GENOIU Ilioara, Partajul succesoral în reglementarea noului Cod civil*)

Publicaţie: Revista Romana de Drept Privat 1 din 2012

Extras din baza de date www.sintact.ro

Partajul succesoral în reglementarea noului Cod civil*)

*) Această lucrare a fost realizată în cadrul proiectului de cercetare postdoctorală
„Configuraţia dreptului de a moşteni în noul Cod civil român”, PN II-RU, cod PD_139/2010,
contract nr. 62/2010.
Ilioara Genoiu**
** ) Lector universitar doctor, Universitatea Valahia din Târgovişte, Facultatea de Drept şi
Ştiinţe Social-Politice.
Résumé
Le partage successoral dans la reglementation du nouveau code civile***
***) Cette étude a été rédigée dans le cadre du projet de recherche postdoctorale „La
configuration du droit d’héritage dans le nouveau Code civil roumain”, PN II-RU, code
PD_139/2010, contrat n°. 62/2010.
Dans la présente étude on se propose d’analyser la question du partage successoral (y compris
du partage d’ascendant), de tous points de vue que celui-ci implique, a la lumiere de la Loi n°.
287/20091), d’identifier les éléments de nouveauté amenés par ce document normatif, dans le
domaine soumis a notre analyse, par rapport au Code Civil antérieur et d’apprécier sur leur
justice et opportunité.
1) Ceci a été republié dans la Gazette Officielle de la Roumanie nş. 505 du 15 juillet 2011.
Mots-clés: copropriété, partage a l’amiable, partage en justice, partage d’ascendant.
Abstract
Action for partition of succession within the regulation of the New Civil code****
****) This study was carried out within the post-doctoral research project „Configuration of the
inheritance right in the new Romanian Civil Code”, PN II-RU, code PD_139/2010, agreement
no. 62/2010.
We propose herein to examine the matter of the partition of succession (including of the
partition of ascendant), from all points of view it involves, in the light of Law no. 287/20092), to
identify the items of novelty brought by this normative act, in the matter submitted to our
analysis, by comparing it to the previous Civil Code and to appreciate their fairness and
opportunity.
2) This was republished in the Official Gazette of Romania no. 505 of 15 July 2011.
Keywords: common ownership, partition by mutual agreement, partition under a court order,
partition of ascendant.
1. Partajul succesoral în reglementarea Noului Cod civil
1.1. Noţiunea şi reglementarea legală a partajului succesoral.Noul Cod civil reglementează
partajul succesoral3) în Cartea a IV-a „Despre moştenire şi liberalităţi”, Titlul IV „Transmisiunea şi
partajul moştenirii”, Capitolul IV „Partajul succesoral şi raportul”, Secţiunea 1 „Dispoziţii generale
referitoare la partajul succesoral”, art. 1143-1145. În acest context, actul normativ în discuţie
defineşte starea de indiviziune şi partajul voluntar şi reglementează posibilitatea luării unor măsuri
conservatorii cu privire la bunurile moştenirii. Tot în aceste texte de lege, Noul Cod civil a inserat
dispoziţia potrivit căreia prevederile sale incidente în materia partajului proprietăţii comune (art. 669-
686) sunt aplicabile şi partajului succesoral, în măsura în care nu sunt incompatibile cu acesta.
3) Potrivit principiului aplicării imediate a legii noi, actul de partaj, încheiat după data de 1
octombrie 2011 (însă care priveşte moşteniri deschise anterior acestei date), va fi guvernat de
principiile Noului Cod civil. Drept urmare, actul de partaj va avea efect constitutiv, chiar dacă
certificatul de moştenitor în baza căruia s-a eliberat nu avea valoarea unui titlu de proprietate.
V. în acest sens şi Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, Codul civil al României.
Îndrumar notarial, vol. I, Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 2011, p. 442.
Prin partaj, încetează starea de indiviziune, cota-parte ideală a fiecărui coindivizar fiind înlocuită cu
bunuri sau, după caz, cu sume de bani.
Potrivit dispoziţiilor art. 1143 alin. 1 NCC, „Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune.
Moştenitorul poate cere oricând ieşirea din indiviziune, chiar şi atunci când există convenţii şi clauze
testamentare care prevăd altfel”.
Rezultă aşadar că acţiunea de ieşire din indiviziune prezintă, şi în reglementarea Noului Cod civil,
caracter imprescriptibil, putând fi promovată oricând.
Aşa cum am arătat însă, dispoziţiile Noului Cod civil, afectate partajului succesoral, se completează
cu cele incidente în materia partajului proprietăţii comune. Astfel, cu privire la partaj, pot fi încheiate,
în temeiul art. 672 NCC, convenţii de suspendare a acestuia, a căror durată însă nu poate depăşi 5 ani.
În cazul imobilelor, convenţiile trebuie încheiate în formă autentică şi trebuie supuse formalităţilor de
publicitate prevăzute de lege.
Analizând aceste dispoziţii legale, constatăm, în primul rând, faptul că Noul Cod civil foloseşte
termenul de „partaj” în locul celui de „împărţeală”, pe care-l regăseam în Codul civil anterior. Este
realizat, astfel, unul dintre obiectivele Noului Cod civil, anume acela de a actualiza limbajul de
specialitate.
În al doilea rând, constatăm faptul că Legea nr. 287/2009 (păstrând caracterul imprescriptibil al
acţiunii de ieşire din indiviziune) consacră o dublă noutate. Astfel:
a) Noul Cod civil nu mai reglementează posibilitatea menţinerii stării de indiviziune pe o perioadă
mai mare de 5 ani;
b) Noul Cod civil impune să fie realizate în formă autentică şi să fie supuse formelor de publicitate
convenţiile de suspendare a partajului privitoare la bunuri succesorale imobile.
În condiţiile în care noutatea celui de-al doilea aspect menţionat nu poate fi tăgăduită, vom face
referire, în cele ce urmează, numai la primul aspect menţionat, anume la imposibilitatea reînnoirii
convenţiei de suspendare a partajului.
Relativ la acest aspect, precizăm că vechea reglementare în materie civilă consacra expres, prin
dispoziţiile art. 728 alin. 2 teza a 2-a, posibilitatea reînnoirii convenţiei de suspendare a partajului, pe
o durată de încă 5 ani. În acest context, literatura de specialitate aprecia că numai o singură dată putea
fi prelungit termenul de 5 ani.
Faţă de toate acestea, considerăm că Noul Cod civil (care, în art. 672 prima teză, prevede că
„Convenţiile privind suspendarea partajului nu pot fi încheiate pentru o perioadă mai mare de 5
ani…”) nu mai permite posibilitatea prelungirii convenţiei de suspendare a partajului, astfel încât
aceasta nu poate avea o durată mai mare de 5 ani. Este adevărat însă că art. 672 NCC nu interzice
această posibilitate şi, de principiu, o convenţie de prelungire a suspendării partajului ar putea fi
încheiată de către părţi, în măsura în care aceasta nu contravine legii, ordinii publice sau bunelor
moravuri.
În susţinerea opiniei noastre însă invocăm, în principal, următorul argument: dacă legiuitorul ar fi
intenţionat să permită prelungirea suspendării partajului, ar fi reglementat expres această posibilitate,
aşa cum a făcut-o Codul civil de la 1864. Mai mult, Noul Cod civil a menţinut din vechiul Cod toate
principiile a căror actualitate şi justeţe nu au fost contestate, în decursul timpului, de către doctrină şi
jurisprudenţă. Drept urmare, şi de această dată, Noul Cod civil ar fi putut prelua întocmai textul art.
728 alin. 2 din Codul civil de la 1864, dacă ar fi dorit să permită reînnoirea convenţiei de suspendare
a partajului. Or, Noul Cod civil nu a procedat astfel, ci a statuat în art. 672 că nu pot fi încheiate,
pentru o perioadă mai mare de 5 ani, convenţiile privind suspendarea partajului.
În subsidiar, în susţinerea opiniei noastre, mai apreciem că, prin suspendarea partajului, se
prelungeşte incertitudinea cu privire la titularii dreptului de proprietate asupra bunurilor succesorale,
implicit cu privire la circuitul civil. Or, din ansamblul reglementării materiei succesorale, rezultă că
legiuitorul nu este animat de o asemenea dorinţă.
Într-o altă ordine de idei, precizăm că, în lumina anteriorului Cod civil, convenţiile de suspendare a
partajului nu puteau fi inserate într-un testament, clauza testamentară prin care s-ar fi impus
menţinerea stării de indiviziune, chiar şi pentru o perioadă determinată, fiind nulă absolut.
Considerăm că, şi în lumina Noului Cod civil, suspendarea partajului trebuie să fie efectul unei
convenţii, şi nu al unei clauze testamentare.
De asemenea, sub imperiul Codului civil de la 1864, doctrina4) a pledat pentru admisibilitatea
partajului folosinţei bunurilor succesorale şi a partajului definitiv, parţial. În ceea ce ne priveşte,
considerăm că aceste puncte de vedere pot fi susţinute şi în condiţiile intrării în vigoare a Noului Cod
civil, deşi acest act normativ nu a fost receptiv în acest sens şi nu le-a preluat, astfel încât să le
confere valoare juridică.
4) V.: M. Eliescu, Moştenirea şi devoluţiunea ei în dreptul Republicii Socialiste România, Ed.
Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1966, p. 291; Fr. Deak, Tratat de drept
succesoral, ed. a II-a, actualizată şi completată, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2002, p. 494;
D. Chirică, Drept civil. Succesiuni, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1996, p. 292.
1.2. Condiţiile generale de fond ale partajului succesoral. Partajul moştenirii trebuie realizat cu
respectarea unor condiţii de fond privitoare la: persoanele care pot cere partajul şi capacitatea cerută
de lege pentru a promova şi participa la partajul moştenirii.
1.2.1. Persoanele care pot cere partajul moştenirii. Partajul moştenirii poate fi cerut de următoarele
persoane:
– coindivizarii (moştenitorii legali şi legatarii universali sau cu titlu universal)5);
5)Legatarii cu titlu particular dobândesc, de la data deschiderii moştenirii, un bun individual
determinat, ei neaflându-se în stare de indiviziune.
