31. Jus rerum.

Efectele ipotecii anterioare momentului nstrinrii bunului ipotecat

A) Drepturile si obligatiile debitorului proprietar al bunului ipotecat
-Proprietarul bunului ipotecat,ramanand in posesia acestuia si fiind de jure,stapanul
lui,il poate exploata in propriul sau folos (usus,jus utendi).
-Proprietarul bunului ipotecat,fiind posesorul lui,detinea in continuare prerogativa de
a-i culege fructele,fie ca era vorba de fructele naturale,industriale sau de cele civile
ori de producte.
-Proprietarul bunului imobil ipotecat pastreaza,sub conditia grevarii bunului de
sarcina ipotecii,si a treia prerogativa specifica oricarei plena de re potestas si
anume dreptul de dispozitie,fiind,insa,raspunzator pt. Eventualele pagube pe care
le-ar pricinui creditorului ipotecar prin actele de dispozitie incheiate(spre exemplu:
instrainari,infiintarea unei ipoteci noi pe seama aceluiasi bun,infiintarea altor
drepturi reale pe seama bunului ipotecat).
-Debitorul ipotecar putea intenta erga omnes( si impotriva creditorului ipotecar,cu
exceptia cazului in care fusese incheiata cu acesta din urma o conventie ce ar fi
stipulat contrariul) urmatoarele actiuni petitorii: actiunea in revendicare(actio de rei
vindicatio),actiunea publiciana (actio Publiciano).

B) Drepturile si obligatiile creditorului ipotecar in calitatea acestuia de titular al unui

drept asupra bunului altuia (jura in re aliena)
-Cu acordul proprietarului bunului ipotecat,creditorul ipotecar poate transforma
hypotheca in pignus,cu toate consecintele care decurg de aici,si in primul rand cu
consecinta dobandirii posesiunii asupra bunului dat in garantie de catre debitor.
-Creditorul ipotecar putea obtine acordul proprietarului bunului ipotecat de a se
abtine de la incheierea actelor juridice de dispozitie posibil a fi incheiate pe seama
bunului imobil ipotecat.
-Daca debitorul i-a satisfacut creanta creditorului,acesta din urma trebuia sa-i
recunoasca debitorului sau deplina proprietate,negrevata de vreo sarcina ipotecara
asupra bunului ce fusese ipotecat si asta din chiar momentul stingerii dreptului de
creanta.

32.Jus rerum. Efectele ipotecii posterioare nstrinrii bunului ipotecat

A) Drepturile si obligatiile proprietarului bunului ipotecat

-In cazul in care bunul ipotecat al debitorului a fost instrainat de catre creditorul
ipotecar,acesta din urma trebuie sa-i prezinte debitorului sau socotelile si sa-i
restituie diferenta de pret rezultata din scaderea valorii creantei sale din valoarea
pretului obtinut prin vanzarea bunului ipotecat.
-Daca bunul ipotecat al debitorului i-a cauzat unele daune creditorului ipotecar,la
valoarea creantei se adauga si despagubirile extracontractuale datorate tot de catre
debitor.
-Daca pe parcursul ipotecii,creditorul a adus unele imbunatatiri bunului ipotecat sau
chiar daca nu a facut decat sa-i asigure conservarea prin reparatii necesare,tot in
sarcina debitorului proprietar al bunului ipotecat ramaneau aceste cheltuieli.
-Daca bunul ipotecat ajungea intr-o stare precara(nu mai asigura valoric scopul
garantarii obligatiei initiale),creditorul ipotecar putea cere schimbarea obiectului
material al ipotecii in vederea asigurarii indestularii eventuale a creantei sale.

B) Drepturile si obligatiile creditorului ipotecar

-La scadenta datoriei,creditorul ipotecar dobandeste si posesia asupra bunului
ipotecat.In caz de necesitate acesta putea intenta in contra debitorului sau
urmatoarele actiuni: actio Serviana,actio hypothecaria.
-Pe tot parcursul existentei ipotecii principale,creditorul ipotecar isi putea permite sa
subipotecheze bunul principal al debitorului sau dar,fireste,cu acordul expres din
partea acestuia din urma.
-Pana la scadenta datoriei,creditorul ipotecar nu putea exercita in mod direct
posesia asupra bunului ipotecat al debitorului sau,ceea ce nu-l impiedica insa sa
controleze situatia factica si juridica a bunului ce-i servea drept garantie.
-Jus distrahendi este cel mai important drept care deriva din ipoteca si este
recunoscut creditorului ipotecar.In urma unei actio in rem,creditorul ipotecar poate
la scadenta datoriei,sa reclame posesia asupra bunului ipotecat.
-Lex commissoria reprezenta o alta puternica prerogativa a creditorului
ipotecar.Aceasta era de natura a-l transforma pe creditorul ipotecat intr-un veritabil
proprietar al bunului supus ipotecii inca din momentul scadentei obligatiei
debitorului sau.

-O alta prerogativa a creditorului ipotecar este Beneficium Gordiani,care constituia

dreptul pe care imparatul Gordian al 3-lea l-a recunoscut creditorului ipotecar si
anume dreptul de retentie asupra bunului ipotecar si dupa executarea obligatiei
garantate de catre debitor.Beneficiul era valabil doar in cazul in care creditorul
ipotecar era,fata de acelasi debitor,si creditor chirografar. (Creditorul chirografar
este acea persoana care are un drept personal de creanta fara niciun rang de
preferinta in caz de concurs intre creditori,deoarece dreptul sau nu este garantat
prin nicio garantie reala sau personala.).

