CAPITOLUL VIII

ACȚIUNEA ÎN REVENDICARE

1. Delimitarea acțiunii în revendicare de alte acțiuni în justiție

Noțiune • acțiunea în revendicare reprezintă acțiunea în justiție promovată
de persoana care se pretinde a fi proprietarul bunului revendicat
și care a pierdut stăpânirea materială asupra acestui bun, în
contradictoriu cu cel care stăpânește material bunul, prin care se
solicită instanței de judecată obligarea pârâtului la recunoașterea
dreptului de proprietate al reclamantului și restituirea bunului
revendicat;
• acțiunea în revendicare își găsește reglementarea în art. 563 Cod
civil.
Caractere • acțiunea în revendicare este o acțiune reală, fiind principalul
juridice mijloc juridic prin care se apără dreptul de proprietate. Caracterul
real rezultă din posibilitatea titularului de a urmări bunul în
mâinile oricui s-ar afla și posibilitatea de a cere restituirea bunului
oricărei persoane care deține bunul său;
• acțiunea în revendicare are un caracter petitoriu, deoarece prin
promovarea acesteia se pune în discuția însăși existența dreptului
de proprietate al reclamantului. Așa cum vom vedea pe parcursul
acestui capitol, există posibilitatea ca ambele părți implicate în
litigiu să pretindă că sunt proprietarii bunului și chiar să poată
dovedi existența unor titluri de dobândire a dreptului de
proprietate. În această situație, instanța de judecată va compara
titlurile invocate de părți și va stabili care dintre acestea a
dobândit dreptul de proprietate în mod valabil;
• acțiunea în revendicare este o acțiune în realizare, persoana care
se pretinde proprietar al bunului și care a pierdut stăpânirea
materială asupra acestuia urmărește să își realizeze dreptul, prin
restituirea bunului de la persoana care îl deține fără drept.
Deosebiri între acțiunea în revendicare și acțiunile posesorii
• acțiunea în revendicare pune în discuție însăși existența dreptului de proprietate al
reclamantului, restituirea bunului și redobândirea posesiei fiind efecte ale admiterii
acțiunii în revendicare, în timp ce prin acțiunile posesorii reclamantul tinde să
redobândească posesia asupra bunului sau să păstreze simpla exercitare în fapt a
prerogativelor dreptului de proprietate;
 • acțiunea în revendicare este introdusă de cel care se pretinde proprietar al bunului
împotriva oricărei persoane care stăpânește bunul fără drept, în timp ce acțiunile
posesorii sunt introduse de posesorul bunului, indiferent dacă acesta are și
calitatea de proprietar, exercițiul acțiunilor posesorii fiind recunoscut chiar și
detentorului precar, în contradictoriu cu persoana care tulbură posesia ori persoana
care l-a deposedat pe reclamant, acțiunile posesorii putând fi exercitate inclusv
împotriva proprietarului bunului, cu condiția să nu existe obligația de restituire a
bunului către cel care este chemat în judecată;
• acțiunea în revendicare are un caracter imprescriptibil, ca regulă, sub aspect
extinctiv (art. 563 alin. (2) Cod civil), în timp ce acțiunile posesorii sunt supuse
termenului de prescripție de un an, care se calculează de la tulburarea posesiei sau
de la momentul deposedării (art. 951 alin. (1) Cod civil);
Deosebiri între acțiunea în revendicare și acțiunile confesorii
• acțiunea în revendicare este acțiunea în justiție prin intermediul căreia
reclamantul, care se pretinde proprietar al bunului revendicat, bun asupra căruia a
pierdut stăpânirea materială, solicită în contradictoriu cu pârâtul posesor, să i se
recunoască dreptul de proprietate asupra bunului și să fie obligat la restituirea
acestuia, în timp ce acțiunile confesorii sunt acțiunile în justiție prin care se
urmărește obligarea părâtului la respectarea dreptului reclamantului, acesta din
urmă fiind fie titular al unui dezmembrământ al dreptului de proprietate privată, fie
titularul unui drept real principal corespunzător dreptului de proprietate publică.
Acțiunile confesorii pot fi introduse inclusiv împotriva proprietarului bunului;
• acțiunea în revendicare este o acțiune reală, petitorie, în realizare, mobiliară sau
imobiliară, în timp ce acțiunile confesorii au caracter real, petitoriu, în realizare,
mobiliară sau după caz imobiliară, în funcție de natura bunului asupra căruia s-a
constituit dezmembrământul dreptului de proprietate privată, dar în anumite
situații are doar un caracter imobiliar (în cazul dreptului de superficie, în cazul
dreptului de abitație, în cazul drepturilor reale corespunzătoare dreptului de
proprietate publică supuse înscrierii în cartea funciară);
• acțiunea în revendicare este, așa cum arătam și mai sus, ca regulă, imprescriptibilă
sub aspect extinctiv, astfel cum prevede art. 563 alin. (2) Cod civil, în timp de în
privința acțiunilor confesorii, doar acțiunea confesorie de superficie are caracter
imprescriptibil sub aspect extinctiv (art. 696 alin. (2) Cod civil), toate celelalte acțiuni
confesorii fiind supuse termenului de prescripție extinctivă de 10 ani, potrivit art.
