Ineficacitatea legatelor

NOTE DE CURS

1. Noţiunea de ineficacitate a legatului

Ineficacitatea legatelor vizează acele situaţii în care acestea nu produc efecte juridice, din cauze
prevăzute de lege.
Potrivit art. 1072 C.civ., „ineficacitatea legatului din cauza nulităţii, revocării, caducităţii sau
desfiinţării pentru nerealizarea condiţiei suspensive ori pentru neîndeplinirea condiţiei rezolutorii
profită moştenitorilor ale căror drepturi succesorale ar fi fost micşorate sau, după caz, înlăturate
prin existenţa legatului sau care aveau obligaţia să execute legatul”.

2. Nulitatea legatelor

Făcând aplicarea nulităţii în materia legatelor, arătăm că nerespectarea condiţiilor de fond sau de
formă instituite de lege conduce la aplicarea sancţiunii nulităţii legatelor.
Cauzele de nulitate se analizează în funcţie de data întocmirii testamentului, iar prezenţa lor la
acest moment împiedică naşterea valabilă a legatului.
Regimul juridic al nulităţii absolute sau relative a legatelor este cel de drept comun în materia
nulităţii, existând anumite aspecte particulare însă. O primă particularitate vizează termenul de
prescripţie al acţiunii în anulare. Termenul va începe să curgă nu de la data întocmirii testamentului,
ci de la data deschiderii moştenirii.
Cea de-a doua particularitate vizează posibilitatea acoperirii nulităţii legatului. Potrivit art. 1010
C.civ., „confirmarea unei liberalităţi de către moştenitorii universali ori cu titlu universal ai
dispunătorului atrage renunţarea la dreptul de a opune viciile de formă sau orice alte motive de
nulitate, fără ca prin această renunţare să se prejudicieze drepturile terţilor”.
Totodată, vom menţiona şi prevederile art. 1050 C.civ., care reglementează conversiunea formei
testamentare. Astfel, „un testament nul din cauza unui viciu de formă produce efecte dacă
îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru altă formă testamentară”.

3. Revocarea legatelor

Revocarea testamentului este reglementată în art. 1051-1053 C.civ., iar revocarea legatelor se
găseşte în art. 1068-1070 C.civ.
 Cauzele de revocare ale testamentului se aplică însă şi în materia revocării legatelor, aşa cum
prevede art. 1068 alin. (1) C.civ., respectiv „legatele sunt supuse dispoziţiilor privind revocarea
voluntară a testamentului”.
Revocarea este voluntară, când ea este rezultatul manifestării de voinţă a testatorului (revocare
expresă ori tacită), sau judecătorească, când această sancţiune este pronunţată de instanţa de judecată
pentru faptele săvârşite de legatar şi prevăzute de lege (fiind aşadar specifică legatului, şi nu
testamentului).

