĂ. TERMENELE PROCEDURALE.

DECĂDEREA.REPUNEREA ÎN TERMEN.NULITATEA ACTELOR DE
PROCEDURĂ
Cuprins
Obiective specifice................................................................................................................85
1.Actele de procedură.........................................................................................................85
1.1.Condiţiile pentru îndeplinirea actelor de procedură........................................................86
2.Nulitatea actelor de procedură.......................................................................................86
3.Termenele procedurale....................................................................................................90
3.1.Modul de calcul al termenelor.........................................................................................90
4.Decăderea..........................................................................................................................91
4.1.Repunerea în termen.......................................................................................................93
84

7. Răspunsurile la testul de autoevaluare..........................................................................97
8.Lucrare de verificare........................................................................................................97
9.Bibliografie minimală.......................................................................................................97
OBIECTIVE SPECIFICE
cunoască și să înțeleagă noțiunea de act de procedură, condițiile de

fond și de formă pe care acesta trebuie să le îndeplinească și
sancțiunile care pot interveni in caz de nerespectare
calculeze termenele procedurale, să cunoască sancțiunile care pot

interveni in caz de nerespectare a acestora
1.Actele de procedură
Sediul materiei
Art.148-art.152 CPC
Actul de procedură reprezintă orice act (operaţiune juridică sau înscris) făcut
pentru declanşarea procesului civil, în cursul şi în cadrul procesului civil de către
instanţa judecătorească, părţi şi ceilalţi participanţi la proces, legat de activitatea
procesuală a acestora. (V.M.Ciobanu, T.C.Briciu, C.C.Dinu, Drept procesual
civil, drept notarial, drept executional civil – Curs de Baza, Ed.Național, 2013,
p.230).
85
1.1.Condiţiile pentru îndeplinirea actelor de procedură
Condițiile generale pentru indeplinirea oricărui act de procedură
1. actele de procedură trebuie să imbrace forma scrisă – in acest sens, conform art.148
C.proc.civ., ”orice cerere adresată instanţelor judecătoreşti trebuie să fie formulată în scris şi
să cuprindă indicarea instanţei căreia îi este adresată, numele, prenumele, domiciliul sau
reşedinţa părţilor ori, după caz, denumirea şi sediul lor, numele şi prenumele, domiciliul sau
reşedinţa reprezentanţilor lor, dacă este cazul, obiectul, valoarea pretenţiei, dacă este cazul,
motivele cererii, precum şi semnătura. De asemenea, cererea va cuprinde, dacă este cazul, şi
adresa electronică sau coordonatele care au fost indicate în acest scop de părţi, precum numărul
de telefon, numărul de fax ori altele asemenea.
Excepții de la forma scrisă:
-cererile făcute în şedinţă, la orice instanţă, se pot formula şi oral, făcându-se menţiune despre
aceasta în încheiere
-actul de procedură trebuie să relateze in chiar conţinutul său faptul că au fost indeplinite
cerinţele legii
2. Nulitatea actelor de procedură
Art.174-art.179 CPC
Art.174-art.179 CPC
Conform art.174 alin.1 C.proc.civ., nulitatea este
sancţiunea procedurală care intervine in cazul
actului de procedură ce nu indeplineşte condiţiile,
de fond sau de formă, prevăzute de lege pentru
validitatea lui, lipsindu-l in tot sau in parte de
efectele sale firești.
86
Clasificarea nulității
Nulitatea actelor de procedură poate fi clasificată în funcție de mai multe criterii, astfel:
a)În funcție de caracterul normelor care o reglementează, nulitatea poate fi:
-absolută - atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un
interes public (art.174 alin.(2) C.proc.civ.);
-relativă - în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un
interes privat (art.174 alin.(3) C.proc.civ.).
Nulitatea absolută a actului de procedură, ca regulă, poate fi invocată::
- de orice parte în proces, de judecător sau de procuror în orice stare a cauzei [art. 178
alin. (1) C.proc.civ.],; cu toate acestea, invocarea nulității în orice stare a cauzei este limitată de
dispozițiile art.178 alin.(5) C.proc.civ., care prevăd că, toate cauzele de nulitate a actelor de
procedură deja efectuate trebuie invocate deodată, sub sancţiunea decăderii părţii din dreptul
de a le mai invoca.
Spre deosebire de nulitatea relativă a actelor de procedură, nulitatea absolută poate fi
invocată chiar de cel care a cauzat neregularitatea procedurală prin propria faptă, aspect ce
rezultă din cuprinsul art. 178 alin. (2) C.proc.civ., în raport de care, nulitatea relativă poate fi
invocată (...) numai dacă neregularitatea nu a fost cauzată prin propria faptă. Per a contrario,
nulitatea absolută poate fi invocată chiar dacă neregularitatea a fost cauzată prin propria faptă.
Nulitatea relativă poate fi invocată :

