Formele testamentului

NOTE DE CURS

1. Noţiuni generale privind formele testamentului

Potrivit dispoziţiilor Codului civil, manifestarea de ultimă voinţă a testatorului poate

îmbrăca una dintre următoarele forme speciale:
– testamentul ordinar include testamentul olograf şi testamentul autentic. Testamentul
ordinar se încheie în condiţii de normalitate iar reglementarea acestor forme testamentare este
cuprinsă în art. 1040 C.civ.;
– testamentul privilegiat este testamentul întocmit în caz de epidemie, catastrofă, război
sau alte asemenea împrejurări excepţionale; testamentul întocmit la bordul unei nave sau
aeronave; testamentul militarilor; testamentul întocmit când persoana este internată într-o
instituţie sanitară. Aceste testamente se încheie în anumite împrejurări excepţionale iar
reglementarea acestora se regăseşte în cuprinsul art. 1047 C.civ.;
– testamentul sumelor şi valorilor depozitate. Acest testament este reglementat în art.
1049 C.civ.;
– testamentul cetăţenilor români aflaţi în străinătate, reglementat în art. 2635 C.civ.

2. Testamentele ordinare

2.1. Testamentul olograf

2.1.1. Sediul materiei şi noţiunea testamentului olograf

Testamentul olograf este reglementat în art. 1041-1042 C.civ.

Potrivit art. 1041 C.civ., „sub sancţiunea nulităţii absolute, testamentul olograf trebuie
scris în întregime, datat şi semnat de mâna testatorului”. Aşadar, testamentul olograf reprezintă
un înscris sub semnătură privată, care chiar dacă îmbracă forma unui act sub semnătură privată
este un act solemn. Condiţiile impuse de art. 1041 C.civ. vizând scrierea în întregime, datarea
şi semnarea testamentului de către autorul său reprezintă condiţii speciale de formă, care
trebuie îndeplinite cumulativ, fiind cele care conferă testamentului caracter solemn, iar acestea
sunt condiţii prevăzute ad validitatem, şi nu ad probationem sau ca cerinţă de opozabilitate.
 2.1.2. Avantajele şi inconvenientele testamentului olograf

Utilizarea testamentului olograf prezintă o serie de avantaje, dar şi anumite dezavantaje. În

categoria avantajelor, menţionăm următoarele:
– poate fi folosit de orice persoană care ştie să scrie;
– poate fi redactat oriunde şi oricând, fără a necesita intervenţia unei persoane străine sau
prezenţa martorilor;
– redactarea lui nu implică efectuarea de cheltuieli;
– se asigură secretul dispoziţiilor testamentare;
– poate fi uşor revocat de către testator prin distrugerea voluntară a testamentului.
Dar, pe de altă parte, nu trebuie pierdut din vedere faptul că utilizarea testamentului olograf
prezintă şi o serie de inconveniente, după cum urmează:
– poate fi uşor de sustras sau distrus, atât în timpul vieţii testatorului, fără ştirea sa, cât şi
după decesul acestuia;
– nu asigură protecţia voinţei testatorului împotriva unor influenţe abuzive ale altor
persoane (manifestate sub forma captaţiei, sugestiei sau chiar a violenţei);
– din cauza simplităţii sale, poate fi lesne supus falsificării;
– poate fi contestat mult mai uşor decât celelalte forme testamentare;
– poate cuprinde formulări confuze sau contradictorii, ce ridică probleme în interpretarea
şi stabilirea adevăratei voinţe a testatorului, dacă acesta nu are cunoştinţe juridice.

