EFECTELE ACTULUI DE PARTAJ

Bianca Ioana BUCUR BRÎNZĂ1,

Coordonator ştiinţific: prof. univ. dr. Ioana NICOLAE

Rezumat
Necesitatea înțelegerii efectelor actului de partaj este relevată de consecințele pe care le
pot avea acestea atât cu privire la moștenitori, precum și, în unele situații, cu privire la
terți. Astfel, în conținutul lucrării vom aborda controversa cu privire la efectele partajului,
analizând cele două opinii doctrinare, una cu privire la efectul translativ al partajului, iar
cea de-a doua susținând efectul constitutiv.
Pornind de la această premisă, lucrarea abordează efectele actului juridic civil, prin
analiza celor două opinii din literatura de specialitate, în încercarea de a desluși această
problemă juridică, găsind corespondent fiecărui efect în dispozițiile legale cu privire la
partaj. În ciuda controversei susmenționate, este lesne de înțeles că, în esență, consacrarea
efectului constitutiv este consecința firească a scopului legiuitorului, respectiv acela de a
securiza circuitul civil.

Cuvinte cheie: moștenire, partaj, efect constitutiv, efect declarativ.

1. Considerații introductive

În vederea analiză rii temei abordate în această lucrare, se impune a defini instituția
moștenirii, precum și a actului de partaj.
Potrivit art. 953 C.civ., moștenirea reprezintă transmiterea patrimoniului unei persone fizice
decedate că tre una sau mai multe persone -fizice/juridice- în ființă . Cu alte cuvinte, decesul
defunctului reprezintă cauza, precum și momentul transmiterii patrimoniului său că tre una
sau mai multe persoane desemnate de lege sau prin manifestarea sa de voință . Momentul
deschiderii moștenirii prezintă importanță prin faptul că din acest moment se transmite
patrimoniul lui decuius, in abstracto, că tre moștenitorii să i, luâ nd naștere starea de
indiviziune între aceștia.7
În ceea ce privește noțiunea de partaj, lato sensu, aceasta reprezintă operațiunea juridică
care pune capă t stă rii de indiviziune. In concreto, partajul constă în împă rțirea, în natură
și/sau prin echivalent, a bunurilor aflate în indiviziune, prin înlocuirea cotei-pă rți ideale și
abstracte cu drepturi exclusive ale fiecă ruia dintre coindivizari asupra unor valori
determinate în materialitatea lor. 1
Sediul materie al partajului succesoral îl constituie Art. 669-685 C. civ., care reprezintă
dreptul comun, precum și alte reglementă ri speciale ( Art. 1144-1145, Art. 1155-1159), iar
nu în ultimul râ nd C.P.cv. cu privire la ”Procedura partajului judiciar” (Art. 979-995).
De asemenea se impune a preciza că, în funcție de obiectul comunită ții, se folosește noțiunea
de indiviziune (câ nd avem o universalitate de bunuri) sau cea de proprietate comună pe
cote-pă rți( cand avem ca obiect un bun individual).1 În ambele situații, fiecare titular are
numai o cotă parte ideală , abstractă din drept, niciunul dintre ei nefiind titular exclusiv
asupra unui anumit bun sau asupra unei fracțiuni materiale din bun, deoarece numai
dreptul este fracționat, nu și bunurile privite în materialitatea lor.5

1
Anul III licenţă , Facultatea de Drept
În ceea ce privește efectele partajului, Art. 680 C.civ. statuează : ”(1)Fiecare coproprietar
devine proprietar exclusiv al bunurilor sau, după caz, al sumelor ce i-au fost atribuite numai
cu începere de la data stabilită în actul de partaj, dar nu mai devreme de data încheierii
actului, în cazul împă rțelii voluntare, sau, după caz, de la data rămâ nerii definitive a
hotă râ rii judecă torești . (2) În cazul imobilelor, efectele juridice ale partajului se produc
numai dacă actul de partaj încheiat în formă autentică sau hotă râ rea de partaj ră masă
definitivă, după caz, au fost înscrise în cartea funciară ”.
Din cele enunțate putem concluziona faptul că legiuitorul a optat pentru efectul constitutiv
al partajului, fapt ce duce la anumite consecințe juridice, distincte de cele existente în vechea
legilație, care consacra efectul declarativ al actului de partaj, precum și la unele controverse
în literatura de specialitate pe care purcedem a le analiza.
Astfel, în concepția legiuitorului româ n, prin realizarea partajului se creează o situație
juridică nouă , respectiv cota ideală, indiviză a comoștenitorilor devine proprietatea
exclusivă , punâ nd capă t starii de indiviziune, acest drept luâ nd naștere de la data realiză rii
partajului.3