-numai de partea interesată pentru neregularitățile săvârșite până la începerea judecății, prin
întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, la primul termen de judecată;
-de partea interesată pentru neregularitățile săvârșite în cursul judecății, la termenul la care
s-a săvârșit neregularitatea sau, dacă partea nu este prezentă, la termenul de judecată imediat
următor și înainte de a pune concluzii pe fond, conform art. 178 alin. (3) C.proc.civ.
O altă diferență între cele două categorii de nulități vizează dreptul părții de a renunța la
invocarea nulității. Astfel, partea interesată poate renunţa, expres sau tacit, la dreptul de a invoca
nulitatea relativă, conform art.178 alin.(4), posibilitate inexistentă în cazul nulității absolute,
având în vedere că aceasta poate fi invocată inclusiv de instanță din oficiu în considerarea
încălcării unei norme cu caracter de ordine publică.
b)În funcție de consacrarea legislativă, nulități se împart în:

87
-nulități exprese care sunt expres prevăzute de lege

-nulități virtuale care nu sunt expres prevăzute de lege dar care rezultă din încălcarea unei
norme cu caracter de ordine publică sau privată
În cazul nulităților exprese, vătămarea este prezumată, în timp ce în cazul celor virtuale,
partea trebuie să facă dovada vătămării.
Menționăm că, nu toate nulitățile procesuale virtuale au caracter relativ, existând și
nulități virtuale care au caracter absolut, cum este nulitatea care se desprinde din
art. 15 C.proc.civ., în raport de care procesele se dezbat oral, cu excepția cazului în care legea
dispune altfel sau când părțile solicită expres instanței ca judecata să se facă numai pe baza
actelor depuse la dosar.
c)În funcție de întinderea efectelor, nulitățile se clasifică în:

-nulități totale-care desființează în integralitate actul de procedură afectat de cauza de nulitate
-nulități parțiale-care desființează în parte actul de procedură afectat de cauza de nulitate
d) Dacă nerespectarea condiţiilor ce atrag nulitatea au în vedere însuşi actul de procedură