– succesorii în drepturi ai coindivizarilor, anume dobânditorii (cesionarii) prin acte între vii ai
drepturilor succesorale sau moştenitorii coindivizarului;
– creditorii personali ai coindivizarilor şi orice persoană ce justifică un interes legitim, care pot
promova acţiunea de partaj, care nu are caracter strict personal, în numele debitorului lor (art. 1156
NCC).
De asemenea, aceştia pot pretinde să fie prezenţi la partajul prin bună învoială şi pot interveni în
procesul de partaj (art. 1156 alin. 2 NCC).
Considerăm că nu au un interes în a promova acţiunea în partaj creditorii succesorali, întrucât Noul
Cod civil le conferă acestora dreptul de a urmări bunurile succesorale pe toată durata indiviziunii (art.
1155 alin. 2 NCC)6).
6)Potrivit acestor dispoziţii legale, „Înainte de partajul succesoral, creditorii ale căror creanţe
provin din conservarea sau din administrarea bunurilor moştenirii ori s-au născut înainte de
deschiderea moştenirii pot cere să fie plătiţi din bunurile aflate în indiviziune. De asemenea, ei
pot solicita executarea silită asupra acestor bunuri”.
– procurorul, în ipoteza în care este necesară apărarea unor interese publice.
1.2.2. Capacitatea necesară pentru a cere şi participa la partajul moştenirii. Partajul succesoral
produce efecte constitutive, fiind astfel un act de dispoziţie. Drept urmare, este necesar ca persoana
care solicită partajul moştenirii, precum şi orice persoană care participă la acesta, să aibă deplină
capacitate de exerciţiu7). Şi în lumina Codului civil de la 1864, actul de partaj era asimilat unui act de
dispoziţie, deşi partajul succesoral producea numai efecte declarative.
7) Pentru a cere partajul folosinţei, coindivizarul trebuie să aibă numai capacitatea necesară
încheierii actelor de administrare a patrimoniului. V.: Fr. Deak, op. cit., p. 497; E. Safta-
Romano, Dreptul de moştenire, Ed. Grafix, Iaşi, 1995, p. 205.
Drept urmare, în cadrul partajului voluntar, coindivizarul lipsit de capacitate de exerciţiu trebuie să
fie reprezentat de ocrotitorul său legal, iar cel cu capacitate restrânsă de exerciţiu trebuie să fie asistat
de către acesta. În ambele cazuri însă este necesară autorizarea instanţei de tutelă (art. 674 NCC). În
cazul partajului pe cale judecătorească, interesele coindivizarului incapabil sunt apărate de către
instanţa de judecată, nemaifiind astfel necesară autorizarea instanţei de tutelă.
Dacă există contrarietate de interese între coindivizarul care nu are capacitate de exerciţiu şi
ocrotitorul său legal (care la rându-i este coindivizar), instanţa de tutelă va numi un curator special.
De asemenea, este necesară numirea unui curator, în ipoteza în care unul dintre coindivizari este
dispărut.
Constatăm astfel că Noul Cod civil a înlocuit „autoritatea tutelară”, din reglementarea Codului civil
de la 1864, cu „instanţa de tutelă”. Noutatea majoră însă, consacrată de Legea nr. 287/2009, rezidă în
aceea că partajul succesoral, producând efecte constitutive, este un act de dispoziţie.
1.3. Obiectul partajului. Sunt supuse partajului, în principiu, bunurile asupra cărora poartă
drepturile reale ale defunctului şi care s-au transmis asupra moştenitorilor. Aşadar, formează obiectul
partajului bunurile existente în patrimoniul defunctului la data decesului acestuia.
Această regulă comportă, însă, două excepţii, deoarece pot exista bunuri care să nu fie supuse
partajului, deşi existau în patrimoniul succesoral la data deschiderii moştenirii, precum pot exista şi
bunuri care să fie supuse partajului, deşi nu existau în masa succesorală la data deschiderii moştenirii.
Creanţele8) şi datoriile celui decedat nu fac obiectul partajului, întrucât, în principiu, acestea se împart
în momentul deschiderii moştenirii, de plin drept, între comoştenitori, proporţional cu partea din
moştenire ce se cuvine fiecăruia (art. 1155 NCC).
8) Constituie un astfel de drept, spre exemplu, restituirea unui împrumut acordat de către
defunct sau obligaţia de plată a preţului pentru un bun vândut de defunct. A se vedea D.
Chirică, op. cit., p. 300.
În concluzie, numai drepturile reale asupra bunurilor defunctului se transmit în stare de indiviziune şi
sunt supuse partajului.
A. Bunuri care nu formează obiectul partajului, deşi există la data deschiderii moştenirii în
patrimoniul defunctului. Fac parte din această categorie:
a) bunurile individual determinate, care formează obiectul legatului cu titlu particular şi care se
dobândesc de către legatar, de la data deschiderii succesiunii, nefiind supuse partajului (art. 1059
alin. 1 NCC).
Legatarul cu titlu particular va participa la partajul moştenirii, numai în ipoteza în care obiectul
legatului este reprezentat de o cotă-parte din dreptul de proprietate sau alt drept real asupra unui bun
individual determinat9).
9) În lumina Codului civil de la 1864, practica judiciară a admis că poate forma obiectul
partajului numai nuda proprietate asupra unui imobil, în ipoteza în care defunctul a cumpărat,
cu rezerva uzufructului viager, în favoarea vânzătorului.
b) bunurile care nu sunt susceptibile de partajare datorită naturii sau destinaţiei lor, precum locurile
de veci, care se transmit potrivit regulamentului cimitirelor10), sau părţile comune din imobile, asupra
cărora poartă, ca regulă, un drept de coproprietate forţată.
10) De regulă, acestea sunt atribuite soţului supravieţuitor şi rudelor celor mai apropiate ale
defunctului şi, numai în mod excepţional, acestea sunt supuse partajului. A se vedea L. Mihai,
În legătură cu obiectul partajului succesoral, în R.R.D. nr. 2/1987, pp. 26-27.
Precizăm însă că, în ceea ce priveşte amintirile de familie, Noul Cod civil dispune în sensul că
acestea pot fi partajate prin bună învoială. Sub imperiul Codului civil de la 1864, acestea nu puteau fi
partajate, ele formând obiectul indiviziunii.
Potrivit dispoziţiilor art. 1142 alin. 1 NCC, partajul amintirilor de familie poate fi numai voluntar. În
cazul în care nu se realizează partajul voluntar, bunurile care constituie amintiri de familie rămân în
indiviziune.
Noul Cod civil afectează regimului juridic al amintirilor de familie două texte de lege – art. 1141 şi
art. 1142. Primul text de lege menţionat are menirea de a defini amintirile de familie şi de a
determina generic bunurile care fac parte din această categorie. Astfel, potrivit Noului Cod civil,
„Constituie amintiri de familie bunurile ce au aparţinut membrilor familiei şi stau mărturie istoriei
acesteia. Sunt incluse în această categorie bunuri precum corespondenţa purtată de membrii familiei,
arhivele familiale, decoraţiile, armele de colecţie, portretele de familie, documentele, precum şi orice
alte bunuri cu semnificaţie morală deosebită pentru respectiva familie”.
În ipoteza în care moştenitorii nu au realizat partajul voluntar al amintirilor de familie, acestea vor fi
depozitate în interesul familiei la unul ori mai mulţi dintre moştenitori sau în locul convenit de ei.
Desemnarea depozitarilor se va face prin acordul moştenitorilor sau, în lipsa acestuia, prin hotărârea
instanţei de judecată.
În acest context, relevăm un aspect negativ pe care-l comportă textul alin. 3 al art. 1142. Astfel, în
acest text de lege, ca de altfel şi în multe alte texte ale Noului Cod civil, legiuitorul foloseşte
exprimarea „...prin hotărârea instanţei...”. Apreciem că o astfel de exprimare este incompletă,
legiuitorul trebuind să folosească expresia „... prin hotărârea instanţei de judecată”, atâta vreme cât
dispoziţiile sale fac referire şi la alte instanţe decât cele de judecată, spre exemplu la instanţa de
tutelă.
Moştenitorul depozitar poate revendica bunurile care constituie amintiri de familie de la cel care le
deţine pe nedrept, dar nu le poate înstrăina, împrumuta sau da în locaţiune, fără acordul unanim al
coindivizarilor.
În final, relevăm meritul Noului Cod civil de a reglementa problematica amintirilor de familie şi de a
le conferi acestora un regim juridic corespunzător.
c) Dacă de cuius a ridicat o construcţie pe terenul altuia, dar cu acordul acestuia din urmă, ea va fi
supusă partajului, cu titlu de drept de superficie. Aşadar, în acest caz, construcţia va face parte din
masa succesorală supusă partajului.
d) În principiu, adăugirile şi îmbunătăţirile efectuate de un copărtaş asupra bunurilor succesorale nu
fac obiectul partajului, ci generează desocotirea coindivizarilor, în măsura în care bunul în cauză nu a
căzut în lotul copărtaşului care le-a efectuat.
B. Bunurile care fac obiectul partajului, deşi nu există la data deschiderii moştenirii în patrimoniul
defunctului. Din această categorie, fac parte:
a) bunurile aduse la masa succesorală ca efect al reducţiunii liberalităţilor excesive sau ca efect al
raportului donaţiilor;
b) bunurile rezultate din subrogaţia reală universală, precum despăgubirile plătite de un terţ pentru
distrugerea bunului succesoral;
c) fructele naturale, civile sau industriale, produse de bunurile succesorale, după data deschiderii
moştenirii, numai dacă coindivizarii nu au procedat anterior la un partaj al folosinţei acestora.
1.4. Formele partajului. Partajul se poate realiza, în puterea legii, prin bună învoială sau pe cale
judecătorească.