2.1.3. Vizarea spre neschimbare, deschiderea şi validarea testamentului olograf

Potrivit art. 1042 alin. (1) şi (2) C.civ., „înainte de a fi executat, testamentul olograf se va
prezenta unui notar public pentru a fi vizat spre neschimbare.
În cadrul procedurii succesorale, notarul public procedează, în condiţiile legii speciale, la
deschiderea şi validarea testamentului olograf şi îl depune în dosarul succesoral. Deschiderea
testamentului şi starea în care se găseşte se constată prin proces-verbal”.
Legea specială la care face trimitere art. 1042 alin. (2) C.civ. este Legea notarilor publici
şi a activităţii notariale nr. 36/1995. Art. 105 din legea amintită prevede la alin. (2) şi (3)
că, „în cazul existenţei unui testament olograf, mistic sau privilegiat prezentat notarului sau
găsit la inventar, acesta procedează la deschiderea şi vizarea lui spre neschimbare. La
termenul fixat pentru dezbatere se constată starea lui materială, întocmindu-se proces-verbal,
urmat de procedura validării.
 Procesul-verbal de validare a testamentului se întocmeşte de către notarul public în
prezenţa succesibililor legali înlăturaţi prin testament sau ale căror drepturi sunt afectate prin
acesta şi care vor fi citaţi în acest scop”.
Refuzul unui succesibil de a preda testamentul defunctului prin ascunderea acestuia, poate
atrage pronunţarea nedemnităţii judiciare [art. 959 alin. (1) lit. b) C.civ.].
Cea de-a doua operaţiune priveşte deschiderea şi constatarea stării materiale a
testamentului prin încheierea de către notarul public competent a procesului verbal prevăzut de
art. 1042 alin. (2) C.civ.
Cea de-a treia operaţiune priveşte validarea testamentului. Aceasta presupune ca notarul
instrumentator să verifice îndeplinirea sau din contra, neîndeplinirea condiţiilor de formă
prevăzute ad validitatem de lege, urmând să valideze, respectiv să invalideze testamentul. Dacă
testamentul olograf îndeplineşte condiţiile legii, respectiv să fie scris, datat şi semnat de
testator, acesta va fi validat şi în consecinţă va produce efecte juridice. Pentru a se pronunţa
asupra validităţii testamentului olograf, notarul public va cita toţi moştenitorii legali
(rezervatari sau nu), precum şi pe cei testamentari. Această obligaţie rezultă din prevederile art.
104 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 36/1995. Aceştia îşi vor exprima opţiunea succesorală, iar
ulterior, moştenitorii acceptanţi îşi vor expune punctul de vedere cu privire la validitatea
testamentului.
În concluzie, dacă toţi moştenitorii testatorului recunosc testamentul notarul instrumentator
va întocmi procesul verbal de validare în prezenţa acestora. Dacă ne aflăm în prezenţa cazurilor
reglementate în art. 105 alin. (4) din legea specială, notarul va dispune efectuarea expertizei
grafoscopice. Dacă în urma acestei expertize se va concluziona că testamentul este scris,
semnat şi datat de testator, iar moştenitorii nu contestă acest aspect, se va proceda la întocmirea
procesului verbal de validare a testamentului. În caz de opoziţie a moştenitorilor, notarul
suspendă procedura succesorală şi îndrumă părţile spre instanţă. În schimb, dacă expertiza
concluzionează că testamentul nu aparţine testatorului, respectiv nu a fost scris în întregime,
semnat şi datat de acesta, notarul va încheia proces-verbal de invalidare a testamentului şi va
proceda la dezbaterea moştenirii pe cale legală.
În cadrul procedurii succesorale notariale, potrivit art. 1042 alin. (2) C.civ., după
deschiderea şi validarea testamentului, acesta este depus în dosarul succesoral. Potrivit art.
1042 alin. (3) C.civ., „cei interesaţi pot primi, după vizarea spre neschimbare, pe cheltuiala
lor, copii legalizate ale testamentului olograf”. De asemenea, persoanele interesate pot solicita
şi primi copii legalizate şi de pe procesul-verbal de constatare a stării materiale şi de validare
a testamentului olograf. „După finalizarea procedurii succesorale, originalul testamentului se
predă legatarilor, potrivit înţelegerii dintre ei, iar în lipsa acesteia, persoanei desemnate prin
hotărâre judecătorească”, stabileşte alin. (4) al art. 1042 C.civ.

