Ioana NICOLAE, Georgeta-Bianca SPÎRCHEZ

Noţiunea juridică de familie. Aspecte de

DOCTRINĂ

actualitate din jurisprudenţa CEDO și

legislaţia Uniunii Europene
Prof. univ. dr. Ioana NICOLAE

Asist. univ. dr. Georgeta-Bianca SPÎRCHEZ

Facultatea de Drept, Universitatea Transilvania Brașov

ABSTRACT

This paper constitutes research on the current meaning of the legal concept of
family. In developing this topic, legal research methodology implies, from a national
perspective, the relation to the general legal framework - the Civil Code and the
provisions of special laws on the authentic/official interpretation of the previously
mentioned legal concept. From the international standpoint, we are interested in
investigating the jurisprudential orientation of supranational courts – the European
Court of Human Rights and the Court of Justice of the European Union in matters
subject to our analysis.

Keywords: family, marriage, civil partnership, consensual union

REZUMAT

Prezenta lucrare constituie o cercetare asupra înţelesului actual al conceptului

juridic de familie. Metodologia cercetării juridice în dezvoltarea acestui subiect
presupune raportarea, din perspectivă naţională, la dreptul comun în materie
- Codul civil, dar și la dispoziţiile cuprinse în legi speciale vizând interpretarea
autentică/oficială a noţiunii juridice menţionate. Din punct de vedere internaţional
ne interesează să cercetăm care sunt orientările jurisprudenţiale ale Curţilor
supranaţionale - Curtea Europeană a Drepturilor Omului și Curtea de Justiţie a
Uniunii Europene în materia supusă analizei noastre.

Cuvinte-cheie: familie, căsătorie, parteneriat civil, uniune consensuală

Legislaţie relevantă: Codul civil, art. 258

80 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 1/2017 | DOCTRINĂ

 Noţiunea juridică de familie. Aspecte de actualitate din jurisprudenţa CEDO și legislaţia Uniunii Europene

1. Noţiunea de „familie” potrivit legislaţiei românești

În conformitate cu art. 258 alin. (1) C. civ.[1] „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită
între soţi, pe egalitatea acestora, precum și pe dreptul și îndatorirea părinţilor de a asigura
creșterea și educarea copiilor lor”. Raportat la textul de lege citat, se constată[2] că această
dispoziţie de drept comun „consacră sensul restrâns al noţiunii de familie, întrucât se raportează
doar la soţi și la autoritatea părintească”.

Pentru noţiunea juridică de familie, în afară de sensul atribuit de Codul civil, mai sunt relevante de
reţinut accepţiunile acestui concept din legile speciale, accepţiuni ce au fost trasate de legiuitor
în funcţie de „obiectul relaţiilor sociale reglementate, dar mai ales, de scopul avut în vedere de
legiuitor la adoptarea acestor reglementări”[3]. Astfel:

– în înţelesul Legii locuinţei nr. 114/1996[4] (art. 17) familia îi cuprinde pe soţul, soţia, copiii și
părinţii soţilor, care locuiesc și gospodăresc împreună;

– Legea fondului funciar nr. 18/1991[5] în art. 8 alin. (4) statuează că prin familie se înţeleg soţii și
copiii necăsătoriţi, dacă gospodăresc împreună cu părinţii lor;

– Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat[6], în art. 2 alin. (1)-(4) reglementează
următoarele:

„(1) În sensul prezentei legi, termenul familie desemnează soţul și soţia sau soţul, soţia și copiii
lor necăsătoriţi, aflaţi în întreţinerea acestora, care locuiesc și gospodăresc împreună.

(2) Se consideră familie și persoana care locuiește și gospodărește împreună cu copiii aflaţi în
întreţinerea sa și se află în una dintre următoarele situaţii:

a) este necăsătorită;
b) este văduvă;
c) este divorţată;
d) al cărei soţ/soţie este declarat/declarată dispărut/dispărută prin hotărâre judecătorească;
e) nu a împlinit vârsta de 18 ani și se află în una dintre situaţiile prevăzute la lit. a)-d).

(3) Se consideră familie și fraţii fără copii, care gospodăresc împreună și care nu au domiciliul sau
reședinţa comună cu părinţii.