2. Controverse cu privire la efectele partajului

În privința efectelor partajului moștenirii se ridică o problemă ce se impune a fi clarificată ,

deoarece există opinii care susțin cu fermitate caracterul translativ1,3 al actului de partaj,
iar alții caracterul constitutiv.4 Pentru a clarifica această problemă purcedem a analiza
efectele actului juridic civil.
Avâ nd în vedere opțiunea legiutorului roman de a consacra efectul constitutiv al partajului,
reiterez faptul că acest efect presupune nașterea unei situații juridice noi. Astfel, copă rtașul
devine proprietar exclusiv "nu mai devreme de data încheierii actului (în cazul partajului
voluntar), respectiv a rămâ nerii definitive a hotă râ rii judecă toreşti (partajul pe cale
judecă torească )" .
Prin efectul constitutiv al partajului se pune capă t stă rii de indiviziune, moștenitorii
dobâ ndind drepturi exclusive. Totodată , datorită efectului ex nunc actul poate constitui
temei al uzucapiunii tabulare sau extratabulare. De asemenea, fiecare copă rtaș este liber să -
și greveze cota sa parte cu drepturi reale de garanție, doar dacă nu ar fi în acest fel
nesocotite drepturile celorlalți copă rtași asupra aceluiași bun, cum ar fi și cazul ipotecii.4
Efectul declarativ, efect consacrat în V.C.civ, presupune consolidarea unui drept
preexistent.9 Fiind avâ nzi-cauza ai defunctului, coindivizarii nu sunt ținuti de actele
juridice încheiate cu nerespectarea dispoziilor legale care l-ar putea prejudicia.5,6 De
exemplu, în situația în care se încheie un act de dispoziție cu nerespectarea regulii
unanimită ții, coindivizarul care nu a consimțit la încheierea respectivului act, îl poate
declara inopozabil, deoarece el este considerat, în mod retroactiv, proprietar cu drepturi
exclusive asupra bunurilor ce îi revin la partaj. Cu alte cuvinte, într-o astfel de situație,
soarta actului depindea de rezultatul partajului, fiind încheiat sub condiție rezolutorie.
Astfel, actul era perfect valabil dacă bunul era atribuit coindivizarului dispună tor și
desființat retroactiv în caz contrar.
Pornind de la sancțiunea inopozabilită ții există voci în literatura de specialitate care susțin
faptul că partajul ar avea efecte translative. Însă , înainte de a vedea veridicitatea aceastei
ipoteze, se impune a analiza efectul translativ al actelor juridice civile. Astfel, acest efect
presupune existența unui drept în patrimoniul unei pă rți care se transferă ca urmare a
încheierii unui act juridic civil. Cu alte cuvinte, într-o astfel de ipoteză , proprietatea
exclusivă nu s-ar mai dobâ ndi de la defunct ci de la ceilalți coindivizari, concepție specifică
dreptului roman. În combaterea aceste ipoteze, legiuitorul a statuat faptul că trasferul
proprietă ții defunctului operează ope legis încă din momentul deschiderii succesiunii,
neexistâ nd o prelungire a personalită ții lui decuius pâ nă în momentul acceptă rii moștenirii
(situație incidentă în dreptul roman).
Revenind la analiza sancțiunii inopozabilită ții incidentă sub actuala reglementare, aceasta
presupune încheierea unor acte juridice de dispoziție/administrare cu nerespectarea
dispozițiilor legale. De exemplu, în situația în care unul dintre comoștenitori vinde un bun
aflat in coproprietate/o universalitate aflată în indiviziune , nu numai cota sa, iar ulterior nu
poate transmite proprietatea întregului bun, actul încheiat este perfect valabil, terțul putâ nd
solicita, pe lâ ngă daune-interese, fie reducerea proportională a prețului, fie rezoluțiunea
contractului (pentru neîndeplinirea obligației asumate, în funcție dacă știa sau nu că bunul
nu era proprietatea exclusivă a vâ nză torului). Astfel, spre deosebire de vechea legislație care
