Incapacități de a încheia acte juridice civile

Aspecte generale

Noțiunea de incapacitate poate avea în vedere „un regim de protecție, o

simplă imposibilitate de a acționa, o interdicție de a acționa sau chiar un fapt –
lipsa discernământului”1. Potrivit Constituției României „exercițiul unor drepturi
sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune,
după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei
publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea instrucției penale,
prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui
sinistru deosebit de grav”2, în timp ce art. 29 alin. (1) C. civ. prevede că „nimeni
nu poate fi îngrădit în capacitatea de folosinţă (…) decât în cazurile şi condiţiile
expres prevăzute de lege”. Rezultă din aceste texte de lege faptul că
incapacitățile au un caracter excepțional, regula constituind-o capacitatea, nu
incapacitatea.

Clasificare

Doctrina3 stabilește o serie de criterii în funcție de care putem realiza o

clasificare a acestor incapacități.
● În funcție de natura lor, incapacitățile se împart în:
– incapacități de folosință
Putem exemplifica cu următoarele categorii de incapacități:
– decăderea din drepturile părintești;
– pedepsele civile din materie succesorală etc.
– incapacități de exercițiu
Despre incapacitățile de exercițiu am vorbit pe larg într-o secțiune precedentă,
urmând doar a puncta acum câteva dintre acestea, respectiv:
– incapacitatea persoanei lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de
exerciţiu restrânsă de a încheia alte acte juridice decât cele prevăzute la art. 41
alin. (3) şi la art. 43 alin. (3) C. civ., despre care am discutat pe larg, anterior;
– incapacitatea tutorelui de a încheia acte juridice fără autorizarea instanţei de
tutelă, atunci când această autorizare este cerută de lege.
● În funcție de conținutul lor, incapacitățile pot fi:
– generale – care au aplicabilitate în materia tuturor actelor juridice
În materia persoanelor fizice, incapacitățile de exercițiu sunt incapacități
generale.
– speciale - cu aplicabilitate doar în cazul anumitor acte juridice

