1.

Elementele constitutive ale posesiei si dovada lor

Elemente:
-elementul material sau corpus= totalitatea fapptelor materiale de stapanire transformare si
folosinta exercitate asupra lucrului. Se mai poate materializa si prin numite acte juridice pe care
posesorul le incheie, de ex. Locatiunea
-elementul pshihologic= intentia sau vointa de a poseda sub nume de proprietar ori in calitate de
titular al unui drept real.
DOVADA:
Elemental material se poate proba prin orice mijloc de proba
Elementul pshilogic , 2 prezumtii:
1) Prezumtia de neprecaritate: dedusa din elemental material
2) Prezumtia de neintervertire de titlu: cand posesorul a inceput sa posede pentru altul se
presupune ca a conservat aceasta substanta, daca nu exista proba contrara.

2. Efectele actiunii in revendicare

1.Daca actiunea este admisa reclamantului I se recunoaste dreptul de proprietate, iar paratul
este obligat sa restituie bunul , bunul in natura sau prin dezdaunare.
2.În caz de expropriere, pârâtul va restitui despăgubirea primită.
Dacă pârâtul a înstrăinat bunul, reclamantul va primi contravaloarea lucrului.
3. Dacă bunul a pierit din caz fortuit sau de forţă majoră, iar pârâtul este de rea-credinţă,
reclamantul va primi contravaloarea bunului, iar în caz de bună-credinţă, riscul este în sarcina
reclamantului.
Restituirea fructelor: dacă pârâtul a fost posesor de bună-credinţă, nu este obligat la restituirea
fructelor naturale, industriale şi civile, iar dacă a fost posesor de rea-credinţă, va fi obligat la
restituirea tuturor fructelor.

3. Procedura exproprierii pentru cauza de utilitate publica

Exproprierea este actul puterii de stat competente, prin care se realizează trecerea în
proprietate publică a unor bunuri imobile proprietate privată, necesare executării unor
lucrări de interes public, în schimbul unei despăgubiri.
Procedura exproprierii:
a) declararea de utilitate publică a exproprierii;
b) măsuri pregătitoare exproprierii;
c) exproprierea propriu-zisă şi stabilirea despăgubirilor.
Astfel:
Prima etapa: Declararea de utilitate publică se face numai după o cercetare prealabilă efectuate
de către comisii numite de Guvern pentru lucrări de interes naţional şi de către delegaţia
permanentă a consiliului judeţean sau de primarul general al mun. Bucureşti – pentru lucrările
de interes local.
A doua etapa: expropriatorul întocmeşte planul imobilelor expropriate cu
indicarea numelui proprietarilor şi a ofertelor de despăgubiri, care se depun la consiliul local
al localităţii, în vederea consultării de către cei interesaţi. Propunerile de expropriere,
 împreună cu procesul-verbal care încheie cercetarea prealabilă, se notifică titularilor
drepturilor reale asupra imobilelor, în termen de 15 zile de la publicare. Aceştia pot face
întâmpinare împotriva actelor în termen de 45 de zile, depunând aceasta la primarul localităţii
şi se soluţionează în termen de 30 de zile. Comisia, în urma deliberării, poate să accepte
punctul de vedere al expropriatorului sau îl poate respinge. Hotărârea comisiei este supusă
căii de atac a contestaţiei, în termen de 15 zile de la comunicare.

A treia etapa: Soluţionarea cererilor privitoare la expropriere este dată în competenţa

tribunalelor. Întinderea competenţei materiale a tribunalului, potrivit legii, este verificarea
numai dacă sunt întrunite toate condiţiile cerute de lege pentru expropriere şi stabilire
despăgubirilor. Despăgubirea se stabileşte de o comisie de experţi şi se compune din valoarea
reală a imobilului, cât şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite.

4.Stingerea servitutilor

Cauze:
- imposibilitatea materială de exercitare a servituţii – de exemplu, servitutea de trecere se va stinge
atunci când se schimbă condiţiile materiale;

- neuzul: neexercitarea dreptului de servitute complet şi continuu timp de 30 de ani; este aplicabilă
servituţilor constituite prin fapta omului;

- confuziunea: atunci când proprietatea celor 2 fonduri aparţine aceleiaşi persoane;

- pieirea fondului aservit;

- expirarea termenului ori îndeplinirea condiţiei sub care a sub care au fost constituite (titlu

sau servituţi prin fapta omului);

- renunţarea la dreptul de servitute (renunţarea provine de la titularul fondului dominant);

- revocarea, rezoluţiunea sau anularea dreptului ce a constituit servitutea.

5. Proprietatea anulabila

Proprietatea este anulabilă atunci când dreptul s-a dobândit printr-un act juridic lovit de nulitate relativă.

Efectele proprietăţii anulabile:

a) împlinirea termenului de prescripţie a acţiunii în anulare are drept efect consolidarea

dreptului de proprietate;

b) în cazul admiterii acţiunii în anulare, dreptul dobânditorului se desfiinţează precum şi

drepturile terţilor subdobânditori.

Excepţii: - dobândirea proprietăţii bunurilor mobile de către terţi posesori de bună-credinţă;

- dobândirea proprietăţii imobilelor prin uzucapiune;

- validarea aparenţei de drept.

6. Proprietatea rezolubila

Proprietatea este rezolubilă când este afectată de o condiţie rezolutorie ori suspensiva. Proprietatea
rezolubilă izvorăşte din orice act translativ de proprietate sau din lege.
Efectele proprietăţii rezolubile:
1.pedente conditionae, adică încheierea actului juridic până la îndeplinirea condiţiei. Dobânditorul sub
condiţie rezolutorie poate exercita toate drepturile unui proprietar pur şi simplu, adică poate efectua
acte de administrare şi de dispoziţie, poate transmite dreptul moştenitorilor săi.
2. eveniente conditionae, adică după îndeplinirea condiţiei. Dreptul dobânditorului dispare ca şi cum nu
ar fi existat niciodată, iar transmiţătorul redevine proprietar deplin şi este considerat ca şi cum ar fi fost
proprietar pur şi simplu ,ca si cum n-ar fi înstrăinat lucrul niciodată.
3. atunci când condiţia rezolutorie a căzut, ea nu se va mai putea împlini vreodată.

7. Obligatiile uzufructuarului.
1) obligaţii înainte de intrarea în exerciţiul dreptului de uzufruct:
a) de a întocmi un inventar al bunurilor mobile şi un proces-verbal de constatare a stării materiale a
imobilelor.
b) obligaţia de a da cauţiune sau garanţie.
Cauţiunea poate fi personală sau reală.
Cauţiunea personală constă în aducerea angajamentului unei alte persoane – garant- că va îndeplini cu
patrimoniul său obligaţiile ce revin uzufructuarului; cauţiunea reală reprezintă constituirea unor drepturi
asupra unor bunuri determinate (gaj, ipotecă).
2)obligaţii în timpul exercitării dreptului de usufruct
a) efectuarea de mici reparatii
b) obligatia de a aduce la cunoştinţa nudului proprietar orice încălcare sau uzurpare a dreptului acestuia
c) să suporte sarcinile anuale ale fondului, adică impozite, taxe, primele de asigurare (care se plătesc din
veniturile bunului)
d) să contribuie la plata datoriilor constituitorului uzufructului.
Modalităţi de îndeplinire a obligaţiei:
- atunci când uzufructuarul plăteşte datoria la încetarea uzufructului, nudul proprietar îi va restitui suma
plătită;
- dacă nudul proprietar plăteşte datoria cu alte bunuri decât cele date în uzufruct, uzufructuarul este
ţinut să-i plătească dobânda corespunzătoare sumei până la încetarea dreptului de uzufruct;
- nudul proprietar vinde o parte din bunurile asupra cărora s-a constituit uzufructul, situaţie în care
relativ la bunurile vândute de proprietar, uzufructul încetează;
e) de a suporta cheltuielile de judecată, impuse de susţinerea proceselor referitoare la folosinţa bunului.

