1.

Definiţia patrimoniului;
în sens juridic → Noțiunea juridică de patrimoniu desemnează totalitatea drepturilor și obligațiilor cu
conținut economic, aparținând unei persoane fizice sau juridice
în sens economic → totalitatea bunurilor ce constituie averea unei persoane

2. Caracterele juridice ale patrimoniului;

 patrimoniul es o universalitate juridică → o masă de bunuri, de drepturi și obligații legate între ele,
formând un tot unitar
 orice persoană are în mod necesar un patrimoniu
 patrimoniul este unic → fiecare subiect de drept, persoană fizică sau juridică, are un singur patrimoniu
 divizibilitatea patrimoniului → dacă patrimoniul este unic, aceasta nu înseamnă că el este și indivizibil.
Patrimoniul unui subiect de drept poate fi divizibil în mai multe categorii, grupe sau mase de drepturi și
obligații, fiecare dintre acestea având un regim juridic determinat
 patrimoniul este inalienabil (intrasmisibil) → o persoană fizică sau juridică poate transmite unul sau
mai multe drepturi din cuprinsul patrimoniului ei, dar nu însuși patrimoniul

3. Gajul general al creditorilor;

art. 2324 alin(1) → Cel care este obligat personal răspunde cu toate bunurile sale mobile și imobile prezente
și viitoare. Ele servesc drept garanție comună a creditorilor săi
 gajul genral desemnează puterea comună pe care o au creditorii asupra patrimoniului debitorului
 în virtutea funcției de gaj general al creditorilor, patrimoniul constituie singura garanție generală a
tuturor creditorilor titularului
 creditorii pot urmării bunurile ce se află în patrimoniul debitorului pentru realizare creanțelor lor,
fără însă a-l opri să le înstrăineze
Trăsături caracteristice
a) este o garanție generală → are ca obiect întregul patrimoniu al debitorului
b) este o garanție comună → aparține tuturor creditorilor aceluiași debitor
c) debitorul nu este deposedat de bunurile sale → debitorul poate să înstrăineze ( cu excepția situației în
care ele au fost ănscheiate în frauda drepturilor creditorilor)
d) gajul general este o garanție proporțională → creditori egali
e) dreptul de gaj genral nu conferă creditorilor dreptul de urmărire și dreptul de preferință

4. Transmisiunea universală şi cu titlu universal;

Transmisiunea universală → se transmite întregul patrimoniu de la o persoană la altă
Pers. fizică → în cazul transmiterii moștenirii
Pers. juridică → cu prilejul reorganizării prin absorbți, fuziune sau încetarea persoanei juridice
Transmisiunea cu titilu universal → transmitere fracționată a întregului patrimoniu, se transmite o cotă
parte a întregului patrimoniu
 Pers. fizică → are loc numai la deces ( patrimoniul estedobânit pe cote-părți de moștenitori)
Pers. juridică → cu prilejul reorganizării lor prin divizare totală sau parțială

5. Subrogaţia reală cu titlu universal şi subrogaţia reală cu titlu

particular;
Subrogația reală reprezintă înlocuirea unui lucru cu altul, unui bun cu altul
Subrogație personală → când unul dintre subiectele raportului juridic civil obligațional este înlocuit de o
altă persoană
Subrogație reală cu titlu universal → înlocuirea bunurilor în cadrul unui patrimoniu
Subrogație reală cu titlu particular → constă în înlocuirea unui bun individual determinat, cu un alt bun,
privit izolat.

6. Comparaţie între drepturile reale şi drepturile de creanţă;

Ambele : sunt drepturi patrimoniale
izvorăsc din acte sau fapte juridice înțeles stricto sensu

Deosebiri
drepturile reale
drepturile de creanță
 sunt drepturi absolute, fiind opozabile tuturor le corespunde
obligația generală  - sunt drepturi relative, pentru că sunt opozabile
și negativă de abținere, de a nu face nimic care să le aducă atingere
doar subiectului ori subiectelor pasive determinate
 presupune existența unui subiect activ determinat și un subiect pasiv
cărora le revine obligația concretă de a da, a face
nedeterminat
sau de a nu face ceva
 drepturile reale dau naștere spre deosebire de drepturile de creanță,
la două efecte speciale: drept de urmărie și drept de preferință. - atât subiectul activ, creditorul, cât și subiectul
Dreptul de urmărire este posibilitatea recunoscută titularului de a pasiv, debitorul, sunt persoane determinate
urmări bunul la care se referă dreptul său real, în mâinile oricărui s-
- conferă titularului său doar posibilitatea de a
ar găsi în mod nelegitim, în vederea restabilirii situații anterioare.
Dreptul de preferință constă în posibilitatea titularului de a-și realiza pretinde debitorului și numai lui exercitarea
dreptul său de proprietate cu privire la același bun, în raport cu obligațiilor
titularul altor drepturi
- acțiuni personale (prescriptibile)
 sunt apărate prin acțiuni reale, îm principiu imprescriptibile
- sunt nelimitate ca număr (principiul autonomiei
 sunt limitate ca număr, fiind prevăzute de lege explicit și implicit
de voință)

7. Clasificarea drepturilor reale;

A. După natura jurdică a bunurilor
a) drepturi reale mobiliare
b) drepturi reale imobiliare
B. După existența de sine stătătoare
a) Drepturi reale principale → au o existență de sine stătătoare, soarta lor nu depinde de un alt
drept
1. Dreptul de proprietate privată → aparține persoanelor fizice și juridice
 dreptul de uz
 dreptul de uzufruct
 dreptul de abitație
 dreptul de servitute
 dreptul de superficie
 dreptul de garanție
 alte drepturi recunoscute de lege

2. Dreptul de proprietate publică → aparține statului și unităților administrativ teritoriale

 dreptul de administrare
 dreptul de concesiune
 dreptul de folosință
b) Drepturile reale accesorii → nu au o existență de sine stătător, existența lor depinde de cea a
drepturilor garantate
 Dreptul de gaj → drept real constituit în favoarea unui creditor, asupra unor bunuri
mobile determinate ale debitorului
 Dreptul de ipotecă → drept real constituit în favoarea unui creditor asupra unor bunuri
imobile ale debitorului
 Dreptul de retenție → conferă creditorului, care este în același timp debitor al obligației
de restituire sau predare a lucrului, posibilitatea de a reține acel lucru și a refuza
restituirea lui până când debitorul său va executa obligația născută în legătura cu lucrul
respectiv

8. Obligaţiile reale;
Obligațiile reale reprezintă o categorie juridică intermediară între drepturile reale și drepturile de creanță
 constă în anumite îndatoriri, prevăzute expres de lege sau stabilite prin contract, a căror existență este
determinată, de regulă, de faptul stăpânirii unui anumit bun
Sunt de două feluri
1) Obligații propter rem (obligații reale de a face)
 îndatoriri sau sarcini reale care decugdin stăpânirea unor bunuri și obligă numai în legătură cu acele
lucruri
 fiind accesorii ale stăpânirii unui anumit bun, ele se transmit odată cu bunul, fără a fi nevoie de nici o
formalitate specială de transcriere, înscriere sau intabulare
 după izvorul lor sunt de două feluri: - legale și convenționale
 obligații propter rem legale → prevăzute expres de lege (ex: obligația de grănițuire care îl
îndreptățește pe proprietar de a cere ca și vecinul său să contribuie și să suporte cheltuielile de
grănițuire a proprietății lipite de a sa)
  obligații propter rem convenționale → se nasc prin acordul de voință al părților
2) Obligații scriptae in rem (obligații opozabile terților)
 se caracterizează prin aceea că sunt atât de strâns legate de stăpânirea unui bun, încât creditorul nu
poate obține satisfacerea dreptului său decât dacă dobânditorul actual al lucrului va fi obligat să
respecte acest drept, deși nu a participat în niciun fel la încheierea contractului inițial care a condus la
nașterea dreptului creditorului
 este cazul locatarului unui bun pe care locatarul l-a însctrăinat după încheierea contractului de
locațiune (art. 1811 NCC dacă bunul dat în locațiune este înstrăinat, dreptul locataruluieste opozabil
noului dobânditor: dacă imobilul dat în locațiune este înscris în cartea funciară, iar locațiunea a fost
notată în registrul de publicitate imobiliară

9. Noţiunea dreptului de proprietate privată;

Dreptul de proprietate privată este definit ca dreptul persoanelor fizice sau juridice, al statului
sau unităților administrativ-teritoriale asupra bunurilor mobile sau imobile, bunuri asupra cărora
proprietarul exercită atributele dreptului de proprietate în interes propriu, dar în limitele legii
 dreptul real principal care conferă titularului său atributele de posesie, folosință și dispoziție asupra
bunului apropriat în formă privată, atribute care pot fi exercitate în mod absolut, exclusiv și perpetuu,
cu respectarea limitelor materiale și a limitelor juridice .
 Poate fi titular al dreptului de proprietate privată atât o persoană fizică, cât și o persoană juridică,
inclusiv statul.

10. Conţinutul juridic al dreptului de proprietate;

Posesia → atribut al dreptului de proprietate care conferă titularului său posibilitatea de a stăpâni faptic
bunul
Folosința → cuprinde în sens juridic atât utilizarea lucrului cât și culegera fructelor acestuia.
Dispoziția → poate fi materială sau juridică. În virtutea dreptului de dispoziție materială proprietarul poate
să transforme, să modifice, să distrugă sau să consume substanța lucrului. În virtutea dreptului de dispoziție
juridică proprietarul poate să înstrăineze sau să greveze.

11. Caracterele juridice ale dreptului de proprietate;

Dreptul de proprietate este un drept exclusiv și deplin → titularul exercită singur toate atributele dreptului
de proprietate (posesia, folosința și dispoziția)
Dreptul de proprietate este un drept absolut → deoarece este recunoscut titularului său, în raporturile
acestuia cu toți ceilalți, care sunt obligați să nu facă nimic de natură a-l încălca. Este opozabil tuturor, adică
erga omnes, dar limitat în conținutul său
Dreptul de proprietate este inviolabil → nu poate fi încălcat de nimeni
Dreptul de proprietate este perpetuu → este nelimitat în timp și durează atâta vreme cât există bunul, el nu
se pierde prin neuz sau prin moartea titularului
Dreptul de proprietate este transmisibil → poate fi transmis prin acte între vii sau pe calea succesiunii

12. Limite materiale ale dreptului de proprietate privată;

13. Limite legale ale dreptului de proprietate privată stabilite în
cadrul raporturilor de vecinătate;
a) Folosirea apelor
Curgerea firească a apelor
 proprietarul fondului inferior nu poate împiedica în niciun fel curgerea firească a apelor provenite de
pe fondul superior
Curgerea provocată a apelor
 prprietarul fondului inferior nu poate împiedica nici curgerea provocată de proprietarul fondului
superior sau de alte persoane
 cu privire la cheltuielile referitoare la irigații, proprietarul care vrea să folosească pentru irigarea
terenului său apele naturale și artificiale de care poate dispune în mod efectiv, are dreptul ca, pe
cheltuiala sa exclusivă să facă pe terenul riveranului opus lucrările necesare pentru captarea apei
 proprietarul fondului pe care se află un izvor nu poate să-i schimbe cursul dacă prin această schimbare ar
lipsi locuitorii unei localități de apa necesară pentru satisfacerea nevoilor curente
b) Picătura streșinii – orice proprietar este obligat să-și facă streașina casei sale, asatfel încât apele
provenind de la ploi, să nu se scurgă pe fondul proprietarului vecin
c) Distanța și lucrările intermediare cerute pentru anumite construcții, lucrări și plantații
distanța minimă în construcții – orice construcții, lucrări sau plantații se pot face de către proprietar
numai cu respectarea unei distanțe minime de 60 de cm, față de linia de hotar (orice derogare numai prin
acordul părților)
distanța minimă pentru arbori – arborii trebuie sădiți la o distanță de cel puțin 2 m de linia de hotar, cu
excepția acelora mai mici de 2 m , a plantațiilor și a gardurilor vii
d) Vederea asupra proprietății vecinului
 nu este permis să se facă fereastră sau deschidere în zidul comun decât cu acordul proprietarilor
 este obligatorie păstrarea unei distanțe de cel puțin 2 metri între fondul, îngrădit sau neîngrădit,
aparținând proprietarului vecin și fereastra pentru vedere, balconul ori alte asemenea lucrări ce ar fi
orientate către acest fond
 fereastra pentru vedere, balconul ori alte asemenea lucrări neparalele cu linia de hotar spre fondul
învecinat sunt interzise la o distanță mai mică de un metru
 proprietarul are dreptul de a-și deschide, fără limită de distanță, ferestre de lumină dacă sunt astfel
construite încât să împiedice vederea spre proprietatea vecinului
e) Dreptul de trecere
 proprietarul fondului care este lipsit de acces la calea publică are dreptul să i să permită trecerea pe
fondul vecinului său (trecerea trebuie să se facă în condiții de natură să aducă o minimă stânjenire
exercitării dreptului de proprietate asupra fondului ce are acces la calea publică)
 în cazul în care mai multe fonduri vecine au acces la calea publică, trecerea se va face pe fondul
căruia i s-ar aduce cele mai puține prejudicii
 dreptul de trecere este imprescriptibil
f) Alte limite legale
Dreptul de trecere pentru utilități – proprietarul este obligat săpermită trecerea prin fondul său a
rețelelor edilitare ce deservesc fonduri învecinate sau din aceeași zonă, de natura conductelor electrice,
subterane ori aeriene, după caz, precum și a oricăror alte instalații sau materiale cu același scop
Dreptul de trecere pentru efectuarea unor lucrări – proprietarul este obligat să permită folosirea
fondului său pentru efectuarea unor lucrări necesare fondului învecinat, precum și accesul vecinului pe
terenul său pentru tăierea crengilor și culegerea fructelor, în schimbul unei despăgubiri, dacă este cazul
Dreptul de trecere pentru reintrarea în posesie – proprietarul unui fond nu poate împiedica accesul
altuia pentru a redobândi posesia unui bun al său, ajuns întâmplător pe fondul respectiv, dacă a fost
înștiințat în prealabil
Starea de necesitate – în cazul în cazre o persoană a folosit sau a distrus un bun al altuia pentru a se
apăra pe sine ori pe altul de un pericol iminent, proprietarul bunului are dreptul să ceară o despăgubire
echitabilă numai de la cel care a fost salvat