(4) În sensul alin. (1) se asimilează termenului familie bărbatul și femeia necăsătoriţi, cu copiii lor
și ai fiecăruia dintre ei, aflaţi în întreţinerea acestora, care locuiesc și gospodăresc împreună”.
[1]
Adoptat prin Legea nr. 287/2009 republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011,
rectificare în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 29 aprilie 2013, cu modificările și completările ulterioare.
[2]
În acest sens, a se vedea I. Nicolae, Dreptul familiei în context naţional și în raporturile de drept internaţional privat,
Ed. Hamangiu, 2014, p. 3.
[3]
I. Nicolae, op. cit., p. 2.
[4]
Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 31 decembrie 1997, cu modificările și completările
ulterioare.
[5]
Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, cu modificările și completările ulterioare.
[6]
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 20 iulie 2001, cu modificările și completările ulterioare;
menţionăm că acest act normativ urmează a fi abrogat la data de 1 februarie 2018 - prin Legea nr. 196/2016.

DOCTRINĂ | PANDECTELE ROMÂNE NR. 1/2017 | 81

 Ioana NICOLAE, Georgeta-Bianca SPÎRCHEZ

– în sensul Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenţei în familie[7] (art. 5) prin
membru de familie se înţelege:
DOCTRINĂ

„a) ascendenţii și descendenţii, fraţii și surorile, copiii acestora, precum și persoanele devenite
prin adopţie, potrivit legii, astfel de rude;

b) soţul/soţia și/sau fostul soţ/fosta soţie;

c) persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi și copii,
în cazul în care convieţuiesc;

d) tutorele sau altă persoană care exercită în fapt ori în drept drepturile faţă de persoana copilului;

e) reprezentantul legal sau altă persoană care îngrijește persoana cu boală psihică, dizabilitate
intelectuală ori handicap fizic, cu excepţia celor care îndeplinesc aceste atribuţii în exercitarea
sarcinilor profesionale”.

– Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei[8] distinge, în art. 2, între următoarele
concepte juridice:

– familie adoptatoare - soţul și soţia care au adoptat sau doresc să adopte, în condiţiile prezentei
legi;

– familie - părinţii și copiii aflaţi în întreţinerea acestora;

– familie extinsă - rudele copilului până la gradul al patrulea inclusiv;

– familie substitutivă - persoanele, altele decât cele care aparţin familiei extinse, care, în
condiţiile legii, asigură creșterea și îngrijirea copilului;

– aceeași semnificaţie este dată conceptelor de familie, familie extinsă și familie substitutivă și
prin Legea nr. 272/2004 pentru protecţia copilului[9] (art. 4).

În interpretarea și aplicarea textelor de lege la care am făcut referire mai sus, se cuvine să avem în
vedere și explicaţiile doctrinare care consacră sensul extins al conceptului juridic de familie. Dintre
acestea, o vom reţine pe cea care definește[10] familia ca „un grup restrâns de persoane legate
prin căsătorie, rudenie, afinitate sau fără nicio legătură juridică și care trăiesc efectiv împreună”.

2. Determinarea noţiunii de familie în acord cu jurisprudenţa CEDO

La nivel internaţional, Pactul internaţional O.N.U. cu privire la drepturile civile și politice, prevede
la art. 23 pct. 1: „familia este elementul natural și fundamental al societăţii și trebuie să se bucure
de ocrotire din partea societăţii și a statului”. De asemenea, viaţa familială se numără printre
drepturile fundamentale ale persoanei garantate de art. 8 al Convenţiei Europene a Drepturilor
[7]
Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 24 martie 2014, cu modificările și completările
ulterioare.
[8]
Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 739 din 23 septembrie 2016.
[9]
Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 5 martie 2014.
[10]
Potrivit C.C. Hageanu, Dreptul familiei și actele de stare civilă, Ed. Hamangiu, 2012, p. 5.

82 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 1/2017 | DOCTRINĂ

 Noţiunea juridică de familie. Aspecte de actualitate din jurisprudenţa CEDO și legislaţia Uniunii Europene

Omului: „1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private și de familie, a domiciliului
său și a corespondenţei sale. 2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea
acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege și constituie, într-o societate
democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea
economică a ţării, apărarea ordinii și prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a
drepturilor și a libertăţilor altora”.