respectiv sau din cauza dependenţei acelui act de procedură de un alt act de procedură,
nulităţile se clasifică în:
-nulități proprii- care sancționează nerespectarea condițiilor ce privesc însuși actul de
procedură afectat de cauza de nulitate
-nulități derivate- care intervin ca urmare a legăturii pe care o au cu actul nul
e)În funcție de încălcarea condițiilor exterioare sau intrinseci ale actului de procedură,
nulitățile se împart în:
-nulități extrinseci- care privesc încălcarea unor condiții exterioare ale actului de procedură
-nulități intrinseci- care privesc nerespectarea condițiilor proprii actului de procedură.
f)În funcție de condiționarea sau nu a existenței unei vătămări, nulitățile se clasifică în:
-nulități condiționate de existența unei vătămări- constituie regula în materie și presupun că
partea care invocă nulitatea trebuie să facă dovada vătămării
De regulă, simpla încălcare a unei norme de drept, nu atrage nulitatea, ci pentru ca acesta
să intervină trebuie să fie îndeplinite trei condiții, pe de o parte, să se efectueze un act de
procedură cu încălcarea dispozițiilor legale, prin încălcarea respectivă să se fi produs o
vătămare (în cazul nulităților exprese vătămarea se prezumă, dar este o prezumție relativă ce
88
poate fi răsturnată prin proba contrară), pe de altă parte, vătămarea respectivă să nu poată fi
înlăturată altfel decât prin anularea actului.
Potrivit dispozițiilor art.176 C.proc.civ., nulitatea nu este condiţionată de existenţa unei
vătămări în cazul încălcării dispoziţiilor legale referitoare la:
1. capacitatea procesuală;
În acest sens, potrivit dispozițiilor art.56 alin.(3) teza a II-a, actele de procedură
îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosinţă sunt lovite de nulitate absolută.
2. reprezentarea procesuală;
Conform prevederilor art.82 alin (1) C.proc.civ., atunci când instanţa constată lipsa
dovezii calităţii de reprezentant a celui care a acţionat în numele părţii, va da un termen scurt
pentru acoperirea lipsurilor. Dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată.
3. competenţa instanţei;
4. compunerea sau constituirea instanţei;
5. publicitatea şedinţei de judecată;
6. alte cerinţe legale extrinseci actului de procedură, dacă legea nu dispune altfel
Intră în această categorie: depunerea cererii de apel/recurs la o altă instanță decât cea a
cărei hotărâre se atacă, efectuarea unui act de procedură în interiorul unui termen prohibitiv,
netimbrarea sau insuficienta timbrare a cererii de chemare în judecată, etc.
Efectele nulității
Principalul efect al nulității unui act de procedură constă în desființarea acestuia. Atât
în cazul nulității absolute, cât și în cazul nulității relative, actul de procedură efectuat cu
nerespectarea cerințelor legale este lipsit de efecte. Astfel, conform art. 179
alin. (1) C.proc.civ., actul de procedură nul sau anulabil este desființat, în tot sau în parte, de
la data îndeplinirii lui.
Desființarea actului principal atrage întotdeauna și desființarea actelor de procedură
subsecvente actului de procedură afectat de nulitate (nulităţi derivate – art. 179 alin. (3)
C.proc.civ.), în măsura în care acestea din urmă nu pot avea o existență de sine stătătoare
[art. 179 alin. (3) C.proc.civ.]. Per a contrario, dacă actele ulterioare actului nul sunt
independente de acesta, nu vor fi afectate de nulitate. De la această regulă există şi o excepţie
prevăzută în cuprinsul art. 137 C.proc.civ., în sensul că în cazul declarării necompetenţei,
dovezile administrate în faţa instanţei necompetente rămân câştigate judecăţii şi instanţa
89
competentă învestită cu soluţionarea cauzei nu va dispune refacerea lor decât pentru motive
temeinice.
Cu toate acestea, lipsirea de efecte a actului de procedură vizează numai funcţia
procedurală a actului. În concluzie, un act de procedură anulat ca urmare a existenţei unei cauze
de nulitate procedurală poate să producă şi alte efecte juridice care ţin, care decurg din natura
lui proprie, potrivit art.179 alin.(4) C.proc.civ., indiferent dacă a fost incidentă o cauză de
nulitate absolută sau relativă.
3.Termenele procedurale
Art.180-art.184 CPC
Termenele procedurale sunt stabilite de lege ori de

instanţă şi reprezintă intervalul de timp în care poate fi
îndeplinit un act de procedură sau în care este interzis
să se îndeplinească un act de procedură.
Prin urmare, termenele procedural sunt legale (prevăzute de lege), judiciare (stabilite de
către instant de judecată) sau conventionale (stabilite prin acordul de voință al părților).
3.1.Modul de calcul al termenelor
Termenele, în afară de cazul în care legea dispune altfel, se calculează după cum
urmează:
1. când termenul se socoteşte pe ore, acesta începe să curgă de la ora zero a zilei următoare;
2. când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă
termenul, nici ziua când acesta se împlineşte;
3. când termenul se socoteşte pe săptămâni, luni sau ani, el se împlineşte în ziua

corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an. Dacă ultima lună nu are zi
corespunzătoare celei în care termenul a început să curgă, termenul se împlineşte în ultima zi a
acestei luni.
90
4. Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în
prima zi lucrătoare care urmează.
Reguli:
-termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune
altfel.
- se consideră că actul a fost comunicat părţii şi în cazul în care aceasta a primit sub semnătură
copie de pe act, precum şi în cazul în care ea a cerut comunicarea actului unei alte părţi.
-termenul procedural nu începe să curgă, iar dacă a început să curgă mai înainte, se întrerupe
faţă de cel lipsit de capacitate de exerciţiu ori cu capacitate de exerciţiu restrânsă, cât timp nu a
fost desemnată o persoană care, după caz, să îl reprezinte sau să îl asiste.
- termenul procedural se întrerupe şi un nou termen începe să curgă de la data noii comunicări
în următoarele cazuri:
1. când a intervenit moartea uneia dintre părţi; în acest caz, se face din nou o singură
comunicare la ultimul domiciliu al părţii decedate, pe numele moştenirii, fără să se arate numele
şi calitatea fiecărui moştenitor;
2.când a intervenit moartea reprezentantului părţii; în acest caz, se face din nou o singură
comunicare părţii.
4.Decăderea
Art.185 CPC
Decăderea este sancţiunea ce intervine în cazul în care un