2.1.4. Forţa probatorie a testamentului olograf

Aşa cum am arătat, testamentul olograf este un act juridic solemn, însă el este incorporat
într-un act sub semnătură privată. Actul sub semnătură privată poate fi contestat de persoanele
interesate. Vom face distincţia care se impune între forţa probatorie a scrierii şi a semnăturii,
pe de-o parte, şi forţa probatorie a datei, pe de altă parte.
În ceea ce priveşte prima distincţie făcută (respectiv forţa probatorie a scrierii şi a
semnăturii), arătăm că acestea au forţă probantă numai dacă sunt recunoscute de cei cărora li
se opune testamentul. În general, cei cărora li se opune testamentul sunt moştenitorii legali.
Recunoaşterea poate fi expresă sau tacită (constând, spre exemplu, în executarea dispoziţiilor
testamentului).
Potrivit art. 301 alin. (1) C.proc.civ., „acela căruia i se opune un înscris sub semnătură
privată este dator fie să recunoască, fie să conteste scrierea ori semnătura. (…) ” Alin. (2) al
aceluiaşi text legal prevede că „moştenitorii sau succesorii în drepturi ai aceluia de la care se
pretinde a fi înscrisul pot declara că nu cunosc scrisul sau semnătura autorului lor”.
Reamintim că textul art. 1037 alin. (1) C.civ. impune ca „orice persoană interesată care
pretinde un drept ce se întemeiază pe un testament trebuie să dovedească existenţa şi conţinutul
lui în una din formele prevăzute de lege”. Aşadar, legatarii care pretind drepturi împotriva
moştenitorilor legali au sarcina probei în acest caz.
Pentru ca persoanele cărora li se opune testamentul să îşi exprime punctul de vedere, în
sensul de a recunoaşte, de a contesta scrierea ori semnătura ori de a declara că nu cunosc scrisul
sau semnătura autorului lor, notarul public care instrumentează dosarul succesoral va cita toţi
moştenitorii legali şi testamentari defunctului, inclusiv executorul testamentar, dacă a fost
desemnat prin testament. Dacă succesiunea urmează a fi declarată vacantă, notarul va cita
autoritatea administraţiei publice competente să preia bunurile [art. 104 alin. (4) din Legea
nr. 36/1995]. Textul art. 104 din Legea nr. 36/1995 arată la alin. (5) că, în situaţia în care
printre moştenitori sunt şi persoane incapabile, vor fi citaţi reprezentanţii legali şi autoritatea
tutelară.
Dacă persoanele cărora li se opune testamentul contestă scrisul şi semnătura în procedura
succesorală notarială, potrivit art. 105 alin. (4) din Legea nr. 36/1995, notarul va dispune
efectuarea expertizei grafoscopice. Dacă părţile solicită expres ca dosarul succesoral să fie
soluţionat de instanţă, atunci notarul nu va putea dispune efectuarea expertizei grafoscopice.
Dacă se contestă scrisul şi semnătura în cadrul procedurii contencioase, judecătorul va dispune
verificarea testamentului.
În ceea ce priveşte cea de-a doua distincţie făcută (respectiv data testamentului), prin
derogare de la dreptul comun, dacă scrisul şi semnătura au fost recunoscute prin recunoaştere
sau ca urmare a procedurii verificării înscrisurilor, se admite că data testamentului olograf are
putere probatorie, aşa cum aceasta a fost prevăzută în cuprinsul actului de ultimă voinţă, fără a
mai fi necesară darea de dată certă în condiţiile art. 278 C.proc.civ. Dacă s-ar impune ca
testamentul olograf să primească dată certă prin vreuna din modalităţile enunţate la art. 278
C.proc.civ., s-ar contraveni caracterului secret al dispoziţiilor testamentare. Aşadar, persoana
care invocă testamentul nu va trebui să facă dovada că data inserată în testament este reală,
data prezumându-se a fi reală până la proba contrară. În ceea ce priveşte proba contrară, este
de menţionat că persoana care contestă data testamentului olograf va trebui să facă dovada
inexactităţii sau a falsităţii acesteia.

2.2. Testamentul autentic

2.2.1. Sediul materiei şi noţiunea testamentului autentic

Reglementarea testamentului autentic este cuprinsă în art. 1043-1046 C.civ., care se