De la prima cauză în care instanţa de contencios european a trasat înţelesul ce trebuie dat noţiunii
de familie - Marckx c. Belgia (1979), s-a referit la încurajarea familiei tradiţionale, atrăgând,
totodată, atenţia că trebuie să se bucure de garanţiile Convenţiei și familia naturală care nu se
întemeiază pe încheierea unei căsătorii, ci are la bază o relaţie de fapt[11].

Astfel, noţiunea de familie este privită în sens extins de Curtea Europeană a Drepturilor Omului,
„dincolo de relaţiile formale și de angajamentele legale”[12]. În literatura de specialitate[13], ce s-a
conturat pornind de la jurisprudenţa CEDO în materie, se reţin următoarele: «Din momentul în
care există o viaţă familială efectivă, fiecare familie, fie ea „legitimă” sau „naturală”, cade sub
protecţia art. 8. Viaţa familială a părinţilor faţă de copiii lor nu încetează prin divorţ, nefiind legată
de căsătorie. În cauza Șerife Yigit c. Turciei (2009), Curtea a arătat că reclamanta, soţul acesteia
și copiii lor, constituiau o familie în sensul articolului 8, chiar dacă soţii fuseseră căsătoriţi doar
religios, nu și civil, dar refuzul autorităţilor de a recunoaște căsătoria religioasă nu constituie o
violare a acestui drept». Totodată, viaţa de familie acoperă, pe lângă relaţiile dintre soţi, respectiv
cele dintre părinţi și copii, și pe cele dintre fraţi, bunici și nepoţi[14] sau chiar dintre unchi și
nepoţi[15].

În aceeași ordine de idei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a avut ocazia a se pronunţa și
asupra aplicabilităţii dispoziţiilor art. 8 din Convenţie privitoare la protejarea vieţii de familie în
materia adopţiei. Astfel, Curtea Europeană a stabilit că relaţiile între adoptator și adoptat sunt,
în principiu, de aceeași natură cu relaţiile de familie protejate de art. 8 al Convenţiei[16].

O problemă delicată a constituit-o recunoașterea aplicabilităţii art. 8 CEDO în privinţa cuplurilor

homosexuale care reclamă faptul că ar trebui să se bucure, în egală măsură, de dreptul la viaţă
familială. În acest context al discuţiei trebuie să avem în vedere faptul că art. 12 CEDO consacră
conceptul tradiţional de căsătorie, astfel: „Începând cu vârsta stabilită prin lege, bărbatul și
femeia au dreptul de a se căsători și de a întemeia o familie conform legislaţiei naţionale ce
reglementează exercitarea acestui drept”.

Totodată, trebuie să înţelegem din lectura textului mai sus citat și faptul că reglementarea
căsătoriei ţine de dreptul intern al fiecărui stat membru. Această idee este subliniată și în decizii
mai recente ale Curţii Europene care a stabilit că odată cu implementarea obligaţiei pozitive ce

[11]
C. Bîrsan, Convenţia europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole. Vol. I. Drepturi și libertăţi, Ed. All Beck,
2005, p. 626.
[12]
Pentru detalii în acest sens B. Selejan-Guţan, Protecţia europeană a drepturilor omului, ed. 4, Ed. C.H. Beck, 2011, în
baza de date Legalis.
[13]
B. Selejan-Guţan, op. cit., în baza de date Legalis.
[14]
CEDO, Bronda c. Italiei (1998) apud B. Selejan-Guţan, op. cit., în baza de date Legalis.
[15]
CEDO, Boyle c. RU (1998) apud B. Selejan-Guţan, op. cit., în baza de date Legalis.
[16]
C. Bîrsan, op. cit., p. 632.

