Drepturile soţului supravieţuitor

NOTE DE CURS

1. Sediul materiei

Odată cu intrarea în vigoare a noului Cod civil, drepturile succesorale ale soţului
supravieţuitor sunt reglementate în art. 970-974 (Secţiunea I intitulată Soţul supravieţuitor)
din Capitolul III – Moştenitorii legali din Titlul II – Moştenirea legală.
Reglementarea actuală a drepturilor succesorale ale soţului supravieţuitor a fost făcută
înaintea drepturilor succesorale ale celorlalţi moştenitori legali ai defunctului făcând parte din
cele patru clase de moştenitori, întrucât acesta vine în concurs cu oricare dintre aceste clase
de moştenitori şi pentru că stabilirea cotei soţului supravieţuitor se determină cu prioritate
faţă de aceştia.

2. Condiţiile cerute de lege soţului supravieţuitor pentru a putea moşteni

Pentru ca soţul supravieţuitor să vină la moştenirea defunctului, pe lângă condiţiile generale

impuse oricărui moştenitor, acesta trebuie să îndeplinească şi o condiţie specială. Astfel,
condiţiile impuse soţului supravieţuitor pentru a veni la moştenire sunt următoarele:
– să aibă capacitate succesorală;
– să nu fie nedemn faţă de defunct;
– să aibă calitatea de soţ la data deschiderii moştenirii (condiţia specială), condiţie care
naşte vocaţia succesorală a acestuia, adică drepturile soţului supravieţuitor sunt legate de fapt
de inexistenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive de desfacere a căsătoriei la data decesului
lui de cuius. În acest sens a se vedea textul art. 970 C.civ. care prevede că „soţul supravieţuitor
îl moşteneşte pe soţul decedat dacă, la data deschiderii moştenirii, nu există o hotărâre de
divorţ definitivă”. Termenul de hotărâre judecătorească la care se referă texul legal vizează atât
actul jurisdicţional al instanţei, cât şi actul final al ofiţerului de stare civilă şi al notarului public
prin care se desface căsătoria părţilor, respectiv certificatul de divorţ. De asemenea, potrivit art.
382 alin. (1) C.civ. „căsătoria este desfăcută din ziua când hotărârea prin care s-a pronunţat
divorţul a rămas definitivă”.
Totodată, chiar dacă există o cerere de divorţ pe rolul instanţei de judecată sau în curs de
soluţionare prin procedura administrativă în faţa ofiţerului de stare civilă sau a notarului public,
dacă la data decesului hotărârea nu era definitivă sau nu s-a eliberat certificatul de divorţ, soţului
supravieţuitor îi sunt recunoscute drepturile succesorale asupra moştenirii lăsate de soţul său
decedat. În aceste cazuri, dacă decesul survine în timpul soluţionării cererii de divorţ, în oricare
dintre modalităţile menţionate anterior, căsătoria părţilor încetează prin deces, iar soţul
supravieţuitor îndeplineşte condiţia specială pentru a putea veni la moştenirea defunctului,
neexistând aşadar o hotărâre de divorţ definitivă, respectiv nefiind eliberat certificatul de divorţ
de ofiţerul de stare civilă sau de notarul public. Astfel, potrivit art. 926 alin. (1) C.proc.civ.,
„dacă în timpul procesului de divorţ unul dintre soţi decedează, instanţa va lua act de încetarea
căsătoriei şi va dispune, prin hotărâre definitivă, închiderea dosarului”.
În ceea ce priveşte situaţia în care moartea unuia dintre soţi este declarată prin procedura
declarării judecătoreşti a morţii, calitatea de soţ supravieţuitor va fi apreciată în funcţie de data
morţii astfel stabilită de instanţa de judecată. Hotărârea de declarare a morţii poate fi anulată
dacă se descoperă ulterior certificatul de deces sau în caz de apariţie a soţului dispărut. În primul
caz, dacă data din certificat este anterioară celei din hotărâre dreptul de moştenire al soţului va
subzista. În cel de-al doilea caz, dreptul la moştenire va fi desfiinţat. Situaţia este mai delicată
dacă soţul supravieţuitor se recăsătoreşte. Astfel, dacă hotărârea pronunţată este anulată, iar
celălalt soţ s-a recăsătorit, potrivit art. 293 alin. (2) C.civ., prima căsătorie se consideră
desfăcută pe data încheierii celei de-a doua căsătorii. În această situaţie, soţul de bună-credinţă
recăsătorit va putea moşteni doar pe soţul său din cea de-a doua căsătorie, nu şi pe cel din prima
căsătorie, întrucât căsătoria se consideră desfăcută la data încheierii celei de-a doua căsătorii de
către acesta. Dacă soţul care se recăsătoreşte este de rea-credinţă, adică cunoaşte faptul că
primul său soţ nu este mort, şi în aceste condiţii se recăsătoreşte, cea de-a doua căsătorie va fi
nulă, menţinându-se prima căsătorie. Astfel, soţul de rea-credinţă va avea vocaţie succesorală
faţă de primul soţ declarat mort şi ulterior reapărut.
După cum am văzut, calitatea de soţ nu mai subzistă ulterior divorţului dar nu trebuie să
scăpăm din vedere nici ipoteza declarării nulităţii ori a anulării căsătoriei. Astfel, anularea sau
constatarea nulităţii căsătoriei are drept efect desfiinţarea retroactivă a căsătoriei şi, implicit,
pierderea calităţii de soţi a părţilor. Dacă decesul unuia dintre soţi survine până la pronunţarea
sau declararea nulităţii căsătoriei, ori până la rămânerea definitivă a hotărârii, soţul în viaţă nu
va beneficia de drepturi succesorale ca soţ supravieţuitor întrucât căsătoria se anulează cu efect
retroactiv, chiar dacă hotărârea se pronunţă ulterior decesului.
Însă, potrivit art. 304 alin. (1) C.civ., „soţul de bună-credinţă la încheierea unei căsătorii
nule sau anulate păstrează, până la data când hotărârea judecătorească rămâne definitivă,
situaţia unui soţ dintr-o căsătorie valabilă”. Aceasta înseamnă că, dacă decesul unuia dintre
soţi survine mai înainte ca hotărârea judecătorească de declarare sau de pronunţare a nulităţii
să rămână definitivă, soţul supravieţuitor care a fost de bună-credinţă vine la moştenirea soţului
decedat. Dacă se întâmplă să existe doi sau mai mulţi soţi supravieţuitori, ca urmare a
căsătoriei putative, ei îşi vor împărţi cota cuvenită soţului supravieţuitor, astfel cum ne arată
art. 972 alin. (3) C.civ.