33.Jus rerum. Antichresis

Antichreza este un termen juridic de sorginte greaca,care semnifica folosinta
reciproca sau fructificarea-inclusiv prin dobanzi-reciproca a unui bun
ipotecat.Stim ca bunul ipotecat ramanea initial, in posesia debitorului ipotecar.
Pentru a evita plata dobanzilor la creditul obtinut de la creditorul ipotecar, cei doi
cocontractanti se puteau intelege in sensul ca proprietarul bunului ipotecat sa-l dea
in posesie creditorului sau,astfel incat sa se opereze o compensatie conventionala
intre dobanzile datorate de debitor si fructele produse de bunul ipotecat culese de
creditor. Aceasta figura juridica speciala a fost imprumutata si de dreptul englez
stravechi dupa modelul feudal european, dand nastere la ceea ce mai tarziu vom
intalni sub denumirea de live pledge sau mortgage.

34.Elementele esentiale ale posesiei

Posesia este definita ca fiind o suma de prerogative apreciate in exercitiul lor
concret,de facto,asupra unui res corporis,in nume si interes proprii,fie ca titularul
acestui exercitiu factic este sau nu proprietar al bunului.
Elementele esentiale ale posesiei sunt: Corpus,Animus,Titulus(causa juridica).
Corpus sau elementul material al posesiunii nu reprezinta,bunul posedat in
materialitatea,obiectivitatea sa.Sensul cristalizat al corpus-ului se rezuma la
aprehensiunea factuala,disponibilitatea de fapt exercitate asupra bunului care facea
obiectul posesiei.Un bun era suficient,sa se fi aflat la dispozitia unei persoane,chiar
daca bunul era plasat la distanta de posesor,in conformitate cu intentia si interesele
sale pentru ca ea sa reclame detinerea elementului material(corpus) al posesiei.
Animus este al doilea element structural al posesie,cel
volitional,intentional,subiectiv.Animus dominantis reprezinta simpla intentie de a
poseda bunul pentru sine sub aparenta proprietatii.Astfel spus,elementul volitional
vizeaza adoptarea unui comportament de veritabil stapan al bunului si o dorinta
vizibil exprimata de pastrare a bunului ca si cum i-ar apartine de jure posesorului.

Titulus-in dreptul roman a fost enuntat un principiu juridic in legatura cu cauzele

legale: Nimeni nu poate,din initiativa individuala,sa schimbe in propriul sau profit
cauza legala in virtutea careia a dobandit posesiunea.
Cauzele sau titlurile dobandirii posesiunii pot fi: cauze juste,legale,adica acele titluri
reputate ca fiind legitime si cauze nelegale,injuste,reputate ca fiind
inacceptabile.Cauzele posesiunii nu puteau fi schimbate decat pe fundamente
conventionale,contractuale,dupa consumarea actelor de aprehensiune sau de
dobandire.O persoana poate deveni posesor prin ocupatio res derelictae(luarea sub
stapanire a unui bun abandonat),fie printr-un mod derivat conventional sau
neconventional a unui bun alienat.In aceasta perspectiva,cauza sau titlul se va
confunda cu actul de aprehensiune sau de transfer al proprietatii.

35. Clasificarea posesiei dup criteriul originii ei i al celor trei subcriterii: a)

caracterul aprehendrii corpus-ului, b) al izvorului formal al titlului ei i c) al
credinei subiective a posesorului n proprietatea sa
Criteriul originii posesiei
Subcriteriul caracterului perceperii corpus-ului
a.Posesiunea justa-o posesiune justa este aceea care se intemeiaza pe o origine,pe
o percepere justa,calitatea posesiei de a fi opozabila tuturor,erga omnes,inclusiv
nudului-proprietar.O posesiune este justa daca nu sufera de vicii ale dobandirii
ei,precum violenta,clandestinitatea sau precaritatea.
b.Posesiunea injusta
O posesiune vicioasa este o posesiune al carei moment de originare,de intemeiere
ar fi alterat de viciul ce ar insoti perceperea bunului sub aspectul de corpus.Viciile
posesiei sunt urmatoarele: vis(violenta) sau recurgerea la forta fizica sau psihica in
vederea dobandirii unui bun in posesie; clam(clandestinitatea) sau disimularea
exercitarii prerogativelor reale pentru ca in timp sa fie urmarita dobandirea unui bun
in posesie; precario(precariul,precaritatea) in sens larg,detinerea unui bun
apartinand unei terte persoane drept consecinta a unui acord incheiat cu respectiva
persoana sau in virtutea unei abilitati judiciare,in sens restrans,detinerea unui bun
apartinand unei terte persoane pe baza unei intelegeri cu aceasta din urma in care
sa fie precizata obligatia detentorului precar.
B)Subcriteriul izvorului formal al titlului posesiunii
a.Possesio cum titulus de jus civile(jus Quiritium)
Posesorul care detine un just titlu al posesiei sale isi extrage argumentele de text in
vederea protejarii dreptului sau real din normele legale.Posesorii cu just titlu sunt

urmatorii: possesor pro emptore(din contractul de vanzare-cumparare),possesor pro