14. Limite judiciare ale dreptului de proprietate privată stabilite în

cadrul raporturilor de vecinătate;
 sunt stabilite de judecători
Art. 630. Depasirea inconvenientelor normale ale vecinatatii.
(1) Dacă proprietarul cauzează, prin exercitarea dreptului său, inconveniente mai mari decât cele
normale în relațiile de vecinătate, instanța de judecată poate, din considerente de echitate, să îl oblige
la despăgubiri în folosul celui vătămat, precum și la restabilirea situației anterioare atunci când acest
lucru este posibil.
(2) În cazul în care prejudiciul cauzat ar fi minor în raport cu necesitatea sau utilitatea desfășurării
activității prejudiciabile de către proprietar, instanța va putea încuviința desfășurarea
acelei activități . Cel prejudiciat va avea însă dreptul la despăgubiri .
(3) Dacă prejudiciul este iminent sau foarte probabil, instanța poate să încuviințeze, pe cale
de ordonanța presedintiala, măsurile necesare pentru prevenirea pagubei.
 15. Limitele convenționale ale dreptului de proprietate privată
stabilite în cadrul raporturilor de vecinătate
 dreptul de proprietate conferă titularului său anumite prerogative, atribute sau puteri - posesia, folosinţa
şi dispoziţia -, pe care acesta le exercită în mod direct şi nemijlocit asupra bunului care formează
obiectul dreptului său, aşa după cum se spune cu deplin temei, fără intervenţia unei alte persoane.
 în exerciţiul atributelor recunoscute titularului dreptului, acesta poate încheia diverse acte juridice care
privesc obiectul material al dreptului său, bunul proprietatea sa
 proprietarul poate consimţi la limitarea dreptului său prin acte juridice, dacă nu încalcă (astfel) ordinea
publică şi bunele moravuri - aceasta înseamnă că proprietarul poate să încheie acte juridice prin care
consimte la limitarea exerciţiului al înseşi atributelor pe care i le conferă dreptul de proprietate.
 proprietarul poate constitui asupra unui bun un drept de uzufruct, cedând uzufructuarului folosința și
posesia bunului, el rămânând cu dispoziția
 prin convenție, proprietarii vecini pot modifica distanțele construcțiilor față de linia de hotar, distanțele
arborilor față de linia de hotar sau deschiderea de ferestre în zidul comun
 cel mai adesea însă problema limitării dreptului de proprietate se pune cu privire la exercitarea
prerogativei dispoziţiei, în special aceea a dispoziţiei juridice. Din acest punct de vedere, în primul rând
proprietarul poate consimţi la constituirea asupra bunului său a unui dezmembrământ al dreptului de
proprietate - dreptul de uzufruct, de uz, de abitaţie, dreptul de superficie ori de servitute → aşadar, în
cazul dezmembrămintelor, ne aflăm, desigur, în prezenţa „limitării” dreptului de proprietate prin voinţa
proprietarului, însă cu consecinţa constituirii unor drepturi reale distincte, cu obiect specific, drepturi
reale ce poartă asupra aceluiaşi bun, coexistând privitor la acesta nuda proprietate şi dezmembrământul
constituit de proprietar prin convenţie sau prin testament.
 O limitare specifică a exerciţiului prerogativei dispoziţiei juridice asupra unui bun o constituie
inalienabilitatea sa, imposibilitatea de a-l înstrăina. Aceasta poate decurge din lege după cum ea poate
rezulta din voinţa proprietarului, fiind vorba, în acest caz, de o inalienabilitate voluntară
Inalienabilitatea voluntară. Clauza de inalienabilitate.
 art. 627 NCC permite includerea în actele juridice translative de proprietate a unei clauze de
inalienabilitate
 prin convenţie ori prin testament se poate interzice înstrăinarea unui bun, însă numai pentru o durată
de cel mult 49 de ani, „dacă există un interes serios şi legitim"
Pentru ca o clauză de inalienabilitate să fie valabilă, este necesară îndeplinirea mai multor condiţii.
1) în primul rând, ea poate fi dispusă numai prin convenţia părţilor ori prin testament, obligaţia de a nu
înstrăina bunul revine dobânditorului acestuia ca efect al contractului încheiat de părţi sau impusă
beneficiarului testamentului prin voinţa unilaterală exprimată de testator (de cuius).
 2) în al doilea rând, pentru validitatea clauzei de inalienabilitate, trebuie justificat „un interes serios şi
legitim"
3) în al treilea rând o clauză de inalienabilitate a unui bun, ea poate fi constituită pe un termen limitat,
ce poate fi de „cel mult 49 de ani”. Acest termen începe să curgă din momentul dobândirii bunului
înstrăinat de către cel către care se face înstrăinarea
 spre a fi opozabilă terţilor, aceasta să fie supusă formalităţilor de publicitate

16. Enumerați subiectele dreptului de proprietate privată

1. Persoanele fizice
2. Persoanele juridice
 de drept privat → societăți comerciale, asociații, fundații, sindicatele, cultele religioase
 de drept public → statul și unitățile administrativ teritoriale

17. Incapacități speciale de a dobândi dreptul de proprietate asupra

terenurilor
Cetățenii străini, apatrizii și persoanele juridice străine pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra
terenurilor, în condițiile limitate prevăzute de art. 44 alin. (2) din Constituție și de Legea nr. 315/2005
art. 5 alin. (1) din Legea nr. 312/2005 → Cetățeanul unui stat membru, apatridul cu domiciliul
într-un stat membru sau în România, precum și persoana juridică constituită în conformitate cu
legislația unui stat membru pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole, pădurilor
și terenurilor forestiere la împlinirea unui termen de 7 ani de la data aderării României la Uniunea
Europeană (2014)
Excepții
 Această regulă nu se aplică fermierilor, care desfășoară activități independente și care pot dobândi
dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole, pădurilor și terenurilor forestiere în aceleași
condiții ca cetățenii români, deci înaintea împlinirii termenului de 7 ani, dacă îndeplinesc
următoarele condiții:
- sunt cetățeni ai statelor membre sau apatrizi, care au domiciliul într-un stat membru și care își
stabilesc reședința în România
- sunt apatrizi cu domiciliul în România
 Cetățeanul unui stat membru nerezident în România, apatridul nerezident în România cu
domiciliul într-un stat membru, precum și persoana juridică nerezidentă, constituită în
conformitate cu legislația unui stat mebru, pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor
pentru reședințe secundare, respectiv sedii secundare, la împlinirea unui termen de 5 ani de la data
aderării României la Uniunea Europeană (2012)
 Cetățenii străini și apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor în
cazul moștenirii testamentare, dar pot dobândi prin moștenire legală (art. 44 alin 2 din Constituție).

18. Cazuri de inalienabilitate legală ale regimului juridic al circulației

imobilelor
- sunt situații atunci când unele bunuri proprietatea privată pot fi scoase temporar din circuitul civil prin lege
sau prin acordul de voință intervenit între proprietarul bunului și o altă persoană
- proprietatea poate fi inalienabilă fie în baza legii, fie în virtutea unei convenții (clauza de inalienabilitate)
Cazuri de inalienabilitate legală
 cerința formei autentice a actelor juridice de dispoziție cu privire la imobile (terenuri și construcții)
 terenul dobândit conform prevederilor art. 19 alin. (1), art. 21 și art. 43 din Legea nr. 18/1991 a fondului
funciar nu poate fi înstrăinat prin acte între vii timp de 10 ani, socotiți de la începutul anului următor celui în
care s-a făcut înscrierea proprietății, sub sancțiunea nulității absolute a actului de înstrăinare și apartamentele
dobândite de chiriași, titulari de contract ai apartamentelor ce nu see restituie în natură foștilor proprietari
sau moștenitorilor acestora, nu pot fi înstrăinate timp de 10 ani de la data cumpărării, conform prevederilor
art. 9 alin. ultim din Legea nr. 112/1995.
 exercitarea dreptului de preempțiune la vânzarea bunurilor mobile și imobile
- dreptul de preempțiune este acel drept cu caracter temporar, stabilit de lege sau prin convenția părților prin
care anumiți titulari, numiți preemptori, au un drept prioritar de cumpărare a unui bun mobil sau imobil
- la vânzarea bunurilor agricole arendașul are un drept de preferință la cumpărare
- la vânzarea terenurilor forestiere au un drept de preferință la cumpărare, în ordine, coproprietarii sau
proprietarii vecini
- statul are drept de preempțiune la cumpărarea de păduri care constituie enclave în fondul forestier
proprietatea publică a statului sau sunt limitrofe acestuia, la preț și în condiții egale
- în cazul locuințelor închiriate, la încheierea unui nou contract, chiriașul are, la condiții egale, drept de
preferință (nu are acest drept atunci când nu și-a executat obligațiile născute în baza închirierii anterioare)

19. Expropierea;
Exproprierea este trecerea forțată în proprietate publică prin hotărâre judecătorească a unor imobile
aflate în proprietate privată cu o dreaptă despăgubire pentru cauză de utilitate publică
art. 44 (3) din Constituție → Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru cauză de utilitate publică,
stabilită potrivit legii cu o dreaptă și prealabilă despăgubire
 exproprierea are ca obiect un bun imobil proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice
 cât privește bunul imobil aflat în proprietatea privată a unei unități administrative teritoriale, el poate
constitui obiect al exproprierii dacă utilitatea publică pentru care aceasta a fost decisă este de interes
național
  de regulă, acest transfer de proprietate are loc pe baza unui transfer amiabil, iar dacă acesta nu este
posibil, intervine instanța de judecată care va stabili și cuantumul despăgubirilor
Exproprierea se derulează în mai multe etape:
 declararea de utilitate publică a exproprierii
 măsuri pregătitoare exproprierii
 expropriere propriu-zisă cu stabilirea despăgubirilor
 plata despăgubirilor
 dreptul de folosință și retrocedare
Efecte
 imobilul expropriat trece în proprietate publică liber de orice sarcini în baza unei hotărâri
judecătorești definitive și irevocabile
 toate celelalte drepturi reale (uz, uzufruct, abitație, superficie, concesionare) se stinge prin efectul
exproprierii, titularii acestui drept având dreptul la despăgunire

20. Proprietatea rezolubilă;

 există atunci când transferul dreptului s-a făcut printr-un act juridic afectat de o condiție rezolutorie
 bunul care face obiect al înstrăinării este considerat că aparține la doi proprietari:
 Înstrăinătorul are un drept de proprietate supus unei condiții suspensive (proprietar
actual și provizoriu)
 Dobânditorul are un drept de propritate supus unei condiții rezolutorii (are
posibilitatea de a deveni proprietarul aceluiași lucru dacă se realizează condiția
suspensivă)
Proprietatea rezolubilă poate rezulta din:
a) Convenția părților → ex.: o persoană vinde alteia un bun, sub condiția că dacă I se va naște un
copil, acel bun să se întoarcă în patrimoniul său, sau al moștenitorilor
b) Din lege
 Donațiile dintre soți sunt revocabile numai în timpul căsătoriei, făcând astfel incertă
existența dreptului de proprietate al soțului donatar
 promisiunea de donație se revocă de drept dacă anterior executării sale se ivește unul
dintre cazurile de revocare pentru ingratitudine prevăzute de lege (ex. dacă donatarul a
atentat la viața donatorului, dacă donatarul se face vinovat de fapte penale, cruzimi sau
injurii grave față de donator).
Efecte
1. condiția rezolutorie este pendente → Dobânditorul este proprietar sub condiție rezolutorie, putând
exercita asupra bunului toate drepturile unui proprietar pu și simplu. Transmițătorul este proprietar
sub condiție suspensivă, poate face asupra bunului acte de folosință și acte de administrare.
 2. condiția s-a realizat → efectele se produc retroactiv: dreptul dobânditorului dispare iar înstrăinătorl
este considerat proprietar pur și simplu din momentul încheierii actului juridic.
3. condiția nu s-a realizat → dreptul proprietarului sub condiție rezolutorie se consolidează, devine
definitiv, iar alienatorul pierde orice drept asupra bunului.