3. Corelaţia dintre dreptul la moştenire al soţului supravieţuitor şi regimul

matrimonial ales

La decesul unuia dintre soţi, pentru a se putea stabili drepturile succesorale ale soţului
supravieţuitor şi ale celorlalte categorii de moştenitori legali cu care acesta vine în concurs, sau
numai ale celorlalţi moştenitori legali, dacă soţul supravieţuitor nu vrea sau nu poate veni la
moştenirea defunctului, trebuie ca în prealabil să fie determinată masa succesorală rămasă de
pe urma lui de cuius. Prealabil stabilirii masei succesorale lăsate de defunct, se impune a
distinge care a fost regimul matrimonial ales de soţi.
Determinarea masei succesorale lăsate de defunct se face atât raportat la bunurile proprii ale
acestuia, care vor fi incluse în masa succesorală, cât şi raportat la cota acestuia din bunurile
comune dobândite de acesta împreună cu soţul său supravieţuitor, parte care la rândul său este
inclusă în masa succesorală. Potrivit art. 319 alin. (1) C.civ., „regimul matrimonial încetează
prin constatarea nulităţii, anularea, desfacerea sau încetarea căsătoriei”. Astfel, la încetarea
căsătoriei prin decesul unuia dintre soţi trebuie determinată partea din bunurile dobândite în
comun de către soţi aparţinând defunctului şi care va face obiectul transmisiunii succesorale.
Partea cuvenită defunctului din comunitatea de bunuri a soţilor va compune masa succesorală
lăsată de acesta, parte care aparţine acestuia în calitate de cotitular asupra comunităţii
respective. În schimb, cealaltă parte a comunităţii aparţine soţului în viaţă şi i se cuvine în
virtutea dreptului său (având la bază contribuţia sa la dobândirea bunurilor comunitare), nefiind
transmisă pe cale succesorală.
Urmează a se distinge, în operaţiunea de determinare a masei succesorale rămase de pe urma
defunctului, între situaţia în care regimul matrimonial ales a fost acela al comunităţii legale, al
comunităţii convenţionale sau a regimului separaţiei de bunuri (pentru că şi în acest regim pot
fi dobândite bunuri comune pe cote-părţi).
Regimul comunităţii legale este reglementat în art. 339-359 C.civ. Potrivit art. 339 C.civ.,
„bunurile dobândite în timpul comunităţii legale de oricare dintre soţi sunt, de la data
dobândirii lor, bunuri comune în devălmăşie ale soţilor”.
 „Când comunitatea încetează prin decesul unuia dintre soţi, lichidare se face între soţul
supravieţuitor şi moştenitorii soţului decedat. În acest caz, obligaţiile soţului decedat se divid
între moştenitori proporţional cu cotele ce le revin din moştenire”, aşa cum prevede art. 355
alin. (3) C.civ. Potrivit art. 355 alin. (2) C.civ. „până la finalizarea lichidării, comunitatea
subzistă atât în privinţa bunurilor, cât şi în privinţa obligaţiilor”. Lichidarea regimului
matrimonial se face, potrivit art. 320 C.civ., prin hotărâre judecătorească definitivă sau, după
caz, prin înscris întocmit în formă autentică notarială. Potrivit art. 1133 alin. (2) C.civ., „în
vederea stabilirii componenţei patrimoniului succesoral, notarul public procedează, mai întâi,
la lichidarea regimului matrimonial”.
Menţionăm că, potrivit art. 357 C.civ., „în cadrul lichidării comunităţii, fiecare dintre soţi
preia bunurile sale proprii, după care se va proceda la partajul bunurilor comune şi la
regularizarea datoriilor. În acest scop, se determină mai întâi cota-parte ce revine fiecărui soţ,