herede(din succesiunea legala),possesor pro donato(din contractul de
donatie),possesor pro dote(din raporturile dotale din cadrul casatoriei),possesor pro
derelicto(din ocupatiunea unui bun abandonat).
b.Possesio cum titulus de jus praetorium(jus honorarium)
Posesiunea justa de drept pretorian este o posesiune a carei cauza legala nu se
regaseste in normele dreptului quiritar,ci in acelea edictale,ale dreptului
honorar,adica este stabilita si autorizata,protejata prin intermediul unui edict al
magistratului judiciar.
C)Subcriteriul credintei subiective a posesorului in proprietatea sa
a.Posesiunea de buna-credinta(bona fides)
Bona fides possesio este cea intemeiata pe credinta sincera a posesorului ca el este
in mod real titularul dreptului pretins si ca atare,poate sa-l exercite nestigherit
asupra bunului posedat.Posesorul de buna-credinta este onest atunci cand ignora
lipsa unui fundament real al creantei sale.Spre deosebire de proprietarul de reacredinta,cel de buna credinta poate culege fructele bunului frugifer intr-o mult mai
larga masura si poate invoca prescriptia achizitiva instantanee sau in termene
scurte.
b.Posesiunea de rea-credinta(male fidem)
Male fidem possesio reprezinta acea posesiune exercitata inca din momentul
originarii sale de catre acela care are credinta subiectiva ca nu poate fi titularul
dreptului pe care pretinde a-l exercita asupra unui bun.Acesta nu mai poate invoca
protejarea posesiunii sale in caz de revendicare a bunului de catre persoana
indreptatita.Culegerea fructelor bunului frugifer se putea realiza in conditii mult mai
severe iar prescriptia achizitiva putea fi invocata dupa scurgerea unor intervale de
timp mai lungi,sau extrem de lungi in privinta bunurilor imobile.

36.Clasificarea posesiei dupa criteriul efectelor ei

a.Possessio ad usucapionem
Possessio ad usucapionem a mai fost denumita si dominium bonitarium,proprietate
bonitara nascuta din posesie asupra unor bunuri in conditiile legii.Conditiile sunt:
existenta unei posesiuni juste(intemeiata pe o justa causa);justul tilu sa fie unul
sanctionat prevazut de jus civile si sa fie dobandit in afara viciilor care ar altera
elementul animus al posesiunii;posesorul sa fi fost de buna-credinta in momentul
achizitionarii,dobandirii bunului.
b.Possessio naturalis sive corporalis

Posesiunea naturala reprezinta o suma de forme ale detentiunii

precare.Respectivele detentiuni precare se nasc din raporturi juridice
obligationale,de creanta si vizeaza executarea obligatiilor pe care acestea le
presupun.Precaristi pot fi: creditorii gajisti,locatarii si comodatarii,uzufructuarii si
emfitiotii.
c.Possessio ad interdicta
Aceasta a fost contopita cu posesiunea naturala,deoarece era in substanta sa o
vaga detentiune asupra unui bun protejata temporar de interdictele posesorii
conservatorii,fie ca detentiunea provenea sau nu dintr-un act viciat de
aprehensiune.

37. Clasificarea posesiei dup criteriul obiectului juridic al ei

a.Possessio corporis(possessio stricto sensu)
Pentru jurisconsultii romani nu era posibila decat asupra determinatelor res
corporales sa fie exercitate operatiuni juridice aferente posesiunii
precum:traditio,usucapio,praescriptio longi temporis,praescriptio longissimi
temporis,servitutes praediales rusticae constitutur.
b.Possessio incorporales(quasi-possessio)
Inca din perioada principatului se poate observa o schimbare de atitudine a
jurisconsultilor fata de posibilitatea recunoasterii posesiunii drepturilor.Observam
recunoasterea efectelor juridice atrase de exercitiul indelungat al unor drepturi de
catre persoane care in mod natural nu si le-ar putea aroga: scalvii in raport cu
possessio libertatis,peregrinii in raport cu status civitatis,libertii in raport cu
possessio ingenuitatis.Protectia interdictala fundamentata pe doctrina posesiunii
drepturilor a cuprins si categoria titularilor prezumtivi ai drepturilor reale asupra
bunurilor altor persoane precum: titularii servitutilor prediale rurale,titularii
superficiei ai dreptului de a construi pe terenurile altora sau cu materiale de
constructie apartinand altora,titularii prezumtivi ai uzufructului.

38. Dobndirea posesiunii prin propriile acte sau fapte ale posesorului
Si in cazul dobandirii personale si in acela prin intermediari este necesar a fi
obtinute ambele elemente ale posesiunii: animus et corpus.
a.Dobandirea elementului subiectiv(animus)
Doar cel care are un interes legitim poate face proba contrara.Lucrurile se
complica,atunci cand posesorul real al bunului nu mai detine elementul animus sau

nici nu l-a detinut vreodata si in acelasi timp un tert il are si il tine in numele si in
locul posesorului real,iar intre cei doi se iveste un conflict de interese pe seama
bunului.In cazul in care intre adevaratul posesor si detentorul precar s-ar fi incheiat
un contract,actul respectiv va tine loc de titlu.
b.Dobandirea elementului corpus
Alaturi de animus,corpus trebuie transmis sau dobandit.In epoca
clasica,transmiterea corpus-ului posesiunii s-a juridicizat.In caz de ocupatiune a unui
teren fara stapan,era suficienta ingradirea acestuia,marcarea limitelor si inceprea
lucrarilor de imbunatatiri funciare.In caz de traditiune,pe langa intelegerea propriuzisa era necesara si existenta unui act simbolic,ex predarea cheilor de la villa
rustica vanduta etc.In ceea ce priveste bunurile mobile,pt valida transmitere a
corpus-ului a devenit suficient controlul material asupra bunurilor transmise pe care
accipiens il capata de la tradens in urma intelegerii lor.

39. Dobndirea posesiei printr-un intermediar

Tertul reprezentant al posesorului nu putea satisface decat exigenta dobandirii
bunului,provoca doar transferul corpus-ului de la tradens la accipiens.El nu putea
invoca nasterea unei vonte proprii de insusire pentru sine in nume de proprietar a
bunului.
Animus possidendi ramanea,de principiu, la adevaratul posesor si nu la
reprezentantul lui.In cazul contractului de mandat,mandantul este acela care are
animus possidendi anterior dobandirii corpus-ului si nu mandatarul lui.In caz de
gestiune de afaceri se prezuma ca dobanditorul este acela care are animus
possidendi si nu gestionarul sau administratorul afacerii sale.Pe cale de
exceptie,persoanele juridice de ordin administrativ puteau dobandi posesiuni in
absenta elementului animus.