completează cu dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 36/1995 şi în Regulamentul de aplicare al
Legii nr. 36/1995.
Potrivit art. 1043 alin. (1) C.civ., „testamentul este autentic dacă a fost autentificat de un
notar public sau de o altă persoană învestită cu autoritate publică de către stat, potrivit legii”.
Aşadar, autentificarea testamentului poate fi făcută de către notar sau de alte persoane învestite
cu această autoritate. Activitatea de autentificare a testamentelor este recunoscută
reprezentanţilor diplomatici ai României. Art. 18 alin (1) din Legea nr. 36/1995 prevede că
„activitatea notarială a misiunilor diplomatice şi a oficiilor consulare ale României se
desfăşoară pe baza legii române şi a înţelegerilor internaţionale la care România este parte,
precum şi potrivit uzanţelor internaţionale”.
În concluzie, autentificarea testamentelor va fi efectuată pe teritoriul ţării de către notarii
publici, iar în afara graniţelor ţării de misiunile diplomatice şi oficiile consulare.
Potrivit art. 1043 alin. (2) C.civ., „cu ocazia autentificării, testatorul poate fi asistat de
unul sau de 2 martori”. În ceea ce priveşte această prevedere, este de subliniat că prezenţa
martorilor nu este obligatorie, reprezentând o facultate a testatorului.
 2.2.2. Avantajele şi inconvenientele testamentului autentic

Ca şi în perioada de aplicare a Codului civil de la 1864, şi în actuala reglementare a Codului

civil testamentul autentic prezintă următoarele avantaje:
– în această formă pot testa persoanele care nu ştiu să scrie şi să citească, în cazul acestora
neputându-se opta pentru testamentul olograf;
– această formă testamentară poate fi utilizată de cei care, din pricina infirmităţii, a bolii
sau din orice alte cauze, nu pot scrie şi semna;
– contestarea testamentului autentic este mai dificilă întrucât actul de autentificare se
bucură de autoritate publică, iar conţinutul testamentului este verificat de notar pentru a nu
cuprinde clauze contrare legii sau bunelor moravuri, potrivit art. 9 din Legea nr. 36/1995;
– în cazul utilizării testamentului autentic este mai greu ca voinţa testatorului să fie viciată;
– testamentul autentic se întocmeşte într-un exemplar original care se păstrează în arhiva
notarului public, iar testatorului i se eliberează un duplicat după acesta, care are forţă
probantă ca şi originalul actului;
– testamentul autentic se înscrie în Registrul naţional notarial, ţinut în format electronic,
ceea ce prezintă avantajul că orice persoană care invocă un interes va putea cunoaşte
conţinutul testamentului de la data deschiderii moştenirii defunctului;
– în cadrul procedurii succesorale, testamentul autentic urmează o procedură mai simplă,
în sensul că se va proceda numai la citarea moştenitorilor rezervatari şi a legatarul universal
sau, în lipsa moştenitorilor rezervatari, doar a legatarului, spre deosebire de procedura din
cazul testamentului olograf, când se impune citarea tuturor moştenitorilor legali ai
defunctului;
– revocarea testamentului autentic se poate face oricând, atât printr-un alt testament,
indiferent de forma lui – olograf sau privilegiat, cât şi printr-o declaraţie autentică notarială
data în acest sens.
În categoria inconvenientelor generate de folosirea testamentului autentic, vom menţiona
următoarele:
– întocmirea testamentului autentic presupune anumite cheltuieli materiale şi faptul că
testatorul trebuie să aloce timp pentru îndeplinirea formalităţilor de autentificare a acestuia;
– nu se asigură secretul manifestării de ultimă voinţă a testatorului.
 2.2.3. Autentificarea testamentului