2518 Cod civil.
Deosebiri între acțiunea în revendicare și acțiunea negatorie
 • acțiunea în revendicare este acțiunea în justiție prin intermediul căreia
reclamantul, care se pretinde proprietar al bunului revendicat, bun asupra căruia a
pierdut stăpânirea materială, solicită în contradictoriu cu pârâtul posesor, să i se
recunoască dreptul de proprietate asupra bunului și să fie obligat la restituirea
acestuia, în timp ce acțiunea negatorie este acțiunea în justiție prin care
proprietarul bunului solicită instanței de judecată să constate că pârâtul nu este
titular al unui drept real asupra bunului său, altul decât dreptul de proprietate (art.
564 alin. (1) Cod civil);
• acțiunea în revendicare este o acțiune în realizarea dreptului, de regulă
imprescriptibilă sub aspect extinctiv, în timp ce acțiunea negatorie este o acțiune
în constatare, imprescriptibilă sub aspect extinctiv, conform art. 564 alin. (2) Cod
civil.
Deosebiri între acțiunea în revendicare și acțiunea în grănițuire
• acțiunea în revendicare este acțiunea în justiție prin intermediul căreia
reclamantul, care se pretinde proprietar al bunului revendicat, bun asupra căruia a
pierdut stăpânirea materială, solicită în contradictoriu cu pârâtul posesor, să i se
recunoască dreptul de proprietate asupra bunului și să fie obligat la restituirea
acestuia, în timp ce acțiunea în grănițuire reprezintă acțiunea prin care reclamantul
solicită instanței de judecată să determine, prin semne exterioare, linia de hotar
dintre două proprietăți învecinate;
• în timp ce prin acțiunea în revendicare, reclamantul tinde la realizarea dreptului
său, în ceea ce privește acțiunea în grănițuire, aceasta presupune grănițuirea a
două terenuri învecinate, dreptul de proprietate al vecinilor fiind unul preexistent.
Cu toate acestea, dacă reclamantul pretinde că o porțiune din terenul vecinului îi
aparține, acțiunea în grănițuire se va exercita în același timp cu o acțiune în
revendicare prin care să se stabilească dacă reclamantul are sau nu drept de
proprietate asupra porțiunii de teren respective;
• acțiunea în revendicare este o acțiune reală, mobiliară sau imobiliară, în realizarea
dreptului, de regulă imprescriptibilă sub aspect extinctiv, în timp ce acțiunea în
grănițuire este o acțiune reală, imobiliară, în realizarea dreptului, imprescriptibilă
extinctiv în toate cazurile;
• în privința efectelor care se produc prin admiterea celor două acțiuni, admiterea
acțiunii în revendicare conduce la recunoașterea dreptului de proprietate, în timp
ce admiterea acțiunii în grănițuire are ca efect delimitarea unor terenuri învecinate
ce aparțin unor proprietari vecini.

2. Exercitarea acțiunii în revendicare

Sesizarea În privința persoanei care este îndreptățită să sesizeze instanța de
instanței de judecată, poate avea calitatea de reclamant:
judecată • dispozițiile art. 563 Cod civil stabilesc faptul că proprietarul
bunului are dreptul să îl revendice de la posesor sau de la o altă
persoană care deține bunul fără drept, având totodată dreptul la
despăgubiri, dacă este cazul;
• față de definiția legală a acțiunii în revendicare, se cuvine a
distinge între formele dreptului de proprietate pentru a arăta cine
este titularul dreptului și implicit cine este îndreptățit să
promoveze această acțiune;
• în privința acțiunii în revendicare a bunului care face obiectul
dreptului de proprietate privată, titularul dreptului poate apela la
concursul instanței de judecată pentru recunoașterea dreptului
de proprietate asupra unui bun care este stăpânit de o altă
persoană decât proprietarul; dacă bunul revendicat face, așadar,
obiectul dreptului de proprietate privată, titularul dreptului are
calitatea procesuală activă să introducă acțiunea în revendicare;
totodată, trebuie reținută și posibilitatea creditorilor de a
introduce o acțiune în revendicare în locul debitorului, dacă
acesta din urmă refuză sau neglijează să își protejeze dreptul de
proprietate, în condițiile art. 1560 Cod civil, prin intermediul
acțiunii oblice;
• acțiunea în revendicare a bunului care face obiectul dreptului de
proprietate publică, va fi introdusă de titularul dreptului de
proprietate, respectiv de către stat sau de către unitatea
administrativ-teritorială care are dreptul de proprietate asupra
bunului revendicat, art. 865 alin. (1) Cod civil stabilind că obligația
apărării în justiție a proprietății publice revine titularului;
totodată, acest articol conține dispoziții de trimitere la
prevederile art. 563 Cod civil care reglementează acțiunea în
revendicare;
• în cazul în care dreptul de proprietate privată este afectat de
modalitatea coproprietății obișnuite pe cote-părți, sunt de
reamintit dispozițiile art. 643 alin. (1) Cod civil, potrivit cărora
fiecare dintre coproprietari este îndreptățit să stea singur în
justiție, indiferent de calitatea procesuală, în orice acțiune
referitoare la coproprietate, inclusiv în cadrul acțiunii în
revendicare. Așadar, în materia coproprietății obișnuite pe cote-
 părți, exercitarea acțiunilor în justiție este asimilată actelor de
conservare.