21. Proprietatea anulabilă;

 există atunci când transferul dreptului de proprietate de la o persoană la altă s-a făcut printr-un act

juridic lovit de nulitate relativă

 acțiunea pentru anulare de către instanța de judecată a actului este prescriptibilă în termenul fixat de
lege, adică termenul de 3 ani, prevăzut de noul cod civil.
Efecte
1. Dacă actul nul este confirmat de cel îndreptățit la acțiunea în anulare, se consolidează dreptul,
fără ca ulterior să mai poată reveni sau să opună motivul de nulitate unei eventuale executări
silite
2. Al doilea efect se produce în ipoteza în care se invocă motivul de nulitate și se anulează titlul
proprietății anulabile
 există asemănări între efectele proprietății rezolubile și ale celei anulabile, ambele produc efecte
retroactive

22. Coproprietatea comună pe cote-părţi obişnuită;

NCC → Fiecare proprietar este titularul exclusiv al unei cote-părți din dreptul de proprietate și poate
dispunde în mod liber de aceasta
 proprietatea comună este temporară și poate înceta prin : partajul bunului, cumpărarea sau moștenirea de
către celălalt coproprietar a tuturor cotelor-părți ideale
 coproprietate obișnuită apare când în urma defunctului vin la succesiune mai mulți moștenitori și fiecare
dintre ei are câte o cotă-parte ideală din masa de bunuri succesorale
 coproprietate obișnuită mai poate apărea dintr-un act juridic când mai multe persoane dobândesc un bun
comun

 încetarea coproprietății prin partaj poate fi cerută oricând de către copărtași

Drepturile copărtaților
a. copărtașul are un drept exclusiv asupra unei părți determinate din bun, privit în materialitatea sa
b. fiecare copărtaș are un drept exclusiv numai asupra unei cote părți ideale, matematice din drept
 nici un fel de act nu poate fi încheiat cu privire la bun în materialitatea sa, fără acordul unanim al
copărtașilor
 coproprietarii pot încheie un partaj de folosință
 dacă doar unul dintre coproprietari folosește bunul, cu acordul celorlalți, atunci ăi va despăgubi pe aceștia
 dispoziția materială asupra întregului bun se poate exercita doar cu acordul tuturoro coproprietarilor oricare
coproprietar poate înstrăina și greva cota-parte ce i se cuvine din bun, fără consimțământul celorlalți
(cumpărătorul va devine coproprietar)
Obligațiile coproprietarilor
 fiecare coproprietar este obligat, proporțional cu cota de proprietate, să contribuie la suportarea cheltuielilor
de conservare și administrare a bunului
Încetarea coproprietății obișnuite
 prin uzucapiune
 exproprierea bunului pentru cauză de utilitate publică
 pierirea sau distrugerea bunului prin voința titularului sau datorită forței majore
 partajul sau împărțeala
 prin înstrăinarea către un terț

23. Partajul;
Este operațiunea juridică prin care încetează starea de coproprietate în sensul că bunul sau bunurile
stăpânite pe cote-părți sunt împărțite materialmente între copărtași, fiecare devenind proprietar exclusiv
saupra unei părți determinate
 dreptul de a cere ieșire din indiviziune este imprescriptibil
a) Partaj convențional → acordul tuturor copărtașilor
condiții: toți coproprietari să fie prezenți cu ocazia efectuării partajului; toți copărtași să aibă
capacitate de exercițiu deplină
b) Partaj judiciar → intervine când nu s-a putut realiza partajul voluntar (neînțelegerea
coindivizarilor)
 partajarea în natură → formarea de loturi egale cu numărul coproprietarilor
 atribuirea bunului → către unul dintre coproprietari, ceilalți primind echivalentul
bănesc
 vânzarea bunului și împărțirea echivalentului bănesc atunci când niciunul dintre
coproprietari nu dorește să-l preia în lotul său
Efectele partajului se produc numai după intabularea actului în cartea funciară

24. Coproprietatea pe cote-părţi forţată;

Este acea formă de proprietate comunp pe cote-părți care există și se menține independent de voința

coproprietarilor, deoarece deservește alte bunuri principale.

Cazuri de coproprietate forțată și perpetuă

1. Coproprietatea asupra părților comune din clădirile cu mai multe apartamente
 părți comune: terenul pe care se află clădirea, fundația, curtea interioară, pereții, acoperișul, terasele, scările,
holurile, instalațiile de apă și canalizare, coșurile de fum, alte bunuri care potrivit legii sau voinței părșilor
sunt în folosință comună
2. Coproprietatea asupra despărțiturilor comune: zidul, șanțul sau orice altă despărțitură între două fonduri
sunt prezumate a fi în proprietatea comună a vecinilor
3. Coproprietatea asupra bunurilor considerate ca amintiri de familie: arhivele familiale, corespondența
familiei, decorațiile, armele de colecție, portretele de familie, documentele sau alte bunuri cu semnificație
morală deosebită, tablouri, hârtii de familie.
4. Proprietatea periodică: mai mulți coproprietari exercită succesiv și repetitiv atributul folosinței unui bun, în
intervale de timp determinate, egale sau inegale
Drepturile coproprietarilor
 fiecare poate poseda și folosi bunul
2 limite: → să respecte destinația bunurilor și să nu aducă atingere dreptului egal și reciproc al celorlalți
coproprietari
→fiecare coproprietar poate să dispună de cota sa parte din bunul comun, numai odată cu dreptul
de dispoziție asupra bunului principal
Obligațiile coproprietarilor
 să suporte proporțional cu partea fiecăruia, toate cheltuielile de întreținere și conservare a bunului
comun
 actele de dispoziție asupra bunului principal trebuie să prevadă și înstrăinarea cotei-părți asupra
bunului aflat în coproprietate fprțată
 coproprietarul nu poate încheia acte separate de înstrăinare asupra bunului aflat în coproprietate
forțată
 coproprietatea forțată va continua să existe pe întreaga durata a existenței imobilului cu mai multe
apartamente → excepție: se poatesolicita partajul voluntar sau judiciar în cazul părților comune,
atunci când aceste părți nu mai sunt destinate folosinței comune (uscătorul, boxele etc.)
Încetarea coproprietății forțate
 când un coproprietar dobândește proprietatea exclusivă a întregului bun
 când piere integral bunul aflat în coproprietate

25. Dreptul de proprietate comună în devălmăşie;

 este o formă a dreptului de proprietate comună
 bunul aparține nedivizat, nefracționat tuturor proprietarilor care îl stăpânesc împreună
 titularii nu cunosc nici întinderea dreptului lor de proprietate, nici cota-parte ce le revine și nici bunurile
ce aparțin fiecăruia în parte, în materialitatea lor
 devălmăși poate rezulta din lege sau în temeiul unui act juridic
 singurul caz de devălmășie legală este comunitatea legală de bunuri a soților → bunurile dobândite de
oricare dintre soți, în timpul căsătoriei, sunt bunuri comune în devălmășie (soții pot alege între regimul
comunității legale, regimul separației de bunuri și regimul comunității convenționale. Dacă soții nu au
ales sau dacă este lovită de nulite convenția matrimonială, se aplică, ca regulă generală regimul
comunității legale)
 devălmășia poate rezulta și în temeiul unui act juridic când două sau mai multe persoane își exprimă
acordul de voință în mod expres, iar bunul dobândit va fi în proprietate devălmașă (concubinaj).
Exercitarea dreptului de proprietate comună în devălmășie
 în principiu are în conținutul său atributele de posesie, folosință și dispoziție
 soții pot să stabilească de comun acord, modul de exercitare a atributelor dreptului de proprietate în
devălmășie
 prezumția mandatului tacit reciproc = atunci când unul dintre soți exercită preoragitevele asupra
bunurilor comune, se presupune că acționează atât în nume propriu, cât și al soțului
 fiecare soț are dreptul de a folosi bunul comun fără consimțământul expres al celuilalt soț
 fiecare soț poate încheia singur a tede conservare, acte de administrare cu privire la oricare dintre
bunurile comune, precum și acte de dobândire a bunurilor comune
 actele de înstrăinare sau de grevare cu drepturi reale and ca obiect bunurile comune nu pot fi
încheiate det cu acordul ambilor soți
Încetarea dreptului de proprietate comună în devălmășie
 proprietatea comună în devălmășie încetează odată cu desfacerea sau încetarea căsătoriei
 dreptul de proprietate devălmașă se transformă într-o proprietate pe cote-părți
 dacă nu se dispune altfel, de regulă ambele cote-părți sunt egale
 împărțirea se va face prin buna învoială (partaj voluntar), iar dacă nu se înțeleg, va hotărî instanța de
judecată (partaj judiciar)
 bunurile atribuite fiecărui soț devin bunuri proprii
 proprietate comună în devălmășie poate înceta și la cererea creditorilor
 în cazul încetării căsătoriei, ca urmare a decesului unuia dintre soți, se naște starea de indiviziune pe
cote-părți între soțul supraviețuitor și moștenitorii soțului decedat
 proprietate devălmașă născut în temeiul unui act juridic poate înceta prin buna învoială tot printr-un
act juridic sau partaj voluntar
Asemănări și deosebiri între proprietate comună pe cote-părți și proprietatea
comună în devălmășie
Asemănări
 există mai mulți proprietari asupra unui bun, nefracționat în materialitatea lui
 proprietarii pot stabili de comun acord asupra atributelor dreptului de proprietate
 coproprietatea încetează prin partaj
Deosebiri
- În cazul proprietății comune pe cote-părți contribuției fiecărui soț la dobândirea
fiecare coproprietar are determinată o cotă- bunurilor comune;
parte ideală, matematică și abstractă; - Exercitarea proprietății comune în
- În cazul proprietății comune pe cote-părți devălmășie este organizată prin lege, fiind
nu are semnificație calitatea copărtașilor instituit mandatul tacit reciproc, cu privire la
( persoane fizice sau juridice) actele de administrare , dar cu limitările
- Coproprietarii pe cote-părți pot înstrăina privind dispoziția bunurilor imobile.
fără acordul celorlalți , cota lor parte;
- Împărțirea bunurilor proprietarilor pe cote-
părți, se face având în vedere cota-parte
predeterminată;
- În cazul coproprietății comune pe cote-
părți obișnuite se aplică regula unanimității
în exercitarea atributelor ;

- În cazul proprietătii comune în devălmășie

nu au determinată o asemenea cotă-parte,
nerecunoscându-se întinderea exactă a
drepturilor fiecăruia;
- În cazul proprietății comune în devălmășie,
are semnificație calitatea de soți a
copărtașilor;
- Proprietarii codevălmași nu pot înstrăina
bunul întrucât nu se cunoaște întinderea
drepturilor lor ( prezumția mandatului tacit
reciproc are reguli mai strânse);
- La împărțirea bunurilor comune în
devălmășie, prezumția de egalitate este
relativă, împărțirea făcându-se după criteriul
 26. Proprietatea periodică;
Mai multe persoane exercită succesiv și repetitiv atributul folosinței unui bun, în intervale de timp
determinate, egale sau inegale
 este un caz particular de coproprietate forțată
 dreptul de proprietate aparține mai multor titular
 are ca obiect bunuri mobile sau imobile
 se naște în temeiul unui act juridic (legat sau o convenție) Ex.: Părțile convin la construirea unei case să
dobândească un drept de proprietate periodică. Părțile convin la cumpărarea unui anumit bun să
dobândească un drept de proprietate periodică asupra acestuia. Părțile convin trasnformarea coproprietății
lor într-o proprietate periodică.
Exercitarea atributelor
a) Posesia → fiecare coproprietar este obligat să facă toate actele de conservare, astfel încât să nu împiedice
exercitarea drepturilor celorlalți coproprietari
b) Folosința → se exercită în mod succesiv, în unități de timp determinate, egale sau inegale. Fiecare titular
poate închiria bunul în intervalul de timp ce îi revine.
c) Dispoziția: materială → nu se poate exercita decât cu acordul tuturor
juridică → poate fi exercitată de fiecare proprietar, dar numai în legătura cu intervalul de timp ce
îi revine din dreptul de proprietate (închiriere, ipotecare etc.). Dacă privește întregul bun este nevoie de
acordul tuturor proprietarilor

Încetare
 dobândirea de către o singurp persoană a tuturor cotelor-părți din dreptul de proprietate periodică
 prin partaj voluntar (partajul judiciar nu este admisibil în cazul proprietății forțate)
 prin urmare dreptul de proprietate periodică se transformă în drept de proprietate pur și simplu

27. Dreptul de proprietate publică Consideraţii generale;

28. Definiţia şi caracterele dreptului de proprietate publică;
Dreptul de proprietate publică este dreptul de proprietate ce aparține statului sau unei unități
administrativ-teritoriale, asupra bunurilor, care prin natura lor sau prin declarația legii, sunt de uz ori de
interes public, cu condiția să fie dobândite prin unul dintre modurile prevăzute de lege și ale cărui
prerogative se exercită în regim de drept public, acesta fiind inalienabil, imprescriptibil și insesizabil.
Caractere:
1. Inalienabil → bunurile sunt scoase din circuitul civil, nu pot fi înstrăinate
2. Imprescriptibil extinctiv → dreptul la acțiune nu se stinge în timp (se poate promova oricând
acțiunea în revendicare)
 3. Imprescriptibil achizitiv → nu poate fi dobândită de terți prin uzucapiune (imobil) sau prin posesia
de bună-credință (mobile).
4. Insesizabil → nu pot fi urmărite de creditori pentru realizarea creanțelor lor și nu pot constitui
garanții asupra bunurilor din domeniul public

29. Subiectele dreptului de proprietate publică;

 art. 135 alin. 3 din Constituţie statuează că: „proprietatea publică aparţine statului şi unităţilor
administrativ- teritoriale”.
 Cu referire la terenurile proprietate publică, art. 4 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, republicată, dispune
că: „domeniul public poate fi de interes naţional, caz în care proprietatea asupra sa, în regim de drept
public, aparţine statului, sau de interes local, caz în care proprietatea, de asemenea în regim de drept
public, aparţine oraşelor, comunelor, municipiilor sau judeţelor”.
 Din aceste texte legale rezultă că titulari ai dreptului de proprietate publică sunt:
a) statul, asupra bunurilor din domeniul public de interes naţional şi,
b) unităţile administrativ-teritoriale– comuna, oraşul, municipiul, judeţul – definite astfel ca având
personalitate juridică pentru bunurile din domeniul public de interes local, aparţinând unităţilor
administrativ-teritoriale ca persoane juridice de drept public sunt titulare ale acestui drept de proprietate. Ele
exercită „posesia, fo1osinţa şi dispoziţia asupra bunurilor care alcătuiesc domeniul public în limitele şi în
condiţiile legii.”