Codul civil actual, spre deosebire de cel anterior, reglementează o procedură specială
referitoare la redactarea şi autentificarea testamentului, cuprinsă în art. 1044-1046 C.civ., care
se completează cu legea specială nr. 36/1995 şi cu Regulamentul de aplicare al acestei legi.
În esenţă, autentificarea testamentului va parcurge următoarele etape: cererea de
autentificare făcută de solicitant sau de către alte persoane, prezentarea testatorului şi a
martorilor în faţa notarului, expunerea dispoziţiilor de ultimă voinţă ale testatorului, redactarea
testamentului, citirea testamentului precum şi a declaraţiilor făcute de testator, semnarea
testamentului de testator şi de martori, toate acestea urmate de autentificarea testamentului.
Potrivit art. 1044 alin. (1) C.civ., „testatorul îşi dictează dispoziţiile în faţa notarului, care
se îngrijeşte de scrierea actului şi apoi i-l citeşte sau, după caz, îl dă să îl citească,
menţionându-se expres îndeplinirea acestor formalităţi. Dacă dispunătorul îşi redactase deja
actul de ultimă voinţă, testamentul autentic îi va fi citit de către notar”. Potrivit alin. (2) al
art. 1044 C.civ., „după citire, dispunătorul trebuie să declare că actul exprimă ultima sa
voinţă”. În final, alin. (3) al aceluiaşi text legal prevede că „testamentul este apoi semnat de
către testator, iar încheierea de autentificare este semnată de către notar”
Art. 1045 alin. (1) şi (2) C.civ. se referă la autentificarea testamentului în situaţii particulare,
respectiv când acesta emană de la un testator surd, mut, surdomut, de la o persoană care nu ştie
să scrie sau care ştie să scrie, dar din anumite cauze obiective nu poate semna. Astfel, potrivit
textului legal indicat, „în cazul acelora care, din pricina infirmităţii, a bolii sau din orice alte
cauze, nu pot semna, notarul public, îndeplinind actul, va face menţiune despre această
împrejurare în încheierea pe care o întocmeşte, menţiunea astfel făcută ţinând loc de
semnătură. Menţiunea va fi citită testatorului de către notar, în prezenţa a 2 martori, această
formalitate suplinind absenţa semnăturii testatorului”.

2.2.4. Înregistrarea testamentului autentic

Potrivit art. 1046 C.civ., „în scop de informare a persoanelor care justifică existenţa unui
interes legitim, notarul care autentifică testamentul are obligaţia să îl înscrie, de îndată, în
Registrul naţional notarial ţinut în format electronic, potrivit legii. Informaţii cu privire la
existenţa unui testament se pot da numai după decesul testatorului”.
 2.2.5. Forţa probantă a testamentului autentic

Testamentul autentic are forţă probantă ca orice alt act autentic. În privinţa forţei probante
a testamentului autentic va trebui să facem distincţie între cele constatate personal de agentul
instrumentator (ex propriis sensibus) şi cele consemnate în testament ca urmare a declaraţiilor
testatorului.
Potrivit art. 270 alin (1) şi (2) C.proc.civ., „înscrisul autentic face deplina dovadă, faţă de
orice persoană, până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de
către cel care a autentificat înscrisul, în condiţiile legii.
Declaraţiile părţilor cuprinse în înscrisul autentic fac dovada, până la proba contrară, atât
între părţi, cât şi faţă de oricare alte persoane”.
În schimb, declaraţiile făcute de testator ori alte împrejurări de care notarul public nu a luat
cunoştinţă personal, prin propriile sale simţuri, fac dovada numai până la proba contrară1.

3. Testamentele privilegiate

3.1. Noţiunea şi sediul materiei

Pentru situaţia în care o persoană se găseşte într-o împrejurare excepţională, care o

împiedică să testeze într-una dintre formele ordinare, există posibilitatea ca aceasta să testeze
într-o formă autentică simplificată, urmând anumite reguli speciale, derogatorii de la dreptul
comun în materia autentificării înscrisurilor.
Deoarece în cazul testamentelor întocmite în aceste situaţii excepţionale se derogă de la
regulile dreptului comun, acestea au fost numite testamente privilegiate. Testamentele
privilegiate reprezintă testamente autentice simplificate.
În ceea ce priveşte sediul materiei, arătăm că testamentele privilegiate sunt reglementate în
cuprinsul dispoziţiilor art. 1047-1048 C.civ. Potrivit art. 1047 C.civ., constituie testamente
privilegiate următoarele:
– testamentul făcut în caz de epidemii, catastrofe, războaie sau alte asemenea împrejurări
excepţionale;

1 Potrivit art. 99 alin. (3) din Legea nr. 36/1995, „Declaraţiile părţilor cuprinse în înscrisul notarial fac dovada,
până la proba contrară, atât între părţi, cât şi faţă de oricare alte persoane”.
 – testamentul întocmit la bordul unui vas sau al unei aeronave;
– testamentul militarilor;
– testamentul făcut de o persoană internată într-o instituţie sanitară.