40. ncetarea raporturilor posesorii

In epoca clasica pierderea posesiunii se putea intampla in mai multe cazuri:
a.In urma abandonarii bunurilor de catre posesorii acestora;
b.Datorita imposibilitatii de facto de a exercita prerogativele posesiunii
civile,regulare(in urma absentei,disparitiei,exilului);
c.Prin delasarea de elementul animus,de intentia de a poseda util,in nume si interes
proprii;

d.Drept consecinta a manifestarii unei indolente sau neglijente evidente si

prelungite in cazul in care un tert uzurpator a luat sub stapanire vicioasa bunul unui
posesor regular,fapt ce ne apare ca reprezentand o sanctiune indirecta pt
nepasarea sau indolenta posesorului real in raport cu ezurpatorul posesiunii.

41.Sanctiunea juridica a posesiunii

Interdictele constituiau masuri,alegatii de circumstanta.
Din punctul de vedere al calitatii obiectului material al posesiunii,interdictele
vizeaza:bunurile sacre sau religioase(res sacrae,res religiosae) si bunurile laice(res
privatae).Din prima categorie a interdictelor sacre,interdictul de mortuo inferendo
urmarea sa faciliteze inhumarea linistita sau deshumarea unui defunct intr-un
anumit loc,spatiul respectiv fiind considerat res religiosae.Interdictele referitoare la
bunurile laice,private se subdivid in: interdicte de utilitate publica,interdicte de
utilitate personala,in raport cu patrimoniul familial.
Interdictele posesorii sunt subdivizate in trei categorii:interdicte retinendae
possessionis causa(care tind sa mentina o posesiune deja dobandita si
nepierduta,dar amenintata cu pierderea),interdicte recuperandae possessionis
causa(date pentru redobandirea unei posesiuni pierdute),interdicte adipiscendae
possessionis causa(de natura a determina dobandirea unei posesiuni in prezenta
unui just titlu neonorat).
a.Interdicte retinendae possessionis causa
Interdictele posesorii retinendae se subdivid in: interdicte uti possidetis,relative la
bunurile imobile si interdictele utrubi,relative la bunurile mobile.Interdictele uti
possidetis puteau fi invocate doar daca bunul ce facea obiectul posesiunii nu a fost
dobandit de la adversarul din proces in urmatoarele conditii: prin acte de
violenta,prin clandestinitate,printr-o detentiune precare.Interdictul utrubi,referitor la
sclavi si alte bunuri mobile,dadea castig de cauza aceluia care a stapanit in cursul
anului precedent edictului pretorian o perioada mai mare de timp bunul respectiv.
b.Interdictele recuperandae possessionis causa
Interdictele pentru redobandirea posessiunii se impart in: interdictul de vi cottidiana
causa(doabandirea posesiunii prin violente obisnuite),care putea fi invocat cu
conditia sa nu fi trecut un an si titularul lui sa nu fie la randul sau,culpabil de
dobandirea posesiunii prin violenta,clandestinitate si precariu;interdictul de precario
causa care are in vedere cu titlu de exemplu,dobandirea bunului de catre cel
imprumutat in calitate de detentor precar si care ,refuzand restituirea bunului
imprumutat,il uzurpa in drept pe imprumutator;interdictul de clandestina
possesione causa,creat impotriva aceluia care in mod clandestin,si-a insusit un bun
al altuia.

c.Interdictele adipiscendae possessionis causa-aceste interdicte sau interdicte

atributive tind a facilita dobandirea posesiunii dupa obtinerea de catre titularii lor a
unui just titlu.

42.Deosebiri si asemanari intre posesiune si proprietate

a.Deosebiri:
-dreptul de proprietate poate fi dobandit de catre o persoana in virtutea capacitatii
de folosinta,pe cand posesiunea nu poate fi dobandita decat de o persoana
capabila;
-legea romana a recunoscut si garantat doar proprietarului valabilitatea deplina a
actelor juridice incheiate,consecinta ce decurge din conceptia dupa care doar
proprietate este un drept,posesia nefiind decat exercitiul unor puteri factuale ;
-pe planul continuarii,de catre succesori,exercitarii atributelor specifice
posesiunii,este demn de remarcat faptul ca acestia trebuie sa efectueze o
aprehensiune,o luare in stapanire efectiva diferita de aceea a antecesorilor lor,pe
cand transmiterea mortis causa a proprietatii nu presupunea astfel de acte noi de
aprehensiune.
b.Asemanari:
-posesiunea si proprietatea presupuneau in calitate de obiect juridic,bunuri
corporale sau bunuri materiale,sensibile,deoarece bunurile insesizabile,incorporale
nu sunt susceptibile de aprehensiune.
-bunurile care faceau obiectul posesiunii si al proprietatii trebuiau sa fie
invariabil,bunurile susceptibile de apropriere,de aprehensiune,fie ca faceau parte
din categoria celor deja apropriate,fie din categoria bunurilor fara stapan dar
insusibile.
-proprietarul poate fi si posesor,dupa cum si reciproca este adevarata.
43. Jura obligationum. Gaius, Julius Paulus, Justinian i concepiile lor n planul
definiional al obligaiei
Obligatiile fac parte integranta din jus rerum.Rostul unei obligatii este tocmai acela
de a produce o modificare in structura patrimoniului unei persoane,indiferent care iar fi sensul(pozitiv sau negativ).In viziunea lui Gaius,obligatiile se nasc din raporturi
personale,raporturi care au drept obiect anumite prestatiuni.Deci obiectul obligatiei
se defineste prin notiunile de dare si facere,pe cand praestare include
universalitatea actiunilor omenesti.Jurisconsultul epocii clasice Julius Paulus afirma
ca Substanta obligatiei nu consta in ceea ce ne da proprietarul unui bun corporal
sau in ceea ce ne face titularul unei servituti,ci in ceea ce constrange un tert:sa ne