DOCTRINĂ | PANDECTELE ROMÂNE NR. 1/2017 | 83

 Ioana NICOLAE, Georgeta-Bianca SPÎRCHEZ

le revine statelor membre în temeiul art. 8, acestea se bucură de o anumită marjă de apreciere, a
cărei întindere se stabilește funcţie de anumiţi factori, după cum urmează: „atunci când un aspect
DOCTRINĂ

de o deosebită importanţă al existenţei sau identităţii unei persoane este în joc, marja acordată
statului va fi restrânsă”, iar „atunci când, în schimb, nu există un consens între Statele membre
ale Consiliului Europei cu privire fie la importanţa relativă a interesului în joc, fie la mijloacele
cele mai adecvate pentru a-l proteja, mai ales când cazul ridică probleme morale și etice delicate,
marja de apreciere va fi mai largă”[17]. Marja aceasta de apreciere urmează să fie interpretată
mai larg și în ipoteza când Statul trebuie să realizeze „un just echilibru între interesele private și
publice concurente sau între drepturile garantate de Convenţie care se află în conflict”[18].

Așadar, art. 8 CEDO nu poate fi interpretat ca impunând statelor membre obligaţia de a

recunoaște dreptul la căsătorie pentru cuplurile homosexuale, aspect explicabil prin aceea că
„autorităţile naţionale sunt mai bine plasate pentru a aprecia necesităţile sociale în materie și
a răspunde la acestea, căsătoria având conotaţii sociale și culturale adânc înrădăcinate și care
diferă de la o societate la alta”[19].

Pentru a statua conform celor redate mai sus, Curtea a observat că la nivel european nu există un
consens cu privire la autorizarea căsătoriilor homosexuale, dar că se înregistrează o evoluţie, în
sensul că, de pildă, unele state membre ale Consiliului Europei au inclus deja această posibilitate
în dreptul lor intern, iar altele au protejat drepturile cuplurilor de persoane de același sex prin
intermediul instituţiei parteneriatului civil. De altfel, tot în optica Curţii Europene[20], parteneriatul
civil este o opţiune adecvată întrucât le permite persoanelor de același sex să obţină o
recunoaștere oficială a relaţiei lor și să se bucure de drepturi și obligaţii cu un statut juridic similar,
dacă nu chiar identic căsătoriei. Precizăm că în unele legislaţii, care au consfinţit acest mecanism
formal al parteneriatului civil, sfera drepturilor și obligaţiilor de care se bucură partenerii este mai
restrânsă, putând exista, comparativ cu statutul juridic de care se bucură persoanele căsătorite,
unele interdicţii de natura celor ce vizează adopţia unui copil sau recurgerea la procedura de
inseminare artificială[21].

Menţionăm, cu acest prilej, că legiuitorul român interzice, prin Codul civil [art. 277 alin. (1) și
(2)], căsătoria dintre persoane de același sex și nici nu recunoaște, în România, căsătoriile dintre
persoane de același sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetăţeni români, fie de

[17]
Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 16 iulie 2014 pronunţată în cauza Hämäläinen împotriva
Finlandei (Cererea nr. 37359/09), disponibilă electronic, în limba română, la adresa web: http://hudoc.echr.coe.
int/eng#{„fulltext”:[„Hamalainen”],”languageisocode”:[„RUM”],”appno”:[„37359/09”],”documentcollectionid2”:
[„GRANDCHAMBER”,”CHAMBER”]} (accesată la 10 noiembrie 2016); în această cauză petenta a reclamat că s-a încălcat
art. 8 CEDO prin aceea că recunoașterea deplină a noului său sex a fost condiţionată de transformarea căsătoriei sale
într-un parteneriat înregistrat.
[18]
Ibidem.
[19]
Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 24 iunie 2010 pronunţată în cauza Schalk și Kopf împotriva
Austriei (Cererea nr. 30141/04) – rezumat în limba română efectuat cu sprijinul Fondului fiduciar pentru drepturile
omului al Consiliului Europei, disponibil la adresa web: http://hudoc.echr.coe.int/eng#{«fulltext»:[«Schalk»],»langua
geisocode»:[«RUM»],»appno»:[«30141/04»],»documentcollectionid2»:[«GRANDCHAMBER»,»CHAMBER»],»item
id»:[«001-119419»]} (accesat la 10 noiembrie 2016).
[20]
Cauza Hämäläinen împotriva Finlandei, supracit.
[21]
În acest sens sunt cele reţinute în Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 24 iunie 2010 pronunţată în
cauza Schalk și Kopf împotriva Austriei (Cererea nr. 30141/04), disponibilă, electronic la adresa web: http://hudoc.echr.
coe.int/eng#{„itemid”:[„001-99605”]} (accesată la 10 noiembrie 2016).