1.4.1. Partajul prin bună învoială. Potrivit art. 1144 NCC, partajul prin bună învoială este valabil,
dacă sunt întrunite următoarele condiţii:
– toţi comoştenitorii sunt prezenţi;
– toţi comoştenitorii au capacitate deplină de exerciţiu;
Această condiţie nu trebuie interpretată în sensul că incapabilii nu pot realiza un partaj prin bună
învoială. Minorii şi interzişii judecătoreşti pot apela la această formă a partajului, aşa cum am arătat,
dacă sunt reprezentaţi, respectiv asistaţi de către ocrotitorul legal şi dacă beneficiază de încuviinţarea
prealabilă a instanţei de tutelă.
Dacă nu sunt prezenţi toţi moştenitorii ori dacă printre ei se află minori sau persoane puse sub
interdicţie judecătorească ori persoane dispărute, se vor pune sigilii pe bunurile moştenirii în cel mai
scurt termen, iar partajul voluntar se va realiza cu respectarea regulilor referitoare la protecţia
persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă ori privitoare la
persoanele dispărute.
Rezultă, aşadar, că partajul prin bună învoială se poate realiza chiar dacă printre comoştenitori există
persoane incapabile, cu capacitate restrânsă de exerciţiu sau dispărute, în măsura în care sunt
respectate regulile referitoare la protecţia acestora (cât priveşte persoana incapabilă şi cu capacitate
restrânsă de exerciţiu – reprezentarea, respectiv asistarea de către ocrotitorul legal şi autorizarea
instanţei de tutelă, iar în ceea ce priveşte persoana dispărută – prezenţa curatorului). Nerespectarea
acestor condiţii atrage nulitatea relativă a convenţiei de partaj.
– coindivizarii s-au înţeles asupra partajului, stabilind forma şi actul prin care acesta se realizează;
– actul de partaj a fost încheiat în formă autentică, dacă printre bunurile succesorale se află imobile.
Sancţiunea nerespectării acestei condiţii este nulitatea absolută a actului de partaj. Aşadar, cu titlu de
noutate, Legea nr. 287/2009 reglementează obligativitatea îndeplinirii formei autentice în cazul
partajului voluntar, având ca obiect bunuri imobile.
În ipoteza în care printre bunurile succesorale nu se află imobile, convenţia de partaj se poate realiza
în forma şi prin actul convenite de părţi, actul de partaj al bunurilor succesorale mobile fiind guvernat
de principiul consensualismului.
Partajul prin bună învoială privitor la bunuri mobile poate fi făcut şi verbal11), proba acestuia urmând
a se face potrivit rigorilor stabilite de lege în acest sens.
11)Deşi partajul verbal este valabil, în practică, acesta este foarte rar întâlnit. De regulă, părţile
procedează la un act de partaj scris, de cele mai multe ori realizat chiar în formă autentică,
datorită complexităţii şi importanţei operaţiunilor pe care le presupune împărţirea moştenirii.
V. Al. Bacaci, Gh. Comăniţă, Drept civil. Succesiunile, ed. a 2-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2006,
p. 285.
În art. 1145, Noul Cod civil reglementează posibilitatea ca, la cererea oricăror persoane interesate, să
fie luate unele măsuri conservatorii, care să privească o parte sau totalitatea bunurilor succesorale.
Aşadar, măsurile conservatorii care pot fi solicitate de orice persoană interesată, pentru orice motiv
(reglementate de art. 1145 NCC, printr-o normă supletivă), nu trebuie confundate cu măsura punerii
sigiliilor pe bunurile moştenirii, care trebuie luată în cazul în care nu sunt prezenţi toţi comoştenitorii
sau în cazul în care printre aceştia se află minori, persoane puse sub interdicţie judecătorească ori
persoane dispărute (reglementată de art. 1144 alin. 2 NCC, printr-o normă imperativă).
Partajul prin bună învoială se poate realiza atât în cadrul procedurii succesorale necontencioase,
desfăşurată în faţa notarului public, caz în care actul de împărţeală realizat de acesta din urmă
constituie un act autentic, precum şi în faţa instanţei de judecată, caz în care aceasta consemnează
convenţia părţilor într-o hotărâre de expedient.
Învoiala părţilor cu privire la partajul moştenirii poate privi toate bunurile succesorale sau numai o
parte a acestora, urmând ca pentru cealaltă parte să intervină o nouă convenţie sau să fie împărţite pe
cale judecătorească.
Libertatea părţilor în cadrul partajului convenţional se manifestă şi sub aspectul alegerii modului de
efectuare a acestuia: în natură; prin atribuirea tuturor bunurilor unuia sau unora dintre coindivizari şi
despăgubirea celorlalţi; prin tragere la sorţi; prin vânzare la licitaţie publică şi împărţirea preţului
obţinut; prin atribuirea nudei proprietăţi unora dintre coindivizari şi a uzufructului celorlalţi.
Părţile apelează, ca regulă, la partajul convenţional, întrucât acesta nu presupune cheltuieli materiale
semnificative şi nu necesită mult timp.
1.4.2. Partajul pe cale judecătorească.Noul Cod civil nu reglementează partajul judiciar în Cartea a
IV-a „Despre moştenire şi liberalităţi”. În art. 1143 alin. 2 însă, Noul Cod civil precizează, aşa cum
am mai arătat, că „Dispoziţiile art. 669-686 se aplică şi partajului succesoral, în măsura în care nu
sunt incompatibile cu acesta”. Drept urmare, dispoziţiile menţionate ale Cărţii a III-a „Despre bunuri”
se vor aplica, în măsura în care acestea nu sunt incompatibile, şi partajului succesoral, mai ales celui
realizat pe cale judecătorească.
1.4.2.1. Cazuri de împărţeală pe cale judecătorească. În principiu, părţile au libertatea de a realiza
partajul moştenirii pe cale amiabilă sau pe cale judecătorească. Acestea pot să se adreseze instanţei
de judecată cu o cerere de partaj, dacă partajul nu s-a realizat prin bună învoială, sau chiar direct, fără
ca, în prealabil, să se fi adresat notarului public. De cele mai multe ori, aşa cum am arătat, părţile
procedează la partajul moştenirii pe cale amiabilă, întrucât cel realizat pe cale judecătorească
presupune cheltuieli materiale semnificative şi timp.
Totuşi, partajul pe cale judecătorească este obligatoriu în următoarele cazuri:
– nu sunt prezenţi toţi coindivizarii (coindivizarii pot participa personal la împărţeală sau pot fi
reprezentaţi);
– unul (unii) dintre comoştenitori nu consimte la partajul prin bună învoială;
– instanţa de tutelă nu a încuviinţat partajul prin bună învoială cu privire la moştenitorul lipsit de
capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, respectiv curatorul persoanei dispărute
nu a consimţit la un astfel de partaj.
1.4.2.2. Modalităţile de realizare a partajului pe cale judecătorească. Potrivit dispoziţiilor art. 676
NCC, partajul bunurilor succesorale se poate realiza în următoarele modalităţi:
– în natură, proporţional cu cota-parte a fiecărui coindivizar;
– prin atribuirea bunului aflat în coproprietate, în schimbul unei sulte, în favoarea unuia ori a mai
multor coproprietari, la cererea acestora;
– prin vânzarea bunului în modul stabilit de coproprietari ori, în caz de neînţelegere, la licitaţie
publică, în condiţiile legii, şi distribuirea preţului către coproprietari, proporţional cu cota-parte a
fiecăruia dintre ei.
Ultimele două modalităţi de realizare a partajului operează în ipoteza în care bunul care urmează a fi
împărţit este indivizibil ori nu este comod partajabil în natură, coindivizarii putând apela la acestea,
în orice ordine doresc, în funcţie de interesele lor, legiuitorul reglementându-le alternativ. Rezultă,
aşadar, că regula cu privire la modalitatea de împărţire a bunului aflat în indiviziune este reprezentată
de partajul în natură.
Constatăm că Noul Cod civil a manifestat o deosebită preocupare pentru reglementarea detaliată a
modalităţilor de realizare a partajului, astfel încât să acopere varietatea situaţiilor practice şi să le
ofere acestora o soluţie justă. În acest scop, legiuitorul a reglementat, prin dispoziţiile art. 673,
posibilitatea suspendării pronunţării partajului prin hotărâre judecătorească. Astfel, „Instanţa sesizată
cu cererea de partaj poate suspenda pronunţarea partajului, pentru cel mult un an, pentru a nu se
aduce prejudicii grave intereselor celorlalţi coproprietari. Dacă pericolul acestor prejudicii este
înlăturat înainte de împlinirea termenului, instanţa, la cererea părţii interesate, va reveni asupra
măsurii”.
Drept urmare, nu trebuie confundată suspendarea partajului ca efect al convenţiei încheiate de părţi, a
cărei durată nu poate fi mai mare de 5 ani (reglementată de art. 672 NCC), cu suspendarea
pronunţării partajului prin hotărâre judecătorească, care nu poate dura mai mult de 1 an (reglementată
de art. 673 NCC).
Partajul în natură. Potrivit dispoziţiilor art. 676 alin. 1 NCC, „Partajul bunurilor comune se face în
natură, proporţional cu cota-parte a fiecărui coproprietar”. Aceste dispoziţii legale trebuie completate
cu cele ale art. 673 C. pr. civ. Potrivit acestora, partajul bunurilor succesorale în natură presupune
parcurgerea următoarelor etape: alcătuirea loturilor, stabilirea loturilor după numărul coindivizarilor
şi stabilirea sultei.
Partajul în natură este reglementat în aceiaşi termeni şi de către Legea nr. 134/2010 privind Codul de
procedură civilă12), în art. 969 alin. 2.
12)Publicată în M. Of. nr. 485 din 15 iulie 2010, însă a cărei dată de intrare în vigoare nu a fost
stabilită încă.
a) Alcătuirea loturilor
Această operaţiune a partajului trebuie realizată cu respectarea principiului egalităţii părţilor13), în
sensul că fiecare coindivizar trebuie să primească un lot egal cu drepturile sale.
