Reflecții în legătură cu principiile generale ale devoluțiunii succesorale legale...

67
linie
Bogdan Pătrașcu, Ilioara Genoiu
Reflecții în legătură cu principiile generale ale devoluțiun ii succesorale legale...

REFLECȚII ÎN LEGĂTURĂ CU PRINCIPIILE GENERALE

ALE DEVOLUȚIUNII SUCCESORALE LEGALE ȘI
EXCEPȚIILE ACESTORA1

dr. BOGDAN PĂTRAȘCU *

dr. ILIOARA GENOIU
Lector universitar – Facultatea de Științe Conferențiar universitar – Facultatea
Juridice și Administrative, de Drept și Științe Administrative,
Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” Universitatea „Valahia”
din București din Târgoviște
Cercetător științific gr. II –
Institutul de Cercetări Juridice „Acad.
Andrei Rădulescu” al Academiei Române

ABSTRACT

What we intended on this occasion is to discuss the rules that are used to
determine in the concrete situations, related to the case, the legal inheritors of de
cuius and the meanings of these rules. The topic seems interesting to us, because on
the way in which it is dealt with, on the answers given to some questions, which are
raised or can be raised in this regard, depend the adequate theoretical perspective
and the rigor of determining of the inheritors in a given case, not only of the lawful
ones, but also of the testamentary successors, each category of heirs being able,
either alone or with the other, to access the inheritance.

Key words: inheritance; successoral transmission; successoral patrimony;

successoral representation.