dea,sa ne faca,sa ne execute ceva.Justinian a definit obligatia ca fiind legatura

juridica in virtutea careia suntem constransi sa predam un lucru conform dreptului
cetatii noastre.
44. Jura obligationum. Comentarii i analize pe seama noiunii de obligaie
Printr-o sinteza a literaturii romaniste vom concede ca obligatia este o legatura
juridica intre persoane determinate sau determinabile,legatura in virtutea careia
una dintre ele,in calitate de subiect pasiv(reus debendi) trebuie sa execute in
favoarea alteia,in calitatea acesteia din urma de subiect activ(reus credendi) o
prestatie oarecare,determinata,constand in dare,facere,non facere,praestare.In
cadrul raporturilor sinalagmatice ce implica parti care isi datoreaza reciproc
prestatiuni au astfel duble calitati: de creditor-debitor si de debitorcreditor.Drepturile reale proriu-zise pot fi universal opozabile(erga omnes),dar
drepturile nascute din raporturile obligationale sunt intotdeauna relative(pot fi
opuse doar partilor raporturilor respective si in mod exceptional,unor terte persoane
determinate).Daca dintr-un raport de creanta creditorul poate sa-i pretinda doar
debitorului sau sa-i respecte un anumit drept,dintr-un raport real propriuzis,proprietarul poate pretinde aceasta tuturor(erga omnes).

45. Jura obligationum. Subiectele obligaiilor

Orice raport obligational are doua subiecte: reus credendi(creditorul,subiectul activ)
si reus debendi(debitorul,subiectul pasiv).
Notiunea de creditor a aparut tardiv,fiind preferata notiunea de parte in proces.In
virtutea unei legaturi juridice,o persoana(creditorul) ii poate cere unei alte
persoane(debitorul) sa execute o anumita prestatie.Creditorul este subiectul activ
pentru ca,in caz de neexecutare a obligatiei sau de executare necorespunzatoare,el
poate sa ceara prin actiune obligarea debitorului pe cale judiciara la executare.
Reus debendi,in vechiul limbaj juridic roman semnifica parte din proces care
datoreaza ceva reclamantului datorita unei legaturi juridice ce s-a format intre ei si
care era de natura a-l constrange sa efectueze ceva in folosul
reclamantului.Debitorul este legat de creditorul sau,este dependent de el.El este
pasiv doar pe planul raportului procesual,judiciar,unde el poate adopta o pozitie de
asteptare,intrucat creditorului ii revine obligatia procesuala de a dovedi
veridicitatea pretentiilor sale.

46. Obligatio elementorum. Juris vinculum

Juris vinculum este legatura juridica ce sugereaza existenta unui raport juridic de
putere intre creditor si debitor.Legatura nu este una de facto,ci una de

jure.Debitorul intra sub puterea creditorului conform dreptului cetatii si nu datorita

vreunei manifestari unilaterale de vointa a creditorului.Un act incheiat intre doua
persoane nu poate nici profita si nici dauna unui tert absent.Din aceasta conceptie
s-a nascut principiul relativitatii raportului juridic obligational: Conventiile nu au
efect decat intre partile contractante.

47. Obligatio elementorum. Jus in personam, voluntas sive libertas i consensus

Jus in personam presupune ca obligatia da nastere la drepturi care depind,in
exercitarea lor de vointa creditorului.Debitorul poate sa execute obligatia si pe cale
de consecinta sa se elibereze,dupa cum neexecutand-o,ramane la dispozitia
suverana a creditorului sau.Creditorul poate alege urmatoarele forme de executare:
in epoca veche il putea ucide pe debitor,apoi il putea aservi,transforma in servus; in
epoca Legii celor 12 table putea sa il instraineze ca sclav,vanzandu-l trans Tiberium;
in epoca clasica,ar fi putut obtine pe cale judiciara dublul valorii creantei sale,pt ca
mult mai tarziu sa apara inchisorile datornicilor.
Voluntas sive libertas presupune ca obligatiile se nasc pe un teren al libertatii,al
autonomiei de vointa.Indiferent care ar fi izvorul acestora,raporturile de obligatie au
presupus in momentul legarii partilor exprimarea libera a vointei lor.Partile sunt
libere sa incheie un contract suportand riscul insolvabilitatii,sunt libere sa nu
execute obligatiile contractuale sau riscul suportarii formelor de executare
silita,sunt libere sa modifice in substanta lor elementele raporturilor obligationale
nascute deja,fara a abandona cadrul drepturilor de creanta.
Consensului i s-a recunoscut doar sensul benefic.Nu poate exista in viziunea
jurisprudentilor romani si a civilistilor moderni,un consensus maleficium,un
consimtamant producator de efecte daunatoare.Prin efectul acordului de vointe
intre partile raportului juridic obligational se naste o veritabila lege care se
impune respectivelor parti de la sine si care,pt eventualul judecator chemat sa
solutioneze litigiul,are valoare de reper juridic fundamental.Legea partilor
presupune ca conventiile legal facute au putere de lege intre partile
contractante.Ele se pot reva prin consimtamantul mutual sau din cauze autorizate
de lege.Inca din dreptul lui Justinian,principiul consensualismului alaturi de acela al
autonomiei de vointa,s-a constituit intr-un veritabil corolar al materiei obligationale.