În privința persoanei care este chemată în judecată, pârâtul, sunt de
reținut și următoarele aspecte:
• potrivit art. 563 Cod civil, acțiunea în revendicare se introduce în
contradictoriu cu posesorul sau cu orice altă persoană care deține
bunul fără drept;
• din prevederile art. 563 Cod civil reiese faptul că acțiunea în
revendicare poate fi intentată și împotriva detentorului precar;
spre exemplu, între proprietar și detentor s-a încheiat un contract
de locațiune1. La sfârșitul perioadei contractuale, locatarul refuză
să îi restituie proprietarului bunul luat în locațiune. Pentru a
obține restituirea bunului, proprietarul poate introduce fie o
acțiune personală, care rezultă din contractul de locațiune, cu
respectarea termenului de prescripție extinctivă, fie are
posibilitatea introducerii acțiunii în revendicare. Exercitarea
acțiunii în revendicare poate fi mai anevoioasă din perspectiva
caracterului petitoriu pe care aceasta îl prezintă, fiind pusă în
discuție însăși existența dreptului de proprietate;
• de asemenea, din perspectiva persoanelor care pot fi chemate în
judecată printr-o acțiune în revendicare, apreciem că poate avea
calitatea de pârât în acțiunea în revendicare inclusiv persoana
care, deținând temporar un bun al altuia, este obligată să îl
restituie sau persoana care stăpânește bunul cu îngăduința
proprietarului2.

3. Acțiunea în revendicare imobiliară

Precizări • acțiunea în revendicare imobiliară presupune analiza a două
introductive aspecte principale: imprescriptibilitatea sub aspect extinctiv și
proba dreptului de proprietate;
• având în vedere faptul că bunul imobil revendicat poate face
obiectul dreptului de proprietate publică, ne vom referi cu
caracter general la ambele forme ale proprietății, cu sublinierea
aspectelor particulare ce se aplică în cazul proprietății publice,

1
Potrivit art. 918 Cod civil, locatarul are calitatea de detentor precar.
2
Aceste persoane având tot calitatea de detentor precar, conform art. 918 alin. (1) lit. d).
 dacă aceste aspecte sunt derogatorii de la regulile de drept
comun.
Acțiunea în revendicare, acțiune de regulă imprescriptibilă sub aspect extinctiv
Acțiunea în • astfel cum arătam și anterior, dreptul la acțiunea în revendicare
revendicare a este imprescriptibil, cu excepția cazului în care legea prevede
bunului altfel;
proprietate • fiind de strictă interpretare și aplicare, excepțiile trebuie să fie
privată expres prevăzute de dispozițiile legale. Constituie excepții de la
caracterul imprescriptibil al acțiunii în revendicare imobiliară:
➢ cazul avulsiunii, în art. 572 Cod civil fiind prevăzut expres
termenul de un an3 pentru revendicarea porțiunii de teren
smulse de la terenul unui proprietar și alipită la terenul
altui proprietar;
➢ cazul reglementat de prevederile art. 860 alin. (2) Cod
procedură civilă care stabilește un termen de prescripție
de 3 ani pentru revendicarea imobilului adjudecat la
licitație publică în cadrul procedurii de urmărire silită
imobiliară, dacă imobilul a fost înscris pentru prima oară
în cartea funciară4.
Acțiunea în • în privința acțiunii în revendicare a bunurilor proprietate publică,
revendicare a în toate cazurile acțiunea este imprescriptibilă extinctiv,
bunului indiferent dacă titularul dreptului de proprietate publică este
proprietate statul sau o unitate administrativ-teritorială.
publică
Proba dreptului de proprietate
Aspecte • de principiu, în sistemul Codului civil actual, proba dreptului de
introductive proprietate asupra bunurilor imobile se face în conformitate cu
dispozițiile art. 565 Cod civil, potrivit cărora dovada dreptului de

3
Cu privire la natura juridică a termenului de un an, față de modalitatea de reglementare aleasă de
legiuitor, care stabilește că ”proprietarul nu pierde dreptul de proprietate...”, apreciem că termenul este
mai degrabă un termen de decădere decât unul de prescripție extinctivă, având în vedere că dispoziția
legală face vorbire despre stingerea dreptului și nu despre stingerea dreptului material la acțiune. Cu toate
acestea, având în vedere că termenul de 1 an se aplică și pentru revendicarea porțiunii de teren smulse și
alipite la terenul unui alt proprietar, analizăm acest termen ca fiind o excepție de la imprescriptibilitatea
acțiunii în revendicare imobiliară.