3.2. Reguli comune aplicabile testamentelor privilegiate

Testamentele privilegiate trebuie să îndeplinească, separat de regulile speciale impuse

pentru fiecare dintre acestea, enunţate anterior pentru fiecare caz în parte, toate condiţiile
generale de valabilitate a testamentelor, respectiv să îmbrace forma scrisă şi să fie respectată
interdicţia testamentului reciproc. Testamentul privilegiat nu trebuie scris olograf de către
testator, acesta putând fi scris de orice persoană. Este interzis astfel, de exemplu, ca doi soţi
călătorind la bordul unei aeronave, să întocmească un testament reciproc (condiţia actului
separat). În ceea ce priveşte aceste ultime două condiţii – forma scrisă şi interdicţia
testamentului reciproc – facem trimitere la analiza făcută anterior în lucrare.
În această secţiune vom puncta regulile comune aplicabile testamentelor privilegiate:
a) testamentul privilegiat poate fi încheiat doar în cele 4 situaţii excepţionale menţionate
anterior;
b) testamentul privilegiat trebuie să fie instrumentat numai de persoanele special abilitate
de lege în acest scop, astfel cum acestea au fost enumerate în expunerea anterioară,
testamentul fiind ulterior semnat de testator, de agentul instrumentator precum şi de cei 2
martori, a căror prezenţă este obligatorie. În ipoteza în care testatorul nu poate semna, se va
face menţiune despre aceasta şi despre cauza care l-a împiedicat să semneze. De asemenea,
dacă un martor nu poate semna, se va face menţiune despre cauza care l-a împiedicat să
semneze. Aşadar, cel puţin unul dintre martori trebuie să semneze testamentul. Semnăturile
aparţinând testatorului, agentului instrumentator şi a celor 2 martori sunt prevăzute de lege, sub
sancţiunea nulităţii absolute. Martorii trebuie să nu se încadreze în situaţiile prevăzute de art.
315 C.proc.civ sau art. 96 alin. (3) din Legea nr. 36/1995. Mai trebuie amintit faptul că
testamentul privilegiat se încheie într-un singur exemplar;
c) testamentul privilegiat se va deschide după aceeaşi procedură prevăzută de art. 1042
C.civ. ca şi în cazul testamentului olograf. Astfel, înainte de a fi executat, testamentul
privilegiat se va prezenta unui notar public pentru a fi vizat spre neschimbare. De asemenea,
notarul public procedează la deschiderea şi validarea testamentului privilegiat, pe care îl
depune în dosarul succesoral. În ceea ce priveşte deschiderea şi starea în care acest testament
se găseşte, aceasta se va constata prin proces-verbal. Art. 105 alin. (2) şi (3) din Legea nr.
36/1995 prevede că, „în cazul existenţei unui testament olograf, mistic sau privilegiat prezentat
notarului public sau găsit la inventar, acesta procedează la deschiderea şi vizarea lui spre
neschimbare. La termenul fixat pentru dezbatere se constată starea lui materială, întocmindu-se
un proces-verbal, urmat de procedura validării.
Procesul-verbal de validare a testamentului se întocmeşte de către notarul public în prezenţa
succesibililor legali înlăturaţi prin testament sau ale căror drepturi sunt afectate prin acesta şi
care vor fi citaţi în acest scop”;
d) testamentele privilegiate produc efecte de la data decesului testatorului, numai dacă
acesta a decedat în împrejurările excepţionale prevăzute de legiuitor, iar după încetarea
acestor împrejurări numai pentru o perioadă limitată de timp. Potrivit art. 1048 alin. (1)
C.civ., „testamentul privilegiat devine caduc la 15 zile de la data când dispunătorul ar fi putut
să testeze în vreuna dintre formele ordinare. Termenul se suspendă dacă testatorul a ajuns
într-o stare în care nu îi este cu putinţă să testeze”.
De la regula caducităţii testamentelor privilegiate expusă anterior există o excepţie. Astfel,
potrivit art. 1048 alin. (2) C.civ., valabilitatea clauzei testamentare prin care se recunoaşte un
copil nu este limitată în timp. Aşadar, recunoaşterea unui copil făcută printr-un testament
privilegiat va produce efecte, nefiind necesar ca testatorul să întocmească un testament ordinar
după trecerea celor 15 zile de la data încetării cauzei excepţionale ce a justificat întocmirea
testamentului privilegiat. Raţiunea acestei excepţii rezidă în aceea că recunoaşterea unui copil
reprezintă un act juridic irevocabil ce produce efecte de la data manifestării de voinţă, şi nu de
la moartea testatorului. Potrivit art. 416 alin. (3) C.civ., „recunoaşterea, chiar dacă a fost făcută
prin testament, este irevocabilă”;
e) deşi actualul Cod civil nu face referire la data testamentului privilegiat, ca element
esenţial al acestuia, apreciem că doar raportat la data întocmirii testamentului se poate verifica
dacă acesta a fost încheiat sub imperiul împrejurărilor excepţionale reglementate de legiuitor,
recunoscându-se astfel valabilitatea unui asemenea testament;
f) sunt aplicabile prevederile art. 1037 C.civ. referitoare la proba testamentului, pentru
ipotezele în care testamentul privilegiat a dispărut printr-un caz fortuit sau de forţă majoră,
ori prin fapta unui terţ, dacă moartea testatorului a survenit în împrejurările excepţionale
enunţate;
g) regulile generale de interpretare a testamentului cuprinse în art. 1039 C.civ. se aplică
tuturor formelor de testament privilegiat, în ipoteza în care clauzele acestora necesită
interpretare;
 h) ulterior finalizării procedurii succesorale, originalul testamentului privilegiat se predă
legatarilor, potrivit înţelegerii dintre ei, iar în lipsa acesteia, persoanei desemnate de instanţă
[art. 1042 alin. (4) C.civ.];
i) este posibilă convertirea testamentului privilegiat care este scris, semnat şi datat de
testator în testament olograf.
În ceea ce priveşte forţa probantă a testamentelor privilegiate, arătăm că, în privinţa
menţiunilor făcute de testator şi cuprinse în testament, acestea au forţă probantă până la dovada
contrară, potrivit dreptului comun, iar în ceea ce priveşte constatările agentului instrumentator
făcute personal, până la înscrierea în fals, după distincţiile făcute la analiza testamentului
autentic. Menţionăm faptul că împrejurările excepţionale care permit a se testa în formă
privilegiată trebuie dovedite atât notarului, cât şi instanţei de judecată, în acest scop putându-se
utiliza orice mijloc de probă, aflându-ne în prezenţa unei situaţii de fapt. Dacă împrejurarea
excepţională nu a putut fi dovedită, testamentul va fi invalidat.