48. Obligatio elementorum. Dies (tempus) i praetio aestimabilis

Dies- elementul timp este esential intr-un raport juridic obligational.Nu exista
obligatii perpetue,precum dreptul de proprietate sau care sa depaseasca limita
existentei viagere.Orice debitor urmareste a se elibera de legatura sa juridica si a se
vedea stinsa obligatia,indiferent care ar fi modalitatile executive :plata,novatiunea

de debitor,novatiunea prin schimbare de creditor,prin schimbare de bun.Nu

intotdeauna partile stabileau un termen rezonabil pt executarea obligatiilor sau
chiar daca o faceau nu-l respectau cu strictete;ca atare legiuitorul roman a trebuit
sa intervina si a limitat dreptul la actiune a creditorului cu ajutorul prescriptiei
extinctive.
Praetio aestimabilis este un element substantial,fundamental al oricarei obligatii
reprezentand evaluarea pecuniara,baneasca a prestatiunilor debitorului,sau altfel
spus contravaloarea prestatiunilor lui.In definitiile dreptului civil modern intalnim
ideea de pret estimabil al obligatiei,fie sub aspectul valorii obiectului juridic al
obligatiei,fie sub acela al consecintelor pecuniare pe care le atrage nerespectarea
obligatiei.Pe acest teren a putut fi dezvoltate ideea daunelor morale,a daunelor
cominatorii.Contractele unilaterale(donatiile,sponsorizarile,actele filantropice) in
care interesul este moral,afectiv sunt prin definitie non aestimabilis praetio.Pretul
estimabil sau evaluabil in bani al obligatiei poate reprezenta faptul dispensarii
creditorului de o noua cheltuiala,de o investitie,ceea ce inseamna o compensatie
indirecta.

49. Obiectul juridic al obligatiei. Dare

Gaius si Domitius Ulpianus ne descriu obiectul juridic dare (a da,a transfera,a preda)
al obligatiei ca fiind un transfer al dreptului de proprietate.Acelasi Gaius accepta ca
obiectul juridic constand in dare al obligatiei poate fi reflectat si in constituirea unui
drept real asupra bunurilor altuia.Este facila de imaginat obligatia de a da prin
punerea la dispozitie de catre o parte(debitorul) a unui bun celeilalte parti
(creditorul)in conformitate cu anumite dispozitii speciale rezultate din acte juridice
precum:dintr-o stipulatie pentru altul,dintr-un contract de imprumut de
consumatie,printr-un fideicomis testamentar.Dare este o obligatie care nu se
confunda cu intelesul comun(de a dona,a darui),sensul latin fiind acela de
transferare a dreptului de proprietate sau a altui drept real asupra unui bun.In
epocile straveche si veche,formalismul juridic exagerat presupunea transmiterea
proprietatii prin acte juridice precum mancipio si in jure cessio.Efectul primordial al
consensualismului este transformarea obligatiei de dare intr-una de tip facere.

50. Obiectul juridic al obligaiei. Facere

A realiza o activitate oarecare in profitul unei parti a raportului obligational si in
virtutea imperativului de executare a obligatiei inseamna a face(facere).Nu orice
activitate inseamna facere.Activitatea respectiva trebuie sa corespunda ratiunii
comune,bunului simt si descrierii ante factum,precizarilor partilor(in caz de
contract).In dreptul roman a fost sanctionat principiul interpretativ al conventiilor in
favoarea debitorului si defavorabil creditorului.Contractul trebuie interpretat in

sensul valabilitatii sale decat in acela al nulitatii lui.Obligatiile asumate de parti sunt
constructii juridice de utilitate sociala,iar daca el,creditorul,nu si-a precizat bine
conditiile si parametrii prestatiei datorate de catre debitor,este greseala lui si prin
urmare va suporta consecinta scontantului facere:Cand este indoiala,conventia se
interpreteaza in favoarea celui ce se obliga.

51. Obiectul juridic al obligaiei. Non facere

O simpla abstentiune,abtinere de la a face ceva(care ar putea sa-i produca un
prejudiciu creditorului) putea constitui un obiect al raporturilor
obligationale.Obligatia de non-facere a avut un dublu inteles: un inteles
particular(acela de a nu face ceva in raport cu creditorul),un inteles
larg(acceptiunea de clauza impusa de creditor de a nu presta ceva debitorul catre
un tert).Non-folosinta dreptului de servitute reprezinta,pe de o parte,o obligatie
conventionala expresa dar si o cauza de stingere voluntara a dreptului real de
servitute.In principiu,obligatiile divizibile sunt acelea de dare,iar cele indivizibile
sunt cele de facere si non facere.

52. Obiectul juridic al obligaiei. Praestare

Praestatio este termenul generic ce reuneste toate cele 3 feluri de obiecte juridice
ale obligatiilor:dare,facere,non-facere.Praestare este legat de sarcina de a efectua
ceva in profitul uneia dintre partile raportului juridic obligational.Praestare avea
sensul de a oferi,a pune la dispozitie,a se ingriji de ceva etc.Cu timpul a dobandit
notiuni precum:a indeplini o datorie,a respecta o promisiune etc.Gaius il opunea
notiunii de dare.In viziunea sa ar putea presta ceva doar un mandatar.Domitius
Ulpianus a rezervat termenul praestare doar contractelor de buna-credinta,pe cand
constractele de drept strict le era recunoscut termenul de facere.Deci praestare a
fost preferat pt desemnarea obiectului juridic de o natura mai complexa decat
facere si non-facere si in orice caz in opozitie cu dare.

53. Efectele obligaiei. Aciunea oblic i aciunea paulian

Actiunea oblica este o suma perfecta a masurilor conservatorii.Exemple de acte
conservatorii ce se pot face prin intermediul actiunii oblice: recuperarea creantelor
debitorului indolent;intentarea actiunilor in nulitate sau in rezolutiune cu privire la
actele juridice ale debitorului cand nu au fost respectate conditiile de valabilitate ale
lor;cererea de anulare a unui testament care ar afecta eventual drepturile
creditorilor succesiunii etc.

