Despre o nouă contradicţie a dreptului...

Despre o nouă contradicţie a dreptului.

Problematica numirii tutorelui în procedura
punerii sub interdicţie în lumina noului
Cod civil şi a noului Cod de procedură civilă
Bogdan Dumitru MOLOMAN
Inspector Compartimentul Autoritate Tutelară din cadrul Primăriei municipiului Bistriţa

Lazăr-Ciprian URECHE
Avocat, Baroul Bistriţa-Năsăud

ABSTRACT

Regarding the protection of persons with insanity or mental deficiency, the

legislator created the possibility to be put under court ban and to designate a legal
guardian in order to represent their legal rights and interests and not to allow their
impaired consciousness to isolate them from the society.

The rationale of this study is to identify and discuss the inconsistencies between
the new material and procedural civil laws concerning legal rules of court ban.

The importance of this debate stands on the legal norms incorporated in article
170 of the new Civil Code and article 941 of the new Code of civil procedure which
apparently do not raise too many problems to law practitioners but which in fact
present discrete contradictions that might provoke important legal damages to
those with mental deficiency or insanity.

Keywords: court ban, legal guardianship, legal procedure to designate a legal

guardian, inadvertencies between the provisions of the substantive law and those
the procedural law

REZUMAT

În ceea ce priveşte protecţia persoanelor diagnosticate cu alienaţie sau debilitate

mintală, legiuitorul a creat posibilitatea punerii acestora sub interdicţie
judecătorească şi a numirii unui tutore în vederea reprezentării drepturilor şi
intereselor legitime ale acestora, astfel încât defectuozitatea intervenită în spiritul
şi conştiinţa celor mai puţin norocoşi să nu îi determine să se rătăcească în negura
derizoriului şi să nu mai conteze pentru societate.

SCRIE PRACTIC | PANDECTELE ROMÂNE NR. 3/2014 | 119

 Bogdan Dumitru MOLOMAN, Lazăr-Ciprian URECHE

Raţiunea prezentului studiu se fundamentează pe sfera inadvertenţelor intervenite

ca urmare a neconcordanţei noilor reglementări de ordin material şi procedural în
procedura punerii sub interdicţie judecătorească.

Importanţa temei abordate rezidă în labirintul înşelător al normelor juridice ce

construiesc dispoziţiile art. 170 noul C. civ. şi ale art. 941 noul C. pr. civ., care,
în aparenţă, nu ar ridica probleme deosebite practicienilor dreptului, însă, micile
contradicţii legislative pot determina importante deservicii persoanelor care nu
mai pot funcţiona singure, având discernământul abolit.
DOCTRINĂ

Cuvinte-cheie: interdicţia judecătorească, ocrotirea interzisului judecătoresc,

procedura de numire a unui tutore, inadvertenţe între dispoziţiile de drept
substanţial şi cele de ordin procesual

Legislaţie relevantă: noul Cod civil, art. 170, noul Cod de procedură civilă, art. 941

1. Prolegomene
Dreptul oferă nu doar posibilităţi de represiune, ci conferă pârghii de protecţie anumitor categorii
de persoane, ale căror statut şi eventual, deficienţe, le acordă imperativul de a fi ocrotite.

Mecanismul ocrotirii juridice se circumscrie adesea nevoii impetuoase de nediscriminare a

entităţilor umane ce se confruntă, în anumite frânturi de viaţă, cu poziţii şi orizonturi ce ar putea
părea inferioare din cauza destinului nefast de a fi protagoniste pe scena maladiei, a debilităţii
sau alienaţiei mintale.

În ceea ce priveşte protecţia persoanelor diagnosticate cu alienaţie sau debilitate mintală,

legiuitorul a creat posibilitatea punerii acestora sub interdicţie judecătorească şi a numirii
unui tutore în vederea reprezentării drepturilor şi intereselor legitime ale acestora, astfel încât
defectuozitatea intervenită în spiritul şi conştiinţa celor mai puţin norocoşi să nu îi determine să
se rătăcească în negura derizoriului şi să nu mai conteze pentru societate.

Raţiunea prezentului studiu se fundamentează pe sfera inadvertenţelor intervenite ca urmare

a neconcordanţei noilor reglementări de ordin material şi procedural în procedura punerii sub
interdicţie judecătorească.