1. Considerații despre moștenire în general, despre felurile moștenirii și cu

privire la relația dintre acestea. Dacă plecăm de la definiția legală a moștenirii, dată
de art. 953 C.civ.2, reținem că este vorba de transmiterea mortis causa a unui
patrimoniu către unul sau mai mulți dobânditori, persoane fizice și/sau persoane
juridice. Deși actul normativ menționat se referă doar la sensul moștenirii de
transmisiune a unui patrimoniu, există și un alt sens, acela de patrimoniu transmis3.
1
Parte din acest studiu a fost publicat în limba engleză, în suplimentul revistei „Valahia
University Law Study”, Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2017, p. 96–105.
*
e-mail: ilioaragenoiu20@yahoo.fr
2
Art. 953 C.civ. are următorul conținut: „Moștenirea este transmiterea patrimoniului unei
persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane în ființă.”
3
B. Pătrașcu, I. Genoiu [în lucrarea „Moștenirea și felurile ei”, M. Uliescu (coord.), Noul Cod
civil. Studii și comentarii, Editura Universul Juridic, București, 2012, p. 568–572], fac o amplă discuție
în ceea ce privește accepțiunile noțiunii de moștenire și relevă și cea de-a treia semnificație a acesteia,
anume aceea de materie a dreptului civil. Cu privire la noțiunea moștenirii, a se vedea, de asemenea, M.
D. Bob, Probleme de moșteniri în vechiul și în noul Cod civil, Editura Hamangiu, București, 2012, p.
33–34.
68 Bogdan Pătrașcu, Ilioara Genoiu
linie
Chiar dacă această accepțiune nu este conținută în definiția din art. 953 C.civ., ea
este neîndoielnică, iar Codul o are în vedere când reglementează alte instituții
juridice (precum rezerva succesorală, cotitatea disponibilă sau sezina). De altfel,
patrimoniul defunctului constituie chiar obiectul transmisiunii succesorale. Fără
acesta, o asemenea transmisiune nu și-ar avea sensul, mai mult, ar fi imposibil să
aibă loc.
Art. 955 C.civ. dispune că „(1) Patrimoniul defunctului se transmite prin
moștenire legală, în măsura în care cel care lasă moștenirea nu a dispus altfel prin
testament. (2) O parte din patrimoniul defunctului se poate transmite prin moștenire
testamentară, iar cealaltă parte prin moștenire legală.”
Dacă ar fi să reflectăm asupra prevalenței unuia dintre cele două feluri ale
moștenirii în raport cu celălalt, ar trebui observat că întâietate are moștenirea prin act
juridic mortis causa, prin testament ce dispune asupra averii, altfel spus care conține
legate. În orice caz, apreciem că legiuitorul acordă un interes egal ambelor categorii
de moștenitori – legali și testamentari, nu-i mai privește pe legatari ca simpli
succesori la bunuri, iar pe rudele în grad succesibil ca fiind adevărații continuatori ai
personalității defunctului și, de aceea, încadrați într-o categorie aparte, anume a
moștenitorilor regulați. La această clasificare a succesorilor, în regulați și neregulați,
pe care o conținea Codul civil de la 1864, s-a renunțat. Noul Cod civil nu o mai
cuprinde, iar principala sa consecință, răspunderea ultra vires hereditatis a
moștenitorilor regulați (adică suportarea pasivului succesoral, în caz de insuficiență
a activului moștenirii, din propriul patrimoniu, dacă nu acceptaseră sub beneficiu de
inventar), a fost înlăturată. De lege lata, s-a instituit, dimpotrivă, regula răspunderii
pentru pasiv în limitele activului succesoral, pentru toți moștenitorii, indiferent de
temeiul venirii lor la moștenire. Iar această măsură a răspunderii pentru pasiv,
stabilită ope legis, nu este legată de felul actului juridic de opțiune prin care s-a
însușit titlul de moștenitor. Prin excepție, nu răspund pentru pasivul moștenirii
legatarii cu titlu particular4, ci doar cei ale căror legate le conferă o vocație
universală sau cu titlu universal; altfel spus, aceia care au chemare la întregul
patrimoniu sau la o parte din acesta. Că legatarii sunt priviți de Codul civil în
vigoare ca o categorie de succesori pe picior de egalitate cu succesorii ab intestat, o
dovedește și faptul că moștenirea testamentară, și nu legatul (cum dispunea Codul
civil de la 1864), este reținută astăzi, împreună cu moștenirea legală, drept mod de
dobândire a dreptului de proprietate (în art. 557 C.civ.)5.
4
În temeiul art. 1114 alin. (3) C.civ., în principiu, legatarul cu titlu particular nu este ținut să
suporte datoriile și sarcinile moștenirii. Cu titlu de excepție, acesta răspunde pentru pasivul succesoral,
însă numai cu bunul sau bunurile care formează obiectul legatului, în următoarele situații: testatorul a
dispus în mod expres în acest sens; dreptul lăsat prin legat are ca obiect o universalitate, cum ar fi o
moștenire culeasă de către testator și nelichidată încă, caz în care legatarul răspunde pentru pasivul
acelei universalități; celelalte bunuri ale moștenirii sunt insuficiente pentru plata datoriilor și sarcinilor
moștenirii.
5
Cu privire la modurile generale de dobândire a dreptului de proprietate, a se vedea, spre
exemplu: M. Uliescu, A. Gherghe, Drept civil. Drepturile reale principale, Editura Universul Juridic,
București, 2014, p. 181–195; C. Bîrsan, Drept civil. Drepturile reale principale, ediția a 2-a, Editura
Hamangiu, București, 2015, p. 354–437.
Reflecții în legătură cu principiile generale ale devoluțiunii succesorale legale... 69
linie
Poziția juridică egală a celor două categorii de moștenitori nu înseamnă însă și
că regimul juridic aplicabil moștenitorilor legali nu cuprinde, față de cel al
moștenitorilor testamentari, instituții juridice cu caracter de protecție, chiar de
favoare, din perspectiva în care sunt priviți de legiuitor. Ne referim, spre exemplu, la
rezerva succesorală sau la sezină, instituții incidente doar moștenirii legale și prin
care unii dintre succesorii ab intestat6 sunt tratați cu favoare în raport cu ceilalți
moștenitori legali și cu legatarii. Libertatea celui despre a cărui succesiune este
vorba de a dispune cu titlu gratuit de bunurile sale, dar și de a-i dezmoșteni pe cei
prezumați de legiuitor a fi moștenitorii legali cei mai apropiați de cel acum decedat –
pe rezervatari, așadar – este mărginită la cotitatea disponibilă.
S-ar putea reflecta, în acest context, la natura juridică a actului de
dezmoștenire de la tot, de la întreg, a unui succesor rezervatar. Este vorba despre o
dezmoștenire totală, dar care va produce efecte doar în parte, ca urmare a interdicției
legale ca dezmoștenirea să atingă rezerva succesorală sau dezmoștenirea în cauză va
fi socotită, ab initio, una parțială, câtă vreme nu avea cum să producă alte consecințe
decât pe cele ale exheredării parțiale? Altfel spus, natura juridică a dezmoștenirii, în
acest caz, va fi apreciată după intenția autorului actului sau după efectele
manifestării de voință? Fără să insistăm, considerăm că dezmoștenirea în discuție va
fi totală, dar parțial ineficientă ca urmare a dispoziției imperative a legii. Aceasta,
cel puțin pentru că, prin definiție, actul juridic reprezintă o manifestare de voință
făcută cu intenția de a produce efecte juridice, or tocmai această voință exteriorizată
va configura actul, va determina felul său, chiar dacă acesta nu va produce, în cele
din urmă, efectele scontate de autor.
Cât privește sezina, aceasta conferă la rându-i, celor care o au, o valență
privilegiată, în sensul că aceștia au legitimitatea stăpânirii moștenirii, în sens de
patrimoniu transmis, din chiar momentul morții lui de cuius, fără a mai fi nevoie, în
ce-i privește, să aștepte eliberarea certificatului de moștenitor. Acest document
(înscris) nu constituie, pentru sezinari, ca în cazul celorlalți moștenitori legali, un
mijloc de însezinare.
Cele două feluri de moștenire, am văzut, pot fundamenta singure, fiecare în
parte, un anume tip de devoluțiune sau, coexistând, pot determina concursul celor
două devoluțiuni. Pot face, prin urmare, ca o parte din patrimoniul defunctului să fie
culeasă de succesorii legali, iar cealaltă, de alte persoane, în calitate de legatari, ori,
într-o ipoteză de coexistență mai strânsă, moștenitorii testamentari să fie aceiași cu
moștenitorii legali, să existe, altfel spus, o coexistență nu numai a felurilor de
moștenire, ci și un cumul de calități succesorale, întrunite de același subiect de drept
sau de aceleași persoane.
Sensul noțiunii de moștenire, când este vorba despre felurile sale, este acela de
transmisiune succesorală. Cu alte cuvinte, această transmisiune poate fi legală și
testamentară. Cât privește moștenirea în sens de patrimoniu transmis, ea are aceeași
configurație, căci universalitatea juridică în cauză este aceeași, indiferent că

6
Sunt moștenitori rezervatari și, în același timp, sezinari: soțul supraviețuitor, descendenții
indiferent de grad și ascendenții privilegiați (părinții defunctului).
70 Bogdan Pătrașcu, Ilioara Genoiu
linie
urmează, din punct de vedere al transmisiunii sale, dispozițiile incidente moștenirii
legale sau, dimpotrivă, celei testamentare, ori chiar ambele seturi de prescripții.