13) Egalitatea părţilor nu trebuie înţeleasă în sensul că loturile coindivizarilor trebuie să fie
egale ca valoare. Mai mult, literatura de specialitate apreciază că principiul egalităţii în natură
reprezintă un deziderat ce nu trebuie absolutizat, fiind din punct de vedere obiectiv imposibil
de valorificat, în majoritatea cazurilor de partaj al moştenirii. A se vedea Al. Bacaci, Gh.
Comăniţă, op. cit., p. 291.
b) Stabilirea loturilor după numărul coindivizarilor
Un alt principiu ce trebuie valorificat în materia partajului succesoral, în ipoteza în care coindivizarii
au drepturi egale, este cel al stabilirii loturilor în funcţie de numărul acestora. Prin excepţie, în cazul
reprezentării succesorale, numărul loturilor este proporţional cu numărul tulpinilor. Lotul
corespunzând unei tulpini va fi subîmpărţit între coindivizarii aparţinând acelei tulpini. Aceeaşi
disproporţionalitate între numărul coindivizarilor şi cel al loturilor (acestea din urmă fiind mai puţine
decât coindivizarii) va fi întâlnită şi în ipoteza retransmiterii.
– stabilirea sultei
Potrivit dispoziţiilor art. 6735 C. pr. civ., ultima teză, „…În cazul în care loturile nu sunt egale în
valoare, ele se întregesc printr-o sumă de bani”14). Această sumă de bani poartă denumirea de sultă.
Se procedează la stabilirea sultei foarte frecvent în practică, întrucât alcătuirea în natură a unor loturi
perfect egale este greu de realizat.
14) Acest text de lege este preluat întocmai de Noul Cod de procedură civilă, în art. 969 alin. 2
teza finală.
A) Partajul prin atribuirea bunului aflat în indiviziune, în schimbul unei sulte, în favoarea unuia ori
a mai multor coproprietari. Dacă bunul este indivizibil ori nu este comod partajabil în natură,
partajul se realizează prin atribuire coindivizarului sau coindivizarilor care au formulat o cerere în
acest sens. Pentru a fi adoptată această modalitate de partaj, valabilă atât în cazul bunurilor mobile,
cât şi al bunurilor imobile, trebuie îndeplinite următoarele condiţii:
– bunul este indivizibil sau nu este comod partajabil în natură;
– copărtaşul/ii să formuleze o astfel de cerere.
Aceste dispoziţii legale trebuie coroborate cu cele ale Codului de procedură civilă, incidente în
materia partajului. Astfel, actul normativ menţionat, în art. 67310, reglementează posibilitatea
atribuirii provizorii a bunului incomod partajabil în natură, aceluia dintre coindivizari care a formulat
o cerere în acest sens. Se procedează la o astfel de atribuire în următoarele cazuri:
– nu este posibilă împărţeala bunului în natură;
– prin împărţeala în natură s-ar cauza bunului o scădere importantă a valorii sau i-ar fi modificată, în
mod păgubitor, destinaţia economică.
Coindivizarul căruia i s-a atribuit bunul în mod provizoriu este obligat la plata drepturilor cuvenite
celorlalţi coproprietari, sumele corespunzătoare trebuind consemnate la dispoziţia instanţei, în
intervalul de timp stabilit în acest scop. În caz contrar, instanţa va proceda la atribuirea provizorie a
bunului altui coindivizar care a solicitat aceasta.
Dacă mai mulţi coindivizari au solicitat atribuirea provizorie a bunului incomod partajabil în natură,
instanţa de judecată va determina coindivizarul cel mai îndreptăţit. Determinarea acestuia are la bază
criterii precum: cotă-parte mai mare; natura bunului şi posibilitatea valorificării mai eficiente din
punct de vedere economic; folosirea bunului de către unul dintre coindivizari un timp îndelungat;
unul dintre coindivizari a adus îmbunătăţiri bunului în discuţie etc.15). O semnificaţie deosebită, în
determinarea coindivizarului cel mai îndreptăţit, prezintă posibilitatea de plată a acestuia.
15)A se vedea, în acest sens, Fr. Deak, op. cit., p. 507.
Atribuirea provizorie a bunului coindivizarului cel mai îndreptăţit nu pune capăt stării de indiviziune,
aceasta încetând numai prin atribuirea definitivă a bunului. După ce coindivizarul, căruia i-a fost
atribuit provizoriu bunul, a plătit sumele de bani stabilite de instanţă, aceasta din urmă, prin hotărârea
de partaj, atribuie definit bunul incomod partajabil în natură16).
16)În mod excepţional, în temeiul dispoziţiilor art. 67310 alin. final C. pr. civ., pentru motive
temeinice, instanţa de judecată poate atribui definitiv bunul unuia dintre coindivizari, fără a
mai fi dispusă, în prealabil, atribuirea provizorie.
În termeni identici reglementează şi Noul Cod de procedură civilă atribuirea provizorie a bunului
incomod partajabil în natură (art. 974 şi 975).
C) Partajul prin vânzarea bunului. Dacă bunul este indivizibil ori nu este comod partajabil în natură,
coindivizarii pot conveni, în temeiul dispoziţiilor art. 676 alin. 2 lit. b) NCC, ca bunul să fie vândut în
orice mod stabilit de ei, preţul urmând a fi distribuit proporţional cu cota-parte a fiecăruia dintre ei.
Numai în măsura în care coindivizarii nu se înţeleg asupra modului de vânzare a bunului comun,
acesta va fi vândut la licitaţie publică, în condiţiile legii, iar preţul va fi distribuit între coproprietari,
proporţional cu cota-parte a fiecăruia dintre ei.
Dispoziţii incidente în materia partajului prin vânzarea bunului conţine şi Codul de procedură civilă,
în art. 67311 şi art. 67312. Prin raportare la aceste dispoziţii legale, măsura vânzării la licitaţie publică
a fost calificată de jurisprudenţă17) ca fiind nelegală, în cazul în care valorificarea uneia dintre
primele două modalităţi (împărţirea în natură sau atribuirea întregului bun unuia dintre coindivizari)
era posibilă.
17) A se vedea TS, s. civ., dec. nr. 475/1981, în CD 1981, p. 56.
Dimpotrivă, însă, a fost considerată legală dispoziţia instanţei de judecată de a se vinde bunul la
licitaţie publică, deşi era posibilă fie împărţirea în natură, fie atribuirea, însă părţile s-au opus în mod
justificat18). Într-o asemenea situaţie, s-a dispus fie vânzarea prin bună învoială, dacă părţile s-au
înţeles în acest sens, fie vânzarea prin executor judecătoresc, dacă părţile nu s-au învoit asupra
vânzării prin bună învoială sau în ipoteza în care au convenit, de la început, ca vânzarea să se
realizeze prin executor judecătoresc.
18) Constituie, cu titlu de exemplu, o astfel de situaţie cea în care fiecare dintre coindivizari se
declară incapabil de a plăti celorlalţi contravaloarea cotelor-părţi sau situaţia în care
coindivizarii se înţeleg asupra modalităţii partajului prin vânzare. A se vedea, în acest sens, TS,
s. civ., dec. nr. 1003/1979, în Repertoriu III 1975-1980, p. 144.
În ceea ce ne priveşte, considerăm că dispoziţiile legale care reglementează ordinea modalităţilor de
partaj nu au caracter imperativ, astfel încât instanţa de judecată poate ţine cont atât de voinţa
copărtaşilor, cât şi de cea a defunctului, materializată într-un testament. În consecinţă, principiul
împărţirii bunurilor succesorale în natură poate fi neglijat, dacă testatorul şi-a manifestat dorinţa ca
bunurile să fie atribuite, la momentul partajului, unui anumit coindivizar19).
19)A se vedea Al. Bacaci, Gh. Comăniţă, op. cit., p. 295.
Hotărârea judecătorească, indiferent de modalitatea de împărţeală valorificată, trebuie să pună capăt
stării de indiviziune, cotele ideale trebuind înlocuite cu bunuri materiale sau cu echivalentul bănesc al
acestora.
Nici în ceea ce priveşte această modalitate a partajului judiciar Noul Cod de procedură civilă nu
inovează, preluând întocmai, în art. 976-978, dispoziţiile omologului său în vigoare.
1.5. Efectele partajului
1.5.1. Efectul constitutiv al partajului. Partajul are ca efect înlocuirea drepturilor indivize ale
coindivizarilor, asupra întregii mase succesorale, cu drepturi exclusive asupra bunurilor atribuite.
Aşadar, prin partaj, coindivizarul devine proprietar exclusiv al bunurilor sau, după caz, al sumelor de
bani ce i-au fost atribuite (art. 680 alin. 1 NCC).
Partajul, indiferent de forma în care a fost realizat, produce efect constitutiv. În acest context,
precizăm că, în ceea ce priveşte cotele care le revin coindivizarilor din bunurile incluse în masa
succesorală, aceştia devin proprietari, retroactiv, de la data deschiderii succesiunii (art. 1114 alin. 1
NCC)20). În schimb însă, în ceea ce priveşte bunurile succesorale sau sumele de bani ce le-au revenit
coindivizarilor prin partaj, trebuie să distingem între felurile acestuia. Astfel, în cazul partajului
voluntar, coindivizarii devin proprietari exclusivi ai bunurilor succesorale sau ai sumelor de bani, ce
le-au revenit, prin încheierea actului de partaj, de la data stabilită în acesta, dar nu mai devreme de
data încheierii actului. În cazul partajului judiciar, coindivizarii devin proprietari exclusivi ai
bunurilor succesorale sau ai sumelor de bani ce le-au revenit de la data rămânerii definitive a
hotărârii judecătoreşti (art. 680 NCC)21). Aşadar, actul/hotărârea de partaj produce efect translativ de
proprietate.
20)Potrivit acestui text de lege, „Acceptarea consolidează transmisiunea moştenirii realizată de
plin drept la data decesului”.
21)V. şi Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, op. cit., p. 441.
