Dreptul de retentie

Dreptul de retentie ni se prezinta ca un adevarat drept real de garantie imperfect în

virtutea caruia cel ce detine un bun mobil sau imobil al altcuiva, pe care trebuie sa-l restituie,
are dreptul sa tina lucrul respectiv, sa refuse restituirea lui, pâna ce creditorul, titular al bunului
îi va plati sumele de bani pe care le-a cheltuit cu conservarea, întretinerea ori îmbunatatirea
acelui bun.
Dreptul de retentie isi releva eficacitatea pe plan practic. Fara a putea opune celorlalti
creditori chirografari vreo clauza legalä de preferinta, retentorul, desi creditor chirografar, în
virtutea exceptiei izvorâte din dreptul de retentie, este platit înaintea celorlalti, dreptul de
retentie producând, în atare situatie, efecte asemanatoare privilegiului.
Retentia se poate exercita asupra oricarui lucru mobil sau imobil, susceptibil de
detentiune materiala (chiar asupra titlului constatator al dreptului de proprietate).
Dreptul de retentie este un drept real de garantie imperfect, opozabil erga omnes, o
garantie pur pasiva care nu confera atributul de urmarire, indivizibil, constand dintr- o simpla
detentie precara si nu o posesie.
Dreptul de retentie, desi de natura reala, nu confera titularului sau cele doua atribute :
de urmarire de preferinta si nici posibilitatea de a vinde lucrul pentru a fi platit din pretul
obtinut, asa cum o poate face creditorul gajist asupra bunurilor mobile, avand posibulitatea de
realiza creanta fie pe calea darii în plata, sub controlul justitiei, fie pe calea vânzarii lucrului la
licitatie, spre a fi alocata cu preferinta asupra pretului.
Dreptul de preferinta confera titularului sau o simpla detentiune precara, astfel încât
existenta lui nu duce la dobândirea fructelor (aceasta prerogativa apartine proprietarului) afara
de cazul în care prin conventie s-a stabilit astfel si nici la dobândirea prin uzucapiune a
proprietatii lucrului.
Odatä cu achitarea integralä a datoriei înceteazä dreptul la retentie si ia na$ere în sarcin
retentorului obligatia de restituire. Aceasta presupune existenta în sarcina creditorului retentor
obligatiei de conservare a bunului precum si raspunderea sa pentru pieirea sau stricaciunea
lucrull provenita din culpa sa.
Dreptul de retentie se constituie in dreptul pe care o persoana care detine un bun mobil
sau imobil al altcuiva, refuza restituirea acestuia pana la momentul in care acea persoana isi va
executa obligatiile pe care le are fata de cel care detine lucrul si totodata, toate sumele pe care
acesta le-a cheltuit cu pastrarea, imbunatatirea sau intretinerea lucrului.
Pentru a se putea invoca dreptul de retentie este necesar sa existe o legatura intre bunul
retinut si obligatiile neexecutate ale creditorului restituirii. Se poate considera o conexiune :
-atunci cand creanta s-a nascut in legatura cu lucrul
-cand detinerea bunului si creanta corelativa au fost prilejuite de acelasi raport juridic
In practica s-a decis ca, pentru a se invoca dreptul de retentie, bunul trebuie sa fie in
proprietatea exclusiva a debitorului detinatorului.
Cazuri de recunoastere a dreptului de retentie (de exemplu) :
- creditorul gajist refuza restituirea bunului dat in gaj inainte de a fi primit plata creantei
- comostenitorul supus raportului este in drept sa nu restituie imobilul masei succesorale
pana nu I se vor restitui cheltuielile facute cu imobilul