3.1. Revocarea voluntară

Potrivit art. 1068 alin. (1) C.civ., „legatele sunt supuse dispoziţiilor privind revocarea voluntară
a testamentului”. Trimiterea făcută de textul indicat la cauzele de revocare a testamentului implică
analiza reglementărilor art. 1051-1053 C.civ. Dar, pe lângă aceste cauze comune de revocare, există
şi cazuri de revocare voluntară specifice doar legatelor şi care sunt prevăzute în art. 1068 alin. (2)-(4)
C.civ. Observăm că legiuitorul tratează separat cauzele de revocare ale testamentului de cele ale
revocării legatului, dat fiind că în noua reglementare nu mai este pus semnul egalităţii între testament
şi legat.
Revocarea voluntară a testamentului, poate fi expresă sau tacită. Validitatea revocării este
condiţionată de existenţa capacităţii de a testa a dispunătorului, precum şi de inexistenţa viciilor care
să afecteze consimţământul acestuia la momentul la care îşi manifestă această opţiune.
a) Revocarea voluntară expresă
Potrivit art. 1051 alin. (1) C.civ., „un testament nu poate fi revocat expres, în tot sau în parte,
decât printr-un act autentic notarial sau printr-un testament ulterior”. Astfel cum se desprinde din
textul amintit, revocarea expresă poate viza testamentul în integralitatea sa sau poate viza doar o
parte a acestuia. Întrucât revocarea testamentului se face doar prin act autentic notarial sau printr-un
testament ulterior, rezultă că revocarea voluntară expresă este un act solemn.
b) Revocarea voluntară tacită (indirectă)
Revocarea testamentului este tacită atunci când aceasta deşi nu se materializează într-un act
juridic de revocare expresă, rezultă în mod indirect dar neîndoielnic din săvârşirea anumitor acte
sau fapte de către testator, sau cunoscute de acesta, care produc efectul revocării testamentului
anterior.
În materia revocării voluntare tacite întâlnim următoarele cazuri:
Potrivit art. 1052 alin. (1) C.civ., „testatorul poate revoca testamentul olograf şi prin
distrugerea, ruperea sau ştergerea sa. Ştergerea unei dispoziţii a testamentului olograf de către
testator implică revocarea acelei dispoziţii. Modificările realizate prin ştergere se semnează de
către testator”. Aşadar, un prim caz de revocare tacită vizează distrugerea, ruperea sau ştergerea
testamentului olograf.
Un alt doilea caz de revocare tacită a testamentului este reglementat în cuprinsul art. 1052 alin.
(3) C.civ. Astfel, textul indicat prevede că „testamentul ulterior nu îl revoca pe cel anterior decât
în măsura în care conţine dispoziţii contrare sau incompatibile cu acesta (…) ” Este vorba în această
situaţie despre întocmirea unui testament ulterior care, deşi nu îl revocă expres pe cel anterior,
conţine dispoziţii incompatibile sau contrare, caz de revocare care se aplică tuturor formelor
testamentare, motiv pentru care acesta va fi primul analizat în cele ce urmează, deşi din succesiunea
textelor Codului civil acesta este al doilea în ordinea reglementării.
În materia specifică a legatelor, arătăm că, potrivit art. 1068 alin. (2), (3) şi (4) C.civ., constituie
cazuri de revocare tacită următoarele două situaţii:
– înstrăinarea voluntară a bunului ce constituie obiectul legatului cu titlu particular, consimţită
de către testator;
– distrugerea voluntară de către testator a bunului ce constituie obiectul legatului cu titlu
particular.
Aşadar, vom avea patru cazuri de revocare voluntară tacită, două privind testamentul şi două
privind legatele.
În ceea ce priveşte întocmirea unui testament ulterior, art. 1052 alin. (3) C.civ. arată că
„testamentul ulterior nu îl revocă pe cel anterior decât în măsura în care conţine dispoziţii contrare
sau incompatibile cu acesta (…) ”.
Retractarea revocării voluntare. Testatorul are libertatea ca până în ultimul ceas al vieţii să îşi
schimbe dispoziţiile de ultimă voinţă, ceea ce însemnă implicit că acesta poate reveni şi asupra
revocării unui testament anterior (revocare care s-a făcut expres sau în mod tacit). Astfel cum este
permisă retractarea revocării unui testament, este posibilă şi retractarea şi revocarea unui legat, care
în esenţă reprezintă una din dispoziţiile referitoare la patrimoniul succesoral sau la bunurile ce fac
parte din acesta, cuprinse în testament.
Textul art. 1053 alin. (1) C.civ. prevede că „dispoziţia revocatorie poate fi retractată în mod
expres prin act autentic notarial sau prin testament”. Aşadar, dispoziţia de retractare poate fi făcută
în mod expres doar prin act autentic sau printr-o formă de testament.