2. Despre relația dintre transmisiunea moștenirii și devoluțiunea succesorală.

Între cele două noțiuni există, fără tăgadă, o strânsă legătură7. Nu este vorba însă, în
opinia noastră, de un raport de sinonimie, întrucât devoluțiunea succesorală
înseamnă „determinarea persoanelor chemate să moștenească patrimoniul unei
persoane fizice decedate”8. Reiese că aceasta reprezintă un demers, o operațiune
subiectivă de apreciere, într-un caz dat, potrivit unor reguli stricte, cu finalitatea
identificării moștenitorilor, altfel spus, a persoanelor către care transmisiunea
succesorală a operat. Faptul juridic al morții, când are loc, determină, în același
moment, deschiderea moștenirii și transmiterea acesteia către succesibili.
Determinarea dobânditorilor pe cale succesorală ai patrimoniului transmis reprezintă
stabilirea devoluțiunii moștenirii. La fel ca moștenirea și urmând felurile sale,
devoluțiunea succesorală poate fi legală și/sau testamentară. Așadar, în strânsă
corelație cu felul moștenirii, devoluțiunea acesteia înseamnă identificarea căii pe
care a urmat-o transmisiunea succesorală și, mai ales, a persoanelor către care
această transmisiune a operat.
Nu întâmplător am făcut vorbire despre succesibil. Acesta este, potrivit
art. 1100 alin. (2) C.civ., „persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de lege
pentru a putea moșteni, dar care nu și-a exercitat încă dreptul de opțiune
succesorală”. Succesibilul va deveni moștenitor, dacă optează în sensul acceptării,
confirmând astfel că este beneficiar al transmisiunii succesorale, singur sau
împreună cu alți comoștenitori. Dacă, dimpotrivă, opțiunea succesorală se exercită în
sensul repudierii titlului de moștenitor, al renunțării, succesibilul își pierde această
calitate și devine persoană străină de moștenire.
Trebuie observat că, la momentul la care se produce deschiderea moștenirii –
data morții lui de cuius, beneficiarii transmisiunii succesorale nu sunt cunoscuți cu
exactitate, de vreme ce unii dintre aceștia, în calitate de succesibili, pot renunța fără
să acceadă la calitatea de moștenitor. Așa fiind, se pune următoarea întrebare: când
se încheie devoluțiunea succesorală, la momentul identificării succesibililor sau în
acela al cunoașterii adevăraților moștenitori? Ni se pare că răspunsul corect este cel
care ia în considerare această din urmă ipoteză. S-ar putea obiecta în sensul că
devoluțiunea succesorală, fiind un proces de identificare prin raționamente și
mijloace tehnice, se încheie odată stabiliți succesibilii, că opțiunea succesorală
exercitată de către aceștia reprezintă o altă instituție juridică decât cea a devoluțiunii
moștenirii. Un asemenea argument ar fi, credem, lipsit de profunzime. Într-adevăr,
chiar dacă vorbim despre instituții juridice diferite, acțiunea normelor acestora se
7
Este, probabil, motivul pentru care, uneori, în vederea deslușirii semnificației devoluțiunii
succesorale, se face trimitere la termenul de transmisiune succesorală. A se vedea V. Ursa, în M.
Costin, M. Mureșan, V. Ursa, Dicționar de drept civil, Editura Științifică și Enciclopedică, București,
1980, p. 184 și 523–524.
8
St. Cărpenaru, Drept civil. Drepturile de creație intelectuală. Succesiunile, Editura Didactică
și Pedagogică, București, 1971, p. 184 și autorii acolo citați.
Reflecții în legătură cu principiile generale ale devoluțiunii succesorale legale... 71
linie
poate suprapune în timp; nu înseamnă că aplicarea regulilor de drept privind
opțiunea succesorală ar trebui să înceapă odată cu încheierea acțiunii celor ale
devoluțiunii moștenirii. Dimpotrivă, socotim că procesul devoluțiunii legale și/sau
testamentare se încheie cu adevărat odată ce au fost identificați acceptanții,
adevărații moștenitori, cei care și-au însușit irevocabil titlul de erede.

3. Preliminarii privind devoluțiunea succesorală legală. Determinarea

moștenitorilor se face ținând seama de felul moștenirii. Preocuparea noastră, aici,
este devoluțiunea legală a moștenirii. O vom aborda însă și prin prisma comparării
sale cu devoluțiunea succesorală testamentară. Pentru identificarea moștenitorilor
legali, într-un caz dat, punctul de plecare potrivit ni se pare a fi vocația succesorală9.
Este vorba despre o condiție generală pentru a moșteni, incidentă, așadar, ambelor
feluri de succesiune. Această cerință, numită și chemare succesorală, prezintă însă
particularități semnificative în cazul moștenirii legale, față de cea testamentară.
Acestea au determinat uneori doctrina să-și pună problema dacă nu suntem în
prezența a două condiții speciale, și nu doar a uneia, generale, cu alte cuvinte dacă,
prin specificul său, vocația legală la moștenire nu trebuie considerată ca o cerință
autonomă în cazul succesiunii legale, în raport cu chemarea la moștenire în temeiul
legatului testamentar. Principalele elemente de diferență le reprezintă temeiul lor
diferit: legea, respectiv actul juridic mortis causa – testamentul cu legat, mai
degrabă decât legatul testamentar, căci testamentul este actul de sine stătător și
prevalent în raport cu legatul, acesta din urmă neputând exista în mod valabil în
afara testamentului. Apoi, faptul că numai în cazul moștenirii legale se distinge între
vocația generală și cea concretă, cea dintâi existând pentru toți cei cărora legea le
recunoaște calitatea de posibili moștenitori10. Avem în vedere pe rudele în grad
succesibil ale defunctului (într-o formulare cuprinzătoare, este vorba despre rudele
în linie dreaptă la infinit – fără limită privind gradul de rudenie, și rudele în linie
colaterală, până la gradul al patrulea inclusiv) și pe soțul supraviețuitor. Trebuie
analizată, în acest context, și vocația succesorală a titularilor moștenirii vacante.
Rudele în grad succesibil nu culeg toate și împreună moștenirea, ci vin într-o
anumită ordine la succesiune, una sau unele având întâietate în raport cu altele.
Toate rudele însă, prin faptul cuprinderii lor de către lege în rândul posibililor
moștenitori, au vocație generală. În ceea ce-l privește pe soțul supraviețuitor,
socotim că temeiul său legal de a moșteni îi conferă vocație generală, cu precizarea
că aceasta este întotdeauna dublată de vocație concretă. Într-adevăr, soțul în viață al
lui de cuius nu este înlăturat de la moștenire de nicio rudă în grad succesibil,
indiferent din ce clasă succesorală ar face parte aceasta. El vine în concurs cu