1
 - chiriasul a carui evacuare se solicita, poate invoca dreptul de retentie pana la primirea
despagubirilor pentru cheltuielile facute cu imobilul
- depozitarul care a facut cheltuieli pentru conservarea si infretinerea bunului, il poate
retine pana la momentul in care i se intorc cheltuielile facute cu bunul sau se platesc daunele
pe care le-a suportat datorita depozitului.
Natura juridica a dreptului de retentie :
-este opozabil tuturor creditorilor chirografari si titularului bunului
-este opozabil creditorilor privilegiati si ipotecari ai acelui bun daca dreptul acestora
s-a nascut ulterior intrarii bunului in detentia creditorului retenor
-este opozabil subdobanditorului bunului
-nu confera prerogativa urmaririi bunului in mana altei persoane
- dreptul de retentie inceteaza prin pierderea retentiei si nu mai poate fi castigat
-dreptul de retentie este indivizibil
-confera titularului dreptului de retentie doar o detentie precara deci nu are dreptul la
fructe si nici nu poate invoca uzucapiunea
-nu confera posibilitatea vanzarii bunului pentru a fi platit din pretul obtinut
Invocarea dreptului de retentie
-de regula se invoca pe cale de exceptie in litigii privind restituirea bunului
-alte ori este o exceptie de neindeplinire a contractului
-poate fi invocat pe calea unei contestatii la executare a unei hotarari judecatoresti
privind restituirea ori de cate ori acest drept s-a nascut ulterior pronuntarii hotararii.
Drept de retentie. Configuratie juridica.
În ceea ce priveste dreptul de retentie, trebuie retinut ca acesta este un mijloc specific
de garantare a obligatiilor constând în dreptul creditorului de a refuza sa restituie un bun al
debitorului aflat în detentia sa pâna ce debitorul nu-i plateste tot ce îi datoreaza în legatura cu
acel bun. Cu titlu de exemplu, se bucura de un drept de retentie, potrivit legii, vânzatorul asupra
bunului vândut pâna la plata pretului; depozitarul, asupra lucrului depozitat, pâna la plata
cheltuielilor ocazionate de pastrarea lui; precum locatarul asupra bunului închiriat, pâna la plata
despagubirilor ce-i sunt datorate de proprietar potrivit legii.
Dreptul de retentie nu este un drept real accesoriu, o garantie reala, cum este gajul sau
ipoteca, si nu confera retentorului un drept de preferinta si nici un drept de urmarire, dupa
cum nu confera nici dreptul de a folosi lucrul detinut.
Având în vedere aceasta configuratie juridica a dreptului de retentie, conditia esentiala
invocarii sale este acea ca datoria pe care detinatorul bunului o pretinde de la creditorul
restituirii sä se afle în legatura cu lucrul si sa fie prilejuit de acesta.

Trasaturi caracteristice
Dreptul de retentie,desi de natura reala,nu confera titularului sau cele doua atribute:de
urmarire si de preferinta si nici posibilitatea de a vinde lucrul pentru a fi platit din pretul
obtinut,asa cum o poate face creditorul gajist asupra bunurilor mobile,care isi poate realiza
creanta, fie pe calea darii in plata, sub controlul justitiei, fie pe calea vanzarii lucrului la licitatie,
spre a fi alocata cu preferinta asupra pretului.

2
 Dreptul de preferinta confera titularului sau o simpla detentiune precara,astfel incat
existenta lui nu duce la dobandirea fructelor (aceasta prerogativa apartine proprietarului) afara
de cazul in care prin conventie s-a stabilit astfel si nici la dobandirea prin uzucapiune a
proprietatii lucrului.

Odata cu achitarea integala a datoriei inceteaza dreptul la retentie si ia nastere in sarcina

retentorului obligatia de restituire.Aceasta presupune existenta in sarcina creditorului retentor
a obligatiei de conservare a bunului precum si raspunderea sa pentru pieirea sau stricaciunea
lucrului, provenita din culpa sa.
Culpa este apreciata cu maximum de exigenta,raspunderea operand nu numai pentru
dol si culpa lata ci si pentru culpa levis deoarece dreptul de retentie profita debitorului .
Acordarea dreptului de retentie neoperand un de proprietate,face ca riscul pieirii fortuite a
lucrului sa fie suportat de catre creditorul restituirii lucrului.Desi pieirea lucrului nu face sa
inceteze dreptul de retentie,creanta garantata nu se stinge si nici nu se diminueaza
corespunzator valoarea lucrului pierit.
La randul sau creditorul restituirii lucrului are obligatia de a despagubi pe retentor
pentru toate cheltuielile necesare si utile facute cu conservarea acestuia. Obligatia de restituire
a cheltuielilor depinde de natura acestora: cele necesare vor fi restituie integral,iar cele utile
doar in masura in care au creat un spor de valoare si nu au fost disproportionate in raport de
valoarea lucrului.Proprietarul lucrului,la randul sau trebuie sa despagubeasca pe creditorul
retentor pentru toate daunele cauzate de lucru cu ocazia detinerii acestuia.