CAPACITATEA DE FOLOSINȚĂ A PERSOANEI FIZICE

NOȚIUNE

Analiza capacității de folosință a persoanei fizice nu poate avea ca punct de plecare

decât definiția acestei sintagme, pe care o regăsim în cuprinsul art. 34 din NCC, respectiv
« aptitudinea persoanei de a avea drepturi și obligații ». Anterior modificărilor legislative ce
au operat în baza NCC, sediul materiei în ceea ce privește această instituție de drept îl
reprezenta Decretul nr. 31/1954 care definea capacitatea de folosință drept « capacitatea de
a avea drepturi și obligații. »

În doctrină capacitatea de folosință a fost definită ca reprezentând « acea parte a

capacității civile care constă în aptitudinea omului de a avea drepturi și obligații»1.

S-a subliniat totodată faptul că « sintagma capacitate de folosință este sinonimă cu

personalitatea. Așadar putem oricând înlocui cele două expresii una cu cealaltă. Indivizii
cărora dreptul obiectiv le recunoaște aptitudinea de a fi titulari de drepturi subiective sau de
obligații, sunt persoane în sensul juridic al termenului »2.

CARACTERE JURIDICE

Capacitatea de folosință a persoanei fizice prezintă următoarele caractere juridice, ce

vor fi supuse analizei, respectiv legalitatea, generalitatea, inalienabilitatea, intagibilitatea,
egalitatea, precum și universalitatea.

Legalitatea vizează faptul că nu există o altă variantă de reglementare a capacității

civile de folosință, sub toate aspectele sale (dobândire, conținut, încetare), decât prin lege
sau altfel spus « capacitatea de folosință a persoanei fizice este exclusiv de domeniul legii,
ea nefiind de domeniul voinței individuale »3. În acest context putem afirma că, spre
deosebire de discernământ, care este o stare de fapt, altfel spus se apreciază în raport de
circumstanțele concrete ale speței, capacitatea persoanei fizice este o stare de drept, fiind
reglementată de norme juridice.

Caracterul de generalitate al capacității de folosință a persoanei fizice vizează

aptitudinea generală a acesteia de a fi titulara tuturor drepturilor și de a-și asuma toate
obligațiile. Altfel dupa cum s-a sublinitat de către doctrină, « legea civila nu poate și nici nu
trebuie să cuprindă un inventar al drepturilor și obligaților civile ale persoanelor fizice, ci oferă

1
Ghe. Beleiu, op. cit., p. 310.
2
Gilbert Hanard, Droit romain. Tome 1 Notion de base. Concept de droit. Sujets de droit, Publications
des Facultes universitaires Saint-Louise, Bruxelles, 1997, p. 113.
3
Gh. Beleiu, op. cit., p. 313.
posibilitatea ca persoana să dabandească orice drept, intervenind însă acolo unde anumite
rațiuni determină interzicerea unui drept (…) conținutul generos al capacității de folosință
este dat de ideea că persoana fizică este liberă să dobândească toate drepturile și să-și
asume toate obligațiile civile pe care legea nu i le interzice expres » 4.

Inalienabilitatea capacității de folosință a persoanei fizice este consacrată expres de

NCC care dispune că « nimeni nu poate renunța, în tot sau în parte, la capacitatea de
folosință »5, aceasta fiind « o însușire esențială și inerentă a ființei umane, așa încât este
exclus să constituie obiect al unor acte juridice de renunțare din partea subiectului de drept
căruia ea îi aparține »6. Acesta nu înseamnă, însă că o persoană nu poate renunța la un
anumit drept concret (renunțarea la judecată, spre exemplu), în schimb este interzis a
renunța la « însăși aptitudinea de a dobândi acel drept sau de a-și asuma o obligație,
această din urmă renunțare fiind de natură a aduce atingere însăși calității de subiect de
drept »7.