9
Cu privire la aceasta, a se vedea și: D. Chirică, Tratat de drept civil. Succesiunile și
liberalitățile, Editura C.H. Beck, București, 2014, p. 34; Fr. Deak, R. Popescu, Tratat de drept
succesoral, vol. I, Editura Universul Juridic, București, 2013, p. 93–94; B. Pătrașcu, I. Genoiu,
Condițiile generale ale dreptului de a moșteni, în M. Uliescu (coord.), op. cit., p. 622–628.
10
Un alt element de deosebire între cele două tipuri de chemare la moștenire rezidă în aceea că
putem vorbi despre reciprocitatea vocației succesorale numai în cazul celei legale generale, nu și în
cazul celei testamentare.
72 Bogdan Pătrașcu, Ilioara Genoiu
linie
moștenitorii din oricare clasă, așadar, nici nu are întâietate în raport cu unul sau unii
dintre ei.
A reieșit din cele ce preced că legea folosește două mijloace tehnice pentru a
permite identificarea ordinii succesorale a acelor rude care, în raport cu celelalte, au
prioritate de a moșteni. Este vorba despre clasa de moștenitori și gradul de rudenie.
Nu ne vom opri asupra definițiilor acestor noțiuni și nici la cei care fac parte din
fiecare clasă succesorală, acestea fiind aspecte cunoscute, care nu ridică probleme de
înțeles și interpretare11.
Cu ajutorul acestor mijloace tehnice se pot formula trei principii ale
devoluțiunii succesorale legale. Prin aplicarea lor și luând în considerare excepțiile
de la acestea, se poate determina cine are prioritate de a veni la succesiune. În ultimă
analiză și într-o formulare sintetică, devoluțiunea succesorală legală presupune
identificarea din rândul moștenitorilor legali, cu vocație generală, pe aceia care au și
vocație concretă, efectivă de a moșteni.

4. Formularea celor trei principii ale devoluțiunii succesorale legale. Succinte

considerații despre unele excepții de la principiile în discuție. Principiile despre care
facem vorbire au fost denumite în doctrină „principii generale ale devoluțiunii legale
a moștenirii”12, iar uneori și „principii de bază ale devoluțiunii legale”13. Din
punctul de vedere al formulării lor, raportarea se face fie la moștenitorii legali în
ansamblu, fie numai la moștenitorii legali, rude cu defunctul. Acest mod diferit de
raportare are relevanță, cel puțin cât privește reținerea ori nu, ca excepție de la
primul principiu a situației juridice, a soțului supraviețuitor. Fiind vorba despre o
problemă care vizează devoluțiunea succesorală legală în ansamblul său, credem că
enunțul ar trebui să trimită la acest tip de devoluțiune, chiar dacă fiecare dintre cele
trei principii are în vedere moștenitorii ab intestat, rude cu defunctul. Acoperirea
restului de semnificație se va face, credem, din precizarea unora dintre excepțiile la
aceste principii. În consecință, principiile și excepțiile de la ele vor face ca problema
să privească determinarea moștenitorilor legali în totalitatea lor. Credem că
formularea cea mai potrivită a principiilor în cauză este următoarea:
a) moștenitorii legali sunt chemați la moștenire în ordinea claselor succesorale;
b) în cadrul aceleiași clase, moștenitorii legali în grad de rudenie mai apropiat
cu defunctul îi înlătură pe cei în grad mai îndepărtat;
c) în cadrul aceleiași clase, moștenitorii legali în grad egal moștenesc în părți
egale.