4
Art. 860 alin. (2) Cod procedură civilă: În cazul imobilelor înscrise pentru prima dată în cartea funciară,
în condiţiile art. 829 alin. (2), cererea de evicţiune se va prescrie în termen de 3 ani de la data înscrierii
actului de adjudecare în cartea funciară. Această prescripţie curge şi împotriva minorilor şi persoanelor
puse sub interdicţie judecătorească.
 proprietate se face cu extrasul de carte funciară; cu privire la
aplicabilitatea dispozițiilor art. 565 Cod civil, trebuie avute însă în
vedere dispozițiile art. 56 din Legea nr. 71/20115, care cuprind
norme tranzitorii privind aplicabilitatea prevederilor Codului civil
în privința publicității imobiliare;
• chiar după momentul la care art. 565 va deveni aplicabil pe fiecare
unitate administrativ-teritorială în parte, trebuie avute în vedere
și alte dispoziții legale ale Codului civil care sunt aplicabile. Astfel,
cu titlu de exemplu, amintim dispozițiile art. 887 Cod civil6 care
reglementează dobândirea drepturilor reale fără înscriere în
cartea funciară și care, în mod evident, în cazul unei acțiuni în
revendicare, nu vor atrage aplicabilitatea dispozițiilor art. 565 Cod
civil;
• totodată, potrivit art. 900 Cod civil, odată înscris un drept real în
cartea funciară în folosul unei persoane, se prezumă că acel drept
aparține persoanei în favoarea căreia s-a făcut înscrierea;
• așadar, vor exista probleme privind proba dreptului de
proprietate și atunci când dispozițiile Codului civil privind efectele
înscrierii în cartea funciară vor deveni aplicabile.
Titlul în • când se pune problematica probei dreptului de proprietate
materia privată în cazul acțiunii în revendicare, reclamantul, cel care se
acțiunii în pretinde proprietar al bunului revendicat, trebuie să probeze
revendicare faptul că dreptul său de proprietate a fost dobândit printr-un titlu
valabil;
• dacă dreptul de proprietate al reclamantului a fost dobândit
printr-un mod de dobândire originar (spre exemplu uzucapiunea),
prezumția de proprietate este una absolută;
• în schimb, dacă dreptul de proprietate al reclamantului a fost
dobândit printr-un mod de dobândire derivat (spre exemplu un

5
pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009, potrivit cărora ” dispoziţiile Codului civil privitoare la
dobândirea drepturilor reale imobiliare prin efectul înscrierii acestora în cartea funciară se aplică numai
după finalizarea lucrărilor de cadastru pentru fiecare unitate administrativ - teritorială şi deschiderea, la
cerere sau din oficiu, a cărţilor funciare pentru imobilele respective, în conformitate cu dispoziţiile Legii
cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.
6”
Drepturile reale se dobândesc fără înscriere în cartea funciară când provin din moștenire, accesiune
naturală, vânzare silită, expropriere pentru cauză de utilitate publică, precum şi în alte cazuri expres
prevăzute de lege”.
 contract translativ de proprietate), existența dreptului de
proprietate nu se mai bucură de un caracter cert ca în cazul
modurilor de dobândire originare. Astfel, în cazul dobândirii
dreptului de proprietate printr-un mod derivat, titlul
reclamantului poate să devină ușor de contestat, fie din
perspectiva valabilității acestuia, fie din perspectiva opozabilității;
• chiar având în vedere aceste dificultăți care pot apărea într-o
acțiune în revendicare în care reclamantul ar fi dobândit dreptul
printr-un mod de dobândire derivat, naște o prezumție simplă de
proprietate, însă de data aceasta prezumția poate fi răsturnată
prin proba contrară de către pârât;
• în momentul în care se introduce o acțiune în revendicare
imobiliară, sunt posibile mai multe situații, pe care le vom analiza
în cele ce urmează; instanța poate ajunge chiar să compare
titlurile pe care părțile din litigiu se întemeiază, însă compararea
titlurilor nu are loc în toate cererile de chemare în judecată ce au
ca obiect revendicarea imobiliară. Astfel, compararea titlurilor nu
se impune atunci când doar una dintre părțile din litigiu poate
dovedi un mod de dobândire a dreptului de proprietate valabil,
când se revendică un bun imobil înscris în cartea funciară, precum
și în alte cazuri în care compararea titlurilor nu se justifică.