pe baza contribuţiei sale atât la dobândirea bunurilor comune, cât şi la îndeplinirea
obligaţiilor comune. Până la proba contrară, se prezumă că soţii au avut o contribuţie egală”.
În cadrul regimului comunităţii convenţionale se derogă de la dispoziţiile privind regimul
comunităţii legale prin convenţie matrimonială, în sensul că poate avea loc o lărgire sau o
restrângere a comunităţii. Acest aspect nu are însă influenţă asupra materiei succesorale,
deoarece dispoziţiile sunt identice ca şi în cazul comunităţii legale, iar prin convenţia
matrimonială încheiată de soţii se aduc modificări numai în privinţa întinderii masei
comunitare, respectiv aceasta va fi mai mare sau mai mică, după cum a avut loc o includere în
comunitate a unor bunuri proprii sau a intervenit, dimpotrivă, o restrângere a comunităţii, prin
excluderea unor bunuri dobândite în comun din comunitatea soţilor, potrivit art. 367 C.civ.
Astfel, în cadrul comunităţii convenţionale, masa succesorală lăsată de defunct poate fi mai
vastă decât în cazul comunităţii legale, dacă soţii prin convenţia matrimonială au inclus în
comunitate bunuri proprii, dobândite înainte sau după încheierea căsătoriei, sau, dimpotrivă,
comunitatea poate fi mai restrânsă decât cea legală, dacă prin convenţie soţii au înţeles să
restrângă comunitatea la bunurile sau datoriile anume determinate în convenţia matrimonială,
indiferent dacă acestea sunt dobândite ori, după caz, născute înainte sau în timpul căsătoriei.
În ceea ce priveşte comunitatea convenţională, art. 368 C.civ. prevede că, „în măsura în
care prin convenţie matrimonială nu se prevede altfel, regimul juridic al comunităţii
convenţionale se completează cu dispoziţiile legale privind regimul comunităţii legale”.
Aceasta înseamnă că regulile privind lichidarea regimului comunităţii legale se aplică şi
lichidării comunităţii convenţionale şi transmiterii bunurilor soţului decedat către soţul
supravieţuitor şi celorlalţi moştenitori ai lui de cuius.
 Dar, aşa cum am menţionat, dispoziţiile legale ale regimului comunităţii legale sunt
aplicabile în măsura în care prin convenţia matrimonială nu s-a prevăzut altfel. Este, aşadar,
posibil ca în convenţia matrimonială să se stipuleze anumite clauze privind lichidarea şi partajul
bunurilor, includerea clauzei de preciput, partajarea bunurilor comune în cote inegale,
suportarea în cote inegale a pasivului succesoral, atribuirea preferenţială a unor bunuri către
unul dintre soţi etc.
În privinţa regimului separaţiei de bunuri, stabilirea componentei masei succesorale se face
raportat la prevederile art. 360 C.civ., care ne indică faptul că, „fiecare dintre soţi este
proprietar exclusiv în privinţa bunurilor dobândite înainte de încheierea căsătoriei, precum şi
a celor pe care le dobândeşte în nume propriu după această dată”.
În cadrul regimului separaţiei de bunuri, pe lângă bunuri proprii, soţii pot dobândi însă şi
bunuri proprietate comună pe cote-părţi. „Bunurile dobândite împreună de soţi aparţin acestora
în proprietate comună pe cote-părţi, în condiţiile legii” ne arată art. 362 alin. (1) C.civ. Astfel,
la decesul unuia dintre soţi se va determina cota sa parte din aceste bunuri, care va face parte
din masa succesorală lăsată de acesta, la care se adaugă şi bunurile proprii.

4. Drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor

Soţul supravieţuitor beneficiază, potrivit art. 971-974 C.civ., de următoarele drepturi

succesorale la decesul celuilalt soţ:
A. Un drept de moştenire în concurs cu oricare dintre cele patru clase de moştenitori legali
sau, în lipsa acestora, un drept de moştenire exclusiv (art. 971 C.civ.);
B. Un drept special de moştenire asupra mobilierului şi obiectelor de uz casnic care au fost
afectate folosinţei comune a soţilor (art. 974 C.civ.);
C. Un drept temporar de abitaţie asupra casei de locuit (art. 973 C.civ.).

A. Dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor în concurs cu oricare dintre cele patru

clase de moştenitori legali sau, în lipsa acestora, dreptul său de moştenire exclusiv
Soţul supravieţuitor nu face parte din nicio clasă de moştenitori legali, dar legea îi recunoaşte
acestuia drepturi succesorale în concurs cu toate clasele de moştenitori. Art. 971 alin. (1) C.civ.
prevede că „soţul supravieţuitor este chemat la moştenire în concurs cu oricare dintre clasele
de moştenitori legali”.
 Însă cota-parte cuvenită soţului supravieţuitor din moştenire diferă în funcţie de clasa
sau subclasa de moştenitori cu care acesta vine în concurs. Potrivit art. 972 C.civ., „cota
soţului supravieţuitor este de:
a) un sfert din moştenire, dacă vine în concurs cu descendenţii defunctului;
b) o treime din moştenire, dacă vine în concurs atât cu ascendenţi privilegiaţi, cât şi cu
colaterali privilegiaţi ai defunctului;
c) o jumătate din moştenire, dacă vine în concurs fie numai cu ascendenţi privilegiaţi, fie
numai cu colaterali privilegiaţi ai defunctului;
d) trei sferturi din moştenire, dacă vine în concurs fie cu ascendenţi ordinari, fie cu
colaterali ordinari ai defunctului”.
Dacă nu există moştenitori în niciuna dintre clasele de moştenitori sau în situaţia în care
niciuna dintre rudele defunctului nu vrea sau nu poate să vină la moştenire, soţul
supravieţuitor culege întreaga moştenire, aşa cum prevede art. 971 alin. (2) C.civ.
Stabilirea cotei din moştenire cuvenite soţului supravieţuitor se face cu prioritate faţă de
stabilirea cotei cuvenite clasei de moştenitori legali cu care vine acesta în concurs. Cota de
moştenire a soţului supravieţuitor se stabileşte în funcţie de moştenitorii cu care acesta vine
efectiv în concurs. Astfel, la stabilirea cotei acestuia nu se iau în calcul cei care au renunţat la
moştenire, care sunt nedemni sau care sunt dezmoşteniţi, cu excepţia moştenitorilor rezervatari,
a căror dezmoştenire este parţială şi care astfel vor veni la moştenire.
Lipsa moştenitorilor legali ai defunctului din cele patru clase de moştenitori va influenţa cota
soţului supravieţuitor numai dacă este totală în cadrul clasei (sau subclasei) respective.
Lipsa moştenitorilor legali din cele patru clase va face ca soţul supravieţuitor să culeagă
întreaga moştenire doar dacă de cuius nu a întocmit testament. Existenţa unui testament valabil
va restrânge drepturile soţului supravieţuitor în acest caz.
Legiuitorul a reglementat două situaţii speciale în materia drepturilor succesorale ale soţului
supravieţuitor. Astfel, prima dintre acestea se referă la situaţia în care soţul supravieţuitor vine
la moştenire în concurs cu rudele defunctului din două clase (subclase) de moştenitori. Potrivit
art. 972 alin. (2) C.civ., „cota soţului supravieţuitor, în concurs cu moştenitorii legali
aparţinând unor clase diferite se stabileşte ca şi când acesta ar fi venit în concurs numai cu
rudele din cea mai apropiată clasă”. Astfel, dacă defunctul are descendenţi, iar toţi aceştia au
fost dezmoşteniţi, ei vor culege rezerva succesorală, iar soţul supravieţuitor va veni în concurs
şi cu moştenitorii din clasa a doua.
Cea de-a doua problemă specială este reprezentată de situaţia în care două sau mai multe
persoane pretind drepturi succesorale, în calitate de soţi supravieţuitori.
 Potrivit art. 972 alin. (3) C.civ., dacă, în urma căsătoriei putative, două sau mai multe
persoane au situaţia de soţ supravieţuitor, cota stabilită se împarte în mod egal între acestea.
Astfel, dacă defunctul s-a căsătorit de două ori, iar cel de-al doilea soţ din căsătoria nulă este
de bună-credinţă, cota-parte cuvenită soţului supravieţuitor în concurs cu oricare dintre clasele
de moştenitori cu care vine în concurs la moştenirea defunctului se va împărţi între soţul din
căsătoria valabilă şi soţul de bună-credinţă din căsătoria nulă, în mod egal. În ceea ce priveşte
vocaţia succesorală a celui de-al doilea soţ, cel de bună-credinţă din căsătoria putativă,
menţionăm că este necesar ca decesul soţului bigam să survină între data încheierii celei de-a
doua căsătorii şi data rămânerii definitive a hotărârii de declarare a nulităţii căsătoriei [art. 304
alin. (1) C.civ.]. Dacă defunctul a încheiat mai multe căsătorii subsecvente, cota atribuită soţului
supravieţuitor se va împărţi între toţi acei soţi care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege
pentru a moşteni în calitate de soţ supravieţuitor.