11
Pentru aceste aspecte, a se vedea, cu titlu de exemplu: B. Pătrașcu, I. Genoiu, Dispoziții
legale. Moștenitorii legali, în M. Uliescu (coord.), op. cit., p. 674–700; L. Stănciulescu, Curs de drept
civil. Succesiuni, ediția a 2-a, Editura Hamangiu, București, 2015, p. 76–103; D. Văduva, Moștenirea
legală. Liberalitățile, Editura Universul Juridic, București, 2012, p. 55–63.
12
Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, ediția a II-a, Editura Universul Juridic, București, 2002,
p. 73; St. Cărpenaru, op. cit., p. 185–187; I. Genoiu, Dreptul la moștenire în Codul civil, ediția a 2-a,
Editura C.H. Beck, București, 2013, p. 46–50.
13
D. C. Florescu, Dreptul succesoral, Editura Universul Juridic, București, 2011, p. 31.
Reflecții în legătură cu principiile generale ale devoluțiunii succesorale legale... 73
linie
Câteva precizări ni se par necesare. Mai întâi, socotim de mare utilitate
precizarea că ultimele două principii (al doilea și al treilea, așadar) acționează
înlăuntrul aceleiași clase de moștenitori. Dacă aplicarea principiilor în discuție s-ar
face și între clase, cu privire și la moștenitori aparținând unor clase diferite,
rezultatul identificării succesorilor ar fi profund viciat.
Apoi că, în cazul raportării principiilor la devoluțiunea succesorală legală în
ansamblul său, reținerea situației juridice a soțului supraviețuitor ca excepție de la
primul principiu este, credem, strict necesară. Este adevărat că moștenitorii legali
vin la succesiune în ordinea claselor. Cu toate acestea, soțul rămas în viață, deși
moștenitor legal și el, nu face parte din nicio clasă succesorală; după cum am arătat,
acesta vine în concurs cu erezii din fiecare clasă, nu înlătură pe cineva de la
moștenire, dar nici nu este înlăturat; soțul supraviețuitor va culege din succesiune o
porțiune, a cărei mărime diferă în funcție de categoria de moștenitori cu care este în
concurs (spunem „categorie”, și nu „clasă”, deoarece înlăuntrul clasei a doua
întâlnim atât rude în linie dreaptă – ascendenții privilegiați, cât și în linie colaterală –
colateralii privilegiați, iar partea soțului diferă, după cum vine la moștenire împreună
cu erezi aparținând unei singure categorii sau, dimpotrivă, atât uneia, cât și
celeilalte). Formularea principiilor se poate face numai cu referire la rudele în grad
succesibil. Într-adevăr, enunțurile celor trei reguli le privesc numai pe ele. Într-o
atare perspectivă însă nu vom mai putea vorbi de principii generale ale devoluțiunii
legale în ansamblul său; or, am arătat, cu privire la această problemă este necesară o
perspectivă amplă, care să pună în discuție pe toți succesorii ab intestat și toate
situațiile în care aceștia se pot afla, cât privește venirea la moștenire în temeiul legii.
Din acest punct de vedere este, de asemenea, de reflectat dacă cele trei
principii ale devoluțiunii legale a moștenirii n-ar trebui completate cu încă două.
Primul ar putea fi preluat, cu această calificare, din cadrul instituției vocației
succesorale legale, unde, actualmente, reprezintă pentru aceasta o trăsătură specifică.
Într-adevăr, vocația moștenitorilor legali este universală, la întreaga masă
succesorală, aceasta ca aptitudine de a lua totul, indiferent că, într-o situație ori alta,
moștenirea efectiv culeasă constituie doar o câtime din patrimoniu. Acest acces la
întreg al moștenitorului legal are relevanță și din perspectiva devoluțiunii
succesorale ab intestat. De pildă, dacă singura rudă în grad succesibil a lui de cuius
este dezmoștenită total, aceasta nefiind moștenitor rezervatar, dar există soț
supraviețuitor, el va culege întregul patrimoniu, întreaga masă succesorală, tocmai în
virtutea caracterului universal al vocației sale succesorale. Și, dacă dezmoștenirea în
cauză vizează un rezervatar, ea va produce efecte parțiale. Soțul supraviețuitor, în
concurs cu moștenitorul legal nerezervatar dezmoștenit, va lua mai mult decât partea
la care era chemat de Codul civil în această ipoteză. Beneficiind de un drept de
acrescământ, de adăugire, care, iată, funcționează și în cadrul moștenirii legale,
tocmai ca o consecință a caracterului universal al vocației sale succesorale, soțul
74 Bogdan Pătrașcu, Ilioara Genoiu
linie
supraviețuitor va culege și ceea ce nu a putut lua ruda moștenitoare14. Din aceste
exemple reiese influența vocației succesorale legale asupra devoluțiunii moștenirii.
În sfârșit, este de reflectat dacă, pentru acest tip de devoluțiune, n-ar trebui
formulat un principiu care să-i privească pe titularii moștenirii vacante. Aceștia sunt
– fără îndoială – moștenitori legali. În consecință, ar trebui încadrați în regulile care
privesc determinarea în concret a succesorilor ab intestat, altfel spus care cârmuiesc
devoluțiunea legală a moștenirii. Un eventual principiu, în această ordine de idei, ar
trebui să sublinieze caracterul subsidiar al venirii la moștenire a comunei, orașului
sau a municipiului, respectiv a statului – în cazul moștenirilor vacante cu element de
extraneitate.
Iată, în linii generale, într-o configurație provizorie, de lucru, tabloul complet
al regulilor după care se determină la speță, în situații concrete, care sunt
moștenitorii legali ce acced la masa succesorală.
O altă excepție de la primul principiu al devoluțiunii legale a moștenirii, care
face ca erezii din clase diferite să vină în concurs, există în caz de dezmoștenire
directă parțială a moștenitorilor din clasa preferată. În consecință, aceștia nu vor mai
culege întreaga masă succesorală, iar partea la care nu au acces va fi culeasă de
moștenitorii din clasa subsecventă. Subliniem că este vorba nu doar despre o
dezmoștenire parțială, ci și directă. Aceasta este, de altfel, dezmoștenirea propriu-
zisă. Exheredarea indirectă, pe cale de consecință, produsă ca urmare a existenței
unor legate în favoarea unor alte persoane are, credem, o altă semnificație. Ea atrage
incidența unui alt fel de moștenire, cea testamentară, care va coexista cu moștenirea
legală sau chiar îi va lua locul, dacă obiectul legatului sau ale legatelor vizează
întreaga masă succesorală. Aceste acte însă sunt încă de la început și rămân