Importanţa temei abordate rezidă în labirintul înşelător al normelor juridice ce construiesc

dispoziţiile art. 170 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil[1] şi ale art. 941 din Legea

[1]
Publicată în M. Of. nr. 511 din 24 iulie 2009, modificată prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii
nr. 287/2009 privind Codul civil (M. Of. nr. 409 din 10 iunie 2011) şi republicată, în temeiul art. 218 din Legea nr. 71/2011,
în M. Of. nr. 505 din 15 iulie 2011.
Brevitatis causa, pentru evitarea repetărilor şi uşurinţa exprimărilor, în continuare, în cuprinsul prezentului studiu,
referirile la Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, se va face, de regulă cu ajutorul abrevierii „NCC” sau a expresiei
„Noul Cod civil”.

120 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 3/2014 | SCRIE PRACTIC

 Despre o nouă contradicţie a dreptului...

nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă[2], care în aparenţă, nu ar ridica probleme deosebite
practicienilor dreptului, însă, micile contradicţii legislative pot determina importante deservicii
persoanelor care nu mai pot funcţiona singure, având discernământul abolit.

Numirea tutorelui, găselniţă a creatorului sediului materiei, care din perspectivă proprie constituie
elementul captivant al studiului nostru, este puternic ancorată în normele referitoare la instituţia
ocrotirii interzisului judecătoresc şi nu poate fi analizată, în mod just, fără a se face o scurtă
reliefare a procedurii punerii sub interdicţie.

2. Consideraţii privind procedura punerii sub interdicţie

judecătorească
Instituţia punerii sub interdicţie, reglementată de art. 164-177 NCC şi art. 935-942 NCPC,
stabileşte procedura ce se impune a fi aplicată în vederea ocrotirii persoanelor lipsite de
discernământ datorită alienaţiei mintale sau a debilităţii mintale.

Interdicţia judecătorească poate fi definită ca fiind acea instituţie juridică ce are drept scop
ocrotirea persoanei fizice care, din cauza alienaţiei mintale ori debilităţii mintale, nu are
discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale[3].

Această definiţie are la bază dispoziţiile art. 164 NCC, după care „Persoana care nu are
discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienaţiei ori debilităţii
mintale, va fi pusă sub interdicţie judecătorească”.

Având în vedere dispoziţiile articolului sus-menţionat, putem evidenţia cele trei condiţii de fond
necesare pentru punerea sub interdicţie. Prin urmare, pentru a fi pusă sub interdicţie (1) persoana
trebuie să fie lipsită de discernământ, (2) această lipsă să se datoreze alienaţiei sau debilităţii
mintale şi (3) să pună persoana în imposibilitate de a se îngriji singură de propriile interese. Pe cale
de consecinţă, textul art. 164 NCC limitează punerea sub interdicţie în circumstanţa existenţei
stării de tulburare mintală cu caracter general şi permanent.

Potrivit art. 211 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul
civil, prin expresiile „alienaţie mintală” sau „debilitate mintală” se înţelege o boală psihică ori un
handicap psihic ce determină incompetenţa psihică a persoanei de a acţiona critic şi predictiv
privind consecinţele social-juridice ce pot decurge din exercitarea drepturilor şi obligaţiilor civile.

Publicată în M. Of. nr. 485 din 15 iulie 2010, ulterior modificată prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a
[2]

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă (M. Of. nr. 365 din 30 mai 2012). Legea nr. 134/2010 privind Codul
de procedură civilă a fost republicată, în temeiul art. 80 din Legea nr. 76/2012, în M. Of. nr. 545 din 3 august 2012.
Brevitatis causa, pentru evitarea repetărilor şi uşurinţa exprimărilor, în cuprinsul lucrării pendinte, referirile la Legii
nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, se va face, cu ajutorul abrevierii „NCPC” sau a expresiei „Noul Cod de
procedură civilă”.
Pentru mai multe definiţii, a se vedea T. Bodoaşcă, S.O. Nour, I. Maftei, Drept civil. Parte generală, Ed. Universul Juridic,
[3]

Bucureşti, 2010, p. 235; G. Boroi, Drept civil. Partea generală. Persoanele, ed. a III-a revizuită şi adăugită, Ed. Hamangiu,
Bucureşti, 2008, p. 507; M.N. Costin, Marile instituţii ale dreptului civil român, vol. II, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1984, p. 253.