Situația în care • în cazul în care ambele părți implicate în litigiu invocă titluri de
ambele părți dobândire a dreptului de proprietate asupra bunului revendicat,
au titlu se pot întâlni două ipoteze:
➢ ipoteza în care titlurile provin de la autori diferiți;
➢ ipoteza în care titlurile provin de la același autor.
• Ipoteza în care titlurile invocate de părțile din litigiu provin de la
autori diferiți
➢ în această situație, instanța, comparând titlurile, va analiza
dreptul cărui autor este preferabil; dacă una dintre părțile
din litigiu a dobândit dreptul de la o persoană care nu avea
dreptul să dispună de bun, dreptul astfel dobândit nu va fi
preferat dreptului dobândit de la adevăratul proprietar.
În compararea de titluri, instanța va proceda la aplicarea principiului
nemo dat quod non habet, stabilind în acest mod dreptul căreia dintre
părțile din litigiu provine de la autorul care avea calitatea de proprietar și
putea dispune în mod valabil de bun.
 În situația în care instanța va constata că niciun titlu invocat de părți nu
provine de autorul proprietar, apreciem că se impune ca instanța să
constate de de fapt niciuna dintre părți nu are titlu valabil și să procedeze
la analiza celei de-a treia ipoteze pe care o vom analiza mai jos, anume
situația în care niciuna dintre părți nu are titlu.
Se impune a preciza dispozițiile art. 901 alin. (1) Cod civil sub rezerva
dispozițiilor art. 767 și dispozițiilor art. 798 din Legea nr. din 71/2011,
potrivit cărora, sub rezerva unor dispoziții legale contrare, persoana care
a dobândit cu bună-credință un drept real înscris în cartea funciară, în
temeiul unui act juridic cu titlu oneros, va fi considerat titularul dreptului
înscris în folosul său chiar dacă, la cererea adevăratului titular, dreptul
autorului său este radiat din cartea funciară.
• Ipoteza în care titlurile invocate de părțile din litigiu provin de la
același autor
În această ipoteză, trebuie să distingem în funcție de mai multe situații,
după cum urmează:
➢ niciuna dintre părțile din litigiu nu și-a înscris dreptul în
cartea funciară
• în această situație, instanța va verifica titlul care are data certă9
cea mai veche și va da eficiență acelui titlu;
• în cazul în care niciunul dintre titlurile invocate de părți nu are
dată certă, instanța va verifica titlul care are data cea mai veche,
dând eficiență acestui titlu, conform principiului qui prior tempore
potior iure. De la această regulă, instanța se va abate doar în
situația în care părțile din litigiu invocă drept titlu câte un
testament, va fi preferat actul juridic cu data cea mai nouă;

7
Dispoziţiile art. 876-915 din Codul civil privitoare la cazurile, condiţiile, efectele şi regimul înscrierilor în
cartea funciară se aplică numai actelor şi faptelor juridice încheiate sau, după caz, săvârşite ori produse
după intrarea în vigoare a Codului civil.
8
(1)În cazul în care, pentru prima dată, s-au înscris în cartea funciară, fără cauză legitimă, drepturi reale
potrivit art. 581 din Legea nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, terţii
dobânditori cu titlu oneros ai vreunui drept real imobiliar, întemeindu-se, cu bună-credinţă, pe cuprinsul
cărţii funciare, nu se pot prevala contra adevăraţilor proprietari, străini de cartea funciară, de dispoziţiile
art. 901 din Codul civil sau ale art. 31 din Legea nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, după caz, cât timp nu s-a împlinit termenul de uzucapiune tabulară prevăzut de Codul civil sau
dacă în acest termen s-a înscris o acţiune prin care se contestă cuprinsul cărţii funciare.
(2)Dispoziţiile prezentului articol nu sunt aplicabile şi înscrierilor efectuate înainte de intrarea în vigoare a
Codului civil. În acest caz, sunt aplicabile dispoziţiile de drept comun privitoare la uzucapiune, în vigoare
la data intrării în posesia imobilului.
9
Conform art. 278 Cod procedură civilă
 ➢ doar una dintre părțile din litigiu și-a înscris dreptul în
cartea funciară
• de regulă, partea care și-a înscris titlul în cartea funciară va avea
câștig de cauză;
• ca excepție, în cazul unui litigiu având ca obiect revendicarea unui
bun, pot fi invocate anumite prevederi legale care fac regula de
mai sus inaplicabilă.
Astfel, cu titlu de exemplu, amintim prevederile art. 892 Cod civil care
reglementează situația terțului dobânditor de rea-credință și prevăd
posibilitatea persoanei care a fost îndreptățită, întemeindu-se pe un act
juridic valabil încheiat, să își înscrie un drept real în folosul său, să solicite
radierea din cartea funciară a unui drept concurent sau să solicite
acordarea unui rang preferențial față de înscrierea realizată de cealaltă
persoană, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
- actul care justifică cererea este anterior actului terțului;
- dreptul reclamantului și dreptul terțului trebuie să provină de la același
autor;
- înscrierea dreptului în folosul reclamantului să fi fost împiedicată de
terțul dobânditor prin violență sau prin viclenie.