act de procedură nu a fost îndeplinit în termenul prevăzut
de lege, definiție ce rezultă din analiza prevederilor art. 185
alin. (1) C.proc.civ. în raport de care, atunci când un drept
procesual trebuie exercitat într-un anumit termen,
nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea
dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul
de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.
91
În orice situație, pentru a interveni decăderea, ca situație premisă, se impune existența

unui termen legal sau judecătoresc imperativ care nu a fost respectat. Cu toate acestea,
decăderea intervine nu doar atunci când această sancțiunea este prevăzută în mod expres, ci și
ca urmare a nerespectării unui termen imperativ, fără a se impune a fi expres menționată.
De asemenea, decăderea nu se aplică doar părților ci și procurorului, dacă participă. Aceasta,
întrucât, prin „părți în proces” înțelegem și procurorul, deoarece acesta are nu doar calitatea de
reprezentant al intereselor statului, de apărător al ordinii de drept și al intereselor cetățenilor, ci
și pe aceea de parte în proces, astfel cum este reglementată de prevederile art. 92 C.proc.civ7.
Prin urmare, decăderea vizează exclusiv conduita neglijentă a părților sau a procurorului 8, ceea
ce înseamnă că, în cazurile în care termenul imperativ reglementat de lege este prevăzut pentru
un act ce trebuie efectuat de către procuror și acesta nu este efectuat, intervine sancțiunea
decăderii din dreptul de a-l mai efectua ulterior.
Menţionăm faptul că sancţiunea decăderii nu intervine :

- dacă nu a fost constată de instanţă (în sistemul procesual civil românesc nu există decăderi care
să opereze de drept, astfel încât, dacă instanța nu s-a pronunțat asupra decăderii, înseamnă că
nu este incidentă );
- dacă partea care ar putea să invoce sancţiunea decăderii renunţă la acest drept, în măsura în
care este reglementat de norme dispozitive; astfel, în ipoteza art. 178 alin. (4) C.proc.civ., partea
interesată poate renunţa expres sau tacit la dreptul de a invoca nulitatea relativă.
- când vizează pe una din părţile legate printr-un raport de solidaritate sau indivizibilitate; cu
alte cuvinte, dacă actul de procedură este îndeplinit numai de unul dintre coparticipanţi va
profita şi celor care nu au îndeplinit respectivul act de procedură și pentru care, în mod normal,
ar fi intervenit decăderea.
- când se acoperă potrivit unei dispoziţii exprese a legii; astfel, atunci când instanţa a încuviinţat
dovada cu martori, ea va dispune citarea şi ascultarea acestora. Potrivit art.254 alin.(4) în cazul
amânării judecății pentru citarea martorilor propuși și incuviințati pe parcursul cercetării
procesului, partea este obligată, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a administra proba
încuviinţată să depună lista martorilor în termen de 5 zile de la încuviinţarea probei, precum și
7
P. POP, Decăderea în procesul civil, în Revista română de drept privat nr. 4/2014, p. 171,
8
G.Boroi, M.Stancu, op.cit., p.356
92
cheltuielile de deplasare ale acestuia. Cu toate acestea, conform art.311 alin.(4) C.proc.civ.,
decăderea din dreptul de a administra dovada cu martori pentru neîndeplinirea de mai sus se
acoperă dacă aceştia se înfăţişează la termenul fixat pentru ascultarea lor;
- dacă legea prevede o altă sancțiune pentru dreptul neexercitat în termen; spre exemplu, dacă
obligaţiile puse în vedere reclamantului, privind completarea sau modificarea cererii de che-
mare în judecată, nu sunt îndeplinite în termenul de cel mult 10 zile de la primirea comunicării,
prin încheiere, dată în camera de consiliu, se va dispune anularea cererii, conform art. 200
alin. (4) C.proc.civ.; prin urmare în această situație, sancțiunea care intervine este anularea
cererii, iar nu decăderea.
- dacă partea a fost împiedicată să îndeplinească actul de procedură în termen datorită unor
motive temeinic justificate (art. 186 alin. 1 C.proc.civ.).
4.1.Repunerea în termen
Sancţiunea de decăderii poate fi înlăturată în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile
legale pentru repunerea în termen, prevăzute la art. 186 C.proc.civ.
Astfel, pentru a se dispune repunerea în termen trebuie respectate următoarele condiţii:
- partea care nu a îndeplinit un act de procedură în termenul procedural legal imperativ trebuie
să probeze că a fost împiedicată din cauza unor motive temeinic justificate, cauze care au apărut
înainte de împlinirea termenului;
- partea care a pierdut termenul, va trebui să solicite repunerea în termen în intervalul de timp
stabilit de lege.
- în termenul de 15 zile sau în acelaşi termen cu cel de exercitare a căii de atac (termene
menţionate la art. 186 alin. 2 C.proc.civ.), partea interesată trebuie să formuleze atât cererea de
repunere în termen, cât şi să efectueze actul de procedură sau să exercite calea de atac pentru
care a pierdut termenul;
Din ansamblul reglementării se poate constata că repunerea în termenul de efectuare a unui
act de procedură, cât şi de exercitare a unei căi de atac trebuie solicitată de partea interesată,
neputând fi acordată, din oficiu, de către instanţa de judecată.
Instanța competentă să soluționeze cererea de repunere în termen este cea prevăzută de lege
pentru dreptul neexercitat în termen, conform art.186 alin.(3) C.proc.civ. Astfel, cererea de
repunere în termenul de formulare a întâmpinării în primă instanță va fi soluționat de instanța
sesizată cu cererea de chemare în judecată, în timp ce repunerea în termenul de exercitare a căii
de atac a apelului va fi soluționată de către instanța de apel.
93