SCRIE PRACTIC | PANDECTELE ROMÂNE NR. 3/2014 | 121

 Bogdan Dumitru MOLOMAN, Lazăr-Ciprian URECHE

Aşa cum s-a stabilit în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie[4], slăbirea trecătoare a
facultăţilor mintale, inconştienţa generată de beţie, hipnoză, de unele decepţii trecătoare etc.
nu sunt de natură să determine luarea unei asemenea măsuri.

În situaţia în care o persoană fizică, din cauza beţiei, a bătrâneţii, a bolii sau unei infirmităţi fizice,
surdo-mutilităţii sau din cauza unei vieţi dezordonate ori risipitoare[5], deşi capabilă şi, prin urmare
cu discernământ, nu poate personal să-şi apere interesele în condiţii normale, mulţumitoare, ea
nu va fi pusă sub interdicţie judecătorească, ci i se va putea numi, în condiţiile legii, un curator.

Punerea sub interdicţie nu trebuie privită ca o sancţiune a celui pus sub interdicţie, ci ca o măsură
DOCTRINĂ

de ocrotire a acestei persoane împotriva abuzurilor terţilor, cât şi împotriva propriei nepriceperi
sau nesocotinţe.

Poate fi pusă sub interdicţie atât persoana majoră, cât şi minorul cu capacitate de exerciţiu
restrânsă. Astfel, majoritatea nu este o condiţie a punerii sub interdicţie. Potrivit art. 164 alin. (2)
NCC, „Pot fi puşi sub interdicţie judecătorească şi minorii cu capacitate de exerciţiu restrânsă”.

Punerea sub interdicţie, în conformitate cu reglementările legale în vigoare, poate fi cerută de

persoanele apropiate minorului, administratorii, locatarii casei unde locuieşte minorul, serviciul
de stare civilă care înregistrează moartea unei persoane, notarul public care procedează la
deschiderea unei succesiuni, instanţa de judecată, cu prilejul condamnării la pedeapsa penală a
interzicerii drepturilor părinteşti, organele administraţiei publice locale, instituţiile de ocrotire
precum şi orice altă persoană. În ceea ce ne priveşte, prin locuţiunea „orice persoană”, înţelegem
şi persoana bolnavă care, într-un moment de luciditate, poate formula o astfel de cerere. De
asemenea, punerea sub interdicţie poate fi cerută de autoritatea tutelară, de procuror[6] sau chiar
instanţa judecătorească poate declara, din oficiu, procedura punerii sub interdicţie.

Referitor la competenţa soluţionării cererii de punere sub interdicţie, sub aspect material, potrivit
art. 114 alin. (1) NCPC, raportat la dispoziţiile art. 94 pct. 1 a lit. a) NCPC şi ale art. 106 alin. (2)
NCC, aceasta revine instanţei de tutelă – în speţă judecătoriei. Sub aspect teritorial, competenţa
revine judecătoriei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa cel ocrotit.

Întrucât noul Cod civil nu instituie o anumită procedură de soluţionare a cererii de punere sub
interdicţie judecătorească, ci face trimitere la Codul de procedură civilă, rezultă că o astfel de
cerere se soluţionează conform dreptului comun, ca orice altă cerere adresată instanţei de
judecată. Pe lângă elementele prevăzute în mod expres în cuprinsul art. 194 NCPC, cererea de
punere sub interdicţie a unei persoane, în condiţiile art. 936 NCPC, va trebui să cuprindă şi o
expunere a faptelor din care rezultă alienaţia mintală sau debilitatea mintală a persoanei a cărei
punere sub interdicţie a fost solicitată, precum şi dovezile propuse[7].

Procedura punerii sub interdicţie, astfel cum era reglementată şi sub auspiciile vechii
legiuiri, cuprinde două faze: prima fază – care este obligatorie –, necontradictorie, iar a doua,
contradictorie.
ÎCCJ, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 3653/2004, în D. Tiţian, A. Constantin, M. Cîrstea, Codul
[4]

familiei adnotat, ed. a 2-a, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008, p. 410.