8. Uzucapiunea pe Codul de la 1864.

Uzucapiunea poate fi de două feluri:
a) uzucapiunea de 30 de ani sau uzucapiunea lungă;
b) uzucapiunea de 10 până la 20 de ani sau uzucapiunea scurtă.
1. Uzucapiunea de 30 de ani.
Pentru a putea dobândi proprietatea bunului prin uzucapiunea prelungită, posesorul trebuie să
îndeplinească 2 condiţii:
- să existe o posesie de 30 de ani;
- posesia să fie utilă, adică să nu fie afectată de vreun viciu.
2. Uzucapiunea scurtă presupune îndeplinirea următoarelor condiţii:
- să existe o posesie utilă;
- posesia utilă să se întemeieze pe un just titlu;
- posesia să dureze de la 10 la 20 de ani;
- posesia să fie de bună-credinţă.
Just titlu este orice act translativ de proprietate care provine de la altcineva decât proprietarul (de
exemplu, vânzare-cumpărare, donaţie, contract de întreţinere). Un act nul absolut nu poate constitui just
titlu. Buna-credinţă a posesorului constă în convingerea greşită a posesorului că a dobândit de la
adevăratul proprietar. Buna-credinţă trebuie să existe în momentul intrării în posesie.
Termenul de 10 până la 20 de ani se determină pentru fiecare caz în parte, astfel:
- termenul este de 10 ani atunci când proprietarul imobilului are domiciliul în aceeaşi circumscripţie de
Curte de apel cu imobilul;
- termenul este de 20 de ani atunci când proprietarul imobilului locuieşte în raza teritorială a altei Curţi
de apel decât cea în care se află imobilul.
- în cazul în care proprietarul imobilului a locuit parte de timp în aceeaşi circumscripţie teritorială de
Curte de apel cu a imobilului şi parte de timp, într-o altă circumscripţie, pentru fiecare an de absenţă din
cei 10, se cere să treacă 2 ani cât are domiciliul în circumscripţia unei alte curţi de apel decât cea a
imobilului.
Functiile patrimoniului
1.Gajul general al creditorilor. Patrimoniul constituie singura garanţie generală a tuturor creditorilor
titularului său, debitorul răspunde faţă de creditorii săi pentru îndeplinirea obligaţiilor pe care le are, cu
întregul patrimoniu.
2. Subrogaţia reală cu titlu universal. Cuvântul subrogaţie înseamnă înlocuire subrogaţia este două
feluri: personală şi reală.
Subrogaţia personală constă în înlocuirea unuia dintre subiectele raportului juridic de obligaţii civile cu o
altă persoană.
Subrogaţia reală este înlocuirea unei valori cu altă valoare, a unui lucru cu alt lucru şi poate fi: subrogaţie
reală cu titlu universal şi subrogaţie reală cu titlu particular.
Subrogaţia reală cu titlu universal înseamnă înlocuirea automată a unei valori cu altă valoare, în
cuprinsul unui patrimoniu. Subrogaţia este cu titlu universal, deoarece suntem în prezenţa înlocuirii unei
valori cu altă valoare, făcând abstracţie de individualitatea lucrului care iese şi a celui care intră, în locul
său. Ea se produce automat, fără ca o dispoziţie a legii să o prevadă expres.
Subrogaţia reală cu titlu particular constă în înlocuirea unui bun individual determinat, cu un alt bun
individual determinat, privite izolat ut singuli. În cazul subrogaţiei reale cu titlu particular, la înlocuirea
bunurilor care ies din patrimoniu cu cele care intră, se ia în considerare regimul juridic special pe care îl
au bunurile care părăsesc patrimonial. subrogaţia reală cu titlu particular poate exista numai dacă este
prevăzută expres de lege. Înseamnă că ea nu operează automat.

3) Transmisiunea universală şi cu titlu universal. Transmisiunea universală şi cu titlu universal constă în

transmiterea de la o persoană la alta a unui patrimoniu în întregul său ori, după caz, a unei cote părţi sau
fracţiuni matematice dintr-un patrimoniu.
Transmisiunea universală intervine atunci când se transmite întregul patrimoniu, nefracţionat de la o
persoană la persoană.exemplu, în cazul decesului unei persoane, întregul patrimoniu succesoral poate fi
cules în totalitate de un singur moştenitor care are vocaţie universală legală sau testamentară. De
asemenea, transmisiunea universală intervine şi în situaţia reorganizării persoanelor juridice prin
absorbţie sau fuziune, când întregul patrimoniu al persoanei juridice absorbite este preluat de persoana
juridică absorbantă sau, după caz, patrimoniile persoanelor juridice care fuzionează se transmit la
persoana juridică ce se înfiinţează cu acest prilej.
Transmisiunea cu titlu universal constă în transmisiunea fracţionată a întregului patrimoniu al unei
persoane la două sau mai multe persoane sau în desprinderea unei părţi dintr-un patrimoniu pentru a
reveni altei persoane. În cazul persoanelor fizice, transmisiunea cu titlu universal are loc numai la decesul
lor, în situaţia când patrimoniul succesoral este dobândit pe cote-părţi de către doi sau mai mulţi
moştenitori legali sau testamentari cu vocaţie universală. Este întâlnită şi la persoanele juridice cu prilejul
reorganizării lor prin divizare totală sau parţială.
Între cele două feluri de transmisiune a patrimoniului nu există deosebire sub aspect calitativ. În ambele
cazuri, obiectul transmisiunii este patrimoniul sau o fracţiune dintr-un patrimoniu. Ele se deosebesc
exclusiv din punct de vedere cantitativ sau valoric. Prin transmisiune universală se dobândeşte
totalitatea valorilor active şi pasive care alcătuiesc întreg patrimoniu, iar transmisiunea cu titlu universal
se dobândeşte doar o fracţiune, o cotă-parte matematică din aceste valori.
10. Principiile carti funciare
A. Principiul efectului constitutiv de drepturi reale al înscrierii în cartea funciară.
drepturile reale cu privire la imobile pot fi constituite, modificate sau stinse numai prin înscriere în cartea
funciară. Prin urmare, înscrierea dă naştere, modifică sau stinge drepturile reale şi le face opozabile faţă
de terţi.
De la acest principiu există şi câteva excepţii, drepturile reale imobiliare se dobândesc fără înscriere în
cartea funciară în următoarele cazuri: dobândirea prin succesiune legală şi testamentară; dobândirea
prin succesiune; vânzare silită şi expropriere.
B. Principiul publicităţii integrale.
Potrivit acestui principiu, toate operaţiunile juridice prin care se transmite, constituie, modifică sau
stinge un drept real imobiliar sunt supuse înscrierii în cartea funciară.
C. Principiul legalităţii. Aceasta înseamnă că judecătorul de carte funciară era obligat, înainte de a
dispune prin încheiere sau a face orice înscriere, să verifice legalitatea titlului pe baza căruia a fost
solicitată înscrierea în cartea funciară. Dacă el constata că titlul nu era conform cu dispoziţiile legale în
vigoare, era obligat să refuze efectuarea înscrierii.
D. Principiul oficialităţii. Cererea odată introdusă şi înregistrată nu poate fi completată cu date sau
înscrisuri noi. Atunci când cererea este incompletă sau înscrisurile pe baza cărora se întemeiază nu sunt
valabile, judecătorul o va respinge.
E. Principiul priorităţii. înscrierile în cartea funciară îşi produc efectele de la data înregistrării cererilor de
înscriere. Ordinea înregistrării cererilor determină sau stabileşte rangul înscrierii (qui prior tempore
potior jure). Prin rang tabular se înţelege efectul unei înscrieri în raport cu alte înscrieri din aceeaşi carte
funciara
F. F. Principiul relativităţii. Conform acestei reguli, înscrierea unui drept se poate face numai:
a) împotriva aceluia care la data înregistrării cererii este înscris ca titular al dreptului asupra căruia
înscrierea urmează să fie făcută;
b) împotriva aceluia care, înainte de a fi înscris, şi-a grevat dreptul, dacă ambele înscrieri se cer deodată
G. Principiul forţei probante a înscrierii în cartea funciară.
instituie două prezumţii, şi anume: dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei
persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei; dacă un drept s-a radiat din cartea funciară, se
prezumă că acel
drept nu există . Ele se aplică numai drepturilor reale.

11.Proprietatea comuna pe cote parti fortata si perpetua

Proprietatea comună pe cote-părţi forţată şi perpetuă. Aceasta are ca obiect bunurile care prin natura
sau destinaţia lor sunt folosite de mai mulţi coproprietari, fiindcă sunt accesorii ale unor bunuri ce se află
în proprietate exclusivă. Coproprietarii pot exercita toţi acte de folosinţă asupra bunurilor ce formează
obiectul drepturilor de proprietate pe cote-părţi forţate şi perpetue, cu respectarea următoarelor limite:
- folosinţa să nu aducă atingere dreptului egal şi reciproc al celorlalţi coproprietari;

- folosinţa trebuie exercitată numai în interesul utilizării fondului căruia i-a fost afectat bunului comun
accesoriu
Cazuri de proprietate comună pe cote-părţi forţată şi perpetuă:
a) proprietatea asupra părţilor comune din clădirile cu mai multe locuinţe sau alte spaţii decât
locuinţele, ce aparţin unor proprietari diferiţi;
b) coproprietarii lucrurilor comune necesare sau utile pentru folosirea a două fonduri învecinate
(drumuri, poteci, fântâni care servesc pentru folosirea a două imobile învecinate, în măsura în care se
află chiar pe linia de despărţitoare dintre cele două proprietăţi);
c) despărţiturile comune, adică zidul comun, şanţul comun sau gardul comun.
Încetarea coproprietăţii are loc în următoarele situaţii:
- prin dispariţia imobilului;
- atunci când prin convenţie, uzucapiune, succesiune, fondurile principale devin
proprietatea unui singur titular;
- prin expropriere.
În mod excepţional proprietatea comună pe cote părţi forţată şi perpetuă poate înceta prin partaj.
Proprietatea comună în devălmăşie. În cazul acestei forme de proprietate comună, coproprietarii nu-şi
cunosc întinderea cotei-părţi din dreptul de proprietate, acest lucru având loc, eventual, numai în cazul
lichidării coproprietăţii. singurul caz de proprietate comună în devălmăşie este proprietatea comună a
soţilor. Dreptul de proprietate comună devălmaşă a soţilor este de natură legală şi îşi are temeiul în
comunitatea de bunuri a soţilor. Bunurile dobândite de oricare dintre soţi în timpul căsătoriei sunt de la
data dobândirii lor, bunuri comune ale soţilor. Exercitarea dreptului de proprietate de către soţi constă în
faptul că aceştia administrează şi folosesc împreună bunurile comune, după cum tot împreună pot
dispune de ele.