consacra efectul declarativ, actualul Cod Civil admite încheierea unor acte de dispoziție cu
privire la bunul altuia, respectiv a unui bun deținut în coproprietate, vâ nză torul asumâ ndu-
si o obligație de a face, nu de a da, deci de a trasmite proprietatea bunului ce constituie
obiectul material al actului juridic.10 De asemenea, în vederea securiză rii circuitului civil,
precum și a protecției comoștenitorilor de eventualele prejudicii survenite urmare a
încheierii de acte juridice de dispoziție, legiuitorul le-a conferit și acestora două acțiuni,
respectiv acțiunea posesorie, precum și acțiunea în revendicare.
În susținerea opiniei cu privire la efectul translativ al partajului, unii specialiști în drept au
motivat pe considerentul că 
- Dacă partajul produce efecte constitutive, în situația în care un coproprietar încheie
un act de dispoziție, respectiv un contract de vâ nzare fară a avea consimță mâ ntul
tuturor coproprietarilor, respectivul act se încheie sub condiția rezolutorie a
partajului (situație incidentă în cazul efectului constitutiv), însă legiuitorul a
consacrat în Art.642 C.civ. sancțiunea inopozabilită ții (situație incidentă în cazul
efectului translativ).3
- Acest efect este confirmat și prin dispoziția legală potrivit că reia în cazul imobilelor,
efectele juridice ale partajului se produc numai după intabularea actului în cartea
funciară .
- Totodată , în ipoteza partajului- act translativ, împă rțeala este privită ca un schimb
de cote-pă rți între coindivizari , pe de o parte, fiecare primind de la ceilalți cota parte
ce le aparținea acestora asupra bunurilor atribuite lui prin partaj, pe de altă parte,
fiecare cedâ nd celorlalți cota sa parte, asupra bunurilor atribuite acestora la
partaj.2, pg. 613-614 De exemplu, în situația existenței a două bunuri deținute în
coproprietate, pâ nă în momentul actului de partaj fiecare moștenitor deține o cotă
de ½ din fiecare bun, iar urmare a actului de partaj fiecare moștenitor dobâ ndește
proprietatea exclusivă asupra unuia dintre bunurile moștenirii. Într-o astfel de
ipoteză s-ar putea admite existența unui efect translativ de drepturi, deoarece
moștenitorii dobâ ndesc proprietatea exclusivă asupra bunului doar urmare a
transferului cotei deținute de că tre celă lalt moștenitor. In concreto, din momentul
deschiderii succesiunii, succesorii dobâ ndesc o cotă parte ideală și abstractă asupra
bunurilor defunctului, iar urmare a efectuă rii actului de partaj, dreptul preexistent,
sub forma unei cote parți, se transformă într-un drept exclusiv prin intermediul unui
transfer de drepturi(cote-pă rți din moștenire) între moștenitori.
Potrivit acestei concepții se pune capat stă rii de indiviziune fă ră retroactivitate –situația
incidentă sub C.Civ. din 1864-, fiecare coindivizar fiind, în același timp, avâ nz-cauză al
defunctului câ t și al celorlalți coindivizari. Cu toate acestea, exemplul susmenționat nu
trebuie privit ca unic mod de încetare a stă rii de indiviziune, nefiind suficient de pertinent în
vederea consacră rii efectului translativ în ceea ce privește actul de partaj. Susținem acestea
pe considerentul Art. 676 alin.2 C.civ. cu privire la situația în care bunul nu este comod
partajabil în natură , partajul se poate face, în caz de neînțelegere, la licititație publică , în
condițiile legii, și distribuirea prețului că tre coproprietari. Într-o astfel de situație nu se
poate vorbi despre un transfer de cote-pă rți între comoștenitorii, aceștia fiind doar avâ nzi
cauză ai defunctului, deoarece ei dobâ ndesc un drept exclusiv asupra sumei de bani obținute
urmare a vâ nză rii bunului, sumă proporțională cu cota lor parte din moștenire.
3. Concluzii