Menționați momentul procesual până la care poate fi invocată
nulitatea absolută/nulitatea relativă a actului de
procedură.
Nulitatea este sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat
cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă.
Nulitatea este absolută atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care
ocroteşte un interes public.
Nulitatea este relativă în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă
care ocroteşte un interes privat.
Nulitatea absolută poate fi invocată de orice parte din proces, de judecător sau, după caz,
de procuror, în orice stare a judecăţii cauzei, dacă legea nu prevede altfel.
Nulitatea relativă poate fi invocată numai de partea interesată şi numai dacă
neregularitatea nu a fost cauzată prin propria faptă.
Dacă legea nu prevede altfel, nulitatea relativă trebuie invocată:
a) pentru neregularităţile săvârşite până la începerea judecăţii, prin întâmpinare sau, dacă
întâmpinarea nu este obligatorie, la primul termen de judecată;
b) pentru neregularităţile săvârşite în cursul judecăţii, la termenul la care s-a săvârşit
neregularitatea sau, dacă partea nu este prezentă, la termenul de judecată imediat următor şi
înainte de a pune concluzii pe fond.
Partea interesată poate renunţa, expres sau tacit, la dreptul de a invoca nulitatea relativă.
Toate cauzele de nulitate a actelor de procedură deja efectuate trebuie invocate deodată,
sub sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a le mai invoca.
Actul de procedură nul sau anulabil este desfiinţat, în tot sau în parte, de la data îndeplinirii
lui.
Dacă este cazul, instanţa dispune refacerea actului de procedură, cu respectarea tuturor
condiţiilor de validitate.
Desfiinţarea unui act de procedură atrage şi desfiinţarea actelor de procedură următoare,
dacă acestea nu pot avea o existenţă de sine stătătoare.
94
Nulitatea unui act de procedură nu împiedică faptul ca acesta să producă alte efecte
juridice decât cele care decurg din natura lui proprie.
Termenele procedurale sunt stabilite de lege ori de instanţă şi reprezintă intervalul de
timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură sau în care este interzis să se îndeplinească
un act de procedură
Termenele, în afară de cazul în care legea dispune altfel, se calculează după cum urmează:
1. când termenul se socoteşte pe ore, acesta începe să curgă de la ora zero a zilei
următoare;
2. când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă
termenul, nici ziua când acesta se împlineşte;
3. când termenul se socoteşte pe săptămâni, luni sau ani, el se împlineşte în ziua
corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an. Dacă ultima lună nu are zi
corespunzătoare celei în care termenul a început să curgă, termenul se împlineşte în ultima zi
a acestei luni.
Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până
în prima zi lucrătoare care urmează.
Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia
atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul
de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.
Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte
că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. În acest scop, partea va îndeplini
actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea
sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută
pentru exercitarea căii de atac. Cererea de repunere în termen va fi soluționată de instanţa
competentă să soluţioneze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen.
Rezolvați următorul test grilă. Grilele pot avea unul sau două răspunsuri
corecte.
1.Nulitatea unui act de procedură:

a) nu împiedică faptul ca acesta să producă alte efecte juridice decât cele care decurg din
natura lui proprie;
b) atrage și nulitatea actelor subsecvente actului declarat nul, chiar dacă sunt independente
de acesta;
c) atrage și desființarea actelor de procedură următoare, dacă acestea nu pot avea o existență
de sine stătătoare.
95
2. Termenul procedural:
a) poate însemna și data la care se îndeplinește un anumit act de procedură, în cazurile prevăzute
de lege;
b) pe zile, se calculează luând în calcul ziua de la care începe să curgă și ziua când acesta se
împlinește;
c) în cazurile în care legea nu stabileşte ea însăşi termenele pentru îndeplinirea unor acte de
procedură, fixarea lor se face de instanţă, iar la fixarea acestuia, instanța va ţine seama şi de
natura urgentă a procesului
3. Termenele procedurale:
a) nu pot fi întrerupte;
b) nu pot fi suspendate;
c) încep să curgă de la comunicarea actului de procedură, dacă prin lege nu se prevede altfel.
4.Sancțiunea decăderii intervine și atunci când:

a. pârâtul invocă excepția lipsei de interes a reclamantului în promovarea cererii de chemare
în judecată, în apel, fără să o fi invocat și în fața primei instanțe;
b.reclamantul mărește câtimea obiectului cererii după primul termen de judecată la care acesta
a fost legal citat în fața primei instanțe;
c.pârâtul formulează cererea de recuzare la al patrulea termen de judecată, ulterior
administrării probelor, invocând un motiv de incompatibilitate relativă, cunoscut la momentul
primului termen judecată;
5.. În cazul repunerii în termen pentru exercitarea căii de atac împotriva hotărârii prin
care s-a dispus admiterea acțiunii în revendicare:
a) repunerea în termen și exercitarea căii de atac trebuie formulate în termen de 30 de zile de la
data încetării împiedicării;
b) repunerea în termen și exercitarea căii de atac trebuie formulate în termen de 15 zile de la
data încetării împiedicării;
c) repunerea în termen și exercitarea căii de atac trebuie formulate în termen de 15 zile de la
data la care a început cauza care a împiedicat exercitarea actului de procedură în termen.
6. Cererea de repunere în termenul de exercitare a unei căi de atac va fi soluționată de
către:
a) instanța care a pronunțat hotărârea atacată;
b) instanța competentă să soluționeze și calea de atac;
c) instanța la care s-a depus cererea de repunere în termen.
7.Nulitatea absolută:
a.este intotdeauna expresă;
b.poate fi totală sau partială;
c.poate fi invocată in orice stare a judecății cauzei
8.Termenul de 24 de ore de amânare a pronunțării ordonanței președințiale, in situația

in care dezbaterea in fond a cauzei a avut loc vineri si s-a terminat la ora 14:00 se
implineste:
a.la miezul nopții zilei de vineri;
b.la ora 14:00 a zilei de sâmbătă;
c.la miezul nopții zilei de luni
96
7.Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare
1.a,c;2.a,c;3.c; 4.c; 5.a;6.b;7.b,c;8.c
1.Care este diferența între termenul prohibitiv și cel imperativ?
2.Care sunt condițiile pentru a opera decăderea?
3.Care sunt condițiile repunerii în termen?
4.Enumerați situațiile în care termenul procedural se întrerupe.

disciplinei de studiu, în termen de 2 zile de la data solicitării rezolvării
acesteia.

Bucureşti, 2020
97
LEGENDĂ SIMBOLURI UTILIZATE
Timp mediu estimat pentru studiu individual
simbol care indică obiectivele specifice unității de învățare
simbol care indică sediul materiei care urmează a fi

prezentată în unitatea de învățare
simbol care atenționează asupra începerii prezentării unui

capitol nou/unei secțiuni noi
simbol care atenționează asupra începerii prezentării unei

subsecțiuni noi
simbol care indică regulile esențiale/principale care stau la

baza unui capitol sau subcapitol
98
clasificări
Caracteristici ale instituției
simbol utilizat pentru sarcina de lucru indicată pe

parcursul prezentării aspectelor teoretice ale unității de
învățare
simbol utilizat pentru rezumatul unității de învățare
simbol utilizat pentru testele de autoevaluare indicate

pentru fiecare unitate de învățare
simbol pentru răspunsurile date la întrebările de

autoevaluare
simbol pentru lucrarea de verificare indicată la fiecare

unitate de învățare
simbol utilizat pentru a indica bibliografia

minimală/selectivă pentru o unitate de învățare
99
Anunț important!
100

Curs ID Drept Procesual Civil

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs ID Drept Procesual Civil

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Conf.univ.dr.