12.Hotararea judecatoreasca de dobandire a proprietatii

Hotărârea judecătorească. Hotărârile instanţelor de judecată constituie un mod de
dobândire a dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale numai în cazul când au caracter
constitutiv sau atributiv de drepturi. Intră în această categorie, de exemplu, ordonanţele de
adjudecare, De asemenea, hotărârile care ţin loc de act autentic de înstrăinare intră în această categorie
.
13. Modurile de dobandire a proprietatii
1. Convenţia sau contractul – mod de dobândire a dreptului de proprietate şi a celorlalte drepturi
reale.
Contractul este acordul de voinţă realizat între două sau mai multe persoane cu intenţia de a produce
efecte juridice. Prezintă importanţă numai acele contracte prin care se transmite un drept de
proprietate sau se constituie un anumit drept real, precum vânzarea-cumpărarea, schimbul, donaţia şi
renta viageră.
2. Accesiunea este încorporarea sau unirea unui lucru cu alt lucru, fiecare având proprietari diferiţi.
Proprietarul bunului mai important, considerat principal, devine proprietar al bunului mai puţin
important sau accesoriu. Fostul proprietar al bunului accesoriu, de regulă, are dreptul să primească o
despăgubire, în virtutea principiului îmbogăţirii fără just temei.
Accesiunea este de două feluri: imobiliară şi mobiliară. Accesiunea imobiliară, la
rândul ei, poate fi: naturală şi artificală.
b) Accesiunea imobiliară naturală. Accesiunea imobiliară naturală constă în unirea
sau incorporarea a două bunuri având proprietari diferiţi, fără intervenţia omului. Codul civil
reglementează câteva cazuri de accesiunea naturală, şi anume: aluviunea, alvusiunea, insulele
şi prundişile, accesiunea animalelor sălbatice şi accesiunea albiei parasite
a depunerilor succesive de pământ la malurile apelor curgătoare. Ele aparţin
proprietarului terenului riveran la care s-au făcut acele depuneri de pământ (art. 495-497 Cod
civil).
B. Avulsiunea (art. 498 Cod civil). Prin avulsiune se înţelege ruperea bruscă a unei
bucăţi de pământ, datorită acţiunii apelor curgătoare, şi alipirea ei la un teren riveran care este
proprietatea altei persoane. Potrivit legii, acea bucată de pământ devine proprietatea
proprietarului fondului la care s-a produs alipirea. Totuşi, fostul proprietar poate să o
revendice în termen de un an.
C. Insulele şi prundişurile (art. 500 Cod civil). Textul art. 500 Cod civil prevede că
insulele şi prundişurile care se formează în râurile nenavigabile sunt ale proprietarului
ţărmului pe care ele s-au format. Pentru aceasta trebuie să fie determinată linia mediană a
cursului apei. În ipoteza în care s-a format în întregime de o parte a liniei mediane, va reveni
în totalitate proprietarului fondului riveran din acea parte. Atunci când insula formată trece
peste linia mediană a râului, art. 500 Cod civil, parte finală, prevede că „fiecare proprietar
are dreptul de proprietate asupra părţii de insulă ce se întinde spre el, pornind de la
jumătatea râulu
D. Accesiunea albiei unui râu care şi-a schimbat cursul în mod natural. Potrivit art.
502 Cod civil: „Dacă un fluviu sau un râu îşi face un nou curs părăsind vechea sa albie,
această albie, se împarte între proprietarii mărginaşi”. Proprietarii riverani cărora le revine
vechea albie a râului nu sunt obligaţi să plătească nici o despăgubire proprietarului pe terenul
căruia râul şi-a făcut o nouă albie, deoarece acest fenomen a avut loc în mod natural.
E. Accesiunea animalelor sălbatice. Art. 503 Cod civil, prevede că „Orice animale
sau zburătoare sălbatice trec în cuprinsul nostru se fac ale noastre, pe cât timp rămân la noi,
afară numai dacă asemenea trecere s-a ocazionat prin fraudă sau artificii”. Dobândirea
animalelor prin trecerea lor pe pământul unui proprietar are loc în virtutea dreptului de
accesiune, animalele devenind accesoriile fondului pe care se află.
Accesiunea imobiliară artificială (incorporaţiunea)
Acest mod de dobândire a proprietăţii se referă la dobândirea construcţiilor şi
plantaţiilor.
Situaţii: 1) când construcţia sau plantaţia este făcută de proprietarul terenului cu materialele
altcuiva. Legea prevede că lucrările devin proprietatea celui care este proprietarul terenului.
Proprietarul terenului are obligaţia de a despăgubi pe constructor cu preţul materialelor şi
despăgubiri (daune interese);
2) când lucrările sunt făcute de o persoană cu materialele proprii pe terenul altuia.
a) constructorul este de rea-credinţă. El ştie că este terenul altuia. Proprietarul terenului are un
drept de opţiune între: - de a păstra lucrările cu obligaţia de a plăti valoarea materialelor şi
preţul muncii fără a se lua în considerare sporirea valorii fondului;
- de a obliga pe constructor să-şi ridice lucrările pe cheltuiala sa,
eventual cu obligaţia de a plăti daune interese.
b) constructorul de bună-credinţă. Nu ştie că realizează lucrarea pe terenul altuia sau are
convingerea că el deţine un titlu în virtutea căruia îi este permis să realizeze lucrarea pe
terenul altuia.
Proprietarul terenului devine proprietarul lucrărilor fără a solicita desfiinţarea lor şi are
dreptul de a opta numai în privinţa despăgubirilor ce trebuie să le plătească celui care a
construit, adică între: - achitarea contravalorii materialelor şi a muncii;
- achitarea sumei egale cu creşterea valorii fondului.
Accesiunea mobiliară. Are loc unirea a două bunuri mobile care aparţin la
proprietari diferiţi ori confecţionarea sau obţinerea unui bun de către o persoană, prin munca
sa, folosind materialele altuia.
A. Adjuncţiunea (art. 504-507). Conform art. 504 Cod civil, adjuncţiunea constă în
unirea a două bunuri mobile, având proprietari diferiţi, în aşa fel încât, deşi formează un
singur tot, ele pot fi despărţite şi conservate separat, fără a-şi pierde individualitatea. Aşa sunt
de pildă, o piatră preţioasă şi inelul în care este fixată, tabloul şi rama în care este încadrat etc.
Acest tot, rezultat din celor două bunuri mobile, revine, prin accesiune, proprietarului bunului
care reprezintă partea principală.
B. Specificaţiunea (art. 508-510 Cod civil). Specificaţiunea constă în confecţionarea
sau realizarea unui bun nou de către o persoană, prin munca sa, folosind sau prelucrând un
material, o materie primă sau un bun aflat în proprietatea altuia. De exemplu, un croitor
confecţionează un costum dintr-o stofă proprietatea altuia. Proprietatea bunului astfel obţinut
revine, după caz, proprietarul materiei întrebuinţate sau specificatorului. Astfel, dacă valoarea
materialului este mai mare decât preţul muncii, bunul realizat revine proprietarului acestuia,
cu obligaţia de a-l despăgubi pe cel care a depus munca.
C. Amestecul sau confuziunea (art. 511-516 Cod civil). Prin confuziune se înţelege
unirea a două sau mai multe bunuri mobile, având proprietari diferiţi, în aşa fel încât îşi pierd
individualitatea, neputând fi seaparate (două metale topite împreună, reacţia a două substanţe,
amestul a două lichide). Dacă unul dintre bunuri poate fi considerat principal, după anumite
criterii, proprietarul său devine, prin accesiune, proprietar al bunului obţinut în urma
amestecului, cu obligaţia de despăgubire. Atunci când nici unul dintre bunurile amestecate nu
poate fi considerat principal, bunul astfel obţinut va aparţine în coproprietate, pe cote-părţi
egale.
Tradiţiunea. Prin tradiţiune se înţelege remiterea materială sau predarea bunului de
la înstrăinător la dobânditor. Un asemenea mod de dobândire a fost preluat în virtutea inerţiei
alături de alte moduri de dobândire ce au fost receptate din dreptul roman (avulsiune,
ocupaţiune). Se spune că tradiţiunea are o sferă de aplicare foarte restrânsă, cum este cazul
darurilor manuale. Ea marchează transmiterea dreptului de proprietate şi în cazul înstrăinării
titlurilor la purtător (obligaţiuni CEC, obligaţiuni de stat, acţiuni la diferite societăţi comerciale).
Ocupaţiunea. Ocupaţiunea constă în dobândirea dreptului de proprietate prin luarea
în posesie a unui bun care nu aparţine nimănui. Sfera de aplicabilitate a ocupaţiunii este serior
restrânsă, dat fiind că potrivit art. 477 şi 646 din Codul civil, bunurile fără stăpân intră în
proprietatea statutului.