[5]
Trib. Suprem, col. civ., decizia nr. 459 din 1957, în L.P. nr. 8 din 1957, pp. 996-997.
[6]
Potrivit art. 92 NCPC, procurorului i se recunoaşte o legitimare activă specială, cu caracter general.
[7]
G.C. Frenţiu, D.L. Băldean, Noul Cod de procedură civilă comentat şi adnotat, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 1332.

122 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 3/2014 | SCRIE PRACTIC

 Despre o nouă contradicţie a dreptului...

În cadrul fazei necontradictorii, orânduită de art. 937 NCPC, preşedintele instanţei [8],
după primirea cererii, va dispune comunicarea de copii de pe cerere şi de pe înscrisurile anexate
celui a cărui punere sub interdicţie judecătorească a fost cerută. Aceeaşi comunicare se va face
şi procurorului, atunci când cererea nu a fost introdusă de acesta.

Potrivit dispoziţiilor art. 937 alin. (2) teza I din NCPC, procurorul, direct sau prin organele poliţiei,
va efectua cercetările necesare, va lua avizul unei comisii de medici specialişti. În situaţia în care
cel a cărui punere sub interdicţie judecătorească este cerută se găseşte internat într-o unitate
sanitară, va lua şi avizul acesteia. Astfel, cum s-a opinat şi în literatura de specialitate[9], pentru
însăşi legalitatea hotărârii este obligatoriu să existe avizul unei comisii de medici psihiatri, nefiind
suficient doar un simplu certificat medico-legal.

În situaţia în care, potrivit avizului comisiei de medici specialişti şi, când este cazul, al unităţii
sanitare prevăzute la art. 937 alin. (2) NCPC, este necesară observarea mai îndelungată a
stării mintale a celui a cărui punere sub interdicţie judecătorească este cerută şi observarea
nu se poate face în alt mod, instanţa, solicitând şi concluziile procurorului, va putea dispune
internarea provizorie, pe cel mult 6 săptămâni, într-o unitate sanitară de specialitate. Participarea
procurorului la soluţionarea internării provizorii este obligatorie.

Faza contradictorie. Potrivit art. 939 NCPC, preşedintele completului căruia i s-a repartizat
aleatoriu cererea, după ce primeşte rezultatul cercetărilor şi avizul comisiei de medici specialişti,
şi, după caz, avizul unităţii medicale unde este internată persoana a cărei punere sub interdicţie
se solicită, va stabili termenul de judecată pentru soluţionarea cererii de punerii sub interdicţie.
Având în vedere faptul că dispoziţia cuprinsă în alin. (1) a art. 939 prevede în mod expres fixarea
termenului de judecată imediat după primirea actelor solicitate în faza necontradictorie,
procedura reglementată de art. 201 NCPC privitoare la fixarea primului termen de judecată nu
va avea loc[10].

Faza a doua, contradictorie, presupune ascultarea concluziilor procurorului şi ascultarea persoanei

a cărei punere sub interdicţie se solicită, căreia i se vor adresa întrebări în vedere constatării stării
sale mintale. Potrivit art. 939 alin. (2) teza a II-a NCPC, în situaţia în care persoana nu se poate
deplasa în instanţă, aceasta va fi ascultată la locul unde se află.

[8]
În doctrină au fost avansate două opinii diferite în ceea ce priveşte înţelesul sintagmei „preşedintele instanţei”.
O primă opinie, la care achiesăm şi noi, prin locuţiunea „preşedintele instanţei” trebuie înţeles preşedintele completului
de judecată desemnat aleatoriu cu soluţionarea cererii, motivându-se faptul că altfel s-ar exclude repartizarea aleatorie
a cererii conform art. 1031 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti; mai mult, menţionându-se
în favoarea acestei opinii fi faptul că, anterior primului termen de judecată, art. 938 NCPC reglementează posibilitatea
de a se dispune internarea provizorie a persoanei bolnave, măsură care, conform normei legale, este de competenţa
instanţei, şi nu a preşedintelui instanţei înţeles drept conducător administrativ (G.C. Frenţiu, D.L. Băldean, op. cit.,
pp. 1332-1333).
O a doua opinie evidenţiază că, de vreme ce, „preşedintele instanţei”, iar nu „completul căruia i s-a repartizat aleatoriu
cauza” este cel care face comunicarea, măsurile prealabile nu sunt gestionate de către judecătorul care va soluţiona
cererea şi, prin urmare, repartizarea aleatorie a cererii se va face numai după primirea actelor prevăzute la art. 937
NCPC. A se vedea, M. Tăbârcă, Drept procesual civil. Vol. II – Procedura contencioasă în faţa primei instanţe. Procedura
necontencioasă judiciară. Proceduri speciale, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, pp. 680-681.
M. Tăbârcă, op. cit., p. 681; G. Răducan, Comentariu, în G. Boroi (coord.) et alii, Noul Cod de procedură civilă. Comentariu
[9]