30. Delimitarea domeniului public al statului faţă de domeniul public

de interes local;
1. Domeniul public al statului → este elcătuit din bunurile enumerate din Constituție (bogățiile de
interes public al subsolului, spațiul aerian, apele cu potențial energetic valorificabil, de interes
național, plajele, marea teritorială, resursele naturale etc.
2. Domeniul public al județelor → drumurile județene, imobilele unde își desfășoară activitatea
consiliul județean, biblioteci, muzee, spitale județene, rețele de alimentare cu apă etc.
3. Domeniul public al comunelor, orașelor și municipiilor → drumuri comunale, piețe publice,
târgurile, parcuri publice, lacuri, plaje, rețele de apă, canalizare, termoficare, gaze, imobile unde își
desfășoară activitatea consiliul local și primăria, locuințele sociale, monumentele, bogățiile
subsolului, pădurile, cimitirele etc.

31. Dobândirea dreptului de proprietate publică;

 prin achiziție publică
 prin expropriere pentru cauză de utilitate publică
  prin donație sau legat
 prin convenție cu titlu oneros
 prin transferul unui bun din domeniul privat al statului în domeniul public
 prin alte moduri stabilite de lege (trecerea în proprietatea statului a bunurilor fără stăpân și a celor
abandonate, rechiziția, comoara sau tezaurul, succesiunile vacante, amenzile, impozitele și taxele de
timbru).

32. Exercitarea dreptului de proprietate publică;

În condițiile legii, bunurile proprietate publică pot fi date în administrare sau în folosință și pot fi
concesionate ori închiriate.
1. Dreptul de administrare – aparține regiilor autonome și instituțiilor publice asupra bunurilor proprietate
publică. Este un drept real, inalienabil, insesizabil și imprescriptibil, cu titlu gratuit, asupra unui bun din
domeniul public.
2. Concesionarea bunurilor proprietate publică – drept real principal, inalienabil, insesizabil, imprescriptibil,
cu titlu oneros în favoarea unei persoane fizice sau juridice de drept privat, asupra unui bun din domeniul
public (concedentul transmite pe o perioadă determinată concesionarului dreptul de exploatare a unui bun,
proprietate publică în schimbul unei redevențe)
3. Închirierea bunurilor care fac parte din domeniul public – pot face obiectul unui contract de închiriere, pe
baza aprobării Guvernului sau a organului administrației publice locale, după caz. Contractul de închiriere se
încheie pe bază de licitație.
4. Darea în folosință cu titlu gratuit a bunurilor din domeniul public – dreptul real de folosință este acel
drept real principal, inalienabil, insesizabil și imprescriptibil, cu titlu gratuit în favoarea instituțiilor de
utilitate publică, care conferă titularului său, în mod temporar, atributele de posesie, folosință și dispoziție
(asocoații, fundații cu activități de binefacere etc.)

33. Stingerea dreptului de proprietate publică;

 bunul a pierit pe cale naturală sau prin intervenția omului
 bunul a fost trecut în domeniul privat (se face prin hot. a Guvernului)
 a încetat uzul
 a încetat interesul public

34. Noţiunea şi elementele posesiei;

Posesia este exercitarea în fapt a prerogativelor dreptului de proprietate asupra unui bun de către
persoana care îl stăpânește și care se comportă ca un proprietar.
 este un atribut al dreptului de proprietate.
 Dar simpla detinere materiala a bunului nu este suficienta. De exemplu, vedem o persoana lucrand
constant o suprafata de teren; nu stim insa daca acea persoana poseda terenul ca proprietar, ca un
posesor sub nume de proprietar sau ca un detentor precar (de exemplu, este un arendas). Pentru
 aceasta este necesar sa analizam elementele intrinseci ale posesiei, adica elementele constitutive ale
acesteia: corpus si animus
Elementele
1. Corpus (element material) – stăpânirea materială a bunului (deținere și folosință, păstrare,
culegerea fructelor, reparații, transformări, închiriere, administrare etc.)
2. Animus (elementul psihologic) – intenția celui care posedă de a exercita stăpânirea lucrului
pentru sine

35. Pierderea posesiei;

Posesia încetează dacă unul sau ambele elemente care au dus la constituirea ei dispar
Posesia se pierde prin:
 transformarea sa în detenție precară
 înstrăinarea bunului (dispar ambele elemente)
 abandonarea bunului mobil sau înscrierea în Cartea Funciară a declarației de renunțare la dreptul de
proprietate asupra unui bun imobil (dispar ambele elemente)
 pierirea bunului (de ex. în cazul bunurilor furate sau pierdute) – dispare elementul corpus
 trecerea bunului în proprietatea publică
 înscrierea dreptului de proprietate al comunei, orașului sau municipiului
 deposedare dacă posesorul rămâne lipsit de posesia bunului, mai mult de 1 an

36. Calităţile şi viciile posesiei;

Calitățile posesiei:
Pentru a fi valabilă, pe lângă elementele sale constitutive care semnalează împrejurarea că există, trebuie să
întrunească unele calități.
 sunt necesare pentru producerea efectelor juridice ale posesiei, adică pentru a face ca posesia să fie
utilă
1. continuă
2. netulburată (pașnică)
3. publică

Viciile posesiei:
1. discontinuitatea- este un viciu cu caracter temporar (durează până când actele de stăpânire devin
regulate și normale), este un viciu absolut (poate fi invoct de către orice persoană interesată să
anihileze efectele posesiei. Duce la desființarea posesiei.
2. Violența – este morală și fizică.
3. Clandestinitatea – este viciul publicității posesiei. Posesia trebuie exercitată în văzul tuturor. Este
clandestină dacă se exercită astfel încât nu poate fi cunoscută. Este un viciu relativ (poate fi invocat
 numai de către cel față de care posesia a fost exercitată. Este un viciu temporar (încetează îndată ce
posesia a devenit publică).

37. Efectele posesiei.Enumerare;

a) posesia creează o prezumție de proprietate
b) posesorul de bună-credință dobândește în proprietate fructele bunului asupra căruia exercită posesia
c) posesorul de bună-credință dobândește proprietatea asupra bunului mobil asupra căruia exercită posesia
d) posesia prelungită în timp duce, prin uzucapiune, la dobândirea dreptului de proprietate în cazul
bunurilor imobile
e) ocupațiunea (luarea în posesie a unui bun mobil ce nu aparține nimănui: apă de băut, peștele)

38. Prezumţia de proprietate în favoarea posesorului;

art. 919 NCC → acela care stăpânește bunul este prezumat posesor
 posesorul este considerat proprietar, cu excepția imobilelor înscrise în cartea funciară
 prezumția de proprietate are un caracter absolut atunci când posesia exercitată este de bună-credință
și privește bunuri mobile
 dovedirea relei-credințe a posesorului face ca prezumția de proprietate, care operează în favoarea sa,
să înceteze
 sarcina probei revine celui care dorește să răstoarne prezumția creată

39. Dobândirea fructelor prin posesia de bună-credinţă;

 fructele sunt produse periodice ale unui bun, prin a căror obținere nu se consumă substanța bunului
respectiv. Sunt fructe ale bunurilor: recoltele, chiriile, dobânzile, sporul animalelor etc.
 producetele sunt produse ale bunului, cele care nu au caracter periodic, iar culegerea lor reduce
valoarea economică, reduce însăși sunstanța bunului. Exemple de producte: tăierea lemnelor din
pădure, piatra dintr-o carieră.
 productele se cuvin întotdeauna proprietarului, indiferent că posesorul este de bună- sau de rea-
credință
 Fructele naturale sunt acelea pe care lucrurile le produc în mod spontat, fără intervenția omului
(roadele livezilor, ierburile, recoltele naturale etc.)
 Fructele industriale – activitatea umană asupra elementelor naturii (prepararea vinului din struguri,
obținerea cerealelor din cultivarea pământului etc.)
 Fructele civile sunt veniturile echivalete bănești pe care le produce un bun (dobânzile, chiria etc.)
art. 948 NCC → posesorul de bună-credință dobândește dreptul de proprietate asupra fructelor
bunului posedat.
  posesorul este de bună-credință când posedă bunul ca proprietar în puterea unui titlu translativ de
proprietate, ale cărui vicii nu-i sunt cunoscute și încetează de a mai fi de bună-credință din momentul
când aceste vicii îi sunt cunoscute
 buna-credință trebuie să existe la data intrării în posesia efectivă a bunului
 posesorul de rea-credință nu are dreptul să culeagă fructele

40. Acţiunile posesorii;

Sunt acele acțiuni judiciare ale posesorului, care își apără posesia împotriva oricăror tulburări sau
pentru redobândirea posesiei, atunci când ea a fost pierdută.
 au ca scop restabilirea situației de fapt care exista anterior tulburării sau deposedării
Clasificarea acțiunilor posesorii
1. acțiunea posesorie în complângere (complenda), denumită și acțiune posesorie generală,de drept
comun, care apără posesia în caz de tulburare obișnuită, de încălcarea ei de către pârât
Condiții:
a) să nu fi trecut mai mult de un an de la tulburare sau deposedare
b) reclamantul să fi posedat bunul imobil cel puțin un an, înainte de tulburare sau
deposedare
c) posesia reclamantului să fie o posesie utilă, adică neviciată
2. acțiunea posesorie în reintegrarea (reintegranda), prin care reclamantul solicită restabilirea
situației anterioare, în cazul în care a intervenit o deposedare sau tulburare cu violență.
 împotriva tulburării prin violență este apărat nu numai posesorul de bună-credință, dar și cel de rea-
credință (restabilirea situației anterioare
 violenșa poate fi materială sau morală (loviri, insulte, inspirația temerii etc.)
Condiții: să nu fi trecut un an de la tulburare sau deposedare

41. Dreptul de superficie;

Superficia este dreptul de a avea sau de a edifica o construcție pe terenul altuia, deasupra ori în

subsolul acelei teren, asupra căruia superficiarul dobândește un drept de folosință.

Caractere juridice
 este un drept real imobiliar având ca obiect întotdeauna un imobil (o suprafață de teren)
 este un drept constituit pe o durată determinată (99 de ani, poate fi prelungit)
 este un drept imprescriptibil extinctiv. Acțiunea în revendicare poate fi introdusă oricând până la
stingerea însuși a dreptului de superficie
Constituirea dreptului de superficie
a) Prin act juridic
  Convenția: dreptul de superficie se dobândește atunci când proprietarul terenului își dă acordul ca o
altă persoană să edifice pe terenul său o construcție (constract cu titlu oneros sau gratuit, formă
autentică)
 Testament: dreptul de superficie ia naștere în situațiile în care testatorul lasă proprietatea construcției
unui legatar și proprietatea unui alt legatar.
b) Uzucapiune
c) În temeiul legii – de exemplu dreptul de superficie ia naștere când soții construiesc pe terenul bun
propriu al unuia dintre ei.
Exercitarea dreptului de superficie
 titularul are un drept de proprietate asupra construcției și în consecință superficiarul are asupra
acesteia, atributele dreptului de proprietate în plenitudinea lor.
 superficiarul poate să înstrăineze construcția fără consimțăntul proprietarului terenului
 superficiarul poate să culeagă productele terenului
 dacă construcția a fost realizată, superficiarul nu poate modifica structura construcției. Poate demola
dar cu obligația de a o reconstrui în forma inițiată
 în cazul nerespectării acestor dispoziții, proprietarul terenului poate să ceară, în termen de 3 ani,
încetarea superficiei sau repunerea în situația anterioară
Încetarea dreptului de superficie
Dreptul de superficie se stinge prin radierea din cartea funciară pentru una dintre următoarele cauze:
 la expirarea termenului
 prin consolidare, dacă terenul și construcția devin proprietatea uneia și aceleiasși persoane
 prin pierirea construcției, dacă există o stipulației expresă în acest sens
 alte cazuri prevăzute de lege