Hotărârea judecătorească. Hotărârile instanţelor de judecată constituie un mod de

dobândire a dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale numai în cazul când au caracter
constitutiv sau atributiv de drepturi. Intră în această categorie, de exemplu, ordonanţele de
adjudecare,

14. Perceperea fructelor de catre posesorul de buna credinta

posesorul de bună-credinţă dobândeşte în proprietate fructele produse de bunul care-l posedă.
este posesor de bună credinţă acelacare „posedă ca proprietar în puterea unui titlu translativ de
proprietate, ale cărei vicii nu-isunt cunoscute”. Deci, componentele bunei-credinţe sunt:existenţa
titlului şi necunoaşterea de către dobânditorul bunului frugifer a viciilor acestuia.
Rezultă că pentru ca posesorul să poată culege fructele în proprietate, este necesară o
singură condiţie şi anume să fie de bună-credinţă
Justul titlu poate fi: a) titlul de dobândire de la un neproprietar; b) titlul
lovit de nulitate (considerăm că poate fi vorba doar de nulitatea relativă nu şi de nulitatea
absolută) şi c) titlul putativ (un act juridic ce nu există în realitate, ci doar în convingerea
posesorului, convingere care îi este creată de elemente obiective a căror dovadă poate fi
efectuată – de exemplu, intrarea unei persoane în posesia bunurilor unei moşteniri ca urmare a
informaţiilor pe care le primeşte de la rudele şi vecinii celui despre a cărui moştenire este
vorba, precum că ar fi beneficiarul unui testament olograf care nu s-a găsit -).
posesorul devine de rea-credinţă în momentul în care este somat printro
notificare extrajudiciară ori este chemat în judecată. Posesorul de rea-credinţă nu se bucură de
acest beneficiu.
Dimpotrivă, el este obligat
să restituie proprietarului, odată cu bunul, toate fructele percepute sau nepercepute, consumate
sau neconsumate. Dar, în virtutea principiului îmbogăţirii fără justă cauză, proprietarul este
obligat, la rândul său, potrivit art. 484 Cod civil, să restituie posesorului de rea-credinţă toate
cheltuielile necesare pe care le-a făcut, eventual, cu bunul respectiv şi producerea sau
obţinerea fructelor. Ba mai mult, până la plata acestor cheltuieli, posesorul de rea-credinţă are
de drept de retenţie asupra fructelor, în limita creanţei sale

15.Stingerea uzufructului, lichidare.

Stingerea uzufructului.
Cauze:
a) moartea uzufructuarului;
b) expirarea termenului pentru care a fost constituit
c) dobândirea de către uzufructuar a nudei proprietăţi (de exemplu, uzufructuarul moşteneşte
pe nudul proprietar);
d) neuzul – trebuie să fie complet şi continuu pe durata a 30 de ani;
e) pieirea totală a lucrului;
f) renunţarea uzufructuarului la dreptul său;
g) uzucapiunea în favoarea unui terţ;
h) abuzul de folosinţă (nu operează de drept). Potrivit art. 558 Cod civil, “atunci când
uzufructuarul aduce stricăciuni lucrului sau îl lasă să se degradeze, nudul proprietar poate
introduce acţiune în justiţie”;
rezolvirea, revocarea sau anularea dreptului aceluia care a constituit uzufructul

g) Lichidarea uzufructului.
- uzufructuarul nu are dreptul să mai culeagă fructele industriale care erau neculese la
momentul intervenirii cauzei de stingere a uzufructului;
- uzufructuarul are obligaţia de a restitui lucrul în starea în care l-a primit. Excepţie, în cazul
lucrurilor deteriorabile ca urmare a folosinţei, predarea va avea loc în starea în care
acestea se găsesc în momentul stingerii uzufructului (de exemplu, mobilierul, draperiile
dintr-o casă ce a fost dată în uzufruct);
- uzufructuarul are obligaţia de despăgubire în caz de deteriorare sau pieire a lucrului din
culpa sa;
- în cazul în care uzufructuarul a plătit datoriile nudului proprietar, acesta din urmă este
ţinut să restituie uzufructuarului sumele plătite;
- uzufructuarul nu are dreptul la plata contravalorii îmbunătăţirilor aduse lucrului dat în
uzufruct, chiar dacă a sporit valoarea fondului. Este o modalitate de sancţionare a relei
credinţe a uzufructuarului, care profitând de posesia imobilului, execută lucrări de
construcţie. În raporturile dintre nudul proprietar şi uzufructuar nu se aplică regulile
accesiunii artificiale

16.Dreptul de trecere
Potrivit art. 616 Cod civil “proprietarul al cărui loc este înfundat, care
nu are nici o ieşire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său, pentru
exploatarea fondului, cu o îndatorire de-a despăgubi în proporţie cu pagubele ce s-ar putea
ocaziona”. Aceasta înseamnă că: locul care nu are ieşire la calea publică şi locul care prezintă
o ieşire, dar cu inconvenienţe grave sau periculoase. S-a precizat în practica judiciară că nu
este loc înfundat, terenul care are o ieşire care ar putea deveni practicabilă cu anumite
cheltuieli. Crearea servituţii trebuie făcută pentru ca trecerea să se facă pe drumul cel mai
scurt, încât să pricinuiască cele mai mici pagube pentru fondul aservit. Titularul fondului
dominant are obligaţia de despăgubire pentru pagubele făcute de fondul aservit prin lipsa
de folosinţei terenului, desfiinţarea unor construcţii sau a unor plantaţii. Este posibilă
acordarea unei suprafeţe de teren în schimb (în folosinţă şi nu în proprietate), însă, nu
poate fi impus acest lucru fără voinţa părţilor

17.Accesiunea mobiliara
Accesiunea mobiliară. Are loc unirea a două bunuri mobile care aparţin la
proprietari diferiţi ori confecţionarea sau obţinerea unui bun de către o persoană, prin munca
sa, folosind materialele altuia.
A. Adjuncţiunea (art. 504-507). Conform art. 504 Cod civil, adjuncţiunea constă în
unirea a două bunuri mobile, având proprietari diferiţi, în aşa fel încât, deşi formează un
singur tot, ele pot fi despărţite şi conservate separat, fără a-şi pierde individualitatea. Aşa sunt
de pildă, o piatră preţioasă şi inelul în care este fixată, tabloul şi rama în care este încadrat etc.
Acest tot, rezultat din celor două bunuri mobile, revine, prin accesiune, proprietarului bunului
care reprezintă partea principală. Se face astfel aplicaţia principiului „accessorium sequitur
principale”. Art. 505 Cod civil prevede că este considerat principal acela dintre bunuri pentru
uzul, ornamentul sau completarea căruia a servit unirea celuilalt bun. Dacă nici unul dintre
bunuri nu poate fi privit accesoriu al celuilalt, se consideră principal acela care are o valoare
mai mare. În situaţia în care ambele au aceeaşi valoare, va fi considerat principal bunul al
cărui volum este cel mai mare.
Proprietarul în favoarea căruia operează adjuncţiunea este obligat a plăti celuilalt
preţul bunului unit cu bunul său.
B. Specificaţiunea (art. 508-510 Cod civil). Specificaţiunea constă în confecţionarea
sau realizarea unui bun nou de către o persoană, prin munca sa, folosind sau prelucrând un
material, o materie primă sau un bun aflat în proprietatea altuia. De exemplu, un croitor
confecţionează un costum dintr-o stofă proprietatea altuia. Proprietatea bunului astfel obţinut
revine, după caz, proprietarul materiei întrebuinţate sau specificatorului. Astfel, dacă valoarea
materialului este mai mare decât preţul muncii, bunul realizat revine proprietarului acestuia,
cu obligaţia de a-l despăgubi pe cel care a depus munca. Dimpotrivă, atunci când munca are o
valoare mai mare decât materialul suspus prelucrării, bunul va reveni specificatorului. El este
obligat să plătească fostului proprietar al materialului preţul acestuia.
C. Amestecul sau confuziunea (art. 511-516 Cod civil). Prin confuziune se înţelege
unirea a două sau mai multe bunuri mobile, având proprietari diferiţi, în aşa fel încât îşi pierd
individualitatea, neputând fi seaparate (două metale topite împreună, reacţia a două substanţe,
amestul a două lichide). Dacă unul dintre bunuri poate fi considerat principal, după anumite
criterii, proprietarul său devine, prin accesiune, proprietar al bunului obţinut în urma
amestecului, cu obligaţia de despăgubire. Atunci când nici unul dintre bunurile amestecate nu
poate fi considerat principal, bunul astfel obţinut va aparţine în coproprietate, pe cote-părţi
egale.