pe articole, Vol. II, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 469.

[10]
G.C. Frenţiu, D.L. Băldean, op. cit., p. 1334.

SCRIE PRACTIC | PANDECTELE ROMÂNE NR. 3/2014 | 123

 Bogdan Dumitru MOLOMAN, Lazăr-Ciprian URECHE

Dispozitivul hotărârii prin care se dispune punerea sub interdicţie, rămasă definitivă, fie în primă
instanţă, fie în calea de atac (apel), se va comunica în copie legalizată, entităţilor prevăzute în
mod expres în cuprinsul alin. (1) a art. 940 NCPC.

3. Inadvertenţe între dispoziţiile de drept substanţial

şi cele de ordin procesual
Fără a epuiza întru totul problematica procedurii punerii sub interdicţie judecătorească, care este
detaliată în lucrări de specialitate[11], îi acordăm, însă, importanţa cuvenită prin prisma faptului că
DOCTRINĂ

se află în strânsă conexiune cu instituirea tutelei[12] interzisului judecătoresc ce se impune, ţinând

seama de faptul că principalul efect al punerii sub interdicţie constă în lipsirea de capacitate de
exerciţiu.

De la acest moment aflat pe axa cronologică a derulării procedurii punerii sub interdicţie
judecătorească, izvorăşte o nouă contradicţie.

Contradicţia pe care o vom evidenţia în cele ce urmează se află în relaţie cu inconsecvenţa

legiuitorului, care prin inconstanţa puterii sale creatoare, a dat naştere, o dată în plus, unor
inadvertenţe certe între dispoziţiile de drept substanţial şi cele de ordin procesual.

Punctul de plecare rezidă în reglementarea noului Cod civil, care în cuprinsul art. 170, a cărei
marginală este sugestiv intitulată Numirea tutorelui, dispune că „prin hotărârea de punere
sub interdicţie instanţa de tutelă numeşte, de îndată, un tutore pentru corotirea celui pus sub
interdicţie” (s.n. – B.D.M., L-C.U).

Având în vedere faptul că dispoziţiile art. 114-120 NCC se aplică în mod corespunzător, orice
persoană care are capacitatea deplină de exerciţiu poate desemna prin act unilateral sau contract
de mandat, încheiate în formă autentică, persoana care urmează a fi numită tutore pentru a
se îngriji de persoana şi bunurile sale în cazul în care ar fi pusă sub interdicţie judecătorească.
Persoana desemnată ca tutore poate fi revocată oricând, chiar şi printr-un act sub semnătură
privată, fără a fi necesar astfel ca actul de revocare să îndeplinească aceleaşi condiţii de formă
cu actul prin care tutorele a fost numit. Desemnarea tutorelui poate avea loc fie prin testament
autentic (act unilateral), fie prin procură autentică (contract de mandat).

Astfel, instanţa de tutelă va numi ca tutore persoana desemnată prin act unilateral sau prin
contract de mandat, încheiate în formă autentică, de persoana pusă sub interdicţie, anterior
punerii sale sub interdicţie. Dacă însă nu există o astfel de desemnare, instanţa de tutelă va
desemna ca tutore o rudă sau un afin ori un prieten al familiei, în stare să îndeplinească această
C.C. Dinu, Proceduri speciale în noul Cod de procedură civilă, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, pp. 62-74; I. Reghini,
[11]