84 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 1/2017 | DOCTRINĂ

 Noţiunea juridică de familie. Aspecte de actualitate din jurisprudenţa CEDO și legislaţia Uniunii Europene

cetăţeni străini. Cu referire la parteneriatele civile, se dispune în art. 277 alin. (3): „parteneriatele
civile dintre persoane de sex opus sau de același sex încheiate sau contractate în străinătate fie
de cetăţeni români, fie de cetăţeni străini nu sunt recunoscute în România”.

Cu toate acestea, nu putem face abstracţie de cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor
Omului și astfel trebuie să acceptăm, în acord cu această jurisprudenţă că și cuplurile
homosexuale trebuie să beneficieze de o „viaţă de familie”. Astfel, Curtea a decis și cu prilejul
dezlegărilor date în cauza Schalk și Kopf c. Austriei că relaţia persoanelor de același sex care
coabitează și au o relaţie stabilă relevă noţiunea de viaţă de familie la același nivel ca relaţia unui
cuplu de sex opus în aceeași situaţie și a subliniat că o diferenţă de tratament bazată pe orientarea
sexuală trebuie să fie justificată de motive în mod special imperioase, cuplurile homosexuale
trebuind să fie prezumate a fi capabile, precum cuplurile heterosexuale, de a avea relaţii stabile.

La nivel conclusiv reţinem că „elementele determinante pentru existenţa unei vieţi de familie
sunt legătura biologică și/sau juridică (rudenie, căsătorie, adopţie etc.), peste care se suprapune
o relaţie personală, efectivă”[22].

3. Viaţa de familie în situaţia uniunilor consensuale recunoscute la

nivelul Uniunii Europene
Pentru a releva modul în care este privită familia în cadrul Uniunii Europene, ne vom referi, cu
titlu de exemplu, în cele ce urmează, la câteva acte din ordinea juridică europeană.

În primul rând este relevant conceptul de „familie nucleară” la care face referire considerentul (9)
al Directivei nr. 2003/86 privind dreptul la reîntregirea familiei[23]. Acest concept este dezvoltat
prin intermediul art. 4 al Directivei menţionate, unde se prevăd următorii membri ai familiei:

- soţul susţinătorului reîntregirii;

- copiii minori ai susţinătorului reîntregirii și ai soţului acestuia, inclusiv copiii adoptaţi în

conformitate cu o decizie luată de autoritatea competentă a statului membru în cauză sau
cu o decizie executorie în mod automat în temeiul obligaţiilor internaţionale ale respectivului
stat membru sau care trebuie recunoscută în conformitate cu obligaţiile internaţionale;

- copiii minori, inclusiv copiii adoptaţi, ai susţinătorului reîntregirii, atunci când acesta exercită
drepturile părintești asupra copiilor și aceștia se află în întreţinerea sa;

- copiii minori, inclusiv copiii adoptaţi, ai soţului, atunci când soţul exercită drepturile părintești
asupra copiilor și aceștia se află în întreţinerea sa.

Astfel, „definiţia membrilor familiei prevăzută la art. 4 alin. (1) din aceeași directivă include
soţul susţinătorului reîntregirii, copiii minori ai acestuia din urmă și ai soţului său, copiii minori

[22]
M.M. Oprescu, M.A. Oprescu, M. Șcheaua, Noul Cod civil comentat și adnotat. Despre familie. Art. 258-534, Ed. Rosetti
Internaţional, 2015, p. 11.
[23]
JO L 251, 3 octombrie 2003.