18.Dobandirea si pierderea posesiei.

Dobândirea posesiei. Posesia se dobândeşte prin întrunirea cumulată a celor două
elemente-corpus şi animus. Elementul material al posesiei poate fi dobândit şi exercitat fie
personal de către posesor, fie printr-un reprezentant, cum sunt: locatarul, depozitarul,
mandatarul, comodatarul etc.
Pierderea posesiei. Posesia se pierde prin dispariţia celor două elemente ale sale, ceea
ce are loc în caz de înstrăinare a posesiei sau în caz de abandon, când posesorul părăseşte
bunul cu intenţia de a renunţa la posesiunea lui. Posesiunea se pierde şi prin pierderea unuia
dintre cele două elemente. Astfel, elementul material al posesiei se pierde atunci când bunul a
intrat în stăpânirea altei persoane,de pildă, prin furt. Elementul intenţional se pierde atunci când
posesorul înstrăinează lucrul respectiv iar dobânditorul îl închiriază înstrăinătorului. Prin aceasta,
fostul posesor se va transforma într-un simplu detentor precar, deoarece, deşi stăpâneşte material
lucrul – are corpus -, el o face sub nume de chiriaş şi nu de proprietar sau titular al unui alt drept
real. Această operaţie juridică poartă de constitut posesor.

19.Inscrierea provizorie in cartea funciara

Înscrierea provizorie este înscrierea prin care se strămută,
constituie, modifică sau stinge un drept real sub condiţia şi în măsura justificării sale
ulterioare. Ea se numeşte „înscriere provizorie” sau „întabulare imperfectă”.
Înscrierea provizorie are loc atunci când înscrisul original nu îndeplineşte cerinţele
speciale prevăzute de lege pentru întabulare sau în cazul în care înscrierea este cerută în
temeiul unei hotărâri judecătoreşti supusă apelului ori recursului.
Dacă înscrierea provizorie este justificată, în sensul că înscrisul original îndeplineşte
ulterior cerinţele prevăzute pentru întabulare sau, după caz, hotărârea judecătorească devine
irevocabilă, ea se transformă într-o întabulare perfectă. Justificarea înscrierii se nota în cartea
funciară.

20. Procedura înscrierii in cartae funciara .

Înscrierea se face în următoarele cazuri:
- dacă este cerută de cel îndreptăţit în legătură cu un drept real sau personal, un fapt sau un raport
juridic referitor la un drept;
- dacă notarul public a cerut din oficiu efectuarea înscrierii;
- dacă instanţa a transmis din oficiu o hotărâre rămasă defintivă şi irevocabilă rămasă definitivă
şi irevocabilă, constitutivă sau declarativă asupra unui drept real.
Cererea se va depune la birourile teritoriale ale oficiului teritorial şi va fi însoţită de înscrisul
original sau de copia legalizată de pe acesta, prin care se constată actul sau faptul juridic a cărui
înscriere se cere; Copia legalizată se va păstra în mapa biroului de cadastru şi publicitate
imobiliară. În cazul hotărârii judecătoreşti, se va prezenta o copie legalizată, cu menţiunea că este
definitivă şi irevocabilă.
Cererile de înscriere se vor înregistra de îndată în registrul de intrare.
Înscrierile în cartea funciară se efectuează la cererea părţilor interesate, cu excepţia cazurilor în
care legea prevede înscrierea din oficiu; cererea de înscriere se îndreaptă la biroul unde se află
cartea funciară în care urmează să se facă înscrierea.

22. Efectele uzucapiunii

1) Dobândirea proprietăţii sau a altui drept real asupra lucrului de către posesor, cu efect
retroactiv (chiar din ziua în care a început posesia);
2) uzucapiunea este un mod de dobândire originar. Dreptul de proprietate se naşte în patrimoniul
proprietarului uzucapant, liber de sarcinile constituite de către proprietarul anterior. Invocarea
uzucapiunii poate avea loc pe calea acţiunii în justiţie – acţiune în constatare – ori pe cale de
excepţie (indirectă).
Constatarea intervenirii uzucapiunii trebuie cerută de cel interesat şi nu se face din oficiu.
Renunţarea la uzucapiune poate avea loc numai după împlinirea termenului, prin recunoaştere
sau tacit. Creditorii, precum şi orice altă persoană interesată pote invoca prescripţia la care
debitorul său a renunţat.

23. Dreptul de proprietate

Def: acel drept real care conferă titularului atributele de posesie, folosinţă şi dispoziţie asupra
unui bun, atribute pe care numai el le poate exercita în plenitudinea lor, în putere proprie şi în
interesul său propriu, cu respectarea normelor juridice în vigoare.
art. 480 Cod civil prevede: „Proprietatea este dreptul pe care îl are cineva de a se bucura şi
dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege”
- este singurul drept subiectiv care conferă titularului său trei atribute: posesia, folosinţa şi
dispoziţia;
Caracterele dreptului de proprietate.
Caracterul absolut.
- poate avea mai multe înţelesuri: opozabil erga omnes, cel mai complet drept în raport cu
celelalte drepturi reale, şi drept nelimitat, neîngrădit în conţinutul său.
- este absolut deoarece este recunoscut titlularului său în raporturile acestuia cu toţi
ceilalţi, care sunt obligaţi să nu facă nimic de natură a-l încălca. Ori de câte ori bunul aflat
în proprietatea unei persoane ajunge în deţinerea sau posesia nelegitimă a altuia,
proprietarul are dreptul la acţiunea în revendicare. Acţiunea în revendicare poate fi
introdusă împotriva oricărei persoane.
- Cu alte cuvinte, dreptul de proprietate este opozabil tuturor, erga omnes.
Caracterul exclusiv.
- atributele sau puterile inerente acestui drept sunt nu numai depline, ci şi independente de
orice puteri ale altei persoane asupra bunului respectiv, în afară de cazurile când
proprietatea este dezmembrată;
- Exceptii: în cazul demembrării proprietăţii, unele atribute ale acestui drept se exercită de
către o altă persoană, pe temeiul unui alt drept real principal derivat din dreptul de
proprietate (uzufruct, uz, abitaţie, servitute propriu-zisă, superficie). O altă excepţie de la
caracterul exclusiv al dreptului de proprietate o constituie proprietatea comună, pentru că
toate atributele dreptului de proprietate sunt exercitate simultan de mai mulţi titulari.
Caracterul perpetuu. Prin perpetuitatea dreptului de proprietate se înţelege că este
nelimitat în timp şi durează atâta vreme cât există bunul care face obiectul său. De
asemenea, el nu se pierde prin neuz, adică prin neexercitare.
Dreptul de proprietate poate fi transmis prin acte între vii, în condiţiile legii. Ba mai mult,
transmisiunea lui este inevitabilă şi obligatorie pentru cauză de moarte
Prin transmiterea dreptului de proprietate se realizează trecerea lui din patrimoniul unei persoane
în patrimoniul alteia, fără nici o modificare, asigurându-se perpetuitatea lui.

24. Drepturile si obligatiile la servitute

25. Suspendarea prescriptiei achizitive
Întreruperea prescripţiei, poate fi: naturală şi civilă.
 a) întreruperea naturală a prescripţiei achizitive se realizează în două situaţii:
- când posesorul este şi rămâne lipsit de folosinţa lucrului, fie de adevăratul proprietar, fie de o
terţă persoană timp de 1 an;
- când lucrul este declarat imprescriptibil în urma unei transformări legale a naturii sau
destinaţiei sale.
b) întreruperea civilă a prescripţiei achizitive.: Cauzele (asemanatoare cu cele ale
prescrp.extinctive) - recunoaşterea dreptului din partea posesorului;
- cererea de chemare în judecată ( acţiunea în revendicare, chiar dacă a fost introdusă la o instanţă
necompetentă);
- actul începător de executare (exemplu: somaţia de executare în procedura executării silite
imobiliare directe, sechestrul, comandamentul).
În cazul prescripţiei achizitive, act începător de executare îl constituie cererea de executare a
hotărârii definitive şi irevocabile obţinute de către proprietar în acţiunea în revendicare. Acest
act are drept efect întreruperea a două prescripţii: pe de-o parte prescripţia dreptului de a cere
executarea silită a respectivei hotărâri, iar pe de altă parte prescripţia achizitivă ce a începută să
curgă în favoarea pârâtului posesor de la data rămânerii irevocabile a sentinţei.