14
Precizăm că dreptul de acrescământ în favoarea soțului supraviețuitor nu operează în cazul în
care defunctul dezmoștenește rudele în grad preferat, adică pe cele cu vocație succesorală legală
concretă, însă are rude în grad sau clasă subsecvente; așadar, defunctul are mai multe rude în grad
succesibil. Aceasta întrucât, într-o asemenea ipoteză, de exheredarea rudei defunctului, fie ea
rezervatară sau nu, va beneficia categoria de moștenitori subsecventă sau chemată în același timp la
moștenire. Putem face referire, spre exemplu, la situația în care soțul supraviețuitor al defunctului vine
la moștenire în concurs cu rudele defunctului din clasa I, dezmoștenite. Alegem, așadar, să fie
dezmoștenită o întreagă categorie de rude (spre exemplu, descendenții, ascendenții privilegiați – aceste
două categorii putând fi dezmoștenite, desigur, doar parțial, de la cotitatea disponibilă, nu de la rezervă
–, colateralii privilegiați etc.), și nu doar rude de un anumit grad, dintr-o anumită categorie (de pildă,
din clasa descendenților, doar fiii și fiicele, rude de gradul I). Într-o atare situație, operează dispozițiile
art. 972 alin. (2) C.civ., potrivit cărora „Cota soțului supraviețuitor în concurs cu moștenitorii legali
aparținând unor clase diferite se stabilește ca și când acesta ar fi venit în concurs numai cu cea mai
apropiată dintre ele.” Așadar, de exheredarea moștenitorilor din clasa I vor profita cei din clasa a II-a,
și nu soțul supraviețuitor. Tot astfel, în cazul dezmoștenirii ascendenților privilegiați, partea ce excede
rezervei succesorale a acestora, ambele determinate după imputarea cotei soțului supraviețuitor, se va
cuveni colateralilor privilegiați, moștenitori din aceeași clasă, însă nerezervatari. În ipoteza
dezmoștenirii colateralilor privilegiați, întreaga cotă rezervată de lege clasei a doua de moștenitori, în
concurs cu soțul supraviețuitor, anume ½ din masa succesorală, va fi culeasă de către părinții lui de
cuius, întrucât frații și surorile defunctului, precum și descendenții acestora până la gradul al patrulea
inclusiv nu sunt moștenitori rezervatari. Exemplul nostru poate viza, în egală măsură, și rude din clasa
a III-a, dezmoștenite (total, întrucât ele nu sunt rezervatare), caz în care soțul supraviețuitor va culege
cota de ¾ din moștenire, restul de ¼ cuvenindu-se colateralilor ordinari.
Reflecții în legătură cu principiile generale ale devoluțiunii succesorale legale... 75
linie
liberalități, făcute, prin urmare, cu intenția de a gratifica. Ele nu au nicio clipă natura
juridică a unor acte de dezmoștenire. Or, în lipsa unei asemenea manifestări de
voință, nu există exheredare.
De la al doilea principiu al devoluțiunii succesorale legale, enunțat în cele ce
preced, doctrina reține următoarele două excepții:
a) în cadrul clasei a II-a de moștenitori, părinții, rude de gradul I ale
defunctului, nu înlătură de la moștenire (în considerarea principiului proximității
gradului de rudenie) pe frații și surorile defunctului și pe descendenții acestora, deși
sunt rude cu defunctul de gradele II–IV;
b) reprezentarea succesorală.
Această din urmă instituție juridică se constituie, în același timp, și într-o
excepție de la cel de-al treilea principiu care cârmuiește devoluțiunea succesorală
legală, anume cel al egalității părților/cotelor succesorale între rudele din aceeași
clasă de moștenitori și de același grad. Reprezentarea succesorală nu joacă acest rol,
nu are această menire singură, ci împreună cu împărțirea moștenirii pe linii. Deși
îndeplinește un dublu rol de excepție, nu o vom pune aici în discuție sub toate
aspectele pe care aceasta le presupune, ci doar în ceea ce privește unele care conțin
potențial de controversă sau, cel puțin, prezintă anumite dificultăți de înțelegere și
aplicare15.
Drept urmare, precizăm că, de lege lata, poate fi reprezentat cel care este
nedemn față de defunct, chiar dacă s-ar afla în viață, precum și cel decedat la data
deschiderii succesiunii celui despre a cărui moștenire este vorba (predecedatul,
așadar, nedemn sau nu). Sunt neîndoielnice noutatea și utilitatea dispozițiilor
art. 965 C.civ., care au rolul de a configura noțiunea reprezentării succesorale și de a
stabili, în consecință, pe cei care pot fi reprezentați. Printr-o astfel de reglementare
se înlătură doar în parte, credem noi, inechitatea dispozițiilor vechiului Cod civil,
care permiteau doar reprezentarea predecedatului ce a lăsat un loc util și nu le oferea
posibilitatea descendenților nedemnului de a-l reprezenta pe acesta din urmă la o
moștenire deschisă față de care avea vocație concretă.
Spunem că inechitatea a fost înlăturată doar parțial, întrucât, în Codul civil în
vigoare, nu găsim temei pentru reprezentarea unor persoane despre care credem că
ar fi meritat să fie vizate de acest beneficiu al legii, numit reprezentare succesorală.
Avem în vedere pe renunțătorul la moștenire și pe cel care a devenit străin de
moștenire prin efectul pasivității sale în ceea ce privește opțiunea succesorală
(anume, cel care nu și-a exprimat în niciun fel opțiunea în termenul legal de un an,