42. Dreptul de uzufruct: noţiune, caractere juridice, conţinutul,

importanţa obiectul;
Dreptul de uzufruct este acel drept real principal, dezmembrământ al dreptului de proprietate
privată, esențialmente temporar, care conferă titularului său, numit uzufructuar, dreptul de a exercita asupra
bunului altuia, atributul de a stăpâni și a folosi acel bun, inclusiv dreptul de a-i culege fructele, dar cu
obligația de a-i conserva substanța.
Caractere juridice
 drept real principal asupra bunului altuia
 drept real temporar, vremelnic – persoana fizică cel mult viager, persoana juridică nu poate depăși 30
de ani
 este un drept mobiliar sau imobiliar, corporal sau incorporal. Obiectul său mai poate fi o masă
patrimonială, o universalitate de fapt pri o cotă-parte din acestea
 comportă două atribute: posesia și folosința
  uzufructul poate fi cedat fără acordul nudului proprietar
Obiectul dreptului de uzufruct
 pot fi date în uzufruct orice bunuri mobile sau imobile, corporale ori necorporale, inclusiv o masă
patrimonială, o universalitate de fapt ori o cotă-parte din acestea
 uzufructul poartă asupra tuturor accesoriilor bunului dat în uzufruct, precum și asupra a tot ce se
unește sau se încorporează în acesta
 uzufructul se poate constitui asupra unui bun sau a unui drept
 bunuri neconsumptibile sau consumptibile (bani, grâne, băuturi)
 bunuri incorporale (dreptul de proprietate intelectuală, artistică, industrială)
 bunuri fungibile, nefingibile
 nu pot face obiectul dreptului de uzufruct bunurile din domeniul public
43. Modurile de dobândire a uzufructului;
 prin act juridic (proprietarul transmite uzufructul și își păstrează nuda proprietate, proprietarul
transmite nuda proprietate și își păstrează uzufructul sau transmite nuda proprietate unei persoane
iar uzufruct altei persoane)
 prin uzucapiune
 alte moduri prevăzute de lege
 prin testament (act juridic)
 prin partaj voluntar (act juridic) – copartajanții se înțeleg între ei ca unul să preia uzufructul și altul
nuda proprietate
 uzufructul se poate constitui numai în favoarea unei persoane existente

44. Drepturile şi obligaţiile uzufructuarului şi ale nudului proprietar;

Drepturile uzufructuarului
 dreptul de a intra în folosința bunului
 să ceară predarea în folosință a bunului
 să folosească bunul și să culeagă fructele
 să cedeze beneficiul dreptului său de uzufruct
 poate închiria sau arenda bunul primit în uzufruct, în temeiul unui contract încheiat cu un terț
Obligațiile uzufructuarului
 să întocmească un inventar al bunurilor mobile și un proces verbal de constatare a stării materiale a
imobilelor
 lucrurile se primesc în stare în care se găsesc
 să se folosească de lucru ca un bun proprietar
  să aducă la cunoștința nudului proprietar orice uzurpare a fondului și orice constatare a dreptului de
proprietate
 obligația de suportare a reparațiilor de întreținere a bunului
 obligația de a plăti sarcinile speciale și sarcinile anuale impuse de proprietate
 obligația uzufructuarului universal sau cu titlu universal de a plăti datoriile
 să pătească cheltuielile privind litigiile privitoare la folosință
 va suporta riscul pierii fortuite a bunurilor mobile consumptibile
 când bunurile au pierit dintr-un caz fortuit, va fi absolvit de obligația de restituirela încetarea
uzufructului, nu poate pretinde vreo despăgubire pentru lucrările adăugate unui bun imobil, cu
excepția celor necesare saup pentru îmbunătățirile aduse unui bun imobil, chiar atunci când prin
acestea s-a sporit valoarea bunului
Drepturile nudului proprietar
 să înstrăineze nuda proprietate, dobânditorul fiind obligat să respecte uzufructul constituit
 să greveze nuda proprietate (ipotecare, servituți)
 să culeagă productele bunului, fructele se cuvin uzufructuarului
 dacă bunul este expropriat, despăgubirea va fi împărțită între nudul proprietar și uzufructuar
 se exercite acțiunile în justiție pentru apărarea dreptului de proprietate
 nu poate revendica bunul său de la uzufrcutuar înainte de stingerea uzufructului
Obligațiile nudului proprietar
 să se abțină de la orice fapt material de natură să-l împiedice pe uzufructuar în exercitarea dreptului
său
 să-l garanteze pe uzufructuar pentru evicțiune (liniștită folosință)
 să-l despăgubească pe uzufructuar, când a micșorat valoarea de exploatare a bunului

45. Stingerea uzufructului;

a) moartea uzufructuarului – încetarea personașității juridice
b) ajungerea la termenul pentru care a fost constituit (pers.jur. max. 30 de ani)
c) prin dobândirea nudei proprietății de către uzufructuar (moștenire, cumpărare)
d) renunțarea uzufructuarului la dreptul său (expresă ori tacită, cu titlu oneros sau gratuit)
e) neuzul sau prescripția extinctivă – neuzul timp de 10 ani face ca uzufrcutul să înceteze → neuzul trebuie
să fie complet și continuu
f) pieirea totală a bunului în mod fortuit
g) abuzul de folosință, stricăciunile cauzate bunului ori degradarea acestuia din partea uzufructuarului (la
cererea nudului proprietar)
h) expropriere pentru cauză de utilitate publică
i) rezolușiunea, nulitatea sau desființarea titlului constitutiv al uzufrcutului
j) uzucapiunea sau prescripția achizitivă în favoarea unui terț
 46. Lichidarea uzufructului;
 uzufructul încetează pe data stingerii lui
 ca efect al stingerii dreptului de uzufruct, uzufructuarul este obligat să restituie nudului proprietar toate
bunurile în starea în care l-a primit
 restituirea lucrului nu se face prin justiție, deoarece uzufructuarul a fost doar un detentor precar și a
posedat numai pentru nudul proprietar
 în cazul în care uzufructul s-a stins prin pieirea totală a bunului din cauze neimputabile uzufructuarului,
obligația de restituire nu mai există
 dacă uzufructuarul refuză restituirea bunului, proprietarul are la îndemână acțiunea în revendicare sau
acțiunea personală conform convenției părților
 dacă uzufructul a avut ca obiect bunuri consumptibile, atunci uzufructuarul trebuie să restituie bunuri de
aceeași natură, cantitate și calitate sau valoarea acestora
 dacă bunul mobil a pierit sau a fost deteriorat, din culpa uzufructuarului, acesta are obligația de înlocuire
sau de acoperirea prejudiciului
 lucrările adăugate unui imobil, cu excepția celor necesare, nu fac obiectul despăgubirilor

47. Dreptul de uz şi dreptul de abitaţie;

Dreptul de uz
Este acel drept real principal, dezmembrământ al dreptului de proprietate privată, esențialmente
temporar, care conferă titularului său, dreptul de a exercita asupra bunului altuia atributul de a stăpâni și a
folosi acel bun, dar numai în limitele satisfacerii nevoilor personale și ale familiei sale.
 reprezintă o varietate a uzufrcutului
 dreptul de uz este un drept strict personal și nu poate fi înstrăinat sau grevat
 uzuarul nu poate cesiona beneficiul drepturilor de posesie și folosință
 limitele exercitării dreptului de uz, se stabilește printr-un act juridic (convenție sau testament)
Drepturile uzuarului
 de a culege fructele naturale și industriale, pentru el și pentru familia sa
 de a înstrăina fructele culese, în limitele nevoilor lui sau a familiei sale
Drepturile uzuarului
 de a da cauțiune, atunci când se stipulează (de a plăti o sumă de bani)
 să constate starea imobilului și să facă inventarul mobilelor
 să efectueze reparațiile de întreținere a bunului, manifestându-se ca un bun proprietar
 în general toate obligațiile uzufructuarului
Dreptul de abitație
Este acel drept real principal, dezmembrământ a dreptului de proprietate privată, esențialmente
temporar, care conferă titularului său dreptul de a locui în locuința altuia, dar numai în limitele satisfacerii
nevoilor personale sau împreună cu soțul și copii săi, chiar dacă nu a fost căsătorit sau nu avea copii la data
la care s-a constituit abitația, precum și cu părinții ori alte persoane aflate în întreținere.
 reprezintă o varietate a uzufructului
 este un drept strict personal și nu poate fi înstrăinat sau grevat
 limitele exercitării dreptului de abitație sunt stabilite printr-un act juridic (convenție sau testament)
 dreptul de abitație nu poate fi cesionat
 dreptul de abitație se stabilește și se stinge în același mod ca dreptul de uzufruct
Dreptul special de abitație al soțului supraviețuitor
 soțul supraviețuitor dobândește prin efectul legii un drept de abitație
Condiții
 casa de locuit să fie inclusă în masa succesorală rămasă de la soțul decedat
 soțul supraviețuitor să fi locuit în acea locuință până la deschiderea moștenirii (data decesului)
 soțul supraviețuitor să nu fie unicul moștenitor al defunctului
 soțul suoraviețuitor să nu aibă nici un drept real de a folosi o altă locuință corespunzătoare nevoilor
sale
Caracteristici
 durata dreptului de abitație aș soțului supraviețuitor este limitată, până la efectuarea partajului cu
ceilalți moștenitori, dar nu mai puțin de un an de la decesul soțului, sau pânp la momentul
recăsătoriei soțului supraviețuitor, chiar înaintea de un an
 folosința locuinței este limitată la nevoile soțului supraviețuitor
 oricare dintre moștenitori poate cere fie restrângerea dreptului de abitației, adică locuința nu este
necesară în întregime soțului supraviețuitor, fie punerea la dispoziția soțului supraviețuitor a unei alte
locuințe corespunzătoare
 litigiile se soluționează de către instanța competentă să judece partajul moștenirii

48. Dreptul de servitute: noţiune şi caractere juridice;

Este acel drept real principal, dezmembrământ al dreptului de proprietate privată, perpetuu și
indivizibil, constituit asupra unui imobil, numit fond aservit, pentru uzul sau utilitatea altui imobil, numit
fond dominant care aparține unui alt proprietar.
Caractere juridice
 este un drept real imobiliar
 este un drept perpetuu (se menține atâta timp cât există cele două imobile)
 este un accesoriu al fondului dominant (nu poate fi desprinsă de fondul principal)
 servitutea este indivizibilă
 presupune existența a două fonduri vecine (proprietari diferiți)
 servitutea nu poate fi înstrăinată, urmărită sau ipotecată independent de fondul al cărui accesoriu este
  este un drept real principal asupra bunului altuia, jui in re aliena, o dezmembrare a proprietății altuia

49. Clasificarea servituţilor;

a) după modul de exercitare
 servituți continue – nu este nevoie de fapta actuală a omului (servitutea de scurgere a apei de ploaie,
servitutea de vedere)
 servituți necontinue – pentru a căror existență este necesar faptul actual al omului (servitutea de trecere,
de a paște animale, de a lua apă din fântână)
b) după felul în care se manifestă
 servituți aparente – acelea care se cunosc prin lucrări exterioare, fiind posibilă observarea lor de către
titularul fondului servit ( o ușă, fereastră, o cărare)
 servituți neaparente – acelea a căror existență nu este atestată de vreun semn vizibil de servitute
( servitutea de a nu construi ori de a nu construi peste o anumită înălțime)
c) după obiectul lor
 servituți pozitive – permit proprietarului fondului dominant să facă anumite acte pe fondul aservit
(servitutea de trecere)
 servituți negative – proprietarul dondului aservit are obligația generală de abținere, de a nu face
(servitutea de a nu construi)
d) după natura fondului dominant
 servituți urbane – sunt cele stabilite în folosul clădirilor, indiferent de localitate
 servituți rurale – sunt cele stabilite în favoarea terenurilor
e) după modul de constituire
 servituți naturale – sunt acelea care își au originea sau izvorul în situația naturală a fondului ( servitutea
de scurgere a apelor naturale, servitutea izvorului)
 servituți legale – stabilite prin lege (servitutea de vedere, de trecere, picătura streșinii)
 servituți stabilite prin fapta omului – se constituie prin act juridic (convenție sau testament), uzucapiune
sau prin destinația proprietarului. Ele se mai numesc servituți veritabile sau propriu-zise

50. Exercitarea dreptului de servitute;

Proprietarul fondului dominant are următoarele obligații
 principalul rept este acela de a se folosi de servitute
 dreptul de a efectua numai acele lucrări pe fondul aservit care sunt absolut necesare exploatării
normale, nefiind îngăduite lucrări care nu servesc exploatării servituții
 constituirea servituții presupune și punerea la dispoziție a mijloacelor care sunt necesare pentru
exercitarea ei. Sunt situații când există o servitute care, pentru a fi folosită, are nevoie de o altă
servitute, a doua fiind accesorie (ex.: pentru a lua apă din fântână, care este servitutea principală,
presupune ca imobilul învecinat să suporte și servitutea de trecere peste fondul aservit.
Proprietarul fondului dominant are următoarele obligații
 titularul este obligat să exercite servitutea numai în limitele stabilite prin act juridic, iar dacă a fost
dobândită prin uzucapiune este obligat să o exercite potrivit cu actele de folosință și de posesie
anterioare
 titularul are obligația de a suporta cheltuielile legate de exercitarea și conservarea servituții, în
măsura în care obține avantaje și profită și el
 titularul servituții are obligația de a nu agrava situația fondului aservit și de a nu produce prejudicii
proprietarului fondului aservit prin exercitarea servituții
Proprietarul fondului aservit are următoarele drepturi
 de a înstrăina sau de a greva bunul obiect al servituții fără a se leza exercitarea acestuia
 dreptul de a pretinde despăgubiri de la proprietarul fondului dominant, respectiv de la titularul
dreptului de servitute
 în cazul ăn care suportarea cheltuielilor legate de exrcitarea și conservarea servituților revine
proprietaul fondului aservit, acesta este ținut să-și îndeplinească obligația
 dacă are un interes legitim și serios proprietarul fondului aservit va putea schimba locul prin care se
exercită servitutea în măsura în care exercitarea servituții rămâne la fel de comodă pentru
proprietarul fondului dominant
Obligațiile proprietarului fondului aservit
 proprietarul fondului aservit are obligația pasivă de a nu face, care constă în aceea că trebuie să se
abțină de la orice acte care limitează ori împiedică exercițiul servituții
 are obligația de a efectua lucrările necesare pentru exercitarea și conservarea servituții, în măsura în
care ar obține avantaje sau profit

