1. Analizați temeiurile legale de respingere a acțiunii în revendicare.

Acţiunea în revendicare este definită ca acea acţiune reală prin care reclamantul cere instanţei de
judecată să i se recunoască dreptul de proprietate asupra unui bun determinat şi pe cale de consecinţă,
să-l oblige pe pârât la redarea posesiei bunului de la posesorul neproprietar.

În jurisprudenţă s-a decis ca acţiunea în revendicare este acţiunea prin care proprietarul neposesor
reclamă şi deci solicită restituirea bunului de la posesor neproprietar.

Revendicarea este cea mai importantă acţiune petitorie, întrucât are ca obiect atât invocarea raportului
juridic al dreptului de proprietate, cât şi asigurarea exerciţiului său, vizând în mod direct proprietatea în
toată complexitatea sa. Prin intermediul său proprietarul îşi face cunoscut dreptul pe care îl are asupra
bunului, rei vindicatio, se bazează pe existenţa dreptului de proprietate şi are ca scop obţinerea
posesiunii.

Acţiunea în revendicare este cel mai specific mijloc juridic de obţinere a dreptului de proprietate şi a
altor drepturi reale. Etimologia cuvântului revendicare îşi are originea în expresia latină vindicatio
(reinvindicatio), preluată în dreptul francez cu termenul de revendication şi are înţelesul de a evidenţia
operaţiunea de reintegrare a proprietarului titular în stăpânirea efectivă şi în folosinţa bunului.

Se poate conchide că revendicarea este o acţiune reală, este întemeiată pe dreptul de proprietate, prin
care se tinde a dovedi că reclamantul în realitate este titular al dreptului; care îl îndrituieşte să ceară
predarea posesiunii unui bun de către cel ce se pretinde proprietar.

2. Exercitarea dreptului de preemțiune.

1) Dreptul de preemţiune se exercită pe calea unei declaraţii adresate persoanei obligate. Pentru
validitatea declaraţiei nu este necesară respectarea formei stabilite de lege faţă de contractul de
vînzare-cumpărare.
(2) După primirea de către titularul dreptului de preemţiune a ofertei conform art.1145 alin.(1)
sau a exemplarului contractului conform art.1145 alin.(2), dreptul de preemţiune poate fi
exercitat în termen de o lună în cazul bunurilor imobile şi în termen de 10 zile în cazul altor
bunuri. În cazul în care dreptul de preemţiune este instituit de lege, orice clauză prin care se
modifică termenul de exercitare a dreptului de preemţiune este nulă.
(3) În cazul în care dreptul de preemţiune este exercitat ca urmare a comunicării ofertei conform
art.1145 alin.(1), declaraţia de exercitare se consideră acceptare a ofertei de vînzare. Dacă pentru
validitatea contractului de vînzare-cumpărare legea cere respectarea unei anumite forme,
persoana obligată şi titularul dreptului de preemţiune sînt obligaţi unul faţă de altul să încheie
contractul în acea formă. În caz de neexecutare nejustificată a acestei obligaţii de către una dintre
părţi, cealaltă parte poate cere instanţei de judecată să pronunţe o hotărîre judecătorească care să
ţină loc de contract.
(4) În cazul în care dreptul de preemţiune este exercitat după încheierea contractului de vînzare-
cumpărare dintre persoana obligată şi terţ, atunci între persoana obligată şi titularul dreptului de
preemţiune se consideră încheiat un contract de vînzare-cumpărare în condiţiile stabilite de
persoana obligată şi de terţ. Cu toate acestea, vînzătorul răspunde faţă de terţul de bună-credinţă
pentru viciul juridic ce rezultă din exercitarea preemţiunii.
(5) În cazul în care persoana obligată sau terţul nu recunosc efectul dispoziţiilor alin.(4), titularul
dreptului de preemţiune poate cere instanţei de judecată să pronunţe o hotărîre de constatare a
încheierii contractului conform alin.(4) şi de dobîndire de către titular a drepturilor şi a
obligaţiilor de cumpărător. Dreptul la acţiunea prevăzută de prezentul alineat sau de alin.(3) se
prescrie în termen de 6 luni.

3. Cornea fiind fiind plecat la muncă peste hotare a încrediințat cheile de la apartamentul în
care locuia dlui Stoica, pentru ca acesta în caz de necesitate (incendiu, defecțiuni tehnice ale
rețelelor inginerești, etc) să poată intra în apartament și să întreprindă măsuri de contracarare a
unor asemenea evenimente.
 La întoarcerea în țară Stoica i-a comunicat lui Cornea că pe periooada absenței sale,
fereastra de la apartament a fost stricată, iar apartamentul a fost supus furtului. Pentru instalarea
geamului, Stoca a fost nevoit să vîndă unele bunuri care se aflau în apartament, și anume 2 seturi
de pahare de cristal. La fel, Stoica din cauza stării financiare dificile a mai luat din apartamentul
lui Cornea o cameră de luat vederi și 10 obligațiuni trezoreriale cu valoarea nominală de 100 lei
fiecare. Ambele seturi de pahare au fost înstrăinate de către Stoica colegului său de serviciu
Gorun, căruia i-a mărturisit despre proveniența acestora. Camera de luat vederi a fost depusă ca
amanet la lombard, iar ulterior a fost înstrăinată de către lombard la licitație lui Ciobanu, iar
obligațiunile trezoreriale au fost înstrăinate unei persoane necunoscute la prețul de 700 lei.
Ce argumente pot fi invocate de către pîrîți împotriva acțiunii înaintate și ce va decide
justiția.

Godorog Daniela grupa 6