1
O. UNGUREANU, op. cit., p. 183.
2
Art. 53 alin. (1) din Constituția României.
3
A se vedea, în acest sens, G. BOROI, C.A. ANGHELESCU, Curs de drept civil. Partea generală, Ed. Hamangiu,
București, 2012, p 125.
 În cazul persoanelor fizice, incapacitățile de folosință sunt incapacități
speciale.
● În funcție de sursa acestora, distingem între incapacități:
– stabilite de legea civilă
Vom include în această categorie: incapacitățile de exercițiu, decăderea din
drepturile părintești, pedepsele civile din materie succesorală, incapacitățile de
natură a proteja corpul uman (despre toate acestea urmând a vorbi pe larg în
cadrul unui criteriu ulterior de clasificare a incapacităților, în funcție de
finalitatea urmărită).
– stabilite de legea penală
Legiuitorul stabilește în cuprinsul art. 66 din Codul penal o serie de interdicții
în exercitarea anumitor drepturi, pe o perioadă de la unu la 5 ani, interdicții ce
pot fi aplicate de instanță cu caracter de pedeapsă complementară, pe lângă
pedeapsa principală aplicată.
Amintim în acest sens interdicția exercitării:
– drepturilor părinteşti,
– dreptului de a fi tutore sau curator,
– dreptului de a părăsi teritoriul României;
– dreptului de a se afla în anumite localităţi stabilite de instanţă;
– dreptului de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive,
culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanţă;
– dreptului de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu
persoanele cu care a comis infracţiunea sau cu alte persoane, stabilite de
instanţă, ori de a se apropia de acestea;
– dreptului de a se apropia de locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri
unde victima desfăşoară activităţi sociale, în condiţiile stabilite de instanţa de
judecată.
● În funcție de modul de operare, ne raportăm la:
– incapacități care operează de drept
O astfel de incapacitate este nedemnitatea succesorală de drept ce se aplică:
„a) persoanei condamnate penal pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţia
de a-l ucide pe cel care lasă moştenirea;
b) persoanei condamnate penal pentru săvârşirea, înainte de deschiderea
moştenirii, a unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe un alt succesibil care,
dacă moştenirea ar fi fost deschisă la data săvârşirii faptei, ar fi înlăturat sau ar fi
restrâns vocaţia la moştenire a făptuitorului”4.
– incapacități care operează în temeiul unei hotărâri judecătorești
În cazul acestei categorii de incapacități putem include acele interdicții pe
care le poate stabili instanța penală ca și pedeapsă complementară și despre care
am făcut vorbire în cadrul criteriului anterior de clasificare.
Tot în baza unei hotărâri judecătorești, de data aceasta a unei instanțe civile se
poate aplica sancțiunea decăderii din drepturile părintești.
4
Art. 958 alin. (1) C. civ.
 Nedemnitatea succesorală judiciară, ca sancțiune civilă în materie succesorală
constituie de asemenea o incapacitate ce operează în temeiul unei hotărâri
judecătorești.
Tot aici vom include și incapacitatea de exercițiu a persoanei fizice ca o
consecință a punerii sub interdicție judecătorească.
● În funcție de opozabilitate, incapacitățile se împart în:
– absolute
În virtutea acestor incapacități, legiuitorul interzice încheierea de acte juridice
ce către incapabil cu orice categorie de persoane.
Intră în această categorie incapacitățile de exercițiu, despre care am făcut
vorbire anterior.
– relative
În virtutea acestor incapacități este interzisă încheierea de acte juridice cu
anumite categorii de persoane, sens în care putem exemplifica cu:
– interdicția încheierii de acte juridice între tutore sau soţul, o rudă în linie
dreaptă ori fraţii sau surorile tutorelui, pe de o parte, şi minor, pe de altă parte
[art. 147 alin. (1) C. civ.];
– interdicția de a dispune pe cale de liberalitate în favoarea:
– medicilor, farmaciştilor sau altor persoane, în perioada în care, în mod
direct sau indirect, îi acordau îngrijiri de specialitate dispunătorului pentru
boala care este cauză a decesului [art. 990 alin. (1) C. civ.];
– preoţilor sau a altor persoane care acordau asistenţă religioasă în timpul
bolii care este cauză a decesului [art. 990 alin. (3) C. civ.].
– interdicția de a dispune prin legat în favoarea:
– notarului public care a autentificat testamentul;