Caracterele juridice ale dreptului la moştenire al soţului supravieţuitor sunt următoarele:

– soţul supravieţuitor vine la moştenire numai în nume propriu, nu şi prin reprezentare;
– soţul supravieţuitor este moştenitor rezervatar;
– soţul supravieţuitor este moştenitor sezinar. Soţul supravieţuitor a fost inclus în categoria
moştenitorilor sezinari, potrivit art. 1126 alin. (1) C.civ.;
– dacă soţul supravieţuitor vine la moştenire în concurs cu descendenţii defunctului, este
obligat să raporteze donaţiile primite de la defunct. La rândul lor, descendenţii defunctului care
au beneficiat de donaţii fără scutire de raport datorează raportul donaţiilor dacă vin la moştenire
în concurs cu soţul supravieţuitor. Potrivit art. 1091 alin. (4) C.civ., „(…) înstrăinarea cu titlu
oneros către un descendent ori un ascendent privilegiat sau către soţul supravieţuitor este
prezumată a fi donaţie dacă înstrăinarea s-a făcut cu rezerva uzufructului, uzului ori abitaţiei
sau în schimbul întreţinerii pe viaţă ori a unei rente viagere (…)”. Dacă prezumţia operează,
actele menţionate sunt privite ca donaţii. Această prezumţie relativă poate fi răsturnată,
făcându-se dovada contrară. Prezumţia nu este operantă în cazul în care beneficiari ei
(descendenţii şi ascendenţii privilegiaţi) au consimţit la înstrăinare;
– dacă soţul supravieţuitor vine în concurs cu alţi descendenţi decât cei comuni cu defunctul,
soţul supravieţuitor nu poate fi gratificat cu liberalităţi neraportabile decât în limita unui sfert
din moştenire sau a părţii copilului care a luat cel mai puţin, astfel cum stabileşte art. 1090
C.civ. Este vorba despre cotitatea disponibilă specială a soţului supravieţuitor.
 B. Dreptul special de moştenire asupra mobilierului şi obiectelor de uz casnic care au
fost afectate folosinţei comune a soţilor
Potrivit art. 974 C.civ., „când nu vine în concurs cu descendenţii defunctului, soţul
supravieţuitor moşteneşte, pe lângă cota stabilită potrivit art. 972, mobilierul şi obiectele de uz
casnic care au fost afectate folosinţei comune a soţilor”. Dacă soţul supravieţuitor vine la
moştenire în concurs cu descendenţii, mobilierul şi obiectele de uz casnic vor fi incluse în masa
succesorală. Dreptul special de moştenire al soţului supravieţuitor subzistă în ipoteza în care
acesta vine la moştenire în concurs cu clasele doi, trei sau patru, ori cu moştenitori testamentari.
Pentru ca soţul supravieţuitor să beneficieze de dreptul special de moştenire se impun a fi
îndeplinite două condiţii speciale.
Prima condiţie este ca soţul supravieţuitor să nu vină în concurs cu descendenţii defunctului,
fiind indiferent gradul de rudenie al defunctului şi al descendenţilor săi din clasa întâi care vin
la moştenire, putând fi vorba de copiii defunctului, de nepoţii acestuia, de strănepoţi etc. Astfel,
soţul supravieţuitor va putea moşteni mobilierul şi obiectele de uz casnic doar atunci când vine
în concurs cu moştenitori făcând parte din clasele doi-patru de moştenitori legali sau cu
moştenitori testamentari.
Cea de-a doua condiţie impusă pentru ca soţul supravieţuitor să moştenească aceste bunuri