51. Stingerea servituţilor;

 prin confuziune, adică prin reunirea ambelor fonduri în patrimoniul aceluiași proprietar
 renunțarea proprietarului fondului dominant
 ajungerea la termen
 răscumpărarea
 imposibilitatea difinitivă de exercitare
 neuzul timp de 10 ani (ttermenul curge de la data ultimului act de exercițiu al servituților necontinue)
 dispariția oricărei utilități a acestora
 prin pieirea fondului aservit
 desființarea titlului constitutiv
 prin revocarea, realizare sau anularea dreptului care a întemeiat servitutea
 52. Accesiunea imobiliară naturală;
Este acea accesiune care se realizează fără intervenția omului și constă în alipirea sau încorporarea a
două bunuri, având proprietari diferiți.
Art. 569. Aluviunile. Adăugirile de teren la malurile apelor curgătoare revin proprietarului fondului
riveran, numai dacă ele se formează treptat.
Art. 570. Terenul lăsat de apele curgătoare. Proprietarul fondului riveran dobândește, de asemenea,
terenul lăsat de apele curgătoare care s-au retras treptat de la țărmul respectiv.
Art. 571. Terenul lăsat de apele stătătoare. (1)Proprietarul terenului înconjurat de heleșteie, iazuri,
canale și alte asemenea ape stătătoare nu devine proprietarul terenurilor apărute prin scăderea temporară a
acestor ape sub înălțimea de scurgere.
(2) Tot astfel, proprietarul acestor ape nu dobândește niciun drept asupra terenului acoperit ca urmare a unor
revărsări sporadice.
Art. 572. Avulsiunea. Proprietarul terenului de la care o apă curgătoare a smuls brusc o porțiune de mal
din teren, alipind-o la terenul altui proprietar riveran, nu pierde dreptul de proprietate asupra părții desprinse
dacă o revendică în termen de un an de la data faptului.
Art. 573. Albiile râurilor, insulele și prundișurile. (1) Albiile râurilor aparțin proprietarilor riverani, cu
excepția acelora care, potrivit legii, fac obiectul proprietății publice.
(2) Insulele și prundurile care nu sunt în legătură cu terenurile având malul la nivelul mediu al apei revin
proprietarului albiei.
(3) Dacă insula aparține proprietarilor riverani și trece peste jumătatea apei, fiecare dintre ei are dreptul de
proprietate asupra părții de insulă ce se întinde spre el pornind de la jumătatea apei.
Art. 574. Dreptul de proprietate asupra insulelor nou-formate. În cazul în care o apă curgătoare,
formându-ți un braț nou, înconjoara terenul unui proprietar riveran, el rămâne proprietar asupra insulei astfel
create.
Art. 575. Albiile părăsite de apele curgătoare. Albia părăsită de o apă curgătoare care și-a format un
nou curs va avea regimul juridic stabilit în legea specială.
Art. 576. Accesiunea naturală asupra animalelor. (1) Animalele domestice rătăcite pe terenul altuia îi
revin acestuia din urmă dacă proprietarul nu le revendică în termen de 30 de zile de la data declarației făcute
la primărie de către proprietarul terenului.
(2) Porumbeii, iepurii, peștii și alte asemenea animale care trec pe fondul altui proprietar aparțin acestuia cât
timp rămân pe fond, cu excepția cazului în care trecerea a fost provocată prin fraudă sau prin artificii.
(3) Roiul de albine trecut pe terenul altuia revine proprietarului acestuia numai dacă proprietarul roiului nu îl
urmărește sau încetează să îl urmărească timp de două zile.

53. Accesiunea imobiliară artificială

 se realizează prin intervenția omului
 Lucrări autonome – construcțiile, plantațiile și ori alte lucrări cu caracer de sine stătător realizate asupra
unui imobil
Lucrări adăugate – nu au caracter de sine stătător
Ele pot fi: - necesare – în lipsa acestora imobilul ar pierii
 utile – sporesc valoarea economică a imobilului
 voluptuare – făcute pentru simpla plăcere
Trei cazuri
Realizarea lucrării asupra propriului imobil cu materialele altuia
 proprietarul imobilului devine proprietarul lucrării neputând fi obligat la desființarea acesteia și nici la
restituirea materialelor
 proprietarul materialelor are numai dreptul la contravaloarea materialelor, precum și la repararea, în
condițiile legii, a oricăror alte prejudicii cauzate
 dacă proprietarul imobilului a fost de bună-credință în momentul efectuării lucrării, el trebuie să restituie
contravaloarea materialelor, în temeiul îmbogățirii fără justă cauză
 dacă a fost de rea-credință, poate fi obligat și la plata unor daune-interese, în temeiul răspunderii civile
delictuale
Realizarea unei lucrări autonome cu caracter durabil asupra imobilului altuia
 proprietarul imobilului devine și proprietar al unei lucrări autonome realizat
a) dacă autorul lucrării este de bună-credință, proprietarul imobilului are dreptul:
 să ceară instanței de judecată să dispună înscrierea sa în cartea funciară ca proprietar al lucrării,
plătind, la alegerea sa, autorului lucrării, fie valoarea materialelor și a manoperei, fie sporul de
valoare adus imobilului prin efectuarea lucrării
 să ceară obligarea autorului lucrării să cumpere imobilul
b) dacă autorul lucrării este de rea-credință, proprietarul imobilului are dreptul:
 să ceară instanței de judecată să dispună înscrierea sa în cartea funciară ca proprietar al lucrării, cu
plata, la alegerea sa, către autorul lucrării, a jumătate din valoarea materialelor și a manoperei ori din
sporul de valoare adus imobilului
 să ceară obligarea autorului lucrării la desființarea acesteia
 să ceară obligarea autorului lucrării să cumpere imobilul la valoarea de circulație pe care acesta ar fi
avut-o dacă lucrarea nu s-ar fi efectuat
Realizarea unei lucrări adăugate cu caracter durabil asupra imobilului altuia
 în cazul în care constructorul este de bună-credință, proprietarul imobilului devine proprietarul lucrării
din momentul efectuării acesteia cu plata, la alegerea sa:
 a valorii materialelor și a manoperei
 a sporului de valoare adus imobilului
 în cazul în care autorul lucrării utile este de rea-credință, proprietarul imobilului are dreptul:
  să devină proprietarul lucrării, în funcție de regimul acesteia, cu sau fără înscriere în carte
funciară, după caz, plătind la alegerea sa, autorului lucrării fie jumătate din valoarea
materialelor și a manoperei, fie jumătate din sporul de valoare adus imobilului
 să ceară obligarea autorului lucrării la desființarea acesteia, cu repunerea imobilului în
situația anterioară și plata de daune-interese

54. Accesiunea mobiliară;

Când se unesc două bunuri mobile care aparțin la proprietari diferiți ori confecționarea unui bun de
către o persoană, prin munca sa, folosind materialele altuia.
a) Specificațiunea
 prelucrarea unui bun și transformarea lui în așa fel încât se formează un obiect cu totul nou (din stofă un
costum, din lemn se face mobilier)
 munca este făcută de către o persoană cu bunul altuia
 obiectul realizat va aparține proprietarului materialului întrebuințat, dacă valoarea acestuia va fi
superioară manoperei, iar în caz contrar proprietatea va aparține celui care a prestat manopera
 ei se vor despăgubi reciproc până la concurența valorii lucrului întrebuințat, respectiv manoperei
b) Adjoncțiunea
 unirea a două lucruri mobile care, cu toate că formează prin această unire un singur tot, pot fi
despărțite așa cum au fost inițial, fără a-și pierde individualitatea (inelul cu diamantul)
 se consideră ca principal acela care are o valoare mai mare
 dacă bunul încorporat are un preț superior celui principal, proprietarul său poate să ceară despărțirea
 dacă nu se vor putea separa bunurile se aplică regulile de la specificațiune
 dacă bunurile au o valoare egală, despărțirea devenind cu neputință, atunci se va naște o
coproprietate în cote egale ideale, iar soluționarea atribuirii se va face prin acțiunea de ieșire din
indiviziune, bunul atribuindu-se unuia dintre copărtași cu obligarea lui la plata în echivalent bănesc
pentru partea cuvenită celuilalt și care să reprezinte prețul bunului pe care acesta l-a pierdut prin
această unire.
c) Amestecul sau confuziunea
 are loc atunci când mai multe bunuri mobile ce aparțin unor proprietari diferiți s-au unit în așa fel
încât nu se mai pot recunoaște (două metale au fost topite împreunăși a rezultat un nou aliaj sau
amestecul a două lichide)
 proprietarul bunului principal devine prin accesiune proprietar al noului bun, cu obligația de a-l
despăgubi pe celălalt
 prin hotărâre de partaj judiciar sau prin partaj voluntar bunul rezultat din amestec se atribuie unuia
sau la mai mulți copărtași, cu obligarea la plata echivalentului celorlalte cote

55. Uzucapiunea: noţiune, justificare şi domeniu de aplicare

 Uzucapienea sau prescripția achizitivă este un mod de dobândire a proprietății și a altor drepturi reale,
caracterizată prin posesiunea bunului în timpul fixat de lege.
 uzucapiunea dă naștere dreptului de proprietate asupra unui bun imobil prin posedarea lui de către
una sau mai multe persoane în condițiile și termenele legii
 această posesie este o stăpânire de fapt a unui bun
 pot fi uzucapate bunuri imobile dar și bunuri mobile în măsura în care ele nu sunt dobândite ca efect
al posesiei de bună-credință
 se aplică numai drepturilor reale
 uzucapiunea nu este posibilă dacă bunul a fost obținut în temeiul unui act translativ de proprietate
(contractul de donație)
 bunul trebuie să se afle în circuitul civil

56. Uzucapiunea extratabulară

Pentru a invoca uzucapiunea extratabulară trebuie îndeplinite 5 condiții:
1) proprietarul înscris în cartea funciară a decedat ori și-a încetat existența (imobilul nu era înscris în cart.f.)
2) uzucapantul poate dobândi dreptul nuami dacă și-a înregistrat cererea de înscriere în cartea funciară
înainte ca o terță persoană să își fi înregistrat propria cerere de înscriere a dreptului în folosul său, pe
baza unei cauze legitime, în cursul sau chiar după împlinirea termenului de uzucapiune
3) posesia să fie utilă (neviciată)
4) posesia să dureze cel puțin 10 ani (începe să curgă de la decesul proprietarului sau în cazul în care
imobilul nu era înscris în cartea funciară, uzucapantul a intrat în posesia imobilului)
5) cererea de înscriere în cartea funciară a uzucapiunii extratabulare să fie admisă
 dacă se admite cererea de intabulare, dreptul de proprietate se intabulează în cartea funciară, efectele
uzucapiunii se produc retroactiv de la data începerii posesiei
 între data începerii posesiei și data cu care s-a înscris dreptul uzucapat în cartea funciară, posesorul are
recunoscut retoroactiv un drept de proprietate extratabulară
 în prealabil, are loc uzucapiunea și apoi se cere intabularea dreptului dobândit pe această cale
 prin efectul uzucapiunii extratabulare se naște dreptul de proprietate al uzucapantului

57. Uzucapiunea tabulară

Pentru a putea invoca uzucapiunea imobiliară tabulară trebuie întrunite cumulativ 4 condiții:
1) înscrierea nevalabilă a dreptului uzucapantului
2) posesia să fie utilă, adică neviciată
3) posesia să fie de bună-credință
4) posesia să aibă o durată de cel puțin 5 ani
 uzucapiunea tabulară se aplică în privința drepturilor reale principale care au fost înscrise în cartea
funciară fără cauză legitimă, adică pe baza unui titlu nevalabil
  ele vor rămâne valabil dondite dacă titularul dreptului le-a posedat cu bună-credință timp de 5 ani
 convalescența titlului → trecerea unui anumit timp, are ca efect curățirea titlului de viciile sale
 tiluri nevalabile → contractele de locațiune și comodat, antecontractele de v.-c.
 bună-credință → proprietarul care nu cunoștea și nici nu trebuia, după împrejurări, să cunoască lipsa
calității lui de proprietar. Trebuie să existe la data intrării în posesia efectivă a bunului și să continue
până la împlinirea termenului de 5 ani.
 când posesorul cunoaște nevaliditatea titlului el este de rea-credință
 Efectele uzucapiunii tabulare nu face altceva decât să valideze cauza nelegitimă, a înscrierii
dreptului real principal

58. Uzucapiunea mobiliară

Acela care posedă bunul altuia timp de 10 ani, în alte condiții decât dobândirea proprietății mobiliare
prin posesia de bună-credință, poate dobândi dreptul de proprietate, în temeiul uzucapiunii.
Se aseamănă cu regimul juridic al uzucapiunii extratabulare:
 ambele au o durată identică de 10 ani și nu contează dacă posesorul este de bună- sau de rea-credință
 ambele prevăd ca posesia să fie utilă, neviciată
Diferențe
 uzucapiunea extratabulară se referă la imobile, pe când uzucapiunea mobiliară cuprinde numai mobile
 în cazul uzucapiunii extratabulare dreptul de proprietate se dobândește din momentul înregistrării cererii
de înscriere în cartea funciară, în cazul admiterii acesteia. În situația uzucapiunii mobilare, în momentul
împlinirii termenului de 10 ani se dobândește doar un drept de opțiune pentru a putea invoca în instanță.