Ş. Diaconescu, P. Vasilescu, Introducere în dreptul civil, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, pp. 172-179; I. Dogaru, N. Popa,
D.C. Dănişor, S. Cercel (coord.), Bazele dreptului civil, Vol. I – Teoria generală, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008, pp. 709-718.
Tutela, privită ca sarcină, are următoarele caractere juridice: legalitate (normele care reglementează tutela sunt
[12]

imperative, neputându-se deroga de la acestea), obligativitate [numirea tutorelui se face de către instanţa de tutelă,
prin încheiere definitivă (art. 170 coroborat cu art. 119 NCC); în reglementarea vechiului Cod al familiei, potrivit
art. 147 coroborat cu art. 116, numirea tutorelui era de competenţa autorităţii tutelare], personalitate [potrivit art. 122
alin. (1) NCC tutela este o sarcină personală; astfel, tutorele trebuie să-şi exercite personal funcţia de tutore, neputându-şi
substitui o altă persoană în locul său], gratuitate [conform art. 123 alin. (1) NCC, tutela este o sarcină gratuită] şi
unicitate (caracterul unic priveşte atât persoana, cât şi bunurile acesteia).

124 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 3/2014 | SCRIE PRACTIC

 Despre o nouă contradicţie a dreptului...

sarcină, ţinând seama, după caz, de relaţiile personale, de apropierea domiciliilor, de condiţiile
materiale şi de garanţiile morale pe care le prezintă cel chemat la tutelă.

De cealaltă parte, în lumina noului Cod de procedură civilă, dacă hotărârea de punere sub
interdicţie judecătorească a rămas definitivă, instanţa de tutelă numeşte de îndată un tutore
pentru ocrotirea celui pus sub interdicţie judecătorească, în condiţiile prevăzute de Codul civil
(art. 941 NCPC).

Analizând dispoziţiile de drept material, în speţă art. 170 NCC, şi cele de drept procesual,
respectiv art. 941 NCPC, putem observa cu uşurinţă că legiuitorul nu a fost consecvent în ceea
ce priveşte procedura numirii unui tutore, în pofida faptului că dispoziţiile de drept procedural
se completează, în această materie cu prevederile noului Cod civil, făcându-se trimitere, în mod
expres, la condiţiile prevăzute de noul Cod civil referitoare la numirea tutorelui.

Ţinând seama de cele expuse până acum, ni se pare cel puţin interesantă, dar ambiguă opţiunea
legiuitorului de a face trimitere la Codul civil în materia pendinte în ceea ce priveşte condiţiile de
numire a tutorelui, însă se abate de la norma de drept material, poate, în ceea ce priveşte cel mai
important aspect, acela al momentului numirii persoanei care va reprezenta şi apăra interesele
interzisului judecătoresc.

Din norma de ordin procesual analizată, se poate trage concluzia că, faţă de dispoziţiile noului
Cod civil, numirea tutorelui se realizează după rămânerea definitivă a hotărârii de punere sub
interdicţie. Practic, unica delimitare între cele două perspective, de drept material, respectiv
procedural, o constituie raţiuni legate de aspecte cronologice. Sintagma „de îndată” este înlocuită
de rămânerea definitivă a hotărârii de punere sub interdicţie, deşi, ca un joc de cuvinte susceptibil,
parcă, să mascheze această distincţie, se uzitează expresia de îndată ce hotărârea de punere sub
interdicţie judecătorească a rămas definitivă.

Prima consecinţă aferentă acestei examinări, o constituie inegalitatea numărului de sentinţe

pronunţate de instanţă pentru a se ajunge la finalitatea cuvenită, aceea de numire a tutorelui.
Astfel, dacă ne referim la auspiciile noului Cod civil, este mai mult decât evident că judecătorul
investit cu soluţionarea cauzei va pronunţa o hotărâre unică prin care va dispune atât punerea
sub interdicţie a alienatului/debilului mintal, cât şi numirea tutorelui care îi va proteja interesele
acestuia, sintagma „de îndată” şi lipsa menţiunii „după rămânerii definite a hotărârii de punere
sub interdicţie”, ne plasează în circumstanţa susţinerii acestui punct de vedere.

Paralel, în ceea ce priveşte noul Cod de procedură civilă, este indubitabil faptul că reglementarea
acestuia obligă instanţa de judecată să pronunţe două sentinţe judecătoreşti pentru a atinge
obiectivul necesar în această conjunctură, de ocrotire a unei persoane cu deficienţe amintite.
Mai exact, o hotărâre prin care se avansează soluţia punerii sub interdicţie, iar la rămânerea
definitivă a acesteia o a doua hotărâre prin care se va numi tutorele, ca urmare a unui nou demers
a persoanei interesate.