DOCTRINĂ | PANDECTELE ROMÂNE NR. 1/2017 | 85

 Ioana NICOLAE, Georgeta-Bianca SPÎRCHEZ

ai susţinătorului reîntregirii și, respectiv, ai soţului său, atunci când aceștia din urmă exercită
drepturile părintești și au în întreţinere copiii respectivi”[24].
DOCTRINĂ

Potrivit art. 2 pct. 2 din Directiva nr. 2004/38/CE privind dreptul la liberă circulaţie și ședere pe
teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii și membrii familiilor acestora[25], prin „membru
de familie” se înţelege:

„(a) soţul;

(b) partenerul cu care cetăţeanul Uniunii a contractat un parteneriat înregistrat, în temeiul

legislaţiei unui stat membru, dacă, potrivit legislaţiei statului membru gazdă, parteneriatele
înregistrate sunt considerate drept echivalente căsătoriei și în conformitate cu condiţiile
prevăzute de legislaţia relevantă a statului membru gazdă;

(c) descendenţii direcţi în vârstă de cel mult 21 de ani sau care se află în întreţinerea sa, precum
și descendenţii direcţi ai soţului sau ai partenerului, conform definiţiei de la litera (b);

(d) ascendenţii direcţi care se află în întreţinere și cei ai soţului sau ai partenerului, conform
definiţiei de la litera (b)”.

Referitor la parteneriatul civil, se arată în Preambulul Directivei nr. 2004/38, la pct. 5 că: „În
sensul prezentei directive, definiţia „membrilor de familie” ar trebui să includă partenerul
înregistrat, în cazul în care legislaţia statului membru gazdă tratează parteneriatul înregistrat
drept un echivalent al căsătoriei”.

De altfel, la nivelul Uniunii Europene, „din nevoia de a oferi cuplurilor necăsătorite securitate
juridică în privinţa bunurilor acestora și o anumită previzibilitate”[26], toate normele aplicabile
efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate au fost cuprinse într-un document cu forţă
juridică obligatorie - Regulamentul (UE) nr. 2016/1104[27].

Deși de natura juridică a unui Regulament ţine obligativitatea respectării și producerea de efecte
general obligatorii, legiuitorul european atenţionează, încă din partea de Preambul asupra faptului
că „nicio dispoziţie din prezentul regulament nu ar trebui să oblige un stat membru care nu
recunoaște instituţia parteneriatului înregistrat să o prevadă în dreptul său intern”. Suplimentar
faţă de această menţiune din Preambulul Regulamentului (UE) nr. 2016/1104, ne putem raporta
și la alte instrumente europene – de exemplu la Directiva nr. 2000/78[28], care indică expres că
se respectă autonomia de decizie a Statelor membre în privinţa stării civile și a prestaţiilor care
decurg din aceasta. Această linie de gândire este menţinută și în jurisprudenţa Curţii de Justiţie
a Uniunii Europene, care a indicat, de asemenea, că materia stării civile rămâne în competenţa
statelor membre, atrăgând, însă, atenţia asupra faptului că în exercitarea competenţei
[24]
A se vedea cele reţinute de Curtea de Justiţie de la Luxemburg în cauzele conexate C-356/11 și C-357/11,
ECLI:EU:C:2012:776.
[25]
JO L 158, 30 aprilie 2004.
[26]
Preambulul Regulamentului (UE) nr. 2016/1104.
[27]
Regulament de punere în aplicare a unei cooperări consolidate în domeniul competenţei, al legii aplicabile și al
recunoașterii și executării hotărârilor judecătorești în materia efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate,
publicată în JO L 183, 8 iulie 2016.
[28]
Directiva de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și
ocuparea forţei de muncă, publicată în JO L 303, 2 decembrie 2000.

86 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 1/2017 | DOCTRINĂ

 Noţiunea juridică de familie. Aspecte de actualitate din jurisprudenţa CEDO și legislaţia Uniunii Europene

menţionate, statele membre trebuie să respecte dreptul Uniunii Europene și în special dispoziţiile
referitoare la principiul nediscriminării[29].

În aplicarea principiului nediscriminării, pentru statele europene care au consfinţit legislativ

uniunile consensuale, ale căror condiţii au fost asimilate în mod progresiv celor aplicabile
căsătoriei, trebuie acceptat că uniunea consensuală, sub aspectul efectelor, care ţin, de exemplu,
de pensia de soţ supravieţuitor trebuie tratată în mod similar consecinţelor care decurg din
calitatea de soţ. În susţinerea acestui punct de vedere, ne întemeiem pe răspunsurile CJUE la
întrebările preliminare care au făcut obiectul cauzelor Maruko, respectiv Jürgen Römer.