Radierea sau acordarea rangului preferențial poate fi cerută, potrivit art.
892 alin. (2) Cod civil, și în cazul în care violența sau viclenia provine de la
o altă persoană decât terțul dobânditor, cu condiția ca terțul dobânditor
să fi cunoscut sau să fi trebuit să cunoască această împrejurare la
momentul la care a încheiat contractul în baza căruia a dobândit dreptul
intabulat în folosul său.
Dreptul la acțiune se prescrie, potrivit art. 892 alin. (3) Cod civil, în termen
de 3 ani de la data înscrierii de către terț a dreptului în folosul său.
➢ ambele părți din litigiu și-au înscris dreptul în cartea
funciară
• în această situație, va avea câștig de cauză partea din litigiu care
și-a înscris prima dreptul în cartea funciară, chiar dacă titlul
celeilalte părți are o dată mai veche. Această soluție reiese din
dispozițiile art. 891 Cod civil care reglementează conflictul dintre
terții dobânditori de la autorul comun.
Situația în care • în această ipoteză, urmează ca instanța să analizeze care dintre
doar una părțile din litigiu justifică un titlu;
 dintre părți are • dacă partea care are titlu este reclamantul, atunci acțiunea în
titlu revendicare va fi admisă, sub rezerva posibilității pârâtului de a
invoca dobândirea dreptului de proprietate privată prin efectul
uzucapiunii; în egală m[sură, pârâtul are posibilitatea să se apere
față de cererea în revendicare formulată de reclamant, prin
invocarea nevalabilității titlului;
• dacă partea care are titlu este pârâtul, acțiunea în revendicare se
va respinge.
Situația în care • dacă niciuna dintre părțile din litigiu nu are titlu, instanța de
niciuna dintre judecată urmează să respingă acțiunea în revendicare formulată
părți nu are de reclamant;
titlu • în situația în care, deși nu are titlu de dobândire a dreptului de
proprietate, pârâtul poate invoca și dovedi dobândirea dreptului
de proprietate privată prin efectul uzucapiunii, soluția va fi
aceeași, de respingere a acțiunii în revendicare.
4. Acțiunea în revendicare mobiliară
Aspecte • în privința bunurilor mobile, trebuie avută în vedere prezumția de
introductive titlu de proprietate, prezumție instituită de dispozițiile art. 935
Cod civil, potrivit cu care persoana care se află la un moment dat
în posesia unui bun mobil este prezumată ca are un titlu de
dobândire a dreptului de proprietate asupra bunului respectiv;
• totodată, trebuie amintite și dispozițiile art. 936 Cod civil care
stabilesc faptul că în materie mobiliară, exceptând cazul în care
prin lege s-ar dispune contrariul, posesia de bună-credință
exercitată asupra bunului mobil asigură opozabilitatea față de
terți a actelor juridice constitutive sau translative de drepturi
reale;
• pentru a vedea soluțiile ce pot fi pronunțate într-o eventuală
acțiune în revendicare, urmează să analizăm dispozițiile Codului
civil cu incidență în materia revendicării bunurilor mobile și cu
urmărirea atitudinii proprietarului care se desesizează de bunul
său în mod voluntar sau în mod involuntar.
Situația • în cazul în care o persoană încheie un act translativ de proprietate
reglementată cu titlu oneros cu un neproprietar, având ca obiect un bun mobil,
de art. 937 va deveni proprietarul acelui bun în momentul luării bunului în
alin. (1) Cod posesie efectivă, dacă a fost de bună-credință la momentul
civil încheierii actului translativ de proprietate;
 • dacă sunt îndeplinite cerințele pe care le vom analiza în cele ce
urmează, posesia dobânditorului de bună-credință are valoarea
unei prezumții absolute de proprietate, astfel încât în cazul în care
împotriva sa este introdusă o acțiune în revendicare mobiliară,
aceasta urmează să fie respinsă;
➢ bunuri care intră în sfera de aplicabilitate a dispozițiilor
art. 937 alin. (1) Cod civil
- bunurile corporale; art. 940 Cod civil stabilește o situație de excepție și
include în categoria bunurilor supuse prevederilor art. 937 și titlurile la
purtător, în măsura în care prin legi speciale nu s-ar dispune altfel;
- bunurile individual determinate;
- bunurile care fac obiectul dreptului de proprietate privată.