În plan secund, o repercusiune a acestei modalităţi diferite de reglementare a numirii tutorelui în

procedura punerii sub interdicţie judecătorească este pericolul real şi indiferenţa faţă de persoana
ce urmează a fi pusă sub interdicţie şi interesele sale legitime, care într-una dintre ipoteze se
va afla lipsită de ocrotire o perioadă nedeterminată de timp. Este cazul dispoziţiilor de ordin
procesual care permit lipsirea de protecţie a alienatului/debilului mintal din momentul rămânerii

SCRIE PRACTIC | PANDECTELE ROMÂNE NR. 3/2014 | 125

 Bogdan Dumitru MOLOMAN, Lazăr-Ciprian URECHE

definitive a hotărârii de punere sub interdicţie până la momentul rămânerii definitive a hotărârii
prin care s-a numit un tutore pentru acesta.

Articolul 937 alin. (3) NCPC prevede că, dacă este cazul, preşedintele dispune şi numirea unui
curator în condiţiile prevăzute de Codul civil. Noul Cod civil, în cuprinsul art. 167, stipulează că
„în caz de nevoie şi până la soluţionarea cererii de punere sub interdicţie judecătorească, instanţa
de tutelă poate numi un curator special pentru îngrijirea şi reprezentarea celui a cărui interdicţie
a fost cerută, precum şi pentru administrarea bunurilor acestuia” (s.n. – B.D.M., L.-C.U)[13]; însă,
în conformitate cu prevederile art. 229 alin. (33), raportat la dispoziţiile art. 229 alin. (32) din
Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, numirea
DOCTRINĂ

curatorului special se face de către autoritatea tutelară.

Aşa cum rezultă din însuşi textul legal, rolul curatorului special încetează odată cu soluţionarea
cererii de punere sub interdicţie. Drept urmare, dacă ne prevalăm de dispoziţiile noului Cod de
procedură civilă ce stipulează că numirea tutorelui se face după ce hotărârea de punere sub
interdicţie a rămas definitivă, persoana pusă sub interdicţie rămâne fără protecţie, deoarece
rolul curatorului a încetat, iar tutorele este numit doar peste 30 de zile, atunci când hotărârea
rămâne definitivă prin neatacare.

Aceasta este o raţiune în plus pentru care numirea tutorelui trebuie să aibă un caracter cât mai
urgent, realizându-se de îndată, în concordanţă cu perspectiva dreptului substanţial. Celeritatea
este justificată prin faptul că, de la data rămânerii definitive a hotărârii de punere sub interdicţie,
persoana faţă de care s-a dispus această măsură este lipsită de capacitate de exerciţiu şi, prin
urmare, se află în imposibilitate obiectivă de a-şi exercita singură şi în putere proprie drepturile şi
obligaţiile civile. Într-o altă manieră, existenţa persoanei fizice puse sub interdicţie judecătorească
nu-şi poate continua cursul firesc decât prin numirea reprezentantului legal, singurul în măsură
să-i reprezinte şi să-i apere interesele[14].

Având în vedere faptul că există astfel de inadvertenţe, nici jurisprudenţa nu este unitară în
ceea ce priveşte numirea de tutore. Atât cât am reuşit să ne documentăm, o parte a instanţelor
judecătoreşti[15] prin însăşi hotărârea de punere sub interdicţie a persoanei fizice numesc, de
îndată, un tutore pentru persoana pusă sub interdicţie, în vederea reprezentării intereselor
acesteia, unele instanţe[16], prin hotărârea civilă dispun punerea sub interdicţie şi fac totodată
menţiunea că se instituie tutelă şi se numeşte tutore începând cu data rămânerii definitive a

[13]
Pentru o scurtă analiză privind procedura şi competenţa în ceea ce priveşte instituirea curatelei şi numirea unui
curator special în procedura de punere sub interdicţie, a se vedea B.D. Moloman, Capacitate de exerciţiu pierdută în
totalitate. Punerea sub interdicţie a persoanei majore. Numirea curatorului special şi a tutorelui este de competenţa
instanţei de tutelă. Rolul autorităţii tutelare (Comentariu explicativ la sentinţa civilă nr. 11937 din 7 decembrie 2012 a
Judecătoriei Bistriţa), în Revista Română de Jurisprudenţă nr. 1/2013, pp. 46-49.
A. Tudorică, Comentariu, în F.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Noul Cod civil. Comentariu
[14]

pe articole. Art. 1-2264, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012, p. 144.