Avâ nd în vedere cele expuse anterior, putem conchide faptul că, deși legiuitorul a consacrat
efectul constitutiv al partajului, în anumite situații acest efect poate coexista cu efectul
translativ de drepturi.
În primul râ nd, actul de partaj este vă zut ca avâ nd efect constitutiv (efect consacrat în
legislația actuală ) pe considerentul că , în esență , prin actul de partaj se crează o situație
juridică nouă , prin care se pune capă t stă rii de indiviziune - patrimoniul succesoral se
lichidează -, astfel luâ nd naștere drepturi individuale asupra bunurilor atribuite fiecă ruia
prin partaj.
În al doilea râ nd, este adevă rat că între coindivizari se realizează un transfer de drepturi cu
privire la cotele lor pă rți din moștenire în vederea dobâ ndirii proprietă ții exclusive, însă
acest aspect nu reprezintă cauza juridică a nașterii dreptului asupra patrimoniului
defunctului. Susținem acestea în temeiul dispozițiilor cu privire la acceptarea moștenirii,
instituție prin intermediul că reia dreptul asupra patrimoniului defunctului –care s-a
transferat că tre moștenitori în mod abstract încă din momentul morții lui decuius- se
consolidează în mod retroactiv. Astfel, dreptul există încă din momentul deschiderii
moștenirii sub forma unei cote pă rți ideale și abstracte, iar urmare a actului de partaj se
crează o situație juridică nouă , respectiv cota-parte ideală și abstractă se transformă într-un
drept exclusiv- fie prin atribuirea în natură , fie prin plata unei sulte, fie prin împă rțirea unor
sume de bani obținute din vâ nzarea bunului.
Totodată , s-ar putea admite ca în unele situații, de exemplu prin atribuirea bunului în
natură , să opereze un transfer de drepturi între moștenitori, însă acest efect vine ca o
consecință subsidiară a efectului constitutiv.
În ceea ce privește argumentul specialiștilor care susțin efectul translativ pe considerentul
sancțiunii inopozabilită ții anterior menționate (actul de dispoziție, încheiat de un singur
coproprietar, nu este afectat de condiția rezolutorie a partajului, ci va fi sancționat cu
sancțiunea inopozabilită ții3), consideră m că aceasta este consecința firească a scopului
legiuitorului, respectiv aceea de a securiza circuitul civil. Astfel dacă partajul ar avea efect
constitutiv, iar un coproprietar ar încheia un act de dispoziție fară a avea consimțămâ ntul
tuturor coproprietarilor, obligația, pendente condițione, există și își produce efectele ca și
cum ar fi pură și simplă, însă în situația în care condiția rezolutorie se realiează , respectiv
bunul care a facut obiectul material al actului nu va că dea în lotul vâ nză torului, acesta se va
desființa în mod retroactiv, din momentul încheierii contractului.8 Însă , avâ nd în vedere
legislația în vigoare- situație în care se aplică sancțiunea inopozabilită ții, actul încheiat este
perfect valabil, iar în cazul neîndeplinirii obligației terțul va avea, pe lâ ngă dreptul la daune-
interese, posibilitatea reducerii proporționale a prețului sau rezoluțiunea contractului.
De lege ferenda ar fi indicată o mai atentă corelare a dispozițiilor legale, sau o recunoaștere
a efectului translativ al actului de partaj-în anumite limite și condiții.

Bibliografie

1. C. Bîrsan- Drept civil. Drepturi reale principale, ediția a 2a, Ed. Hamangiu, Buc., 2015.
2. D. Chirică - Tratat de drept civil. Succesiunile și liberalitățile, Ed. C.H.Beck, Buc.,2014.
3. Eugen Chelaru, Noul Cod civil comentat pe articole, C. H. Beck, București, 2012.
4. Fr. Deak, R. Popescu- Tratat de drept succesoral, Vol III, Ed. Universul Juridic, Buc,2014.
5. Fr. Deak-Tratat de drept succesoral, ed. Actamii, Buc., 1999.
6. I.Adam,A. Rusu- Drept civil.Succesiuni, Ed. All Beck, 2003.
7. I. Nicolae- Devolutiunea legala si testamentara a mostenirii, Ed. Hamangiu, Buc., 2016.
8. L.Pop, I.Popa,S.I.Vidu-Tratat elementar de drept civil. Obligațiile, Ed. Univ. Jur., , Buc.2012
9. T.Prescure, R. Matefi- Drept civil.Partea generală.Persoanele, Ed. Hamangiu, Buc., 2012.
10. T.Prescure- Curs de Contracte Civile, Ed. Hamangiu, Buc., 2012.