– interpretului care a participat la procedura de autentificare a
testamentului;
– martorilor, în cazurile prevăzute la art. 1043 alin. (2) 5 şi art. 1047 alin.
(3)6;
– agenţilor instrumentatori, în cazurile prevăzute la art. 10477;
– persoanelor care au acordat, în mod legal, asistenţă juridică la redactarea
testamentului [art. 991 C. civ.]
● În funcție de finalitatea urmărită, incapacitățile pot fi:
5
Art. 1043 alin. (2) „Cu ocazia autentificării, testatorul poate fi asistat de unul sau de 2 martori”.
6
„Testamentul privilegiat se semnează de testator, de agentul instrumentator şi de cei 2 martori. Dacă
testatorul sau unul dintre martori nu poate semna, se va face menţiune despre cauza care l-a împiedicat să
semneze”.
7
„Se poate întocmi în mod valabil un testament în următoarele situaţii speciale: a) în faţa unui funcţionar
competent al autorităţii civile locale, în caz de epidemii, catastrofe, războaie sau alte asemenea împrejurări
excepţionale; b) în faţa comandantului vasului sau a celui care îl înlocuieşte, dacă testatorul se află la bordul
unui vas sub pavilionul României, în cursul unei călătorii maritime sau fluviale. Testamentul întocmit la bordul
unei aeronave este supus aceloraşi condiţii; c) în faţa comandantului unităţii militare ori a celui care îl
înlocuieşte, dacă testatorul este militar sau, fără a avea această calitate, este salariat ori prestează servicii în
cadrul forţelor armate ale României şi nu se poate adresa unui notar public; d) în faţa directorului, medicului
şef al instituţiei sanitare sau a medicului şef al serviciului ori, în lipsa acestora, în faţa medicului de gardă, cât
timp dispunătorul este internat într-o instituţie sanitară în care notarul public nu are acces”.
 – cu caracter de sancțiune
Îngrădirile cu caracter de sancțiune pot fi atât de natură penală, cât și de
natură civilă.
După cum am arătat și anterior, în cazul incapacităților stabilite de legea
penală, art. 66 din Codul penal vizează o serie de incapacități, cu caracter de
sancțiune.
Astfel, incapacitățile despre care am făcut vorbire anterior, devin incidente și
în cazul acestui criteriu de raportare, astfel că putem include în sfera
incapacităților cu caracter de sancțiune penală interzicerea exercitării:
– drepturilor părinteşti,
– a dreptului de a fi tutore sau curator,
– a dreptului de a părăsi teritoriul României;
– a dreptului de a se afla în anumite localităţi stabilite de instanţă;
– a dreptului de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive,
culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanţă;
– a dreptului de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia,
cu persoanele cu care a comis infracţiunea sau cu alte persoane, stabilite de
instanţă, ori de a se apropia de acestea;
– a dreptului de a se apropia de locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte
locuri unde victima desfăşoară activităţi sociale, în condiţiile stabilite de instanţa
de judecată.
Îngrădirile cu caracter de sancțiune civilă includ decăderea din drepturile
părintești și pedepsele civile din materie succesorală.
Cât privește decăderea din exercițiul drepturilor părintești, reglementarea
acestei instituții o regăsim în Codul civil, în art. 508, precum și în Legea
272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, în art. 41-43.
Legiuitorul stabilește în cuprinsul art. 508 C. civ. că „instanţa de tutelă, la
cererea autorităţilor administraţiei publice cu atribuţii în domeniul protecţiei
copilului, poate pronunţa decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti dacă
părintele pune în pericol viaţa, sănătatea sau dezvoltarea copilului prin relele
tratamente aplicate acestuia, prin consumul de alcool sau stupefiante, prin
purtarea abuzivă, prin neglijenţa gravă în îndeplinirea obligaţiilor părinteşti ori
prin atingerea gravă a interesului superior al copilului”.
Ca și regulă în ceea ce privește decăderea, aceasta este totală și efectele sale
se răsfrâng asupra tuturor copiilor născuți la momentul la care se pronunță
hotărârea. Prin excepție, decăderea poate viza doar unele drepturi părintești sau
doar unii dintre copii, cu condiția să nu fie astfel „primejduite creşterea,
educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a copiilor”, conform art. 509 alin.
(2) C. civ.
În categoria pedepselor civile în materie succesorală intră nedemnitatea