[15]
Jud. Bistriţa, sentinţa civilă nr. 3393/2013, definitivă, neatacată cu apel, nepublicată; Jud. Bistriţa, sentinţa civilă
nr. 9358/2013, definitivă, neatacată cu apel, nepublicată; Jud. Bistriţa, sentinţa civilă nr. 237/2014, definitivă, neatacată
cu apel, nepublicată; Jud. Năsăud, sentinţa civilă nr. 853/2013, nepublicată; Jud. Tg. Mureş, sentinţa civilă nr. 721/2014,
nepublicată.
Jud. Sector 1 Bucureşti, sentinţa civilă nr. 23967/2013, nepublicată; Jud. Sector 1 Bucureşti, sentinţa civilă nr. 356/2014,
[16]

nepublicată.

126 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 3/2014 | SCRIE PRACTIC

 Despre o nouă contradicţie a dreptului...

hotărârii în cauză, iar alte instanţe[17], pur şi simplu, prin hotărârea pronunţată dispun punerea
sub interdicţie fără a face vreo menţiune privind instituirea tutelei şi numirea unui tutore, fiind
necesară demararea unui nou demers prin care să se solicite instituirea tutelei şi numirea unui
tutore.

S-ar putea susţine, în mod legitim, de altfel, că normele noului Cod de procedură civilă derogă
de la prevederile noului Cod civil. În pofida dispoziţiilor derogatorii consacrate sub imperiul
noului Cod de procedură civilă, perspectiva noastră se îndreaptă spre direcţia în concordanţă
cu care soluţia ce se impune a fi avansată în acest context este numirea tutorelui de îndată
pentru ocrotirea celui pus sub interdicţie, şi nu după rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a
dispus punerea sub interdicţie a respectivei persoane ce suferă de alienaţie sau debilitate mintală.
Contradicţiile conturate sub acest aspect nu marchează exclusiv un profit doctrinar, capabil
să evidenţieze inconstanţa legiuitorului creator de multiple inadvertenţe, ci folosul stabilirii
momentului la care se numeşte tutore în procedura punerii sub interdicţie, are o miză esenţială;
respectiv, interesul superior al alienatului/debilului mintal, acela de a beneficia de protecţie de
o manieră în care principiul celerităţii să nu fie golit de conţinut.

Apreciem cu toată convingerea noastră că aplicarea procedurii reglementate de noul Cod civil
este profitabilă, mai întâi pentru că, cel puţin în mod teoretic, ajunge la finalitatea numirii
tutorelui într-un termen mult mai rezonabil şi, astfel, principiul celerităţii prinde contur vădit.

În al doilea rând, un alt aspect ce se impune a fi luat în seamă este şi cel referitor la condiţia
pecuniară, ce poate să intervină în ducerea la îndeplinire a acestui demers, în ipoteza efectuării
de cheltuieli judiciare. În conjunctura purtării a două procese până la numirea tutorelui este
limpede că bugetul persoanei interesate va fi diminuat dacă va solicita ajutor de specialitate din
partea unui practician al dreptului.

În al treilea rând, o consecinţă a modului de instituire a numirii tutorelui în reglementarea

noului Cod civil o reprezintă evitarea primejdiei iminente şi a lipsei de protecţie a drepturilor şi
intereselor persoanei ce urmează a fi pusă sub interdicţie, care nu riscă niciun moment de lipsă
de ocrotire, de la rămânerea definitivă a hotărârii de punere sub interdicţie tutorele îşi intră în
drepturi depline în ceea ce priveşte apărarea intereselor interzisului judecătoresc.

[17]
Jud. Bistriţa, sentinţa civilă nr. 8256/2013, definitivă, nepublicată.

SCRIE PRACTIC | PANDECTELE ROMÂNE NR. 3/2014 | 127

Reproduced with permission of the copyright owner. Further reproduction prohibited without
permission.