este ca defunctul să nu fi dispus, în mod expres, de partea sa din aceste bunuri prin donaţii sau
prin legate. Soţul supravieţuitor nu va beneficia de acest drept special de moştenire dacă
defunctul a dispus de întreaga sa parte din mobilierul şi obiectele de uz casnic sau de bunurile
sale proprii incluse în această categorie prin acte inter vivos sau mortis causa, nefiind rezervatar
în privinţa acestui drept special. Este posibil ca defunctul să testeze partea sa din aceste bunuri
chiar în favoarea soţului supravieţuitor, caz în care acesta poate alege să moştenească pe cale
legală, invocând dreptul său special, ori pe cale testamentară.
Dreptul special de moştenire asupra mobilierului şi obiectelor de uz casnic vizează numai
cota-parte a defunctului din aceste bunuri comune şi bunurile proprii ale defunctului făcând
parte din această categorie. Soţul supravieţuitor are un drept propriu asupra cotei sale din
bunurile comune în devălmăşie făcând parte din această categorie, dacă soţii au ales regimul
comunităţii legale. Aşadar, soţul supravieţuitor are un drept de proprietate asupra părţii sale din
bunurile comune în devălmăşie, dacă este vorba despre regimul comunităţii legale sau regimul
comunităţii convenţionale, iar dreptul său special de moştenire vizează doar partea din aceste
bunuri aparţinând defunctului său soţ.
În ceea ce priveşte natura juridică a dreptului special de moştenire al soţului supravieţuitor
asupra mobilierului şi obiectelor de uz casnic, este vorba despre un drept de moştenire legală,
afectat scopului prevăzut de lege şi având destinaţie specială – păstrarea confortului avut de soţ
anterior încetării căsătoriei.

C. Dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor

Potrivit art. 973 alin. (1) C.civ., „soţul supravieţuitor care nu este titular al niciunui drept
real de a folosi o altă locuinţă corespunzătoare nevoilor sale beneficiază de un drept de abitaţie
asupra casei în care a locuit până la data deschiderii moştenirii, dacă această casă face parte
din bunurile moştenirii”.
Art. 973 C.civ. conferă soţului supravieţuitor un drept de abitaţie – de folosinţă – asupra
casei de locuit, drept care ia naştere de la data deschiderii moştenirii şi care revine soţului
supravieţuitor indiferent de clasa de moştenitori cu care acesta vine în concurs, indiferent dacă
există sau nu acordul celorlalţi comoştenitori. Soţul supravieţuitor nu trebuie să exercite un
drept de opţiune succesorală distinct pentru dreptul său de abitaţie.
Pentru ca soţul supravieţuitor să beneficieze de acest drept trebuie îndeplinite următoarele
condiţii, cumulativ:
1. soţul supravieţuitor să fi locuit în acel imobil (casă/apartament) la data deschiderii
moştenirii;
2. soţul supravieţuitor să nu fie titularul niciunui drept real 1 de a folosi o altă locuinţă
corespunzătoare nevoilor sale;
3. casa/apartamentul face parte din bunurile moştenirii, în tot sau în parte, constituind
proprietatea exclusivă sau comună – împreună cu soţul supravieţuitor sau cu o altă persoană
– a defunctului;
4. soţul supravieţuitor să nu devină titularul exclusiv al casei/apartamentului;
5. defunctul să nu fi dispus altfel în privinţa dreptului de abitaţie.