59. Jocțiunea posesiilor

 se aplică la toate cele 3 cazuri de uzucapiune
 reprezintă unirea posesiei uzucapantului, adică a posesorului actual, cu intervalul de timp cât posesia a
fost exercitată de către autorul său, pentru a dobândi dreptul de proprietate prin uzucapiune
 joncțiunea posesiilor este întotdeauna posibilă
 ea este facultativă, ceea ce înseamnă că posesorul actual are de ale între a începe o nouă posesie ori a
invoca joncțiunea posesiilor
Condițiile joncțiunii posesiilor
 să fie vorba de o posesie utilă
 posesorul actual să fi fost dobândit posesia lucrului de la autorul său pe baza unui raport juridic
autor: → numai persoana care, ca și cel care invocă uzucapiunea, nu este titularul dreptului real,
deoarece în cazul titularului acesta poate să-și transmită dreptul fără a mai face necesară invocarea
uzucapiunii
→ care a posedat anterior

60. Ocupaţiunea;
  constă în dobândirea dreptului de proprietate prin luarea în posesie a unui bun care nu aparține nimănui
 numai bunurile mobile pot fi dobândite prin ocupațiune (bunurile mobile abandonate, bunurile care nu
au proprietar, animalele sălbatice, peștele. fructele de pădure, plantele medicinale)
 lucrurile mobile de valoare foarte mică care sunt lăsate într-un loc public, pe un drum public sau într-un
mijloc de transport în comun, sunt considerate lucruri abandonate
 situația nu poate fi asimilată cu bunurile pierdute → pierderea unui bun nu are semnificația stingerii
dreptului de proprietate (găsitorul bunului este obligat ca în termen de 10 zile să-l restituie proprietarului
sau la poliție care are obligația de a păstra bunul 6 luni → anunț privitor la pierderea bunului).
Tezaur – bun mobil ascuns sai îngropat căruia nimei nu poate dovedi că este proprietar. Dreptul de
proprietate asupra tezaurului aparține în cote egale proprietarului bunului imobil (nu se aplică bunurilor
mobile culturale)
 posesia trebuie să fie utilă, fără să aibă o anumită durată

61. Tradiţiunea;
 reprezintă remiterea materială sau predarea lucrului de la înstrăinător la dobânditor
 acest mod de dobândire și-a pirdut uzanța în zilele noastre
 în dreptul roman a avut o largă aplicare, deoarece convenția nu crea decât efectul de a naște obligația
de a transfera proprietatea, transfer care se face efectiv prin tradițiune
 tradițiunea, ca modul de dobândire a dreptului de proprietate, este cel mai bine reflectată în cazul
darului manual

62. Hotărârea judecătorească;

- regula generală este că hotărârile judecătorești au caracter declarativ de drepturi
- aceste hotărâri nu duc prin ele însele la dobândirea dreptului de proprietate
- hotărârile instanțelor de judecată constituie un mod de dobândire a dreptului de proprietate numai în cazul
când acestea au caracter translativ de drepturi
Intră în această categorie, în principal, următoarele hotăriri judecătorești translative de proprietate:
1) ordonanțele de adjudecae prin care se finalizează executarea silită prin vânzarea la licitație publică a
bunurilor ce aparțin debitorului
2) suplinirea consimțăntului ofertantului care și-a retras în mod intempestiv oferta, în măsura în care este
vorba de un act translativ de proprietate sau de alte drepturi reale principale
3) dodândirea dreptului de proprietate prin expropriere pentru cauză de utilitate publică, potrivit Legii nr.
33/1994
4) dobândirea dreptului de proprietate prin efectul partajului judiciar
5) suplinirea consimțământului părții care refuză executarea unui contract bilateral prin care părțile s-au
obligat să încheie în viitor un contract translativ de proprietate
 63. Acţiunea în revendicare:noţiune, caractere juridice, condiţiile
specifice pentru promovarea acţiunii în revendicare şiefectele
acţiunii în revendicare;
 Este acea acțiune reală prin care reclamantul cere instanței de judecată să I se recunoască dreptul de
propritate asupra unui bun determinat și pe cale de consecință, să-l oblige pe pârât la predarea posesiei
bunului de la posesorul neproprietar sau de la o altă persoană care îl deține fără drept
 acțiunea în revendicare este acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar
Caractere juridice
 este o acțiune reală
 are caracter petitoriu (pune în discuție însuși dreptul de proprietate)
 imprescriptibil sub aspect extinctiv
 este o acțiune în realizare (acesta tinde nu numai la recunoașterea dreptului de proprietate ci și la
realizarea acestuia, prin restituirea stăpânirii materiale a bunului
Condiții
a) Persoanele care pot introduce acțiunea în revendicare
 poate fi introdusă de titularul dreptului de proprietate, reclamantul trebuie să fie proprietarul unic și
exclusiv al bunului
 dacă acțiunea în revendicare vizează un bun ce se află în proprietate comună, ea este admisibilă
numai dacă este introdusă de toți copărtașii
 acțiunea în revendicare aparține și legatarilor pentru bunurile determinate ce le-au fost lăsate prin
testament de defunct
b) Persoanele împotriva cărora se poate intenta acțiunea în revendicare
 au calitate procesuală pasivă
 pârâtul de regulă este posesorul bunului, dar poate fi și o altă persoană care deține fără drept, obiect
al revendicării
c) Dovada acțiunii în revendicare
 reclamantul care pretinde că este proprietarul bunului revendicat, trebuie să dovedească proprietatea
sa
 în caz contrar posesorul bunului va avea câștig de cauză, el nu are nicio obligație de a proba,
rămânând în pasivitate
Efectele acțiunii în revendicare
 dacă acțiunea în revendicare este admisă, instanța de judecată recunoaște existența dreptului de
proprietate al reclamantului împotriva voinței și apărările făcute de pârât
 pârâtul va fi obligat, pe cale de consecință, să restituie bunul adevăratului proprietar și să se abțină de
la orice faptă prin care ar aduce atingere exercitării normale a dreptului de proprietate
  bunul se restituie în natură și liber de oric sarcină constituită
 dacă nu se poate face restituirea în natură, pârâtul va plăti reclamantului un echivalent bănesc
 dacă bunul revendicat a fost producător de fructe, acestea vor fi restituite proprietarului, după cum
posesorul a fost sau nu de bună- sau de rea-credință
 indiferent că a fost posesor de bună- sau de rea-credință, pârâtul are dreptul să pretindă de la
reclamant restituirea cheltuielilor necesare și utile pe care le-a făcut cu bunul respectiv
cheltuielile necesare – sunt cele făcute pentru conservarea bunului și se restituie în întregime
cheltuielile utile – sunt cele care, deși nu erau necesare, au avut ca efect sporul de valoare sau creșterea
gradului de utilitate a lucrului. Ele se restituie numai ăn limita sporului de valoare a bunului
cheltuielile voluptuare – sunt cheltuielile făcute de plăcere sau de înfrumusețara. Ele nu se restituie.

64. Acţiunea în revendicare imobiliară;

 are ca obiect bunuri imobile
Are caracter imprescriptibil, cu excepția cazurilor în care legea se dispune altfel.
 imprescriptibilitatea își are rațiunea în caracterul perpetuu al dreptului de proprietate, ceea ce
înseamnă că el nu se stinge prin neuz, indiferent cât timp titularul său nu l-a exercitat în mod direct
sau prin altă persoană
 prin excepție codul de procedură civilă prevede că acțiunea în revendicare imobiliară se prescrie în
termen de 3 ani de la data înscrierii actului de adjudecare în cartea funciară, în cazul în care este
vorba de un imobil supus urmăririi silite și vândut la licitație publică
Proba dreptului de proprietate asupra bunului revendicat revine în sarcina reclamantului
 cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească → sarcina probei (dovedirea
actului și faptului juridic) revine în primul rând reclamantului
 proba dreptului de proprietate este o sarcină dificilă → orice act translativ de proprietate face dovada
deplină a dreptului numai dacă reclamantul probează cp emană de la un adevărat proprietar. Dar
pentru ca o persoană să poată fi considerată un adevărat proprietar, trebuie să dovedească faptul că și
el a dobândit bunul tot de la un adevărat proprietar. Cu alte cuvinte revendicantul ar fi ținut să
dovedească faptul că toți transmițătorii anteriori, din autor în autor, au avut calitate de adevărați
proprietari.
Titlu = act juridic care realizează dobândirea sau transferul dreptului de proprietate, încheiat în formă
scrisă (valabil dacă emană de la adevăratul proprietar)
 Singura dovadă deplină și absolută a dreptului de proprietate imobiliară este cartea funciară.
 practica judiciară a stabilit câteva reguli în rezolvarea diferitelor litigii în acest domeniu:
a) dacă ambele părți prezintă câte un titlu, care provine de la același autor, trebuie făcută distincția în
favoarea acelora care au îndeplinit formalitățile transcrierii în cartea funciară
b) dacă este vorba despre titluri provenite din moștenitori, vânzare silită, expropriere pentru cauză de
utilitate publică, accesiune naturală sau alte cazuri prevăzute de lege, acela care deține un asemenea title
va avea câștig de cauzaă, întrucât nu este necesară îndeplinirea condiției intabulării dreptului de
proprietate în cartea funciară și va fi considerat proprietar
c) dacă și pârâtul și reclamantul dețin unul dintre titlurile enumerate se vor compara titlurile:
 va avea știg de cauză acela care poartă data cea mai veche
 va avea câștig de cauză care a dobândit bunul al cărui titlu este mai preferabil (mai bine caracterizat
din punct de vedere juridic)

65. Acţiunea în revendicare mobiliară;

Regula generală - Persoana care, cu bună-credință, încheie cu un neproprietar un act translativ de
proprietate cu titlu oneros având ca obiect un bun mobil, devine proprietarul acelui bun din momentul luării
sale în posesie efectivă
 acțiunea în revendicare are ca obiect bunuri mobile
 domeniul ei de aplicare este limitat de regulă consacrată prin lege, potrivit căreia la bunurile mobile
posesiunea de bună-credință valorează titlu de proprietate. ceea ce face ca, în cele mai multe cazuri,
revendicarea unor asemenea bunuri să fie imposibilă
 buna-credință trebuie să există la data intrării în posesia efectivă a bunului
 posesorul de bună-credință câștigă proprietatea tuturor fructelor
 în momentul când posesorul cunoaște viciul încetează și buna-credință și are pentru părți consecința că
posesorul va restitui fructele
 buna-credință încetează când s-a introdus împotriva posesorului acțiune în revendicare sau atunci când se
formulează o acțiune posesorie, când posesorul este notificat pentru restituirea bunului
 în privința bunurilor mobile, legiuitorul a considerat că nu mai este necesară trecerea unui timp pentru
dobândirea dreptului de proprietate asupra lor
Reclamantul revendicatnt va trebui să dovedească următoarele împrejurări:
 că el a fost posesor al bunului revendicat
 că acel lucru a ieșit din patrimoniul lui fără voința sa
 că bunul respectiv este identic cu acela aflat în detenția ilegală a pârâtului
Condițiile prezumției de proprietate
a) posesia să fie reală – dobânditorul să întrunească elementele corpus și animus
b) posesia să fie utilă – continuă, netulburată și publică
c) posesia să fie de bună-credință – terțul dobânditor să nu cunoască faptul că transmițătorul nu este
proprietarul bunului
d) existența unui act translativ de proprietate cu titlu oneros
 66. Revendicarea bunurilor mobile în condiţiile art. 937 alin. (2) şi (3)
din noul C. civ.;
art. 937 alin. (2) → Cu toate acestea, bunul pierdut sau furat poate fi revendicat de la posesorul de bună-
credință, dacă acțiunea este intentată, sub sancțiunea decăderii, în termen de 3 ani de la data la care
proprietarul a pierdut stăpânirea materială a bunului
 dacă termenul nu este respectat, proprietarul pierde dreptul de proprietate
 pierdere sau furt – toate împrejurările în care bunul a ieșit din patrimoniul propritarului fără voia sa

 cel ce revendică un bun trebuie să dovedească el a fost posesor al bunului

art. 937 alin. (3) → Dacă bunul pierdut sau furat a fost cumpărat dintr-un loc ori de la o persoană care vinde
în mod obișnuit bunuri de același fel, ori dacă a fost adjudecat la o licitație publică, iar acțiunea în
revendicare a fost introdusă înăuntrul termenului de 3 ani, posesorul de bună-credință poate reține bunul
până la indemnizarea sa integrală pentru prețul plătit vânzătorului.
 proprietarul original nu poate revendica bunul decât întorcând posesorului cumpărător indemnizarea
integrală pentru prețul pe care l-a plătit
 adevăratul proprietar are la îndemână acțiunea în despăgubiri împotriva autorului furtului, sau care l-
a găsit
Revendicarea bunului mobil de la posesorul de rea-credință, de la găsitor sau de la hoț
rea-credință → posesor care a dobândit bunul deși știa că acel bun a fost pierdut de proprietar sau i-a fost
furat
 reaua-credință trebuie să existe la data intrării în posesie
 adevăratul proprietar se poate îndrepta cu acțiune în revendicare împotriva posesorului
 bună-credință (acț. în revendicare) – se prescrie în trei ani însă ea devine imprescriptibilă atunci când
este îndreptată împotriva hoțului, găsitorului, în contra terților de rea-credință