Caracterul intangibilității capacității de folosință a persoanei fizice își găsește

consacrarea în cuprinsul dispozițiilor art. 29, alin. (1) NCC, potrivit cărora « nimeni nu poate fi
îngrădit în capacitatea de folosință (…) decât în cazurile și în condițiile expres prevăzute de
lege ». Așadar, capacitatea de folosința este neîngrădită, ca și regulă, și numai prin excepție
i se pot aduce îngrădiri, însă numai dacă acest lucru este expres prevăzut de legiuitor și doar
în condițiile stabilite în acest sens.

Caracterul de egalitate al capacității de folosință rezultă din cuprinsul art. 30 din NCC,
potrivit căruia «rasa, culoarea, naționalitatea, originea etnică, limba, religia, vârsta, sexul sau
orientarea sexuală, opinia, convingerile personale, apartenența politică, sindicală, la o
categorie socială ori la o categorie defavorizată, averea, originea socială, gradul de cultură,
precum și orice altă situație similară nu au nicio influență asupra capacității civile ».

Așadar, capacitatea de folosință este recunoscută oricarei persoane, prin simplu fapt
al nașterii sale, independent de oricare dintre elementele enumerate mai sus.

În acest context, se impune a face referire și la art. 14 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului care stabilește că « exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de
prezenta convenție trebuie să fie asigurata fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex,
culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială,
apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație », în timp ce art. 1
4
I. Dogaru, S. Cercel,– Drept cvil- Persoanele, Editia 1, Editura C.H. Beck, 2007.
5
Art. 29, alin. (2) din NCC.
6
I. Dogaru, S. Cercel, op. cit.
7
C. Statescu, Drept civil. Persoana fizica.Persoana juridica. Drepturile Reale, Editura Didactica si pedagogica,
Bucuresti, 1970, p. 30.
din Declarația Universală a Drepturilor Omului dispune că « toate ființele umane se nasc
libere și egale în demnitate și în drepturi ».

Trebuie să amintim în acest context faptul că « dreptul obiectiv roman nu admitea

egalitatea civilă între toți indivizii care făceau parte din comunitatea politică romană, nu le era
recunoscută tuturor indivizilor capacitatea de folosința, aptitudinea de a fi personal titulari de
drepturi subiective și de obligatii, nici a fortiori aptitudinea de a fi titularii acelorași drepturi
subiective »8.

Universalitatea capacității de folosința se referea la faptul că aceasta este

recunoscută tuturor persoanelor fizice sau, dupa cum dispune NCC « capacitatea civila este
recunoscută tuturor persoanelor »9.

ÎNCEPUTUL CAPACITĂȚII DE FOLOSINȚĂ

În ceea ce priveste momentul de început al capacității de folosință, regula este că

aceasta se dobândește la nașterea persoanei fizice.

Prin excepție de la regula generală, există și o așa numită capacitate de folosință

anticipată, drepturile copilului fiind recunocute de la momentul concepțiunii, ori de câte ori
interesul acestuia o impune, cu condiția ca el să se nască viu. Acest principiu traduce de
altfel un vechi adagiu latin : infans conceptus pro nato habetur quoties de commodis ejus
agitur. Așadar o prima condiție ce se cere a fi întrunită în vederea recunoașterii unei
capacităși de folosință anticipate o constituie faptul ca respectiva persoană să fi fost
concepută.

Pentru că am facut referire la momentul conceptiunii, se impune a stabili care sunt