Astfel, în cauza Maruko[30], Curtea Uniunii Europene a reţinut că „dispoziţiile coroborate ale
articolelor 1 și 2 din Directiva nr. 2000/78 se opun unei reglementări precum cea în cauză în
acţiunea principală, în temeiul căreia, după decesul partenerului de viaţă, partenerul supravieţuitor
nu dobândește o pensie de urmaș echivalentă celei acordate unui soţ supravieţuitor, cu toate
că, în dreptul naţional, uniunea consensuală ar plasa persoanele de același sex într-o situaţie
asemănătoare cu aceea a soţilor în ceea ce privește pensia de urmaș menţionată. Instanţei de
trimitere îi revine sarcina de a verifica dacă un partener de viaţă supravieţuitor se află într-o
situaţie asemănătoare cu aceea a unui soţ beneficiar al pensiei de urmaș prevăzute de sistemul
de asigurare profesională administrat de VddB”.

De asemenea, în cauza Jürgen Römer[31], Curtea de Justiţie a stabilit că „dispoziţiile coroborate

ale art. 1, art. 2 și art. 3 alin. (1) lit. (c) din Directiva nr. 2000/78 se opun unei dispoziţii naţionale
precum art. 10 alin. (6) din Prima RGG în temeiul căreia un beneficiar care a încheiat o uniune
consensuală încasează o pensie complementară pentru limită de vârstă cu un cuantum inferior
celei acordate unui beneficiar căsătorit care nu este separat în mod permanent, în cazul în care:

– în statul membru în cauză, căsătoria este rezervată unor persoane de sexe diferite și coexistă
cu o uniune consensuală precum cea prevăzută de LPartG, care este rezervată persoanelor de
același sex, și

– există o discriminare directă pe baza orientării sexuale, întrucât, în dreptul naţional, acest
partener de viaţă se găsește într-o situaţie juridică și de fapt comparabilă cu cea a unei
persoane căsătorite în ceea ce privește pensia respectivă. Aprecierea comparabilităţii intră în
competenţa instanţei de trimitere și trebuie să se concentreze asupra drepturilor și obligaţiilor
respective ale soţilor și ale persoanelor care au încheiat o uniune consensuală, astfel cum
sunt reglementate acestea în cadrul instituţiilor corespunzătoare, care sunt relevante ţinând
cont de obiectul și de condiţiile de acordare a prestaţiei în cauză”.

Soluţiile mai sus redate sunt firești dacă avem în vedere că partenerul de viaţă este considerat
un adevărat membru de familie al celuilalt partener și prin prisma acestui fapt este dator să
contribuie, în mod corespunzător, la nevoile rezultate din convieţuire, așa cum se întâmplă în
cazul soţilor, pe parcursul vieţii lor comune.

[29]
Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Marea Cameră) din 1 aprilie 2008, în cauza Maruko, C-276/06,
ECLI:EU:C:2007:486.
[30]
Ibidem.
[31]
Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Marea Cameră) din 10 mai 2011, în cauza Jürgen Römer, C-147/08,
ECLI:EU:C:2011:286.

DOCTRINĂ | PANDECTELE ROMÂNE NR. 1/2017 | 87

 Ioana NICOLAE, Georgeta-Bianca SPÎRCHEZ

4. În concluzie
DOCTRINĂ

La nivelul Uniunii Europene, la fel ca în cazul celor stabilite în cadrul Consiliului Europei, se
observă o evoluţie în privinţa semnificaţiei juridice a familiei. Acest concept nu mai poate fi
înţeles de o manieră restrictivă, în sensul său tradiţional, sub forma familiei nucleare, soţii-bărbat
și femeie, respectiv copiii lor minori.