➢ bunuri care nu intră în sfera de aplicabilitate a dispozițiilor
art. 937 alin. (1) Cod civil:
- universalitățile de bunuri;
- bunurile care fac obiectul unei înmatriculări sau alte forme de
publicitate, deoarece în această situație nu ar putea fi reținută condiția
bunei-credințe a celui care încheie actul translativ de proprietate;
- bunurile mobile care sunt accesorii ale unui imobil, astfel cum prevede
art. 937 alin. (4) Cod civil;
➢ persoanele cărora li se aplică prevederile art. 937 alin. (1)
Cod civil
Dispozițiile art. 937 alin. (1) Cod civil se aplică doar posesorului de bună-
credință care a încheiat actul translativ de proprietate cu un detentor
precar căruia adevăratul proprietar al bunului i l-a încredințat de bună-
voie, desesizarea proprietarului de bunul său fiind una voluntară;
➢ condițiile posesiei exercitate de dobânditorul bunului
- posesia trebuie să fie una reală, posesorul exercitând atât elementul
corpus, cât și elementul animus;
- posesia să fie utilă, astfel cum prevede art. 922 Cod civil, având în
vedere că doar posesia utilă poate produce efecte juridice;
- posesia trebuie să fie de bună-credință, dobânditorul bunului având
convingerea ca a dobândit bunul de la adevăratul proprietar, iar nu
de la un neproprietar, așa cum se întâmplă în fapt. Buna-credință a
dobânditorului trebuie să existe în momentul în care acesta intră în
posesia efectivă a bunului, iar nu pe toată durata exercitării stării de
fapt a posesiei; buna-credință este prezumată, astfel încât cel care ar
 revendica bunul, ar trebui să dovedească faptul că dobânditorul a
cunoscut că încheie actul translativ de proprietate cu un
neproprietar.
Situația • acțiunea în revendicare mobiliară va putea fi admisă dacă sunt
reglementată îndeplinite anumite condiții speciale reglementate de art. 937
de art. 937 alin. (2) Cod civil, după cum urmează:
alin. (2) Cod - proprietarul să piardă posesia asupra bunului mobil, independent de
civil voința sa, altfel spus desesizarea de bunul mobil să fi fost involuntară;
- terțul dobânditor să fi încheiat actul translativ de proprietate cu hoțul
sau găsitorul bunului, acesta persoane deposedându-l pe adevăratul
proprietar;
- acțiunea în revendicare să fie introdusă în termen de 3 ani, termenul
fiind calculat din momentul în care adevăratul proprietar al bunului a
pierdut stăpânirea materială asupra acestuia.
• termenul de 3 ani la care fac referire dispozițiile art. 937 alin. (2)
Cod civil este un termen de decădere, la împlinirea acestuia fiind
aplicabile prevederile art. 2545 alin. (2) Cod civil, pierdându-se
insuși dreptul de proprietate asupra bunului.
Situația • în cazul în care bunul mobil pierdut sau furat a fost cumpărat
reglementată dintr-un loc sau de la o persoană ce vinde în mod obișnuit acest
de art. 937 fel de bunuri ori a fost adjudecat la o licitație publică, în cazul în
alin. (3) Cod care acțiunea în revendicare este introdusă în termenul de 3 ani,
civil posesorul de bună-credință poate reține bunul până la momentul
în care primește integral prețul pe care l-a plătit vânzătorului;
• ulterior, proprietarul bunului se va îndrepta împotriva hoțului sau
a găsitorului pentru a recupera suma de bani plătită posesorului
de bună-credință.
Revendicarea • așa cum precizam mai sus, prevederile art. 937 Cod civil se aplică
bunului mobil doar în cazul în care adevăratul proprietar revendică bunul mobil
de la posesorul de la un posesor de bună-credință;
de rea- • astfel, în situația în care dobânditorul este de rea-credință ori
credință, hoț bunul este stăpânit material de hoț sau găsitor, adevăratul
sau găsitor proprietar al bunului poate revendica bunul de la oricare dintre
aceste persoane, fără ca pârâtul să se poată prevala de dispozițiile
legale care protejează dobânditorul de bună-credință;
• cu privire la termen de prescripție aplicabil acțiunii în revendicare
mobiliară, câtă vreme nu există o dispoziție legală contrară, sunt
 aplicabile dispozițiile art. 563 alin. (2) Cod civil referitoare la
imprescriptibilitatea acțiunii în revendicare;
• în cazul revendicării bunurilor proprietate privată, pârâtul va
putea invoca dobândirea dreptului de proprietate prin
uzucapiunea mobiliară, în condițiile art. 939 Cod civil, aceste
dispoziții legale nefiind aplicabile în cazul revendicării unui bun
mobil proprietate publică;
• proprietarul bunului poate introduce acțiunea în revendicare
mobiliară și înmpotriva detentorului precar; și în această situație
acțiunea în revendicare este imprescriptibilă sub aspect extinctiv,
detentorul precar putând invoca dobândirea dreptului de
proprietate prin uzucapiune mobiliară doar dacă face dovada
intervertirii sale în posesie, iar posesia a fost exercitată în
condițiile art. 922 Cod civil.