67. Particularităţi ale acţiunii în revendicare ca mijloc de apărare a

dreptului de proprietate publică;
68. Acţiunea în grăniţuire;
Poate fi definită ca fiind acea acșiune prin care se solicită reconstituirea liniei de hotar și fixarea semnelor
corespunzătoare între proprietățile limitrofe
 orice proprietar poate obliga pe vecinul său la grănițuire:
 când nu există conflict grănițuirea urmează să fie făcută potrivit cu acordul lor
 în cazul în care există conflict (vecinul refuză), grănițuirea va trebui să fie stabilită prin
mijlocirea justiției, folosind calea acțiunii în grănițuire
Caractere juridice
1) caracter real → se întemeiează pe dreptul de proprietate
 2) caracter petitorie → are drept scop apărarea dreptului de proprietate
3) caracter imobiliar și imprescriptibil
4) declarativă de drepturi
 poate fi introdusă de către proprietar, uzufructuar și chiar de posesor
Efectul principal al acțiunii în grănițuire este stabilirea liniei de hotar între două sau mai multe
proprietăți
Cheltuielile – egale de toate părți

69. Acţiunea negatorie;

Este acea acțiune reală prin care reclamantul cere instanței de judecată să stabilească prin hotărârea ce o
va pronunța că pârâtul nu are un anumit drept real (superficie, uzufruct, uz, abitație, servitute ori drepturi
reale de garanție) asupra bunului aflat în proprietatea sa și să-l oblige pe cale de consecință, să înceteze
exercitarea lui nelegitimă
 este o acțiune reală, petitorie, imprescriptibilă și în constatare de drepturi

70. Acţiunea confesorie;

Este acea acțiune reală prin care reclamantul cere instanței de judecată să stabilească prin hotărârea ce
o va pronunța că el este titularul unui drept real, dezmembrământ al dreptului de proprietate (superficie,
uzufrcut, uz, abitație sau servitute) asupra bunului altuia și să-l oblige pe pârât care poate fi proprietarul sau
o altă persoană să-i permită exercitarea lui deplină și netulburată.
 este o acțiune reală, petitorie, imprescriptibilă și în realizare de drepturi

71. Consideraţii generale privind publicitatea imobiliară;

72. Noţiunea şi sistemele de publicitate imobiliare;
În sens larg, publicitatea imobiliară desemnează acele modalități prin care anumite acte sau operațiuni
juridice sunt aduse la cunoștința publicului ori realizate în locuri publice, cu sau fără participarea publicului,
dar cu scopul da a fi cunoscute și de a-și asuma efecte.
În sens restrâns al publicității imobiliare aceasta desemnează totalitatea mijloacelor juridice prevăzute
de lege prin care se evidențiază situația materială și juridică a imobilelor, în mod public, pentru a da ocrotire
deplină securității statice și dinamice a circuitului civil, referitor la bunurile imobile.
securitate statică – ocrotirea drepturilor existente în prezent asupra unui bun
securitate dinamică – ocrotirea drepturilor ce se vor dobândi în viitor asupra unui bun

Sisteme de publicitate imobiliară

a) Sistemul registrelor de transcripțiuni și inscripțiuni → aplicabil pe cea mai mare parte a teritoriului
național, mai precis în localitățile din provinciile istorice care au intrat în competența României înaintea
de Unirea de la 1 decembrie 1918
 b) Sistemul cărților funciare → existent în acele regiuni care au făcut parte din fostul Imperiul Austriac
(Transilvania, Banat și Bucovina de Sud)
c) Sistemul intermediar al cărților de publicitate funciară → aplicabil la un număr restrâns de localități
ale județului Ilfov și în municipiul București
d) Sistemul de publicitate cu caracter provizoriu → au fost înființate cu scopul de a înlocui cărțile funciare
distruse, sustrase sau pierdute în timpul ocupației Ungariei, pentru unele localități din Transilvania
Publicitatea imobiliară viitoare în dreptul român se întemeiează pe Legea cadastrului și publicității
imobiliare nr. 7/1996 și Noul Cod Civil

73. Sistemul de publicitate prin cărţile funciare: caracterizare

generală, fundamente istorice şi reglementare;
74. Structura şi obiectul cărţii funciare;
 cărțile funciare sunt întocmite și numerotate pe comune, orașe și municipii. Cărțile funciare privitoare la
imobilele din aceeași comună, același oraș sau municipiu, alcătuiesc registrul cadastral de publicitate
imobiliară al acelei unități administrative (cuprinde totalitatea cărților funciare)
 Conform NCC prin imobile se înțelege una sau mai multe parcele de teren alăturate, indiferentde categoria
de folosință, cu sau fără construcții, aparținând aceluiași proprietar, situate pe teritoriul unei unități
administrativ-teritoriale și care sunt identificate printr-un număr cadastral unic
 drepturile reale imobiliare înscrise în cartea funciară sunt drepturi tabulare (ele se dobândesc, se modifică și
se sting numai cu respectarea regulilor de carte funciară
Obiectul cărții funciare
 îl constituie imobilele înscrise în cartea funciară, respectiv drepturile reale imobiliare înscrise asupra
acestuia, precum și în cazuri prevăzute de lege, drepturile de creanță, actele, faptele și raporturile juridice în
legătură cu imobilele înscrise în cartea funciară
 aceeași carte funciară nu poate cuprinde decât un singur imobil
 mai mulți proprietari nu pot fi înscriși în aceeași carte funciară decât dacă se află în coproprietate pe cote-
părți ori în devălmășie
 imobilul poate fi modificat prin alipiri (mai multe imobile alăturate se unesc) sau dezlipiri (se desparte o
parte din imobil) → imobilele rezultate se vor transcrie în cărți funciare noi, cu menționarea noului număr
cadastral pentru fiecare imobil, iar cartea funciară veche se vor închide.
Sructura cărții funciare
Cartea funciară este alcătuită din titlu precum și din trei părți
Titlul → indică numărul ei și numele localității

A. Partea I, referitoare la descrierea imobilelor, care cuprinde:

a) numărul de ordine şi cel cadastral al fiecărui imobil ;
b) suprafaţa terenului, categoria de folosinţă şi, după caz, construcţiile;
 c) amplasamentul şi vecinătăţile;
d) valoarea impozabilă.

B. Partea a II - a, referitoare la înscrierile privind dreptul de proprietate, care cuprinde:

a) numele proprietarului;
b) actul sau faptul juridic care constituie titlul dreptului de proprietate, precum şi menţionarea înscrisului
pe care se întemeiază acest drept;
c) stămutările proprietăţii;
d) servituţile constituite în folosul imobilului;
e) faptele juridice, drepturile personale sau alte raporturi juridice, precum şi acţiunile privitoare la
proprietate;
f) orice modificări, îndreptări sau însemnări ce s-ar face în titlu ,în partea întâi sau a doua a cărţii
funciare, cu privire la înscrierile făcute.

C. Partea a III – a, referitoare la înscrierile privind dezmembrămintele dreptului de proprietate şi sarcini,

care va cuprinde:
a) dreptul de superficie, uzufruct, uz, folosinţă, abitaţie, servituţile în sarcina fondului aservit, ipoteca şi
privilegiile imobiliare, precum şi locaţiunea şi cesiunea de venituri pe timp mai mare de 3 ani;
b) faptele juridice, drepturile personale sau alte raporturi juridice, precum şi acţiunile privitoare la
drepturile reale înscrise în această parte;
c) sechestrul, urmărirea imobilului sau a veniturilor sale;
d) orice modificări, îndreptări sau însemnări ce s-ar face cu privire la înscrierile făcute în această parte”.

75. Principiile cărţilor funciare;

1) Principiul disponibilității – înscrierile în cartea funciară se fac numai la cererea persoanei îndreptățite, a
reprezentantului său legal, ori, pe calea acțiunii oblice, la cererea creditorilor, precum și în cazurile
prevăzute de lege, la cererea autorităților competente
2) Principiul priorității - înscrierile în cartea funciară își vor produce efectele de opozabilitate față de terți
de la data îregistrării cererilor (data cererii de înscriere e data la care actul supus publicității devine
opozabil erga omnes)
3) Principiul relativității – comandă ca înscrierile de publicitate să fie efectuate numai în contr anumitor
persoane și cu consimțământul acestora adică a celor care dețineau un drept tabular sau susceptibil de a fi
intabulat
4) Principiul publicității – toate operațiunile prin care se constituie, transmit, modifică sau sting drepturile
reale imobiliare trebuie înscrise în carte funciară, pentru a deveni opozabile terților și pentru titularii
drepturilor reale tabulare să poată dispune de ele
5) Principiul forței probante – se referă la forța doveditoare a intabulării. Dacă în Cartea funciară s-a
înscris un drept real, în condițiile prezentei legi, în folosul unei persoane, se prezumă ca dreptul există în
folosul ei, dacă a fost dobândit sau constituit cu bună-credință, cât timp nu se dovedește contrariul. Dacă
un drept s-a radiat din cartea funciară, se prezumă ca acel drept nu există. Proba conținutului Cărții
funciare se face printr-un extras de carte funciară pentru autentificare.
6) Principiul specialității – în conformitate cu acest principiu înscrierile în cartea funciară trebuie să arate
persoana în favoarea căreia se face înscrierea, imobilul la care se referă înscrierea și dreptul care se
dobândește, modifică sau stinge
7) Principiul legalității – presupune ca înainte de a se dispune înscrierea prin încheiere, registratorul de
carte funciară are dreptul și obligația să verifice legalitatea titlului sau a actului prezentat spre a-l folosi
ca bază pentru înscrierea în cartea funciară
8) Principiul efectului translativ sau cosntitutiv de drepturi reale și înscrierii în carte funciară –
drepturile reale asupra imobilelor supuse înscrierii conform legii se vor dobândi atât între părți, cât și
față de terți numai prin înscrierea în registrul bunurilor imobile a constituirii sau strămutării lor în
temeiul acordului de voință dintre părți

76. Înscrierile în cartea funciară;

Sunt de 3 feluri
a) Intabularea
 este înscrierea prin care se transmite, constituie sau stinge un drept real, cu titlu definitiv, de la data
înregistrării cererii de înscriere
 este o înscriere definitivă li poate fi considerat perfectă în sensul că nu necesită nicio procedură
ulterioară
 are ca obiect drepturile tabulare
 intabularea stingerii unui drept real se numește radiere
 cererea de intabulare se depune la biroul de carte funciară și va fi însoțită de documentația necesară
b) Înscrierea provizorie (imperfectă)
 este înscrierea prin care se dobândește, modifică sau stinge un drept real imobiliar numai sub condiția și
măsura justificării lui ulterioare
 rangul înscrierii este determinat de data înregistrării cererii de înscriere, sub condiția și în măsura
justificării ei ulterioare
 în lipsa justificării, înscrierea nu-și mai produce efectul de opozabilitate față de terți
c) Notarea
 este procedeul care are ca scop de a face opozabile terțelor persoane drepturile, faptele sau alte raporturi
juridce privind drepturile tabulare
 astfel pot fi notate: punerea sub interdicție a titularului de drept real, acțiunile în justiție în legătură cu
imobilul și în drepturile înscrise în cartea funciară, locațiunea și cesiunea de venituri etc.
 are ca efect opozabilitatea față de terți

77. Efectele înscrierilor în cărţile funciare;

a) Efectul translativ sau constitutiv de drepturi reale al intabulării și, atunci când este cazul, al
înscrierii provizorii
 b) Efectul de opozabilitate față de terți al notării în cartea funciară. Consecințele juridice ale acestui
efect constau în acea că drepturile de creanță pot fi valorificate împotriva unor terțe persoane în
măsura în care au fost înscrise în cartea funciară. Aceste persoane sunt ținute să respecte aceste
drepturi sau situații juridice și chiar să suporte urmările negative pe care le-ar putea reflecta. (de ex.
dacă un terț cumpără bunul ignorând cu bună știință că este ipotecat, el va suporta toate consecințele
urmăririi pornite de către creditorul ipotecar)
c) Efectul de informare față de terți, în cele 3 cazuri prevăzute de art. 903 NCC.

78. Acţiunea în prestaţie tabulară;

 dacă s-a încheiat un act translativ sau constitutiv de drepturi, efectele acestuia se produc numai dacă și
după ce a fost înscris în cartea funciară → cel ce a consimțit la constituirea, modificarea, transmiterea
sau stingerea unui drept real imobiliar este obligat să predea toate înscrisurile necesare pentru intabularea
dreptului de proprietate în cartea funciară
 în situația în care cel obligat nu predă înscrisurile, persoana interesată va putea solicita instanței să
dispună înscrierea în cartea funciară
 este acțiunea ce urmărește predarea și, respectiv, obținerea înscrisurilor necesare înscrierii și
suplinirea consimțământului la înscriere prin intermediul instanțelor judecătorești
 această acțiune urmărește ca scop obținerea unei hotărâri judecătorești care să suplinească înscrisul de
constituire sau de strămutare a dreptului imobiliar și să servească la intabularea acestuia
 în esență, printr-o asemenea hotărâre se dispune numai înscrierea în cartea funciară a unui drept real în
favoarea reclamantului
 acțiunea se poate îndrepta împotriva celui care nu-și îndeplinește obligația asumată
 în forma sa specială se va putea îndrepta și împotriva terțului dobânditor înscris anterior în cartea
funciară. Condiții
 actul juridic invocat de reclamant să fie anterior celui în temeiul căruia a fost înscris dreptul
terțului dobânditor
 terțul dobânditor să fi fost de bună-credință la data încheierii actului
 termen de prescripție 3 ani

79. Acţiunea în rectificarea înscrierilor în cartea funciară;

80. Acţiunea în rectificarea notării de carte funciară.