nu a făcut nici acte care au sau pot avea valoare de acceptare tacită și nici nu se
găsește în situația de a invoca suspendarea termenului de opțiune succesorală sau
repunerea în termen). Și aceasta, în condițiile în care nici unul și nici celălalt nu se
fac în niciun fel vinovați față de de cuius, vinovăție pe care o regăsim însă în exces
15
Pentru o analiză completă a reprezentării succesorale, a se vedea, spre exemplu: B. Pătrașcu,
I. Genoiu, Reprezentarea succesorală, în M. Uliescu (coord.), op. cit., p. 629–642; M. D. Bob, op. cit.,
p. 55–67; C. Macovei, M. C. Dobrilă, Reprezentarea succesorală, în Fl. A. Baias, E. Chelaru, R.
Constantinovici, I. Macovei, „Noul Cod civil. Comentariu pe articole”, Editura C.H. Beck, București,
2012, p. 1016–1020.
76 Bogdan Pătrașcu, Ilioara Genoiu
linie
în cazul nedemnității succesorale, aceasta constituind totuși, în unele cazuri, temei
pentru reprezentarea succesorală. Dacă nedemnul, care a săvârșit fapte reprobabile,
unele dintre ele de o gravitate majoră (precum omorul lui de cuius ori a unui alt
succesibil al lui sau fapte penale care au avut ca urmare moartea lui de cuius), poate
fi reprezentat, credem că ar fi putut fi consacrată legal și posibilitatea reprezentării
celor două categorii mai sus enunțate.
Poate nu este lipsit de importanță să precizăm, în acest context, că persoanele
dispărute nu pot fi reprezentate, întrucât, în ceea ce le privește, funcționează
prezumția că se află în viață și, în puterea Codului civil, doar persoanele nedemne și
cele predecedate pot fi reprezentate. În ceea ce privește însă comorienții, acele
persoane care au murit în același timp, fiind îndeplinită condiția decesului, literatura
de specialitate apreciază că, în cazul acestora, operează reprezentarea.
Dintre toate aspectele pe care le presupune reprezentarea succesorală, mai
punem în discuție aici, de asemenea succint, efectul particular pe care aceasta îl
generează (alături de cel general – împărțirea moștenirii pe tulpini). Primul efect
menționat al reprezentării succesorale, reglementat cu titlu de noutate de către
actualul Cod civil, în art. 969, generează, în sarcina copiilor nedemnului concepuți
înainte de deschiderea moștenirii de la care părintele lor a fost înlăturat, însă pe care
l-au reprezentat, obligația de a raporta la moștenirea lui (acum fiind decedat, căci
despre moștenirea sa vorbim) bunurile moștenite. Evident că această obligație există,
dacă descendenții de gradul I ai nedemnului în discuție (reprezentanți ai acestuia)
vin la moștenirea părintelui lor în concurs cu alți copii ai lui (frați, așadar, ai
reprezentanților), concepuți după deschiderea moștenirii de la care acesta a fost
înlăturat pe temeiul nedemnității, dar a fost reprezentat. Considerăm că raportul la
care face referire acest text de lege nu este unul propriu-zis, anume un raport al
donațiilor, reglementat de art. 1146 și urm. C.civ., ci unul aparte, întrucât:
a) obiectul său nu este reprezentat de bunurile primite de la defunct în timpul
vieții, prin contract de donație fără scutire de raport, ci de bunurile care sunt
dobândite prin efectul culegerii moștenirii prin reprezentarea nedemnului;
b) cei ținuți de obligația de a raporta donațiile sunt, potrivit art. 1146 alin. (1)
C.civ., soțul supraviețuitor și descendenții defunctului, care vin efectiv și împreună
la moștenirea legală; în cazul raportului la care face referire art. 969 C.civ. însă ținuți
de obligația de a aduce fictiv la masa succesorală anumite bunuri sunt doar copiii
nedemnului, concepuți înainte de deschiderea moștenirii la care au avut acces prin
reprezentarea părintelui lor nedemn.
Însă particularitățile acestui tip de raport nu sunt doar acestea; textul mai sus
amintit al Codului civil arată că „raportul se face numai în cazul și în măsura în
care valoarea bunurilor primite prin reprezentarea nedemnului a depășit valoarea
pasivului succesoral pe care reprezentantul a trebuit să îl suporte ca urmare a
reprezentării”.
A doua excepție pe care o presupune ultimul principiu al devoluțiunii legale a
moștenirii este cel al împărțirii pe linii, reglementat de art. 981 alin. (3) și (4) C.civ.,
care operează în cazul în care, la moștenirea defunctului, vin colaterali privilegiați,
pe linii diferite. Acest mod de împărțire a moștenirii are o vechime considerabilă,
Reflecții în legătură cu principiile generale ale devoluțiunii succesorale legale... 77
linie
fiind cunoscut și aplicat și sub imperiul vechiului Cod civil, motiv pentru care nu
vom insista aici asupra problematicii lui, ci doar vom preciza că îl socotim a fi un
mod echitabil de împărțire a moștenirii pentru ipoteza în care colateralii privilegiați
ai defunctului sunt rude cu acesta pe linii colaterale diferite; cei care au privilegiul
dublei legături cu defunctul culeg din moștenire două linii (una de pe dimidia
maternis și alta de pe dimidia paternis), iar cei care sunt doar frați consangvini sau
numai frați uterini ai defunctului vor culege din respectiva masă succesorală o
singură linie, fie din jumătatea mamei, fie din cea a tatălui.