Actiunea oblica prin efectele ei,este asemanatoare cu gestiunea de afaceri,intrucat

bunurile conservate pe aceasta cale nu intra decat in momentul executarii obligatiei
in patrimoniul creditorului,deoarece creditorul intervine ca un procurator in rem
suam(in propriul sau interes).
Actiunea pauliana-Spre deosebire de actiunea oblica,cea pauliana avea drept scop
atacarea actelor frauduloase incheiate de catre debitor cu un tert,actiune prin care
se urmarea in mod explicit sau implicit inselarea,fraudarea creditorilor.Actiunea
pauliana era revocatorie,deoarece prin exercitarea ei se urmarea desfiintarea
actelor incheiate in mod fraudulos de catre debitor,dar nu avea valoarea de actiune
independenta,de sine statatoare.In dreptul roman aceasta actiune profita intregului
colectiv de creditori chirografari si nu doar celui care o intenta.Faceau exceptie de la
acest riguros tratament eliberarile frauduloase din sclavie.In celelalte
cauze,fraudarea creditorului putea fi atacata printr-o actiune pauliana;dar nu orice
frauda;doar frauda de persona ad personam(adica acea frauda care producea
consecinte negative fata de terti).Delictul de fraudare a creditorilor era sanctionat
cu o plata pecuniara,printr-o procedura arbitrala.Arbitrul stabilea valoarea bunului
sustras pornind de la estimarile creditorilor.

54. Efectele obligaiei. Sanciunile judiciare i dezdunrile aferente (dauneleinterese)

Sanctiunile judiciare ale obligatiilor constau in dreptul subiectiv recunoscut fiecarui
creditor de a actiona in justitie in vederea executarii prestatiei promise sau datorate
de catre debitor.Fiecarui creditor i se recunostea dreptul de a cere concursul fortei
publice pt punerea in executare silita a sentintei judecatoresti ori a ordinului
magistratului judiciar.Obligatiile erau sanctionate prin actiuni civile(de jus civile) si
prin actiuni pretoriene(de jus honorarium,jus praetorium).Pot exista si obligatii
nesanctionate,cum ar fi obligatiile naturale.Jurisprudentii epocii clasice romane au
caracterizat obligatiile naturale prin 2 fundamentale trasaturi: creditorul nu poate
investi cu sanse de izbanda instanta pe calea unei actiuni civile sau pretoriene pt
efectuarea unei prestatii la plati de catre debitor in virtutea unei obligatii naturale
oarecare;odata facuta prestatia sau plata in afara cadrului
procesual,judiciar,debitorul nu mai poate cere repetitia ei ca fiind nedatorata.
Dezdaunarile aferente
Al treilea important efect al raporturilor obligationale consista in dreptul creditorului
de a obtine dezdaunari aferente,despagubiri,fie datorita neexecutarii obligatiilor
care le reveneau debitorilor,fie datorita executarii lor
necorespunzatoare.Neexecutarea,executarea necorespunzatoare sau intarzierea in
executarea obligatiilor de catre debitori au fost de natura sa atraga,pe langa
obligarea la plata debitorului si obligarea la plati suplimentare,cum ar fi: plata

dublului valoric,dobanzile etc.Aceste dezdaunari sunt diferentiate in functie de:

natura juridica a actelor obligationale,izvoarele lor,normele care le-au sanctionat.

55. Izvoarele obligaiilor. Actele juridice unilaterale

Obligatiile se nasc din fapte juridice si acte juridice.Actul juridic poate fi definit ca
fiind acel act incheiat in scopul obtinerii unor efecte juridice de natura a determina
prin vointa partilor urmatoarele: crearea unor drepturi;modificarea unor drepturi
preexistente;stingerea unor drepturi extinctibile.
Prin actele juridice unilaterale se exprima intotdeauna o singura vointa.Actele
juridice care reprezinta opera unei singure vointe,aceea a dispunatorului,vizeaza
atat raporturile inter vivos,cat si raporturile pentru cauza de moarte.Spre
exemplu:testatorul este acela care dispune pentru cauza de moarte de bunurile
sale;renuntarea la o succesiune;actul de acceptare expresa sau chiar tacita a unei
succesiuni deschise;actul de adaugare a unui codicil la un testament deja facut.

56. Izvoarele obligaiilor. Actele juridice bilaterale

Actul juridic bilateral reprezinta acordul de vointe,concursul de vointe reunite ale
celor doi protagonisti,sau mai multi,dupa caz.Spre exemplu:actul de casatorie;actul
de adoptie;tranzactiile pe seama drepturilor litigioase etc.Actele juridice bilaterale
pot fi perfecte si imperfecte.Aceste acte juridice bilaterale se numesc perfecte
deoarece vointele acordate in cadrul lor sunt perfecte,sunt in acord cu legea
romana.Vointa reala,interna a fiecarei parti,este una exteriorizata,dovedibila si ca
atare perfecta.In cadrul actelor juridice bilaterale imperfecte guverneaza principiul
interpretativ al contractelor,adica acel principiu al interpretarii contractelor mai
degraba in sensul valabilitatii lor decat in acela al invaliditatii.Foarte multe
contracte incheiate de parti fara calificare juridica sunt
incomplete,imperfecte,datorita absentei unor clauze accesorii dar necesare.In
aceste cazuri,in virtutea principiului enuntat,judecatorul roman identifica vointele
reale,interne ale cocontractantilor.