În cazul imobilelor însă efectele juridice ale partajului se produc numai dacă actul de partaj încheiat
în formă autentică sau, după caz, hotărârea judecătorească rămasă definitivă au fost înscrise în cartea
funciară (art. 680 alin. 2 NCC).
Constatăm, aşadar, că Noul Cod civil consacră caracterul constitutiv al partajului, acesta producând,
în lumina Codului civil de la 1864, numai efecte declarative. Caracterul constitutiv al partajului este
consacrat şi de către dispoziţiile Noului Cod de procedură civilă. Astfel, în art. 980 alin. 1, cel din
urmă act normativ invocat prevede că „Hotărârea de partaj are efect constitutiv”. Drept urmare, odată
rămasă definitivă şi învestită cu formulă executorie, hotărârea de partaj constituie titlu executoriu şi
poate fi pusă în executare chiar dacă nu s-a cerut predarea efectivă a bunului ori instanţa nu a dispus
în mod expres această predare (art. 980 alin. 2 NCPC).
1.5.2. Consecinţele efectului constitutiv al partajului. Efectul constitutiv al partajului generează
următoarele consecinţe juridice:
a) Actele încheiate, în condiţiile legii, de un coproprietar cu privire la bunul comun rămân valabile şi
sunt opozabile celui căruia i-a fost atribuit bunul în urma partajului (art. 681 NCC).
Constatăm, aşadar, că Noul Cod civil consacră opozabilitatea actelor încheiate de către unul dintre
coproprietari asupra bunului comun, spre deosebire de vechiul Cod, care condiţiona soarta unui
asemenea act de rezultatul partajului. Această soluţie este firească, în opinia noastră, atâta vreme cât
partajului i-a fost atribuit efect constitutiv.
b) Spre deosebire de reglementarea civilă anterioară, Noul Cod civil consacră obligativitatea
realizării formelor de publicitate imobiliară, în ipoteza în care obiectul partajului este reprezentat de
drepturi reale imobiliare (art. 680 alin. 2 NCC).
c) Partajul nu poate viza acele bunuri din patrimoniul succesoral care au fost uzucapate de către unul
dintre coindivizari (art. 675 NCC).
1.6. Obligaţia de garanţie între copărtaşi
1.6.1. Reglementarea legală a obligaţiei de garanţie între copărtaşi. Din necesitatea asigurării
egalităţii în drepturi a comoştenitorilor şi după partajarea bunurilor succesorale22), legiuitorul a statuat
obligaţia copărtaşilor de a se garanta reciproc pentru evicţiune şi vicii ascunse, anterioare partajului.
22)În literatura de specialitate, s-a apreciat că obligaţia de garanţie între copărtaşi este
indispensabilă, pentru a se menţine egalitatea între aceştia. A se vedea C. Hamangiu, I. Rosetti-
Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român, Bucureşti, 1929, p. 549.
Potrivit dispoziţiilor art. 683 alin. 1 NCC, „Coproprietarii îşi datorează, în limita cotelor-părţi,
garanţie pentru evicţiune şi vicii ascunse, dispoziţiile legale privitoare la obligaţia de garanţie a
vânzătorului aplicându-se în mod corespunzător”.
Instituirea obligaţiei de garanţie între copărtaşi este, în ceea ce ne priveşte, efectul firesc al
consacrării caracterului constitutiv al actului de partaj.
Din dispoziţiile legale mai sus menţionate, rezultă cu evidenţă că obligaţia de garanţie între
comoştenitori, aplicabilă atât partajului voluntar şi celui judiciar, pe de o parte, cât şi moştenitorilor
legali şi celor testamentari, pe de altă parte, este identică cu obligaţia de garanţie a vânzătorului, din
materia contractului de vânzare-cumpărare. Drept urmare, nu-i vom acorda atenţie acestei
problematici cu acest prilej.
Constatăm astfel că Noul Cod civil reglementează, în plus faţă de Codul civil de la 1864, obligaţia de
a garanta pentru vicii ascunse.
Regula în materia supusă analizei noastre este aceea că obligaţia de garanţie operează independent de
stipularea ei în actul de partaj. Cu titlu de excepţie însă, coproprietarii nu datorează garanţie dacă
prejudiciul este urmarea faptei săvârşite de un alt coproprietar sau dacă au fost scutiţi prin actul de
partaj (art. 683 alin. 3 NCC).
Aşadar, nu este datorată garanţie în următoarele două situaţii:
– prejudiciul este cauzat de unul dintre coproprietari, caz în care acesta din urmă trebuie să-l repare,
în temeiul dispoziţiilor art. 1357 NCC (care reglementează condiţiile răspunderii pentru fapta
proprie).
Rezultă, aşadar, că se datorează garanţie numai pentru fapta terţului.
– coproprietarii au fost scutiţi de obligaţia de a garanta prin actul de partaj.
Dacă evicţiunea s-a produs sau bunul este afectat de vicii ascunse şi sunt îndeplinite condiţiile pentru
angajarea răspunderii, fiecare copărtaş este obligat să-l despăgubească pe coproprietarul prejudiciat
prin efectul evicţiunii sau al viciului ascuns. Dacă unul dintre coproprietari este insolvabil, partea
datorată de acesta se va suporta, proporţional, de către ceilalţi coproprietari, inclusiv de către
coproprietarul prejudiciat (art. 683 alin. 2 NCC).
1.7. Desfiinţarea partajului succesoral. Partajul moştenirii poate fi lovit de nulitate, absolută sau
relativă, ca orice alt act juridic, indiferent că a fost realizat prin bună învoială sau pe cale
judecătorească.
Potrivit dispoziţiilor art. 684 alin. 1 NCC, partajul prin bună învoială poate fi desfiinţat pentru
aceleaşi cauze ca şi contractele.
Drept urmare, partajul va fi lovit de nulitate absolută, dacă s-a realizat cu nerespectarea unor norme
imperative ale legii (precum cele referitoare la cauză ilicită sau imorală, la obiect ilicit sau imoral ori
la formă).
Nulitatea relativă a actului de partaj intervine în următoarele situaţii:
a) consimţământul unuia dintre copărtaşi a fost viciat;
Viciile care pot altera consimţământul copărtaşilor, în materia partajului succesoral, sunt dolul şi
violenţa. Noul Cod civil însă prevede în art. 685 că „Nu poate invoca nulitatea relativă a partajului
prin bună învoială coproprietarul care, cunoscând cauza de nulitate, înstrăinează în tot sau în parte
bunurile atribuite”. Operează astfel o confirmare expresă a nulităţii relative.
Eroarea asupra compoziţiei masei succesorale, în sensul că au fost omise anumite bunuri, nu atrage
anularea actului de partaj, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 684 alin. 3 NCC, este valabil acel partaj
care nu cuprinde toate bunurile din patrimoniul succesoral, cu privire la bunurile succesorale omise
putându-se realiza oricând un partaj suplimentar.
Aşadar, legiuitorul elimină posibilitatea ca eroarea asupra compoziţiei masei succesorale să atragă
nulitatea actului de partaj.
d) nu au fost respectate condiţiile legale cu privire la capacitate.
Precizăm însă că partajul făcut fără participarea tuturor coproprietarilor este lovit de nulitate absolută
(art. 684 alin. 3 NCC).
Anularea actului de partaj produce efecte retroactive, desfiinţând actul ex tunc, renăscând starea de
indiviziune a copărtaşilor. Aceştia trebuie să fie repuşi în situaţia iniţială, readucând la masa
succesorală tot ceea ce au dobândit, ca efect al partajului nul sau anulat. În consecinţă, coindivizarii
trebuie să restituie atât bunurile succesorale dobândite în temeiul partajului nul sau anulat, precum şi
fructele produse de acestea.
Alături de restitutio in integrum, desfiinţarea actului de partaj presupune şi resoluto jure dantis,
resolvitur jus accipientis, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 1253 alin. 2 NCC, „Desfiinţarea
contractului atrage, în condiţiile legii, şi desfiinţarea actelor subsecvente încheiate în baza lui”.
În final, apreciem că, în ceea ce priveşte desfiinţarea partajului, Legea nr. 287/2009 nu inovează,
păstrând principiile vechiului Cod civil.
1.8. Drepturile creditorilor cu privire la partajul succesoral. În temeiul art. 1156 NCC, creditorii
personali ai copărtaşilor beneficiază de dreptul de opoziţie sau de dreptul de intervenţie, în temeiul
căruia pot pretinde să fie prezenţi la partajul prin bună învoială sau pot să intervină în procesul de
partaj.
Înainte de partajul succesoral, creditorii personali ai unui moştenitor nu pot urmări partea acestuia din
bunurile moştenirii (art. 1156 alin. 1 NCC). Aşadar, numai exercitarea dreptului de opoziţie îi
permite creditorului personal al moştenitorului să urmărească partea care i s-ar cuveni acestuia din
urmă din bunurile succesorale.
Dreptul de intervenţie înlocuieşte, în materia partajului, acţiunea revocatorie, reglementată de art.
1562 şi urm. NCC.
Creditorii personali ai moştenitorilor pot uza de dreptul de opoziţie, indiferent că partajul moştenirii
se efectuează prin bună învoială sau pe cale judecătorească. Cât priveşte partajul realizat prin bună
învoială, creditorii personali ai moştenitorilor au dreptul de a pretinde să fie prezenţi, iar cât priveşte
partajul pe cale judecătorească, aceştia au dreptul de a interveni în proces.
Opoziţia poate fi făcută fie anterior declanşării procedurii de partaj, fie ulterior acestui moment, însă
mai înainte ca partajul să fie soluţionat de către instanţa de judecată sau convenit între moştenitori,
extrajudiciar23).
23) A se vedea: I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, Drept civil român. Regimuri matrimoniale.
Succesiuni. Donaţiuni. Testamente, vol. III, Ed. Socec, Bucureşti, 1948, p. 370; D. Chirică, op.
cit., p. 336.
Dreptul de opoziţie poate fi exercitat printr-o declaraţie, directă (formală) sau indirectă, adusă la
cunoştinţa copărtaşilor, din care să rezulte neîndoielnic voinţa creditorului personal al copărtaşului de
a participa la partaj24).