5. Câteva situații practice care pun în discuție, printre altele, și principiile

devoluțiunii legale a moștenirii. Soarta multor spețe depinde, fără îndoială, de justa
aplicare a principiilor devoluțiunii legale a moștenirii. De aceea, alegem să punem
aici în discuție două probleme controversate de drept succesoral, cu speranța că
soluțiile propuse de noi vor fi agreate de literatura de specialitate și receptate de
practica judiciară.
Astfel, reamintim faptul că soțul supraviețuitor poate fi, în unele cazuri de
excepție, rudă cu defunctul. Aceasta întrucât art. 274 alin. (2) C.civ. permite,
„pentru motive temeinice, căsătoria între rudele în linie colaterală de gradul al
patrulea...”. Drept urmare, verii primari se pot căsători, dacă există avizul medical
special cerut de lege în acest sens și autorizarea instanței de tutelă competentă
teritorial. Într-un asemenea caz, în funcție de interesele personale, soțul
supraviețuitor poate opta, apreciem noi, între calitatea de soț supraviețuitor și cea de
rudă a defunctului sau le poate cumula. Este, credem, destul de puțin probabil ca o
persoană să prefere să vină la moștenire, în calitate de colateral de gradul al IV-lea
(așadar, făcând parte din ultima clasă de moștenitori, a colateralilor ordinari),
ignorând calitatea de soț supraviețuitor, care îl aduce la moștenire în concurs cu
oricare dintre clasele de moștenitori și care, în anumite condiții prevăzute de lege, îi
conferă și un drept de abitație asupra casei de locuit, precum și un drept special
asupra mobilierului și bunurilor de uz casnic.
Luăm în acest sens următorul exemplu: defuncta, căsătorită cu vărul său
primar, are doar rude din clasa a IV-a, gradul al patrulea; așadar, doar rude în
aceeași clasă și același grad cu soțul supraviețuitor, privit din perspectiva de rudă.
Dacă ar veni la moștenire pe temeiul căsătoriei cu defuncta, soțul supraviețuitor ar
culege, în concurs cu clasa a IV-a de moștenitori legali, cota de ¾ din moștenire și,
dacă sunt îndeplinite condițiile cerute de lege, celelalte două categorii de drepturi
menționate. Dacă însă soțul supraviețuitor ar opta să vină la moștenirea în discuție în
calitate de rudă a defunctei, ar opera împărțirea pe capete a moștenirii între
colateralii de gradul al IV-lea. Astfel, soțului supraviețuitor i-ar reveni din moștenire
o cotă de cel mult ½, așadar mai mică decât cea pe care ar fi cules-o în temeiul
căsătoriei.
Ne întrebăm însă dacă soțul supraviețuitor, care este în același timp și rudă cu
defuncta, poate cumula cele două calități, culegând atât cota de ¾ din moștenire,
stabilită de lege în favoarea soțului supraviețuitor în concurs cu clasa a IV-a, cât și
cota ce-i revine, ca rudă a defunctei, din restul de ¼ (calculată în funcție de numărul
78 Bogdan Pătrașcu, Ilioara Genoiu
linie
colateralilor ordinari cu care vine în concurs). Credem că, într-o asemenea ipoteză,
răspunsul potrivit ar fi unul afirmativ, întrucât art. 1102 alin. (1) C.civ, cu denumirea
indicativă „Vocația multiplă la moștenire”, prevede că „Moștenitorul care, în baza
legii sau a testamentului, cumulează mai multe vocații la moștenire are, pentru
fiecare dintre ele, un drept de opțiune distinct.” Așadar, o persoană poate cumula
mai multe vocații doar pe temeiul moștenirii legale, doar pe cel al moștenirii
testamentare sau pe temeiul moștenirii legale și al celei testamentare. Drept urmare,
în speța noastră, persoana poate cumula cele două calități (ambele întemeiate pe
dreptul legal la moștenire), culegând atât cota prevăzută de lege pentru soțul
supraviețuitor, cât și pe cea atribuită în calitate de văr primar al defunctei.
O soluție asemănătoare ar trebui să primească, până la un anumit punct,
credem noi, și speța în care o persoană cumulează calitatea de fiu al defunctului și de
nepot de fiică al aceluiași defunct, întrucât tatăl său este, în același timp, și tată al
mamei sale (așadar, copilul în discuție este rezultat al incestului). Multe discuții
putem face pe marginea acestei spețe, unele ținând de morală, altele de domeniul
dreptului penal; însă din perspectiva dreptului succesoral, persoana vizată are,
apreciem noi, dublă vocație legală la moștenire și poate veni la aceasta fie ca rudă de
gradul I, în concurs cu mama sa (de asemenea rudă cu defunctul de gradul I, întrucât
este fiică a acestuia), caz în care va culege o cotă de ½ din moștenire, fie de gradul al
doilea, ca nepot de fiică, situație în care va fi înlăturat de la moștenire de mama sa,
prin aplicarea principiului proximității gradului de rudenie în cadrul aceleiași clase
de moștenitori. Spre deosebire de speța anterioară, în care soțul supraviețuitor putea,
în opinia noastră, să cumuleze cele două vocații legale la moștenire, întrucât acesta
vine, în puterea legii, la succesiune în concurs cu oricare dintre clasele de
moștenitori, pe care nu le înlătură și de care nu este înlăturat, în acest caz, soluția
cumulului de chemări la moștenire nu poate fi propusă, deoarece vorbim despre un
descendent al defunctului, care nu poate veni la moștenire în concurs cu rude ale
acestuia, aparținând altor clase. Drept urmare, în acest caz, se poate pune doar
problema alegerii gradului de rudenie de care să se prevaleze moștenitorul în
discuție pentru a accede la moștenire.

6. Concluzii. Subiectul asupra căruia ne-am oprit aici, inclusiv ipotezele de

speță pe care le-am avut în vedere relevă complexitatea problemelor de drept
succesoral, caracterul tehnic al normelor sale. Așa fiind, interpretul ori cel care
aplică dreptul va trebui să cunoască în amănunt și în profunzime semnificația
textelor de lege, subtilitățile instituțiilor de drept succesoral, înțelesul exact al
principiilor care acționează în această materie a dreptului civil. Numai astfel, în
opinia noastră, se vor putea găsi soluții adecvate și temeinice unor situații dintre cele
mai diverse, pe care realitatea le poate ridica în orice moment.
Reproduced with permission of copyright owner. Further
reproduction prohibited without permission.