Astfel, deși din cele ce preced rezultă că nu există un consens în privinţa recunoașterii unor
forme mai actuale de convieţuire – de tipul uniunilor consensuale, respectiv parteneriatelor civile,
trebuie să admitem, astfel cum just a subliniat un alt autor[32] că statele membre nu dispun de
„o putere absolută de apreciere în realizarea alegerilor de ordin social” și că „în exercitarea unei
atari puteri de apreciere, statele membre trebuie să respecte celelalte norme subiacente Uniunii
Europene” și ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, am adăuga noi.

Bibliografie:
C. Bîrsan, Convenţia europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole. Vol. I. Drepturi și
libertăţi, Ed. All Beck, 2005;

C.C. Hageanu, Dreptul familiei și actele de stare civilă, Ed. Hamangiu, 2012;

K. Lenaerts, Protejarea valorilor Uniunii în vremuri de schimbări de ordin social: Rolul Curţii de Justiţie
a Uniunii Europene, publicat în Revista Română de Drept European (Comunitar) nr. 2/2014;

I. Nicolae, Dreptul familiei în context naţional și în raporturile de drept internaţional privat,

Ed. Hamangiu, 2014;

M.M. Oprescu, M.A. Oprescu, M. Șcheaua, Noul Cod civil comentat și adnotat. Despre familie.
Art. 258-534, Ed. Rosetti Internaţional, 2015;

B. Selejan-Guţan, Protecţia europeană a drepturilor omului, ed. 4, Ed. C.H. Beck, 2011;

Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 16 iulie 2014 pronunţată în cauza Hämäläinen
împotriva Finlandei (Cererea nr. 37359/09);

Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 24 iunie 2010 pronunţată în cauza Schalk și
Kopf împotriva Austriei (Cererea nr. 30141/04);

Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Marea Cameră) din 1 aprilie 2008, în cauza
Maruko, C-276/06, ECLI:EU:C:2007:486;

Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Marea Cameră) din 10 mai 2011, în cauza Jürgen
Römer, C-147/08, ECLI:EU:C:2011:286;

[32]
K. Lenaerts, Protejarea valorilor Uniunii în vremuri de schimbări de ordin social: Rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene,
publicat în Revista Română de Drept European (Comunitar) nr. 2/2014, articol consultat în baza de date iDrept.

88 | PANDECTELE ROMÂNE NR. 1/2017 | DOCTRINĂ

 Noţiunea juridică de familie. Aspecte de actualitate din jurisprudenţa CEDO și legislaţia Uniunii Europene

Regulament (UE) nr. 2016/1104 de punere în aplicare a unei cooperări consolidate în domeniul
competenţei, al legii aplicabile și al recunoașterii și executării hotărârilor judecătorești în materia
efectelor patrimoniale ale parteneriatelor înregistrate, JO L 183, 8 iulie 2016;

Directiva nr. 2003/86 privind dreptul la reîntregirea familiei, JO L 251, 3 octombrie 2003;

Directiva nr. 2004/38 privind dreptul la liberă circulaţie și ședere pe teritoriul statelor membre
pentru cetăţenii Uniunii și membrii familiilor acestora, JO L 158, 30 aprilie 2004;

Directiva nr. 2000/78 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea
ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forţei de muncă, JO L 303, 2 decembrie 2000;

Codul civil adoptat prin Legea nr. 287/2009 republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 505 din 15 iulie 2011, rectificare în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 29 aprilie
2013, cu modificările și completările ulterioare;

Legea locuinţei nr. 114/1996 republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din
31 decembrie 1997, cu modificările și completările ulterioare;

Legea fondului funciar nr. 18/1991 republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din
5 ianuarie 1998, cu modificările și completările ulterioare;

Legea privind venitul minim garantat nr. 416/2001, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 401 din 20 iulie 2001, cu modificările și completările ulterioare;

Legea nr. 271/2003 pentru prevenirea și combaterea violenţei în familie republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 24 martie 2014, cu modificările și completările ulterioare;

Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 739 din 23 septembrie 2016, cu modificările și completările ulterioare;

Legea nr. 272/2004 pentru protecţia copilului republicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 159 din 5 martie 2014.

DOCTRINĂ | PANDECTELE ROMÂNE NR. 1/2017 | 89

Reproduced with permission of the copyright owner. Further reproduction prohibited without
permission.