Caracterele juridice ale dreptului de abitaţie al soţului supravieţuitor sunt următoarele:

– este un drept real asupra unei locuinţe. Titularul dreptului va putea folosi atât bunul, cât
şi accesoriile acestuia;
– este un drept temporar;

1 Este vorba atât de dreptul real de proprietate, incluzând cele trei atribute – posesie, folosinţă şi dispoziţie, cât
şi de dezmembrămintele dreptului de proprietate, respectiv uzufructul, uzul sau abitaţia, acestea două din urmă
reprezentând varietăţi ale uzufructului. Dreptul de uzufruct şi varietăţile sale se pot constitui prin acte inter vivos
sau mortis causa, în vreme ce dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor reglementat de art. 973 C.civ. are natură
legală.
 Potrivit art. 973 alin. (4) C.civ., „dreptul de abitaţie se stinge la partaj, dar nu mai devreme
de un an de la data deschiderii moştenirii. Acest drept încetează chiar înainte de împlinirea
termenului de un an, în caz de recăsătorire a soţului supravieţuitor”. Aşadar, soţul
supravieţuitor va fi titularul dreptului de abitaţie până la ieşirea din indiviziune, dar nu mai
puţin de 1 an de la data deschiderii moştenirii. În cazul în care soţul supravieţuitor se
recăsătoreşte, dreptul de abitaţie încetează, chiar înainte de împlinirea termenului de 1 an.
În concluzie, dreptul de abitaţie se stinge prin partaj şi prin recăsătorirea soţului
supravieţuitor, precum şi prin2: decesul titularului dreptului de abitaţie, neuzul timp de 10 ani3,
renunţarea (în mod expres) la acest drept, exproprierea pentru cauză de utilitate publică a
imobilului ce face obiectul dreptului de abitaţie4, abuzul de folosinţă5, distrugerea în întregime
a bunului ce face obiectul abitaţiei etc.
Dacă nu se solicită partajul (şi evident nu intervine alt caz de stingere a dreptului său) dreptul
de abitaţie al soţului supravieţuitor ar putea fi viager.
– este un drept strict personal ce nu poate fi înstrăinat sau grevat de soţul supravieţuitor în
favoarea altei persoane şi care nu poate fi urmărit de creditorii defunctului;
Potrivit art. 973 alin. (2) C.civ., „dreptul de abitaţie este gratuit, inalienabil şi insesizabil”.
Aşadar, legiuitorul prevede în mod expres că dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor este
inalienabil şi insesizabil.
Art. 973 alin. (3) C.civ. arată că „oricare dintre moştenitori poate cere fie restrângerea
dreptului de abitaţie, dacă locuinţa nu este necesară în întregime soţului supravieţuitor, fie
schimbarea obiectului abitaţiei, dacă pune la dispoziţia soţului supravieţuitor o altă locuinţă
corespunzătoare”.
Din textele menţionate rezultă că soţul supravieţuitor nu poate închiria partea din locuinţă
pe care nu o foloseşte ca atare, dar şi faptul că moştenitorii au posibilitatea de a restrânge dreptul
de abitaţie al soţului supravieţuitor, în ipoteza în care locuinţa nu-i este necesară în întregime.
Moştenitorii pot, de asemenea, schimba obiectul abitaţiei, având obligaţia în acest caz de a

2 A se vedea cazurile de stingere a uzufructului – art. 746-748 C.civ. Potrivit art. 754 C.civ., dispoziţiile privind

dreptul de uz şi abitaţie se completează, în mod corespunzător, cu cele privitoare la uzufruct.

3 Potrivit art. 746 alin. (1) lit. e) C.civ., uzufructul se stinge prin neuzul timp de 10 ani. Dacă spre exemplu nu

s-a solicitat partajul şi soţul supravieţuitor nu exercită dreptul său timp de 10 ani, s-ar putea solicita constatarea
stingerii dreptului acestuia prin neuz. Sunt însă avute în vedere drepturile constituite ulterior intrării în vigoare a
noului Cod civil.
4 Potrivit art. 28 alin. (3) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică (M. Of. nr.