limitele de timp stabilite de legiuitor în acest sens. Astfel, « intervalul de timp cuprins între a
trei suta și a o suta optzecea zi dinaintea nasterii copilului este timpul legal al
concepțiunii »10. Așa cum s-a arătat în doctrină “timpul legal al concepției se socotește « de
la zi la zi ». El se calculează pe zile și nu pe ore, având o durată de 121 zile, calculându-se
de la data nașterii copilului până la 180 de zile, iar de la a 180 a zi până la a 300 a zi se
întinde perioada concepției copilului. ”11Dovada concepțiunii copilului într-o anumită perioadă
din intervalul mentionat anterior ori în afara acestui interval poate fi făcută, potrivit art. 412,
alin. (2) din NCC, cu mijloace de proba științifice. Așadar prezumția stabilită de legiuitor în
cuprinsul art. 412, alin. (1) are natura unei prezumții relative, putând fi răsturnată prin proba
contrară.
8
Gilbert Hanard, op. cit, p. 114.
9
Art. 28, alin. (1) din NCC.
10
Art. 412, alin. (1) din NCC.
11
D. Lupascu, Dreptul familiei, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2007.
 Cea de-a doua condiție pe care a prevăzut-o legiuitorul se referă la faptul că
acestă capacitate anticipată va fi recunoscută doar în ipoteza în care ne raportăm la
drepturile persoanei fizice, nu și la obligațiile acestuia.
O asemenea situație, în care este este vorba despre drepturile copilului
conceput, dar nenăscut o regăsim în materia succesiunii sau a moștenirii. Astfel,
dacă tatăl moare după conceperea unicului copil, dar înainte de nașterea acestuia,
succesorii (moștenitorii) săi vor fi, potrivit regulilor stabilite de legiuitor, soția
supraviețuitoare și copilul conceput, dacă se va naște viu. Desigur, poate apărea
întrebarea, pe deplin justificată, de altfel, ce se întamplă dacă pasivul succesoral
(obligațiile din masa succesorala) depașește activul (drepturile). Legiuitorul a găsit de
cuviință să reglementeze și acest aspect, astfel că în cazul minorilor acceptarea
moștenirii se va face întotdeauna sub beneficiu de inventar 12.
În cele ce urmează vom exemplifica și cu o situatie în care deși copilul este
conceput, nu i se recunoaște capacitatea anticipată de folosință, întrucât nu este
îndeplinită și cea de-a doua condiție, cea vizând drepturile sale, nefiind așadar în
interesul acestuia.
Astfel, vom vedea la materia contractelor faptul că una dintre cauzele de
revocare a unui contract de donație13 o reprezintă surveniența de copil. Este vorba
despre acea situație în care, după încheierea unui contract de donație, donatorului,
care la momentul la care se încheie contractul nu avea descendenți în viață, i se
naște un copil. Întrebarea firească care apare într-un astfel de context este ce se
întamplă cu respectivul contract de donație, dacă la momentul perfectării acestuia,
donatorul avea un copil conceput , dar nenăscut. Daca îi vom recunoaște acestui
copil o capacitatea de folosință anticipată, în mod firesc și fără putință de tăgadă,
contractul ar continua să ființeze și după nașterea copilului, întrucât acest fapt ar
echivala cu existența unui descendent la data încheierii contractului. Dar, ar fi in
interesul respectivului copil să i se recunoasca o astfel de capacitate anticipată de
folosința? Ar fi vorba despre drepturile sale în acest context? Evident nu, întrucât
dacă acest contract de donație nu ar fi supus revocării și ar rămâne în ființă după

12
Acceptarea unei moşteniri sub beneficiu de inventar presupune faptul că succesorul (moştenitorul)
va suporta pasivul succesoral, altfel spus sarcinile sau datoriile succesiunii, numai în limitele activului
succesoral.
13
Contractul de donaţie este acel contract în baza căruia una dintre părţi, numită donator, îşi
micşorează patrimoniul în favoarea celeilalte părţi, numită donatar, fără ca în schimb să urmărească
obţinerea vreunui beneficiu. Trebuie subliniat că micşorarea patrimoniului donatorului se face animus
donandi, altfel spus cu intenţie liberală.
nașterea copilului, bunul sau bunurile donate de părintele sau ar ieși definitiv și
irevocabil din masa succesorală a acestuia, deci nu ar mai putea fi moștenite de
subiectul de drept în discuție. Având în vedere cele expuse mai sus, în acest caz
particular, nu i se va recunoaște copilului conceput o capacitate anticipată de
folosință.
Am văzut, așadar, două situații distincte, în care, după cum era sau nu vorba
despre drepturile copilului conceput, după cum era sau nu în discuție interesul său
superior, i s-a recunoscut sau nu o capacitate anticipată de folosință.

Sursa: T. Prescure, R. Matefi, Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ed. Hamangiu, București, 2012.