26. Publicitatea imobiliara in sistemul de transcriptiuni si inscriptiuni

Sistemul de publicitate imobiliară este alcătuit din registre de transcripţiuni (transcrieri) şi
registre de inscripţii (înscrieri), care s-au ţinut la judecătorii.
-transcrierile şi înscrierile se fac pe numele persoanelor (părţile actelor juridice) şi nu pe
immobile
- in acest sistem se efectuau două feluri de înregistrări: transcrieri şi înscrieri.
Transcrierile se efectuau în registrul de transcriepţiuni şi constau în copierea integrală a actelor
juridice prin care se transmitea dreptul de proprietate asupra unui imobil, se constituiea un drept
real principal sau se stingeau astfel de drepturi reale. Erau supuse transcrierii toate actele juridice
enumerate de art. 711 Cod procedură civilă.
- Nu erau supuse transcrierii: transmisiunea succesorală (legală şi testamentară); actele de
împărţeală, dacă imobilul revenea unuia dintre copărtaşi; hotărârile judecătoreşti
declarative de drepturi, uzucapiunea şi accesiunea imobiliară;
Inscrierea se făcea în registrul de inscripţiuni şi consta în consemnarea sau reproducerea unor
părţi sau clauze din actele juridice. Făceau obiect al înscrierii acele clauze care se referă la
privilegiile speciale imobiliare şi la ipoteci. De la această regulă, făcea excepţie privilegiul
vânzătorului de imobile, care era suspus transcrierii în registrul de transcripţiuni.
Sistemul de publicitate prin registrele de transcripţiuni şi inscripţiuni a fost criticat datorită
caracterului personal şi incomplet al înregistrărilor:
a) publicitatea drepturilor este parţială, deoarece o serie de acte şi moduri de dobândire nu sunt
supuse înregistrării, ceea ce face ca aceste registre să nu oglindească situaţia juridică exactă a
imobilelor. S-a spus că se creează nesinguranţă asupra proprietarului imobilului;
b) sancţiunea neîndeplinirii formalităţilor de transcriere şi înscriere constă doar în
inopozabilitatea faţă de terţi a drepturilor;
c) având în vedere că judecătorul nu avea obligaţia de a cerceta valabilitatea şi legalitatea actului
juridic prezentat pentru transcriere sau înscriere şi nici existenţa dreptului transmiţătorului, aceste
înregistrări au o valoare relativă. Altfel spus, se aduce la cunoştinţa terţilor un anumit act juridic
fără a se garanta valabilitatea sa şi existenţa dreptului dobândit;
e) deoarece înregistrările se fac pe numele proprietarilor şi nu pe imobile, în individualitatea lor,
este foarte greu de cunoscut situaţia juridică a fiecărui imobil şi de stabilit cine este adevăratul
proprietar. Pentru aceasta, trebuie cunoscuţi toţi proprietarii succesivi ai imobilului şi cercetate, la
numele lor, transmisiunile făcute şi sarcinile constituite de către ei. Verificarea este deosebit de
dificilă. Omiterea unui singur proprietar anterior are ca efect o cunoaştere eronată a situaţiei
imobilului de către cel interesat, mai ales, când acel proprietar a făcut transmisiuni sau a
constituit sarcini importante.

27. Bunurile din domeniul public-

- bunurile din domeniul public nu pot fi supuse executării silite şi asupra lor nu se pot constitui
garanţii reale
- sunt si inalienabile sunt şi imprescriptibile
- , bunurile din domeniul public nu pot fi dobândite de către alte persoane prin uzucapiune sau
prin efectul posesiei de bună-credinţă asupra bunurilor mobile.
- Includerea unui bun în domeniul public datorită naturii sale - se consideră că bunurile din
domeniul public nu sunt susceptibile de proprietate privată - nu acoperă toată gama de bunuri,
pentru că există în domeniul public foarte multe bunuri care în aceeaşi măsură, ar putea constitui
obiect de proprietate privată.
- nu toate bunurile din domeniul public sunt accesibile tuturor participanţilor la circuitul civil.
- bunurile din domeniul public pot fi date, după caz, în administrarea regiilor autonome, a
prefecturilor, a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, a altor instituţii publice de
interes naţional, judeţean sau local
- Bunurile din domeniul public pot fi închiriate în baza hotărârii organelor menţionate la art. 13,
sau concesionate în condiţiile Legii nr. 219/1998 (M.Of. nr. 459/30.11.1998), prin licitaţie
publică

28. Contractul – mod de dobandire a proprietatii a dreptului de proprietate

Contractul este acordul de voinţă realizat între două sau mai multe persoane cu intenţia de a
produce efecte juridice.
Prezintă importanţă numai acele contracte prin care se transmite un drept de proprietate sau se
constituie un anumit drept real, precum vânzarea-cumpărarea, schimbul, donaţia şi renta viageră.
Contractul se consideră valabil încheiat prin simplul acord de voinţă al păţilor sau solo consensu.
În aplicarea acestui principiu, în materia contractului de vânzare-cumpărare, art. 1295 alin. 1 Cod
civil prevede: „Vinderea este perfectă între părţi şi proprietatea este de drept strămutată la
cumpărător, în privinţa vânzătorului, îndată ce părţile s-au învoit asupra lucrului şi asupra
preţului, deşi lucrul încă nu se va fi predat şi preţul nu se va fi numărat”. Cu toate acestea, pentru
valabilitatea unor contracte translative de proprietate, simplul acord de voinţă nu este suficient.
Astfel, pentru valabilitatea contractului de donaţie, Codul civil prevede obligaţia respectării unei
solemnităţi. Solemnitatea constă în forma înscrisului autentic sau, după caz, în remiterea
materială a bunului donat.
Contractul se consideră încheiat numai atunci când acordul de voinţă îmbracă forma solemnă a
înscrisului autentic sau, în cazul darurilor manuale, atunci când are loc remiterea materială a
bunului de la donator la donatar.
De la principiul potrivit căruia transferul sau constituirea dreptului real operează în momentul
închierii valabile a contractului există următoarele excepţii:
a) când prin contract s-a stabilit de către părţi că transferul sau constituirea dreptului real va avea
loc în momentul împlinirii unui termen sau a realizării unei condiţii suspensive;
b) atunci când contractul are ca obiect bunuri viitoare, transferul dreptului real este amânat până
la data realizării şi predării lor;
c) în cazul în care contractul are ca obiect bunuri generice, transferul dreptului de proprietate are
loc numai în momentul individualizării lor prin măsurare, cântărire sau numărare, operaţie ce se
realizează, de regulă, odată cu predarea;
d) în sistemul de publicitate imobiliară prin cărţile funciare care a fost reglementat de Legea nr.
115/1938, drepturile reale asupra imobilelor se transmiteau ori se constituiau numai pe data
întabulării lor, adică a înscrierii în cartea funciară.

29. Cuprinsul Cartii Funciare

-este alcătuită dintr-un titlu şi trei părţi sau foi.

- Titlul cărţii funciare cuprinde: numărul cărţii respective şi denumirea comunei, oraşului sau
municipiului în care este situat imobilul.
- Partea a I-a (foaia de avere) privind descrierea imobilului.
- Partea a II-a (foaia de proprietate) în care se fac înscrierile cu privire la dreptul de proprietate
asupra imobilului.
-Partea a III-a (foaia de sarcini) În această parte se înscriu: drepturile de superficie, servitute
propriu-zisă, uz, uzufruct, abitaţie, ipotecă, locaţiune, precum şi cesiunea de venituri sechestrul,
urmărirea imobilului sau a veniturilor sale.
Cartea funciară se întregeşte cu planul, înscrisurile privitoare la înscrieri şi registrul de intrare.
a) planul cuprinde toate parcelele dintr-o localitate cu arătarea numărului topografic al ficăreia.
b) înscrisurile privitoare la înscrieri constituie proba drepturilor înscrise în cartea funciară. De pe
fiecare înscris, în temeiul căruia se făcea o înscriere în cartea funciară, se reţinea o copie a cărei
conformitate cu originalul era certificată de judecătorul de carte funciară. Aceste copii se
păstrează în arhivă, alcătuind, împreună cu cererile de înscriere, dosarul cărţii funciare (art. 8);
c) registrul de intrare este utilizat pentru înregistrarea cererilor de înscriere.
Ordinea înregistrării cererilor constituie criteriul după care se stabileşte rangul înscrierilor făcute
în cartea funciară.
Pe lângă acestea, este obligatoriu să existe completate la zi: repertorii alfabetice; repertorii
parcelare; alte registre, condici de evidenţă prevăzute de lege.
a) repertoriul alfabetic cuprinde numele şi prenumele proprietarilor cu indicarea, în dreptul
fiecăruia, a numărului de carte funciară în care sunt înscrişi (art. 9 pct. 2);
b) repertoriul parcelar în care se evidenţiază numărul topografic al parcelelor, numărul planşei
din plan pe care se află fiecare parcelă, precum şi numărul cărţii funciare în care sunt înscrise.
Aceste repertorii se ţin pe localităţi.
Obiectul drepturilor tabulare este corpul funciar, fiind descris în partea I a cărţii funciare.
Corpul funciar poate fi alcătuit dintr-una sau mai multe parcele. Aceeaşi carte funciară poate
cuprinde mai multe corpuri funciare. Prin corp funciar se înţelege o unitate economică distinct
alcătuită, după criteriul naturii imobilului ori a scopului economic urmărit de proprietar.
Corpul funciar din două sau mai multe parcele se notează cu un număr roman, după care urmează
arătarea fiecărei parcele ce intră în componenţa sa. Corpul funciar este alcătuit dintr-o singură
parcelă se notează cu semnul crucii. Art. 13 din aceeaşi lege dispune că un corp funciar poate fi
modificat. Operaţiile prin care se modifică sunt: alipirea şi dezlipirea. Alipirea are loc de regulă
prin unirea mai multor parcele într-un corp funciar sau prin adăugarea mai multor parcele la un
corp funciar. De asemenea, alipirea se poate realiza şi prin mărirea suprafeţei unei parcele. Pot fi
unite în acelaşi corp funciar: - parcele situate una lângă alta, indiferent de felul de cultură, dacă
aparţin aceluiaşi proprietar; - parcele situate în locuri diferite, dacă au aceeaşi destinaţie
economică; - toate parcelele unui proprietar, indiferent de aşezarea lor şi de felul de cultură.
Dezlipirea are loc atunci când se desparte sau desprinde o parcelă de la un corp funciar ori se
micşorează întinderea unei parcele.