24) Constituie, cu titlu de exemplu, acte din care rezultă indirect, însă neîndoielnic, voinţa
creditorilor personali ai copărtaşilor la împărţeala moştenirii, următoarele: cererea de partaj
făcută pe calea acţiunii oblice; urmărirea unui bun succesoral; acţiunea pentru pronunţarea
unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare având ca obiect un imobil
succesoral etc. V., în acest sens: M. Eliescu, op. cit., p. 280; Fr. Deak, op. cit., p. 516; D. Chirică,
op. cit., p. 336.
Ca urmare a exercitării dreptului de opoziţie:
a) Copărtaşii au obligaţia de a-l chema pe creditorul-oponent la partaj;
În cazul în care creditorul personal al moştenitorilor a cerut să fie prezent, iar partajul s-a realizat în
lipsa lui şi fără să fi fost citat, cel dintâi este îndreptăţit să ceară revocarea partajului, fără a fi obligat
să dovedească frauda copărtaşilor. Aşadar, frauda copărtaşilor este prezumată (art. 1156 alin. 4
NCC). În orice alte cazuri, creditorii personali ai moştenitorilor trebuie să dovedească frauda
copărtaşilor, potrivit regulilor de drept comun.
b) Creditorul-oponent are dreptul să supravegheze regularitatea partajului, dar nu poate pretinde ca
partajul să se facă potrivit intereselor sale.
c) Din bunurile moştenirii atribuite prin partaj, precum şi din cele care le iau locul în patrimoniul
moştenitorului, creditorii moştenirii vor fi plătiţi cu preferinţă faţă de creditorii personali ai
moştenitorilor. Aşadar, în concursul dintre creditorii moştenirii şi creditorii personali ai
moştenitorilor, vor avea prioritate cei dintâi, creanţele lor fiind satisfăcute cu preferinţă (art. 1156
alin. 5 NCC).
Alineatul final al art. 1156 asimilează legatarul cu titlu particular, al cărui legat nu are ca obiect un
bun individual determinat, cu creditorii moştenirii, creanţa acestuia fiind satisfăcută, de asemenea, cu
preferinţă.
Aşadar, în temeiul dispoziţiilor art. 1156 NCC, ia naştere obligaţia notarului public de a încunoştinţa
şi de a invita la semnarea actului de partaj prin bună învoială creditorii personali ai moştenitorilor,
declaraţiile acestora din urmă fiind consemnate în actul de partaj. Mai mult, notarul public trebuie să
consemneze şi să aducă la cunoştinţa copartajanţilor sancţiunea revocării partajului, în cazul în care
unul dintre aceştia nu declară existenţa creditorilor personali25).
25)A se vedea Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, op. cit., p. 451.
Ceilalţi moştenitori (aşadar, mai puţin cei urmăriţi) pot obţine respingerea acţiunii de partaj, introdusă
de către creditor, plătind datoria în numele şi pe seama moştenitorului debitor (art. 1156 alin. 3
NCC).
Creditorii personali ai copărtaşilor, care nu au formulat opoziţia mai înainte ca partajul moştenirii să
devină definitiv, nu mai au dreptul de a cere revocarea acestuia pe cale revocatorie, chiar dacă s-a
realizat cu fraudarea intereselor lor26).
26) S-a admis însă în doctrină şi în practica judiciară că, în cazul partajului fictiv, acesta poate fi
atacat de către creditorii personali ai copărtaşilor cu acţiunea în simulaţie, în condiţiile
dreptului comun (art. 1289 şi urm. NCC), independent de formularea unei opoziţii la partaj.
V.: I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, op. cit., p. 372; M. Eliescu, op. cit., p. 281; St.
Cărpenaru, Dreptul de moştenire, în Fr. Deak, St. Cărpenaru, „Drept civil. Contracte speciale.
Dreptul de autor. Dreptul de moştenire”, Universitatea Bucureşti, 1983, p. 554; D. Chirică, op.
cit., p. 337.
Dacă există mai mulţi creditori personali ai aceluiaşi copărtaş, este necesar ca fiecare dintre aceştia
să-şi declare opoziţia la împărţeală, mai puţin în cazul creanţei solidare sau al obligaţiei indivizibile.
Din analiza dispoziţiilor legale incidente în materia drepturilor creditorilor personali ai moştenitorilor
nu rezultă că acestea aduc noutăţi de substanţă faţă de textele de lege corespondente din Codul civil
de la 1864. Am constatat însă că Noul Cod civil foloseşte numai denumirea de „acţiune revocatorie”,
renunţând la denumirea de „acţiune pauliană”. Oricum, în lumina vechiului Cod civil, cele două
denumiri erau folosite alternativ, fiind sinonime.
2. Partajul de ascendent în reglementarea Noului Cod civil
2.1. Noţiunea partajului de ascendent.Noul Cod civil reglementează partajul de ascendent în Cartea
a IV-a „Despre moştenire şi liberalităţi”, Titlul IV „Transmisiunea şi partajul moştenirii”, Capitolul
IV „Partajul succesoral şi raportul”, Secţiunea a 4-a „Partajul de ascendent”, art. 1160-1163, dând
astfel posibilitatea ascendentului să-şi împartă bunurile descendenţilor cu vocaţie la succesiunea sa.
Potrivit dispoziţiilor art. 1160 NCC, „Ascendenţii pot face partajul bunurilor lor între descendenţi”.
Prin partajul de ascendent este evitată starea de indiviziune în care s-ar găsi descendenţii, ca urmare a
culegerii moştenirii legale. Descendenţii vor primi, la data deschiderii moştenirii, prin voinţa
ascendentului lor, bunuri materiale, şi nu cote-părţi ideale.
Partajul de ascendent este un act juridic mixt, presupunând existenţa concomitentă a unei liberalităţi
inter vivos sau mortis causa şi a unui act de partaj, dar de natură specială27). Acesta din urmă are
menirea de a evita naşterea stării de indiviziune între comoştenitori.
27)Fr. Deak, op. cit., p. 517; D. Chirică, op. cit., p. 338.
De altfel, partajul de ascendent se deosebeşte de partajul succesoral, prin bună învoială sau pe cale
judecătorească, prin faptul că cel dintâi preîntâmpină naşterea stării de indiviziune între comoştenitori
şi nu îi pune capăt, precum cel din urmă.
2.2. Condiţiile partajului de ascendent. În temeiul dispoziţiilor art. 1161 alin. 1 NCC, „Partajul de
ascendent se poate realiza prin donaţie sau prin testament, cu respectarea formelor, condiţiilor şi
regulilor prevăzute de lege pentru aceste acte juridice”. În consecinţă, partajul de ascendent trebuie să
respecte condiţiile de formă ale donaţiei sau testamentului, precum şi condiţiile de fond privitoare la
capacitate, consimţământ, obiect şi cauză.
Întrucât donaţia este un act autentic, partajul de ascendent realizat în această formă trebuie să
îmbrace, sub sancţiunea nulităţii absolute, această formă. De asemenea, partajul realizat în forma
unui testament – act juridic solemn – trebuie să îmbrace forma scrisă şi să respecte interdicţia
testamentului reciproc.
Se impune precizat însă faptul că donaţia reciprocă, dispusă de către soţi în favoarea descendenţilor
comuni, este permisă, deşi testamentul reciproc (prin care soţii dispun în favoarea unui descendent)
este interzis28). Cu atât mai mult este permisă donaţia reciprocă prin care soţii dispun, în favoarea
descendenţilor lor comuni, de bunurile comune. În fapt, o astfel de donaţie este singura care permite
ascendenţilor să-i gratifice cu bunurile comune pe descendenţii lor29).
28)Potrivit dispoziţiilor art. 1036 NCC, sub sancţiunea nulităţii absolute a testamentului, două
sau mai multe persoane nu pot dispune, prin acelaşi testament, una în favoarea celeilalte sau în
favoarea unui terţ.
29)M. Eliescu, op. cit., p. 309; Fr. Deak, op. cit., p. 518.
În plus, cu privire la partajul de ascendent trebuie îndeplinite anumite condiţii privitoare la:
persoanele care îl pot realiza; persoanele între care se poate face acest partaj; obiectul partajului şi
modul de partajare a bunurilor.
a) Persoanele care pot realiza partajul de ascendent. Potrivit dispoziţiilor art. 1160 NCC, pot împărţi
bunurile succesorale, încă din timpul vieţii, potrivit voinţei lor, ascendenţii (părinţi, bunici, străbunici
etc.) din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopţie, care au capacitatea de a dispune prin donaţie
sau testament. Din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor legale menţionate, rezultă că rudele
colaterale ale moştenitorilor nu pot realiza o astfel de împărţeală.
Aşadar, orice ascendent, indiferent de apartenenţa la clasele de moştenitori (ascendenţi privilegiaţi
sau ascendenţi ordinari), poate realiza un partaj de ascendent.
b) Persoanele între care se poate realiza partajul de ascendent. Din dispoziţiile art. 1160 NCC, care
are menirea de a identifica subiectele partajului de ascendent, rezultă că acesta trebuie realizat în
favoarea descendenţilor (copii, nepoţi, strănepoţi etc.). Nu prezintă importanţă faptul că rudenia în
linie descendentă este firească, rezultând din căsătorie ori din afara căsătoriei, sau că aceasta este
civilă, rezultând din adopţie. De asemenea, nu prezintă importanţă faptul că descendenţii sunt
rezultaţi prin reproducere umană asistată medical, cu terţ donator.
Sub sancţiunea nulităţii absolute, partajul de ascendent trebuie să cuprindă pe toţi descendenţii care
îndeplinesc condiţiile de a veni la moştenire, fie în nume propriu, fie prin reprezentare succesorală
(art. 1163 alin. 1 NCC).