succesorală, de drept și judiciară, acceptarea forțată a moștenirii sau renunțarea
forțată la moștenire.
Nedemnitatea de drept este reglementată de art. 958 C. civ., care stabilește că
este nedemnă de a moșteni:
„a) persoana condamnată penal pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţia
de a-l ucide pe cel care lasă moştenirea;
b) persoana condamnată penal pentru săvârşirea, înainte de deschiderea
moştenirii, a unei infracţiuni cu intenţia de a-l ucide pe un alt succesibil care,
dacă moştenirea ar fi fost deschisă la data săvârşirii faptei, ar fi înlăturat sau ar fi
restrâns vocaţia la moştenire a făptuitorului”.
Articolul 959 C. civ. reglementează nedemnitatea judiciară, arătând că „poate
fi declarată nedemnă de a moşteni:
a) persoana condamnată penal pentru săvârşirea, cu intenţie, împotriva celui
care lasă moştenirea a unor fapte grave de violenţă, fizică sau morală, ori, după
caz, a unor fapte care au avut ca urmare moartea victimei;
b) persoana care, cu rea-credinţă, a ascuns, a alterat, a distrus sau a falsificat
testamentul defunctului;
c) persoana care, prin dol sau violenţă, l-a împiedicat pe cel care lasă
moştenirea să întocmească, să modifice sau să revoce testamentul”.
Acceptarea forțată a moștenirii constituie și aceasta o îngrădire cu caracter de
sancțiune civilă, care își găsește reglementarea în textul art. 1119 C. civ., astfel
„succesibilul care, cu rea-credinţă, a sustras ori a ascuns bunuri din patrimoniul
succesoral sau a ascuns o donaţie supusă raportului ori reducţiunii este
considerat că a acceptat moştenirea, chiar dacă anterior renunţase la ea. El nu va
avea însă niciun drept cu privire la bunurile sustrase sau ascunse şi, după caz, va
fi obligat să raporteze ori să reducă donaţia ascunsă fără a participa la
distribuirea bunului donat”. Acesta este obligat să plătească datoriile și sarcinile
moștenirii raportat la cota sa din moștenire, proporțional cu aceasta.
Renunțarea frauduloasă la moștenire este tot o formă de sancțiune civilă,
legiuitorul dând posibilitatea creditorilor succesibilului renunțător la moștenire
în frauda lor, de a cere „instanţei revocarea renunţării în ceea ce îi priveşte, însă
numai în termen de 3 luni de la data la care au cunoscut renunţarea”. Efectele
acceptării moștenirii de către succesibil se vor produce doar în ceea ce îl privește
pe creditorul său și doar în limitele creanței lui, în cazul în care acțiunea în
revocare este admisă.
– cu caracter de protecție
Astfel după cum rezultă din denumirea lor, acest tip de îngrădiri vizează
măsuri de protejare a intereselor unor persoane aflate într-o stare de potențială
vulnerabilitate.
Îngrădirile cu caracter de protecție pot avea un caracter absolut, atunci când
interdicția încheierii unui anumit tip de act juridic vizează orice persoană și un
caracter relativ, atunci când interdicția se referă la încheierea actului juridic cu
anumite categorii de persoane.
În categoria îngrădirilor cu caracter de protecție includem interdicția
minorului stipulată de art. 146 alin. (3) C. civ., „să facă donații, altele decât
darurile obișnuite potrivit stării lui materiale și să garanteze obligațiile altuia”, în
caz contrar actele fiind anulabile.
O altă măsură de protecție a intereselor minorului aflat sub tutelă vizează
interdicția expresă a încheierii de acte juridice „între tutore sau soţul, o rudă în
linie dreaptă ori fraţii sau surorile tutorelui, pe de o parte, şi minor, pe de altă
parte”8. Sancțiunea nerespectării acestei interdicții este aceea a nulității relative a
actului juridic încheiat în aceste condiții.
Interdicția nu operează în cazul cumpărării la licitație publică de către una
dintre persoanele arătate mai sus a unui bun al minorului, cu condiția să aibă o
garanție reală asupra acestui bun sau sa-l dețină în coproprietate cu minorul,
conform art. 147 alin. (2) C. civ.
Tot în categoria îngrădirilor includem și incapacitatea de a cumpăra drepturi
litigioase, prevăzută de art. 1653 C. civ., care în primul său alineat interzice
expres, sub sancțiunea nulității absolute, judecătorilor, procurorilor, grefierilor,
executorilor, avocaţilor, notarilor publici, consilierilor juridici şi practicienilor în
insolvenţă să cumpere, direct sau prin persoane interpuse, drepturi litigioase care
sunt de competenţa instanţei judecătoreşti în a cărei circumscripţie îşi desfăşoară