30. Actiunea in prestatie tabulara

Cel care s-a obligat la constituirea, transmiterea sau modificarea unui drept real imobiliar este
obligat să predea înscrisurile necesare pentru întabularea dreptului în cartea funciară, iar dacă este
vorba de stingerea unui asemenea drept, să predea actele necesare pentru radierea lui din cartea
funciară.
În cazul în care se refuza săşi îndeplinească această obligaţie, persoana îndreptăţită se putea
adresa instanţei de judecată, pentru ca aceasta să dispună, prin hotărâre, întabularea sau, după caz,
radierea dreptului real.
Hotărârea judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă înlocuia înscrisurile necesare pentru
întabularea sau radierea dreptului.

Acţiunea în prestaţie tabulară putea fi intentată împotriva celui care a consimţit la constituirea,
transmiterea sau stingerea dreptului real respectiv, precum şi împotriva terţului subdobânditor
înscris în cartea funciară, dacă erau îndeplinite următoarele trei condiţii:
a) cel care cere prestaţia tabulară să fi fost în posesia imobilului la data când terţul subdobânditor
a contractat;
b) actul juridic cu dată certă, în temeiul căruia se cere prestaţia tabulară, să fie încheiat anterior
actului pe baza căruia terţul şi-a înscris dreptul în cartea funciară;
c) terţul să fie dobândit dreptul cu titlu gratuit sau să fi fost de rea-credinţă.
Acţiunea în prestaţie tabulară nu se confundă cu acţiunea în executarea unui antecontract de
vânzare-cumpărare. De multe ori, în aceeaşi cerere de chemare în judecată, reclamantul
formulează două capete de acţiune: unul prin care cere să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc
de contract autentic de înstrăinare şi altul prin care solicită ca instanţa să dispună, pe cale de
consecinţă, şi înscrierea dreptului dobândit în cartea funciară, împotriva refuzului pârâtului de a
consimţi la întabulare.

31. Felurile si modurile de efectuare ale partajului

Partajul poate fi VOLUNTAR sau JUDICIAR

Indiferent cum e, are urmatoarele moduri de realizare:
a) în natură, când fiecare copărtaş primeşte bunuri sau părţi din bunuri, în raport de cota-parte ce
o deţine din coproprietate. Inegalitatea loturilor cu valoarea cotelor-părţi, se compensează prin
plata de sume de bani denumite sulte (copărtaşii care primesc bunuri de valoare mai mare decât
valoarea cotei-părţi pe care o deţineau din dreptul de proprietate, plătesc sume de bani
copărtaşilor ale căror loturi au valoare mai mică decât valoarea cotei-părţi de le revenea din
dreptul de proprietate;
 b) prin atribuire, când bunul nefiind comod partajabil în natură, este atribuit în întregime unui
singur copărtaş, ceilalţi copărtaşi primind sulte;
c) prin vânzare, atunci când nici un copărtaş nu solicită atribuirea bunului.
Preţul obţinut în urma vânzării bunului este împărţit între copărtaşi conform cotelor-părţi ce le
revin din coproprietate.
Partajul voluntar este posibil atunci când sunt prezenţi toţi copărtaşii, iar aceştia au capacitate
deplină de exerciţiu; este posibil partajul judiciar şi în cazul unor copărtaşi prezenţi dar incapabili
ori cu capacitate de exerciţiu restrânsă, însă, numai cu asigurarea reprezentării legale, respectiv a
încuviinţării din partea ocrotitorului legal, şi a autorizării autorităţii tutelare.
Se recurge la partajul judiciar cand: fiind prezenţi, copărtaşii nu se înţeleg, ori lipseşte cel puţin
unul dintre ei sau între copărtaşi fiind unii lipsiţi de capacitate de exerciţiu ori cu capacitate de
exerciţiu restrânsă, nu sunt realizate condiţiile de complinire a lipsei de capacitate, respectiv de
completare a capacităţii de exerciţiu restrânsă.

32. Revendicarea mobiliara

33. Modurile de constituire ale uzufructului

Potrivit Codului civil, uzufructul se poate constitui prin:
a) lege;
b) voinţa omului;
c) uzucapiune.
Faţă de modificările aduse Codului civil, în prezent, nu mai este aplicabilă constituirea
uzufructului prin lege.
Prin voinţa omului poate însemna fie prin convenţie, fie prin testament.
În cazul constituirii prin convenţie, uzufructul poate fi cu titlu gratuit sau cu titlu oneros.
Constituirea poate fi: direct (când proprietarul reţine nuda proprietate şi transferă uzufructul,
posesia şi folosinţa, rămâne dispoziţia); prin retenţie, când proprietarul înstrăinează nuda
proprietate, păstrându-şi posesia şi folosinţa;
În cazul constituirii prin testament, putem avea, de asemenea, o variantă de constituire direct
(când moştenitorilor legali li se transmite nuda proprietate), iar legatarului i se transmite
uzufructul sau o variantă de constituire indirectă, când moştenitorilor legali li se transmite
uzufructul, iar legatarului nuda proprietate.
Uzufructul constituit prin testament poate fi pur şi simplu, pe termen sau sub condiţie.
Pentru dobândirea dreptului de uzufruct prin uzucapiune, uzucapantul trebuie să exercite o
posesie utilă sub nume de titular al dreptului de usufruct ( sunt şanse mici de a întâlni în practică
un asemenea caz, atâta timp cât persoanele ce nu au un drept asupra unui imobil înţeleg să posede
sub nume de proprietar), iar prin uzucapiune vor dobândi dreptul de proprietate şi nu numai un
drezmembrământ cum este dreptul de uzufruct. În cazul bunurilor mobile, uzufructul poate fi
dobândit prin posesia de bună-credinţă în conformitate cu prev. de art. 1909 Cod civil.

34. Jonctiunea posesorilor -fiecare posesor începe în persoana sa o nouă posesie

- Pentru a opera joncţiunea posesiilor, trebuie îndeplinite două condiţii: - să fie o posesie propriu-
zisă; - posesorul actual să fie un succesor în drepturi a posesorului anterior (ex. dobândire prin
moştenire, printr-un act juridic, etc.).
Se pot întâlni următoarele situaţii:
a) posesia dobânditorului este de bună-credinţă şi cu just titlu, iar a autorului de reacredinţă. În
această situaţie există două posibilităţi: de a începe o nouă prescripţie de la 10 la 20 de ani; de a
opera joncţiunea posesiilor, situaţie în care va opera uzucapiunea de 30 de ani
b) când posesia dobânditorului este de rea-credinţă, iar cea a autorilor este cu bunăcredinţă şi just
titlu, atunci va opera uzucapiunea de 30 de ani, indiferent că se foloseşte numai de timpul
posesiunii sale ori recurge la joncţiunea posesiilor
c) când posesia dobânditorului este de aceeaşi natură cu a autorilor, după caz, va opera fie
uzucapiunea scurtă fie cea de lungă durată.
Eventuala invocare a joncţiunii posesiilor va devansa termenul de începere a curgerii termenului
de prescripţie achizitivă.
35. Drepturile si obligațiile nudului proprietar
Drepturile nudului proprietar:
1) dreptul de a dispune de lucru cu respectarea atributelor uzufructuarului;
2) de a efectua lucrările de sporire a fondului (de exemplu: extinderea spaţiului construit);
3) dreptul de a exercita toate acţiunile ce interesează dreptul de proprietate (acţiunea în
revendicare; acţiuni posesorii);
4) dreptul de a culege productele;
5) dreptul de a încasa indemnizaţia de asigurare în caz de distrugere a lucrului; 6) dreptul de a
introduce acţiune împotriva uzufructuarului, pentru ca acesta să-şi execute obligaţiile în cursul
uzufructului.
Obligaţiile nudului proprietar:
1) obligaţia negativă de a nu stânjeni pe uzufructuar în exercitarea dreptului său;
2) obligaţia de garanţie pentru evicţiune în cazul uzufructului care este constituit cu titlu oneros.