Aşadar, pot beneficia de partajul de ascendent numai descendenţii care îndeplinesc condiţiile de a
moşteni30), anume: capacitate, vocaţie concretă şi nedemnitate. Descendenţii care au numai vocaţie
generală la moştenirea ascendentului, şi nu vocaţie concretă, fiind îndepărtaţi de către descendenţii
aflaţi într-un grad de rudenie preferabil, nu pot beneficia de partajul de ascendent. Se impune precizat
însă faptul că, şi în cazul partajului de ascendent, operează reprezentarea succesorală, astfel încât, în
ipoteza în care un descendent al dispunătorului este predecedat sau nedemn, descendenţii celui dintâi
vor beneficia de partea acestuia.
30)V. I. Genoiu, Condiţiile dreptului la moştenire în noul Cod civil, în Dreptul nr. 6/2011, pp. 11-
31.
În mod excepţional însă, dacă partajul de ascendent nu a avut în vedere un descendent care vine la
moştenire prin reprezentare succesorală, însă a fost cuprins acela pe care îl reprezintă, acesta nu este
lovit de nulitate (art. 1163 alin. 2 NCC). Aşadar, Noul Cod civil este permisiv şi validează partajul de
ascendent dispus în favoarea unui descendent predecedat sau nedemn, însă reprezentat în condiţiile
legii. Nu constituie o cauză de nulitate, aşadar, neidentificarea în cadrul partajului de ascendent a
reprezentanţilor, dacă a fost identificat reprezentatul.
Îndeplinirea condiţiilor dreptului la moştenire în persoana beneficiarilor se apreciază raportat la data
deschiderii moştenirii.
În lumina dispoziţiilor Noului Cod civil, care circumscriu sfera subiectelor beneficiare ale partajului
de ascendent numai la descendenţi, apreciem că de partajul supus analizei noastre nu poate beneficia
soţul supravieţuitor al defunctului.
Din analiza întreprinsă până la acest moment, identificăm o primă noutate consacrată de Legea nr.
287/2009, în materia partajului de ascendent, anume aceea de a opera în cadrul acestuia reprezentarea
succesorală. Dispunând astfel, legiuitorul dă dovadă de consecvenţă, făcând aplicabile regulile
reprezentării succesorale şi în materia partajului de ascendent. Mai mult, Legea nr. 287/2009 asigură
descendenţilor un regim juridic favorabil, permiţându-le acestora să beneficieze de partajul de
ascendent prin efectul reprezentării succesorale, chiar şi în cazul în care ei nu au fost nominalizaţi în
testamentul sau donaţia-partaj.
c) Obiectul partajului de ascendent. Partajul de ascendent, realizat printr-un testament, poate avea ca
obiect toate bunurile, mobile sau imobile, existente în patrimoniul ascendentului, la data deschiderii
moştenirii sau numai o parte a acestora (art. 1162 NCC). Dimpotrivă, partajul de ascendent, realizat
printr-o donaţie, poate avea ca obiect, sub sancţiunea nulităţii parţiale, numai bunurile, mobile sau
imobile, prezente ale dispunătorului, nu şi bunurile viitoare ale acestuia (art. 1161 alin. 2 NCC).
Justeţea acestor dispoziţii legale nu poate fi tăgăduită, întrucât donaţia în care se materializează
partajul de ascendent produce efecte de la data încheierii acesteia în forma cerută de lege, astfel încât
donatorul poate dispune numai de bunurile care se află la acel moment în patrimoniul său.
Dimpotrivă, testamentul produce efecte de la data deschiderii moştenirii, şi nu de la data întocmirii
sale, astfel încât şi bunurile viitoare ale testatorului pot forma obiectul unui testament-partaj. Dacă
testatorul nu precizează că obiectul partajului de ascendent este format din toate bunurile sale,
inclusiv cele viitoare, bunurile care nu au fost vizate se vor moşteni în condiţiile dreptului comun
(art. 1162 NCC). De asemenea, vor fi dobândite în condiţiile dreptului comun (regulile moştenirii
legale) bunurile care nu au fost cuprinse în donaţia-partaj.
În lumina dispoziţiilor Codului civil de la 1864, cu privire la obiectul partajului de ascendent, în
literatura de specialitate31) a fost exprimată opinia, potrivit căreia acesta poate fi circumscris numai
bunurilor care aparţin în mod exclusiv dispunătorului. Această teorie a fost criticată însă, întrucât
exclude din aria de cuprindere a partajului de ascendent bunurile asupra cărora dispunătorul are un
drept de proprietate comună pe cote-părţi32). Menirea partajului de ascendent este aceea de a preveni
naşterea stării de indiviziune între moştenitori, iar includerea unui bun, deţinut de dispunător în
coproprietate pe cote-părţi, nu împiedică realizarea acesteia.
31) M. Eliescu, op. cit., p. 317.
32) Fr. Deak, op. cit., p. 521; I. Adam, A. Rusu, Drept civil. Succesiuni, Ed. All Beck, Bucureşti,
2003, pp. 552-553.
În ceea ce ne priveşte, considerăm că şi în lumina dispoziţiilor Noului Cod civil putem susţine că
partajul de ascendent vizează, în egală măsură, bunurile asupra cărora dispunătorul are un drept de
proprietate comună pe cote-părţi.
În lumina dispoziţiilor art. 350 NCC, potrivit cărora „Fiecare soţ poate dispune prin legat de partea ce
i s-ar cuveni la încetarea căsătoriei, din comunitatea de bunuri”, apreciem că pot forma obiectul unui
testament-partaj bunurile asupra cărora dispunătorul are un drept de proprietate comună în
devălmăşie, alături de soţul său. Considerăm însă că, dimpotrivă, nu pot forma obiectul partajului de
ascendent, materializat într-un testament, bunurile asupra cărora ascendentul-dispunător are un drept
de proprietate comună în devălmăşie, împreună cu alte persoane decât soţul.
Identificăm astfel o altă noutate adusă de Legea nr. 287/2009 în materia partajului de ascendent. În
ceea ce ne priveşte, considerăm că, dispunând astfel, Noul Cod civil contribuie încă o dată, în mod
firesc, de altfel, la realizarea unui regim juridic privilegiat în favoarea descendenţilor, cele mai
apropiate rude ale defunctului.
Apreciem însă că în niciun caz nu pot forma obiectul unei donaţii-partaj bunurile asupra cărora
dispunătorul are un drept de proprietate comună în devălmăşie.
d) Modul de efectuare a partajului. Este evitată naşterea stării de indiviziune între moştenitori, numai
dacă partajul realizat de ascendent îndeplineşte următoarele condiţii:
– partajul este efectiv, în sensul că diviziunea bunurilor trebuie să vizeze materialitatea acestora.
Indicarea numai a cotei-părţi care se cuvine descendenţilor nu are semnificaţia unui partaj de
ascendent;
– partajul să respecte dreptul descendenţilor şi soţului supravieţuitor la rezervă33). În caz contrar,
aceştia pot cere reducţiunea liberalităţilor excesive, în temeiul dispoziţiilor art. 1163 alin. 3 NCC.
33) Este firesc ca legiuitorul să nu impună obligaţia respectării rezervei ascendenţilor
privilegiaţi, cealaltă categorie de moştenitori rezervatari, întrucât de partajul de ascendent
beneficiază descendenţii, rude preferabile în clasă şi grad de rudenie ascendenţilor privilegiaţi.
Constatăm că Legea nr. 287/2009, cu titlu de noutate, condiţionează eficacitatea partajului de
ascendent şi de respectarea rezervei soţului supravieţuitor. Deşi soţul supravieţuitor nu poate
beneficia de partajul de ascendent, rezerva acestuia trebuie respectată însă.
Interpretând per a contrario dispoziţiile art. 1163 alin. 3 NCC, rezultă că ascendentul nu trebuie să
respecte principiul egalităţii între rudele de acelaşi grad. În consecinţă, ascendentul poate favoriza pe
unul dintre descendenţii săi, însă numai în limitele cotităţii disponibile. În egală măsură, ascendentul
nu este ţinut a respecta regula egalităţii în natură, statuată de dispoziţiile art. 676 alin. 1 NCC34).
34) V.: I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, op. cit., p. 761; D. Chirică, op. cit., p. 341; Fr. Deak,
op. cit., p. 522; I. Adam, A. Rusu, op. cit., p. 556; L. Stănciulescu, Drept civil. Contracte şi
succesiuni, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008, p. 483. Pentru opinia contrară, V. M. Eliescu, op.
cit., pp. 320-321.
– partajul să respecte, sub condiţia nulităţii absolute, cerinţele de formă prevăzute de lege pentru
donaţie şi testament.
2.3. Efectele partajului de ascendent. Efectele partajului de ascendent sunt diferite, după cum
acesta s-a realizat prin donaţie sau prin testament.
2.3.1. Efectele partajului realizat prin donaţie. Partajul de ascendent realizat prin donaţie produce
două categorii de efecte: efecte înainte de deschiderea succesiunii şi efecte după deschiderea
succesiunii.
A) Efecte înainte de deschiderea succesiunii. Între momentul donaţiei şi momentul deschiderii
succesiunii se nasc efecte juridice, pe de o parte, între ascendentul-donator şi descendenţii-donatari,
iar pe de altă parte, între descendenţii-donatari.
a) Efecte între ascendentul-donator şi descendenţii-donatari. Între ascendentul-donator şi
descendenţii-donatari, înainte de deschiderea moştenirii, iau naştere raporturi specifice de donaţie, ce
antrenează următoarele consecinţe:
– donatarii vor primi, de la data încheierii contractului, drepturile care formează obiectul acestuia;
– donatarii pot dispune liber de bunurile dobândite, cu respectarea însă a formelor de publicitate
imobiliară pentru cazul imobilelor;
– donaţia este revocabilă pentru neexecutarea sarcinilor şi pentru ingratitudine, în condiţiile dreptului
comun (art. 1020 - 1029 NCC);
– creditorii ascendentului pot ataca donaţia prin acţiune revocatorie, în condiţiile dreptului comun
(art. 1562-1565 NCC);
– valoarea donaţiei va fi reunită fictiv la activul net al moştenirii, pentru a fi determinată cotitatea
disponibilă (art. 1151 alin. 1 NCC).
b) Efecte între descendenţii-donatari. Între descendenţii-donatari, având unii faţă de alţii calitatea de
copărtaşi, iau naştere raporturi specifice partajului, ce generează următoarele consecinţe:
– descendentul evins are acţiune în garanţie împotriva celorlalţi, în sensul că pierderea cauzată de
evicţiune sau de viciile ascunse ale bunurilor succesorale va fi suportată de fiecare copartajant,
proporţional cu partea cuvenită (art. 683 alin. 1 NCC);
– plata eventualelor sulte este garantată cu un privilegiu asupra bunurilor care formează obiectul
donaţiei, iar neplata acestora nu atrage rezoluţiunea convenţiei35).