4. Alte forme testamentare

Legiuitorul, deosebit de testamentele ordinare şi cele privilegiate, a reglementat prin

dispoziţii distincte testamentul sumelor şi valorilor depozitate (care, astfel cum vom vedea,
poate fi calificat ca fiind un testament olograf simplificat), precum şi testamentul făcut în
străinătate de cetăţenii români.

4.1. Testamentul sumelor şi valorilor depozitate

Potrivit art. 1049 C.civ., „dispoziţiile testamentare privind sumele de bani, valorile sau
titlurile de valoare depuse la instituţii specializate sunt valabile cu respectarea condiţiilor de
formă prevăzute de legile speciale aplicabile acestor instituţii.
Instituţiile specializate nu vor putea proceda la predarea legatului având ca obiect sume de
bani, valori sau titluri de valoare decât în baza hotărârii judecătoreşti ori a certificatului de
moştenitor care constată valabilitatea dispoziţiei testamentare şi calitatea de legatar,
prevederile privitoare la raport şi reducţiune fiind aplicabile.
Instituţiile de credit au obligaţia ca, la instituirea de către clienţii acestora a unei dispoziţii
testamentare, să comunice, de îndată, menţiunea acesteia în registrul prevăzut de art. 1046 C.
civ.”.
 4.2. Testamentul făcut în străinătate de un cetăţean român

Art. 2635 C.civ. arată că „întocmirea, modificarea sau revocarea testamentului sunt
considerate valabile dacă actul respectă condiţiile de formă aplicabile, fie la data când a fost
întocmit, modificat sau revocat, fie la data decesului testatorului, conform oricăreia dintre
legile următoare:
a) legea naţională a testatorului;
b) legea reşedinţei obişnuite a acestuia;
c) legea locului unde actul a fost întocmit, modificat sau revocat;
d) legea situaţiei imobilului ce formează obiectul testamentului;
e) legea instanţei sau a organului care îndeplineşte procedura de transmitere a bunurilor
moştenite”.