5. Efectele admiterii acțiunii în revendicare
Enumerare • Ca urmare a admiterii acțiunii în revendicare, se produc
următoarele efecte:
➢ restituirea bunului;
➢ restituirea productelor și a fructelor produse de bunul
revendicat;
➢ suportarea cheltuielilor făcute de posesorul neproprietar
cu privire la bunul revendicat.
Restituirea • principalul efect al admiterii acțiunii în revendicare este, potrivit
bunului art. 566 alin. (1) Cod civil, restituirea bunului;
• în cazul în care bunul a pieirit din culpa pârâtului sau a fost
înstrăinat, pârâtul va fi obligat la plata de despăgubiri, acestea
fiind evaluate în raport cu momentul restituirii bunului.
• astfel, în privința restituirii bunului, regula este reprezentată de
restituirea în natură, bunul urmând a reveni în patrimoniul
proprietarului liber de orice sarcini;
• cu titlu excepțional, dacă bunul a pierit din culpa posesorului ori a
fost înstrăinat de către acesta iar dobânditorul este protejat de
buna-credință și nu poate fi obligat să restituie bunul către
adevăratul proprietar, atunci locul bunului va fi luat de
despăgubiri, care vor reprezenta contravaloarea bunului din
momentul restituirii;
Restituirea • restituirea productelor se va face în aceleași condiții ca și
productelor și restituirea bunului revendicat, fie în natură, fie prin echivalent, în
a fructelor cazul în care acestea nu mai pot fi restituite de către pârât;
• în privința fructelor, dispozițiile art. 566 alin. (2) Cod civil, stabilesc
faptul că posesorul de rea-credință și detentorul precar au
obligația, la cererea proprietarului, să restituie fructele produse
de bun până la înapoierea acestuia către proprietar;
• cu privire la posesorul de bună-credință, acesta va păstra fructele
produse de bunul revendicat până la momentul la care buna sa
credință încetează, respectiv până la momentul la care i se
comunică cererea de chemare în judecată;
• posesorul de rea-credință și detentorul precar vor restitui fructele
percepute sau contravaloarea acestora, dar și contravaloarea
fructelor pe care au omis să le culeagă;
• restituirea fructelor trebuie să fie solicitată de către reclamant în
mod expres, instanța neputând dispune din oficiu restituirea.
Cheltuielile • reclamantul poate fi obligat, la cererea pârâtului, să restituie
făcute de posesorului cheltuielile necesare pe care acesta din urmă le-a
pârât cu bunul făcut cu bunul;
revendicat • în egală măsură, pârâtul posesor care este obligat la restituirea
fructelor, va putea solicita obligarea proprietarului să îi restituie
cheltuielile făcute cu producerea și culegerea fructelor sau a
productelor;
• în privința cheltuielilor utile, acestea sunt supuse restituirii în
limita sporului de valoare adus bunului revendicat, dacă prin lege
nu se prevede în mod diferit;
• cheltuielile necesare și, în măsura sporului de valoare adus
bunului și cheltuielile utile, trebuie restituite deoarece în caz
contrar proprietarul bunului s-ar îmbogăți fără justă cauză în
detrimentul posesorului;
• proprietarul poate fi obligat, la cererea posesorului, să restituie
aceste cheltuieli, indiferent de buna sau reaua credință a
posesorului;
• în privința cheltuielilor voluptuare, art. 566 alin. (8) Cod civil,
prevede faptul că proprietarul bunului revendicat nu este obligat
să restituie aceste cheltuieli posesorului; dacă bunul revendicat
 nu se deteriorează prin aceasta, posesorul are dreptul să își
însușească lucrările făcute cu aceste cheltuieli voluptuare;
• art. 566 alin. (9) Cod civil prevede că dispozițiile referitoare la
cheltuielile necesare, utile și voluptuare se aplică doar în cazul în
care aceste cheltuieli nu se concretizează într-o lucrare nouă, caz
în care s-ar aplica dispozițiile legale din materia accesiunii
imobiliare artificiale.
Dreptul de • indiferent de buna sau reaua-credință a pârâtului posesor, acesta
retenție are un drept de retenție asupra fructelor și productelor, până la
restituirea cheltuielilor făcute pentru producerea sau culegerea
acestora, exceptând situația în care posesorul ar primi o garanție
îndestulătoare din partea proprietarului;
• dreptul de retenție nu poate fi exercitat atunci când este incidentă
una din următoarele situații expres prevăzute de art. 566 alin. (7)
Cod civil:
➢ asupra unui bun frugifer;
➢ când intrarea în posesia bunului s-a făcut prin violență ori
prin fraudă;
➢ fructele și productele sunt bunuri perisabile ori sunt
supuse ca urmare a trecerii unei perioade scurte de timp,
unei scăderi semnificative a valorii lor.
Opozabilitatea • potrivit dispozițiilor art. 563 alin. (4) Cod civil, hotărârea
față de terți judecătorească prin care s-a admis acțiunea în revendicare este
opozabilă și poate fi executată și împotriva terțului dobânditor, în
condițiile Codului de procedură civilă.