57. Izvoarele obligaiilor. Contractele

Se spune ca trocul ar fi o prima forma de contract si ca acesta si-a avut originea

ideatica in delictul producator de razbunare.Ingenioasele contructii juridice romane
au atras noi dimensiuni ale raporturilor obligationale: ideea de buna credinta(bona
fides) si aceea de echitate(aequitas).Nu toate raporturile juridice obligationale se
bazau pe simpla buna-credinta;cele mai importante au trebuit sa fie
cautionate,astfel au fost asimilate garantiile:garantiile personale(oferite de un tert)
si garantiile reale(oferite de debitor,constand in bunuri sau valori pecuniare).
La finele epocii clasice,clasificarile contractelor devin invariabil
quadripartite:contracte consensuale(prin simplul acord de vointe al
partilor);contracte stravechi si verbale;contracte solemne ce reclamau prezenta
martorilor;contracte reale(presupuneau predarea efectiva,remiterea materiala a
bunului);contracte scrise sau literale.

58. Izvoarele obligaiilor. Delictele

Lex Duodecim Tabularum consacra o diviziune tripartita a obligatiilor dupa criteriul
izvoarelor lor: obligatiile delictuale,obligatiile contractuale nascute din acte formale
incheiate per aes et libram,obligatii contractuale nascute din promisiuni
solemne.Unele delicte erau socotite ca fiind foarte grave,astfel incat atrageau
pedepse corporale(chiar pedeapsa capitala) alaturi de despagubiri datorate victimei
sau familiei ei.Principiul reparatiunii in urma delictului este sanctionat tot in Tabula
a7a a legii:Daca cineva a comis vreo stricaciune cuiva,fara a fi in drept,sa o
repare.In aceeasi lege apar pentru prima oare elementele de diferentiere pe planul
raspunderii in functie de varsta autorului delictului.Puberul putea fi ucis,iar
impuberul obligat la plata dublului valoric si la pedeapsa corporala a bataii cu
nuiele.Cele mai grave delicte(precum uciderea unui om liber,paricidul,inselaciunea
etc) nu erau prevazute cu sanctiuni pecuniare care sa aduca atingere patrimoniului
autorului lor si sa se constituie in despagubiri patrimoniale pt familiile victimelor
sau,unde era cazul,pt victimele insesi.Obligatiile delictuale private sunt despagubite
si mai mult,pe langa repararea prejudiciului cauzat sunt si beneficiarele unor amenzi
substantiale.

59. Izvoarele obligaiilor. Quasi ex contractu

Quasi ex contracu este atunci cand un fapt licit si voluntar da nastere unei obligatii
unilaterale sau chiar a unei obligatii bilaterale.In cadrul quasicontractului,nu un act
juridic sta la baza nasterii obligatiei,ci un fapt,un fapt asimilabil prin lege actului
juridic.Aceasta constructie juridica a presupus 3 esentiale conditii: existenta unui
fapt al unei persoane,un fapt care nu rezulta din consensus; faptul sa fi fost
voluntar,unfapt considerat firesc de catre autorul sau,de parca s-ar fi intemeiat pe

contract; faptul trebuia sa fi fost util si in acord cu normele romane,cu legea,sa fi

fost licit.
Figurile juridice care puteau imbraca aceste trasaturi sunt: negotium
gestio(gestiunea de afaceri ), condictio indebiti (plata nedatorata,plata unei sume
de bani cu credinta ca ea ar fi datorata), imbogatirea fara just temei.Sanctiunea
quasicontractelor consta in obligatia remiterii platii sau a avantajelor procurate
licit,dar in afara consimtamantului.Actiunea specifica acestei sanctiuni judiciare este
actio in rem verso.

60. Izvoarele obligaiilor. Quasi ex delicto

Dreptul roman a acceptat ca si faptele neimputabile direct celor responsabili din
punct de vedere juridic pot fi producatoare de obligatii.Este vorba de asa numitele
fapte fara culpa.Romanii nu au parasit terenul culpei;au acceptat ca poate exista si
o culpa oculta,ascunsa si totusi,o culpa care sa aiba o legatura cu un fapt
producator de prejudicii.Unele culpe indirecte nu au fost asimilate celor din cadrul
institutiei raspunderii pt fapta altuia,desi ele sunt culpe non-intentionale.In epoca
clasica,pretorul a trebuit sa inventeze cateva actiuni pt astfel de cauze particulare
de quasidelicte,spre exemplu: actio de positis et suspensis(actiune data impotriva
persoanei care suspenda,din neglijenta,la fereastra apartamentului lucruri grele de
natura a produce daune vreunui trecator oarecare);actio de effusis et
dejectis(actiune data impotriva pers care a aruncat pe fereastra,la intamplare un
lucru pe calea publica si a produs asfel un prejudiciu unui tert.

61. Legea ca izvor de obligaii

Unele obligatii in cadrul institutiilor de drept privat si-au gasit ratiunea de a fi in
lege.Celebrul jurisconsult Julius Paulus atragea atentia ca obligatiile statuate prin
lege nu pot face obiectul tranzactiilor intre particulari,ceea ce inseamna ca legea
devenise izvor de obligatii private.Codul civil roman reproduce prohibitia din codul
din codul civil francez: Nu se poate deroga prin conventii sau dispozitii particulare
la legile care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri. Spre exemplu,pentru
a proba ceea ce am afirmat,amintim obligatia parintilor de a-si dota copiii la

casatorie; obligatia sotului de a conserva dota femeii,si in caz de divort de a restitui

dota sotiei pt ca aceasta sa fie in masura a incheia o alta casatorie; o alta obligatie
legala rezulta din principiul iubirii fata de cei apropriati si care reprezinta datoria
reciproca a lui pater familias si a lui filius de a-si acorda asistenta(alimente si
imbracaminte) in caz de nevoie,chiar dupa ce raporturile paternale in sens juridic se
vor fi stins prin efectele emanciparii.