3.2. Revocarea judecătorească

Revocarea judecătorească a legatelor intervine ca urmare a săvârşirii de către legatar a unor fapte
culpabile, în cazuri expres şi limitativ prevăzute de lege. Faptele ce atrag revocarea judecătorească
a legatelor sunt fapte culpabile, săvârşite de legatar, după caz, înainte sau după deschiderea
moştenirii. Revocarea judecătorească a legatelor se pronunţă exclusiv de instanţa de judecată, la
cererea persoanei interesate, după decesul testatorului.
Situaţiile în care intervine revocarea judecătorească a legatelor sunt aceleaşi, cu anumite
particularităţi, ca şi în situaţia revocării donaţiilor, respectiv: neîndeplinirea sarcinilor şi
ingratitudinea legatarului. Doar că, în cazul ingratitudinii, spre exemplu, refuzul de alimente nu are
aplicabilitate, întrucât actul de ultimă voinţă produce efecte numai după decesul testatorului, iar
legatarul nu poate avea obligaţii alimentare anterior acestui moment. Dacă însă legatarul avea, în
temeiul legii, respectiv potrivit art. 513 C.civ., obligaţia de a asigura testatorului întreţinerea, iar
acesta nu o execută, testatorul are facultatea ca, până în ultimul moment al vieţii, să revoce voluntar
legatul făcut, fie expres, fie tacit.
Sunt cauze de revocare judecătorească a legatelor, potrivit art. 1069 C.civ., următoarele:
– neîndeplinirea culpabilă a sarcinii de către legatar. Potrivit art. 1069 alin. (1) C.civ.,
„revocarea judecătorească a legatului poate fi cerută în cazul neîndeplinirii, fără justificare, a
sarcinii instituite de testator. Neîndeplinirea fortuită a sarcinii poate atrage revocarea numai dacă,
potrivit voinţei testatorului, eficacitatea legatului este condiţionată de executarea sarcinii”;
– ingratitudinea legatarului. Art. 1069 alin. (2) C.civ. prevede că „revocarea judecătorească a
legatului poate fi solicitată şi pentru ingratitudine în următoarele cazuri:
a) dacă legatarul a atentat la viaţa testatorului, a unei persoane apropiate lui sau, ştiind că alţii
intenţionează să atenteze, nu l-a înştiinţat;
b) dacă legatarul se face vinovat de fapte penale, cruzimi sau injurii grave faţă de testator ori
de injurii grave la adresa memoriei testatorului”.

3.3. Caducitatea legatelor

Caducitatea a fost definită ca fiind acea cauză de ineficacitate ce constă în lipsirea actului juridic
civil valabil încheiat de orice efecte din cauza intervenirii unei împrejurări ulterioare încheierii sale
şi care este independentă de voinţa autorului actului juridic.
Caducitatea legatului este reglementată în art. 1071-1073 C.civ. Potrivit art. 1071 C.civ., „orice
legat devine caduc atunci când:
a) legatarul nu mai este în viaţă la data deschiderii moştenirii;
b) legatarul este incapabil de a primi legatul la data deschiderii moştenirii; c) legatarul este
nedemn;
d) legatarul renunţă la legat;
e) legatarul decedează înaintea împlinirii condiţiei suspensive ce afectează legatul, dacă acesta
avea un caracter pur personal;
 f) bunul ce formează obiectul legatului cu titlu particular a pierit în totalitate din motive care nu
ţin de voinţa testatorului, în timpul vieţii testatorului sau înaintea împlinirii condiţiei suspensive ce
afectează legatul”.
În ceea ce priveşte testamentul privilegiat, nu trebuie pierdut din vedere faptul că acesta devine
caduc la 15 zile de la data la care dispunătorul putea să testeze într-una dintre formele ordinare,
potrivit art. 1048 alin. (1) C.civ.

3.4. Destinaţia bunurilor constituind obiectul unui legat ineficace

Art. 1072 C.civ. reglementează destinaţia bunurilor constituind obiectul unui legat ineficace.
Astfel, potrivit textului legal menţionat, „ineficacitatea legatului din cauza nulităţii, a revocării, a
caducităţii sau a desfiinţării pentru nerealizarea condiţiei suspensive ori pentru îndeplinirea
condiţiei rezolutorii profită moştenitorilor ale căror drepturi succesorale ar fi fost micşorate sau,
după caz, înlăturate prin existenţa legatului sau care aveau obligaţia să execute legatul”