activitatea.
Articolul 1654 C. civ. instituie în primul său alineat alte incapacități de a
cumpăra, direct sau prin persoane interpuse, chiar şi prin licitaţie publică, în
sarcina următoarele categorii de persoane:
„a) mandatarii, pentru bunurile pe care sunt însărcinaţi să le vândă;
b) părinţii, tutorele, curatorul, administratorul provizoriu, pentru bunurile
persoanelor pe care le reprezintă;
c) funcţionarii publici, judecătorii-sindici, practicienii în insolvenţă,
executorii, precum şi alte asemenea persoane, care ar putea influenţa condiţiile
vânzării făcute prin intermediul lor sau care are ca obiect bunurile pe care le
administrează ori a căror administrare o supraveghează”. Nerespectarea primelor
două categorii de interdicții, enunțate la literele „a” și „b” se sancționează cu
nulitatea relativă, în timp ce interdicția vizată de litera „c”, în caz de
nerespectare, atrage sancțiunea nulității absolute.
O incapacitate specială cu caracter de protecție este prevăzută de art. 990 alin.
(1) C. civ. care stabilește că „sunt anulabile liberalităţile făcute medicilor,
farmaciştilor sau altor persoane9, în perioada în care, în mod direct sau indirect,
îi acordau îngrijiri de specialitate dispunătorului pentru boala care este cauză a
decesului”10.
8
A se vedea art. 147 alin. (1) C. civ.
9
A se vedea G.C. FRENȚIU, Comentariile Codului Civil. Liberalitățile. Testamentul. Rezerva succesorală.
Reducțiunea liberalităților excesive, Ed. Hamangiu, București, 2013, p. 12: „În categoria altor persoane pot fi
incluși: directorul spitalului unde este internat testatorul, superiorul medicului, proprietarul sau administratorul
stabilimentului unde se află testatorul, moașele, infirmierele, persoanele care practică ilegal medicina, în
general orice ar putea influența voința testatorului și l-ar putea determina să testeze în favoarea sa”.
10
„Ceea ce interesează în privința acestei prohibiții este nu calitatea de medic, farmacist sau preot, ci asistența
cu caracter repetat sau de continuitate acordată bolnavului, în cursul bolii ce i-a cauzat decesul, în calitățile
vizate de lege” – C.A. Iași, dec. civ. nr. 1758/19.11.2012 în Culegere de practică judiciară pe anul 2012 în
materie civilă și litigii cu profesioniști, penală, de contencios administrativ și fiscal, pentru conflicte de muncă și
 De la această interdicție sunt exceptate următoarele categorii de liberalități:
– cele făcute soţului, rudelor în linie dreaptă sau colateralilor privilegiaţi;
– cele făcute altor rude până la al patrulea grad inclusiv, dacă, la data
liberalităţii, dispunătorul nu are soţ şi nici rude în linie dreaptă sau colaterali
privilegiaţi.
Interdicția la care am făcut referire mai sus se va aplica și preoţilor sau a altor
persoane care acordau asistenţă religioasă în timpul bolii care este cauză a
decesului, conform art. 990 alin. (3) C. civ. Și în cazul acestora devin incidente
excepțiile enunțate de legiuitor în cazul medicilor, farmaciștilor sau altor
persoane ce acordă îngrijiri de specialitate dispunătorului.
Legiuitorul reglementează incapacități speciale și în materia legatelor,
stabilind în conținutul art. 991 C. civ., că sunt anulabile legatele făcute în
favoarea următoarelor categorii de persoane:
„a) notarului public care a autentificat testamentul;
b) interpretului care a participat la procedura de autentificare a testamentului;
c) martorilor, în cazurile prevăzute la art. 1.043 alin. (2) şi art. 1.047 alin. (3);
d) agenţilor instrumentatori, în cazurile prevăzute la art. 1.047;
e) persoanelor care au acordat, în mod legal, asistenţă juridică la redactarea
testamentului”.
Doctrina reglementează în rândul incapacităților cu caracter de protecție și o
categorie distinctă de incapacități, respectiv cele care protejează corpul uman.
În acest sens putem aminti, spre exemplificare interdicția minorilor, precum și
persoanelor lipsite de discernământ din cauza unui handicap mintal, a unei
tulburări mintale grave sau din alte motive similare de a-și pot exprima acordul
în sensul prelevării și transplantului de organe, țesuturi și celule de origine
umană, conform art. 68 alin. (2) coroborat cu art. 68 alin. (1) C. civ.

Notă – Sursa: R. Matefi, Teoria actului juridic civil, Ed. Hamangiu.

București, 2017.

asigurări sociale, Ed. Hamangiu, București, 2012, p. 62.