35)M. Eliescu, op. cit., p. 324; Fr. Deak, op. cit., p. 523; Al. Bacaci, Gh. Comăniţă, op. cit., p. 330.
B) Efecte după deschiderea succesiunii. După deschiderea succesiunii, descendenţii-donatari devin
succesibili, păstrând însă şi calitatea de donatari. Drept urmare, aceştia au dreptul de opţiune
succesorală, putând accepta sau refuza moştenirea.
Descendenţii care acceptă moştenirea şi care îndeplinesc condiţiile de a moşteni:
– păstrează fiecare ce a primit de la defunct în stare divizată;
Bunurile care nu au format obiectul partajului-donaţie, vor fi dobândite de către descendenţi, în
condiţiile dreptului comun, în stare de indiviziune.
– răspund de datoriile şi sarcinile moştenirii, proporţional cu partea cuvenită;
– descendentul a cărui rezervă a fost încălcată prin partajul de ascendent poate cere reducţiunea
loturilor celorlalţi copartajanţi. Acelaşi lucru poate pretinde şi soţul supravieţuitor al dispunătorului a
cărui rezervă succesorală a fost încălcată prin partajul-donaţie.
– descendenţii-donatari nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor primite, raportarea acestora ar echivala
cu anularea partajului realizat de ascendentul-donator36). Donaţia prin care s-a realizat partajul de
ascendent va fi imputată asupra rezervelor succesorale ale descendenţilor şi a soţului supravieţuitor
şi, în măsura depăşirii acestora, se va imputa asupra cotităţii disponibile.
36)C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, op. cit., p. 1074; M. Eliescu, op. cit., p. 325;
Fr. Deak, op. cit., p. 524; D. Chirică, op. cit., p. 344.
Descendenţii care nu au acceptat moştenirea, fiind renunţători sau nedemni, păstrează bunurile
dobândite prin efectul donaţiei, în limitele cotităţii disponibile. Aceasta din urmă va fi calculată, în
raport cu moştenitorii rezervatari, care vin efectiv la moştenire.
2.3.2. Efectele partajului realizat prin testament. Dacă partajul s-a realizat printr-un testament,
acesta nu produce niciun efect în timpul vieţii testatorului, întrucât este un act mortis causa. Drept
urmare, până la data deschiderii moştenirii, testamentul prin care s-a realizat partajul de ascendent
poate fi oricând revocat de către ascendentul-testator.
La moartea ascendentului-testator însă descendenţii gratificaţi dobândesc bunurile în calitate de
moştenitori legali, şi nu de legatari cu titlu particular37), având posibilitatea de a opta în modalităţile
legale (acceptare şi renunţare)38), fiind evitată starea de indiviziune.
37)I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, op. cit., p. 344; M. Eliescu, op. cit., pp. 326-327; D.
Chirică, op. cit., p. 344; Fr. Deak, op. cit., p. 525; Al. Bacaci, Gh. Comăniţă, op. cit., p. 331, L.
Stănciulescu, op. cit., p. 485; I. Genoiu, Drept succesoral, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008, p. 399.
38)Cu privire la acceptarea moştenirii, V. I. Genoiu, „Acceptance of the inheritance in the new
civil Code regulation”, în volumul conferinţei CKS-Challenges of the Knowledge Society,
organizată de Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti, Ed. Pro Universitaria,
Bucureşti, 2011, pp. 471-484.
Cu privire la moştenirea primită în temeiul partajului de ascendent, materializată într-un testament,
descendenţii au două posibilităţi:
– să accepte moştenirea, în forma divizată în care le-a fost lăsată de către ascendentul-testator;
– să renunţe la moştenire, fără să mai primească nimic.
Partajul de ascendent, realizat printr-un testament, are valoare de act de partaj, şi nu de dispoziţie
testamentară39), astfel încât devine explicabilă consecinţa pe care acest act o generează, descendenţii
nedevenind moştenitori testamentari, ci având calitatea de moştenitori legali.
39)
Fr. Deak, op. cit., p. 525.
Partajul de ascendent dă naştere unor veritabile raporturi de partaj al moştenirii, astfel încât
copărtaşii, pe de o parte, îşi datorează garanţie, iar, pe de altă parte, se bucură de privilegiu, în
condiţiile dreptului comun40).
40)D.C. Florescu, Dreptul succesoral, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011, p. 241.
Bunurile dobândite de către ascendent, ulterior realizării partajului, vor reveni descendenţilor, potrivit
regulilor dreptului comun, în stare de indiviziune. Dacă însă bunurile care au format obiectul
partajului de ascendent nu mai există în patrimoniul succesoral la data deschiderii moştenirii,
copărtaşul afectat (rămas fără lot) poate cere constatarea nulităţii actului de partaj (art. 1163 alin. 1
NCC)41). Dacă lotul unui descendent a fost numai diminuat, astfel încât nu este asigurată rezerva sa
succesorală, acesta este îndreptăţit să ceară reducţiunea loturilor celorlalţi copărtaşi (art. 1163 alin. 3
NCC)42).
Această situaţie are, în ceea ce ne priveşte, semnificaţia unei omisiuni de la partaj. V. şi: Fr.
41)

Deak, op. cit., p. 525; D. Chirică, op. cit., p. 345.

42) Aceeaşi soluţie este aplicabilă, după părerea noastră, şi în ipoteza în care unele dintre
bunurile care au format obiectul partajului de ascendent au suferit, între momentul realizării
acestuia şi data deschiderii succesiunii, modificări ale valorii, ceea ce a afectat echilibrul
urmărit de ascendent. V., în acest sens, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, op. cit., pp. 764-765;
M. Eliescu, op. cit., p. 326; Fr. Deak, op. cit., p. 525; D. Chirică, op. cit., p. 345.
2.4. Cauzele de ineficacitate a partajului de ascendent. Ineficacitatea partajului de ascendent este
atrasă atât de cauze de drept comun (precum: nulitatea relativă pentru incapacitatea ascendentului sau
vicierea voinţei acestuia; nulitatea absolută pentru lipsa formei, cerută de lege ad validitatem;
revocarea donaţiei pentru ingratitudine sau neexecutarea sarcinii ori revocarea actului de partaj-
donaţie, ca efect al promovării de către creditori a unei acţiuni revocatorii), cât şi de cauze specifice.
Constituie cauze speciale de ineficacitate a partajului de ascendent, potrivit dispoziţiilor art. 1163
NCC, următoarele:
– omiterea unui descendent care îndeplineşte condiţiile de a veni la moştenire, fie în nume propriu,
fie prin reprezentare succesorală, cauză ce atrage nulitatea absolută a partajului (alin. 1).
Dispunând astfel, Noul Cod civil înlătură vechea controversă doctrinară cu privire la felul nulităţii
care intervine în cazul omiterii unui descendent. Această sancţiune nu intervine însă în cazul în care
partajul de ascendent nu priveşte un descendent care vine la moştenire prin reprezentare succesorală,
însă priveşte pe cel reprezentat (alin. 2).
– încălcarea rezervei succesorale a descendenţilor sau a soţului supravieţuitor, ceea ce antrenează
reducţiunea liberalităţii excesive (alin. 3).
3. Concluzii
În materia partajului succesoral,Noul Cod civil inovează substanţial, păstrând însă unele dintre
principiile consacrate de Codul civil de la 1864, a căror justeţe nu a fost în timp tăgăduită. Astfel,
comparând cele două reglementări, identificăm următoarele noutăţi, aduse de Legea nr. 287/2009:
– starea de indiviziune poate fi păstrată cel mult cinci ani, nemaifiind reglementată posibilitatea
reînnoirii clauzei de suspendare a partajului;
– este conferit un regim juridic corespunzător amintirilor de familie, acestea fiind susceptibile de
partajare numai prin bună învoială;
– copărtaşii îşi datorează garanţie nu numai pentru evicţiune, ci şi pentru vicii ascunse;
– actul de partaj care priveşte bunuri imobile trebuie realizat în formă autentică şi trebuie să
îndeplinească formalităţile de publicitate;
– partajul succesoral are efect constitutiv, comoştenitorii primind, în calitate de proprietari exclusivi,
fie bunuri în natură, fie sume de bani.
Cât priveşte partajul de ascendent, principalul merit al Noului Cod civil rezidă în folosirea unei
terminologii actualizate. Astfel, Noul Cod civil utilizează noţiunea de „partaj de ascendent”, în locul
celei de „împărţeală de ascendent”. Actul normativ în discuţie nu aduce noutăţi majore în materia
supusă analizei noastre, preluând principiile Codului civil de la 1864 şi soluţiile juste ale acestuia.
Totuşi, Legea nr. 287/2009 inovează în materia partajului de ascendent, cât priveşte următoarele
aspecte:
– face aplicabilă reprezentarea succesorală şi în materia partajului de ascendent;
– permite ca obiectul partajului-testament să constea în bunurile asupra cărora dispunătorul are un
drept de proprietate comună în devălmăşie, alături de soţul său;
– obligă la respectarea rezervei descendenţilor şi a soţului supravieţuitor.
În final, apreciem că Noul Cod civil asigură partajului succesoral o reglementare suplă, coerentă şi
justă.
Publicat în Revista Română de Drept Privat cu numărul 1 din data de 31 ianuarie 2012.