36. Definitia și caracterele uzufructului

Def: este dreptul real principal, care conferă titularului său în mod temporar posesia şi folosinţa
asupra bunului ce aparţine altuia, cu posibilitatea de exercitare a celor două atribute, în aceleaşi
condiţii ca şi proprietarul, cu obligaţia de a conserva substanţa bunului dat în usufruct.
Caractere:
- este un drept real art 479 C. Civ.
- este un drept temporar art. 557 Cod civil (zufructul constituit în favoarea unei persoane fizice se
stinge prin moartea uzufructuarului), si art. 559 Cod civil ( că uzufructul acordat în favoarea unei
persoane juridice are o durată de cel mult 30 de ani.)
- Caracterul temporar este întărit de dispoziţiile potrivit cărora neuzul continuu şi total timp de 30
de ani, duce la stingerea uzufructului.
- constituie un drept de folosinţă. Uzufructuarul dobândeşte dreptul de folosinţă asupra lucrului
altuia, adică prerogativa de a întrebuinţa lucrul şi de a-i culege fructele.
- este un drept incesibil; însuşi dreptul de uzufruct nu poate fi cedat.
În schimb, beneficiul (emolumentul) uzufructului poate fi cedat, ceea ce înseamnă că toate
obligaţiile rămân în sarcina uzufructuarului şi nu trec la beneficiarul cesiunii exerciţiului
dreptului de uzufruct.
- Tot astfel, toate cazurile ce încetare a uzufructului vor fi apreciate în persoana uzufructuarului şi
nu în raport cu beneficiarul emolumentului uzufructului.

37. Accesiunea imobiliara naturala

-Consta în unirea sau incorporarea a două bunuri având proprietari diferiţi, fără intervenţia
omului. --Codul civil reglementează câteva cazuri de accesiunea naturală, şi anume: aluviunea,
alvusiunea, insulele şi prundişile, accesiunea animalelor sălbatice şi accesiunea albiei părăsite.
A. Aluviunea. -creşterile de teren care se fac pe nesimţite ca urmare a depunerilor succesive de
pământ la malurile apelor curgătoare. Ele aparţin proprietarului terenului riveran la care s-au
făcut acele depuneri de pământ (art. 495-497 Cod civil).
B. Avulsiunea (art. 498 Cod civil) - ruperea bruscă a unei bucăţi de pământ, datorită acţiunii
apelor curgătoare, şi alipirea ei la un teren riveran care este proprietatea altei persoane.
-Potrivit legii, acea bucată de pământ devine proprietatea proprietarului fondului la care s-a
produs alipirea. Totuşi, fostul proprietar poate să o revendice în termen de un an.
C. Insulele şi prundişurile (art. 500 Cod civil). Textul art. 500 C. civ. - insulele şi prundişurile
care se formează în râurile nenavigabile sunt ale proprietarului ţărmului pe care ele s-au
format. Pentru aceasta trebuie să fie determinată linia mediană a cursului apei. În ipoteza în care
s-a format în întregime de o parte a liniei mediane, va reveni în totalitate proprietarului fondului
riveran din acea parte. Atunci când insula formată trece peste linia mediană a râului, art. 500 Cod
civil, parte finală, prevede că „fiecare proprietar are dreptul de proprietate asupra părţii de insulă
ce se întinde spre el, pornind de la jumătatea râului”.
Potrivit art. 499 Cod civil insulele şi prundişurile care se formează în albia fluviilor şi râurilor
navigabile sau plutitoare sunt proprietatea statului.
D. Accesiunea albiei unui râu care şi-a schimbat cursul în mod natural. art. 502 Cod civil:
„Dacă un fluviu sau un râu îşi face un nou curs părăsind vechea sa albie, această albie, se împarte
între proprietarii mărginaşi”. Proprietarii riverani cărora le revine vechea albie a râului nu sunt
obligaţi să plătească nici o despăgubire proprietarului pe terenul căruia râul şi-a făcut o nouă
albie, deoarece acest fenomen a avut loc în mod natural.
E. Accesiunea animalelor sălbatice. Art. 503 Cod civil, prevede că „Orice animale sau
zburătoare sălbatice trec în cuprinsul nostru se fac ale noastre, pe cât timp rămân la noi, afară
numai dacă asemenea trecere s-a ocazionat prin fraudă sau artificii”. Dobândirea animalelor prin
trecerea lor pe pământul unui proprietar are loc în virtutea dreptului de accesiune, animalele
devenind accesoriile fondului pe care se află. Imediat ce animalele sălbatice părăsesc terenul
respectiv, ele încetează a mai aparţine proprietarului acelui teren.
Este de observat că aplicarea dispoziţiilor Codului civil referitoare la accesiunea imobiliară
naturală au suferit serioase restrângeri ca urmare a unor reglementări speciale. De exemplu,
fondul cinegetic este proprietatea statului.

38. Accesiunea imobiliara artificiala

Se referă la dobândirea construcţiilor şi plantaţiilor.
Situaţii:
1) când construcţia sau plantaţia este făcută de proprietarul terenului cu materialele altcuiva.
Legea prevede că lucrările devin proprietatea celui care este proprietarul terenului. Proprietarul
terenului are obligaţia de a despăgubi pe constructor cu preţul materialelor şi despăgubiri (daune
interese);
2) când lucrările sunt făcute de o persoană cu materialele proprii pe terenul altuia:
a) constructorul este de rea-credinţă. El ştie că este terenul altuia. Proprietarul terenului are un
drept de opţiune între:
- de a păstra lucrările cu obligaţia de a plăti valoarea materialelor şi preţul muncii fără a se lua în
considerare sporirea valorii fondului;
- de a obliga pe constructor să-şi ridice lucrările pe cheltuiala sa, eventual cu obligaţia de a plăti
daune interese.
b) constructorul de bună-credinţă. Nu ştie că realizează lucrarea pe terenul altuia sau are
convingerea că el deţine un titlu în virtutea căruia îi este permis să realizeze lucrarea pe terenul
altuia.
Proprietarul terenului devine proprietarul lucrărilor fără a solicita desfiinţarea lor şi are dreptul
de a opta numai în privinţa despăgubirilor ce trebuie să le plătească celui care a construit, adică
între:
- achitarea contravalorii materialelor şi a muncii;
- achitarea sumei egale cu creşterea valorii fondului
39. Procedura exproprierii – 3 etape:
a) Utilitatea publică se declară pentru lucrări de interes naţional sau de interes local. Declararea
de utilitate publică se face numai după o cercetare prealabilă efectuate de către comisii numite de
Guvern pentru lucrări de interes naţional şi de către delegaţia permanentă a consiliului judeţean
sau de primarul general al mun. Bucureşti – pentru lucrările de interes local. Odată adusă la
cunoştinţă publică, declaraţia de expropriere întruneşte toate elementele unui act-condiţie care
declanşează procedura exproprierii.
b) Măsurile pregătitoare exproprii: expropriatorul întocmeşte planul imobilelor expropriate cu
indicarea numelui proprietarilor şi a ofertelor de despăgubiri, care se depun la consiliul local al
localităţii, în vederea consultării de către cei interesaţi. Propunerile de expropriere, împreună cu
procesul-verbal care încheie cercetarea prealabilă, se notifică titularilor drepturilor reale asupra
imobilelor, în termen de 15 zile de la publicare. Aceştia pot face întâmpinare împotriva actelor în
termen de 45 de zile, depunând aceasta la primarul localităţii şi se soluţionează în termen de 30
de zile. Comisia, în urma deliberării, poate să accepte punctul de vedere al expropriatorului sau îl
poate respinge. Hotărârea comisiei este supusă căii de atac a contestaţiei, în termen de 15 zile de
la comunicare.
c) Exproprierea propriu-zisă şi stabilirea despăgubirilor - Soluţionarea cererilor privitoare la
expropriere este dată în competenţa tribunalelor. Întinderea competenţei materiale a tribunalului,
potrivit legii, este verificarea numai dacă sunt întrunite toate condiţiile cerute de lege pentru
expropriere şi stabilire despăgubirilor, neputând intra în problemele de fond privitoare la
expropriere. Dacă părţile sau numai unele dintre acestea se învoiesc doar cu privire la
expropriere, dar nu şi asupra despăgubirii, instanţa ia act de învoială şi stabileşte despăgubirea.
Despăgubirea se stabileşte de o comisie de experţi şi se compune din valoarea reală a imobilului,
cât şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite.

40. Drepturile fostului proprietar expropriat