Mădălina Dinu Drept procesual civil(1)

UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU DIN BUCUREȘTI

DREPT PROCESUAL CIVIL2

III. CONȚINUTUL ȘI STRUCTURA CURSULUI

III. CONȚINUTUL ȘI STRUCTURA CURSULUI

Unitatea de învățare nr. I

Unitatea de învățare nr.2

Unitatea de învățare nr.3

2. Competența generală a instanțelor judecătorești

Unitatea de învățare nr.4

1. G.Răducan, M.Dinu, Fise de procedură civilă pentru admiterea in avocatură și

magistratură, Ed.a VII-a, Buc., 2020

V.METODE ȘI INSTRUMENTE DE EVALUARE

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE NR.I

ACȚIUNEA CIVILĂ. CONDIȚIILE DE EXERCITARE A ACȚIUNII

Timp mediu estimat pentru studiu individual: 6 ore

OBIECTIVE SPECIFICE ...................................................................................................................... 8

La finalizarea studiului unității de învățare studentul va fi în măsură să:

înțeleagă cele patru condiții cumulative de exercitare a acțiunii civile

înțeleagă și si utilizeze în mod corect notiunile de cerere de chemare în

califice diferite tipuri de cereri ce pot fi adresate instanței de judecată în

1.Noțiunea și condițiile de exercitare a acțiunii civile

Art. proc29-art.40 C.proc.civ

Acţiunea civilă reprezintă ansamblul mijloacelor

→ este necesar a nu se confunda cererea de chemare în judecată cu acţiunea civilă, întrucât

Pentru a fi parte in proces se impun a fi indeplinite urmatoarele conditii, care sunt şi

2.existenta unui interes;

3.calitatea procesuală (active și pasivă);

4.capacitatea procesuală (de exercițiu și de folosință).

1.1.Afirmarea unui drept/formularea unei pretenții

a. – să fie recunoscut şi ocrotit de lege;

c. – să fie exercitat cu bună credinţă

În legătură cu această ultimă condiţie, a actualităţii dreptului, se impun anumite precizări:

✓ dacă, în urma probelor administrate şi a dezbaterilor contradictorii, instanţa

✓ însă, dacă se constată că dreptul subiectiv pretins nu este actual, mijlocul

✓ admiterea excepției de prematuritate cu consecința respingerii cererii de chemare

Excepții de la cerința actualității

Interesul reprezintă folosul practic urmărit de cel care a

Interesul poate fi:

- să fie legitim – să nu vină în contradicţie cu legea;

Excepție de la cerința dreptului de

Sancţiunea lipsei interesului:

Constituie aptitudinea unei persoane fizice sau juridice de a avea drepturi şi

Capacitatea procesuală de folosință

Consta in aptitudinea unei persoane de a avea drepturi si obligatii pe plan procesual

• În privinţa persoanelor fizice, capacitatea procesuală de folosinţă reprezintă aptitudinea

Capacitatea procesuală de exercițiu

În funcţie de întinderea capacităţii civile de exerciţiu, vom distinge:

Sanctiunea lipsei capacitații procesuale:

Excepția lipsei capacității procesuale de folosință este o excepție de fond, absolută si

Ca urmare a admiterii excepției, cererea introdusa de o astfel de persoana sau împotriva

Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana

Regula determinării calității juridice procesuale a parților cu ajutorul raportului juridic

Calitate procesuală activă:

În ceea ce privește justificarea calității procesuale, reclamantul, in cuprinsul cererii de

Transmiterea calității procesuale. Drepturile si obligațiile ce intră in raportul juridic dedus

Transmisiunea poate fi legala sau conventionala.

A.Transmisiunea legală: se realizează prin efectul succesiunii, în cazul persoanelor fizice

B.Transmisiunea convențională : are loc ca efect al încheierii anumitor categorii de acte

Din punct de vedere al întinderii, transmisiunea poate fi:

Efectele transmiterii calităţii procesuale

Transmiterea dreptului litigios prin acte între vii cu titlu particular