472 din 5 iulie 2001) „uzul, uzufructul, abitaţia şi superficia, precum şi orice alte drepturi reale, cât şi concesionarea
şi atribuirea în folosinţă se sting prin efectul exproprierii, titularii acestora având dreptul la despăgubiri”.
5 Acest caz de stingere a uzufructului priveşte şi uzufructul constituit anterior intrării în vigoare a noului Cod

civil, dacă abuzul de folosinţă este ulterior datei de 1octombrie 2011.

procura soţului supravieţuitor o altă locuinţă în privinţa căreia să se asigure tot un drept de
abitaţie corespunzător nevoilor soţului supravieţuitor. Dacă moştenitorii pun la dispoziţia
soţului supravieţuitor o locuinţă asupra căreia acesta din urmă va avea drepturi rezultate din
contractul de închiriere sau comodat, condiţia impusă de legiuitor nu este respectată, ea
referindu-se expres la dreptul de abitaţie. Restrângerea sau schimbarea obiectului abitaţiei se
poate face pe cale convenţională sau prin acţiune în justiţie.
Dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor, ca drept de moştenire special, nu poate, aşadar,
să fie cedat sau grevat în favoarea altor persoane, spre deosebire de dreptul de abitaţie de drept
comun. Totuşi potrivit art. 750 C.civ. soţul supravieţuitor are posibilitatea de a folosi bunul
obiect al dreptului său de abitaţie împreună cu copiii săi, chiar dacă nu avea copii la data la care
s-a constituit abitaţia, precum şi cu părinţii ori alte persoane aflate în întreţinerea sa. Folosinţa
bunului în comun cu persoanele menţionate în acest caz nu echivalează cu cesiunea dreptului.
Textul art. 750 C.civ. se referă şi la soţul titularului abitaţiei, însă în caz de recăsătorire al soţului
supravieţuitor dreptul său de abitaţie încetează în temeiul art. 973 alin. (4) C.civ. În situaţia în
care soţul supravieţuitor are o relaţie de concubinaj (fără a se căsători deci), ipoteza art. 973
alin. (4) C.civ. nu este îndeplinită, dreptul său de abitaţie neîncetând.
– este un drept cu titlu gratuit.
Aşa cum arată art. 973 alin. (2) C.civ., „dreptul de abitaţie este gratuit, inalienabil şi
insesizabil”. Faptul că acest drept este cu titlu gratuit înseamnă că pe perioada dreptului de
abitaţie soţul supravieţuitor nu va plăti chirie moştenitorilor care au dobândit proprietatea prin
moştenire. Dacă soţul supravieţuitor este la rândul lui şi el comoştenitor asupra casei, el nu va
datora chirie nici după partaj, în mod retroactiv, pentru cota-parte corespunzătoare drepturilor
comoştenitorilor deoarece potrivit art. 680 C.civ.6 „fiecare coproprietar devine proprietarul
exclusiv al bunurilor sau, după caz, al sumelor de bani ce i-au fost atribuite numai cu începere
de la data stabilită în actul de partaj, dar nu mai devreme de data încheierii actului, în cazul
împărţelii voluntare, sau, după caz, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.
În cazul imobilelor, efectele juridice ale partajului se produc numai dacă actul de partaj
încheiat în formă autentică sau hotărârea judecătorească rămasă definitivă, după caz, au fost
înscrise în cartea funciară”.
Soluţiile ce pot fi aduse în acţiunea de partaj, cu influenţă asupra dreptului de abitaţie
sunt următoarele:

6 Art. 680 C.civ. se aplică acţiunilor de partaj introduse după intrarea în vigoare a noului Cod civil.
 – imobilul se atribuie în lotul soţului supravieţuitor, acesta continuând folosinţa în temeiul
dreptului său de proprietate astfel stabilit (dreptul de abitaţie încetând);
– imobilul se atribuie altor moştenitori care permit soţului supravieţuitor să folosească în
continuare imobilul (dreptul său de abitaţie încetând), caz în care va plăti chirie proprietarilor,
potrivit înţelegerii dintre ei, sau în caz contrar va putea fi evacuat potrivit dreptului comun.
În schimb, dacă anterior partajului soţul supravieţuitor se recăsătoreşte (dreptul său de
abitaţie încetând din acest motiv), dar foloseşte şi cota aparţinând celorlalţi coproprietari ai
imobilului, acesta va putea fi obligat să plătească chirie.
În ceea ce priveşte litigiile referitoare la dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor, art. 973
alin. (5) C.civ. prevede că „toate litigiile cu privire la dreptul de abitaţie se soluţionează de
către instanţa competentă să judece partajul moştenirii, care va hotărî de urgenţă, în camera
de consiliu”.